Lekoklar 250 mg comprimate filmate

Prospect Lekoklar 250 mg comprimate filmate

Producator: Sandoz Pharmaceuticals S.R.L.

Clasa ATC:

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 10695/2018/01-05 Anexa 2

10696/2018/01-04

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Lekoklar 250 mg comprimate filmate

Lekoklar 500 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIE CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat conţine claritromicină 250 mg.

Excipient cu efect cunoscut:

Fiecare comprimat filmat conţine sodiu 0,13 mmol (3,06 mg).

Fiecare comprimat filmat conţine claritromicină 500 mg.

Excipient cu efect cunoscut:

Fiecare comprimat filmat conţine sodiu 0,13 mmol (3,06 mg).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat.

Lekoklar 250 mg comprimate filmate

Comprimate filmate în formă de capsulă, de culoare galben închis (15,6 x 7,9 mm).

Lekoklar 500 mg comprimate filmate

Comprimate filmate ovale, de culoare galben deschis (18,8 x 8,8 mm).

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Claritromicina este indicată la adulţi şi adolescenţi cu vârsta de 12 ani şi peste pentru tratamentul

următoarelor infecţii determinate de bacterii sensibile la claritromicină (vezi pct. 4.4 şi 5.1).

• Faringită bacteriană

• Sinuzită bacteriană acută

• Exacerbare acută bacteriană a bronşitei cronice

• Pneumonie comunitară dobândită uşoară până la moderată

• Infecţii cutanate şi infecţii ale ţesuturilor moi, forme uşoare până la moderate, de exemplu

foliculită, celulită şi erizipel.

Lekoklar 250 mg/500 mg comprimate filmate poate fi utilizată în asocieri adecvate în cadrul

schemelor de tratament antibacteriene şi ca medicament eficient în vindecarea ulcerului pentru

eradicarea Helicobacter pylori la pacienţii cu ulcere asociate Helicobacter pylori (vezi pct. 4.2).

Trebuie să se ţină cont de ghidurile oficiale referitoare la utilizarea medicamentelor antibacteriene.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doza de claritromicină depinde de starea clinică a pacientului şi trebuie determinată în fiecare caz în

parte de către medicul curant.

Adulţi şi adolescenţi (cu vârsta de 12 ani şi peste)

• Doza standard: doza zilnică uzuală este de 250 mg de două ori pe zi.

• Tratamentul cu doze mari (infecţii severe): în infecţiile severe doza uzuală poate fi crescută la

500 mg de două ori pe zi.

Copii cu vârsta sub 12 ani

Claritromicina comprimate nu este recomandată copiilor cu vârsta sub 12 ani şi cu greutate corporală

mai mică de 30 kg. Pentru aceşti pacienţi sunt disponibile alte forme farmaceutice (de exemplu

suspensie pediatrică). S-au efectuat studii clinice utilizând suspensie pediatrică la copii cu vârsta

cuprinsă între 6 luni şi 12 ani.

Pentru copiii cu greutate corporală mai mare de 30 kg, se aplică dozele de la adulţi şi adolescenţi.

Vârstnici

Similar cu adulţii.

Terapia de eradicare pentru Helicobacter pylori la adulți

La pacienții cu ulcere gastro-duodenale cauzate de infecția cu H. pylori se poate utiliza claritromicină

în doză de 500 mg de două ori pe zi în cursul terapiei combinate de eradicare împreună cu amoxicilină

1000 mg de două ori pe zi și omeprazol 20 mg de două ori pe zi.

Doza în insuficienţa renală

La pacienţii cu insuficienţă renală cu clearance al creatininei mai mic de 30 ml/min, în infecţiile mai

severe, doza de claritromicină trebuie redusă la jumătate, de exemplu 250 mg o dată pe zi sau 250 mg

de două ori pe zi. La aceşti pacienţi tratamentul nu trebuie continuat mai mult de 14 zile.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

Se recomandă prudenţă la administrarea claritromicinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct.

4.3 şi 4.4).

Durata tratamentului

Durata tratamentului cu claritromicină depinde de starea clinică a pacientului. Durata tratamentului

trebuie determinată individual de către medicul curant.

• Durata uzuală a tratamentului este de 6 până la 14 zile.

• Tratamentul trebuie continuat cel puţin 2 zile după dispariţia simptomelor

• În infecţiile streptococice β hemolitice durata tratamentului trebuie să fie de cel puţin 10 zile

pentru a preveni complicaţiile precum febra reumatică şi glomerulonefrită.

• Terapia combinată pentru eradicarea infecţiei cu H. pylori trebuie continuat pentru 7 zile, de

exemplu claritromicină 500 mg (două comprimate de 250 mg sau un comprimat de 500 mg) de două

ori pe zi în combinaţie cu amoxicilină 1000 mg de două ori zilnic şi omeprazol 20 mg de două ori

zilnic.

Mod de administrare

Claritromicina se poate administra independent de orarul meselor (vezi pct. 5.2).

4.3 Contraindicaţii

Claritromicina este contraindicată la pacienţii cu hipersensibilitate cunoscută la substanța activă,

antibiotice macrolide sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct 6.1.

Administrarea concomitentă de claritromicină și oricare dintre următoarele medicamente este

contraindicată: astemizol, cisapridă, domperidonă, pimozidă, terfenadină deoarece aceasta poate

determina prelungirea intervalului QT și aritmii cardiace, inclusiv tahicardie ventriculară, fibrilație

ventriculară și torsada vârfurilor (vezi pct. 4.4 și 4.5).

Administrarea concomitentă de ticagrelor sau ranolazină este contraindicată.

Este contraindicată administrarea concomitentă a claritromicinei şi a alcaloizilor din ergot (de

exemplu: ergotamina sau dihidroergotamina), deoarece poate determina ergotoxicoză (vezi pct. 4.5).

Claritromicina nu trebuie administrată la pacienţii cu antecedente de interval QT prelungit (congenital

sau dobândit) sau aritmii cardiace ventriculare, incluzând torsada vârfurilor (vezi pct. 4.4 şi 4.5).

Claritromicina nu trebuie administrată concomitent cu inhibitorii HMG-CoA reductazei (statine) care

sunt metabolizați intens de citocromul CYP3A4 (lovastatină sau simvastatină), datorită riscului crescut

de miopatie, inclusiv rabdomioliză (vezi pct. 4.4 și 4.5).

Administrarea concomitentă de claritromicină și lomitapidă este contraindicată (vezi pct. 4.5).

Claritromicina nu trebuie administrată pacienților cu tulburări electrolitice (hipopotasemie sau

hipomagneziemie din cauza riscului de prelungire a intervalului QT).

Claritromicina nu trebuie utilizată la pacienţii care prezintă insuficienţă hepatică severă în asociere cu

insuficienţă renală.

Similar altor inhibitori puternici ai citocromului CYP3A4, claritromicina nu trebuie utilizată de

pacienții tratați cu colchicină.

Administrarea concomitentă de claritromicină și midazolam administrat oral este contraindicată. (vezi

pct. 4.5)

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Medicul nu trebuie să prescrie claritromicină femeilor gravide, în special în primul trimestru (vezi

pct.4.6) fără a evalua cu atenţie raportul dintre posibilele riscuri şi beneficii.

Se recomandă prudența la pacienții cu insuficiență renală severă (vezi pct. 4.2).

Claritromicina se metabolizează în principal la nivel hepatic. Prin urmare, se recomandă prudenţă la

administrarea antibioticului la pacienţii cu insuficienţă hepatică. Este necesară prudență în cazul

administrării claritromicinei la pacienţii cu insuficienţă renală moderată până la severă (vezi pct. 4.3).

A fost raportată apariția de disfuncții hepatice, inclusiv valori crescute ale enzimelor hepatice și

hepatită hepatocelulară și/sau colestatică, cu sau fără icter în timpul administrării de claritromicină.

Această disfuncție hepatică poate fi foarte severă și este, de obicei, reversibilă. Au fost raportate cazuri

de insuficienţă hepatică cu rezultat letal (vezi pct.4.8). Unii pacienţi au prezentat anterior afectare

hepatică sau au utilizat alte medicamente hepatotoxice. Pacienţii trebuie sfătuiţi să întrerupă

tratamentul şi să se adreseze medicului dacă apar semne sau simptome de afectare hepatică, cum sunt

anorexie, icter, urină închisă la culoare, prurit sau sensibilitate abdominală.

Similar tuturor medicamentelor antibacteriene, inclusiv macrolide, s-a raportat apariţia colitei

pseudomembranoase, care a variat de la forme uşoare la forme care pot pune viaţa în pericol. În cazul

utilizării tuturor antibioticelor, inclusiv claritromicină a fost raportată diareea cu Clostridium dificille,

cu forme care pot varia de la diaree uşoară până la colită letală. Tratamentul cu medicamente

antibacteriene afectează flora normală a colonului, ceea ce determină dezvoltarea C.dificille.

Diagnosticul de colită pseudomembranoasă trebuie avut în vedere la toţi pacienţii care prezintă diaree

după administrarea de antibiotice. Se recomandă anamneză atentă deoarece s-a raportat apariţia colitei

pseudomembranoase la un interval de două luni după administrarea medicamentelor antibacteriene.

Prin urmare, se recomandă întreruperea tratamentului cu claritromicină în cazul acestei indicaţii. Se

recomandă efectuarea de teste microbiene şi iniţierea tratamentului adecvat. Trebuie evitate

medicamentele anti-peristaltice.

Au existat raportări în ceea ce privește toxicitatea colchicinei, după punerea pe piaţă, la administrarea

concomitentă de claritromicină şi colchicină, în special la vârstnici, unele manifestându-se la pacienţii

cu insuficienţă renală. La unii dintre aceşti pacienţi s-a raportat deces (vezi pct. 4.5). Administrarea

concomitentă de claritromicină şi colchicină este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Se recomandă prudenţă la administrarea concomitentă de claritromicină şi triazolobenzodiazepine,

cum sunt triazolam şi midazolam administrat intravenos sau bucal (oromucos) (vezi pct. 4.5).

Se recomandă prudenţă la administrarea concomitentă a claritromicinei cu alte medicamente ototoxice,

în special cu aminoglicozide. Pe parcursul tratamentului şi după terminarea acestuia trebuie efectuată

determinarea funcţiei vestibulare şi auditive.

Evenimente cardiovasculareÎn timpul tratamentului cu macrolide, inclusiv cu claritromicină au fost

observate repolarizare cardiacă și interval QT prelungite, ducând la un risc de apariție a aritmiei

cardiace și a torsadei vârfurilor (vezi pct. 4.8). Prin urmare, deoarece următoarele situații pot duce la

un risc crescut de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor), claritromicina trebuie utilizată cu

prudență la următoarele grupe de pacienți:

• Pacienții cu boală arterială coronariană, insuficiență cardicacă severă, tulburări de conducere,

sau bradicardie relevantă din punct de vedere clinic.

• Pacienții cu tulburări electrolitice. Claritromicina nu trebuie administrată la pacientii cu

hipokaliemie (vezi pct. 4.3).

• Pacienți care iau concomitent alte medicamente asociate cu prelungirea intervalului QT (vezi

pct. 4.5).

• Administrarea concomitentă a claritromicinei cu astemizol, cisapridă, pimozidă și terfenadină

este contraindicată (vezi pct. 4.3).

• Claritromicina nu trebuie utilizată la pacienții cu prelungire a intervelului QT congenitală sau

documentat dobândită sau cu antecedente de aritmie ventriculară (vezi pct. 4.3).

Studiile epidemiologice care au investigat riscul reacțiilor adverse cardiovasculare asociat

administrării de macrolide au arătat rezultate variabile. Unele studii observaționale au identificat un

risc rar pe termen scurt de aritmie, infarct miocardic și mortalitate de cauză cardiovasculară în urma

administrării de macrolide, inclusiv claritromicina. Atunci când se prescrie claritromicina trebuie luate

în considerare aceste observații punându-le în balanță cu beneficiile tratamentului.

Pneumonie: Datorită rezistenţei Streptococcus pneumoniae la macrolide, este important să se

efectueze teste de hipersensibilitate înainte de a prescrie claritromicină pentru tratamentul pneumoniei

comunitare. În pneumonia nosocomială, claritromicina trebuie utilizată în asociere cu medicamente

adiţionale adecvate.

Infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi de intensitate uşoară până la moderată: Aceste infecţii sunt

determinate în special de Staphylococcus aureus şi Streptococcus pyogenes, ambele putând fi

rezistente la macrolide. Prin urmare, este important să se efectueze testele de sensibilitate. În cazurile

în care nu pot fi utilizate antibiotice beta-lactamice (de exemplu alergie), medicamentele de primă

intenţie trebuie să fie alte antibiotice, cum este clindamicina. În prezent se consideră că macrolidele au

rol în unele infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi, cum sunt cele determinate de Corynebacterium

minutissimum, acneea vulgaris şi erizipel şi în cazurile în care tratamentul cu peniciline nu poate fi

administrat.

În caz de reacţii de hipersensibilitate acute severe, cum sunt anafilaxie, sindrom Stevens-Johnson și

necroliză epidermică toxică, tratamentul cu claritromicină trebuie întrerupt imediat şi trebuie iniţiat în

regim de urgență un tratament adecvat.

Claritromicina trebuie utilizată cu precauţie atunci când este administrată concomitent cu

medicamente cu efect inductor asupra izoenzimelor citocromului CYP3A4 (vezi pct. 4.5).

Inhibitori de HMG-CoA reductază (statine): Utilizarea concomitentă a claritromicinei cu lovastatină

sau simvastatină este contraindicată (vezi pct. 4.3). Se recomandă prudența atunci când se prescrie

claritromicina cu alte macrolide. Au fost raportate cazuri de rabdomioliză la pacienţii care utilizează

claritromicină și statine. Pacienţii trebuie monitorizaţi pentru semnele şi simptomele de miopatie. În

situațiile în care utilizarea concomitentă de claritromicină și statine nu poate fi evitată, se recomandă

prescrierea celei mai mici doze înregistrate de statine. Poate fi luată în considerare utilizarea unei

statine care nu este metabolizată prin intermediul CYP3A (de exemplu, fluvastatina) (vezi pct. 4.5).

Antidiabetice orale/Insulina: Utilizarea concomitentă de claritromicină şi antidiabetice orale (precum

sulfonilurias) şi/sau insulină poate duce la hipoglicemie semnificativă. Se recomandă monitorizarea

atentă a glicemiei (vezi pct. 4.5).

Anticoagulante orale: Există un risc de hemoragie severă şi creşteri semnificative ale INR şi ale

timpului de protrombină atunci când claritromicina este administrată concomitent cu warfarina (vezi

pct. 4.5). Se recomandă precauție atunci când se administrează concomitent claritromicină și

anticoagulante orale cu acțiune directă precum dabigatran, rivaroxaban și apixaban, în special la

pacienții cu risc crescut de sângerare (vezi pct. 4.5). INR şi timpul de protrombină trebuie monitorizate

frecvent în timpul în care pacienţii utilizează concomitent claritromicină şi anticoagulante orale.

Utilizarea oricărui tratament antimicrobian, cum este claritromicina, pentru tratamentul infecţiei cu H.

pylori poate selecta microrganisme rezistente la medicament.

Utilizarea pe termen lung, similar altor antibiotice, poate avea ca rezultat colonizarea cu un număr

crescut de bacterii şi ciuperci non-sensibile. Dacă apar suprainfecţii, trebuie instituit un tratament

adecvat.

De asemenea, trebuie acordată o atenţie deosebită posibilităţii apariţiei rezistenţei încrucişate între

claritromicină şi alte macrolide, cum sunt lincomicină şi clindamicină.

Lekoklar comprimate filmate conține sodiu.

Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic “nu conține

sodiu”.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Utilizarea următoarelor medicamente este strict contraindicată datorită potenţialului pentru

interacţiuni medicamentoase severe:

Astemizol, cisapridă, domperidonă, pimozidă, şi terfenadină

La pacienţii cărora li se administrează concomitent claritromicină şi cisapridă s-au raportat

concentraţii plasmatice crescute de cisapridă. Aceasta determină prelungirea intervalului QT şi aritmii

cardiace incluzând tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară şi “torsada vârfurilor”. Efecte similare

s-au observat la pacienţii care utilizează concomitent claritromicină şi pimozidă (vezi pct.4.3).

