Prospect Moxifloxacina Kabi 400 mg/250 ml soluţie perfuzabilă
Producator: FRESENIUS KABI ROMANIA SRL
Clasa ATC:
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11511/2019/01-10 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Moxifloxacina Kabi 400 mg/250 ml soluţie perfuzabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Un flacon sau o pungă a 250 ml conţine moxifloxacină 400 mg (sub formă de clorhidrat).
Un ml conţine moxifloxacină 1,6 mg (sub formă de clorhidrat).
Excipient cu efect cunoscut:
250 ml soluţie perfuzabilă conţin sodiu 54,4 mmol.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie perfuzabilă
Soluţie galbenă, limpede
pH-ul soluţiei: 5,0-6,0
Osmolalitatea soluţiei: 260-330 mOsm
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Moxifloxacina Kabi este indicat pentru tratamentul:
• pneumoniei dobândite în comunitate (PDC)
• infecţiilor cutanate şi ale ţesutului subcutanat complicate (ICTSCC)
Moxifloxacina trebuie utilizată numai atunci când se consideră inadecvată utilizarea altor medicamente
antibacteriene care sunt recomandate frecvent pentru tratamentul infecţiilor respective.
Trebuie luate în considerare recomandările oficiale privind utilizarea adecvată a medicamentelor
antibacteriene.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza recomandată este de 400 mg moxifloxacină, administrată în perfuzie intravenoasă o dată pe zi.
Tratamentul intravenos iniţial poate fi urmat de tratamentul pe cale orală, cu comprimate filmate a
400 mg moxifloxacină, dacă este indicat din punct de vedere clinic.
În studii clinice, majoritatea pacienţilor au fost transferaţi la tratamentul oral în decurs de 4 zile (PDC) sau 6
zile (ICTSCC). Durata totală recomandată pentru tratamentul intravenos şi oral este de 7-14 zile pentru PDC
şi 7-21 zile pentru ICTSCC.
Insuficienţa renală/hepatică
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la pacienţii
dializaţi cronic, adică, hemodializaţi sau cu dializă peritoneală ambulatorie continuă (vezi pct. 5.2 pentru
detalii suplimentare).
Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).
Alte grupe speciale de pacienţi
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la pacienţii subponderali.
Copii şi adolescenţi
Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi în perioada de creştere. Eficacitatea şi siguranţa
administrării moxifloxacinei la copii şi adolescenţi nu au fost stabilite (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 5.3).
Mod de administrare
Pentru administrare intravenoasă; administrare intravenoasă în perfuzie cu viteză constantă, timp de
peste 60 de minute (vezi şi pct. 4.4).
Dacă se recomandă, soluţia perfuzabilă poate fi administrată printr-un tub în T, împreună cu soluţii
perfuzabile compatibile (vezi pct. 6.6).
4.3 Contraindicaţii
• Hipersensibilitate la moxifloxacină, la alte chinolone sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.
6.1;
• Sarcina şi alăptarea (vezi pct. 4.6);
• Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani;
• Pacienţi cu antecedente de afecţiuni ale tendoanelor/tulburări determinate de administrarea
chinolonelor.
Atât în investigaţiile preclinice, cât şi la om, după expunerea la moxifloxacină, au fost observate modificări
ale electrocardiogramei, constând în prelungirea intervalului QT. Din motive de siguranţă în administrare,
moxifloxacina este contraindicată la pacienţii cu:
• prelungire congenitală sau dobândită a intervalului QT;
• tulburări ale electroliţilor, în special hipopotasemie necorectată;
• bradicardie semnificativă clinic;
• insuficienţă cardiacă semnificativă clinic cu fracţie de ejecţie a ventriculului stâng redusă;
• antecedente de aritmii simptomatice.
Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care determină prelungirea
intervalului QT (vezi pct. 4.5).
Ca urmare a datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la pacienţii cu
insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu creşteri ale valorilor plasmatice ale transaminazelor de
5 ori faţă de valorile normale.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Utilizarea moxifloxacinei trebuie evitată la pacienții care au prezentat în trecut reacții adverse grave la
utilizarea medicamentelor care conțin chinolone sau fluorochinolone (vezi pct. 4.8). Tratamentul acestor
pacienți cu moxifloxacină trebuie inițiat numai în absența unor opțiuni alternative de tratament și după
evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc (vezi și pct. 4.3).
Disecţie şi anevrisme de aortă, regurgitare la nivelul valvei cardiace/incompetenţă a valvei cardiace
Conform studiilor epidemiologice se raportează un risc crescut de disecție şi anevrisme de aortă, mai ales la
pacienţii vârstnici şi de regurgitare la nivelul valvei aortice şi valvei mitrale după administrarea de
fluorochinolone. S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv
cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul oricăreia dintre valvele cardiace/incompetență a
oricăreia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.8).
Ca urmare, fluorochinolonele trebuie utilizate numai după o atentă evaluare a raportului beneficiu-risc și
după evaluarea altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale de anevrism ori de boală
congenitală de valvă cardiacă sau la cei cu antecedente de diagnostic de anevrism și/sau disecție de aortă sau
în prezența altor factori de risc sau afecțiuni care determină predispoziţie pentru apariţia
- atât a unui anevrism și a unei disecții de aortă, cât și a regurgitării la nivelul unei valve cardiace/
incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv, precum sindrom
Marfan sau sindrom Ehlers-Danlos, sindrom Turner, boală Behcet, hipertensiune arterială, poliartrită
reumatoidă) sau, în plus,
- anevrism și disecție de aortă (de exemplu, tulburări vasculare, precum arterită Takayasu sau arterită cu
celule gigante, ateroscleroză diagnosticată sau sindrom Sjögren) sau, în plus,
- regurgitării la nivelul unei valve cardiace/incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, endocardită
infecțioasă).
De asemenea, riscul de disecție și anevrisme de aortă, precum și de ruptură, poate fi crescut la pacienții
tratați concomitent cu corticosteroizi cu administrare sistemică.
Pacienții trebuie instruiţi să se adreseze imediat unui medic din departamentul de urgență în cazul apariției
bruște a unei dureri abdominale, toracice sau de spate.
Pacienții trebuie instruiți să solicite imediat asistență medicală în caz de dispnee acută, palpitații cardiace nou
apărute sau apariție a unui edem la nivelul abdomenului sau al extremităților inferioare.
Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, mai ales în infecţiile cu grad scăzut de severitate, trebuie evaluat
în raport la informaţiile prezentate în secţiunea privind atenţionările şi precauţiile.
Prelungirea intervalului QTc şi prelungirea QTc potenţial legată de condiţiile clinice
S-a demonstrat că, la anumiţi pacienţi, moxifloxacina prelungeşte intervalul QT pe electrocardiogramă.
Mărimea prelungirii intervalului QT poate creşte cu creşterea concentraţiilor plasmatice datorate perfuziei
intravenoase rapide. De aceea, durata de perfuzare nu trebuie să fie mai scurtă decât durata recomandată de
60 minute şi doza recomandată de 400 mg o dată pe zi nu trebuie depăşită. Pentru detalii suplimentare vezi
mai jos şi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.5.
Tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt dacă în timpul tratamentului apar semne sau simptome care
pot fi asociate cu aritmia cardică, cu sau fără modificări ECG.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu orice condiţie predispozantă la aritmii cardiace
(de exemplu, ischemie miocardică acută), deoarece aceştia pot prezenta un risc crescut pentru dezvoltarea
aritmiilor ventriculare (incluzând torsada vârfurilor) şi stop cardiac. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care utilizează medicamente care pot reduce
potasemia. Vezi, de asemenea, pct. 4.3 şi 4.5.
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii aflaţi sub medicaţie care poate induce bradicardie
semnificativă clinic. Vezi, de asemenea, pct. 4.3.
Femeile şi pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la efectele medicamentelor care prelungesc intervalul QT ,
c
cum este moxifloxacina şi, de aceea, sunt necesare precauţii speciale.
Reacții adverse grave la medicament, prelungite, invalidante și posibil ireversibile
La pacienții cărora li s-au administrat chinolone și fluorochinolone, indiferent de vârsta acestora și de factorii
de risc preexistenți, au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite
(care persistă timp de luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează diferite sisteme din
organism, uneori fiind implicate mai multe sisteme (musculo-scheletic, nervos, psihic și senzitiv).
Administrarea moxifloxacinei trebuie oprită imediat, la primele semne sau simptome ale unei reacții adverse
grave, iar pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze medicului curant pentru recomandări.
Hipersensibilitate/reacţii alergice
Au fost raportate reacţii de hipersensibilizare şi reacţii alergice la fluorochinolone, incluzând moxifloxacina,
după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot evolua până la şoc care pune viaţa în pericol, chiar după
prima administrare. În cazurile cu manifestări clinice ale reacțiilor de hipersensibilitate severă, tratamentul cu
moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie iniţiat tratamentul adecvat (de exemplu, tratamentul şocului).
Tulburări hepatice severe
Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă, care pot determina insuficienţă hepatică (inclusiv cazuri
letale), legate de administrarea moxifloxacinei (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze
medicului înainte de a continua tratamentul, dacă apar semne şi simptome de hepatită fulminantă, cum sunt
astenie cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la culoare, tendinţă de sângerare sau encefalopatie
hepatică.
Trebuie efectuate teste/investigaţii ale funcţiei hepatice, dacă apar semne de disfuncţie hepatică.
Reacții adverse cutanate severe
Reacții adverse cutanate severe (RACS), inclusiv necroliza epidermică toxică (NET: cunoscută și sub
numele de sindromul Lyell), sindromul Stevens Johnson (SJS) și pustuloza exantematică generalizată acută
(PEGA), care pot pune pune viața în pericol sau pot fi letale, au fost raportate în cazul administrării de
moxifloxacină (vezi pct. 4.8). În momentul prescrierii, pacienții trebuie informați despre semnele și
simptomele reacțiilor cutanate severe și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome care
sugerează aceste reacții, administrarea de moxifloxacină trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în
considerare un tratament alternativ. Dacă în cursul administrării de moxifloxacină pacientul a dezvoltat o
reacție gravă, cum ar fi SJS, NET sau PEGA, tratamentul cu moxifloxacină nu trebuie reinițiat la acest
pacient în niciun moment.
Pacienţi cu predispoziţie la convulsii
Chinolonele au potenţial convulsivant cunoscut. Tratamentul cu moxifloxacină trebuie administrat cu
precauţie la pacienţii cu tulburări ale sistemului nervos central (SNC) sau în prezenţa altor factori de risc care
pot să predispună la convulsii sau care scad pragul convulsivant. În caz de convulsii, tratamentul cu
moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.
Neuropatie periferică
La pacienţii trataţi cu chinolone și flurochinolone au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială sau
senzorial-motorie care determină parestezie, hipoestezie, diestezie sau slăbiciune. Pacienţii tratați cu
moxifloxacină trebuie sfătuiţi să informeze medicul, înainte de a continua tratamentul, în cazul în care apar
simptome de neuropatie, cum sunt durere, senzaţie de arsură, furnicături, amorţeală sau slăbiciune, în scopul
de a preveni apariția unei afecțiuni posibile ireversibile (vezi pct. 4.8).
Reacţii psihiatrice
Pot apărea reacţii psihiatrice, chiar şi după prima administrare de chinolone, inclusiv moxifloxacină. În
cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid şi comportament de
autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în care un pacient dezvoltă
astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri corespunzătoare. Se recomandă
precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau pacienţi cu afecţiuni psihiatrice în
antecedente.
Diaree asociată tratamentului cu antibiotice, inclusiv colită
Au fost raportate cazuri de diaree asociată cu antibioticele (DAA) şi colită asociată cu antibitoticele (CAA),
inclusiv colită pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea antibioticelor cu spectru
larg, inclusiv moxifloxacina; manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin urmare, este
important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţi care prezintă diaree gravă în timpul sau după
utilizarea moxifloxacinei. Dacă DAA sau CAA este suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt tratamentul
curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice
adecvate. În plus, trebuie luate măsuri adecvate de control al infecţiei, pentru a reduce riscul de transmitere.
Medicamentele antiperistaltice sunt contraindicate la pacienţi care dezvoltă diaree gravă.
Pacienţi cu miastenia gravis
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis, deoarece simptomele pot fi
agravate.
Tendinită și ruptură de tendon
Tendinita și ruptura de tendon (mai ales la nivelul tendonului lui Ahile, fără a se limita la acesta), uneori
bilaterală, poate surveni în primele 48 ore de la inițierea tratamentului cu chinolone și fluorochinolone,
apariția acestora fiind raportată chiar și timp de până la câteva luni de la oprirea tratamentului. Riscul de
tendinită și ruptură de tendon este crescut la pacienții vârstnici, la pacienții cu insuficiență renală, la pacienții
cu transplant de organ solid și la cei tratați concomitent cu corticosteroizi. Prin urmare, utilizarea
concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată.
La primul semn de tendinită (de exemplu, umflare însoțită de durere, inflamație), tratamentul cu
moxifloxacină trebuie oprit și trebuie avut în vedere un tratament alternativ. Membrul (membrele) afectat(e)
trebuie tratat(e) în mod corespunzător (de exemplu, prin imobilizare). Nu trebuie să utilizați corticosteroizi,
dacă apar semne de tendinopatie.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină, dacă nu pot menţine
un aport de lichide adecvat, deoarece deshidratarea poate creşte riscul de insuficienţă renală.
Tulburări de vedere
Dacă apar tulburări de vedere sau dacă apar orice reacţii care afectează ochiul, trebuie consultat imediat
oftalmologul (vezi pct. 4.7 şi 4.8).
Disglicemie
Ca în cazul tuturor chinolonelor, au fost raportate tulburări ale glucozei din sânge, incluzând atât
hipoglicemie, cât și hiperglicemie (vezi pct. 4.8), de regulă la pacienții cu diabet zaharat care primesc
tratament concomitent cu un medicament hipoglicemiant oral (de exemplu, glibenclamidă) sau cu insulină.
Au fost raportate cazuri de comă hipoglicemică. La pacienții cu diabet zaharat, se recomandă monitorizarea
atentă a glicemiei.
Prevenirea reacţiilor de fotosensibilizare
S-a constatat că chinolonele pot determina reacţii de fotosensibilizare la pacienţi. Totuşi, studiile au arătat că
moxifloxacina prezintă un risc scăzut de inducere a fotosensibilizării. Cu toate acestea, pacienţii trebuie
sfătuiţi să evite, pe parcursul tratamentului cu moxifloxacină, expunerea atât la radiaţii UV, cât şi la lumina
solară puternică şi/sau pe timp îndelungat.
Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază
Pacienţii cu antecedente heredo-colaterale sau cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază prezent sunt
predispuşi la apariţia reacţiilor hemolitice, în timpul tratamentului cu chinolone. De aceea, în cazul acestor
pacienţi, moxifloxacina trebuie administrată cu precauţie.
Inflamarea ţesutului peri-arterial
Soluţia perfuzabilă de moxifloxacină este numai pentru administrare intravenoasă. Administrarea
intraarterială trebuie evitată, deoarece studiile preclinice au demonstrat inflamare tisulară peri-arterială după
administrarea pe această cale.
Pacienţi cu cSSSI speciale
Nu a fost stabilită eficacitatea moxifloxacinei în tratamentul infecţiilor arsurilor grave, fasciitelor şi
infecţiilor piciorului diabetic asociat cu osteomielită.
Pacienţi care urmează o dietă cu restricţie de sodiu
Acest medicament conţine sodiu 1206 mg per doză, echivalent cu 60% din doza zilnică maximă recomandată
de OMS, de 2 g sodiu pentru un adult.
Interferenţe cu testele biologice
Tratamentul cu moxifloxacină poate interfera cu testul culturilor de Mycobacterium spp. prin suprimarea
creşterii micobacteriilor, determinând rezultate fals negative în cazul probelor prelevate de la pacienţi trataţi
la acel moment cu moxifloxacină.
Pacienţi cu infecţii cu SARM
Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent la
meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate cu SARM, trebuie iniţiat tratamentul cu un
medicament antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).
Copii şi adolescenţi
Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea moxifloxacinei
la copii şi adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni cu alte medicamente
Nu poate fi exclus un efect aditiv de prelungire a intervalului QT al moxifloxacinei şi al altor medicamente
care pot prelungi intervalul QT. Acest efect poate induce un risc crescut de aritmii ventriculare, inclusiv
torsada vârfurilor. De aceea, administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu oricare dintre următoarele
medicamente este contraindicată (vezi, de asemenea, pct. 4.3):
• antiaritmice clasa IA (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă);
• antiaritmice clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă);
• neuroleptice (de exemplu, fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă);
• antidepresive triciclice;
• anumite medicamente antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacină, eritromicină intravenos, pentamidină,
antimalarice, îndeosebi halofantrină);
• anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină);
• alte medicamente (cisapridă, vincamină intravenos, bepridil, difemanil).
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care sunt trataţi cu medicamente care pot reduce
potasemia (de exemplu, diuretice de ansă şi diuretice tiazidice, laxative şi clisme [doze mari], corticosteroizi,
amfotericină B) sau medicamente care determină bradicardie semnificativă clinic.
După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a crescut C a digoxinei cu
max
aproximativ 30%, fără afectarea ASC sau a valorilor minime. Nu sunt necesare precauţii la asocierea cu
digoxina.
În studiile realizate la voluntari cu diabet zaharat, administrarea orală concomitentă a moxifloxacinei cu
glibenclamidă a determinat o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiei plasmatice maxime a
glibenclamidei. Asocierea glibenclamidă şi moxifloxacină poate teoretic să determine o hiperglicemie uşoară
şi tranzitorie. Totuşi, modificările farmacocinetice observate la glibenclamidă nu au determinat modificări
ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De aceea, nu a fost observată nicio interacţiune
clinic semnificativă între moxifloxacină şi glibenclamidă.
Modificări ale INR (International Normalised Ratio)
A fost raportat un număr mare de cazuri în care s-a înregistrat o creştere a activităţii anticoagulantelor orale
la pacienţii cărora li s-au administrat medicamente antibacteriene, în special fluorochinolone, macrolide,
tetracicline, cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile inflamatorii şi
infecţioase, vârsta şi starea generală a pacientului. În aceste situaţii, este dificil de evaluat dacă infecţia sau
tratamentul determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de precauţie ar fi
monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, dozarea anticoagulantului oral trebuie să fie ajustată
corespunzător.
Studiile clinice nu au demonstrat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei cu:
ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral, teofilină,
ciclosporină sau itraconazol.
Studiile in vitro cu enzimele citocromului uman P450 susţin aceste rezultate. Având în vedere aceste
rezultate, este puţin probabilă o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului P450.
Interacţiunea cu alimentele
Moxifloxacina nu are interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, inclusiv produse lactate.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Siguranţa administrării moxifloxacinei la gravide nu a fost evaluată. Studii la animale au demonstrat
toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Nu se cunoaşte riscul potenţial la om. Din cauza
riscului experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de către
fluorochinolone şi afectări reversibile ale cartilajelor la copii trataţi cu unele fluorochinolone, moxifloxacina
nu trebuie administrată la gravide (vezi pct. 4.3).
Alăptarea
Nu sunt disponibile date referitoare la femeile care alăptează. Date preclinice indică faptul că mici cantităţi
de moxifloxacină sunt secretate în laptele matern. În absenţa datelor obţinute la oameni şi din cauza riscului
experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de către
fluorochinolone, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu moxifloxacină (vezi pct. 4.3).
Fertilitatea
Studiile la animale nu indică afectarea fertilităţii (vezi pct. 5.3.).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a
folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele incluzând moxifloxacina pot să determine o scădere a capacităţii
pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje, din cauza reacţiilor adverse de la nivelul SNC
(de exemplu, ameţeli; pierdere tranzitorie, acută a vederii, vezi pct. 4.8) sau pierderi acute şi de scurtă durată
a conștienţei (sincope, vezi pct. 4.8.). Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum reacţionează la administrarea
moxifloxacinei înainte de a conduce vehicule şi a manevra utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse observate în studii clinice și derivate din rapoartele de după punerea pe piață cu
moxifloxacină 400 mg pe zi, administrată pe cale intravenoasă sau orală (numai intravenoasă, secvenţial
[intravenos/oral] şi administrare orală), clasificate în funcţie de frecvenţa apariţiei sunt descrise mai jos:
În afară de greaţă şi diaree, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frecvenţă mai mică de 3%.
În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.
Frecvenţele sunt definite, astfel:
Frecvente ≥1/100 şi <1>
Mai puţin frecvente ≥1/1000 şi <1>
Rare ≥1/10000 şi <1>
Foarte rare <1>
Cu frecvenţă necunoscută care nu poate fi estimată din datele disponibile
Clasificarea pe Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvenţă
organe, aparate ≥1/100 şi frecvente ≥1/10000 şi <1>
şi sisteme <1>
estimată din datele
disponibile)
Infecţii şi Suprainfecţii
infestări determinate de
bacterii
rezistente sau
fungi, de
exemplu,
candidoze
orale şi
vaginale
Tulburări Anemie Valori crescute
hematologice şi Leucopenie ale
limfatice Neutropenie protrombinei /
Trombocitopenie INR scăzut
Trombocitemie Agranulocitoză
Eozinofilie Pancitopenie
Timp de
protrombină
prelungit / INR
crescut
Tulburări ale Reacţie alergică Anafilaxie,
sistemului (vezi pct. 4.4) incluzând
imunitar foarte rar şoc
care poate
pune viaţa în
pericol (vezi
pct. 4.4)
Edem alergic
/ angioedem
(incluzând
edem
laringian,
care poate
pune viaţa în
pericol, vezi
pct. 4.4)
Tulburări Sindromul
endocrine secreției
inadecvate de
hormon
antidiuretic
(SIADH)
Tulburări Hiperlipidemie Hiperglicemi Hipoglicemie
metabolice şi de e Comă
nutriţie Hiperuricemi hipoglicemică
e
Tulburări Reacţii anxioase Labilitate Depersonalizar
psihice* emoţională e
Clasificarea pe Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvenţă
organe, aparate ≥1/100 şi frecvente ≥1/10000 şi <1>
şi sisteme <1>
estimată din datele
disponibile)
Hiperactivitate Depresie (în Reacţii
psihomotorie/agitaţi cazuri foarte psihotice (pot
e rare, pot culmina cu
culmina cu comportament
comportamen de
t de autoagresiune,
autoagresiune cum sunt
, cum sunt idei/gânduri
idei/gânduri suicidare sau
suicidare sau tentative de
tentative de suicid, vezi pct.
suicid, vezi 4.4.)
pct. 4.4.)
Halucinaţii
Delir
Tulburări ale Cefalee Parestezii şi Hipoestezie Hiperestezie
sistemului Ameţeli disestezii Tulburări ale
nervos* Tulburări ale mirosului
gustului (incluzând, (incluzând
în cazuri foarte rare, anosmie)
ageuzie) Coşmaruri
Confuzie şi Tulburări de
dezorientare coordonare
Tulburări ale (incluzând
somnului (în tulburări de
special, insomnie) mers, în
Tremor special
Vertij determinate
Somnolenţă de ameţeli şi
vertij)
Convulsii,
incluzând
convulsii de
tip grand mal
(vezi pct. 4.4)
Tulburări ale
atenţiei
Tulburări de
vorbire
Amnezie
Neuropatie
periferică şi
polineuropati
e
Clasificarea pe Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvenţă
organe, aparate ≥1/100 şi frecvente ≥1/10000 şi <1>
şi sisteme <1>
estimată din datele
disponibile)
Tulburări Tulburări de vedere, Fotofobie Pierdere
oculare* incluzând diplopie tranzitorie a
şi vedere înceţoşată vederii (în
(în special, în timpul special, în caz
reacţiilor adverse de de reacţii
la nivelul SNC, vezi adverse la
pct. 4.4) nivelul SNC,
vezi pct. 4.4 şi
4.7)
Uveită și
transiluminare
acută bilaterală
a irisului (vezi
pct. 4.4)
Tulburări Tinitus
acustice şi Afectarea
vestibulare* auzului,
inclusiv
surditate (de
obicei,
reversibilă)
Tulburări Prelungire a Prelungire a Tahiaritmii Aritmii
cardiace** intervalului intervalului QT ventriculare nespecifice
QT la pacienţii (vezi pct. 4.4) Sincopă (de Torsada
cu Palpitaţii exemplu, vârfurilor (vezi
hipopotasemie Tahicardie pierderea pct. 4.4)
(vezi pct. 4.3 Fibrilaţie atrială acută şi de Stop cardiac
şi 4.4) Angină pectorală scurtă durată (vezi pct. 4.4)
a conştienţei)
Tulburări Vasodilataţie Hipertensiune Vasculită
vasculare** arterială
Hipotensiune
arterială
Tulburări Dispnee (incluzând
respiratorii, dispneea din astmul
toracice şi bronşic)
mediastinale
Tulburări Greaţă Scăderea apetitului Disfagie
gastrointestinal Vărsături și a ingestiei de Stomatită
e Dureri gastro- alimente Colită
intestinale şi Constipaţie asociată
abdominale Dispepsie administrării
Diaree Flatulenţă antibioticelor
Gastrită (incluzând
Valori plasmatice colită pseudo-
crescute ale membranoasă
amilazelor , în cazuri
foarte rare,
asociată cu
Clasificarea pe Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvenţă
organe, aparate ≥1/100 şi frecvente ≥1/10000 şi <1>
şi sisteme <1>
estimată din datele
disponibile)
complicaţii
care pot pune
viaţa în
pericol, vezi
pct. 4.4)
Tulburări Valori Insuficienţă Icter Hepatită
hepatobiliare plasmatice hepatică (incluzând Hepatită (în fulminantă,
crescute ale creşterea LDH) special, care poate
transaminazel Hiperbilirubinemie colestatică) evolua spre
or Valori plasmatice insuficienţă
crescute ale gama- hepatică care
glutamil- pune viaţa în
transferazei pericol
Valori plasmatice (incluzând
crescute ale cazuri letale,
fosfatazei alcaline vezi pct. 4.4)
Afecţiuni Prurit Reacţii buloase Pustuloză
cutanate şi ale Erupţie cutanată de tip sindrom exantematică
ţesutului tranzitorie Stevens- generalizată acută
subcutanat Urticarie Johnson (PEGA)
Xerodermie sau necroliză
epidermică
toxică (care
poate pune
viaţa în pericol,
vezi pct. 4.4)
Tulburări Artralgie Tendinită Ruptură de Rabdomioliză
musculo- Mialgie (vezi pct. 4.4) tendon (vezi
scheletice și ale Crampe pct. 4.4)
ţesutului musculare Artrită
conjunctiv* Spasme Rigiditate
musculare musculară
Slăbiciune Exacerbare a
musculară simptomelor de
miastenia
gravis (vezi
pct. 4.4)
Tulburări Deshidratare Afectare
renale şi ale renală
căilor urinare (incluzând
creşterea
valorilor
plasmatice
ale ureei şi
creatininei)
Insuficienţă
renală (vezi
pct. 4.4)
Clasificarea pe Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvenţă
organe, aparate ≥1/100 şi frecvente ≥1/10000 şi <1>
şi sisteme <1>
estimată din datele
disponibile)
Tulburări Reacţii la Stare generală de Edem
generale şi la locul de rău (în special,
nivelul locului injectare şi de astenie sau
de perfuzare fatigabilitate)
administrare* Dureri (incluzând
dorsalgii, durere
retrosternală, la
nivelul pelvisului
sau al
extremităţilor)
Transpiraţie
Flebită
(tromboflebită) la
nivelul locului de
perfuzare
*Au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (până la luni sau ani),
invalidante și posibil ireversibile, care afectează câteva, uneori mai multe aparate, sisteme și organe și
simțuri (inclusiv reacții precum tendinită, ruptură de tendon, artralgie, durere la nivelul extremităților,
tulburări ale mersului, neuropatii asociate cu parestezie, depresie, oboseală, afectare a memoriei, tulburări ale
somnului și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului), în asociere cu utilizarea chinolonelor și
fluorochinolonelor, în unele cazuri indiferent de factorii de risc preexistenți (vezi pct. 4.4).
** S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri
letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a uneia dintre valvele
cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.4).
Următoarele reacţii adverse au o frecvenţă mai mare de apariţie la pacienţii cărora li se administrează
moxifloxacină intravenos, cu sau fără tratament oral ulterior:
Frecvente: Creştere a valorilor plasmatice ale gama-glutamil-transferazei;
Mai puţin frecvente: Tahiaritmii ventriculare, hipotensiune arterială, edem, colită asociată administrării
antibioticelor (incluzând colită pseudomembranoasă, în cazuri foarte rare, asociată
cu complicaţii care pot pune viaţa în pericol, vezi pct. 4.4), convulsii incluzând
convulsii de tip grand mal (vezi pct. 4.4), halucinaţii, afectare renală (incluzând
creşterea valorilor plasmatice ale ureei şi ale creatininei), insuficienţă renală (vezi
pct. 4.4).
Au fost cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse raportate după tratamentul cu alte fluorochinolone,
care pot, de asemenea, să apară în timpul tratamentului cu moxifloxacină: presiune intracraniană crescută
(incluzând pseudotumor cerebri), hipernatremie, hipercalcemie, anemie hemolitică, reacţii de
fotosensibilizare (vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse
Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din domeniul
sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată la
Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România
Str, Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
e-mail: [email protected]
Website: www.anm.ro
4.9 Supradozaj
Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. În cazul apariţiei supradozajului, trebuie
iniţiat tratamentul simptomatic general. Monitorizarea ECG trebuie întreprinsă, din cauza posibilităţii de
prelungire a intervalului QT. Administrarea concomitentă a cărbunelui cu o doză de 400 mg moxifloxacină,
administrată pe cale orală sau intravenoasă, va scădea biodisponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai
mult de 80%, respectiv 20%. Administrarea cărbunelui la scurt timp după începerea absorbţiei poate fi utilă
pentru prevenirea creşterii excesive a expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacodinamică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, codul ATC: J01MA14
Mecanism de acţiune
Moxifloxacina inhibă acţiunea topoizomerazelor bacteriene tip II (ADN-giraza şi topoizomeraza IV), care
sunt necesare pentru replicarea, transcrierea şi refacerea ADN-ului bacterian.
Relaţii farmacocinetice/farmacodinamice
Fluorochinolonele au acţiune bactericidă dependentă de concentraţia plasmatică. Studiile farmacodinamice
efectuate cu fluorochinolone pe modele de infecţii la animale şi în studiile clinice la om indică ca
determinant principal al eficacităţii raportul ASC24/CMI.
Mecanism de rezistenţă
Rezistenţa la fluorochinolone poate apărea prin mutaţii ale ADN-girazei şi topoizomerazei IV.
Alte mecanisme ale rezistenţei bacteriene pot include supra-exprimarea pompelor de eflux,
impermeabilitatea membranei bacteriene la fluorochinolone, protecţia ADN girazei protein-mediată. Este
posibilă rezistenţa încrucişată a moxifloxacinei cu alte fluorochinolone.
Acţiunea moxifloxacinei nu este afectată de mecanismul de rezistenţă care este specific medicamentelor
antibacteriene din alte clase.
Valori critice
Valori EUCAST clinice pentru CMI şi valori critice prin testul difuziei în disc pentru moxifloxacină
(01.01.2012):
Microorganism Sensibil Rezistent
Staphylococcus spp. ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
> 24 mm < 21 mm
S. pneumoniae ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l
> 22 mm < 22 mm
Streptococcus, grupele A, B, C, G ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
> 18 mm < 15 mm
H. influenzae ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l
> 25 mm < 25 mm
M. catarrhalis ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l
> 23 mm < 23 mm
Enterobacteriaceae ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
Microorganism Sensibil Rezistent
> 20 mm < 17 mm
Valori critice fără legătură cu ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
specia*
* Valorile critice fără legătură cu specia au fost determinate, în principal, pe baza datelor
farmacocinetice/farmacodinamice şi sunt independente de distribuţia CMI la anumite specii. Acestea
sunt utilizate numai pentru specii cărora nu li s-a determinat o valoare critică specifică şi nu se
utilizează în cazul speciilor ale căror criterii de interpretare urmează să fie determinate.
Sensibilitate microbiologică
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia geografic şi în timp pentru speciile selecţionate şi sunt necesare
informaţii locale privind rezistenţa, în special pentru tratarea infecţiilor severe. Dacă este necesar, se va cere
sfatul experţilor asupra prevalenţei locale a rezistenţei, în cazul în care utilitatea unui medicament
antibacterian în unele tipuri de infecţii este îndoielnică.
Specii obişnuit sensibile
Microorganisme aerobe gram-pozitiv
Staphylococcus aureus*+
Streptococcus agalactiae (Grup B)
Grupul Streptococcus milleri* (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius)
Streptococcus pneumoniae*
Streptococcus pyogenes* (Grup A)
Grupul Streptococcus viridans (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.
thermophilus)
Microorganisme aerobe gram-negativ
Acinetobacter baumanii
Haemophilus influenzae*
Legionella pneumophila
Moraxella (Branhamella) catarrhalis*
Microorganisme anaerobe
Prevotella spp.
“Alte” microorganisme
Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*
Coxiella burnetii
Mycoplasma pneumoniae*
Specii pentru care rezistenţa dobândită poate fi o problemă
Microorganisme aerobe gram-pozitiv
Enterococcus faecalis*
Enterococcus faecium*
Microorganisme aerobe gram-negativ
Enterobacter cloacae*
Escherichia coli*#
Klebsiella oxytoca
Klebsiella pneumoniae*#
Proteus mirabilis*
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragilis*
Microorganisme cu rezistenţă înnăscută
Microorganisme aerobe gram-negativ
Pseudomonas aeruginosa
*Activitatea a fost demonstrată în mod satisfăcător în studii clinice.
+ S. aureus rezistent la meticilină, are o probabilitate mare de a prezenta rezistenţă la fluorochinolone.
S-a raportat o rată de rezistenţă la moxifloxacină a S. aureus rezistent la meticilină > 50%.
# tulpini producătoare de ESBL sunt obişnuit rezistente la fluorochinolone.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi biodisponibilitate
După perfuzarea intravenoasă a unei doze unice de 400 mg timp de o oră, au fost observate concentraţii
plasmatice maxime de aproximativ 4,1 mg/l la sfârşitul perfuziei, corespunzând la o creştere medie de
aproximativ 26%, comparativ cu cele observate după administrarea orală
(3,1 mg/ml). Valoarea ASC de aproximativ 39 mg•oră/l după administrare intravenoasă este doar puţin mai
mare decât cea observată după administrare orală (35 mg•oră/l), în concordanţă cu biodisponibilitatea
absolută de aproximativ 91%.
La pacienţi, nu este necesară ajustarea dozei în funcţie de vârstă sau sex, în cazul administrării intravenoase a
moxifloxacinei.
Farmacocinetica este lineară pentru intervalul 50–1200 mg în doză orală unică, până la 600 mg în doză
intravenoasă unică şi până la 600 mg o dată pe zi, timp de 10 zile.
Distribuţie
Moxifloxacina este distribuită rapid în spaţiile extravasculare. La starea de echilibru, volumul de distribuţie
(Vss) este de aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au arătat o legare de proteine plasmatice
de aproximativ 40-42%, independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina se leagă, în special, de
albumina serică.
Concentraţii maxime (medii geometrice) de 5,4 mg/kg şi 20,7 mg/l au fost atinse în mucoasa bronşică,
respectiv în lichidul care tapetează epiteliul alveolelor pulmonare, la 2,2 ore după administrarea unei
doze orale. Concentraţia maximă corespunzătoare în macrofagele alveolare a fost de 56,7 mg/kg. A
fost observată o concentraţie de 1,75 mg/l în lichidul veziculelor cutanate, la 10 ore după administrarea unei
doze intravenoase. În lichidul interstiţial au fost determinate profiluri ale concentraţiei medicamentului
nelegat în funcţie de timp similare celor din plasmă, concentraţia maximă pentru fracţiunea nelegată a fost de
1 mg/l (medie geometrică), atinsă la aproximativ 1,8 ore după administrarea intravenoasă.
Metabolizare
Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi este excretată pe cale renală (aproximativ 40%) şi
biliară/materii fecale (aproximativ 60%) ca medicament nemetabolizat, precum şi sub forma unui compus
sulfonic (M1) şi unui glucuronid (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om, ambii fiind
microbiologic inactivi.
În studii clince de fază I şi în studii in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu alte
medicamente aflate în faza I a biotransformării implicând enzimele citocromului P450. Nu sunt indicii ale
metabolizării oxidative.
Eliminare
Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică al fazei terminale de
aproximativ 12 ore. Valoarea medie a clearance-ului total aparent după o doză de 400 mg este cuprinsă în
intervalul 179-246 ml/minut. După o doză de 400 mg administrată prin perfuzie intravenoasă, recuperarea
din urină a medicamentului nemetabolizat a fost de aproximativ 22%, iar din materiile fecale de aproximativ
26%. Recuperarea dozei (medicament nemetabolizat şi metaboliţi) a totalizat aproximativ 98%, după
administrarea intravenoasă a medicamentului. Clearance-ul renal este cuprins între 24-53 ml/minut, sugerând
o reabsorbţie tubulară parţială a medicamentului la nivelul rinichilor. Administrarea concomitentă a
moxifloxacinei cu ranitidină sau probenecid nu a modificat clearance-ul renal al medicamentului părinte.
Insuficienţă renală
Parametrii farmacocinetici ai moxifloxacinei nu sunt semnificativ modificaţi la pacienţii cu insuficienţă
renală (incluzând clearance-ul creatininei > 20 ml/minut şi 1,73m2).Când funcţia renală se deteriorează,
concentraţia metabolitului M2 (glucuronid) creşte de până la 2,5 ori (la un clearance al creatininei < 30
ml/minut şi 1,73 m2).
Insuficienţă hepatică
Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child-Pugh
A, B), nu se poate face o diferenţă clară a farmacocineticii moxifloxacinei la aceştia comparativ cu voluntarii
sănătoşi. Insuficienţa hepatică a fost asociată cu o expunere plasmatică mai mare la metabolitului M1, în
timp ce expunerea la medicamentul nemetabolizat a fost comparabilă cu cea a voluntarilor sănătoşi.
Experienţa utilizării clinice a moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică este insuficientă.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studii convenţionale cu administrare de doze repetate, moxifloxacina a demonstrat toxicitate hematologică
şi hepatică, la rozătoare şi nerozătoare. La maimuţe au fost observate efecte toxice asupra SNC. Aceste
efecte au survenit după administrarea de doze mari de moxifloxacină sau după un tratament îndelungat.
La câine, dozele orale mari (≥60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥20 mg/l şi au determinat
modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.
După administrare intravenoasă, datele privind toxicitatea sistemică au fost mai pronunţate atunci când
moxifloxacina a fost administrată prin injectare în bolus (45 mg/kg), dar nu au fost observate atunci când
moxifloxacina (40 mg/kg) a fost administrată prin perfuzare lentă timp de 50 minute.
După injectarea intra-arterială, au fost observate modificări inflamatorii implicând ţesutul moale peri-arterial,
sugerând că administrarea intra-arterială a moxifloxacinei trebuie evitată.
Moxifloxacina a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule de la mamifere. În testele in
vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină.
Moxifloxacina nu a fost carcinogenă, într-un studiu de iniţiere/promovare la şobolan.
In vitro, moxifloxacina a demonstrat proprietăţi electrofiziologice cardiace care pot determina prelungirea
intervalului QT, chiar şi la concentraţii mari.
După administrarea intravenoasă a moxifloxacinei la câine (30 mg/kg perfuzate timp de 15 minute, 30
minute sau 60 minute) gradul prelungirii intervalului QT a fost determinat net de durata perfuzării, adică, cu
cât este mai scurt timpul de perfuzare, cu atât este mai pronunţată prelungirea intervalului QT. Nu s-a
constatat o prelungire a intervalului QT, atunci când o doză de 30 mg/kg a fost perfuzată timp de 60 minute.
Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la animale (şobolan, iepure şi maimuţă) arată că
moxifloxacina traversează bariera placentară. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu
au evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă uşor
crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure, dar numai la o doză de
20 mg/kg intravenos, care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a
incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om.
Chinolonele, inclusiv moxifloxacina, sunt cunoscute a produce leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor
majore diartrodiale la animalele imature.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Acetat de sodiu trihidrat
Sulfat de sodiu anhidru
Acid sulfuric (pentru ajustarea pH-ului)
Apă pentru preparate injectabile
6.2 Incompatibilităţi
Următoarele soluţii sunt incompatibile cu soluţia perfuzabilă de moxifloxacină:
Soluţii de clorură de sodiu 10% şi 20%
Soluţiile de hidrogenocarbonat de sodiu 4,2 şi 8,4%
Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menționate la pct. 6.6.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
Stabilitatea chimică şi fizică în utilizare a fost demonstrată pentru 24 de ore, la 25oC.
Din punct de vedere microbiologic, exceptând situaţiile când metoda de deschidere/reconstituire/ diluare
exclude riscul de contaminare microbiologică, medicamentul trebuie utilizat imediat.
Dacă nu este utilizat imediat, responsabilitatea privind durata şi condiţiile de păstrare înainte de utilizare
revine utilizatorului.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A nu se păstra la frigider sau congela.
A se păstra recipientul în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.
Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului deschis/diluat, vezi pct. 6.3.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Moxifloxacina Kabi este ambalat în:
Flacon din polietilenă de joasă densitate (KabiPac), reprezentând ambalajul primar închis cu o capsă
conţinând un disc din cauciuc care permite inserţia acului.
Sau
Pungi din poliolefină (freeflex), având un port de administrare (port de perfuzare) şi un port pentru adăugarea
altor medicamente (port de injectare), constând dintr-un ambalaj primar propriu-zis din polipropilenă şi un
ambalaj exterior de protecţie din aluminiu.
Mărimi de ambalaj
Flacoane din polietilenă (KabiPac): 1, 10, 20, 25 şi 40
Pungi din poliolefine (freeflex): 1, 10, 20, 25 şi 40
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Acest medicament este indicat pentru o singură administrare. Orice cantitate rămasă neutilizată trebuie
aruncată.
Pentru următoarele soluţii perfuzabile s-a dovedit compatibitatea cu moxifloxacina 400 mg/250 ml soluţie
perfuzabilă:
Apă pentru preparate injectabile, clorură de sodiu 0,9%, glucoză 5%/10%, soluţie Ringer, soluţie care
conţine lactat de sodiu (soluţie Hartmann, soluţie Ringer lactat).
Moxifloxacina soluţie perfuzabilă nu trebuie administrat concomitent cu alte medicamente.
Medicamentul nu trebuie utilizat, dacă soluţia conţine particule vizibile sau este tulbure.
Ca urmare a păstrării la temperaturi scăzute poate apărea un precipitat, care se redizolvă la temperatura
camerei. De aceea, nu se recomandă păstrarea soluţiei la temperaturi sub 8o C.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
FRESENIUS KABI ROMANIA SRL
Strada Henri Coandă, Nr. 2,
Oraş Ghimbav, Judeţ Braşov,
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
11511/2019/01-10
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Mai 2014
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Martie 2019
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2023