Meloxicam Vim Spectrum 7,5 mg comprimate

Prospect Meloxicam Vim Spectrum 7,5 mg comprimate

Producator: VIM SPECTRUM S.R.L.,

Clasa ATC: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami, codul ATC:

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12646/2019/01 Anexa 2

NR. 12647/2019/01 Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISITICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Meloxicam Vim Spectrum 7,5 mg comprimate

Meloxicam Vim Spectrum 15 mg comprimate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Meloxicam Vim Spectrum 7,5 mg

Fiecare comprimat conţine meloxicam 7,5 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 103,5 mg.

Meloxicam Vim Spectrum 15 mg

Fiecare comprimat conţine meloxicam 15 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 96 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct.6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat

Meloxicam Vim Spectrum 7,5 mg

Comprimate de culoare galben deschis, rotunde, plate, prevăzute cu o linie mediană pe una din feţe şi

cu diametru de aproximativ 8 mm.

Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de

divizare în doze egale.

Meloxicam Vim Spectrum15 mg

Comprimate de culoare gălbuie, rotunde, plate, prevăzute cu o linie mediană pe una din feţe şi cu

diametru de aproximativ 8 mm.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

MeloxicamVim Spectrum este recomandat la adulți și adolescenți cu vârsta peste 16 ani în:

• tratamentul simptomatic de scurtă durată în boala artrozică (artroze, boală articulară degenerativă)
• tratamentul simptomatic de lungă durată în poliartrita reumatoidă
• tratamentul simptomatic de lungă durată în spondilita anchilozantă

4.2 Doze şi mod de administrare

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace, pentru cea mai

scurtă perioadă necesară controlului simptomelor (vezi pct. 4.4). Răspunsul terapeutic şi ameliorarea

simptomatică a afecţiunii pacientului trebuie reevaluate periodic, în special la pacienţii cu boală

artrozică dureroasă/artroză.

Boală artrozică (episoade de exacerbare): 7,5 mg pe zi

La nevoie, în lipsa ameliorării simptomelor, doza poate fi mărită la 15 mg pe zi

Poliartrită reumatoidă: 15 mg pe zi

În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi

Spondilită anchilozantă: 15 mg pe zi (vezi, de asemenea, mai jos pct. „Grupuri speciale de pacienți”).

În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi.

A NU SE DEPĂŞI DOZA DE 15 mg pe zi.

Grupuri speciale de pacienți

Vârstnici şi pacienţi cu risc crescut de reacţii adverse (vezi pct. 5.2):

Doza recomandată pentru tratamentul de lungă durată în poliartrita reumatoidă şi spondilita

anchilozantă la vârstnici este de 7,5 mg pe zi. La pacienţii cu risc crescut de reacţii adverse tratamentul

se inițiază cu o doză de 7,5 mg pe zi (vezi pct. 4.4).

Insuficienţă renală (vezi pct.5.2):

La pacienții cu insuficienţă renală severă, care efectuează ședințe de dializă, doza nu trebuie să

depăşească 7,5 mg pe zi.

La pacienții cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu

la pacienţi cu cleareance al creatininei mai mare de 25 ml/min). (Pentru pacienţii cu insuficienţă renală

severă care nu efectuează ședințe de dializă, vezi pct. 4.3).

Insuficienţă hepatică (vezi pct 5.2):

La pacienții cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei. (Pentru

pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3)

Copii şi adolescenţi

Meloxicam Vim Spectrum este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani (vezi pct. 4.3).

Administrare orală

Doza zilnică totală trebuie luată într-o singură priză, cu apă sau alt lichid, în timpul meselor.

4.3 Contraindicaţii

• hipersensibilitate la meloxicam sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1
• hipersensibilitate la substanţe cu acţiune similară, de exemplu AINS, acid acetilsalicilic.
• al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6 );
• copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani;
• pacienţi cu manifestări de astm bronşic, polipi nazali, angioedem sau urticarie, ca urmare a

administrării de acid acetilsalicilic sau alte AINS.

• hemoragie gastro-intestinală manifestă sau perforaţie, induse de un tratament anterior cu AINS;
• ulcer gastroduodenal activ sau recent/perforat (evidenţierea sau diagnosticarea a două sau mai

multe episode distincte de ulceraţie sau hemoragie);

• insuficienţă hepatică severă;
• insuficienţă renală severă, la pacienţi care nu efectuează ședințe de dializă;
• hemoragii gastro-intestinale, antecedente recente de hemoragii cerebrovasculare sau

evidenţierea unor tulburări hemoragice sistemice;

• insuficienţă cardiacă severă.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace, pentru cea mai

scurtă perioadă necesară controlului simptomelor (vezi. pct.4.2. şi riscurile cardiovasculare şi gastro-

intestinale, prezentate mai jos).

Doza maximă zilnică recomandată nu trebuie depăşită în cazul unui efect terapeutic insuficient şi nici

nu trebuie administrat un AINS suplimentar terapiei existente, deoarece este posibil ca toxicitatea să

crească, iar avantajul terapeutic nu a fost dovedit. Trebuie evitată administrarea concomitentă de

meloxicam cu alte AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2.

Meloxicam nu este indicat pacienţilor care necesită tratament pentru dureri acute.

În absenţa ameliorării simptomatologiei după mai multe zile, se va reevalua beneficiul terapeutic al

tratamentului.

Se va avea în vedere orice antecedent de esofagită, gastrită şi/sau ulcer gastroduodenal, pentru a se

asigura efectul scontat, înainte de a începe tratamentul cu meloxicam. Se va verifica cu atenţie,

periodic, posibilitatea apariţiei unei recidive, la pacienţi trataţi cu meloxicam cu astfel de antecedente.

Efecte gastro-intestinale

Similar altor AINS, în orice moment al tratamentului cu meloxicam pot să apară hemoragii

gastrointestinale, ulceraţii sau perforaţii, potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare,

chiar şi în absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe.

Riscul apariţiei de hemoragii gastro-intestinale, ulceraţii sau perforaţii este cu atât mai mare, cu cât se

cresc dozele de AINS, la pacienţi cu antecedente de ulcer, în special dacă au fost însoţite de hemoragii

sau perforaţii (vezi pct.4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cele mai

mici doze disponibile. În cazul acestor pacienţi şi, de asemenea, în cazul pacienţilor care necesită

tratament concomitent cu doze mici de acid acetilsalicilic sau cu alte medicamente care pot creşte

riscul de evenimente gastrointestinale se va avea în vedere utilizarea de medicamente ce efect

protector gastric (de exemplu misoprostol sau inhibitori ai pompei de protoni) (vezi pct.4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice

simptom abdominal neobişnuit (în special sângerare/hemoragie gastro-intestinală), mai ales la

începutul tratamentului.

Nu se recomandă administrarea de meloxicam la pacienţii trataţi în acelaşi timp cu medicamente care

pot creşte riscul de apariţie a ulceraţiilor sau hemoragiilor, cum ar fi heparină, administrată ca

tratament curativ sau în geriatrie, alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene sau acid

acetilsalicilic administrat în doză unică ≥ 500 mg sau doză zilnică totală ≥ 3g (vezi pct. 4.5).

Dacă apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale la pacienţi trataţi cu meloxicam, tratamentul

trebuie întrerupt.

Medicamentele AINS se vor administra cu precauţie la pacienţi cu antecedente de afecţiuni gastro-

intestinale (colite ulcerative, boală Crohn), deoarece aceste manifestări se pot exacerba (vezi pct.4.8).

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară

până la moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că

tratamentul cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană şi edeme.

Înainte de inițiere şi pe parcursul tratamentului cu meloxicam, se recomandă monitorizarea clinică a

tensiunii arteriale la pacienţi cu risc.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS, inclusiv meloxicam

(în special în doze mari şi în tratament de lungă durată), se poate asocia cu un risc uşor crescut de

apariţie a evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular

cerebral). Datele existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă

ischemică diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu

meloxicam numai după evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea

tratamentului de lungă durată la pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli

cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Reacţii cutanate

În legătură cu utilizarea de meloxicam au fost raportate sindrom Stevens-Johnson (SJS) şi necroliză

epidermică toxică (NET), reacţii cutanate care pun viaţa în pericol.

Pacienții trebuie informați asupra semnelor si simptomelor și monitorizați cu atenție pentru reacții

cutanate. Cel mai mare risc de apariție a SJS sau NET este în primele săptămâni de tratament.

Dacă sunt prezente simptome sau semne de SJS sau NET (de exemplu erupție cutanată progresivă,

însoţită adesea de vezicule sau leziuni ale mucoasei), tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt. Cele

mai bune rezultate în abordarea terapeutică a SJS și NET sunt obținute prin diagnosticarea precoce și

întreruperea imediată a oricărui medicament suspectat.

Întreruperea precoce a administrării este asociată cu un prognostic mai bun. Dacă pacientul a dezvoltat

SJS sau NET la administrarea de meloxicam, tratamentul cu meloxicam nu mai trebuie reluat în nicio

circumstanță la acest pacient.

Parametrii funcţiei hepatice şi renale

Similar altor AINS, au fost raportate creşteri ocazionale ale valorilor serice ale transaminazelor,

creşteri ale valorilor bilirubinei serice sau ale altor parametri ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale

valorilor creatininei serice şi ale ureei serice şi alte modificări ale analizelor de laborator. În

majoritatea cazurilor, creşterile au fost mici şi tranzitorii. Dacă aceste modificări sunt semnificative

sau persistente, administrarea de meloxicam trebuie întreruptă şi se vor efectua teste de urmărire.

Insuficienţă renală

AINS, prin inhibarea efectului vasodilatator al prostaglandinelor renale, pot induce decompensarea

funcţiei renale prin reducerea filtrării glomerulare. Această reacţie adversă este dependentă de doză.

La începutul tratamentului, sau după creşterea dozelor, se recomandă o monitorizare atentă a diurezei

şi a funcţiei renale, la pacienţi cu următorii factori de risc:

• Vârstnici
• Adminstrare concomitentă de inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II,

sartani, diuretice (vezi pct. 4.5)

• Hipovolemie (de orice cauză)
• Insuficienţă cardiacă congestivă
• Insuficienţă renală
• Sindrom nefrotic
• Nefropatie lupică
• Insuficienţă hepatică gravă (albumină serică <25 g/l sau scor Child-Pugh ≥10)

Rar, AINS pot să determine nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală sau

sindrom nefrotic.

La pacienții cu insuficienţă renală severă care efectuează ședințe de dializă, doza nu trebuie să

depăşească 7,5 mg pe zi.

La pacienții cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu

la pacienţi cu cleareance al creatininei mai mare de 25 ml/min).

Retenţie de sodiu, potasiu şi retenţie de apă

La administrarea de AINS pot să apară retenţie de sodiu, retenţie de potasiu, retenție de apă, precum şi

interferenţa cu efectele natriuretice ale diureticelor. În plus, se poate produce scăderea efectului

antihipertensiv al medicamentelor antihipertensive (vezi pct. 4.5). Drept rezultat, la pacienţi predispuşi

se pot agrava sau exacerba edemul, insuficienţa cardiacă sau hipertensiunea arterială. De aceea, este

necesară o monitorizare clinică la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.2 şi 4.3).

Hiperkaliemie

Hiperkaliemia poate fi favorizată de diabet sau administrare concomitentă de medicamente care pot

creşte kaliemia (vezi pct.4.5). În aceste cazuri, trebuie efectuată o monitorizare regulată a valorilor

potasiului.

Administrare concomitentă cu pemetrexed

La pacienții cu insuficiență renală ușoară până la moderată trataţi cu pemetrexed trebuie întreruptă

administrarea de meloxicam timp de cel puțin 5 zile înainte de, în ziua și cel puțin 2 zile după

administrarea de pemetrexed (vezi pct 4.5).

Alte atenţionări şi precauţii

Vârstnicii, pacienţii malnutriţi sau debilitaţi tolerează mai greu reacţiile adverse, necesitând o

supraveghere atentă. Similar altor AINS, meloxicamul se va administra cu precauţie la pacienţii

vârstnici, deoarece aceştia au un risc mai mare de insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă. Frecvenţa

de apariţie a reacţiilor adverse la AINS, în special hemoragii gastro-intestinale şi perforaţii, care pot fi

letale, este crescută la vârstnicii (vezi pct. 4.2).

Similar altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unei boli infecţioase subiacente.

Administrarea meloxicamului poate să afecteze fertilitatea femeilor şi nu se recomandă femeilor care

doresc să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la

femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate

(vezi pct. 4.6).

Meloxicam Vim Spectrum conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la

galactoză ( deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză) nu trebuie să

utilizeze acest medicament.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Au fost efectuate studii privind interacţiunea numai la adulţi.

Riscuri legate de hiperkaliemie:

Anumite medicamente sau grupuri terapeutice pot produce hiperkaliemie: săruri de potasiu, diuretice

care economisesc potasiu, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), antagoniști ai

receptorului angiotensinei II, medicamente anti-inflamatoare nesteroidiene, heparine (cu greutate

moleculară mică sau nefracționate), ciclosporină, tacrolimus și trimetoprim.

Instalarea hiperkaliemiei poate depinde de existenţa unor factori asociați.

Acest risc este crescut atunci când medicamentele menționate mai sus sunt administrate concomitent

cu meloxicam.

Interacţiuni farmacodinamice:

Alte medicamente antiinflamatore nesteroidiene (AINS) şi acid acetisalicilic:

Administrarea concomitentă (vezi pct. 4.4) cu alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene,

inclusiv acid acetilsalicilic, administrat în doză unică > 500 mg sau doză zilnică totală > 3 g, nu e este

recomandată.

Corticosteroizi (de exemplu glucocorticoizi):

Adminstrarea concomitentă de corticosteroizi necesită precauţie, din cauza unui risc crescut de

hemoragii şi ulceraţii gastro-intestinale.

Anticoagulante orale sau heparină :

Risc considerabil crescut de hemoragie, prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei

gastrointestinale. AINS pot mări efectele anticoagulantelor, de exemplu warfarină (vezi pct. 4.4). Nu

se recomandă administrarea concomitentă de AINS cu anticoagulante orale sau heparină, administrată

în doze geriatrice sau curative (vezi pct. 4.4).

În celelalte situaţii (de exemplu, utilizarea de doze pentru prevenție) în care este necesară

administrarea concomitentă de heparină se impune precauţie, din cauza unui risc crescut de

hemoragie.

Dacă nu poate fi evitată o astfel de administrare concomitentă, este necesară o atentă monitorizare a

INR.

Trombolitice şi antiagregante plachetare:

Risc crescut de hemoragie, prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastro-intestinale.

Inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei:

Risc crescut de hemoragie gastro-intestinală.

Diuretice, inhibitori ai ECA şi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II:

AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive. La unii pacienţi cu

funcţie renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţie renală

compromisă) administrarea concomitentă a unui inhibitor ECA sau a unui antagonist al receptorilor de

angiotensină-II cu un medicament care inhibă ciclooxigenaza, poate produce deteriorarea suplimentară

a funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care este de obicei reversibilă. De aceea,

această administrare concomitentă trebuie efectuată cu precauţie, în special la vârstnici. Pacienţii

trebuie hidrataţi în mod corespunzător şi se va acorda o atenţie deosebită monitorizării funcţiei renale,

atât după iniţierea tratamentului, cât şi în continuare, periodic (vezi pct. 4.4).

Alte medicamente antihipertensive (de exemplu beta-blocante):

În cazul administrării concomitente cu aceste medicamente, poate apărea o scădere a efectului

antihipertensiv al betablocantelor (din cauza inhibării prostaglandinelor cu efect vasodilatator).

Inhibitori de calcineurină (de exemplu ciclosporină, tacrolimus):

Nefrotoxicitatea inhibitorilor de calcineurină poate fi amplificată de AINS prin efecte mediate de

prostaglandinele renale. În timpul tratamentului concomitent trebuie monitorizată funcţia renală. Se

recomandă o atentă monotorizare a funcţiei renale, în special la vârstnici.

Deferasirox:

Administrarea concomitentă de meloxicam cu deferasirox pot crește riscul de reacții adverse

gastrointestinale. Se recomandă prudență la administrarea concomitentă a acestor medicamente.

Interacţiuni farmacocinetice: efectul meloxicamului aspra farmacocineticii altor medicamente

Litiu:

AINS cresc concentraţiile plasmatice ale litiului (prin scăderea excreţiei renale a litiului), ducând la

valori toxice ale litemiei. Nu se recomandă administrarea concomitentă de litiu şi AINS (vezi pct. 4.4).

Dacă este necesară această administrare concomitentă, litemia trebuie monitorizată cu atenţie la

iniţierea, ajustarea sau întreruperea tratamentul cu meloxicam.

Metotrexat:

AINS pot reduce secreţia tubulară a metotrexatului, crescând astfel concentraţiile plasmatice ale

metotrexatului. Din această cauză, la pacienţi trataţi cu doze mari de metotrexat (mai mari de 15 mg pe

săptămână) nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS (vezi pct. 4.4).

Riscul unei interacţiuni dintre medicamentele din grupul AINS şi metotrexat trebuie avut în vedere şi

la pacienţii trataţi cu doze mici de metotrexat, în special la cei cu insuficienţă renală. Dacă tratamentul

concomitent este necesar, trebuie monitorizată hemoleucograma şi funcţia renală. Se recomandă

precauţie la administrarea concomitentă a metotrexatului cu AINS în interval de 3 zile, deoarece în

acest caz concentraţia plasmatică a metotrexatului poate creşte, mărind toxicitatea.

Deşi proprietăţile farmacocinetice ale metotrexatului (15 mg pe săptămână) nu au fost afectate relevant

de tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere că toxicitatea hematologică a

metotrexatului poate fi amplificată de tratamentul cu AINS (vezi anterior). (vezi pct. 4.8).

Pemetrexed:

În cazul terapiei concomitente cu meloxicam și pemetrexed la pacienții cu insuficiență renală ușoară

până la moderată (clearance al creatininei 45-79 ml/min), administrarea de meloxicam trebuie

întreruptă timp de 5 zile înainte, în ziua și 2 zile după administrarea de pemetrexed. Dacă este necesară

administrarea concomitentă de meloxicam cu pemetrexed, pacienții trebuie monitorizați cu atenție,

mai ales pentru mielosupresie și reacții adverse gastro-intestinale. Nu este recomandată administrarea

concomitentă de meloxicam cu pemetrexed la pacienții cu insuficiență renală severă (clearance-ul

creatininei sub 45 ml/min).

La pacienții cu funcție renală normală (clearance-ul creatininei ≥ 80 ml/min), administrarea

concomitentă de doze de meloxicam 15 mg poate scădea eliminarea pemetrexed și, în consecință,

crește apariția evenimentelor adverse induse de pemetrexed. Prin urmare, se recomandă prudență când

se administrează doza de meloxicam 15 mg concomitent cu pemetrexed la pacienții cu funcție renală

normală (clearance al creatininei ≥ 80 ml/min).

Interacţiuni farmacocinetice: efectul altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicamului

Colestiramină:

Colestiramina accelerează excreţia meloxicamului, întrerupând circuitul enterohepatic, astfel că

clearance-ul meloxicamului creşte cu 50%, iar timpul de înjumătăţire plasmatică scade la 13±3 ore.

Această interacţiune are semnificaţie clinică.

Nu au fost înregistrate interacţiuni farmacocinetice relevante la administrarea concomitentă de

antiacide, cimetidină şi digoxină.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Fertilitatea

Utilizarea de meloxicam, la fel ca orice medicament cu efect de inhibare a ciclo oxigenazei/sintezei de

prostaglandine, poate afecta fertilitatea şi nu se recomandă femeilor care intenționează să rămână

gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au

dificultăţi în a rămâne gravide sau sunt în curs de investigare pentru infertilitate.

Sarcina

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod nefavorabil sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-

fetală. Date din studiile epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort şi de malformaţii

cardiace şi gastroschizis după administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinelor la începutul

sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la

aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte cu doza şi durata administrării. La animale,

administrarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor a avut drept rezultat creşterea pierderilor pre- şi

post-nidare şi a mortalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele tratate cu inhibitori ai sintezei

prostaglandinelor în perioada organogenezei s-a raportat creşterea incidenţei diverselor malformaţii,

incluzând malformaţiile cardiovasculare.

Pe parcursul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, meloxicam nu trebuie utilizat, decât

dacă este absolut necesar. Dacă se administrează meloxicam unei femei care intenționează să rămână

gravidă, sau pe parcursul trimestrului întâi sau al doilea de sarcină, se va utiliza cea mai mică doză şi

pe parcursul celui mai scut interval de timp.

Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune

*fătul la:

• toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune

pulmonară);

• disfuncţie renală, care poate evolua la insuficienţă renală cu oligo-hidramnios;

*mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii, la:

• o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară la doze

foarte mici;

• inhibarea contracţiilor uterine, determinând încetinirea sau prelungirea travaliului.

În consecinţă, meloxicam este contraindicat în timpul trimestrului al treilea de sarcină.

Alăptarea

Deşi nu sunt date specifice referitoare la meloxicam, se ştie că AINS se excretă în laptele matern.

De aceea, administrarea la femeile care alăptează nu este recomandată.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje

Nu au fost efectuate studii specifice privind efectele tratamentului cu meloxicam asupra capacităţii de

a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pe baza profilului farmacodinamic şi

reacţiilor adverse raportate, Meloxicam Vim Spectrum nu are nicio influenţă sau are influenţă

neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Totuşi, se recomandă ca pacienţii cu tulburări de vedere sau somnolenţă, inclusiv vedere înceţoşată,

ameţeli, vertij sau alte tulburări la nivelul sistemului nervos central trebuie să evite astfel de activităţi.

4.8 Reacţii adverse

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze

mari şi în tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor

trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială

şi insuficienţa cardiacă.

Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt de tip gastro-intestinal. Se pot produce ulcere peptice,

perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, uneori cu potenţial letal, în special la vârstnici (vezi pct.

4.4). După administrare au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie,

durere abdominală, melenă, hematemeză, stomatite ulcerative, exacerbări ale colitelor şi ale bolii

Crohn (vezi pct.4.4). Mai puţin frecvent, s-a observat gastrită.

Au fost raportate reacții adverse cutanate severe (RACS): sindrom Stevens-Johnson (SSJ) și necroliză

epidermică toxică (NET) (vezi pct 4.4).

Frecvenţele menţionate mai jos se bazează pe reacţiile adverse raportate în 27 de studii clinice, în care

durata tratamentului a fost de cel puţin 14 zile. Datele provin din studii clinice efectuate la 15197

pacienţi care au fost trataţi cu doze de meloxicam de 7,5 sau 15 mg, sub formă de comprimate sau

capsule, administrate oral zilnic, pe o perioadă de până la un an.

Sunt incluse reacţiile adverse care ar putea fi asociate cu administrarea de meloxicam şi care au fost

raportate după punerea pe piaţă a medicamentului.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte

frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1>

(≥1/10000 şi <1>

datele disponibile).

b) Tabelul reacţiilor adverse

Tulburări hematologice şi limfatice

Mai puţin frecvente: anemie

Rare: modificări ale numărului celulelor sanguine (incluzând modificări ale

formulei leucocitare), leucopenie, trombocitopenie

Foarte rare: agranulocitoză (vezi pct. c)

Tulburări ale sistemul imunitar

Mai puţin frecvente: reacţii alergice, altele decât reacţiile anafilactoide sau anafilactice

Cu frecvenţă necunoscută: reacţii anafilactoide, reacţii anafilactice

Tulburări psihice

Rare: tulburări ale dispoziţiei, coşmaruri

Cu frecvenţă necunoscută: confuzie, dezorientare

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: cefalee

Mai puţin frecvente: ameţeli, somnolenţă

Tulburări oculare

Rare: tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată, conjunctivită

Tulburări acustice şi vestibulare

Mai puţin frecvente: vertij

Rare: tinnitus

Tulburări cardiace

Rare: palpitaţii

A fost raportată insuficienţă cardiacă, asociată tratamentului cu AINS.

Tulburări vasculare

Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.4), eritem facial

Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale

Rare: declanşarea de crize de astm bronşic la persoane cu alergie la acid

acetilsalicilic sau la alte AINS

Tulburări gastro-intestinale

Foarte frecvente: tulburări gastro-intestinale, de exemplu dispepsie, greaţă, vărsături,

dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree

Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală ocultă sau manifestă, stomatită, gastrită,

eructaţii

Rare: colită, ulcer gastro-duodenal, esofagită

Foarte rare: perforaţii gastro-intestinale

Hemoragiile gastro-intestinale, ulcerele sau perforaţiile pot fi severe uneori şi au potenţial letal, în

special la vârstnici (vezi pct. 4.4).

Tulburări hepatobiliare

Mai puţin frecvente: modificări ale parametrilor funcţiei hepatice (cum sunt creşterea

valorilor serice ale transaminazelor sau ale bilirubinei)

Foarte rare: hepatită

Afecţiunii cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: angioedem, prurit, erupţii cutanate tranzitorii

Rare: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, urticarie

Foarte rare: dermatită de tip bulos, eritem polimorf

Cu frecvenţă necunoscută: reacţii de fotosensibilizare

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Mai puţin frecvente: retenţie hidro-salină, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.5),

modificări ale parametrilor funcţiei renale (creşteri ale creatininemiei

şi/sau ale concentraţiei serice ale ureei)

Foarte rare: insuficienţă renală acută, în special la pacienţi cu factori de risc (vezi

pact. 4.4)

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Mai puţin frecvente: edem, inclusiv edem la nivelul extremităţilor

c) Informaţii care caracterizează reacţiile adverse raportate individual severe şi/sau frecvente

La pacienţi trataţi cu meloxicam sau cu alte medicamente cu potenţial mielotoxic, au fost raportate

foarte rar cazuri de agranulocitoză (vezi pct. 4.5).

d) Reacţii adverse care nu au fost încă observate în relaţie cu medicamentul, dar care sunt în

general acceptate ca fiind atribuite altor substanțe din aceeaşi clasă

A fost raportată afecțiune renală organică, având ca rezultat o posibilă insuficienţă renală acută: au fost

raportate foarte rare cazuri de nefrită interstiţială, necroză tubulară acută, sindrom nefrotic şi necroză

papilară (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului

naţional de raportare.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478 – RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: [email protected].

4.9 Supradozaj

Simptomele în caz de supradozaj acut cu AINS sunt în general limitate la letargie, somnolenţă, greaţă,

vărsături şi durere epigastrică, care sunt în general reversibile după terapie de susţinere. Se pot

produce hemoragii gastro-intestinale. Intoxicaţia gravă poate produce hipertensiune arterială,

insuficienţă renală acută, disfuncţie hepatică, deprimare respiratorie, comă, convulsii, colaps

cardiovascular şi stop cardiac. Au fost raportate reacţii anafilactoide după un supradozaj, dar au fost

raportate și în caz de administrare de AINS în doze terapeutice. În caz de supradozaj cu AINS, se

instituie terapie simptomatică şi de susţinere a pacienţilor. Un studiu clinic a arătat că eliminarea

meloxicamului este accelerată de administrarea de trei ori pe zi a unei doze orale de 4 g colestiramină.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami, codul ATC:

M01AC06.

Meloxicamul este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS), din clasa acizilor enolici

(familia oxicamilor), cu proprietăţi antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.

Meloxicamul a demonstrat o importantă activitate antiinflamatoare în toate modelele standard de

inflamaţie. Similar altor AINS, mecanismul său precis de acţiune rămâne necunoscut. Cu toate

acestea, există cel puţin un mod de acţiune comun cu toate AINS (inclusiv meloxicam): inhibarea

biosintezei prostaglandinelor, mediatori cunoscuţi ai inflamaţiei.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Meloxicamul este bine absorbit din tractul gastro-intestinal, ceea ce se reflectă printr-o foarte bună

biodisponibilitate absolute, de circa 90%, după administrare orală. S-a evidenţiat că cele trei forme cu

administrare orală, comprimatele, suspensia orală şi capsulele sunt bioechivalente.

După administrarea unei doze unice de meloxicam, valorile mediane ale concentraţiilor plasmatice

maxime au fost atinse în decurs de 2 ore pentru suspensia orală şi în decurs de 5-6 ore pentru formele

solide cu administrare orală (capsule şi comprimate).

În cazul administrării de doze repetate, starea de echilibru a fost atinsă în 3 până la 5 zile.

Administrarea zilnică în doză unică duce la o medie a concentraţiilor plasmatice ale medicamentului

cu fluctuaţii relativ mici între concentraţiile maxime şi cele minime (concentraţiile atinse înainte de

administrarea dozei următoare), variind între 0,4 – 1,0 μg/ml pentru doza de 7,5 mg, respectiv între 0,8

– 2,0 μg/ml pentru doza de 15 mg (C , respectiv C la starea de echilibru).

min max

Absorbţia meloxicamului după administrare orală nu este modificată în cazul utilizării concomitente

de alimente sau după utilizarea de antiacide anorganice.

Distribuţie

Meloxicamul este legat în proporţie foarte mare de proteinele plasmatice, în special de albumină

(99%).

Meloxicamul trece în lichidul synovial, atingând concentraţii cu valori aproximativ jumătate din cele

plasmatice.

Volumul de distribuţie plasmatică este mic, de exemplu aproximativ 11 l după administrare i.m sau

i.v. şi arată o variaţie intreindividuală cuprinsă între 7 – 20%. Volumul de distribuţie după

administrarea de doze repetate de meloxicam, administrate oral (7,5 mg şi 15 mg) este de aproximativ

16 l, cu coeficienţi de variaţie variind între 11- 32%.

Metabolizare

Meloxicamul prezintă o metabolizare hepatică extensivă. În urină au fost identificaţi patru metaboliţi

diferiţi, care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic. Principalul metabolit, 5’-

carboximeloxicam (60% din doză), se formează prin oxidarea unui metabolit intermediar 5’-

hidroximetilmeloxicam, care este excretat, de asemenea, într-o proporţie mai mică (9% din doză).

Studiile in vitro arată că CYP2C9 joacă un rol important în această cale metabolică, cu o contribuţie

minoră din partea izoenzimei CYP3A4. Activitatea peroxidazică a pacientului este probabil

responsabilă pentru alţi doi metaboliţi, care reprezintă 16%, respectiv 4 % din doza administrată.

Eliminare

Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi, care se elimină în proporţii egale prin

urină şi materiile fecale. Mai puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificată prin materiile

fecale, în timp ce prin urină se excretă numai urme ale compusului iniţial.

Media timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare variază între 13 şi 25 ore după administrare

orală, i.m. şi i.v..

Valorile medii ale clearance-ului plasmatic total sunt între 7 – 12 ml/min după administrare orală,

intravenoasă sau rectală.

Liniaritate/non-liniaritate

După administrarea orală sau intramusculară, s-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi

farmacocinetice liniare, la doze terapeutice cuprinse între 7,5 mg până la 15 mg.

Grupe speciale de pacienţi

Pacienţi cu insuficienţă hepatică/renală:

Proprietăţile farmacocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial nici de

insuficienţa hepatică, nici de insuficienţa renală uşoară până la moderată. Subiecţii cu insuficienţă

renală moderată prezintă un clearance total al medicamentului semnificativ mai mare. La pacienţii cu

insuficienţă renală în fază terminală s-a observat că legarea de proteinele plasmatice este redusă. În caz

de insuficienţă renală în fază terminală, creşterea volumului de distribuţie poate determina concentraţii

plasmatice mai mari de meloxicam liber şi doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg (vezi pct. 4.2).

Pacienţi vârstnici:

Pacienţii vârstnici bărbaţi au prezentat valori similare ale parametrilor farmacologice, comparativ cu

cele ale pacienţilor tineri de sex masculin. Pacientele vârstnice au prezentat valori mai mari ale ASC

de eliminare şi ale timpilor de înjumătăţire plasmatică, comparativ cu cele ale pacienţilor tineri de

ambele sexe.

Valoarea medie a clearance-ului plasmatic la starea de echilibru la pacienţii vârstnici a fost uşor mai

mica decât cea raportată la pacienţii mai tineri.

5.3. Date preclinice de siguranţă

S-a demonstrat că profilul toxicologic al meloxicamului în studii preclinice este identic cu cel al

AINS: ulcere şi eroziuni gastro-intestinale, necroză papilară renală la doze mari, la administrare pe

termen lung la două specii de animale.

Studii asupra funcţiei de reproducere la şobolan au demonstrat o scădere a ovulaţiei, inhibarea

implantării şi efecte embriotoxice (creşterea resorbţiei) la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai

mari. Studii privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat

teratogenitate la doze administrate oral de până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure.

Dozele care au produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5 – 15 mg) de 10 până la 5 ori, pentru doze

exprimate în mg/kg (persoană cu o greutate de 75 kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul

gestaţiei, efecte comune tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine. Meloxicamul nu a prezentat

acţiune mutagenă, nici in vitro, nici in vivo.

Studii asupra carcinogenităţii la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat potenţial carcinogen la doze cu

mult mai mari decât cele utilizate clinic.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Lactoză monohidrat

Celuloză microcristalină

Amidonglicolat de sodiu de tip A

Stearat de magneziu

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

VIM SPECTRUM S.R.L.,

547367 Corunca, nr.409,

Judeţul Mureş, România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

12646/2019/01

12647/2019/01

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Reînnoirea autorizaţiei – Noiembrie 2019

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Noiembrie 2019