Bisotens 5 mg comprimate filmate

Prospect Bisotens 5 mg comprimate filmate

Producator: Antibiotice SA.

Clasa ATC: medicamente betablocante, betablocante selective, codul ATC: C07AB07

AUTORIZAŢIA DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12070/2019/01 Anexa 2

12071/2019/01

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Bisotens 5 mg comprimate filmate

Bisotens 10 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Bisotens 5 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine fumarat de bisoprolol 5 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

Bisotens 10 mg comprimate filmate

Fiecare comprimat filmat conţine fumarat de bisoprolol 10 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Bisotens 5 mg comprimate filmate

Comprimat filmat

Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare bej, cu linie mediană pe una din feţe.

Comprimatul poate fi divizat în doze egale.

Bisotens 10 mg comprimate filmate

Comprimat filmat

Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare roz-cărămiziu.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Hipertensiune arterială

Angină pectorală

Insuficienţă cardiacă cronică stabilă cu funcţie sistolică a ventriculului stâng redusă, în asociere cu

inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (ECA), diuretice şi opţional glicozide cardiotonice

(pentru informaţii suplimentare vezi pct. 5.1).

Bisotens este indicat pentru tratamentul la adulţi.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Tratamentul hipertensiunii arteriale şi al anginei pectorale cronice stabile

Adulţi

Doza uzuală recomandată este de 10 mg bisoprolol pe zi.

Tratamentul cu bisoprolol trebuie să fie individualizat pentru fiecare pacient în parte. Tratamentul se

începe prin administrarea dozei de 5 mg pe zi. Dacă este necesar, această doză poate fi crescută treptat

până la 10 mg o dată pe zi sau foarte rar până la 20 mg o dată pe zi.

Doza maximă recomandată este de 20 mg o dată pe zi.

Tratamentul cu bisoprolol nu trebuie întrerupt brusc, ci treptat, prin reducerea dozelor. Mai ales în

cazul pacienţilor cu afecţiuni cardiace ischemice, tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, deoarece acest

lucru poate duce la agravarea tranzitorie a anginei pectorale, cu risc de infarct miocardic. Este

recomandată o reducere gradată a dozelor, pe parcursul a 1-2 săptămâni.

Dacă se consideră necesară întreruperea tratamentului cu Bisotens înaintea unei intervenţii

chirurgicale, acest lucru trebuie realizat treptat şi complet cu 48 de ore înaintea operaţiei, cu excepţia

anumitor cazuri, de exemplu tireotoxicoza şi feocromocitomul.

În hipertensiune arterială, Bisotens poate fi asociat cu diuretice, dacă efectul dorit nu este atins.

Insuficienţă renală şi hepatică

De regulă, nu este necesară adaptarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală sau hepatică uşoară

sau moderată. Cu toate acestea, în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală (cu clearance al creatininei <

20 ml/min) sau hepatică severă nu trebuie să se utilizeze doze mai mari de 10 mg pe zi. Există date

limitate privind utilizarea bisoprololului la pacienţii care efectuează şedinţe de dializă, dar nu există

date care să recomande ajustarea dozei.

Vârstnici

De regulă, nu este necesară adaptarea dozelor la vârstnici. În cazul pacienţilor cu insuficienţă renală

sau hepatică severă, similar altor adulţi, poate fi necesară scăderea dozei.

Copii şi adolescenţi

Nu se recomandă utilizarea acestui medicament la copii, deoarece nu există experienţă clinică

suficientă referitoare la utilizarea sa la acest grup de pacienţi.

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile

Adulţi

Tratamentul standard al insuficienţei cardiace cronice se compune din inhibitori ai ECA (sau un

blocant al receptorilor angiotensinei, în cazul intoleranţei la inhibitori ai ECA), un beta-blocant,

diuretice şi, atunci când este cazul, glicozide cardiace. La iniţierea tratamentului cu bisoprolol,

pacienţii trebuie să fie clinic stabili (fără insuficienţă cardiacă acută).

Este recomandat ca medicul curant să aibă experienţă în tratamentul insuficienţei cardiace cronice.

În timpul şi în perioada următoare creşterii dozei, poate apărea agravarea tranzitorie a insuficienţei

cardiace, hipotensiune arterială sau bradicardie.

Faza de titrare

Tratamentul insuficienţei cardiace cronice stabile cu bisoprolol necesită o fază de titrare.

Tratamentul cu bisoprolol trebuie început cu o creştere graduală, conform următorilor paşi:

• 1,25 mg o dată pe zi timp de o săptămână, dacă e bine tolerat se creşte la
• 2,5 mg o dată pe zi pentru încă o săptămână; dacă e bine tolerat se creşte la
• 3,75 mg o dată pe zi pentru încă o săptămână; dacă e bine tolerat se creşte la
• 5 mg o dată pe zi pentru următoarele 4 săptămâni; dacă e bine tolerat se creşte la
• 7,5 mg o dată pe zi pentru următoarele 4 săptămâni; dacă e bine tolerat se creşte la
• 10 mg o dată pe zi pentru tratamentul de întreţinere

Doza maximă recomandată este de 10 mg o dată pe zi.

În timpul fazei de titrare este recomandată monitorizarea atentă a semnelor vitale (frecvenţă cardiacă,

tensiune arterială) şi a simptomelor agravării insuficienţei cardiace. Simptomele pot să apară chiar din

prima zi de la iniţierea tratamentului.

Modificarea tratamentului

Dacă doza maximă recomandată nu este bine tolerată, trebuie luată în considerare reducerea treptată a

dozei.

În caz de agravare tranzitorie a insuficienţei cardiace, hipotensiune arterială sau bradicardie, este

recomandată reconsiderarea dozelor medicamentelor administrate concomitent. De asemenea, poate fi

necesară scăderea temporară a dozei de bisoprolol sau considerată întreruperea tratamentului.

Reînceperea tratamentului şi/sau creşterea dozei cu bisoprolol trebuie întotdeauna luată în considerare

când pacientul redevine clinic stabil.

Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică

Nu există informaţii referitoare la farmacocinetica bisoprololului la pacienţii cu insuficienţă cardiacă

cronică sau insuficienţă renală sau hepatică. Ajustarea dozei la aceste categorii trebuie făcută cu

precauţie specială.

Vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei.

Copii şi adolescenţi

Nu se recomandă utilizarea acestui medicament la copii, deoarece nu există experienţă clinică

suficientă referitoare la utilizarea sa la acest grup de pacienţi.

Tratamentul cu bisoprolol este în general un tratament de lungă durată. Acest tratament nu trebuie

întrerupt brusc, mai ales la pacienţii cu boală ischemică cardiacă, deoarece poate determina agravarea

clinică a pacientului. Dacă se intenţionează întreruperea tratamentului, este recomandată scăderea

treptată a dozei.

Mod de administrare

Comprimatele filmate de Bisotens trebuie administrate dimineaţa şi pot fi luate împreună cu alimente.

Comprimatele trebuie înghiţite cu lichid şi nu trebuie mestecate.

4.3 Contraindicaţii

Bisoprololul este contraindicat la pacienţii cu:

• Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1;
• Insuficienţă cardiacă acută sau în timpul episoadelor de insuficienţă cardiacă decompensată, ce

necesită tratament inotrop administrat pe cale intravenoasă;

• Şoc cardiogen;
• Bloc atrio-ventricular de gradul II sau III;
• Sindromul sinusului bolnav;
• Bloc sino-atrial;
• Hipotensiune arterială (tensiune arterială sistolică <100 mm Hg);
• Bradicardie (frecvenţă cardiacă <60 bătăi/minut);
• Astm bronşic sever sau bronhopneumopatie cronică obstructivă severă;
• Arteriopatie periferică obstructivă severă şi sindrom Raynaud;
• Feocromocitom netratat;
• Acidoză metabolică.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Tratamentul cu bisoprolol al insuficienţei cardiace cronice stabile trebuie iniţiat cu o fază de titrare

specială (vezi pct. 4.2).

Tratamentul cu bisoprolol nu trebuie întrerupt niciodată brusc, mai ales la pacienţii cu boală cardiacă

ischemică, decât dacă este clar indicat acest lucru, deoarece poate determina o agravare a stării clinice

(vezi pct. 4.2).

Iniţierea şi întreruperea tratamentului cu bisoprolol necesită monitorizare regulată.

Nu există experienţă terapeutică pentru tratamentul cu bisoprolol în insuficienţă cardiacă la pacienţii

cu următoarele boli şi afecţiuni:

• diabet zaharat insulino-dependent (tip I);
• afecţiuni severe ale funcţiei renale;
• afecţiuni severe ale funcţiei hepatice;
• cardiomiopatie restrictivă;
• boli congenitale ale inimii;
• valvulopatii organice semnificative hemodinamic;
• infarct miocardic în ultimele 3 luni.

Bisoprololul trebuie utilizat cu precauţie în:

• bronhospasm (astm bronşic, boală obstructivă a căilor respiratorii);
• diabet zaharat cu variaţii mari ale valorilor glicemiei. Simptomele hipoglicemiei pot fi mascate (de

exemplu, tahicardie, palpitaţii sau transpiraţii);

• diete alimentare restrictive;
• tratament de desensibilizare în desfăşurare. Similar altor beta-blocante, bisoprololul poate creşte atât

sensibilitatea la alergeni cât şi severitatea reacţiilor anafilactice. Tratamentul cu epinefrină nu dă

întotdeauna rezultatele terapeutice aşteptate;

• bloc atrio-ventricular de gradul I;
• angină Prinzmetal;
• boală ocluzivă arterială periferică (agravarea simptomelor poate apărea în special la începutul

tratamentului);

• anestezie generală.

Deşi beta-blocantele cardioselective (beta-1) au efect mai redus asupra funcţiei pulmonare, în

comparaţie cu beta-blocantele neselective, ca în cazul tuturor reprezentanţilor acestei clase de

medicamente, acestea trebuie evitate la pacienţii cu afecţiuni respiratorii obstructive, cu excepţia

cazurilor în care există motive clinice convingătoare pentru utilizarea lor. Dacă există astfel de cazuri,

Bisotens poate fi utilizat cu prudenţă. În cazul pacienţilor cu afecţiuni respiratorii obstructive

tratamentul cu bisoprolol trebuie iniţiat cu cea mai mică doză posibilă, iar pacienţii trebuie

monitorizaţi atent în ceea ce priveşte apariţia de noi simptome (de exemplu dispnee, intoleranţă la

efort, tuse). În astmul bronşic sau alte boli obstructive cronice ale căilor respiratorii, care pot fi

manifestate clinic, tratamentul bronhodilatator trebuie administrat concomitent. Pacienţii cu astm

bronşic pot prezenta ocazional o creştere a rezistenţei căilor aeriene, care poate necesita creşterea

dozelor medicamentelor beta-2 agoniste.

Utilizarea concomitentă a bisoprololului cu antagonişti ai canalelor de calciu, de tipul verapamilului

sau diltiazemului, cu medicamente antiaritmice din clasa I şi cu medicamente antihipertensive cu

acţiune centrală nu este, în general, recomandată; pentru detalii, vezi pct. 4.5.

Bisoprololul trebuie administrat cu precauţie la pacienţii cu psoriazis, doar după evaluarea raportului

beneficiu terapeutic/risc potențial.

Bisoprololul trebuie administrat la pacienţii cu feocromocitom doar după administrarea unui alfa-

blocant. Este necesară monitorizarea strictă a tensiunii arteriale.

Bisoprololul poate masca simptomele tireotoxicozei.

La pacienții supuși anesteziei generale, beta-blocantele reduc incidenţa aritmiilor şi a ischemiei

miocardice în timpul inducerii anesteziei, intubării şi în perioada post-operatorie. De regulă, se

recomandă continuarea tratamentului cu beta-blocante în perioada peri-operatorie. Anestezistul trebuie

să ştie de blocarea receptorilor beta, din cauza potenţialelor interacţiuni cu alte medicamente, din care

pot rezulta bradiaritmii, atenuarea tahicardiei reflexe şi scăderea capacităţii reflexe de compensare a

pierderii de sânge. Dacă se consideră necesară întreruperea tratamentului cu beta-blocante înainte de

intervenţia chirurgicală, aceasta trebuie făcută treptat şi încheiată cu 48 de ore înainte de anestezie,

considerându-se că acest interval de timp este suficient pentru reapariţia sensibilităţii la catecolamine.

În cazul administrării la sportivi trebuie avut în vedere faptul că bisoprololul poate determina un

rezultat pozitiv al testelor anti-doping.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Asocieri nerecomandate

Antagonişti ai canalelor de calciu de tip verapamil şi într-o măsură mai mică, de tip diltiazem:

potenţează efectele inotrop şi dromotrop negative. Administrarea intravenoasă de verapamil la

pacienţii sub tratament cu beta-blocante poate determina hipotensiune arterială marcată şi bloc atrio-

ventricular.

Medicamentele ce acţionează la nivel central (de exemplu clonidina, metildopa, moxonidina,

rilmenidina)

Utilizarea concomitentă a medicamentelor antihipertensive cu acţiune centrală poate agrava

insuficienţa cardiacă prin scăderea tonusului central simpatic (reducerea ritmului şi debitului cardiac,

vasodilataţie). Întreruperea bruscă a acestora, mai ales dacă este efectuată înaintea întreruperii beta-

blocantelor, poate creşte riscul efectului de „rebound” al hipertensiunii arteriale.

Medicamente antiaritmice din clasa I (de exemplu chinidina, disopiramida, lidocaina, fenitoina,

flecainida, propafenona)

Efectul asupra timpului de conducere atrio-ventricular poate fi potenţat şi efectul negativ inotrop

crescut.

Asocieri care trebuie utilizate cu precauţie

Antagonişti ai canalelor de calciu de tip dihidropiridină (de exemplu nifedipină, felodipină şi

amlodipină): administrarea concomitentă poate creşte riscul de hipotensiune arterială şi nu poate fi

exclusă o creştere a riscului de deteriorare ulterioară a funcţiei de pompă a ventriculului la pacienţii cu

insuficienţă cardiacă.

Antiaritmice din clasa III (de exemplu: amiodaronă): pot determina creşterea perioadei de conducere

atrială.

Beta-blocantele topice (de exemplu picături oftalmice pentru tratamentul glaucomului): pot potenţa

efectul sistemic al bisoprololului.

Medicamente parasimpatomimetice: utilizarea concomitentă poate creşte timpul de conducere atrio-

ventricular şi riscul de bradicardie.

Insuline sau antidiabetice orale: creşte efectul scăderii glicemiei; beta-blocantele pot masca

simptomele hipoglicemiei.

Anestezice: beta-blocantele pot atenua tahicardia reflexă şi creşte riscul de apariţie a hipotensiunii

arteriale (pentru informaţii suplimentare despre anestezia generală, vezi pct. 4.4).

Glicozide digitalice: potenţează scăderea frecvenţei cardiace şi creşterea perioadei de conducere atrio-

ventriculară.

Derivaţi de ergotamină: pot diminua efectul hipotensor.

Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): pot diminua efectul hipotensor.

Medicamente beta-simpatomimetice (de exemplu: isoprenalina, dobutamina): utilizarea concomitentă

cu bisoprolol poate scădea efectul ambelor medicamente.

Simpatomimetice care activează adrenoreceptorii alfa şi beta (de exemplu: noradrenalina,

adrenalina): asocierea cu bisoprolol poate determina efecte vasoconstrictoare mediate prin receptorii

alfa-adrenergici, ce pot determina creşterea tensiunii arteriale şi exacerbarea claudicaţiei intermitente.

Aceste interacţiuni pot apărea mai ales în cazul beta-blocantelor neselective.

Administrarea concomitentă cu medicamente antihipertensive sau cu alte medicamente cu efect

potenţial de scădere a tensiunii arteriale (de exemplu: antidepresive triciclice, barbiturice,

fenotiazine) poate creşte riscul de hipotensiune arterială.

Rifampicină: poate determina scăderea uşoară a timpului de înjumătăţire a bisoprololului probabil

datorită efectului de inducţie enzimatică, dar fără a face necesară ajustarea dozelor.

Asocieri care trebuie luate în considerare

Mefloquină: determină creşterea riscului de apariţie a bradicardiei.

Inhibitori ai monoaminoxidazei (cu excepţia inhibitorilor MAO-B): efect hipotensor accentuat al beta-

blocantelor dar, de asemenea, risc de producere a crizei hipertensive.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Bisoprololul poate determina efecte negative asupra sarcinii sau a fătului/nou-născutului. De regulă,

beta-blocantele pot determina diminuarea perfuziei placentare, ceea ce poate determina întârzierea

creşterii, moarte intrauterină, avort spontan sau naştere prematură. Reacţii adverse cum ar fi

bradicardia şi hipoglicemia pot să apară la făt şi nou-născut. Dacă tratamentul cu beta-blocante este

necesar, sunt preferate blocantele selective ale receptorilor beta-1. De aceea, bisoprololul nu trebuie

utilizat în timpul sarcinii decât dacă este neapărat necesar, în condiţii de monitorizare a debitului

sanguin utero-placentar şi a creşterii fetale. Trebuie avute în vedere metode alternative de tratament. În

cazul în care se administrează bisoprolol, tratamentul trebuie întrerupt cu 72 ore înainte de data

estimată a naşterii. În cazul în care acest lucru nu este posibil, nou-născutul trebuie monitorizat timp

de 48-72 ore după naştere pentru a se observa eventuala apariţie a hipoglicemiei şi bradicardiei. De

asemenea Bisotens nu este recomandat la femei aflate la vârsta fertilă care nu utilizează măsuri

contraceptive.

Alăptarea

Nu se ştie dacă bisoprololul este excretat în laptele matern. De aceea, alăptarea nu este recomandată în

timpul tratamentului cu bisoprolol.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Într-un studiu efectuat la pacienţi cu boală coronariană, bisoprololul nu a afectat capacitatea de a

conduce vehicule. Cu toate acestea, în funcţie de răspunsul individual al pacienţilor la tratament, nu

pot fi excluse efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje. Acestea trebuie

luate în considerare mai ales la iniţierea tratamentului şi după schimbarea medicaţiei, precum şi în

cazul consumului concomitent de alcool etilic.

4.8 Reacţii adverse

Frecvenţa reacţiilor adverse specificate la acest punct este clasificată după cum urmează:

• Foarte frecvente (≥1/10)
• Frecvente (≥1/100 şi <1>
• Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi < 1/100)
• Rare (≥1/10000 şi <1>
• Foarte rare (<1>
• Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)

Tulburări psihice

• Mai puţin frecvente: tulburări ale somnului, stări depresive
• Rare: coşmaruri, halucinaţii

Tulburări ale sistemului nervos

• Frecvente: ameţeli, cefalee (apar mai ales la începutul tratamentului, sunt uşoare şi dispar în timpul

tratamentului)

• Rare: sincopă

Tulburări oculare

• Rare: diminuarea secreţiei lacrimale
• Foarte rare: conjunctivită

Tulburări acustice şi vestibulare

• Rare: tulburări auditive

Tulburări cardiace

• Foarte frecvente: bradicardie
• Frecvente: agravarea insuficienţei cardiace
• Mai puţin frecvente: tulburări ale conducerii atrio-ventriculare

Tulburări vasculare

• Frecvente: senzaţie de răceală sau amorţeală la nivelul extremităţilor corpului, hipotensiune arterială
• Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială ortostatică

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

• Mai puţin frecvente: bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic sau cu antecedente de boală

obstructivă a căilor respiratorii

• Rare: rinită alergică

Tulburări gastro-intestinale

• Frecvente: greaţă, vărsături, diaree, constipaţie

Tulburări hepatobiliare

• Rare: hepatită

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

• Rare: reacţii de hipersensibilitate (prurit, eritem tranzitoriu, erupţie cutanată tranzitorie)
• Foarte rare: psoriazis sau agravarea leziunilor psoriazice deja existente, erupţie cutanată

asemănătoare celei psoriazice, alopecie

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

• Mai puţin frecvente: slăbiciune musculară, crampe musculare

Tulburări ale aparatului genital şi sânului

• Rare: tulburări ale potenţei

Tulburări generale

• Frecvente: stare de fatigabilitate, senzaţie de epuizare

Investigaţii diagnostice

• Rare: hipertrigliceridemie, creşterea concentraţiilor plasmatice ale transaminazelor hepatice (GOT,

GPT).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478 – RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: + 4 0213 163 497

e-mail: [email protected].

4.9 Supradozaj

Simptome

În cazul supradozajului (de exemplu, doze zilnice de 15 mg în locul dozei de 7,5 mg) au fost raportate

bloc AV de gradul III, bradicardie şi ameţeli. În general, cele mai frecvente semne ale supradozării

sunt bradicardia, hipotensiunea arterială, bronhospasmul, insuficienţa cardiacă acută şi hipoglicemia.

Până în prezent, s-au raportat câteva cazuri de supradozaj (doză maximă: 2000 mg) cu bisoprolol, la

pacienţi cu hipertensiune arterială şi/sau ischemie coronariană, care au prezentat bradicardie şi/sau

hipotensiune arterială; toţi pacienţii s-au recuperat. Există o variaţie mare de sensibilitate individuală

la administrarea unei doze unice mari de bisoprolol, iar pacienţii cu insuficienţă cardiacă sunt,

probabil, foarte sensibili. Prin urmare, la aceşti pacienţi este obligatorie iniţierea tratamentului prin

creşterea gradată a dozelor, conform schemei terapeutice prezentate la pct. 4.2.

Tratament

În caz de supradozaj, se recomandă întreruperea tratamentului cu bisoprolol şi administrarea unei

terapii simptomatice şi de susţinere. Date limitate indică faptul că bisoprololul este greu dializabil. Pe

baza acţiunilor farmacologice şi ale recomandărilor pentru alte beta-blocante, trebuie luate în

considerare măsurile generale de susţinere, când sunt justificate din punct de vedere clinic.

Bradicardie: Administrarea intravenoasă de atropină. Dacă răspunsul nu este adecvat, poate fi

administrată ca măsură de precauţie isoprenalina sau alt medicament cu efect cronotrop pozitiv. În

unele situaţii, inserţia transvenoasă a unui pacemaker poate fi necesară.

Hipotensiune arterială: Trebuie administrate intravenos fluide şi vasopresoare. Administrarea

intravenoasă de glucagon poate fi utilă.

Bloc atrio-ventricular de gradul II sau III: Pacienţii trebuie atent monitorizaţi şi trataţi cu isoprenalină

în perfuzie sau aplicarea temporară a unui pacemaker.

Agravarea temporară a insuficienţei cardiace: Administrarea intravenoasă de diuretice, medicamente

inotrope, medicamente vasodilatatoare.

Bronhospasm: Administrarea de medicamente bronhodilatatoare, cum sunt isoprenalina, beta-2-

simpatomimeticele sau aminofilina.

Hipoglicemie: Administrare intravenoasă de glucoză.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: medicamente betablocante, betablocante selective, codul ATC: C07AB07

Mecanism de acţiune

Bisoprololul este un beta-blocant cardioselectiv cu afinitate crescută pentru receptorii adrenergici beta-

1 de la nivelul cordului. Este lipsit de activitate simpatomimetică intrinsecă şi nu are efect stabilizator

de membrană relevant clinic.

Acesta prezintă numai o afinitate scăzută atât pentru receptorii beta-2 adrenergici de la nivelul

muşchilor netezi bronşici şi vasculari, cât şi pentru receptorii beta-2 adrenergici responsabili de

reglarea metabolică. Aşadar, în general, nu se anticipează ca bisoprololul să influenţeze rezistenţa

căilor aeriene sau efectele metabolice mediate de receptorii beta-2 adrenergici. Selectivitatea pentru

receptorii beta-1 adrenergici depăşeşte limitele dozelor terapeutice.

Similar altor medicamente beta-1 blocante, mecanismul efectului antihipertensiv al bisoprololului nu

este clar. Cu toate acestea, se cunoaşte că bisoprololul reduce marcant activitatea reninei plasmatice.

Mecanismul antianginos: diminuarea activităţii inimii şi scăderea necesarului de oxigen, având ca

efect ameliorarea sau dispariţia simptomelor.

În cazul administrării la pacienţii cu boală coronariană fără insuficienţă cronică, bisoprololul reduce

frecvenţa cardiacă şi volumul bătaie, reducând astfel debitul cardiac şi consumul de oxigen. În cazul

administrării cronice, scade rezistenţa periferică crescută iniţial.

Eficacitate şi siguranţă clinică

În studiul CIBIS II au fost incluşi 2647 pacienţi. 83% (n=2202) au fost în clasa NYHA III şi 17%

(n=445) au fost în clasa NYHA IV. Pacienţii au prezentat insuficienţă cardiacă sistolică stabilă (fracţie

de ejecţie < 35%, evidenţiată prin ecocardiografie). Mortalitatea totală a fost redusă de la 17,3% la

11,8% (reducere relativă de 34%). A fost observată o scădere a morţii subite (3,6% comparativ cu

6,3%, reducere relativă 36%). În final, a fost observată o îmbunătăţire semnificativă a stării

funcţionale, conform clasificării NYHA. În timpul fazei de iniţiere şi titrare a tratamentului cu

bisoprolol administrat în spital, a fost observată bradicardie (0,53%), hipotensiune arterială (0,23%) şi

decompensare acută (4,97%), cu frecvenţă similară grupului placebo (0%, 0,3% şi, respectiv 6,74%).

Numărul de accidente vasculare cerebrale severe şi fatale în timpul perioadei totale de studiu a fost de

20 în grupul cu bisoprolol şi 15 în grupul placebo.

În studiul CIBIS III s-au investigat 1010 pacienţi cu vârstă > 65 de ani cu insuficienţă cardiacă cronică

uşoară până la moderată (CHF; clasa NYHA II sau III ) şi cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng <

35%, care nu au fost trataţi anterior cu inhibitori ECA, medicamente beta-blocante sau blocante ale

receptorilor angiotensinei. După un tratament de iniţiere de 6 luni cu bisoprolol sau enalapril, pacienţii

au fost trataţi cu o combinaţie de bisoprolol şi enalapril, timp de 6 până la 24 de luni.

Când bisoprololul a fost utilizat ca tratament iniţial timp de 6 luni, a apărut o tendinţă de creştere a

frecvenţei agravării insuficienţei cardiace cronice. În cadrul analizei protocolului nu a fost demonstrată

inferioritatea tratamentului iniţiat cu bisoprolol, comparativ cu tratamentul iniţiat cu enalapril, cu toate

că cele două modalităţi de iniţiere ale tratamentului pentru insuficienţă cardiacă cronică au arătat o

incidenţă similară în criteriul de evaluare primar combinat, în ceea ce priveşte mortalitatea şi

spitalizarea la sfârşitul studiului (32,4% în grupul celor iniţiaţi cu bisoprolol comparativ cu 33,1% în

grupul celor iniţiaţi cu enalapril din populaţia protocolului). Studiul arată că bisoprololul poate fi

utilizat, de asemenea, la pacienţii vârstnici cu insuficienţă cardiacă cronică uşoară până la moderată.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

După administrare orală, bisoprololul este bine absorbit şi are o biodisponibilitate de aproximativ

90%.

Distribuţie

Aproximativ 30% din cantitatea de bisoprolol absorbită se leagă de proteinele plasmatice. Prin urmare,

nu apar interacţiuni cu alte medicamente, în sensul deplasării acestora de la nivelul locurilor de legare

ale acestora de proteinele plasmatice. Volumul de distribuţie este de 3,5 l/kg.

Metabolizare şi eliminare

Valoarea timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este mare, de 10-12 ore, ceea ce asigură

un efect eficace de 24 de ore după administrarea zilnică a unei singure doze.

Eliminarea bisprololului din organism se realizează pe 2 căi: 50% este metabolizat în ficat la

metaboliţi inactivi care sunt eliminaţi prin rinichi, 50% este excretat renal sub formă nemetabolizată.

Mai puţin de 2% este excretat prin fecale.

Profilul farmacocinetic al bisoprololului este liniar şi independent de vârstă.

Grupe speciale de pacienţi

Deoarece eliminarea se face în aceeaşi proporţie pe cale renală şi hepatică, la pacienţii cu insuficienţă

hepatică sau renală nu este necesară ajustarea dozei. Farmacocinetica la pacienţii cu insuficienţă

cardiacă cronică stabilă şi insuficienţă hepatică sau renală nu a fost studiată. La pacienţii cu

insuficienţă cardiacă cronică (stadiul III NYHA) valorile plasmatice ale bisoprololului sunt mai

ridicate şi timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este prelungit în comparaţie cu voluntarii

sănătoşi. Concentraţia plasmatică maximă la starea de echilibru este de 64±21ng/ml după o doză

zilnică de 10 mg, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 17±5 ore.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale

farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea sau

carcinogenitatea.

Similar altor beta-blocante, bisoprololul a determinat toxicitate maternă (diminuarea aportului

alimentar şi scăderea în greutate) şi embrio-fetală (creşterea incidenţei resorbţiilor, greutate scăzută a

puilor la naştere, întârziere a dezvoltării fizice) în cazul utilizării dozelor mari, dar nu a avut efect

teratogen.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Bisotens 5 mg comprimate filmate

Nucleu:

Celuloză microcristalină

Amidon parţial pregelatinizat

Croscarmeloză sodică

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Stearat de magneziu.

Film:

Alcool polivinilic parţial hidrolizat

Dioxid de titan (E171)

Macrogol 3350

Talc

Oxid galben de fer (E172)

Oxid roşu de fer (E172)

Oxid negru de fer (E172).

Bisotens 10 mg comprimate filmate

Nucleu:

Celuloză microcristalină

Amidon parţial pregelatinizat

Croscarmeloză sodică

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Stearat de magneziu.

Film:

Alcool polivinilic parţial hidrolizat

Dioxid de titan (E171)

Macrogol 3350

Talc

Oxid galben de fer (E172)

Oxid roşu de fer (E172)

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Antibiotice SA.

Str. Valea Lupului nr.1, 707410 Iaşi,

România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Bisotens 5 mg comprimate filmate

12070/2019/01

Bisotens 10 mg comprimate filmate

12071/2019/01

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2019

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Iunie 2019