Prospect SEROXAT 20 mg comprimate filmate
Producator: SEROXAT 20 mg
Clasa ATC: antidepresive – inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină, codul ATC:
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 601/2008/01-02 Anexa 2
602/2008/01 Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
SEROXAT 20 mg comprimate filmate
SEROXAT 30 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine paroxetină 20 mg/30 mg (sub formă de paroxetină clorhidrat
hemihidrat).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
Seroxat 20 mg
Comprimate filmate biconvexe, de formă ovală, de culoare albă, marcate cu “20” pe una dintre feţe şi
o linie de diviziune pe cealaltă faţă.
Comprimatul filmat de 20 mg poate fi împărţit în doze egale, dacă este necesar.
Seroxat 30 mg
Comprimate biconvexe, de formă ovală, de culoare albastră, marcate cu “SEROXAT 30” pe una dintre
feţe şi cu o linie de diviziune pe cealaltă faţă.
Linia de diviziune are doar rolul de a uşura înghiţirea comprimatului şi nu permite împărţirea în doze
egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul
- Episoadelor depresive majore
- Tulburării obsesiv compulsive
- Tulburării de panică, cu sau fără agorafobie
- Tulburării de anxietate socială/Fobiei sociale
- Tulburării anxioase generalizate
- Tulburării de stres post-traumatic
4.2 Doze şi mod de administrare
Se recomandă ca paroxetina să se administreze o dată pe zi, dimineaţa, împreună cu alimente.
Comprimatul trebuie înghiţit şi nu mestecat.
EPISOD DEPRESIV MAJOR
Doza recomandată este de 20 mg pe zi. În general, ameliorarea pacienţilor debutează după o
săptămână, dar poate deveni evidentă în cursul celei de a doua săptămâni de tratament.
Similar tuturor medicamentelor antidepresive, doza trebuie evaluată şi ajustată, dacă este necesar, în
decurs de 3-4 săptămâni de la iniţierea tratamentului şi, ulterior, în funcţie de raţionamentul clinic
adecvat. La unii pacienţi, cu răspuns insuficient la administrarea dozei de 20 mg, doza poate fi
crescută treptat până la maximum 50 mg pe zi, în etape, cu câte 10 mg, în funcţie de răspunsul
pacientului.
Pacienţii cu depresie trebuie trataţi o perioadă suficientă, de cel puţin 6 luni, pentru a garanta absenţa
simptomelor.
TULBURARE OBSESIV COMPULSIVĂ
Doza recomandată este de 40 mg pe zi. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 20 mg pe zi, iar doza
poate fi crescută treptat, în etape, cu câte 10 mg, până este atinsă doza recomandată. Dacă după câteva
săptămâni de tratament cu doza recomandată se observă un răspuns insuficient, unii pacienţi pot avea
beneficii în urma creşterii treptate a dozei, până la maximum 60 mg pe zi.
Pacienţii cu TOC trebuie trataţi o perioadă suficientă de timp, pentru a garanta absenţa simptomelor.
Această perioadă poate fi de câteva luni sau chiar mai mare (vezi pct. 5.1 Proprietăţi
farmacodinamice).
TULBURARE DE PANICĂ
Doza recomandată este de 40 mg o dată pe zi. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 10 mg pe zi, iar
doza trebuie crescută treptat, în etape, cu câte 10 mg, până la doza recomandată, în funcţie de
răspunsul pacientului. Se recomandă o doză iniţială mică, pentru a diminua la minimum agravarea
potenţială a simptomatologiei de panică, despre care, în general, se ştie că survine precoce în cursul
tratamentului acestei tulburări. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată se
observă un răspuns insuficient, unii pacienţi pot avea beneficii în urma creşterii treptate a dozei, până
la maximum 60 mg pe zi.
Pacienţii cu tulburare de panică trebuie trataţi o perioadă suficientă de timp, pentru a garanta absenţa
simptomelor. Această perioadă poate fi de câteva luni sau chiar mai mare (vezi pct. 5.1 Proprietăţi
farmacodinamice).
TULBURARE DE ANXIETATE SOCIALĂ/FOBIE SOCIALĂ
Doza recomandată este de 20 mg pe zi. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată
se observă un răspuns insuficient, unii pacienţi pot avea beneficii în urma creşterii treptate a dozei, în
etape, cu câte 10 mg, până la maximum 50 mg pe zi. Utilizarea pe termen lung trebuie reevaluată
periodic (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).
TULBURARE ANXIOASĂ GENERALIZATĂ
Doza recomandată este de 20 mg pe zi. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată
se observă un răspuns insuficient, unii pacienţi pot avea beneficii în urma creşterii treptate a dozei, în
etape, cu câte 10 mg, până la maximum 50 mg pe zi. Utilizarea pe termen lung trebuie reevaluată
periodic (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).
TULBURARE DE STRES POST-TRAUMATIC
Doza recomandată este de 20 mg pe zi. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată
se observă un răspuns insuficient, anumiţi pacienţi pot avea beneficii în urma creşterii treptate a dozei,
în etape, cu câte 10 mg, până la maximum 50 mg pe zi. Utilizarea pe termen lung trebuie reevaluată
periodic (vezi pct. 5.1 Proprietăţi farmacodinamice).
INFORMAŢII GENERALE
SIMPTOME DE SEVRAJ OBSERVATE LA ÎNTRERUPEREA ADMINISTRĂRII
PAROXETINEI
Trebuie evitată întreruperea bruscă a administrării (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8). Schema terapeutică de
reducere a dozei utilizată în studiile clinice a constat în scăderea dozei zilnice cu 10 mg, la interval de
o săptămână. Dacă după o reducere a dozei sau la întreruperea tratamentului apar simptome care nu
pot fi tolerate, poate fi luată în considerare reînceperea administrării cu doza prescrisă anterior.
Ulterior, medicul poate continua scăderea dozei, dar într-un ritm mai lent.
Grupe speciale de pacienţi:
Vârstnici
La subiecţii vârstnici apar concentraţii plasmatice crescute de paroxetină, dar intervalul concentraţiilor
se suprapune cu cel observat în cazul subiecţilor mai tineri. Administrarea trebuie începută cu doza de
iniţiere de la adult. Creşterea dozei poate fi utilă la unii pacienţi, dar doza maximă nu trebuie să
depăşească 40 mg pe zi.
Copii şi adolescenţi (7-17 ani)
Paroxetina nu trebuie utilizată pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor, deoarece studiile clinice
controlate au evidenţiat faptul că paroxetina s-a asociat cu un risc crescut de comportament suicidar şi
ostilitate. În plus, în aceste studii, nu a fost demonstrată corespunzător eficacitatea (vezi pct. 4.4 şi pct.
4.8).
Copii cu vârsta sub 7 ani
Utilizarea paroxetinei nu a fost studiată la copii cu vârsta sub 7 ani. Paroxetina nu trebuie utilizată,
deoarece siguranţa şi eficacitatea la această grupă de vârstă nu au fost încă stabilite.
Insuficienţă renală/hepatică
La pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance al creatininei sub 30 ml/min) sau la cei cu
insuficienţă hepatică concentraţiile plasmatice de paroxetină sunt crescute. Ca urmare, trebuie
prescrise doze de paroxetină apropiate de limita inferioară a intervalului de doze recomandat.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate cunoscută la paroxetină sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.
Paroxetina este contraindicată în asociere cu inhibitorii de monoaminooxidază (IMAO). În situaţii
excepţionale, linezolidul (un antibiotic care este un IMAO reversibil neselectiv) poate fi administrat
concomitent cu paroxetina, cu condiţia să existe unităţi pentru supravegherea strictă a simptomelor
sindromului serotoninergic şi monitorizarea tensiunii arteriale (vezi pct. 4.5).
Tratamentul cu paroxetină poate fi iniţiat:
- la două săptămâni de la întreruperea administrării unui IMAO ireversibil sau
- la cel puţin 24 de ore după întreruperea administrării unui IMAO reversibil (de exemplu
moclobemidă, linezolid, clorură de metiltionină [albastru de metilen; un agent de evidenţiere
preoperator care este un IMAO reversibil neselectiv]).
Trebuie să treacă cel puţin o săptămână între întreruperea administrării de paroxetină şi iniţierea
tratamentului cu orice IMAO.
Paroxetina nu trebuie utilizată în asociere cu tioridazina, deoarece, similar altor medicamente cu efect
inhibitor asupra enzimei hepatice CYP450 2D6, poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice
de tioridazină (vezi pct. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune).
Administrarea de tioridazină în monoterapie poate duce la prelungirea intervalului QTc, cu aritmii
ventriculare grave asociate, cum sunt torsada vârfurilor şi moarte subită.
Paroxetina nu trebuie utilizată în asociere cu pimozida (vezi pct. 4.5).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul cu paroxetină trebuie iniţiat cu precauţie, la un interval de două săptămâni după oprirea
tratamentului cu un IMAO ireversibil sau la 24 de ore după întreruperea tratamentului cu un inhibitor
al MAO reversibil. Doza de paroxetină trebuie crescută treptat, până la obţinerea unui răspuns optim
(vezi pct. 4.3 Contraindicaţii şi pct. 4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune).
Copii şi adolescenţi
Paroxetina nu trebuie utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani.
Comportamentele legate de suicid (tentative de suicid şi ideaţie suicidară) şi ostilitatea (predominant
agresiune, comportament opoziţional şi furie) au fost mai frecvent observate în cadrul studiilor clinice
la copiii şi adolescenţii trataţi cu antidepresive comparativ cu cei la care s-a administrat placebo. Dacă,
pe baza necesităţii clinice, se ia totuşi decizia tratamentului, pacientul trebuie monitorizat cu atenţie,
pentru a observa apariţia simptomelor suicidare. În plus, lipsesc datele de siguranţă pe termen lung la
copii şi adolescenţi în ceea ce priveşte creşterea, maturizarea şi dezvoltarea cognitivă şi
comportamentală.
Suicid/ideaţie suicidară sau agravare clinică
Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente
legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia remisiunii semnificative. Dată fiind posibilitatea
ca în primele săptămâni de tratament să nu se obţină o îmbunătăţire, pacienţii trebuie monitorizaţi
îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că riscul de suicid
se poate accentua în primele faze ale recuperării.
Alte tulburări psihice pentru care se prescrie paroxetina se pot asocia de asemenea cu risc crescut de
apariţie a unor evenimente legate de suicid. În plus, astfel de afecţiuni pot co-exista cu tulburarea
depresivă majoră. De aceea, tratamentul pacienţilor cu alte afecţiuni psihice trebuie să respecte
aceleaşi precauţii ca şi în cazul tratamentului pacienţilor cu tulburare depresivă majoră.
Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări
semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de
ideaţie suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul
tratamentului. Rezultatele unei meta-analize a studiilor clinice controlate cu placebo efectuate cu
medicamente antidepresive la pacienţii adulţi cu tulburări psihice au indicat existenţa unui risc mai
mare de comportament suicidar asociat medicamentelor antidepresive, comparativ cu placebo, la
pacienţii cu vârsta sub 25 ani (vezi şi pct. 5.1).
Terapia medicamentoasă a pacienţilor, şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc înalt, trebuie să fie
însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după
modificarea dozelor. Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la
necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii
cu tentă de suicid, precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după apariţia unor
astfel de simptome.
Acatizie/agitaţie psihomotorie
Utilizarea paroxetinei a fost asociată cu apariţia acatiziei, care este caracterizată printr-o senzaţie
interioară de nelinişte şi agitaţie psihomotorie, cum este imposibilitatea de a sta aşezat sau de a rămâne
liniştit, asociată, de obicei, cu senzaţie subiectivă de suferinţă. Acest lucru este cel mai probabil să
apară în timpul primelor săptămâni de tratament. La pacienţii care dezvoltă aceste simptome, creşterea
dozei poate fi dăunătoare.
Sindrom serotoninergic/sindrom neuroleptic malign
În cazuri rare, în asociere cu tratamentul cu paroxetină, în special în cazul administrării în asociere cu
alte medicamente serotoninergice şi/sau neuroleptice, poate să apară sindromul serotoninergic sau un
eveniment de tip sindrom neuroleptic malign. Deoarece aceste sindroame pot determina afecţiuni cu
potenţial de a pune viaţa în pericol, tratamentul cu paroxetină trebuie întrerupt în cazul apariţiei unor
astfel de evenimente (caracterizate printr-un grup de simptome cum sunt hipertermie, rigiditate,
mioclonii, instabilitate vegetativă cu posibile fluctuaţii rapide ale semnelor vitale, modificări ale
statusului mental incluzând confuzie, iritabilitate, agitaţie extremă care pot evolua la delir şi comă) şi
trebuie instituit tratamentul simptomatic de susţinere a funcţiilor vitale. Paroxetina nu trebuie utilizată
în combinaţie cu precursori de serotonină (cum sunt L-triptofanul, oxitriptanul) din cauza riscului de
sindrom serotoninergic. (Vezi pct. 4.3 şi 4.5).
Manie
Similar tuturor antidepresivelor, paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu antecedente de
manie. La orice pacient care intră într-o fază de manie trebuie întreruptă administrarea de paroxetină.
Insuficienţă renală/hepatică
Se recomandă precauţie la pacienţii cu insuficienţă renală severă sau la cei cu insuficienţă hepatică.
(vezi pct. 4.2)
Diabet zaharat
La pacienţii cu diabet zaharat, tratamentul cu ISRS (inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei) poate
influenţa controlul glicemiei. Poate fi necesară ajustarea dozei de insulină şi/sau de antidiabetic oral.
În plus, există studii care sugerează că poate surveni creşterea nivelurilor glicemiei în condiţiile
administrării concomitente a paroxetinei şi pravastatinei (vezi pct. 4.5).
Epilepsie
Similar altor antidepresive, paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu epilepsie.
Convulsii
La pacienţii trataţi cu paroxetină, incidenţa generală a convulsiilor este mai mică de 0,1%.
Administrarea medicamentului trebuie întreruptă la orice pacient la care apar convulsii.
Terapia electroconvulsivantă (TEC)
Există experienţă clinică redusă în ceea ce priveşte administrarea paroxetinei concomitent cu utilizarea
TEC.
Glaucom
Similar altor ISRS, paroxetina poate determina midriază şi trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu
glaucom cu unghi îngust sau cu antecedente de glaucom.
Afecţiuni cardiace
La pacienţii cu afecţiuni cardiace trebuie respectate precauţiile obişnuite.
Hiponatremie
Rareori, predominant la vârstnici, s-a raportat hiponatremie. De asemenea, la pacienţii cu risc de
hiponatremie determinat, de exemplu, de medicaţia concomitentă sau de ciroză, este necesară
precauţie. În general, hiponatremia este reversibilă după întreruperea administrării de paroxetină.
Hemoragie
În cazul administrării ISRS au existat raportări cu privire la sângerări cutanate anormale, cum sunt
echimozele şi purpura. Au fost raportate şi alte manifestări hemoragice, de exemplu hemoragii gastro-
intestinale şi ginecologice. Pacienţii vârstnici pot prezenta un risc crescut de evenimente hemoragice
necorelate cu menstruaţia.
Se recomandă precauţie la pacienţii care utilizează ISRS concomitent cu anticoagulante orale,
medicamente despre care se ştie că afectează funcţia trombocitară sau alte medicamente care pot
determina creşterea riscului de sângerare (de exemplu, antipsihotice atipice cum sunt clozapina,
fenotiazinele, majoritatea antidepresivelor triciclice [ATC], acid acetilsalicilic, medicamente
antiinflamatoare nesteroidiene [AINS], inhibitori COX-2), precum şi la pacienţii cu antecedente de
tulburări hemoragice sau alte afecţiuni care pot predispune la sângerare (vezi pct. 4.8).
Interacţiune cu tamoxifen
Paroxetina, un inhibitor potent al CYP2D6, poate determina reducerea concentraţiilor de endoxifen,
unul dintre cei mai importanţi metaboliţi activi ai tamoxifenului. Astfel, paroxetina trebuie evitată pe
cât posibil pe durata tratamentului cu tamoxifen (vezi pct. 4.5).
Simptome de sevraj observate în cazul opririi tratamentului cu paroxetină
Simptomele de sevraj sunt frecvente la întreruperea tratamentului, mai ales dacă întreruperea este
bruscă (vezi pct. 4.8). În studiile clinice, evenimentele adverse observate în cazul întreruperii
tratamentului au apărut la 30% dintre pacienţii trataţi cu paroxetină, comparativ cu 20% dintre
pacienţii la care s-a administrat placebo. Apariţia simptomelor de întrerupere nu este echivalentă cu
efectul de apariţie a dependenţei de medicament.
Riscul de simptome de sevraj poate să depindă de câţiva factori, incluzând durata tratamentului, doza
administrată şi ritmul reducerii dozei.
Au fost raportate ameţeli, tulburări senzoriale (incluzând parestezii, senzaţii de şoc electric şi tinitus),
tulburări ale somnului (incluzând vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă, tremor, confuzie,
transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări vizuale. În
general, aceste simptome sunt de intensitate uşoară până la moderată, dar, cu toate acestea, la unii
pacienţi, pot fi severe. Simptomele apar, de obicei, în primele câteva zile după întreruperea
tratamentului, dar au existat raportări foarte rare de apariţie a unor astfel de simptome la pacienţii care,
în mod accidental, au omis o doză. În general, aceste simptome sunt autolimitante şi se remit, de
obicei, în următoarele 2 săptămâni, deşi la unele persoane pot dura mai mult (2-3 luni sau mai mult).
Ca urmare, este recomandat ca, atunci când se întrerupe tratamentul, doza de paroxetină să fie scăzută
treptat, pe o perioadă de câteva săptămâni sau luni, în funcţie de necesităţile pacientului (vezi
„Simptome de sevraj observate la întreruperea administrării paroxetinei”, pct. 4.2).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamente serotoninergice
Similar altor ISRS, administrarea concomitentă cu medicamente serotoninergice poate duce la apariţia
efectelor asociate cu 5-HT (sindromul serotoninergic: vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale
pentru utilizare). Se recomandă precauţie şi este necesară monitorizare clinică strictă în cazul asocierii
medicamentelor serotoninergice (cum sunt L-triptofanul, triptanii, tramadolul, linezolidul, clorura de
metiltionină [albastru de metilen], ISRS, litiul, petidina şi a preparatelor pe bază de plante care conţin
sunătoare – Hypericum perforatum) cu paroxetina. Se recomandă de asemenea precauţie în cazul
administrării fentanil, medicament folosit în anestezie generală sau în tratamentul durerii cronice.
Utilizarea concomitentă de IMAO şi paroxetină este contraindicată din cauza riscului de sindrom
serotoninergic (vezi pct. 4.3).
Pimozidă
Într-un studiu clinic, după administrarea concomitentă a unei doze unice mici de pimozidă (2 mg) cu
paroxetină în doză de 60 mg, au fost observate concentraţii plasmatice crescute în medie de 2,5 ori ale
pimozidei. Aceasta poate fi explicată prin proprietăţile cunoscute ale paroxetinei de inhibare a
CYP2D6. Din cauza indicelui terapeutic îngust al pimozidei şi a capacităţii sale cunoscute de a
prelungi intervalul QT, administrarea concomitentă de pimozidă şi paroxetină este contraindicată (vezi
pct. 4.3).
Enzime care metabolizează medicamentele
Metabolizarea şi farmacocinetica paroxetinei pot fi influenţate de inducerea sau inhibarea enzimelor
care metabolizează medicamentele.
Când se administrează concomitent paroxetină cu un medicament cu efect inhibitor cunoscut asupra
enzimelor implicate în metabolizarea medicamentelor, trebuie luată în considerare utilizarea de doze
de paroxetină din partea inferioară a intervalului de doze recomandate.
Se consideră că nu este necesară ajustarea dozei iniţiale atunci când medicamentul se administrează
concomitent cu medicamente cu efect inductor cunoscut asupra enzimelor implicate în metabolizare
(de exemplu carbamazepină, rifampicină, fenobarbital, fenitoină) sau cu fosamprenavir/ritonavir.
Orice ajustare a dozei de paroxetină (fie după iniţierea, fie după întreruperea administrării inductorului
enzimatic) trebuie efectuată în funcţie de efectul clinic (tolerabilitate şi eficacitate).
Blocante neuromusculare
ISRS pot reduce activitatea plasmatică a colinesterazei, ducând la prelungirea acţiunii de blocare
neuromusculară a mivacuriu şi suxametoniu.
Fosamprenavir/ritonavir: La voluntarii sănătoşi, administrarea concomitentă de
fosamprenavir/ritonavir 700/100 mg de două ori pe zi împreună cu paroxetină 20 mg pe zi, timp de 10
zile, a determinat scăderea semnificativă a concentraţiilor plasmatice de paroxetină, cu aproximativ
55%. Concentraţiile plasmatice de fosamprenavir/ritonavir, în timpul administrării concomitente a
paroxetinei, au fost similare cu valorile de referinţă din alte studii, indicând faptul că paroxetina nu a
avut un efect semnificativ asupra metabolizării fosamprenavir/ritonavir. Nu există date disponibile
legate de efectele administrării concomitente de paroxetină şi fosamprenavir/ritonavir pe termen lung,
peste 10 zile.
Prociclidină: Administrarea zilnică de paroxetină determină creşterea semnificativă a concentraţiilor
plasmatice de prociclidină. Dacă se observă efecte anticolinergice, doza de prociclidină trebuie redusă.
Anticonvulsivante: carbamazepină, fenitoină, valproat de sodiu. La pacienţii epileptici, administrarea
concomitentă pare să nu aibă nici un efect asupra profilului farmacocinetic/farmacodinamic.
Potenţa paroxetinei de inhibare a CYP2D6
Similar altor antidepresive, incluzând alţi ISRS, paroxetina inhibă enzima CYP2D6 a citocromului
hepatic P450. Inhibarea CYP2D6 poate duce la creşterea concentraţiilor plasmatice ale
medicamentelor administrate concomitent, care sunt metabolizate pe calea acestei enzime. Acestea
includ anumite antidepresive triciclice (de exemplu, clomipramină, nortriptilină şi desipramină),
neuroleptice fenotiazinice (de exemplu, perfenazina şi tioridazina, vezi pct. 4.3 Contraindicaţii),
risperidona, atomoxetina, anumite antiaritmice de tip 1c (de exemplu propafenona şi flecainida) şi
metoprolol. Nu se recomandă utilizarea paroxetinei concomitent cu metoprololul administrat în
tratamentul insuficienţei cardiace, din cauza indicelui terapeutic îngust al metoprololului pentru
această indicaţie.
În literatură, au fost raportate interacţiuni farmacocinetice între inhibitorii CYP2D6 şi tamoxifen, care
au determinat o reducere de 65-75% a concentraţiilor plasmatice ale uneia dintre cele mai active forme
de tamoxifen, endoxifen. În unele studii a fost raportată o eficacitate redusă a tamoxifenului asociată
utilizării concomitente cu anumite antidepresive de tip ISRS. Deoarece nu poate fi exclusă
posibilitatea reducerii efectului tamoxifenului, se recomandă ca administrarea concomitentă cu
inhibitori potenţi ai CYP2D6 (incluzând paroxetina) să fie evitată ori de câte ori este posibil (vezi pct.
4.4).
Alcool etilic
Similar altor medicamente psihotrope, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite consumul de alcool etilic în
timpul administrării paroxetinei.
Anticoagulante orale
Poate să apară o interacţiune farmacodinamică între paroxetină şi anticoagulantele orale. Utilizarea
concomitentă a paroxetinei cu anticoagulantele orale poate duce la o creştere a efectului anticoagulant
şi riscului hemoragic. Ca urmare, paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii trataţi cu
anticoagulante orale (vezi pct. 4.4).
AINS, acid acetilsalicilic şi alte medicamente antiplachetare
Poate să apară o interacţiune farmacodinamică între paroxetină şi AINS/acid acetilsalicilic. Utilizarea
concomitentă a paroxetinei cu AINS/acid acetilsalicilic poate duce la o creştere a riscului hemoragic.
(vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).
Este recomandată precauţie la pacienţii care utilizează ISRS concomitent cu anticoagulante orale, cu
medicamente cu impact cunoscut asupra funcţiei plachetare sau cu medicamente care determină
creşterea riscului de sângerare (de exemplu, antipsihotice atipice cum sunt clozapina, fenotiazine,
majoritatea ATC, acid acetilsalicilic, AINS, inhibitori ai COX-2) precum şi la pacienţii cu antecedente
de tulburări sau afecţiuni hemoragice care pot predispune la sângerare.
Pravastatină
În studii s-a observat o interacţiune între paroxetină şi pravastatină, care sugerează faptul că
administrarea concomitentă a paroxetinei şi pravastatinei poate duce la creşterea nivelurilor glicemiei.
La pacienţi cu diabet zaharat trataţi concomitent cu paroxetină şi pravastatină poate fi necesară
ajustarea dozei de antidiabetice orale şi/sau insulină (vezi pct. 4.4).
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Fertilitatea
Studiile pe animale au demonstrat că paroxetina poate afecta calitatea spermei (vezi pct. 5.3). Studii in
vitro pe probe umane pot sugera anumite efecte asupra calităţii spermei, totuși, rapoarte de studii de
caz cu anumite ISRS-uri (incluzând paroxetina) au arătat că efectul asupra calităţii spermei pare să fie
reversibil. Impactul asupra fertilităţii umane nu a fost încă observat.
Sarcina
Unele studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de malformaţii congenitale, în special
cardiovasculare (de exemplu, defecte septale ventriculare şi atriale) asociate cu utilizarea paroxetinei
în timpul primului trimestru de sarcină. Mecanismul nu este cunoscut. Datele sugerează că riscul de
apariţie a unui defect cardiovascular la copil, după expunere maternă la paroxetină, este mai mic de
2/100, comparativ cu o frecvenţă estimată de astfel de defecte de aproximativ 1/100 în populaţia
generală.
Paroxetina trebuie utilizată în timpul sarcinii doar dacă este absolut necesar. Medicul care prescrie va
trebui să analizeze opţiunea de tratamente alternative la gravide sau la femeile care plănuiesc să
rămână gravide. În timpul sarcinii, trebuie evitată întreruperea bruscă (vezi „Simptome de sevraj
observate la întreruperea administrării paroxetinei“, pct. 4.2 Doze şi mod de administrare).
Este necesară supravegherea nou-născuţilor dacă utilizarea de paroxetină de către mamă continuă în
stadiile avansate ale sarcinii, în special în trimestrul trei de sarcină.
La nou-născut, după utilizarea de paroxetină de către mamă în stadiile avansate ale sarcinii, pot să
apară următoarele simptome: detresă respiratorie, cianoză, apnee, convulsii, instabilitate a
temperaturii, dificultăţi de alimentare, vărsături, hipoglicemie, hipertonie, hipotonie, hiperreflexie,
tremor, nervozitate, iritabilitate, letargie, plâns continuu, somnolenţă şi tulburări de somn. Aceste
simptome se pot datora fie efectelor serotoninergice fie simptomelor de sevraj. În majoritatea
situaţiilor, complicaţiile debutează imediat sau la scurt timp (<24 de ore) după naştere.
Datele epidemiologice sugerează că utilizarea ISRS în sarcină, în special în fazele finale ale acesteia,
poate conduce la un risc crescut de hipertensiune pulmonară persistentă a nou-născutului. Riscul
observat a fost de aproximativ 5 cazuri la 1000 de sarcini. În populaţia generală, incidenţa
hipertensiunii pulmonare persistente a nou-născutului este de 1 – 2 cazuri la 1000 de sarcini.
Studiile la animale au evidenţiat toxicitate asupra funcţiei de reproducere, dar nu indică efecte nocive
directe în ceea ce priveşte sarcina, dezvoltarea embrio-fetală, naşterea sau dezvoltarea postnatală (vezi
pct. 5.3 Date preclinice de siguranţă).
Alăptarea
Cantităţi mici de paroxetină se excretă în laptele uman. În studiile publicate, concentraţiile plasmatice
la sugarii alăptaţi au fost nedetectabile (<2 nanograme/ml) sau foarte scăzute (<4 nanograme/ml) şi, la
aceşti sugari, nu s-au observat semne de reacţii adverse la medicament. Deoarece nu este anticipată
apariţia niciunui efect, poate fi luată în considerare alăptarea.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Experienţa clinică a demonstrat că tratamentul cu paroxetină nu se asociază cu afectarea funcţiei
cognitive sau psihomotorii. Cu toate acestea, similar tuturor medicamentelor psihoactive, pacienţii
trebuie preveniţi în legătură cu capacitatea lor de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
Deşi paroxetina nu accentuează afectarea abilităţilor mentale şi motorii provocate de alcoolul etilic, nu
este recomandată utilizarea concomitentă de paroxetină şi alcool etilic.
4.8 Reacţii adverse
Unele dintre reacţiile adverse medicamentoase prezentate mai jos se pot reduce ca intensitate şi
frecvenţă o dată cu continuarea tratamentului şi nu duc, în general, la întreruperea acestuia. Reacţiile
adverse la medicament sunt prezentate mai jos, în funcţie de clasificarea pe aparate, sisteme şi organe
şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele sunt definite astfel: foarte frecvente ( 1/10), frecvente ( 1/100
şi <1>
(<1>
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: sângerări anormale, predominant la nivelul pielii şi mucoaselor (inclusiv
echimoze şi sângerări ginecologice)
Foarte rare: trombocitopenie.
Tulburări ale sistemului imunitar
Foarte rare: reacţii alergice severe şi care pot pune viaţa în pericol (incluzând reacţii anafilactoide şi
edem angioneurotic).
Tulburări endocrine
Foarte rare: sindromul secreţiei inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH).
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Frecvente: creşteri ale concentraţiilor plasmatice de colesterol, scăderea apetitului alimentar
Mai puţin frecvente: la pacienţii cu diabet zaharat s-a raportat afectarea controlului glicemiei (vezi pct.
4.4).
Rare: hiponatremie
Hiponatremia s-a raportat predominant la pacienţii vârstnici şi este, uneori, determinată de sindromul
secreţiei inadecvate de hormon antidiuretic (SIADH).
Tulburări psihice
Frecvente: somnolenţă, insomnie, agitaţie, vise anormale (inclusiv coşmaruri)
Mai puţin frecvente: confuzie, halucinaţii.
Rare: reacţii maniacale, anxietate, depersonalizare, atacuri de panică, acatizie (vezi pct. 4.4).
Cu frecvenţă necunoscută: agresivitate, ideaţie suicidară, comportament suicidar.
În cadrul experienţei după punerea pe piaţă au fost observate cazuri de agresivitate iar în timpul
tratamentului cu paroxetină sau la scurt timp după întreruperea tratamentului s-au raportat cazuri de
ideaţie suicidară şi de comportament suicidar (vezi pct. 4.4).
De asemenea, aceste simptome pot fi determinate de boala preexistentă.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: ameţeli, tremor, cefalee, dificultăţi de concentrare
Mai puţin frecvente: tulburări extrapiramidale
Rare: convulsii, sindromul picioarelor neliniştite (SPN)
Foarte rare: sindrom serotoninergic (simptomele pot include agitaţie, confuzie, diaforeză, halucinaţii,
hiperreflexie, mioclonii, frisoane, tahicardie şi tremor)
S-au primit raportări de tulburări extrapiramidale, incluzând distonie oro-facială, privind pacienţi care
prezentau, uneori, tulburări de motilitate subiacente sau care utilizau medicamente neuroleptice.
Tulburări oculare
Frecvente: vedere înceţoşată
Mai puţin frecvente: midriază (vezi pct. 4.4)
Foarte rare: glaucom acut.
Tulburări acustice şi vestibulare
Cu frecvenţă necunoscută: tinitus.
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: tahicardie sinusală
Rare: bradicardie.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: creşteri sau scăderi tranzitorii ale valorilor tensiunii arteriale, hipotensiune
arterială posturală.
Au fost raportate creşteri sau scăderi tranzitorii ale tensiunii arteriale după tratamentul cu paroxetină,
de obicei la pacienţii cu hipertensiune arterială preexistentă sau cu anxietate.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente: căscat
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente: greaţă
Frecvente: constipaţie, diaree, vărsături, xerostomie
Foarte rare: hemoragie gastro-intestinală.
Tulburări hepatobiliare
Rare: creşterea valorilor enzimelor hepatice
Foarte rare: evenimente hepatice (cum este hepatită, uneori asociată cu icter şi/sau insuficienţă
hepatică)
S-a raportat creşterea valorilor enzimelor hepatice. De asemenea, după punerea pe piaţă, s-au primit
foarte rar raportări de evenimente hepatice (cum este hepatită, uneori asociată cu icter şi/sau
insuficienţă hepatică). Trebuie luată în considerare întreruperea administrării de paroxetină, în cazul în
care rezultatele testelor funcţionale hepatice indică valori crescute persistente.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente: transpiraţii
Mai puţin frecvente: erupţii cutanate tranzitorii, prurit
Foarte rare: reacţii adverse cutanate grave (incluzând eritem multiform, sindrom Stevens-Johnson şi
necroliză epidermică toxică), urticarie, reacţii de fotosensibilitate.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: retenţie urinară, incontinenţă urinară.
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Foarte frecvente: disfuncţie sexuală
Rare: hiperprolactinemie/galactoree, tulburări menstruale (incluzând menoragie, metroragie,
amenoree, întârzierea menstruaţiei şi menstruaţie neregulată)
Foarte rare: priapism.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Rare: artralgii, mialgii.
Studiile epidemiologice, efectuate în special la pacienţi în vârstă de 50 de ani şi peste, demonstrează
un risc crescut de fracturi osoase în cazul pacienţilor cărora li se administrează ISRS şi ATC.
Mecanismul care stă la baza acestui risc nu este cunoscut.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: astenie, creştere ponderală
Foarte rare: edeme periferice.
SIMPTOME DE SEVRAJ OBSERVATE LA ÎNTRERUPEREA ADMINISTRĂRII
PAROXETINEI
Frecvente: ameţeli, tulburări senzoriale, tulburări ale somnului, anxietate, cefalee.
Mai puţin frecvente: agitaţie, greaţă, tremor, confuzie, transpiraţii, instabilitate emoţională, tulburări
de vedere, palpitaţii, diaree, iritabilitate.
Oprirerea administrării de paroxetină (mai ales dacă este bruscă) duce frecvent la simptome de sevraj.
Au fost raportate ameţeli, tulburări senzoriale (incluzând parestezii, senzaţii de şoc electric şi tinitus),
tulburări ale somnului (incluzând vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă, tremor, confuzie,
transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări de vedere.
În general, aceste evenimente sunt de intensitate uşoară până la moderată şi sunt autolimitante, dar, cu
toate acestea, la anumiţi pacienţi, pot fi severe şi/sau persistente. Ca urmare, se recomandă ca, atunci
când tratamentul nu mai este necesar, doza de paroxetină să fie scăzută treptat (vezi pct. 4.2 şi pct.
4.4).
REACȚII ADVERSE DIN STUDIILE CLINICE LA COPII
Următoarele reacţii adverse au fost observate:
Intensificare a comportamentelor legate de suicid (incluzând tentative de suicid şi ideaţie suicidară),
comportamente de autovătămare şi ostilitate crescută. Ideaţia suicidară şi tentativele de suicid au fost
observate, în principal, în studiile clinice efectuate la adolescenţi cu tulburare depresivă majoră.
Ostilitatea crescută a apărut mai ales la copiii cu tulburare obsesiv compulsivă şi în special la copiii cu
vârsta sub 12 ani.
Alte evenimente care au fost observate: scăderea apetitului alimentar, tremor, transpiraţii,
hiperkinezie, agitaţie, instabilitate emoţională (incluzând plâns şi modificări ale dispoziţiei),
evenimente adverse hemoragice în special la nivelul pielii şi al mucoaselor.
Evenimentele observate după întreruperea/scăderea treptată a dozei de paroxetină sunt: instabilitate
emoţională (incluzând plâns, modificări ale dispoziţiei, autovătămare, ideaţie suicidară şi tentative de
suicid), nervozitate, ameţeli, greaţă şi durere abdominală (vezi pct. 4.4).
Vezi pct. 5.1 pentru informaţii suplimentare privind studiile clinice efectuate la copii.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Este importantă raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome şi semne
Din informaţiile disponibile referitoare la supradozajul cu paroxetină reiese o marjă largă de siguranţă.
Experienţa cu supradozajul cu paroxetină a indicat faptul că, pe lângă simptomele menţionate la pct.
4.8 „Reacţii adverse“, s-au raportat febră şi contracţii musculare involuntare. Pacienţii s-au recuperat,
în general, fără sechele grave, chiar în cazul administrării de doze de până la 2000 mg paroxetină,
utilizată singură. Au fost raportate ocazional evenimente cum sunt coma sau modificările ECG, foarte
rar cu evoluţie letală, dar, în general, acestea s-au produs când paroxetina a fost administrată împreună
cu alte medicamente psihotrope, cu sau fără alcool etilic.
Tratament
Nu se cunoaşte un antidot specific.
Tratamentul trebuie să constea în măsuri generale utilizate în tratamentul supradozajului cu orice
antidepresiv. Pentru a reduce absorbţia paroxetinei, poate fi luată în considerare administrarea a 20-30
g cărbune activat, dacă acest lucru este posibil în primele ore de la ingestia supradozei de paroxetină.
Este indicat tratament de susţinere a funcţiilor vitale, cu monitorizarea frecventă a semnelor vitale şi
supravegherea atentă. Monitorizarea pacientului trebuie făcută în funcţie de starea clinică.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antidepresive – inhibitori selectivi ai recaptării de serotonină, codul ATC:
N06A B05.
Mecanism de acţiune
Paroxetina este un inhibitor potent şi selectiv al recaptării 5-hidroxitriptaminei (5-HT, serotonină) şi se
consideră că acţiunea antidepresivă şi eficacitatea sa în tratamentul TOC, tulburării de anxietate
socială/fobiei sociale, tulburării anxioase generalizate, tulburării de stres post-traumatic şi tulburării de
panică sunt determinate de inhibarea specifică a recaptării 5-HT, la nivelul neuronilor cerebrali.
Paroxetina nu este înrudită chimic cu antidepresivele triciclice, tetraciclice sau cu alte antidepresive
disponibile.
Paroxetina are o afinitate mică pentru receptorii muscarinici colinergici, iar studiile la animale au
evidenţiat doar proprietăţi anticolinergice reduse.
În concordanţă cu această acţiune selectivă, studiile in vitro au evidenţiat faptul că, spre deosebire de
antidepresivele triciclice, paroxetina are afinitate mică pentru receptorii adrenergici alfa ,
alfa şi beta, pentru receptorii dopaminergici (D ), pseudo 5-HT1, 5-HT2 şi receptorii histaminergici
2 2
(H ). Această lipsă de interacţiune cu receptorii postsinaptici in vitro este susţinută de către studiile in
vivo, care demonstrează absenţa proprietăţilor de deprimare a SNC şi de scădere a tensiunii arteriale.
Efecte farmacodinamice
Paroxetina nu afectează funcţia psihomotorie şi nu potenţează efectele de deprimare asociate
etanolului.
Similar altor inhibitori selectivi ai recaptării 5-HT, paroxetina determină simptome ale stimulării în
exces a receptorilor 5-HT, atunci când se utilizează la animale la care s-au administrat anterior
inhibitori de monoaminoxidază (IMAO) sau triptofan.
Studiile comportamentale şi studiile EEG evidenţiază faptul că paroxetina are proprietăţi slab
stimulatoare, la doze în general mai mari decât cele necesare pentru inhibarea recaptării 5-HT.
Proprietăţile stimulatoare nu sunt de tip „amfetaminic“. Studiile la animale indică faptul că paroxetina
este bine tolerată la nivelul sistemului cardiovascular. După administrarea la subiecţi sănătoşi,
paroxetina nu produce modificări semnificative clinic ale tensiunii arteriale, frecvenţei cardiace şi
ECG.
Studiile evidenţiază faptul că, spre deosebire de antidepresivele care inhibă recaptarea de
noradrenalină, paroxetina are o tendinţă mult redusă de a inhiba efectele antihipertensive ale
guanetidinei.
În cadrul tratamentului tulburărilor depresive, paroxetina prezintă eficacitate comparabilă cu
antidepresivele standard.
De asemenea, există unele dovezi care indică faptul că paroxetina poate avea valoare terapeutică la
pacienţii care nu au răspuns la tratamentul standard.
Administrarea paroxetinei dimineaţa nu are niciun efect dăunător, nici asupra calităţii şi nici asupra
duratei somnului. Mai mult chiar, este probabil ca pacienţii să prezinte ameliorarea somnului, pe
măsură ce răspund la tratamentul cu paroxetină.
Analiza tendinţelor suicidare la adulţi
O analiză privind paroxetina a studiilor controlate placebo, efectuate la adulţi cu tulburări psihice, a
indicat o frecvenţă crescută a comportamentelor suicidare la adulţii tineri (cu vârsta cuprinsă între 18
şi 24 de ani) trataţi cu paroxetină, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo (2,19% comparativ
cu 0,92%). În grupurile cu vârste mai mari nu s-a observat o astfel de creştere. La adulţii cu tulburare
depresivă majoră (de toate vârstele), a existat o creştere a frecvenţei comportamentului suicidar la
pacienţii trataţi cu paroxetină, comparativ cu cei la care s-a administrat placebo (0,32% comparativ cu
0,05%); toate evenimentele au fost reprezentate de tentative de suicid. Cu toate acestea, în cazul
paroxetinei, majoritatea acestor tentative (8 din 11) au survenit la adulţii tineri (vezi, de asemenea, pct.
4.4).
Răspunsul în funcţie de doză
În studiile cu doză fixă se observă o curbă aplatizată a răspunsului în funcţie de doză, care nu
sugerează vreun avantaj din punct de vedere al eficacităţii asociat utilizării de doze mai mari decât
dozele recomandate. Cu toate acestea, există anumite date clinice care sugerează faptul că pentru
anumiţi pacienţi creşterea treptată a dozelor poate fi benefică.
Eficacitatea pe termen lung
Eficacitatea utilizării pe termen lung a paroxetinei în tratamentul depresiei a fost demonstrată într-un
studiu privind terapia de întreţinere, cu durată de 52 de săptămâni, cu protocol de prevenire a
recăderilor: 12% dintre pacienţii trataţi cu paroxetină (20 – 40 mg pe zi) au prezentat recădere,
comparativ cu 28% în cazul pacienţilor la care s-a administrat placebo.
Eficacitatea utilizării pe termen lung a paroxetinei în tratamentul tulburării obsesiv compulsive a fost
investigată în trei studii privind terapia de întreţinere, cu durată de 24 de săptămâni, cu protocol de
prevenire a recăderilor. Într-unul dintre cele trei studii s-a obţinut o diferenţă semnificativă între
procentul de recăderi din cadrul grupului de tratament cu paroxetină (38%) comparativ cu cel din
cadrul grupului la care s-a administrat placebo (59%).
Eficacitatea utilizării pe termen lung a paroxetinei în tratamentul tulburării de panică a fost
demonstrată într-un studiu privind terapia de întreţinere, cu durată de 24 de săptămâni, cu protocol de
prevenire a recăderilor: 5% dintre pacienţii trataţi cu paroxetină (10-40 mg pe zi) au prezentat
recădere, comparativ cu 30% dintre pacienţii la care s-a administrat placebo. Acest fapt a fost susţinut
de un studiu privind terapia de întreţinere, cu durată de 36 de săptămâni.
Eficacitatea utilizării pe termen lung a paroxetinei în tratamentul tulburării de anxietate socială, a
tulburării anxioase generalizate şi a tulburării de stres post-traumatic nu a fost demonstrată suficient.
Evenimente adverse din studiile clinice la copii
În studiile clinice de scurtă durată (până la 10-12 săptămâni), efectuate la copii şi adolescenţi, au fost
observate următoarele evenimente adverse la pacienţii trataţi cu paroxetină, cu o frecvenţă de cel puţin
2% şi cel puţin dublă comparativ cu placebo: intensificare a comportamentelor legate de suicid
(incluzând tentativele de suicid şi ideaţia suicidară), comportamente de autovătămare şi ostilitate
crescută. Ideaţia suicidară şi tentativele de suicid au fost observate, în principal, în studiile clinice
efectuate la adolescenţi cu tulburare depresivă majoră. Ostilitatea crescută a apărut în special la copiii
cu tulburare obsesiv compulsivă şi mai ales la copiii cu vârsta sub 12 ani. Alte evenimente care au fost
observate mai frecvent în grupul de tratament cu paroxetină, comparativ cu grupul la care s-a
administrat placebo au fost: scăderea apetitului alimentar, tremor, transpiraţii, hiperkinezie, agitaţie,
instabilitate emoţională (incluzând plâns şi modificări ale dispoziţiei).
În studiile care au utilizat o schemă terapeutică de reducere a dozelor, simptomele raportate în timpul
fazei de scădere a dozelor sau la întreruperea administrării de paroxetină, cu o frecvenţă de cel puţin
2% şi cel puţin dublă comparativ cu placebo au fost: instabilitate emoţională (incluzând plâns,
modificări ale dispoziţiei, autovătămare, ideaţie suicidară şi tentativă de suicid), nervozitate, ameţeli,
greaţă şi durere abdominală (vezi pct. 4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).
În cinci studii cu grupuri paralele cu o durată de opt săptămâni până la opt luni de tratament,
evenimentele adverse hemoragice apărute în special la nivelul pielii şi mucoaselor au fost observate la
pacienţii trataţi cu paroxetină cu o frecvenţă de 1,74 % comparativ cu 0,74 % observată în cazul
pacienţilor care au primit placebo.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Paroxetina se absoarbe bine după administrarea orală şi este metabolizată la nivelul primului pasaj.
Din cauza metabolizării la nivelul primului pasaj, cantitatea de paroxetină disponibilă în circulaţia
sistemică este mai mică decât cea absorbită de la nivelul tractului gastro-intestinal. Saturarea parţială a
efectului de prim pasaj hepatic şi scăderea clearance-ului plasmatic apar pe măsură ce creşte
încărcarea la nivelul organismului, o dată cu administrarea de doze unice mai mari sau de doze
repetate. Acest lucru duce la creşteri disproporţionate ale concentraţiilor plasmatice de paroxetină şi
parametri farmacocinetici inconstanţi, determinând o cinetică non-liniară. Totuşi, non-liniaritatea este,
în general, mică şi este limitată la subiecţii la care se obţin concentraţii plasmatice mici cu doze mici.
Concentraţiile plasmatice la starea de echilibru sunt atinse la 7-14 zile după iniţierea tratamentului cu
formele farmaceutice cu eliberare imediată sau cu eliberare controlată, iar farmacocinetica nu pare să
se modifice în timpul tratamentului de lungă durată.
Distribuţie
Paroxetina se distribuie în proporţie mare în ţesuturi, iar calculele farmacocinetice indică faptul că
doar 1% din paroxetina din organism se regăseşte în plasmă.
Aproximativ 95% din paroxetina prezentă este legată de proteinele plasmatice, la concentraţiile
plasmatice terapeutice.
Nu s-a identificat nicio corelaţie între concentraţiile plasmatice de paroxetină şi efectul clinic
(evenimente adverse şi eficacitate).
Metabolizare
Principalii metaboliţi ai paroxetinei sunt produşi polari şi conjugaţi ai oxidării şi metilării, care sunt
eliminaţi rapid. Ţinând cont de lipsa lor relativă de activitate farmacologică, este foarte puţin probabil
ca aceştia să contribuie la efectele terapeutice ale paroxetinei.
Metabolizarea nu afectează acţiunea selectivă a paroxetinei asupra recaptării 5-HT la nivel neuronal.
Eliminare
Excreţia urinară de paroxetină nemodificată reprezintă, în general, mai puţin de 2% din doza
administrată, în timp ce excreţia sub formă de metaboliţi este de aproximativ 64% din doză.
Aproximativ 36% din doză se excretă în fecale, probabil pe cale biliară, din care paroxetina
nemodificată reprezintă mai puţin de 1% din doză. Astfel, paroxetina este eliminată aproape complet
prin metabolizare.
Excreţia metaboliţilor este bifazică, iniţial fiind rezultatul metabolizării de prim pasaj şi, ulterior, fiind
controlată de către eliminarea sistemică a paroxetinei.
Timpul de înjumătăţire plasmatică este variabil, dar, în general, este de aproximativ 1 zi.
Grupe speciale de pacienţi
Vârstnici şi insuficienţă renală/hepatică
La subiecţii vârstnici, la cei cu insuficienţă renală severă sau la cei cu insuficienţă hepatică apar
concentraţii plasmatice crescute de paroxetină, dar intervalul concentraţiilor plasmatice se suprapune
peste cel al subiecţilor adulţi sănătoşi.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile de toxicitate au fost efectuate la maimuţe rhesus şi la şobolani albinoşi; la ambele specii, calea
metabolică este similară cu cea descrisă la om. Aşa cum este de aşteptat cu aminele lipofile, incluzând
antidepresivele triciclice, s-a detectat fosfolipidoză la şobolan. Fosfolipidoza nu a fost observată în
studiile efectuate la primate, cu durată de până la un an, în cadrul cărora s-au administrat doze de 6 ori
mai mari decât dozele clinice recomandate.
Carcinogeneză: în studiile cu durată de doi ani, efectuate la şoareci şi şobolani, paroxetina nu a avut
efect tumorigen.
Genotoxicitate: nu s-a observat genotoxicitate într-o serie de teste in vitro şi in vivo.
Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolani au demonstrat faptul că
paroxetina afectează fertilitatea la masculi şi femele prin reducerea gradului de fertilitate şi a ratei de
graviditate. La șobolani, s-au observat creșterea mortalităţii puilor şi întârzierea osificării. Acestea din
urmă au fost, probabil, legate de toxicitatea maternă şi nu sunt considerate un efect direct asupra
fătului/nou-născutului.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Comprimatul de 20 mg
Nucleul comprimatului:
Hidrogenfosfat de calciu dihidrat
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Stearat de magneziu
Filmul comprimatului:
Hipromeloză
Macrogol 400
Polisorbat 80
Dioxid de titan (E171).
Comprimatul de 30 mg
Nucleul comprimatului:
Hidrogenfosfat de calciu dihidrat
Amidonglicolat de sodiu (tip A)
Stearat de magneziu
Filmul comprimatului:
Hipromeloză
Macrogol 400
Polisorbat 80
Dioxid de titan (E171)
Indigotină (E132)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se păstra la temperaturi peste 30ºC.
A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
SEROXAT 20 mg comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al-hârtie a câte 7 comprimate filmate
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al-hârtie a câte 10 comprimate filmate
Toate blisterele prezintă închidere securizată pentru copii.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate în ţara dumneavoastră.
SEROXAT 30 mg comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al-hârtie a câte 15 comprimate filmate
Toate blisterele prezintă închidere securizată pentru copii.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate în ţara dumneavoastră.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
SEROXAT 20 mg
GLAXOSMITHKLINE (IRELAND) LIMITED
12 Riverwalk, Citywest Business Campus, Dublin 24, Irlanda
SEROXAT 30 mg
SmithKline Beecham Limited
980 Great West Road, Brentford, Middlesex, TW8 9GS,
Marea Britanie
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Seroxat 20 mg, comprimate filmate
601/2008/01-02
Seroxat 30 mg, comprimate filmate
602/2008/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări:
Data ultimei reînnoiri a autorizației: Martie 2008
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2019