Sobyc 2,5 mg comprimate filmate

Prospect Sobyc 2,5 mg comprimate filmate

Producator: KRKA, d.d., Novo mesto

Clasa ATC: sistem cardiovascular; betablocante selective, codul ATC: C07AB07.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11348/2019/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10 Anexa 2

11349/2019/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10

11350/2019/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Sobyc 2,5 mg comprimate filmate

Sobyc 5 mg comprimate filmate

Sobyc 10 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat conţine fumarat de bisoprolol 2,5 mg.

Fiecare comprimat filmat conţine fumarat de bisoprolol 5 mg.

Fiecare comprimat filmat conţine fumarat de bisoprolol 10 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat (comprimat)

Sobyc 2,5 mg: comprimate filmate de culoare albă până la aproape albă, ovale, uşor biconvexe, marcate

pe una dintre feţe (lungime: 8,3–8,7 mm, lăţime: 5,5 mm, grosime: 3,2–3,7 mm). Comprimatul poate fi

divizat în doze egale.

Sobyc 5 mg: comprimate filmate de culoare galben maroniu deschis, ovale, uşor biconvexe, marcate pe

una dintre feţe (lungime: 8,3–8,7 mm, lăţime: 5,5 mm, grosime: 3,2–3,7 mm). Comprimatul poate fi

divizat în doze egale.

Sobyc 10 mg: comprimate filmate de culoare galben maroniu deschis, rotunde, uşor biconvexe cu margini

teşite, marcate pe una dintre feţe (diametrul: 10,0–10,3 mm, grosime: 3,1–3,5 mm). Comprimatul poate fi

divizat în doze egale.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Tratamentul hipertensiunii arteriale.

Tratamentul bolii cardiace ischemice (angină pectorală).

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu funcţie sistolică ventriculară redusă, în asociere cu

inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), diuretice şi, opţional, glicozide cardiace (pentru

informaţii suplimentare vezi pct 5.1).

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Tratamentul hipertensiunii arteriale şi al anginei pectorale cronice stabile

Adulţi

Doza trebuie ajustată individual. Doza uzuală este de 10 mg o dată pe zi, iar doză maximă recomandată

este de 20 mg pe zi. La unii pacienţi poate fi adecvată doza de 5 mg pe zi.

Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică

La pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică uşoară până la moderată, în mod normal nu este necesară

ajustarea dozei.

La pacienţii cu insuficienţă renală severă terminală (clearance al creatininei < 20 ml/min) sau insuficienţă

hepatică severă, doza de bisoprolol nu trebuie să depăşească 10 mg o dată pe zi. Trebuie utilizată o doză

mai mică. Există date limitate privind utilizarea bisoprololului la pacienţii care efectuează şedinţe de

dializă, dar nu există date care să recomande ajustarea dozei.

Vârstnici

În mod normal nu este necesară ajustarea dozei, dar pentru unii pacienţi doza de 5 mg pe zi poate fi

adecvată; similar altor adulţi, în cazul insuficienţei renale sau hepatice severe, poate fi necesară scăderea

dozei.

Copii şi adolescenţi

Nu există experienţă cu privire la utilizarea bisoprolol la copii şi adolescenţi, prin urmare nu este

recomandată administrarea la această grupă de pacienţi.

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile

Adulţi

Tratamentul standard al insuficienţei cardiace cronice se compune din inhibitori ai ECA (sau un blocant al

receptorilor angiotensinei, în cazul intoleranţei la inhibitori ai ECA), un beta-blocant, diuretice şi, atunci

când este cazul, glicozide cardiace. La iniţierea tratamentului cu bisoprolol, pacienţii trebuie să fie clinic

stabili (fără insuficienţă cardiacă acută)

Este recomandat ca medicul curant să aibă experienţă în tratamentul insuficienţei cardiace cronice.

În timpul şi în perioada următoare creşterii dozei, poate apărea agravarea tranzitorie a insuficienţei

cardiace, hipotensiune arterială sau bradicardie.

Faza de titrare

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu bisoprolol necesită o fază de titrare.

