Prospect Cefozon 500 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
Producator: E.I.P.I.CO MED S.R.L.
Clasa ATC: antibiotice de uz sistemic, cefalosporine de generaţia a III-a, codul ATC:
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12678/2019/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Cefozon 500 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un flacon cu pulbere pentru soluţie injectabilă conţine cefoperazonă 500 mg sub formă de
cefoperazonă sodică.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă
Pulbere higroscopică de culoare albă sau slab gălbuie.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Cefoperazona este indicată pentru tratamentul următoarelor infecţii determinate de microorganisme
sensibile la cefoperazonă şi care necesită tratament parenteral (vezi pct. 5.1):
▪ Infecţii intraabdominale (inclusiv peritonite),
▪ Infecţii ale tractului urinar,
▪ Infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi,
▪ Infecţii ale căilor respiratorii superioare şi inferioare,
▪ Septicemie,
▪ Infecţii ginecologice (inclusiv boală inflamatorie pelvină şi endometrite)
Trebuie avute în vedere ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a
antibioticelor.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doza uzuală
Adulţi
Doza uzuală este de 2 – 4 g cefoperazonă pe zi, administrată divizat, la intervale de 12 ore, în prize
egale.
Pentru tratamentul infecţiilor severe sau al infecţiilor produse de germeni mai puţini sensibili, doza
şi/sau frecvenţa administrării pot fi crescute, până la maximum 8-12 g cefoperazonă pe zi, divizat în 2
- 4 prize egale.
Copii
Deşi siguranţa administrării cefoperazonei la copii sub 12 ani nu a fost pe deplin stabilită, se pot
recomanda doze de 50 – 150 mg cefoperazonă/kg corp şi zi, administrate în 2 sau 3 prize pentru
tratamentul infecţiilor uşoare şi moderate la copiii cu vârsta mai mare de 1 lună.
Durata tratamentului depinde de tipul infecţiei, dar acesta trebuie continuat cel puţin 48 – 72 ore după
dispariţia febrei sau apariţia semnelor de eradicare a infecţiei. Deşi o serie de alte chimioterapice
antibacteriene sunt de preferat, dacă cefoperazona este utilizată în tratamentul infecţiilor produse de
Streptococcus pyogenes (streptococ beta-hemolitic de grup A), tratamentul trebuie continuat cel puţin
10 zile, pentru a reduce riscul reumatismului poliarticular acut sau al glomerulonefritei.
Vârstnici
Ajustarea dozei este necesară la pacienţii în vârstă cu tulburări ale funcţiei renale.
Pacienţi cu tulburări renale şi hepatice
În cazul pacienţilor cu tulburări hepatice şi obstrucţie biliară, doza nu trebuie să depăşească 4 g
cefoperazonă pe zi. Dacă se creşte doza, trebuie monitorizată concentraţia plasmatică de cefoperazonă.
În general, la pacienţii cu tulburări renale nu este necesară modificarea dozei. Totuşi, în cazul creşterii
dozei, concentraţia plasmatică de cefoperazonă trebuie monitorizată şi, dacă se produce acumularea
medicamentului, se vor institui măsuri pentru scăderea acesteia. La pacienţii hemodializaţi, timpul de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare este uşor scăzut şi dozarea trebuie realizată astfel încât
cefoperazona să fie administrată la sfârşitul şedinţei de dializă.
Modul de administrare
- lidocaină 1% (doar pentru soluţiile care se administrează imediat după preparare).
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la cefoperazonă, la alte antibiotice beta-lactamice sau la oricare dintre excipienţi
(vezi pct. 4.4).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Înainte de începerea tratamentului cu cefoperazonă se va face o anamneză atentă pentru evidenţierea
antecedentelor de hipersensibilitate la cefalosporine, peniciline sau alte antibiotice beta-lactamice.
Apariţia oricăror manifestări alergice impune întreruperea tratamentului cu cefoperazonă.
Se recomandă prudenţă la pacienţii alergici la peniciline (5-10% prezintă reactivitate imunologică
încrucişată pentru cefalosporine). La aceşti pacienţi tratamentul se iniţiază sub supravegherea
medicului, deoarece eventuala reacţie alergică poate fi de mare gravitate (inclusiv şoc anafilactic
potenţial letal).
Utilizarea necorespunzătoare a cefoperazonei, similar altor antibiotice, poate duce la selecţionarea
unor tulpini bacteriene rezistente.
Foarte rar, în timpul tratamentului, poate să apară diaree severă şi persistentă; în acest caz se impune
întreruperea administrării antibioticului. Dacă simptomatologia persistă trebuie suspectată colita
pseudomembranoasă; în această situaţie se recomandă efectuarea colonoscopiei pentru confirmarea
diagnosticului şi instituirea tratamentului specific. Cefoperazona trebuie administrată cu prudenţă la
pacienţii cu antecedente de tulburări gastro-intestinale, îndeosebi colită.
Tratamentul cu cefoperazonă poate determina deficienţa vitaminei K datorită supresiei florei
intestinale, care în mod fiziologic o sintetizează. Grupul cu risc include pacienţii cu aport dietetic
deficitar, alcoolism, sindrom de malabsorbţie şi pacienţi cu regimuri de alimentaţie parenterală
prelungită. La aceşti pacienţi se va monitoriza timpul de protrombină şi se va administra vitamina K în
funcţie de necesităţi.
Administrarea de cefoperazonă în icterul fiziologic al nou-născuţilor poate determina creşterea riscului
de apariţie a encefalopatiei bilirubinice.
Acest medicament conţine sodiu, lucru care trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o dietă cu
restricţie de sodiu.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Alcool etilic
Reacţii de tip disulfiram, caracterizate prin înroşirea feţei, cefalee, greaţă, vărsături, transpiraţie şi
tahicardie, au apărut la ingestia de alcool etilic în mai puţin de 72 ore după administrarea de
cefoperazonă. Simptomele apar după mai puţin de 15-30 minute de la ingestia alcoolului etilic şi
dispar 1-2 ore mai târziu. Aceste reacţii nu apar dacă alcoolul etilic este ingerat înainte de prima doză
de cefoperazonă. Reacţii de tip disulfiram au fost observate şi în cazul altor antibiotice beta-lactamice,
care conţin gruparea N-metiltiotetrazol (cefamandol, cefotetan) şi apar ca urmare a acumulării
acetaldehidei. Ingestia de alcool etilic trebuie evitată timp de 72 ore după administrarea de
cefoperazonă.
Aminoglicozide
Studiile in vitro indică faptul că activitatea antibacteriană a cefoperazonei şi a aminoglicozidelor poate
fi aditivă şi sinergică pe unii bacili gram-negativ, inclusive Pseudomonas aeruginosa şi Serratia
marcescens. În cazul tratamentului asociat cu aminoglicozide, se recomandă testarea in vitro a
sensibilităţii germenilor.
Administrarea concomitentă de aminoglicozide şi cefalosporine poate creşte riscul nefrotoxicităţii în
timpul tratamentului. Chiar dacă nu există date referitoare la cefoperazonă, este recomandată
monitorizarea funcţiei renale, în special la pacienţii cu tulburări renale care au fost trataţi concomitent
şi cu aminoglicozide.
Acid clavulanic
Studiile in vitro privind cefoperazona şi acidul clavulanic, un inhibitor de beta-lactamază, au arătat un
efect sinergic pe mulţi germeni: Enterobacteriaceae, Pseudomonas aeruginosa, Staphylococcus
aureus şi Bacteroides fragilis.
Sulbactam
Rezultatele indică efect bactericid sinergic pe germenii gram-negativ şi gram-pozitiv producători de
beta-lactamază, inclusiv Staphylococcus, Escherichia coli, Proteus, Pseudomonas aeruginosa,
Acinetobacter şi Bacteroides. Sulbactamul este un inhibitor de beta-lactamază cu afinitate mare,
legându-se ireversibil de anumite beta-lactamaze.
O asociere în raport de 1:1 cefoperazonă – sulbactam administrată parenteral a fost eficace în
tratamentul infecţiilor tractului urinar, respirator sau cutanate şi ale ţesuturilor moi, determinate de
bacteriile producătoare de beta-lactamază, inclusiv S. aureus, S. epidermidis, Escherichia coli,
Klebsiella şi Pseudomonas.
Diuretice
Administrarea cefalosporinelor cu diuretice poate determina nefrotoxicitate. Asocierea trebuie evitată
la pacienţii cu tulburări renale.
Cloramfenicol
În cadrul testărilor in vitro, s-a demonstrat că cloramfenicolul are efect antagonist cu antibioticele
beta-lactamice, inclusiv cu cefoperazona, de aceea nu se recomandă administrarea concomitentă a
acestora.
Investigaţii de laborator
Cefoperazona poate determina o reacţie fals pozitivă pentru glicozurie în cazul folosirii metodelor
oxidative (test cu reactiv Benedict sau Fehling).
În timpul terapiei cu cefoperazonă poate aparea un rezultat pozitiv al testului Coombs.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
În timpul sarcinii, medicamentul trebuie administrat cu prudenţă, numai dacă este absolut necesar şi
după evaluarea de către medic a raportului beneficiu potenţial matern/risc fetal.
Nu se recomandă utilizarea medicamentului în timpul alăptării.
Fertilitatea:
Nu au fost efectuate studii pe termen lung la animale pentru a evalua potenţialul carcinogen. Durata
maximă a studiilor de toxicitate cu Cefozon pe animale este de şase luni. În niciunul dintre studiile
genetice de toxicologie cu Cefozon, in vivo sau in vitro, nu arată nici un potenţial mutagen fie la nivel
cromozomial sau subcromosomal. Cefozon nu a produs afectarea fertilităţii şi nu a avut efecte asupra
performanţei reproductive generale sau asupra dezvoltarii fătului, când este administrat subcutanat în
doze zilnice de până la 500 la 1000 mg / kg, înainte şi în perioada de împerechere,la femelele gestante
de şobolan în timpul sarcinii.
Aceste doze sunt de 10 la 20 de ori mai mari decât doza clinică estimată
Cefozon a avut efecte adverse asupra testiculelor de şobolani prepuberi la toate dozele testate.
Administrarea subcutanată de 1000 mg / kg pe zi (aproximativ de 16 ori doza medie pentru un adult la
om) a dus la reducerea greutăţii testiculelor, întreruperea spermatogenezei, reducerea populaţiei de
celule germinale si vacuolizarea citoplasmei celulelor Sertoli.
Severitatea leziunilor a fost dependentă de doză, în inervalul de la 100 la 1000 mg / kg pe zi dozele
mici au determinat o scădere minoră în spermatocitelor. Acest efect nu a fost observat la şobolanii
adulţi. Histologic, leziunile au fost reversibile la toate, dar cele mai înalte niveluri de dozare. Cu toate
acestea, aceste studii nu au evaluat dezvoltarea ulterioară a funcţiei de reproducere la şobolani. Relaţia
dintre aceste observaţii şi oameni este necunoscută.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Medicamentul nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Tulburări ale sistemului imunitar: erupţie cutanată tranzitorie, urticarie, febră şi rar anafilaxie la fel ca
toate cefalosporinele. Pacienţii alergici la cefoperazonă pot prezenta hipersensibilitate încrucişată cu
alte cefalosporine şi peniciline.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat: erupţie cutanată tranzitorie, prurit.
Infecţii şi infestări: similar altor antibiotice cu spectru larg, este posibilă creşterea excesivă a
organismelor non-susceptibile, inclusiv Candida spp. Dacă apare o suprainfecţie, trebuie instituit un
tratament corespunzător.
Tulburări gastro-intestinale: greaţă, vărsături, diaree, colită pseudomembranoasă. Dacă diareea este
severă şi persistentă se impune întreruperea administrării antibioticului. Dacă simptomatologia persistă
trebuie suspectată colita pseudomembranoasă. Se va institui tratamentul adecvat.
Tulburări hepatobiliare: creşteri tranzitorii ale valorilor serice a enzimelor hepatice.
Tulburări hematologice şi limfatice: neutropenie reversibilă, eozinofilie tranzitorie,
hipoprotrombinemie şi deficienţa de vitamina K. Precauţii speciale sunt cerute la pacienţii cu aport
nutriţional deficitar, malabsorbţie sau abuz de alcool etilic. Dacă există riscul de sângerare trebuie
administrată vitamina K.
Tulburări renale şi ale căilor urinare: în timpul administrării concomitente cu aminoglicozide sau
diuretice se poate agrava insuficienţa renală.
Tulburări ale sistemului nervos: cefalee şi scăderea semnificativă a albuminei; dacă este utilizată în
icterul fiziologic al nou-născuţilor poate determina creşterea riscului encefalopatiei bilirubinice.
La doze mari, în special în caz de insuficienţă renală, beta-lactaminele pot declanşa encefalopatie
metabolică (tulburări ale stării de conştienţă, mişcări anormale, convulsii).
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare: durere, induraţie şi înroşire la locul injectării.
Raportarea reacțiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: [email protected].
4.9 Supradozaj
Simptome
Supradozajul poate determina convulsii, tulburări renale şi prelungirea timpului de protrombină.
Tratament
Tratamentul este simptomatic cu menţinerea funcţiilor vitale şi a balanţei hidro-electrolitice. Timpul
de protrombină sau INR trebuie monitorizat şi trebuie administrată vitamina K. Dacă apar convulsii
trebuie administrate medicamente anticonvulsivante.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, cefalosporine de generaţia a III-a, codul ATC:
J01DD12.
Cefoperazona este o cefalosporină de generaţia a III-a, bactericidă, cu spectru larg. Inhibă sinteza
peretelui celular prin blocarea transpeptidazei peptidoglicanului şi activării enzimelor autolitice din
peretele celular.
Spectru de acţiune
Similar celorlalte cefalosporine injectabile de generaţia a III-a (cefotaxima, ceftazidima, ceftriaxona),
cefoperazona este, în general, mai puţin activă in vitro pe stafilococi decât cele din prima generaţie,
dar are un spectru mai larg pe bacteriile gram-negativ comparativ cu cefalosporinele din prima şi a
doua generaţie.
Bacterii sensibile: Escherichia coli, Salmonella, Shigella, Proteus mirabilis, Proteus vulgaris,
Providencia, Citrobacter diversus, Klebsiella spp., streptococi, Streptococcus pneumoniae sensibil la
penicilină, Haemophilus influenzae, Neisseria, peptostreptococi, Clostridium perfringens.
Bacterii moderat sensibile: stafilococi meticilino-sensibili.
Bacterii inconstant sensibile: Enterobacter, Citrobacter freundii, Serratia, Morganella morganii,
Yersinia, Klebsiella pneumoniae, Pseudomonas aeruginosa.
Bacterii rezistente: enterococi, Listeria, stafilococi meticilino-rezistenţi, Streptococcus pneumoniae
rezistent la penicilină, Pseudomonas cepacia, Xanthomonas maltophilia, Acinetobacter baumanii,
Clostridium difficile, anaerobi gram-negativ).
In vitro, este mai puţin activă decât cefotaxima sau ceftriaxona pe cele mai multe Enterobacteriaceae,
dar este mai activă pe Pseudomonas aeruginosa.
Rezistenţă
Cefoperazona este mai susceptibilă la inactivare de către beta-lactamaze decât cefotaxima şi
cefuroxima. Este, în general, rezistentă la beta-lactamaze care acţionează în principal ca
cefalosporinaze şi nu este hidrolizată de obicei de enzimele produse de Pseudomonas aeruginosa sau
Staphylococcus aureus. Totuşi, cefoperazona poate fi inactivată de către β-lactamaze de tip TEM şi
SHV-1, cefalosporinaze de tip 1 Richmond-Sykes şi penicilinaze de tip III şi IV.
Este, de asemenea, hidrolizată de o β-lactamază produsă de B. fragilis.
Deşi s-a observat rezistenţa încrucişată între cefoperazonă şi cefotaximă, rezistenţa între
cefalosporinele generaţiei a treia este imprevizibilă.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
În toate studiile farmacocinetice s-a utilizat sarea de sodiu a cefoperazonei; dozajul şi concentraţiile
medicamentului sunt exprimate în cefoperazonă bază.
Absorbţie
Deoarece cefoperazona nu se absoarbe la nivel gastro-intestinal, se administrează parenteral. După
administrarea unei singure doze intramuscular de 1 g sau 2 g cefoperazonă la adulţii sănătoşi,
concentraţia plasmatică la 1-2 ore este de 65-74 μg/ml, respectiv de 97-111 μg/ml. Concentraţia
plasmatică de cefoperazonă realizată la 8 ore este de 7 μg/ml după o doză de 1 g intramuscular şi de 14
μg/ml după 2 g intramuscular. După administrarea în perfuzie intravenoasă timp de 15 minute a unei
doze unice de 1 g, 2 g, 3 g sau 4 g cefoperazonă la adulţii sănătoşi, concentraţiile plasmatice realizate
au fost de 153 μg/ml, 253 μg/ml, 340 μg/ml, respectiv de 506 μg/ml la sfârşitul perfuziei intravenoase
şi de 0,5 μg/ml, 2 μg/ml şi de 6 μg/ml după 12 ore. După administrarea unei doze de 2 g în perfuzie
intravenoasă timp de 30 minute la adulţi sănătoşi, concentraţia plasmatică realizată imediat a fost
232,8 μg/ml la sfârşitul perfuziei, 92,8 μg/ml după 1 oră, 18,7 μg/ml după 4 ore şi 1,2 μg/ml după 12
ore.
Distribuţie
După administrarea intramusculară sau intravenoasă, cefoperazona este distribuită în mare măsură în
ţesuturi, fluide şi oase. Volumul aparent de distribuţie este de aproximativ 10-13 l la adulţi şi 0,5 l/kg
la nou-născuţi.
Realizează concentraţii mici în LCR după administrarea intramusculară sau intravenoasă a unei doze
uzuale la pacienţii cu meningele neinflamat. După administrarea unei doze de 50 mg/kg la nou-
născuţii în vârstă de 2-3 săptămâni, concentraţiile realizate în LCR la 1-4 ore de la administrare au fost
de 2,8-9 μg/ml la nou-născuţii cu meningită, respectiv 1,1-7 μg/ml la cei fără meningită.
Concentraţiile în bilă după administrarea intramusculară sau intravenoasă a unei doze uzuale sunt, în
general, de 1000 de ori mai mari decât concentraţiile plasmatice. La pacienţii cu tub de dren în T şi
funcţia hepatică relativ normală, concentraţia maximă atinsă în bilă este cuprinsă între 675 μg/ml şi
6,1 mg/ml. După administrarea rapidă intravenoasă a unei doze unice de 2 g, concentraţiile biliare sunt
66 μg/ml şi 6 mg/ml, la 0,5 ore, respectiv 3 ore de la administrare. Chiar dacă la pacienţii cu tulburări
biliare sau hepatocelulare concentraţiile de cefoperazonă în bilă sunt mai mici, pot fi atinse
concentraţii terapeutice.
Cefoperazona se leagă în proporţie de 93% de proteinele plasmatice la concentraţii de 25 μg/ml, în
proporţie de 90% la 250 μg/ml şi 82% la 500 μg/ml. Cefoperazona traversează bariera feto-placentară.
Concentraţia maximă de cefoperazonă în sângele din cordonul ombilical se atinge, în general, la 1 oră
după administrarea medicamentului la mamă. După o doză unică de 1 g sau 2 g, concentraţiile în
lichidul amniotic sunt de 2,8-4,8 μg/ml şi în sângele din cordonul ombilical sunt de 25 μg/ml. Este
excretată în concentraţii mici în laptele matern, iar concentraţiile atinse în lapte sunt de 0,4-0,9 μg/ml
la administrarea intravenoasă a unei singure doze de 1 g.
