Movalis 7,5 mg comprimate

Prospect Movalis 7,5 mg comprimate

Producator: Boehringer Ingelheim International GmbH

Clasa ATC: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami, codul ATC: M01AC06

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7195/2014/01-02 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Movalis 7,5 mg comprimate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat conţine meloxicam 7,5 mg.

Excipient(ți) cu efect cunoscut

Fiecare comprimat conține lactoză monohidrat, echivalent cu până la 22,3 mg lactoză anhidră.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat.

Comprimate rotunde, de culoare galben deschis, cu sigla companiei pe o faţă şi cu codul 59D/59D pe cealaltă

faţă.

Fiecare comprimat prezintă o linie mediană care are rolul de a ușura ruperea comprimatului pentru a fi

înghițit ușor și nu de divizare în doze egale.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

  • Tratamentul simptomatic pe termen scurt al exacerbărilor osteoartrozei
  • Tratamentul simptomatic pe termen lung al poliartritei reumatoide sau al spondilitei anchilozante
  • Movalis comprimate sunt indicate la adulți și copii cu vârsta de peste 16 ani

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Doza zilnică totală trebuie luată într-o singură priză. Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin

utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi

pct. 4.4). Răspunsul terapeutic şi ameliorarea simptomatică a afecţiunii pacientului trebuie reevaluate

periodic, în special la pacienţii cu boală artrozică dureroasă/artroză.

  • Exacerbarea bolii artrozice: 7,5 mg pe zi (un comprimat de 7,5 mg).

La nevoie, în lipsa ameliorării simptomelor, doza poate fi mărită la 15 mg pe zi (două comprimate de

7,5 mg).

  • Poliartrită reumatoidă, spondilită anchilozantă: 15 mg pe zi (două comprimat de 7,5 mg) (vezi de

asemenea pct. „Grupuri speciale de pacienți”, prezentate mai jos).

În funcţie de răspunsul terapeutic, doza poate fi redusă la 7,5 mg pe zi (un comprimat de 7,5 mg).

NU DEPĂŞIŢI DOZA DE 15 MG PE ZI.

Grupuri speciale de pacienți

Vârstnici (vezi pct. 5.2)

Doza recomandată pentru tratamentul pe termen lung al artritei reumatoide şi al spondilitei anchilozante la

vârstnici este de 7,5 mg pe zi (vezi de asemenea pct. 4.2 ”Pacienți cu risc crescut de reacții adverse” și

pct. 4.4)

Pacienți cu risc crescut de reacție adversă (vezi pct. 4.4)

La pacienții cu risc crescut de reacții adverse, de ex. boală gastro-intestinală în antecedente sau la pacienții

care prezintă factori de risc pentru boala cardiovasculară, tratamentul trebuie început cu o doză de 7,5 mg pe

zi.

Insuficienţă renală (vezi pct. 5.2)

Acest medicament este contraindicat la pacienții cu insuficiență renală severă netratați prin dializă (vezi

pct. 4.3)

La pacienții dializați cu insuficienţă renală severă în stadiul terminal, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg

pe zi.

La pacienții cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la

pacienţii cu un cleareance al creatininei mai mare de 25 ml/min).

Insuficienţă hepatică (vezi pct. 5.2)

La pacienții cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (Pentru pacienţii

cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).

Copii şi adolescenţi

Movalis 7,5 mg comprimate este contraindicat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani (vezi pct. 4.3).

Acest medicament este disponibil şi în alte concentraţii, care pot fi mai indicate.

Mod de administrare

Administrare orală.

Movalis 7,5 mg comprimate va fi administrat cu apă sau alt lichid, în timpul meselor.

4.3 Contraindicaţii

Acest medicament este contraindicat în următoarele situaţii:

  • hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1;
  • al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6 ”Fertilitatea, sarcina și alăptarea”);
  • copii şi adolescenţi cu vârsta sub 16 ani;
  • hipersensibilitate la substanţe cu acţiune similară, de exemplu medicamente antiinflamatoare

nesteroidiene (AINS), acid acetilsalicilic. Meloxicamul nu trebuie administrat pacienţilor cu

manifestări de astm bronşic, polipi nazali, angioedem sau urticarie, ca urmare a administrării de acid

acetilsalicilic sau alte AINS;

  • hemoragie gastro-intestinală manifestă sau perforaţie, datorită unui tratament anterior cu AINS;
  • ulcer peptic activ sau recent/perforat (evidenţierea sau diagnosticarea a două sau mai multe episoade

distincte de ulceraţie sau hemoragie);

  • insuficienţă hepatică severă;
  • insuficienţă renală severă la pacienţi netrataţi prin dializă;
  • hemoragii gastro-intestinale, antecedente de hemoragii recente cerebrovasculare sau evidenţierea unor

tulburări hemoragice sistemice;

  • insuficienţă cardiacă severă.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă

perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile cardiovasculare şi gastro-intestinale,

prezentate mai jos).

Doza maximă zilnică recomandată nu trebuie depăşită în cazul unui efect terapeutic insuficient şi nici nu

trebuie administrat un AINS suplimentar terapiei existente, deoarece este posibil ca toxicitatea să crească, în

timp ce nu a fost dovedit avantajul terapeutic. Trebuie evitată administrarea concomitentă de meloxicam

împreună cu alţi AINS, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2.

Meloxicam nu este indicat pacienţilor care necesită tratarea durerilor acute.

În absenţa ameliorării simptomatologiei după mai multe zile, se va reevalua beneficiul terapeutic al

tratamentului.

Se va avea în vedere orice antecedent de esofagită, gastrită şi/sau ulcer peptic pentru a asigura efectul

scontat, înainte de a începe tratamentul cu meloxicam. Se va verifica cu atenţie, periodic, posibilitatea

apariţiei unei recidive, la pacienţi trataţi cu meloxicam şi care au avut astfel de antecedente.

Efecte gastro-intestinale

Similar altor AINS, în orice moment al tratamentului cu meloxicam pot să apară hemoragii gastro-

intestinale, ulceraţii sau perforaţii, potenţial letale, însoţite sau nu de simptome de avertizare, chiar şi în

absenţa antecedentelor de evenimente gastro-intestinale severe.

Riscul apariţiei de hemoragii gastro-intestinale, ulceraţii sau perforaţii este cu atât mai mare, cu cât se cresc

dozele de AINS, la pacienţi cu antecedente de ulcer, în special dacă au fost însoţite de hemoragii sau

perforaţii (vezi pct. 4.3) şi la vârstnici. Aceşti pacienţi trebuie să înceapă tratamentul cu cele mai mici doze

disponibile. Se va avea în vedere asocierea cu medicamente care protejează (de exemplu misoprostol sau

inhibitori ai pompei de protoni) în cazul acestor pacienţi şi, de asemenea, în cazul pacienţilor care necesită

tratament cu doze scăzute de acid acetilsalicilic sau cu alte medicamente, care pot creşte riscul evenimentelor

gastro-intestinale (vezi pct. 4.5).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice

simptom abdominal neobişnuit (în special hemoragie gastro-intestinală), mai ales la începutul tratamentului.

Nu se recomandă administrarea de meloxicam la pacienţii trataţi în acelaşi timp cu medicamente care pot

creşte riscul de apariţie a ulceraţiilor sau hemoragiilor, cum ar fi heparină, administrată ca tratament curativ

sau în geriatrie, anticoagulantele, ca de exemplu warfarină, alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene

sau acid acetilsalicilic, administrat în doză unică ≥ 500 mg sau doză zilnică totală ≥ 3g (vezi pct. 4.5).

Dacă apar hemoragii sau ulceraţii gastro-intestinale la pacienţi trataţi cu meloxicam, tratamentul trebuie

întrerupt.

Medicamentele AINS se vor administra cu precauţie la pacienţi cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale

(colite ulcerative, boală Crohn), deoarece aceste manifestări se pot exacerba. (vezi pct. 4.8 – reacţii adverse).

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la

moderată, sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul

cu AINS se asociază cu retenţie de lichid şi edeme.

Înainte de iniţierea şi pe parcursul tratamentului cu meloxicam, se recomandă o monitorizare clinică a

tensiunii arteriale la pacienţi cu risc.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS, inclusiv meloxicam (în

special în doze mari şi în tratament de lungă durată), se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a

evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). Datele

existente sunt insuficiente pentru excluderea unui asemenea risc pentru meloxicam.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică

diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu meloxicam numai după

evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la

pacienţii cu factori de risc în ceea ce priveşte apariţia de boli cardiovasculare (de exemplu: hipertensiune

arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat, fumat).

Reacţii cutanate

Sindrom Stevens-Johnson (SSJ) şi necroliză epidermică toxică (NET), reacţii cutanate care pun viaţa în

pericol, au fost raportate în legătură cu utilizarea de meloxicam.

Pacienții trebuie informați asupra semnelor si simptomelor și monitorizați cu atenție pentru reacții cutanate.

Cel mai mare risc de apariție a SSJ sau NET este în primele săptămâni de tratament.

Dacă sunt prezente simptome sau semne de SSJ sau NET (de exemplu erupție cutanată progresivă, însoţită

adesea de vezicule sau leziuni ale mucoasei care apar pe piele), tratamentul cu meloxicam trebuie întrerupt.

Cele mai bune rezultate în gestionarea SSJ și NET provin din diagnosticarea precoce și întreruperea imediată

a oricărui medicament suspectat.

Întreruperea timpurie a administrării este asociată cu un prognostic mai bun. Dacă pacientul a dezvoltat SSJ

sau NET la administrarea de meloxicam, nu mai trebuie reluat tratamentul cu meloxicam în niciun caz la

acest pacient.

Au fost raportate cazuri de erupție medicamentoasă fixă (EMF) în cazul meloxicam. Meloxicamul nu trebuie

reintrodus la pacienții cu antecedente de EMF asociată cu meloxicam. Poate surveni reactivitate încrucișată

potențială în cazul altor oxicami.

Parametrii funcţiei hepatice şi renale

Similar altor AINS, au fost raportate creşteri ocazionale ale valorilor serice ale transaminazelor, creşteri ale

valorilor bilirubinei serice sau ale altor parametri ai funcţiei hepatice, precum şi creşteri ale valorilor

creatininei serice şi ale ureei serice şi alte modificări ale analizelor de laborator. În majoritatea cazurilor,

creşterile au fost mici şi tranzitorii. Dacă aceste anomalii sunt semnificative sau persistente, administrarea

meloxicam trebuie întreruptă şi se vor efectua teste de urmărire.

Insuficienţa renală

AINS, inhibând efectul vasodilatator al prostaglandinelor renale, pot induce decompensarea funcţiei renale

prin reducerea filtrării glomerulare. Această reacţie adversă este dependentă de doză. La începutul

tratamentului, sau după creşterea dozelor, se recomandă o monitorizare atentă a funcţiei renale, inclusiv a

volumului diurezei, la pacienţi cu următorii factori de risc:

▪ Vârstnici

▪ Adminstrare concomitentă de inhibitori ai ECA, antagonişti ai receptorilor angiotensinei II, sartani,

diuretice (vezi pct. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune)

▪ Hipovolemie (de orice cauză)

▪ Insuficienţă cardiacă congestivă

▪ Insuficienţă renală

▪ Sindrom nefrotic

▪ Nefropatie lupică

▪ Insuficienţă hepatică gravă (albumină serică <25 g/l sau scor Child-Pugh ≥10).

Rar, AINS pot să determine nefrită interstiţială, glomerulonefrită, necroză medulară renală sau sindrom

nefrotic.

La bolnavii cu insuficienţă renală severă dializaţi, doza nu trebuie să depăşească 7,5 mg pe zi.

La bolnavii cu insuficienţă renală uşoară sau moderată nu este necesară reducerea dozei (de exemplu la

pacienţii cu un clearance al creatininei mai mare de 25 ml/min).

Retenţie de sodiu, potasiu şi retenţie de apă

La administrarea de AINS pot apărea retenţie de sodiu, retenţie de potasiu, de apă, cât şi interferenţă cu

efectele natriuretice ale diureticelor. În plus, se poate produce scăderea efectului antihipertensiv al

medicamentelor antihipertensive (vezi pct. 4.5). Drept rezultat, la pacienţi predispuşi se pot agrava sau

exacerba edemul, insuficienţa cardiacă sau hipertensiunea arterială. De aceea, este necesară o monitorizare

clinică la pacienţii cu risc (vezi pct. 4.2 şi 4.3).

Hiperkaliemie

Hiperkaliemia poate fi favorizată de diabet sau administrare concomitentă de medicamente care pot creşte

kaliemia (vezi pct. 4.5).

În aceste cazuri, trebuie efectuată o monitorizare regulată a valorilor potasiului.

Combinație cu pemetrexed

La pacienți cu insuficiență renală ușoară până la moderată, trataţi cu pemetrexed, trebuie întreruptă

administrarea de meloxicam timp de cel puțin 5 zile înainte de, în ziua și cel puțin 2 zile după administrarea

de pemetrexed (vezi pct. 4.5).

Alte atenţionări şi precauţii

Vârstnicii, pacienţii denutriţi sau debilitaţi tolerează mai greu reacţiile adverse, necesitând o supraveghere

atentă. Similar altor AINS, meloxicamul se va administra cu precauţie la pacienţii vârstnici, deoarece aceştia

au un risc mai mare de insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă. Frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse la

AINS, în special hemoragii gastro-intestinale şi perforaţii, care pot fi letale, este crescută la vârstnicii (vezi

pct. 4.2).

Similar altor AINS, meloxicamul poate să mascheze simptomele unei boli infecţioase subiacente.

Administrarea meloxicamului poate să afecteze fertilitatea femeilor şi nu se recomandă femeilor care doresc

să rămână gravide. Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au

dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt în curs de investigare pentru infertilitate (vezi pct. 4.6).

Movalis comprimate 7,5 mg conţin lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză,

deficit total de lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest

medicament.

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu conține sodiu”.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Riscuri legate de hiperkaliemie

Anumite medicamente sau grupuri terapeutice pot produce hiperkaliemie: săruri de potasiu, diuretice care

economisesc potasiu, inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), antagoniști ai receptorului

angiotensinei II, medicamente antiinflamatorii nesteroidiene, heparine (cu greutate moleculară mică sau

nefracționate), ciclosporină, tacrolimus și trimetoprim.

Instalarea hiperkaliemiei poate depinde de existenţa unor factori asociați.

Acest risc este crescut atunci când medicamentele menționate mai sus sunt administrate concomitent cu

meloxicam.

Interacţiuni farmacodinamice

Alte medicamente antiinflamatore nesteroidiene (AINS) şi acid acetisalicilic

Nu este recomandată administrarea concomitentă de alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene,

inclusiv acid acetilsalicilic, administrat în doză unică > 500 mg sau doză zilnică totală > 3 g (vezi pct. 4.4.).

Corticosteroizi (de exemplu glucocorticoizi)

Administrarea concomitentă de corticosteroizi necesită precauţie, datorită unui risc crescut de hemoragii şi

ulceraţii gastro-intestinale.

Anticoagulante orale sau heparină

Risc considerabil crescut de hemoragie, prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastro-

intestinale. AINS pot mări efectele anticoagulantelor, ca de exemplu warfarină (vezi pct. 4.4). Nu se

recomandă administrarea concomitentă de AINS cu anticoagulante orale sau heparină, administrată în doze

geriatrice sau curative (vezi pct. 4.4).

În celelalte situaţii (de exemplu doze de prevenție) care necesită utilizarea de heparină se impune precauţie,

datorită unui risc crescut de hemoragie.

Dacă nu poate fi evitată o astfel de asociere, este necesară o atentă monitorizare a INR.

Trombolitice şi antiagregante plachetare

Risc crescut de hemoragie, prin inhibarea funcţiei plachetare şi afectarea mucoasei gastro-duodenale.

Inhibitori selectivi de recaptare a serotoninei

Risc crescut de hemoragie gastro-intestinală.

Diuretice, inhibitori ECA şi antagonişti ai receptorilor angiotensinei II

AINS pot reduce efectul diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive. La unii pacienţi cu funcţia

renală compromisă (de exemplu pacienţi deshidrataţi sau vârstnici cu funcţia renală compromisă) asocierea

unui inhibitor ECA sau a unui antagonist al receptorilor de angiotensină-II cu un medicament care inhibă

ciclooxigenaza, poate produce deteriorarea funcţiei renale, inclusiv o posibilă insuficienţă renală acută, care

este de obicei reversibilă. De aceea, această combinaţie trebuie administrată cu precauţie, în special la

vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi în mod corespunzător şi se va acorda o atenţie deosebită monitorizării

funcţiei renale, atât după iniţierea tratamentului, cât şi în continuare, periodic (vezi pct. 4.4).

Alte medicamente antihipertensive (de exemplu beta-blocante)

În cazul asocierii cu aceste medicamente, poate apărea o scădere a efectului antihipertensiv al beta-

blocantelor (datorită inhibării prostaglandinelor cu efect vasodilatator).

Inhibitori de calcineurină (de exemplu ciclosporină, tacrolimus)

Nefrotoxicitatea inhibitorilor de calcineurină poate fi amplificată de AINS prin efecte mediate de

prostaglandinele renale. În timpul tratamentului asociat trebuie monitorizată funcţia renală.

Se recomandă o atentă monitorizare a funcţiei renale, în special la vârstnici.

Deferasirox

Administrarea concomitentă de meloxicam cu deferasirox pot crește riscul de reacții adverse gastro-

intestinale. Se recomandă prudență la asocierea acestor medicamente.

Interacţiuni farmacocinetice: Efectul meloxicamului asupra farmacocineticii altor medicamente

Litiu

AINS cresc concentraţiile plasmatice ale litiului (prin scăderea excreţiei renale a litiului), care poate atinge

valori toxice. Nu se recomandă administrarea concomitentă de litiu şi AINS. Dacă este necesară această

asociere, concentrațiile plasmatice de litiu trebuie monitorizate cu atenţie la iniţierea, ajustarea sau

întreruperea tratamentul cu meloxicam.

Metotrexat

AINS pot reduce secreţia tubulară a metotrexatului, crescând astfel concentraţiile plasmatice ale

metotrexatului. Din această cauză, la pacienţi trataţi cu doze mari de metotrexat (mai mari de 15 mg pe

săptămână) nu se recomandă administrarea concomitentă de AINS (vezi pct. 4.4).

Riscul unei interacţiuni dintre medicamentele din grupul AINS şi metotrexat trebuie avut în vedere şi la

pacienţii trataţi cu doze mici de metotrexat, în special la cei cu insuficienţă renală. Dacă tratamentul asociat

este necesar, trebuie monitorizată hemograma şi funcţia renală. Se recomandă precauţie la administrarea

metotrexatului şi AINS în interval de 3 zile, deoarece în acest caz concentraţia plasmatică a metotrexatului

poate creşte, mărind toxicitatea.

Deşi proprietăţile farmacocinetice ale metotrexatului (15 mg pe săptămână) nu au fost afectate relevant de

tratamentul concomitent cu meloxicam, trebuie avut în vedere că toxicitatea hematologică a metotrexatului

poate fi amplificată de tratamentul cu AINS (vezi anterior) (vezi pct. 4.8).

Pemetrexed

La administrarea concomitentă de meloxicam cu pemetrexed la pacienții cu un clearance al creatininei 45-

79 ml/min, administrarea de meloxicam trebuie întreruptă timp de 5 zile înainte, în ziua și 2 zile după

administrarea de pemetrexed. Dacă este necesară combinația de meloxicam cu pemetrexed, pacienții trebuie

monitorizați cu atenție, mai ales pentru mielosupresie și reacțiile adverse gastro-intestinale. Nu este

recomandată administrarea concomitentă de meloxicam cu pemetrexed la pacienții cu insuficiență renală

severă (clearance-ul creatininei sub 45 ml/min).

La pacienții cu funcție renală normală (clearance-ul creatininei ≥ 80 ml/min), dozele de 15 mg meloxicam

poate scădea eliminarea pemetrexed și, în consecință, crește apariția evenimentelor adverse ale

pemetrexedului. Prin urmare, se recomandă prudență când se administrează 15 mg meloxicam concomitent

cu pemetrexed la pacienții cu funcție normală (clearance al creatininei ≥ 80 ml/min).

Interacţiuni farmacocinetice: Efectul altor medicamente asupra farmacocineticii meloxicamului

Colestiramina

Colestiramina accelerează excreţia meloxicamului, întrerupând circuitul enterohepatic, astfel că clearance-ul

meloxicamului creşte cu 50%, iar timpul de înjumătăţire scade la 13±3 ore. Această interacţiune are

semnificaţie clinică.

Interacțiuni farmacocinetice: Efectul combinației dintre meloxicam și alte medicamente asupra

farmacocineticii

Antidiabetice orale (sulfoniluree, nateglinidă)

Meloxicamul este eliminat aproape în întregime prin metabolizare hepatică, aproximativ două treimi fiind

mediată de enzimele citocromului (CYP) P450 (calea principală CYP 2C9 și calea minoră a CYP 3A4) și o

treime prin alte căi, cum ar fi oxidarea peroxidazei. Potențialul unei interacțiuni farmacocinetice trebuie luat

în considerare atunci când meloxicamul și medicamentele cunoscute că inhibă sau care urmează să fie

metabolizate de CYP 2C9 și/sau CYP 3A4 sunt administrate concomitent. Interacțiunile prin intermediul

CYP 2C9 pot fi de așteptat în asociere cu medicamente cum ar fi antidiabetice orale (sulfoniluree,

nateglinidă), care pot duce la creșterea concentrațiilor plasmatice ale acestor medicamente și ale

meloxicamului. Pacienții care utilizează concomitent meloxicam cu sulfoniluree sau nateglinidă trebuie

monitorizați cu atenție în vederea apariției hipoglicemiei.

Nu au fost înregistrate interacţiuni farmacocinetice relevante la administrarea concomitentă de antiacide,

cimetidină şi digoxină.

Copii și adolescenți

Studiile de interacțiune au fost efectuate numai la adulți.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate afecta în mod nefavorabil sarcina şi/sau dezvoltarea embrio-fetală.

Date din studiile epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort şi de malformaţii cardiace şi

gastroschisis după administrarea de inhibitori ai sintezei prostaglandinelor la începutul sarcinii.

Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% până la aproximativ 1,5%. Se

presupune că riscul creşte cu doza şi durata administrării. La animale, administrarea inhibitorilor sintezei

prostaglandinelor a avut drept rezultat creşterea pierderilor pre- şi post-nidare şi a mortalităţii embrio-fetale.

În plus, la animalele tratate cu inhibitori ai sintezei prostaglandinelor în perioada organogenezei s-a raportat

creşterea incidenţei diverselor malformaţii, incluzând malformaţiile cardiovasculare.

Începând cu săptămâna de sarcină 20, utilizarea meloxicam poate provoca oligohidramnios ca rezultat al

disfuncției renale fetale. Acesta poate surveni la scurt timp după inițierea tratamentului, fiind de obicei

reversibil după întreruperea administrării. În plus, au existat raportări de constricție a canalului arterial în

urma tratamentului în al doilea trimestru, majoritatea cazurilor rezolvându-se după încetarea tratamentului.

Pe parcursul primului şi celui de al doilea trimestru de sarcină, meloxicam nu trebuie utilizat, decât dacă este

absolut necesar. Dacă se administrează meloxicam unei femei care doreşte să rămână însărcinată, sau pe

parcursul trimestrului întâi sau al doilea de sarcină, se va utiliza cea mai mică doză şi pe parcursul celui mai

scurt interval de timp. Trebuie să se ia în considerare monitorizarea prenatală cu privire la oligohidramnios

după expunerea la meloxicam timp de mai multe zile începând cu săptămâna gestațională 20. Administrarea

meloxicam trebuie întreruptă dacă se descoperă oligohidramnios.

Pe parcursul trimestrului al treilea de sarcină toţi inhibitorii sintezei prostaglandinelor pot expune

*fătul la:

  • toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară);
  • disfuncţie renală (a se vedea mai sus);

*mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii, la:

  • o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară la doze foarte

mici;

  • inhibarea contracţiilor uterine determinând încetinirea sau prelungirea travaliului.

În consecinţă, meloxicam este contraindicat în timpul trimestrului al treilea de sarcină.

Alăptarea

Deşi nu sunt date specifice referitoare la meloxicam în populația umană, se ştie că AINS se excretă în laptele

matern. Meloxicam a fost detectat în laptele animalelor care alăptează. De aceea, administrarea la femeile

care alăptează nu este recomandată.

Fertilitatea

Utilizarea de meloxicam, la fel ca orice medicament cunoscut pentru inhibarea ciclooxigenazei/sinteza

prostaglandinei, poate afecta fertilitatea şi nu se recomandă femeilor care doresc să rămână gravide. Trebuie

luată în considerare întreruperea administrării de meloxicam la femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide

sau sunt în curs de investigare pentru infertilitate.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu au fost efectuate studii specifice privind efectele tratamentului cu meloxicam asupra capacităţii de a

conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Cu toate acestea, pe baza profilului farmacodinamic şi a reacţiilor

adverse raportate, meloxicam nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a

conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Totuşi, se recomandă ca pacienţii cu tulburări de vedere, inclusiv vedere înceţoşată, ameţeli, somolență,

vertij sau alte tulburări la nivelul sistemului nervos central trebuie să evite astfel de activităţi.

4.8 Reacţii adverse

a) Descriere generală

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea anumitor AINS (în special în doze mari şi în

tratament de lungă durată) se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor trombotice

arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Reacţiile adverse raportate în asociere cu tratamentul cu AINS au fost edemul, hipertensiunea arterială şi

insuficienţa cardiacă.

Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt de origine gastro-intestinală. Se pot produce ulcere peptice,

perforaţii sau hemoragii gastro-intestinale, uneori cu potenţial letal, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4).

După administrare au fost raportate greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere

abdominală, melenă, hematemeză, stomatite ulcerative, exacerbări ale colitelor şi ale bolii Crohn’s (vezi

pct. 4.4). Mai puţin frecvent, s-a observat gastrită.

Au fost raportate reacții adverse cutanate severe (RACS): sindrom Stevens-Johnson (SSJ) și necroliză

epidermică toxică (NET) (vezi pct. 4.4).

Frecvenţele menţionate mai jos se bazează pe reacţiile adverse raportate în 27 de studii clinice, în care durata

tratamentului a fost de cel puţin 14 zile. Datele provin din studii clinice efectuate la 15197 pacienţi care au

fost trataţi cu doze orale zilnice de 7,5 sau 15 mg meloxicam sub formă de comprimate sau capsule pe o

perioadă de până la un an.

Sunt incluse reacţiile adverse care ar putea fi asociate cu administrarea de meloxicam şi care au fost raportate

după punerea pe piaţă a medicamentului.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte frecvente

(≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1>

foarte rare (<1>

b) Tabelul reacţiilor adverse

Tulburări hematologice şi limfatice

Mai puţin frecvente: anemie

Rare: modificări ale numărului celulelor sanguine (incluzând modificări ale formulei

leucocitare), leucopenie, trombocitopenie

Cazuri foarte rare de agranulocitoză au fost raportate (vezi pct. c).

Tulburări ale sistemul imunitar

Mai puţin frecvente: reacţii alergice, altele decât reacţiile anafilactoide sau anafilactice

Cu frecvenţă necunoscută: reacţii anafilactoide, reacţii anafilactice

Tulburări psihice

Rare: tulburări ale dispoziţiei, coşmaruri

Cu frecvenţă necunoscută: confuzie, dezorientare

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: cefalee

Mai puţin frecvente: ameţeli, somnolenţă

Tulburări oculare

Rare: tulburări de vedere, incluzând vedere înceţoşată, conjunctivită

Tulburări acustice şi vestibulare

Mai puţin frecvente: vertij

Rare: tinitus

Tulburări cardiace

Rare: palpitaţii

A fost raportată insuficienţă cardiacă, asociată tratamentului cu AINS.

Tulburări vasculare

Mai puţin frecvente: hipertensiunea arterială (vezi pct. 4.4), eritem tranzitor al feţei şi gâtului

Tulburări respiratorii, toracice si mediastinale

Rare: declanşarea de crize de astm bronşic la persoane cu alergie la acid acetilsalicilic

sau la alte AINS

Tulburări gastro-intestinale

Foarte frecvente: tulburări gastro-intestinale ca de exemplu dispepsie, greaţă, vărsături, dureri

abdominale, constipaţie, flatulenţă, diaree

Mai puţin frecvente: hemoragie gastro-intestinală ocultă sau manifestă, stomatită, gastrită, eructaţii

Rare: colită, ulcer gastro-duodenal, esofagită

Foarte rare: perforaţii gastro-intestinale

Cu frecvenţă necunoscută: pancreatită

Hemoragiile gastro-intestinale, ulcerele sau perforaţiile pot fi severe uneori şi au potenţial letal, în special la

vârstnici (vezi pct. 4.4).

Tulburări hepatobiliare

Mai puţin frecvente: modificări ale parametrilor funcţiei hepatice (cum sunt creşterea valorilor serice ale

transaminazelor sau ale bilirubinei)

Foarte rare: hepatită

Afecţiunii cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: angioedem, prurit, erupţii cutanate tranzitorii

Rare: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, urticarie

Foarte rare: dermatită de tip bulos, eritem multiform

Cu frecvenţă necunoscută: reacţii de fotosensibilizare, erupție medicamentoasă fixă (vezi pct. 4.4)

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Mai puţin frecvente: retenţie hidro-salină, hiperkaliemie (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale

pentru utilizare şi pct. 4.5), modificări ale parametrilor funcţiei renale (creşteri ale

creatininemiei şi/sau ale concentraţiei serice ale ureei)

Foarte rare: insuficienţa renală acută, în special la pacienţi cu factori de risc (vezi pct. 4.4)

Tulburări ale sistemului de reproducere și ale sânului

Cu frecvență necunoscută: infertilitate la femei, întârzierea ovulației

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Mai puţin frecvente: edem, înclusiv edem al membrelor inferioare

c) Informaţii care caracterizează reacţiile adverse raportate individual severe şi/sau frecvente

La pacienţi trataţi cu meloxicam sau cu alte medicamente cu potenţial mielotoxic, au fost raportate foarte rar

cazuri de agranulocitoză (vezi pct. 4.5).

