Vancomicină MIP 500 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă

Prospect Vancomicină MIP 500 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă

Producator: MIP PHARMA GmbH

Clasa ATC: medicamente antibacteriene pentru uz sistemic, antibacteriene glicopeptidice,

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 13302/2020/01-02-03-04 Anexa 2

13303/2020/01-02-03-04

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Vancomicină MIP 500 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă

Vancomicină MIP 1000 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Vancomicină MIP 500 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă

Un flacon cu pulbere conţine 500 mg vancomicină sub formă de clorhidrat de vancomicină echivalent la

500000 UI de vancomicină.

Vancomicină MIP 1000 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă

Un flacon cu pulbere conţine 1000 mg vancomicină sub formă de clorhidrat de vancomicină echivalent la

1000000 UI de vancomicină.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Pulbere pentru soluţie perfuzabilă, 500 mg, vancomicină.

Pulbere pentru soluţie perfuzabilă, 1000 mg, vancomicină.

Pulbere fină, de culoare albă, cu nuanţe roz până la maro.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Administrare intravenoasă

Vancomicina este indicată tuturor grupelor de vârstă pentru tratarea următoarelor infecții (vezi pct. 4.2,

4.4 și 5.1):

• infecții complicate ale pielii și țesuturilor moi (cSSTI)
• infecții osoase și articulare
• pneumonie dobândită în comunitate (CAP)
• pneumonie dobândită în spital (HAP), inclusiv pneumonia asociată ventilației mecanice (VAP)
• endocardită infecțioasă
• bacteremie care apare în asociere cu, sau este suspectată a fi asociată cu, oricare dintre cele de mai sus.

Vancomicina este totodată indicată tuturor grupelor de vârstă pentru profilaxia perioperatorie

antibacteriană la pacienții cu risc crescut de apariție a endocarditei bacteriene atunci când urmează să fie

supuși unei intervenții chirurgicale majore.

Administrare orală

Vancomicina este indicată tuturor grupelor de vârstă pentru tratamentul infecției cu Clostridium difficile

(ICD) (vezi pct. 4.2, 4.4 și 5.1).

Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale cu privire la utilizarea corespunzătoare a medicamentelor

antibacteriene.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Atunci când este necesar, vancomicina trebuie administrată concomitent cu alte medicamente

antibacteriene.

Administrare intravenoasă

Doza inițială se va baza pe greutatea corporală totală. Ajustările ulterioare ale dozei se vor baza pe

concentrațiile serice pentru a atinge concentrațiile terapeutice vizate. Funcția renală trebuie luată în

considerare pentru dozele ulterioare și intervalul de administrare.

Pacienți cu vârsta peste 12 ani:

Doza recomandată este de 15 până la 20 mg/kg corp la fiecare 8 până la 12 ore (a nu se depăși 2 g / doză).

La pacienții grav bolnavi, poate fi utilizată o doză de încărcare de 25–30 mg/kg corp pentru a facilita

atingerea rapidă a concentrației serice de vancomicină vizate.

Copii cu vârsta cuprinsă între o lună și 12 ani:

Doza recomandată este de 10 până la 15 mg/kg corp la fiecare 6 ore (vezi pct. 4.4).

Nou-născuți la termen (de la naștere până la 27 de zile) și nou-născuți înainte de termen (de la naștere

până la data estimată de naștere plus 27 de zile):

Pentru stabilirea regimului de dozare pentru nou-născuți, trebuie solicitat sprijinul unui medic cu

experiență în managementul nou-născuților. O variantă posibilă de dozare a vancomicinei la nou-născuți

este ilustrată în tabelul următor: (vezi pct. 4.4)

VPM (săptămâni) Doză (mg/kg) Interval de administrare (ore)

<29 15 24

29-35 15 12

>35 15 8

VPM: vârsta postmenstruală [(perioada de timp scursă de la prima zi a ultimului ciclu menstrual până la

naștere (vârsta de gestație) plus perioada de timp scursă de la naștere (vârsta cronologică)].

Profilaxie perioperativă a endocarditei bacteriene la toate grupele de vârstă

Doza recomandată este o doză inițială de 15 mg/kg înainte de inducerea anesteziei. În funcție de durata

intervenției chirurgicale, este posibil să fie necesară o a doua doză de vancomicină.

Durata tratamentului

Durata tratamentului sugerată este prezentată în tabelul de mai jos. În orice caz, durata tratamentului

trebuie să fie adaptată tipului și severității infecției, precum și răspunsului clinic individual.

Indicație Durata tratamentului

Infecții complicate ale pielii și țesuturilor moi

-Non necrotizantă 7 până la 14 zile

-Necrotizantă 4 până la 6 săptămâni*

Infecții osoase și articulare 4 până la 6 săptămâni**

Pneumonie dobândită în comunitate 7 până la 14 zile

Pneumonie dobândită în spital, inclusiv pneumonia asociată ventilației

7 până la 14 zile

mecanice

Endocardită infecțioasă 4 până la 6 săptămâni***

* A se continua până când debridarea ulterioară nu este necesară, starea clinică a pacientului s-a

îmbunătățit, iar pacientul este afebril timp de 48 până la 72 de ore

** În cazul infecțiilor prostetice articulare trebuie luate în considerare cicluri mai lungi de tratament

supresiv oral cu antibiotice adecvate.

*** Durata și necesitatea tratamentului combinate se bazează pe tipul de valvă și organism

Grupuri speciale de pacienți

Pacienți vârstnici

Reducerea dozelor de întreținere poate fi necesară ca urmare a diminuării funcției renale datorate

îmbătrânirii.

Pacienți cu insuficiență renală

La pacienții adulți și copii și adolescenți cu insuficiență renală, trebuie luată în considerare o doză inițială

urmată de dozele minime serice de vancomicină, și nu o schemă fixă de administrare a dozei, mai ales la

pacienții cu insuficiență renală severă sau la cei care sunt supuși terapiei de înlocuire renală (RRT) din

cauza numeroșilor factori variabili care pot afecta nivelurile de vancomicină în rândul acestora.

La pacienții cu insuficiență renală ușoară sau moderată, doza inițială nu trebuie redusă. La pacienții cu

insuficiență renală severă, este de preferat prelungirea intervalului de administrare față de administrarea

zilnică a unor doze mai reduse.

Trebuie acordată o atenție corespunzătoare administrării concomitente de medicamente care pot reduce

clearance-ul vancomicinei și/sau potența reacțiile sale adverse (vezi pct. 4.4).