Eliminare
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare (T ) la adulţii cu funcţie renală şi hepatică normală
1/2
este cuprins între 1,6-2,6 ore. La pacienţii cu tulburări hepatice, T este prelungit, iar excreţia urinară
1/2
a medicamentului este crescută. Într-un studiu efectuat la pacienţi cu obstrucţie a căilor biliare sau
ciroză, T este de 3,4-7,1 ore. T , concentraţia plasmatică maximă şi aria de sub curba concentraţiei
1/2 1/2
plasmatice în funcţie de timp (ASC) la pacienţii cu tulburări ale funcţiei renale nu sunt substanţial
diferite faţă de cele observate la pacienţii cu funcţie renală normală.
Cefoperazona este excretată în urină prin filtrare glomerulară şi mai puţin prin secreţie tubulară. La
pacienţii cu funcţie renală şi hepatică normală, concentraţia în urină poate fi mai mare de 2,2 mg/ml
după 15 minute de la administrarea în perfuzie intravenoasă a unei doze unice de 2 g şi de aproximativ
1 mg/ml la administrarea intramusculară a unei doze unice de 2 g.
Deoarece cefoperazona este eliminată în principal prin mecanism non-renal, administrarea de
probenecid are un efect slab asupra concentraţiei plasmatice sau asupra T . Cefoperazona este
1/2
eliminată prin hemodializă. Nu există informaţii asupra eficienţei dializei peritoneale în cazul
cefoperazonei.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studii de genotoxicitate şi carcinogenitate
Studiile la animale şi studiile in vitro nu au arătat un efect mutagen al cefoperazonei la nivel
cromozomial. Studiile nu au furnizat date pentru evaluarea unui potenţial efect carcinogen al
cefoperazonei.
Studii de toxicitate asupra funcţiei de reproducere
Studiile asupra reproducerii la şoareci, şobolani sau maimuţe folosind doze de 10 ori mai mari decât
dozele uzuale la om nu au indicat tulburări de fertilitate sau malformaţii la nivelul membrelor la făt.
Cefoperazona a produs reacţii adverse la şobolanii imaturi. Reducerea populaţiei de celule germinale
şi apariţia de vacuole în citoplasma celulelor Sertoli apar după administrarea subcutanată a unei doze
de 1000 mg cefoperazonă/kg şi zi (aproximativ de 16 ori doza medie la om). Gravitatea leziunilor a
fost dependentă de doza administrată, cuprinsă între 100-1000 mg/kg; o doză mai mică determină
scăderea uşoară a spermatocitelor. Efectul asupra spermatocitelor nu a fost observat la şobolanii adulţi.
Leziunile induse de cefoperazonă au fost reversibile din punct de vedere histologic la doze mari;
studiile nu au evidenţiat ulterior modificări ale funcţiei reproductive. Reacţiile adverse la nivelul
testiculelor (reducerea mărimii testiculelor, degenerescenţa tubilor seminiferi, întârzierea maturării
epiteliului germinal) au apărut la şobolanii imaturi care au primit alte antibiotice beta-lactamice ce
conţin o catenă laterală de N-metiltiotetrazol, la fel ca şi cefoperazona (de exemplu, cefamandol,
cefotetan). Relevanţa acestor manifestări în cazul oamenilor nu este cunoscută.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nu conţine excipienţi.
6.2 Incompatibilităţi
Amestecarea cefoperazonei cu aminoglicozide poate determina inactivarea celor două tipuri de
antibiotice. În cazul în care trebuie administrate în asociere, se vor injecta în locuri diferite.
Soluțiile de CEFOZON și cele de aminoglicozide nu trebuie amestecate direct, deoarece există o
incompatibilitate fizică între ele. Dacă este luat în considerare tratamentul cu CEFOZON combinat cu
o aminoglicozidă (vezi punctul 4.1 Indicaţii terapeutice), acesta poate fi administrat prin perfuzie
intravenoasă intermitentă, cu condiția să se utilizeze tuburi intravenoase secundare separate și, între
doze, tubul primar intravenos să fie irigat în mod adecvat cu o soluție compatibilă. De asemenea, este
recomandat ca CEFOZON să fie administrat înainte de aminoglicozidă. Se recomandă testarea in vitro
a eficacității acestei combinații de medicamente.