d) Reacţii adverse care nu au fost încă observate în relaţia cu produsul, dar care sunt în general acceptate

ca fiind atribuite altor compuşi din aceeaşi clasă

A fost raportată leziune renală organică, rezultând o posibilă insuficienţă renală acută: foarte rare cazuri de

nefrită interstiţială, necroză tubulară acută, sindrom nefrotic şi necroză papilară (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul

sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de

raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

e-mail: [email protected]

Website: www.anm.ro

4.9 Supradozaj

Simptome

Simptomele în caz de supradozaj acut cu AINS sunt în general limitate la letargie, somnolenţă, greaţă,

vărsături şi durere epigastrică, care sunt în general reversibile după terapie de susţinere. Pot apărea hemoragii

gastro-intestinale. Intoxicaţia gravă poate produce hipertensiune arterială, insuficienţă renală acută,

disfuncţie hepatică, depresie respiratorie, comă, convulsii, colaps cardiovascular şi stop cardiac. Au fost

raportate reacţii anafilactoide după ingestie de AINS în doze terapeutice sau pot apărea după un supradozaj.

Tratament

În caz de supradozaj cu AINS, se instituie terapie simptomatică şi de susţinere a pacienţilor. Un studiu clinic

a arătat că eliminarea meloxicamului este accelerată de administrarea de trei ori pe zi a unei doze orale de 4 g

colestiramină.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, oxicami, codul ATC: M01AC06

Meloxicamul este un medicament antiinflamator nesteroidian (AINS) din clasa acizilor enolici (familia

oxicamilor) cu proprietăţi antiinflamatoare, analgezice şi antipiretice.

Meloxicamul a demonstrat o importantă activitate antiinflamatoare în toate modelele standard de inflamaţie.

Similar altor AINS, mecanismul său precis de acţiune rămâne necunoscut. Cu toate acestea, există cel puţin

un mod de acţiune comun cu toate AINS (inclusiv meloxicamul): inhibarea biosintezei prostaglandinelor,

mediatori cunoscuţi ai inflamaţiei.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţia

Meloxicamul este bine absorbit din tractul gastro-intestinal, ceea ce se reflectă printr-o foarte bună

biodisponibilitate absolută de circa 90% după administrare orală (sub formă de capsulă). S-a evidenţiat că

cele trei forme orale, comprimatele, suspensia orală şi capsulele sunt bioechivalente.

După administrarea unei doze unice de meloxicam, valorile mediane ale concentraţiilor plasmatice maxime

au fost atinse în decurs de 2 ore pentru suspensia orală şi în decurs de 5-6 ore pentru formele solide cu

administrare orală (capsule şi comprimate).

În cazul administrării de doze repetate, starea de echilibru a fost atinsă în 3 până la 5 zile.

Administrarea zilnică în doză unică duce la o medie a concentraţiilor plasmatice ale medicamentului cu

fluctuaţii relativ mici între concentraţiile maxime şi cele minime (concentraţiile atinse înainte de

administrarea dozei următoare), variind între 0,4 – 1,0 μg/ml pentru doze de 7,5 mg, respectiv între 0,8 –

2,0 μg/ml pentru doze de 15 mg (C , respectiv C la starea de echilibru). Valoarea medie a concentraţiilor

min max

plasmatice maxime de meloxicam la starea de echilibru sunt atinse în decurs de cinci până la şase ore pentru

comprimate, capsule, respectiv suspensie orală.

Absorbţia meloxicamului după administrare orală nu este modificată prin administrarea concomitentă de

alimente sau după utilizarea de antiacide anorganice.

Distribuţie

Meloxicamul este legat în proporţie foarte mare de proteinele plasmatice, în special de albumină (99%).

Meloxicamul trece în lichidul sinovial atingând concentraţii cu valori aproximativ jumătate din cele

plasmatice.

Volumul de distribuţie plasmatică este mic, de exemplu aproximativ 11 l după administrare i.m sau i.v. şi

arată o variaţie interindividuală cuprinsă între 7 – 20%. Volumul de distribuţie după administrarea de doze

multiple de meloxicam administrate oral (7,5 mg şi 15 mg) este de aproximativ 16 l, cu coeficienţii de

variaţie variind între 11-32%.

Metabolizare

Meloxicamul suferă o metabolizare hepatică extensivă. În urină au fost identificaţi patru metaboliţi diferiţi,

care sunt toţi inactivi din punct de vedere farmacodinamic. Principalul metabolit, 5’-carboximeloxicam (60%

din doză), se formează prin oxidarea unui metabolit intermediar 5’-hidroximetilmeloxicam, care este

excretat, de asemenea, într-o proporţie mai mică (9% din doză). Studiile in vitro arată că CYP 2C9 joacă un

rol important în această cale metabolică, cu o contribuţie minoră din partea izoenzimei CYP 3A4. Activitatea

peroxidazică a pacientului este probabil responsabilă pentru alţi doi metaboliţi, care reprezintă 16%,

respectiv 4% din doza administrată.

Eliminare

Meloxicamul este excretat predominant sub formă de metaboliţi care se elimină în proporţii egale prin urină

şi materiile fecale. Mai puţin de 5% din doza zilnică se elimină nemodificată prin materiile fecale, în timp ce

prin urină se excretă numai urme ale compusului iniţial.

