Prospect Moflaxa 400 mg comprimate filmate
Producator: KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
Clasa ATC: antibacteriene de uz sistemic, chinolone antibacteriene, codul ATC:
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12743/2019/01-12 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Moflaxa 400 mg comprimate filmate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare comprimat filmat conţine clorhidrat de moxifloxacină, echivalent cu moxifloxacină 400 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat filmat.
Comprimate filmate de culoare roz închis, biconvexe, în formă de capsulă, cu dimensiuni: lungime
15,9 mm – 16,6 mm şi grosime 5,8 mm – 7,0 mm.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Moflaxa 400 mg comprimate filmate este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene
determinate de germeni sensibili la moxifloxacină la pacienţi cu vârsta de 18 ani sau peste (vezi pct.
4.4, 4.8 şi 5.1).
Pentru următoarele indicații, Moflaxa trebuie utilizat numai atunci când utilizarea altor medicamente
antibacteriene frecvent recomandate în tratamentul acestor infecţii este considerată inadecvată:
- Sinuzită bacteriană acută
- Exacerbarea acută a bolii pulmonare obstructive cronice
Pentru următoarele indicații, Moflaxa trebuie utilizat numai atunci când utilizarea altor medicamente
antibacteriene frecvent recomandate în tratamentul inițial acestor infecţii este considerată inadecvată sau
când acestea nu au fost eficace în tratamentul infecţiei:
- Pneumonie dobândită în comunitate, cu excepţia cazurilor severe
- Afecţiuni inflamatorii pelvine uşoare până la moderate (adică infecţii ale tractului genital superior
feminin, incluzând salpingitele şi endometritele), fără abcese tubo-ovariane sau pelvine asociate.
Moflaxa 400 mg comprimate filmate nu este recomandat ca monoterapie în afecţiunile inflamatorii
pelvine uşoare până la moderate, ci trebuie administrată în asociere cu alte medicamente antibacteriene
adecvate (de exemplu o cefalosporină), din cauza rezistenţei crescute a Neisseria gonorrhoeae la
moxifloxacină, cu excepţia cazului în care poate fi exclusă rezistenţa Neisseria gonorrhoeae la
moxifloxacină (vezi pct.4.4 şi 5.1) .
De asemenea, Moflaxa 400 mg comprimate filmate poate fi utilizat pentru a completa o schemă de
tratament la pacienţii care au prezentat ameliorare în timpul tratamentului iniţial cu moxifloxacină
administrată intravenos pentru următoarele indicaţii:
- Pneumonie dobândită în comunitate
- Infecţii complicate cutanate şi ale ţesutului subcutanat.
Moflaxa 400 mg comprimate filmate nu trebuie utilizat în terapia iniţială a niciunei infecţii cutanate şi
a ţesutului subcutanat sau a pneumoniei dobândite în comunitate, severe.
Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale privind utilizarea adecvată a medicamentelor
antibacteriene.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Doza recomandată este un comprimat filmat de 400 mg o dată pe zi.
Pacienţi cu insuficienţă renală/hepatică
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la
pacienţii cronici ce efectuează dializă, adică hemodializă şi dializă peritoneală ambulatorie continuă
(vezi pct. 5.2 pentru informaţii suplimentare).
Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).
Pacienţi vârstnici şi alte grupe speciale de pacienţi
Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici şi la cei subponderali.
Copii şi adolescenţi
Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi (< 18 ani). Siguranţa şi eficacitatea
moxifloxacinei la copii şi adolescenţi nu au fost încă stabilite (vezi pct. 4.3).
Mod de administrare
Comprimatul filmat trebuie înghiţit întreg cu lichid suficient şi se poate administra independent de
orarul meselor.
Durata administrării
Moflaxa 400 mg comprimate filmate trebuie utilizat conform următoarelor intervale de administrare:
- Exacerbare acută a bolii pulmonare obstructive cronice 5 – 10 zile
- Pneumonie dobândită în comunitate 10 zile
- Sinuzită acută bacteriană 7 zile
- Afecţiuni inflamatorii pelvine uşoare până la moderate 14 zile
Moxifloxacina 400 mg comprimate filmate a fost evaluată în studiile clinice pentru scheme de
tratament de maximum 14 zile.
Tratament secvenţial (administrare intravenoasă urmată de administrare orală)
În studiile clinice cu tratament secvenţial, majoritatea pacienţilor a trecut de la moxifloxacină i.v. la
administrare orală în 4 zile (pneumonie dobândită în comunitate) sau 6 zile (infecţii complicate
cutanate şi ale ţesutului subcutanat). Durata recomandată a tratamentului i.v. şi oral este de 7-14 zile
pentru pneumonie dobândită în comunitate şi de 7-21 zile pentru infecţii complicate cutanate şi ale
ţesutului subcutanat.
Doza recomandată (400 mg o dată pe zi) şi durata tratamentului pentru indicaţia respectivă nu trebuie
depăşite.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la substanţa activă, alte chinolone sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.
6.1.
- Sarcină şi alăptare (vezi secţiunea 4.6).
- Pacienţi cu vârstă sub 18 ani.
- Pacienţi cu antecedente de afecţiune/tulburare a tendoanelor asociate tratamentului cu chinolone.
Atât în studiile preclinice, cât şi la om, au fost observate modificări ale electrocardiogramei ca urmare
a expunerii la moxifloxacină, sub forma prelungirii intervalului QT. Prin urmare, din motive de
siguranţă în utilizare, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu:
- Prelungire a intervalului QT congenitală sau dobândită, diagnosticată
- Tulburări electrolitice, în special hipokaliemie necorectată
- Bradicardie relevantă clinic
- Insuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducere a fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng
- Antecedente de aritmii simptomatice.
Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT
(vezi, de asemenea, pct. 4.5).
De asemenea, din cauza datelor clinice limitate, moxifloxacina este contraindicată la pacienţii cu
insuficienţă hepatică (scor Child Pugh C) şi la pacienţii cu valori plasmatice ale transaminazelor
crescute >5 ori peste limita superioară a valorilor normale.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Utilizarea moxifloxacinei trebuie evitată la pacienții care au prezentat în trecut reacții adverse grave la
utilizarea medicamentelor care conțin chinolone sau fluorochinolone (vezi pct. 4.8). Tratamentul
acestor pacienți cu moxifloxacină trebuie inițiat numai în absența unor opțiuni alternative de tratament
și după evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc (vezi și pct. 4.3).
Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, în special în cazul infecţiilor cu grad redus de severitate,
trebuie evaluat luând în considerare informaţiile prezentate la punctul cu privire la atenţionări şi
precauţii.
Prelungire a intervalului QTc şi condiţiile clinice cu potenţial QTc prelungit
S-a demonstrat că moxifloxacina prelungeşte intervalul QTc pe electrocardiograma unora dintre
pacienţi. La analiza EKG-urilor obţinute în programul de studii clinice, alungirea QTc la administrarea
de moxifloxacină a fost de 6 ms ± 26 ms, 1,4% faţă de valoarea iniţială. Deoarece intervalul QTc
iniţial tinde să fie mai prelungit la femei comparativ cu bărbaţii, femeile pot fi mai sensibile la
medicamentele care prelungesc intervalul QTc. De asemenea, pacienţii vârstnici pot fi mai sensibili la
efectele medicamentelor asupra intervalului QT.
Medicaţia care poate reduce concentraţia de potasiu trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii care
utilizează moxifloxacină (vezi pct 4.3 şi 4.5).
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni proaritmogene curente (în special
femei şi pacienţi vârstnici), de exemplu: ischemia acută miocardică sau alungirea intervalului QT,
deoarece poate duce la un risc crescut de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop
cardiac (vezi pct. 4.3). Mărimea prelungirii intervalului QT poate creşte cu concentraţia
medicamentului. Prin urmare, nu trebuie depăşită doza recomandată.
In cazul în care în timpul tratamentului de moxifloxacină apar semne de aritmie cardiacă, tratamentul
trebuie întrerupt şi trebuie efectuat un ECG.
Reacţii de hipersensibilitate/alergice
Au fost raportate reacţii de hipersensibilitate şi reacţii alergice după prima administrare de
fluorochinolone, inclusiv la moxifloxacină. Chiar de la prima administrare, reacţiile anafilactice pot
evolua până la şoc, care poate pune viaţa în pericol. În aceste cazuri cu manifestări clinice de reacții
severe de hipersensibilitate, tratamentul cu moxifloxacină trebuie întrerupt şi trebuie iniţiat un
tratament adecvat (de exemplu tratamentul şocului).
Tulburări hepatice severe
După administrarea de moxifloxacină au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă, ce poate duce la
insuficienţă hepatică (inclusiv cazuri letale) (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se adreseze
medicului înainte de continuarea tratamentului, dacă apar semne şi simptome de hepatită fulminantă,
cum sunt astenie cu evoluţie rapidă, asociată cu icter, urină închisă la culoare, tendinţă de sângerare
sau encefalopatie hepatică.
Trebuie efectuate teste/ investigaţii ale funcţiei hepatice în cazurile în care apar semne de disfuncţie
hepatică.
Reacții adverse cutanate severe
Reacții adverse cutanate severe (SCAR), inclusiv necroliză epidermică toxică (NET: cunoscută și sub
numele de sindromul Lyell), sindrom Stevens Johnson (SJS) și pustuloză exantematică generalizată
acută (PEGA), care pot pune viața în pericol sau pot fi letale, au fost raportate în cazul utilizării de
moxifloxacină (vezi pct. 4.8). În momentul prescripției, pacienții trebuie informați despre semnele și
simptomele reacțiilor cutanate severe și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și
simptome care sugerează aceste reacții, administrarea de moxifloxacină trebuie întreruptă imediat și
trebuie luat în considerare un tratament alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat o reacție gravă, cum ar fi
SJS, TEN sau AGEP, în cazul utilizării de moxifloxacină, tratamentul cu moxifloxacină nu trebuie
reinițiat la acest pacient în niciun moment.
Pacienţi cu predispoziţie la crize convulsive
Chinolonele sunt cunoscute ca iniţiatori ai crizelor convulsive. Trebuie administrate cu precauţie la
pacienţii cu tulburări ale SNC sau în prezenţa altor factori de risc ce pot predispune la crize convulsive
sau pot scădea pragul de sensibilitate al acestora. În caz de convulsii, tratamentul cu moxifloxacină
trebuie întrerupt şi se vor institui măsuri adecvate.
Reacții adverse grave la medicament, prelungite, invalidante și posibil ireversibile
La pacienții cărora li s-au administrat chinolone și fluorochinolone, indiferent de vârsta acestora și de
factorii de risc preexistenți, au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament,
prelungite (care persistă timp de luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează diferite
sisteme din organism, uneori fiind implicate mai multe sisteme (musculo-scheletic, nervos, psihic și
senzitiv). Administrarea moxifloxacinei trebuie oprită imediat, la primele semne sau simptome ale
unei reacții adverse grave, iar pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze medicului curant pentru
recomandări.
Neuropatie periferică
Cazurile de polineuropatie senzitivă sau senzitivo-motorie manifestate prin parestezie, hipoestezie,
disestezie sau astenie au fost raportate la pacienţii trataţi cu chinolone și fluorochinolone. Pacienţii în
tratament cu moxifloxacină trebuie sfătuiţi să se adreseze medicului înainte de continuarea
tratamentului în cazul în care apar simptome de neuropatie, cum sunt durerea, senzaţia de arsură,
paresteziile, hipoestezia sau senzaţia de slăbiciune, pentru a preveni evoluția spre o afecțiune potențial
ireversibilă (vezi pct. 4.8).
Reacţii psihice
Chiar după prima administrare de chinolone, inclusiv moxifloxacină, pot apărea reacţii psihice. În
cazuri foarte rare, reacţiile de depresie sau psihotice au progresat la gânduri de suicid şi comportament
autoagresiv, cum este tentativa de suicid (vezi pct. 4.8). În cazul în care pacientul dezvoltă aceste
reacţii, trebuie întrerupt tratamentul cu moxifloxacină şi instituite măsurile adecvate. Se recomandă
prudenţă în cazul în care moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţii psihotici sau la pacienţii cu
antecedente de afecţiuni psihice.
Diaree asociată utilizării de antibiotice (inclusiv colită)
Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate cu antibitoticele, inclusiv colită
pseudomembranoasă şi diaree asociată cu Clostridium dificile, la utilizarea antibioticelor cu spectru
larg, inclusiv în cazul moxifloxacinei; manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită letală. Prin
urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul
sau după utilizarea moxifloxacinei. Dacă diareea sau colita asociate antibioticelor este suspectată sau
confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene, inclusiv moxifloxacină
şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate măsuri adecvate de control
al infecţiei, pentru a reduce riscul de transmitere. Medicamentele anti-peristaltice sunt contraindicate la
pacienţi care dezvoltă diaree severă.
Pacienţi cu miastenia gravis
Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenia gravis, deoarece simptomele pot
fi agravate.
Tendinită și ruptură de tendon
Tendinita şi ruptura de tendon (în special la nivelul tendonului lui Ahile, fără a se limita la acesta),
uneori bilaterale, pot apărea încă din primele 48 de ore de la iniţierea tratamentului cu chinolone și
fluorochinolone, apariția acestora fiind raportată chiar şi la câteva luni după întreruperea tratamentului.
Riscul de tendinită şi ruptură de tendon este crescut în special la pacienţii vârstnici, la pacienții cu
insuficiență renală, la pacienții cu transplant de organ solid şi la cei trataţi concomitent cu
corticosteroizi. Prin urmare, utilizarea concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată.
La primul semn de tendinită (de exemplu tumefiere însoțită de durere, inflamație), tratamentul cu
moxifloxacină trebuie oprit și trebuie avut în vedere un tratament alternativ. Membrul(ele) afectat(e)
trebuie tratat(e) în mod corespunzător (de exemplu, imobilizare). Nu trebuie utilizați corticosteroizi
dacă apar semne de tendinopatie.
Disecție și anevrisme de aortă, regurgitare la nivelul valvei cardiace/incompetență a valvei cardiace
Conform studiilor epidemiologice, se raportează un risc crescut de disecție și anevrisme de aortă, mai
ales la pacienții vârstnici, și de regurgitare la nivelul valvei aortice și valvei mitrale după administrarea
de fluorochinolone. S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură
(inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a
uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.8).
De aceea, fluorochinolonele trebuie utilizate numai după o atentă evaluare beneficiu-risc și după
evaluarea altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale de anevrism ori de
boală congenitală de valvă cardiacă sau la cei cu antecedente de diagnostic de anevrism și/sau disecție
de aortă ori boală valvulară cardiacă sau în prezența altor factori de risc sau afecțiuni care determină
predispoziție pentru apariția
- atât a unui anevrism și a unei disecții de aortă, cât și a regurgitării la nivelul unei valve
cardiace /incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv,
precum sindrom Marfan sau sindrom Ehlers-Danlos, sindrom Turner, boală Behcet,
hipertensiune arterială, poliartrită reumatoidă) sau, în plus,
- anevrism și disecție de aortă (de exemplu, tulburări vasculare, precum arterită Takayasu sau
arterită cu celule gigante, ateroscleroză diagnosticată sau sindrom Sjögren) sau, în plus,
- regurgitării la nivelul unei valve cardiace/incompetenței unei valve cardiace (de exemplu,
endocardită infecțioasă).
De asemenea, riscul de disecție și anevrisme de aortă, precum și de ruptură, poate fi crescut la pacienții
tratați concomitent cu corticosteroizi cu administrare sistemică.
Pacienții trebuie instruiți să se adreseze imediat unui medic din departamentul de urgență în cazul
apariției bruște a unei dureri abdominale, toracice sau de spate.
Pacienții trebuie instruiți să solicite imediat asistență medicală în caz de dispnee acută, palpitații
cardiace nou apărute sau apariție a unui edem la nivelul abdomenului sau al extremităților inferioare.
Pacienţi cu insuficienţă renală
Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să utilizeze cu precauţie moxifloxacină, dacă nu pot
menţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate creşte riscul de insuficienţă renală.
Tulburări vizuale
În cazul în care apar tulburări de vedere sau alte efecte asupra ochilor, trebuie solicitat imediat consult
oftalmologic (vezi pct. 4.7 şi 4.8).
Disglicemie
Ca în cazul tuturor chinolonelor, au fost raportate tulburări ale glicemiei, incluzând atât hipoglicemia
cât și hiperglicemia (vezi pct. 4.8), de obicei la pacienții diabetici care primesc tratament concomitent
cu un medicament hipoglicemiant oral (de exemplu, glibenclamidă) sau cu insulină. Au fost raportate
cazuri de comă hipoglicemică. La pacienții cu diabet zaharat, se recomandă monitorizarea atentă a
glicemiei.
Prevenire a reacţiilor de fotosensibilitate
Chinolonele au determinat reacţii de hipersensibilitate la unii pacienţi. Totuşi, unele studii au arătat că
moxifloxacina prezintă un risc mai mic de a induce fotosensibilitatea. Cu toate acestea, pacienţii trebuie
sfătuiţi să evite expunerea la radiaţii ultraviolete sau lumină solară puternică şi/sau prelungită pe durata
tratamentului cu moxifloxacină.
Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază
Pacienţii cu antecedente familiale sau cu deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază sunt predispuşi la
reacţii hemolitice atunci când urmează tratament cu chinolone. De aceea, moxifloxacina trebuie
utilizată cu precauţie la aceşti pacienţi.
Pacienţi cu boală inflamatorie pelvină
La pacienţii cu afecţiuni inflamatorii pelviene complicate (de exemplu asociate cu abcese tubo-
ovariane sau pelviene) la care tratamentul intravenos este considerat necesar, nu este recomandat
tratamentul cu Moflaxa 400 mg comprimate filmate.
Afecţiunile inflamatorii pelvine pot fi cauzate de Neissseria gonorrhoeae rezistentă la fluorochinolone.
Prin urmare, în aceste cazuri moxifloxacina trebuie administrată concomitent cu alte antibiotice
adecvate ( de exemplu o cefalosporină), cu excepţia cazului în care poate fi exclusă rezistenţa la
moxifloxacină a tulpinilor de Neisseria gonorrhoeae. În cazul în care nu se observă o ameliorare
clinică după 3 zile de tratament, terapia trebuie reevaluată.
Pacienţi cu infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi
Eficacitatea clinică a moxifloxacinei administrate intravenos în tratamentul arsurilor cu infecţii severe
asociate, fasceitei şi infecţiilor piciorului diabetic cu osteomielită nu a fost stabilită.
Interacţiune cu teste biologice
Tratamentul cu moxifloxacină poate interacţiona cu testul de cultură pentru Mycobacterium spp. Prin
suprimarea creşterii micobacteriene, determinând rezultate fals negative la pacienţii cărora li se
administrează moxifloxacină.
Pacienţi cu infecţii cauzate de stafilococ auriu rezistent la meticilină (SARM)
Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu SARM. În cazul unei infecţii
suspectate sau confirmate cu SARM, trebuie iniţiat tratamentul cu un medicament antibacterian
adecvat (vezi pct. 5.1).
Copii şi adolescenţi
Din cauza reacţiilor adverse asupra cartilajelor observate la animalele tinere (vezi pct. 5.3),
administrarea moxifloxacinei la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani este contraindicată (vezi pct.
4.3).
Excipienţi
Acest medicament conține sodiu sub 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică poate fi considerat „fără
sodiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Interacţiuni cu alte medicamente
Nu poate fi exclus un efect adiţional al prelungirii intervalului QT prin asocierea moxifloxacinei cu
alte medicamente ce prelungesc intervalul QTc. Acest efect poate duce la creşterea riscului de aritmii
ventriculare, în special torsada vârfurilor.
Prin urmare, asocierea moxifloxacinei cu următoarele medicamente este contraindicată (vezi, de
asemenea, pct.4.3):
- antiaritmice clasa IA (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă)
- antiaritmice clasa III (de exemplu, amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă)
- antipsihotice (de exemplu, fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultoprid)
- medicamente antidepresive triciclice
- unele antimicrobiene (saquinavir, sparfloxacină, eritromicină i.v., pentamidină, antimalarice – în
special halofantrină)
- anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină)
- altele (cisapridă,vincamină i.v., bepridil, difemanil).
Moxifloxacina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii în tratament cu medicamente care pot reduce
concentraţia de potasiu (de exemplu diuretice tiazidice sau de ansă, clisme sau laxative [la doze mari],
corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente asociate cu bradicardie semnificativă clinic.
Între administrarea medicamentelor ce conţin cationi bivalenţi sau trivalenţi (de exemplu, antiacide
care conţin magneziu sau aluminiu, didanozină comprimate, sucralfat şi medicamente care conţin fier
sau zinc) şi administrarea moxifloxacinei trebuie să existe un interval de aproximativ 6 ore.
Administrarea concomitentă de carbune activat şi moxifloxacină în doză de 400 mg a dus la scăderea
pronunţată a absorbţiei medicamentului şi la reducerea biodisponibilităţii sistemice a acestuia cu mai
mult de 80%. Ca urmare, administrarea concomitentă a celor două medicamente nu este recomandată
(cu excepţia supradozajului, vezi şi pct. 4.9).
După administrarea de doze repetate la voluntari sănătoşi, moxifloxacina a determinat creşterea Cmax
a digoxinei cu aproximativ 30%, fără să influenţeze ASC sau valorile la starea de echilibru. Nu sunt
necesare precauţii la administrarea concomitentă cu digoxina.
În studiile realizate la voluntari cu diabet, administrarea concomitentă a moxifloxacinei pe cale orală şi
glibenclamidă a condus la o scădere cu aproximativ 21% a concentraţiilor plasmatice maxime ale
glibenclamidei. Asocierea dintre glibenclamidă şi moxifloxacină poate teoretic determina o
hiperglicemie uşoară şi tranzitorie. Cu toate acestea, modificările farmacocinetice observate la
glibenclamidă nu au dus la modificări ale parametrilor farmacodinamici (glicemie, insulinemie). De
aceea, n-a fost observată nici o interacţiune clinic relevantă între moxifloxacină şi glibenclamidă.
Modificări ale INR
La pacienţii cărora li s-au administrat antibiotice, îndeosebi fluorochinolone, macrolide, tetracicline,
cotrimoxazol şi anumite cefalosporine, a fost raportat un mare număr de cazuri cu o creştere a
activităţii anticoagulantelor orale. Infecţiile şi afecţiunile inflamatorii, vârsta şi starea generală a
pacientului par să fie factorii de risc. În aceste circumstanţe este dificil de evaluat dacă infecţia sau
terapia cu antibiotice determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de
precauţie este aceea de a monitoriza mai frecvent INR. Dacă este necesar, doza anticoagulantului oral
trebuie ajustată adecvat.
În studiile clinice nu s-au observat interacţiuni după administrarea concomitentă a moxifloxacinei
împreună cu ranitidină, probenecid, anticoncepţionale orale, suplimente de calciu, morfină administrată
parenteral, teofilină, ciclosporină sau itraconazol.
Studiile efectuate in vitro cu enzime ale citocromului uman P 450 susţin aceste date. Având în vedere
aceste rezultate, este puţin probabilă o interacţiune metabolică prin intermediul enzimelor citocromului
P 450.
Interacţiune cu alimentele
Moxifloxacina nu prezintă interacţiuni relevante clinic cu alimentele, inclusiv cu produsele lactate.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Siguranţa moxifloxacinei în timpul sarcinii la om nu a fost evaluată. Studiile efectuate la animale au
demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct.5.3). Riscul potenţial pentru om este
necunoscut. Din cauza riscului observat experimental al efectului dăunător al fluorochinolonelor
asupra cartilajului de creştere la animalele imature şi leziunilor reversibile la nivelul articulaţiilor
descrise la copiii trataţi cu anumite fluorochinolone, moxifloxacina nu trebuie utilizată la femeile
gravide (vezi pct. 4.3).
Alăptarea
Nu există date disponibile în perioada de lactaţie sau la femei care alăptează. Datele preclinice indică
faptul că mici cantităţi de moxifloxacină sunt excretate în laptele matern. În absenţa datelor la om şi
din cauza riscului observat experimental al efectului dăunător al fluorochinolonelor asupra cartilajului
de creştere la animalele imature, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu moxifloxacină
(vezi pct. 4.3).
Fertilitatea
Studiile efectuate la animale nu au evidenţiat afectare a fertilităţii (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a
folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele, inclusiv moxifloxacina, pot provoca o scădere a capacităţii
pacientului de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje datorită reacţiilor la nivelul SNC (de exemplu
ameţeală, pierdere temporară a vederii instalată brusc, vezi pct. 4.8) sau pierderea acută şi de scurtă
durată a conştienţei (sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să evalueze modul în care
reacţionează la moxifloxacină înainte de a conduce vehicule sau de folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse observate în toate studiile clinice efectuate cu moxifloxacină 400 mg (administrată
oral sau secvenţial) și din rapoartele după punerea pe piață, enumerate în funcţie de frecvenţa de
apariţie sunt prezentate mai jos.
Cu excepţia greţei şi a diareei, toate reacţiile adverse au fost observate cu o frecvenţă mai mică de 3%.
Reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii şi sunt clasificate în funcţie de
frecvenţă utilizând următoarea convenţie:
- Foarte frecvente (≥ 1/10)
- Frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10);
- Mai puţin frecvente (≥ 1/1 000 şi < 1/100);
- Rare (≥ 1/10 000 şi < 1/1 000);
- Foarte rare (< 1/10 000).
- Cu frecvenţă necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile).
Clasificarea Frecvente Mai puţin frecvente Rare Foarte rare Cu frecvenţă
pe aparate, necunoscută
sisteme şi
oInrgfeacnţiei şi Suprainfecţii
infestări cauzate de
bacterii
rezistente sau
fungi, de
exemplu,
candidoză orală
şi vaginală
Tulburări Anemie, leucopenie, Valori
hematologic neutropenie, crescute ale
e şi trombocitopenie, protrombinei/
limfatice trombocitemie, eozinofilie, INR scăzut,
prelungirea timpului de agranulocitoz
protrombină / INR crescut ă,
pancitopenie
Tulburări Reacţii alergice (vezi pct. Anafilaxie
ale 4.4) incluzând şoc, ce
sistemului poate pune viaţa în
imunitar pericol în cazuri
foarte rare (vezi pct.
4.4), edem
alergic/angioedem
(incluzând edem
laringian cu
potenţial de a pune
viaţa în pericol, vezi
pct 4.4)
Tulburări Sindromul
endocrine secreției
inadecvate de
hormon
antidiuretic
(SIADH)
Tulburări Hiperlipidemie Hiperglicemie, Hipoglicemie,
metabolice hiperuricemie comă
şi de hipoglicemică
nutriţie (vezi pct. 4.4)
Tulburări Reacţii de anxietate, Labilitate Depersonaliza
psihice* hiperactivitate psihomotorie, emoţională, depresie re, reacţii
/ agitaţie (în cazuri foarte psihotice, (pot
rare, poate ajunge la ajunge la
comportament de comportamen
autovătămare, cum t de
sunt ideile autovătămare,
suicidare/gânduri cum sunt
sau tentative de ideile
suicid, vezi pct.4.4), suicidare/gân
halucinaţii, delir duri sau
tentative de
suicid, vezi
pct. 4.4)
Tulburări Cefalee, ameţeli Parestezie şi disestezie, Hipoestezie, Hiperestezie
ale tulburări de gust (inclusiv tulburări de miros
sistemului ageuzie, în cazuri foarte (inclusiv anosmie),
nervos* rare), confuzie şi vise anormale,
dezorientare, tulburări ale tulburări de
somnului (predominant coordonare (inclusiv
insomnie), tremor, vertij, tulburări de mers în
somnolenţă special din cauza
ameţelilor sau
vertijului), crize
convulsive, inclusiv
Grand mal (vezi pct.
4.4.), tulburări de
atenţie, tulburări de
vorbire, amnezie,
neuropatie periferică
şi polineuropatie
Tulburări Tulburări de vedere, Fotofobie Pierderea
oculare* incluzând diplopie şi vedere temporară a
înceţoşată (ca urmare a unor vederii (ca
reacţii la nivelul sistemului urmare a unor
nervos central, vezi pct. 4.4) reacţii la
nivelul
sistemului
nervos
central, vezi
pct. 4.4 şi
4.7), uveită și
transiluminar
e iridiană
bilaterală
acută (vezi
pct. 4.4)
Tulburări Tinitus, tulburări ale
acustice şi auzului, inclusiv
vestibulare* surditate (de obicei
reversibile)
Tulburări Prelungire a Prelungire a intervalului QT Tahiaritmii Aritmii
cardiace** intervalului QT (vezi pct. 4.4), palpitaţii, ventriculare, ventriculare
la pacienţi cu tahicardie, fibrilaţie atrială, sincopă (de nespecificate,
hipokaliemie angină pectorală exemplu, pierderea torsada
(vezi pct.4.3 şi acută şi de scurtă vârfurilor
4.4) durată a conştienţei) (vezi pct.
4,4), stop
cardiac (vezi
pct. 4.4)
Tulburări Vasodilataţie Hipertensiune Vasculită
vasculare** arterială,
hipotensiune
arterială
Tulburări Dispnee (inclusiv
respiratorii, manifestările de astm
toracice şi bronşic)
mediastinal
e
Tulburări Greaţă, vărsături, Scădere a apetitului şi a Disfagie, stomatită,
gastro- durere aportului alimentar, colită asociată
intestinale abdominală şi constipaţie, dispepsie, utilizării de
gastrointestinală, flatulenţă, gastrită, creşterea antibiotice (inclusiv
diaree amilazemiei colită
pseudomembranoas
ă, în foarte rare
cazuri asociată cu
complicaţii potenţial
letale, vezi pct. 4.4)
Tulburări Creştere a Insuficienţă hepatică Icter, hepatită Hepatită
hepatobiliarvalorilor serice (inclusiv creştere a (predominant fulminantă cu
e ale concentrației plasmatice a colestatică) potenţial de
transaminazelor LDH), creşteri ale evoluţie spre
bilirubinemiei sau ale insuficienţă
concentrației plasmatice a hepatică cu
gamma- GT, creştere risc vital
concentrației plasmatice a (inclusiv
fosfatazei alcaline cazuri letale,
vezi
pct. 4.4)
Afecţiuni Prurit, erupţie cutanată Reacţii Pustuloză
cutanate şi tranzitorie, urticarie, cutanate exantematică
ale ţesutului xerodermie veziculare de generalizată
subcutanat tipul acută (PEGA)
sindromului
Stevens-
Johnson sau
necroliză
epidermică
toxică (cu risc
letal, vezi pct.
4.4)
Tulburări Artralgii, Tendinită (vezi pct. Ruptură de Rabdomioliză
musculo- mialgii 4.4), crampe tendon (vezi
scheletice şi musculare, spasme pct. 4.4),
ale ţesutului musculare, artrită,
conjunctiv* slăbiciune rigiditate
musculară musculară,
exacerbare a
simptomelor
de miastenie
gravis (vezi
pct. 4.4)
Tulburări Deshidratare Insuficienţă renală
renale şi ale (inclusiv creştere a
căilor uremiei şi
urinare creatininemiei),
insuficienţă renală
(vezi pct. 4.4).
Tulburări Senzaţie de rău Edem
generale şi (predominant astenie sau
la nivelul fatigabilitate), manifestări
locului de dureroase (inclusiv dureri de
administrar spate, toracice, pelvine şi
e* extremităţi), transpiraţie
*Au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (până la luni
sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează câteva, uneori mai multe aparate, sisteme și
organe și simțuri, (inclusiv reacții precum tendinită, ruptură de tendon, artralgie, durere la nivelul
extremităților, tulburări ale mersului, neuropatii asociate cu parestezie, depresie, oboseală, afectare a
memoriei, tulburări ale somnului și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului), în asociere cu
utilizarea chinolonelor și fluorochinolonelor, în unele cazuri indiferent de factorii de risc preexistenți
(vezi pct. 4.4).
**S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri
letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a uneia dintre
valvele cardiace, la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.4).
De asemenea, în urma tratamentului cu alte fluorochinolone au fost consemnate cazuri foarte rare ale
următoarelor reacţii adverse, care ar putea să apară şi în timpul tratamentului cu moxifloxacină:
presiune intracraniană crescută (inclusiv preudotumor cerebri), hipernatremie, hipercalcemie, anemie
hemolitică, reacţii de fotosensibilitate (vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
e-mail: [email protected].
Website: www.anm.ro
4.9 Supradozaj
Nu se recomandă măsuri specifice după supradozajul accidental. Se recomandă iniţierea tratamentului
simptomatic general. Monitorizarea EKG trebuie întreprinsă datorită posibilităţii de prelungire a
intervalului QT. Administrarea concomitentă a cărbunelui activat cu 400 mg moxifloxacină oral va
scădea biodisponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%. Administrarea cărbunelui
activat la scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a
expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj oral.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antibacteriene de uz sistemic, chinolone antibacteriene, codul ATC:
J01MA14
Mecanism de acţiune
In vitro, moxifloxacina are activitate asupra unui spectru larg de microorganisme patogene Gram-
pozitiv şi Gram-negativ.
Acţiunea bactericidă a moxifloxacinei rezultă din inhibarea ambelor topoizomeraze tip II (ADN girază
şi topoizomerază IV) necesare pentru replicarea, transcripţia şi repararea ADN-ului bacterian. Se pare
că gruparea C8-metoxi contribuie la creşterea activităţii şi la reducerea selecţionării de bacterii Gram-
pozitiv mutante rezistente, în comparaţie cu gruparea C8-H. Prezenţa substituentului bicicloaminic
voluminos în poziţia C-7 previne efluxul activ asociat cu genele norA sau pmrA întâlnite la anumite
bacterii Gram-pozitiv.
Investigaţiile farmacodinamice au demonstrat că moxifloxacina are efect bactericid dependent de
concentraţie. Concentraţiile bactericide minime (CBM) sunt de ordinul de mărime al concentraţiilor
minime inhibitorii (CMI).
Efectul asupra florei intestinale umane
Următoarele modificări ale florei intestinale au fost observate la voluntari, în urma administrării orale
de moxifloxacină: Escherichia coli, Bacillus spp., Enterococcus spp. şi Klebsiella spp. au fost reduse,
precum şi anaerobii Bacteroides vulgatus, Bifidobacterium spp., Eubacterium spp., şi
Peptostreptococcus spp. S-a constatat o creştere la Bacteroides fragilis. Aceste modificări au revenit la
normal în două săptămâni.
Mecanism de rezistenţă
Mecanismele de dezvoltare a rezistenţei bacteriene care inactivează penicilinele, cefalosporinele,
aminoglicozidele, macrolidele şi tetraciclinele nu influenţează activitatea antibacteriană a
moxifloxacinei. Alte mecanisme de rezistenţă, cum sunt permeabilitatea membranară (întâlnită la
Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de eflux, pot, de asemenea, influenţa sensibilitatea la
moxifloxacină.
Rezistenţa in vitro la moxifloxacină este dobândită în mai multe etape prin mutaţii la nivelul situsurilor
ţintă la ambele topoizomeraze de tip II, ADN giraza şi topoizomeraza IV. Moxifloxacina este un
substrat puţin favorabil pentru mecanismele active de eflux al germenilor Gram-pozitiv.
A fost observată rezistenţa încrucişată cu alte fluorochinolone. Cu toate acestea, dat fiind că
moxifloxacina inhibă atât topoizomeraza II cât şi IV cu activitate similară la unele bacterii Gram-
pozitiv, aceste bacterii pot fi rezistente la alte chinolone, dar sensibile la moxifloxacină.
Date cu privire la susceptibilitate obţinute in vitro
Valori critice EUCAST pentru valorile concentraţiei minime inhibitorii (CMI) şi difuziei disc pentru
moxifloxacină (01.01.2014):
Microorganism Sensibil Rezistent
Staphylococcus spp. ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
≥ 24 mm < 21 mm
S. pneumoniae ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l
≥ 22 mm ≤ 22 mm
Streptococcus Groups A, B, C, G ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
≥ 18 mm < 15 mm
H. influenzae ≤ 0,5 mg/l ≥ 0,5 mg/l
≥ 25 mm ≤ 25 mm
M. catarrhalis ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l
≥ 23 mm < 23 mm
Enterobacteriaceae ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
≥ 20 mm < 17 mm
Valori critice fără legătură cu specia* ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l
* Valorile critice fără legătură cu specia au fost determinate în principal pe baza datelor
farmacocinetice / farmacodinamice şi sunt independente de distribuţia CMI pentru o specie
anume. Sunt utilizate numai la specii cărora nu li s-au determinat valorile critice dependente de
specie şi nu se utilizează la specii ale căror criterii de interpretare urmează să fie determinate.
Susceptibilitatea microbiologică
Prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze geografic şi în timp pentru anumite specii, fiind de
dorit informaţiile locale privind rezistenţa, mai ales în tratamentul infecţiilor severe. În funcţie de
necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile în care prevalenţa rezistenţei este de natură să
pună sub semnul întrebării utilitatea antibioticului cel puţin în unele tipuri de infecţii.
Specii obişnuit sensibile
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Gardnerella vaginalis
Staphylococcus aureus* (sensibil la meticilină)
Streptococcus agalactiae (grup B)
Grupa Streptococcus milleri * (S. anginosus, S. constellatus și S. intermedius)
Streptococcus pneumoniae*
Streptococcus pyogenes* (grup A)
Streptococcus viridans group (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius, S.
thermophilus)
Microorganisme aerobe Gram-negativ
Acinetobacter baumanii
Haemophilus influenzae*
Haemophilus parainfluenzae*
Legionella pneumophila
Moraxella (Branhamella) catarrhalis*
Microorganisme anaerobe
Fusobacterium spp.
Prevotella spp.*
„Alte” microorganisme
Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*
Chlamydia trachomatis*
Coxiella burnetii
Mycoplasma genitalium
Mycoplasma hominis
Mycoplasma pneumoniae*
Specii la care rezistenţa dobândită poate constitui o problemă
Microorganisme aerobe Gram-pozitiv
Enterococcus faecalis*
Enterococcus faecium*
Staphylococcus aureus (rezistent la meticilină)+
Microorganisme aerobe Gram-negativ
Enterobacter cloacae*
Escherichia coli*#
Klebsiella pneumoniae*#
Klebsiella oxytoca
Neisseria gonorrhoeae*+
Proteus mirabilis*
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragillis*
Peptostreptococcus spp.*
Microorganisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme aerobe Gram-negativ
Pseudomonas aeruginosa
*Activitatea a fost satisfăcător demonstrată pe tulpinile sensibile din studiile clinice în vederea
aprobării indicaţiilor clinice.
#Tulpinile care produc BLSE (betalactamaze cu spectru extins) sunt, în mod normal, rezistente la
fluorochinolone.
+Rata de rezistenţă > 50% în una sau mai multe ţări.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie şi biodisponibilitate
In urma administrării orale moxifloxacina este absorbită rapid şi aproape complet. Biodisponibilitatea
absolută ajunge la aproximativ 91%.
Parametrii farmacocinetici evoluează liniar în intervalul 50-800 mg administrate în doză unică şi până
la 600 mg o dată pe zi, timp de 10 zile. După o doză orală de 400 mg se atinge concentraţia maximă de
3,1 mg/l în decurs de 0,5- 4 ore după administrare. Concentraţiile plasmatice maxime şi minime la
starea de echilibru (doză de 400 mg o dată pe zi) au fost de 3,2 mg/l, respectiv 0,6 mg/l. La starea de
echilibru expunerea în intervalul de doze este cu aproximativ 30% mai mare decât după prima doză.
Distribuţie
Moxifloxacina se distribuie rapid în spaţiile extravasculare; după administrarea unei doze de 400 mg
s-a determinat o ASC de 35 mg h/l. Volumul aparent al distribuţiei la starea de echilibru (Vss) este de
aproximativ 2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au evidenţiat o legare de proteinele plasmatice de
aproximativ 40-42% independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina se leagă în cea mai
mare parte de albumina serică.
Următoarele concentraţii plasmatice maxime (medie geometrică) au fost observate ca urmare a
administrării unei doze orale unice de 400 mg moxifloxacină.
Ţesut Concentraţie Loc: Raport plasmatic
Plasmă 3,1 mg/l –
Salivă 3,6 mg/l 0,75 – 1,3
Lichid vezicular 1,61 mg/l 1,71
Mucoasă bronşică 5,4 mg/kg 1,7 – 2,1
Macrofage alveolare 56,7 mg/kg 18,6 – 70,0
Lichid alveolar 20,7 mg/l 5 – 7
Sinus maxilar 7,5 mg/kg 2,0
Sinus etmoid 8,2 mg/kg 2,1
Polipi nazali 9,1 mg/kg 2,6
Lichid interstiţial 1,02 mg/l 0,8 – 1,42,3
Tract genital feminin* 10,24 mg/kg 1,724
*Administrare intravenoasă a unei singure doze de 400 mg
1 10 ore după administrare
2 Concentraţie pentru fracţiunea nelegată
3 Între 3 şi 36 de ore după administrarea dozei
4 La terminarea perfuzării
Metabolizare
Moxifloxacina prezintă o biotransformare de fază II şi se excretă pe cale renală şi biliară/prin materiile
fecale sub formă netransformată precum şi sub forma unui compus sulfoconjugat (M1) şi
glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om şi amândoi sunt
microbiologic inactivi.
In studiile clinice de fază I şi în cele in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice cu
alte medicamente ce prezintă o biotransformare de fază I prin intermediul enzimelor citocromului P450.
Nu există dovezi de metabolizare oxidativă.
Eliminare
Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare
de aproximativ 12 ore. Media clearance-ului total aparent, după o doză de 400 mg variază între 179 şi
246 ml/min. Clearance-ul renal este de aproximativ 24 – 53 ml/min, ceea ce sugerează reabsorbţie
tubulară parţială a medicamentului.
După administrarea unei doze de 400 mg, în urină (aproximativ 19% substanţă netransformată,
aproximativ 2,5% M1 şi aproximativ 14% M2) şi materiile fecale (aproximativ 25% substanţă
netransformată, aproximativ 36% M1 şi zero pentru M2) se regăsesc în total, aproximativ 96% din
substanţa administrată.
Administrarea concomitentă de moxifloxacină şi ranitidină sau probenecid nu a modificat clearance-ul
renal al medicamentului netransformat.
Vârstnici şi pacienţi cu greutate corporală mică
La voluntarii sănătoşi cu greutate corporală mică (cum este cazul femeilor) şi la voluntarii vârstnici au
fost observate concentraţii plasmatice mai mari.
Insuficienţă renală
Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu diferă semnificativ la pacienţii cu insuficienţă
renală (inclusiv clearance al creatininei > 20 ml/min/1,73 m2). O dată cu scăderea funcţiei renale,
concentraţiile de metabolit M2 (glucuronoconjugat) cresc până la de 2,5 ori (cu un clearance al
creatininei < 30 ml/min/1,73 m2).
Insuficienţă hepatică
Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child
Pugh A, B), nu se poate determina dacă există diferenţe faţă de voluntarii sănătoşi. Insuficienţa
hepatică a fost asociată cu expunere mai mare la M1 în plasmă, în timp ce expunerea la medicamentul
netransformat a fost comparabilă cu cea de la voluntarii sănătoşi. Nu există suficientă experienţă
clinică privind utilizarea moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Reacţii la nivelul sistemului hematopoietic (o uşoară scădere a numărului eritrocitelor şi trombocitelor)
au fost observate la şobolan şi maimuţă. Similar altor chinolone, s-a constatat hepatotoxicitate (valori
crescute ale enzimelor hepatice şi degenerare vacuolară) la şobolan, maimuţă şi câine. La maimuţă a
apărut toxicitate la nivelul sistemului nervos central (convulsii). Aceste efecte au fost observate numai
după tratament cu doze mari de moxifloxacină sau după terapie prelungită.
Moxifloxacina, similar altor chinolone, a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule
de la mamifere. Deoarece aceste efecte pot fi explicate prin interacţiunea cu giraza la bacterii şi în
concentraţii mai mari – printr-o interacţiune cu topoizomeraza II la celule de mamifere, se poate asuma
o concentraţie de prag pentru genotoxicitate. Prin testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar
dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină. În acest mod, se poate demonstra că există o
suficientă marjă de siguranţă în cazul dozei terapeutice la om. Moxifloxacina este necarcinogenică, fapt
demonstrat printr-un studiu la şobolan.
Multe chinolone sunt fotoreactive şi pot induce reacţii fototoxice, fotomutagenice şi fotocarcinogenice.
Prin contrast, moxifloxacina nu are proprietăţi fototoxice şi fotogenotoxice când a fost testată prin
intermediul unui program comprehensiv de studii in vitro şi in vivo. În aceleaşi condiţii, alte chinolone
induc reacţii de tipul celor mai sus menţionate.
În concentraţii mari, moxifloxacina este un inhibitor al componentei rapide a curentului rectificator al
potasiului la nivelul cordului şi, din acest motiv, poate provoca prelungiri ale intervalului QT. Studiile
toxicologice la câine, utilizând doze orale de ≥ 90 mg/kg conducând la concentraţii plasmatice ≥ 16 mg/l,
au provocat prelungiri ale intervalului QT, dar nu şi aritmii. Numai după administrarea intravenoasă a
unei doze mai mari de 50 de ori decât doza utilizată la om (> 300 mg/kg), conducând la concentraţii
plasmatice ≥ 200 mg/l (mai mult de 40 de ori peste nivelul terapeutic), s-au constatat aritmii ventriculare
reversibile, non-letale.
Chinolonele sunt cunoscute că pot provoca leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore
diartrodiale la animalele imature. Cea mai scăzută doză orală de moxifloxacină ce a provocat toxicitate
articulară la animale tinere (câini) a fost de patru ori mai mare decât doza maximă recomandată
terapeutic de 400 mg (pentru 50 kg greutate corporală) luând în calcul o bază mg/kg, concentraţiile
plasmatice fiind de două-trei ori mai mari decât acelea ale dozei maxime terapeutice.
Testele de toxicitate la şobolan şi maimuţă (doze repetate până la şase luni) nu au evidenţiat nici un risc
oculotoxic. La câine, dozele orale mari (≥ 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice ≥ 20 mg/l şi
au provocat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.
Studiile reproductive la animale (şobolan, iepure şi maimuţă) indică faptul că are loc un transfer
placentar al moxifloxacinei. Studiile la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au
evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă
uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure dar numai la
o doză (20 mg/kg i.v.) care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a
incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice recomandate la om.
La şobolan, s-au observat scăderi în greutate ale fetuşilor, o creştere a pierderilor prenatale, o durată
uşor crescută a sarcinii şi o creştere a activităţii spontane a unor pui de ambele sexe constatată la doze
de 63 ori mai mari decât doza maximă recomandată per mg/kg având concentraţiile plasmatice în
marja dozelor terapeutice recomandate la om.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nucleu:
Celuloză microcristalină
Croscarmeloză sodică
Stearat de magneziu
Film
Hipromeloză 6 mPa·s
Macrogol 4000
Dioxid de titan (E171)
Oxid roşu de fer (E172)
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioadă de valabilitate
5 ani.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de temperatură pentru păstrare.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Blistere din OPA-Al-PVC/Al: cutii cu 5, 7, 10, 14, 25, 28, 30, 50, 70, 80, 100 sau 120 comprimate
filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
12743/2019/01-12
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: Iunie 2014
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Noiembrie 2019
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Ianuarie 2024