Enalapril Terapia 5 mg comprimate

Prospect Enalapril Terapia 5 mg comprimate

Producator: TERAPIA S.A.

Clasa ATC: inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, codul ATC: C09AA02

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR.12129/2019/01 Anexa 2

12130/2019/01

12131/2019/01

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Enalapril Terapia 5 mg comprimate

Enalapril Terapia 10 mg comprimate

Enalapril Terapia 20 mg comprimate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Enalapril Terapia 5 mg

Fiecare comprimat conţine maleat de enalapril 5 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 67,865 mg.

Enalapril Terapia 10 mg

Fiecare comprimat conţine maleat de enalapril 10 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 135,73 mg.

Enalapril Terapia 20 mg

Fiecare comprimat conţine maleat de enalapril 20 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 271,46 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat

Enalapril Terapia 5 mg

Comprimate rotunde, de culoare albă sau aproape albă, cu diametrul de 6 mm.

Enalapril Terapia 10 mg comprimate

Comprimate rotunde, de culoare albă sau aproape albă, cu suprafețe biconvexe, cu aspect uniform,

structură compactă și omogenă, margini intacte, cu diametrul de 7 mm, ștanțate cu 10 pe una din fețe

Enalapril Terapia 20 mg comprimate

Comprimate rotunde, de culoare albă sau aproape albă, cu suprafețe biconvexe, cu aspect uniform,

structură compactă și omogenă, margini intacte, cu diametrul de 9 mm, ștanțate cu 20 pe una din fețe

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Tratamentul hipertensiunii arteriale.

Tratamentul insuficienţei cardiace simptomatice.

Profilaxia insuficienţei cardiace simptomatice la pacienţii cu disfuncţie ventriculară stângă

asimptomatică (fracţia de ejecţie ≤ 35%).

(Vezi pct. 5.1.)

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Absorbția comprimatelor de Enalapril Terapia nu este afectată de alimente.

Doza trebuie individualizată în funcţie de starea clinică a pacientului (vezi pct. 4.4) şi de răspunsul

tensiunii arteriale.

Copii şi adolescenţi

Experienţa din studiile clinice este limitată în ceea ce priveşte utilizarea Enalapril Terapia la copii şi

adolescenţi cu hipertensiune arterială (vezi pct. 4.4, 5.1 şi 5.2).

Hipertensiune arterială

Doza iniţială este 5 mg până la maxim 20 mg, în funcţie de gradul hipertensiunii arteriale şi de starea

clinică a pacientului (vezi mai jos). Enalapril Terapia se administrează zilnic, în priză unică. În

hipertensiune arterială uşoară, doza iniţială recomandată este 5-10 mg. Pacienţii cu sistemul renină-

angiotensină-aldosteron puternic activat (de exemplu, hipertensiune arterială renovasculară, depleţie

de sare şi/sau volemică, decompensare cardiacă sau hipertensiune arterială severă) pot prezenta

scăderea marcată a tensiunii arteriale după administrarea dozei iniţiale. La aceşti pacienţi se

recomandă o doză iniţială maximă de 5 mg, iar tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere medicală.

Tratamentul anterior cu doze mari de diuretice poate determina depleţie volemică şi creşterea riscului

de producere a hipotensiunii arteriale la iniţierea tratamentului cu enalapril. La aceşti pacienţi se

recomandă administrarea unei doze iniţiale maxime de 5 mg. Dacă este posibil, tratamentul cu

diuretice trebuie întrerupt cu 2 până la 3 zile înaintea iniţierii tratamentului cu Enalapril Terapia.

Funcţia renală şi potasemia trebuie monitorizate.

Doza uzuală de întreţinere este 20 mg pe zi. Doza maximă de întreţinere este 40 mg pe zi.

Insuficienţă cardiacă/Disfuncţie ventriculară stângă asimptomatică

În tratamentul insuficienţei cardiace simptomatice, Enalapril Terapia se utilizează în asociere cu

diuretice şi, atunci când este indicat, cu digitalice sau beta-blocante. La pacienţii cu insuficienţă

cardiacă simptomatică sau disfuncţie ventriculară stângă asimptomatică doza iniţială de Enalapril

Terapia este 2,5 mg şi trebuie administrată sub supraveghere medicală atentă, pentru a observa

răspunsul la tratament al tensiunii arteriale. În absenţa sau după tratamentul eficace al hipotensiunii

arteriale simptomatice determinate de iniţierea tratamentului cu Enalapril Terapia pentru insuficienţă

cardiacă, doza trebuie crescută treptat până la doza de întreţinere uzuală de 20 mg, administrată în

doză unică sau divizată în 2 prize, în funcţie de tolerabilitatea pacientului. Se recomandă creşterea

treptată a dozei într-o perioadă de 2 până la 4 săptămâni. Doza zilnică maximă este de 40 mg, divizată

în 2 prize.

Tabelul 1: Recomandări referitoare la creşterea treptată a dozei de Enalapril Terapia la pacienţii cu

insuficienţă cardiacă/disfuncţie ventriculară stângă asimptomatică

Săptămâna Doza (mg/zi)

Săptămâna 1 Zilele 1 – 3: 2,5 mg pe zi* în doză unică

Zilele 4 – 7: 5 mg pe zi divizată în 2 prize

Săptămâna 2 10 mg pe zi în doză unică sau divizată în 2 prize

Săptămânile 3 şi 4 20 mg pe zi în doză unică sau divizată în 2 prize

* Sunt necesare precauţii speciale la pacienţii cu insuficienţă renală sau la cei care utilizează diuretice

(vezi pct. 4.4).

Tensiunea arterială şi funcţia renală trebuie monitorizate atent, atât înainte cât şi după iniţierea

tratamentului cu Enalapril Terapia (vezi pct. 4.4), deoarece s-au raportat hipotensiune arterială şi, mai

rar, insuficienţă renală consecutive. La pacienţii trataţi cu diuretice, doza de diuretic trebuie redusă, pe

cât posibil, înainte de iniţierea tratamentului cu Enalapril Terapia. Apariţia hipotensiunii arteriale,

consecutivă iniţierii tratamentului cu Enalapril Terapia nu presupune reapariţia hipotensiunii arteriale

în timpul terapiei cronice cu Enalapril Terapia şi nu reprezintă o contraindicaţie pentru continuarea

tratamentului. De asemenea, trebuie monitorizate potasemia şi funcţia renală.

Doze în insuficienţa renală

În general, se recomandă prelungirea intervalul dintre doze şi/sau administrarea unor doze mai mici de

enalapril.

Tabelul 2: Doze în insuficienţa renală

Clearance-ul creatininei (Cl ) Doza iniţială

Cr

ml/min mg/zi

30

Cr

10

Cr

Cl ≤10 ml/min 2,5 mg în zilele în care se efectuează şedinţe de

Cr

dializă*

* Vezi pct. 4.4. Enalaprilatul poate fi eliminat prin hemodializă. În zilele în care nu se efectuează

şedinţe de dializă, doza de enalapril trebuie ajustată în funcţie de răspunsul terapeutic.

Utilizarea la vârstnici

Doza trebuie ajustată conform funcţiei renale a pacienţilor vârstnici (vezi pct. 4.4).

Utilizarea la copii şi adolescenţi

La pacienţii care pot înghiţi comprimate, doza trebuie individualizată în funcţie de caracteristicile

pacientului şi răspunsul tensiunii arteriale. La pacienţi cu greutate de 20 până la 50 kg, doza iniţială

recomandată este 2,5 mg enalapril, iar la pacienţii cu greutate peste 50 kg doza iniţială recomandată

este 5 mg enalapril. Enalapril Terapia se administrează zilnic, în priză unică. Doza trebuie ajustată în

funcţie de necesarul pacientului, până la maxim 20 mg pe zi la pacienţii cu greutate de 20 până la 50

kg şi de maxim 40 mg enalapril la pacienţii cu greutate peste 50 kg (vezi pct. 4.4).

Enalapril Terapia nu se administrează la nou-născuţi şi la copii sau adolescenţi cu rata filtrării

glomerulare <30 ml/min/1,73 m2 deoarece nu sunt date disponibile pentru aceste grupe de pacienţi.

Mod de administrare

Administrare orală.

Deoarece doza de 2,5 mg nu poate fi obţinută dintr-un comprimat de Enalapril Terapia 5 mg, trebuie

utilizat un alt comprimat de enalapril existent pe piaţă pentru a obţine această doză.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la enalapril, la oricare alt inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (ECA)

sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Antecedente de angioedem asociate cu administrarea tratamentului cu un inhibitor ECA.

Angioedem ereditar sau idiopatic.

Al doilea şi al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6).

Administrarea concomitentă a Enalapril Terapia cu medicamente care conţin aliskiren este

contraindicată la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficiență renală (RFG <60ml>

pct. 4.5 şi 5.1).

Administrarea concomitentă cu terapia cu sacubitril/valsartan. Enalaprilul nu trebuie inițiat mai

devreme de 36 de ore de la ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi și pct. 4.4 și 4.5).

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Hipotensiune arterială simptomatică

Hipotensiunea arterială simptomatică este rar întâlnită la pacienţii cu hipertensiune arterială fără

complicaţii. Este mai probabil ca hipotensiunea arterială simptomatică să apară la pacienţii

hipertensivi trataţi cu enalapril, dacă aceştia prezintă hipovolemie (de exemplu după tratament

diuretic, regim hiposodat, dializă, diaree sau vărsături) (vezi pct. 4.5 şi 4.8). La pacienţii cu

insuficienţă cardiacă, cu sau fără insuficienţă renală asociată, s-a raportat apariţia hipotensiunii

arteriale simptomatice. Aceasta apare cel mai probabil la acei pacienţi cu insuficienţă cardiacă în

stadiu avansat şi este determinată de utilizarea unor doze mari de diuretice de ansă, de hiponatremie

sau de insuficienţa renală funcţională. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere

medicală şi este necesară urmărirea atentă a acestora ori de câte ori doza de enalapril şi/sau de diuretic

este ajustată. Se recomandă supraveghere atentă şi în cazul pacienţilor cu cardiopatie ischemică sau

boli cerebrovasculare, la care o scădere accentuată a presiunii arteriale poate determina infarct

miocardic acut sau accident vascular cerebral.

Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal şi, dacă este necesar, se

administrează soluţie salină izotonă în perfuzie intravenoasă. Un răspuns hipotensiv tranzitor nu

constituie contraindicaţie pentru continuarea tratamentului, care poate fi continuat, de obicei, fără

dificultate, după ce tensiunea arterială a crescut prin corectarea hipovolemiei.

La unii pacienţi cu insuficienţă cardiacă care prezintă tensiune arterială normală sau mică, enalaprilul

poate determina o scădere suplimentară a tensiunii arteriale. Acest efect este previzibil şi, de obicei, nu

reprezintă un motiv de întrerupere a tratamentului. Dacă hipotensiunea arterială devine simptomatică,

poate fi necesară reducerea dozei şi/sau întreruperea diureticului şi/sau a tratamentului cu enalapril.

Stenoză de valvă aortică sau mitrală/Cardiomiopatie hipertrofică

Similar tuturor vasodilatatoarelor, inhibitorii ECA trebuie administraţi cu prudenţă la pacienţii cu

stenoză mitrală sau aortică şi trebuie evitaţi în caz de şoc cardiogen şi obstrucţie hemodinamică

semnificativă.

Insuficienţă renală

În caz de afectare a funcţiei renale (clearance-ul creatininei <80 ml/min) doza iniţială de enalapril

trebuie ajustată în funcţie de clearance-ul plasmatic al creatininei (vezi pct. 4.2) şi ulterior, în funcţie

de răspunsul pacientului la tratament. La aceşti pacienţi trebuie monitorizate de rutină potasemia şi

concentraţia plasmatică a creatininei.

S-a raportat apariţia insuficienţei renale asociată tratamentului cu enalapril, în special la pacienţi cu

insuficienţă cardiacă severă sau afecţiuni renale preexistente, inclusiv stenoză de arteră renală.

Insuficienţa renală asociată tratamentului cu enalapril este, de obicei, reversibilă dacă este

diagnosticată prompt şi tratată corespunzător.

La unii pacienţi cu hipertensiune arterială fără afectare renală manifestă preexistentă, administrarea

enalapril concomitent cu un diuretic a determinat creşterea uremiei şi a creatininemiei. La aceşti

pacienţi poate fi necesară reducerea dozei de enalapril şi/sau întreruperea administrării diureticului. În

acest caz, trebuie avută în vedere posibilitatea existenţei unei stenoze de arteră renală preexistentă

(vezi pct. 4.4-Hipertensiune arterială renovasculară).

Hipertensiune arterială renovasculară

Pacienţii cu stenoză de arteră renală bilaterală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic funcţional

trataţi cu inhibitori ai ECA, prezintă risc crescut de apariţie a hipotensiunii arteriale şi insuficienţă

renală consecutivă. Pierderea funcţiei renale poate fi însoţită numai de modificări uşoare ale

creatininemiei. La aceşti pacienţi tratamentul trebuie iniţiat sub supraveghere medicală strictă, cu doze

mici, creştere treptată a dozelor şi monitorizare a funcţiei renale.

Transplant renal

Nu există date referitoare la administrarea enalaprilului la pacienţi cu transplant renal recent. Ca

urmare, nu se recomandă administrarea enalaprilului la aceşti pacienţi.

Insuficienţă hepatică

Administrarea inhibitorilor ECA a fost asociată, rar, cu apariţia unui sindrom care debutează cu icter

colestatic sau hepatită şi poate evolua spre necroză hepatică fulminantă şi (uneori) deces. Mecanismul

etiologic al acestui sindrom nu este deplin înţeles. La pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA care

dezvoltă icter sau creşteri marcate ale valorilor serice ale enzimelor hepatice trebuie întrerupt

tratamentul cu inhibitori ai ECA şi trebuie să se iniţieze monitorizare medicală corespunzătoare.

Neutropenie/Agranulocitoză

La pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA s-au raportat neutropenie/agranulocitoză, trombocitopenie şi

anemie. La pacienţii cu funcţie renală normală fără afecţiuni asociate, administrarea inhibitorilor ECA

determină, rar, neutropenie. Enalaprilul trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţi cu boli de colagen cu

afectare vasculară, tratament imunosupresor, tratament cu alopurinol sau procainamidă sau o asociere

a acestor factori care pot determina complicaţii, în special în caz de insuficienţă renală preexistentă.

Unii dintre aceşti pacienţi au dezvoltat infecţii grave care, în unele cazuri, nu au răspuns la tratamentul

intensiv cu antibiotice. Dacă enalaprilul este administrat la aceşti pacienţi, se recomandă monitorizarea

periodică a numărului de leucocite, iar pacienţii trebuie instruiţi să raporteze orice semn al infecţiei.

Hipersensibilitate/Angioedem

La pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA, inclusiv enalapril, s-au raportat cazuri de angioedem al feţei,

extremităţilor, buzelor, limbii, glotei şi/sau laringelui. Angioedemul poate să apară oricând pe durata

tratamentului. În astfel de cazuri, tratamentul cu enalapril trebuie întrerupt imediat şi, înainte de

externarea pacientului, trebuie asigurată monitorizarea corespunzătoare până la remiterea simptomelor.

Chiar şi în situaţia în care edemul este localizat numai la nivelul limbii, fără afectare respiratorie,

pacienţii trebuie supravegheaţi o perioadă mai lungă de timp, deoarece tratamentul cu antihistaminice

şi corticosteroizi poate fi insuficient.

Foarte rar, s-au raportat cazuri letale ca urmare a angioedemului însoţit de edem laringian sau edem la

nivelul limbii. Pacienţii cu angioedem la nivelul limbii, glotei sau laringelui, în special cei cu

intervenţii chirurgicale la nivelul căilor respiratorii în antecedente, prezintă risc de producere a

obstrucţiei căilor respiratorii. La aceştia, trebuie instituit prompt tratament adecvat care poate include

administrarea subcutanată a 0,3 ml până la 0,5 ml soluţie de adrenalină 1:1000 şi/sau măsuri care să

asigure permeabilitatea căilor respiratorii.

S-a raportat faptul că pacienţii de rasă neagră trataţi cu inhibitori ai ECA prezintă o incidenţă mai mare

a angioedemului, comparativ cu pacienţii de alte rase.

Pacienţii cu antecedente de angioedem fără legătură cu tratamentul cu inhibitori ai ECA pot prezenta

risc crescut de apariţie a angioedemului atunci când li se administrează inhibitori ai ECA (vezi şi pct.

4.3).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată datorită riscului

crescut de angioedem. Tratamentul cu sacubitril/valsartan nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore

după ultima doză de enalapril. Tratamentul cu enalapril nu trebuie inițiat mai devreme de 36 de ore

după ultima doză de sacubitril/valsartan (vezi pct. 4.3 și 4.5).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai racecadotrilului, inhibitori ai mTOR (de

exemplu, sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin poate determina un risc crescut de

angioedem (de exemplu, umflarea căilor respiratorii sau a limbii, cu sau fără tulburări respiratorii)

(vezi pct. 4.5). Se recomandă prudență la inițierea racecadotrilului, inhibitorilor mTOR (de exemplu,

sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin la un pacient la care se administrează deja un

inhibitor ECA.

Reacţii anafilactoide în timpul desensibilizării faţă de hymenoptere

Pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA în timpul desensibilizării faţă de veninul de hymenoptere au

prezentat, rar, reacţii anafilactoide care au pus viaţa în pericol. Aceste reacţii pot fi prevenite prin

întreruperea temporară a administrării inhibitorilor ECA înaintea fiecărei desensibilizări.

Reacţii anafilactoide în timpul aferezei LDL

Pacienţii trataţi cu inhibitori ai ECA în timpul aferezei cu dextran sulfat a lipoproteinelor de densitate

joasă (LDL) au prezentat, rar, reacţii anafilactoide care au pus viaţa în pericol. Aceste reacţii pot fi

prevenite prin întreruperea temporară a administrării inhibitorilor ECA înaintea fiecărei şedinţe de

afereză.

Pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă

Au fost raportate reacţii anafilactoide la pacienţi care efectuează şedinţe de hemodializă cu membrane

cu flux crescut (de exemplu, AN69) trataţi concomitent cu un inhibitor al ECA. La aceşti pacienţi se

recomandă utilizarea altor tipuri de membrane de dializă sau a altor clase de antihipertensive.

Hipoglicemie

La pacienţii cu diabet zaharat trataţi cu antidiabetice orale sau cu insulină, care încep tratamentul cu un

inhibitor al ECA, trebuie să-şi monitorizeze cu atenţie glicemia pentru a depista eventuale

hipoglicemii, în special în timpul primei luni de tratament concomitent (vezi pct. 4.5).

Tuse

În timpul administrării inhibitorilor ECA s-a raportat tuse. În mod caracteristic, tusea este

neproductivă, persistentă şi dispare după întreruperea tratamentului. În cadrul diagnosticului

diferenţial al tusei trebuie avută în vedere şi tusea determinată de inhibitorii ECA.

Chirurgie/anestezie

La pacienţii supuşi unor intervenţii chirurgicale majore sau în timpul anesteziei cu anestezice care

determină hipotensiune arterială, enalaprilul blochează formarea angiotensinei II secundară eliberării

compensatorii de renină. Dacă apare hipotensiune arterială şi se consideră că este determinată prin

acest mecanism, aceasta poate fi corectată prin expansiune volemică.

Potasiu seric

Inhibitorii ECA pot provoca hiperkaliemie deoarece inhibă eliberarea aldosteronului. Efectul nu este

de obicei semnificativ la pacienții cu funcție renală normală. Cu toate acestea, la pacienții cu

insuficiență renală și/sau la pacienții tratați cu suplimente de potasiu (inclusiv înlocuitori de sare),

diuretice care economisesc potasiul, trimetoprim sau cotrimoxazol cunoscute și sub denumirea de

trimetoprim/sulfametoxazol, alte medicamente asociate cu creşteri ale potasiului seric (de exemplu,

heparină) și în special antagoniști ai aldosteronului sau blocantelor receptorilor de angiotensină, poate

apărea hiperkaliemie. Diureticele care economisesc potasiul și blocantele receptorilor pentru

angiotensină-ar trebui utilizate cu prudență la pacienții cărora li se administrează inhibitori ECA, iar

monitorizarea nivelului de potasiu și funcția renală serică (vezi pct. 4.5).

Litiu

În general, nu se recomandă utilizarea concomitentă a litiului şi enalaprilului (vezi pct. 4.5).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor

angiotensinei II sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de

diminuare a funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată

blocarea dublă a SRAA prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor

angiotensinei II sau aliskirenului (vezi pct. 4.5 şi 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai

sub supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, a

valorilor electroliţilor şi a tensiunii arteriale.

Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu

nefropatie diabetică.

Lactoză

Enalapril Terapia conţine lactoză. Ca urmare, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la

galactoză, deficit de lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să

utilizeze acest medicament.

Copii şi adolescenţi

Există o experienţă limitată în eficacitatea şi siguranţa la copiii hipertensivi cu vârsta mai mare de 6

ani, dar nicio experienţă în alte indicaţii. Datele de farmacocinetică sunt limitate la copii cu vârsta

peste 2 luni. (vezi şi pct. 4.2, 5.1 şi 5.2). Nu se recomandă administrarea Enalapril Terapia la copii şi

adolescenţi în alte indicaţii decât hipertensiunea arterială.

Enalaprilul nu este recomandat la nou-născuţi sau la copii care au rata filtrării glomerulare < 30

ml/min/1,73 m2, deoarece nu există date disponibile (vezi pct. 4.2).

Sarcina

Tratamentul cu inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) nu trebuie început în timpul

sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului cu IECA nu este considerată esenţială, pacientele

care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de

siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini,

tratamentul cu IECA trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ (vezi

pct. 4.3 şi 4.6).

Diferenţe de rasă

Similar altor inhibitori ai ECA, enalaprilul pare a fi mai puţin eficace în scăderea tensiunii arteriale la

rasa neagră, comparativ cu alte rase, probabil datorită prevalenţei crescute a hiporeninemiei la

populaţia hipertensivă aparţinând rasei neagre.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Medicamente care cresc riscul de angioedem

Administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu sacubitril/valsartan este contraindicată deoarece

crește riscul de angioedem (vezi pct. 4.3 și 4.4).

Utilizarea concomitentă a inhibitorilor ECA cu inhibitori ai racecadotrilului, mTOR (de exemplu,

sirolimus, everolimus, temsirolimus) și vildagliptin poate determina un risc crescut de angioedem

(vezi pct. 4.4).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-

angiotensină-aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, a blocanţilor

receptorilor angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor

adverse, cum sunt hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv

insuficienţă renală acută), comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra

SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.1).

Diuretice care economisesc potasiu, suplimente de potasiu sau înlocuitori de sare cu conţinut de

potasiu

Deși potasiul seric rămâne de obicei în limite normale, la anumiți pacienți tratați cu lisinopril poate

apărea hiperkaliemie. Diureticele care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, triamterenă

sau amiloridă), suplimente de potasiu sau substituenți de sare care conțin potasiu pot duce la creșteri

semnificative ale potasiului seric. De asemenea, trebuie avut grijă când lisinoprilul este administrat

concomitent cu alți agenți care cresc potasiul seric, cum ar fi trimetoprimul și cotrimoxazolul

(trimetoprim/sulfametoxazol), deoarece trimetoprimul este cunoscut că acționează ca un diuretic care

economisește potasiu, cum ar fi amiloridul. Prin urmare, nu se recomandă combinarea lisinoprilului cu

medicamentele menționate mai sus. Dacă este indicată utilizarea concomitentă, acestea trebuie

utilizate cu prudență și cu monitorizare frecventă a potasiului seric.

Ciclosporină

În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu ciclosporină, pot apărea hiperkaliemii. Se

recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu.

Heparina

În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu heparină, pot apărea hiperkaliemii. Se

recomandă monitorizarea concentrației plasmatice de potasiu.

Diuretice (diuretice tiazidice sau de ansă)

Utilizarea anterioară de doze mari de diuretice poate determina depleţie volemică şi risc de apariţie a

hipotensiunii arteriale la iniţierea tratamentului cu enalapril (vezi pct. 4.4). Simptomele consecutive

hipotensiunii arteriale pot fi diminuate prin întreruperea tratamentului cu diuretic, prin creşterea

aportului hidric sau de sare, sau prin iniţierea tratamentului cu doză mică de enalapril.

Alte antihipertensive

Utilizarea concomitentă a acestor medicamente poate creşte efectele hipotensive ale enalaprilului.

Utilizarea concomitentă cu nitroglicerină şi alţi nitraţi sau alte vasodilatatoare poate reduce şi mai mult

tensiunea arterială.

Litiu

În timpul utilizării concomitente a inhibitorilor ECA cu litiu s-au raportat creşteri reversibile ale

concentraţiilor plasmatice ale litiului şi efecte toxice consecutive. Utilizarea concomitentă a

diureticelor tiazidice poate creşte suplimentar concentraţiile plasmatice ale litiului şi, consecutiv, riscul

apariţiei efectelor toxice determinate de administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a litiului.

Nu se recomandă utilizarea enalaprilului în asociere cu litiu, dar dacă este necesară administrarea

concomitentă, trebuie monitorizată cu atenţie concentraţia plasmatică a litiului (vezi pct. 4.4).

Antidepresive triciclice/antipsihotice/anestezice/narcotice

Utilizarea concomitentă cu inhibitori ai ECA a anumitor anestezice, antidepresive triciclice şi

antipsihotice poate determina scăderea suplimentară a tensiunii arteriale (vezi pct. 4.4).

Antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) inclusiv inhibitori selectivi ai ciclooxigenazei-2 (COX-2)

AINS inclusiv inhibitorii selectivi ai ciclooxigenazei-2 (inhibitori ai COX-2) pot diminua efectul

diureticelor şi al altor medicamente antihipertensive. Prin urmare, efectul antihipertensiv al

antagoniştilor receptorilor angiotensinei II sau al inhibitorilor ECA poate fi diminuat de AINS inclusiv

inhibitorii selectivi ai COX-2.

Administrarea concomitentă a AINS (inclusiv inhibitorii COX-2 selectivi) şi inhibitorii ECA exercită

un efect aditiv asupra creşterii potasemiei şi pot determina deteriorarea funcţiei renale. Aceste efecte

sunt, de obicei, reversibile. Rar, poate să apară insuficienţă renală acută, în special la pacienţii cu

afectare a funcţiei renale (cum sunt vârstnicii şi pacienţii dehidrataţi, inclusiv cei care utilizează

tratament diuretic). Prin urmare, această combinaţie trebuie administrată cu precauţie la pacienţii cu

funcţia renală afectată. Pacienţii trebuie să fie hidrataţi adecvat şi trebuie luată în considerare

monitorizarea funcţiei renale după iniţierea tratamentului concomitent şi periodic după aceea.

Săruri de aur

La pacienţii trataţi concomitent cu inhibitori ai ECA, inclusiv enalapril şi săruri de aur cu administrare

injectabilă (aurotiomalat de sodiu), au fost raportate, rar, reacţii vasomotorii nitritoide (simptomele

incluzând eritem facial, greaţă, vărsături şi hipotensiune arterială).

Inhibitorii selectivi al ţintei rapamicinei la mamifere (mTOR)

Pacienții cărora li se administrează concomitent tratament cu inhibitori ai mTOR (de exemplu,

temsirolimus, sirolimus, everolimus) pot prezenta un risc crescut de apariție a angioedemului (vezi pct.

4.4).

Simpatomimetice

Simpatomimeticele pot diminua efectele antihipertensive ale inhibitorilor ECA.

Medicamente antidiabetice

Studii epidemiologice sugerează că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA şi a

medicamentelor antidiabetice (insulină, antidiabetice orale) pot determina creşterea efectului

hipoglicemiant cu risc de producere a hipoglicemiei. Acest efect pare a fi prezent cu probabilitate mai

mare în timpul primelor săptămâni de tratament asociat şi la pacienţii cu funcţia renală afectată (vezi

pct. 4.4 şi 4.8).

Alcool etilic

Alcoolul etilic creşte efectul hipotensiv al inhibitorilor ECA.

Acid acetilsalicilic, trombolitice şi beta-blocante

Enalaprilul poate fi administrat în siguranţă concomitent cu acidul acetilsalicilic (în doze utilizate în

cardiologie), trombolitice şi beta-blocante.

Copii şi adolescenţi

Studii de interacţiune au fost efectuate doar la adulţi.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Utilizarea inhibitorilor ECA nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4).

Utilizarea inhibitorilor ECA în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct.

4.3 şi 4.4).

Cu toate că dovezile epidemiologice referitoare la riscul teratogen apărut în urma expunerii la

inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost

concludente, o uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. În cazul în care continuarea tratamentului

cu inhibitorii ECA nu este considerată esenţială, pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate

la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul

sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu inhibitorii ECA trebuie oprit imediat

şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ.

Se cunoaşte faptul că tratamentul cu inhibitorii ECA în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are

efecte fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere în osificarea craniului) şi

induce toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3).

Dacă expunerea la inhibitorii ECA a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă

monitorizarea ecografică a funcţiei renale şi a craniului.

Nou născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat inhibitorii ECA trebuie atent monitorizaţi în vederea

depistării hipotensiunii arteriale (vezi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.4).

Alăptarea

Datele farmacocinetice limitate indică existenţa concentraţiilor foarte mici în laptele matern (vezi pct.

5.2). Deşi aceste concentraţii par să fie irelevante din punct de vedere clinic, utilizarea enalaprilului în

timpul alăptării nu este recomandată în cazul prematurilor şi nici în primele săptămâni după naştere,

datorită riscului ipotetic de reacţii adverse cardio-vasculare şi renale, precum şi datorită faptului că nu

există suficientă experienţă clinică.

În cazul sugarilor mai mari, utilizarea enalaprilului de către mamele care alăptează poate fi luată în

considerare dacă acest tratament este necesar pentru mamă iar copilul va fi supravegheat pentru a

observa apariţia oricărei reacţii adverse.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

La conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor trebuie avută în vedere posibilitatea apariţiei

ocazionale a vertijului şi oboselii.

4.8 Reacţii adverse

Următoarele reacţii adverse au fost raportate pentru enalapril în studii clinice şi în experienţa după

punerea pe piaţă:

Tabelul 1. Reacţiile adverse pentru enalapril

Aparate, Foarte Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvenţă

sisteme şi frecvente (≥1/100 to frecvente (<1>

organe (≥1/10) <1>

<1>

datele

disponibile)

Tulburări Anemie Neutropenie,

hematologice şi (incluzând scădere a

limfatice anemie concentraţiei

aplastică şi plasmatice de

hemolitică) hemoglobină,

scădere a

hematocritului,

trombocitopenie,

agranulocitoză,

supresie

medulară,

pancitopenie,

limfadenopatie,

boli autoimune

Tulburări Sindrom de

endocrine secreţie

inadecvată de

hormon

antidiuretic

(SIHAD)

Tulburări Hipoglicemie

metabolice şi de (vezi pct. 4.4)

nutriţie

Tulburări Depresie Confuzie, Vise anormale,

psihice nervozitate, tulburări ale

insomnie somnului

Tulburări ale Ameţeli Cefalee, sincopă, Somnolenţă,

sistemului modificări ale parestezii,

nervos percepţiei vertij

gustului

Tulburări Vedere

oculare înceţoşată

Tulburări Tinitus

acustice şi

vestibulare

Tulburări Dureri toracice, Palpitaţii,

cardiace tulburări de ritm, infarct

angină pectorală, miocardic sau

tahicardie accident

vascular

cerebral*,

posibil datorat

hipotensiunii

arteriale

marcate la

pacienţii cu

risc crescut

(vezi pct. 4.4)

Tulburări Hipotensiune Înroşirea feţei, Fenomen

vasculare arterială hipotensiune Raynaud

(incluzând arterială

hipotensiune ortostatică

arterială

ortostatică)

Tulburări Tuse Dispnee Rinoree, dureri Infiltrate

respiratorii, faringiene şi pulmonare, rinită,

toracice şi răguşeală, alveolită

mediastinale bronhospasm/a alergică/pneumon

stm bronşic ie eozinofilică

Tulburări Greaţă Diaree, Ileus, Stomatită/ulceraţii Angioedem

gastrointestinale dureri pancreatită, aftoase, glosită intestinal

abdominale vărsături,

dispepsie,

constipaţie,

anorexie,

iritaţie

gastrică,

xerostomie,

ulcer peptic

Tulburări Insuficienţă

hepatobiliare hepatică,

hepatită fie

hepatocelulară, fie

colestatică, care

poate evolua cu

necroză hepatică,

colestază

(inclusiv icter)

Afecţiuni Erupţii cutanate Diaforeză, Eritem polimorf, S-a raportat un

cutanate şi ale tranzitorii, prurit, sindrom Stevens- complex de

ţesutului hipersensibilitate urticarie, Johnson, simptome care

subcutanat /angioedem: au alopecie dermatită poate include

fost raportate exfoliativă, câteva sau toate

cazuri de necroliză reacţiile adverse

angioedem al epidermică toxică, următoare: febră,

feţei, pemfigus, serozită, vasculită,

extremităţilor, eritrodermie mialgii/miozită,

buzelor, limbii, artralgii/artrită,

glotei şi/sau prezenţa

laringelui (vezi anticorpilor

pct. 4.4) antinucleari, VSH

crescut,

eozinofilie şi

leucocitoză. Pot

să apară erupţii

cutanate

tranzitorii,

fotosensibilitate

sau alte

manifestări

dermatologice.

Tulburări Crampe

musculo- musculare

scheletice, ale

ţesutului

conjunctiv şi

osoase

Tulburări renale Afectare a Oligurie

şi ale căilor funcţiei renale,

urinare insuficienţă

renală,

proteinurie

Tulburări ale Impotenţă Ginecomastie

aparatului

genital şi ale

sânului

Tulburări Astenie Fatigabilitate Stare generală

generale şi la de rău, febră

nivelul locului de

administrare

Investigaţii Hiperpotasemie, Creştere a Creştere a

diagnostice creştere a uremiei, valorilor serice

concentraţiei hiponatremie ale enzimelor

plasmatice a hepatice,

creatininei creştere a

bilirubinemiei

*Ratele de incidenţă au fost comparabile cu cele din grupurile placebo şi active de control în studiile

clinice.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului

naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Datele referitoare la supradozajul la om sunt limitate. Până în prezent, cele mai importante simptome

raportate în caz de supradozaj sunt hipotensiune arterială marcată, care apare la aproximativ 6 ore de la

administrarea comprimatelor, determinată de blocarea sistemului renină-angiotensină şi stare de

stupoare. Simptomele asociate supradozajului cu inhibitori ai ECA pot include şoc, dezechilibru

electrolitic, insuficienţă renală, hiperventilaţie, tahicardie, palpitaţii, bradicardie, ameţeli, anxietate şi

tuse. După administrarea a 300 mg şi respectiv 440 mg enalapril s-au înregistrat concentraţii

plasmatice ale enalaprilatului de 100 şi respectiv de 200 ori mai mari decât cele observate după

administrarea dozelor terapeutice.

Tratamentul recomandat în caz de supradozaj constă în perfuzie intravenoasă cu soluţie salină izotonă.

Dacă apare hipotensiune arterială, pacientul trebuie aşezat în decubit dorsal cu picioarele ridicate.

Dacă este cazul, poate fi luată în considerare şi administrarea în perfuzie intravenoasă de angiotensină

II şi/sau catecolamine. Dacă ingestia este recentă, trebuie instituite măsuri de eliminare a maleatului de

enalapril (cum sunt provocarea vărsăturilor, lavaj gastric, administrarea de substanţe absorbante şi

sulfat de sodiu). Enalaprilatul poate fi eliminat din circulaţie prin hemodializă (vezi pct. 4.4,

“Atenţionări speciale şi precauţii speciale pentru utilizare”-Pacienţi hemodializaţi). În caz de

bradicardie rezistentă la tratamentul medicamentos, se recomandă implantarea de pacemaker. Trebuie

monitorizate în permanentă semnele vitale, concentraţia de electroliţi plasmatici şi concentraţiile

plasmatice de creatinină.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei, codul ATC: C09AA02

Enalaprilul (maleat de enalapril) este sarea maleată a enalaprilului, un derivat a 2 aminoacizi, L-

alanina şi L-prolina. Enzima de conversie a angiotensinei (ECA) este o peptidil-dipeptidază care

catalizează transformarea angiotensinei I în angiotensină II, substanţă cu proprietăţi vasopresoare.

După absorbţie, enalaprilul este hidrolizat în enalaprilat, care inhibă ECA. Inhibarea ECA determină

scăderea concentraţiei plasmatice a angiotensinei II şi creşterea consecutivă a activităţii reninei

plasmatice (ca urmare a anulării mecanismului feed-back negativ de eliberare a reninei) şi scăderea

secreţiei de aldosteron.

ECA este identică cu kininaza II. Astfel, enalaprilul poate să blocheze şi degradarea bradikininei, un

vasodilatator puternic de natură peptidică. Totuşi, rolul acestei observaţii în cadrul efectelor

terapeutice ale enalaprilului rămâne să fie studiat.

Mecanism de acţiune

Deşi se consideră că mecanismul prin care enalaprilul scade tensiunea arterială este, în principal,

supresia sistemului renină-angiotensină-aldosteron, enalaprilul prezintă efect antihipertensiv chiar şi la

pacienţii cu hipertensiune arterială cu valori mici ale concentraţiei plasmatice a reninei.

Efecte farmacodinamice

Administrarea enalaprilului la pacienţii cu hipertensiune arterială determină scăderea tensiunii arteriale

atât în clinostatism, cât şi în ortostatism, fără o creştere semnificativă a frecvenţei cardiace.

Apariţia hipotensiunii arteriale ortostatice simptomatice nu este frecventă. La unii pacienţi, pot fi

necesare mai multe săptămâni de tratament cu enalapril pentru obţinerea unei presiuni arteriale optime.

Întreruperea bruscă a tratamentului cu enalapril nu a fost asociată cu o creştere rapidă a tensiunii

arteriale.

Inhibarea eficace a activităţii ECA apare, de obicei, la 2 până la 4 ore după administrarea pe cale orală

a unei doze unice de enalapril. Debutul efectului antihipertensiv apare, de obicei, la o oră, iar

reducerea maximă a tensiunii arteriale a fost obţinută la 4 până la 6 ore de la administrare. Durata

efectului este dependentă de doză. Totuşi, la dozele recomandate, s-a dovedit că efectele

antihipertensive şi hemodinamice au fost menţinute timp de cel puţin 24 de ore.

În studiile de hemodinamică efectuate la pacienţi cu hipertensiune arterială esenţială, scăderea

tensiunii arteriale a fost însoţită de reducerea rezistenţei arteriale periferice cu creşterea consecutivă a

debitului cardiac şi cu efect minim sau fără nici un efect asupra frecvenţei cardiace. După

administrarea enalapril s-a observat creşterea fluxului sanguin renal, în timp ce rata filtrării

glomerulare a rămas nemodificată. Nu s-a observat retenţie de sodiu sau de apă. Totuşi, la pacienţii

care anterior iniţierii tratamentului cu enalapril prezentau o rată a filtrării glomerulare mică, de obicei,

aceasta a crescut.

În studii clinice pe termen scurt efectuate la pacienţi cu sau fără diabet zaharat cu afectare renală, după

administrarea de enalapril s-a observat scăderea albuminuriei, a excreţiei urinare de IgG şi a

proteinuriei totale.

Administrarea concomitentă a enalapril cu diuretice tiazidice, determină efect hipotensor cumulat.

Enalapril poate reduce sau poate preveni hipopotasemia indusă de diureticele tiazidice.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă trataţi cu digitalice şi diuretice, tratamentul cu enalapril

administrat oral a fost asociat cu reducerea rezistenţei vasculare periferice şi a presiunii arteriale.

Debitul cardiac a crescut, în timp ce frecvenţa cardiacă (de obicei crescută la pacienţii cu insuficienţă

cardiacă) a scăzut. Presiunea capilară la nivel pulmonar a fost, de asemenea, redusă. Tolerabilitatea la

efort şi gradul insuficienţei cardiace, măsurate conform criteriilor NYHA (New York Heart

Association), s-au îmbunătăţit. Aceste efecte s-au menţinut pe durata tratamentului cronic.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă uşoară până la moderată, enalaprilul încetineşte

dilatarea/hipertrofia progresivă a cordului şi evoluţia insuficienţei cardiace, efecte evidenţiate prin

reducerea volumelor telediastolic şi sistolic ale ventriculului stâng şi creşterea fracţiei de ejecţie.

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in

combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat

cu telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The

Veterans Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat,

efectuată de Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor

al ECA şi a unui blocant al receptorilor angiotensinei II.

ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau

cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA

NEPHRON-D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.

Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau

cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie,

afectare renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile

lor farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai

ECA şi blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.

Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi

concomitent la pacienţii cu nefropatie diabetică.

ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease

Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii

finale de evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul

adăugării aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de

angiotensină II la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune

cardiovasculară sau ambele. Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a

evenimentelor adverse. Decesul şi accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai

frecvente numeric în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care

s-a administrat placebo, iar evenimentele adverse şi evenimentele adverse grave de interes

(hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei renale) au fost raportate mai frecvent în

cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul grupului în care s-a administrat

placebo.

Eficacitate şi siguranţă clinică

Într-un studiu clinic multicentric randomizat, dublu orb, controlat placebo (studiul clinic de profilaxie

SOLVD) a fost evaluată o populaţie de 4228 de pacienţi cu disfuncţie ventriculară stângă

asimptomatică (FEVS< 35 %) cărora li s-a administrat randomizat fie placebo (n = 2117), fie enalapril

(n = 2111). În grupul de tratament cu placebo, 818 pacienţi (38,6 %) au prezentat insuficienţă cardiacă

sau au decedat, comparativ cu 630 de pacienţi (29,8 %) în grupul de tratament cu enalapril (reducerea

riscului: 29 %; interval de încredere 95 %; 21–36 %; p < 0,001). 518 pacienţi din grupul de tratament

cu placebo (24,5 %) şi 434 de pacienţi (20,6 %) din grupul de tratament cu enalapril au decedat sau au

fost spitalizaţi pentru apariţia sau agravarea insuficienţei cardiace (reducerea riscului 20 %; interval de

încredere 95 %; 9–30 %; p < 0,001).

Într-un studiu clinic multicentric, randomizat, dublu orb, controlat placebo (studiul clinic de tratament

SOLVD) a fost evaluată o populaţie de pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă simptomatică

determinată de disfuncţia sistolică (fracţia de ejecţie <35 %). La 2569 de pacienţi trataţi convenţional

pentru insuficienţă cardiacă, s-a administrat randomizat fie placebo (n = 1284), fie enalapril (n =

1285). În grupul de tratament cu placebo s-au înregistrat 510 decese (39,7 %), comparativ cu 452 de

decese (35,2 %) în grupul de tratament cu enalapril (reducerea riscului 16 %; interval de încredere 95

%; 5–26 %; p = 0,0036). Au fost 461 de decese de cauză cardiovasculară în grupul de tratament cu

placebo, comparativ cu 399 de cazuri în grupul de tratament cu enalapril (reducerea riscului 18 %;

interval de încredere 95 %; 6–28 %; p < 0,002), diferenţa de număr fiind determinată, în principal, de

reducerea numărului de decese datorate insuficienţei cardiace progresive (251 de decese în grupul de

tratament cu placebo, faţă de 209 decese în grupul de tratament cu enalapril, reducerea riscului 22 %;

interval de încredere 95 %; 6–35 %). Un număr mai mic de pacienţi a decedat sau a fost spitalizat

pentru agravarea insuficienţei cardiace (736 de pacienţi în grupul de tratament cu placebo şi 613

pacienţi în grupul de tratament cu enalapril; reducerea riscului 26 %; interval de încredere 95 %; 18–

34 %; p < 0,0001). Pe întreaga durată a studiului clinic SOLVD, administrarea enalapril la pacienţii cu

disfuncţie ventriculară stângă a determinat reducerea riscului de producere a infarctului miocardic cu

23 % (interval de încredere 95 %, 11–34 %; p < 0,001) şi a spitalizării pentru angină pectorală

instabilă cu 20 % (interval de încredere 95 %, 9–29 %; p < 0,001).

Copii şi adolescenţi

Există experienţă limitată referitoare la utilizarea enalapril la copii şi adolescenţi cu hipertensiune

arterială cu vârsta peste 6 ani. Într-un studiu clinic efectuat la 110 copii cu hipertensiune arterială cu

vârsta cuprinsă între 6 şi 16 ani, cu greutatea peste 20 kg şi cu rata filtrării glomerulare >30

ml/min/1,73 m2, la copiii cu greutate sub 50 kg s-au administrat doze de 0,625 mg, 2,5 mg sau 20 mg

enalapril pe zi, iar la copiii cu greutatea peste 50 kg s-au administrat doze de 1,25 mg, 5 mg sau 40 mg

enalapril pe zi. Administrarea enalaprilului o dată pe zi a scăzut tensiunea arterială în mod dependent

de doză. Dependenţa de doză a efectului enalaprilului a fost descrisă la toate subgrupurile (vârstă,

stadiu Tanner, sex, rasă). Totuşi, se pare că cele mai mici doze studiate, 0,625 mg şi 1,25 mg,

corespunzând unei doze medii de 0,02 mg/kg administrate o dată pe zi, nu au fost eficace din punct de

vedere al efectului hipotensiv. Doza maximă studiată a fost 0,58 mg/kg (până la 40 mg) administrată o

dată pe zi. Reacţiile adverse raportate la copii şi adolescenţi sunt asemănătoare celor observate la

adulţi.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Enalaprilul administrat oral este absorbit rapid, concentraţiile plasmatice maxime de enalapril fiind

atinse după o oră. Pe baza cantităţii regăsite în urină, absorbţia enalaprilului administrat oral este de

aproximativ 60%. Absorbţia enalapril după administrare orală nu este influenţată de prezenţa

alimentelor în tractul gastro-intestinal.

După absorbţie, enalaprilul este hidrolizat rapid şi în proporţie mare la enalaprilat, un inhibitor

puternic al enzimei de conversie a angiotensinei. Concentraţiile plasmatice maxime de enalaprilat sunt

atinse la aproximativ 4 ore după administrarea dozei. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin

acumularea de enalaprilat, consecutiv administrării pe cale orală de doze multiple de enalapril este de

11 ore. La subiecţii cu funcţie renală normală, concentraţiile plasmatice de enalaprilat la starea de

echilibru au fost atinse după 4 zile de tratament.

Distribuţie

Indiferent de doza administrată, legarea enalaprilatului de proteinele plasmatice este de maxim 60%.

Metabolizare

Cu excepţia conversiei la enalaprilat, nu există dovezi sugestive referitoare la metabolizarea

semnificativă a enalaprilului.

Eliminare

Excreţia enalaprilului se realizează predominant renal, sub formă nemodificată (aproximativ 20%) şi

sub formă de enalaprilat, reprezentând aproximativ 40% din doza administrată.

Insuficienţă renală

Expunerea la enalapril şi enalaprilat este crescută la pacienţii cu insuficienţă renală. La pacienţii cu

insuficienţă renală uşoară până la moderată (clearance-ul plasmatic al creatininei 40-60 ml/min) cărora

li s-a administrat zilnic o doză de 5 mg enalapril, aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie

de timp (ASC) a enalaprilatului la starea de echilibru a fost de aproximativ 2 ori mai mare decât la

pacienţii cu funcţie renală normală.

În caz de insuficienţă renală severă (clearance-ul plasmatic al creatininei ≤30 ml/min), ASC este de

aproximativ 8 ori mai mare. La aceşti pacienţi, timpul de înjumătăţire plasmatică a enalaprilatului

după administrarea de doze repetate de maleat de enalapril este prelungit, iar timpul până la atingerea

stării de echilibru este prelungit (vezi pct. 4.2). Enalaprilatul poate fi îndepărtat din circulaţia sanguină

prin hemodializă. Clearance-ul prin dializă este de 62 ml/min.

Copii şi adolescenţi

A fost efectuat un studiu farmacocinetic la 40 de copii băieţi şi fete, cu vârsta cuprinsă între 2 luni şi

16 ani, cu hipertensiune arterială, cărora li s-a administrat pe cale orală o doză zilnică de 0,07 până la

0,14 mg/kg maleat de enalapril. Nu au existat diferenţe majore între profilul farmacocinetic al

enalaprilatului la copii şi adolescenţi, comparativ cu datele obţinute la adulţi. Datele indică o creştere a

ASC (raportată la doză şi greutate) proporţională cu vârsta. Totuşi, nu s-a observat creşterea ASC

atunci când aceasta a fost raportată la suprafaţa corporală. La starea de echilibru, timpul mediu de

înjumătăţire plasmatică prin acumulare a enalaprilatului a fost de 14 ore.

Alăptarea

După administrarea unei doze orale unice de 20 mg la 5 femei aflate în perioada post-partum, valoarea

medie a concentraţiei maxime de enalapril în lapte a fost de 1,7 micrograme/l (interval 0,54 până la 5,9

micrograme/L) la 4-6 ore după administrare. Valoarea medie a concentraţiei maxime de enalaprilat a

fost 1,7 micrograme/l (interval 1,2 până la 2,3 micrograme/l); concentraţiile maxime s-au înregistrat la

momente diferite de timp, pe o perioadă de 24 ore. Utilizând datele despre concentraţia maximă în

lapte, se estimează că, pentru un sugar alimentat exclusiv cu lapte uman, cantitatea maximă ingerată ar

putea fi de aproximativ 0,16 % din doza ajustată în funcţie de greutate, care a fost administrată mamei.

La o femeie căreia i s-a administrat o doză orală zilnică de 10 mg enalapril timp de 11 luni s-a

determinat în lapte o concentraţie maximă de enalapril de 2 micrograme/l după 4 ore de la

administrare şi o concentraţie maximă de enalaprilat de 0,75 micrograme/l la aproximativ 9 ore de la

administrare. Concentraţiile totale de enalapril şi enalaprilat măsurate în lapte pe o perioadă de 24 de

ore a fost de 1,44 micrograme/l şi, respective, 0,63 micrograme/l.

Concentraţiile de enalaprilat din laptele uman au fost nedetectabile (<0,2 micrograme/l) la 4 ore după

administrarea unei doze unice de 5 mg enalapril la o mamă şi a unei doze unice de 10 mg la două

mame. Concentraţiile de enalapril nu au fost determinate.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale

farmacologice referitoare la evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea şi

potenţialul carcinogen.

Studiile referitoare la toxicitatea asupra funcţiei de reproducere au arătat că enalaprilul nu are niciun

efect asupra potenţialului fertil şi ratei de reproducere la şobolan şi nu are efecte teratogene. Într-un

studiu în care s-a administrat enalapril la femelele de şobolan înainte de împerechere şi pe perioada

gestaţiei, a crescut rata mortalităţii puilor în timpul alăptării. S-a demonstrat că medicamentul

traversează bariera feto-placentară şi se excretă în lapte. Atunci când au fost administraţi în al doilea

sau al treilea trimestru de sarcină, s-a demonstrat că inhibitorii enzimei de conversie a angiotensinei

induc fetotoxicitate (determinând afectarea şi/sau moartea fetuşilor).

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Lactoză monohidrat

Povidonă K 30

Stearat de magneziu

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

Enalapril Terapia 5 mg și 20 mg comprimate – 2 ani

Enalapril Terapia 10 mg comprimate – 3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 2 blistere din Al/PVC a câte 10 comprimate

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

TERAPIA S.A.

Str. Fabricii nr.124, Cluj Napoca, România

8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

12129/2019/01

12130/2019/01

12131/2019/01

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizației-Iunie 2019

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Ianuarie, 2022

Cuprins RCP Enalapril Terapia 5 mg comprimate

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

ENALAPRIL LPH 20 mg comprimate

ENALAPRIL LPH 10 mg comprimate

ENALAPRIL LPH 5 mg comprimate

Enap 2,5 mg comprimate

Enap 2,5 mg comprimate

Enap 2,5 mg comprimate

Renitec 5 mg comprimate

Renitec 5 mg comprimate

Renitec 5 mg comprimate

Enap 1,25 mg/ml soluţie injectabilă/perfuzabilă

ENALAPRIL LAROPHARM 5 mg comprimate

ENALAPRIL LAROPHARM 5 mg comprimate

ENALAPRIL LAROPHARM 5 mg comprimate

ENALAPRIL VIM SPECTRUM 10 mg comprimate

Enalapril Arena 5 mg comprimate

Enalapril Arena 5 mg comprimate

Enalapril Arena 5 mg comprimate

Enalapril Terapia 5 mg comprimate

Enalapril Terapia 5 mg comprimate

Enalapril Slavia 5 mg comprimate

Informație medicală cu scop educațional

Informațiile prezentate pe acest site au scop informativ și educațional și sunt bazate pe documentația oficială publicată de autoritățile competente. Conținutul este structurat pentru a facilita înțelegerea informațiilor despre medicamente, fără a înlocui recomandarea unui medic sau farmacist.

Informațiile provin din surse publice oficiale (precum ANMDMR, EMA și documentația aferentă) și reflectă datele disponibile la momentul publicării. Pentru cele mai recente actualizări, este recomandată consultarea sursei oficiale sau a unui profesionist din domeniul sănătății.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație. Orice decizie privind diagnosticul, tratamentul sau utilizarea unui medicament trebuie luată împreună cu un medic sau farmacist autorizat.