Prospect Roclarin 500 mg comprimate filmate
Producator: Antibiotice S.A.
Clasa ATC: macrolide, codul ATC: J01FA09.
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 10149/2017/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Roclarin 500 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un comprimat filmat conţine claritromicină 500 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Comprimate filmate rotunde, biconvexe, de culoare galbenă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Roclarin este indicat în tratamentul următoarelor infecţii determinate de microorganisme sensibile:
- infecţii ale aparatului respirator inferior, cum sunt bronşita acută şi cronică, pneumonia;
- infecţii ale aparatului respirator superior, cum sunt sinuzita şi faringita;
- infecţii respiratorii dobândite în comunitate, ca tratament iniţial; claritromicina s-a dovedit activă in
vitro faţă de germenii patogeni respiratori obişnuiţi şi atipici (vezi pct. 5.1);
- infecţii cutanate uşoare până la moderate şi ale ţesuturilor moi;
- infecţii cu Helicobacter pylori la pacienţii cu ulcer duodenal, în asociere cu omeprazol sau
lansoprazol (vezi pct. 4.2).
4.2. Doze şi mod de administrare
Pacienţi cu infecţii respiratorii, cutanate şi ale ţesuturilor moi
Adulţi şi adolescenţi
Doza uzuală recomandată este de 250 mg claritromicină de 2 ori pe zi timp de 7 zile; în cazul
infecţiilor severe, doza poate fi crescută până la 500 mg claritromicină de 2 ori pe zi timp de până la
14 zile.
În sinuzite acute, exacerbări ale bronşitelor cronice, pneumonii comunitare, doza uzuală este de 500
mg de două ori pe zi.
Durata tratamentului depinde de starea clinică a pacienţilor şi va fi stabilită individual.
Durata uzuală a tratamentului este de 7 – 14 zile.
Tratamentul trebuie continuat cel puţin 2 zile după dispariţia oricărui simptom.
În infecţiile cu Streptococcus pyogenes (streptococ beta-haemolitic de grup A) durata tratamentului
trebuie să fie de cel puţin 10 zile.
Copii cu vârsta sub 12 ani
Se recomandă utilizarea altor forme farmaceutice.
Eradicarea infecţiei cu Helicobacter pylori la pacienţii cu ulcer duodenal (adulţi)
Triplă terapie (7-14 zile): 500 mg claritromicină de 2 ori pe zi în asociere cu lansoprazol 30 mg de 2
ori pe zi şi amoxicilină 1000 mg de 2 ori pe zi, timp de 7-14 zile.
Triplă terapie (7 zile): 500 mg claritromicină de 2 ori pe zi în asociere cu lansoprazol 30 mg de 2 ori
pe zi şi metronidazol 400 mg de 2 ori pe zi, timp de 7 zile.
Triplă terapie (7 zile): 500 mg claritromicină de 2 ori pe zi în asociere cu omeprazol 40 mg o dată pe
zi şi amoxicilină 1000 mg de 2 ori pe zi sau metronidazol 400 mg de 2 ori pe zi, timp de 7 zile.
Triplă terapie (10 zile): 500 mg claritromicină de 2 ori pe zi în asociere cu amoxicilină 1000 mg de 2
ori pe zi şi omeprazol 20 mg o dată pe zi, timp de 10 zile.
Dublă terapie (14 zile): doza uzuală este de 500 mg claritromicină de 3 ori pe zi timp de 14 zile.
Claritromicina trebuie administrată în asociere cu omeprazol 40 mg pe cale orală o dată pe zi. În
studiul pivot s-a utilizat omeprazol 40 mg o dată pe zi, timp de 28 zile. În studiile de susţinere s-a
utilizat omeprazol 40 mg o dată pe zi, timp de 14 zile.
Vârstnici
Se recomandă utilizarea aceloraşi doze şi scheme terapeutice ca la adulţi.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Ajustarea dozei nu este necesară în mod obişnuit, cu excepţia pacienţilor cu afectare renală severă
(clearance-ul creatininei <30 ml/minut), situaţie în care doza zilnică totală trebuie redusă la jumătate,
respectiv 250 mg claritromicină o dată pe zi în infecţiile uşoare până la moderate sau 250 mg
claritromicină de 2 ori pe zi în infecţiile severe.
Administrarea claritromicinei se poate face indiferent de orarul meselor, deoarece alimentele nu
afectează biodisponibilitatea.Comprimatele de Roclarin trebuie înghiţite întregi, fără a fi mestecate, cu
o cantitate suficientă de apă.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la claritromicină, la alte macrolide sau la oricare dintre excipienţi.
Administrarea concomitentă a claritromicinei cu derivaţi de secară cornută (ergotamină şi
dihidroergotamină).
Administrarea concomitentă a claritromicinei cu următoarele medicamente: cisapridă, pimozidă şi
terfenadină. S-au raportat creşteri ale concentraţiilor plasmatice de cisapridă, pimozidă şi terfenadină
la pacienţii trataţi cu claritromicină concomitent cu unul dintre aceste medicamente. Aceasta poate
determina prelungirea intervalului QT şi aritmii cardiace, inclusiv fibrilaţie ventriculară şi torsada
vârfurilor. Reacţii similare s-au observat în cazul administrării concomitente a astemizolului cu alte
macrolide.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Claritromicina este excretată în special la nivel hepatic şi renal. Prin urmare, acest antibiotic trebuie
administrat cu precauţie pacienţilor cu funcţie hepatică şi renală alterată.
Utilizarea claritromicinei o perioadă mai lungă de timp sau utilizarea repetată poate duce la
favorizarea dezvoltării bacteriilor rezistente sau la apariţia micozelor. Dacă apar suprainfecţii,
administrarea claritromicinei trebuie întreruptă şi se va institui terapia adecvată.
În cazul utilizarii antibioticelor cu spectru larg a fost raportată apariţia colitei pseudomembranoase,
care poate varia în severitate de la forme uşoare la forme care pot pune în pericol viaţa pacienţilor.
Este important ca acest diagnostic să fie luat în considerare la pacienţii care dezvoltă diaree severă în
timpul sau la scurt timp după tratamentul cu claritromicină.
În cazul unui număr mic de pacienţi, Helicobacter pylori a dezvoltat rezistenţă la claritromicină.
Datorită riscului de prelungire a intervalului QT, claritromicina trebuie utilizată cu prudenţă în cazul
pacienţilor cu boală coronariană, antecedente de aritmii ventriculare, cu interval QT prelungit
congenital sau dobândit, insuficienţă cardiacă severă, hipokaliemie necompensată şi/sau
hipomagnezemie, bradicardie (< 50 bătăi pe minut) sau când sunt administrate concomitent
medicamente cu efect de prelungire a intervalului QT.
Se recomandă realizarea unei audiograme şi se va avea în vedere reducerea dozelor în cazul apariţiei
acufenelor sau a scăderii acuităţii auditive.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Similar altor macrolide, utilizarea claritromicinei la pacienţii trataţi concomitent cu medicamente
metabolizate prin intermediul izoenzimelor citocromului P450 (de exemplu cilostazol,
metilprednisolon, warfarină, chinidină, sildenafil, alcaloizi de secară cornută, alprazolam, triazolam,
midazolam, disopiramidă, lovastatină, rifabutină, fenitoină, ciclosporină, vinblastină, valproat şi
tacrolimus) se poate asocia cu creşterea concentraţiilor plasmatice ale acestor medicamente.
Utilizarea concomitentă a claritromicinei cu ergotamină şi dihidroergotamină a fost asociată cu
intoxicaţia acută de tip ergot, caracterizată prin vasoconstricţie, ischemia extremităţilor şi a altor
organe, inclusiv la nivelul sistemului nervos central şi de aceea este contraindicată (vezi pct.4.3).
S-au raportat creşteri ale concentraţiilor plasmatice de cisapridă, pimozidă şi terfenadină la pacienţii
trataţi cu claritromicină concomitent cu unul dintre aceste medicamente. Aceasta poate determina
prelungirea intervalului QT şi aritmii cardiace, inclusiv fibrilaţie ventriculară şi torsada vârfurilor.
Reacţii similare s-au observat în cazul administrării concomitente a astemizolului cu alte macrolide.
Prin urmare administrarea claritromicinei concomitent cu medicamentele mai sus menţionate este
contraindicată. (vezi pct.4.3)
S-a raportat intoxicaţie cu colchicină în cazul utilizării concomitente a acesteia cu claritromicină, în
special la pacienţii vârstnici, unii dintre aceştia având insuficienţă renală.
S-a raportat apariţia rabdomiolizei în cazul administrării concomitente a claritromicinei cu inhibitori ai
HMG-CoA reductazei, cum sunt lovastatina şi simvastatina.
Claritromicina administrată pacienţilor trataţi cu teofilină a fost asociată cu creşterea concentraţiilor
plasmatice ale teofilinei şi cu apariţia intoxicaţiei cu teofilină.
Administrarea claritromicinei pacienţilor trataţi cu warfarină poate duce la potenţarea efectului
warfarinei. La aceşti pacienţi trebuie monitorizat timpul de protrombină.
Administrarea claritromicinei concomitent cu digoxina poate duce la potenţarea efectului digoxinei.
Trebuie luată în considerare monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.
Prin reducerea vitezei de excreţie, claritromicina potenţează efectul carbamazepinei.
La pacienţii adulţi infectaţi cu HIV, administrarea concomitentă de claritromicină şi zidovudină poate
determina concentraţii constante scăzute de zidovudină la starea de echilibru. Aceasta poate fi evitată
prin asigurarea unui interval de 1-2 ore între administrarea de claritromicină şi zidovudină.
Atunci când se administrează concomitent, ritonavirul creşte aria de sub curba concentraţiei
plasmatice în funcţie de timp (ASC), C şi C ale claritromicinei. Datorită indicelui terapeutic mare
max min
al claritromicinei, nu este necesară reducerea dozei la pacienţii cu funcţie renală normală. Cu toate
acestea, la pacienţii cu afectarea funcţiei renale trebuie făcută următoarea ajustare a dozelor: pentru
pacienţii cu clearance-ul creatininei cuprins între 30 şi 60 ml/min, doza de claritromicină trebuie
redusă cu 50%. Pentru pacienţii cu clearance-ul creatininei <30 ml/min, doza de claritromicină trebuie
redusă cu 75%. În cazul administrării concomitente cu ritonavir nu trebuie utilizate doze de
claritromicină mai mari de 1 g pe zi.
Chiar dacă concentraţiile plasmatice de claritromicină şi omeprazol pot creşte în cazul administrării
concomitente, nu este necesară ajustarea dozelor celor două medicamente. La dozele recomandate, nu
s-au raportat interacţiuni semnificative clinic între claritromicină şi lansoprazol. Concentraţiile
plasmatice ale claritromicinei pot creşte şi în cazul administrării concomitente cu antiacide, compuşi
de aluminiu şi magneziu sau ranitidină; în acest caz nu este necesară ajustarea dozelor.
Cazuri de torsada vârfurilor au fost raportate la pacienţii trataţi concomitent cu claritromicină şi
chinidină sau disopiramidă. Prin urmare, aceste asocieri trebuie evitate sau concentraţiile plasmatice
ale chinidinei sau disopiramidei trebuie monitorizate, pentru a permite ajustarei dozei.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu a fost stabilită siguranţa administrării claritromicinei în timpul sarcinii şi alăptării. Unele studii la
animale au evidenţiat un efect embriotoxic, dar numai la doze toxice materne.
Alăptarea
Claritromicina a fost evidenţiată în laptele animalelor şi laptele matern.
Prin urmare, nu se recomandă utilizarea claritromicinei în timpul sarcinii sau alăptării, cu excepţia
cazului în care beneficiul terapeutic matern este mai mare decât riscul potenţial pentru făt, respectiv
pentru sugar.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu există date disponibile privind efectul claritromicinei asupra capacităţii de a conduce vehicule sau
de a folosi utilaje. Cu toate acestea, trebuie ţinut cont de posibila apariţie a unor reacţii adverse ca
ameţeală, vertij, confuzie şi dezorientare.
4.8 Reacţii adverse
Pentru clasificarea reacţiilor adverse în funcţie de frecvenţă s-a utilizat următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1/10), mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100), rare
(≥1/10000 şi <1/1000), foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din
datele disponibile).
Investigaţii diagnostice
Frecvente: creşterea uremiei.
Mai puţin frecvente: prelungirea timpului de protrombină, creşterea creatininemiei, alterarea testelor
funcţionale hepatice (creşterea valorilor serice ale transaminazelor).
Foarte rare: hipoglicemia a fost observată, în special după administrarea concomitentă de antidiabetice
orale şi insulină.
Tulburări cardiace
Foarte rare: prelungirea intervalului QT, tahicardie ventriculară şi torsada vârfurilor.
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: leucopenie.
Foarte rare: trombocitopenie.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: cefalee, alterarea simţului olfactiv.
Foarte rare: vertij, parestezie, convulsii.
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare: tinitus.
Foarte rare: pierderi reversibile ale auzului.
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă, diaree, vărsături, durere abdominală, dispepsie, stomatită, glosită, modificări
reversibile de culoare ale dinţilor şi limbii, tulburări ale simţului gustativ, cum este gust metalic sau
amar.
Foarte rare: pancreatită. Colita pseudomembranoasă a fost raportată, foarte rar, în cazul claritromicinei
şi poate fi de intensitate moderată până la severă.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Foarte rare: nefrită interstiţială, insuficienţă renală.
Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte rare: sindrom Stevens-Johnson şi necroliză epidermică toxică.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: artralgii, mialgii.
Infectii şi infestări
Frecvente: candidoză orală.
Similar altor antibiotice, utilizarea prelungită poate determina selecţia tulpinilor rezistente.
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: reacţii alergice cum sunt urticaria şi erupţia cutanată tranzitorie. Au fost raportate
şi cazuri de anafilaxie.
Tulburări hepatobiliare
Mai puţin frecvente: disfuncţii hepatice, care sunt, de obicei, tranzitorii şi reversibile, hepatită şi
colestază cu sau fără icter.
Foarte rare: insuficienţa hepatică letală a fost raportată, în special, la pacienţii cu tulburări hepatice
preexistente sau care utilizează alte medicamente hepatotoxice.
Tulburări psihice
Foarte rare: anxietate, insomnie, halucinaţii, psihoze, dezorientare, depersonalizare, coşmaruri şi
confuzie.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO
e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro
4.9 Supradozaj
Rapoartele arată că ingerarea unor cantităţi mari de claritromicină poate produce manifestări gastro-
intestinale. În caz de supradozaj se recomandă lavaj gastric şi instituirea tratamentului de susţinere a
funcţiilor vitale. Similar altor macrolide, nu este de aşteptat ca hemodializa sau dializa peritoneală să
scadă semnificativ concentraţia plasmatică de claritromicină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: macrolide, codul ATC: J01FA09.
Claritromicina este un derivat de semisinteză al eritromicinei A. Îşi exercită acţiunea antibacteriană
prin legarea de subunitatea ribozomală 50S a bacteriei sensibile, inhibând astfel sinteza proteică.
Claritromicina este un antibiotic cu potenţă mare faţă de un spectru larg de germeni aerobi şi anaerobi
Gram-pozitiv şi Gram-negativ. În general, claritromicina are concentraţiile minime inhibitorii (CMI)
de două ori mai mici faţă de concentraţiile minime inhibitorii ale eritromicinei.
Metabolitul claritromicinei, 14-hidroxi, este, de asemenea, activ microbiologic. Acest metabolit are
CMI egală sau de două ori mai mare decât CMI a moleculei de bază, exceptând CMI pentru
H. influenzae, în acest caz, metabolitul 14-hidroxi-claritromicina fiind de două ori mai activ decât
molecula de bază.
De regulă, in vitro, claritromicina este activă faţă de următoarele microorganisme:
Microorganisme Gram-pozitiv: Staphylococcus aureus (meticilin-sensibil); Streptococcus pyogenes
(streptococ beta-hemolitic de grup A), streptococi alfa-hemolitici (grupul viridans); Streptococcus
(Diplococcus) pneumoniae; Streptococcus agalactiae; Listeria monocytogenes.
Microorganisme Gram-negativ: Haemophilus influenzae, Haemophilus parainfluenzae, Moraxella
(Branhamella) catarrhalis, Neisseria gonorrhoeae; Legionella pneumophila, Bordetella pertussis,
Helicobacter pylori; Campylobacter jejuni.
Micoplasme: Mycoplasma pneumoniae; Ureaplasma urealyticum.
Alte microorganisme: Chlamydia trachomatis; Mycobacterium avium; Mycobacterium leprae;
Mycobacterium kansasii; Mycobacterium chelonae; Mycobacterium fortuitum; Mycobacterium
intracellulare.
Microorganisme anaerobe: Bacteroides fragilis sensibil la macrolide; Clostridium perfringens; speciile
de Peptococcus; speciile de Peptostreptococcus; Propionibacterium acnes.
Claritromicina are acţiune bactericidă asupra câtorva tulpini bacteriene. Acestea sunt Haemophilus
influenzae, Streptococcus pneumoniae, Streptococcus pyogenes, Streptococcus agalactiae, Moraxella
(Branhamella) catarrhalis, Neisseria gonorrhoeae şi speciile de Campylobacter.
Activitatea claritromicinei asupra Helicobacter pylori este mai mare la pH neutru decât la pH acid.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Claritromicina se regăseşte în plasmă la 60 minute după administrare. După administrarea unei prize
unice de 250 mg, concentraţia plasmatică maximă este la 1,7 ore pentru claritromicină şi 2,2 ore
pentru metabolitul activ 14-hidroxi-claritromicina. Biodisponibilitatea absolută este de de 55 %.
Absorbţia comprimatului nu este influenţată de alimente.
Distribuţie
Volumul de distribuţie este de 2-4 l/kg. Distributia claritromicinei în ţesuturi este ridicată, cu excepţia
sistemului nervos central (LCR). În toate celelalte ţesuturi se ajunge la o concentraţie superioară
concentraţiei plasmatice. Macrolidele pătrund şi se acumulează în fagocite, ceea ce explică efectul
claritromicinei asupra bacteriilor intracelulare. Claritromicina şi 14-hidroxi-claritromicina trec în
laptele matern. Raportul concentrţiiilor faţă de concentraţiile plasmatice este de 24, respectiv 63 %.
Conform datelor din literatură, concentraţiile serice ale claritromicinei şi ale metabolitului activ la un
subiect normal la starea de echilibru (aproximativ ziua a 4-a) după administrare repetată sunt
prezentate în tabelul următor:
C * a C * a 14- hidroxi- C ** a activităţii biologice
max max max
claritromicinei claritromicina
250 mg de 2 ori pe zi 0,9 µg/ml 0,6 µg/ml 1,5 µg/ml
500 mg de 2 ori pe zi 2,4 µg/ml 0,66 µg/ml 2,8 µg/ml
* dozaj prin metoda HPLC.
** dozaj prin metoda microbiologică.
Pentru concentraţia de 250 mg, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a claritromicinei este
de 3,8 ore şi cel al 14-hidroxi-clarithromicinei este de 5,8 ore. După administrări repetate starea de
echilibru este atinsă în a 4 a zi.
Legarea de proteinele plasmatice a claritromicinei este între 72 şi 67 %, şi cea a metabolitului activ al
claritromicinei este între 57 şi 48 %, în funcţie de concentraţiile plasmatice.
Metabolizare:
Claritromicina este metabolizată intens, suferind o demetilare şi o oxidare în poziţia 14 a inelului
lactat. Rata de metabolizare, ca şi modul de eliminare, depind de doză.
Eliminare:
După o doză unică de 250 mg claritromicină, 37,9% din doza administrată se elimină prin urină, iar
40,2% prin materiile fecale, astfel că în decurs de 5 zile toată cantitatea este eliminată; de asemenea,
prin administrarea a 1200 mg claritromicină în doză unică, 46% se elimină prin urină şi 29,1% prin
materiile fecale.
Influenţa vârstei şi patologiei asupra farmacocineticii
Pacienţi vârstnici: rezultatele arată că nu este necesară ajustarea dozei la vârstnici, cu excepţia
cazurilor de insuficienţă renală severă.
Influenţa afecţiunilor asupra farmacocineticii: după administrarea a 200 mg de claritromicină la
pacienţii cu insuficienţă renală severă, creşte concentraţia plasmatică maximă şi ASC şi scade
eliminarea claritromicinei, comparativ cu voluntarii sănătoşi. La pacienţii cu insuficienţă renală
severă, comparativ cu voluntarii sănătoşi, eliminarea totală a claritromicinei a scăzut de la 26,5% la
3,3%. La pacienţii cu insuficienţă renală severă aceste rezultate indică necesitatea de a scădea doza sau
de a mări intervalul dintre administrări.
Concentraţiile claritromicinei la starea de echilibru nu diferă la pacienţii cu insuficienţă hepatică
comparativ cu voluntarii sănătoşi, în timp ce concentraţiile metabolitului 14-hidroxiclaritromicină sunt
mai mici.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Studiile privind fertilitatea şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere la şobolani, cărora li s-au
administrat 150-160 mg/kg şi zi de claritromicină nu au demonstrat niciun efect nociv în ceea ce
priveşte ciclul estrogenic, fertilitatea, numărul şi viabilitatea urmaşilor. S-au realizat studii de
teratogenicitate la două specii de şobolani (Wistar şi Sprague-Dawley), iepuri albi de Noua Zeelandă
şi maimuţe. Acestea au eşuat demonstrând efectele teratogenice ale claritromicinei. Doar în urma unui
studiu adiţional pe şobolani Sprague-Dawley s-a observat, cu o incidenţă nesemnificativă (aproximativ
6%) apariţia anomaliilor cardiovasculare. Aceste anomalii se pare că au apărut datorită expresiei
spontane a modificărilor genetice survenite în colonie. Două studii pe şoareci au demonstrat apariţia
cu o incidenţă variabilă a dehiscenţei palatine (3-30%) în urma unor doze de 70 de ori mai mari decât
doza zilnică uzuală la om, dar nu şi la o doză de 35 de ori mai mare decât aceasta. Acest lucru a
sugerat toxicitate maternă şi fetală, dar nu şi teratogenitate.
Claritromicina duce la pierderea embrionilor la maimuţe, dacă se administrează în doze de 10 ori mai
mari decât doza zilnică uzuală la om, începând cu a 20-a zi gestaţională. Efectul a fost atribuit
toxicităţii materne a claritromicinei la doze foarte mari. Un studiu adiţional realizat pe maimuţe
gestante cărora li s-a administrat claritromicină în doze de 2,5-5 ori mai mare decât doza maximă
admisă, a demonstrat că nu au existat riscuri în ceea ce priveşte produsul de concepţie.
Un test la şoareci cărora li s-au administrat 1000 mg/kg şi zi claritromicină (aproximativ de 70 de ori
doza maximă zilnică admisă la om) a fost clar negativ în ceea ce priveşte mutagenicitatea, iar la
şobolani trataţi cu până la 500 mg/kg şi zi claritromicină (de aproximativ 35 de ori doza maximă
zilnică admisă la om) timp de 80 de zile, nu a afectat fertilitatea masculină.
Rezultatele testelor Ames nu au oferit rezultate pozitive în ceea ce priveşte potenţialul mutagenic al
claritromicinei, în condiţiile administrării a 25 mcg/cutie Petri sau mai puţin. La concentraţii de
50 mcg, medicamnetul a fost toxic pentru toate liniile celulare.
6 PARTICULARITĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu
Croscarmeloză sodică
Amidon de porumb
Copovidonă
Celuloză microcristalină
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Stearat de magneziu
Film
Alcool polivinilic parțial hidrolizat
Dioxid de titan (E 171)
Macrogol 3350
Talc
Galben de chinolină lac de aluminiu (E 104)
Oxid galben de fer (E 172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
4 ani
6.4 Precauţii speciale de păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Antibiotice S.A.
Str. Valea Lupului nr. 1, 707410, Iaşi, România
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
10149/2017/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: August 2017
10. DATA ULTIMEI REVIZUIRI A TEXTULUI
Iulie, 2023