Prospect Vancomicină Rompharm 1000 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă
Producator:
Clasa ATC: antibacteriene glicopeptidice. Cod ATC: J01XA01 pentru administrare
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 13671/2021/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Vancomicină Rompharm 1000 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă
2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ
Fiecare flacon conţine clorhidrat de vancomicină 1000 mg echivalent la 1000000 UI vancomicină.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă.
Pulbere sterilă, de culoare albă până la brun deschis.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicații terapeutice
Vancomicina Rompharm este indicată tuturor grupelor de vârstă pentru tratarea următoarelor infecții
(vezi pct. 4.2, 4.4 și 5.1):
- Infecții complicate ale pielii și țesuturilor moi (cSSTI)
- Infecții osoase și articulare
- Pneumonie dobândită în comunitate (CAP)
- Pneumonie dobândită în spital (HAP), inclusiv pneumonia asociată ventilației mecanice (VAP)
- Endocardită infecțioasă
Vancomicina este, de asemenea, indicată tuturor grupelor de vârstă pentru profilaxia perioperatorie
antibacteriană la pacienții cu risc crescut de apariție a endocarditei bacteriene atunci când urmează să
fie supuși unei intervenții chirurgicale majore.
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale cu privire la utilizarea adecvată a medicamentelor
antibacteriene.
4.2 Doze și mod de administrare
Doze
Atunci când este necesar, vancomicina trebuie administrată concomitent cu alte medicamente
antibacteriene.
Acest medicament este pentru administrare intravenoasă doar după reconstituire și diluare.
Doza inițială se va baza pe greutatea corporală totală. Ajustările ulterioare ale dozei se vor baza pe
concentrațiile serice pentru a atinge concentrațiile terapeutice vizate. Funcția renală trebuie luată în
considerare pentru dozele ulterioare și intervalul de administrare.
Pacienți cu vârsta peste 12 ani
Doza recomandată este de 15 până la 20 mg/kg la fiecare 8 până la 12 ore (a nu se depăși 2 g pe doză).
La pacienții grav bolnavi, poate fi utilizată o doză de încărcare de 25-30 mg/kg pentru a facilita
atingerea rapidă a concentrației serice de vancomicină vizate.
Copii cu vârsta cuprinsă între o lună și 12 ani
Doza recomandată este de 10 până la 15 mg/kg la fiecare 6 ore (vezi pct. 4.4).
Nou-născuți la termen (de la naștere până la 27 de zile) și nou-născuți înainte de termen (de la
naștere până la data estimată de naștere plus 27 de zile)
Pentru stabilirea regimului de dozare pentru nou-născuți, trebuie solicitat sprijinul unui medic
neonatolog. O variantă posibilă de dozare a vancomicinei la nou-născuți este ilustrată în tabelul
următor (vezi pct. 4.4):
VPM (săptămâni) Doză (mg/kg) Interval de administrare (ore)
< 29 15 24
29-35 15 12
> 35 15 8
VPM: vârsta postmenstruală [perioada de timp scursă de la prima zi a ultimului ciclu menstrual până
la naștere (vârsta de gestație) plus perioada de timp scursă de la naștere (vârsta cronologică)].
Profilaxia perioperativă a endocarditei bacteriene la toate grupele de vârstă
Doza recomandată este o doză inițială de 15 mg/kg înainte de inducerea anesteziei. În funcție de durata
intervenției chirurgicale, este posibil să fie necesară o a doua doză de vancomicină.
Durata tratamentului
Durata tratamentului sugerată este prezentată în tabelul de mai jos. În orice caz, durata tratamentului
trebuie să fie adaptată tipului și severității infecției, precum și răspunsului clinic individual.
Indicație Durata tratamentului
Infecții complicate ale pielii și țesuturilor moi
- Non necrotizantă 7 până la 14 zile
- Necrotizantă 4 până la 6 săptămâni*
Infecții osoase și articulare 4 până la 6 săptămâni**
Pneumonie dobândită în comunitate 7 până la 14 zile
Pneumonie dobândită în spital, inclusiv pneumonia asociată ventilației
mecanice 7 până la 14 zile
Endocardită infecțioasă 4 până la 6 săptămâni***
*A se continua până când debridarea ulterioară nu este necesară, starea clinică a pacientului s-a
îmbunătățit, iar pacientul este afebril timp de 48 până la 72 de ore.
**Ȋn cazul infecțiilor datorate unui dispozitiv prostetic articular trebuie luate în considerare cicluri mai
lungi de tratament oral de supresie cu antibiotice adecvate.
***Durata și necesitatea tratamentului combinat se bazează pe tipul de valvă și organism.
Grupe speciale de pacienți
Vârstnici
Reducerea dozelor de întreținere poate fi necesară ca urmare a diminuării funcției renale legată de
înaintarea în vârstă.
Insuficiență renală
La pacienții adulți, adolescenți și copii cu insuficiență renală, trebuie să se ia în considerare mai
degrabă începerea tratamentului cu o doză inițială controlată prin măsurarea nivelurilor serice minime
de vancomicină, decât administrarea dozei după o schemă fixă, mai ales la pacienții cu insuficiență
renală severă sau la cei care sunt supuși terapiei de substituţie renală (TSR), din cauza numeroșilor
factori variabili care pot afecta concentrațiile plasmatice ale vancomicinei în rândul acestora.
La pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată, doza inițială nu trebuie redusă. La pacienții cu
insuficiență renală severă, este de preferat prelungirea intervalului de administrare față de
administrarea zilnică a unor doze mai reduse.
Trebuie acordată o atenție corespunzătoare administrării concomitente de medicamente care pot
reduce clearance-ul vancomicinei și/sau care pot potența reacțiile sale adverse (vezi pct. 4.4).
Vancomicina este slab dializabilă prin hemodializă intermitentă. Cu toate acestea, utilizarea
membranelor cu flux înalt și terapia de substituţie renală continuă (TSRC) crește clearance-ul
vancomicinei și, în general, necesită doze de substituţie (de obicei după ședința de hemodializă în
cazul hemodializei intermitente).
Adulți
Ajustările dozei la pacienții adulți ar putea fi bazate pe rata de filtrare glomerulară estimată (eRFG)
calculată cu următoarea formulă:
Bărbați: [Greutate (kg) × 140 – vârsta (ani)]/72 × creatinina serică (mg/dl)
Femei: 0,85 × valoarea calculată prin formula de mai sus.
Doza inițială obișnuită pentru pacienții adulți este de 15 până la 20 mg/kg care poate fi administrată la
fiecare 24 de ore la pacienții cu clearance-ul creatininei între 20 și 49 ml/minut. La pacienții cu
insuficiență renală severă (clearance-ul creatininei sub 20 ml/minut) sau la cei cu terapie de substituţie
renală, orarul de administrare și cantitatea dozelor ulterioare adecvate depind în mare măsură de
modalitatea TSR și trebuie să se bazeze pe concentrațiile plasmatice minime ale vancomicinei și pe
funcția renală reziduală (vezi pct. 4.4). În funcție de situația clinică, ar putea fi luată în considerare
amânarea următoarei doze în așteptarea rezultatelor concentrațiilor plasmatice ale vancomicinei.
La pacienții cu insuficiență renală în stare critică, doza inițială de încărcare (25 până la 30 mg/kg) nu
trebuie redusă.
Copii și adolescenți
Ajustările dozei la copii și adolescenți cu vârsta de cel puțin 1 an pot fi bazate pe rata de filtrare
glomerulară estimată (eRFG) prin formula Schwartz revizuită:
eRFG (ml/minut/1,73m2) = [înălțime (cm) × 0,413]/creatinină serică (mg/dl)
eRFG (ml/minut/1,73m2) = [înălțime (cm) × 36,2]/creatinină serică (μmol/l)
Pentru nou-născuții și sugarii cu vârsta mai mică de 1 an, trebuie solicitată expertiză de specialitate
având în vedere că formula Schwartz revizuită nu se aplică în cazul lor.
Recomandări orientative referitoare la doze pentru copii și adolescenți sunt prezentate în tabelul de
mai jos, care urmează aceleași principii ca în cazul pacienților adulți.
RFG (ml/minut/1,73 m2) Doză IV Frecvență
50-30 15 mg/kg la 12 ore
29-10 15 mg/kg la 24 de ore
< 10 10-15 mg/kg Redozare bazată pe
Hemodializă intermitentă concentrațiile plasmatice*
Dializă peritoneală
Terapie de substituţie renală continuă 15 mg/kg Redozare bazată pe
concentrațiile plasmatice*
*Intervalul de timp al administrării și cantitatea dozelor ulterioare, depind în mare măsură de
modalitatea TSR și trebuie să se bazeze pe concentrațiile plasmatice ale vancomicinei obținute anterior
administrării și pe funcția renală reziduală. În funcție de situația clinică, ar putea fi luată în considerare
amânarea următoarei doze în așteptarea rezultatelor concentrațiilor plasmatice ale vancomicinei.
Insuficiență hepatică
Nu este necesară o ajustare a dozei la pacienții cu insuficiență hepatică.
Sarcină
Pot fi necesare doze semnificativ crescute pentru a atinge concentrații serice terapeutice la pacientele
gravide (vezi pct. 4.6).
Pacienți obezi
La pacienții obezi, doza inițială trebuie adaptată individual în funcție de greutatea corporală totală la
fel ca în cazul pacienților normoponderali.
Monitorizarea concentrațiilor plasmatice ale vancomicinei
Frecvența monitorizării terapeutice (FMT) a medicamentului trebuie individualizată în funcție de
situația clinică și de răspunsul la tratament, pornind de la prelevare zilnică de probe care poate fi
necesară în cazul unor pacienți instabili hemodinamic până la cel puțin o dată pe săptămână la
pacienții stabili care răspund la tratament. La pacienții cu funcție renală normală, concentrația
plasmatică a vancomicinei trebuie monitorizată în a doua zi de tratament, imediat înaintea
administrării următoarei doze.
La pacienții cu hemodializă intermitentă, concentrațiile de vancomicină trebuie obținute, de regulă,
înainte de începerea ședinței de hemodializă.
Concentrația plasmatică terapeutică minimă a vancomicinei trebuie să fie în mod obișnuit de
10-20 mg/l, în funcție de locul infecției și sensibilitatea agentului patogen. Valori minime de
15-20 mg/l sunt de obicei recomandate de laboratoarele clinice pentru a acoperi mai bine patogenii
clasificați ca sensibili cu CMI > 1 mg/l (vezi pct. 4.4 și 5.1).
Metodele bazate pe modele pot fi utile în predicția nevoilor individuale legate de doză pentru a atinge
o ASC adecvată. Abordarea bazată pe model poate fi utilizată atât pentru calcularea dozei inițiale
personalizate, cât și pentru ajustarea dozei pe baza rezultatelor TDM (monitorizarea terapeutică a
medicamentului) (vezi pct. 5.1).
Mod de administrare
Acest medicament este doar pentru administrare intravenoasă după reconstituire și diluare.
Vancomicina intravenoasă este administrată, de obicei, sub formă de perfuzie intermitentă, iar
recomandările de dozare prezentate în această secțiune pentru calea intravenoasă corespund acestui tip
de administrare.
Vancomicina trebuie administrată doar ca perfuzie intravenoasă lentă cu durata de cel puțin o oră sau
cu o viteză maximă de 10 mg/minut (dacă acesta este mai mare) care este diluată suficient (cel puțin
100 ml pentru 500 mg sau cel puțin 200 ml pentru 1000 mg) (vezi pct. 4.4).
Pacienților care necesită o restricție a aportului de lichide li se poate administra o soluție de
500 mg/50 ml sau 1000 mg/100 ml, deși, în cazul acestor concentrații mărite, poate crește riscul de
apariție a reacțiilor adverse legate de administrarea în perfuzie.
Pentru informații privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.
Perfuzia continuă cu vancomicină poate fi luată în considerare, de exemplu, în cazul pacienților cu un
clearance instabil al vancomicinei.
4.3 Contraindicații
Hipersensibilitate la substanța activă sau la oricare dintre excipienţii menţionaţi la punctul 6.1.
Vancomicina nu trebuie administrată intramuscular din cauza riscului de necroză la locul de
administrare.
4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare
Reacţii de hipersensibilitate
Sunt posibile reacții de hipersensibilitate grave și uneori letale (vezi pct. 4.3 și 4.8). În cazul reacțiilor
de hipersensibilitate tratamentul cu vancomicină trebuie întrerupt imediat și trebuie luate măsuri de
urgență adecvate.
La pacienții cărora li se administrează vancomicină pe o perioadă mai lungă de timp sau simultan cu
alte medicamente care pot provoca neutropenie sau agranulocitoză, numărul leucocitelor trebuie
monitorizat la intervale regulate. Tuturor pacienților cărora li se administrează vancomicină trebuie să
li se facă periodic teste de sânge, urină, ale funcției hepatice și renale.
Vancomicina trebuie utilizată cu prudență la pacienții cu reacții alergice la teicoplanină deoarece poate
apărea o hipersensibilitate încrucișată, inclusiv șoc anafilactic.
Spectrul de activitate antibacteriană
Vancomicina are un spectru de activitate antibacteriană limitată la microorganismele Gram-pozitive.
Nu este adecvată pentru utilizare ca agent unic pentru tratamentul anumitor tipuri de infecții, cu
excepția cazului în care microorganismul patogen este deja dovedit și cunoscut a fi sensibil sau există
indicații clare că cel mai probabil microorganismul patogen (agenții patogeni) este potrivit
tratamentului cu vancomicină.
Utilizarea rațională a vancomicinei trebuie să aibă în vedere spectrul de acţiune antimicrobian, profilul
de siguranță și caracterul adecvat al tratamentului antibacterian standard în scopul tratării individuale a
pacientului.
Ototoxicitate
Ototoxicitatea, care poate fi tranzitorie sau permanentă (vezi pct. 4.8), a fost raportată la pacienţii care
au prezentat anterior surditate, care au primit doze intravenoase prea mari sau cărora le este
administrată concomitent o altă substanţă activă ototoxică, precum o aminoglicozidă. Vancomicina
trebuie evitată, de asemenea, la pacienții cu hipoacuzie anterioară. Surditatea poate fi precedată de
tinitus. Experienţa cu alte antibiotice sugerează că surditatea poate evolua, chiar în condiţiile
întreruperii tratamentului. Pentru reducerea riscului de ototoxicitate, concentraţiile plasmatice trebuie
determinate periodic şi se recomandă testarea periodică a funcţiei auditive.
Vârstnicii sunt, în mod special, susceptibili la leziuni auditive. Monitorizarea funcției vestibulare și
auditive la vârstnici trebuie efectuată în timpul și după încheierea tratamentului. Utilizarea
concomitentă sau secvențială a altor substanțe ototoxice trebuie evitată.
Reacții asociate administrării perfuziei
Administrarea rapidă în bolus (în decurs de câteva minute) poate fi asociată cu hipotensiune arterială
severă (inclusiv şoc şi, în cazuri rare, stop cardiac), reacţii de tipul celor asociate histaminelor şi
erupţii cutanate maculopapulare sau eritematoase („sindromul omului roşu” sau „sindromul gâtului
roşu”). Vancomicina trebuie perfuzată lent, într-o soluţie diluată (2,5-5,0 mg/ml) cu o viteză de cel
mult 10 mg/min şi timp de nu mai puţin de 60 de minute, pentru a evita reacţiile care apar la
perfuzarea rapidă. Oprirea perfuziei are ca rezultat, în mod obişnuit, dispariţia rapidă a acestor reacţii.
Frecvenţa de apariţie a reacţiilor adverse legate de perfuzare (hipotensiune arterială, înroşire, eritem,
urticarie şi prurit) creşte în cazul administrării concomitente a medicamentelor anestezice (vezi pct.
4.5). Aceste reacţii pot fi reduse prin administrarea vancomicinei în perfuzie cu durata de cel puțin
60 minute, înainte de inducerea anesteziei.
Reacții adverse cutanate severe (RACS)
Reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv sindromul Stevens-Johnson (SJS), necroliza
epidermică toxică (NET), reacția indusă medicamentos însoțită de eozinofilie și simptome sistemice
(RMESS) și pustuloza exantematică generalizată acută (PEGA), care ar putea pune viața în pericol sau
ar putea fi letale, au fost raportate în asociere cu tratamentul cu vancomicină (vezi pct. 4.8).
Majoritatea acestor reacții au apărut în câteva zile și până la opt săptămâni de la începerea
tratamentului cu vancomicină.
La momentul prescrierii, pacienții trebuie informați despre semnele și simptomele reacțiilor cutanate și
trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome sugestive pentru aceste reacții,
administrarea de vancomicină trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în considerare un tratament
alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat RACS la utilizarea de vancomicină, tratamentul cu vancomicină
nu trebuie reluat la acest pacient în niciun moment.
Reacţii care apar la locul de administrare
În cazul multor pacienții cărora li se administrează intravenos vancomicină pot apărea dureri și
tromboflebite, uneori severe. Frecvența și severitatea tromboflebitelor pot fi reduse prin administrarea
medicamentului sub formă de soluție diluată (vezi pct. 4.2) și prin modificarea periodică a locului de
administrare.
Eficacitatea și siguranța vancomicinei nu au fost stabilite pentru căile de administrare intratecală,
intralombară și intraventriculară.
Nefrotoxicitate
Vancomicina trebuie utilizată cu precauție la pacienții cu insuficiență renală, incluzând anurie,
deoarece posibilitatea de a dezvolta efecte toxice este mult mai mare în prezența concentrațiilor mari
menţinute o perioadă îndelungată în sânge. Riscul de toxicitate este crescut de concentrațiile
plasmatice crescute sau în cazul tratamentului de lungă durată.
Monitorizarea periodică a concentraţiilor plasmatice de vancomicină este indicată în cazul
tratamentului cu doze mari şi a utilizării de lungă durată, mai ales la pacienţii cu insuficienţă renală
sau deficienţe de auz, precum şi în cazul administrării concomitente cu medicamente nefrotoxice,
respectiv ototoxice (vezi pct. 4.2 și 4.5).
Tulburări oculare
Vancomicina nu este autorizată pentru administrare intracamerală sau intravitreală, inclusiv în
profilaxia endoftalmitei.
Vasculite retiniene ocluzive hemoragice (VROH), inclusiv pierderea permanentă a vederii, au fost
observate în cazuri individuale după administrarea vancomicinei pe cale intracamerală sau
intravitreală, în timpul sau după intervenția chirurgicală de cataractă.
Copii și adolescenți
Recomandările curente de dozare intravenoasă pentru copii și adolescenți, mai ales pentru copii cu
vârsta sub 12 ani, pot duce la concentrații plasmatice sub-terapeutice de vancomicină la un număr
semnificativ de copii. Cu toate acestea, siguranța unor doze crescute de vancomicină nu a fost evaluată
în mod corespunzător și doze mai mari de 60 mg/kg/zi nu pot fi recomandate în mod general.
Vancomicina trebuie utilizată cu deosebită precauţie la nou-născuţii prematuri şi sugarii mici, din
cauza imaturității funcţiei renale a acestora şi a creşterii posibile a concentraţiei plasmatice a
vancomicinei. Astfel, concentraţiile plasmatice de vancomicină trebuie monitorizate cu atenţie la
această grupă de pacienţi. Administrarea concomitentă de vancomicină și substanțe anestezice la copii
a fost asociată cu eritem și înroșire similară celei asociate cu histaminele. În mod similar, utilizarea
concomitentă cu substanțe nefrotoxice, cum ar fi antibioticele aminogligozidice, AINS (de exemplu,
ibuprofen administrat pentru închiderea canalului arterial al nou-născutului) sau amfotericină B este
asociată cu un risc crescut de nefrotoxicitate (vezi pct. 4.5) și, în consecință, este indicată o
monitorizare frecventă a concentrației plasmatice de vancomicină și a funcției renale.
Utilizarea la vârstnici
Scăderea fiziologică a ratei filtrării glomerulare odată cu înaintarea în vârstă poate determina
concentrații serice crescute de vancomicină dacă doza nu este ajustată (vezi pct. 4.2).
Interacţiuni ale medicamentului cu anestezice
Deprimarea funcției miocardului indusă de anestezice poate fi accentuată de vancomicină. În timpul
anesteziei, dozele trebuie diluate corespunzător şi administrate lent, cu monitorizare cardiacă atentă.
Modificările de poziţie trebuie amânate până la terminarea perfuzării, pentru a permite ajustarea
posturală (vezi pct. 4.5).
Enterocolita pseudomembranoasă
În caz de diaree persistentă severă, trebuie luată în considerare posibilitatea enterocolitei
pseudomembranoase care poate pune viaţa în pericol (vezi pct. 4.8). Nu trebuie administrate
medicamente antidiareice.
Suprainfecţie
Utilizarea pe termen lung a vancomicinei poate duce la dezvoltarea unor organisme rezistente. Este
esenţială observarea cu atenţie a pacientului. În cazul apariției unei suprainfecții în cursul
tratamentului, trebuie luate măsuri adecvate.
4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
Administratea concomitentă de vancomicină și anestezice a fost asociată cu apariția de eritem, eritem
similar celui asociat histaminelor și reacții anafilactice (vezi pct. 4.4).
S-a raportat că incidența evenimentelor asociate administrării perfuziei crește atunci când vancomicina
este administrată concomitent cu anestezice. Pentru a evita reacțiile adverse asociate perfuziei,
vancomicina trebuie administrată cu cel puțin 60 de minute înainte de inducerea anesteziei. Atunci
când este administrată în timpul anesteziei, dozele trebuie diluate la 5 mg/ml sau mai mici și
administrate lent, cu monitorizare cardiacă atentă. Modificările de poziţie trebuie amânate până la
terminarea perfuzării, pentru a permite ajustarea posturală.
Administrarea concomitentă sau secvenţială de vancomicină în asociere cu alte medicamente potenţial
oto- sau nefrotoxice, cum sunt amfotericina B, aminoglicozide, bacitracina, polimixina B, colistina,
viomicina, cisplatin, piperacilina/tazobactam, diuretice de ansă și AINS poate crește toxicitatea
vancomicinei și dacă acestea trebuie administrate, administrarea se va face cu precauție și
monitorizare atentă (vezi pct. 4.4).
Asocierea de vancomicină cu antibiotice aminoglicozidice are un efect sinergic împotriva multor
tulpini de Staphylococcus aureus, streptococi de grup D non-enterococici, enterococi și streptococi din
grupa Viridans.
Asocierea de vancomicină cu rifampicină are un efect sinergic asupra tulpinilor de Staphylococcus
epidermidis.
4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea
Sarcina
Studiile toxicologice efectuate la șobolani, administrând doze de 5 ori mai mari decât la om și la
iepuri, administrând doze de 3 ori mai mari decât la om, nu au evidențiat nicio dovadă de afectare a
fătului din cauza vancomicinei. Într-un studiu clinic controlat, potențialele efecte ototoxice și
nefrotoxice ale clorhidratului de vancomicină la făt au fost evaluate atunci când medicamentul a fost
administrat femeilor gravide pentru infecții stafilococice grave care complică abuzul de medicamente
cu administrare intravenoasă. Clorhidratul de vancomicină a fost găsit în sângele cordonului ombilical.
Nu a fost observată hipoacuzie neurosenzorială sau nefrotoxicitate atribuită vancomicinei. Un făt, a
cărui mamă i s-a administrat vancomicină în al treilea trimestru, a suferit o hipoacuzie de transmisie
care nu era atribuită vancomicinei. Deoarece vancomicina a fost administrată numai în al doilea și al
treilea trimestru, nu se știe dacă aceasta afectează fătul. Vancomicina trebuie administrată în sarcină
numai dacă este absolut necesar, iar concentrația plasmatică a acesteia trebuie monitorizată cu atenție
pentru a reduce riscul de toxicitate asupra fătului. S-a raportat, însă, că pacientele gravide pot necesita
doze semnificativ crescute de vancomicină pentru a atinge concentrații terapeutice în sânge.
Alăptarea
Clorhidratul de vancomicină este excretat în laptele matern uman. Se recomandă precauţie când se
administrează vancomicină mamelor care alăptează. Este puțin probabil ca un sugar să absoarbă o
cantitate semnificativă de vancomicină din tractul gastrointestinal.
4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Nu sunt relevante.
4.8 Reacții adverse
Rezumatul profilului de siguranță
Cele mai frecvente reacţii adverse sunt flebita, reacțiile pseudo-alergice și înroșirea părții superioare a
corpului („sindromul gâtului roșu”) legate de administrarea intravenoasă prea rapidă a vancomicinei.
Reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv sindromul Stevens-Johnson (SJS), necroliza
epidermică toxică (NET), reacția indusă medicamentos însoțită de eozinofilie și simptome sistemice
(RMESS) și pustuloza exantematică generalizată acută (PEGA), au fost raportate în asociere cu
tratamentul cu vancomicină (vezi pct. 4.4).
Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel
În cadrul fiecărei grupe de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a
gravității.
Reacțiile adverse sunt definite utilizând convenția MedDRA pe aparate, sisteme și organe: foarte
frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 și < 1/10); mai puțin frecvente (≥ 1/1000 și < 1/100); rare
(≥ 1/10000 și < 1/1000); foarte rare (< 1/10000), cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată
din datele disponibile).
Clase de aparate, sisteme şi organe
Frecvență Reacția adversă
Tulburări hematologice şi limfatice
Rare Neutropenie reversibilă1, agranulocitoză, eozinofilie,
trombocitopenie, pancitopenie
Tulburări ale sistemului imunitar
Rare Reacţii de hipersensibilitate, reacții anafilactice2
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puțin frecvente Pierdere tranzitorie sau permanentă a auzului4
Rare Vertij, tinitus3, amețeală
Tulburări cardiace
Foarte rare Stop cardiac
Tulburări vasculare
Frecvente Hipotensiune arterială
Rare Vasculită
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente Dispnee, stridor
Tulburări gastrointestinale
Rare Greață
Foarte rare Enterocolită pseudomembranoasă
Cu frecvență necunoscută Vărsături, diaree
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente Înroșirea părții superioare a corpului („sindromul omului roșu”),
exantem și inflamația mucoaselor, prurit, urticarie
Foarte rare Dermatită exfoliativă, sindrom Stevens Johnson, necroliză
epidermică toxică (NET), dermatoză buloasă cu Ig A liniară
Cu frecvență necunoscută Eozinofilia și simptome sistemice (sindromul RMESS), PEGA
(Pustuloză exantematică generalizată acută)
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Frecvente Insuficiență renală manifestată în principal prin creșterea
concentrațiilor serice de creatinină și uree
Rare Nefrită interstițială, insuficiență renală acută
Cu frecvență necunoscută Necroză tubulară acută
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente Flebite, înroșire a părții superioare a corpului și a feței
Rare Febră indusă de medicament, frisoane, dureri și spasme ale
mușchilor pieptului și spatelui
Descrierea reacțiilor adverse selectate:
1Neutropenia reversibilă apare de obicei la o săptămână de la începerea administrării intravenoase a
tratamentului sau după o doză totală mai mare de 25 mg.
2În timpul sau la scurt timp după perfuzarea rapidă pot apărea reacții anafilactice/anafilactoide,
inclusiv respirație șuierătoare. Reacțiile se estompează atunci când se întrerupe administrarea, în
general, după 20 de minute până la 2 ore. Vancomicina trebuie administrată în perfuzie lentă (vezi pct.
4.2 și 4.4). Necroza poate apărea după injectarea intramusculară.
3Tinitusul, care e posibil să preceadă pierderea auzului, trebuie privit ca o indicație de a se întrerupe
tratamentul.
4Ototoxicitatea a fost în principal raportată la pacienții cărora le-au fost administrate doze mari sau la
cei cărora li s-a administrat tratament concomitent cu alte medicamente ototoxice, de exemplu,
aminoglicozide sau la cei cu funcție renală sau auditivă redusă preexistentă.
Copii și adolescenți
Profilul de siguranță este, în general, același în rândul pacienților adulți, adolescenți și copii.
Nefrotoxicitate a fost descrisă la copii, de obicei, în asociere cu alte substanțe nefrotoxice cum ar fi
aminoglicozidele.
Raportarea reacțiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478-RO
e-mail: [email protected]
Website: www.anm.ro
4.9 Supradozaj
Se recomandă terapie de susţinere, cu menținerea filtrării glomerulare.
Vancomicina este slab eliminată din sânge prin hemodializă sau dializă peritoneală.
Hemoperfuzia cu răşină amberlită XAD-4 a fost raportată a avea beneficii limitate.
5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăți farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibacteriene glicopeptidice. Cod ATC: J01XA01 pentru administrare
intravenoasă.
Mecanism de acțiune
Vancomicina este un antibiotic glicopeptidic triciclic care inhibă sinteza peretelui celular al bacteriilor
sensibile, prin legarea cu afinitate mare de terminaţia D-alanil-D-alanină a unităţilor precursoare ale
peretelui celular. Medicamentul este slab bactericid pentru microorganismele aflate în faza de
multiplicare. În plus, acesta afectează permeabilitatea membranei celulelor bacteriene și sinteza ARN-
ului.
Relaţie farmacocinetică/farmacodinamică
Vancomicina prezintă activitate independentă de concentraţie, cu aria de sub curba concentrației
(ASC) raportată la concentraţia minimă inhibitorie (CMI) a microorganismului ţintă ca parametru
predictiv primar pentru eficacitate. Pe baza datelor obţinute in vitro, a celor obţinute din studiile
efectuate la animale şi a datelor la om limitate, raportul ASC/CMI de 400 a fost stabilit ca ţintă din
punct de vedere farmacocinetică/farmacodinamică pentru a se obţine eficacitatea clinică în cazul
administrării vancomicinei. Pentru atingerea acestei valori ţintă atunci când CMI ≥ 1,0 mg/l, este
necesară administrarea de doze la limita superioară a valorilor normale şi obţinerea de concentraţii
plasmatice minime crescute (15-20 mg/l) (vezi pct. 4.2).
Mecanism de rezistenţă
Rezistenţa dobândită la glicopeptide este cel mai frecvent întâlnită la enterococi și se bazează pe
dobândirea mai multor complexe de gene van care modifică molecula ţintă D-alanil-D-alanină la D-
alanil-D-lactat sau D-alanil-D-serină, care leagă slab vancomicina. În anumite țări, se observă
creșterea numărului de cazuri de rezistență în special în cazul enterococilor; sunt în mod special
îngrijorătoare tulpinile multi-rezistente de Enterococcus faecium.
Genele van au fost rareori identificate la Staphylococcus aureus, pentru care modificările în structura
peretelui celular au determinat o sensibilitate „intermediară” care este, cel mai frecvent, heterogenă.
Totodată au fost raportate cazuri de tulpini de Staphylococcus rezistente la meticilină (MRSA) cu
sensibilitate redusă la vancomicină. Sensibilitatea redusă sau rezistența la vancomicină a
Staphylococcus nu este suficient înțeleasă. Sunt necesare o serie de elemente genetice și multiple
mutații.
Nu există rezistență încrucișată între vancomicină și alte clase de antibiotice. Există cazuri de
rezistență încrucișată cu alte antibiotice glicopeptidice, cum ar fi teicoplanina. Apariția rezistenței
secundare în timpul tratamentului este rară.
Sinergism
Asocierea de vancomicină cu antibiotice aminoglicozidice are un efect sinergic împotriva multor
tulpini de Staphylococcus aureus, streptococi de grup D non-enterococici, enterococi și streptococi din
grupul Viridans. Asocierea de vancomicină și o cefalosporină are un efect sinergic asupra anumitor
tulpini de Staphylococcus epidermidis rezistente la oxacilină, iar asocierea vancomicinei cu
rifampicina are un efect sinergic asupra tulpinilor de Staphylococcus epidermidis și un efect parțial
sinergic asupra tulpinilor de Stahylococcus aureus. Dat fiind că vancomicina în asociere cu o
cefalosporină poate avea și un efect antagonic asupra anumitor tulpini de Staphylococcus epidermidis,
iar în asociere cu rifampicina asupra anumitor tulpini de Stapylococcus aureus, este utilă realizarea
unor teste premergătoare de sinergism.
Trebuie obținute mostre de culturi bacteriene pentru izolarea și identificarea microorganismelor care
determină infecția și pentru determinarea sensibilității lor la vancomicină.
Valori critice pentru stabilirea sensibilității
Vancomicina este activă împotriva bacteriilor Gram-pozitive, cum ar fi stafilococii, streptococii,
enterococii, pneumococii și clostridiile. Bacteriile Gram-negative sunt rezistente.
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi cu timpul pentru speciile selectate şi sunt
necesare informaţii locale privind rezistenţa, în special pentru tratarea infecţiilor severe. Dacă este
necesar, se va cere sfatul specialiștilor atunci când prevalenţa locală a rezistenţei face ca utilitatea
medicamentului, cel puţin în unele tipuri de infecţii, să fie îndoielnică. Aceste date oferă doar
îndrumare orientativă cu privire la șansele ca microorganismele să fie sensibile la vancomicină.
Valorile critice ale concentrației minime inhibitorii (CMI) stabilite de Comitetul European privind
Testarea Sensibilității Antimicrobiene (EUCAST) sunt următoarele:
Sensibil Rezistent
Staphylococcus aureus1 ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Stafilococii coagulazo-negativi1 ≤ 4 mg/l > 4 mg/l
Enterococcus spp. ≤ 4 mg/l > 4 mg/l
Grupurile A, B, C și G de streptococi ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Streptococcus pneumoniae ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
Anaerobi Gram-pozitivi ≤ 2 mg/l > 2 mg/l
1S. aureus cu valori CMI pentru vancomicină de 2 mg/l sunt la limita distribuției pentru tipul sălbatic
și în acest caz poate fi afectat răspunsul clinic.
Specii frecvent sensibile
Gram pozitiv:
Enterococcus faecalis
Staphylococcus aureus
Staphylococcus aureus rezistent la meticilină
Stafilococ coagulazo-negativ
Streptococcus spp.
Streptococcus pneumoniae
Enteroccocus spp.
Staphylococcus spp.
Specii anaerobe:
Clostridium spp. cu excepţia Clostridium innocuum
Eubacterium spp.
Peptostreptococcus spp.
Specii pentru care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă:
Enterococcus faecium
Specii cu rezistenţă dobândită:
Toate bacteriile Gram-negativ
Specii aerobe Gram-pozitiv
Erysipelothrix rhusiopathiae
Heterofermentative Lactobacillus
Leuconostoc spp.
Pediococcus spp.
Specii anaerobe
Clostridium innocuum
Emergența rezistenței la vancomicină diferă de la un spital la altul și, în consecință, un laborator
microbiologic local trebuie contactat pentru informație locală relevantă.
5.2 Proprietăți farmacocinetice
Absorbție
Vancomicina se administrează intravenos pentru tratarea infecțiilor sistemice.
În cazul pacienților cu funcție renală normală, administrarea perfuzabilă a unor doze multiple de
vancomicină 1 g (15 mg/kg) timp de 60 de minute determină concentrații plasmatice medii de
aproximativ 50-60 mg/l, 20-25 mg/l și 5-10 mg/l, imediat, după 2 ore și, respectiv, după 11 ore de la
terminarea perfuziei. Concentrațiile plasmatice obținute după administrarea de doze multiple sunt
asemănătoare cu cele obținute după o doză unică.
Distribuție
Volumul de distribuție este de aproximativ 60 l/1,73 m2 suprafață corp. La concentrații plasmatice de
vancomicină de 10 mg/l până la 100 mg/l, legarea medicamentului de proteinele plasmatice este de
aproximativ 30-55%, măsurată prin ultrafiltrare.
Vancomicina traversează ușor placenta și este distribuită în sângele cordonului ombilical. În cazul
meningelui neinflamat, vancomicina traversează numai într-o mică măsură bariera hematoencefalică.
Metabolizare
Medicamentul se metabolizează într-o foarte mică măsură. După administrare parenterală este excretat
aproape în întregime ca substanță activă microbiologic (aproximativ 75-90% în decurs de 24 de ore)
prin filtrare glomerulară prin rinichi.
Eliminare
Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare al vancomicinei este de 4-6 ore în cazul pacienților
cu funcție renală normală și de 2,2-3 ore la copii. Clearance-ul plasmatic este de aproximativ
0,058 l/kg/oră, iar clearance-ul renal este de aproximativ 0,048 l/kg/oră. În primele 24 de ore,
aproximativ 80% dintr-o doză administrată de vancomicină este excretată în urină prin filtrare
glomerulară. Disfuncția renală întârzie excreția vancomicinei. La pacienții anefrici, timpul mediu de
înjumătățire plasmatică este de 7,5 zile. Având în vedere ototoxicitatea vancomicinei, monitorizarea
concentrațiilor plasmatice este indicată în astfel de cazuri.
Excreția biliară este nesemnificativă (mai puțin de 5% din doză).
Deși vancomicina nu este eliminată eficient prin hemodializă sau prin dializă peritoneală, au fost
raportate cazuri în care clearance-ul vancomicinei a crescut în urma hemoperfuziei și a hemofiltrării.
Liniaritate/non-liniaritate
Concentrația de vancomicină crește, în general, proporțional cu creșterea dozei. Concentrațiile
plasmatice obținute după administrarea de doze multiple sunt asemănătoare cu cele obținute după o
doză unică.
Caracteristici la grupuri speciale
Insuficiență renală
Vancomicina se elimină în principal prin filtrare glomerulară. La pacienții cu insuficiență renală,
timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare al vancomicinei este prelungit, iar clearance-ul total
este redus. Drept urmare, doza optimă trebuie calculată în conformitate cu recomandările de dozaj din
pct. 4.2 „Doze și mod de administrareˮ.
Insuficiență hepatică
Farmacocinetica vancomicinei nu este influențată la pacienții cu insuficiență hepatică.
Sarcină
Pot fi necesare doze semnificativ mărite pentru a atinge concentrații serice terapeutice la pacientele
gravide (vezi pct. 4.6).
Pacienți supraponderali
Distribuția vancomicinei poate fi modificată la pacienții supraponderali datorită creșterilor volumului
de distribuție, a clearance-ului renal și posibilelor modificări în legarea de proteinele plasmatice. În
aceste subpopulații a fost măsurată o concentrație serică de vancomicină mai ridicată decât cea
preconizată la adulți sănătoși de sex masculin (vezi pct. 4.2).
Copii și adolescenți
Farmacocinetica vancomicinei indică o variabilitate interindividuală largă la nou-născuții prematuri și
la nou-născuții la termen. La nou-născuți, în urma administrării intravenoase, volumul de distribuție al
vancomicinei variază între 0,38 și 0,97 l/kg, valori similare cu cele înregistrate la adulți, în timp ce
clearance-ul variază între 0,63 și 1,4 ml/kg/minut. Timpul de înjumătățire variază între 3,5 și 10 ore și
este mai lung decât la adulți, ceea ce reflectă valorile obișnuit mai mici ale clearance-ului la nou-
născuți.
La sugari și copii mai în vârstă, volumul de distribuție variază între 0,26-1,05 l/kg în timp ce
clearance-ul variază între 0,33-1,87 ml/kg/minut.
5.3 Date preclinice de siguranță
Chiar dacă nu sunt disponibile studii de lungă durată la animale cu privire la potenţialul carcinogen, nu
au fost evidențiate efecte potențial mutagene ale vancomicinei în testele standard de laborator. Nu sunt
disponibile studii la animale privind efectele asupra fertilităţii.
6. PROPRIETĂȚI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienților
Fără excipienți.
6.2 Incompatibilități
Soluția de vancomicină are un pH scăzut care poate provoca instabilitate fizică sau chimică atunci
când este amestecată cu alte substanţe. Amestecarea cu soluții alcaline trebuie evitată.
Amestecurile de soluţii de vancomicină şi antibiotice beta-lactamice s-au dovedit a fi incompatibile
din punct de vedere fizic. Probabilitatea apariţiei de precipitate creşte pe măsura creşterii
concentraţiilor de vancomicină. Între administrările de antibiotice se recomandă spălarea adecvată a
liniilor de perfuzare intravenoasă. De asemenea, se recomandă diluarea soluţiilor de vancomicină până
la concentraţii de 5 mg/ml sau mai mici.
Chiar dacă administrarea sub formă de injecție intravitroasă nu este aprobată, s-a observat formarea de
precipitate ca urmare a administrării intravitroase de vancomicină şi ceftazidimă, utilizând seringi şi
ace separate, pentru tratamentul endoftalmitei. Precipitatele formate în corpul vitros s-au dizolvat
complet, dar lent, în decurs de 2 luni, pe parcursul cărora s-a ameliorat şi acuitatea vizuală.
6.3 Perioada de valabilitate
Perioada de valabilitate pentru pulberea pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă ambalată
pentru vânzare:
2 ani
Perioada de valabilitate pentru concentratul reconstituit și soluțiile diluate:
Stabilitatea chimică şi fizică în timpul utilizării pentru concentratul reconstituit și soluția diluată a fost
demonstrată timp de 24 ore, la temperaturi cuprinse între 2°C-8°C.
Din punct de vedere microbiologic, cu excepția cazului în care metoda de reconstituire/diluare exclude
riscul contaminării microbiene, soluțiile reconstituite și diluate trebuie utilizate imediat. Dacă nu este
utilizat imediat, perioada totală şi condiţiile de păstrare în timpul utilizării sunt responsabilitatea
utilizatorului.
6.4 Precauții speciale pentru păstrare
Pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă ambalată pentru vânzare:
A se păstra la temperaturi sub 25°C.
Pentru condițiile de păstrare ale medicamentului după reconstituire și diluare, vezi pct. 6.3.
6.5 Natura și conținutul ambalajului
Flacon din sticlă transparentă, tip I, închis cu un dop gri din cauciuc bromobutilic și sigilat cu capac
din aluminiu cu disc alb din plastic, tip „flip-off”.
Cutie conținând un flacon de Vancomicină Rompharm 1000 mg și un prospect.
6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor și alte instrucțiuni de manipulare
Flacoanele sunt numai pentru o singură utilizare. Medicamentul neutilizat trebuie eliminat.
Pulberea trebuie reconstituită şi concentratul rezultat trebuie diluat înaintea utilizării.
Prepararea soluției reconstituite
La momentul utilizării, adăugați 20 ml apă pentru preparate injectabile în flacon. După reconstituire în
acest mod se va obține o soluție cu concentrația 50 mg/ml. După reconstituire cu apă, se formează o
soluție limpede.
Pentru condițiile de păstrare ale medicamentului reconstituit vezi pct. 6.3 „Perioada de valabilitateˮ.
DILUAREA ULTERIOARĂ ESTE NECESARĂ. Citiți instrucțiunile de mai jos:
Perfuzia intermitentă reprezintă metoda de administrare de preferat. Soluțiile reconstituite conținând
1 g de clorhidrat de vancomicină trebuie diluate cu cel puțin 200 ml Clorură de sodiu 0,9% soluție
perfuzabilă sau Glucoză 5% soluție perfuzabilă. Doza dorită trebuie administrată lent prin perfuzare
intravenoasă timp de cel puțin 60 minute. Dacă este administrată pe o perioadă mai scurtă de timp sau
în concentrații mai mari, există posibilitatea de a induce hipotensiune arterială marcată și
tromboflebită. Administrarea rapidă poate, de asemenea, să producă înroșirea feței și o iritație
trecătoare pe gât și umeri.
Perfuzia continuă (trebuie utilizată numai atunci când perfuzia intermitentă nu este posibilă). Unul
până la 2 flacoane (1-2 g) pot fi adăugate într-un volum suficient de mare de Clorură de sodiu 0,9%
soluție perfuzabilă sau Glucoză 5% soluție perfuzabilă pentru a permite dozei zilnice dorite să fie
administrată lent, prin perfuzie intravenoasă pe parcursul a 24 ore.
Concentrații mai mari de 5 mg/ml nu sunt recomandate. În cazul pacienților care au nevoie de
restricționarea aportului de lichide, poate fi folosită o concentrație de până la 10 mg/ml (vezi pct. 4.2).
Fiecare doză trebuie administrată cu o viteză de perfuzare de cel mult 10 mg/min.
După reconstituire și diluare cu Clorură de sodiu 0,9% perfuzie intravenoasă sau cu Glucoză 5%
perfuzie intravenoasă, osmolalitatea soluției reconstituite și diluate este de aproximativ 270 mOsm/kg
și pH-ul între 2,5 și 4,5.
Pentru condițiile de păstrare a medicamentului diluat, vezi pct. 6.3 „Perioada de valabilitate”. Înainte
de administrare, soluțiile reconstituite și diluate trebuie inspectate vizual pentru a detecta particule și
modificări de culoare. Trebuie utilizată numai soluția limpede și incoloră până la galben pal, fără
particule.
Eliminare
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu ghidurile locale.
7. DEȚINĂTORUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ
S.C. Rompharm Company S.R.L.
Str. Eroilor, nr. 1A, Otopeni 075100, Jud. Ilfov
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ
13671/2021/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAȚIEI
Data primei autorizări: Ianuarie 2021
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
August 2023