Prospect Roaccutane 10 mg capsule moi
Producator: va furniza material educaţional pentru reîntărirea atenţionărilor
Clasa ATC: preparate anti-acneice pentru utilizare sistemică, codul ATC: D10BA01
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7661/2015/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Roaccutane 10 mg capsule moi
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
O capsulă conţine isotretinoin 10 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut:
Conține ulei de soia (rafinat, hidrogenat şi parţial hidrogenat) şi sorbitol (E420).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Capsulă moale
Capsule ovale, opace, de culoare roşu-brun, imprimate cu “ROA 10”, cu cerneală neagră.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Forme severe de acnee (cum este acneea nodulară sau conglobată sau acneea cu risc de cicatrizare
permanentă), rezistentă la curele adecvate de tratament standard cu medicamente antibacteriene sistemice şi
la terapia topică.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Isotretinoin trebuie prescris numai de sau sub supravegherea medicilor cu experienţă şi care cunosc deplin
riscurile terapiei cu retinoizi sistemici pentru tratamentul acneei severe cu isotretinoin şi parametrii care
trebuie monitorizaţi.
Capsulele trebuie luate cu alimente, o dată sau de două ori pe zi.
Copii şi adolescenţi
Roaccutane nu este indicat pentru tratamentul acneei prepubertate şi nu este recomandat la pacienţii cu vârsta
mai mică de 12 ani din cauza lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.
Adulţi inclusiv adolescenţi şi vârstnici:
Terapia cu isotretinoin trebuie începută cu o doză de 0,5 mg/kg/zi. Răspunsul terapeutic la isotretinoin şi
unele reacţii adverse sunt dependente de doză şi variază între pacienţi. Aceasta necesită ajustarea individuală
a dozei în timpul terapiei. Pentru majoritatea pacienţilor, dozele se situează între 0,5 -1,0 mg/kg/zi.
Remisia pe termen lung şi ratele de recădere sunt mai strâns legate de doza totală administrată decât de
durata tratamentului sau de doza zilnică. S-a demonstrat că nu este de aşteptat nici un beneficiu suplimentar
substanţial peste doza de tratament cumulativă de 120-150 mg/kg. Durata tratamentului va depinde de doza
zilnică individuală. O cură de tratament de 16-24 de săptămâni este în mod normal suficientă pentru
obţinerea remisiei.
La majoritatea pacienţilor, vindecarea completă a acneei este obţinută cu o singură cură de tratament. În
cazul unei recăderi clare, poate fi considerată încă o cură de terapie cu isotretinoin, utilizând aceeaşi doză
zilnică şi aceeaşi doză cumulativă de tratament. Deoarece o îmbunătăţire ulterioară a acneei poate fi
observată până la 8 săptămâni după întreruperea tratamentului, o următoare cură de tratament nu trebuie
considerată până când nu s-a scurs cel puţin această perioadă.
Pacienţi cu insuficienţă renală
La pacienţii cu insuficienţă renală severă, tratamentul trebuie început cu o doză mai mică (de exemplu, 10
mg/zi). Doza trebuie apoi crescută până la 1 mg/kg/zi sau până când pacientul primeşte doza maximă tolerată
(vezi pct. 4.4).
Pacienţi cu intoleranţă
La pacienţii cu intoleranţă severă la doza recomandată, tratamentul poate fi continuat cu o doză mai mică, cu
consecinţele unei terapii mai îndelungate şi cu un risc mai mare de recădere. În scopul obţinerii eficacităţii
maxime posibile la aceşti pacienţi, doza trebuie în mod normal continuată cu doza cea mai mare tolerată.
4.3 Contraindicaţii
Isotretinoin este contraindicat la femeile gravide sau care alăptează (vezi pct. 4.6).
Isotretinoin este contraindicat la femeile cu potenţial de fertilitate, în afara cazului în care toate condiţiile
programului de prevenţie a sarcinii sunt îndeplinite (vezi pct. 4.4).
Isotretinoin este de asemenea contraindicat la pacienţii cu hipersensibilitate la isotretinoin sau la oricare
dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1. Roaccutane conţine ulei de soia rafinat, ulei de soia parţial hidrogenat
şi ulei de soia hidrogenat. De aceea este contraindicat la pacienţii alergici la arahide sau soia.
Isotretinoin este de asemenea contraindicat la pacienţii
• Cu insuficienţă hepatică
• Cu valori sangvine ale lipidelor excesiv de ridicate
• Cu hipervitaminoză A
• Care primesc tratament concomitent cu tetracicline (vezi pct. 4.5)
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Efecte teratogene
Roaccutane are un efect teratogen puternic la om, inducând o frecvenţă crescută de malformaţii congenitale
severe şi care pot pune în pericol viaţa.
Roaccutane este strict contraindicat la:
- Femeile gravide
- Femeile cu potenţial fertil, în afara cazului în care toate condiţiile programului de prevenţie a sarcinii sunt
îndeplinite
Programul de Prevenire a Sarcinii
Acest medicament este TERATOGEN.
Isotretinoin este contraindicat la femeile cu potenţial fertil, în afara cazului în care toate condiţiile
programului de prevenire a sarcinii sunt îndeplinite:
• Pacienta are acnee severă (cum este acneea nodulară sau conglobată, sau acneea cu risc de
cicatrizare permanentă), rezistentă la curele adecvate de tratament standard cu medicamente
antibacteriene sistemice şi la terapia topică (vezi pct. 4.1 „Indicaţii terapeutice“).
• Potenţialul pentru sarcină trebuie evaluat la toate pacientele.
• Pacienta înţelege riscul teratogen.
• Pacienta înţelege necesitatea urmăririi riguroase, lunare.
• Pacienta înţelege şi acceptă necesitatea contracepţiei eficace, fără întrerupere, 1 lună înainte de
începerea tratamentului, pe durata tratamentului şi timp de 1 lună după terminarea tratamentului.
Trebuie utilizate cel puţin o metodă de contracepţie cu eficacitate mare (şi anume, o formă care nu
depinde de utilizator) sau două metode complementare de contracepţie care depind de utilizator.
• Circumstanţele individuale trebuie evaluate în fiecare caz, atunci când se alege metoda de
contracepţie şi este necesară o implicare a pacientei în discuţie, pentru a garanta angajamentul său şi
respectarea măsurilor alese.
• Chiar dacă are amenoree, pacienta trebuie să urmeze toate sfaturile privind contracepţia eficace.
• Pacienta este informată şi înţelege consecinţele potenţiale asupra sarcinii şi necesitatea unui consult
rapid în cazul în care există un risc de apariţie a sarcinii sau dacă este posibil ca ea să fie gravidă.
• Pacienta înţelege necesitatea şi acceptă efectuarea de teste de sarcină înainte de inițierea
tratamentului, în timpul tratamentului în mod ideal în fiecare lună şi timp de 1 lună după terminarea
tratamentului.
• Pacienta a confirmat că a înţeles riscurile şi măsurile de precauţie necesare, asociate cu utilizarea
isotretinoin.
Aceste condiţii se referă, de asemenea, şi la femeile care nu sunt active sexual în prezent, în afara cazului în
care medicul consideră că există motive care să indice că nu există niciun risc de sarcină.
Medicul prescriptor trebuie să se asigure că:
• Pacienta îndeplineşte condiţiile pentru prevenirea sarcinii listate mai sus, inclusiv confirmarea că
aceasta are un nivel de înţelegere adecvat.
• Pacienta a fost înştiinţată de condiţiile menţionate anterior.
• Pacienta înţelege că trebuie să utilizeze consecvent şi corect o metodă de contracepţie cu eficacitate
mare (şi anume, o formă care nu depinde de utilizator) sau două metode complementare de
contracepţie care depind de utilizator, timp de cel puţin 1 lună înainte de începerea tratamentului şi
continuă să utilizeze contracepţia eficace de-a lungul perioadei de tratament şi pentru cel puţin încă 1
lună după întreruperea tratamentului.
• Au fost obţinute rezultate negative ale testelor de sarcină efectuate înainte, în timpul tratamentului şi
timp de 1 lună după terminarea tratamentului. Datele şi rezultatele testelor de sarcină trebuie să fie
documentate.
Dacă apare sarcina la o femeie tratată cu isotretinoin, tratamentul trebuie întrerupt şi pacienta trebuie
îndrumată către medicul specialist sau cu experiență în teratologie, pentru evaluare şi recomandări.
Dacă apare sarcina după întreruperea tratamentului, rămâne riscul unor malformaţii severe şi grave ale
fătului. Riscul persistă până ce medicamentul a fost complet eliminat, respectiv o lună după întreruperea
tratamentului.
Contracepţia
Pacientelor trebuie să li se furnizeze informaţii complete privind prevenirea sarcinii şi sfaturi privind
contracepţia, dacă ele nu utilizează contracepţia eficace. Dacă medicul prescriptor nu este în măsură să
furnizeze aceste informaţii, pacienta trebuie îndrumată către alţi profesioniştii din domeniul sănătăţii.
Ca o cerinţă minimă, pacientele cu potenţial fertil trebuie să utilizeze cel puţin o metodă de contracepţie cu
eficacitate mare (şi anume, o formă care nu depinde de utilizator) sau două metode complementare de
contracepţie care depind de utilizator. Contracepţia trebuie utilizată timp de cel puţin 1 lună înainte de
începerea tratamentul, pe durata tratamentului şi continuată pentru cel puţin 1 lună după întreruperea
tratamentului cu isotretinoin, chiar la paciente cu amenoree.
Circumstanţele individuale trebuie evaluate în fiecare caz, atunci când se alege metoda de contracepţie şi este
necesară o implicare a pacientei în discuţie, pentru a garanta angajamentul său şi respectarea măsurilor alese.
Testarea sarcinii
Conform practicii locale, se recomandă să se efectueze teste de sarcină supervizate medical, cu o sensibilitate
minimă de 25 milioane UI/ml, conform schemei de mai jos.
Înainte de începerea tratamentului
La cel puţin o lună după ce pacienta a început să utilizeze contracepţia şi imediat (preferabil câteva zile)
înainte de prima prescripţie, pacienta trebuie să efectueze un test de sarcină supervizat medical. Acest test
trebuie să confirme că pacienta nu este gravidă atunci când începe tratamentul cu isotretinoin.
Următoarele vizite medicale
Următoarele vizite medicale trebuie programate la intervale regulate, ideal lunar. Necesitatea testelor de
sarcină repetate, supervizate medical, în fiecare lună, trebuie determinată conform practicii locale, inclusiv
cu luarea în considerare a activităţii sexuale a pacientei, a istoricului recent al ciclului menstrual (cicluri
menstruale anormale, perioade fără ciclu menstrual sau amenoree) şi metoda de contracepţie. Dacă este
indicat, testele următoare de sarcină trebuie efectuate în ziua vizitei medicale sau cu 3 zile înainte de vizita la
medic.
Terminarea tratamentului
La 1 lună după oprirea tratamentului, femeia trebuie să efectueze un test de sarcină final.
Restricţii de prescriere şi de eliberare
Durata prescrierii de Roaccutane la femeile cu potenţial fertil trebuie limitată, în mod ideal, la 30 de zile de
tratament, pentru a sprijini urmărirea regulată, inclusiv testarea sarcinii şi monitorizarea. În mod ideal,
testarea sarcinii, emiterea prescripţiei medicale şi eliberarea de Roaccutane trebuie să aibă loc în aceeaşi zi.
Această urmărire lunară va permite asigurarea faptului că se efectuează testarea regulată a sarcinii şi
monitorizarea şi că pacienta nu este gravidă înainte de a i se administra următorul ciclu terapeutic.
Pacienţi bărbaţi
Datele disponibile sugerează că valoarea expunerii materne la spermatozoizii pacienţilor trataţi cu
Roaccutane nu are o magnitudine suficientă pentru a fi asociat cu efectele teratogene ale Roaccutane.
Pacienţilor bărbaţi trebuie să li se reamintească că nu trebuie să împartă medicaţia lor cu nimeni, în mod
special nu cu femei.
Precauţii suplimentare
Pacienţii trebuie instruiţi ca niciodată să nu dea acest medicament altei persoane şi să returneze
farmacistului, la sfârşitul tratamentului, orice capsule neutilizate.
Pacienţii nu trebuie să doneze sânge în timpul tratamentului şi timp de 1 lună după întreruperea tratamentului
cu isotretinoin, din cauza riscului potenţial asupra fătului la o primitoare de transfuzie gravidă.
Material educaţional
În scopul asistării medicilor, farmaciştilor şi pacienţilor pentru evitarea expunerii fetale la isotretinoin,
deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă va furniza material educaţional pentru reîntărirea atenţionărilor
despre teratogenitatea isotretinoin, pentru furnizarea de sfaturi privind contracepţia înainte de începerea
terapiei şi, pentru a furniza informaţii privind necesitatea testării sarcinii.
Informaţii complete pentru pacient despre riscul teratogen şi măsuri stricte de prevenire a sarcinii, aşa cum
sunt specificate în programul de prevenire a sarcinii trebuie acordate de medic tuturor pacienţilor, bărbaţi şi
femei.
Tulburări psihice
La pacienţii trataţi cu isotretinoin au fost raportate depresie, depresie agravată, anxietate, tendinţe agresive,
modificări ale dispoziţiei, simptome psihotice şi foarte rar ideație suicidară, tentativă de suicid şi suicid (vezi
pct. 4.8). O atenţie specială trebuie acordată pacienţilor cu antecedente de depresie şi toţi pacienţii trebuie
monitorizaţi pentru semne de depresie şi îndrumaţi pentru tratamentul adecvat, dacă este necesar. Cu toate
acestea, întreruperea isotretinoin poate fi insuficientă pentru ameliorarea simptomelor şi de aceea, poate fi
necesară evaluarea ulterioară psihiatrică sau psihologică. Implicarea familiei sau prietenilor poate fi utilă
pentru a identifica deteriorarea sănătăţii mentale.
Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Exacerbarea acută a acneei este observată ocazional în timpul perioadei iniţiale, dar aceasta scade cu
continuarea tratamentului, de obicei în 7-10 zile şi de obicei nu necesită ajustarea dozei.
Trebuie evitată expunerea la lumina solară intensă sau la radiaţii UV. Dacă este cazul, trebuie utilizat un
produs pentru protecţie solară cu un factor de protecţie ridicat, cel puţin SPF 15.
Dermabraziunea chimică agresivă şi tratamentul cutanat cu laser trebuie evitat la pacienţii trataţi cu
isotretinoin, timp de 5-6 luni după terminarea tratamentului, datorită riscului de cicatrizare hipertrofică în
zone atipice şi mai rar hiper sau hipopigmentare post inflamatorie în zonele tratate. Depilarea cu ceară
trebuie evitată la pacienţii trataţi cu isotretinoin pentru o perioadă de cel puţin 6 luni după tratament, datorită
riscului distrugerii epidermei.
Administrarea simultană a isotretinoin cu agenţi keratolitici topici sau agenţi anti-acnee exfoliativi trebuie să
fie evitată deoarece iritaţia locală poate creşte (vezi pct. 4.5).
Pacienţii trebuie sfătuiţi să utilizeze de la începutul tratamentului un ulei sau cremă de hidratare a pielii şi un
balsam de buze, deoarece isotretinoin este posibil să producă uscăciunea pielii şi a buzelor.
După punerea pe piaţă, au fost raportări de reacţii cutanate severe asociate cu administrarea de Roaccutane
(de exemplu eritem poliform (EP), sindrom Stevens-Johnson (SSJ) şi necroliza epidermică toxică (NET)).
Deoarece poate fi dificil ca aceste evenimente să se diferenţieze de alte reacţii cutanate care pot apărea (vezi
pct. 4.8), pacienţii trebuie informaţi cu privire la semne şi simptome şi monitorizaţi atent pentru reacţiile
cutanate grave. Dacă este suspectată o reacţie cutanată gravă, tratamentul cu isotretinoin trebuie întrerupt.
Reacţii alergice
Rareori au fost raportate reacţii anafilactice, în unele cazuri după expunerea topică anterioară la retinoizi.
Reacţiile cutanate alergice sunt raportate rareori. Au fost raportate cazuri severe de vasculită alergică, adesea
însoţite de purpură (vânătăi şi zone de culoare roşie) a extremităţilor şi implicare extracutanată. Reacţiile
alergice severe necesită întreruperea terapiei şi monitorizare atentă.
Tulburări oculare
Uscăciunea oculară, opacitatea corneană, vederea nocturnă scăzută şi keratita se rezolvă de obicei după
întreruperea tratamentului. Au fost raportate cazuri de uscăciune a ochilor care nu s–au rezolvat după
întreruperea tratamentului. Uscăciunea oculară poate fi ameliorată prin aplicarea unui ulei ocular lubrifiant
sau prin aplicarea terapiei de substituţie a lacrimilor. Poate apare intoleranţa la lentile de contact, ce poate
face necesară purtarea ochelarilor de către pacient în timpul tratamentului.
De asemenea s-a raportat scăderea vederii nocturne şi debutul la unii pacienţi a fost brusc (vezi pct. 4.7).
Pacienţii care experimentează dificultăţi vizuale trebuie să consulte un medic oftalmolog. Întreruperea
tratamentului cu isotretinoin poate fi necesară.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
La pacienţii trataţi cu isotretinoin, în special la cei cu activitate fizică intensă, au fost raportate mialgie,
artralgie şi valori crescute ale creatinfosfokinazei serice (vezi pct. 4.8). În unele cazuri, aceasta poate avansa
către rabdomioliză, care poate pune în pericol viaţa.
Modificări osoase incluzând închiderea prematură a epifizei, hiperostoză şi calcifiere a tendoanelor şi
ligamentelor a fost observată după câţiva ani de administrare, la doze foarte mari, pentru tratarea tulburărilor
de keratinizare. În general, nivelurile dozei, durata tratamentului şi doza cumulativă totală la aceşti pacienţi
depăşeşte cu mult dozele recomandate pentru tratamentul acneei.
La pacienții expuși la isotretinoin a fost raportată sacroiliita. La pacienții cu semne clinice de sacroiliită,
pentru a diferenția sacroiliita de alte cauze ale durerii de spate, poate fi necesară evaluarea suplimentară,
inclusiv modalități de imagistică, cum ar fi RMN. În cazurile raportate după punerea pe piaţă, sacroiliita s-a
ameliorat după întreruperea tratamentului cu Roaccutane şi tratament adecvat.
Hipertensiunea intracraniană benignă
Au fost raportate cazuri de hipertensiune intracraniană benignă, dintre care unele au inclus utilizarea
concomitentă a tetraciclinelor (vezi pct. 4.3 şi 4.5). Semnele şi simptomele hipertensiunii intracraniene
benigne includ dureri de cap, greaţă şi vomă, tulburări vizuale şi edem papilar. Pacienţii care dezvoltă
hipertensiune intracraniană benignă trebuie să întrerupă imediat tratamentul cu isotretinoin.
Tulburări hepatobiliare
Enzimele hepatice trebuie verificate înainte de tratament, o lună după începerea tratamentului şi apoi, la
intervale de trei luni, în afara cazului în care monitorizarea mai frecventă este indicată clinic. Au fost
raportate creşteri tranzitorii şi reversibile ale transaminazelor hepatice. În multe cazuri aceste modificări au
fost în limite normale, iar valorile au revenit la nivelul normal în timpul tratamentului. Totuşi, în cazul unor
creşteri relevante clinic, persistente ale concentraţiilor transaminazei, reducerea dozei sau întreruperea
tratamentului trebuie avută în vedere.
