CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg comprimate

Prospect CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg comprimate

Producator: 

Clasa ATC: antiepileptice, derivaţi de carboxamidă , cod ATC: N03AF01

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12234/2019/01 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg comprimate

2. COMPOZIȚ IA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ

Un comprimat conţine 200 mg carbamazepină.

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimate

Comprimate neacoperite, sub formă de discuri plate de culoare alba sau aproape alba, cu

diametrul 9 mm.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicații terapeutice

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg este indicat în:

• tratamentul epilepsiei:

convulsii parţiale simple (convulsii focale), convulsii parţiale complexe (convulsii psihomotorii)

cu sau fără generalizare secundară;

convulsii generalizate tonico-clonice (epilepsie grand mal);

Carbamazepina nu este eficace în crizele akinetice (petit mal) şi convulsiile mioclonice. Mai

mult unele evidenţe sugerează o exacerbare a convulsiilor ce poate surveni la pacienţii cu

absenţe atipice.

• tratamentul nevralgiei de trigemen, nevralgiei de glosofaringian sau alte nevralgii nevritice;
• în cazuri selecţionate de dureri tabetice;
• prevenirea convulsiilor în sindromul de sevraj alcoolic;
• profilaxia tulburărilor maniaco-depresive la pacienţii care nu răspund la terapia cu litiu.

4.2 Doze și mod de administrare

Epilepsie:

Tratamentul cu CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg se începe gradat, adaptat individual, cu o

doză iniţială mică, unică, în funcţie de tipul şi severitatea tabloului clinic. După aceea, doza este

crescută lent până la doza de întreţinere cea mai eficientă, pentru a evita apariţia reacţiilor

adverse asupra SNC, cum sunt ameţelile şi letargia.

Doza terapeutică trebuie ajustată, în special în terapia combinată, prin determinarea

nivelurilor plasmatice ale carbamazepinei şi în funcţie de eficacitate clinică. Experienţa a

evidenţiat faptul că nivelul terapeutic al carbamazepinei este cuprins între 4 şi 12

micrograme/ml.

Din cauza fenomenului de autoinducţie enzimatică, este necesară ajustarea periodică a dozelor.

Dacă medicul nu prescrie altfel, se recomandă următoarea posologie:

Adulţi:

Doza iniţială recomandată este de 100 – 200 mg/zi, administrată în 1 -2 ori pe zi (1-2

comprimate CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg), care se măreşte treptat până la o doză zilnică

de întreţinere de 800 -1200 mg/zi (4-6 comprimate CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg ),

administrată în 3-4 prize . În unele cazuri doze de 1600 mg/zi sau chiar 2000 mg/zi pot fi

necesare.

În cazul asocierii CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg la alte anti-epileptice existente în

tratamentul unui pacient cu epilepsie, doza de CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg se creşte

treptat în timp ce medicaţia concomitentă se menţine sau se ajustează în mod corespunzător.

Copii:

În general, pentru copii doza medie de întreţinere este de 10 – 20 mg/kg greutate corporală/zi,

divizată în mai multe prize.

La copii sub 5 ani, doza iniţială este de 10 mg/kg/zi, care poate fi crescută treptat, cu maxim 100

mg/zi săptămânal, fără a depăşi 400 mg/zi. La copii sub 1 an nu se va depăşi 200 mg/zi.

La copii între 6 -15 ani doza iniţială este de 200 mg în prima zi, în 2-4 prize, după care se măreşte

cu până la 100 mg pe zi, săptămânal; doza de întreţinere fiind de 400-800 mg pe zi şi nu trebuie

depăşită doza de 1000 mg/zi.

La vârstnici: este necesară ajustarea dozelor, datorită potenţialelor interacţiuni

medicamentoase, schema terapeutică fiind atent selectată la această grupă de vârstă.

Nevralgia de trigemen, nevralgia de glosofaringian:

Se începe cu o doză iniţială recomandată de 200-400 mg carbamazepină (1-2 comprimate

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg) administrată în 1-2 prize. Doza poate fi crescută cu până

la 200 mg/zi, la fiecare 4 zile, până la 600-800 mg carbamazepină (3 -4 comprimate

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg), administrată în 3-4 prize, până la dispariţia durerii, apoi

doza va fi redusă treptat. Nu se recomandă depăşirea dozei de 1200 mg/zi.

La pacienţii vârstnici şi la cei sensibili este suficientă o doză iniţială de 100 mg carbamazepină de

2 ori pe zi (un comprimat CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg pe zi).

Prevenirea crizelor la pacienţii cu sindrom de sevraj din dezalcoolizare:

Doza medie zilnică este de 600 mg carbamazepină în 2 prize (200 mg dimineaţa şi 400 mg

seara). În cazuri severe, doza poate fi mărită în primele zile până la 1200 mg carbamazepină.

Asocierea medicamentului CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg cu agenţi sedativi/hipnotici nu

este recomandată.

Totuşi, în funcţie de nevoia pacientului, CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg poate fi asociat

cu alte medicamente folosite în tratamentul sindromului de sevraj alcoolic.

Concentraţiile plasmatice de carbamazepină trebuie să fie verificate în mod regulat.

Având în vedere posibilele reacţii adverse la nivelul sistemului nervos central şi vegetativ,

este recomandată monitorizarea clinică atentă (a se vedea pct 4.8 Reacţii adverse).

Profilaxia tulburărilor maniaco-depresive la pacienţii care nu răspund la terapia cu lititu:

Doza iniţială este de 400 mg zilnic, divizată în mai multe prize, crescând treptat până la

controlul adecvat al simptomatologiei sau până la atingerea unei doze totale de 1600 mg/zi,

administrată în mai multe prize. Doza uzuală de întreţinere este de 400-600 mg

carbamazepină/zi, administrată în 1-2 prize.

La pacienţii cu afecţiuni hepatice, renale, cardiovasculare severe: este necesară reducerea

dozelor. La pacienţii cu boli severe cardiovasculare, hepatice sau renale şi la pacienţii în vârstă se

recomandă o doză mai scăzută.

Modul şi durata de administrare

Comprimatele se administrează oral, indiferent de orarul meselor, cu o cantitate suficientă de

lichid (de ex. 1 pahar cu apă).

Durata tratamentului depinde de indicaţia şi de reacţia de răspuns individuală a pacientului.

Administrarea medicamentului nu trebuie să fie oprită de către pacient din proprie iniţiativă.

Durata tratamentului este diferită de la caz la caz şi este stabilită de către medicul terapeut.

Tratamentul antiepileptic este un tratament de lungă durată. Se recomandă ca un medic

specialist cu experienţă în tratamentul epilepsiei să decidă, de la caz la caz, cu privire la

începerea, durata şi întreruperea administrării de CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg.

În tratamentul nevralgiei s-a dovedit eficace administrarea unei doze de întreţinere, doar până la

dispariţia durerii timp de câteva săptămâni. Doza trebuie apoi redusă treptat, cu atenţie pentru a

ne asigura că o remisiune spontană nu a apărut între timp. Dacă durerea reapare, trebuie continuat

cu doza de întreţinere iniţială.

În tratamentul sindromului de sevraj din dezalcoolizare, tratamentul cu CARBAMAZEPIN

BIOEEL 200 mg poate fi oprit după 7-10 zile prin reducerea treptată a dozei.

Profilaxia tulburărilor maniaco-depresive este un tratament de lungă durată.

Ori de câte ori este posibil, înainte de a decide începerea tratamentului, pacienţii de origine Thai

şi chineză Han trebuie testaţi în vederea depistării HLA-B* 1502, deoarece prezenţa acestei alele

este un indicator de risc crescut de apariţie a sindromului Stevens-Johnson (SSJ) sever asociat

utilizării carbamazepinei.

4.3 Contraindicații

• hipersensibilitate la carbamazepină, alte medicamente cu structură asemănătoare (de

exemplu antidepresivele triciclice) sau la oricare dintre excipienţii medicamentului;

• bloc atrioventricular;
• mielosupresie în antecedente;
• porfirie intermitentă acută în antecedente;
• în crizele akinetice epileptice (petit mal);
• asocierea cu inhibitori de monaoaminoxidază (IMAO); înainte de administrarea de

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg tratamentul IMAO trebuie întrerupt cu cel puţin două

săptămâni înainte.

• asocierea cu saquinavir (inhibitor de protează folosit în tratamentul infecţiei HIV/SIDA).

4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg nu este eficace în crizele akinetice (petit mal) şi convulsiile

mioclonice. Mai mult unele evidenţe sugerează o exacerbare a convulsiilor poate surveni la

pacienţii cu absenţe atipice.

În cazul tratamentului epilepsiei, la pacienţii cu convulsii mixte, care includ şi absenţe tipice sau

atipice, CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg se administrează cu precauţie. În cazul exacerbării

acestor convulsii tratamentul cu CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg trebuie

întrerupt.Carbamazepina poate provoca sau agrava crizele akinetice (absenţe), în consecinţă,

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg nu trebuie administrat pacienţilor care suferă de aceste forme

de convulsii.

O creştere a frecvenţei convulsiilor a fost observată în cazul schimbării formei orale a

carbamazepinei cu cea sub formă de supozitoare.

Dacă este necesară trecerea pacienţilor epileptici trataţi cu CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg la

un alt medicament antiepileptic, aceasta nu se va face brusc ci gradat, cu retragerea treptată a

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg şi introducerea progresivă a celuilalt medicament.

Agranulocitoza şi anemia aplastică au fost asociate cu administrarea de carbamazepină; totuşi

datorită incidenţei foarte scăzute a acestor reacţii adverse, riscul estimat în cazul administrării de

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg este dificil de evaluat. Riscul total în cadrul populaţiei

generale netratate este estimat la 4,7 persoane la un milion, pe an pentru agranulocitoză şi 2,0

persoane /milion/an pentru anemia aplastică.

Dacă apar modificări ale numărului celulelor sanguine, în special leucopenie şi trombocitopenie

poate fi necesară întreruperea tratamentului cu CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg, în situaţia în

care apar concomitent simptome alergice, dermatologice, febră, dureri în gât. De asemenea

tratamentul cu CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg se întrerupe în cazul apariţiei unei

mielosupresii semnificative. Datorită reacţiilor adverse posibile menţionate mai sus şi reacţiilor

de hipersensibilitate, trebuie monitorizate la intervale regulate hemoleucograma completă,

inclusiv reticulocitele şi sideremia la începutul tratamentului şi periodic pe durata tratamentului.

Dacă în timpul tratamentului cu carbamazepină apar febră, dureri în gât, ulceraţii bucale,

reacţii alergice cutanate ca rash, hematoame, hemoragii peteşiale sau purpurice, cu umflarea

ganglionilor limfatici şi/sau simptoame de tip gripă, pacientul trebuie să consulte medicul

imediat şi să se facă control hematologic.

Reacţii cutanate uşoare, cum ar fi exantemul maculopapular sau macular izolat, sunt în

majoritatea cazurilor tranzitorii şi dispar în câteva zile sau săptămâni, fie la continuarea

tratamentului după aceeaşi schemă, fie la reducerea dozelor de carbamazepină. Pacientul trebuie

atent monitorizat, orice agravarea a rash-ului sau a simptomelor asociate impunând întreruperea

tratamentului.

În cazul apariţiei reacţiilor alergice severe (sindrom Stevens-Johnson, sindrom Lyell’s (necroliza

epidermală toxică) tratamentul cu CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg trebuie întrerupt imediat.

La pacienţii cu boli hepatice în antecedente sau la vârstnici CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg se

administrează cu prudenţă, cu monitorizarea atentă a funcţiei hepatice înainte de iniţierea şi

periodic în timpul tratamentului.

Dacă apar simptome de hepatită cum ar fi : oboseală, inapetenţă, greaţă, xantodermia,

hepatomegalia, pacientul trebuie sfătuit să se adreseze medicului fără întârziere.

Unele teste ale funcţiei hepatice pot fi modificate în timpul tratamentului cu

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg, dar nu este necesară întreruperea tratamentului:

creşterea gamma glutamil transferazei, a fosfatazei alcaline, datorită inducţiei enzimatice

hepatice.

Luând în considerare posibilele reacţii adverse sus menţionate şi reacţia de hipersensibilitate,

este esenţial, în special în cazul unei terapii de durată, să se efectueze regulat analizele de

sânge, testele hepatice şi renale. Nivelul carbamazepinei şi, de asemenea, concentraţia

plasmatică a celorlalte antiepileptice, în cazul terapiei combinate, trebuie să fie monitorizate

regulat şi dozele zilnice să se reducă dacă este necesar.

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg se administrează cu precauţie, după o atentă evaluare a

raportului beneficiu/risc potenţial la pacienţii cu istoric de boli cardiace, hepatice sau renale,

diabet zaharat, hiponatremie sau la pacienţii cu reacţii hematologice la alte medicamente

antiepileptice. Se recomandă determinarea înainte şi periodic în timpul tratamentului a ureei

plasmatice şi urinare.

La pacienţii cu glaucom, se recomandă determinarea presiunii intraoculare la intervale

regulate, deoarece CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg are o uşoară activitate anticolinergică,

fiind posibilă creşterea presiunii intraoculare.

La pacienţii cu afecţiuni psihiatrice în ancedente trebuie atent monitorizaţi în timpul

tratamentului cu CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg, datorită posibilităţii de reactivare a unei

psihoze latente. La pacienţii vârstnici apar frecvent confuzia sau agitaţie, iar la copii tulburări de

comportament.

Dacă la pacienţii cu epilepsie conversia tratamentului cu CARBAMAZEPIN BIOEEL 200

mg la tratamentul cu alt antiepileptic devine necesară, aceasta nu trebuie efectuată brusc,

ci gradat. La aproximativ 25-30% din pacienţi pot apare reacţii de hipersensibilitate

încrucişată între carbamazepină şi oxcarbazepină, fenitoină.

În cazul utilizării CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg pentru prevenirea convulsiilor din

sindromul de sevraj alcoolic, tratamentul este recomandat numai pacienţilor spitalizaţi.

Trebuie cunoscut faptul că reacţiile adverse la carbamazepină care apar în cazul

tratamentului simptomelor sindromului de sevraj alcoolic pot fi similare cu simptomele

sevrajului sau pot fi confundate cu ele.

Dacă CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg trebuie administrat, în cazuri excepţionale, împreună cu

litiu, pentru profilaxia episoadelor maniaco-depresive, în cazul eficienţei reduse a litiului în

monoterapie, trebuie avut în vedere, pentru a evita interacţiunile nedorite, că nu trebuie depăşită o

anumită concentraţie plasmatică a carbamazepinei (8 micrograme/ml), astfel ca nivelul litiului să

fie menţinut într-un interval terapeutic scăzut (0.3-0.8 mEq/l).

Tratamentul cu neuroleptice trebuie să fie încheiat cu mai mult de 8 săptămâni înainte de

administarea CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg şi nu va fi efectuat concomitent.

Tratamentul cu IMAO trebuie terminat cu cel puţin 2 săptămâni înainte de iniţierea

tratamentului cu CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg.

Datorită existenţei posibilităţii apariţiei fotosensibilităţii, se recomandă ca pacienţii să se

protejeze de radiaţiile solare puternice, pe durata tratamentului cu carbamazepină.

În cazuri izolate s-a constatat afectarea fertilităţii masculine şi/sau tulburări ale spermatogenezei,

fără a se stabili o relaţie cauzală cu administrarea de carbamazepină.

Datorită inducţiei hepatice, CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg poate diminua efectul

terapeutic al medicamentelor ce conţin estrogeni şi/sau progesteron, determinând o

contracepţie ineficientă, recurenţa simptomelor sau a hemoragiilor inter-menstruale.

Deşi corelaţiile între dozaj şi nivelul plasmatic al carbamazepinei şi între nivelul plasmatic şi

eficacitatea clinică sau tolerabilitate nu sunt foarte exacte, monitorizarea nivelelor plasmatice

poate fi utilă în următoarele situaţii: creşterea frecvenţei convulsiilor, în timpul sarcinii, în cazul

administrării la copii şi adolescenţi, în cazuri de tulburări de absorbţie, în cazuri de suspiciune a

toxicităţii când se administrează mai multe medicamente asociate.

Administrarea CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg sau a altor antiepileptice în cursul sarcinii

poate determina apariţia sindromului de întrerupere la nou-născut, cu apariţia de convulsii şi/sau

deprimare respiratorie, vărsături, diaree şi/sau reducerea asimilării medicamentelor.

Consumul băuturilor alcoolice trebuie evitat, deoarece alcoolul creşte riscul reacţiilor

adverse ale carbamazepinei.

S-a demonstrat că în cazul administrării de carbamazepină la persoanele de origine Thai şi

chineză Han, există o legătură strânsă între prezenţa HLA-B* 1502 la aceste populaţii şi riscul

dezvoltării de reacţii cutanate severe, cunoscute sub numele de sindrom Steven-Johnson (SSJ).

Ori de câte ori este posibil, înainte de începerea tratamentului cu carbamazepină, aceste persoane

trebuie testate în vederea depistării acestor alele. În cazul unui test pozitiv, tratamentul cu

carbamazepina nu trebuie început decât dacă nu există altă alternativă terapeutică. Pacienţii la

care testul pentru HLA-B* 1502 este negativ prezintă risc mic de apariţie a SSJ, deşi, foarte rar,

reacţiile pot totuşi surveni.

Din cauza absenţei datelor, nu se cunoaşte cu claritate dacă toate persoanele de origine sud-est

asiatică prezintă acest risc.

S-a demonstrat, la populaţia caucaziană, faptul că prezenţa alelelor HLA-B* 1502 nu se

asociază cu apariţia SSJ.

Femei aflate la vârsta fertilă

Carbamazepina poate dăuna fătului dacă este administrată unei femei gravide. Expunerea

prenatală la carbamazepină poate crește riscurile de malformații congenitale majore și de alte

efecte adverse (vezi punctul 4.6).

Carbamazepina este contraindicată la femeile aflate la vârsta fertilă, cu excepția cazurilor în

care se consideră că beneficiul depășește riscurile, luându-se în considerare cu atenție opțiunile

alternative adecvate de tratament.

Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie să fie pe deplin informate cu privire la riscul potențial

asupra fătului în cazul în care iau carbamazepină în timpul sarcinii.

Înainte de inițierea tratamentului cu carbamazepină la femeile aflate la vârsta fertilă, trebuie

avută în vedere efectuarea unui test de sarcină.

Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie să utilizeze metode contraceptive eficace în timpul

tratamentului și timp de două săptămâni după încetarea acestuia. Datorită inducției enzimatice,

carbamazepina poate duce la eșecul efectului terapeutic al contraceptivelor hormonale și, de

aceea, femeile aflate la vârsta fertilă trebuie consiliate cu privire la utilizarea altor metode

contraceptive eficace (vezi punctele 4.5 și 4.6).

Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie consiliate cu privire la necesitatea de a se consulta cu

medicul de îndată ce intenționează să rămână gravide, pentru a discuta trecerea la tratamente

alternative înainte de concepție și înainte de întreruperea utilizării metodei contraceptive (vezi

punctul 4.6).

Femeile aflate în perioada fertilă trebuie sfătuite să se adreseze imediat medicului lor dacă

rămân gravide sau consideră că pot fi gravide și iau carbamazepină.

4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune

Asocieri care determină creşterea concentraţiei plasmatice de carbamazepină

Carbamazepina este metabolizată de sistemul citocromului P 450 (predominant de izoenzima

CYP 3A4).

Asocierea cu inhibitori ai izoenzimei CYP3A4, a citocromului P 450 determină creşterea

concentraţiei plasmatice, cu risc crescut de apariţie a reacţiilor adverse (de exemplu ameţeli,

ataxie, oboseală, diplopie). În mod similar întreruperea administrării unui inductor al izoenzimei

CYP3A4 duce la scăderea ratei de metabolism a carbamazepinei, cu creşterea nivelului său

plasmatic. Din acest motiv, concentraţia plasmatică de carbamazepină trebuie monitorizată

pentru a preveni apariţia acestor simptome, iar doza trebuie redusă dacă este necesar.

Medicamentele ce pot creşte concentraţia plasmatică a carbamazepinei sunt:

• antibiotice macrolide (de exemplu eritromicină, troleandomicin, iosamycin, claritromicină);
• antimicotice derivaţi de azole (cum ar fi itraconazol, ketonazol, fluconazol);
• antagonişti de calciu (de exemplu verapamil, diltiazem);
• antituberculoase ( isoniazida);
• inhibitori de protează folosiţi în tratamentul infecţiei HIV (ritonavir);
• antihistaminice (terfenadin, loratadina);
• antidepresive (fluoxetina, desipramina şi fluvoxamina);
• nicotinamida (în doze crescute la adulţi);
• acetazolamidă, dextropropoxifen/propoxifen, viloxazină, danazol, nefazodona, cimetidina.
• sucul de grepfruit. S-au raportat creşteri ale biodisponibilităţii carbamazepinei şi a

concentraţiilor plasmatice în urma consumului de suc de grepfruit.

• 10,11-epoxid: Întrucât concentrațiile plasmatice crescute de carbamazepină-10,11-epoxid pot

determina reacții adverse (de exemplu, amețeală, somnolență, ataxie, diplopie), doza de

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg trebuie ajustată corespunzător și/sau trebuie monitorizate

concentrațiile plasmatice atunci când se utilizează concomitent cu substanțele descrise mai jos:

Antiepileptice: progabid, acid valproic, valnoctamidă, valpromidă, primidonă, brivaracetam.

Asocieri care determină scăderea concentraţie plasmatice de carbamazepină

Asocierea cu inductori ai izoenzimei CYP3A4, a citocromului P 450 determină scăderea

concentraţiei plasmatice, necesitând ajustarea corespunzătoare de CARBAMAZEPIN BIOEEL 200

mg. Din acest motiv, concentraţia plasmatică de carbamazepină trebuie monitorizată pentru a

preveni scăderea efectului terapeutic.

De asemenea carbamazepina îşi induce şi propriul său metabolism, izoenzima CYP 3A4

fiind principala enzimă ce catalizează formarea de 10, 11epoxid-carbamazepină.

Medicamente inductoare enzimatice sunt:

• alte anticonvulsivante (fenobarbital, fenitoină, primidonă, acid valproic, clonazepam). Pe de

altă parte, concentraţia plasmatică a metabolitului activ farmaceutic, carbamazepină-10, 11-epoxid,

poate creşte în urma administrării acidului valproic şi primidonei. Datorită influenţei reciproce, în

special la administrarea concomitentă cu unele antiepileptice, este necesară monitorizarea

concentraţiei plasmatice şi ajustarea dozei dacă este necesar.

• teofilina;
• rifampicina;
• doxorubicina;
• cisplatinul;
• clonazepam;
• acid valproic;
• oxcarbazepină;
• sunătoare (Hypericum perforatum).

Mefloquina poate antagoniza efectul antiepileptic al carbamazepinei.

Acidul valproic şi primidona cresc nivelul plasmatic al metabolitului activ farmacologic al

carbamazepinei (10, 11epoxid-carbamazepină) astfel încât poate fi necesară ajustarea

dozei de CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg.

Isotretinoidul a fost raportat că modifică biodisponibilitatea şi/sau clearence-ul carbamazepinei

şi a metabolitului său activ farmacologic, astfel încât concentraţia plasmatică a carbamazepinei

trebuie atent monitorizată.

Efectul carbamazepinei asupra concentraţiilor plasmatice ale altor medicamente

Carbamazepina induce sistemul citocromului P450, predominant izoenzima CYP 3A4, astfel

încât concentraţiile plasmatice ale substanţelor degradate pe calea sistemului citocromului P

450, folosind izoenzima CYP 3A4, pot fi reduse, cu diminuarea sau chiar abolirea efectului

acestora, necesitând ajustare corespunzătoare.

Aceasta se aplică pentru următoarele medicamente ce se metabolizează hidroxilare

microzomială folosind citocromul P450:

• alte anticonvulsivante (clonazepam, etosuximidă, felbamat, primidonă, lamotrigine,

tiagabin, topiramat, acid valproic);

• benzodiazepine (alprazolam, clobazam);
• neuroleptice tipice (haloperidol, bromperidol) şi neuroleptice atipice (clozapină,

olanzapină, risperidonă, quetiapină);

• antidepresive triciclice (de ex. imipramină, amitriptilină, nortriptilină, clomipramin);
• tetracicline (ex. doxiciclina);
• antimicotice, derivaţi de azoli (ex. vericonazol, itraconazol);
• alte substanţe: praziquantel, caspofungin, indinavir, saquinavir, ritonavir, fentanil,

midazolam, fenazonă, metilfenidat, metadonă, tramadol, teofilină, chinidină, digoxin,

propranolol, felodipină, isradipină, flunarizin, ciclosporină, tacrolimus, levotiroxină;

• corticosteroizi (prednisolon, dexametazonă);
• anticoagulante (warfarina, fenprocumon, dicumarol);
• contraceptive hormonale; dacă se administreză pilula anticoncepţională pot să apară

sângerări bruşte intermenstruale şi atenuarea acţiunii contraceptivelor hormonale.

Din această cauză, contraceptivele orale trebuie să conţină peste 50 mg estrogen sau se

recomandă metode contraceptive nonhormonale.

La administrarea concomitentă cu carbamazepină, concentraţia plasmatică a fenitoinei poată să

crească sau să scadă, determinând în cazul creşterii concentraţiei plasmatice stări de confuzie

care, în cazuri excepţionale, pot ajunge până la comă. Nivelul plasmatic al mefenitoinei este

crescut în rare cazuri de asocierea cu carbamazepină.

În administrarea concomitentă, carbamazepina poate să scadă concentraţia plasmatică a

bupropionului şi să crească concentraţia plasmatică a metabolitului său hidroxibupropion şi astfel

să determine reducerea eficacităţii clinice şi a siguranţei bupropionului.

La administrarea concomitentă, carbamazepina poate să scadă concentraţia plasmatică a

trazodonului; totuşi se pare că potenţează efectul antidepresiv al trazodonului.

Alte asocieri ce trebuie luate în considerare

Administrarea concomitentă de carbamazepină şi şi neuroleptice sau metoclopramid facilitează

apariţia reacţiilor adverse neurologice, fiind necesară ajustarea dozei neurolepticului folosit.

Tratamentul anterior cu neuroleptice trebuie întrerupt cu cel puţin 8 săptămâni înainte de

administrarea carbamazepinei şi nu trebuie urmat concomitent. Trebuie acordată atenţie

următoarelor semne neurotoxice: mers nesigur, ataxie, nistagmus orizontal, reflexe musculare

intrinseci crescute, fasciculaţii musculare.

Date din literatură demonstrează că administrarea carbamazepinei adiţional tratamentului

preexistent cu neuroleptice, creşte riscul apariţiei sindromului neuroleptic major sau a sindromului

Stevens-Johnson. De subliniat faptul că, mai ales, administrarea concomitentă a litiului şi

carbamazepinei poate potenţa efectul neurotoxic al celor două substanţe. Prin urmare, este necesară

monitorizarea atentă a concentraţiilor sanguine ale celor două substanţe.

Hepatotoxicitatea izoniazidei poate creşte datorită administrării de carbamazepină.

Administrarea concomitentă de carbamazepină şi unele (hidroclorotiazidă, furosemid) poate

determina apariţia simptomelor de hiponatremie.

Eficacitatea relaxantelor musculare (de exemplu pancuronium) poate fi redusă datorită

administrării concomitente de carbamazepină. Pacienţii trataţi cu relaxante musculare trebuie

monitorizaţi în această privinţă, iar doza agenţilor de relaxare musculară crescută, dacă este necesar.

Asocierea carbamazepinei cu paracetamol poate reduce biodisponibilitatea paracetamolului.

Se pare că administrarea carbamazepinei creşte eliminarea hormonilor tiroidieni şi creşte necesarul

administrării lor la pacienţii cu hipotiroidism. Din acest motiv, la începutul şi la sfârşitul

tratamentului cu carbamazepină, la pacienţii care primesc tratament de substituţie, parametrii

tiroidieni trebuie monitorizaţi. Dacă este necesar, doza preparatelor hormonale tiroidiene trebuie

ajustată. În unele cazuri, administrarea tratamentului cu carbamazepină concomitent cu

anticonvulsivante (de ex. fenobarbital), poate afecta funcţia tiroidei.

Administrarea concomitentă de antidepresive de tipul inhibitorilor de readministrare ai serotoninei

(de exemplu fluoxetin) poate determina sindrom serotoninergic toxic.

Nu se recomandă administrarea concomitentă de carbamazepină şi nefazodonă (antidepresiv),

deoarece carbamazepină poate determina o reducere marcantă a concentraţiei plasmatice a

nafazodonei, ce progresează spre pierderea acţiunii terapeutice.

Datorită asemănării structurale a carbamazepinei cu antidepresivele triciclice, nu se recomandă

administrarea CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg în asociere cu inhibitori ai monoamin oxidazei

(IMAO). Înainte de administrarea de CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg tratamentul cu IMAO

trebuie întrerupt cu cel puţin două săptămâni înainte, dacă starea clinică o permite.

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg, ca şi alte medicamente psihoactive, poate reduce toleranţa

la alcool, iar alcoolul poate creşte riscul de apariţie a reacţiilor adverse asupra sistemului nervos

central ale carbamazepinei, prin urmare se recomandă evitarea consumului de alcool în timpul

tratamentului.

4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea

Sarcina

Riscul asociat medicamentelor antiepileptice în general

Femeile aflate la vârsta fertilă care urmează tratament antiepileptic, în special femeile care

intenționează să rămână gravide și femeile gravide, trebuie să primească recomandări medicale de

specialitate cu privire la riscurile potențiale pentru făt, determinate atât de convulsii, cât și de

tratamentul antiepileptic.

Întreruperea bruscă a tratamentului cu medicamente antiepileptice (MAE) trebuie evitată deoarece

acest lucru poate duce la convulsii care ar putea avea consecințe grave asupra femeii și fătului.

Monoterapia este preferată pentru tratamentul epilepsiei în timpul sarcinii, de câte ori este posibil,

deoarece terapia cu mai multe antiepileptice ar putea fi asociată cu un risc mai mare de malformații

congenitale decât monoterapia, în funcție de medicația antiepileptică asociată. Riscuri legate de

carbamazepină

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg traversează placenta la om. Expunerea prenatală la

carbamazepină poate crește riscurile de malformații congenitale și alte efecte adverse asupra

dezvoltării. La om, expunerea la carbamazepină în timpul sarcinii este asociată cu o frecvență a

malformațiilor majore de 2 – 3 ori mai mare decât cea a populației generale, cu frecvență de 2-3%.

La descendenții femeilor care au folosit carbamazepină în timpul sarcinii au fost raportate

malformații precum defecte de tub neural (spina bifida), defecte craniofaciale, cum ar fi buză

despicată/buză de iepure, malformații cardiovasculare, hipospadias, hipoplazie a degetelor și alte

anomalii care implică diferite sisteme ale corpului. Se recomandă supravegherea prenatală

specializată pentru aceste malformații. Au fost raportate tulburări de neurodezvoltare la copiii

născuți de femei cu epilepsie care au utilizat carbamazepină în monoterapie sau în asociere cu alte

medicamente antiepileptice în timpul sarcinii. Studiile cu privire la riscul de tulburări ale dezvoltării

neurologice la copiii expuși la carbamazepină în timpul sarcinii sunt contradictorii și nu poate fi

exclus un risc.

Carbamazepina este contraindicată în timpul sarcinii, cu excepția cazului în care se consideră că

beneficiul depășește riscurile, ca urmare a analizării cu atenție a unor opțiuni de tratament

alternative adecvate. Femeia trebuie să fie pe deplin informată și să înțeleagă riscurile administrării

de carbamazepină în timpul sarcinii.

Dovezile sugerează că riscul de malformații asociat cu carbamazepină poate fi dependent de doză.

Dacă, pe baza unei evaluări atente a riscurilor și beneficiilor, nu este adecvată nicio altă opțiune de

tratament, iar tratamentul cu carbamazepină este continuat, trebuie utilizate monoterapia și cea mai

mică doză eficace de carbamazepină, recomandându-se monitorizarea concentrațiilor plasmatice.

Concentrația plasmatică poate fi menținută la nivelul inferior al intervalului terapeutic 4 – 12

micrograme/ml, cu condiția să se mențină controlul convulsiilor.

S-a raportat că unele medicamente antiepileptice, cum ar fi carbamazepina, reduc concentrațiile de

folat seric. Această deficiență poate contribui la incidența crescută a malformațiilor la naștere la

descendenții femeilor care au fost tratate pentru epilepsie. Suplimentarea cu acid folic este

recomandată înaintea și în timpul sarcinii. Pentru prevenirea tulburărilor de sângerare la

descendenți, se recomandă, de asemenea, administrarea vitaminei K1 la mamă în timpul ultimelor

săptămâni de sarcină, precum și la nou-născut.

Dacă o femeie intenționează să rămână gravidă, trebuie să se depună toate eforturile pentru trecerea

la un tratament alternativ adecvat înainte de concepție și înainte de întreruperea utilizării metodei

de contracepție. În cazul în care o femeie rămâne gravidă în timpul tratamentului cu carbamazepină,

aceasta trebuie să consulte un specialist pentru a reevalua tratamentul cu carbamazepină și pentru

a lua în calcul alte opțiuni terapeutice. […]

Femei aflate la vârsta fertilă

Carbamazepina este contraindicată la femeile aflate la vârsta fertilă, cu excepția cazurilor în care

se consideră că beneficiul potențial depășește riscurile, luându-se în considerare cu atenție opțiunile

alternative adecvate de tratament. Femeia trebuie să fie pe deplin informată și să înțeleagă riscul de

efecte nocive potențiale asupra fătului în cazul administrării carbamazepinei în timpul sarcinii și,

prin urmare, importanța planificării oricărei sarcini. Înainte de a începe tratamentul cu

carbamazepină, trebuie avută în vedere efectuarea de teste de sarcină la femeile aflate la vârsta

fertilă.

Femeile aflate la vârsta fertilă trebuie să utilizeze metode contraceptive eficace în timpul

tratamentului și timp de două săptămâni după încetarea acestuia. Datorită inducției enzimatice,

carbamazepina poate duce la eșecul efectului terapeutic al contraceptivelor hormonale (vezi punctul

4.5). Prin urmare, femeile aflate la vârsta fertilă trebuie consiliate cu privire la utilizarea altor

metode contraceptive eficace. Trebuie să se utilizeze cel puțin o metodă contraceptivă eficace (de

exemplu, un dispozitiv intrauterin) sau două forme complementare de contracepție, inclusiv o

metodă de barieră. La alegerea metodei contraceptive trebuie evaluate în fiecare caz circumstanțele

individuale, implicând pacientul în discuție.

Studiile asupra funcţiei de reproducere efectuate la animale au evidenţiat efecte toxice asupra

funcţiei de reproducere (vezi pct 5.3).

Anticonvulsivantele au efecte farmacologice dăunătoare asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării

embrionare/fetale. La femeile gravide, CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg se recomandă a fi

administrat, dacă este posibil, în monoterapie, riscul apariţiei malformaţiilor fiind mai crescut în

cazul terapiei antiepileptice combinate. Riscul apariţiei malformaţiilor congenitale creşte la

administrare de doze crescute mai ales în primele trei luni de sarcină şi acestea includ: dismorfism

craniofacial uşor, hipoplazia unghiilor de la mâini, retard în dezvoltare, malformaţii

cardiovasculare, spina bifida. Pe parcursul primelor 3 luni de sarcină, şi în special între zilele 20 şi

40 după concepţie, carbamazepina trebuie administrată în cea mai mică doză eficace, cu

monitorizarea concentraţiilor plasmatice care trebuie să fie la nivelul cel mai scăzut al curbei

terapeutice (3-7μg/l).Având în vedere aceste circumstanţe, trebuie administrat la femeile însărcinate

numai dacă este absolut necesar şi dacă beneficiul terapeutic matern depăşeşte riscurile potenţiale

asupra fătului şi nou-născutului.

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg se poate administra pe perioada alăptării, cu supravegherea

atentă a sugarului, pentru a se observa posibilele efecte adverse ale carbamazepinei (somnolenţă

accentuată, reacţii alergice cutanate). Dacă apar astfel de efecte ale substanţei, alăptarea trebuie

întreruptă.

4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje

Din cauza apariţiei reacţiilor adverse la nivelul sistemului nervos central, cum ar fi ameţeli şi

somnolenţă, mai ales la iniţierea tratamentului sau în cazul ajustării dozelor, CARBAMAZEPIN

BIOEEL 200 mg poate reduce viteza de reacţie şi abilitatea de a conduce vehicule şi de a folosi

utilaje. Aceste efecte pot fi potenţate de consumul de alcool. Chiar şi atunci când

simptomatologia afecţiunii de bază care trebuie tratată este controlată adecvat sub tratament cu

CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg, acesta poate reduce capacitatea de a conduce vehicule şi de a

folosi utilaje.

De aceea, conducerea de vehicule, folosirea utilajelor sau alte activităţi periculoase trebuie

evitate pe toată durata sau cel puţin în primele câteva zile de tratament. Decizia asupra acestei

probleme va fi luată de către medic şi trebuie să se bazeze pe răspunsul pacientului la tratament

şi pe doza utilizată.

4.8 Reacții adverse

La administrarea carbamazepinei în monoterapie riscul apariţiei reacţiilor adverse este mai

scăzut decât la administrarea concomitentă cu alte antiepileptice (terapie combinată).

Majoritatea reacţiilor adverse apar în funcţie de doză, în special la iniţierea tratamentului şi sunt

tranzitorii, dispărând spontan după câteva zile sau după reducerea dozei. În mod particular la

începutul tratamentului cu CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg, sau în cazul administrării unei

doze iniţiale crescute, precum şi în cazul administrării la vârstnici anumite reacţii adverse apar

mai frecvent, cum sunt reacţiile adverse asupra sistemului nervos central (ameţeli, cefalee, ataxie,

somnolenţă, fatigabilitate, diplopie), tuburări gastro-intestinale (greaţă, vărsături) precum şi

reacţiile alergice. De aceea, se recomandă ca dozele de CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg să fie

ajustate şi individualizate.

Au fost raportate următoarele reacţii adverse:

Tulburări ale sistemului nervos central:

Foarte frecvente (la mai mult de un un pacient din 10) :

• ameţeli, ataxie, somnolenţă, fatigabilitate;

Frecvente (la mai mult de un pacient din 100 dar mai puţin de un pacient din 10) :

• cefalee; la pacienţii vârstnici confuzie şi nelinişte (agitaţie), diplopie, tulburări de

acomodare (vedere înceţoşată);

Mai puţin frecvente (la mai mult de un pacient din 1000 dar mai puţin de un pacient din 100) :

• mişcări anormale involuntare cum ar fi tremor, flaping tremor, distonie, ticuri;

Rare (la mai mult de un pacient din 10 000 dar mai puţin de un pacient din 1000)

• tulburări diskinetice cum ar fi diskinezie oro-facială şi coreoatetoză (mişcări

involuntare în aria orofacială, cum ar fi grimasele), tulburări oculomotorii, tulburări de vorbire

(disartrie sau vorbire încetinită), nevrite periferice, parestezii, slăbiciune musculară şi

simptome paretice;

• sindrom neuroleptic malign, în special în asociere cu neuroleptice.

Există dovezi că administrarea de carbamazepină agravează simptomele în scleroza multiplă.

În timpul tratamentului cu carbamazepină s-au raportat cazuri de meningite aseptice.

Ca şi în cazul administrării altor antiepileptice, frecvenţa crizelor poate creşte sub tratamentul

cu carbamazepină; în cazuri particulare poate să apară pierderea de scurtă durată a conştienţei

(crize akinetice), la iniţierea terapiei sau la creşterea dozei.

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate):

• au fost raportate tulburări de vorbire, parestezie, miastenie, polineuropatie, ca şi

pareze ale membrelor inferioare şi disgeuzie.

Tulburări psihiatrice

Rare (la mai mult de un pacient din 10 000 dar mai puţin de un pacient din 1000)

• halucinaţii (vizuale sau acustice), depresie, lipsa energiei şi a motivaţiei, oboseală,

comportament agresiv, agitaţie, confuzie ;

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate):

• activarea psihozelor latente.

Tulburări cutanate şi a ţesutului subcutanate:

Foarte frecvente (la mai mult de un pacient din 10) :

• reacţii alergice cutanate, cu sau fără febră, urticarie, care pot fi severe;

Mai puţin frecvente (la mai mult de un pacient din 1000 dar mai puţin de un pacient din 100) :

• dermatită exfoliativă, eritrodermie, sindrom Lyell,, şi lupus eritematos diseminat.

Rare (la mai mult de un pacient din 10 000 dar mai puţin de un pacient din 1000):

• sindrom asemănător lupusului eritematos, prurit;

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate):

• sindrom Stevens-Johnson, necroliza epidermică toxică, fotosensibilitate, eritem multiform

şi nodos, pigmentările tegumentare patologice, purpură, acnee, alopecia, hiperhidroză, vasculitele,

hirsutismul,.

Tulburări hematologice şi ale sistemului limfatic

Foarte frecvente (la mai mult de un un pacient din 10) :

• leucopenie; leucopenia benignă are caracter tranzitor în 10% din cazuri şi persistentă în 2%

din cazuri şi apare mai ales în primele 4 luni de terapie.

Frecvente (la mai mult de un pacient din 100 dar mai puţin de un pacient din 10) :

• trombocitopenia, eozinofilia;

Rare (la mai mult de un pacient din 10 000 dar mai puţin de un pacient din 1000) :

• leucocitoză, limfadenopatie, deficienţă de acid folic;

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate):

• agranulocitoză şi anemia aplastică, alte forme de anemie (hemolitică, megaloblastică-

administrarea carbamazepinei poate determina scăderea concentraţiei serice de acid folic, scăderea

concentraţiei de vitamina B12 şi creşterea concentraţiei serice de homocisteină), reticulocitoză,

aplazie eritrocitară, porfirie acută intermitentă.

Tulburări gastro-intestinale

Foarte frecvente (la mai mult de un un pacient din 10) :

• greaţă, vărsături;

Frecvente (la mai mult de un pacient din 100 dar mai puţin de un pacient din 10) :

• anorexie, xerostomie;

Mai puţin frecvente (la mai mult de un pacient din 1000 dar mai puţin de un pacient din 100) :

• diareea sau constipaţia.

Rare (la mai mult de un pacient din 10 000 dar mai puţin de un pacient din 1000) :

• dureri abdominale;

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate):

• inflamaţii ale mucoaselor în regiunea orofaringiană (stomatită, gingivită, glosită), pancreatită.

Tulburări hepato-biliare

Foarte frecvente (la mai mult de un un pacient din 10) :

• creşterea gamma-GT (datorită inducţiei enzimatice hepatice), care de obicei nu este evidentă clinică;

Frecvente (la mai mult de un pacient din 100 dar mai puţin de un pacient din 10) :

• creşterea fosfatazei alcaline;

Mai puţin frecvente (la mai mult de un pacient din 1000 dar mai puţin de un pacient din 100) :

• creşterea transaminazelor;

Rare (la mai mult de un pacient din 10 000 dar mai puţin de un pacient din 1000) :

• icter, hepatită (colestatică, hepatocelulară, sau mixtă);

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate):

• hepatită granulomatoasă, insuficienţă hepatică ce apare de obicei pe un teren alergic şi

poate pune viaţa pacientului în pericol, mai ales în primele luni de terapie.

Tulburări ale organelor de simţ

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate):

• tulburări de gust;
• conjunctivitele, opacifieri ale cristalinului. Apariţia retinotoxicităţii, care s-a diminuat în

urma întreruperii tratamentului cu carbamazepină, a fost raportată la 2 pacienţi care au urmat

tratament cu carbamazepină pe termen lung.

• tulburări de auz: hiperacuzie şi hipoacuzie, tinitus, tulburări de percepţie a sunetelor.

Tulburări musculo-scheletale şi a ţesuturilor adiacente:

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate):

• artralgia, mialgia şi crampele musculare. Aceste simptome au dispărut după

întreruperea administrării de carbamazepină.

Tulburări respiratorii

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate) :

• reacţii de hipersensibilitate pulmonară cu pirexie, dispnee şi pneumonită sau pneumonie

(alveolită) şi fibroză pulmonară.

Tulburări cardio-vasculare

Rare (la mai mult de un pacient din 10 000 dar mai puţin de un pacient din 1000) :

• tulburări de conducere cardiacă, hipertensiune sau hipotensiune arterială;(

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate) :

• bradicardie, aritmii şi agravarea afecţiunilor cardiace preexistente, mai ales la pacienţii

vârstnici, bloc atrioventricular, fiind asociat în cazuri izolate cu sincope, colaps, insuficienţă

cardiacă congestivă;

• tromboflebită şi trombembolism.

Tulburări endocrine şi metabolice

Frecvente (la mai mult de un pacient din 100 dar mai puţin de un pacient din 10) :

• retenţie hidrică, edeme, creştere în greutate, hiponatremie şi reducerea osmolarităţii

plasmatice datorită efectului similar cu hormonul antidiuretic (ADH), ducând în rare cazuri la

intoxicaţie cu apă, însoţită de letargie, vărsături, cefalee, confuzie şi alte tulburări neurologice;

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate) :

• creşterea prolactinei cu sau fără manifestări clinice, cum ar fi ginecomastie, galactoree,

teste ale funcţiei tiroidiene modificate;

• scăderea l-tiroxinei (FT4, T3, T4) şi creşterea TSH, în general fără manifestări clinice;
• tulburări ale metabolismului osos (scăderea calciului plasmatic şi a 25-OH-

colecalciferolului) ducând la apariţia osteomalaciei;

• creşterea concentraţiei de colesterol, incluzând HDL colesterol şi colesterolul liber

sanguin şi creşterea concentraţiei trigliceridelor.

• Hiperamoniemie

Tulburări genito-urinare

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate) :

• nefrite interstiţiale, insuficienţă renală, alte disfuncţii renale (albuminurie, hematurie,

oligurie şi creşterea ureei sangvine), polakiurie, retenţie urinară, disurie);

• disfuncţii sexuale cum ar fi impotenţa, reducerea libidoului, reducerea fertilităţii masculine

şi/sau modificarea spermogenezei.

Reacţii de hipersensibilitate

Rare (la mai mult de un pacient din 10 000 dar mai puţin de un pacient din 1000) :

• reacţii hipersensibilitate întârziată, asociate cu febră, exantem, vasculită, limfadenopatie,

artralgie, leucopenie, eozinofilie, hepato şi splenomegalie sau valori modificate ale funcţiei

hepatice. Aceste simptome pot să apară în diferite combinaţii şi afectează şi alte organe, cum

ar fi plămânii, rinichii, pancreasul, miocardul şi colonul.

Foarte rare (la mai puţin de un pacient din 10 000 inclusiv raportări izolate):

• reacţii anafilactice, edem angioneurotic.
• meningită aseptică cu mioclonii şi eozinofilie periferică.

În cazul apariţiei acestor reacţii de hipersensibilitate tratamentul cu CARBAMAZEPIN BIOEEL 200

mg trebuie întrerupt imediat.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest

lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii

din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

e-mail: [email protected].

4.9 Supradozaj

Simptome

În caz de supradozaj cu CARBAMAZEPIN BIOEEL 200 mg, principale semne şi simptome

prezente implică sistemul nervos central, sistemul cardiovascular şi respirator.

SNC : deprimarea sistemului nervos central, dezorientare, somnolenţă, agitaţie, halucinaţii, comă,

tulburări de vedere, dificultăţi de vorbire, disartrie, nistagmus, ataxie, diskinezie, hiperreflexie

iniţială, urmată apoi de hiporeflexie, convulsii, tulburări psihomotorii, mioclonii, hipotermie,

midriază. Tulburări respiratorii : deprimare respiratorie, edem pulmonar ;

Tulburări cardiovasculare: tahicardie, hipotensiune şi uneori hipertensiune, tulburări de

conducere cu lărgirea complexelor QRS, sincope asociate stopului cardiac ;

Tulburări gastro-intestinale : vărsături, stază gastrică, reducerea motilităţii intestinale ;

Tulburări renale : retenţie urinară, oligurie sau anurie, retenţie hidrică, intoxicaţie cu apă

datorită efectului asemănător hormonului antidiuretic (ADH) .

Simptomatologia poate fi agravată şi/sau modificată de ingestia concomitentă de alcool sau a

altor medicamente (în special antidepresive triciclice, barbiturice, hidantoină).

Modificări paraclinice : hiponatremie, acidoză metabolică, hiperglicemie,

creşterea creatinfosfokinazei musculare.

Tratament

Nu există un antidot specific.

Tratamentul este simptomatic, în funcţie de starea clinică a pacientului şi se realizează în spital

sub atenta supraveghere a medicului, într -o secţie de terapie intensivă. Pentru menţinerea

funcţiilor vitale este necesară o monitorizare atentă a funcţiei cardiace şi respiratorii, a

concentraţiei plasmatice a carbamazepinei, precum şi corectarea dezechilibrelor electrolitice.

Evacuarea conţinutului gastric pentru înlăturarea substanţei neabsorbite se realizează cât mai

repede posibil (inducerea vărsăturii, lavaj gastric),precum şi reducerea absorbţiei (prin

administrarea de cărbune activat sau laxativ). Întârzierea evacuării gastrice determinată de

carbamazepină determină o întârziere a absorbţiei, ducând la recăderi în cursul revenirii din

intoxicaţie. Recăderi şi agravări ale simptomatologiei pot fi anticipate în ziua a doua şi a treia de

la intoxicaţie.

Recomandări speciale :

În caz de hipotensiune se administează dopamină sau dobutamină i.v.

În cazul aritmiilor tratamentul este individualizat în funcţie de boala de bază.

În cazul apariţiei convulsiilor se vor administra benzodiazepine (ex. diazepam) sau alte

anticonvulsivante potrivite. Nu se recomandă folosirea barbituricelor deoarece pot induce

deprimare respiratorie, mai ales la copii.

În cazul apariţiei hiponatremiei sau a intoxicaţiei cu apă se recomandă restricţie de

lichide şi administrarea ser fiziologic 0,9%, în perfuzie lentă.

Diureza forţată, hemodializa şi dializa peritoneală, nu sunt eficiente deoarece carbamazepina se

leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice.

Se recomandă hemoperfuzia cu cărbune activat.

5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antiepileptice, derivaţi de carboxamidă , cod ATC: N03AF01

Carbamazepina este un anticonvulsivant, derivat N-carbamil al iminostilbenului, înrudit chimic

cu imipramina şi alte antidepresive triciclice. Efectul anticonvulsivant demonstrat experimental

la animale este prezent atât în convulsiile induse prin electroşoc, cât şi prin administrarea de

pentetrazol, ceea ce indică eficacitatea carbamazepinei atât în convulsiile tonice, cât şi clonice.

Carbamazepina are şi un efect sedativ, observat mai ales la începutul tratamentului. Efectul

sedativ devine minim în cazul tratamentului cronic şi reprezintă un avantaj în tratamentul

epilepsiilor complicate cu tulburări psihice.

Este în principal indicată în tratametul epilepsiei (crize parţiale, simple sau complexe, cu sau

fără generalizare secundară, convulsii tonico-clonice generalizate şi forme mixte ale acestor

tipuri), dar şi durerea de tip nervos, cum sunt nevralgiile de trigemen şi glosofaringian.

Mecanismul de acţiune al carbamazepinei este numai parţial cunoscut. Carbamazepina stabilizează

hiperexcitabilitatea membranei neuronale, inhibând descărcările neuronale repetitive şi reduce

transmiterea sinaptică a impulsurilor excitatorii prin blocarea canalelor de sodiu voltaj dependente.

Reducerea eliberării de glutamat şi stabilizarea membranei neuronale contribuie suplimentar la

efectul antiepileptic. Alte acţiuni a căror semnificaţie pentru efectul antiepileptic nu a fost precizată,

sunt inhibarea eliberării şi recaptării neuronale a noradrenalinei, antagonizarea acţiunii adenozinei

la nivelul receptorilor specifici.

Inhibarea turnover -ului dopaminei şi noradrenalinei poate fi responsabilă de proprietăţile

antimaniacale a carbamazepinei.

Ameliorarea durerii în nevralgia de trigemen se realizează, probabil, prin inhibarea transmiterii

impulsurilor la nucleul spinal al nervului trigemen.

5.2 Proprietăți farmacocinetice

Absorbţie

În funcţie de forma farmaceutică, după administrarea orală, absorbţia carbamazepinei este

aproape completă, dar viteza absorbţiei este mai lentă în cazul comprimatelor. Pentru a evita

reapariţia convulsiilor sau reacţiilor adverse este mai prudent să se evite schimbarea

diferitelor forme farmaceutice. Ingestia de alimente nu are nicio influenţă asupra absorbţiei

de carbamazepină. Timpul de înjumătăţire plasmatică este în medie de 8,5 ore, dar poate

prezenta variaţii mari intraindividuale şi interindividuale (1,72-12 ore).

Concentraţiile plasmatice maxime se ating în 12 ore după administrarea unei doze unice

orale de carbamazepină. După administrarea unei doze unice de 400 mg carbamazepină, sub

formă de comprimate, concentraţia plasmatică maximă este de aproximativ 4,5 µg/ml.

Concentraţia plasmatică nu variază liniar cu doza şi are un traseu plat al curbei în limitele unor

doze ridicate.

Concentraţia plasmatică de echilibru este atinsă în aproximativ 1 – 2 săptămâni, în funcţie de

autoinducţia individuală determinată de carbamazepină şi heteroinducţia determinată de alte

medicamente inductoare enzimatice asociate, precum şi de statusul anterior începerii

tratamentului, a dozei şi duratei de tratament. Nu există o corelaţie strânsă între doza de

carbamazepină şi concentraţia plasmatică în starea de echilibru.

Distribuţie

Volumul aparent de distribuţie la om este între 0,8 şi 1,9 l/kg.

Legarea carbamazepinei de proteinele plasmatice este între 70 şi 80%.

Forma liberă plasmatică pătrunde rapid în creier, concentraţia carbamazepinei în lichidul

cefalo-rahidian atingând aproximativ 30% din concentraţia plasmatică.

Concentraţia carbamazepinei în salivă este similară concentraţiei carbamazepinei nelegată de

proteinele plasmatice şi se află în corelaţie cu concentraţia plasmatică (aproximativ 20-30%).

Carbamazepina traversează bariera placentară şi este excretată în laptele matern (cu o

concentraţie de aproximativ 25-60% faţă de cea din plasmă).

Metabolism

Metabolizarea carbamazepinei se realizează la nivelul ficatului prin oxidare enzimatică implicând

sistemul microzomial al citocromului P 450, în principal izoenzima P450 3A4, cu formarea mai

multor metaboliţi, dintre care unul este activ farmacologic (10, 11 eposid –carbamazepina). În

continuare metaboliţii sunt glucuronoconjugaţi şi eliminaţi urinar. În urina umană au fost

identificaţi până în prezent 7 metaboliţi ai carbamazepinei. Printre aceştia, metabolitul inactiv

farmacologic trans-10, 11-dihidroxi-10, 11-dihidrocarbamazepină a avut cel mai mare procentaj

cantitativ; metabolitul 10, 11-epoxid – carbamazepină se observă în procent de aproximativ 0,1-

2%. Alte căi de biotransformare a carbamazepinei (dezaminare, hidroxilare, glucuronoconjugare)

duc la formarea de variaţi compuşi monohidroxilaţi precum şi la formarea de N-glucuronid

carbamazepină.

Fiind un inductor enzimatic, carbamazepina poate să-şi inducă propriul metabolism, acest

fenomen fiind responsabil de reducerea timpului de înjumătăţire la administrarea dozelor

repetate.

Excreţie

După administrarea orală a unei doze unice, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică al

carbamazepinei este de aproximativ 36 ore, în timp ce după administrarea de doze repetate în

tratamentul cronic, timpul de înjumătăţire scade cu circa 50% (16-24 de ore), datorită

autoinducţiei enzimatice, în funcţie de durata tratamentului.

Timpul de înjumătăţire scade în cazul unei terapii asociate cu alte antiepileptice inductoare

enzimatice (fenitoină, fenobarbital) la 9-10 ore.

După o singură administrare orală, aproximativ 72% din doză este excretată urinar sub formă de

metaboliţi. Restul de aproximativ 28% este excretat prin fecale, parţial în formă neschimbată.

Numai 2-3% din substanţa excretată în urină este prezentă sub formă de carbamazepină

nemodificată.

Farmacocinetica în situaţii clinice speciale

Concentraţiile plasmatice de echilibru ale carbamazepinei, considerate ca nivel terapeutic variază

considerabil interindividual; pentru majoritatea pacienţilor nivelul terapeutic al carbamazepinei

este între 4-12 µg/ml, ceea ce corespunde cu 17-50 µmol/l, iar concentraţia metabolitului activ

(10,11 epoxid-carbamazepină) este 30% din nivelul plasmatic al carbamazepinei.

Datorită intensificării eliminării carbamazepinei, la copii sunt necesare doze mai crescute (mg/ml)

decât la adulţi pentru a menţine concentraţia plasmatică în intervalul terapeutic. La vârstnici nu

este necesară ajustarea dozelor.

La pacienţii cu afectarea funcţiei hepatice şi renale nu sunt date disponibile privind farmacocinetica

carbamazepinei.

5.3 Date preclinice de siguranță

Testele de mutagenitate in vitro şi in vivo efectuate la animale au indicat lipsa potenţialului

mutagen al carbamazepinei.

Într-un studiu de carcinogenitate, efectuat la şobolani, cărora li s-a administrat oral

carbamazepină timp de peste 2 ani, s-a observat creşterea incidenţei tumorilor hepatocelulare la

femele şi a incidenţei tumorilor benigne testiculare la masculi.

Legătura dintre tumorile asociate cu administrarea de carbamazepină la şobolani şi posibilitatea

apariţiei la om nu este precizată, dar trebuie luată în considerare la evaluarea raportului

beneficiu-risc atunci când se prescrie carbamazepină, cu supravegherea atentă a pacienţilor

aflaţi sub tratament . Studiile privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere efectuate la

şoareci, şobolani şi iepuri au demonstrat faptul că administrarea orală în doze crescute (peste

200 mg/kg zilnic, de aproximativ 20 de ori mai mari decât doza administrată la om) a

carbamazepinei în timpul organogenezei duce la creşterea mortalităţii embrionare.

6. PROPRIETĂȚI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienților

Hidrogenofosfat de calciu, celuloză microcristalină, amidonglicolat de sodiu (tip A), polividona,

talc, stearat de magneziu, laurisulfat de sodiu.

6.2 Incompatibilități

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

5 ani

6.4 Precauții speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25 C, în ambalajul original.

6.5 Natura și conținutul ambalajului

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate

6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

locale.

7. DEȚINĂTORUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ

BIOEEL MANUFACTURING S.R.L.

Str. Bega, nr. 5D, Târgu Mureș, Judeţul Mureş, România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ

12234/2019/01

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAȚIEI

Reautorizare – Iunie 2007

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Ianuarie 2025

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro