Prospect Paroxetină Teva 10 mg comprimate filmate
Producator: TEVA B.V.
Clasa ATC: antidepresive – inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, codul ATC:
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 15408/2024/01-02-03-04-05-06-07-08 Anexa 2
15409/2024/01-24
15410/2024/01-02
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Paroxetină Teva 10 mg comprimate filmate
Paroxetină Teva 20 mg comprimate filmate
Paroxetină Teva 30 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine paroxetină 10 mg sub formă de clorhidrat.
Fiecare comprimat filmat conţine paroxetină 20 mg sub formă de clorhidrat.
Fiecare comprimat filmat conţine paroxetină 30 mg sub formă de clorhidrat.
Excipienți cu efect cunoscut
20 mg: Comprimatele filmate conțin lecitină de soia 0,300 mg (pot conține proteină de soia).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
Paroxetină Teva 10 mg comprimate filmate
rotunde, de culoare galbenă, biconvexe, cu diametrul de 8 mm, cu linie mediană pe o faţă.
Paroxetină Teva 20 mg comprimate filmate
rotunde, de culoare albă, biconvexe, cu diametrul de 10 mm, cu linie mediană pe o faţă și marcate cu
“P20” pe cealaltă faţă.
Paroxetină Teva 30 mg comprimate filmate
rotunde, de culoare albastră, biconvexe, cu diametrul de 12 mm, cu linie mediană pe o faţă și marcate
cu “P30” pe cealaltă faţă.
10 mg și 30 mg
Linia de divizare nu este destinată ruperii comprimatului.
20 mg
Comprimatul poate fi împărțit în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul
- Episoadelor depresive majore
- Tulburărilor obsesiv-compulsive
- Atacurilor de panică cu sau fără agorafobie
- Tulburărilor de anxietate socială / fobie socială
- Tulburărilor de anxietate generalizată
- Sindromului de stres post-traumatic.
4.2 Doze şi mod de administrare
Posologie
Episod depresiv major
Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. În general, ameliorarea stării pacientului apare după
o săptămână de tratament, dar poate fi evidentă doar din cea de a doua săptămână de tratament.
Ca şi în cazul celorlaltor medicamente antidepresive, doza trebuie evaluată şi ajustată, dacă este nevoie,
după 3 până la 4 săptămâni de la începerea tratamentului şi ulterior în funcţie de datele clinice. La unii
pacienţi cu răspuns insuficient la doza de 20 de mg, doza poate fi crescută treptat, cu câte 10 mg, până
la maxim 50 mg paroxetină pe zi, în funcţie de răspunsul pacientului.
Durata tratamentului la pacienţii cu depresie trebuie să fie suficient de lungă, cel puţin 6 luni, pentru a
asigura dispariţia simptomelor.
Tulburare obsesiv-compulsivă (TOC)
Doza zilnică recomandată este de 40 mg paroxetină. Se începe cu o doză de 20 mg/zi, care poate fi
crescută treptat, cu câte 10 mg, până la doza recomandată. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu
doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia prin creşterea dozei treptat până
la o doză maximă de 60 mg paroxetină/zi.
Durata tratamentului la pacienţii cu TOC trebuie să fie suficient de lungă pentru a asigura dispariţia
simptomelor. Această perioadă poate fi de câteva luni sau chiar mai lungă (vezi pct. 5.1).
Atac de panică
Doza zilnică recomandată este de 40 mg paroxetină. Se începe cu o doză de 10 mg/zi, care este crescută
treptat, cu câte 10 mg, în funcţie de răspunsul pacientului, până la doza recomandată. Se recomandă
iniţierea tratamentului cu doze mici pentru a reduce la minim potenţiala agravare a simptomatologiei,
despre care se ştie că poate apărea în fazele iniţiale ale tratamentului acestei afecţiuni. Dacă după câteva
săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia prin
creşterea treptată a dozei până la o doză maximă de 60 mg/zi.
Durata tratamentului la pacienţii cu atacuri de panică trebuie să fie suficient de lungă pentru a asigura
dispariţia simptomelor. Această perioadă poate fi de câteva luni sau chiar mai lungă (vezi pct. 5.1).
Tulburare de anxietate socială / fobie socială
Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza
recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia de creşterea treptată a dozei, cu câte
10 mg, până la o doză maximă de 50 mg/zi. Utilizarea pe termen lung trebuie monitorizată în mod
regulat (vezi pct. 5.1).
Tulburare de anxietate generalizată
Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza
recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia prin creşterea treptată a dozei, cu câte
10 mg, până la o doză maximă de 50 mg/zi. Utilizarea pe termen lung trebuie monitorizată în mod
regulat (vezi pct. 5.1).
Sindromul de stres post-traumatic
Doza zilnică recomandată este de 20 mg. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată
răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia prin creşterea dozei treptat, cu câte 10 mg, până la
o doză maximă de 50 mg/zi. Utilizarea pe termen lung trebuie monitorizată în mod regulat (vezi pct.
5.1).
Informații generale
Simptome de sevraj care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină
Trebuie evitată oprirea bruscă a tratamentului (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8). Regimul de scădere a dozei
utilizat în studiile clinice constă în reducerea la intervale de câte o săptămână a dozei zilnice cu câte 10
mg. Dacă după scăderea dozei sau întreruperea tratamentului apar simptome inacceptabile, poate fi avută
în vedere reluarea tratamentului cu ultima doză prescrisă. Ulterior, medicul poate continua reducerea
dozei, dar într-un ritm mai lent.
Grupe speciale de pacienţi
Vârstnici
La vârstnici au fost observate concentraţii plasmatice crescute de paroxetină, dar intervalul
concentraţiilor se suprapune cu cel observat la subiecţii tineri. Tratamentul se începe cu dozele
recomandate la adult. Creşterea dozei poate fi utilă la o parte din pacienţi, dar doza maximă zilnică nu
trebuie să depăşească 40 mg.
Copii şi adolescenţi
Copii şi adolescenţi (7-17 ani)
Paroxetina nu trebuie utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor deoarece studiile clinice
controlate au constatat că paroxetina este asociată cu un risc crescut de comportament suicidar şi
ostilitate. În plus, în aceste studii eficacitatea nu a fost demonstrată în mod adecvat (vezi pct 4.4 şi 4.8).
Copii cu vârsta sub 7 ani
Utilizarea paroxetinei nu a fost studiată la copii cu vârsta sub 7 ani. Paroxetina nu trebuie utilizată, atât
timp cât siguranţa şi eficacitatea la această grupă de vârstă nu au fost stabilite.
