Prospect Meloxicam LPH 7,5 mg comprimate
Producator: Labormed Pharma S.A.
Clasa ATC:
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7189/2014/01-02-03 Anexa 2
7190/2014/01-02-03
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Meloxicam LPH 7,5 mg comprimate
Meloxicam LPH 15 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Meloxicam LPH 7,5 mg, comprimate
Fiecare comprimat conţine meloxicam 7,5 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 125,70 mg
Meloxicam LPH 15 mg, comprimate
Fiecare comprimat conţine meloxicam 15 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 118,20 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Meloxicam LPH 7,5 mg, comprimate
Comprimate neacoperite de culoare gălbuie, în formă de discuri, plate, cu aspect uniform, cu margini intacte,
inscripţionate pe una din feţe cu „M” şi „7,5″, separate de o linie mediană, având diametrul 9 mm.
Meloxicam LPH 15 mg, comprimate
Comprimate neacoperite de culoare gălbuie, în formă de discuri, plate, cu aspect uniform, cu margini intacte,
inscripţionate pe una din feţe cu „M” şi „15″, separate de o linie mediană, având diametrul 9 mm.
Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare în
doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Meloxicam LPH este indicat la adolescenţi cu vârsta peste 16 ani, adulţi şi vârstnici pentru:
- tratamentul simptomatic de scurtă durată al exacerbărilor din boala artrozică;
- tratamentul simptomatic de lungă durată al poliartritei reumatoide sau spondilitei anchilozante.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza zilnică totală trebuie administrată în doză unică, cu cantitate suficientă de apă în timpul meselor.
Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă
perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4). Doza necesară fiecărui pacient pentru ameliorarea
simptomelor şi răspunsul terapeutic trebuie să fie reevaluat periodic, în special la pacienţii cu boala artrozică.
Exacerbările bolii artrozice: doza zilnică este de 7,5 mg meloxicam în doză unică. În funcţie de răspunsul
terapeutic, doza se poate creşte până la 15 mg meloxicam pe zi.
În poliartrita reumatoidă şi spondiloza anchilozantă: 15 mg meloxicam pe zi.
În funcţie de răspunsul la tratament, doza poate fi redusă la 7,5 mg/zi.
Nu trebuie depăşită doza zilnică de 15 mg.
Grupuri speciale de pacienţi
Pacienţi în vârstă şi pacienţi cu risc crescut de reacţii adverse (vezi pct 5.2)
La pacienţii vârstnici doza recomandată pentru tratamentul de lungă durată al poliartritei reumatoide şi
spondilitei anchilozante este de 7,5 mg zilnic.
Pacienţii cu risc crescut de reacţii adverse trebuie să iniţieze tratamentul cu doza de 7,5 mg zilnic (vezi cap.
4.4).
Pacienţii cu insuficienţă renală (vezi pct 5.2)
La pacienţii dializaţi, cu insuficienţă renală severă, doza zilnică nu trebuie să depăşească 7,5 mg. Pentru
pacienţii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (pacienţi cu clearance-ul creatininei mai mare de 25
ml/min) nu este necesară reducerea dozei (pentru pacienţii cu insuficienţă renală severă care nu sunt dializaţi
vezi pct. 4.3).
Insuficienţa hepatică (vezi pct. 5.2)
La pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată nu este necesară o scădere a dozei(pentru pacienţii
cu insuficienţă hepatică severă vezi pct 4.3)
Copii şi adolescenţi
Meloxicam LPH nu trebuie folosit la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani (vezi pct 4.3).
Mod de administrare
Administrare orală
4.3 Contraindicaţii
Meloxicam LPH este contraindicat în următoarele situaţii:
− Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1, sau
hipersensibilitate la substanţe cu efect similar (de exemplu AINS, acid acetilsalicilic). Meloxicam LPH nu
trebuie administrat pacienţilor care, în urma administrării de AINS sau acid acetilsalicilic, au prezentat
simptome de astm bronşic, polipi nazali, edem angioneurotic sau urticarie;
− Antecedente de hemoragie sau perforaţie gastro-intestinală, asociate cu utilizarea de AINS;
− Ulcer peptic activ sau antecedente de ulcer peptic recurent sau hemoragie (două sau mai multe episoade
distincte de ulceraţie sau hemoragie dovedite);
− Insuficienţă hepatică severă;
− Insuficienţă renală severă, fără dializă;
− Hemoragie gastro-intestinală, antecedente de hemoragie cerebrovasculară sau alte afecţiuni hemoragice;
− Insuficienţă cardiacă severă;
− Trimestrul al III-lea de sarcină (vezi pct 4.6);
− Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Reacţiile adverse pot fi reduse la minim prin utilizarea celei mai mici doze eficace pe cea mai scurtă perioadă
necesară pentru controlul simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro-intestinale şi cardiovasculare de mai
jos).
Doza zilnică maximă recomandată nu trebuie depăşită în cazul efectului terapeutic insuficient, şi nici nu
trebuie adăugat alt AINS, pentru că acesta poate creşte toxicitatea, în timp ce avantajul terapeutic nu a fost
dovedit. Trebuie evitată utilizarea concomitentă a meloxicamului cu alte AINS, inclusiv inhibitori selectivi ai
ciclooxigenazei-2.
Meloxicam LPH nu se foloseşte ca tratament la pacienţii care necesită ameliorarea durerii acute.
În absenţa unei ameliorări după câteva zile de tratament, beneficiul clinic trebuie reevaluat.
Orice antecedente de esofagită, gastrită şi/sau ulcer peptic trebuie evaluate şi tratate complet înaintea
începerii tratamentului cu Meloxicam LPH. Pacienţii cu acest tip de antecedente şi care sunt trataţi cu
meloxicam trebuie supravegheaţi cu atenţie sporită pentru a preveni recurenţa unor noi episoade.
Efecte gastro-intestinale
Hemoragia gastro-intestinală, ulceraţia sau perforaţia, care pot fi letale, au fost raportate pentru toate AINS,
în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome premergătoare sau antecedente de evenimente gastro-
intestinale grave.
La pacienţii cu antecedente de ulcer, în special ulcer complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi pct. 4.3) şi
la vârstnici, riscul de hemoragie gastro-intestinală, ulceraţie sau perforaţie creşte odată cu creşterea dozelor
de AINS. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cea mai mică doză posibilă. La aceşti pacienţi, ca
şi la cei care necesită administrarea concomitentă de acid acetilsalicilic în doză mică, sau alte asemenea
medicamente cu risc gastrointestinal (vezi pct. 4.5), trebuie luat în considerare tratamentul asociat cu
protectoare ale mucoasei gastro-intestinale (de exemplu misoprostol sau inhibitori ai pompei de protoni).
Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special cei vârstnici, trebuie să raporteze orice
simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragie gastrointestinală), mai ales în stadiile iniţiale ale
tratamentului.
Se recomandă prudenţă la pacienţii care sunt trataţi concomitent cu medicamente care ar putea creşte riscul
de ulceraţie sau sângerare, cum sunt: heparina, anticoagulante precum warfarina, sau alte antiinflamatoare
nesteroidiene, incluzând acidul acetilsalicilic administrat în doze anti-inflamatoare (>1 g pentru o doză sau
>3 g pentru doza zilnică)(vezi pct. 4.5).
Tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt când apare hemoragia sau ulceraţia gastro-intestinală.
AINS se administrează cu prudenţă la pacienţii cu antecedente cu boli gastrointestinale (colită ulcerativă,
boală Crohn), acestea putând fi exacerbate (vezi pct. 4.8).
Efecte cardiovasculare si cerebrovasculare
La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la
moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate deoarece s-a raportat apariţia retenţiei
lichidiene şi edeme la tratamentul cu AINS.
Se recomandă monitorizarea tensiunii arteriale la pacienţii cu risc la înaintea tratamentului şi în special în
timpul perioadei de început a tratamentului cu meloxicam.
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS inclusiv meloxicam (în
special în doze mari şi pe periode lungi) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor
trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele existente sunt
insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.
Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică
diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară, trebuie trataţi cu meloxicam numai după
evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la
pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune
arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).
Reacţii cutanate
La utilizarea de meloxicam s-au raportat reacţii cutanate care pot pune viaţa în pericol, de tip sindrom
Stevens-Johnson (SJS) şi necroliză epidermică toxică (NET).
Pacienţii trebuie avertizaţi asupra semnelor şi simptomelor şi atent monitorizaţi pentru apariţia reacţiilor
cutanate. Cel mai mare risc de apariţie a SJS şi NET se înregistrează în primele săptămâni de tratament.
La apariţia semnelor sau simptomelor de SJS şi NET (de exemplu erupţie cutanată progresivă, însoţită
adesea de vezicule sau leziuni la nivelul mucoaselor) tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt.
Cele mai bune rezultate în gestionarea SJS şi NET sunt date de diagnosticul precoce şi întreruperea imediată
a oricărui tratament suspectat. Prognosticul este cu atât mai bun cu cât oprirea tratamentului este mai
precoce.
Dacă pacientul a dezvoltat SJS sau NET în cursul tratamentului cu meloxicam, meloxicam nu trebuie să mai
fie administrat niciodată acelui pacient.
Parametrii funcţiei renale şi hepatice
Similar altor AINS, s-au raportat creşteri ocazionale ale valorilor serice ale transaminazelor, bilirubinei sau a
altor parametrii ai funcţiei hepatice, precum şi ale creatininei şi ureei plasmatice şi alte modificări ale
analizelor de laborator. În majoritatea cazurilor modificările s-au dovedit minore şi tranzitorii. Dacă aceste
anomalii se dovedesc semnificative sau persistente, trebuie oprită administrarea Meloxicam LPH şi efectuate
investigaţiile corespunzătoare.
Insuficienţa renală funcţională
Prin inhibarea efectului vasodilatator al prostaglandinelor renale, AINS pot induce o insuficienţă renală
funcţională prin reducerea filtrării glomerulare. Acest eveniment advers este proporţional cu doza. La
începutul tratamentului sau după creşterea dozei, se recomandă monitorizarea atentă a diurezei şi funcţiei
renale la pacienţii care au următorii factori de risc:
-vârstnici;
-tratament concomitent cu inhibitori ai enzimei de conversie, antagonişti ai angiotensinei-II, sartani sau
diuretice (vezi pct. 4.5);
-hipovolemie (indiferent de cauză);
-insuficienţă cardiacă congestivă;
-insuficienţă renală;
-sindrom nefrotic;
-nefropatie lupică;
-disfuncţie hepatică severă (albumina serică <25 g/l sau scorul Child-Pugh ≥10).
În cazuri rare AINS pot determina nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală sau
sindrom nefrotic.
În cazul pacienţilor în stadiu final de insuficienţă renală supuşi hemodializei dozele de meloxicam nu trebuie
să fie mai mari de 7,5 mg. Nu sunt necesare reducerea dozelor în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală
uşoară până la moderată (de exemplu la pacienţii care au clearance-ul creatininei mai mare de 25 ml/min).
Retenţia de sodiu, potasiu şi apă
În timpul tratamentului cu AINS poate să apară inducerea retenţiei de sodiu, potasiu şi apă şi poate să fie
interferate efectele natriuretice ale diureticelor. Mai mult se poate observa o scădere a efectului
antihipertensiv (vezi pct 4.5). Consecutiv la pacienţii susceptibili pot fi precipitate sau exacerbate edemul,
insuficienţa cardiacă sau hipertensiunea. De aceea este necesară monitarizarea clinică la pacienţii cu risc
(vezi pct 4.2 şi 4.3).
Hiperkaliemia
Hiperkaliemia poate fi favorizată de prezenţa diabetului zaharat sau a unor tratamente concomitente care sunt
cunoscute pentru creşterea kaliemiei (vezi pct. 4.5). În astfel de situaţii, valorile potasiului trebuie
monitorizate periodic.
