Onkotrone 2 mg/ml concentrat pentru soluţie injectabilă

Prospect Onkotrone 2 mg/ml concentrat pentru soluţie injectabilă

Producator: BAXTER HEALTHCARE S.R.L.

Clasa ATC: Antineoplazice. Antracicline şi substanţe înrudite, codul ATC: L01DB07

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 8636/2016/01-02-03-04 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Onkotrone 2 mg/ml concentrat pentru soluţie injectabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un ml concentrat pentru soluţie injectabilă conţine mitoxantronă 2 mg sub formă de clorhidrat de

mitoxantronă 2,328 mg.

Excipient cu efect cunoscut: sodiu

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Concentrat pentru soluţie injectabilă

Soluție limpede de culoare albastru închis.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

  • carcinom mamar
  • limfoame non-hodgkiniene
  • leucemia acută mieloidă
  • carcinom hepatic primitiv
  • carcinom ovarian

4.2 Doze şi mod de administrare

Doza trebuie atent adaptată pentru fiecare pacient în parte.

Administrare intravenoasă

Carcinom mamar, limfoame non-Hodgkiniene, carcinoame hepatice primitive, carcinom ovarian

Doza iniţială recomandată în cazul monoterapiei, pentru primul ciclu, este de 14 mg mitoxantronă/m2.

Această doză poate fi repetată după 21 zile.

La pacienţii cu deprimare medulară datorită iradierii şi/sau chimioterapiei anterioare sau la pacienţi cu stare

generală alterată, doza iniţială trebuie scăzută la 12 mg mitoxantronă/m2 sau corespunzător parametrilor

hematologici.

Pentru fiecare administrare ulterioară de Onkotrone, doza trebuie ajustată în concordanţă cu evoluţia stării

pacientului, gradul şi durata mielosupresiei.

Pot fi luate în considerare următoarele recomandări cu caracter general:

Cea mai mică valoare (nadirul) a

leucocitelor şi trombocitelor (număr Doze recomandate, după

Revenirea la valorile

elemente/mm3 – ca regulă, vor fi revenirea la valorile normale

normale

determinate in intervalul 6-15 zile de la hematologice

administrare)

Mai mult de 1500 leucocite şi mai mult 21 zile sau mai puţin Se repeta doza anterioară sau

de 50000 trombocite se crește cu 2 mg/m2 dacă

mielosupresia nu este

considerată suficientă

Mai mult de 1500 leucocite şi mai mult Mai mult de 21 zile Se va aştepta revenirea la

de 50000 trombocite valorile normale şi apoi se

administrează o doză egală cu

cea anterioară

Mai puţin de 1500 leucocite sau mai Independent de timpul Se va reduce doza cu 2 mg/m2

puţin de 50000 trombocite de revenire la normal faţă de cea anterioară, după

revenirea la valorile normale

Mai puţin de 1000 leucocite sau mai Independent de timpul Se va reduce doza cu 4 mg/m2

puţin de 25000 trombocite de revenire la normal faţă de cea anterioară după

revenirea la valorile normale

În cazul asocierii Onkotrone cu un alt citostatic mielotoxic, este recomandată reducerea dozei iniţiale cu 2 – 4

mg/m2 faţă de cea utilizată ca monoterapie.

În curele ulterioare de tratament, doza de mitoxantronă va trebui modificată în funcţie de evoluţia pacientului

sau de durata şi gradul mielosupresiei.

Leucemia acută

Pentru tratamentul de inducţie, în cazul bolnavilor adulţi cu leucemie acută, se recomandă administrarea unei

doze zilnice de 10 – 12 mg/m2 timp de 5 zile consecutiv (doza totală fiind de 50 – 60 mg/m2).

Pot fi obţinute rate de remisiune mai mari la doze de 12 mg/m2 administrate timp de 5 zile.

Doze mai mari vor fi administrate numai luând în considerare starea pacientului.