Tratamentul cu bisoprolol trebuie început cu o creştere graduală, conform următorilor paşi:

• 1,25 mg o dată pe zi timp de o săptămână, dacă e bine tolerat se creşte la
• 2,5 mg o dată pe zi pentru încă o săptămână; dacă e bine tolerat se creşte la
• 3,75 mg o dată pe zi pentru încă o săptămână; dacă e bine tolerat se creşte la
• 5 mg o dată pe zi pentru următoarele 4 săptămâni; dacă e bine tolerat se creşte la
• 7,5 mg o dată pe zi pentru următoarele 4 săptămâni; dacă e bine tolerat se creşte la
• 10 mg o dată pe zi pentru tratamentul de întreţinere

Doza maximă recomandată este de 10 mg o dată pe zi.

În timpul fazei de titrare este recomandată monitorizarea atentă a semnelor vitale (frecvenţă cardiacă,

tensiune arterială) şi a simptomelor agravării insuficienţei cardiace. Simptomele pot să apară chiar din

prima zi de la iniţierea tratamentului.

Modificarea tratamentului

Dacă doza maximă recomandată nu este bine tolerată, trebuie luată în considerare reducerea treptată a

dozei.

În cazul agravării tranzitorii a insuficienţei cardiace, al hipotensiunii arteriale sau bradicardiei, este

recomandată reconsiderarea dozelor medicamentelor administrate concomitente. De asemenea, poate fi

necesară scăderea temporară a dozei de bisoprolol sau considerarea întreruperii tratamentului.

Reînceperea tratamentului şi/sau creşterea dozei cu bisoprolol trebuie întotdeauna luată în considerare

când pacientul redevine clinic stabil.

Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică

Nu există informaţii referitoare la farmacocinetica bisoprololului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă

cronică sau insuficienţă renală sau hepatică. Ajustarea dozei la aceste categorii trebuie făcută cu precauţie

specială.

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei.

Copii şi adolescenţi

Nu există experienţă cu privire la utilizarea bisoprolol la copii şi adolescenţi, prin urmare nu este

recomandată administrarea la această grupă de pacienţi.

Tratamentul cu bisoprolol este în general un tratament de lungă durată. Tratamentul cu bisoprolol nu

trebuie întrerupt brusc, mai ales la pacienţii cu boală ischemică cardiacă, deoarece poate determina

agravarea clinică a pacientului. Dacă se intenţionează întreruperea tratamentului, este recomandată

scăderea treptată a dozei.

Mod de administrare

Administrare orală.

Sobyc trebuie administrat dimineaţa şi poate fi administrat cu alimente. Comprimatele trebuie înghiţite cu

lichid şi nu trebuie mestecate.

4.3 Contraindicaţii

Bisoprololul este contraindicat la pacienţii cu:

• hipersensibilitate la bisoprolol sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1
• insuficienţă cardiacă acută sau în timpul episoadelor de insuficienţă cardiacă decompensată, ce

necesită tratament inotrop administrat pe cale intravenoasă

• şoc cardiogen
• bloc atrio-ventricular (AV) de gradul II sau III (fără pacemaker)
• sindrom de sinus bolnav
• bloc sino-atrial
• bradicardie simptomatică (frecvenţă cardiacă sub 60 bătăi/minut înaintea iniţierii tratamentului)
• hipotensiune arterială simptomatică (tensiune arterială sistolică <100 mmHg)
• astm bronşic sever sau boală pulmonară obstructivă cronică severă
• forme severe de boală ocluzivă arterială periferică sau forme severe de sindrom Raynaud
• feocromocitom netratat (vezi secţiunea 4.4)
• acidoză metabolică.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Tratamentul cu bisoprolol al insuficienţei cardiace cronice stabile trebuie iniţiat cu o fază de titrare

specială (vezi pct. 4.2).

Tratamentul cu bisoprolol nu trebuie întrerupt brusc, mai ales la pacienţii cu boală cardiacă ischemică,

decât dacă este clar indicat acest lucru, deoarece poate determina o agravare a stării clinice (vezi pct. 4.2).

Iniţierea şi întreruperea tratamentului cu bisoprolol necesită monitorizare regulată.

Nu există experienţă terapeutică pentru tratamentul cu bisoprolol în insuficienţă cardiacă la pacienţii cu

următoarele boli şi afecţiuni:

• diabet zaharat insulino-dependent (tip I)
• afecţiuni severe ale funcţiei renale
• afecţiuni severe ale funcţiei hepatice
• cardiomiopatie restrictivă
• boli congenitale ale inimii
• valvulopatii organice semnificative hemodinamic
• infarct miocardic în ultimele 3 luni.

Bisoprololul trebuie utilizat cu precauţie în:

• bronhospasm (astm bronşic, boală obstructivă a căilor respiratorii)
• diabet zaharat cu variaţii mari ale valorilor glicemiei. Simptomele hipoglicemiei pot fi mascate (de

exemplu, tahicardie, palpitaţii sau transpiraţii).

• repaus alimentar strict
• tratament de desensibilizare în desfăşurare. Similar altor beta-blocante, bisoprololul poate creşte atât

sensibilitatea la alergeni cât şi severitatea reacţiilor anafilactice. Tratamentul cu epinefrină nu dă

întotdeauna rezultatele terapeutice aşteptate.

• bloc atrio-ventricular de gradul I
• angină Printzmetal
• boală ocluzivă arterială periferică (agravarea simptomelor poate aparea în special la începutul

tratamentului).

La pacienţii cărora li se efectuează anestezie generală, blocarea receptorilor beta reduce incidenţa

aritmiilor şi a ischemiei miocardice în timpul inducţiei şi intubării şi în perioada post-operatorie.

Perioperator, este recomandată în mod frecvent menţinerea blocării receptorilor beta. Anestezistul trebuie

să ştie de blocarea receptorilor beta, din cauza potenţialelor interacţiuni cu alte medicamente, din care pot

rezulta bradiaritmii, atenuarea tahicardiei reflexe şi scăderea capacităţii reflexe de compensare a pierderii

de sânge. Dacă se consideră necesară întreruperea tratamentului cu beta-blocante înainte de intervenţia

chirurgicală, aceasta trebuie făcută treptat şi încheiată cu 48 de ore înainte de anestezie.

Utilizarea concomitentă a bisoprololului cu antagonişti de calciu, de tipul verapamilului sau diltiazemului,

cu medicamente antiaritmice din clasa I şi cu medicamente antihipertensive cu acţiune centrală nu este, în

general, recomandată; pentru detalii, vezi pct. 4.5.

În astmul bronşic sau în altă boală pulmonară obstructivă cronică simptomatică, este recomandat tratament

concomitent cu bronhodilatatoare. Ocazional, la pacienţii cu astm bronşic poate apărea o creştere a

rezistenţei căilor respiratorii, prin urmare poate fi necesară creşterea dozei de beta2- stimulante.

Pacienţilor cu psoriazis sau cu antecedente de psoriazis nu trebuie să li se administreze beta-blocante (de

exemplu bisoprolol), decât după o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu.

La pacienţii cu feocromocitom, bisoprololul nu trebuie administrat înainte de blocarea receptorilor alfa.

În timpul tratamentului cu bisoprolol, simptomele tireotoxicozei pot fi mascate.

Similar altor beta-blocante, bisoprololul poate determina creşterea sensibilităţii la alergeni şi exacerbează

simptomele reacţiei anafilactice.

Sodiu

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „nu conține

sodiu”.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Asocieri nerecomandate

Antagonişti ai canalelor de calciu de tip verapamil şi, într-o măsură mai mică, de tip diltiazem Influenţă

negativă asupra contractilităţii şi conducerii atrio-ventriculare. Administrarea intravenoasă de verapamil la

pacienţii sub tratament cu beta-blocante poate determina hipotensiune arterială marcată şi bloc atrio-

ventricular.

Medicamente antiartmice din clasa I (de exemplu quinidina, disopiramida, lidocaina, fenitoina;

flecainidă, propafenonă)

Efectul asupra timpului de conducere atrio-ventricular poate fi potenţat, şi efectul negativ inotrop crescut.

Medicamentele ce acţionează la nivel central (de exemplu clonidina, metildopa, moxonidina, rilmenidina)

Utilizarea concomitentă a medicamentelor antihipertensive cu acţiune centrală poate scădea tonusul

central simpatic (reducerea ritmului şi debitului cardiac, vasodilataţie). Întreruperea bruscă a acestora, mai

ales dacă este efectuată înaintea întreruperii beta-blocantelor, poate creşte riscul efectului de „rebound” al

hipertensiunii arteriale.

Asocieri care trebuie utilizate cu precauţie

Antagonişti ai canalelor de calciu de tip dihidropiridină (de exemplu:nifedipină, felodipină şi amlodipină)

Administrarea concomitentă poate creşte riscul de hipotensiune arterială şi nu poate fi exclusă o creştere a

riscului de deteriorare ulterioară a funcţiei de pompă a ventriculului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.