S-a raportat influențarea metabolismului terfenadinei de către macrolide determinând astfel

concentraţii plasmatice crescute ale terfenadinei, care au fost asociate ocazional cu aritmii cardiace

cum sunt prelungire a intervalului QT, tahicardie ventriculară, fibrilaţie ventriculară şi torsada

vârfurilor (vezi pct.4.3). Într-un studiu efectuat la 14 voluntari, administrarea concomitentă a

claritromicinei şi terfenadinei a determinat o creştere de 2-3 ori a concentraţiei plasmatice a

metabolitului acid al terfenadinei şi o prelungire a intervalului QT fără a determina efecte clinice

detectabile. Efecte similare au fost observate la administrarea concomitentă de astemizol şi alte

macrolide.

Ergotamină/dihidroergotamină

Rapoartele de după punerea pe piaţă arată că administrarea concomitentă a claritromicinei cu

ergotamină sau dihidroergotamină a fost asociată cu toxicitate acută la ergot caracterizată prin

vasospasm şi ischemie a extremităţilor şi a altor ţesuturi, incluzând sistemul nervos central.

Este contraindicată administrarea concomitentă a claritromicinei cu aceste medicamente (vezi pct.4.3).

Midazolam administrat oral

La administarea concomitentă de midazolam și claritromicină comprimate (500 mg de două ori pe zi),

ASC a midazolamului a crescut de 7 ori după administrare orală. Este contraindicată administrarea

orală în același timp a midazolamului și claritromicinei (vezi pct. 4.3).

Inhibitori HMG-CoA reductazei (statine)

Administrarea concomitentă a claritromicinei cu lovastatină sau simvastatină (vezi pct. 4.3) este

contraindicată deoarece aceste statine sunt metabolizate extensiv prin intermediul citocromului

CYP3A4, iar tratamentul concomitent cu claritromicină crește concentrația plasmatică a acestora,

determinând creșterea riscului de miopatie, inclusiv rabdomioliză. Au fost primite rapoarte cu privire

la rabdomioliza pentru pacienții care utilizează claritromicina concomitent cu aceste statine. Dacă

tratamentul cu claritromicină nu poate fi evitat, tratamentul cu lovastatină sau simvastatină trebuie

întrerupt pe parcursul tratamentului.

Se recomandă prudența atunci când se prescrie claritromicina cu statine. În situațiile în care utilizarea

concomitentă de claritromicină și statine nu poate fi evitată, se recomandă prescrierea celei mai mici

doze înregistrate de statine. Poate fi luată în considerare utilizarea unei statine care nu este

metabolizată prin intermediul CYP3A4 (de exemplu fluvastatina). Pacienții trebuie monitorizați pentru

semnele și simptomele miopatiei.

Administrarea concomitentă de claritromicină și lomitapidă este contraindicată din cauza potențialului

de creștere semnificativă a transaminazelor (vezi pct. 4.3).

Efectul altor medicamente asupra claritromicinei

Medicamentele care sunt inductori ai enzimei CYP3A4 (de exemplu rifampicina, fenitoina,

carbamazepina, fenobarbital, sunătoare) pot induce metabolismul claritromicinei. Acest fapt poate

determina concentraţii subterapeutice ale claritromicinei determinând o reducere a eficacităţii. Prin

urmare, poate fi necesară monitorizarea concentraţiilor plasmatice ale inductorului enzimei CYP3A4,

care poate fi crescută datorită inhibării CYP3A4 de către claritromicină (vezi de asemenea informaţiile

relevante referitoare la medicament pentru administrarea de inhibitori ai CYP3A4).

Administrarea concomitentă de rifabutină şi claritromicină a determinat o creştere a concentrațiilor

plasmatice de rifabutină şi claritromicină, precum și un risc crescut pentru uveită.

Se ştie sau se presupune că următoarele substanțe active afectează concentraţia plasmatică circulantă a

claritromicinei; este necesară ajustarea dozei de claritromicină sau metode alternative de tratament.

Efavirenz, nevirapină, rifampicină, rifabutină şi rifapentină

Inductorii puternici ai metabolismului mediat prin sistemul citocromul P450 cum sunt efavirenz,

nevirapină, rifampicină, rifabutină şi rifapentină pot accelera metabolismul claritromicinei şi prin

urmare reduce concentraţiile plasmatice de claritromicină, în timp ce vor creşte concentraţiile 14-OH-

claritromicinei, un metabolit de asemena microbiologic activ. Deoarece activitatea microbiologică a

claritromicinei şi a 14-OH-claritromicinei este diferită pentru bacterii diferite, efectul terapeutic dorit

poate fi afectat pe parcursul administrării concomitente a claritromicinei şi a inductorilor enzimatici.

Etravirină

Etravirina a scăzut expunerea la claritromicină, cu toate acestea concentrațiile metabolitului activ 14-

OH-claritromicină au crescut. Deoarece 14-OH-claritromicină a redus activitatea față de

Mycobacterium avium complex (MAC), activitatea generală împotriva acestui patogen poate fi

modificată; prin urmare trebuie luate în considerare alternative ale claritromicinei pentru tratamentul

MAC.

Fluconazol

Administrarea concomitentă de fluconazol 200 mg zilnic şi claritromicină 500 mg de două ori pe zi la

21 voluntari sănătoşi a determinat creşterea concentraţiei minime a claritromicinei la starea de

echilibru (Cmin) şi a ariei de sub curbă (ASC) cu 33% şi respectiv 18%. Concentraţiile plasmatice la

starea de echilibru pentru metabolitul activ 14-OH-claritromicină nu au fost afectate semnificativ de

administrarea concomitentă a fluconazolului. Nu este necesară ajustarea dozei de claritromicină.

Ritonavir

Un studiu de farmacocinetică a demonstrat că administrarea concomitentă de ritonavir 200 mg la

interval de opt ore şi claritromicină 500 mg la interval de 12 ore a dus la o inhibare marcată a

metabolizării claritromicinei. Cmax a claritromicinei a crescut cu 31%, Cmin a crescut cu 182% şi

ASC a crescut cu 77% în cazul administrări concomitente cu ritonavir. În esenţă, a fost remarcată o

inhibare completă a formării metabolitului14-hidroxi al claritromicinei. Din cauza indicelul terapeutic

larg al claritromicinei, nu este necesară nicio reducere a dozei la pacienţii cu funcţie renală normală.

Totuşi, la pacienţii cu insuficienţă renală, trebuie luate în considerare următoarele ajustări ale dozei: la

pacienţii cu Clcr cuprins între 30 şi 60 ml/min doza de claritomicină trebuie redusă cu 50%, iar la cei

cu Clcr <30 ml/min doza de claritomicină trebuie redusă cu 75%. Dozele de claritromicină mai mari

de 1 g pe zi nu trebuie administrate concomitent cu ritonavir.

Reduceri similare ale dozelor trebuie avute în vedere la pacienţii cu funcţie renală redusă atunci când

se utilizează ritonavir ca stimulator farmacocinetic împreună cu alţi inhibitori ai proteazelor HIV

incluzând atazanavir şi saquinavir (vezi pct de mai jos, interacţiuni medicamentoase bi-direcţionale).

Efectul claritromicinei asupra altor medicamente

Interacţiuni realizate prin intermediul CYP3A

Administrarea claritromicinei, cunoscută ca inhibitor CYP3A şi un medicament metabolizat primar

prin intermediul CYP3A se poate asocia cu creşterea concentraţiei medicamentului care poate

determina deopotrivă creşterea sau prelungirea efectului terapeutic și a reacțiilor adverse al

medicamentului administrat concomitent.

Utilizarea claritromicinei este contraindicată la pacienții cărora li se administrează substraturile

CYP3A astemizol, cisapridă, domperidonă, pimozidă și terfenadină datorită riscului de prelungire a

intervalului QT și aritmiilor cardiace, inclusiv tahicardie ventriculară, fibrilație ventriculară și torsada

vârfurilor (vezi pct. 4.3 și 4.4). Utilizarea claritromicinei este, de asemenea, contraindicată

concomitent cu alcaloizi din ergot, midazolam administrat oral, inhibitori ai HMG CoA reductazei

metabolizați în pricipal CYP3A4 (de exemplu: lovastatin și simvastatin), colchicină, ticagrelor și

ranolazină (vezi pct. 4.3).

Claritromicina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii cărora li se administrează tratament cu alte

medicamente cunoscute ca fiind substraturi pentru enzima CYP3A, în special în cazul unor limite de

siguranţă înguste ale substratului CYP3A (de exemplu carbamazepina) şi/sau dacă substratul este

intens metabolizat prin intermediul acestei enzime.

La pacienţii cărora li se administrează concomitent claritromicină trebuie avută în vedere reducerea

dozelor, şi, dacă este posibil, trebuie monitorizate concentraţiile plasmatice ale medicamentului

metabolizat primar prin intermediul CYP3A. Se cunoaşte sau se presupune că următoarele

medicamente sau clase de medicamente sunt metabolizate prin intermediul aceleiaşi izoenzime

CYP3A : alprazolam, carbamazepină, cilostazol, ciclosporină, disopiramidă, ibrutinib,

metilprednisolon, midazolam (intravenos), omeprazol, anticoagulante orale (de exemplu warfarină,

rivaroxaban, apixaban), antipsihotice atipice (de exemplu quetiapină), chinidină, rifabutină, sildenafil,

sirolimus, tacrolimus, triazolam şi vinblastină, dar această listă nu este completă. Medicamente care

interacţionează printr-un mecanism similar prin intermediul altor isoenzime din cadrul citocromului

P450 sunt fenitoina, teofilina şi valproatul.

Anticoagulante orale cu acțiune directă (AOAD)

AOAD dabigatran este un substrat pentru transportorul de eflux gp-P. Rivaroxaban și apixaban sunt

metabolizate prin CYP3A4 și sunt, de asemenea, substraturi pentru gp-P. Se recomandă precauție

atunci când se administrează concomitent claritromicină și acești agenți, în special la pacienții cu risc

crescut de sângerare (vezi pct. 4.4).

Antiaritmice

După punerea pe piață a fost raportată torsada vârfurilor, care a apărut în urma administrării

concomitente de claritromicină și chinidină sau disopiramidă. Pe parcursul administrării concomitente

de claritromicină cu aceste medicamente, ECG trebuie monitorizată pentru prelungirea intervalului

QT. În timpul tratamentului cu claritromicină trebuie monitorizate concentrațiile plasmatice ale

chinidinei și disopiramidei.

După punerea pe piață a fost raportată hipoglicemia, în urma administrării doncomitente de

claritromicină și disopiramidă. Prin urmare, în cazul administrării concomitente de claritromicină și

disopiramidă trebuie monitorizate nivelurile de glucoză din sânge.

Antidiabetice orale/Insulină

În cazul anumitor antidiabetice, precum nateglinidă și redaglinidă, tunci când sunt administrate

concomitent cu claritromicina poate determina inhibarea enzimei CYP3A4 de către claritromicină și

hipoglicemie. Este recomandată monitorizarea atentă a glucozei.

Omeprazol

Claritromicina (500 mg la fiecare 8 ore) s-a administrat în asociere cu omeprazol (40 mg zilnic) la

voluntari tineri sănătoşi. Concentraţii plasmatice în starea de echilibru pentru omeprazol au crescut

(C , ASC ) şi t au crescut cu 30%, 89% şi respectiv 34%) în cazul administrării concomitente de

max 0-24 1/2

claritromicină. Valoarea medie pentru 24 de ore a pH-ului gastric a fost de 5,2 la administrarea

omeprazolului în monoterapie şi 5,7 la administrarea concomitentă de omeprazol şi claritromicină.

Sildenafil, tadalafil şi vardenafil

Oricare dintre aceşti inhibitori ai fosfodiesterazei este metabolizat, cel puţin în parte de CYP3A şi

CYP3A poate fi inhibat prin administrarea concomitentă de claritromicină. Administrarea

concomitentă a claritromicinei cu sildenafil, tadalafil sau vardenafil poate determina creşterea

expunerii inhibitorilor de fosfodiesterază. Trebuie avută în vedere posibilitatea reducerii dozei de

sildenafil, tadalafil şi vardenafil la administrarea concomitentă a acestora cu claritromicina.

Teofilina, carbamazepina

Rezultatele studiilor clinice arată o creştere moderată dar semnificativă clinic (p≤0,05) a concentraţiei

plasmatice de teofilină sau carbamazepină la administrarea concomitentă a fiecăruia dintre aceste

medicamente cu claritromicină. Trebuie avută în vedere reducerea dozei.

Tolterodină

Calea principală de metabolizare pentru tolterodină este prin intermediul isoformei 2D6 a citocromului

P450 (CYP2D6). Cu toate acestea, într-o categorie de pacienţi fără CYP2D6, calea metabolizării este

prin intermediul CYP3A. La această categorie, inhibarea CYP3A determină o creştere semnificativă a

concentraţiei plasmatice de tolterodină. O reducere a dozei de tolterodină poate fi necesară în cazul

inhibitorilor CYP3A, cum este claritromicina la persoanele cu activitate enzimatică lentă.

Triazolobenzodiazepine (de exemplu alprazolam, midazolam, triazolam)

În cazul administrării midazolamului cu claritromicină comprimate (500 mg de două ori pe zi), ASC

pentru midazolam a crescut de 2,7 ori după administrarea intravenoasă de midazolam şi de 7 ori după

administrarea orală. Administrarea concomitentă de midazolam oral şi claritromicină trebuie evitată.

Dacă se administrează midazolam intravenos cu claritromicină, pacientul trebuie monitorizat cu

atenţie pentru a permite ajustarea dozei. Prin administrarea substanței active midazolam pe cale

oromucozală se poate ocoli eliminarea pre-sistemică a substanței active ducând la o interacțiune

similară cu cea observată după administrarea midazolamului intravenos mai degrabă decât cea

observată după administrarea orală. Aceleaşi precauţii trebuie aplicate şi altor benzodiazepine

metabolizate prin intermediul enzimei CYP3A4, inclusiv triazolam şi alprazolam. Pentru

benzodiazepinele care nu sunt metabolizate prin intermediul CYP3A4 prin eliminare (temazepam,

nitrazepam, lorazepam) o interacţiune importantă din punct de vedere clinic cu claritromicina este

puţin probabilă.

În urma utilizării concomitente de claritromicină și triazolam au existat rapoarte după punerea pe piață

de interacțiuni medicamentoase și efecte asupra sistemului nervos central (SNC) (de exemplu

somnolență și confuzie). Se recomandă monitorizarea pacientului pentru efecte farmacologice crescute

asupra SNC.

Alte interacțiuni medicamentoase

Aminoglicozide

Se recomandă prudență în urma administrării concomitente de claritromicină cu alte medicamente

ototoxice, în special cu aminoglicozide. Vezi pct. 4.4.

Colchicină

Colchicina este substrat pentru CYP3A şi transportorul de eflux, glicoproteina P. Claritromicina şi alte

macrolide inhibă CYP3A şi PGp. La administrarea concomitentă a claritromicinei şi colchicinei,

inhibarea PGp şi/sau a CYP3A de către claritromicină poate determina creşterea expunerii la

colchicină (vezi pct. 4.3 și 4.4).

Digoxină

Digoxina se crede a fi un substrat pentru transportorul de eflux, glicoproteina P. Claritromicina inhibă

PGp. La administrarea concomitentă a claritromicinei şi digoxinei inhibarea PGp de către

claritromicină poate determina creşterea expunerii pentru digoxină. În timpul supravegherii de după

punerea pe piaţă s-au raportat de asemenea creşteri ale concentraţiilor plasmatice de digoxină la

pacienţii cărora li se administrează concomitent claritromicină şi digoxină. Unii pacienţi au prezentat

semne clinice caracteristice toxicităţii la digoxină, incluzând aritmii cu potențial letal. Concentraţiile

plasmatice ale digoxinei trebuie monitorizate cu prudenţă pe parcursul tratamentului concomitent cu

digoxină şi claritromicină.

Zidovudină

Administrarea orală concomitentă de claritromicină comprimate şi zidovudină la pacienţii adulţi

infectaţi cu HIV poate determina o scădere a concentraţiilor plasmatice ale zidovudinei. Deoarece

claritromicina interferă cu absorbţia simultană a zidovudinei administrată oral, această interacţiune

trebuie evitată prin spaţializarea administrărilor de claritromicină şi zidovudină prin intercalarea unui

interval de 4 ore între medicamente. Această interacţiune pare să nu existe la copiii infectaţi cu HIV

care utilizează suspensie de claritromicină împreună cu zidovudină sau dideoxinozină. Această

interacţiune este puţin probabilă la administrarea claritromicinei prin perfuzie intravenoasă.

Fenitoină şi valproat

Au existat raportări spontane sau publicate de interacţiuni ale inhibitorilor CYP3A, incluzând

claritromicina cu medicamente care se cunosc a nu fi metabolizate prin intermediul CYP3A (de

exemplu fenitoină şi valproat). Se recomandă determinarea concentraţiilor plasmatice ale acestor

medicamente la administrarea concomitentă cu claritromicină. S-au raportat creşteri ale concentraţiilor

plasmatice.

Interacţiuni medicamentoase bidirecţionale

Atazanavir

Claritromicina şi atazanavirul sunt substrate şi inhibitori pentru CYP3A şi există dovezi ale

interacţiunilor medicamentoase bidirecţionale. Administrarea concomitentă a claritromicinei (500 mg

de două ori pe zi) şi atazanavir (400 mg o dată pe zi) a determinat o creştere de 2 ori a expunerii

pentru claritromicină şi o scădere cu 70% a expunerii pentru 14-OH-claritromicină, cu o creştere de

28% a ASC pentru atazanavir. Datorită indexului terapeutic larg al claritromicinei, nu este necesară

nicio reducere a dozei la pacienţii cu funcţie renală normală. La pacienţii cu funcţie renală moderat

afectată (clearance al creatininei 30-60 ml/min) doza de claritromicină trebuie redusă cu 50%. La

pacienţii cu clearance al creatininei < 30 ml/min doza de claritromicină trebuie redusă cu 75%,

utilizând o formă farmaceutică adecvată de claritromicină.

Dozele de claritromicină mai mari de 1000 mg pe zi nu trebuie administrate concomitent cu inhibitori

de proteaze.

Blocante ale canalelor de calciu

Se recomandă prudența în cazul administrării concomitente de claritromicină și blocante ale canalelor

de calciu metabolizate prin intermediul CYP3A4 (de exemplu verapamil, amlodipină, diltiazem)

datorită riscului de hipotensiune arterială. Concentrațiile plasmatice ale claritromicinei și ale

blocantelor canalelor de calciu pot crește ca urmare a interacțiunii. La pacienții care utilizează

concomitent claritromicină și verapamil au fost observate hipotensiunea arterială, bradiaritmia și

acidoza lactică.

Itraconazol

Claritromicina şi itraconazolul sunt substrate şi inhibitori ai enzimei CYP3A, determinând interacţiune

medicamentoasă bidirecţională. Claritromicina poate creşte concentraţia plasmatică a itraconazolului,

în timp ce itraconazolul poate creşte concentraţia plasmatică a claritromicinei. Pacienţii care utilizează

concomitent claritromicină şi itraconazol trebuie monitorizaţi pentru semne şi simptome ale efectelor

farmacologice crescute sau prelungite.

Saquinavir

Claritromicina şi saquinavir sunt substraturi şi inhibitori ai enzimei CYP3A, evidenţiind astfel

interacţiune medicamentoasă bidirecţională. Administrarea concomitentă a claritromicinei (500 mg de

două ori pe zi) şi saquinavir (capsule moi, 1200 mg de trei ori pe zi) la 12 voluntari sănătoşi a

determinat valori mai mari în starea de echilibru ale valorilor ASC şi Cmax cu 177% şi 187%

comparativ cu saquinavir în monoterapie. Valorile ASC şi C al claritromicinei au fost cu

max

aproximativ 40% mai mari comparativ cu claritromicina în monoterapie. Nu este necesară ajustarea

dozei la administrarea concomitentă a celor două medicamente pentru perioade de timp determinate cu

formule studiate. Observaţiile obţinute în studiile de interacţiune efectuate cu capsule moi pot să nu fie

reprezentative pentru cele observate cu capsule de saquinavir. Observaţiile obţinute din studiile de

interacţiune efectuate cu saquinavir în monoterapie pot să nu fie reprezentative pentru efectele

observate în tratamentul cu saquinavir/ritonavir. La administrarea concomitentă a saquinavir cu

ritonavir, trebuie acordată atenţie la efectele ritonavirului asupra claritromicinei.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Nu a fost stabilită siguranța claritromicinei pentru utilizarea în timpul sarcinii. Pe baza rezultatelor

variabile obținute în urma studiilor efectuate la animale și pe baza experienței la oameni, nu poate fi

exclusă posibilitatea unor efecte adverse asupra dezvoltării embriofetale. În câteva studii

observaționale în cadrul cărora s-a evaluat expunerea la claritromicină în timpul primului și celui de-al

doilea trimestru de sarcină s-a raportat un risc crescut de pierdere a sarcinii comparativ cu neutilizarea

niciunui antibiotic sau utilizarea altui antibiotic în aceeași perioadă. Studiile epidemiologice

disponibile cu privire la riscul de malformații congenitale majore la utilizarea de macrolide (inclusiv

claritromicină) în timpul sarcinii prezintă rezultate contradictorii.

Prin urmare, nu este recomandată utilizarea pe parcursul sarcinii fără o evaluare atentă a

beneficiilor/riscurilor.

Alăptarea

Nu a fost stabilită siguranța claritromicinei pentru utilizarea în timpul alăptării. Claritromicina se

excretă în laptele uman în cantități mici. Se estimează că un sugar alăptat exclusiv cu lapte matern ar

primi aproximativ 1,7% din doza de claritromicină ajustată în funcție de greutatea mamei.

Fertilitatea

Nu există studii despre efectul claritromicinei asupra fertilității la oameni. Studiile pe șobolani nu au

evidențiat efecte dăunătoare privind fertilitatea.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu sunt disponibile date cu privire la efectul claritromicinei asupra capacității de a conduce și de a

folosi mașini. Trebuie luată în considerare posibila apariţie a ameţelilor, vertijului, confuziei şi

dezorientării, care poate să apară în urma medicamentației, înainte de a conduce vehicule și de a folosi

utilaje. Scăderea acuității vizuale și vederea încețoșată pot influența capacitatea de a conduce vehicule

sau de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8).

4.8 Reacţii adverse

a. Rezumat al profilului de siguranţă

Cele mai frecvente reacţii adverse aflate în relaţie cu tratamentul cu claritromicină atât la adulţi cât și

la copii și adolescenți sunt durerea abdominală, diareea, greaţa, vărsăturile şi alterarea gustului. Aceste

reacţii adverse sunt de obicei uşoare ca intensitate şi sunt asemănătoare cu profilul de siguranţă al

antibioticelor macrolide (vezi pct.b din pct 4.8).

Nu a existat o diferenţă semnificativă a incidenţei reacţiilor adverse gastro-intestinale pe parcursul

studiilor clinice la pacienţii cu sau fără infecţii micobacteriene preexistente.

b. Rezumatul reacţiilor adverse sub formă tabelară

Următorul tabel prezintă reacțiile adverse raportate în studiile clinice și din experiența după punerea pe

piață pentru claritromicină comprimate cu eliberare imediată, granule pentru suspensie orală, pulbere

pentru soluție injectabilă, comprimate cu eliberare prelungită și comprimate cu eliberare modificată.

Reacţiile adverse considerate a fi asociate claritromicinei sunt prezentate pe aparate, sisteme şi organe,

iar frecvenţa foloseşte următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10),

mai puţin frecvente (≥ 1/1,000 şi < 1/100) şi cu frecvenţă necunoscută (reacţii adverse din experienţă

de după punerea pe piaţă; frecvenţa nu poate fi estimată pe baza datelor disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a

gravităţii, atunci când gravitatea a putut fi evaluată.

Aparate, sisteme Foarte Frecvente Mai puţin frecvente Cu frecvenţă

şi frecvente ≥ 1/100 şi < ≥ 1/1000 şi < 1/100 necunoscută*

organe ≥ 1/10 1/10 (nu poate fi estimată

pe baza datelor

disponibile)

Infecţii şi infestări 1 Colită

Celulită , candidoză,

pseudomembranoasă,

2 3

gastroenterită , infecţie , erizipel

infecţie vaginală

Tulburări 4 Agranulocitoză,

Leucopenie, neutropenie ,

hematologice şi trombocitopenie

limfatice 3 4

trombocitemie , eozinofilie

Tulburări ale 1 Reacţii anafilactice,

Reacţii anafilactoide ,

sistemului edem angioneurotic

hipersensibilitate

imunitar

Tulburări Anorexie, apetit

metabolice şi de alimentar redus

nutriţie

Tulburări psihice Insomnie 3 Tulburări psihotice,

Anxietate, nervozitate

stare confuzională,

depersonalizare,

depresie, manie

dezorientare,

halucinaţii, vise

anormale

Tulburări ale Disgeuzie, 1 Convulsii, ageuzie,

Pierdere a conştienţei ,

sistemului nervos cefalee parosmie, anosmie,

diskinezie , ameţeli, parestezie

somnolenţă , tremor

Tulburări oculare Scăderea acuității

vizuale, vedere

încețoșată

Tulburări acustice Vertij, afectare a Surditate

şi vestibulare auzului, tinitus

Tulburări cardiace 1 Torsada vârfurilor,

Infarct miocardic ,

tahicardie ventriculară

fibrilaţie atrială , fibrilație ventriculară

prelungirea

intervalului QT ,

extrasistole , palpitaţii

Tulburări 1 Hemoragie

Vasodilataţie

vasculare

Tulburări 1

Astm bronşic ,

respiratorii,

toracice şi epistaxis , embolism

mediastinale pulmonar

Tulburări gastro- Diaree, 1 Pancreatită acută,

Esofagită , boală de

intestinale vărsături, modificări de culoare

dispepsie, reflux gastroesofagian , ale limbii şi dinţilor

greaţă, gastrită, proctalgie ,

durere stomatită, glosită, distensie

abdominală 4

abdominală , constipaţie,

xerostomie, eructaţie,

flatulenţă

Tulburări Rezultate 4 4 Insuficienţă hepatică,

Colestază , hepatită ,

hepatobiliare anormale icter hepatocelular

creştere a valorii serice a

ale testelor

alaninaminotransferazei,

funcţiei

creştere a valorii serice a

hepatice

aspartataminotransferazei,

creştere a valorii serice a

gama- glutamiltransferazei4

Afecțiuni Erupții cutanate Dermatită buloasă1, prurit, Sindrom Stevens-

cutanate și ale tranzitorii, urticarie, erupții cutanate Johnson5, necroliză

țesutului cutanat hiperhidroză maculo-papulare3 epidermică toxică5,

erupție medicamentoasă

cu eozinofilie și

simptome sistemice

(DRESS), acnee, reacție

adverse cutanate severe (

de exemplu pustuloză

exantematică generalizată

acută (PEGA))

Tulburări Spasme musculare3, Rabdomioliză2, 6,

musculoscheletice rigiditate miopatie

și ale țesutului musculoscheletică1,

conjunctiv mialgie2

Tulburări renale Creșterea creatininemiei1, Insuficiență renală.

și urinare creșterea uremiei1 Nefrită interstițială

Tulburări Flebită la Durere la locul Stare generală de rău4,

generale și la nivelul puncției1, pirexie3, astenie, durere

nivelul locului de locului de inflamație la toracică4, frisoane4,

administrare injectare1 nivelul locului fatigabilitate4

de injectare1

Investigații Valori anormale ale Creştere a INR,

diagnostice 1 prelungirea timpului de

albuminei şi globulinei ,

protrombină, modificări

creştere a concentraţiei

de culoare a urinei

plasmatice a fosfatazei

alcaline , creştere a

concentraţiei plasmatice a

lactat dehidrogenazei

1 Reacții adverse raportate numai pentru forma farmaceutică pulbere pentru soluție injectabilă

2 Reacţii adverse raportate numai pentru forma farmaceutică comprimate cu eliberare prelungită

3 Reacţii adverse raportate numai pentru forma farmaceutică granule pentru suspensie orală

4 Reacţii adverse raportate numai pentru forma farmaceutică comprimate cu eliberare imediată

5, 6,Vezi Descrierea reacțiilor adverse selectate

*Deoarece aceste reacții sunt raportate în mod voluntar de o populație de dimensiuni incerte, nu este

întotdeauna posibilă estimarea exactă a frecvenței acestora sau stabilirea unei relații de cauzalitate cu

expunerea la medicamente. Expunerea pacienților la tratament cu claritromicină este estimată a fi mai

mare de 1 miliard de zile de tratament.

c. Descrierea reacţiilor adverse selectate

Flebita la locul de injectare, durerea la locul de injectare, durerea la locul puncţiei şi inflamaţie la locul

de injectare sunt specifice pentru claritromicina administrată pe cale intravenoasă.

În unele raportări referitoare la rabdomioliză, claritromicina a fost administrată concomitent cu statine,

fibraţi, colchicină şi alopurinol (vezi pct. 4.3 şi 4.4).

Au existat raportări de după punerea pe piaţă a unor interacţiuni medicamentoase şi efecte asupra SNC

(de exemplu somnolenţă şi confuzie) la utilizarea concomitentă de claritromicină şi triazolam. Se

sugerează monitorizarea pacienţilor pentru efecte famacologice crescute asupra SNC (vezi pct.4.5).

Au existat cazuri rare de regăsire în scaun a claritromicinei administrată sub forma farmaceutică de

comprimate cu eliberare prelungită, multe dintre acestea apărând la pacienţi cu tulburări gastro-

intestinale anatomice (inclusiv ileostomă sau colostomă) sau funcţionale, cu timp scurt de tranzit

gastro-intestinal. În mai multe raportări, reziduurile din comprimate au apărut în diaree. Se recomandă

ca pacienţilor care prezintă reziduuri din comprimate în scaun şi la care nu există nicio îmbunătăţire a

stării de sănătate să li se administreze claritromicină sub o altă formă farmaceutică (de exemplu,

suspensie) sau un alt antibiotic.

Grupe speciale de pacienţi: reacţiile adverse la pacienţii imunocompromişi (vezi pct. e)

d. Copii și adolescenți

La copii cu vârsta cuprinsă între 6 luni şi 12 ani au fost efectuate studii clinice utilizând claritromicină

suspensie. Prin urmare copiii cu vârsta sub 12 ani trebuie să utilizeze claritromicină suspensie. Nu

există informaţii suficiente pentru a recomanda o schemă terapeutică pentru administrarea intravenoasă

de claritromicină la pacienţii cu vârsta sub 18 ani.

Frecvenţa, tipul şi severitatea reacţiilor adverse la copii sunt similare cu cele de la adulţi.

e. Alte grupe speciale de pacienţi

Pacienţi imunocompromişi

În SIDA şi la alţi pacienţi imunocompromişi aflaţi în tratament pentru infecţii micobacteriene cu doze

mari de claritromicină pentru perioade lungi de timp, a fost dificil să se identifice reacţiile adverse

posibil asociate cu administrarea de claritromicină de cele determinate de SIDA sau de afecţiunea

intercurentă.

La pacienţii adulţi trataţi cu claritromicină în doză de 1000 mg şi 2000 mg cele mai frecvente reacţii

adverse raportate au fost greaţa, vărsăturile, afectarea gustului, durere abdominală, diaree, erupţie

cutanată tranzitorie, flatulenţă, cefalee, constipaţie, afectare a auzului, GOT şi GPT crescute.

Evenimentele cu frecvenţă scăzută sunt dispnee, insomnie şi xerostomie. Incidenţa a fost comparabilă

pentru pacienţii trataţi cu 1000 mg şi 2000 mg dar a fost de obicei mai frecventă de 3-4 ori comparativ

cu cea observată la pacienţii cărora li s-au administrat doze zilnice de 4000 mg claritromicină.

La aceşti pacienţi imunocompromişi evaluarea valorilor de laborator s-a realizat prin analiza valorilor

aflate în afara limitelor normale (de exemplu extrem de mari sau limite scăzute) pentru testul specific.

Pe baza acestor criterii 2-3% dintre pacienţii tratați cu 1000 mg sau 2000 mg claritromicină zilnic au

prezentat valori anormale ale GOT şi GPT şi număr modificat al leucocitelor şi plachetelor. Un

procent mic de pacienţi din aceste grupe de dozare au prezentat de asemenea concentraţii crescute ale

ureei plasmatice. S-a observat o incidenţă mai mare a valorilor anormale a tuturor parametrilor, cu

excepţia leucocitelor, la pacienţii cărora li s-au administrat 4000 mg zilnic.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO

e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

4.9 Supradozaj

Rapoartele indică faptul că ingestia unei cantităţi mari de claritromicină poate determina simptome

gastro-intestinale. Un pacient cu antecedente de afecţiune bipolară a ingerat 8 g de claritromicină şi a

prezentat alterarea statusului mintal, comportament paranoid, hipopotasemie şi hipoxemie.

Reacţiile adverse care însoţesc supradozajul trebuie tratate prin eliminare rapidă a medicamentului

neabsorbit şi măsuri suportive. Similar altor macrolide, nu se anticipează o modificare semnificativă a

concentrațiilor plasmatice de claritromicină prin hemodializă sau dializă peritoneală.

În caz de supradozaj, tratamentul cu claritromicină trebuie întrerupt și trebuie inițiate toate celelalte

măsuri adecvate de susținere.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Proprietăţi generale

Grup farmacoterapeutic: Macrolide, cod ATC: J01FA09.

Mecanism de acţiune

Claritromicina, un derivat semi-sintetic al eritromicinei exercită acţiune antibacteriană prin legare de

subunitatea 50S a ribozomilor bacterieni şi suprimă sinteza proteică.

Claritromicina are activitate bactericidă relevantă împotriva multor tulpini bacteriene aerobe şi

anaerobe gram-pozitiv şi gram-negativ. Concentraţia inhibitorie minimă a claritromicinei (CIM) este

în general de două ori mai mică comparativ cu cea a eritromicinei.

Metabolitul 14-hidroxi al claritromicinei are, de asemenea, activitate antimicrobiană. CIM pentru acest

metabolit este egal sau de două ori mai mare decât componentul principal cu excepţia Haemophilus

influenzae împotriva căruia metabolitul 14-hidroxi este de 1-2 ori mai activ decât componentul

principal.

Relaţia farmacocinetică/farmacodinamică

Claritromicina este distribuită în cantitate mare în ţesuturi şi lichide. Datorită penetrării mari în

ţesuturi concentraţiile intracelulare sunt mai mari decât concentraţiile serice.

Cei mai importanţi parametri farmacodinamici predictivi pentru activitatea macrolidelor nu sunt

stabiliţi. Timpul de deasupra CMI (T/CMI) este corelat cel mai bine cu eficacitatea claritromicinei,

ţinând cont de concentraţiile claritromicinei obţinute în ţesutul epitelial şi pulmonar care sunt mai mari

comparativ cu cele plasmatice, utilizând parametrii determinaţi pe baza concentraţiilor plasmatice,

astfel încât răspunsul infecţiilor tractului respirator este eronat previzionat.

Mecanism de rezistenţă

Mecanismul de rezistenţă împotriva antibioticelor macrolidice include afectarea situsului ţintă al

antibioticului şi se bazează pe modificarea şi/sau efluxul antibioticului.

Dezvoltarea rezistenţei poate fi mediată prin intermediul cromozomilor şi plasmidelor. Bacteria

rezistentă la macrolide generează enzime care determină metilarea adeninei reziduale a ARN

ribozomal şi consecutiv inhibă legarea antibioticului de ribozom.

Organismele rezistente la macrolide sunt în general rezistente şi la lincosamide şi streptogramina B,

bazat pe metilarea situsului ribozomal de legare.

Claritromicina este de asemenea un inductor puternic al acestei enzime. În plus, macrolidele au

acţiune bacteriostatică prin inhibarea peptidil-transferazei ribozomilor.

Rezistenţa încrucişată completă este prezentă între claritromicină, eritromicină şi azitromicină.

Staphylococcii rezistenţi la meticilină şi la oxacilină şi Streptococcus pneumoniae rezistent la

penicilină sunt rezistenţi la toate antibioticele beta-lactamice şi macrolide cum este claritromicina.

Valori critice

Următoarele valori critice pentru claritromicină care separă organismele sensibile de cele rezistente au

fost stabilite de Comitetul European pentru Testarea Sensibilităţii Antimicrobiene (EUCAST)–

20.12.2010 (v 1.2)

Valori critice dependente de specie pentru claritromicinăB,C

Patogene Sensibile ≤ (mg/l) Rezistente > (mg/l)

Enterobacteriacee – –

Pseudomonas spp. – –

Acinetobacter spp. – –

Staphylococcus spp. 1 2

Enterococcus spp. – –

Streptococi din grupul A, B, C, G 0,25 0,5

Streptococcus pneumoniaeD 0,25 0,5

Alţi streptococci IE IE

Haemophylus influenzae 1 32

Moraxella catarrhalis 0,25 0,5

Neisseria gonorrhoeae – –

Neisseria meningitidis – –

Aerobi Gram-pozitiv (cu excepţia – –

Clostridium difficile)

Aerobi gram-negativ – –

Specii care nu au legătură cu IE IE

punctele critice A

A. Valorile critice fără relaţie cu specia au fost determinate în principal pe baza datelor FD/FC şi

sunt independente faţă de distribuţia CIM pentru specii specifice. Acestea se pot utiliza numai pentru

specii care nu sunt menţionate în tabel. Cu toate acestea, datele farmacocinetice de calculare a

valorilor critice pentru macrolide, lincosamide şi streptogramină nu sunt clare.

B. Eritromicina poate fi utilizată pentru a determina sensibilitatea bacteriilor enumerate la alte

macrolide (azitromicină, claritromicină şi roxitromicină).

C. Claritromicina este utilizată pentru eradicarea H.pylori (CIM ≤0,25 mg/l pentru tulpinile

sălbatice izolate).

D. Corelarea între CIM al macrolidelor pentru H.influenzae şi efectul clinic este redusă. Prin

urmare, valorile critice pentru macrolide şi antibioticele asemănătoare au stabilit H.influenzae tipul

sălbaticca intermediar.

“IE” indică dovezi insuficiente pentru a stabili aceste specii ca ţinte bune pentru tratamentul

medicamentos.

Claritromicina este utilizată pentru eradicarea H. pylori; concentraţia minimă inhibitorie (CMI) ≤0,25

µg/ml a fost stabilită ca valoare critică sensibilă de către Institutul pentru Standarde Clinice şi de

laborator (ISCL)

Sensibilitate

Prevalenţa rezitenţei dobândite poate varia geografic şi în timp pentru speciile selectate şi informaţiile

locale referitoare la rezistenţă sunt necesare, mai ales în tratamentul infecţiilor severe. Este necesar ca

recomandarea unui expert să fie cerută atunci când prevalenţa locală a rezistenţei face ca utilitatea

unui medicament în mai multe feluri de infecţii să fie discutabilă.

Specii frecvent sensibile

Microorganisme aerobe gram-pozitiv

Corynebacterium diphteriae

Streptococcus grup F

Microorganisme aerobe gram-negativ

Bordetella pertussis

Legionella spp.

Moraxella catarrhalis

Pateurella multocida

Anaerobi

Clostridium spp., altul decât C.difficile

Alte microorganisme

Chlamydia trachomatis

Chlamydia pneumoniae

Clamydophilapsitacci

Mycoplasma pneumoniae

Mycobacterium spp.

Specii pentru care rezistenţa dobândită poate fi o problemă

Microorganisme aerobe gram-pozitiv

Enterococcus spp+

Staphylococcus aureus (sensibil la meticilină şi rezistent la meticilină+)

Staphylococcus epidermidis+

Streptococcus Grup A*, B, C, G

Streptococcus viridans

Streptococcus pneumoniae*+

Microorganisme aerobe gram-negativ

Haemophylus influenzae$

Helicobacter pylori

Anaerobi

Bacteroides spp.

Peptococcus/peptostreptococcus spp.

Organisme cu rezistenţă dobândită

Microorganisme aerobe gram-pozitiv

Acinetobacter

Enterobacteriacee

Pseudomonas aeruginosa

Anaerobi

Fusobacterium spp.

Alte microorganisme

Mycobacterium tuberculosis

# ≥ 10% rezistență în cel puțin o țară din Uniunea Europeană

* Specii pentru care s-a demonstrat eficienţa medicamentelor în cadrul unor studii clinice (dacă sunt

sensibile)

+ Indică speciile pentru care există rezistenţă mare (de exemplu mai mare de 50%) în una sau mai

multe regiuni/ţări/zone ale EU.

$ Valori critice pentru macrolide şi antibioticele înrudite au fost stabilite pentru a cataloga tulpina

sălbatică de H.influenzae ca tip intermediar

Alte informaţii

Susceptibilitatea şi rezistenţa Streptococcus pneumoniae şi Streptococcus spp. la claritromicină poate

fi determinată prin testarea eritromicinei.Experienţa obţinută din studiile clinice controlate şi

randomizate arată că asocierea claritromicinei 500 mg de două ori pe zi în asociere cu alt antibiotic de

exemplu amoxicilină sau metronidazol şi omeprazol (administrat în doza aprobată) pentru 7 zile a

determinat eradicarea H.pylori în 80% dintre cazuri la pacienţii cu ulcere duodenale.Conform

aşteptărilor, s-au observat valori scăzute ale ratei de eradicare la pacienţii cu H pylori rezistent la

metronidazol. Prin urmare, pentru a se obţine un regim adecvat de tratament pentru eradicarea

H.pylori trebuie să se ţină cont de prevalenţa rezistenţei şi de ghidurile terapeutice locale. În plus, la

pacienţii cu infecţii persistente pentru stabilirea unui regim terapeutic nou trebuie să se ţină cont de

posibilitatea dezvoltării rezistenţei secundare la un medicament antimicrobian (la pacienţii cu tulpini

primar sensibile).

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

După administrarea orală claritromicina se absoarbe bine şi rapid la nivelul tractului gastro-intestinal –

primar la nivelul jejunului – şi este metabolizată intens la nivelul primului pasaj hepatic.

Biodisponibilitatea absolută a unui comprimat de claritromicină de 250 mg este de aproximativ 50%.

Alimentele întârzie uşor absorbţia dar nu afectează nivelul de biodisponibilitate. Prin urmare

comprimatele de claritromicină se pot administra independent de mese. Datorită structurii chimice (6-

OH-metileritromicină) claritromicina este relativ rezistentă la degradarea acidă de la nivelul

stomacului. S-au observat concentraţii plasmatice maxime de 1-2 µg/ml claritromicină după

administrarea unei doze orale de 250 mg de două ori pe zi la adulţi. După administrarea unei doze

orale de 500 mg de două ori pe zi concentraţiile plasmatice maxime au fost de 2,8 µg/ml.

După administrarea a 250 mg claritromicină de două ori pe zi,metabolitul activ 14-hidroxi a avut

concentraţia plasmatică de 0,6 µg/ml.Starea de echilibru se obţine după 2 zile de tratament.

Distribuţie

Claritromicina se distribuie uşor în compartimente diferite, cu volume diferite de distribuţie de 200-

400 l. În anumite ţesuturi concentraţiile claritromicinei sunt de câteva ori mai mari comparativ cu cele

circulante. S-au observat concentraţii crescute la nivelul amigdalelor şi ţesutului pulmonar.

Claritromicina traversează de asemenea mucoasa gastrică.

La valorile terapeutice claritromicina se leagă în proporţie de aproximativ 70% de proteinele

plasmatice.

Biotransformare şi eliminare

Claritromicina este metabolizată rapid în proporţie mare la nivel hepatic. Metabolizarea la nivel

hepatic se realizează prin intermediul sistemului citocromului P450. Sunt descrişi trei metaboliţi: N-

demetil claritromicină, decladinosil claritromicină şi 14-hidroxi-claritromicină.

Farmacocinetica claritromicinei nu este liniară datorită saturaţiei metabolismului hepatic la doze mari.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare a crescut de la 2-4 ore după administrarea de

claritromicină 250 mg de două ori pe zi la 5 ore după administrarea de claritromicină 500 mg de două

ori pe zi. Timpul de înjumătăţire plasmatică a metabolitului activ 14-hidroxi este cuprins între 5 şi 6

ore după administrarea a 250 mg claritromicină de două ori pe zi.

Aproximativ 20-40% din claritromicină se excretă nemetabolizată ca substanţă activă prin urină. Acest

procent creşte odată cu creşterea dozei. Suplimentar se mai excretă în urină în procent de 10-15% ca

14-hidroxi metabolit. Restul se excretă prin fecale. În insuficienţa renală concentraţiile plasmatice ale

claritromicinei cresc, în cazul în care doza nu este scăzută. Clearance-ul plasmatic total a fost estimat

la aproximativ 700 ml/min (11,7 ml/s), cu un clearance renal de aproximativ 170 ml/min (2,8 ml/s).

Grupe speciale de pacienţi

Insuficienţa renală: scăderea funcţiei renale în insuficienţa renală determină creşterea concentraţiilor

plasmatice pentru claritromicină şi pentru metabolitul activ.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Într-un studiu de 4 săptămâni efectuat la animale s-a observat că toxicitatea claritromicinei depinde de

doză şi de durata tratamentului. La toate speciile, primele semne de toxicitate s-au observat la nivel

hepatic, unde leziunile au apărut la câini şi maimuţe în decurs de 14 zile. Concentraţiile expunerii

sistemice datorate acestei toxicităţi nu se cunosc în detaliu dar dozele toxice (300 mg/kg/zi) au fost

mult mai mari decât dozele terapeutice recomandate la om. Alte ţesuturi afectate sunt stomacul,

timusul şi alte ţesuturi limfatice, precum şi rinichii. La doze apropiate de cele terapeutice la câine au

fost prezente roşeaţă conjunctivală şi lăcrimare. La doze de 400 mg/kg/zi unii câini şi unele maimuţe

au prezentat opacitate corneană şi/sau edem. Studiile in vivo şi in vitro nu au evidenţiat potenţial

genotoxic pentru claritromicină.

Nu s-au observat efecte mutagene în studiile in vivo şi in vitro cu claritromicină.

Studiile de toxicitate asupra reproducerii au arătat că administrarea claritromicinei la doze duble faţă

de doza clinică la iepure (iv) şi de 10 ori doza clinică la maimuţă (po) au determinat o incidenţă

crescută pentru avortul spontan. Aceste doze sunt în relaţie cu toxicitatea maternă. În studiile la

şobolan nu s-a observat embriotoxicitate şi teratogenitate. Oricum, în două studii efectuate la şobolan

cu doze de 150 mg/kg/zi s-au observat malformaţii cardiovasculare. La şoarece la doze de 70 de ori

doza clinică a apărut palatoschizis cu incidenţă variabilă (3-30%).

S-a observat prezenţa claritromicinei în laptele animalelor.

La şoarecii şi şobolanii cu vârsta de 3 zile, valorile LD au fost de aproximativ jumătate din cele

observate la adulţi.

Animalele tinere au prezentat profiluri similare ale toxicităţii cu animalele mature, cu toate că în unele

studii s-a raportat nefrotoxicitate crescută la nou-născuţi. La animalele tinere s-a observat reducere a

eritrocitelor, plachetelor şi a leucocitelor.

Claritromicina nu a fost testată pentru carcinogenitate.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleul comprimatelor:

Croscarmeloză sodică (E 468)

Celuloză microcristalină (E 460)

Povidonă

Stearat de magneziu (E 572)

Dioxid de siliciu coloidal anhidru (E 551)

Talc (E 553b)

Filmul comprimatelor:

Hipromeloză (E 464)

Propilenglicol (E 1520)

Dioxid de titan (E 171)

Hidroxipropilceluloză (E 463)

Oleat de sorbitol (E 494)

Galben de chinolină (E 104)

Vanilină

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Acest medicament nu necesită condiţii de temperatură speciale de păstrare.

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de lumină.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Blistere PVC/PVDC-Aluminiu

Mărimi de ambalaj

Lekoklar 250 mg comprimate filmate: 7, 10, 12, 14, 21 comprimate filmate

Lekoklar 500 mg comprimate filmate: 7, 10, 14, 21 comprimate filmate

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Sandoz Pharmaceuticals S.R.L.

Calea Floreasca, nr. 169A

Clădirea A, etaj 1, sector 1, 014459,

București, România

8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI PUNERE PE PIAŢĂ

Lekoklar 250 mg comprimate filmate

10695/2018/01-05

Lekoklar 500 mg comprimate filmate

10696/2018/01-04

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Aprilie 2018

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Februarie 2024

Mergi direct la...

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Fromilid uno 500 mg comprimate cu eliberare prelungită

Fromilid 250 mg comprimate filmate

Fromilid 250 mg comprimate filmate

Klacid SR 500 mg comprimate cu eliberare prelungită

Klacid I.V. 500 mg pulbere pentru concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Klacid 125 mg/5 ml granule pentru suspensie orală

Klacid 250 mg comprimate filmate

Klabax 125 mg/5 ml granule pentru suspensie orală

Klabax 250 mg/5 ml granule pentru suspensie orală

Lekoklar 250 mg comprimate filmate

Roclarin 500 mg comprimate filmate

Informații importante:

Informațiile prezentate pe acest site sunt cu titlu informativ și nu înlocuiesc recomandările, diagnosticul sau tratamentul oferit de medicul sau farmacistul dumneavoastră.

Prospectele medicamentelor sunt preluate din surse publice oficiale (precum ANMDM, EMA etc.) și pot exista modificări ulterioare care nu sunt reflectate imediat pe acest site.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație.

Pentru orice problemă de sănătate, adresați-vă unui profesionist din domeniul sănătății (medici și farmaciști).

PharMed.ro nu își asumă răspunderea pentru eventualele erori, omisiuni sau actualizări întârziate ale conținutului.