Vancomicina este slab dializabilă prin hemodializă intermitentă. Cu toate acestea, utilizarea membranelor

cu flux înalt și terapia continuă de înlocuire renală (CRRT) crește clearance-ul vancomicinei și, în

general, necesită doze de înlocuire (de obicei după sesiunea de hemodializă în cazul hemodializei

intermitente).

Adulți

Ajustările dozei la pacienții adulți ar putea fi bazate pe rata de filtrare glomerulară estimată (eGFR) prin

formula următoare:

Bărbați: [Greutate (kg) x 140 – vârsta (ani)] / 72 x creatinina serică (mg/dl)

Femei: 0,85 x valoarea calculată prin formula de mai sus.

Doza inițială obișnuită pentru pacienții adulți este 15 până la 20 mg/kg care poate fi administrată la

fiecare 24 de ore la pacienții cu clearance al creatininei între 20 și 49 ml/minut. La pacienții cu

insuficiență renală severă (clearance al creatininei sub 20 ml/minut) sau la cei cu terapie de înlocuire

renală, orarul de administrare și cantitatea dozelor ulterioare adecvate depind în mare măsură de

modalitatea RRT și trebuie să se bazeze pe nivelurile minime de vancomicină serică și pe funcția renală

reziduală (vezi pct. 4.4). În funcție de situația clinică, ar putea fi luată în considerare reținerea următoarei

doze în așteptarea rezultatelor nivelurilor de vancomicină.

La pacienții cu insuficiență renală în stare critică, doza inițială de încărcare (25 până la 30 mg/kg) nu

trebuie redusă.

Copii și adolescenți

Ajustările dozei la copii și adolescenți cu vârsta de cel puțin 1 an pot fi bazate pe rata de filtrare

glomerulară estimată (eGFR) prin formula Schwartz revizuită:

eGFR (ml/minut/1,73m2) = (înălțime cm x 0,413)/ creatinină serică (mg/dl)

eGFR (ml/minut/1,73m2) = (înălțime cm x 36,2/creatinină serică (μmol/L)

Pentru nou-născuții și sugarii cu vârsta mai mică de 1 an, trebuie solicitată expertiză de specialitate având

în vedere că formula Schwartz revizuită nu se aplică în cazul lor.

Recomandări orientative referitoare la doze pentru copii și adolescenți sunt prezentate în tabelul de mai

jos care urmează aceleași principii ca în cazul pacienților adulți.

GFR (ml/minut/1,73 m2) Doză IV Frecvență

50-30 15 mg/kg la 12 ore

29-10 15 mg/kg la 24 de ore

<10

Hemodializă intermitentă 10-15 mg/kg Re-dozare bazată pe niveluri*

Dializă peritoneală

Terapie continuă de înlocuire renală 15 mg/kg Re-dozare bazată pe niveluri*

* Orarul de administrare și cantitatea dozelor ulterioare adecvate depind în mare măsură de modalitatea

RRT și trebuie să se bazeze pe nivelurile minim de vancomicină serică și pe funcția renală reziduală. În

funcție de situația clinică, ar putea fi luată în considerare reținerea următoarei doze în așteptarea

rezultatelor nivelurilor de vancomicină.

Pacienți cu insuficiență hepatică

Nu este nevoie de o ajustare a dozei la pacienții cu insuficiență hepatică.

Sarcină

Pot fi necesare doze semnificativ mărite pentru a atinge concentrații serice terapeutice la pacientele

gravide (vezi pct. 4.6).

Pacienți obezi

La pacienții obezi, doza inițială ar trebui adaptată individual în funcție de masa corporală totală la fel ca

în cazul pacienților non-obezi.

Administrare orală

Pacienți cu vârsta de 12 ani sau mai în vârstă

Tratamentul infecției cu Clostridium difficile (ICD):

Doza recomandată de vancomicină este de 125 mg la fiecare 6 ore timp de 10 zile pentru primul episod de

ICD neseveră. Această doză poate fi crescută la 500 mg la fiecare 6 ore timp de 10 zile în caz de boală

severă sau complicații. Doza zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

În cazul pacienților cu recidive multiple, se poate avea în vedere tratarea episodului curent de ICD cu

vancomicină, 125 mg de patru ori pe zi timp de 10 zile, urmată fie de descreșterea dozei, adică reducerea

treptată a acesteia până la 125 mg pe zi, fie de un regim tip puls, adică 125–500 mg/zi la fiecare 2–3 zile

timp de cel puțin 3 săptămâni.

Nou-născuți, sugari și copii cu vârsta sub 12 ani

Doza recomandată de vancomicină este de 10 mg/kg pe cale orală la fiecare 6 ore timp de 10 zile. Doza

zilnică maximă nu trebuie să depășească 2 g.

Este nevoie ca durata tratamentului cu vancomicină să fie adaptată cursului clinic al pacienților

individuali. Ori de câte ori este posibil, administrarea medicamentului antibacterian suspectat că a

provocat ICD trebuie întreruptă. Trebuie instituită o înlocuire adecvată a lichidelor și electroliților.

Monitorizarea concentrațiilor serice de vancomicină

Frecvența monitorizării terapeutice a medicamentului (TDM) trebuie individualizată în funcție de situația

clinică și răspunsul la tratament, pornind de la prelevare zilnică de probe care poate fi necesară în cazul

unor pacienți instabili hemodinamic până la cel puțin o dată pe săptămână la pacienții stabili care răspund

la tratament. La pacienții cu funcție renală normală, concentrația serică de vancomicină trebuie

monitorizată în a doua zi de tratament imediat înainte de administrarea următoarei doze.

La pacienții tratați cu hemodializă intermitentă, concentrațiile de vancomicină trebuie obținute de regulă

înainte de începerea sesiunii de hemodializă.

După administrarea orală, trebuie efectuată monitorizarea concentrațiilor serice de vancomicină în rândul

pacienților cu tulburări inflamatorii intestinale (vezi pct. 4.4).

Nivelul terapeutic minim de vancomicină în sânge trebuie să fie în mod obișnuit 10-20 mg/l, în funcție de

locul infecției și sensibilitatea agentului patogen. Valori minime de 15-20 mg/l sunt de obicei

recomandate de laboratoarele clinice pentru a acoperi mai bine patogenii clasificați ca sensibili cu CMI

≥1 mg/L (vezi pct. 4.4 și 5.1).

Metodele bazate pe modele pot fi utile în predicția nevoilor individuale legate de doză pentru a atinge o

ASC adecvată. Abordarea bazată pe model poate fi utilizată atât pentru calcularea dozei inițiale

personalizate, cât și pentru ajustarea dozei pe baza rezultatelor TDM (vezi pct. 5.1).

Mod de administrare

Administrare intravenoasă

Vancomicina intravenoasă este administrată de obicei sub formă de perfuzie intermitentă, iar

recomandările de dozare prezentate în această secțiune pentru calea intravenoasă corespund acestui tip de

administrare.

Vancomicina se va administra doar ca perfuzie intravenoasă lentă cu durata de cel puțin o oră sau cu o

rată maximă de 10 mg/minut (ce durează mai mult) care este diluată suficient (cel puțin 100 ml pentru

500 mg sau cel puțin 200 ml pentru 1000 mg) (vezi pct. 4.4).

Și pacienților care necesită o restricție a aportului de lichide li se poate administra o soluție de 500 mg/50

ml sau 1000 mg/100 ml, deși, în cazul acestor concentrații mărite, poate crește riscul de apariție a

reacțiilor adverse legate de administrarea în perfuzie.

Pentru informații privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

Perfuzia continuă cu vancomicină poate fi luată în considerare, de exemplu, în cazul pacienților cu

clearance instabil al vancomicinei.

Administrare orală

Doza de vancomicină destinată administrării pe cale orală poate fi diluată în 10 ml de apă (flaconul de

500 mg) respectiv 20 ml apă (flaconul de 1000 mg) şi fie dată pacientului pentru a fi băută, fie

administrată prin sonda nazogastrică.

Pentru informaţii privind prepararea soluţiei, vezi pct. 6.6.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la vancomicină sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Vancomicina nu va fi administrată intramuscular din cauza riscului de necroză la locul de administrare.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Reacții de hipersensibilitate

Sunt posibile reacții de hipersensibilitate grave și uneori letale (vezi pct. 4.3 și 4.8). În cazul reacțiilor de

hipersensibilitate tratamentul cu vancomicină trebuie întrerupt imediat și trebuie luate măsuri de urgență

adecvate.

La pacienții tratați cu vancomicină pe o perioadă mai lungă de timp sau simultan cu alte medicamente

care pot provoca neutropenie sau agranulocitoză, numărul leucocitelor trebuie monitorizat la intervale

regulate. Tuturor pacienților cărora li se administrează vancomicină trebuie să li se facă periodic teste de

sânge, urină, ale funcției hepatice și renale.

Vancomicina trebuie utilizată cu prudență la pacienții cu reacții alergice la teicoplanină deoarece poate

apărea o hipersensibilitate încrucișată, inclusiv șoc anafilactic.

Spectrul de activitate antibacteriană

Vancomicina are un spectru de activitate antibacteriană limitată la organismele gram-pozitive. Nu este

adecvată pentru utilizare ca agent unic pentru tratamentul anumitor tipuri de infecții, cu excepția cazului

în care agentul patogen este deja documentat și cunoscut a fi sensibil sau există indicații clare că este

potrivit tratamentul cu vancomicină pentru cel mai probabil agentul patogen / cei mai probabili agenți

patogeni.

Utilizarea rațională a vancomicinei trebuie să aibă în vedere spectrul de activitate bacterian, profilul de

siguranță și adecvarea/potrivirea tratamentului antibacteriene standard în tratarea pacientului individual.

Ototoxicitate

Ototoxicitatea, care poate fi tranzitorie sau permanentă (vezi pct. 4.8) a fost raportată la pacienți care au

suferit anterior de surditate, care au primit doze intravenoase prea mari sau cărora le este administrată

concomitent o altă substanță activă ototoxică cum ar fi o aminoglicozidă. Vancomicina trebuie evitată, de

asemenea, la pacienții care au suferit anterior de pierderea auzului. Surditatea poate fi precedată de tinitus.

Experiența cu alte antibiotice sugerează că surditatea poate evolua în ciuda întreruperii tratamentului.

Pentru a reduce riscul de ototoxicitate, concentrațiile plasmatice trebuie măsurate periodic și se

recomandă testarea periodică a funcției auditive.

Mai ales persoanele în vârstă sunt sensibile la deficiențe de auz. Monitorizarea funcției vestibulare și

auditive la persoanele în vârstă trebuie efectuată în timpul și după încheierea tratamentului. Utilizarea

concomitentă sau secvențială a altor substanțe ototoxice trebuie evitată.

Reacții legate de administrarea perfuziei

Administrarea rapidă în bolus (și anume timp de câteva minute) poate fi asociată cu hipotensiune arterială

severă (inclusiv șoc și, rareori, stop cardiac), reacții asemănătoare celor determinate de histamine și

erupții cutanate tranzitorii maculopapulare sau eritematoase („sindromul omului roșu” sau „sindromul

gâtului roșu”). Vancomicina trebuie perfuzată lent într-o soluție diluată (2,5 până la 5,0 mg/ml) cu o

viteză de cel mult 10 mg/minut și timp de nu mai puțin de 60 de minute pentru a evita reacțiile legate de

perfuzarea rapidă. Întreruperea perfuzării de obicei are ca rezultat dispariția rapidă a acestor reacții.

Frecvența de apariție a reacțiilor adverse legate de perfuzare (hipotensiune arterială, înroșire, eritem,

urticarie și prurit) crește în cazul administrării concomitente cu substanțe anestezice (vezi pct. 4.5). Acest

efect poate fi redus prin perfuzarea vancomicinei pe o perioadă de cel puțin 60 de minute înaintea

anesteziei.

Reacții buloase severe

Sindromul Stevens-Johnson (SSJ) a fost raportat în legătură cu utilizarea vancomicinei (vezi pct. 4.8).

Dacă sunt prezente simptome sau semne de SSJ (de exemplu, erupții cutanate progresive, adesea însoțite

de vezicule sau leziuni la nivelul mucoaselor), tratamentul cu vancomicină trebuie întrerupt imediat și

solicitat consult dermatologic de specialitate.

Reacții legate de locul de administrare

În cazul multor pacienții cărora li se administrează vancomicină intravenos pot apărea dureri și

tromboflebite care uneori sunt severe. Frecvența și severitatea tromboflebitelor pot fi minimizate prin

administrarea medicamentului sub formă de soluție diluată (vezi pct. 4.2) și prin modificarea periodică a

locului de perfuzare.

Eficiența și siguranța vancomicinei nu au fost stabilite pentru căile de administrare intratecă, intralombară

și intraventriculară.

Nefrotoxicitate

Vancomicina trebuie utilizată cu precauție la pacienții cu insuficiență renală, inclusiv anurie, deoarece

posibilitatea de apariție a reacțiilor toxice este mult mai mare în prezența concentrațiilor mari pe o

perioadă îndelungată în sânge. Riscul de toxicitate este crescut de concentrații mari în sânge sau de

terapia prelungită.

Monitorizarea periodică a concentrațiilor plasmatice de vancomicină este indicată în cazul tratamentului

cu doze mari și utilizării de lungă durată, mai ales la pacienții cu insuficiență renală sau deficiențe de auz

ca și în cazul administrării concomitente a unor medicamente nefrotoxice sau, respectiv, ototoxice (vezi

pct. 4.2).

Copii și adolescenți

Recomandările curente de dozare intravenoasă pentru copii și adolescenți, mai ales pentru copii cu vârsta

sub 12 ani, pot duce la niveluri sub-terapeutice de vancomicină la un număr semnificativ de copii. Cu

toate acestea, siguranța unor doze crescute de vancomicină nu a fost evaluată în mod corespunzător și

doze mai mari de 60 mg/kg/zi nu pot fi recomandate în general.

Vancomicina trebuie utilizată cu deosebită precauție la nou-născuții înainte de termen și sugarii mici, din

cauza imaturității lor renale și a posibilei creșteri a concentrației serice de vancomicină. Astfel

concentrațiile de vancomicină în sânge trebuie monitorizate cu atenție la acești copii. Administrarea

concomitentă de vancomicină și substanțe anestezice a fost asociată cu eritem și înroșirea similară celei

produse de histamine. În mod similar, utilizarea concomitentă cu substanțe nefrotoxice cum ar fi

antibioticele aminogligozidice, AINS (de exemplu ibuprofen pentru închiderea canalului arterial/patent

ductus arteriosus) sau amfotericină B este asociată cu un risc crescut de nefrotoxicitate (vezi pct. 4.5) și,

în consecință, o monitorizare mai frecventă a concentrațiilor serice de vancomicină și a funcției renale

este indicată.

Utilizare la persoanele în vârstă

Scăderea naturală a filtrării glomerulare odată cu înaintarea în vârstă poate duce la concentrații serice

ridicate de vancomicină dacă dozajul nu este ajustat (vezi pct. 4.2).

Interacțiuni ale medicamentului cu anestezice

Deprimarea miocardică indusă de anestezice poate fi accentuată de vancomicină. În timpul anesteziei,

dozele trebuie diluate corespunzător și administrate lent în asociere cu monitorizare cardiacă atentă.

Modificările de poziție trebuie amânate până la terminarea perfuzării pentru a permite ajustarea posturală

(vezi pct. 4.5).

Enterocolita pseudomembranoasă

În caz de diaree persistentă severă trebuie luată în considerare posibilitatea unui caz de enterocolită

pseudomembranoasă care poate pune viața în pericol (vezi pct. 4.8). Nu trebuie administrate medicamente

antidiareice.

Superinfecție

Utilizarea pe termen lung a vancomicinei poate duce la dezvoltarea unor organisme rezistente. Este

esențială observarea cu atenție a pacientului. In cazul apariției unei superinfecții în cursul tratamentului,

trebuie luate măsuri adecvate.

Administrare orală

Administrarea intravenoasă a vancomicinei nu este efectivă în tratamentul infecției cu Clostridium

difficile. Vancomicina trebuie administrată oral pentru această indicație.

Testele pentru depistarea colonizării sau a toxinei Clostridium difficile nu sunt recomandate la copii cu

vârsta sub 1 ani din cauza ratei crescute de colonizare asimptomatică cu excepția cazului în care este

prezentă diaree severă la sugari cu factori de risc în apariția stazei cum ar fi boala Hirschsprung, atrezia

anală operată sau alte tulburări de motilitate severe. Trebuie căutate etiologii alternative și dovedită

enterocolita cu Clostridium difficile.

Potențial de absorbție sistemică

Absorbția poate fi crescută la pacienții cu boli inflamatorii ale mucoasei intestinale sau cu colită

pseudomembranoasă provocată de Clostridium difficile. Acești pacienți pot fi expuși riscului de apariție a

reacțiilor adverse, mai ales dacă în același timp există deficiențe renale. Cu cât tulburările renale sunt mai

pronunțate, cu atât este mai mare riscul de apariție a reacțiilor adverse asociate cu administrarea

parenterală a vancomicinei. Monitorizarea concentrațiilor serice de vancomicină după administrarea orală

la pacienții cu boli inflamatorii ale mucoasei intestinale trebuie efectuată.

Nefrotoxicitate

Monitorizarea periodică a funcției renale este necesară în cazul tratamentului pacienților cu insuficiență

renală existentă sau al pacienților cărora li se administrează concomitent o terapie cu aminoglicozide sau

alte substanțe active nefrotoxice.

Ototoxicitate

Testarea periodică a funcției auditive poate fi utilă pentru reducerea riscului de ototoxicitate la pacienții

care au suferit anterior de surditate sau cărora li se administrează concomitent alte substanțe active

ototoxice cum ar fi o aminoglicozidă.

Interacțiunile medicamentului cu agenții antimotilitate și inhibitorii pompei protonice

Este necesară evitarea agenților antimotilitate, iar utilizarea unui inhibitor al pompei protonice trebuie

reevaluată.

Dezvoltarea de bacterii rezistente la tratament

Administrarea orală a vancomicinei crește șansele populațiilor de Enterococci rezistente la vancomicină

în tractul gastrointestinal. Drept consecință se recomandă utilizarea cu prudență a vancomicinei orale.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Alte medicamente cu potenţial nefrotoxic sau ototoxic

Administrarea concomitentă sau secvenţială a vancomicinei în asociere cu alte medicamente potenţial

neurotoxice şi/sau nefrotoxice poate creşte ototoxicitatea sau nefrotoxicitatea. În special în cazul

administrării concomitente a aminoglicozidelor, este necesară monitorizarea atentă. În aceste cazuri, doza

maximă de vancomicină trebuie limitată la 500 mg la interval de 8 ore.

Anestezice

Administrarea concomitentă de vancomicină şi substanţe anestezice a fost asociată cu posibile reacţii

adverse (cum sunt hipotensiune arterială, înroşire a pielii, eritem, urticarie şi prurit). Acest efect poate fi

redus dacă vancomicina este administrată cu cel puţin 60 de minute înainte de inducerea anesteziei.

Relaxante musculare

Dacă vancomicina este administrată în timpul sau imediat după o intervenţie chirurgicală, efectul

relaxantelor musculare (blocada neuromusculară) administrate concomitent (de exemplu succinilcolina)

poate fi crescut sau prelungit.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina:

Nu sunt disponibile date adecvate privind utilizarea vancomicinei în timpul sarcinii. Studiile de toxicitate

asupra funcţiei de reproducere efectuate la animale nu sugerează nici un efect asupra perioadei de gestaţie

sau asupra dezvoltării embrionului şi fetusului (vezi pct. 5.3).

Cu toate acestea, vancomicina traversează placenta şi nu poate fi exclus un risc potenţial de ototoxicitate

şi nefrotoxicitate la embrion şi nou-născut.

Prin urmare, vancomicina trebuie administrată în timpul sarcinii numai dacă este absolut necesar şi după o

evaluare atentă a raportului risc/beneficiu.

Alăptarea:

Vancomicina se excretă în laptele uman şi, din această cauză, trebuie utilizată în perioada de alăptare

numai dacă tratamentul cu alte antibiotice a eşuat. Se impun precauţii când se administrează vancomicina

la femeile care alăptează, din cauza riscului posibil de reacţii adverse la sugari (modificări ale florei

intestinale care determină diaree, colonizare cu fungi de tipul levurilor şi posibilă sensibilizare).

Luând în considerare importanţa acestui medicament pentru femeia care alăptează, trebuie avută în vedere

decizia întreruperii alăptării.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Vancomicină MIP y500 mg/1000 mg nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra capacităţii

de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Rezumatul profilului de siguranță

Cele mai frecvente reacții adverse sunt flebita, reacții pseudo-alergice și înroșirea părții superioare a

corpului („sindromul gâtului roșu”) legate de administrarea intravenoasă prea rapidă a vancomicinei.

Absorbția vancomicinei din tractul gastrointestinal este neglijabilă. Însă, în cazul inflamației severe a

mucoasei intestinale, mai ales în combinație cu insuficiență renală, pot apărea reacții adverse care sunt

înregistrate când vancomicina este administrată parenteral.

Lista tabulară a reacțiilor adverse

În cadrul fiecărei grupe de frecvență, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a

gravității.

Reacțiile adverse prezentate mai jos sunt definite utilizând convenția MedDRA pe aparate, sisteme și

organe:

Foarte frecvente (≥ 1/10); frecvente (≥ 1/100 până la < 1/10); mai puțin frecvente (≥ 1/1000 până la <

1/100); rare (≥ 1/10000 până la < 1/1000); foarte rare (1/10000), cu frecvență necunoscută (care nu poate

fi estimată din datele disponibile).

Aparate, sisteme și organe

Frecvență Reacție adversă

Tulburări hematologice și limfatice

Rare Neutropenie reversibilă, agranulocitoză, eozinofilie, trombocitopenie,

pancitopenie

Tulburări ale sistemului imunitar

Rare Reacții de hipersensibilitate, reacții anafilactice

Tulburări acustice și vestibulare

Mai puțin frecvente Pierdere tranzitorie sau definitivă a auzului

Rare Vertij, tinitus, amețeli

Tulburări cardiace

Foarte rare Stop cardiac

Tulburări vasculare

Frecvente Scăderea tensiunii arteriale

Rare Vasculită

Tulburări respiratorii, toracice și mediastinale

Frecvente Dispnee, stridor

Tulburări gastrointestinale

Rare Greață

Foarte rare Enterocolită pseudomembranoasă

Cu frecvență necunoscută Vărsături, diaree

Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat

Frecvente Înroșirea părții superioare a corpului („sindromul omului roșu”), exantem și

inflamația mucoaselor, prurit, urticarie

Foarte rare Dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell, dermatită

buloasă indusă de imunoglobulina A

Cu frecvență necunoscută Eozinofilie și simptome sistemice (sindromul DRESS),

PEGA (Pustuloză exantematică generalizată acută)

Tulburări renale și ale căilor urinare

Frecvente Insuficiență renală manifestată în principal prin creșterea concentrațiilor

serice de creatinină și uree

Rare Nefrită interstițială, insuficiență renală acută

Cu frecvență necunoscută Necroză tubulară acută

Tulburări generale și la nivelul locului de administrare

Frecvente Flebită, înroșire a părții superioare a corpului și a feței

Rare Febră cauzată de medicament, frisoane, dureri și spasme ale mușchilor

pieptului și spatelui

Descrierea reacțiilor adverse selectate

Neutropenia reversibilă apare de obicei la o săptămână de la începerea administrării intravenoase a

tratamentului sau după o doză totală mai mare de 25 mg.

În timpul sau la scurt timp după perfuzarea rapidă pot apărea reacții anafilactice/anafilactoide, inclusiv

respirație șuierătoare. Reacțiile se estompează atunci când se întrerupe administrarea, în general după 20

de minute până la 2 ore. Necroza poate apărea după injectarea intramusculară.

Tinitusul, care e posibil să preceadă pierderea auzului, trebuie privit ca o indicație de a se întrerupe

tratamentul.

Ototoxicitatea a fost în principal raportată la pacienții cărora le-au fost administrate doze mari sau la cei

cărora li s-a administrat tratament concomitent cu alte medicamente ototoxice, de exemplu

aminoglicozide, sau la cei cu funcție renală sau auditivă redusă preexistentă.

Dacă se suspectează o tulburare buloasă, administrarea medicamentului trebuie sistată, fiind necesară

efectuarea unei consultații dermatologice de specialitate.

Copii și adolescenți

Profilul de siguranță este în general consistent în rândul pacienților copii și adulți. Nefrotoxicitate a fost

descrisă la copii, de obicei în asociere cu alte substanțe nefrotoxice cum ar fi aminoglicozidele.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul

sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de

raportare, Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România:

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: [email protected]

4.9 Supradozaj

S-a raportat toxicitate din cauza supradozajului.

Administrarea intravenoasă a unei doze de 500 mg la un copil cu vârsta de 2 ani a determinat intoxicaţie

letală. Administrarea unei doze totale de 56 g pe o perioadă de 10 zile la un adult a determinat insuficienţă

renală. În anumite condiţii cu risc crescut (de exemplu în caz de insuficienţă renală severă), pot apărea

concentraţii plasmatice mari, ototoxicitate şi nefrotoxicitate.

Măsuri care trebuie luate în caz de supradozaj:

 Nu se cunoaşte un antidot specific.

 Este necesar tratamentul simptomatic concomitent cu susţinerea funcţiilor vitale.

 Vancomicina este eliminată în cantitate mică din sânge prin hemodializă sau dializă peritoneală.

Hemofiltrarea sau hemoperfuzarea cu răşini polisulfonice a fost utilizată pentru reducerea

concentraţiilor plasmatice de vancomicină.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: medicamente antibacteriene pentru uz sistemic, antibacteriene glicopeptidice,

codul ATC: J01XA01.

Mecanism de acțiune

Vancomicina este un antibiotic glicopeptidic triciclic care inhibă sinteza peretelui celular al bacteriile

sensibile prin legarea cu afinitate mare de terminația D-alanil-D-alanină a unităţilor precursoare ale

peretelui celular.

Medicamentul este bactericid în faza de multiplicare a microorganismelor. În plus, acesta afectează

permeabilitatea membranei celulelor bacteriene și sinteza ARN-ului.

Relaţie farmacocinetică/farmacodinamică

Vancomicina prezintă activitate independentă de concentraţia plasmatică, parametrul predictiv principal

privind eficacitatea fiind aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) raportată la

concentraţia minimă inhibitorie (CMI) a microorganismului ţintă. Pe baza datelor obţinute in vitro, a celor

obţinute din studiile efectuate la animale şi a datelor limitate la om, raportul ASC/CMI de 400 a fost

stabilit ca ţintă din punct de vedere farmacocinetică/farmacodinamică pentru a se obţine eficacitatea

clinică în cazul administrării vancomicinei.

Pentru atingerea acestei valori ţintă atunci când CMI > 0,5 mg/l, este necesară administrarea de doze la

limita superioară a valorilor normale şi obţinerea de concentraţii plasmatice minime crescute (15-20 mg/l)

(vezi pct.4.2).

Mecanism de rezistenţă

Rezistenţa dobândită la glicopeptide are la bază formarea unor diverse complexe genice van şi

modificarea ţintei D-alanil-D-alanină la D-alanil-D-lactat sau D-alanil-D-serină, pentru care vancomicina

are afinitate scăzută, deoarece lipseşte un situs critic pentru legarea hidrogenului. Această formă de

rezistenţă se observă în special la Enterococcus faecium.

Genele Van au fost rareori identificate la Staphylococcus aureus, pentru care modificările în structura

peretelui celular au determinat o sensibilitate „intermediară” care este, cel mai frecvent, eterogenă.

Totodată au fost raportate cazuri de tulpini de Staphylococcus rezistente la meticilină (MRSA) cu

sensibilitate redusă la vancomicină. Sensibilitatea redusă sau rezistența la vancomicină a Staphylococcus

nu este suficient înțeleasă. Sunt necesare o serie de elemente genetice și multiple mutații.

Nu există rezistență încrucișată între vancomicină și alte clase de antibiotice. Există cazuri de rezistență

încrucișată cu alte antibiotice glicopeptidice, cum ar fi teicoplanina. Apariția rezistenței secundare în

timpul tratamentului este rară.

Sinergism

Asocierea de vancomicină și antibiotice aminoglicozidice are un efect sinergic împotriva multor tulpini de

Staphylococcus aureus, streptococi-D non-enterococici, enterococi și streptococi din grupa Viridans.

Asocierea de vancomicină și o cefalosporină are un efect sinergic asupra anumitor tulpini de

Staphylococcus epidermidis rezistente la oxacilină, iar asocierea de vancomicină și rifampicină are un

efect sinergic asupra tulpinilor de Staphylococcus epidermidis și un efect parțial sinergic asupra tulpinilor

de Stahylococcus aureus. Dat fiind că vancomicina în asociere cu o cefalosporină poate avea și un efect

antagonic asupra anumitor tulpini de Staphylococcus epidermis, iar în asociere cu rifampicina asupra

anumitor tulpini de Stapylococcus aureus, este utilă realizarea unor teste premergătoare de sinergism.

Trebuie obținute mostre de culturi bacteriene pentru izolarea și identificarea microorganismelor care

determină infecția și pentru determinarea sensibilității lor la vancomicină.

Valori critice pentru stabilirea sensibilității

Vancomicina este activă împotriva bacteriilor gram-pozitive cum ar fi stafilococii, streptococii,

enterococii, pneumococii și clostridiile. Bacteriile gram-negative sunt rezistente.

Apariția rezistenței dobândite poate varia în funcție de regiunea geografică și în funcție de timp pentru

anumite specii și din această cauză este de preferat utilizarea datelor locale privind rezistența, în special în

cazul tratamentului infecțiilor severe. În funcție de necesități, trebuie solicitată consultanță de specialitate

când prevalența locală a rezistenței este de așa natură încât utilitatea medicamentului pentru cel puțin

unele tipuri de infecții poate fi pusă sub semnul întrebării. Aceste date oferă doar îndrumare orientativă cu

privire la șansele ca microorganismele să fie sensibile la vancomicină.

Valorile critice ale concentrației minime inhibitorii (CMI) stabilite de Comitetul European privind

Testarea Sensibilității Antimicrobiene (EUCAST) sunt următoarele:

Sensibil Rezistent

Staphylococcus aureus1  2 mg/L > 2 mg/L

Stafilococii coagulazo-negativi1  4 mg/L > 4 mg/L

Enterococcus spp.  4 mg/L > 4 mg/L

Grupurile A, B, C și G de streptococi  2 mg/L > 2 mg/L

Streptococcus pneumoniae  2 mg/L > 2 mg/L

Anaerobi gram-pozitivi  2 mg/L > 2 mg/L

1 S. aureus cu valori CMI pentru vancomicină de 2 mg/L sunt la limita distribuției pentru tipul sălbatic și

în acest caz poate fi afectat răspunsul clinic.

Specii sensibile în mod obișnuit

Gram pozitive

Enterococcus faecalis

Staphylococcus aureus

Staphylococcus aureus rezistent la meticilină

Staphylococi coagulazo-negativi

Streptococcus spp.

Streptococcus pneumoniae

Enteroccocus spp.

Staphylococcus spp.

Specii anaerobice

Clostridium spp. cu excepția Clostridium innocuum

Eubacterium spp.

Peptostreptococcus spp.

Specii în cazul cărora rezistența dobândită poate fi o problemă

Enterococcus faecium

Cu rezistență inerentă

Toate bacteriile gram-negative

Specii aerobice gram pozitive

Erysipelothrix rhusiopathiae

Heterofermentative Lactobacillus

Leuconostoc spp.

Pediococcus spp.

Specii anaerobice

Clostridium innocuum

Emergența rezistenței la vancomicină diferă de la un spital la altul și, în consecință,

un laborator microbiologic local trebuie contactat pentru informație locală relevantă.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Vancomicina se administrează̆ intravenos pentru tratarea infecțiilor sistemice.

În cazul pacienților cu funcție renală normală, administrarea perfuzabilă a unor doze multiple de

vancomicină 1 g (15 mg/kg) timp de 60 de minute determină concentrații plasmatice medii de

aproximativ 50-60 mg/L, 20-25 mg/L și 5-10 mg/L, imediat, după 2 ore și, respectiv, după 11 ore de la

încheierea perfuziei. Concentrațiile plasmatice obținute după administrarea de doze multiple sunt

asemănătoare cu cele obținute după o doză unică.

Vancomicina nu este absorbită în sânge în urma administrării orale. Cu toate acestea, absorbția poate

apărea după administrare orală la pacienții cu colită (pseudomembranoasă). Acest lucru poate duce la

acumulare de vancomicină la pacienții care suferă în același timp de insuficiență renală.

Distribuţie

Volumul de distribuție este de aproximativ 60 L/1,73 m2 suprafață corp. La concentrații plasmatice de

vancomicină de 10-100 mg/l, legarea medicamentului de proteinele plasmatice este de aproximativ 30-

55%, măsurată prin ultrafiltrare.

Vancomicina traversează ușor placenta și este distribuită în sângele cordonului ombilical. În cazul

meningelui neinflamat, vancomicina traversează̆ bariera hematoencefalică numai într-o mică măsură.

Biotransformare

Medicamentul se metabolizează̆ într-o foarte mică măsură. După administrare parenterală este excretat

aproape în întregime ca substanță activă microbiologic (aproximativ 75-90% în decurs de 24 de ore) prin

filtrare glomerulară via rinichi.

Eliminare

Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare al vancomicinei este de 4-6 ore în cazul pacienților cu

funcție renală normală și de 2,2-3 ore la copii. Clearance-ul plasmatic este de aproximativ 0,058 L/kg/or,

iar clearance-ul renal este de aproximativ 0,048 L/kg/oră. În primele 24 de ore, aproximativ 80% dintr-o

doză administrată de vancomicină este excretată în urină prin filtrare glomerulară. Disfuncția renală

întârzie excreția vancomicinei. La pacienții anefrici, timpul mediu de înjumătățire plasmatică este de 7,5

zile. Având în vedere ototoxicitatea tratamentului adjuvant cu vancomicină, monitorizarea concentrațiilor

plasmatice este indicată în astfel de cazuri.

Excreția biliară este nesemnificativă (mai puțin de 5% din doză).

Deși vancomicina nu este eliminată eficient prin hemodializă sau prin dializă peritoneală, au fost raportate

cazuri în care clearance-ul vancomicinei a crescut în urma hemoperfuziei și a hemofiltrării.

În urma administrării orale, doar o fracțiune a dozei administrate este recuperată în urină. În schimb

concentrații mari de vancomicină se găsesc în materiile fecale (>3100 mg/kg la doze de 2 g/zi).

Linearitate/non-linearitate

Concentrația de vancomicină crește, în general, proporțional cu creșterea dozei. Concentrațiile plasmatice

obținute după̆ administrarea de doze multiple sunt asemănătoare cu cele obținute după̆ o doză unică.

Caracteristici la grupuri speciale

Insuficiență renală

Vancomicina se elimină în principal prin filtrare glomerulară. La pacienții cu insuficiență renală, timpul

de înjumătățire plasmatică prin eliminare al vancomicinei este prelungit, iar clearance-ul total este redus.

Drept urmare, doza optimă trebuie calculată în conformitate cu recomandările de dozaj din pct. 4.2. Doze

și mod de administrare.

Insuficiență hepatică

Farmacocinetica vancomicinei nu este influențată la pacienții cu insuficiență hepatică.

Sarcină:

Pot fi necesare doze semnificativ mărite pentru a atinge concentrații serice terapeutice la pacientele

gravide (vezi pct. 4.6).

Pacienți supraponderali

Distribuția de vancomicină poate fi modificată la pacienții supraponderali datorită creșterilor volumului

de distribuție, clearance-ului renal și posibilelor modificări în legarea la proteinele plasmatice. În aceste

subpopulații a fost măsurată o concentrație serică de vancomicină mai ridicată decât cea preconizată la

adulți de sex masculin sănătoși (vezi pct. 4.2).

Copii și adolescenți

FC-ul vancomicinei indică o variabilitate interindividuală largă la nou-născuții prematuri și la termen. La

nou-născuți, în urma administrării intravenoase, volumul de distribuție al vancomicinei variază între 0,38

și 0,97 L/kg, valori similare cu cele înregistrate la adulți, în timp ce clearance-ul variază între 0,63 și 1,4

ml/kg/minut. Timpul de înjumătățire variază între 3,5 și 10 ore și este mai lung decât la adulți, ceea ce

reflectă valorile obișnuit mai mici ale clearance-ului la nou-născuți.

La sugari și copii mai în vârstă, volumul de distribuție variază între 0,26-1,05 L/kg în timp ce clearance-ul

variază între 0,33-1,87 ml/kg/minut.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale

farmacologice privind evaluarea siguranţei şi toxicitatea după doze repetate. Sunt disponibile date limitate

privind efectele mutagene, nu există indicaţii privind niciun risc. Nu sunt disponibile studii de lungă

durată la animale cu privire la potenţialul carcinogen.

În cadrul studiilor de teratogenitate, în care la şoareci şi iepuri s-au administrat doze aproximativ

echivalente cu dozele terapeutice recomandate la om, ajustate in funcţie de suprafaţa corporală (mg/m2),

nu au fost observate efecte teratogene directe sau indirecte. Nu sunt disponibile studii la animale privind

utilizarea în perioada perinatală /postnatală şi efectele asupra fertilităţii.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nu este cazul.

6.2 Incompatibilităţi

Vancomicină MIP yare un pH scăzut. Acest lucru poate provoca instabilitate fizică sau chimică atunci

când este amestecat cu alte substanţe. Ca urmare, fiecare soluţie cu administrare parenterală trebuie

inspectată vizual înainte de utilizare pentru detectarea formării precipitatelor şi modificărilor de culoare.

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.

Tratament asociat

În cazul tratamentului asociat cu vancomicină şi alte antibiotice/chimioterapeutice, medicamentele trebuie

administrate separat.

Amestecurile de soluţii de vancomicină şi antibiotice beta-lactamice s-au dovedit a fi incompatibile din

punct de vedere fizic. Probabilitatea apariţiei de precipitate creşte pe măsura creşterii concentraţiilor de

vancomicină.

Între administrările de antibiotice se recomandă spălarea adecvată a liniilor de perfuzare intravenoasă. De

asemenea, se recomandă diluarea soluţiilor de vancomicină până la concentraţii 5 mg/ml sau mai mici.

Vancomicină MIP nu este autorizat pentru administrare sub formă de injecţie intravitroasă. S-a observat

formarea de precipitate ca urmare a administrării intravitroase de vancomicină şi ceftazidim utilizând

seringi şi ace separate, pentru tratamentul endoftalmitei.

Precipitatele formate în corpul vitros s-au dizolvat complet, dar lent, în decurs de 2 luni, pe parcursul

cărora s-a ameliorat şi acuitatea vizuală.

6.3 Perioada de valabilitate

2 ani

Valabilitatea soluției perfuzabile:

Stabilitatea chimică şi fizică a soluţiilor perfuzabile a fost dovedită pentru o perioadă de păstrare de 96 de

ore la temperaturi de 2-8°C. Din punct de vedere microbiologic soluţia perfuzabilă preparată trebuie

folosită imediat. În caz contrar răspunderea pentru condiţiile durata păstrării revine utilizatorului. De

regulă durata de păstrare de 24 de ore la 2-8 °C poate fi depăşită numai dacă prepararea soluţiei s-a

efectuat în condiţii aseptice controlate şi validate.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Pulbere pentru soluţie perfuzabilă:

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Vancomicină MIP 500 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă

Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 10 ml, închis cu dop gri din cauciuc

bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip ,,flip-off ”.

Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 15 ml, închis cu dop gri din cauciuc

bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip ,,flip-off ”.

Cutie 5 flacoane din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 10 ml, închise cu dop gri din cauciuc

bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip ,,flip-off ”.

Cutie 5 flacoane din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 15 ml, închise cu dop gri din cauciuc

bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip ,,flip-off ”.

Vancomicină MIP 1000 mg pulbere pentru soluție perfuzabilă

Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 20 ml, închis cu dop din cauciuc

bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip ,,flip-off ” cu pulbere pentru

soluţie perfuzabilă.

Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 25 ml, închis cu dop din cauciuc

bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip ,,flip-off ” cu pulbere pentru

soluţie perfuzabilă.

Cutie 5 flacoane din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 20 ml, închise cu dop din cauciuc

bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip ,,flip-off ” cu pulbere pentru

soluţie perfuzabilă.

Cutie 5 flacoane din sticlă incoloră, de tip I, cu capacitatea de 25 ml, închise cu dop din cauciuc

bromobutilic, sigilat cu capsă metalică prevăzută cu disc din plastic, tip ,,flip-off ” cu pulbere pentru

soluţie perfuzabilă.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Pulberea trebuie reconstituită şi concentratul rezultat trebuie diluat ulterior, înaintea utilizării.

Prepararea concentratului pentru perfuzie

Se dizolvă conţinutul flaconului care conţine vancomicină 500 mg în 10 ml apă pentru preparate

injectabile.

Se dizolvă conţinutul flaconului care conţine vancomicină 1000 mg în 20 ml apă pentru preparate

injectabile.

Un ml soluţie reconstituită conţine vancomicină 50 mg.

pH=2,5 – 4,5.

Pentru a preveni precipitarea din cauza pH-ului scăzut al soluţiei de clorhidrat de vancomicină, toate

tuburile şi cateterele pentru administrare intravenoasă trebuie spălate cu un jet de soluţie salină.

Aspectul concentratului pentru soluţie perfuzabilă

Soluţie limpede, incoloră, fără particule.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului după reconstituire, vezi pct. 6.3.

Prepararea soluţiei perfuzabile

Vancomicină MIP poate fi diluat cu apă pentru preparate injectabile, soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml

sau soluţie de glucoză 50 mg/ml.

Flacon conţinând vancomicină 500 mg.

Pentru a obţine o soluţie perfuzabilă cu concentraţia de 5 mg/ml se diluează 10 ml concentrat pentru

soluţie perfuzabilă cu 90 ml soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml sau cu 90 ml soluţie de glucoză 50 mg/ml

şi se administrează sub formă de perfuzie intravenoasă.

Flacon conţinând vancomicină 1000 mg:

Pentru a obţine o soluţie perfuzabilă cu concentraţia de 5 mg/ml se diluează 20 ml concentrat pentru

soluţie perfuzabilă cu 180 ml soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml sau cu 180 ml soluţie de glucoză

50 mg/ml şi se administrează sub formă de perfuzie intravenoasă.

Aspectul soluţiei perfuzabile

Înaintea administrării, soluţia trebuie inspectată vizual în vederea identificării prezenţei de particule şi a

modificărilor de culoare.

Soluţia trebuie utilizată numai dacă este limpede şi fără particule.

Concentraţia soluţie perfuzabile de vancomicină nu trebuie să depăşească 5 mg/ml.

Doza dorită trebuie administrată lent prin perfuzie intravenoasă, cu un ritm care nu depăşeşte

10 mg/minut, timp de cel puţin 60 minute sau mai mult.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului după diluare, vezi pct. 6.3.

Exemplu: pentru obţinerea unei doze de 20 mg/kg pentru un copil (10 kg) este necesară o cantitate de

vancomicină 200 mg, echivalentă cu 40 ml soluţie perfuzabilă.

Rata perfuziei nu trebuie să depăşească în nici o circumstanţă 10 mg/min.

Instrucţiunile de manipulare sunt incluse în ambalaj.

Prepararea soluției orale:

Conținutul unui flacon de 500 mg se dizolvă în circa 10 ml apă. Conținutul unui flacon de 1000 mg se

dizolvă în circa 20 ml apă. Agitați flaconul până la dizolvarea completă a pulberii și obținerea unei soluții

clare. Doza necesară (250 mg la fiecare 6 ore pentru adulți respectiv 40 mg/kg în 3-4 prize zilnic la copii)

poate fi dată pacientului să bea sau administrată printr-o sondă gastrică. Se pot adăuga corective pentru

îmbunătățirea gustului.

Eliminare

Flacoanele sunt numai de unică folosinţă. Medicamentul neutilizat trebuie aruncat.

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

MIP PHARMA GmbH

Kirkeler Str. 41

66440 Blieskastel

Germania

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

13302/2020/01-02-03-04

13303/2020/01-02-03-04

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: Martie 2015

Data reînnoirii autorizației: Iunie 2020

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Iunie 2020

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro .