Prospect Physiotens 0,2 mg comprimate filmate
Producator: VIATRIS HEALTHCARE LIMITED
Clasa ATC: agonişti ai receptorilor imidazolinici, moxonidină; codul ATC: C02AC05
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 5991/2013/01-02-03 Anexa 2
5992/2013/01-02-03 Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Physiotens 0,2 mg comprimate filmate
Physiotens 0,4 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Physiotens 0,2 mg
Fiecare comprimat filmat conţine moxonidină 0,2 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 95,800 mg.
Physiotens 0,4 mg
Fiecare comprimat filmat conţine moxonidină 0,4 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 95,600 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat
Physiotens 0,2 mg
Comprimate filmate rotunde, convexe, de culoare roz deschis, având diametrul de 6 mm şi marcate cu
“0,2” pe una dintre feţe.
Physiotens 0,4 mg
Comprimate filmate rotunde, convexe, de culoare roz închis, având diametrul de 6 mm şi marcate cu
“0,4” pe una dintre feţe.
4. DATE CLINICE
4.1. Indicaţii terapeutice
Tratamentul hipertensiunii arteriale.
4.2. Doze şi mod de administrare
Doza uzuală iniţială de moxonidină este de 0,2 mg moxonidină pe zi, iar doza maximă este de 0,6 mg
moxonidină pe zi, administrată divizată în două prize. Doza maximă care poate fi administrată în priză
unică este de 0,4 mg.
Ajustările dozei zilnice trebuie individualizate în funcţie de răspunsul clinic al pacientului.
Moxonidina poate fi administrată independent de orarul meselor.
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată, doza iniţială este de 0,2 mg pe zi. Dacă este necesar şi este
bine tolerată, doza poate fi crescută la 0,4 mg pe zi, la pacienții cu insuficiență renală moderată și 0,3 mg
pe zi, la pacienții cu insuficiență renală severă (vezi pct. 4.4).
La pacienţii hemodializaţi, doza iniţială este de 0,2 mg pe zi. Dacă este necesar şi este bine tolerată, doza
poate fi crescută la 0,4 mg pe zi.
Moxonidina nu este recomandată pentru administare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, datorită
lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.
4.3. Contraindicaţii
Moxonidina este contraindicată la pacienţii cu:
- hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi;
- sindromul sinusului bolnav;
- bradicardie (frecvenţa cardiacă în repaus < 50 bătăi/minut);
- bloc atrio-ventricular grad II şi III;
- insuficienţă cardiacă.
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
După punerea pe piață a medicamentului, au fost raportate cazuri de bloc atrio-ventricular de diverse
grade, la pacienții care urmau tratament cu moxonidină. Pe baza acestor rapoarte, nu poate fi exclus rolul
cauzal al moxonidinei în întârzierea conducerii atrio-ventriculare. Prin urmare, se recomandă prudență la
pacienții cu posibilă predispoziție de a dezvolta bloc atrio-ventricular.
Se recomandă precauţie în administrarea moxonidinei la pacienţii cu bloc atrio-ventricular grad I, pentru
evitarea bradicardiei.
Se recomandă precauţie în administrarea moxonidinei la pacienţii cu boală arterială coronariană severă
sau angină pectorală instabilă, deoatece nu sunt suficiente date privind acest grup de pacienţi.
Se recomandă precauţie în administrarea moxonidinei la pacienţii cu insuficienţă renală, deoarece
moxonidina se excretă în principal renal. La aceşti pacienţi, se recomandă creșterea treptată a dozei, în
special la iniţierea tratamentului. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 0,2 mg pe zi şi poate fi crescută
la pacienții cu insuficiență renală moderată (RFG > 30 ml/min până la maxim 0,4 mg pe zi și la pacienții
cu insuficiență renală severă (RFG < 30 ml/ min) și până la maxim 0,3 mg pe zi, dacă este indicat din
punct de vedere clinic şi doza este bine tolerată.
Dacă moxonidina este administrată în asociere cu un beta-blocant şi ambele tratamente trebuie întrerupte,
se va întrerupe mai întâi tratamentul cu beta-blocant şi după câteva zile tratamentul cu moxonidină..
Până în prezent, după întreruperea tratamentului cu moxonidină nu au fost observate semne ale efectului
de rebound asupra tensiunii aretriale. Cu toate acestea, nu se recomandă întreruperea bruscă a
tratamentului cu moxonidină; doza trebuie redusă treptat, pe parcursul unei perioade de 2 săptămâni.
Se recomandă precauţie la administrarea de moxonidină la pacienţii cu insuficienţă cardiacă moderată
deoarece nu sunt date suficiente privind siguranţa administrării la această grupă de pacienți.
Tratamentul cu moxonidină nu trebuie întrerupt brusc. Se recomandă scăderea treptată a dozei pe
parcursul unei perioade de două săptămâni.
Pacienții în vârstă pot fi mai susceptibili la efectele cardiovasculare ale medicamentelor antihipertensive.
Prin urmare, tratamentul trebuie inițiat cu doza minimă eficace, iar creșterea dozelor trebuie făcută cu
precauție pentru a preveni reacțiile adverse cu consecințe grave.
Physiotens conține lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză–galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Administrarea moxonidinei în asociere cu alte medicamente antihipertensive poate determina efect
antihipertensiv aditiv.
Deoarece antidepresivele triciclice pot reduce eficacitatea medicamente antihipertensive cu acţiune
centrală, nu se recomandă administrarea moxonidinei în asociere cu antidepresive triciclice.
Moxonidina poate potenţa efectul sedativ al antidepresivelor triciclice (nu se recomandă administrarea în
asociere), tranchilizantelor, alcoolului, sedativelor şi hipnoticelor.
La pacienţii cărora li s-a administrat lorazepam, moxonidina a potenţat moderat desfăşurarea funcţiilor
cognitive alterate. Moxonidina poate amplifica efectul sedativ al benzodiazepinelor dacă este administrată
concomitent cu acestea.
Moxonidina se excretă prin secreţie tubulară. Nu poate fi exclusă interacţiunea cu alte medicamente se
elimină prin secreţie tubulară.
4.6. Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Nu sunt date adecvate privind administrarea moxonidinei la gravide. Studiile la animale au evidentiat
efecte embriotoxice (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial la om nu este cunoscut. Moxonidina nu trebuie
administrată în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar.
Alăptarea
La om, moxonidina se excretă în lapte. De aceea, nu trebuie administrată în timpul alăptării. Dacă
tratamentul cu moxonidină este considerat absolut necesar, alăptarea trebuie întreruptă.
4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii aprivind efectul moxonidinei asupra capacităţii de a conduce vehicule și de a
folosi utilaje.
Au fost raportate somnolenţă şi ameţeli. Acestea trebuie luate în considerare atunci când se intenţionează
efectuarea acestor activităţi.
4.8. Reacţii adverse
Cele mai frecvente reacţii adverse raportate includ simptome cum sunt: xerostomie, ameţeli, astenie şi
somnolenţă. Cel mai adesea, aceste simptome scad în intensitate după primele săptămâni de tratament.
Clasificarea reacţiilor adverse în funcţie de sistemul afectat (observate în timpul studiilor clinice placebo
controlate la un număr de n=886 pacienţi expuşi la moxonidină, având ca rezultat frecvenţele de mai jos):
Clasificarea pe Foarte Frecvente ≥1/100 şi Mai puţin
aparate, sisteme frecvente <1>
şi organe ≥ 1/10 <1>
Tulburări Bradicardie
cardiace
Tulburări
acustice şi
Tinitus
vestibulare
Cefalee*,
Tulburări ale
ameţeli, vertij Sincopă*
sistemului nervos
somnolenţă
Hipotensiune
arterială*,
Tulburări (inclusiv
vasculare hipotensiune
arterială
ortostatică)
Tulburări gastro- Diaree,
Xerostomie
intestinale greţuri/vărsături/dispepsie
Afecţiuni
cutanate şi ale Erupţii cutanate
Angioedem
ţesutului tranzitorii, prurit
subcutanat
Tulburări
generale şi la
Astenie Edem
locul de
administrare
Tulburări
musculo-
Durere la nivelul
scheletice şi ale Durere dorsală
cefei
ţesutului
conjunctiv
Tulburări psihice Insomnie Nervozitate
* nu a existat o creştere a frecvenţei comparativ cu placebo
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest
lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii
din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul
sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale
a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale: http://www.anm.ro.
4.9. Supradozaj
Simptomele supradozajului
Au fost rapotate puţine cazuri de supradozaj, în cazul ingestiei acute a unor doze de până la 19,6 mg, care
nu au condus la deces. Simptomele şi semnele raportate includ: cefalee, sedare, somnolenţă, hipotensiune
arterială, ameţeli, astenie, bradicardie, xerostomie, vărsături, oboseală şi dureri în etajul abdominal
superior. În cazul unui supradozaj sever, se recomandă monitorizare atentă, în special a tulburărilor de
cunoştinţă şi a deprimării respiratorii.
În plus, pe baza studiilor cu privire la administrarea de doze mari de moxonidină la animale, pot să apară,
de asemenea, hipertensiune arterială tranzitorie, tahicardie şi hiperglicemie.
Tratamentul supradozajului
Nu se cunoaşte un antidot specific. În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale, se pot administra pentru
susţinerea funcţiei circulatorii, fluide şi dopamină. Bradicardia poate fi tratată cu atropină.
Antagonişti de alfa–receptori pot diminua sau anula efectele hipertensiunii arteriale paradoxale induse de
supradozajul cu moxonidină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1. Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: agonişti ai receptorilor imidazolinici, moxonidină; codul ATC: C02AC05
În diferite studii efectuate la animale, s-a demonstrat că moxonidina este un medicament antihipertensiv
puternic.
Datele experimentale disponibile sugerează că, locul acţiunii antihipertensive a moxonidinei este la
nivelul sistemului nervos central (SNC). S-a dovedit că, la nivelul creierului moxonidina determină o
stimulare selectivă a receptorilor imidazolinici. Aceşti receptori sensibili la acţiunea imidazolinei sunt
concentraţi în cornul ventrolateral rostral al bulbului rahidian, o arie critică pentru controlul central al
sistemului nervos vegetativ simpatic periferic. Stimularea receptorilor imidazolinici pare să reducă
activitatea simpatică şi să scadă tensiunea arterială.
Moxonidina se diferenţiază de alte medicamente antihipertensive simpatolitice printr-o afinitate scăzută
pentru receptorii afa -adrenergici, comparativ cu receptorii imidazolinici. Acestei afinităţi scăzute pentru
receptorii alfa -adrenergici i se datorează incidenţa scăzută a sedării şi xerostomiei în cazul
moxonidinei.La om, moxonidina a determinat scăderea rezistenţei vasculare sistemice şi consecutiv a
tensiunii arteriale. Efectul antihipertensiv al moxonidinei a fost demonstrat prin studii aleatorii, dublu orb,
controlate cu placebo.
Într-un studiu terapeutic cu o durată de două luni, moxonidina a îmbunătăţit cu 21% indicele de
sensibilitate la insulină la pacienţii obezi şi la cei insulino-rezistenţi cu hipertensiune arterială moderată,
comparativ cu grupul căruia i s-a administrat placebo. Datele publicate arată că, la pacienții hipertensivi
cu hipertrofie ventriculară stângă (HVS), pentru aceeași scădere a tensiunii arteriale, administrarea unui
antagonist de angiotensină II (AIIA) împreună cu moxonidina realizează o îmbunătățire a regresiei HVS
comparativ cu asocierea fără tiazide și blocante ai canalelor de calciu.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie:
După administare orală, moxonidina este rapid şi aproape complet absorbită din partea superioară a
tractului gastro-intestinal (t este de aproximativ o oră). Biodisponibilitatea absolută este de
max
aproximativ 88%, indicând faptul că nu este metabolizată în proporţie mare la nivelul primului pasaj
hepatic. Ingestia concomitentă cu alimente nu are influenţă asupra proprietăţilor farmacocinetice ale
moxonidinei.
Distribuţie:
Moxonidina se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 7,2%, fapt demonstrat de testele in vitro.
Metabolizare:
În probele de plasmă umană recoltate a fost identificată numai moxonidina dehidrogenată. Activitatea
farmacodinamică a monoxidinei dehidrogenată este de aproximativ 1/10 comparativ cu cea a
moxonidinei.
Eliminare:
După 24 de ore, 78% din doza totală administrată a fost excretată prin urină sub formă de moxonidină
nemetabolizată, iar 13% din doza administrată a fost excretată sub formă de moxonidină dehidrogenată.
De asemenea, a fost determinată prezenţa în urină şi a unor metaboliţi secundari în proporţie de
aproximativ 8% din doza administrată. Mai puţin de 1% din doza administrată se elimină prin materiile
fecale.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 2,5 ore pentru moxonidină,
respectiv 5 ore pentru metabolit.
Farmacocinetica la pacienţii hipertensivi
La pacienţii hipertensivi nu au fost observate modificări semnificative ale farmacocineticii, comparativ cu
voluntarii sănătoşi.
Farmacocinetica la vârstnici
Au fost observate modificări corelate cu vârsta ale farmacocineticii, care cel mai probabil sunt datorate
activităţii metabolice reduse şi/sau parţial biodisponibilităţii crescute. Cu toate acestea, diferenţele în
farmacocinetică nu sunt considerate a fi clinic relevante.
Farmacocinetica la copii
Deoarece moxonidina nu se recomandă la copii, nu s-au studiat proprietăţile farmacocinetice la acestă
grupă de populaţie.
Farmacocinetica în cazul insuficienţei renale
Eliminarea moxonidinei este corelată în mod semnificativ cu clearance-ul creatininei. La pacienţii cu
insuficienţă renală moderată (RFG 30-60 ml/min), concentraţiile plasmatice la starea de echilibru şi
timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare final sunt de aproximativ 2 ori, respectiv 1,5 ori mai mari
comparativ cu pacienţii hipertensivi cu funcţie renală normală (RFG > 90 ml/min).
La pacienţii cu insuficienţă renală severă (RFG < 30 ml/min), concentraţiile plasmatice la starea de
echilibru şi timpul de înjumătăţire plasmatică final prin eliminare sunt de aproximativ 3 ori mai crescute.
La aceşti pacienţi nu au fost observate acumulări neaşteptate ale medicamentului după administrări
multiple. La pacienţii cu insuficienţă renală în fază terminală (RFG < 10 ml/min) hemodializaţi, ASC şi
timpul de înjumătăţire plasmatică final prin eliminare sunt de aproximativ 6 ori, respectiv 4 ori mai
crescute, comparativ cu pacienţii hipertensivi cu funcţie renală normală. La pacienţii cu insuficienţă
renală moderată, concentraţiile plasmatice maxime de moxonidină sunt doar de 1,5–2 ori mai crescute.
La pacienţii cu insuficienţă renală, doza trebuie ajustată în concordanţă cu necesităţile individuale.
Moxonidina este eliminată într-o mică măsură prin hemodializă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele non-clinice nu au evidenţiat nici un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale
farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea,
carcinogenitatea, toxicitatea asupra funcţiei de reproducere.
Studiile la animale au evidenţiat efecte embriotoxice la doze toxice materne.
Studiile privind toxicitatea reproductivă nu au evidenţiat efecte asupra fertilităţii şi nici potenţial
teratogen.
La şobolan, cu doze egale și mai mari 9 mg/kg și zi şi la iepure, cu doze mai mari de 0,7 mg/kg și zi au
fost observate efecte embriotoxice. Într-un studiu peri- şi post natal, efectuat la şobolan, cu doze egale și
mai mari de 3 mg/kg și zi, s-a observat influenţa asupra dezvoltării şi vitalităţii puilor.
6. PROPRIETATI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu
Lactoză monohidrat
Povidonă K 25
Crospovidonă
Stearat de magneziu
Film
Hidroxipropilmetilceluloză 2910
Dispersie apoasă cu 30% etilceluloză
Macrogol 6000
Talc
Oxid roşu de fer (E 172)
Dioxid de titan (E 171)
6.2. Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3. Perioada de valabilitate
Physiotens 0,2 mg
2 ani.
Physiotens 0,4 mg
3 ani.
6.4. Precauţii speciale pentru păstrare
Physiotens 0,2 mg
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
Physiotens 0,4 mg
A se păstra la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Physiotens 0,2 mg
Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 1 blister din PVC-PVDC/Al a 28 comprimate filmate
Physiotens 0,4 mg
Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 14 comprimate filmate
Cutie cu 1 blister din PVC-PVDC/Al a 28 comprimate filmate
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
VIATRIS HEALTHCARE LIMITED
Damastown Industrial Park, Mulhuddart, Dublin 15, Dublin, Irlanda
8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5991/2013/01-02-03
5992/2013/01-02-03
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reînnoirea autorizației – Noiembrie 2013
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Mai, 2022