Insuficienţă renală / hepatică
Pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min) sau cei cu
disfuncţie hepatică severă prezintă nivele plasmatice crescute de paroxetină. De aceea, dozele
administrate trebuie să se încadreze în limita inferioară a intervalului de doze recomandate.
Mod de administrare
Se recomandă administrarea paroxetinei o dată pe zi, dimineaţa, în timpul mesei. Comprimatele trebuie
înghițite, nu mestecate.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanța activă, soia, arahide sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1.
Administrarea în asociere cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO). În situaţii excepţionale,
linezolid (un antibiotic care este un inhibitor reversibil, neselectiv de monoaminooxidază), poate fi
administrat în combinaţie cu paroxetină dacă există posibilitatea unei atente supravegheri a simptomelor
serotoniei şi monitorizării tensiunii arteriale (vezi pct. 4.5).
Tratamentul cu paroxetină poate fi început:
- la două săptămâni de la oprirea unui IMAO ireversibil, sau
- la cel puţin 24 de ore după oprirea unui IMAO reversibil (de exemplu moclobemid, linezolid,
albastru de metilen- o substanţă de contrast preoperator care este un IMAO neselectiv
reversibil),
Trebuie să treacă cel puţin o săptămână între oprirea tratamentului cu paroxetină şi iniţierea
tratamentului cu orice IMAO.
Administrarea în asociere cu tioridazina sau pimozidă este contraindicată (vezi pct. 4.5).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul cu paroxetină trebuie iniţiat cu atenţie, la două săptămâni după oprirea tratamentului cu un
IMAO ireversibil sau la 24 de ore după oprirea tratamentului cu un IMAO reversibil. Doza de paroxetină
trebuie crescută treptat până la obţinerea unui răspuns optim (vezi pct. 4.3 şi pct. 4.5).
Copii şi adolescenţi
Paroxetina nu trebuie utilizată pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani. În studii
clinice, comportamentele suicidare (tentative de suicid şi idei suicidare) şi agresivitatea (predominant
agresiune, comportament de opoziţie şi mânie) au fost observate mai frecvent la copii şi adolescenţii
trataţi cu antidepresive comparativ cu cei trataţi cu placebo. Dacă totuşi, din motive clinice, se ia decizia
de iniţiere a terapiei, pacientul trebuie monitorizat cu atenţie pentru apariţia simptomelor suicidare. În
plus, nu există date despre siguranţa pe termen lung la copii şi adolescenţi în privinţa creşterii,
maturizării şi dezvoltării cognitive şi comportamentale.
Suicid/ ideaţie suicidară sau agravare a stării clinice
Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente
legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia unor semne consistente de remisiune. Dată fiind
posibilitatea ca situaţia să nu se amelioreze în primele săptămâni de tratament, pacienţii trebuie
monitorizaţi îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că
riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării.
Există şi alte afecţiuni psihice pentru care se prescrie paroxetină şi care se pot şi ele asocia cu risc crescut
de apariţie a unor evenimente legate de suicid. În plus, astfel de afecţiuni pot co-exista cu tulburări
depresive majore şi din această cauză tratamentul pacienţilor cu alte afecţiuni psihice trebuie să respecte
aceleaşi precauţii ca şi în cazul tratamentului pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.
Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări
semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de ideaţie
suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul tratamentului.
Rezultatele unei meta-analize a anumitor studii clinice controlate cu placebo efectuate cu medicamente
antidepresive la pacienţii adulţi au arătat existenţa unui risc accentuat de comportament suicidar în cazul
medicamentelor antidepresive comparativ cu placebo la pacienţi cu vârsta sub 25 de ani (vezi pct 5.1).
Terapia medicamentoasă a pacienţilor, şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc accentuat, trebuie să
fie însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după
modificarea dozelor. Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la
necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii
cu tentă de suicid precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după apariţia unor
astfel de simptome.
Acatizia/ agitaţia psihomotorie
Tratamentul cu paroxetină a fost asociat cu apariţia acatiziei, care se caracterizează printr-o stare
interioară de nelinişte şi agitaţie psihomotorie cum ar fi incapacitatea de a sta aşezat sau de a sta liniştit,
asociată de obicei cu o stare de stres subiectiv. Acatizia apare cel mai frecvent în cursul primelor
săptămâni de tratament. La pacienţii care dezvoltă aceste simptome creşterea dozei poate fi dăunătoare.
Sindromul serotoninergic/ Sindromul neuroleptic malign
În cazuri rare, în timpul tratamentului cu paroxetină, pot apare evenimente de tipul sindromului
serotoninergic sau asemănătoare sindromului neuroleptic malign, mai ales în cazul asocierii cu alte
medicamente serotoninergice şi / sau neuroleptice. Având în vedere că aceste afecţiuni pot pune în
pericol viaţa, tratamentul cu paroxetină trebuie oprit în cazul apariţiei unor astfel de evenimente
(caracterizate prin asociere de simptome cum ar fi hipertermia, rigiditatea, mioclonii, instabilitatea
sistemului autonom cu posibile fluctuaţii rapide ale semnelor vitale, modificări ale stării de conştienţă
inclusiv confuzie, iritabilitate, agitaţie extremă cu progresie spre delir şi comă) şi trebuie iniţiat tratament
de susţinere simptomatic. Paroxetina nu trebuie utilizată în asociere cu precursori ai serotoninei (de tipul
L-triptofanului, oxitriptanului) din cauza riscului de apariţie a sindromului serotoninergic (vezi pct. 4.3
şi pct. 4.5).
Mania
Ca toate celelalte antidepresive, paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu istoric de manie.
Administrarea paroxetinei trebuie întreruptă la orice pacient care intră într-o fază maniacală.
Insuficienţă renală/ hepatică
Se recomandă prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi la cei cu insuficienţă hepatică (vezi
pct. 4.2).
Diabet zaharat
La pacienţii cu diabet zaharat, tratamentul cu un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei (ISRS) poate
afecta controlul glicemiei. Poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină şi / sau medicamente
antidiabetice orale.
De asemenea, studiile indică o creștere a glicemiei la administrarea pravastatinei în asociere cu
paroxetină (vezi pct. 4.5).
Epilepsie
Ca şi alte antidepresive, paroxetina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii cu epilepsie.
Convulsii
Incidenţa globală a convulsiilor la pacienţii trataţi cu paroxetină este mai mică de 0,1%. Medicamentul
trebuie oprit la pacienţii care fac crize convulsive.
Terapia electroconvulsivantă (TEC)
Experienţa clinică în privinţa administrării de paroxetină concomitent cu terapia electroconvulsivantă
este limitată.
Glaucom
Ca şi alţi ISRS, paroxetina poate determina uneori midriază şi trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii
cu glaucom cu unghi închis sau istoric de glaucom.
Afecţiuni cardiace
La pacienţii cu afecţiuni cardiace trebuie respectate precauţiile uzuale acestei categorii.
Prelungirea QT
Au fost raportate cazuri de prelungire a intervalului QT în perioada de după punerea pe piaţă.
Paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu antecedente (familiale) de prelungire a
intervalului QT, administrare concomitentă de medicamente antiaritmice sau alte medicamente care pot
prelungi intervalul QT, afecţiuni cardiace preexistente relevante, cum sunt insuficienţă cardiacă, boală
cardiacă ischemică, bloc cardiac sau aritmii ventriculare, bradicardie şi hipokaliemie sau
hipomagneziemie (vezi pct 4.3 şi 4.5).
Hiponatremia
Apariţia hiponatremiei a fost raportată rar, mai ales la vârstnici. Se recomandă de asemenea precauţie la
pacienţii cu risc de hiponatremie, de exemplu prin medicaţie concomitentă sau ciroză hepatică.
Hiponatremia este de obicei reversibilă la oprirea tratamentului.
Hemoragii
Au fost raportate cazuri de manifestări hemoragice la nivel cutanat cum ar fi echimozele şi purpura, în
cursul tratamentului cu ISRS. Au fost de asemenea raportate şi alte manifestări hemoragice, de exemplu
hemoragii gastro-intestinale. Este posibil ca pacienţii vârstnici să aibă un risc crescut pentru evenimente
de sângerare non-menstruale.
ISRS/ IRSN poate crește riscul de hemoragie postpartum (vezi pct. 4.6, 4.8).
Se recomandă prudenţă la pacienţii la care se administrează concomitent ISRS şi anticoagulante orale,
medicamente care afectează funcţia plachetară sau alte medicamente care cresc riscul de sângerare (de
exemplu antipsihotice cum ar fi clozapina, fenotiazina, majoritatea ADT, acid acetil salicilic, AINS,
inhibitori COX-2) precum şi la pacienţii cu istoric de tulburări de coagulare sau care sunt predispuşi la
sângerări (vezi pct. 4.8).
Interacţiunea cu tamoxifen
Unele studii clinice au dovedit că eficacitatea tamoxifenului, evaluat în raport cu riscul recăderii/
mortalităţii cancerului de sân, poate fi redus când este administrat concomitent cu paroxetina, ca rezultat
al inhibiţiei ireversibile a CYP2D6 de către paroxetină (vezi pct. 4.5). Asocierea paroxetinei cu
tamoxifenul trebuie evitată în tratamentul de prevenţie a cancerului de sân.
Simptome de sevraj care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină
La oprirea tratamentului apar în mod frecvent simptome de sevraj, mai ales dacă întreruperea a fost
bruscă (vezi pct. 4.8). În studiile clinice apariţia evenimentelor adverse la oprirea tratamentului a avut
loc la 30% dintre pacienţii trataţi cu paroxetină comparativ cu 20% dintre pacienţii trataţi cu placebo.
Apariţia simptomelor de sevraj la oprirea tratamentului nu este echivalentă cu dependenţa
medicamentoasă.
Riscul de apariţie al simptomelor de sevraj este dependent de mai mulţi factori, inclusiv durata
tratamentului, doza utilizată şi rata de reducere a dozei.
Au fost raportate: ameţeli, tulburări senzoriale (inclusiv parestezii şi senzaţie de curentare şi tinitus),
tulburări de somn (inclusiv vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă, tremor, confuzie, transpiraţii,
cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări vizuale. În general, aceste
simptome sunt uşoare – moderate, totuşi, la unii pacienţi pot fi severe. Ele apar de obicei în primele zile
după oprirea tratamentului, dar a fost raportată, foarte rar, apariţia unor astfel de simptome la pacienţi
care, din neglijenţă, au omis o doză.
În general aceste simptome sunt auto – limitate şi se remit de obicei în 2 săptămâni, deşi la unii pacienţi
se pot prelungi (2-3 luni sau mai mult). Se recomandă deci ca paroxetina să fie oprită treptat pe o
perioadă de săptămâni sau luni, în funcţie de necesităţile pacientului (vezi pct. 4.2)
Disfuncție sexuală
Inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS)/inhibitorii recaptării serotoninei și noradrenalinei
(IRSN) pot cauza simptome de disfuncție sexuală (vezi pct. 4.8). Au existat raportări privind disfuncție
sexuală de lungă durată în care simptomele s-au menținut în pofida întreruperii administrării
ISRS/IRSN.
Sodiu
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic „nu
conţine sodiu”.
20 mg
Lecitină de soia
Acest medicament conţine lecitină de soia care poate conține proteină de soia și, prin urmare, poate duce
la reacții alergice la persoanele care sunt sensibile la arahide sau soia.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamente serotoninergice
Ca şi în cazul altor ISRS, administrarea concomitentă cu medicamente serotoninergice (inclusiv IMAO,
L-triptofan, triptani, tramadol, linezolid, albastru de metilen, ISRS, litiu, petidină şi preparate pe bază
de sunătoare – Hypericum perforatum) poate determina apariţia efectelor excesului de 5-HT (sindrom
serotoninergic: vezi pct. 4.4). Se recomandă prudenţă şi este necesară o supraveghere clinică mai atentă
în cazul asocierii acestor medicamente cu paroxetina.Se recomandă precauţie în utilizarea concomitentă
cu fentanil în anestezia generală sau în durerea cronică. Utilizarea concomitentă a paroxetinei cu IMAO
este contraindicată datorită riscului de sindrom serotoninergic (vezi pct.4.3).
Pimozida
Creşterea concentraţiilor plasmatice ale pimozidei în medie de 2,5 ori a fost demonstrată într-un studiu
clinic cu o doză mică, unică, de pimozidă (2 mg) administrată concomitent cu 60 mg paroxetină. Acest
fapt poate fi explicat prin proprietăţile cunoscute inhibitorii CYP2D6 ale paroxetinei. Datorită
indicaţiilor terapeutice restrânse ale pimozidei şi proprietăţii sale cunoscute de a prelungi intervalul QT,
utilizarea concomitentă a pimozidei şi paroxetinei este contraindicată (vezi pct. 4.3).
Medicamente care prelungesc intervalul QT
Riscul de prelungire a intervalului QTc şi/sau aritmii ventriculare (de exemplu. Torsada vârfurilor) poate
fi crescută în cazul utilizării concomitente a altor medicamente care prelungesc intervalul QTc (de
exemplu, unele antipsihotice) (vezi pct.4.4). Utilizarea concomitentă a tioridazinei și paroxetinei este
contraindicată, deoarece, ca și în cazul altor medicamente care inhibă enzima hepatică CYP450 2D6,
este contraindicată, paroxetina poate creşte concentraţiile plasmatice ale tioridazinei, ceea ce poate
prelungi intervalul QT (vezi pct.4.3).
Inhibitori/ inductori enzimatici
Metabolismul şi farmacocinetica paroxetinei pot fi afectate de inducţia sau inhibarea enzimelor care
metabolizează medicamentul.
Când paroxetina este administrată concomitent cu un medicament inhibitor enzimatic, trebuie folosite
dozele minime de paroxetină recomandate.
Nu se consideră necesară ajustarea dozei iniţiale când paroxetina este administrată împreună cu
medicamente inductoare enzimatic (de exemplu carbamazepina, rifampicina, fenobarbitalul, fenitoina)
sau cu fosamprenavir/ritonavir. Orice ajustare ulterioară a dozei (după iniţierea sau întreruperea
tratamentului cu un inductor enzimatic) trebuie efectuată în funcţie de efectul clinic (toleranţa şi
eficacitatea).
Blocante neuromusculare
ISRS pot reduce activitatea colinesterazei plasmatice, ducând la prelungirea acţiunii blocante
neuromusculare a mivacuriu şi suxametoniu.
Fosamprenavir/ritonavir
Administrarea concomitentă a 700/100 mg fosamprenavir/ ritonavir de două ori pe zi cu 20 mg
paroxetină la voluntari sănătoşi pe o perioadă de 10 zile a scăzut semnificativ concentraţiile plasmatice
ale paroxetinei cu aproximativ 55%. Concentraţiile plasmatice ale fosamprenavir/ ritonavir în timpul
administrării concomitente cu paroxetina au fost similare cu valorile de referinţă obţinute în alte studii,
indicând că paroxetina nu are niciun efect semnificativ asupra metabolismului fosamprenavir/ ritonavir.
Nu există date disponibile despre efectele pe termen lung, pe o perioadă ce depăşeşte 10 zile, ale
administrării concomitente de paroxetină cu fosamprenavir/ritonavir.
Prociclidina
Administrarea zilnică de paroxetină creşte în mod semnificativ nivelele plasmatice de prociclidină. În
cazul apariţiei efectelor anticolinergice, doza de prociclidină trebuie redusă.
Anticonvulsivante: carbamazepina, fenitoina, valproatul de sodiu.
Administrarea concomitentă nu pare să afecteze în nici un fel profilul farmacocinetic/farmacodinamic
la pacienţii cu epilepsie.
Acţiunea paroxetinei de inhibare a CYP2D6
Ca şi alte antidepresive, inclusiv alţi ISRS, paroxetina inhibă enzima CYP2D6 a citocromului P450.
Inhibarea CYP2D6 poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice ale medicamentelor
administrate concomitent care sunt metabolizate de către această enzimă. Printre acestea se numără
unele antidepresive triciclice (de exemplu clomipramină, nortriptilină şi desipramină), neuroleptice
fenotiazinice (de exemplu perfenazina şi tioridazina, vezi pct. 4.3 și ’ Medicamente care prelungesc
intervalul QT” la pct 4.5 de mai sus), risperidona, anumite antiaritmice din clasa 1c (de exemplu
propafenona şi flecainida) şi metoprololul. În cazul insuficienţei cardiace nu se recomandă asocierea de
paroxetină şi metoprolol, din cauza indicelui terapeutic îngust al metoprololului în această indicaţie.
În literatura de specialitate a fost raportată interacţiunea farmacocinetică dintre inhibitorii CYP2D6 şi
tamoxifen, prezentând o reducere cu 65-75% a concentraţiilor plasmatice ale uneia dintre cele mai active
forme de tamoxifen, adică endoxifen. Eficacitatea redusă a tamoxifenului a fost raportată în cazul
utilizării concomitente a unor antidepresive ISRS în unele studii. Deoarece nu poate fi exclus un efect
redus al tamoxifenului, administrarea concomitentă cu inhibitori puternici ai CYP2D6 (inclusiv
paroxetina) trebuie evitată ori de câte ori este posibil (vezi pct. 4.4).
Alcool etilic
Ca şi în cazul altor medicamente psihotrope, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite consumul de alcool etilic
în timpul tratamentului cu paroxetină.
Anticoagulante orale
Poate apare o interacţiune farmacodinamică între paroxetină şi anticoagulantele orale. Administrarea
concomitentă de paroxetină şi anticoagulante orale poate duce la creşterea activităţii anticoagulante şi
risc hemoragic. De aceea, paroxetina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii trataţi cu
anticoagulante orale (vezi pct. 4.4).
AINS, acid acetil salicilic şi alţi agenţi antiplachetari
Poate apare o interacţiune farmacodinamică între paroxetină şi AINS/acid acetil salicilic. Administrarea
concomitentă de paroxetină şi AINS/acid acetil salicilic poate duce la creşterea riscului hemoragic (vezi
pct. 4.4).
Se recomandă prudenţă la pacienţii care primesc ISRS concomitent cu anticoagulante orale,
medicamente care afectează funcţia plachetară sau cresc riscul de sângerare (de exemplu antipsihotice
atipice cum ar fi clozapina, fenotiazinele, majoritatea ADT, acid acetil salicilic, AINS, inhibitori de
COX-2) precum şi la pacienţi cu istoric de tulburări de coagulare sau afecţiuni care predispun la
sângerare.
Pravastatină
Studiile au indicat o interacție între paroxetină și pravastatină, ceea ce sugerează că asocierea paroxetinei
cu pravastatină poate determina creșterea glicemiei. Pacienții cu diabet zaharat tratați concomitent cu
paroxetină și pravastatină pot necesita ajustarea dozei de hipoglicemiant și/sau de insulină (vezi pct.
4.4).
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Studii clinice epidemiologice sugerează un risc crescut de malformaţii congenitale, în special
cardiovasculare (de exemplu, defect de sept atrial sau ventricular) asociate cu utilizarea paroxetinei în
primul trimestru de sarcină. Mecanismul este necunoscut. Datele disponibile sugerează faptul că riscul
de a avea un copil cu defect cardiovascular după expunerea maternă la paroxetină este mai mic de 2/100
comparativ cu o rată aşteptată de asemenea defecte la aproximativ 1/100 din populaţia generală.
Paroxetina trebuie utilizată în sarcină doar dacă acest lucru este absolut necesar. Femeile care
intenţionează să rămână gravide sau cele care au rămas gravide în timpul tratamentului trebuie sfătuite
să se adreseze medicului curant. Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului în timpul sarcinii
(vezi pct 4.2.).
Datele observaţionale au indicat un risc crescut (mai mic de 2 ori) de hemoragie postpartum după
expunerea la ISRS/IRSN în luna anterioară naşterii (vezi pct 4.4 şi 4.8).
Nou-născuţii trebuie supravegheaţi dacă la mamă s-a continuat administrarea de paroxetină în ultimele
luni de sarcină, în special în trimestrul trei.
Următoarele simptome pot apărea la nou-născuţi după administrarea de paroxetină la mamă în ultimele
luni de sarcină: tulburări respiratorii, cianoză, apnee, convulsii, instabilitate termică, dificultăţi de
alimentare, vărsături, hipoglicemie, hipertonie, hipotonie, reflexe exagerate, tremor, nervozitate,
iritabilitate, letargie, plâns continuu, somnolenţă şi tulburări de somn. Aceste simptome pot fi
determinate fie de efectele serotoninergice, fie de simptomele de sevraj. În majoritatea cazurilor
complicaţiile debutează imediat sau la puţin timp (<24 de ore) după naştere.
Datele epidemiologice au sugerat faptul că utilizarea ISRS în sarcină, în special în ultimele luni de
sarcină, pot creşte riscul de hipertensiune pulmonară persistentă a nou-născutului (HPPN). Riscul
observat a fost de aproximativ 5 cazuri din 1000 de sarcini. În general, riscul de HPPN este de 1 sau 2
cazuri la 1000 de sarcini.
Studiile la animale au evidenţiat toxicitate asupra funcţiei de reproducere, dar nu au indicat efecte nocive
directe asupra sarcinii, dezvoltării embrionare / fetale, naşterii sau dezvoltării postnatale.
Alăptarea
Cantităţi mici de paroxetină sunt excretate în laptele matern. În studiile publicate, concentraţiile
plasmatice la copiii alăptaţi au fost nedetectabile (<2 ng/ml) sau foarte mici (<4 ng/ml) și niciun semn
al efectelor medicamentului nu a fost observat la aceşti copii. Deoarece nu sunt anticipate efecte ale
medicamentului, alăptarea poate fi luată în considerare.
Fertilitatea
Datele din studiile la animale au arătat că paroxetina poate afecta calitatea spermei (vezi pct. 5.3). Datele
in vitro cu material uman pot sugera anumite efecte asupra calităţii spermei. Cu toate acestea, raportările
de cazuri la om cu anumite ISRS (inclusiv paroxetina) au arătat că efectul asupra calităţii spermei pare
să fie reversibil. Nu a fost observat până acum un impact asupra fertilităţii la om.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Experienţa clinică a demonstrat că terapia cu paroxetină nu se asociază cu afectarea funcţiilor cognitive
sau psihomotorii. Totuşi, la fel ca în cazul tuturor medicamentelor psihoactive, pacienţii trebuie să
manifeste prudență în privinţa capacităţii lor de a conduce vehicule și de a folosi utilaje.
Cu toate că paroxetina nu accentuează deficiențele motorii şi mentale cauzate de alcoolul etilic, nu este
recomandată administrarea concomitentă de paroxetină și alcool.
4.8 Reacţii adverse
Intensitatea şi frecvenţa unora dintre reacţiile adverse enumerate mai jos se pot reduce în cursul
tratamentului continuu şi nu necesită întreruperea tratamentului. Reacţiile adverse ale medicamentului
sunt enumerate mai jos clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele
sunt definite astfel: foarte frecvente (> 1/10), frecvente (> 1/100, <1> 1/1.000,
<1> 1/10.000, <1>
necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile).
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: Sângerări anormale, mai ales la nivelul pielii şi mucoaselor (în principal echimoze).
Foarte rare: Trombocitopenie.
Tulburări ale sistemului imunitar
Foarte rare: Reacţii alergice severe și posibil fatale (includ reacții anafilactoide şi
angioedem).
Tulburări endocrine
Foarte rare: Sindrom de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH).
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Frecvente: Creşterea colesterolemiei, apetit alimentar scăzut.
Mai puțin frecvente: Afectarea controlului glicemiei la pacienții diabetici (vezi pct. 4.4)
Rare: Hiponatremie.
Hiponatremia a fost raportată predominant la pacienţii vârstnici şi este uneori cauzată de sindromul de
secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH).
Tulburări psihice
Frecvente: Somnolenţă, insomnie, agitaţie, vise anormale (inclusiv coşmaruri).
Mai puţin frecvente: Confuzie, halucinaţii.
Rare: Reacţii maniacale, anxietate, depersonalizare, atacuri de panică, acatizie (vezi
pct. 4.4).
Cu frecvenţă necunoscută: Ideație suicidară şi comportament suicidar, agresivitate, bruxism.
În timpul sau la scurt timp după încetarea tratamentului cu paroxetină s-au raportat cazuri de ideaţie
suicidară şi comportament de tip suicidar (vezi pct. 4.4).
Au fost observate cazuri de agresiune în experiența după punerea pe piață.
Aceste simptome pot fi determinate şi de boala subiacentă.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: Ameţeală, tremor, cefalee, afectarea capacităţii de concentrare
Mai puţin frecvente: Tulburări extrapiramidale.
Rare: Convulsii, sindromul picioarelor neliniștite.
Foarte rare: Sindrom serotoninergic (simptomele pot include agitaţie, confuzie, diaforeză,
halucinaţii, hiperreflexie, mioclonii, frisoane cu tremurături, tahicardie şi
tremor).
Au fost raportate cazuri de tulburare extrapiramidală inclusiv distonie oro-facială la pacienţi care
prezentau uneori tulburări motorii sau care utilizau medicaţie neuroleptică.
Tulburări oculare
Frecvente: Vedere înceţoşată.
Mai puţin frecvente: Midriază (vezi pct. 4.4).
Foarte rare: Glaucom acut.
Tulburări acustice şi vestibulare
Cu frecvenţă necunoscută: Tinitus
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: Tahicardie sinusală.
Rare: Bradicardie.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: Creşteri sau scăderi tranzitorii ale tensiunii arteriale, hipotensiune posturală.
Creşteri sau scăderi tranzitorii ale tensiunii arteriale au fost raportate după tratamentul cu paroxetină, de
obicei la pacienţii cu hipertensiune arterială sau anxietate preexistente.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente: Căscat.
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente: Greaţă.
Frecvente: Constipaţie, diaree, vărsături şi uscăciune a gurii.
Foarte rare: Sângerare gastrointestinală.
Cu frecvență necunoscută: Colită microscopică.
Tulburări hepato – biliare
Rare: Creşteri ale enzimelor hepatice.
Foarte rare: Evenimente hepatice (cum este hepatita, asociată uneori cu icter şi/sau
insuficienţă hepatică).
Au fost raportate creşteri ale enzimelor hepatice. De asemenea, raportările după punerea pe piaţă ale
unor evenimente hepatice (cum este hepatita, asociată uneori cu icter şi/sau insuficienţă hepatică) au
fost foarte rare. Trebuie luată în considerare oprirea tratamentului cu paroxetină în cazul persistenţei
valorilor crescute ale enzimelor hepatice.
Afecțiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente: Transpiraţii.
Mai puţin frecvente: Erupţii cutanate tranzitorii, prurit
Foarte rare: Reacţii adverse cutanate severe (care includ eritem polimorf, sindrom Stevens-
Johnson şi necroliză epidermică toxică), urticarie, reacţii de fotosensibilitate.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: Retenţie urinară, incontinenţă urinară.
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Foarte frecvente: Disfuncţie sexuală.
Rare: Hiperprolactinemie / galactoree, tulburări menstruale (inclusiv menoragie,
metroragie, amenoree, menstruație întârziată și menstruație neregulată).
Foarte rare: Priapism.
Cu frecvenţă necunoscută: Hemoragie postpartum.
Hemoragia postpartum a fost raportată pentru clasa terapeutică a ISRS/IRSN (vezi pct. 4.4, 4.6).
Tulburări musculo – scheletice şi ale ţesutului conjuctiv
Rare: Artralgii, mialgii.
Studii clinice epidemiologice, efectuate în special la pacienţii cu vârsta de 50 de ani sau peste, au arătat
un risc crescut de fracturi osoase la pacienţii cărora li se administrează antidepresive ISRS şi ATC.
Mecanismul ce conduce la acest risc este necunoscut.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: Astenie, creştere ponderală.
Foarte rare: Edeme periferice.
Simptomele de sevraj care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină
Frecvente: Ameţeli, tulburări senzoriale, tulburări de somn, anxietate, cefalee.
Mai puţin frecvente: Agitaţie, greaţă, tremor, confuzie, transpiraţii, labilitate emoţională, tulburări de
vedere, palpitaţii, diaree, iritabilitate.
Oprirea tratamentului cu paroxetină (mai ales dacă se face brusc) duce adesea la apariţia de simptome
de sevraj. Au fost raportate ameţeli, tulburări senzoriale (inclusiv parestezii, senzaţie de șoc electric şi
tinitus), tulburări de somn (inclusiv vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă, tremor, confuzie,
transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări vizuale.
În general, aceste simptome sunt uşoare până la moderate şi auto-limitate; cu toate acestea, la unii
pacienţi aceste simptome pot fi severe şi/sau prelungite. Se recomandă, în consecință, întreruperea
treptată, prin diminuarea progresivă a dozei, a tratamentului cu paroxetină atunci când acesta nu mai
este necesar (vezi pct. 4.2 şi pct. 4.4).
Reacţii adverse din studiile clinice pediatrice
Au fost observate următoarele reacţii adverse:
Creşterea comportamentelor suicidare (care includ tentativele de suicid şi ideaţia suicidară),
comportamente auto-agresive şi agresivitate crescută. Tentativele de suicid şi ideaţia suicidară au fost
observate în special în studiile clinice la adolescenţi cu tulburare depresivă majoră. Agresivitatea
crescută a apărut mai ales la copiii cu tulburare obsesiv – compulsivă, şi în special la copii cu vârste sub
12 ani.
Alte reacţii adverse observate au fost: scăderea apetitului alimentar, tremor, transpiraţii, hiperkinezie,
agitaţie şi labilitate emoţională (care include plâns şi fluctuaţii ale stării emoţionale), sângerare
predominant la nivelul pielii şi membranelor mucoase.
După întreruperea/ reducerea dozelor de paroxetină au fost observate următoarele evenimente adverse:
labilitate emoţională (care include plâns, fluctuaţii ale dispoziţiei, comportamente auto-agresive, gânduri
suicidare şi tentative de suicid), nervozitate, ameţeală, greaţă şi durere abdominală (vezi pct. 4.4
Atenţionări şi precauţii speciale).
Vezi pct. 5.1 pentru mai multe informaţii privind studiile clinice pediatrice.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România.
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
e-mail: [email protected]
Website: www.anm.ro
4.9 Supradozaj
Semne şi simptome
Informaţiile în privinţa supradozajului paroxetinei disponibile evidenţiază o limită largă de siguranţă.
Experienţa privind supradozajul cu paroxetină indică faptul că, pe lângă simptomele menţionate la pct.
4.8, au fost raportate febră şi contracţii musculare involuntare. Un sindrom serotoninergic este frecvent
în caz de supradozaj (simptomele vezi „Sindromul serotoninergic/sindromul neuroleptic malign” la pct.
4.4). În general, pacienţii s-au recuperat fără sechele chiar şi după administrarea unor doze de până la
2.000 mg. Au fost raportate ocazional evenimente cum ar fi coma sau modificările EKG; foarte rar
acestea au avut o evoluție fatală (deces), și anume, în general în situaţia în care paroxetina a fost
administrată concomitent cu alte medicamente psihotrope, împreună cu sau fără alcool etilic.
Tratament
Nu se cunoaşte niciun antidot specific.
Tratamentul trebuie să cuprindă acele măsuri generale utilizate în tratamentul supradozajului cu oricare
alt antidepresiv. Dacă este posibil, administrarea de cărbune activat în doză de 20-30 g în cele câteva
ore după ingestia supradozei poate fi luată în considerare pentru a reduce absorbția paroxetinei. Sunt
indicate măsuri de susţinere, cu monitorizarea frecventă a semnelor vitale şi supraveghere atentă.
Managementul pacientului trebuie realizat aşa cum a fost indicat din punct de vedere clinic.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antidepresive – inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, codul ATC:
N06A B05
Mecanism de acţiune
Paroxetina este un inhibitor puternic şi selectiv al recaptării de 5-hidroxitriptamină (5-HT, serotonină)
şi efectul său antidepresiv şi eficienţa sa în tratamentul TOC, tulburării de anxietate socială/fobiei
sociale, tulburării de anxietate generalizată, sindromului de stres post-traumatic şi atacului de panică se
consideră că sunt legate de inhibarea specifică a recaptării de serotonină la nivelul neuronilor cerebrali.
Paroxetina nu este înrudită chimic cu antidepresivele triciclice, tetraciclice sau alte antidepresive
disponibile. Paroxetina are afinitate scăzută pentru receptorii colinergici muscarinici şi studiile la
animale au evidenţiat doar un efect slab anticolinergic.
În conformitate cu această acţiune selectivă, studiile in vitro au indicat că, spre deosebire de
antidepresivele triciclice, paroxetina are afinitate scăzută pentru receptorii adrenergici alfa 1, alfa 2 şi
beta, dopaminergici (D2), 5-HT1, 5-HT2 şi histaminergici (H1). Această lipsă de interacţiune in vitro
cu receptorii post – sinaptici este confirmată de către studiile in vivo care demonstrează lipsa efectelor
deprimante la nivelul SNC şi a acţiunii hipotensoare.
Efecte farmacodinamice
Paroxetina nu afectează funcţiile psihomotorii şi nu potenţează efectele inhibitoare ale etanolului.
Ca şi alţi inhibitori selectivi ai recaptării de 5-HT, paroxetina determină simptome ale stimulării excesive
a receptorilor de 5-HT când este administrată la animale care au primit anterior inhibitori de
monoaminoxidază (IMAO) sau triptofan.
Studii ale comportamentelor şi ale EEG indică faptul că paroxetina este un activator slab la doze în
general mai mari decât cele necesare pentru inhibarea recaptării 5-HT. Proprietăţile activatoare nu sunt
asemănătoare cu cele de tip amfetaminic. Studiile la animale indică faptul că paroxetina este bine tolerată
la nivel cardio-vascular. Paroxetina nu produce modificări clinice semnificative ale tensiunii arteriale,
frecvenţei cardiace şi EKG după administrarea la voluntari sănătoşi.
Studiile indică faptul că, spre deosebire de antidepresivele care inhibă recaptarea noradrenalinei,
paroxetina are o tendinţă mult mai redusă de a inhiba efectele antihipertensive ale guanetidinei.
În cadrul tratamentului tulburărilor depresive, paroxetina a demonstrat o eficacitate comparabilă cu cea
a antidepresivelor standard.
Există de asemenea unele dovezi că paroxetina poate avea valoare terapeutică la pacienţii care nu au
răspuns la terapia standard.
Administrarea dozei de paroxetină dimineaţa nu are niciun efect negativ asupra calităţii sau duratei
somnului. Mai mult, este posibil ca pacienţii să prezinte o îmbunătăţire a somnului pe măsură ce răspund
la tratamentul cu paroxetină.
Analiza suicidalităţii la adulţi
O analiză specifică a studiilor clinice controlate cu placebo, la adulţii cu tulburări psihice, a
demonstrat o frecvenţă mai mare a comportamentului suicidar la adulţii tineri (cu vârsta între 18 şi 24
de ani) trataţi cu paroxetină, în comparaţie cu cei cărora li s-a administrat placebo (2,19% comparativ
cu 0,92%). În grupurile de adulţi mai în vârstă nu s-a observat acest fenomen. La adulţii (de toate
vârstele) cu depresie majoră s-a raportat o creştere a frecvenţei comportamentului suicidar la pacienţii
trataţi cu paroxetină, comparativ cu cei cărora li s-a administrat placebo (0,32% comparativ cu
0,05%) ; toate evenimentele au fost atentate de suicid. Cu toate acestea, majoritatea atentatelor de
suicid asociate utilizării paroxetinei (8 din 11) au avut loc la adulţii mai tineri (vezi pct. 4.4).
Relaţia doză-răspuns
În cadrul studiilor cu doze fixe, curba doză-răspuns este plată, neoferind nici o sugestie în privinţa
avantajului de eficacitate al utilizării unor doze mai mari decât cele recomandate. Totuşi, există unele
date clinice care sugerează că o creştere a dozei poate fi benefică la anumiţi pacienţi.
Eficacitatea pe termen lung
Eficacitatea pe termen lung a paroxetinei în depresie a fost demonstrată în cadrul unui studiu de
întreţinere de 52 de săptămâni privind prevenirea recăderilor: 12% dintre pacienţii care au primit
paroxetină (20-40 mg zilnic) au avut recăderi, comparativ cu 28% dintre pacienţii care au primit placebo.
Eficacitatea pe termen lung a paroxetinei în tratamentul tulburării obsesiv-compulsive a fost examinată
în cadrul a trei studii de întreţinere de 24 de săptămâni privind prevenirea recăderilor. Într-unul dintre
cele trei studii s-a obţinut o diferenţă semnificativă statistic între procentul de pacienţi cu recădere din
lotul cu paroxetină (38%) comparativ cu cel placebo (59%).
Eficacitatea pe termen lung a paroxetinei în tratamentul atacului de panică a fost demonstrată în cadrul
unui studiu de întreţinere de 24 de săptămâni privind prevenirea recăderilor: 5% dintre pacienţii care au
primit paroxetină (10-40 mg zilnic) au avut recăderi, comparativ cu 30% dintre pacienţii care au primit
placebo. Aceste date au fost confirmate de un alt studiu de întreţinere de 36 de săptămâni.
Eficacitatea pe termen lung a paroxetinei în tratamentul tulburării de anxietate socială, tulburării de
anxietate generalizată şi a sindromului de stres post-traumatic nu a fost demonstrată concludent.
Reacţiile adverse din studiile pediatrice
În studii clinice pe termen scurt (până la 10-12 săptămâni) la copii şi adolescenţi, au fost observate
următoarele reacţii adverse la pacienţii trataţi cu paroxetină, la o frecvenţă de cel puţin 2% dintre pacienţi
şi la o proporţie cel puţin dublă faţă de pacienţii trataţi cu placebo : comportament suicidal crescut
(inclusiv tentative de sinucidere şi gânduri suicidare), comportament auto-agresiv şi agresivitate
crescută. În studii clinice la adolescenţi cu depresie majoră au fost observate în special gânduri suicidare
şi tentative suicidare. S-a raportat agresivitate crescută predominant la copii cu tulburare obsesiv-
compulsivă, şi în special la copii cu vârsta sub 12 ani. Efecte adverse observate mai frecvent la pacienţii
trataţi cu paroxetină comparativ cu cei cu placebo au fost : scăderea apetitului alimentar, tremor,
transpiraţii, hiperkinezie, agitaţie, instabilitate emoţională (inclusiv plâns şi fluctuaţii ale dispoziţiei).
În studiile cu regim descrescător al dozelor, simptomele raportate pe durata fazei cu doze scăzute sau
după întreruperea tratamentului cu paroxetină la o frecvenţă de cel puţin 2% dintre pacienţi şi la o
proporţie dublă faţă de pacienţii trataţi cu placebo au fost : instabilitate emoţională (inclusiv plâns,
fluctuaţii ale dispoziţiei, auto-agresivitate, tentative de sinucidere şi gânduri suicidare), nervozitate,
ameţeli, greaţă şi dureri abdominale (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).
În 5 studii cu grupe paralele cu durata de 8 săptămâni până la 8 luni de tratament cu paroxetină, au fost
observate sângerări predominant la nivelul pielii şi a membranelor mucoase, la o frecvenţă de 1,74%
comparativ cu 0,74% la pacienţii trataţi cu placebo.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
Paroxetina are absorbţie bună după administrarea pe cale orală şi suferă fenomenul de prim pasaj
hepatic. Datorită efectului de prim pasaj hepatic, cantitatea de paroxetină care ajunge în circulaţia
sistemică este mai mică decât cea absorbită din tractul gastro-intestinal. Efectul de saturare parţială a
primului pasaj hepatic şi de reducere a clearance-ului plasmatic apar pe măsură ce creşte concentraţia
din organism prin doză unică mare sau prin doze multiple. Aceasta duce la creşteri disproporţionate ale
concentraţiei plasmatice de paroxetină şi ca urmare, parametrii farmacocinetici nu sunt constanţi,
rezultând o cinetică neliniară. Totuşi, neliniaritatea este în general redusă şi este restrânsă la acei subiecţi
la care se obţin concentraţii plasmatice mici la doze mici.
Concentraţia plasmatică la faza de echilibru este atinsă între ziua 7 şi ziua 14 de la iniţierea tratamentului
cu formele de condiţionare cu eliberare imediată sau întârziată, iar farmacocinetica pare să nu se
modifice în cursul terapiei de lungă durată.
Distribuţia
Paroxetina este larg distribuită în ţesuturi şi calculele farmacocinetice indică faptul că doar aproximativ
1% din paroxetina din organism se regăseşte la nivel plasmatic.
Aproximativ 95% din paroxetina plasmatică se leagă de proteine la concentraţiile terapeutice.
Nu a fost stabilită nici o corelaţie între concentraţiile plasmatice de paroxetină şi efectele clinice (reacţii
adverse şi eficacitate).
Metabolizare
Principalii metaboliţi ai paroxetinei sunt produşii polari şi conjugaţi ai oxidării şi metilării, care sunt
rapid eliminaţi. Având în vedere relativa lipsă a activităţii lor farmacologice, este improbabil ca ei să
contribuie la efectele terapeutice ale paroxetinei.
Metabolizarea nu interferă cu acţiunea selectivă a paroxetinei de recaptare a 5-HT neuronale.
Eliminare
Excreţia urinară a paroxetinei nemodificate este în general mai mică de 2% din doză, iar cea a
metaboliţilor este de aproximativ 64% din doză. Aproximativ 36% din doză este eliminată prin materiile
fecale, probabil pe cale biliară, din care paroxetina nemodificată reprezintă mai puţin de 1% din doză.
Astfel, paroxetina este eliminată aproape exclusiv prin metabolizare.
Excreţia metaboliţilor este bifazică, reprezentând iniţial rezultatul primului pasaj hepatic şi ulterior fiind
controlată prin eliminarea sistemică a paroxetinei.
Timpul de eliminare prin înjumătăţire plasmatică este variabil, dar în general este de aproximativ 1 zi.
Grupuri speciale de pacienţi
Pacienţi vârstnici şi pacienţi cu insuficienţă renală/ insuficienţă hepatică
La subiecţii vârstnici şi la pacienţii cu insuficienţă renală severă sau insuficienţă hepatică pot apare
concentraţii crescute de paroxetină, dar intervalul concentraţiilor se suprapune cu cel observat la
voluntarii adulţi sănătoşi
5.3 Date preclinice de siguranţă
Au fost efectuate studii de toxicologie la maimuţe rhesus şi şobolani albinoşi; la ambele tipuri de
animale, căile de metabolizare sunt similare celor descrise la om. Aşa cum era de aşteptat pentru aminele
lipofile, inclusiv antidepresive triciclice, la şobolan a fost descoperită fosfolipidoză. Fosfolipidoza nu a
fost evidenţiată într-un studiu cu durată de un an la primate, la doze de 6 ori mai mari decât cele
recomandate în practica clinică.
Carcinogenitate: în studii cu durată de doi ani efectuate la şoarece şi şobolan, paroxetina nu a prezentat
nici un efect tumorigen.
Genotoxicitate: nu a fost evidenţiată genotoxicitate pe o baterie de teste in vitro şi in vivo.
Studii de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la şobolan au evidenţiat faptul că paroxetina afectează
fertilitatea la femele şi masculi. La şobolan, au fost observate creşterea mortalităţii la pui şi întârzierea
osificării. Aceste efecte au fost probabil legate de toxicitatea maternă şi nu au fost considerate ca fiind
efecte directe asupra fetușilor / puilor nou-născuți.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Manitol
Celuloză microcristalină
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Stearat de magneziu
Film:
10 mg
Copolimer pe bază de dimetilaminoetilmetacrilat ( E 100)
Alcool polivinilic parţial hidrolizat (E 1203)
Dioxid de titan (E171)
Talc (E553b)
Oxid galben de fer (E172)
Macrogol (E1521)
20 mg
Copolimer pe bază de dimetilaminoetilmetacrilat ( E 100)
Alcool polivinilic parţial hidrolizat (E 1203)
Dioxid de titan (E171)
Talc (E553b)
Lecitină de soia (E322)
Gumă de xantan (E415)
30 mg
Copolimer pe bază de dimetilaminoetilmetacrilat ( E 100)
Alcool polivinilic parţial hidrolizat (E 1203)
Dioxid de titan (E171)
Talc (E553b)
Gumă de xantan (E415)
Lac de aluminiu indigo carmin (E132)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de depozitare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
10 mg
Cutii cu blistere din poliamidă/aluminiu/PVC aluminiu a câte 28, 30 și 100 comprimate filmate și cutii
cu blistere cu doze unitare a câte 28×1, 30×1 și 100×1 comprimate filmate.
Flacon din PEÎD cu capac din PP cu 100 și 150 comprimate filmate.
20 mg
Cutii cu blistere din poliamidă/aluminiu/PVC aluminiu a câte 10, 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 98 și 100
comprimate filmate și cutii cu blistere perforate cu unități dozate a câte 10×1, 14×1, 20×1, 28×1, 30×1,
50×1, 56×1, 60×1, 98×1 100×1 comprimate filmate
Flacon din PEÎD cu capac din PP cu 28, 56, 100 și 250 comprimate filmate
30 mg
Cutii cu blistere din poliamidă/aluminiu/PVC aluminiu a câte 30 comprimate filmate și cutii cu blistere
cu doze unitare a câte 30×1 comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
TEVA B.V.
Swensweg 5, 2031GA Haarlem, Țările de Jos
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
15408/2024/01-08
15409/2024/01-24
15410/2024/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Aprilie 2024.
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2024
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro .