Lorista HL 100 mg/12,5 mg comprimate filmate

Prospect Lorista HL 100 mg/12,5 mg comprimate filmate

Producator: KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

Clasa ATC: antagonişti de angiotensină II şi diuretice, codul ATC: C09DA01.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 10425/2017/01-14 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Lorista HL 100 mg/12,5 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat conţine losartan potasic 100 mg, echivalent cu losartan 91,52 mg şi

hidroclorotiazidă 12,5 mg.

Excipient(ţi) cu efect cunoscut: lactoză 83,98 mg/comprimat.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat.

Lorista HL 100 mg/12,5 mg: comprimate filmate albe, ovale, biconvexe. Dimensiuni: 13 mm x 8 mm.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Lorista HL este indicat în tratamentul hipertensiunii arteriale esenţiale la pacienţii a căror tensiune

arterială nu este controlată corespunzător cu losartan sau hidroclorotiazidă în monoterapie.

4.2 Doze şi mod de administrare

Combinația losartan + hidroclorotiazidă Krka este disponibilă în două concentraţii: Lorista H

50 mg/12,5 mg comprimate filmate și Lorista HL 100 mg/12,5 mg comprimate filmate.

Doze

Hipertensiune arterială

Losartanul şi hidroclorotiazida (HCTZ) nu sunt destinate utilizării ca tratament iniţial, ci la pacienţi a

căror tensiune arterială nu este controlată corespunzător cu losartan potasic sau hidroclorotiazidă

administrate în monoterapie.

Este recomandată ajustarea dozei în ceea ce priveşte componentele individuale (losartan şi

hidroclorotiazidă).

La pacienţii a căror tensiune arterială nu este controlată corespunzător, atunci când este indicat din punct

de vedere clinic, poate fi luată în considerare trecerea directă de la monoterapie la administrarea

combinaţiei în doză fixă.

Doza uzuală de întreținere este de un comprimat de Lorista H 50 mg/12,5 mg (losartan 50 mg/HCTZ

12,5 mg) o dată pe zi.

La pacienţii care nu răspund adecvat la Lorista H 50 mg/12,5 mg, doza poate fi crescută la un comprimat

de losartan 100 mg/ HCTZ 25 mg o dată pe zi. Doza maximă este de un comprimat de losartan

100 mg/HCTZ 25 mg o dată pe zi.

În general, efectul antihipertensiv maxim este obţinut în decurs de trei până la patru săptămâni de la

iniţierea tratamentului.

Pentru pacienţii la care doza de losartan a crescut la 100 mg şi necesită un control suplimentar al tensiunii

arteriale, este disponibil Lorista HL 100/12,5 (losartan 100 mg/ HCTZ 12,5 mg).

Pacienţi cu insuficienţă renală şi pacienţi care efectuează ședințe de dializă

La pacienţii cu insuficienţă renală moderată (clearance al creatininei 30-50 ml/min) nu este necesară

ajustarea dozei iniţiale.

Comprimatele de losartan şi hidroclorotiazidă nu sunt recomandate pentru pacienţii care efectuează

ședințe de dializă.

Comprimatele losartan/HCTZ nu trebuie administrate la pacienţi cu insuficienţă renală severă (adică

clearance al creatininei <30 ml/min) (vezi pct. 4.3).

Pacienţi cu depleţie volemică intravasculară

Înainte de administrarea comprimatelor de losartan/HCTZ, trebuie corectat volumul intravascular şi/sau

depleţia de sodiu.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

La pacienţii cu insuficienţă hepatică severă este contraindicată utilizarea losartan/HCTZ (vezi pct. 4.3).

Utilizare la vârstnici

La vârstnici nu este de obicei necesară ajustarea dozelor.

Copii şi adolescenţi

Utilizare la copii și adolescenți (<18 ani)

Nu există experiență clinică la copii şi adolescenţi. Prin urmare, la copii şi adolescenţi nu trebuie

administrată combinația în doză fixă losartan/hidroclorotiazidă.

Mod de administrare

Lorista HL poate fi administrat în asociere cu alte medicamente antihipertensive (vezi pct. 4.3, 4.4, 4.5 şi

5.1).

Comprimatele Lorista HL trebuie înghiţite întregi, cu un pahar cu apă.

Lorista HL poate fi administrat cu sau fără alimente.

4.3 Contraindicaţii

  • Hipersensibilitate la losartan, la alţi derivaţi ai sulfonamidei (cum este hidroclorotiazida) sau la

oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

  • Hipokaliemia sau hipercalcemia rezistente la tratament.
  • Insuficienţă hepatică severă; colestază şi tulburări obstructive biliare.
  • Hiponatremie refractară la tratament.
  • Hiperuricemie simptomatică /gută.
  • Al doilea și al treilea trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4 şi 4.6).
  • Insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei < 30 ml/min).
  • Anurie.
  • Administrarea concomitentă a Lorista HL cu medicamente care conţin aliskiren este contraindicată

la pacienţii cu diabet zaharat sau insuficienţă renală (RFG <60 ml/min şi 1,73 m2) (vezi pct. 4.5 şi

5.1).

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Losartan

Angioedem

Pacienţii cu angioedem în antecedente (edem al feţei, buzelor, faringelui şi/sau limbii) trebuie monitorizaţi

cu atenţie (vezi pct. 4.8).

Hipotensiune arterială şi depleţie volemică intravasculară

La pacienţii cu depleţie volumică intravasculară şi/sau depleţie de sodiu din cauza unei terapii diuretice

intensive, regim alimentar cu restricţie de sare, diaree sau vărsături, poate apare hipotensiune arterială

simptomatică, în special după prima doză. Înaintea administrării Lorista HL, trebuie corectat volumul

intravascular şi/sau depleţia de sodiu (vezi pct. 4.2. şi 4.3.).

Dezechilibru electrolitic

Dezechilibrele electrolitice sunt frecvent întâlnite la pacienţii cu insuficienţă renală, cu sau fără diabet

zaharat şi trebuie corectate. Prin urmare, valorile concentraţiilor plasmatice ale potasiului precum şi

clearance-ul creatininei trebuie monitorizate cu atenţie; în special pacienţii cu insuficienţă cardiacă şi cu

un clearance al creatininei între 30-50 ml/ min trebuie monitorizaţi cu atenţie.

Nu este recomandată administrarea concomitentă a losartan/hidroclorotiazidă cu diuretice care

economisesc potasiul, suplimente de potasiu şi substituente de sare care conţin potasiu, sau alte

medicamente care cresc concentraţiile plasmatice de potasiu (de exemplu, medicamentele care conțin

trimetoprim) (vezi pct. 4.5).

Insuficienţă hepatică

Pe baza datelor de farmacocinetică, ce demonstrează o creştere semnificativă a concentraţiilor plasmatice

ale losartanului la pacienţii cirotici, se recomandă utilizarea cu precauţie a Lorista HL la pacienţii cu

istoric de insuficienţă hepatică uşoară până la moderată. Nu există experienţă clinică privind administrarea

losartanului la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă. Prin urmare, Lorista HL este contraindicată la

pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.2, 4.3 şi 5.2).

Insuficienţă renală

Ca o consecinţă a inhibării sistemului renină-angiotensină-aldosteron, au fost raportate modificări ale

funcţiei renale, inclusiv insuficienţă renală (în mod particular, la pacienţii a căror funcţie renală este

dependentă de sistemul renină-angiotensină-aldosteron, cum sunt cei cu insuficienţă cardiacă severă sau

disfuncţie renală preexistentă).

Similar altor medicamente care afectează sistemul renină-angiotensină-aldosteron, la pacienţii cu stenoză

bilaterală de arteră renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic au fost raportate, de asemenea,

creşteri ale ureei sanguine şi creatininei serice; aceste modificări ale funcţiei renale pot fi reversibile după

întreruperea tratamentului. Losartan trebuie utilizat cu precauţie la pacienţii cu stenoză bilaterală de arteră

renală sau stenoză de arteră renală pe rinichi unic.

Transplant renal

Nu există experientă clinică în cazul pacienţilor cu transplant renal recent.

Hiperaldosteronism primar

În general, pacienţii cu hiperaldosteronism primar nu răspund la tratamentul cu antihipertensive care

acţionează prin inhibarea sistemului renină-angiotensină. Prin urmare, utilizarea Lorista HL comprimate

nu este recomandată la aceşti pacienţi.

Boală coronariană şi boală cerebrovasculară

Similar oricărui medicament antihipertensiv, scăderea excesivă a tensiunii arteriale la pacienţi cu afecţiune

ischemică cardiovasculară şi cerebrovasculară poate determina infarct miocardic acut sau accident

vascular cerebral.

Insuficienţă cardiacă

Similar altor medicamente care acţionează asupra sistemului renină-angiotensină, la pacienţii cu

insuficienţă cardiacă, cu sau fără insuficienţă renală, există risc de hipotensiune arterială severă şi

insuficienţă renală (deseori acută).

Stenoză de valvă mitrală şi aortică, cardiomiopatie hipertrofică obstructivă

Similar altor vasodilatatoare, se recomandă precauţie deosebită la pacienţii cu stenoză aortică sau mitrală,

sau cardiomiopatie hipertrofică obstructivă.

Diferenţe etnice

Cum s-a observat în cazul inhibitorilor enzimei de conversie a angiotensinei, losartanul şi ceilalţi

antagonişti ai angiotensinei sunt aparent mai puţin eficienţi în scăderea tensiunii arteriale la persoanele de

rasă neagră decât la persoanele de altă rasă, posibil din cauza unei prevalenţe mai mari a valorilor scăzute

ale reninei în rândul populaţiei hipertensive de rasă neagră.

Sarcină

Tratamentul cu Lorista HL nu trebuie început în timpul sarcinii. În cazul în care continuarea tratamentului

cu Losartan/HTCZ este considerat esenţial la pacientele care planifică o sarcină, acestea trebuie transferate

la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii.

În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu Lorista HL trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul,

se începe un tratament alternativ (vezi pct. 4.3 şi 4.6).

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Există dovezi că administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II

sau aliskirenului creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale, hiperkaliemiei şi de diminuare a funcţiei

renale (inclusiv insuficienţă renală acută). Prin urmare, nu este recomandată blocarea dublă a SRAA prin

administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor angiotensinei II sau aliskirenului

(vezi pct. 4.5 şi 5.1).

Dacă terapia de blocare dublă este considerată absolut necesară, aceasta trebuie administrată numai sub

supravegherea unui medic specialist şi cu monitorizarea atentă şi frecventă a funcţiei renale, valorilor

electroliţilor şi tensiunii arteriale.

Inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie utilizaţi concomitent la pacienţii cu

nefropatie diabetică.

Hidroclorotiazidă

Hipotensiune arterială şi dezechilibru hidro-electrolitic

Similar tuturor tratamentelor antihipertensive, la unii pacienţi poate să apară hipotensiune arterială

simptomatică. Pacienţii trebuie ţinuţi sub observaţie pentru depistarea semnelor clinice ale dezechilibrului

hidric sau electrolitic, de exemplu depleţie volemică, hiponatremie, alcaloză hipocloremică,

hipomagneziemie sau hipokaliemie, care pot să apară în timpul diareei intercurente sau vărsăturilor. La

aceşti pacienţi trebuie efectuate determinări periodice ale electroliţilor serici, la intervale adecvate de timp.

Pe vreme caniculară, la pacienţii cu edeme poate să apară hiponatremie diluţională.

Efecte metabolice şi endocrine

Tratamentul cu tiazide poate modifica toleranţa la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozelor de

medicamente antidiabetice, inclusiv insulină (vezi pct. 4.5). În timpul tratamentului cu tiazide, diabetul

zaharat latent poate deveni manifest.

Tiazidele pot scădea excreţia urinară de calciu şi pot determina creşterea uşoară şi intermitentă a calciului

seric. O hipercalcemie marcată poate fi indicatorul unui hiperparatiroidism latent.

Administrarea tiazidelor trebuie întreruptă înaintea efectuării testelor pentru funcţia paratiroidiană.

Tratamentul cu diuretice tiazidice poate fi asociat cu creşteri ale valorilor colesterolemiei şi

trigliceridemiei.

La unii pacienţi, tratamentul cu tiazide poate precipita hiperuricemia şi/sau guta. Deoarece losartanul

scade concentraţia acidului uric, combinaţia în doză fixă de losartan cu hidroclorotiazidă atenuează

hiperuricemia indusă de diuretic.

Insuficienţă hepatică

Tiazidele trebuie utilizate cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă hepatică sau afecțiune hepatică

progresivă, deoarece aceasta poate determina colestază intrahepatică, iar modificări minore ale echilibrului

hidroelectrolitic pot precipita coma hepatică.

Lorista HL este contraindicat la pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 4.3 şi 5.2).

Cancer cutanat de tip non-melanom

A fost observat un risc crescut de cancer cutanat de tip non-melanom (non-melanoma skin cancer –

NMSC) [carcinom cu celule bazale (BCC) și carcinom cu celule scuamoase (SCC)] asociat cu expunerea

la creșterea dozei cumulative de hidroclorotiazidă (HCTZ) în două studii epidemiologice bazate pe

Registrul național de cancer din Danemarca. Efectele de fotosensibilizare ale HCTZ ar putea constitui un

mecanism posibil pentru NMSC.

Pacienții tratați cu HCTZ trebuie să fie informați cu privire la riscul de NMSC și să li se recomande să își

examineze regulat pielea pentru depistarea oricăror leziuni noi și să raporteze imediat orice leziuni

cutanate suspecte. Pentru a minimiza riscul de cancer cutanat, pacienților trebuie să li se recomande

posibilele măsuri preventive, cum ar fi expunerea limitată la lumina solară și la razele UV și, în cazul

expunerii, utilizarea unei protecții adecvate. Leziunile cutanate suspecte trebuie examinate imediat,

examinarea putând include investigații histologice și biopsii. De asemenea, poate fi necesară

reconsiderarea utilizării HCTZ la pacienții diagnosticați anterior cu NMSC (vezi și pct. 4.8).

Toxicitate respiratorie acută

După administrarea de hidroclorotiazidă au fost raportate cazuri grave foarte rare de toxicitate respiratorie

acută, inclusiv sindrom de detresă respiratorie acută (ARDS). Edemele pulmonare apar de obicei în decurs

de câteva minute până la câteva ore de la administrarea de hidroclorotiazidă. La debut, simptomele includ

dispnee, febră, deteriorare pulmonară și hipotensiune. Dacă se suspectează diagnosticul de ARDS, trebuie

retras Lorista HL 100 mg/12,5 mg și trebuie administrat tratament adecvat. Hidroclorotiazida este

contraindicată la pacienți cu ARDS anterior în urma administrării de hidroclorotiazidă.

Efuziune coroidiană, miopie acută și glaucom secundar acut cu unghi închis

Sulfonamidele sau derivatele de sulfonamidă pot provoca o reacție idiosincratică ce duce la efuziune

coroidiană cu defect de câmp vizual, miopie tranzitorie și glaucom acut cu unghi închis. Simptomele

includ un debut acut al scăderii acuităţii vizuale sau durere oculară şi se manifestă, de obicei, într-un

interval de ore până la câteva săptămâni de la iniţierea tratamentului. Glaucomul acut cu unghi închis

netratat poate duce la pierderea permanentă a vederii. Tratamentul principal este întreruperea

hidroclorotiazidei, în cel mai scurt timp. În cazul în care presiunea intraoculară nu poate fi controlată,

poate fi luată în considerare iniţierea promptă a unui tratament medicamentos sau chirurgical. Factorii de

risc pentru apariţia glaucomului acut cu unghi închis pot include antecedente de alergie la penicilină sau

sulfonamidă.

Alte atenționări

La pacienţii cărora li se administrează tiazide, cu sau fără antecedente de alergie sau de astm bronşic, pot

apărea reacţii de hipersensibilitate. La administrarea de tiazide au fost raportate exacerbări sau declanşări

ale lupusului eritematos sistemic.

Lorista HL conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit total de

lactază sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Losartan

S-a raportat că rifampicina şi fluconazolul reduc valorile metabolitului activ. Consecinţele clinice ale

acestor interacţiuni nu au fost evaluate.

Similar altor medicamente care blochează angiotensina II sau efectele acesteia, administrarea

concomitentă cu diuretice care economisesc potasiu (de exemplu, spironolactonă, triamteren, amilorid),

suplimente de potasiu, substituenţi de sare alimentară care conţin potasiu, sau alte medicamente care cresc

concentraţiile plasmatice de potasiu (de exemplu, medicamentele care conțin trimetoprim) poate duce la

creşteri ale potasemiei. Administrarea concomitentă nu este recomandată.

Similar altor medicamente care modifică excreţia sodiului, excreţia litiului poate fi redusă. Prin urmare,

valorile litiului seric trebuie monitorizate cu atenţie în cazul în care sărurile de litiu sunt administrate

concomitent cu antagonişti ai receptorilor de angiotensină II.

În cazul în care antagoniştii de angiotensină II sunt administraţi simultan cu medicamente AINS (de

exemplu inhibitori selectivi de COX-2, acid acetilsalicilic la doze antiinflamatorii) şi AINS neselective,

efectul antihipertensiv poate fi atenuat. Utilizarea concomitentă de antagonişti ai angiotensinei II sau

diuretice şi AINS poate duce la creşterea riscului de deteriorare a funcţiei renale, inclusiv posibilă

insuficienţă renală acută, şi o creştere a potasemiei, în special la pacienţii cu insuficienţă renală

preexistentă. Combinaţia în doză fixă losartan/hidroclorotiazidă trebuie administrată cu precauţie mai ales

la vârstnici. Pacienţii trebuie hidrataţi adecvat şi trebuie luată în considerare monitorizarea funcţiei renale

după începerea tratamentului concomitent, şi ulterior periodic.

La unii pacienţi cu funcţie renală compromisă care sunt trataţi cu medicamente antiinflamatoare

nesteroidiene, inclusiv inhibitori selectivi de ciclooxigenază-2, administrarea concomitentă a

antagoniştilor receptorilor de angiotensină II poate determina deteriorarea suplimentară a funcţiei renale.

Aceste efecte sunt de obicei reversibile.

Datele provenite din studii clinice au evidenţiat faptul că blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-

aldosteron (SRAA), prin administrarea concomitentă a inhibitorilor ECA, blocanţilor receptorilor

angiotensinei II sau a aliskirenului, este asociată cu o frecvenţă mai mare a reacţiilor adverse, cum sunt

hipotensiunea arterială, hiperkaliemia şi diminuarea funcţiei renale (inclusiv insuficienţă renală acută),

comparativ cu administrarea unui singur medicament care acţionează asupra SRAA (vezi pct. 4.3, 4.4 şi

5.1).

Alte substanţe care induc hipotensiune arterială cum sunt antidepresive triciclice, antipsihotice, baclofen,

amifostin: utilizarea concomitentă cu aceste medicamente care scad tensiunea arterială, ca efect principal

sau secundar, poate creşte riscul de hipotensiune arterială.

Hidroclorotiazidă

In cazul administrării concomitente, următoarele medicamente pot interacţiona cu diureticele tiazidice:

Alcool etilic, barbiturice, narcotice sau antidepresive

Poate apare potenţarea hipotensiunii arteriale ortostatice.

Medicamente antidiabetice (antidiabetice orale şi insulină)

Tratamentul cu o tiazidă poate influenţa toleranţa la glucoză. Poate fi necesară ajustarea dozei

medicamentului antidiabetic. Metforminul trebuie utilizat cu precauţie din cauza riscului de acidoză

lactică determinat de posibila insuficienţă renală asociată hidroclorotiazidei.

Alte medicamente antihipertensive

Efect aditiv.

Răşini de colestiramină şi colestipol

În prezenţa răşinilor schimbătoare de ioni, absorbţia hidroclorotiazidei este redusă. O doză unică de

colestiramină sau colestipol poate lega hidroclorotiazida, reducând absorbţia acesteia din tractul gastro-

intestinal cu până la 85%, respectiv 43%.

Corticosteroizi, ACTH

Accentuarea depleţiei de electroliţi, în special hipokaliemie.

Amine presoare (de exemplu, adrenalină)

Efectul presor al aminelor poate fi redus, dar nu într-o măsură care să excludă utilizarea acestora.

Miorelaxante nedepolarizante (de exemplu, tubocurarină)

Posibilă creştere a răspunsului la miorelaxant.

Litiu

Diureticele scad clearance-ul renal al litiului şi cresc riscul de toxicitate al litiului; nu se recomandă

administrarea concomitentă.

Medicamente utilizate în tratamentul gutei (probenecid, sulfinpirazonă şi alopurinol)

Poate fi necesară ajustarea dozei de medicament uricozuric, deoarece hidroclorotiazida poate creşte

concentraţia serică a acidului uric. Poate fi necesară creşterea dozei de probenecid sau sulfinpirazonă.

Administrarea concomitentă de tiazide poate creşte incidenţa reacţiilor de hipersensibilitate la alopurinol.

Medicamente anticolinergice (de exemplu atropină, biperiden)

Creşte biodisponibilitatea diureticelor de tip tiazidic, prin scăderea motilităţii gastrointestinale şi a vitezei

de golire gastrică.

Medicamente citotoxice (de exemplu ciclofosfamidă, metotrexat)

Tiazidele pot reduce excreţia renală a medicamentelor citotoxice şi pot potenţa efectele mielosupresive ale

acestora.

Salicilaţi

În cazul dozelor mari de salicilaţi, hidroclorotiazida poate creşte efectul toxic al acestora asupra sistemului

nervos central.

Metildopa

În cazul utilizării concomitente de hidroclorotiazidă şi metildopa, au existat cazuri izolate de anemie

hemolitică.

Ciclosporină

Tratamentul concomitent cu ciclosporină poate creşte riscul hiperuricemiei şi al complicaţiilor de tipul

gutei.

Glicozide digitalice

Hipokaliemia sau hipomagneziemia induse de tiazidă pot favoriza declanşarea aritmiilor cardiace induse

de digitalice.

Medicamente a căror acţiune este influenţată de dezechilibrul potasemiei

Este recomandată monitorizarea periodică a potasemiei şi efectuarea ECG în cazul administrării

losartan/hidroclorotiazidă concomitent cu medicamente a căror acţiune este influenţată de dezechilibrul

potasemiei (de exemplu, glicozide digitalice şi antiaritmice) şi concomitent cu următoarele medicamente

(inclusiv unele antiaritmice) care induc torsada vârfurilor (tahicardie ventriculară), hipokaliemia fiind un

factor predispozant al torsadei vârfurilor (tahicardie ventriculară):

  • Antiaritmice de clasă Ia (de exemplu chinidină, hidrochinidină, disopiramidă).
  • Antiaritmice de clasă III (de exemplu amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă).
  • Unele antipsihotice (de exemplu tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină,

ciamemazină, sulpiridă, sultopridă, amisulpridă, tiapridă, pimozidă, haloperidol, droperidol).

  • Altele (de exemplu bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicină i.v., halofantrină, mizolastină,

pentamidină, terfenadină, vincamină i.v.).

Săruri de calciu

Diureticele tiazidice pot creşte concentraţia calciului seric datorită excreţiei scăzute a acestuia. Dacă

trebuie prescrise suplimente de calciu, trebuie monitorizată calcemia, iar doza de calciu trebuie ajustată

corespunzător.

Efecte asupra investigaţiilor diagnostice

Datorită efectelor asupra metabolismului calciului, tiazidele pot influenţa testele funcţionale paratiroidiene

(vezi pct. 4.4).

Carbamazepină

Risc de hiponatremie simptomatică. Este necesară monitorizarea clinică şi biologică.

Substanţe de contrast iodate

În cazul deshidratării induse de diuretice, apare un risc crescut de insuficienţă renală acută, în special la

administrarea dozelor mari de substanţe iodate.

Pacienţii trebuie rehidrataţi înainte de administrare.

Amfotericină B (parenteral), corticosteroizi, ACTH, laxative stimulante sau glicerizină (aflată în lemnul

dulce)

Hidroclorotiazida poate accentua dezechilibrul electrolitic, în special hipokaliemia.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Antagonişti ai receptorilor angiotensinei II (ARAII)

Utilizarea ARAII nu este recomandată în primul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.4). Utilizarea

ARAII în al doilea şi al treilea trimestru de sarcină este contraindicată (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Dovezile epidemiologice privind riscul teratogen apărut în urma expunerii la inhibitori ai enzimei de

conversie a angiotensinei (IECA) în primul trimestru de sarcină nu au fost concludente; cu toate acestea o

uşoară creştere a riscului nu poate fi exclusă. Cu toate că nu sunt disponibile date epidemiologice

controlate cu privire la riscul asociat utilizării ARAII, pentru această clasă de medicamente pot exista

riscuri asemănătoare. În cazul în care continuarea tratamentului cu ARAII nu este considerată esenţială,

pacientele care planifică o sarcină trebuie transferate la un tratament antihipertensiv alternativ cu profil de

siguranţă stabilit pentru utilizarea în timpul sarcinii. În momentul diagnosticării unei sarcini, tratamentul cu

ARAII trebuie oprit imediat şi, dacă este cazul, se începe un tratament alternativ.

Se cunoaşte faptul că tratamentul cu ARAII în trimestrul al doilea şi al treilea de sarcină are efecte

fetotoxice la om (scăderea funcţiei renale, oligohidramnios, întârziere în osificarea craniului) şi induce

toxicitate neonatală (insuficienţă renală, hipotensiune arterială, hiperpotasemie) (vezi pct. 5.3).

Dacă expunerea la ARAII a avut loc în al doilea trimestru de sarcină, se recomandă monitorizarea

ecografică a funcţiei renale şi a craniului.

Nou născuţii şi sugarii ale căror mame au utilizat ARAII trebuie atent monitorizaţi în vederea depistării

hipotensiunii arteriale (vezi de asemenea pct. 4.3 şi 4.4).

Hidroclorotiazidă

Există o experienţă limitată în ceea ce priveşte tratamentul cu hidroclorotiazidă în timpul sarcinii, mai ales

în primul trimestru de sarcină. Studiile la animale sunt insuficiente.

Hidroclorotiazida traversează bariera feto-placentară. Pe baza mecanismului farmacologic de acţiune al

hidroclorotiazidei, utilizarea sa în timpul celui de-al doilea şi al treilea trimestru de sarcină poate

compromite perfuzia feto-placentară şi poate determina efecte fetale şi neonatale, cum sunt icter, tulburări

de echilibru electrolitic şi trombocitopenie.

Hidroclorotiazida nu trebuie folosită pentru edem gestaţional, hipertensiune arterială gestaţională sau

preeclampsie din cauza riscului de volum plasmatic scăzut şi de hipoperfuzie placentară, fără un efect

benefic asupra cursului bolii.

Hidroclorotiazida nu trebuie folosită pentru hipertensiunea arterială esenţială la femei însărcinate cu

excepţia situaţiilor rare când nu poate fi folosit alt tratament.

Alăptarea

Antagonişti ai receptorilor angiotensinei II (ARAII)

Deoarece nu sunt disponibile date privind utilizarea Lorista HL în timpul alăptării, Lorista HL nu este

recomandat pentru utilizare și trebuie să se utilizeze tratamente alternative cu profile de siguranţă mai bine

stabilite, în special în cazul alăptării nou-născutului sau prematurului.

Hidroclorotiazidă

Hidroclorotiazida este excretată în cantități mici în laptele uman. În doze mari, tiazidele determină o

diureză intensă și pot inhiba secreția de lapte. Utilizarea Lorista HL în timpul alăptării nu este

recomandată. Dacă se utilizează Lorista HL în timpul alăptării, dozele utilizate trebuie să fie cât mai mici

posibil.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu au fost efectuate studii asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

Cu toate acestea, în cazul conducerii vehiculelor sau folosirii utilajelor, trebuie reţinut că, ocazional şi în

cazuri individuale, în special la iniţierea tratamentului antihipertensiv sau la creşterea dozei, pot apare

ameţeli şi somnolenţă.

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse enumerate mai jos au fost clasificate în funcţie de aparate, sisteme și organe şi frecvenţă

de apariţie, în următoarele categorii:

  • Foarte frecvente (1/10)
  • Frecvente (1/100 şi <1>
  • Mai puţin frecvente (1/1000 şi <1>
  • Rare (1/10000 şi <1>
  • Foarte rare (<1>
  • Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În studiile clinice cu losartan potasic şi hidroclorotiazidă, nu au apărut reacţii adverse specifice acestei

combinaţii. Reacţiile adverse apărute au fost cele cunoscute la utilizarea losartan potasic şi/sau

hidroclorotiazidă.

În studiile clinice controlate efectuate pentru hipertensiune arterială esenţială, senzaţia de ameţeală a fost

singura reacţie adversă raportată ca fiind asociată administrării medicamentului şi care a apărut cu o

incidenţă mai mare decât la placebo la 1% sau mai mulţi dintre pacienţii trataţi cu losartan şi

hidroclorotiazidă.

Pe lângă aceste efecte, după introducerea pe piaţă a medicamentului au fost raportate următoarele reacţii

adverse:

Aparate, sisteme și organe Reacție adversă Frecvență

Tulburări hepatobiliare Hepatită rare

Investigaţii diagnostice Hiperpotasemie, creşteri ale rare

ALT

S-au observat reacţii adverse ce ţin de componentele individuale, care pot apărea şi în cazul combinaţiei

losartan potasic/hidroclorotiazidă:

Losartan

Următoarele reacţii adverse au fost raportate pentru losartan în studii clinice și din experienţa de după

punerea pe piaţă.

Aparate, sisteme și organe Reacție adversă Frecvență

Tulburări hematologice şi anemie, purpură Henoch-Schönlein, mai puțin frecvente

limfatice echimoze, hemoliză

trombocitopenie cu frecvenţă necunoscută

Tulburări cardiace hipotensiune arterială, hipotensiune mai puțin frecvente

arterială ortostatică, sternalgie,

angină pectorală, bloc AV de gradul

II, eveniment cerebrovascular,

infarct miocardic, palpitații, aritmie

(fibrilație atrială, bradicardie

sinusală, tahicardie, tahicardie

ventriculară, fibrilație ventriculară)

Tulburări acustice şi vertij, tinitus mai puțin frecvente

vestibulare

Tulburări oculare vedere neclară, arsuri/înțepături mai puțin frecvente

oculare, conjunctivită, scăderea

acuității vizuale

Tulburări gastro-intestinale durere abdominală, greață, diaree, frecvente

dispepsie

constipație, durere dentară, mai puțin frecvente

xerostomie, flatulență, gastrită,

vărsături, blocaj intestinal

pancreatită cu frecvenţă necunoscută

Tulburări generale şi la astenie, fatigabilitate, durere frecvente

nivelul locului de toracică

administrare edem facial, edem, febră mai puțin frecvente

simptome asemănătoare gripei, cu frecvenţă necunoscută

indispoziție

Tulburări hepatobiliare tulburări ale funcției hepatice cu frecvenţă necunoscută

Tulburări ale sistemului hipersensibilitate: reacții rare

imunitar anafilactice, angioedem, incluzând

edem laringian și glotic, care duce

la obstrucție a căilor respiratorii

și/sau edem facial, al buzelor,

faringian și/ sau lingual; la unii

dintre acești pacienți angioedemul a

fost raportat în antecedente în

asociere cu administrarea altor

medicamente, inclusiv cu inhibitori

ECA

Tulburări metabolice şi de anorexie, gută mai puțin frecvente

nutriţie

Tulburări musculo-scheletice crampe musculare, durere de spate, frecvente

şi ale ţesutului conjunctiv durere a membrului inferior,

mialgie

durere a brațului, edem articular, mai puțin frecvente

durere de genunchi, durere

musculo-scheletică, durere a

umărului, rigiditate, artralgii, artrite,

coxalgie, fibromialgie, slăbiciune

musculară

rabdomioliză cu frecvenţă necunoscută

Tulburări ale sistemului cefalee, amețeli frecvente

nervos nervozitate, parestezii, neuropatie mai puțin frecvente

periferică, tremor, migrenă, sincopă

disgeuzie cu frecvenţă necunoscută

Tulburări psihice insomnie frecvente

anxietate, tulburare de anxietate, mai puțin frecvente

tulburare de panică, confuzie,

depresie, vise anormale, tulburări de

somn, somnolență, tulburări de

memorie

Tulburări renale şi ale căilor disfuncție renală, insuficiență renală frecvente

urinare

nicturie, poliurie, infecție a tractului mai puțin frecvente

urinar

Tulburări ale aparatului scăderea libidoului, disfuncție mai puțin frecvente

genital şi sânului erectilă/impotență

Tulburări respiratorii, tuse, infecții ale tractului respirator frecvente

toracice şi mediastinale superior, congestie nazală, sinuzită,

afectare a sinusurilor

disconfort faringian, faringită, mai puțin frecvente

laringită, dispnee, bronșită,

epistaxis, rinită, congestie

respiratorie

Afecţiuni cutanate şi ale alopecie, dermatită, piele uscată, mai puțin frecvente

ţesutului subcutanat eritem, înroșirea feței,

fotosensibilitate, prurit, erupție

cutanată tranzitorie, urticarie,

transpirații

Tulburări vasculare vasculită mai puțin frecvente

hipotensiune arterială ortostatică cu frecvenţă necunoscută

dependentă de doză

Investigaţii diagnostice hiperkaliemie, scăderea ușoară a frecvente

hematocritului și hemoglobinei,

hipoglicemie

creșterea ușoară a uremiei și mai puțin frecvente

creatininemiei

creșterea concentrațiilor enzimelor foarte rare

hepatice și bilirubinei

hiponatremie cu frecvenţă necunoscută

Hidroclorotiazidă

Aparate, sisteme și organe Reacție adversă Frecvență

Tumori benigne, maligne şi cancer cutanat de tip non-melanom cu frecvenţă necunoscută

nespecificate (incluzând (carcinom cu celule bazale și

chisturi şi polipi) carcinom cu celule scuamoase) 1

Tulburări hematologice şi agranulocitoză, anemie aplastică, mai puțin frecvente

limfatice anemie hemolitică, leucopenie,

purpură, trombocitopenie

Tulburări ale sistemului reacție anafilactică rare

imunitar

Tulburări metabolice şi de anorexie, hiperglicemie, mai puțin frecvente

nutriţie hiperuricemie, hipokaliemie,

hiponatremie

Tulburări psihice insomnie mai puțin frecvente

Tulburări ale sistemului cefalee frecvente

nervos

Tulburări oculare vedere încețoșată tranzitoriu, mai puțin frecvente

xantopsie

efuziune coroidiană, miopie acută, cu frecvență necunoscută

glaucom acut cu unghi închis

Tulburări vasculare angeită necrozantă (vasculită, mai puțin frecvente

vasculită cutanată)

Tulburări respiratorii, detresă respiratorie, inclusiv mai puțin frecvente

toracice şi mediastinale pneumonită și edem pulmonar

sindrom de detresă respiratorie foarte rare

acută (ARDS) (vezi punctul 4.4)

Tulburări gastro-intestinale sialoadenită, spasme, iritarea mai puțin frecvente

stomacului, greață, vărsături, diaree,

constipație

Tulburări hepatobiliare icter (colestază intrahepatică), mai puțin frecvente

pancreatită

Afecţiuni cutanate şi ale fotosensibilitate, urticarie, necroliză mai puțin frecvente

ţesutului subcutanat toxică epidermică

lupus eritematos cutanat cu frecvenţă necunoscută

Tulburări musculo-scheletice crampe musculare mai puțin frecvente

şi ale ţesutului conjunctiv

Tulburări renale şi ale căilor glicozurie, nefrită interstițială, mai puțin frecvente

urinare disfuncție renală, insuficiență renală

Tulburări generale şi la febră, amețeli mai puțin frecvente

nivelul locului de

administrare

1Cancer cutanat de tip non-melanom: Pe baza datelor disponibile obținute din studiile epidemiologice, a

fost observată o asociere între HCTZ și NMSC dependentă de doza cumulativă (vezi și pct. 4.4 și 5.1).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul

sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478- RO

e-mail: [email protected]

website: www.anm.ro

4.9 Supradozaj

Nu există proceduri specifice pentru tratamentul supradozării cu Lorista HL. Tratamentul este simptomatic

şi de suport al funcţiilor vitale. Administrarea Lorista HL trebuie întreruptă, iar pacientul pus sub

supraveghere medicală atentă. Se recomandă inducerea emezei, dacă ingestia medicamentului este recentă

şi corectarea deshidratării şi echilibrului electrolitic, tratamentul comei hepatice şi hipotensiunii arteriale,

conform ghidurilor de tratament.

Losartan

Există date clinice limitate asupra supradozajului la om. Manifestările cele mai probabile ale

supradozajului pot fi hipotensiunea arterială şi tahicardia; din cauza stimulării parasimpatice (vagale) se

poate instala bradicardia. În caz de hipotensiune arterială simptomatică, se va iniţia un tratament de suport.

Nici losartanul şi nici metabolitul său activ nu sunt eliminaţi prin hemodializă.

Hidroclorotiazidă

Simptomele frecvente rezultă din pierderea de electroliţi (hipopotasemia, hipocloremia, hiponatremia) şi

din deshidratare, din cauza diurezei excesive. În caz de administrare concomitentă de digoxină,

hipopotasemia poate potenţa aritmiile cardiace.

Nu se cunoaşte nivelul eliminării hidroclorotiazidei prin dializă.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antagonişti de angiotensină II şi diuretice, codul ATC: C09DA01.

Losartan-Hidroclorotiazidă

Ingredienţii activi din Lorista HL exercită efecte aditive de reducere a tensiunii arteriale, într-o măsură

mai mare decât componentele individuale. Efectul este considerat rezultat al acţiunii complementare a

celor două componente. Datorită efectului diuretic, hidroclorotiazida creşte activitatea reninei plasmatice,

creşte secreţia de aldosteron, scade potasemia şi creşte concentraţiile angiotensinei II. Losartanul

blochează toate efectele importante fiziologice ale angiotensinei II şi prin inhibarea aldosteronului, poate

reduce pierderile de potasiu induse de diuretic.

Losartan posedă un efect uricozuric moderat şi tranzitoriu.

Hidroclorotiazida determină o creştere moderată a nivelelor concentraţiilor acidului uric, iar losartanul

reduce hiperuricemia indusă de diuretic.

Efectul antihipertensiv al Lorista HL persistă 24 ore. În studiile clinice pe o durată de cel puţin 1 an, s-a

observat că efectul antihipertensiv a fost stabil. Cu toată scăderea considerabilă a presiunii sanguine,

administrarea Lorista HL nu a avut vreun efect clinic semnificativ asupra frecvenţei cardiace.

În studiile clinice, după 12 săptămâni de tratament cu losartan 50 mg/hidroclorotiazidă 12,5 mg, tensiunea

diastolică, măsurată în poziţie şezândă înainte de administrarea medicamentului, a fost redusă în medie cu

13,2 mm Hg.

Lorista HL este eficient în reducerea tensiunii arteriale atât la femei, cât şi la bărbaţi, fără deosebiri între

rasa neagră şi celelalte rase, la pacienţi mai tineri (<65 ani) sau la vârstnici (≥65 ani) şi este eficient în

hipertensiunea arterială de toate gradele.

Losartan

Losartan este un antagonist oral al receptorilor de angiotensină II (tip AT ). Angiotensina II se leagă de

receptorul AT , prezent în multe dintre ţesuturi (de ex. muşchii netezi vasculari, suprarenale, rinichi şi

inimă) şi induce anumite reacţii biologice importante, inclusiv vasoconstricţie şi eliberarea de aldosteron.

Angiotensina II stimulează de asemenea proliferarea celulelor musculaturii netede.

Losartanul se leagă selectiv de receptorii AT , lucru demonstrat de testele biologice de legare farmacologică.

Losartan, la fel ca şi metabolitul său farmacologic activ, derivat de acid carboxilic (E-3172), blochează toate

efectele fiziologice importante ale angiotensinei II in vitro, precum şi in vivo, indiferent de sursă şi metoda

de sinteză.

Losartan nu se leagă de alţi receptori hormonali sau canale de ioni, lucru important în ceea ce priveşte

reglarea cardiovasculară. În plus, losartanul nu inhibă ECA (kininaza II), o enzimă responsabilă, pe lângă

conversia angiotensinei I în angiotensină II, pentru descompunerea bradikininei în peptide inactive. Astfel,

nu cresc efectele adverse mediate de bradikinină.

Consecutiv administrării de losartan şi în lipsa feedbackului negativ produs de angiotensina II asupra

secreţiei de renină, determină creşterea activităţii reninei plasmatice. Creşterea activităţii reninei în plasmă

determină creşterea nivelelor plasmatice ale angiotensinei II. În timpul creşterii nivelelor angiotensinei II,

prezenţa efectului antihipertensiv al losartanului şi menţinerea scăderii concentraţiilor de aldosteron

plasmatic sugerează că losartanul este eficient în blocarea receptorilor angiotensinei II. După întreruperea

tratamentului cu losartan, activitatea reninei plasmatice şi concentraţiile angiotensinei II revin la valorile

bazale într-o perioadă de 3 zile.

Losartanul şi metabolitul său activ principal posedă o afinitate mult crescută pentru receptorul AT , decât

faţă de receptorul AT . Metabolitul activ posedă o activitate mai crescută de 10 până la 40 ori faţă de

losartan, la aceeaşi concentraţie.

Într-un studiu ce urmărea incidenţa tusei la pacienţii trataţi cu losartan, în comparaţie cu pacienţii trataţi cu

IECA, s-a dovedit că frecvenţa tusei la pacienţii trataţi cu losartan sau hidroclorotiazidă, a fost similară,

dar considerabil mai mică decât la pacienţii trataţi cu IECA. În plus, metaanaliza a 16 studii dublu-orb, cu

4131 pacienţi, a arătat că incidenţa tusei raportate spontan la pacienţii trataţi cu losartan a fost similară

(3,1%) grupului tratat cu placebo (2,6%) sau hidroclorotiazidă (4,1%), în timp ce în grupul tratat cu IECA

a fost de 8,8%.

La pacienţii hipertensivi nondiabetici cu proteinurie, administrarea losartan a scăzut semnificativ

proteinuria, excreţia fracţionată de albumină şi IgG. Losartan menţine rata de filtrare glomerulară şi

reduce fracţia de filtrare. În general, losartanul determină scăderea concentraţiilor plasmatice de acid uric

(uzual <0,4 mg/dl), lucru evidenţiat în cadrul tratamentului de lungă durată.

Losartan nu afectează reflexele autonome şi nu are efect permanent asupra noradrenalinei plasmatice.

La pacienţii cu insuficienţă ventriculară stângă, dozele de losartan de 25 mg şi 50 mg au determinat efecte

hemodinamice şi neurohormonale pozitive, caracterizate prin creşterea indexului cardiac şi scăderi ale

presiunii fixe din capilarele pulmonare, rezistenţa vasculară sistemică, tensiunea arterială medie sistemică

şi frecvenţa cardiacă, şi o reducere a nivelelor circulatorii ale aldosteronului şi, respectiv, noradrenalinei.

La pacienţii cu insuficienţă cardiacă, apariţia hipotensiunii arteriale a fost dependentă de doză.

Studii clinice la pacienţi cu hipertensiune arterială

În studii clinice controlate, administrarea losartanului o dată pe zi la pacienţi cu hipertensiune arterială

esenţială uşoară până la moderată a determinat scăderi semnificativ statistic ale tensiunii arteriale sistolice

şi diastolice; în studiile clinice efectul antihipertensiv a fost menţinut până la un an. Măsurarea tensiunii

arteriale la 24 ore după administrare comparativ cu 5-6 ore după administrare a demonstrat scăderea

tensiunii arteriale pe o perioadă de 24 ore. Efectul antihipertensiv a fost paralel cu bioritmul fiziologic

diurn. Reducerea tensiunii arteriale la sfârşitul intervalului de administrare a fost aproximativ 70-80% din

efectul observat la 5-6 ore după administrare.

Întreruperea tratamentului cu losartan la pacienţii hipertensivi nu a determinat o creştere marcată a

tensiunii arteriale (rebound). În ciuda scăderii marcate a tensiunii arteriale, losartanul nu are efect clinic

semnificativ asupra frecvenţei cardiace.

Eficacitatea losartanului este similară la bărbaţi şi femei şi la pacienţii hipertensivi mai tineri (cu vârsta

sub 65 ani) şi cei vârstnici.

Studiul LIFE

Studiul LIFE (Losartan Intervention For Endpoint Reduction in Hypertension) a fost un studiu clinic

randomizat, triplu-orb, controlat activ, efectuat la 9193 pacienţi hipertensivi cu vârsta cuprinsă între 55 şi

80 ani, cu hipertrofie ventriculară stângă demonstrată ECG. Pacienţii au fost randomizaţi, administrându-

li-se o dată pe zi losartan 50 mg sau atenolol 50 mg. Dacă nu a fost atinsă valoarea ţintă a tensiunii

arteriale (<140>

losartan sau atenolol a fost crescută la 100 mg o dată pe zi. Dacă a fost necesar, pentru atingerea tensiunii

arteriale ţintă, au fost adăugate alte antihipertensive (de exemplu creşterea dozei de hidroclorotiazidă la

25 mg, sau au fost adăugate blocante ale canalelor de calciu, alfa-blocante sau medicamente cu acţiune

centrală, cu excepţia inhibitorilor ECA, antagoniştilor angiotensinei II sau beta-blocantelor).

Durata medie a perioadei de urmărire a fost 4,8 ani.

Criteriul principal final de evaluare a fost compus din morbiditatea şi mortalitatea cardiovasculară,

măsurat prin reducerea incidenţei combinate a decesului de cauză cardiovasculară, accidentului vascular

cerebral şi infarctului miocardic. Cu toate că tensiunea arterială a fost scăzută în mod semnificativ la

valori similare în cele două grupuri, tratamentul cu losartan a determinat o reducere a riscului cu 13%

(p=0,021, interval de încredere 95%-0,77-0,98) comparativ cu atenololul la pacienţii care au atins criteriul

principal final de evaluare compus.

Avantajul tratamentului cu losartan în cadrul criteriului primar compus se datorează în primul rând

scăderii incidenţei accidentului vascular cerebral. Tratamentul cu losartan a redus riscul de accident

vascular cerebral cu 25% comparativ cu atenololul (p=0,001, IÎ 95% 0,63-0,89). Ratele pentru decesul de

cauză cardiovasculară şi pentru infarctul miocardic nu au prezentat diferenţe semnificative între grupurile

de tratament.

Blocarea dublă a sistemului renină-angiotensină-aldosteron (SRAA)

Două studii extinse, randomizate, controlate (ONTARGET (ONgoing Telmisartan Alone and in

combination with Ramipril Global Endpoint Trial/Studiu cu criteriu final global de evaluare, efectuat cu

telmisartan administrat în monoterapie sau în asociere cu ramipril) şi VA NEPHRON-D (The Veterans

Affairs Nephropathy in Diabetes/Evaluare a nefropatiei din cadrul diabetului zaharat, efectuată de

Departamentul pentru veterani)) au investigat administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a

unui blocant al receptorilor angiotensinei II.

ONTARGET este un studiu efectuat la pacienţii cu antecedente de afecţiune cardiovasculară sau

cerebrovasculară sau cu diabet zaharat de tip 2, însoţite de dovezi ale afectării de organ. VA NEPHRON-

D este un studiu efectuat la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi nefropatie diabetică.

Aceste studii nu au evidenţiat efecte benefice semnificative asupra rezultatelor renale şi/sau

cardiovasculare sau asupra mortalităţii, în timp ce s-a observat un risc crescut de hiperkaliemie, afectare

renală acută şi/sau hipotensiune arterială, comparativ cu monoterapia. Date fiind proprietăţile lor

farmacodinamice similare, aceste rezultate sunt relevante, de asemenea, pentru alţi inhibitori ai ECA şi

blocanţi ai receptorilor angiotensinei II.

Prin urmare, inhibitorii ECA şi blocanţii receptorilor angiotensinei II nu trebuie administraţi concomitent

la pacienţii cu nefropatie diabetică.

ALTITUDE (Aliskiren Trial in Type 2 Diabetes Using Cardiovascular and Renal Disease

Endpoints/Studiu efectuat cu aliskiren, la pacienţi cu diabet zaharat de tip 2, care a utilizat criterii finale de

evaluare în boala cardiovasculară sau renală) este un studiu conceput să testeze beneficiul adăugării

aliskiren la un tratament standard cu un inhibitor al ECA sau un blocant al receptorilor de angiotensină II

la pacienţii cu diabet zaharat de tip 2 şi afecţiune renală cronică, afecţiune cardiovasculară sau ambele.

Studiul a fost încheiat prematur din cauza unui risc crescut de apariţie a evenimentelor adverse. Decesul şi

accidentul vascular cerebral din cauze cardiovasculare au fost mai frecvente numeric în cadrul grupului în

care s-a administrat aliskiren, decât în cadrul grupului în care s-a administrat placebo, iar evenimentele

adverse şi evenimentele adverse grave de interes (hiperkaliemie, hipotensiune arterială şi afectarea funcţiei

renale) au fost raportate mai frecvent în cadrul grupului în care s-a administrat aliskiren decât în cadrul

grupului în care s-a administrat placebo.

Hidroclorotiazidă

Hidroclorotiazida este un diuretic din clasa tiazidelor. Mecanismul efectului antihipertensiv al diureticelor

tiazidice nu este complet cunoscut. Tiazidele acţionează asupra mecanismului renal tubular de reabsorbţie

electrolitică crescând în mod direct excreţia sodiului şi clorului în cantităţi aproximativ echivalente.

Acţiunea diuretică a hidroclorotiazidei reduce volumul plasmatic, creşte activitatea reninei plasmatice şi

creşte secreţia de aldosteron, având drept consecinţă creşteri ale potasiului urinar şi pierderi de bicarbonat,

şi scăderi ale potasiul seric. Legătura renină-aldosteron este mediată de angiotensina II şi, prin urmare,

administrarea concomitentă a unui antagonist al receptorilor de angiotensină II tinde să anuleze pierderile

de potasiu asociate administrării de diuretice tiazidice.

După administrare orală, diureza se instalează în 2 ore, cu efect maxim la aproximativ 4 ore şi durează

aproximativ 6 până la 12 ore, efectul antihipertensiv persistând până la 24 ore.

Cancer cutanat de tip non-melanom

Pe baza datelor disponibile obținute din studiile epidemiologice, a fost observată o asociere între HCTZ și

NMSC, dependentă de doza cumulativă. Un studiu a inclus o populație care a constat din 71 533 de cazuri

de BCC și din 8 629 de cazuri de SCC, corespunzând unei populații de control de 1 430 833 și respectiv

172 462. Dozele mari de HCTZ (≥ 50 000 mg cumulativ) au fost asociate cu un RR ajustat de 1,29 (IÎ 95

%: 1,23-1,35) pentru BCC și de 3,98 (IÎ 95 %: 3,68-4,31) pentru SCC. A fost observată o relație clară

doză cumulativă-răspuns, atât pentru BCC, cât și pentru SCC. Un alt studiu a indicat o posibilă asociere

între cancerul de buză (SCC) și expunerea la HCTZ: 633 de cazuri de cancer de buză au corespuns unei

populații de control de 63 067, folosind o strategie de eșantionare din grupul expus riscului. A fost

demonstrată o relație clară doză cumulativă-răspuns, cu un RR de 2,1 (IÎ 95 %: 1,7-2,6) care a crescut la

un RR de 3,9 (3,0-4,9) pentru doze mari (~25 000 mg) și RR de 7,7 (5,7-10,5) pentru doza cumulativă cea

mai mare (~100 000 mg) (vezi și pct. 4.4).

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Losartan

După administrare orală, losartanul este foarte bine absorbit şi în timpul metabolizării de prim pasaj, se

formează un metabolit activ, derivat de acid carboxilic, precum şi metaboliţi inactivi. Biodisponibilitatea

este de 33%. Concentraţiile maxime de losartan apar la 1 oră după administrare şi, pentru metabolitul

activ, la 3-4 ore. Profilul concentraţiilor plasmatice nu se modifică în cazul administrării medicamentului

cu alimente.

Distribuţie

Losartan

Losartan, precum şi metabolitul activ, se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de peste 99%, în special

de albumine. Volumul de distribuţie al losartanului este de 34 litri. Experimentele efectuate pe şobolani au

demonstrat că losartanul traversează puţin sau aproape deloc bariera hematoencefalică.

Hidroclorotiazida

Hidroclorotiazida trece prin bariera placentară, nu trece prin bariera hematoencefalică şi este excretată în

laptele matern uman.

Metabolizare

Losartan

Aproximativ 14% din losartanul administrat intravenos sau oral se transformă în metabolit activ. După

administrarea intravenoasă sau orală de losartan potasic, marcat cu 14C, circulaţia markerului radioactiv în

plasmă este atribuită losartanului şi metabolitului activ. S-a observat o conversie minimă de losartan la

metabolit activ, la 1% din pacienţii monitorizaţi.

Pe lângă metabolitul activ, se formează şi metaboliţi inactivi, inclusiv 2 metaboliţi principali, obţinuţi prin

hidroxilarea lanţului butil, precum şi un metabolit mai puţin important, N-2 tetrazol glucuronid.

Eliminare

Losartan

Clearance-ul plasmatic al losartanului este de aproximativ 600 ml/min, iar al metabolitului activ, de 50

ml/min. Clearance-ul renal al losartanului este de aproximativ 74 ml/min, iar al metabolitului activ, de 26

ml/min. După administrarea orală, 4% din doza de losartan este eliminată sub formă nemodificată, iar 6%

sub formă de metabolit activ. Farmacocinetica losartanului şi a metabolitului activ este lineară la doze de

până la 200 mg losartan potasic, administrat oral.

După administrare orală, concentraţia plasmatică de losartan şi metabolit activ scade poliexponenţial, cu un

timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 2 ore (losartan) şi 6-9 ore (metabolit activ).

Nici losartanul, nici metabolitul activ nu produc acumulare plasmatică după administrarea unei doze de

100 mg, o dată pe zi.

Excreţia biliară şi urinară contribuie la eliminarea losartanului şi metaboliţilor săi.

După administrarea orală a unei doze de losartan marcat cu 14C la om, 35% din radioactivitate se regăseşte

în urină şi 58% în materiile fecale.

Hidroclorotiazidă

Hidroclorotiazida nu este nici metabolizată şi nici eliminată rapid pe cale renală. Timpul de înjumătăţire

plasmatică prin eliminare în 24 ore variază între 5,6–14,8 ore. Cel puţin 61% din doza orală este eliminată

sub formă nemodificată.

Caracteristici la pacienți

Losartan-hidroclorotiazidă

Concentraţia de losartan şi metabolit activ în plasmă şi absorbţia de hidroclorotiazidă la pacienții

hipertensivi vârstnici nu prezintă deosebiri semnificative faţă de pacienții hipertensivi mai tineri.

Losartan

După administrare orală la pacienţi cu ciroză hepatică alcoolică, fază moderată spre intermediară,

concentraţiile de losartan au fost de 5 ori mai mari, iar ale metabolitului activ de 1,7 ori mai mari decât la

voluntarii tineri.

Studiile farmacocinetice au arătat că ASC a losartanului nu diferă la subiecții japonezi sănătoși, comparativ

cu subiecții non-japonezi. Cu toate acestea, ASC a metabolitului carboxilic (E-3174) pare să fie diferită între

cele două grupuri, cu o expunere de aproximativ 1,5 ori mai mare la subiecții japonezi decât la subiecții

non-japonezi. Semnificația clinică a acestor rezultate nu este cunoscută.

Nici losartanul şi nici metabolitul său activ nu sunt dializabili.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele studiilor preclinice convenţionale de siguranţă farmacologică, de toxicitate la doze repetate, de

genotoxicitate, de potenţial carcinogenetic şi de toxicitate a reproducţiei nu arată prezenţa vreunei

probleme de siguranţă la om. Toxicitatea potenţială a combinaţiei în doză fixă losartan/hidroclorotiazidă

după administrarea orală a fost evaluată în studii de toxicitate cronică cu durata de până la şase luni,

efectuate la şobolan şi câine, iar modificările observate în cadrul studiilor efectuate cu această asociere au

fost determinate în principal de componenta losartan. Administrarea combinaţiei în doză fixă

losartan/hidroclorotiazidă a determinat o scădere a parametrilor seriei eritrocitare (eritrocite, hemoglobină,

hematocrit), o creştere a valorii N-ureei serice, o scădere a greutăţii inimii (fără o corelaţie histologică) şi

modificări gastro-intestinale (leziuni ale membranei mucoase, ulceraţii, eroziuni, hemoragii). Nu au existat

dovezi de teratogenitate la şobolani sau iepuri trataţi cu asocierea losartan/hidroclorotiazidă. Atunci când

femelele au fost tratate înainte de şi în tot cursul perioadei de gestaţie, a fost observată toxicitate fetală la

şobolani, evidenţiată printr-o creştere uşoară a incidenţei coastelor supranumerare la generaţia F1. Aşa

cum s-a observat în studii efectuate cu losartan în monoterapie, reacţiile adverse fetale şi neonatale,

incluzând toxicitate renală şi deces fetal, au apărut atunci când femelele gestante de şobolan au fost tratate

cu asocierea losartan/hidroclorotiazidă în faza tardivă a perioadei de gestaţie şi/sau în timpul alăptării.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu:

Amidon de porumb pregelatinizat

Celuloză microcristalină

Lactoză monohidrat

Stearat de magneziu

Film:

Hipromeloză

Macrogol 4000

Talc

Dioxid de titan (E 171)

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

5 ani.

Flacon din PEÎD:

După prima deschidere a flaconului, medicamentul trebuie utilizat în termen de 100 de zile.

6.4 Precauţii speciale de păstrare

A se păstra la temperaturi sub 30C.

A se păstra în ambalajul original, pentru a fi protejat de umiditate.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie de carton cu blistere din PVC-PVDC/Al, conținând 7, 10, 14, 20, 28, 30, 50, 56, 60, 84, 90, 98 sau

112 comprimate filmate.

Cutie de carton cu flacon din polietilenă (PEÎD, de culoare albă) cu capac de siguranță din polipropilenă

(PP, de culoare albă), conținând 100 comprimate filmate.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

KRKA, d.d., Novo mesto, Šmarješka cesta 6, 8501 Novo mesto, Slovenia

8. NUMERELE AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

10425/2017/01-14

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: Noiembrie 2010

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Decembrie 2017

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Octombrie 2022

Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenției Naționale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http:/www.anm.ro/.

Cuprins RCP Lorista HL 100 mg/12,5 mg comprimate filmate

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Lorista H 50 mg/12,5 mg comprimate filmate

Losartan HCT Arena 50 mg/12,5 mg, comprimate filmate

Losartan HCT Arena 50 mg/12,5 mg, comprimate filmate

Informație medicală cu scop educațional

Informațiile prezentate pe acest site au scop informativ și educațional și sunt bazate pe documentația oficială publicată de autoritățile competente. Conținutul este structurat pentru a facilita înțelegerea informațiilor despre medicamente, fără a înlocui recomandarea unui medic sau farmacist.

Informațiile provin din surse publice oficiale (precum ANMDMR, EMA și documentația aferentă) și reflectă datele disponibile la momentul publicării. Pentru cele mai recente actualizări, este recomandată consultarea sursei oficiale sau a unui profesionist din domeniul sănătății.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație. Orice decizie privind diagnosticul, tratamentul sau utilizarea unui medicament trebuie luată împreună cu un medic sau farmacist autorizat.