Insuficienţă renală
Insuficienţa renală nu afectează farmacocinetica isotretinoin. De aceea, isotretinoin poate fi administrat la
pacienţii cu insuficienţă renală. Totuşi se recomandă ca pacienţii să înceapă tratamentul cu o doză mică şi
aceasta să fie mărită până la doza maximă tolerată (vezi pct. 4.2).
Metabolismul lipidic
Lipidele serice (valorile pe nemâncate) trebuie verificate înaintea tratamentului, o lună după începerea
tratamentului şi apoi, la intervale de trei luni, în afara cazului în care monitorizarea mai frecventă este
indicată clinic. Valorile lipidice serice crescute revin de obicei la normal cu reducerea dozei sau întreruperea
tratamentului şi pot de asemenea să răspundă la măsuri de dietă.
Isotretinoin a fost asociat cu o creştere a concentraţiilor plasmatice ale trigliceridelor. Isotretinoin trebuie
întrerupt dacă hipertrigliceridemia nu poate fi controlată la un nivel acceptabil sau dacă apar simptome de
pancreatită (vezi pct. 4.8). Concentraţii mai mari de 800 mg/dl sau 9 mmol/l sunt asociate uneori cu
pancreatita acută, care poate fi fatală.
Tulburări gastro-intestinale
Isotretinoin a fost asociat cu boala intestinală inflamatorie (inclusiv ileita regională), la pacienţi fără
antecedente de tulburări intestinale. Pacienţii cu diaree severă (hemoragică) trebuie să întrerupă imediat
utilizarea isotretinoin.
Pacienţi cu risc crescut
La pacienţii cu diabet, obezitate, alcoolism sau cu o tulburare metabolică lipidică care urmează un tratament
cu isotretinoin, pot fi necesare verificări mai frecvente ale valorilor serice de lipide şi/sau glucoză sanguină.
În timpul terapiei cu isotretinoin au fost raportate valori crescute ale glicemiei pe nemâncate şi noi cazuri de
diabet.
Excipienţi
Acest medicament conţine 2,00 mg – 3,05 mg sorbitol (E420) per fiecare capsulă de 10 mg.
Efectul aditiv al administrării concomitente a medicamentelor conținând fructoză (sau sorbitol) și ingestie
alimentară de fructoză (sau sorbitol) trebuie luate în considerare.
Conținutul de sorbitol din medicamentele cu administrare orală poate afecta biodisponibilitatea altor
medicamente pentru administrare orală administrate concomitent.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Pacienţii nu trebuie să utilizeze vitamina A ca medicaţie concomitentă, din cauza riscului de dezvoltare a
hipervitaminozei A.
La utilizarea concomitentă a isotretinoin şi tetracicline au fost raportate cazuri de hipertensiune intracraniană
benignă (pseudotumor cerebri). De aceea, tratamentul concomitent cu tetracicline trebuie evitat (vezi pct. 4.3
şi pct. 4.4).
Trebuie evitată administrarea concomitentă a isotretinoin cu agenţi antiacnee (de uz topic) keratolitici sau
exfolianţi deoarece poate creşte iritaţia locală (vezi pct. 4.4).
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Sarcina este o contraindicaţie absolută la tratamentul cu isotretinoin (vezi pct. 4.3). Femeile
aflate la vârsta fertilă trebuie să utilizeze metode de contracepţie eficiente în timpul
tratamentului şi timp de o lună după tratament. Dacă în ciuda acestor precauţii apare
sarcina în timpul tratamentului cu isotretinoin sau în următoarea lună, există un risc crescut
de malformaţii ale fătului severe şi foarte severe.
Malformaţiile fătului asociate cu expunerea la isotretinoin includ anomalii ale sistemului nervos central
(hidrocefalus, malformaţie cerebelară/anomalii, microcefalie), dismorfie facială, despicătura bolţii palatine,
anomalii ale urechii externe (absenţa urechii externe, canale auditorii externe mici sau absente), anomalii
oculare (microftalmie), anomalii cardiovasculare (malformaţii conotruncale cum este tetralogia lui Fallot,
transpoziţia vaselor mari, defecte septale), anomalii ale timusului şi anomalii ale glandei paratiroide. Există
de asemenea o incidenţă crescută de avort spontan.
Dacă apare sarcina la o femeie tratată cu isotretinoin, tratamentul trebuie întrerupt, iar pacienta trebuie
trimisă la medicul specialist sau experimentat în teratologie, pentru evaluare şi sfătuire.
Alăptarea
Isotretinoin este puternic lipofil, de aceea este foarte posibilă trecerea isotretinoin în laptele uman. Din cauza
potenţialului de efecte adverse la mamă şi la copilul expus, administrarea Roaccutane este contraindicată în
timpul alăptării (vezi pct. 4.3).
Fertilitatea
În doze terapeutice, isotretinoin nu afectează numărul, motilitatea şi morfologia spermatozoizilor şi nu sunt
puse în pericol formarea şi dezvoltarea embrionului, în cazul utilizării de isotretinoin de către bărbați.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Roaccutane poate avea o influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
În timpul terapiei cu isotretinoin au fost raportate un număr de cazuri de vedere nocturnă scăzută şi, în cazuri
rare, ele au persistat după terapie (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8). Deoarece debutul la unii pacienţi a fost brusc,
pacienţii trebuie sfătuiţi referitor la această problemă potenţială şi avertizaţi să fie precauţi când conduc
vehicule sau folosesc utilaje.
Foarte rar au fost raportate somnolenţă, ameţeli şi tulburări de vedere. Pacienţii trebuie să fie atenţionaţi că,
în cazul în care prezintă asemenea reacţii adverse, nu trebuie să conducă şi să folosească utilaje sau să ia
parte la alte activităţi unde aceste simptome ar putea să îi pună pe ei sau pe alţii în pericol.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranță
Unele dintre aceste reacţii adverse asociate cu utilizarea isotretinoin sunt legate de doză. Reacţiile adverse
sunt în general reversibile după alterarea dozei sau întreruperea tratamentului, deşi unele pot persista după ce
tratamentul a fost oprit. Următoarele simptome sunt cele mai frecvente reacţii adverse raportate cu
isotretinoin: xerostomie, uscăciunea mucoaselor, de exemplu a buzelor, cheilită, a mucoasei nazale
(epistaxis) şi a ochilor, conjunctivită.
Prezentarea reacţiilor adverse sub formă de tabel
Frecvenţa evenimentelor adverse a fost calculată din datele culese dintr-un studiu clinic care a inclus 824 de
pacienţi şi din datele de după punerea pe piaţă. Reacţiile adverse sunt prezentate mai jos conform clasificării
MedDRA pe aparate, sisteme şi organe (ASO) și în funcţie de frecvenţă. Categoriile de frecvenţă sunt
definite ca: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100),
rare (≥1/10000 şi <1>
datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea
descrescătoare a gravităţii.
Tabelul 1 Sumarul reacţiilor adverse apărute la pacienţii tratați cu isotretinoin
Aparate, F oarte frecvente Frecvente Rare Foarte rare Cu frecvenţă
sisteme şi necunoscută*
organe
Infecţii Infecţii
(mucocutanate)
cu bacterii Gram
pozitive
Tulburări Trombocitopenie, Neutropenie Limfadenopatie
hematologice anemie,
şi limfatice trombocitoză,
valori crescute ale
VSH
Tulburări ale Reacţii
sistemului anafilactice
imunitar hipersensib
ilitate,
reacţii
alergice
cutanate
Tulburări Diabet zaharat,
metabolice şi hiperuricemie
de nutriţie
Tulburări Depresie, Suicid, tentative
psihice depresie de suicid, ideaţie
agravată, suicidară,
tendinţe tulburări
agresive, psihotice,
anxietate, comportament
modificări anormal
ale
d ispoziţiei
Tulburări ale Cefalee Hipertensiune
Aparate, F oarte frecvente Frecvente Rare Foarte rare Cu frecvenţă
sisteme şi necunoscută*
organe
sistemului intracraniană
nervos benignă,
convulsii,
somnolenţă,
ameţeli
Tulburări Blefarită, Edem papilar (ca
oculare conjunctivită, semn de
xeroftalmie, hipertensiune
iritaţie la nivelul intracraniană
ochilor benignă),
c a t a r a ctă,
daltonism
(afectarea vederii
în
culori),
intoleranţă la
lentilele de
contact,
opacitate
corneană, vedere
nocturnă scăzută,
cheratită,
fotofobie,
tulburări de
vedere, vedere
înceţoşată
Tulburări Tulburări de auz
acustice şi
vestibulare
Tulburări Vasculită (de
vasculare exemplu
granulomatoză
Wegener,
vasculită alergică)
Tulburări Rinofaringită, Bronhospasm (în
respiratorii, epistaxis, special la
toracice şi uscăciune pacienţii cu astm
mediastinale nazală bronşic), disfonie
Tulburări Boală
gastro- intestinală
intestinale inflamatorie,
colită, ileită,
pancreatită,
hemoragie
gastro-intestinală,
diaree
hemoragică,
uscăciune a
gâtului (vezi pct.
4 .4)
Tulburări Valori serice Hepatită
hepatobiliare crescute ale
Aparate, F oarte frecvente Frecvente Rare Foarte rare Cu frecvenţă
sisteme şi necunoscută*
organe
transaminazelor
(vezi 4.4)
Afecţiuni Prurit, erupţii Alopecie Acnee fulminantă, Eritem
cutanate şi ale cutanate acnee agravată multiform,
ţesutului tranzitorii (erupţii acneice), s i n d r o m
subcutanat eritematoase, eritem (facial), Stevens-
dermatită, exantem, tulburări Johnson,
cheilită, xerosis, ale necroliză
exfoliere c r e ş t e r i i p ă r u l u i, e p i d e r m i c ă
localizată, hirsutism, toxică
fragilitate a pielii distrofie a
(risc de apariţie a unghiilor,
leziunilor prin paronichie, reacţie
frecare) de
fotosensibilitate,
granulom piogen,
hiperpigmentarea
pielii,
hiperhidroză
Tulburări Artralgie, mialgie, Artrită, calcinoză Rabdomioliză
musculo- lombalgie (în (calcifierea
scheletice şi special la copii şi ligamentelor şi a
ale ţesutului adolescenţi) t e n d o a n e l o r ) ,
conjunctiv închidere
prematură a
epifizei, exostoză
(hiperostoză),
densitate osoasă
r edusă, tendinită
Tulburări Glomerulonefrită
renale şi ale
căilor urinare
Tulburări Formare de ţesut
generale şi la de granulaţie
nivelul locului (formare crescută
de a acestuia), stare
administrare g enerală de rău
Tulburări ale Disfuncţie
aparatului sexuală
genital şi ale inclusiv
sânului disfuncţie
erectilă şi
scăderea
libidoului,
ginecomastie,
uscăciune
vulvovaginală
Investigaţii Valori serice Valori serice Valori serice
diagnostice crescute ale crescute ale crescute ale
trigliceridelor, colesterolului, creatin
valori serice valori crescute fosfokinazei
Aparate, F oarte frecvente Frecvente Rare Foarte rare Cu frecvenţă
sisteme şi necunoscută*
organe
scăzute ale ale glicemiei,
lipoproteinelor cu h e m a t u r i e ,
densitate mare p r o t e i n u r i e
* care nu poate fi estimată din datele disponibile
Raportarea reacțiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
e-mail: [email protected].
4.9 Supradozaj
Isotretinoin este un derivat de vitamina A. Deşi toxicitatea acută a isotretinoin este redusă, semnele de
hipervitaminoză pot apărea în cazurile accidentale de supradozaj. Manifestările toxicităţii acute a vitaminei A
includ cefalee severă, greaţă sau vărsături, ameţeală, iritabilitate şi prurit. Semnele şi simptomele
supradozajului accidental sau deliberat cu isotretinoin vor fi probabil similare. Este de aşteptat ca aceste
simptome să fie reversibile şi să scadă fără necesitatea unui tratament.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: preparate anti-acneice pentru utilizare sistemică, codul ATC: D10BA01
Mecanism de acţiune
Isotretinoin este un stereoizomer al acidului retinoic all-trans (tretinoin). Mecanismul de acţiune exact al
isotretinoin nu a fost încă elucidat în detaliu, dar s-a stabilit că îmbunătăţirea în tabloul clinic al acneei severe
este asociată cu supresia activităţii glandei sebacee şi cu reducerea demonstrată histologic a mărimii
glandelor sebacee. Mai mult, s-a stabilit un efect antiinflamator dermic al isotretinoin.
Eficacitatea clinică şi siguranţa
Hipercornifierea stratului epitelial al unităţii pilosebacee conduce la vărsarea corneocitelor în canal şi blocaj
de keratină şi exces de sebum. Aceasta este urmată de formarea unui comedon şi, eventual, leziuni
inflamatorii. Isotretinoin inhibă proliferarea sebocitelor şi par să acţioneze în acnee prin reiniţierea
programului ordonat de diferenţiere. Sebumul este un substrat major pentru creşterea acneei
propionibacteriene, şi ca urmare, producţia redusă de sebum inhibă colonizarea bacteriană a canalului.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Absorbţia isotretinoin din tractul gastro-intestinal este variabilă şi lineară cu doza în domeniul terapeutic.
Biodisponibilitatea absolută a isotretinoin nu a fost determinată, deoarece compusul nu este disponibil sub
forma unui preparat intravenos de uz uman, dar extrapolarea din studiile efectuate la câine sugerează o
biodisponibilitate sistemică, relativ scăzută şi variabilă. În cazul în care isotretinoin este administrat cu
alimente, biodisponibilitatea este dublată faţă de administrarea pe nemâncate.
Distribuţie
Isotretinoin este legat în cantitate mare de proteinele plasmatice, în special de albumină (99,9%).
Volumul de distribuţie al isotretinoin la bărbat nu a fost determinat deoarece isotretinoin nu este disponibil
ca preparat intravenos de uz uman. La om este disponibilă puţină informaţie referitoare la distribuţia
isotretinoin în ţesut. Concentraţiile isotretinoin în epidermă sunt doar jumătate din concentraţiile serice.
Concentraţiile plasmatice ale isotretinoin sunt de aproximativ 1,7 ori mai mari faţă de cele din sânge, datorită
slabei penetrări a isotretinoin în celulele roşii sangvine.
Metabolizare
După administrarea orală a isotretinoin au fost identificaţi în plasmă trei metaboliţi principali: 4-oxo-
isotretinoin, tretinoin (all-trans acid retinoic) şi 4-oxo-tretinoin. În câteva teste in vitro aceşti metaboliţi au
demonstrat acţiune biologică. Într-un studiu clinic, s-a demonstrat că 4-oxo-isotretinoin a contribuit
semnificativ la acţiunea isotretinoin (reducerea ratei de excreţie în sebum în ciuda niciunui efect asupra
concentraţiilor plasmatice de isotretinoin şi tretinoin). Alţi metaboliţi minori includ glucuronid conjugaţii.
Metabolitul major este 4-oxo-isotretinoin cu concentraţiile plasmatice la starea de echilibru, care sunt de 2,5
ori mai mari decât acelea ale compusului de bază.
Isotretinoin şi tretinoin (all-trans acid retinoic) sunt metabolizaţi reversibil (interconvertiţi) şi de aceea
metabolismul tretinoin este legat de cel al isotretinoin. S-a estimat că 20-30% din doza de isotretinoin este
metabolizată prin izomerizare.
Circulaţia enterohepatică poate juca un rol semnificativ în farmacocinetica isotretinoin la om. Studiile de
metabolizare in vitro au demonstrat că în metabolizarea isotretinoin la 4-oxo-isotretinoin şi tretinoin sunt
implicate câteva enzime CYP. Nu pare că o singură izoformă să aibă un rol predominant. Isotretinoin şi
metaboliţii săi nu afectează semnificativ activitatea CYP.
Eliminare
După administrarea orală a isotretinoin radiomarcat, fracţii aproximativ egale din doză au fost regăsite în
urină şi în fecale. După administrarea orală a isotretinoin, timpul de înjumătăţire al eliminării terminale a
medicamentului nemetabolizat la pacienţii cu acnee, are o valoare medie de 29 de ore.
Isotretinoin este un retinoid fiziologic, iar concentraţiile retinoidului endogen sunt atinse în aproximativ două
săptămâni după terminarea tratamentului cu isotretinoin.
Insuficienţa hepatică
Deoarece isotretinoin este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică, informaţia disponibilă privind
cinetica este limitată la această grupă de pacienţi.
Insuficienţa renală
Insuficienţa renală nu reduce semnificativ clearance-ul plasmatic al isotretinoin sau 4-oxo-isotretinoin.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate acută
Toxicitatea acută a isotretinoin a fost determinată la diferite specii animale. DL este de aproximativ 2000
mg/kg la iepuri, aproximativ 3000 mg/kg la şoareci şi peste 4000 mg/kg la şobolani.
Toxicitate cronică
Un studiu pe termen lung de peste 2 ani, efectuat la şobolani (doza de isotretinoin 2,8 şi 32 mg/kg/zi), a
evidenţiat căderea parţială a părului şi concentraţii plasmatice ridicate ale trigliceridelor în grupurile cu doză
mai mare. Spectrul reacţiilor adverse ale isotretinoin la rozătoare seamănă astfel mult cu cel al vitaminei A,
dar nu include ţesutul osos şi calcifierile de organ observate cu vitamina A la şobolan. Modificările celulei
hepatice observate cu vitamina A nu au loc cu isotretinoin.
Toate reacţiile adverse observate la sindromul de hipervitaminoză A au fost reversibile spontan după
întreruperea isotretinoin. Chiar animalele experimentale cu o stare generală proastă au prezentat o ameliorare
a stării clinice în proporţie mare, în decurs de 1-2 săptămâni.
Teratogenitate
Ca şi în cazul altor derivaţi de vitamina A, în experimentele efectuate pe animal, isotretinoin s-a demonstrat a
avea efect teratogen şi embriotoxic.
Din cauza potenţialului teratogen al isotretinoin, există consecinţe terapeutice la administrarea acestuia la
femei cu potenţial de fertilitate (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 4.6).
Mutagenitate
Nu s-a demonstrat în testele efectuate la animale că isotretinoin are efect mutagen sau carcinogen.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Conţinutul capsulei
Ceară de albine galbenă
Ulei de soia rafinat
Ulei de soia hidrogenat
Ulei de soia parţial hidrogenat
Învelişul capsulei
Gelatină
Glicerol 85%
Karion 83 care conţine: sorbitol (E420), manitol, amidon hidrolizat hidrogenat
Dioxid de titan (E 171)
Oxid de fer roşu (E 172)
Cerneală de inscripţionare uscată:
Shellac modificat
Oxid de fer negru (E 172)
Propilenglicol
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25ºC.
A se păstra în ambalajul original și blisterele în cutie pentru a fi protejat de umiditate şi lumină.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 3 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 capsule moi.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Eliminarea medicamentelor neutilizate sau expirate
Trebuie minimalizată eliminarea produselor neutilizate în mediu.
Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
Orice capsulă de Roaccutane neutilizată trebuie returnată farmacistului.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
ROCHE ROMÂNIA S.R.L.
Bulevardul Poligrafiei nr. 1A
Clădirea Ana Tower, etaj 15
Sector 1, 013704, Bucureşti, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7661/2015/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Mai 2015
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie, 2024
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.