Alte atenţionări şi precauţii
Reacţiile adverse sunt deseori mai greu tolerate de vârstnici, persoane tarate sau slăbite, şi care din această
cauză necesită monitorizare atentă. Similar altor AINS, este necesară prudenţă deosebită la vârstnici, la care
funcţia renală, hepatică sau cardiacă sunt adesea compromise. Vârstnicii au o frecvenţă crescută a reacţiilor
adverse la AINS, în special hemoragia gastro-intestinală şi perforaţia, care pot fi letale (vezi pct. 4.2).
Meloxicamul, similar altor AINS, poate masca simptomele unei eventuale infecţii.
Utilizarea meloxicamului, ca şi a altor medicamente care inhibă ciclooxigenaza sau sinteza
prostaglandinelor, poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care doresc să rămână gravide. La
femeile cu dificultăţi de concepţie, sau care sunt evaluate pentru fertilitate, tratamentul cu meloxicam trebuie
întrerupt.
Acest medicament conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie de glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest tratament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Studiile de interacţiune medicamentoasă au fost efectuate numai la adulţi
Interacţiuni farmacodinamice:
Alte AINS, inclusiv salicilaţi (acid acetilsalicilic ≥ 3 g/zi):
Nu se recomandă administrarea concomitentă cu alte AINS, incluzând acidul acetilsalicilic administrat în
doze inflamatorii (>1 g ca doză unică sau > 3 g ca doză zilnică totală) (vezi pct.4.4).
Corticosteroizi:
Administrarea concomitentă de corticosteroizi necesită precauţie datorită riscului crescut de hemoragie sau
ulcer gastro-intestinal.
Anticoagulante orale sau heparină administrată în geriatrie sau la doze terapeutice :
Cresc riscul de hemoragie, prin inhibarea funcţiei plachetare şi lezarea mucoasei gastro-duodenale. AINS pot
accentua efectul anti-coagulantelor, cum ar fi warfarina (vezi pct. 4.4). Utilizarea concomitentă a AINS şi
anticoagulantelor orale sau heparinei nu este recomandată (vezi pct. 4.4). Dacă această asociere nu poate fi
evitată, este necesară monitorizarea atentă a INR.
Trombolitice şi antiagregante plachetare:
Cresc riscul hemoragiei, prin inhibarea funcţiei plachetare şi lezarea mucoasei gastro-duodenale.
Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS):
Risc crescut de hemoragie gastro-intestinală (vezi pct. 4.4).
Diuretice, inhibitori ai ECA, şi antagonişti de angiotensină-II :
AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive. La unii pacienţi cu funcţie
renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu funcţie renală compromisă),
administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA sau antagonist de angiotensină-II şi a inhibitorilor
ciclooxigenazei poate duce la deteriorare suplimentară a funcţiei renale, inclusiv posibilitatea instalării
insuficienţei renale acute, care de regulă este reversibilă. De aceea, asocierea trebuie administrată cu
prudenţă, în special la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi corespunzător şi funcţia renală monitorizată după
iniţierea tratamentului concomitent, şi ulterior în mod periodic (vezi pct. 4.4).
Alte medicamente antihipertensive (de exemplu beta-blocante):
Similar altor substanţe menţionate anterior, efectul antihipertensiv al beta-blocantelor poate fi diminuat
(datorită inhibării prostaglandinelor cu efect vasodilatator).
Inhibitori ai calcineurinei (ciclosporină, tacrolimus):
Nefrotoxicitatea ciclosporinei poate fi crescută de AINS prin acţiune renală mediată de prostaglandinele
renale. Funcţia renală trebuie evaluată în timpul tratamentului concomitent. Se recomandă monitorizarea
atentă a funcţiei renale, în special la vârstnici.
Dispozitive intrauterine:
A fost raportată scăderea eficacităţii dispozitivelor intrauterine la administrarea AINS, dar acest lucru trebuie
confirmat.
Interacţiuni farmacocinetice (Efectul meloxicamului asupra farmacocineticii altor medicamente):
Litiu:
Au fost raportate creşteri ale concentraţiilor sanguine ale litiului la administrarea de AINS (prin reducerea
excreţiei renale a litiului), acesta putând atinge concentraţii plasmatice toxice. Nu se recomandă tratamentul
concomitent cu litiu şi AINS (vezi pct. 4.4). Dacă această asociere este necesară, concentraţia plasmatică a
litiului trebuie monitorizată atent la începutul şi în timpul scăderii progresive până la întreruperea
tratamentului cu meloxicam.
Metotrexat:
AINS pot reduce secreţia tubulară a metotrexatului, crescând concentraţia plasmatică a acestuia. Din această
cauză, la pacienţii trataţi cu doze mari de metotrexat (mai mult de 15 mg/săptămână), nu este recomandat
tratamentul concomitent cu AINS (vezi pct. 4.4).
Riscul interacţiunii dintre AINS şi metotrexat trebuie luat în considerare şi la pacienţii trataţi cu doze mici de
metotrexat, în special la cei cu funcţie renală alterată.
Dacă este necesar tratamentul concomitent, trebuie monitorizate hemoleucograma şi funcţia renală. Trebuie
luate măsuri de precauţie suplimentară în cazul în care atât AINS cât şi metotrexatul sunt administrate în
interval de 3 zile, deoarece poate creşte concentraţia plasmatică a metotrexatului, care poate determina
toxicitate crescută.
Deşi farmacocinetica metotrexatului (15 mg/săptămână) nu a fost afectată în mod relevant de tratamentul
concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere faptul că toxicitatea hematologică a metotrexatului poate
fi crescută de tratamentul cu AINS (vezi pct. 4.8).
Interacţiuni farmacocinetice (efectele altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicamului):
Colestiramină:
Colestiramina accelerează eliminarea meloxicamului prin întreruperea circuitului enterohepatic, astfel încât
clearance-ul meloxicamului creşte cu 50% şi timpul de înjumătăţire scade la 13 ± 3 ore. Această interacţiune
este semnificativă clinic.
Nu au fost detectate interacţiuni farmacocinetice medicamentoase semnificative clinic, atunci când se
administrează concomitent antiacide, cimetidină sau digoxină.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Inhibarea sintezei prostaglandinelor poate influenta în mod negativ sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-fetală.
Date din studii epidemiologice sugerează un risc crescut al întreruperii de sarcină (avort spontan) şi al
malformaţiilor cardiace şi gastroschizisului după utilizarea inhibitorilor sintezei prostaglandinelor la
începutul sarcinii. Riscul absolut al malformaţiilor cardiovasculare a fost crescut de la mai puţin de 1% până
la aproximativ 1,5%. Creşterea riscului este direct proporţională cu doza şi durata terapiei. La animale,
administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinelor a determinat o creştere a avortului spontan pre- şi
post-implantare şi creşterea mortalităţii embrio-fetale. În plus, a fost raportată creşterea incidenţei diferitelor
malformaţii, inclusiv cardiovasculare, la animalele cărora li s-a administrat un inhibitor al sintezei
prostaglandinelor în timpul perioadei de organogeneză.
În timpul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, meloxicamul nu trebuie administrat decât atunci
când este absolut necesar. Dacă meloxicamul este administrat unei femei care încearcă să rămână gravidă,
sau în timpul primului sau celui de-al doilea trimestru de sarcină, doza trebuie sa fie minimă şi durata
tratamentului să fie cât mai scurtă posibil.
Toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor administraţi în timpul trimestrului al treilea de sarcină pot expune
• fătul la:
-toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a ductului arterial şi hipertensiune pulmonară)
-disfuncţie renală care poate progresa spre insuficienţă renală cu oligo-hidroamnios;
• la sfârşitul perioadei de sarcină, pot expune mama şi nou-născutul la:
-posibila prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate apare chiar şi la doze
foarte mici
-inhibarea contracţiilor uterine determinând naştere întârziată sau prelungită
În consecinţă, meloxicamul este contraindicat în timpul trimestrului al treilea de sarcină.
Alăptarea
AINS se excretă în laptele matern. Ca măsură de precauţie, administrarea trebuie evitată la femeile care
alaptează.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu există studii specifice privind efectul meloxicamului asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a
folosi utilaje. Totuşi, pe baza profilului farmacodinamic şi a reacţiilor adverse raportate, meloxicamul
probabil nu are influenţă sau are o influenţă neglijabilă asupra acestor capacităţi. Cu toate acestea, dacă apar
tulburări vizuale sau somnolenţă, ameţeală sau alte tulburări ale sistemului nervos central, se recomandă
evitarea conducerii vehiculelor sau folosirii utilajelor.
4.8 Reacţii adverse
a) Descriere generală
Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea unor AINS (în special în doze mari şi
tratament de lungă durată) poate fi asociată cu o mică creştere a riscului de evenimente trombotice (de
exemplu infarct miocardic sau accident vascular cerebral – vezi pct. 4.4).
Asociat tratamentului cu AINS, au fost raportate edem, hipertensiune arterială şi insuficienţă cardiacă.
Reacţiile adverse observate cel mai frecvent sunt de natură gastro-intestinală. Pot să apară, în special la
vârstnici ulcerul peptic, perforaţia sau hemoragia gastro-intestinală, uneori letală (vezi pct. 4.4). După
administrare s-au raportat: greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, dureri abdominale,
melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, exacerbări ale colitei şi bolii Crohn (vezi pct. 4.4).
Mai puţin frecvent s-a observat gastrita.
Frecvenţa reacţiilor raportate dată mai jos se bazează pe incidenţa evenimentelor adverse raportate în 27
studii clinice cu durata tratamentului de cel puţin 14 zile. Informaţia se bazează pe studii clinice efectuate la
15197 pacienţi care au fost trataţi cu doze orale zilnice de 7,5 sau 15 mg meloxicam sub formă de
comprimate sau capsule pe o perioadă de până la 12 luni. Au fost incluse reacţiile adverse evidenţiate ca
urmare a raportărilor după punerea pe piaţă a medicamentului.
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţă, conform convenţiei:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1>
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1>
Rare (≥1/10000 şi <1>
Foarte rare (<1>
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: Anemie
Rare: modificări ale hemoleucogramei: leucopenie, trombocitopenie.
Foarte rare: agranulocitoză. Au fost raportate cazuri foarte rare de agranulocitoză la pacienţii trataţi cu
meloxicam şi alte medicamente cu potenţial mielotoxic (vezi pct 4.5).
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: Reacţii alergice altele decât cele de tip anafilactic/anafilactoid.
Cu frecvenţă necunoscută: Reacţii de tip anafilactic/anafilactoid
Tulburări psihice
Rare: Modificări ale dispoziţiei, coşmaruri
Cu frecvenţă necunoscută: stări confuzionale, dezorientare.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee
Mai puţin frecvente: ameţeală, somnolenţă
Tulburări oculare
Rare: tulburări vizuale, inclusiv vedere înceţoşată; conjunctivită;
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: vertij
Rare: tinitus.
Tulburări cardiace
Rare: palpitaţii;
S-a raportat apariţia insuficienţei cardiace în cazul tratamentului cu AINS.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Creşteri ale tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4), eritem facial.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Rare: exacerbări ale astmului bronşic au fost observate la unii pacienţi alergici la acid acetilsalicilic sau la
alte AINS.
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente: dispepsie, greată, vărsături, dureri abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree
Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală (inclusiv hemoragie ocultă), stomatită, gastrită, eructaţii
Rare: colită, ulcer gastroduodenal, esofagită
Foarte rare: perforaţie gastrointestinală
Ulceraţia, perforaţia sau hemoragia gastro-intestinală pot fi severe şi cu potenţial fatal, în special la vârstnici
(vezi pct. 4.4).
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: tulburări tranzitorii ale valorilor testelor funcţiei hepatice (de exemplu creşterea
transaminazelor sau bilirubinei).
Foarte rare: hepatită.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: angioedem, prurit, erupţii cutanate.
Rare: urticarie. S-au raportat, de asemenea, reacţii adverse cutanate severe (RACS) de tip sindrom Stevens-
Johnson (SJS) şi necroliză epidermică toxică (NET) (vezi pct.4.4).
Foarte rare: dermatită buloasă, eritem polimorf.
Cu frecvenţă necunoscută: reacţii de fotosensibilitate.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: retenţie de sodiu şi apă, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4 şi 4.5), alterarea funcţiei renale
(creşterea creatininei şi/sau ureei plasmatice)
Foarte rare: insuficienţa renală acută în special la pacienţii cu factori de risc (vezi pct 4.4.)
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: edem, inclusiv edeme ale membrelor inferioare.
Informaţii cu privire la reacţiile adverse grave individuale şi/sau frecvente
Au fost raportate cazuri foarte rare de agranulocitoză la pacienţi trataţi cu meloxicam şi alte medicamente cu
potenţial mielotoxic (vezi pct. 4.5).
Reacţii adverse care nu au fost observate încă la administrarea medicamentului, dar care sunt
acceptate în mod general ca reacţii atribuibile altor medicamente din această clasă.
S-au raportat leziuni organice renale, determinând probabil insuficienţa renală acută: cazuri foarte rare de
nefrită interstiţială, necroză tubulară acută, sindrom nefrotic şi necroză papilară (vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptomele supradozajului acut cu AINS sunt de obicei limitate la: somnolenţă, ameţeală, greaţă, vărsături şi
durere epigastrică, care în general sunt reversibile cu terapie de susţinere. Pot apare hemoragii gastro-
intestinale.
În cazuri severe pot să apară hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută, disfuncţie hepatică, deprimare
respiratorie, comă, convulsii, colaps cardiovascular şi stop cardiac. Au fost raportate reacţii de tip
anafilactoid la ingestia de doze terapeutice de AINS, dar pot apare şi ca urmare a unui supradozaj. În urma
unui supradozaj de AINS, pacienţilor li se administrează tratament simptomatic şi de susţinere. Într-un studiu
clinic s-a demonstrat eliminarea accelerată a meloxicamului prin administrarea orală a 4 g colestiramină de
trei ori pe zi.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupă farmacoterapeutică: antiinflamatorii şi antireumatice, nesteroidiene, oxicami, codul ATC: M01AC06.
Meloxicamul este un antiinflamator nesteroidian (AINS) din grupul oxicamilor, cu proprietăţi
antiinflamatorii, analgezice şi antipiretice.
Proprietăţile antiinflamatorii ale meloxicamuluiau fost demonstrate pe modelele clasice ale inflamaţiei.
Similar altor AINS, nu este cunoscut mecanismul exact de acţiune.. Cu toate acestea, există cel puţin un
mecanism de acţiune comun cu alte AINS (inclusiv meloxicam): inhibarea sintezei de prostaglandine,care
sunt mediatori cunoscuţi ai inflamaţiei.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Meloxicamul este bine absorbit din tractul gastro-intestinal, fapt care este reflectat printr-o biodisponibilitate
absolută mare, de 89% – în urma administrării orale (capsule). Comprimatele, suspensia orală şi capsulele s-
au dovedit bioechivalente.
În urma administrării unei doze unice, concentraţia plasmatică maximă este obţinută în decurs de 2 ore în
cazul suspensiei şi în decurs de 5-6 ore în cazul formelororale solide (capsule şi comprimate).
După administrări repetate, starea de echilibru a fost atinsă în 3-5 zile. Administrarea de doze zilnice unice
duce la concentraţii plasmatice cu fluctuaţii relativ mici între valorile maxime şi minime (Cmin şi Cmax la
starea de echilibru) în intervalul 0,4-1,0 μg/ml pentru doza de 7,5 mg şi 0,8 – 2,0 μg/ml pentru doza de 15
mg. Concentraţiile plasmatice maxime ale meloxicamului la starea de echilibru se obţin în decurs de 5-6 ore
pentru comprimate, capsule, respectiv suspensie orală. Absorbţia meloxicamului în urma administrării orale
nu este afectată de ingestia concomitentă a alimentelor.
Distribuţie
Meloxicamul se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, în special de albumine (99%).
Meloxicamul pătrunde în lichidul sinovial unde se ating concetraţii de aproximativ jumătate din cele
plasmatice.
Volumul de distribuţie este mic, în medie de 11 litri. Variaţiile interindividuale sunt de ordinul a 30-40%.
Metabolizare
Meloxicamul este metabolizat în ficat. S-au identificat în urină patru metaboliţi inactivi farmacodinamic.
Metabolitul major, 5′-carboximeloxicam (60% din doză), se formează prin oxidarea metabolitului
intermediar 5′- hidroximetilmeloxicam, care este excretat, dar într-o proporţie mai mică (9% din doză).
Studiile in vitro sugerează că CYP 2C9, şi într-o anumită măsură izoenzima CYP 3A4 joacă un rol important
în aceste căi metabolice. Acţiunea peroxidazei este probabil responsabilă pentru formarea celorlalţi doi
metaboliţi, care reprezintă 16%, respectiv 4% din doza administrată.
Eliminare
Meloxicamul este eliminat predominant sub formă de metaboliţi şi în proporţie egală prin urină şi materii
fecale. Mai puţin de 5% din doză este excretat nemodificat prin materiile fecale, iar în urină sunt prezente
doar urme ale substanţei iniţiale. Timpul de înjumatăţire plasmatică este de aproximativ 20 ore. Clearance-ul
plasmatic total este în medie de 8 ml/min.
Liniaritate/non-liniaritate
Meloxicamul are o farmacocinetică liniară în intervalul de doze terapeutice de la 7,5 mg la 15 mg
administrate oral sau intramuscular.
Grupuri speciale de pacienţi
Insuficienţă hepatică/renală:
Nici insuficienţa hepatică, nici insuficienţa renală uşoară sau moderată nu au efecte semnificative asupra
farmacocineticii meloxicamului. În insuficienţa renală terminală, creşterea volumului de distribuţie poate
creşte concentraţia meloxicamului şi nu trebuie depăşită o doză zilnică de 7,5 mg (vezi pct. 4.2).
Vârstnici:
Clearance-ul plasmatic mediu la starea de echilibru la vârstnici a fost puţin mai mic faţă de cel al persoanelor
mai tinere.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În urma studiilor preclinice, profilul toxicologic al meloxicamului a fost similar cu cel al altor AINS: ulcere
şi eroziuni gastro-intestinale, necroză renală papilară la doze mari, în administrare cronică, la două specii
animale.
Studiile privind efectele asupra funcţiei de reproducere în urma administrării orale la şobolani au arătat
scăderea numărului ovulaţiilor, inhibarea implantării şi efecte embriotoxice (creşterea resorbţiilor) la doze
maternotoxice de 1 mg/kg şi mai mari. Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi
iepure nu au arătat teratogenitate până la doze orale de 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure.
Dozele utilizate în studiile la animale au fost mai mari decât dozele clinice (7,5 – 15 mg) cu un factor de 10
până la 5 exprimat în mg/kg (la o persoană de 75 kg). S-au observat efecte toxice fetale la sfârşitul gestaţiei,
care sunt cunoscute în cazul tuturor inhibitorilor sintezei prostaglandinelor.Nu a fost găsit nici o dovadă a
vreunui efect mutagen, in vitro sau in vivo. Nu a fost pus în evidenţă nici un risc carcinogen la şobolan sau
şoarece la doze mult mai mari decât cele utilizate clinic.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat
Talc
Amidon de porumb
Dioxid de siliciu coloidal
Stearat de magneziu
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 100 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Labormed Pharma S.A.
Bd. Theodor Pallady nr. 44 B, Sector 3, Bucureşti, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7189/2014/01-02-03
7190/2014/01-02-03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Septembrie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie, 2015