Medicamente antiaritmice din clasa a III-a (de exemplu: amiodarona)

Efectul asupra timpului de conducere atrio-ventricular poate fi potenţat.

Beta-blocanţii topici (de exemplu picături de ochi pentru tratamentul glaucomului)

Pot potenţa efectul sistemic al bisoprololului.

Medicamente parasimpatomimetice

Utilizarea concomitentă poate creşte timpul de conducere atrio-ventricular şi riscul de bradicardie.

Insulină şi medicamente antidiabetice orale

Creşte efectul scăderii glicemiei. Blocada beta-adrenoreceptorilor poate masca simptomele hipoglicemiei.

Anestezice

Atenuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de hipotensiune arterială (pentru informaţii suplimentare

despre anestezia generală vezi pct. 4.4).

Glicozide digitalice

Scăderea ritmului cardiac, creşterea timpul de conducere atrio-ventricular

Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)

AINS pot reduce efectul hipotensiv al bisoprololului.

Medicamente beta-simpatomimetice (de exemplu: isoprenalina, dobutamina)

Utilizarea concomitentă cu bisoprolol poate scădea efectul ambelor medicamente.

Simpatomimetice care activează adrenoreceptorii alfa şi beta (de exemplu: noradrenalina, adrenalina)

Asocierea cu bisoprolol poate determina efecte vasoconstrictoare mediate prin receptorii alfa-adrenergici,

ce pot determina creşterea tensiunii arteriale şi exacerbarea claudicaţiei intermitente. Aceste interacţiuni

pot apărea mai ales în cazul beta-blocantelor neselective.

Administrarea concomitentă cu medicamente antihipertensive sau cu alte medicamente cu efect potenţial

de scădere a tensiunii arteriale (de exemplu: antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine) poate creşte

riscul de hipotensiune arterială.

Asocieri ce trebuie luate în considerare

Meflochină

Risc crescut de bradicardie.

Inhibitori ai monoaminoxidazei (cu excepţia inhibitorilor MAO-B)

Efect hipotensor accentuat al beta-blocantelor dar, de asemenea, risc de producere al puseului hipertensiv.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Efectele farmacologice ale bisoprololului pot fi dăunătoare asupra sarcinii şi/sau asupra fătului/nou-

născutului. În general, blocanţii receptorilor beta adrenergici reduc irigarea placentei, efect asociat cu

întârzierea creșterii, deces intrauterin, avort sau naştere prematură. La fetus sau la nou născut pot apărea

reacţii adverse (de exemplu hipoglicemia şi bradicardia). Dacă tratamentul cu blocante ale receptorilor

beta adrenergici este necesar, se preferă blocanţi selectivi ai receptorilor beta-1.

Bisoprololul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este absolut necesar. Dacă

tratamentul este indicat, trebuie monitorizat fluxul sanguin uteroplacentar şi creşterea fetală.

În cazul efectelor dăunătoare asupra sarcinii sau fătului, trebuie luat în considerare un tratament alternativ.

Nou-născutul trebuie atent monitorizat. În primele 3 zile de tratament, pot apărea simptome de

hipoglicemie şi bradicardie.

Alăptarea

Nu există date disponibile cu privire la excreţia bisoprololului în laptele matern uman. Prin urmare, în

timpul tratamentului cu bisoprolol nu este recomandată alăptarea.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Într-un studiu efectuat la pacienţi cu boală coronariană, bisoprololul nu a afectat capacitatea de a conduce

vehicule. Cu toate acestea, în funcţie de răspunsul individual al pacienţilor la tratament, nu pot fi excluse

efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Acestea trebuie luate în considerare

mai ales la iniţierea tratamentului şi după schimbarea medicaţiei, precum şi în cazul consumului

concomitent de alcool etilic.

4.8 Reacţii adverse

• Foarte frecvente (1/10)
• Frecvente (1/100 la <1>
• Mai puţin frecvente (1/1000 la <1>
• Rare (1/10000 la <1>
• Foarte rare (<1>
• Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Foarte Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare

frecvente frecvente

Tulburări psihice tulburări ale coşmaruri,

somnului, halucinaţii

depresie

Tulburări ale ameţeli, cefalee sincopă

sistemului nervos

Tulburări oculare scăderea conjunctivită

secreţiei

lacrimale (de

luat în

considerare dacă

pacientul poartă

lentile de

contact)

Tulburări tulburări ale

acustice şi auzului

vestibulare

Tulburări bradicardie agravarea tulburări ale

cardiace insuficienţei conducerii

cardiace AV

Tulburări senzaţie de frig hipotensiune

vasculare sau amorţeală a arterială

extremităţilor, ortostatică

hipotensiune

arterială

Tulburări bronhospasm rinită alergică

respiratorii, la pacienţii cu

toracice şi astm bronşic

mediastinale sau

antecedente

de boală

pulmonară

obstructivă

Tulburări gastro- simptome

intestinale gastrointestinale,

cum sunt greaţa,

vărsăturile,

diareea,

constipaţia

Tulburări hepatită

hepatobiliare

Afecţiuni reacţii de alopecie,

cutanate şi ale hipersensibilitate beta-

ţesutului (prurit, eritem blocantele

subcutanat tranzitoriu, pot

erupţie cutanată determina

tranzitorie) agravarea

psoriazisului

sau pot

induce o

erupţie

asemănătoare

psoriazisului

Tulburări slăbiciune

musculo- musculară şi

scheletice şi ale crampe

ţesutului musculare

conjunctiv

Tulburări ale tulburări ale

aparatului potenţei

genital şi sânului

Tulburări astenie,

generale şi la fatigabilitate

nivelul locului de

administrare

Investigaţii creşterea

diagnostice trigliceridemiei,

creşterea

concentraţiilor

enzimelor

hepatice (ALAT,

ASAT).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul

sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: [email protected].

4.9 Supradozaj

Simptome

În cazul supradozajului (de exemplu, doze zilnice de 15 mg în locul dozei de 7,5 mg) au fost raportate

bloc AV de gradul III, bradicardie şi ameţeli. În general, cele mai frecvente semne ale supradozării sunt

bradicardia, hipotensiunea arterială, bronhospasmul, insuficienţa cardiacă acută şi hipoglicemia. Până în

prezent, s-au raportat câteva cazuri de supradozaj (doză maximă: 2000 mg) cu bisoprolol, la pacienţi cu

hipertensiune arterială şi/sau ischemie coronariană, care au prezentat bradicardie şi/sau hipotensiune

arterială; toţi pacienţii s-au recuperat.

Există o variaţie mare de sensibilitate individuală la administrarea unei doze unice mari de bisoprolol, iar

pacienţii cu insuficienţă cardiacă sunt, probabil, foarte sensibili. Prin urmare, la aceşti pacienţi este

obligatorie iniţierea tratamentului prin creşterea gradată a dozelor, conform schemei terapeutice prezentate

la pct. 4.2.

Abordare terapeutică

În cazul de supradozaj se recomandă întreruperea tratamentului cu bisoprolol şi administrarea unei terapii

simptomatice şi de susţinere.

Datele limitate indică faptul că bisoprololul este greu dializabil.

Pe baza acţiunilor farmacologice şi ale recomandărilor pentru alte beta-blocante, trebuie luate în

considerare măsurile generale de susţinere, când sunt justificate din punct de vedere clinic.

Bradicardie: Administrarea intravenoasă de atropină. Dacă răspunsul nu este adecvat, poate fi

administrată ca măsură de precauţie isoprenalina sau alt medicament cu efect cronotrop pozitiv. În unele

situaţii, inserţia transvenoasă a unui pacemaker poate fi necesară.

Hipotensiune arterială: Trebuie administrate intravenos fluide şi vasopresoare. Administrarea

intravenoasă de glucagon poate fi utilă.

Bloc atrio-ventricular de gradul II sau III: Pacienţii trebuie atent monitorizaţi şi trataţi cu isoprenalină în

perfuzie sau aplicarea temporară a unui pacemaker.

Agravarea temporară a insuficienţei cardiace: Administrarea intravenoasă de diuretice, medicamente

inotrope, medicamente vasodilatatoare.

Bronhospasm: Administrarea de medicamente bronhodilatatoare, cum sunt isoprenalina, beta2-

simpatomimeticele sau aminofilina.

Hipoglicemie: Administrare intravenoasă de glucoză.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: sistem cardiovascular; betablocante selective, codul ATC: C07AB07.

Mecanism de acţiune

Bisoprololul este un blocant selectiv potent al receptorilor beta adrenergici, lipsit de activitate

simpatomimetică intrinsecă şi fără activitate relevantă de stabilizare membranară. Are afinitate scăzută

pentru receptorii beta din muşchii netezi de la nivelul bronhiilor şi vaselor, precum şi pentru receptorii

beta implicaţi în reglarea metabolismului. Prin urmare, nu este de aşteptat ca bisoprololul să influenţeze

rezistenţa căilor respiratorii şi efectele metabolice mediate beta . Selectivitatea beta depăşeşte intervalul

2 1

dozelor terapeutice.

Efecte farmacodinamice

Similar altor beta-blocante, mecanismul de acţiune în hipertensiunea arterială este neclar, dar este

cunoscut că bisoprololul scade marcant nivelul reninei plasmatice.

La pacienţi cu angină pectorală, blocarea receptorilor cardiaci beta determină o diminuare a activităţii

cardiace şi, prin urmare, scăderea consumului de oxigen al miocardului. Astfel, bisoprololul elimină sau

reduce eficace simptomatologia.

În cazul administrării la pacienţii cu boală coronariană fără insuficienţă cronică, bisoprololul reduce

frecvenţa cardiacă şi volumul bătaie, reducând astfel debitul cardiac şi consumul de oxigen. În cazul

administrării cronice, scade rezistenţa periferică crescută iniţial.

Eficacitate şi siguranţă clinică

În studiul CIBIS II au fost incluşi 2647 pacienţi. 83% (n=2202) au fost în clasa NYHA III şi 17% (n=445)

au fost în clasa NYHA IV. Pacienţii au prezentat insuficienţă cardiacă sistolică compensată (fracţie de

ejecţie <35%, evidenţiată prin ecocardiografie). Mortalitatea totală a fost redusă de la 17,3% la 11,8%

(reducere relativă de 34%). A fost observată o scădere a morţii subite (3,6% comparativ cu 6,3%, reducere

relativă 36%). În final, a fost observată o îmbunătăţire semnificativă a stării funcţionale, conform

clasificării NYHA. În timpul fazei de iniţiere şi titrare a tratamentului cu bisoprolol administrat în spital, a

fost observată bradicardie (0,53%), hipotensiune arterială (0,23%) şi decompensare acută (4,97%), cu

frecvenţă similară grupului placebo (0%, 0,3% şi, respectiv 6,74%). Numărul de accidente vasculare

cerebrale severe şi fatale în timpul perioadei totale de studiu a fost de 20 în grupul cu bisoprolol şi 15 în

grupul placebo.

În studiul CIBIS III s-au investigat 1010 pacienţi cu vârstă > 65 de ani cu insuficienţă cardiacă cronică

uşoară până la moderată (CHF; clasa NYHA II sau III ) şi cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng < 35%,

care nu au fost trataţi anterior cu inhibitori ECA, medicamente beta-blocante sau blocante ale receptorilor

angiotensinei. După un tratament de iniţiere de 6 luni cu bisoprolol sau enalapril, pacienţii au fost trataţi

cu o combinaţie de bisoprolol şi enalapril, timp de 6 până la 24 de luni.

Când bisoprololul a fost utilizat ca tratament iniţial timp de 6 luni, a apărut o tendinţă de creştere a

frecvenţei agravării insuficienţei cardiace cronice. În cadrul analizei protocolului nu a fost demonstrată

inferioritatea tratamentului iniţiat cu bisoprolol, comparativ cu tratamentul iniţiat cu enalapril, cu toate că

cele două modalităţi de iniţiere ale tratamentului pentru insuficienţă cardiacă cronică au arătat o incidenţă

similară în criteriul de evaluare primar combinat, în ceea ce priveşte mortalitatea şi spitalizarea la sfârşitul

studiului (32,4% în grupul celor iniţiaţi cu bisoprolol comparativ cu 33,1% în grupul celor iniţiaţi cu

enalapril din populaţia protocolului). Studiul arată că bisoprololul poate fi utilizat, de asemenea, la

pacienţii vârstnici cu insuficienţă cardiacă cronică uşoară până la moderată.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

După administrare orală, bisoprololul este bine absorbit şi are o biodisponibilitate de aproximativ 90%.

Distribuţie

Volumul aparent de distribuţie este de 3,5 l/kg. Legarea de proteinele plasmatice a bisoprololului este de

aproximativ 30%.