Cefoperazona este compatibilă cu următorii solvenţi:
- apă pentru preparate injectabile;
- soluţie de NaCl 0,9%;
- soluţie de glucoză 5% sau 10%;
- lidocaină 1% (doar pentru soluţiile care se administrează imediat după preparare).
6.3 Perioada de valabilitate
După ambalarea pentru comercializare – 2 ani
După reconstituire – este recomandată utilizarea imediată a soluţiei reconstituite.
Soluţia reconstituită cu apă pentru preparate injectabile este stabilă 24 ore după păstrare la frigider (2º-
8ºC).
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
La temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră tip II, prevăzut cu dop din cauciuc butilic de culoare neagră,
sigilat cu o capsă din aluminiu, conținând 500 mg pulbere pentru soluţie injectabilă
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
În general administrarea se va face la intervale de 12 ore şi în cazuri particulare la intervale de 6 ore.
Durata totală a tratamentului este stabilită de medic pentru fiecare pacient în parte şi este de 48-72 de
ore de la dispariţia completă a febrei şi a semnelor şi simptomelor de infecţie.
Dacă cefoperazona este utilizată în tratamentul infecţiilor produse de Streptococcus pyogenes
(streptococ beta-hemolitic de grup A), tratamentul trebuie continuat cel puţin 10 zile, pentru a reduce
riscul apariţiei unor complicaţii pe termen lung (reumatismului poliarticular acut sau al
glomerulonefritei).
Prepararea soluţiei în vederea administrării intramusculare
Cefozon se administrează în perfuzie lentă (15 – 30 minute) în venă.
Pentru obţinerea unei diluţii iniţiale, de 250 mg/ml, în flacon trebuie adăugat câte 2,8 ml apă pentru
preparate injectabile la fiecare gram pulbere, apoi se agită energic până la dizolvare. Ulterior, se
adaugă 1 ml soluţie clorhidrat de lidocaină 2 % şi se agită energic.
Pentru obţinerea unei diluţii iniţiale, de 333 mg/ml, în flacon trebuie adăugat câte 2 ml apă pentru
preparate injectabile la fiecare gram pulbere, apoi se agită energic până la dizolvare. Ulterior se
adaugă 0,6 ml soluţie clorhidrat de lidocaină 2% şi se agită energic.
Prepararea soluţiei în vederea administrării intravenoase
Pentru obţinerea unei diluţii iniţiale, trebuie adăugat în flacon minimum 2,8 ml (preferabil 5 ml) apă
pentru preparate injectabile la fiecare gram pulbere. Pentru administrarea în perfuzie intermitentă,
soluţia rezultată trebuie diluată în continuare într-un dizolvant adecvat şi administrată în decurs de 15–
30 minute. În vederea administrării în perfuzie intravenoasă continuă, soluţia obţinută trebuie diluată
în continuare până la o concentraţie finală de 2-25 mg/ml.
Din punct de vedere microbiologic, soluţia reconstituită trebuie administrată imediat după preparare.
Soluţia reconstituită cu apă pentru preparate injectabile se poate păstra timp de 24 ore la temperaturi
sub 25ºC şi 5 zile la frigider (2º-8ºC).
Dacă soluţia nu se administrează imediat, responsabilitatea revine personalului medical care
manipulează şi administrează medicamentul. Soluţia rămasă neutilizată se aruncă.
Cefoperazona este compatibilă cu următorii solvenţi:
- apă pentru preparate injectabile;
- soluţie de NaCl 0,9%;
- soluţie de glucoză 5% sau 10%;
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
E.I.P.I.CO MED S.R.L.
B-dul Unirii nr. 6, bloc 8 C, scara 1, etaj 3, ap. 9, sector 4
Bucureşti
România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
12678/2019/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2019
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2019
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro .