Physiotens 0,2 mg comprimate filmate

Prospect Physiotens 0,2 mg comprimate filmate

Producator: VIATRIS HEALTHCARE LIMITED

Clasa ATC: agonişti ai receptorilor imidazolinici, moxonidină; codul ATC: C02AC05

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 5991/2013/01-02-03 Anexa 2

5992/2013/01-02-03 Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Physiotens 0,2 mg comprimate filmate

Physiotens 0,4 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Physiotens 0,2 mg

Fiecare comprimat filmat conţine moxonidină 0,2 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 95,800 mg.

Physiotens 0,4 mg

Fiecare comprimat filmat conţine moxonidină 0,4 mg.

Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 95,600 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat

Physiotens 0,2 mg

Comprimate filmate rotunde, convexe, de culoare roz deschis, având diametrul de 6 mm şi marcate cu

“0,2” pe una dintre feţe.

Physiotens 0,4 mg

Comprimate filmate rotunde, convexe, de culoare roz închis, având diametrul de 6 mm şi marcate cu

“0,4” pe una dintre feţe.

4. DATE CLINICE

4.1. Indicaţii terapeutice

Tratamentul hipertensiunii arteriale.

4.2. Doze şi mod de administrare

Doza uzuală iniţială de moxonidină este de 0,2 mg moxonidină pe zi, iar doza maximă este de 0,6 mg

moxonidină pe zi, administrată divizată în două prize. Doza maximă care poate fi administrată în priză

unică este de 0,4 mg.

Ajustările dozei zilnice trebuie individualizate în funcţie de răspunsul clinic al pacientului.

Moxonidina poate fi administrată independent de orarul meselor.

La pacienţii cu insuficienţă renală moderată, doza iniţială este de 0,2 mg pe zi. Dacă este necesar şi este

bine tolerată, doza poate fi crescută la 0,4 mg pe zi, la pacienții cu insuficiență renală moderată și 0,3 mg

pe zi, la pacienții cu insuficiență renală severă (vezi pct. 4.4).

La pacienţii hemodializaţi, doza iniţială este de 0,2 mg pe zi. Dacă este necesar şi este bine tolerată, doza

poate fi crescută la 0,4 mg pe zi.

Moxonidina nu este recomandată pentru administare la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani, datorită

lipsei datelor privind siguranţa şi eficacitatea.

4.3. Contraindicaţii

Moxonidina este contraindicată la pacienţii cu:

  • hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi;
  • sindromul sinusului bolnav;
  • bradicardie (frecvenţa cardiacă în repaus < 50 bătăi/minut);
  • bloc atrio-ventricular grad II şi III;
  • insuficienţă cardiacă.

4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

După punerea pe piață a medicamentului, au fost raportate cazuri de bloc atrio-ventricular de diverse

grade, la pacienții care urmau tratament cu moxonidină. Pe baza acestor rapoarte, nu poate fi exclus rolul

cauzal al moxonidinei în întârzierea conducerii atrio-ventriculare. Prin urmare, se recomandă prudență la

pacienții cu posibilă predispoziție de a dezvolta bloc atrio-ventricular.

Se recomandă precauţie în administrarea moxonidinei la pacienţii cu bloc atrio-ventricular grad I, pentru

evitarea bradicardiei.

Se recomandă precauţie în administrarea moxonidinei la pacienţii cu boală arterială coronariană severă

sau angină pectorală instabilă, deoatece nu sunt suficiente date privind acest grup de pacienţi.

Se recomandă precauţie în administrarea moxonidinei la pacienţii cu insuficienţă renală, deoarece

moxonidina se excretă în principal renal. La aceşti pacienţi, se recomandă creșterea treptată a dozei, în

special la iniţierea tratamentului. Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de 0,2 mg pe zi şi poate fi crescută

la pacienții cu insuficiență renală moderată (RFG > 30 ml/min până la maxim 0,4 mg pe zi și la pacienții

cu insuficiență renală severă (RFG < 30 ml/ min) și până la maxim 0,3 mg pe zi, dacă este indicat din

punct de vedere clinic şi doza este bine tolerată.

Dacă moxonidina este administrată în asociere cu un beta-blocant şi ambele tratamente trebuie întrerupte,

se va întrerupe mai întâi tratamentul cu beta-blocant şi după câteva zile tratamentul cu moxonidină..

Până în prezent, după întreruperea tratamentului cu moxonidină nu au fost observate semne ale efectului

de rebound asupra tensiunii aretriale. Cu toate acestea, nu se recomandă întreruperea bruscă a

tratamentului cu moxonidină; doza trebuie redusă treptat, pe parcursul unei perioade de 2 săptămâni.

Se recomandă precauţie la administrarea de moxonidină la pacienţii cu insuficienţă cardiacă moderată

deoarece nu sunt date suficiente privind siguranţa administrării la această grupă de pacienți.

Tratamentul cu moxonidină nu trebuie întrerupt brusc. Se recomandă scăderea treptată a dozei pe

parcursul unei perioade de două săptămâni.

Pacienții în vârstă pot fi mai susceptibili la efectele cardiovasculare ale medicamentelor antihipertensive.

Prin urmare, tratamentul trebuie inițiat cu doza minimă eficace, iar creșterea dozelor trebuie făcută cu

precauție pentru a preveni reacțiile adverse cu consecințe grave.

Physiotens conține lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de

lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză–galactoză nu trebuie să utilizeze acest

medicament.

4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Administrarea moxonidinei în asociere cu alte medicamente antihipertensive poate determina efect

antihipertensiv aditiv.

Deoarece antidepresivele triciclice pot reduce eficacitatea medicamente antihipertensive cu acţiune

centrală, nu se recomandă administrarea moxonidinei în asociere cu antidepresive triciclice.

Moxonidina poate potenţa efectul sedativ al antidepresivelor triciclice (nu se recomandă administrarea în

asociere), tranchilizantelor, alcoolului, sedativelor şi hipnoticelor.

La pacienţii cărora li s-a administrat lorazepam, moxonidina a potenţat moderat desfăşurarea funcţiilor

cognitive alterate. Moxonidina poate amplifica efectul sedativ al benzodiazepinelor dacă este administrată

concomitent cu acestea.

Moxonidina se excretă prin secreţie tubulară. Nu poate fi exclusă interacţiunea cu alte medicamente se

elimină prin secreţie tubulară.

4.6. Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Nu sunt date adecvate privind administrarea moxonidinei la gravide. Studiile la animale au evidentiat

efecte embriotoxice (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial la om nu este cunoscut. Moxonidina nu trebuie

administrată în timpul sarcinii decât dacă este absolut necesar.

Alăptarea

La om, moxonidina se excretă în lapte. De aceea, nu trebuie administrată în timpul alăptării. Dacă

tratamentul cu moxonidină este considerat absolut necesar, alăptarea trebuie întreruptă.

4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu au fost efectuate studii aprivind efectul moxonidinei asupra capacităţii de a conduce vehicule și de a

folosi utilaje.

Au fost raportate somnolenţă şi ameţeli. Acestea trebuie luate în considerare atunci când se intenţionează

efectuarea acestor activităţi.

4.8. Reacţii adverse

Cele mai frecvente reacţii adverse raportate includ simptome cum sunt: xerostomie, ameţeli, astenie şi

somnolenţă. Cel mai adesea, aceste simptome scad în intensitate după primele săptămâni de tratament.

Clasificarea reacţiilor adverse în funcţie de sistemul afectat (observate în timpul studiilor clinice placebo

controlate la un număr de n=886 pacienţi expuşi la moxonidină, având ca rezultat frecvenţele de mai jos):

Clasificarea pe Foarte Frecvente ≥1/100 şi Mai puţin

aparate, sisteme frecvente <1>

şi organe ≥ 1/10 <1>

Tulburări Bradicardie

cardiace

Tulburări

acustice şi

Tinitus

vestibulare

Cefalee*,

Tulburări ale

ameţeli, vertij Sincopă*

sistemului nervos

somnolenţă

Hipotensiune

arterială*,

Tulburări (inclusiv

vasculare hipotensiune

arterială

ortostatică)

Tulburări gastro- Diaree,

Xerostomie

intestinale greţuri/vărsături/dispepsie

Afecţiuni

cutanate şi ale Erupţii cutanate

Angioedem

ţesutului tranzitorii, prurit

subcutanat

Tulburări

generale şi la

Astenie Edem

locul de

administrare

Tulburări

musculo-

Durere la nivelul

scheletice şi ale Durere dorsală

cefei

ţesutului

conjunctiv

Tulburări psihice Insomnie Nervozitate

* nu a existat o creştere a frecvenţei comparativ cu placebo

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest

lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii

din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul

sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale

a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale: http://www.anm.ro.

4.9. Supradozaj

Simptomele supradozajului

Au fost rapotate puţine cazuri de supradozaj, în cazul ingestiei acute a unor doze de până la 19,6 mg, care

nu au condus la deces. Simptomele şi semnele raportate includ: cefalee, sedare, somnolenţă, hipotensiune

arterială, ameţeli, astenie, bradicardie, xerostomie, vărsături, oboseală şi dureri în etajul abdominal

superior. În cazul unui supradozaj sever, se recomandă monitorizare atentă, în special a tulburărilor de

cunoştinţă şi a deprimării respiratorii.

În plus, pe baza studiilor cu privire la administrarea de doze mari de moxonidină la animale, pot să apară,

de asemenea, hipertensiune arterială tranzitorie, tahicardie şi hiperglicemie.

Tratamentul supradozajului

Nu se cunoaşte un antidot specific. În cazul apariţiei hipotensiunii arteriale, se pot administra pentru

susţinerea funcţiei circulatorii, fluide şi dopamină. Bradicardia poate fi tratată cu atropină.

Antagonişti de alfa–receptori pot diminua sau anula efectele hipertensiunii arteriale paradoxale induse de

supradozajul cu moxonidină.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1. Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: agonişti ai receptorilor imidazolinici, moxonidină; codul ATC: C02AC05

În diferite studii efectuate la animale, s-a demonstrat că moxonidina este un medicament antihipertensiv

puternic.

Datele experimentale disponibile sugerează că, locul acţiunii antihipertensive a moxonidinei este la

nivelul sistemului nervos central (SNC). S-a dovedit că, la nivelul creierului moxonidina determină o

stimulare selectivă a receptorilor imidazolinici. Aceşti receptori sensibili la acţiunea imidazolinei sunt

concentraţi în cornul ventrolateral rostral al bulbului rahidian, o arie critică pentru controlul central al

sistemului nervos vegetativ simpatic periferic. Stimularea receptorilor imidazolinici pare să reducă

activitatea simpatică şi să scadă tensiunea arterială.

Moxonidina se diferenţiază de alte medicamente antihipertensive simpatolitice printr-o afinitate scăzută

pentru receptorii afa -adrenergici, comparativ cu receptorii imidazolinici. Acestei afinităţi scăzute pentru

receptorii alfa -adrenergici i se datorează incidenţa scăzută a sedării şi xerostomiei în cazul

moxonidinei.La om, moxonidina a determinat scăderea rezistenţei vasculare sistemice şi consecutiv a

tensiunii arteriale. Efectul antihipertensiv al moxonidinei a fost demonstrat prin studii aleatorii, dublu orb,

controlate cu placebo.

Într-un studiu terapeutic cu o durată de două luni, moxonidina a îmbunătăţit cu 21% indicele de

sensibilitate la insulină la pacienţii obezi şi la cei insulino-rezistenţi cu hipertensiune arterială moderată,

comparativ cu grupul căruia i s-a administrat placebo. Datele publicate arată că, la pacienții hipertensivi

cu hipertrofie ventriculară stângă (HVS), pentru aceeași scădere a tensiunii arteriale, administrarea unui

antagonist de angiotensină II (AIIA) împreună cu moxonidina realizează o îmbunătățire a regresiei HVS

comparativ cu asocierea fără tiazide și blocante ai canalelor de calciu.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie:

După administare orală, moxonidina este rapid şi aproape complet absorbită din partea superioară a

tractului gastro-intestinal (t este de aproximativ o oră). Biodisponibilitatea absolută este de

max

aproximativ 88%, indicând faptul că nu este metabolizată în proporţie mare la nivelul primului pasaj

hepatic. Ingestia concomitentă cu alimente nu are influenţă asupra proprietăţilor farmacocinetice ale

moxonidinei.

Distribuţie:

Moxonidina se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 7,2%, fapt demonstrat de testele in vitro.

Metabolizare:

În probele de plasmă umană recoltate a fost identificată numai moxonidina dehidrogenată. Activitatea

farmacodinamică a monoxidinei dehidrogenată este de aproximativ 1/10 comparativ cu cea a

moxonidinei.

Eliminare:

După 24 de ore, 78% din doza totală administrată a fost excretată prin urină sub formă de moxonidină

nemetabolizată, iar 13% din doza administrată a fost excretată sub formă de moxonidină dehidrogenată.

De asemenea, a fost determinată prezenţa în urină şi a unor metaboliţi secundari în proporţie de

aproximativ 8% din doza administrată. Mai puţin de 1% din doza administrată se elimină prin materiile

fecale.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ 2,5 ore pentru moxonidină,

respectiv 5 ore pentru metabolit.

Farmacocinetica la pacienţii hipertensivi

La pacienţii hipertensivi nu au fost observate modificări semnificative ale farmacocineticii, comparativ cu

voluntarii sănătoşi.

Farmacocinetica la vârstnici

Au fost observate modificări corelate cu vârsta ale farmacocineticii, care cel mai probabil sunt datorate

activităţii metabolice reduse şi/sau parţial biodisponibilităţii crescute. Cu toate acestea, diferenţele în

farmacocinetică nu sunt considerate a fi clinic relevante.

Farmacocinetica la copii

Deoarece moxonidina nu se recomandă la copii, nu s-au studiat proprietăţile farmacocinetice la acestă

grupă de populaţie.

Farmacocinetica în cazul insuficienţei renale

Eliminarea moxonidinei este corelată în mod semnificativ cu clearance-ul creatininei. La pacienţii cu

insuficienţă renală moderată (RFG 30-60 ml/min), concentraţiile plasmatice la starea de echilibru şi

timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare final sunt de aproximativ 2 ori, respectiv 1,5 ori mai mari

comparativ cu pacienţii hipertensivi cu funcţie renală normală (RFG > 90 ml/min).

La pacienţii cu insuficienţă renală severă (RFG < 30 ml/min), concentraţiile plasmatice la starea de

echilibru şi timpul de înjumătăţire plasmatică final prin eliminare sunt de aproximativ 3 ori mai crescute.

La aceşti pacienţi nu au fost observate acumulări neaşteptate ale medicamentului după administrări

multiple. La pacienţii cu insuficienţă renală în fază terminală (RFG < 10 ml/min) hemodializaţi, ASC şi

timpul de înjumătăţire plasmatică final prin eliminare sunt de aproximativ 6 ori, respectiv 4 ori mai

crescute, comparativ cu pacienţii hipertensivi cu funcţie renală normală. La pacienţii cu insuficienţă

renală moderată, concentraţiile plasmatice maxime de moxonidină sunt doar de 1,5–2 ori mai crescute.

La pacienţii cu insuficienţă renală, doza trebuie ajustată în concordanţă cu necesităţile individuale.

Moxonidina este eliminată într-o mică măsură prin hemodializă.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat nici un risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale

farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea,

carcinogenitatea, toxicitatea asupra funcţiei de reproducere.

Studiile la animale au evidenţiat efecte embriotoxice la doze toxice materne.

Studiile privind toxicitatea reproductivă nu au evidenţiat efecte asupra fertilităţii şi nici potenţial

teratogen.

La şobolan, cu doze egale și mai mari 9 mg/kg și zi şi la iepure, cu doze mai mari de 0,7 mg/kg și zi au

fost observate efecte embriotoxice. Într-un studiu peri- şi post natal, efectuat la şobolan, cu doze egale și

mai mari de 3 mg/kg și zi, s-a observat influenţa asupra dezvoltării şi vitalităţii puilor.

6. PROPRIETATI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu

Lactoză monohidrat

Povidonă K 25

Crospovidonă

Stearat de magneziu

Film

Hidroxipropilmetilceluloză 2910

Dispersie apoasă cu 30% etilceluloză

Macrogol 6000

Talc

Oxid roşu de fer (E 172)

Dioxid de titan (E 171)

6.2. Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3. Perioada de valabilitate

Physiotens 0,2 mg

2 ani.

Physiotens 0,4 mg

3 ani.

6.4. Precauţii speciale pentru păstrare

Physiotens 0,2 mg

A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

Physiotens 0,4 mg

A se păstra la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Physiotens 0,2 mg

Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 14 comprimate filmate

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 14 comprimate filmate

Cutie cu 1 blister din PVC-PVDC/Al a 28 comprimate filmate

Physiotens 0,4 mg

Cutie cu 2 blistere din PVC-PVDC/Al a câte 14 comprimate filmate

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 14 comprimate filmate

Cutie cu 1 blister din PVC-PVDC/Al a 28 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

VIATRIS HEALTHCARE LIMITED

Damastown Industrial Park, Mulhuddart, Dublin 15, Dublin, Irlanda

8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

5991/2013/01-02-03

5992/2013/01-02-03

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Reînnoirea autorizației – Noiembrie 2013

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Mai, 2022

Cuprins RCP Physiotens 0,2 mg comprimate filmate

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Physiotens 0,2 mg comprimate filmate

Informație medicală cu scop educațional

Informațiile prezentate pe acest site au scop informativ și educațional și sunt bazate pe documentația oficială publicată de autoritățile competente. Conținutul este structurat pentru a facilita înțelegerea informațiilor despre medicamente, fără a înlocui recomandarea unui medic sau farmacist.

Informațiile provin din surse publice oficiale (precum ANMDMR, EMA și documentația aferentă) și reflectă datele disponibile la momentul publicării. Pentru cele mai recente actualizări, este recomandată consultarea sursei oficiale sau a unui profesionist din domeniul sănătății.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație. Orice decizie privind diagnosticul, tratamentul sau utilizarea unui medicament trebuie luată împreună cu un medic sau farmacist autorizat.