Monkasta 4 mg comprimate masticabile

Prospect Monkasta 4 mg comprimate masticabile

Producator: KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

Clasa ATC: alte medicamente sistemice pentru tratamentul bolilor obstructive ale căilor

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 5970/2013/01-15 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Monkasta 4 mg comprimate masticabile

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat masticabil conţine montelukast 4 mg (sub formă de montelukast sodic).

Excipient(ţi) cu efect cunoscut:

Fiecare comprimat masticabil conţine aspartam 1,2 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat masticabil.

Comprimate masticabile rotunde, uşor biconvexe, de culoare roz, marmorate, cu margini teşite şi

marcate cu „4” pe o faţă.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Monkasta este indicat în tratament astmului bronşic, ca terapie adjuvantă la pacienţii cu vârsta

cuprinsă între 2 şi 5 ani, cu formă uşoară până la moderată de astm bronşic persistent, care nu sunt

controlaţi în mod corespunzător cu corticosteroizi sub formă inhalatorie şi la care administrarea „la

nevoie” de beta-agonişti cu acţiune de scurtă durată nu asigură un control clinic adecvat al astmului

bronşic.

Monkasta poate reprezenta o alternativă la tratamentul cu corticosteroizi cu administrare inhalatorie în

doză mică, la pacienții cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani, cu astm bronşic persistent, formă uşoară, care

nu au prezentat în antecedente recente crize de astm bronşic grave, care să necesite administrare de

corticosteroizi pe cale orală şi care au demonstrat incapacitatea de utilizare a corticosteroizilor pe cale

inhalatorie (vezi pct. 4.2).

Monkasta este indicat, de asemenea, în profilaxia astmului bronşic începând cu vârsta de 2 ani şi peste,

a cărui componentă predominantă este bronhoconstricţia indusă de efortul fizic.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Acest medicament trebuie administrat la copii sub supravegherea unui adult.

Doza recomandată pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 2 ani și 5 ani este de un comprimat masticabil

de 4 mg pe zi, administrat seara. Dacă se administrează împreună cu alimentele, Monkasta trebuie

administrat cu o oră înainte sau 2 ore după masă. Nu este necesară ajustarea dozei în cadrul acestei

grupe de vârstă.

Recomandări generale

Efectul terapeutic al Monkasta asupra parametrilor de control ai astmului bronşic apare în decursul

primei zile de tratament. Pacienţii trebuie sfătuiţi să continue tratamentul cu Monkasta atât în perioada

în care astmul bronşic este controlat, cât şi în timpul perioadelor de agravare ale astmului bronşic.

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu insuficienţă renală sau la cei cu insuficienţă hepatică

uşoară până la moderată. Nu sunt disponibile date la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. Doza este

aceeaşi pentru pacienţii de sex masculin şi cei de sex feminin.

Monkasta ca opţiune de tratament alternativ la corticosteroizi în doze mici, administraţi pe cale

inhalatorie pentru astmul bronşic persistent formă uşoară

Montelukast nu este recomandat în monoterapie la pacienţii cu astm bronşic persistent, formă moderată.

Utilizarea montelukastului ca opţiune de tratament alternativ la corticosteroizi în doze mici, administraţi

pe cale inhalatorie la copiii cu astm bronşic persistent, formă uşoară, trebuie luată în considerare numai

la pacienţii fără antecedente recente de crize de astm bronşic grave, care să necesite administrare de

corticosteroizi pe cale orală şi care au demonstrat incapacitatea de a utiliza corticosteroizi pe cale

inhalatorie (vezi pct. 4.1). Astmul bronşic persistent, în formă uşoară, este definit prin simptome

astmatice mai frecvente decât o dată pe săptămână, dar mai rar decât o dată pe zi şi simptome nocturne

mai mult de două ori pe lună, dar mai rare decât o dată pe săptămână, cu funcţie pulmonară normală

între episoade. Dacă la consultul medical nu se constată un control satisfăcător al astmului (de obicei

după o lună de tratament), trebuie evaluată necesitatea unei terapii antiinflamatorii suplimentare sau

diferite. Pacienţii cu astm bronşic trebuie evaluaţi periodic.

Monkasta ca profilaxie a astmului bronşic la copiii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani, a cărui

componentă predominantă este bronhoconstricţia indusă de efortul fizic.

La copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani, bronhoconstricţia indusă de efortul fizic poate fi manifestarea

principală a unui astm bronşic persistent care necesită tratament cu corticosteroizi pe cale inhalatorie.

Pacienţii trebuie evaluaţi clinic după 2 până la 4 săptămâni de tratament cu montelukast. Dacă nu se

obţine un răspuns clinic satisfăcător, trebuie luată în considerare o terapie adiţională sau diferită.

Tratamentul cu Monkasta în raport cu alte tratamente pentru astmul bronşic

Când tratamentul cu Monkasta este utilizat ca terapie asociată la corticosteroizii administraţi inhalator,

Monkasta nu trebuie înlocuit brusc cu tratamentul cu corticosteroizi administraţi pe cale

inhalatorie (vezi pct. 4.4).

Pentru adolescenţii cu vârsta mai mare de 15 ani şi adulţi sunt disponibile comprimate filmate de

10 mg.

Copii și adolescenți

Nu administrați Monkasta comprimate masticabile la copii cu vârstă mai mică de 2 ani. Siguranța și

eficacitatea montelukast comprimate masticabile de 4 mg la copiii cu vârsta sub 2 ani nu a fost

stabilită.

Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani sunt disponibile comprimate masticabile de 5 mg.

Pentru copiii care au probleme la administrarea comprimatelor masticabile, medicamentul este

disponibil sub formă de granule.

Mod de administrare

Administrare orală.

Comprimatele trebuie masticate înainte de înghițire.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Pacienţii trebuie sfătuiţi să nu utilizeze niciodată montelukast administrat oral pentru tratamentul

crizelor de astm bronşic şi să aibă la îndemână medicaţia de urgenţă corespunzătoare. În cazul apariţiei

unei crize de astm bronşic, trebuie utilizat un beta-agonist inhalator cu acţiune de scurtă durată. Dacă

au nevoie de mai multe inhalaţii de beta-agonist cu acţiune de scurtă durată decât utilizează de obicei,

pacienţii trebuie să ceară sfatul medicului curant cât mai repede posibil.

Montelukast nu trebuie înlocuit brusc cu corticosteroizi administraţi pe cale inhalatorie sau orală.

Nu există date care să demonstreze că dozele de corticosteroizi administraţi pe cale orală pot fi reduse

în cazul administrării în asociere cu montelukast.

Pacienţii trataţi cu medicamente antiastmatice, incluzând montelukast, pot prezenta, în cazuri rare,

eozinofilie sistemică, uneori prezentând caracteristicile clinice ale vasculitei din sindromul

Churg-Strauss, o afecţiune tratată frecvent cu corticosteroizi administraţi sistemic. Aceste cazuri au

fost asociate, uneori, cu reducerea sau întreruperea tratamentului cu corticosteroid administrat oral. Cu

toate că nu a fost stabilită o relație cauzală cu antagoniştii receptorilor de leukotriene, medicii trebuie

să fie atenţi la pacienţii la care apar: eozinofilie, vasculită cu erupţii cutanate tranzitorii, agravare a

simptomatologiei pulmonare, complicaţii cardiace şi/sau neuropatie. Pacienţii care prezintă aceste

simptome trebuie reevaluaţi, iar schemele lor de tratament trebuie analizate.

Tratamentul cu montelukast nu modifică necesitatea pacienților cu astm bronșic sensibil la acid

acetilsalicilic de a evita administrarea de acid acetilsalicilic și alte medicamente antiinflamatoare

nesteroidiene.

Evenimente neuropsihice, cum ar fi modificări comportamentale, depresie și suicid, au fost

raportate la toate grupele de vârstă care iau montelukast (vezi pct. 4.8). Simptomele pot fi

grave și pot continua dacă tratamentul nu este întrerupt. Prin urmare, tratamentul cu

montelukast trebuie întrerupt dacă apar simptome neuropsihice în timpul tratamentului.

Sfătuiți pacienții și/sau persoanele care îi îngrijesc să fie atenți la evenimentele neuropsihice

și instruiți-i să își anunțe medicul dacă apar aceste modificări de comportament.

Informaţii speciale cu privire la unele componente

Acest medicament conţine aspartam 1,2 mg în fiecare comprimat masticabil. Aspartamul reprezintă o

sursă de fenilalanină. Poate fi dăunător pentru pacienții cu fenilcetonurie (FCU), o afecțiune genetică

rară, în care se produce acumulare de fenilalanină, deoarece organismul nu o poate elimina adecvat.

Acest medicament conține sodiu sub 1 mmol (23 mg) per comprimat masticabil, adică poate fi

considerat „fără sodiu”.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Montelukast poate fi administrat concomitent cu alte medicamente utilizate în mod curent pentru

profilaxia şi tratamentul cronic al astmului bronşic. În studiile privind interacţiunile medicamentoase,

doza clinică recomandată de montelukast nu a determinat efecte importante clinic asupra

farmacocineticii următoarelor medicamente: teofilină, prednison, prednisolon, contraceptive orale

(etinilestradiol/noretindronă 35/1), terfenadină, digoxină şi warfarină.

Aria de sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) pentru montelukast a scăzut cu

aproximativ 40% la subiecţii la care s-a administrat tratament concomitent cu fenobarbital. Deoarece

montelukast este metabolizat prin intermediul CYP 3A4, 2C8 şi 2C9, trebuie luate măsuri de

precauţie, în special la copii, în cazul administrării concomitente cu inductori ai CYP 3A4, 2C8 şi

2C9, cum sunt fenitoină, fenobarbital şi rifampicină.

Studiile in vitro au evidenţiat că montelukast este un inhibitor puternic al CYP 2C8. Cu toate acestea,

datele dintr-un studiu clinic de interacţiune medicamentoasă, în cadrul căruia s-au utilizat montelukast

şi rosiglitazonă (un substrat reprezentativ al medicamentelor metabolizate în principal prin intermediul

CYP 2C8) au demonstrat că montelukast nu inhibă in vivo CYP 2C8. Ca urmare, nu se anticipează ca

montelukast să influenţeze semnificativ metabolizarea medicamentelor care se realizează prin

intermediul acestei enzime (de exemplu: paclitaxel, rosiglitazonă şi repaglinidă).

Studiile in vitro au evidențiat că montelukast este un substrat al CYP 2C8, și într-o măsură mai puțin

semnificativă, substrat al CYP 2C9 și CYP 3A4. Într-un studiu clinic de interacțiune medicamentoasă

în care s-a utilizat montelukast și gemfibrozil (un inhibitor al CYP 2C8 și CYP 2C9) gemfibrozilul a

crescut concentraţia plasmatică a montelukast de 4,4 ori. Nu este necesară ajustarea de rutină a dozei

de montelukast la administrarea concomitentă cu gemfibrozil sau alți inhibitori puternici ai CYP 2C8,

dar medicul trebuie să fie conștient de creșterea potențială a reacțiilor adverse.

Pe baza datelor obținute in vitro, nu sunt anticipate interacțiuni medicamentoase clinic importante cu

inhibitori mai puţin puternici ai CYP2C8 (de exemplu, trimetoprim). Administrarea concomitentă de

montelukast şi itraconazol, un inhibitor puternic al CYP3A4, a determinat o creștere nesemnificativă

a concentraţiei plasmatice de montelukast.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Studiile la animale nu indică efecte nocive asupra sarcinii sau dezvoltării embrionare/fetale.

Datele disponibile din studiile de cohortă prospective și retrospective publicate, care au evaluat

prezența defectelor congenitale majore în cazul utilizării montelukastului la femei gravide, nu au

stabilit existența unui risc asociat utilizării medicamentului. Studiile disponibile au limitări

metodologice, incluzând dimensiunea mică a eșantionului, colectarea datelor retrospective în unele

cazuri și grupuri de comparaţie nepotrivite.

Monkasta nu trebuie utilizat în timpul sarcinii cu excepţia cazului în care se consideră că este absolut

necesar.

Alăptare

Studiile la şobolan au evidenţiat că montelukast este excretat în lapte (vezi pct. 5.3). Nu se cunoaşte

dacă metaboliții montelukastului sunt excretați în laptele matern uman.

Monkasta nu trebuie utilizat la femei care alăptează, cu excepţia cazului în care se consideră că este

absolut necesar.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Monkasta afectează puțin sau deloc capacitatea pacienţilor de a conduce vehicule sau de a folosi

utilaje. Cu toate acestea, în cazuri foarte rare, pacienţii au raportat somnolenţă sau ameţeli.

4.8 Reacţii adverse

Montelukast a fost evaluat în studii clinice la pacienți cu astm bronșic persistent după cum urmează:

  • comprimate filmate de 10 mg la aproximativ 4 000 pacienţi adulţi şi adolescenţi cu vârsta de

15 ani şi peste

  • comprimate masticabile de 5 mg la aproximativ 1 750 pacienţi copii cu astm bronşic cu vârsta

cuprinsă între 6 ani până la 14 ani

  • comprimate masticabile de 4 mg la 851 pacienţi copii cu vârsta cuprinsă între 2 până la 5 ani.

Montelukast a fost evaluat într-un studiu clinic la pacienți cu astm bronșic intermitent, în doză de 4 mg

sub formă de granule și comprimate masticabile, administrate la 1 038 copii cu vârsta de la 6 luni până

la 5 ani.

În studiile clinice efectuate la pacienţi trataţi cu montelukast, au fost raportate frecvent (>1/100 ,

<1/10) şi cu o incidenţă mai mare decât la pacienţii la care s-a administrat placebo, următoarele reacţii

adverse legate de administrarea medicamentului:

Aparate, sisteme şi Pacienți adulţi şi Pacienți copii şi Pacienți copii cu

organe adolescenţi cu adolescenţi cu vârsta vârsta cuprinsă între

vârsta de 15 ani şi cuprinsă între 6 şi 14 2 şi 5 ani (un studiu

peste (două studii ani (un studiu clinic clinic cu durata de 12

clinice cu durata de cu durata de 8 săptămâni; n=461) (un

12 săptămâni; săptămâni; n=201) studiu clinic cu durata

n=795) (două studii clinice cu de 48 săptămâni;

durata de 56 n=278)

săptămâni; n=615)

Tulburări ale cefalee cefalee

sistemului nervos

Tulburări gastro- dureri abdominale dureri abdominale

intestinale

Tulburări generale şi sete

la nivelul locului de

administrare

Profilul de siguranţă nu s-a modificat în studiile, clinice care au inclus un număr limitat de pacienţi, la

care tratamentul a fost prelungit, până la 2 ani pentru adulţi şi până la 12 luni pentru copii şi

adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani.

În total, 502 pacienţi copii cu vârsta cuprinsă între 2 şi 5 ani au fost trataţi cu montelukast pentru o

perioadă de cel puţin 3 luni, 338 copii, pentru o perioadă de 6 luni sau mai mult şi 534 copii, pentru o

perioadă de 12 luni sau mai mult. În cazul tratamentului prelungit, profilul de siguranţă nu a fost

modificat la aceşti pacienţi.

Lista reacțiilor adverse sub formă de tabel

Reacţiile adverse raportate după punerea pe piaţă sunt prezentate în tabelul de mai jos, în funcţie de

clasificarea pe aparate, sisteme şi organe şi de reacţia adversă specifică. Categoriile de frecvenţă au fost

estimate pe baza studiilor clinice relevante.

Aparate, sisteme şi organe Categorie de Reacţie adversă

frecvenţă*

Infecţii şi infestări Foarte frecvente infecţie a tractului respirator superior†

Tulburări hematologice şi Rare tendinţă crescută de sângerare

limfatice

Foarte rare trombocitopenie

Tulburări ale sistemului imunitar Mai puţin frecvente reacţii de hipersensibilitate, incluzând

anafilaxie

Foarte rare infiltrate hepatice cu eozinofile

Tulburări psihice Mai puţin frecvente tulburări ale viselor, incluzând coşmaruri,

insomnie, somnambulism, anxietate,

incluzând comportament agresiv sau

ostilitate, depresie, hiperactivitate

psihomotorie (inclusiv iritabilitate,

agitație, tremor§)

Rare tulburări ale atenției, tulburări de memorie,

ticuri

Foarte rare halucinaţii, dezorientare, idei şi

comportament suicidar, simptome obsesiv-

compulsive, disfemie

Tulburări ale sistemului nervos Mai puţin frecvente ameţeli, somnolenţă,

parestezie/hipoestezie, crize convulsive

Tulburări cardiace Rare palpitaţii

Tulburări respiratorii, toracice şi Mai puţin frecvente epistaxis

mediastinale

Foarte rare sindrom Churg-Strauss (CSS) (vezi pct.

4.4)

Foarte rare eozinofilie pulmonară

Tulburări gastro-intestinale Frecvente diaree‡, greaţă‡, vărsături‡

Mai puţin frecvente xerostomie, dispepsie

Tulburări hepatobiliare Frecvente creşterea concentraţiilor plasmatice ale

transaminazelor hepatice (ALT, AST)

Foarte rare hepatită (incluzând colestatică,

hepatocelulară şi cu leziuni hepatice mixte)

Afecţiuni cutanate şi ale Frecvente erupţie cutanată tranzitorie‡

ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente echimoze, urticarie, prurit

Rare angioedem

Foarte rare eritem nodos, eritem polimorf

Tulburări musculo-scheletice şi Mai puţin frecvente artralgie, mialgie, inclusiv crampe

ale ţesutului conjunctiv musculare

Tulburări renale şi ale căilor Mai puţin frecvente enurezis la copii

urinare

Tulburări generale şi la nivelul Frecvente pirexie‡

locului de administrare

Mai puţin frecvente Astenie/fatigabilitate, stare generală de

rău, edem

*Reacţiile adverse clasificate în următoarele grupe, în funcţie de frecvenţă, după incidența de raportare

în baza de date cu studiile clinice: foarte frecvente ( 1/10), frecvente ( 1/100 şi < 1/10), mai puţin

frecvente ( 1/1 000 şi < 1/100), rare ( 1/10 000 şi < 1/1 000), foarte rare (< 1/10 000).

† Această reacție adversă, raportată ca foarte frecventă la pacienții din grupul de tratament cu

montelukast, a fost raportată ca foarte frecventă și la pacienții din grupul placebo în studiile clinice.

‡ Această reacție adversă, raportată ca frecventă la pacienții din grupul de tratament cu montelukast,

a fost raportată ca frecventă și la pacienții din grupul placebo în studiile clinice.

§ Categorie de frecvență: rară.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO

e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

4.9 Supradozaj

În studiile pentru astm bronşic cronic, montelukast a fost administrat pacienţilor adulţi timp de

22 săptămâni, în doze de până la 200 mg pe zi, iar în studiile de scurtă durată, a fost administrat timp

de aproximativ o săptămână, în doze de până la 900 mg pe zi, fără apariţia reacţiilor adverse

importante din punct de vedere clinic.

În perioada după punerea pe piaţă a medicamentului şi în studii clinice cu montelukast au fost

raportate cazuri de supradozaj acut. Acestea includ raportări la adulţi, adolescenţi şi copii cu o doză de

până la 1 000 mg (aproximativ 61 mg/kg la un copil cu vârsta de 42 luni). Observaţiile clinice şi de

laborator au fost în concordanţă cu profilul de siguranţă constatat la pacienţi adulţi, adolescenţi şi

copii. În majoritatea cazurilor de supradozaj nu s-au raportat reacţii adverse.

Simptome ale supradozării

Reacţiile adverse cel mai frecvent observate au fost în concordanţă cu profilul de siguranţă al

montelukastului şi au inclus dureri abdominale, somnolenţă, sete, cefalee, vărsături şi hiperactivitate

psihomotorie.

Tratament

Nu există informații specifice privind tratamentul supradozajului cu montelukast. Nu se cunoaşte dacă

montelukast este dializabil prin dializă peritoneală sau hemodializă.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: alte medicamente sistemice pentru tratamentul bolilor obstructive ale căilor

respiratorii, antagonişti ai receptorilor de leucotriene, codul ATC: R03DC03.

Mecanism de acţiune

Cisteinil-leucotrienele (LTC , LTD , LTE ) sunt eicosanoide inflamatoare puternice, eliberate de

4 4 4

diverse celule, incluzând mastocite şi eozinofile. Aceşti mediatori pro-astmatici importanţi se leagă de

receptorii de cisteinil-leukotriene (CysLT) din căile respiratorii la om şi determină efecte asupra

acestora, incluzând bronhoconstricţie, secreţie nazală, permeabilitate vasculară şi atragere de

eozinofile.

Efecte farmacodinamice

Montelukast este o substanţă activă orală care se leagă cu afinitate şi selectivitate mare de receptorul

CysLT . În studii clinice, montelukast administrat în doze mici, cum sunt cele de 5 mg, inhibă

bronhoconstricţia determinată de inhalarea LTD . Bronhodilataţia a fost observată la 2 ore de la

administrarea orală. Efectul bronhodilatator determinat de un beta-agonist a fost aditiv celui produs de

montelukast. Tratamentul cu montelukast a inhibat atât faza precoce, cât şi cea tardivă, a

bronhoconstricţiei datorată stimulării antigenice. Comparativ cu placebo, tratamentul cu montelukast

la pacienţi adulţi şi copii a scăzut numărul eozinofilelor din sângele periferic. Într-un studiu clinic

separat, tratamentul cu montelukast a scăzut semnificativ numărul eozinofilelor din căile respiratorii

(evaluate în spută). La pacienţii copii şi adolescenţi cu vârsta cuprinsă între 2 şi 14 ani, montelukast

comparativ cu placebo a îmbunătăţit controlul clinic al astmului bronşic concomitent cu reducerea

numărului de eozinofile din sângele periferic.

Eficacitate şi siguranţă clinică

În studii clinice la adulţi, montelukast 10 mg administrat o dată pe zi a demonstrat, comparativ cu

placebo, îmbunătăţiri semnificative ale FEV matinal (modificare faţă de valoarea iniţială 10,4%

comparativ cu 2,7%), debitului expirator maxim (PEFR) înainte de prânz (a.m.) (modificare faţă de

valoarea iniţială 24,5 l/min comparativ cu 3,3 l/min) şi o reducere semnificativă a utilizării totale de

beta-agonişti (modificare faţă de valoarea iniţială -26,1% comparativ cu -4,6%). Îmbunătăţirea

scorurilor simptomelor astmatice diurne şi nocturne, raportate de către pacient, a fost semnificativ mai

bună comparativ cu placebo.

Studii clinice efectuate la adulţi au demonstrat capacitatea montelukastului de a avea efect aditiv cu

efectul clinic al corticosteroizilor administraţi pe cale inhalatorie (modificare % faţă de valoarea

iniţială a FEV pentru beclometazona administrată inhalator plus montelukast comparativ cu

administrarea de beclometazonă: 5,43% comparativ cu 1,04%; utilizarea de beta-agonist: -8,70%

comparativ cu 2,64%). Comparativ cu beclometazona administrată pe cale inhalatorie (200 μg de două

ori pe zi cu ajutorul unui dispozitiv tip spacer), montelukast a demonstrat un răspuns iniţial mai rapid,

cu toate că pentru toată durata celor 12 săptămâni de studiu, beclometazona a prezentat un efect

terapeutic global mai bun (modificare % faţă de valoarea iniţială a FEV pentru montelukast

comparativ cu beclometazonă: 7,49% comparativ cu 13,3%; utilizarea de beta-agonist: -28,28%

comparativ cu -43,89%). Cu toate acestea, un procent mare de pacienţi trataţi cu montelukast au

prezentat răspuns clinic similar cu cei trataţi cu beclometazonă (de exemplu, 50% din pacienţii trataţi

cu beclometazonă au prezentat o îmbunătăţire a FEV cu aproximativ 11% sau mai mult faţă de

valoarea iniţială, în timp ce aproximativ 42% din pacienţii trataţi cu montelukast au obţinut acelaşi

răspuns).

Într-un studiu clinic cu durata de 12 săptămâni, placebo-controlat la pacienţi copii cu vârsta cuprinsă

între 2 şi 5 ani, administrarea de montelukast 4 mg o dată pe zi a îmbunătăţit parametrii de control ai

astmului bronşic, comparativ cu placebo, indiferent de terapia concomitentă de control (corticosteroizi

administraţi pe cale inhalatorie/nebulizaţi sau cromoglicat de sodiu administrat inhalator/nebulizat).

60% dintre pacienţi nu au utilizat tratament de control. Montelukast a ameliorat simptomatologia

diurnă (incluzând tusea, wheezingul, tulburările de respiraţie şi limitarea activităţii) şi

simptomatologia nocturnă, comparativ cu placebo. Montelukast a redus, de asemenea, utilizarea „la

nevoie” de beta-agonist şi necesitatea administrării în urgenţă a unui corticosteroid, datorită agravării

astmului bronşic, comparativ cu placebo. Pacienţii cărora li s-a administrat montelukast, au prezentat

mai multe zile fără simptome de astm bronşic decât cei care au utilizat placebo. Efectul tratamentului a

apărut după prima doză.

Într-un studiu clinic cu durata de 12 luni, placebo-controlat, la pacienţi copii cu vârsta cuprinsă între 2

şi 5 ani cu astm bronşic formă uşoară, cu episoade de exacerbare, montelukast 4 mg administrat o dată

pe zi, a redus semnificativ (p ≤ 0.001) rata anuală a episoadelor de exacerbare astmatică (EE),

comparativ cu placebo (1,60 EE, respectiv, 2,34 EE), [EE definit ca ≥ 3 zile consecutive cu simptome

pe timp de zi, care au necesitat utilizarea unui beta-agonist sau corticosteroid (oral sau inhalator), sau

spitalizare pentru astm bronşic]. Reducerea procentuală a ratei anuale a EE a fost de 31,9%, cu un IÎ

de 95% din 16,9, 44,1.

Într-un studiu placebo-controlat la copii cu vârsta de 6 luni până la 5 ani cu astm bronşic formă

intermitentă, fără formă persistentă de astm bronşic, tratamentul cu montelukast a fost administrat

timp de 12 luni, fie în doză zilnică unică de 4 mg, fie în perioade de terapie de câte 12 zile, iniţiate la

debutul fiecărui episod simptomatic de astm bronşic intermitent. Nu au fost observate diferenţe

semnificative între pacienţii trataţi cu montelukast 4 mg sau placebo, în ceea ce priveşte numărul

episoadelor de astm bronşic, care au culminat cu o criză de astm bronşic, definită ca episod de astm

bronşic ce necesită îngrijire medicală, de exemplu, vizită neprogramată la cabinetul medical, cameră

de gardă a unui spital de urgenţă sau tratament cu un corticosteroid pe cale orală, intravenoasă sau

intramusculară.

Într-un studiu clinic cu durata de 8 săptămâni, efectuat la pacienţi copii şi adolescenţi cu vârsta

cuprinsă între 6 şi 14 ani, montelukast 5 mg administrat o dată pe zi a îmbunătăţit semnificativ funcţia

respiratorie, comparativ cu placebo (8,71% modificare faţă de valoarea iniţială a FEV comparativ cu

4,16%; 27,9 l/min modificare faţă de valoarea iniţială a PEFR a.m. comparativ cu 17,8 l/min) şi a

redus utilizarea de beta-agonişti „la nevoie” (-11,7% modificare faţă de valoarea iniţială, comparativ

cu +8,2%).

Într-un studiu clinic cu durata de 12 luni, în care a fost comparată eficacitatea montelukast față de

fluticazonă, administrată inhalator, asupra funcţiei respiratorii la pacienţi copii, cu vârsta cuprinsă între

6 şi 14 ani, cu astm bronşic persistent, formă uşoară, montelukast nu s-a dovedit inferior fluticazonei

în creşterea proporţiei zilelor fără simptome astmatice (RFDs). În medie, în perioada celor 12 luni de

tratament, proporţia RFDs a crescut de la 61,6 până la 84,0 în grupul tratat cu montelukast, faţă de

60,9 până la 86,7, în grupul tratat cu fluticazonă. Diferenţa dintre grupuri privind creşterea medie a

procentului zilelor fără simptome de astm, utilizând metoda celor mai mici pătrate (LS), a fost

semnificativă statistic (-2,8 cu un IÎ 95% de -4,7, -0,9), dar în limita predefinită pentru a nu fi

inferioară din punct de vedere clinic. De asemenea, atât montelukast cât şi fluticazona au îmbunătăţit

controlul astmatic asupra parametrilor secundari evaluaţi după perioada de tratament de 12 luni:

FEV a crescut de la 1,83 l la 2,09 l în grupul tratat cu montelukast, şi de la 1,85 l, la 2,14 l, în grupul

tratate cu fluticazonă. Diferenţa dintre grupuri privind creşterea medie a FEV utilizând metoda celor

mai mici pătrate (LS) a fost de -0,02 l cu IÎ de 95% din -0,06, 0,02. Creşterea procentuală medie de la

valorile bazale ale FEV a fost de 0,6% în grupul tratat cu montelukast, şi de 2,7% în grupul tratat cu

fluticazonă. Diferenţa modificărilor procentuale medii ale FEV faţă de valoarea iniţială, utilizând

metoda LS, a fost de -2,2% cu IÎ de 95% din -3,6, -0,7.

Proporţia zilelor de utilizare a unui beta-agonist a scăzut de la 38,0 până la 15,4 în grupul tratat cu

montelukast, şi de la 38,5 până la 12,8 în grupul tratat cu fluticazonă. Diferenţa dintre grupuri privind

procentul de zile în care s-au utilizat beta-agonişti, utilizând metoda celor mai mici pătrate (LS), a fost

de 2,7 cu IÎ de 95% din 0,9, 4,5.

Proporţia de pacienţi cu crize de astm bronşic (criza de astm bronşic fiind definită ca o perioadă de

agravare a astmului bronşic ce necesită tratament cu steroizi pe cale orală, vizite neprevăzute la medic,

la un serviciu de urgenţe sau spitalizare) a fost de 32,2 în grupul tratat cu montelukast, şi de 25,6 în

grupul tratat cu fluticazonă; riscul relativ (cu IÎ 95%) a fost egal cu 1,38 (1,04, 1,84).

Proporţia pacienţilor care au utilizat un corticosteroid sistemic (în principal pe cale orală) în perioada

studiului, a fost de 17,8% în grupul tratat cu montelukast, şi de 10,5% în grupul tratat cu fluticazonă.

Diferenţa între grupuri, utilizând metoda celor mai mici pătrate (LS), a fost de 7,3% cu IÎ de 95% din

2,9; 11,7.

Într-un studiu clinic de 12 săptămâni la pacienţi adulţi a fost demonstrată o reducere semnificativă a

bronhoconstricţiei indusă de efort (BIE) (scăderea maximă a FEV a fost de 22,33% în grupul tratat cu

montelukast, şi de 32,40% în grupul placebo; timpul de recuperare a 5% din valorile de bază ale FEV

a fost 44,22 minute, respectiv 60,64 minute). Acest efect a fost constant pe tot parcursul perioadei

celor 12 săptămâni de studiu. Reducerea BIE a fost, de asemenea, demonstrată înt-un studiu clinic pe o

perioadă scurtă, la pacienţi copii cu vârsta cuprinsă între 6 şi 14 ani (scăderea maximă a FEV a fost de

18,27%, comparativ cu 26,11%; timpul de recuperare a 5% din valorile de bază ale FEV a fost de

17,76 minute, comparativ cu 27,98 minute). Acest efect a fost demonstrat în ambele studii, după prima

zi de tratament.

La pacienţi cu astm bronşic indus de acidul acetilsalicilic, trataţi cu corticosteroizi administraţi

inhalator şi/sau oral, asocierea tratamentului cu montelukast, comparativ cu placebo, a determinat o

îmbunătăţire semnificativă a controlului astmului bronşic (8,55% modificare a FEV faţă de valoarea

iniţială, comparativ cu -1,74% şi -27,78% scădere a utilizării totale de beta-agonişti, faţă de valoarea

iniţială, comparativ cu 2,09%).

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

După administrarea orală, montelukast este absorbit rapid. La adult, în condiţii de repaus alimentar,

pentru comprimatul filmat de 10 mg, concentraţia plasmatică maximă (C ) este atinsă la 3 ore (T )

max max

după administrare. Biodisponibilitatea medie după administrare orală este 64%. Biodisponibilitatea

după administrare orală şi C nu sunt influenţate de un prânz standard. Siguranţa şi eficacitatea au

max

fost demonstrate în studii clinice, în cadrul cărora comprimatul filmat de 10 mg a fost administrat

indiferent de orarul meselor.

În cazul comprimatelor masticabile de 5 mg, C este atinsă la 2 ore după administrare la adulţi în

max

condiţii de repaus alimentar. Biodisponibilitatea medie este de 73% şi scade la 63% după o masă

standard.

După administrarea unui comprimat masticabil de 4 mg la pacienţii copii în vârstă cuprinsă între 2 şi

5 ani, în condiţii de repaus alimentar, C este atinsă la 2 ore după administrare. C mediu este cu

max max

66% mai mare, iar C mediu este mai mică decât la adulţii în tratament cu un comprimat de 10 mg.

min

Distribuţie

Montelukastul se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de peste 99%. Volumul aparent de

distribuţie al montelukastului la starea de echilibru este de 8-11 litri. Studiile efectuate la şobolan cu

montelukast marcat radioactiv arată o traversare minimă a barierei hematoencefalice. În plus, la 24 ore

după administrare, concentraţiile substanţei marcate radioactiv au fost minime în toate celelalte

ţesuturi.

Metabolizare

Montelukast este metabolizat în proporţie mare. În studiile în care s-au administrat doze terapeutice, la

starea de echilibru, concentraţiile plasmatice ale metaboliţilor montelukastului sunt nedetectabile, atât

la adulţi, cât şi la copii şi adolescenţi.

Citocromul P450 2C8 este enzima majoră în metabolismul montelukastului. În plus, CYP 3A4 și 2C9

pot avea o contribuție minoră, deși itraconazolul, un inhibitor al CYP 3A4, a demonstrat că nu

modifică variabilele farmacocinetice ale montelukastului la subiecții sănătoși cărora li s-a administrat

zilnic 10 mg montelukast. Pe baza studiilor efectuate in vitro , utilizând microzomi hepatici umani, s-a

constatat că izoenzimele 3A4, 2C9,1A2, 2A6, 2C19 sau 2D6 ale citocromului P450 nu sunt inhibate

de montelukast, la concentraţiile plasmatice terapeutice. Contribuţia metaboliţilor la efectul terapeutic

al montelukastului este minimă.

Eliminare

Clearance-ul plasmatic mediu al montelukastului este 45 ml/min, la adultul sănătos. După

administrarea orală a unei doze de montelukast marcat radioactiv, 86% din radioactivitate s-a regăsit

în materiile fecale, într-un interval de 5 zile şi < 0,2% s-a regăsit în urină. Coroborat cu

biodisponibilitatea orală estimată a montelukastului, aceasta indică o eliminare aproape exclusivă a

montelukastului şi a metaboliţilor săi pe cale biliară.

Grupe speciale de pacienţi

Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţi vârstnici sau la pacienţii cu insuficienţă hepatică uşoară

spre moderată. Nu s-au realizat studii clinice la pacienţi cu insuficienţă renală. Deoarece

montelukastul şi metaboliţii săi sunt eliminaţi pe cale biliară, nu se consideră necesară ajustarea dozei

la pacienţii cu insuficienţă renală. Nu există date privind farmacocinetica montelukastului la pacienţii

cu insuficienţă hepatică severă (scor Child-Pugh > 9).

La administrarea unor doze mari de montelukast (mai mari de 20 de ori şi de 60 de ori comparativ cu

doza recomandată la adult), a fost observată o scădere a concentraţiei plasmatice de teofilină. Acest

efect nu a fost observat la administrarea dozei recomandate de 10 mg o dată pe zi.

5.3 Date preclinice de siguranţă

În studii privind toxicitatea la animale, au fost observate modificări biochimice minore ale

valorilor serice ale ALT, glucozei, fosforului şi trigliceridelor, care au fost de fapt tranzitorii. La

animale, semnele de toxicitate au fost creşterea secreţiei de salivă, simptome gastrointestinale, scaune

moi şi dezechilibru ionic. Acestea au apărut la doze care au determinat o expunere sistemică crescută

> 17 ori comparativ cu expunerea sistemică observată la administrarea de doze clinice. La maimuţe,

reacţiile adverse au apărut la doze de 150 mg/kg/zi (> 232 ori expunerea sistemică observată la doze

clinice). În studiile clinice la animale, montelukast nu a afectat fertilitatea sau performanţa

reproductivă la expunerea sistemică, care a depăşit cu mai mult de 24 ori expunerea sistemică

observată la administrarea de doze clinice. Într-un studiu clinic asupra fertilităţii, efectuat la femelele

de şobolan, a fost observată o scădere uşoară a greutăţii corporale a puilor acestora, la doze de

200 mg/kg/zi (> 69 ori expunerea sistemică clinică). În studiile clinice efectuate la iepuri, a fost

observată o incidenţă mai mare a osificării incomplete, comparativ cu animalele din lotul de control, la

o expunere sistemică > 24 ori expunerea sistemică observată la administrarea de doze clinice. Nu au

fost observate modificări la şobolani. S-a demonstrat că montelukast traversează bariera placentară şi

este excretat în laptele animalelor.

Nu s-au înregistrat decese ca urmare a administrării orale de montelukast sodic, în doză unică de până

la 5 000 mg/kg la şoareci şi şobolani (15 000 mg/m2 şi 30 000 mg/m2 la şoareci, respectiv şobolani),

reprezentând doza maximă testată. Această doză este echivalentă cu de 25 000 ori doza zilnică

recomandată la om (adult) (pe baza greutăţii unui pacient adult de 50 kg).

La şoareci, montelukast nu a determinat fototoxicitate pentru UVA, UVB sau spectrul luminii vizibile,

la doze de până la 500 mg/kg/zi (aproximativ > 200 ori expunerea sistemică).

În testele efectuate in vitro şi in vivo la speciile de rozătoare, montelukast nu s-a dovedit nici

mutagen, nici carcinogen.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Manitol (E421)

Celuloză microcristalină

Croscarmeloză sodică

Hidroxipropilceluloză

Aspartam (E951)

Oxid roşu de fer (E172)

Aromă de cireşe negre (conţine, de asemenea, gliceriltriacetat (E1518))

Stearat de magneziu

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Blistere din OPA-Al-PVC//Al: cutie cu 7, 10, 14, 20, 28, 30, 49, 50, 56, 84, 90, 98, 100, 140 sau 200

comprimate masticabile într-o cutie.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

5970/2013/01

5970/2013/02

5970/2013/03

5970/2013/04

5970/2013/05

5970/2013/06

5970/2013/07

5970/2013/08

5970/2013/09

5970/2013/10

5970/2013/11

5970/2013/12

5970/2013/13

5970/2013/14

5970/2013/15

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: Aprilie 2011

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2013

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Mai 2024

Mergi direct la...

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Montelukast Arena 4 mg comprimate masticabile

Montelukast Arena 5 mg comprimate masticabile

Montelukast Arena 10 mg comprimate filmate

Montelukast Teva 4 mg comprimate masticabile

Montelukast Teva 10 mg comprimate filmate

Singulair 4 mg granule

Monkasta 5 mg comprimate masticabile

Monkasta 10 mg comprimate filmate

Singulair 4 mg comprimate masticabile

Montelukast Gemax Pharma 10 mg comprimate filmate

Singulair 5 mg comprimate masticabile

Singulair 10 mg comprimate filmate

Informații importante:

Informațiile prezentate pe acest site sunt cu titlu informativ și nu înlocuiesc recomandările, diagnosticul sau tratamentul oferit de medicul sau farmacistul dumneavoastră.

Prospectele medicamentelor sunt preluate din surse publice oficiale (precum ANMDM, EMA etc.) și pot exista modificări ulterioare care nu sunt reflectate imediat pe acest site.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație.

Pentru orice problemă de sănătate, adresați-vă unui profesionist din domeniul sănătății (medici și farmaciști).

PharMed.ro nu își asumă răspunderea pentru eventualele erori, omisiuni sau actualizări întârziate ale conținutului.