Amlodipină Vim Spectrum 5 mg comprimate

Prospect Amlodipină Vim Spectrum 5 mg comprimate

Producator: 

Clasa ATC:

AUTORIZAȚIE DE PUNERE PE PIAȚĂ NR. 12906/2020/01-02 Anexa 2

12907/2020/01-02

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Amlodipină Vim Spectrum 5 mg comprimate

Amlodipină Vim Spectrum 10 mg comprimate

2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ

Amlodipină Vim Spectrum 5 mg comprimate;

Fiecare comprimat conține amlodipină 5 mg sub formă de besilat de amlodipină 6,94 mg.

Excipient cu efect cunoscut: sodiu 0,01 mmol (0,23 mg)

Amlodipină Vim Spectrum 10 mg comprimate.

Fiecare comprimat conține amlodipină 10 mg sub formă de besilat de amlodipină 13,88 mg.

Excipient cu efect cunoscut: sodiu 0,02 mmol (0,46 mg)

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Amlodipină Vim Spectrum 5 mg comprimate;

Comprimate, rotunde, plate, având marcate pe una din fețe litera A și cifra 5, despărțite de o linie mediană,

de culoare albă până la aproape albă; diametrul de aproximativ 8 mm.

Linia mediană asigură divizarea comprimatului în două părți egale.

Amlodipină Vim Spectrum 10 mg comprimate;

Comprimate rotunde, plate, având marcate pe una din fețe litera A și cifra 10, despărțite de o linie mediană,

de culoare albă până la aproape albă; diametrul de aproximativ 9 mm.

Linia mediană asigură divizarea comprimatului în două părți egale.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicații terapeutice

Hipertensiune arterială

Angină pectorală cronică stabilă

Angină pectorală vasospastică (angină pectorală Prinzmetal)

4.2 Doze și mod de administrare

Doze

Adulți

Atât pentru hipertensiunea arterială, cât și pentru angină pectorală doza uzuală inițială este de 5 mg

amlodipină o dată pe zi, doză care poate fi crescută până la doza maximă 10 mg, în funcție de răspunsul

terapeutic individual.

La pacienții hipertensivi, Amlodipină Vim Spectrum a fost utilizat în asociere cu un diuretic tiazidic, un alfa-

blocant, un beta-blocant sau un inhibitor al ECA. Pentru tratamentul anginei pectorale, Amlodipină Vim

Spectrum poate fi utilizat în monoterapie sau în asociere cu alte medicamente antianginoase la pacienții cu

angină pectorală refractară la tratamentul cu nitrați și/sau doze adecvate de beta-blocante.

În cazul în care se administrează concomitent cu diuretice tiazidice, beta-blocante și inhibitori ai ECA, nu

este necesară ajustarea dozei de Amlodipină Vim Spectrum.

Grupe speciale de pacienți

Vârstnici

Administrarea de doze similare de Amlodipină Vim Spectrum la pacienții vârstnici sau la pacienții tineri este

la fel de bine tolerată. La pacienții vârstnici, se recomandă schema de administrare uzuală, dar creșterea

dozei trebuie realizată cu precauție (vezi pct. 4.4 și 5.2).

Insuficiență hepatică

Nu au fost stabilite recomandări cu privire la doze pentru pacienții cu insuficiență hepatică ușoară până la

moderată, ca urmare stabilirea dozelor trebuie realizată cu prudență și inițierea tratamentului necesită doze

mici (vezi pct. 4.4 și 5.2).

Farmacocinetica amlodipinei nu a fost studiată în insuficiență hepatică severă. La pacienții cu insuficiență

hepatică severă, tratamentul cu amlodipină trebuie inițiat cu cea mai mică doză, care ulterior poate fi crescută

lent.

Insuficiență renală

Modificările concentrației plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienței renale, ca

urmare, se recomandă dozele uzuale. Amlodipina nu se poate elimina prin dializă.

Copii și adolescenți

Copii și adolescenți cu hipertensiune arterială cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani

La copiii și adolescenții cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani, pentru tratamentul hipertensiunii arteriale, se

recomandă administrarea orală o dată pe zi a unei doze inițiale de 2,5 mg, doză care poate fi crescută până la

5 mg o dată pe zi, dacă valorile țintă ale tensiunii arteriale nu sunt atinse după 4 săptămâni de tratament.

Doze mai mari de 5 mg pe zi nu au fost studiate la copii și adolescenți (vezi pct. 5.1 și 5.2).

Copii cu vârsta sub 6 ani

Nu există date disponibile.

Mod de administrare

Comprimat pentru administrare orală.

4.3 Contraindicații

Amlodipina este contraindicată la pacienții cu:

 hipersensibilitate la derivații de dihidropiridină, amlodipină sau la oricare dintre excipienții

enumerați la pct. 6.1

 hipotensiune arterială severă

 șoc (inclusiv șoc cardiogen)

 obstrucție a căii de ejecție a ventriculului stâng (de exemplu, stenoză aortică severă)

 insuficiență cardiacă instabilă hemodinamic, după un infarct miocardic acut.

4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare

Siguranța și eficacitatea amlodipinei în tratamentul crizei hipertensive nu au fost stabilite.

Pacienți cu insuficiență cardiacă

Pacienții cu insuficiență cardiacă trebuie tratați cu precauție. Într-un studiu de lungă durată, controlat cu

placebo, în care au fost incluși pacienți cu insuficiență cardiacă severă (clasă NYHA III și IV), incidența

raportată a edemului pulmonar a fost mai mare în grupul tratat cu amlodipină, comparativ cu grupul la care

s-a administrat placebo (vezi pct. 5.1). Blocantele canalelor de calciu, inclusiv amlodipina, trebuie utilizate

cu precauție la pacienții cu insuficiență cardiacă severă, deoarece acestea pot crește riscul apariției altor

evenimente cardiovasculare și mortalitatea.

Pacienți cu insuficiență hepatică

Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare al amlodipinei este prelungit și valorile ASC sunt mai mari

la pacienții cu insuficiență hepatică; nu au fost stabilite recomandări privind schema de tratament. Prin

urmare, tratamentul cu amlodipină necesită precauție și doze mici, atât la inițierea tratamentului cât și la

creșterea dozei. La pacienții cu insuficiență hepatică severă poate fi necesară creșterea treptată a dozelor și

monitorizarea atentă.

Pacienți vârstnici

Se recomandă creșterea dozelor cu prudență la vârstnici (vezi pct. 4.2 și pct. 5.2).

Pacienți cu insuficiență renală

La pacienții cu insuficiență renală, amlodipina poate fi administrată în doze uzuale.

Modificările concentrației plasmatice a amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienței renale.

Amlodipina nu se poate elimina prin dializă.

Medicamentul conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat.

4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune

Efecte ale altor medicamente asupra amlodipinei

Inhibitori ai CYP3A4: administrarea concomitentă a amlodipinei cu inhibitori CYP3A4 puternici sau

moderați (inhibitori ai proteazelor, antifungice cu structură azolică, macrolide cum sunt eritromicina sau

claritromicina, verapamil sau diltiazem) poate determina creșterea ușoară până la semnificativă a expunerii la

amlodipină. Semnificația clinică a acestor variații ale farmacocineticii poate fi mai pronunțată la pacienții

vârstnici. Astfel, pot fi necesare monitorizarea clinică și ajustarea dozelor.

Inductori ai CYP3A4:

Concentrația plasmatică a amlodipinei poate varia în eventualitatea administrării concomitente a inductorilor

cunoscuți ai CYP3A4. Drept urmare, este necesară monitorizarea tensiunii arteriale și avută în vedere

reglarea dozei, atât în timpul, cât și după administrarea concomitentă de medicamente, în special în cazul

inductorilor puternici ai CYP3A4 (de exemplu, rifampicina, hypericum perforatum).

Nu se recomandă administrarea amlodipinei cu grepfrut sau suc de grepfrut, deoarece la unii pacienți poate fi

crescută biodisponibilitatea, determinând creșterea efectelor de scădere a tensiunii arteriale.

Dantrolen (perfuzie): la animale, după administrarea de verapamil și administrarea intravenoasă de

dantrolen, se observă cazuri de fibrilație ventriculară letală și colaps cardiovascular în asociere cu

hiperpotasemie. Din cauza riscului de hiperpotasemie, la pacienți cu predispoziție pentru hipertermia

malignă și tratați pentru hipertermie malignă, se recomandă evitarea administrării concomitente de blocante

ale canalelor de calciu, cum este amlodipina.