În cazul administrării asociate de Onkotrone cu alte citostatice, poate fi necesară modificarea dozelor în

funcţie de starea pacientului atât în cursul primei cure de chimioterapie (cea de inducţie) cât şi în cursul

curelor ulterioare.

Dacă pe parcursul primei cure de tratament cu mitoxantronă apar reacţii adverse non – hematologice severe

sau care pun în pericol viaţa pacientului, o nouă cură de tratament cu Onkotrone va fi administrată numai

după dispariţia oricăror forme de manifestare a acestora.

Instilarea intrapleurală (de exemplu metastaze pleurale din cancerul mamar sau din limfoamele non-

Hodgkiniene)

Pentru instilarea intrapleurală se recomandă o doză unică de 20 – 30 mg mitoxantronă. Orice exudat pleural

trebuie îndepărtat cât mai devreme posibil. Timpul de retenţie al mitoxantronei în cavitatea intrapleurală este

de 48 ore. Pacienţii vor fi menţinuţi activi pe parcursul acestei perioade pentru a realiza o bună distribuţie a

agentului citostatic în cavitatea pleurală.

După aceste 48 ore se va efectua din nou drenarea cavităţii intrapleurale.

Primul ciclu de tratament se consideră încheiat în momentul în care cantitatea de exudat evacuată este mai

mică de 200 ml. Dacă volumul este mai mare de 200 ml, se vor instila suplimentar 30 mg mitoxantronă.

Înaintea acestei a doua administrări se vor verifica parametrii hematologici. A doua doză intrapleurală de

mitoxantronă va fi lăsată pe loc. Doza maximă pentru o cură de tratament este de 60 mg mitoxantronă.

Se poate repeta instilarea intrapleurală dacă după 4 săptămâni de tratament numărătoarea leucocitelor şi a

trombocitelor evidenţiază valori normale.

Terapia sistemică cu alţi agenţi chimioterapici va trebui evitată timp de 4 săptămâni înainte şi după

administarea intrapleurală de Onkotrone.

Doze la pacienţii cu insuficienţă renală

Nu este necesară scăderea dozelor în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală uşoară sau moderată (vezi pct.

5.2.).

Doze la pacienţii cu insuficienţă hepatică

Nu este necesară modificarea dozelor în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică uşoară sau moderată.

Pentru modificarea dozei sau prelungirea intervalului de administrare trebuie să se ţină cont doar de starea

generală de sănătate a pacientului şi severitatea reacţiilor adverse hematologice şi non-hematologice (vezi

pct. 5.2.).

Mod de administrare

Administrarea de Onkotrone trebuie făcută numai de către un medic specialist oncolog.

-Administrarea intravenoasă

Onkotrone poate fi administrat prin injectare intravenoasă lentă (timp de cel puţin 5 minute). Cel mai adecvat

procedeu de administrare este prin injectarea lentă în tubulatura unei perfuzii care funcţionează. Ca lichid de

transport şi dizolvare poate fi utilizată o soluţie de clorură de sodiu sau de glucoza 5%, izotone.

Onkotrone poate fi administrat ca perfuzie de scurtă durată (15-30 minute).

Doza va fi diluată în 50-100 ml dintr-una din soluţiile menţionate anterior.

Dacă se produce extravazarea soluţiei, administrarea va fi imediat întreruptă şi reluată în alt loc.

Până în prezent au fost raportate doar cazuri izolate de reacţii locale severe (necroză tisulară) datorată

introducerii accidentale paravenoase.

-Instilarea intrapleurală

Pentru instilarea intrapleurală, Onkotrone se diluează cu 50 ml soluţie izotonă de clorură de sodiu.

Soluţia de mitoxantronă astfel obţinută va fi adusă la temperatura corpului şi instilată foarte lent (5-10

minute), evitând o presiune de perfuzie mare.

Durata administrării

Pentru toate indicaţiile, când se ajunge la o doză cumulată de 200 mg/m2 se va întrerupe administrarea

mitoxantronei.

Precauţii speciale pentru administrarea în condiţii de siguranţă

Se recomandă evitarea contaminării în timpul manipulării produsului (prin utilizarea de mănuşi de protecţie).

După contactul accidental al soluţiei Onkotrone cu tegumentele sau mucoasele, aria contaminată va trebui

spălată bine cu apă călduţă (nu fierbinte). Ochii trebuie bine clătiţi cu multă apă. Dacă este necesar se

recomandă consult oftalmologic, (vezi pct. 6.6.).

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la mitoxantronă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Sarcină.

Alăptare.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Onkotrone va fi utilizat cu prudenţă la pacienţii cu pancitopenie sau infecţii severe, în stadiul acut. De

asemenea, este necesară prudenţă şi în cazul pacienţilor cu insuficienţă hepatică şi/sau renală severe.

Riscul de cardiotoxicitate poate fi crescut la pacienţi cu afecţiuni cardiovasculare sau pacienţilor trataţi

anterior cu antracicline şi/sau iradiere mediastinală. La pacienţii cu unul sau mai mulţi din factorii de risc

enumeraţi anterior sau în cazul administrării asociate de Onkotrone cu citostatice cardiotoxice sau alte

medicamente cardiotoxice, tratamentul trebuie să fie monitorizat cu atenţie (se reduc dozele dacă este

necesar), totodată fiind obligatoriu şi controlul regulat al funcţiei cardiace.

Pacienţii cu insuficienţă cardiacă răspund în general la tratamentul cu digitalice şi/sau diuretice (vezi pct.

4.8.).

Leucemia acută mieloidă secundară a fost raportată la pacienţi cu cancer trataţi cu inhibitori de

topoizomerază II de tipul mitoxantronei. Apariţia leucemiei secundare refractare este mai frecventă atunci

cănd inhibitorii de topoizomerază II sunt administraţi în asociere cu alte medicamente antineoplazice care

care afectează ADN-ul sau radioterapie, atunci când pacienţii sunt trataţi anterior intensiv cu medicamente

citotoxice, sau când dozele de inhibitorii de topoizomerază II au fost depăşite. Incidenţa acestor evenimente

nu a fost cuantificată (vezi , de asemenea, 4.8).

Pacienţii de vârsta fertilă trebuie să folosească măsuri de contracepţie sigure, pe parcursul efectuării

tratamentului cu Onkotrone, precum şi 3 luni după chimioterapie.

Parametrii hematologici trebuie monitorizaţi înaintea fiecărei administrări de Onkotrone, precum şi cel puţin

o dată pe parcursul fiecărei cure de chimioterapie. După depăşirea unei doze cumulate de 160 mg/m2 (la

pacienţii cu risc 140 mg/m2), este recomandat controlul funcţiei cardiace.

Parametrii de laborator descrişi la pct. 4.8., în special valorile testelor hepatice, trebuie monitorizaţi înainte şi

pe parcursul tratamentului.

Notă: Onkotrone determină o coloraţie albastru-verzui a urinei timp de l – 2 zile după administrare.

Medicamentul conține sodiu.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

În cazul asocierii mitoxantronei cu alte citostatice este de aşteptat o creştere a efectelor toxice, în special,

mielo- şi cardiotoxice.

Medicamentul trebuie utilizat cu precauție in asociere cu terapia imunosupresoare.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Onkotrone este contraindicat în timpul sarcinii şi alăptării.

Nu au fost efectuate studii adecvate şi bine controlate la gravide şi mame în perioada de alăptare.

Experienţele efectuate la animale nu au evidenţiat efecte teratogene sau embriotoxice.

Riscul carcinogen al mitoxantronei la om nu este încă elucidat, în prezent nu se cunoaşte dacă mitoxantrona

traversează bariera placentară sau este secretată în laptele matern.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

În condiţiile administrării conform instrucţiunilor, acest medicament nu are nici o influenţă asupra capacităţii

de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Sânge şi măduvă hematopoietică

Deprimarea medulară poate să apară pe parcursul tratamentului cu mitoxantronă, chiar în limitele terapeutice

normale. Linia leucocitară este în mod deosebit susceptibilă. Leucocitopenia poate creşte riscul infecţiilor

secundare, care pot pune viaţa în pericol. La pacienţii care au efectuat anterior chimioterapie şi/sau

radioterapie ca şi la cei cu stare de sănătate precară, poate să apară un grad accentuat de deprimare medulară.

Cel mai redus număr de leucocite se înregistrează, în general, între zilele 6 şi 15 de la administrare.

Activitatea medulară şi statusul hematologic, se refac de regulă, după un interval de 21 zile.

Trombocitopenia şi scăderea numărului eritrocitelor sunt rareori observate.

Tract gastro-intestinal

Greaţa şi vărsăturile pot să apară temporar, în cele mai multe cazuri ele sunt de intensitate uşoară până la

moderată. Foarte rar pot să apară: constipaţie, hemoragii gastro-intestinale, dureri abdominale, diaree şi

inapetenţă.

Foarte rar pot apare fenomene de stomatită şi mucozită (de cele mai multe ori minore) – aceste manifestări

sunt mai frecvent şi mai accentuate în cazul tratamentelor leucemiilor.

Sistem cardiovascular şi pulmonar

După administrarea de mitoxantronă pot să apară reacţii adverse cardiace cum ar fi: modificări tranzitorii ale

ECG, aritmii, scăderea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng, dar şi cazuri de insuficienţă cardiacă şi dureri

precordiale. Aceste efecte cardio-toxice se observă în special la pacienţii cu risc crescut, cum sunt cei cu

leucemie sau sau cu boli cardiovasculare preexistente. Pacienţii cu insuficienţă cardiacă răspund în general la

tratamentul cu digitalice şi/sau diuretice (vezi pct. 4.4.).

Tegumente şi anexe

Alopecia s-a observat în aproximativ 20%-30% din cazuri, fiind reversibilă de cele mai multe ori la

întreruperea tratamentului.

Sistem imunitar

Foarte rar pot să apară reacţii de hipersensibilizare. Excepţional, acestea se pot manifesta ca reacţii alergice

generalizate (reacţii anafilactice). A fost raportată imunosupresia.

Ficat

Valorile enzimelor hepatice şi bilirubinei pot creşte tranzitoriu în anumite cazuri. Au fost semnalate uneori

valori patologice ale enzimelor hepatice şi insuficienţa hepatică poate să apară, foarte rar, la pacienţii cu

leucemie acută trataţi cu mitoxantronă.

Rinichi şi tract urinar

Pot să apară creşterea tranzitorie a creatininemiei şi uremiei. Mitoxantrona determină o coloraţie albastru-

verzui a urinei timp de l – 2 zile după administrare. În cazuri rare, au fost observate coloraţie albastră a

sclerelor, venelor şi ţesutului perivenos, precum şi a unghiilor (inclusiv onicoliză).

Alte reacţii adverse

Foarte rar pot să apară: astenie, amenoree, febră, dispnee, manifestări neurologice nespecifice.

Reacţii locale severe (necroze) au fost raportate numai după administrarea paravenoasă a medicamentului.

În cazul instilării intrapleurale pot să apară dureri şi reacţii adverse similare celor apărute în cazul

administrării sistemice.

Inhibitorii de topoizomerază II, inclusiv mitoxantrona, în asociere cu alte medicamente antineoplazice, au

fost asociate cu apariţia leucemiei acute.

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea

includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse

direct prin intermediul sistemului naţional de raportareAgenţia Naţională a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: [email protected]

Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui

medicament.

4.9 Supradozaj

Simptome ale supradozajului

În cazul supradozajului acut sau cronic, sunt amplificate reacţiile adverse menţionate (vezi pct. 4.8.).

Agravarea deprimării medulare până la agranulocitoză însoţită de angină necrotizantă şi trombocitopenie

critică determină conduita de urmat în cazul supradozajului acut sau cronic.

Se pot produce ulceraţii ale mucoasei bucale şi ale tractului gastro-intestinal, enterocolită hemoragică cu

sângerare masivă, diaree şi simptomele persistente de toxicitate hepatică şi renală. Dacă aplazia măduvei

osoase apare ca rezultat al supradozajului acut, aceasta va persista pe o perioadă îndelungată (aproximativ 3

săptămâni), aşa cum rezultă din experienţa actuală.

Rareori, la pacienţii cu leucemie acută, supradozajul poate determina şi o stomatită accentuată. Ca urmare, se

vor lua măsurile necesare profilaxiei şi tratamentului acesteia.

În cazuri izolate pot să apară simptome cardiace cu diferite grade de severitate.

Tratamentul supradozajului

Nu se cunoaşte un antidot specific pentru mitoxantronă.

Mitoxantrona este rapid eliminată din plasmă şi are o mare afinitate pentru ţesuturi. De aceea, nu poate fi

eliminată prin dializă.

Dacă se confirmă diagnosticul de supradozaj, atunci se va iniţia profilaxia infecţiilor prin antibioterapie.

Pentru a evita agranulocitoza şi trombocitopenia se recomandă transfuzii de sânge integral sau concentrate

leucocitare şi eritrocitare. Măsurile uzuale în tratamentul de susţinere constau în monitorizarea echilibrului

hidroelectrolitic, a funcţiilor hepatice şi renale, a activităţii cardio-vasculare, profilaxia candidozelor, etc.

Fiecare caz de supradozaj necesită urmărirea atentă a evoluţiei clinice pentru evitarea posibilelor complicaţii

tardive.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Antineoplazice. Antracicline şi substanţe înrudite, codul ATC: L01DB07

Onkotrone (clorhidratul de mitoxantronă), o antracendionă sintetică, este un agent citostatic cu o substanţială

activitate antitumorală (vezi pct. 4.1.).

Mecanismul exact de acţiune şi distrugere tumorală nu a fost complet elucidat.

Mitoxantrona, ca şi alte antracicline se intercalează în lanţurile de ADN provocând consecutiv inhibarea

sintezei de acizi nucleici cu moartea celulei.

Mitoxantrona inhibă sinteza ADN şi ARN, exercită un efect de agregare şi induce aberaţii nucleare cu

dispersie cromozomială. Mai mult, mitoxantrona determină legare încrucişată la nivelul proteinelor ADN şi

rupturi monocatenare asociate proteinelor cu aproximativ un punct de rupere pentru fiecare legătură

încrucişată.

În plus, a fost descris un mecanism de acţiune adiţional constând în legarea electrostatică a mitoxantronei de

ADN, conducând la numeroase scindări ale lanţului ADN.

Mitoxantrona acţionează atât asupra celulelor proliferante, cât şi asupra celor neproliferante. Acţiunea sa este

independentă de fazele ciclului celular. Blochează în special faza G , provocând o creştere a ARN celular cu

poliploidie.

Mitoxantrona prezintă o tendinţă scăzută de activare a radicalilor liberi semichinonici şi, în acelaşi timp,

inhibă peroxidarea lipidelor. Ambele reacţii biochimice sunt considerate responsabile de dezvoltarea

cardiotoxicităţii specifice la antracicline. Acestea explică cardiotoxicitatea scăzută a mitoxantronei

comparativ cu alte antracicline. în plus faţă de activitatea antineoplazică, mitoxantrona prezintă proprietăţi

antivirale, antibacteriene, antiprotozoare şi imunomodulatoare.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Distribuţia

După administrarea intravenoasă, mitoxantrona este rapid eliminată din plasmă şi distribuită în ţesuturi (cu

excepţia SNC) având astfel un volum mare de distribuţie.

Concentraţiile de mitoxantronă în compartimentul tisular la 5 – 22 ore după administrare sunt mai mari decât

cele plasmatice.

Cele mai mari concentraţii proporţionale cu doza administrată au fost găsite în ficat şi plămâni, concentraţii

mai mici se realizează la nivelul cordului, tiroidei, splinei, pancreasului, glandelor suprarenale şi a rinichilor.

Pătrunderea la nivelul umorilor

Cantităţi nesemnificative de mitoxantronă traversează bariera hemato-encefalică.

Legarea de proteinele plasmatice

90% din cantitatea de mitoxantronă din sânge se leagă de proteinele plasmatice.

Timpul de înjumătăţire plasmatică

Eliminarea plasmatică poate fi descrisă ca un sistem deschis cu trei compartimente. În faza iniţială de

distribuţie, timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 12 minute (0,027 – 0,39 ore), în faza a doua

de distribuţie timpul mediu de înjumătăţire plasmatică este de 93 minute (0,5 – 3 ore). Timpul de înjumătăţire

plasmatică terminal prezintă variaţii individuale considerabile. Este estimat la minimum 215 ore

(aproximativ 9 zile).

Durata mare a timpului de înjumătăţire plasmatică terminal şi volumul mare de distribuţie sugerează că

mitoxantronă se leagă profund în ţesuturi, de unde este eliberată lent.

Eliminarea

Căile principale de eliminare ale mitoxantronei sunt calea biliară şi fecală. Excreţia renală este de importanţă

secundară. Pe parcursul a 5 zile, un procent de 18,3% (13,6% – 24,8%) din cantitatea de mitoxantronă

marcată cu izotopi C14 se excretă prin scaun, în timp ce doar 6,5% (5,2% -7,9%) se excretă pe cale renală.

Clearance-ul renal este de 26 ml/minut. Au fost identificaţi în urină 4 metaboliţi, acidul dicarboxilic al

mitoxantronei fiind cel mai important.

Eliminarea în cazul insuficienţei renale

Nu au fost raportate diferenţe majore ale clearance-ului substanţei la pacienţii cu funcţie normală faţă de cei

cu insuficienţă renală (vezi pct. 4.2. Doze la pacienţii cu insuficienţă renală).

Eliminarea în cazul insuficienţei hepatice

Datele privind farmacocinetica mitoxantronei la pacienţii cu o funcţie hepatică redusă datorită metastazelor

sau tumorilor hepatice sunt limitate. Aceşti pacienţi tind să aibă un timp de înjumătăţire plasmatică mai lung

pentru eliminare şi, implicit, un clearance prelungit (Vezi pct. 4.2. Doze la pacienţii cu insuficienţă hepatică).

5.3 Date preclinice de siguranţă

Toxicitatea după doză unică

Toxicitatea acută a mitoxantronei a fost studiată la şoarece şi şobolan folosind calea intravenoasă şi, parţial

cea intraperitoneală şi subcutanată.

Specia animalului Mod de administrare DL

Şoarece i.v. 18 mg/kg

i.p. 24 mg/kg

s.c. 21 mg/kg

Şobolan i.v. 5 mg/kg

Toxicitatea după doze repetate

Experimentele la animale pentru determinarea toxicităţii cronice la animal au evidenţiat mai ales deprimarea

medulară cu infecţii secundare. La administrarea repetată, au fost observate următoarele alte simptome ale

intoxicaţiei:

  • la câine – diaree, vărsături, sialoree, leziuni cutanate, edeme ale membrelor, apatie;
  • la şobolani – scădere în greutate, meteorism, ascită, creşterea moderată a valorilor enzimelor hepatice,

insuficienţă renală.

Pentru a studia efectele cardiotoxice ale mitoxantronei, s-au efectuat teste toxicologice la şobolan, câine,

iepure şi alte specii animale. S-a putut demonstra în câteva experimente că mitoxantrona, administrată

intermitent, nu a generat cardiomiopatie sau cardiotoxicitate, tipice antraciclinelor. Examenul histopatologic

al miocardului a arătat că mitoxantrona produce alterări ale miocitelor reversibile datorate capacităţii de

adaptare. Prin contrast, alterările produse de derivaţi de antracicline sunt ireversibile.

Alterarea miocitelor observată în cazul tratamentului cu mitoxantronă sugerează desfăşurarea unui mecanism

de regenerare subcelulară, care lasă celule nealterate decât cardiotoxicitate progresivă specifică

antraciclinelor.

Teratogenitate, carcinogeneză

Mitoxantrona nu a determinat efecte teratogene sau embriotoxice în experienţele la animale. Efectul

carcinogen al mitoxantronei la om este discutabil.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Clorură de sodiu

Acetat de sodiu

Acid acetic glacial

Apă pentru preparate injectabile

6.2 Incompatibilităţi

Onkotrone nu trebuie amestecat cu alte medicamente într-un lichid de perfuzie sau în seringă. În mod special

nu se va amesteca mitoxantronă cu heparina deoarece poate precipita.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25C, în ambalaj original. A nu se congela.

După diluare conform instrucţiunilor

Soluţia diluată de mitoxantronă trebuie utilizată în timp de cel mult 2 zile. După acest interval soluţia

neutilizată va trebui aruncată.

După prima deschidere a flaconului:

Dacă se respectă tehnicile de asepsie, extragerea soluţiei din flacon se poate face fracţionat, în funcţie de

necesităţi, timp de până la 7 zile.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un flacon de sticlă cu capacitate de 15 ml conţinând 5 ml concentrat pentru soluţie injectabilă.

Cutie cu un flacon de sticlă cu capacitate de 15 ml conţinând 10 ml concentrat pentru soluţie injectabilă.

Cutie cu un flacon de sticlă cu capacitate de 15 ml conţinând 12,5 ml concentrat pentru soluţie injectabilă.

Cutie cu un flacon de sticlă cu capacitate de 25 ml conţinând 15 ml concentrat pentru soluţie injectabilă.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

La manipularea produsului Onkotrone trebuie evitată contaminarea personalului sau medicului cu soluţie

(vezi pct. 4.2. „Precauţii speciale pentru mânuirea în condiţii de siguranţă”), în timpul preparării,

administrării şi îndepărtării materialelor contaminate, ca şi în timpul decontaminării obiectelor (de exemplu

instrumentar medical), se vor purta întotdeauna mănuşi şi ochelari de protecţie. Obiectele care au venit în

contact cu soluţia injectabilă pot fi curăţate cu o suspensie de 5,5 părţi de hipoclorit de calciu la 13 părţi apă

şi apoi trebuie clătite bine cu apă.

Containerele care au fost decontaminate cu hipoclorit în interior se pot utiliza ca şi containere pentru soluţiile

de mitoxantronă, numai după clătire cu acid acetic diluat şi apoi clătire repetată cu apă.

Îndepărtarea soluţiilor de mitoxantronă nefolosite şi a flacoanelor goale

Soluţiile de mitoxantronă neutilizate şi flacoanele goale trebuie aruncate în condiţii de siguranţă, separat de

alte medicamente, în acord cu legislaţia naţională privind rezidurile speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

BAXTER HEALTHCARE S.R.L.

Calea 13 Septembrie nr. 90, Camera 6.15-6.16

Etaj 6, sector 5, București, România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

8636/2016/01-04

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Februarie 2016

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Mai, 2024

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .

Cuprins RCP Onkotrone 2 mg/ml concentrat pentru soluţie injectabilă

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Pentru acest medicament nu am identificat inca si alte medicamente care fac parte din aceeasi clasa terapeutica (clasa ATC)
Informație medicală cu scop educațional

Informațiile prezentate pe acest site au scop informativ și educațional și sunt bazate pe documentația oficială publicată de autoritățile competente. Conținutul este structurat pentru a facilita înțelegerea informațiilor despre medicamente, fără a înlocui recomandarea unui medic sau farmacist.

Informațiile provin din surse publice oficiale (precum ANMDMR, EMA și documentația aferentă) și reflectă datele disponibile la momentul publicării. Pentru cele mai recente actualizări, este recomandată consultarea sursei oficiale sau a unui profesionist din domeniul sănătății.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație. Orice decizie privind diagnosticul, tratamentul sau utilizarea unui medicament trebuie luată împreună cu un medic sau farmacist autorizat.