Metabolizare şi eliminare

Bisoprololul este eliminat din organism pe 2 căi: 50% este metabolizat la nivel hepatic în metaboliţi

inactivi, care sunt eliminaţi pe cale renală; restul de 50% este excretat sub formă nemodificată pe cale

renală. Clearance-ul total este de aproximativ 15 l/oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare

(10-12 ore) asigură o eficacitate de 24 de ore după administrarea unei doze zilnice unice.

Linearitate

Cinetica bisoprololului este lineară şi independentă de vârstă.

Grupe speciale de pacienţi

Deoarece eliminarea se face în aceeaşi proporţie pe cale renală şi hepatică, la pacienţii cu insuficienţă

hepatică sau renală nu este necesară ajustarea dozei. Farmacocinetica la pacienţii cu insuficienţă cardiacă

cronică stabilă şi insuficienţă hepatică sau renală nu a fost studiată. La pacienţii cu insuficienţă cardiacă

cronică (stadiul III NYHA) valorile plasmatice ale bisoprololului sunt mai ridicate şi timpul de

înjumătăţire plasmatică prin eliminare este prelungit în comparaţie cu voluntarii sănătoşi. Concentraţia

plasmatică maximă la starea de echilibru este de 64±21ng/ml după o doză zilnică de 10 mg, iar timpul de

înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 17±5 ore.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale

farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea sau

carcinogenitatea.

Similar altor beta-blocante, bisoprololul a determinat toxicitate maternă (diminuarea aportului alimentar şi

scăderea în greutate) şi embrio/fetală (creşterea incidenţei resorbţiilor, greutate scăzută a puilor la naştere,

întârziere a dezvoltării fizice) în cazul utilizării dozelor mari, dar nu a avut efect teratogen.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu

Celuloză microcristalină

Amidonglicolat de sodiu tip A

Povidonă K30

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Stearat de magneziu (E470b)

Film

Hipromeloză 2910

Macrogol 400

Dioxid de titan (E171)

Talc

Oxid galben de fer (E172) –numai pentru comprimatele filmate de 5 mg şi 10 mg

Oxid roşu de fer (E172) -numai pentru comprimatele filmate de 5 mg şi 10 mg

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină şi umiditate.

Acest medicament nu necesită condiţii speciale de temperatură pentru păstrare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Blistere (Al/Al): cutie cu 10, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 84, 90 şi 100 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale la eliminare.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

KRKA, d.d., Novo mesto

Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto

Slovenia

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

11348/2019/01 – ambalaj cu 10 comprimate filmate

11348/2019/02 – ambalaj cu 20 comprimate filmate

11348/2019/03 – ambalaj cu 28 comprimate filmate

11348/2019/04 – ambalaj cu 30 comprimate filmate

11348/2019/05 – ambalaj cu 50 comprimate filmate

11348/2019/06 – ambalaj cu 56 comprimate filmate

11348/2019/07 – ambalaj cu 60 comprimate filmate

11348/2019/08 – ambalaj cu 84 comprimate filmate

11348/2019/09 – ambalaj cu 90 comprimate filmate

11348/2019/10 – ambalaj cu 100 comprimate filmate

11349/2019/01 – ambalaj cu 10 comprimate filmate

11349/2019/02 – ambalaj cu 20 comprimate filmate

11349/2019/03 – ambalaj cu 28 comprimate filmate

11349/2019/04 – ambalaj cu 30 comprimate filmate

11349/2019/05 – ambalaj cu 50 comprimate filmate

11349/2019/06 – ambalaj cu 56 comprimate filmate

11349/2019/07 – ambalaj cu 60 comprimate filmate

11349/2019/08 – ambalaj cu 84 comprimate filmate

11349/2019/09 – ambalaj cu 90 comprimate filmate

11349/2019/10 – ambalaj cu 100 comprimate filmate

11350/2019/01 – ambalaj cu 10 comprimate filmate

11350/2019/02 – ambalaj cu 20 comprimate filmate

11350/2019/03 – ambalaj cu 28 comprimate filmate

11350/2019/04 – ambalaj cu 30 comprimate filmate

11350/2019/05 – ambalaj cu 50 comprimate filmate

11350/2019/06 – ambalaj cu 56 comprimate filmate

11350/2019/07 – ambalaj cu 60 comprimate filmate

11350/2019/08 – ambalaj cu 84 comprimate filmate

11350/2019/09 – ambalaj cu 90 comprimate filmate

11350/2019/10 – ambalaj cu 100 comprimate filmate

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: Februarie 2014

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Ianuarie 2019

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Ianuarie 2019