Efecte ale amlodipinei asupra altor medicamente

Efectul de scădere a tensiunii arteriale al amlodipinei potențează efectul de scădere a tensiunii arteriale al

altor medicamente antihipertensive.

În studii clinice cu privire la interacțiune, amlodipina nu a influențat farmacocinetica atorvastatinei,

digoxinei, warfarinei sau ciclosporinei.

Simvastatină: administrarea concomitentă a unor doze multiple de amlodipină 10 mg cu simvastatină 80 mg

a determinat o creștere cu 77% a expunerii la simvastatină, comparativ cu administrarea simvastatinei în

monoterapie. La pacienții în tratament concomitent cu amlodipină, trebuie limitatặ doza de simvastatină la

20 mg pe zi.

4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea

Sarcina

La om, siguranța utilizării amlodipinei în timpul sarcinii nu a fost stabilită.

Studiile la animale au evidențiat efecte toxice asupra funcției de reproducere la doze mari (vezi pct. 5.3).

Utilizarea în sarcină este recomandată doar dacă nu există altă alternativă terapeutică mai sigură și când

boala în sine reprezintă un risc major pentru mamă și făt.

Alăptarea

Amlodipina este excretată în laptele uman. Proporția dozei materne primite de sugar a fost estimată într-un

interval intercuartilic de 3 – 7 %, cu o valoare maximă de 15 %. Nu se cunoaște efectul amlodipinei asupra

sugarului.Decizia privind continuarea/întreruperea alăptării sau tratamentului trebuie luată ținând cont de

beneficiile alăptării sugarului și de beneficiile tratamentului pentru mamă.

Fertilitatea

La unii pacienți tratați cu blocante ale canalelor de calciu au fost raportate modificări biochimice reversibile

la nivelul capului spermatozoizilor. Datele clinice cu privire la efectul potențial al amlodipinei asupra

fertilității sunt insuficiente. Într-un studiu efectuat la șobolan, s-au observat efecte adverse asupra fertilității

masculine (vezi pct. 5.3).

4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje

Amlodipina poate avea o influență mică până la moderată asupra capacității de a conduce vehicule sau de a

folosi utilaje. Dacă pacienții tratați cu amlodipină prezintă amețeli, cefalee, fatigabilitate sau greață,

capacitatea de reacție poate fi afectată.

Se recomandă precauție, în special la începutul tratamentului.

4.8 Reacții adverse

Rezumatul profilului de siguranță

Cele mai frecvente reacții adverse raportate în timpul tratamentului sunt: somnolență, amețeli, cefalee,

palpitații, eritem facial tranzitoriu, dureri abdominale, greață, edem maleolar, edem și fatigabilitate.

Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel

Următoarele reacții adverse au fost observate și raportate în timpul tratamentului cu amlodipină cu

următoarele frecvențe: foarte frecvente (> 1/10), frecvente ( 1/100 și  1/10), mai puțin frecvente ( 1/1000

și  1/100), rare ( 1/10000 și  1/1000), foarte rare ( 1/10000).

În cadrul fiecărei grupe de frecvență, reacțiile adverse sunt menționate în ordinea descrescătoare a gravității.

Aparate, sisteme și organe Frecvență Reacții adverse

Tulburări hematologice și Foarte rare Leucopenie, trombocitopenie

limfatice

Tulburări ale sistemului Foarte rare Reacții alergice

imunitar

Tulburări metabolice și de Foarte rare Hiperglicemie

nutriție

Tulburări psihice Mai puțin frecvente Insomnie, tulburări ale dispoziției

(inclusiv anxietate), depresie

Rare Confuzie

Tulburări ale sistemului nervos Frecvente Somnolență, amețeli, cefalee (în

special la începutul tratamentului)

Mai puțin frecvente Tremor, tulburări ale gustului,

sincopă, hipoestezie, parestezie

Foarte rare Hipertonie, neuropatie periferică

Tulburări oculare Mai puțin frecvente Tulburări de vedere (inclusiv

diplopie)

Tulburări acustice și vestibulare Mai puțin frecvente Tinitus

Tulburări cardiace Frecvente Palpitații

Foarte rare Infarct miocardic, tulburări de

ritm (inclusiv bradicardie,

tahicardie ventriculară și fibrilație

atrială)

Tulburări vasculare Frecvente Eritem facial

Mai puțin frecvente Hipotensiune arterială

Foarte rare Vasculită

Tulburări respiratorii, toracice Mai puțin frecvente Dispnee, rinită

și mediastinale Foarte rare Tuse

Tulburări gastro-intestinale Frecvente Dureri abdominale, greață

Mai puțin frecvente Vărsături, dispepsie, tulburări de

tranzit intestinal (inclusiv diaree și

constipație), xerostomie

Foarte rare Pancreatită, gastrită, hiperplazie

gingivală

Tulburări hepatobiliare Foarte rare Hepatită, icter, creștere a valorilor

serice ale enzimelor hepatice*

Afecțiuni cutanate și ale Mai puțin frecvente Alopecie, purpură, modificări de

țesutului subcutanat culoare a tegumentului,

hiperhidroză, prurit, erupție

cutanată tranzitorie, exantem

Foarte rare Angioedem, eritem polimorf,

urticarie, dermatită exfoliativă,

sindrom Stevens-Johnson, edem

Quincke, fotosensibilitate

Cu frecvență necunoscută Necroliză epidermică toxică

Tulburări musculo-scheletice și Frecvente Edem maleolar

ale țesutului conjunctiv Mai puțin frecvente Artralgie, mialgie, crampe

musculare, dorsalgie

Tulburări renale și ale căilor Mai puțin frecvente Disurie, nicturie, poliurie

urinare

Tulburări ale aparatului genital Mai puțin frecvente Impotență, ginecomastie

și sânului

Tulburări generale și la nivelul Frecvente Edem, fatigabilitate

locului de administrare Mai puțin frecvente Durere toracică, astenie, durere,

stare generală de rău

Investigații diagnostice Mai puțin frecvente Creșterea în greutate, scăderea în

greutate

* în principal corelate cu colestază

Au fost raportate cazuri excepționale de sindrom extrapiramidal.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul

sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la Agenţia Naţională a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale din România.

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: [email protected].

4.9 Supradozaj

Datele privind supradozajul intenționat la om sunt limitate.

Simptome

Datele disponibile sugerează că supradozajul masiv poate determina vasodilatație periferică marcată și,

posibil, o tahicardie reflexă. A fost raportată hipotensiune arterială sistemică marcată și prelungită până la

șoc, inclusiv cu evoluție letală.

Tratament

Hipotensiunea arterială semnificativă clinic determinată de supradozajul cu amlodipină necesită măsuri de

susținere activă cardiovasculară, incluzând monitorizarea frecventă a funcțiilor cardiace și respiratorii,

ridicarea extremităților și monitorizarea volumului circulator și a diurezei.

Poate fi utilă administrarea unui vasoconstrictor pentru refacerea tonusului vascular și a tensiunii arteriale,

dacă nu există nici o contraindicație pentru utilizarea acestuia. Administrarea intravenoasă de gluconat de

calciu poate fi benefică pentru antagonizarea efectelor determinate de blocarea canalelor de calciu.

Lavajul gastric poate fi util în unele cazuri. S-a demonstrat că administrarea de cărbune activat la voluntarii

sănătoși, în primele 2 ore după administrarea unei doze de amlodipină 10 mg, a determinat scăderea vitezei

de absorbție a amlodipinei.

Deoarece amlodipina se leagă în proporție mare de proteinele plasmatice, este puțin probabil ca dializa să fie

eficace.

5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăți farmacodinamice

Grupă farmacoterapeutică: blocante ale canalelor de calciu, blocante selective ale canalelor de calciu cu

efecte preponderent vasculare, codul ATC: C08CA01.

Amlodipina este un inhibitor al influxului de ioni de calciu, din grupul dihidropiridinei (blocant al canalelor

lente de calciu sau antagonist al ionilor de calciu) care inhibă influxul transmembranar de ioni de calciu la

nivelul musculaturii netede cardiace și vasculare.

Mecanismul de acțiune de reducere a tensiunii arteriale al amlodipinei este determinat de efectul relaxant

direct asupra musculaturii netede vasculare. Mecanismul exact prin care amlodipina își exercită efectul

antianginos nu este în întregime elucidat, dar amlodipina reduce durerea de etiologie ischemică prin

următoarele două acțiuni:

1. Amlodipina dilată arteriolele periferice, scăzând astfel rezistența periferică sistemică (postsarcina).

Deoarece alura ventriculară rămâne constantă, scăderea postsarcinii determină scăderea consumului de

energie și necesarului de oxigen la nivelul miocardului.

2. De asemenea, mecanismul de acțiune al amlodipinei implică probabil și dilatarea arterelor coronariene

principale și a arteriolelor coronariene, atât în zonele miocardice indemne, cât și în zonele cu ischemie.

Această vasodilatație crește aportul de oxigen la nivel miocardic la pacienții cu spasm coronarian (angina

pectorală Prinzmetal sau angina pectorală vasospastică).

La pacienții cu hipertensiune arterială, administrarea amlodipinei în doză unică zilnică determină scăderea

semnificativă clinic a tensiunii arteriale în clino- și ortostatism, pe parcursul a 24 de ore. Datorită instalării

lente a acțiunii, administrarea amlodipinei nu determină hipotensiune arterială acută.

La pacienții cu angină pectorală, administrarea amlodipinei în doză unică zilnică crește durata totală a

efortului fizic, durata de timp până la apariția episodului de durere anginoasă, timpul până la apariția unei

subdenivelări de 1 mm a segmentului ST și scade atât frecvența episoadelor de durere anginoasă, cât și

necesarul de nitroglicerină.

Administrarea amlodipinei nu a fost asociată cu reacții adverse metabolice sau modificări ale valorilor

concentrațiilor plasmatice ale lipidelor; ca urmare, poate fi utilizată la pacienți cu astm bronșic, diabet

zaharat și gută.

Utilizare la pacienții cu boală coronariană

Eficacitatea amlodipinei în prevenirea evenimentelor clinice la pacienții cu boală coronariană a fost evaluată

într-un studiu independent, multicentric, randomizat, dublu-orb, controlat cu placebo, care a înrolat 1997 de

pacienți: ”Compararea amlodipinei cu enalaprilul în limitarea apariției trombozelor (Comparison of

Amlodipine vs Enalapril to Limit Occurrences of Thrombosis – CAMELOT). 663 dintre acești pacienți au

fost tratați cu amlodipină 5-10 mg, 673 au fost tratați cu enalapril 10-20 mg, iar 655 de pacienți au fost

incluși în grupul la care s-a administrat placebo, toate acestea adăugate la tratamentul standard cu statine,

beta-blocante, diuretice și acid acetilsalicilic, timp de 2 ani. Principalele rezultate privind eficacitatea sunt

prezentate în Tabelul 1. Rezultatele indică faptul că tratamentul cu amlodipină a fost asociat cu un număr

mai mic de spitalizări pentru angină pectorală și de intervenții pentru revascularizare la pacienții cu boală

coronariană.

Tabel 1. Incidența rezultatelor clinic semnificative în studiul CAMELOT

Incidența evenimentelor cardiovasculare, Amlodipină comparativ cu

număr (%) placebo

Risc relativ

Rezultate Amlodipină Placebo Enalapril Valoarea p

(IÎ 95%)

Criteriul final principal

de evaluare

Evenimente adverse

110 (16,6) 151 (23,1) 136 (20,2) 0,69 (0,54-0,88) 0,003

cardiovasculare

Componente

individualizate

Revascularizare

78 (11,8) 103 (15,7) 95 (14,1) 0,73 (0,54-0,98) 0,03

coronariană

Spitalizare pentru angina

51 (7,7) 84 (12,8) 86 (12,8) 0,58 (0,41-0,82) 0,002

pectorală

IM non-letal 14 (2,1) 19 (2,9) 11 (1,6) 0,73 (0,37-1,46) 0,37

Accident vascular

6 (0,9) 12 (1,8) 8 (1,2) 0,50 (0,19-1,32) 0,15

cerebral sau AIT

Deces de cauză

5 (0,8) 2 (0,3) 5 (0,7) 2,46 (0,48-12,7) 0,27

cardiovasculară

Spitalizare pentru ICC 3 (0,5) 5 (0,8) 4 (0,6) 0,59 (0,14-2,47) 0,46

Stop cardiac resuscitat 0 4 (0,6) 1 (0,1) NA 0,04

Boală vasculară periferică

5 (0,8) 2 (0,3) 8 (1,2) 2,6 (0,50-13,4) 0,24

nou diagnosticată

Abrevieri: ICC – insuficiență cardiacă congestivă; IÎ – interval de încredere; IM – infarct miocardic; AIT –

atac ischemic tranzitoriu.

Utilizare la pacienții cu insuficiență cardiacă

Studii de hemodinamică și studii clinice controlate, care au inclus probă de efort, efectuate la pacienți cu

insuficiență cardiacă clasele NYHA II-IV, au arătat că amlodipina nu a determinat deteriorarea stării clinice,

evaluată prin toleranța la proba de efort, fracția de ejecție a ventriculului stâng și simptomatologia clinică.

Un studiu clinic, controlat cu placebo (PRAISE), pentru evaluarea pacienților cu insuficiență cardiacă clasele

NYHA III-IV și care urmau tratament cu digoxină, diuretice și inhibitori ai ECA, a arătat faptul că

amlodipina nu crește riscul de mortalitate sau riscul combinat, mortalitate – morbiditate la pacienții cu

insuficiență cardiacă.

Într-un studiu de urmărire a rezultatelor pe termen lung, controlat cu placebo (PRAISE-2), efectuat la

pacienți cu insuficiență cardiacă clasă NYHA III și IV, fără simptome sau semne obiective sugestive pentru

boală ischemică preexistentă, tratați cu doze constante de inhibitori ai ECA, medicamente digitalice și

diuretice, s-a demonstrat că administrarea amlodipinei nu influențează mortalitatea totală de cauză

cardiovasculară. La acești pacienți, administrarea amlodipinei a fost asociată cu creșterea incidenței edemului

pulmonar.

Tratament de prevenție a infarctului miocardic (ALLHAT)

Un studiu dublu-orb, randomizat, pentru investigarea morbidității-mortalității, denumit Studiul privind

Prevenirea Infarctului Miocardic Acut prin Tratament Antihipertensiv și Hipolipemiant (Antihypertensive

and Lipid-Lowering Treatment to Prevent Heart Attack Trial – ALLHAT) a fost efectuat pentru a compara

tratamentul cu medicamente noi, și anume amlodipina 2,5-10 mg pe zi (blocant al canalelor de calciu) sau

lisinoprilul 10-40 mg pe zi (inhibitor al ECA) ca tratamente de primă intenție, cu administrarea unui diuretic

tiazidic, clortalidona 12,5-25 mg pe zi, în hipertensiunea arterială ușoară și moderată.

A fost randomizat un număr total de 33357 de pacienți cu hipertensiune arterială, cu vârsta peste 55 de ani,

urmăriți pe o perioadă medie de 4,9 ani. Pacienții au prezentat cel puțin un factor de risc adițional pentru

boala coronariană: infarct miocardic sau accident vascular cerebral în antecedente (> 6 luni înaintea înrolării

în studiu) sau altă boală cardiovasculară aterosclerotică confirmată (un total de 51,5%), diabet zaharat tip 2

(36,1%), valoarea HDL colesterol< 35 mg/dl (11,6%), hipertrofie ventriculară stângă diagnosticată

electrocardiografic sau ecocardiografic (20,9%), statut de fumător în momentul includerii în studiu (21,9%).

Criteriul final principal de evaluare al studiului a fost unul combinat, incluzând boală coronariană cu evoluție

letală sau infarct miocardic non-letal. Între grupul tratat cu amlodipină și cel la care s-a administrat

clortalidonă nu au fost diferențe semnificative privind criteriul final principal de evaluare: RR (risc relativ)

0,98 cu IÎ (interval de încredere) 95% [0,90-1,07], p=0,65. Dintre criteriile finale secundare de evaluare,

incidența insuficienței cardiace (componentă a unui criteriu final de evaluare, cardiovascular combinat) a fost

semnificativ mai mare în grupul tratat cu amlodipină comparativ cu grupul tratat cu clortalidonă (10,2%

comparativ cu 7,7%, RR 1,38 cu IÎ 95% [1,25-1,52], p<0,001). Cu toate acestea, nu au fost înregistrate

diferențe privind mortalitatea de orice cauză între grupul tratat cu amlodipină și cel la care s-a administrat

clortalidonă: RR 0,96 cu IÎ 95% [0,89-1,02], p=0,20.

Utilizare la copii și adolescenți (cu vârsta de 6 ani sau mai mare)

În cadrul unui studiu în care au fost incluși 268 de copii și adolescenți cu vârsta cuprinsă între 6 și 17 ani cu

hipertensiune arterială predominant secundară, compararea administrării unor doze de amlodipină de 2,5 mg

și 5,0 mg cu placebo, a arătat că ambele doze de amlodipină scad tensiunea arterială sistolică semnificativ

mai mult față de placebo. Diferența între cele două doze nu a fost semnificativă statistic.

Nu au fost studiate efectele pe termen lung ale administrării amlodipinei asupra creșterii, pubertății și

dezvoltării generale. De asemenea, nu a fost stabilită eficacitatea amlodipinei, utilizată ca terapie în perioada

copilăriei, asupra scăderii morbidității și mortalității de cauză cardiovasculară la vârsta adultă.

5.2 Proprietăți farmacocinetice

Absorbție, distribuție, legare de proteinele plasmatice: după administrarea orală de doze terapeutice,

amlodipina este bine absorbită și atinge concentrația plasmatică maximă după 6-12 ore. Biodisponibilitatea

absolută a fost estimată ca fiind între 64 și 80%. Volumul de distribuție este de aproximativ 21 l/kg.

Studiile in vitro au demonstrat că aproximativ 97,5% din amlodipina circulantă este legată de proteinele

plasmatice.

Biodisponibilitatea amlodipinei nu este influențată de consumul de alimente.

Metabolizare/Eliminare

Timpul de înjumătățire plasmatică prin eliminare este aproximativ 35-50 ore și este în concordanță cu

administrarea unei doze unice zilnice. Amlodipina este metabolizată în proporție mare la nivel hepatic,

rezultând metaboliți inactivi. În urină se excretă 10% sub formă de substanță nemetabolizată și 60% sub

formă de metaboliți.

Utilizare în insuficiență hepatică

Datele privind administrarea amlodipinei la pacienți cu insuficiență hepatică sunt foarte limitate. Pacienții cu

insuficiență hepatică au un clearance al amlodipinei scăzut, ceea ce determină un timp de înjumătățire

plasmatică prin eliminare mai lung și o creștere a ASC de aproximativ 40-60%.

Utilizare la vârstnici

Timpul în care este atinsă concentrația plasmatică maximă de amlodipină este similar la vârstnici și tineri. La

vârstnici, clearance-ul amlodipinei are tendința de a fi scăzut, rezultând creșteri ale ASC (aria de sub curba

concentrației plasmatice în funcție de timp) și ale timpului de înjumătățire plasmatică prin eliminare. La

pacienții cu insuficiență cardiacă congestivă, creșterile ASC și ale timpului de înjumătățire plasmatică au fost

cele așteptate pentru grupa de vârstă studiată.

Utilizare la copii și adolescenți

A fost efectuat un studiu populațional de farmacocinetică la 74 de copii și adolescenți cu hipertensiune

arterială, cu vârsta cuprinsă între 12 luni și 17 ani (dintre care 34 de pacienți cu vârsta cuprinsă între 6 și 12

ani și 28 de pacienți cu vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani), cărora li s-a administrat amlodipină în doze de

1,25 mg până la 20 mg, în una sau două prize. La copiii cu vârsta cuprinsă între 6 și 12 ani și adolescenți cu

vârsta cuprinsă între 13 și 17 ani, clearance-ul după administrarea orală (CL/F) a fost 22,5 și, respectiv, 27,4

l/oră la copii și adolescenții de sex masculin, iar la copii și adolescenții de sex feminin 16,4 și, respectiv, 21,3

l/oră. A fost observată o mare variabilitate interindividuală în ceea ce privește expunerea. La copiii cu vârsta

sub 6 ani, datele raportate sunt limitate.

5.3 Date preclinice de siguranță

Toxicitate asupra funcției de reproducere

Studiile cu privire la toxicitatea asupra funcției de reproducere efectuate la șobolani și șoareci au arătat

întârzierea momentului nașterii, prelungirea duratei travaliului și scăderea ratei de supraviețuire a puilor în

cazul administrării unor doze de aproximativ 50 de ori mai mari decât doza maximă recomandată la om,

exprimată în mg/kg.

Influență asupra fertilității

La șobolanii cărora li s-a administrat amlodipină (64 de zile în cazul masculilor și 14 zile în cazul femelelor,

înainte de împerechere) în doze de 10 mg/kg/ zi (de 8 ori* doza maximă recomandată la om, exprimată în

mg/m2) nu a fost observată afectarea fertilității. Într-un alt studiu efectuat la șobolani, în cadrul căruia

masculii de șobolan au fost tratați cu besilat de amlodipină timp de 30 zile, la o doză comparabilă cu doza

administrată la om, exprimată în mg/kg, s-au înregistrat concentrații plasmatice scăzute ale hormonului

foliculostimulant și testosteronului și, de asemenea, scăderi ale densității spermei și ale numărului de

spermatozoizi maturi și celule Sertoli.

Carcinogenitate, mutagenitate

La șobolanii și șoarecii cărora li s-a administrat amlodipină pe cale orală timp de doi ani, în doze zilnice de

0,5, 1,25 sau 2,5 mg/kg și zi, nu au fost observate efecte carcinogene.

Cea mai mare doză administrată (la șoarece doză similară cu doza zilnică maximă recomandată la om de 10

mg, iar la șobolani o doză de două ori mai mare*, exprimată în mg/m2) a fost apropriată de doza maximă

tolerată pentru șoareci, dar nu și cu doza maximă tolerată la șobolani.

Studiile de mutagenitate nu au pus în evidență efecte ale amlodipinei la nivelul genelor sau la nivel

cromozomial.

*Raportat la pacienți cu greutate de 50 kg.

6. PROPRIETĂȚI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienților

Celuloză microcristalină PH 102

Hidrogenofosfat de calciu

Amidonglicolat de sodiu (tip A)

Stearilfumarat de sodiu

6.2 Incompatibilități

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

2 ani

6.4 Precauții speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi ferit de lumină.

6.5 Natura și conținutul ambalajului

Cutie cu 2 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 10 comprimate/blister

Cutie cu 3 blistere din OPA-Al-PVC/Al a câte 10 comprimate/blister

6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerințe speciale.

7. DEȚINĂTORUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ

Vim Spectrum S.R.L.

Corunca nr. 409, cod 547367, jud. Mureș,

România.

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ

12906/2020/01-02

12907/2020/01-02

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAȚIEI

Data primei autorizări: Iulie 2015

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Ianuarie 2020

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Ianuarie 2020

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.

Cuprins RCP Amlodipină Vim Spectrum 5 mg comprimate

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Tenox 5 mg comprimate

Tenox 5 mg comprimate

Almacor 5 mg comprimate

Almacor 5 mg comprimate

AMLODIPINĂ LPH 5 mg comprimate

AMLODIPINĂ LPH 5 mg comprimate

Norvasc 5 mg comprimate

Norvasc 5 mg comprimate

Amlodipină Gemax Pharma 5 mg comprimate

Amlodipină Gemax Pharma 5 mg comprimate

Amlodipină Vim Spectrum 5 mg comprimate

Amlodipină Arena 5 mg comprimate

Amlodipină Arena 5 mg comprimate

Amlodipină Terapia 5 mg comprimate

Amlodipină Terapia 5 mg comprimate

Amlodipină Helcor 5 mg comprimate

Amlodipină Helcor 5 mg comprimate

Informație medicală cu scop educațional

Informațiile prezentate pe acest site au scop informativ și educațional și sunt bazate pe documentația oficială publicată de autoritățile competente. Conținutul este structurat pentru a facilita înțelegerea informațiilor despre medicamente, fără a înlocui recomandarea unui medic sau farmacist.

Informațiile provin din surse publice oficiale (precum ANMDMR, EMA și documentația aferentă) și reflectă datele disponibile la momentul publicării. Pentru cele mai recente actualizări, este recomandată consultarea sursei oficiale sau a unui profesionist din domeniul sănătății.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație. Orice decizie privind diagnosticul, tratamentul sau utilizarea unui medicament trebuie luată împreună cu un medic sau farmacist autorizat.