Media timpului de înjumătăţire prin eliminare variază între 13 şi 25 ore după administrare orală, i.m şi

i.v.Valorile medii ale clearance-ului plasmatic total sunt între 7-12 ml/min după administrare orală,

intreavenoasă sau rectală a unei doze unice.

Linearitate/non-linearitate

S-a dovedit ca meloxicamul are proprietăţi farmacocinetice lineare la doze terapeutice cuprinse între 7,5 mg

până la 15 mg după administrare orală sau intramusculară.

Grupuri speciale de pacienţi

Pacienţi cu insuficienţă hepatică/renală

Proprietăţile farmacocinetice ale meloxicamului nu sunt influenţate în mod substanţial nici de insuficienţa

hepatică, nici de insuficienţa renală uşoară până la moderată. Subiecţii cu insuficienţă renală moderată

prezintă un clearance total al medicamentului semnificativ mai mare. La pacienţii cu insuficienţă renală în

fază terminală s-a observat că legarea de proteinele plasmatice este redusă. În caz de insuficienţă renală în

fază terminală, creşterea volumului de distribuţie poate determina concentraţii mai mari de meloxicam liber

(vezi pct. 4.2 și 4.3).

Vârstnici

Pacienţii vârstnici bărbaţi au prezentat valori similare ale parametrilor farmacologici comparativ cu cele ale

pacienţilor tineri de sex masculin. Pacienţii vârstnici de sex feminin au prezentat valori mai mari ale ASC de

eliminare şi ale timpilor de înjumătăţire plasmatică, comparativ cu cele ale pacienţilor tineri de ambele sexe.

Valoarea medie a clearance-ului plasmatic la starea de echilibru la pacienţii vârstnici a fost uşor mai mică

decât cea raportată la pacienţii mai tineri (vezi pct. 4.2).

5.3 Date preclinice de siguranţă

S-a demonstrat că profilul toxicologic al meloxicamului în studii preclinice este identic cu cel al AINS:

ulcere şi eroziuni gastro-intestinale, necroză papilară renală la doze mari, la administrare pe termen lung la

două specii de animale.

Studii asupra funcţiei de reproducere la şobolan au demonstrat o scădere a ovulaţiei, inhibarea implantării şi

efecte embriotoxice (creşterea resorbţiei) la doze maternotoxice de 1 mg/kg sau mai mari. Studii privind

toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolan şi iepure nu au relevat teratogenitate la doze orale de

până la 4 mg/kg la şobolan şi 80 mg/kg la iepure.

Dozele care au produs afectări depăşeau dozele clinice (7,5 – 15 mg) de 10 până la 5 ori, pentru doze

exprimate în mg/kg (persoană cu o greutate de 75 kg). Au fost descrise efecte fetotoxice la sfârşitul gestaţiei,

efecte comune tuturor inhibitorilor sintezei de prostaglandine. Studiile non-clinice efectuate au indicat faptul

că meloxicamul poate fi găsit în laptele animalelor care alăptează. Meloxicamul nu a prezentat acţiune

mutagenă, nici in vitro, nici in vivo.

Studii asupra carcinogenităţii la şobolan şi şoarece nu au evidenţiat potenţial carcinogen la doze cu mult mai

mari decât cele utilizate clinic.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Citrat de sodiu

Lactoză monohidrat

Celuloză microcristalină

Polividonă K25

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Crospovidonă

Stearat de magneziu

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

A nu se păstra la temperaturi peste 30ºC.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un blister din PVC-PVDC/Al a 10 comprimate.

Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 10 comprimate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Boehringer Ingelheim International GmbH

Binger Straße 173

D-55216 Ingelheim am Rhein

Germania

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

7195/2014/01-02

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2014

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Noiembrie 2023

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro .

Cuprins RCP Movalis 7,5 mg comprimate

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

MELOXICAM MCC 7,5 mg comprimate

MELOXICAM MCC 7,5 mg comprimate

MELOXICAM MCC 15 mg supozitoare

Movalis 15 mg comprimate

Meloxicam LPH 7,5 mg comprimate

Meloxicam LPH 7,5 mg comprimate

Meloxicam Laropharm 7,5 mg comprimate

Meloxicam Vim Spectrum 7,5 mg comprimate

Meloxicam Vim Spectrum 7,5 mg comprimate

MELOXICAM Rompharm 15 mg/1,5 ml soluţie injectabilă

Melox 15 mg/1,5 ml soluţie injectabilă

Informații importante:

Informațiile prezentate pe acest site sunt cu titlu informativ și nu înlocuiesc recomandările, diagnosticul sau tratamentul oferit de medicul sau farmacistul dumneavoastră.

Prospectele medicamentelor sunt preluate din surse publice oficiale (precum ANMDM, EMA etc.) și pot exista modificări ulterioare care nu sunt reflectate imediat pe acest site.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație.

Pentru orice problemă de sănătate, adresați-vă unui profesionist din domeniul sănătății (medici și farmaciști).

PharMed.ro nu își asumă răspunderea pentru eventualele erori, omisiuni sau actualizări întârziate ale conținutului.