BOREZ 2,5 mg comprimate filmate

Prospect BOREZ 2,5 mg comprimate filmate

Producator: Alkaloid – INT d.o.o.

Clasa ATC: medicamente beta-blocante selective, codul ATC: C07AB07

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 10220/2017/01 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

BOREZ 2,5 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat conţine bisoprolol fumarat 2,5 mg, echivalent cu bisoprolol 2,12 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat

Borez 2,5 mg comprimate filmate : comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare albă, cu o linie

mediană pe una dintre feţe. Dimensiunea fiecărui comprimat filmat este de 7,0 mm. Comprimatul poate fi

divizat în doze egale.

4. DATE CLINICE

4.1. Indicaţii terapeutice

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu funcţie sistolică redusă a ventriculului stâng, ca

adjuvant la tratamentul cu inhibitori ai ECA şi diuretice şi, opţional, cu glicozide digitalice (pentru

informaţii suplimentare vezi pct. 5.1).

Borez este indicat pentru tratamentul la adulţi.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze:

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile

Tratamentul standard al insuficienţei cardiace cronice constă în administrarea unui inhibitor al ECA (sau

un blocant al receptorilor angiotensinei, în cazul intoleranţei la inhibitorii ECA), unui medicament beta-

blocant, utilizarea de diuretice şi, atunci când este cazul, glicozide cardiace. Atunci când se iniţiază

tratamentul cu bisoprolol, pacienţii trebuie să fie stabilizaţi (fără insuficienţă cardiacă acută).

Este recomandat ca medicul curant să aibă experienţă în tratamentul insuficienţei cardiace cronice.

În perioada de stabilire treptată a dozei şi ulterior pot apare agravare tranzitorie a insuficienţei cardiace,

hipotensiune arterială sau bradicardie.

Faza de stabilire treptată a dozei

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu bisoprolol necesită o fază de stabilire treptată a

dozei.

Tratamentul cu bisoprolol trebuie început cu o creştere progresivă a dozei, la următoarele intervale:

• 1,25 mg o dată pe zi, timp de o săptămână – dacă doza este bine tolerată, se creşte la
• 2,5 mg o dată pe zi, timp de încă o săptămână – dacă doza este bine tolerată, se creşte la
• 3,75 mg o dată pe zi, timp de încă o săptămână – dacă doza este bine tolerată, se creşte la
• 5 mg o dată pe zi, timp de alte 4 săptămâni – dacă doza este bine tolerată, se creşte la
• 7,5 mg o dată pe zi, timp de alte 4 săptămâni – dacă doza este bine tolerată, se creşte la
• 10 mg o dată pe zi, ca tratament de întreţinere.

Doza maximă recomandată este de 10 mg o dată pe zi.

Pentru faza iniţială de stabilire treptată a dozei (1,25 – 3,75 mg pe zi) sunt disponibile comprimate

divizibile de Borez 2,5 mg.

În timpul fazei de stabilire treptată a dozei se recomandă monitorizarea atentă a semnelor vitale (frecvenţă

cardiacă, tensiune arterială) şi a simptomelor de agravare a insuficienţei cardiace. Simptomele pot apare

încă din prima zi a iniţierii tratamentului.

Modificarea tratamentului

Dacă doza maximă recomandată nu este bine tolerată, trebuie luată în considerare reducerea progresivă a

dozei.

În cazul agravării tranzitorii a insuficienţei cardiace, apariţiei hipotensiunii arteriale sau bradicardiei,

trebuie luată în considerare ajustarea dozei medicamentelor administrate concomitent. De asemenea,

trebuie să se ia în considerare reducerea temporară a dozei de bisoprolol sau întreruperea tratamentului.

Reintroducerea şi/sau creşterea treptată a dozei de bisoprolol trebuie avute întotdeauna în vedere după

reechilibrarea pacientului.

Durata tratamentului

În general, tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu bisoprolol este de lungă durată.

Nu se recomandă întreruperea bruscă a tratamentului cu bisoprolol, deoarece aceasta ar putea duce la

agravarea tranzitorie a stării pacientului. În special la pacienţii cu cardiopatie ischemică, tratamentul nu

trebuie întrerupt brusc. Se recomandă reducerea treptată a dozei zilnice.

Insuficienţă renală sau hepatică

Nu există informaţii cu privire la farmacocinetica bisoprololului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă

cronică şi insuficienţă hepatică sau renală. Prin urmare, creşterea treptată a dozei la aceste grupe de

pacienţi trebuie realizată cu mai multă prudenţă.

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei.

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea Borez la copii şi adolescenţi nu au fost încă stabilite.

Nu sunt disponsibile date.

Mod de administrare:

Comprimatele filmate de Borez trebuie administrate dimineaţa şi pot fi luate împreună cu alimente. Doza

recomandată (comprimatul întreg şi/sau o jumătate de comprimat) trebuie înghiţită întreagă, cu lichid;

comprimatele nu trebuie mestecate sau zdrobite.

4.3 Contraindicaţii

Bisoprololul este contraindicat în:

• Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;
• Insuficienţă cardiacă acută sau agravare a insuficienţei cardiace, care necesită tratament inotrop

administrat pe cale i.v.;

• Şoc cardiogen;
• Bloc AV de gradul doi sau trei (fără pacemaker);
• Sindrom de sinus bolnav;
• Bloc sinoatrial;
• Bradicardie simptomatică;
• Hipotensiune arterială simptomatică;
• Astm bronşic sever;
• Forme severe ale bolii arteriale ocluzive periferice şi sindrom Raynaud;
• Feocromocitom netratat (vezi pct. 4.4);
• Acidoză metabolică.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu bisoprolol trebuie iniţiat cu o fază specială de

creştere treptată a dozei (vezi pct. 4.2).

În special la pacienţii cu cardiopatie ischemică, oprirea tratamentului cu bisoprolol nu trebuie efectuată

brusc, cu excepţia cazului în care există indicaţii clare în acest sens, deoarece acest lucru poate duce la

agravarea tranzitorie a afecţiunii cardiace (vezi pct. 4.2).

Iniţierea tratamentului insuficienţei cardiace cronice stabile cu bisoprolol necesită monitorizarea

periodică. Pentru doze şi mod de administrare, vezi pct. 4.2.

Bisoprololul trebuie utilizat cu prudenţă în:

• bronhospasm (astm bronşic, boli obstructive ale căilor respiratorii). Deși beta-blocantele

cardioselective (beta1) pot avea un efect mai redus asupra funcției pulmonare decât beta-blocantele

neselective, ca în cazul tuturor beta-blocantelor, acestea trebuie evitate la pacienții cu afecțiuni

obstructive ale căilor respiratorii, cu excepția cazului în care există motive clinice convingătoare

pentru utilizarea lor . Dacă există astfel de motive, Borez poate fi folosit cu prudență. La pacienții

cu afecțiuni obstructive ale căilor respiratorii, tratamentul cu bisoprolol trebuie început cu doza cea

mai mică posibil și pacienții trebuie atent monitorizați pentru noi simptome (de exemplu, dispnee,

intoleranță la efort, tuse). În astmul bronşic sau alte boli obstructive cronice ale căilor respiratorii,

care pot fi manifeste clinic, tratamentul bronhodilatator trebuie administrat concomitent. Pacienţii

cu astm bronşic pot prezenta ocazional o creştere a rezistenţei căilor aeriene, care poate necesita

creşterea dozelor medicamentelor beta-2 agoniste.

• diabet zaharat cu variaţii mari ale valorilor glicemiei. Simptomele hipoglicemiei (de exemplu

tahicardie, palpitaţii sau transpiraţii) pot fi mascate;

• repaus alimentar strict
• terapie de desensibilizare în desfăşurare. Similar altor beta-blocante, bisoprololul poate creşte

deopotrivă sensibilitatea la alergeni şi severitatea reacţiilor anafilactice. Tratamentul cu adrenalină

nu determină întotdeauna efectul terapeutic anticipat.

• bloc AV de gradul întâi
• angină Prinzmetal
• boală arterială ocluzivă periferică (poate avea loc agravarea simptomelor, în special la începutul

tratamentului)

• anestezie generală

La pacienţii cărora li se efectuează o anestezie generală, beta-blocantele reduc incidenţa aritmiilor şi

ischemiei miocardice în timpul inducerii anesteziei, intubării şi în perioada post-operatorie. În prezent se

recomandă continuarea tratamentului cu beta-blocante în perioada peri-operatorie. Medicul anestezist

trebuie să aibă în vedere blocarea beta-adrenergică determinată de posibilele interacţiuni cu alte

medicamente, care poate duce la bradiaritmii, atenuare a tahicardiei reflexe şi scădere a reflexului de

compensare a depleţiei volemice. Dacă se consideră necesară întreruperea tratamentului cu beta-blocante

înaintea intervenţiei chirurgicale, aceasta trebuie efectuată treptat şi terminată cu aproximativ 48 ore

înaintea anesteziei.

În prezent nu există experienţă terapeutică privind tratamentul cu bisoprolol la pacienţii cu insuficienţă

cardiacă cu următoarele afecţiuni concomitente şi în următoarele situaţii:

• diabet zaharat insulino-dependent (de tip I);
• insuficienţă renală severă;
• insuficienţă hepatică severă;
• cardiomiopatie restrictivă;
• cardiopatie congenitală;
• valvulopatie organică, semnificativă din punct de vedere hemodinamic;
• infarct miocardic în cursul ultimelor trei luni.

Pacienţilor cu psoriazis sau cu antecedente de psoriazis trebuie să li se administreze medicamente beta-

blocante (de exemplu bisoprolol) numai după evaluarea atentă a raportului dintre beneficii şi riscuri.

La pacienţii cu feocromocitom, bisoprololul nu trebuie administrat până nu se realizează blocarea

receptorilor alfa.

Simptomele tireotoxicozei pot fi mascate în timpul tratamentului cu bisoprolol.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Administrare concomitentă nerecomandată

Blocantele canalelor de calciu de tipul verapamilului şi, într-o măsură mai mică, de tipul diltiazemului:

influenţă negativă asupra contractilităţii şi conducerii atrio-ventriculare. Administrarea intravenoasă a

verapamilului la pacienţii trataţi cu beta-blocante poate determina hipotensiune arterială marcată şi bloc

atrio-ventricular.

Medicamentele antiaritmice din clasa I (de exemplu chinidina, disopiramida, lidocaina, fenitoina,

flecainida, propafenona): efectele asupra timpului de conducere atrioventriculară pot fi potenţate şi efectul

inotrop negativ poate fi crescut.

Medicamentele antihipertensive cu acţiune centrală, cum sunt clonidina şi alte medicamente (de exemplu

metildopa, moxonidina, rilmenidina): administrarea concomitentă a medicamentelor antihipertensive cu

acţiune centrală poate determina reducerea suplimentară a tonusului simpatic central (reducerea frecvenţei

cardiace, a debitului cardiac, vasodilataţie), determinând agravarea insuficienţei cardiace. Întreruperea

bruscă a tratamentului, în special dacă se realizează înaintea întreruperii tratamentului cu beta-blocante,

poate creşte riscul de hipertensiune arterială de rebound.

Administrare concomitentă care necesită măsuri de precauţie

Blocantele canalelor de calciu de tipul dihidropiridinelor, cum sunt felodipina şi amlodipina:

administrarea concomitentă poate creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale şi nu poate fi exclus

riscul de deteriorare suplimentară a funcţiei de pompă ventriculară la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.

Medicamentele antiaritmice de clasa III (de exemplu amiodarona): efectele asupra conducerii atrio-

ventriculare pot fi potenţate.

Medicamentele beta-blocante topice (de exemplu picăturile oftalmice pentru tratamentul glaucomului) pot

accentua efectele sistemice ale bisoprololului.

Medicamente parasimpatomimetice: administrarea concomitentă poate prelungi timpul de conducere

atrio-ventriculară şi poate creşte riscul de bradicardie.

Insulina şi medicamentele anti-diabetice orale: intensificare a efectului hipoglicemiant. Blocarea

receptorilor beta-adrenergici poate masca simptomele de hipoglicemie.

Medicamentele anestezice: atenuare a tahicardiei reflexe şi creştere a riscului de hipotensiune arterială

(pentru informaţii suplimentare privind anestezia generală, vezi pct. 4.4).

Glicozide digitalice: scădere a frecvenţei cardiace şi creştere a timpului de conducere atrio-ventriculară.

Medicamente antiinflamatorii nesteroidiene (AINS): AINS pot reduce efectul hipotensiv al bisoprolulului.

Medicamentele beta-simpatomimetice (de exemplu izoprenalina, dobutamina): administrarea

concomitentă a bisoprololului poate atenua efectele ambelor medicamente.

Medicamentele simpatomimetice care activează deopotrivă receptorii alfa- şi beta-adrenergici (de

exemplu noradrenaliana, adrenalina): administrarea concomitentă cu bisoprololul poate augmenta efectele

vasoconstrictoare mediate de receptorii alfa-adrenergici ale acestor medicamente, determinând creşterea

tensiunii arteriale şi exacerbarea claudicaţiei intermitente. Aceste interacţiuni sunt mai probabile în cazul

beta-blocantelor neselective.

Administrarea concomitentă cu medicamente antihipertensive şi cu alte medicamente cu potenţial de

scădere a tensiunii arteriale (de exemplu antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine) poate creşte

riscul de hipotensiune arterială.

Administrare concomitentă care trebuie luată în considerare

Meflochina: risc crescut de bradicardie

Inhibitori de monoaminoxidază (cu excepţia inhibitorilor MAO-B): creştere a efectului hipotensiv al

medicamentelor beta-blocante dar şi risc de criză hipertensivă.

Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Efectele farmacologice ale bisoprololului pot fi nocive asupra sarcinii şi/sau asupra fătului/nou-

născutului. În general, medicamentele blocante beta-adrenergice reduc perfuzia placentară, care a fost

asociată cu un retard al creşterii, deces intrauterin, avort sau naştere prematură. Reacţiile adverse (de

exemplu hipoglicemie şi bradicardie) pot apare la făt şi la nou-născut. Dacă tratamentul cu medicamente

blocante beta-adrenergice este necesar, sunt de preferat medicamentele blocante beta selective.

Bisoprololul nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este strict necesar. Dacă

tratamentul cu bisoprolol este considerat necesar, fluxul sanguin utero-placentar şi creşterea fetală trebuie

monitorizate. În cazul unor efecte nocive asupra sarcinii sau fătului, trebuie avut în vedere un tratament

alternativ. Nou-născutul trebuie monitorizat cu atenţie. Simptomele de hipoglicemie şi bradicardie apar,

în general, în decursul primelor 3 zile de viaţă.

Alăptarea

Nu există date cu privire la excreţia bisoprololului în laptele uman sau la siguranţa expunerii sugarilor la

bisoprolol. Prin urmare, nu se recomandă alăptarea în timpul administrării bisoprololului.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Un studiu efectuat asupra bolnavilor cu boală ischemică coronariană nu a demonstrat afectarea capacităţii

de conducere a vehiculelor. Şi totuşi, datorită răspunsului individual al pacienţilor la tratament,

capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje poate fi afectată. Acest fenomen este mai

probabil la începutul tratamentului, la schimbarea medicaţiei sau în cazul consumului de alcool.

4.8. Reacţii adverse

Frecvenţa reacţiilor adverse specificate la acest punct este clasificată după cum urmează:

Foarte frecvente (1/10),

Frecvente (1/100 şi <1>

Mai puţin frecvente (1/1000 şi <1>

Rare (1/10000 şi <1>

Foarte rare (<1>

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Tulburări psihice:

Mai puţin frecvente: tulburări ale somnului, depresie.

Rare: coşmaruri, halucinaţii.

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: ameţeli, cefalee.

Rare: sincopă.

Tulburări oculare:

Rare: flux lacrimal redus (acest lucru trebuie avut în vedere dacă pacientul utilizează lentile de contact).

Foarte rare: conjunctivită.

Tulburări acustice şi vestibulare:

Rare: tulburări auditive.

Tulburări cardiace:

Foarte frecvente: bradicardie la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică.

Frecvente: exacerbare a insuficienţei cardiace la pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică.

Mai puţin frecvente: tulburări de conducere AV.

Tulburări vasculare:

Frecvente: senzaţie de răceală şi furnicături la nivelul extremităţilor, hipotensiune arterială.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale:

Mai puţin frecvente: bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic sau cu antecedente de boală obstructivă a

căilor respiratorii.

Rare: rinită alergică.

Tulburări gastro-intestinale:

Frecvente: tulburări gastrointestinale cum sunt greaţă, vărsături, diaree şi constipaţie.

Tulburări hepatobiliare:

Rare: hepatită.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:

Rare: reacţii de hipersensibilitate (prurit, eritem, erupţie cutanată tranzitorie).

Foarte rare: medicamentele beta-blocante pot provoca sau agrava psoriazisul sau pot induce erupţii

cutanate de tip psoriaziform, alopecie.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv:

Mai puţin frecvente: slăbiciune şi crampe musculare

Tulburări ale aparatului genital şi sânului:

Rare: tulburări ale potenţei

Tulburări generale:

Frecvente: astenie, oboseală.

Investigaţii diagnostice:

Rare: concentraţii plasmatice crescute ale trigliceridelor, concentraţii plasmatice crescute ale enzimelor

hepatice (ALAT; ASAT).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul

sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO

e-mail: [email protected]

Website: www.anm.ro

4.9 Supradozaj

Simptome

În general, cele mai frecvente semne anticipate în cazul supradozajului cu medicamente beta-blocante

sunt bradicardie, hipotensiune arterială, bronhospasm, insuficienţă cardiacă acută şi hipoglicemie. Până în

prezent s-au raportat câteva cazuri de supradozaj cu bisoprolol la pacienţi cu hipertensiune arterială şi/sau

coronaropatie, care au prezentat bradicardie şi/sau hipotensiune arterială; toţi pacienţii s-au recuperat.

Există mari variaţii inter-individuale ale sensibilităţii la o doză unică crescută de bisoprolol, iar pacienţii

cu insuficienţă cardiacă sunt, probabil, foarte sensibili. Prin urmare, este obligatoriu faptul ca la aceşti

pacienţi să se iniţieze tratamentul cu o creştere progresivă a dozei, conform schemei terapeutice

prezentate la pct. 4.2.

Administrare

În caz de supradozaj, tratamentul cu bisoprolol trebuie întrerupt şi trebuie instituit tratament de susţinere a

funcţiilor vitale şi simptomatic. Datele limitate sugerează că bisoprololul este greu dializabil. Pe baza

acţiunilor farmacologice anticipate şi recomandărilor pentru alte medicamente beta-blocante, trebuie luate

în considerare următoarele măsuri generale, atunci când acestea sunt justificate din punct de vedere clinic.

Bradicardie: se administrează atropină pe cale intravenoasă. Dacă răspunsul este inadecvat, se poate

administra cu prudenţă izoprenalina sau un alt medicament cronotrop pozitiv. În unele situaţii, poate fi

necesară introducerea transvenoasă a unui pacemaker.

Hipotensiune arterială: trebuie administrate lichide şi medicamente vasopresoare pe cale intravenoasă.

Poate fi utilă administrarea intravenoasă de glucagon.

Bloc AV (de gradul doi sau trei): pacienţii trebuie monitorizaţi atent şi trataţi cu perfuzie cu izoprenalină

sau prin introducerea pe cale intravenoasă a unui pacemaker cardiac.

Acutizarea insuficienţei cardiace: administrare intravenoasă de diuretice, medicamente inotrope,

medicamente vasodilatatoare.

Bronhospasm: administrare de medicamente bronhodilatatoare, cum sunt izoprenalină, medicamente

beta -simpatomimetice şi/sau aminofilină.

Hipoglicemie: administrare de glucoză pe cale intravenoasă.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: medicamente beta-blocante selective, codul ATC: C07AB07

Mecanism de acţiune şi efecte farmacodinamice

Bisoprololul este un medicament cu selectivitate crescută pentru receptorii beta-1 adrenergici, fără

activitate simpatomimetică intrinsecă şi fără activitate de stabilizare a membranei, relevantă clinic. Acesta

prezintă numai o afinitate scăzută atât pentru receptorii beta-2 adrenergici de la nivelul muşchilor netezi

bronşici şi vasculari, cât şi pentru receptorii beta-2 adrenergici responsabili de reglarea metabolică. Prin

urmare, în general, nu se anticipează ca bisoprololul să influenţeze rezistenţa căilor aeriene sau efectele

metabolice mediate de receptorii beta-2 adrenergici. Selectivitatea pentru receptorii beta-1 adrenergici

depăşeşte limitele dozelor terapeutice.

Similar altor medicamente beta-1 blocante, mecanismul efectului antihipertensiv al bisoprololului nu este

clar. Cu toate acestea, se cunoaşte că bisoprololul reduce marcant activitatea reninei plasmatice.

Mecanismul antianginos: prin inhibarea receptorilor beta adrenergici cardiaci, bisoprololul inhibă

răspunsul activării simpatice. Aceasta determină scăderea frecvenţei cardiace şi a contractilităţii, ceea ce

duce la scăderea necesarului de oxigen al miocardului.

Eficacitate şi siguranţă clinică

Bisoprololul este utilizat în tratamentul hipertensiunii arteriale, anginei pectorale şi insuficienţei cardiace.

Indicaţia de administrare în insuficienţa cardiacă a fost investigată în studiul CIBIS II. În total, au fost

incluşi 2647 pacienţi, 83% (N = 2202) cu insuficienţă cardiacă clasa NYHA III şi 17% (N = 445) cu

insuficienţă cardiacă clasa NYHA IV. Aceştia prezentau insuficienţă cardiacă sistolică stabilă

simptomatică (fracţia de ejecţie ≤ 35%, pe baza ecocardiografiei). Mortalitatea totală a scăzut de la 17,3%

la 11,8% (scădere relativă de 34%). S-a observat o scădere a incidenţei morţii subite (3,6% faţă de 6,3%,

scădere relativă de 44%) şi o reducere a numărului episoadelor de insuficienţă cardiacă ce au necesitat

spitalizare (12% faţă de 17,6%, scădere relativă de 36%). În final, s-a observat o îmbunătăţire

semnificativă a statusului funcţional, în funcţie de clasificarea NYHA. În timpul iniţierii şi stabilirii

treptate a dozei de bisoprolol, s-a constatat necesitatea spitalizării determinată de apariţia bradicardiei

(0,53%), hipotensiunii arteriale (0,23%), decompensării acute (4,97%), dar acestea nu au fost mai

frecvente decât la grupul la care s-a administrat placebo (0%, 0,3% şi 6,74%). Numărul accidentelor

vasculare cerebrale, letale şi cu sechele, pe parcursul întregii perioade de studiu a fost de 20 cazuri în

grupul tratat cu bisoprolol şi 15 cazuri în grupul la care s-a administrat placebo.

Studiul CIBIS III a investigat 1010 pacienţi cu vârsta > 65 ani, cu insuficienţă cardiacă cronică uşoară

până la moderată (ICC NYHA clasa II sau III) şi fracţie de ejecţie a ventriculului stâng ≤ 35%, cărora nu

li s-a administrat anterior tratament cu inhibitori ai ECA, medicamente beta-blocante sau blocante ale

receptorilor angiotensinei. Pacienţii au fost trataţi cu o asociere de bisoprolol şi enalapril timp de 6 – 24

luni, după un tratament iniţial de 6 luni, fie cu bisoprolol, fie cu enalapril, administrate în monoterapie.

S-a observat tendinţa crescătoare a agravării insuficienţei cardiace atunci când bisoprololul a fost utilizat

în primele 6 luni de tratament. În analiza per-protocol nu s-a dovedit non-inferioritatea tratamentului

iniţial cu bisoprolol comparativ cu tratamentul iniţial cu enalapril, deşi cele două scheme terapeutice

pentru iniţierea tratamentului ICC au evidenţiat rezultate similare în ceea ce priveşte criteriul principal de

evaluare combinat, reprezentat de deces şi spitalizare la sfârşitul studiului (32,4% în grupul cu tratament

iniţial cu bisoprolol, comparativ cu 33,1% în grupul cu tratament iniţial cu enalapril, populaţia per-

protocol). Studiul arată că bisoprololul poate fi utilizat şi la vârstnicii cu insuficienţă cardiacă cronică

uşoară până la moderată.

În administrarea acută la pacienţii cu coronaropatie fără insuficienţă cardiacă cronică, bisoprololul reduce

frecvenţa cardiacă şi volumul-bătaie şi, prin urmare, debitul cardiac şi consumul de oxigen. În

administrarea cronică, scade rezistenţa periferică iniţial crescută.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Bisoprololul este absorbit şi are o biodisponibilitate biologică de aproximativ 90% după administrarea

orală.

Distribuţie

Legarea bisoprololului de proteinele plasmatice este de aproximativ 30%. Volumul de distribuţie este de

3,5 l/kg.

Metabolizare şi eliminare

Clearance-ul total este de aproximativ 15 l/oră. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 10 –

12 ore determină un efect de 24 ore, după administrarea o dată pe zi.

Bisoprololul este excretat din organism pe două căi. 50% este metabolizat de către ficat în metaboliţi

inactivi, care sunt apoi excretaţi pe cale renală. Restul de 50% se excretă pe cale renală, sub formă

nemetabolizată. Deoarece eliminarea are loc în măsură egală la nivel renal şi hepatic, nu este necesară

ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau cu insuficienţă renală. Farmacocinetica la pacienţii

cu insuficienţă cardiacă cronică stabilă şi cu insuficienţă hepatică sau insuficienţă renală nu a fost

stabilită.

Liniaritate/Non-liniaritate

Cinetica bisoprololului este liniară şi nu depinde de vârsta pacientului.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă cronică (NYHA stadiul III), concentraţiile plasmatice ale

bisoprololului sunt mai mari şi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este prelungit, comparativ

cu voluntarii sănătoşi. Concentraţia plasmatică maximă la starea de echilibru este de 64±21 ng/ml în cazul

administrării unei doze zilnice de 10 mg şi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 17±5

ore.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale

farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea sau

carcinogenitatea. Similar altor medicamente beta-blocante, bisoprololul administrat în doze mari a

provocat toxicitate maternă (a scăzut ingestia de alimente şi greutatea corporală) şi embrionară/fetală (a

crescut incidenţa resorbţiei, a scăzut greutatea la naştere, a întârziat dezvoltarea fizică), dar nu a avut efect

teratogen.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1. Lista excipienţilor

Nucleul comprimatului:

Celuloză microcristalină silicifiată (celuloză microcristalină și dioxid de siliciu coloidal anhidru)

Crospovidonă, tip B (E1202)

Glicerol dibehenat

Film:

Hipromeloză (substituent de hidroxipropilmetilceluloză tip 2910) (E464)

Dioxid de titan (E171)

Macrogol 400

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se păstra la temperaturi peste 25°C.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Comprimatele sunt disponibile în blistere perforate din PVC-TE-PVDC/aluminiu pentru eliberarea unei

unităţi dozate. Fiecare blister conţine 10 comprimate filmate. Cutia conţine 30 comprimate filmate (3

blistere) şi un prospect.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Comprimatul filmat poate fi divizat în două jumătăţi când este aşezat pe o suprafaţă dură, cu linia

mediană în sus. Apăsând uşor centrul comprimatului cu policele, comprimatul se rupe în două părţi.Orice

medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Alkaloid – INT d.o.o.

Šlandrova ulica 4, 1231 Ljubljana-Črnuče

Slovenia

8. NUMĂRUL (ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

10220/2017/01

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: Iunie 2012

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Septembrie 2017

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Martie 2022