Ibufen 200 mg comprimate filmate

Prospect Ibufen 200 mg comprimate filmate

Producator: Antibiotice SA

Clasa ATC: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de acid propionic.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 8318/2015/01-02-03 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Ibufen 200 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare comprimat filmat conţine ibuprofen 200 mg.

Excipienţi cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 42,3 mg; galben amurg FCF pe lac de aluminiu (E 110)

0,1728 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat.

Comprimate filmate, de culoare roz trandafirie, rotunde, biconvexe, cu aspect uniform, cu margini intacte.

4 DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Ibufen este indicat pentru:

• tratamentul afecţiunilor reumatismale acute sau cronice: reumatism articular inflamator sau degenerativ şi

al afecţiunilor reumatismale extraarticulare;

• tratamentul simptomatic al afecţiunilor dureroase: cefalee, migrenă (tratament şi profilaxie), dureri dentare,

dismenoree, dureri osteo-articulare şi musculare (inclusiv tendinite, bursite, luxaţii, entorse);

-tratamentul simptomatic al febrei şi al durerilor musculare asociate răcelii comune.

4.2 Doze şi mod de administrare

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin utilizarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai scurtă

perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.4).

Ibufen este indicat pentru adulţi şi copii cu greutatea peste 20 kg (cu vârsta de aproximativ 6 ani).

Adulţi, adolescenţi şi copii cu greutatea mai mare sau egală cu 40 kg:

Doza iniţială este de 200 mg sau 400 mg ibuprofen. Dacă este necesar, pot fi utilizate doze suplimentare de 1

sau 2 comprimate filmate (200 – 400 mg ibuprofen). Intervalul dintre administrarea dozelor trebuie stabilit în

funcţie de simptomele observate şi de doza zilnică recomandată maximă. Acest interval nu trebuie să fie mai

mic de 6 ore pentru doza de 400 mg şi de 4 ore pentru doza de 200 mg. Este recomandat să nu se depăşească

o doză totală de 1200 mg ibuprofen, într-un interval de 24 de ore.

Greutate corporală Doză unică Doză zilnică maximă

≥ 40 kg 1 sau 2 comprimate filmate 6 comprimate filmate (echivalentul a

(echivalentul a 200 mg sau 400 1200 mg ibuprofen)

mg ibuprofen)

Copii cu greutatea mai mică sau egală cu 39 kg :

Ibufen trebuie utilizat doar la copiii care au o greutate corporală de cel puţin 20 kg. Doza zilnică totală

maximă de ibuprofen este de 20-30 mg / kg/zi, divizată în 3 – 4 doze, cu intervale între administrarea dozelor

de 6 până la 8 ore. Doza zilnică maximă recomandată nu trebuie depăşită. Este recomandat să nu se

depăşească o doză totală de 30 mg ibuprofen/kg, într-un interval de 24 de ore. În cazul utilizării Ibufen la

copii, se aplică următoarele recomandări de dozaj:

Greutate corporală Doză unică Doză zilnică maximă

Copii cu greutatea de 20 kg -29 1 comprimat filmat 3 comprimate filmate

kg (echivalentul a 200 mg (echivalentul a 600 mg

ibuprofen) ibuprofen)

Copii cu greutatea de 30 kg – 39 1 comprimat filmat 4 comprimate filmate

kg (echivalentul a 200 mg (echivalentul a 800 mg

ibuprofen) ibuprofen)

Dacă este necesar ca acest medicament să fie administrat mai mult de 3 zile pentru febră sau mai mult de 4

zile pentru calmarea durerilor sau dacă simptomele se agravează, pacientul trebuie avertizat să se adreseze

unui medic.

Se recomandă ca pacienţii cu hipersensibilitate gastrică să utilizeze Ibufen împreună cu alimente.

Dacă este administrat la scurt timp după masă, debutul acţiunii Ibufen poate întârzia. Dacă se întâmplă acest

lucru, nu se va administra o doză de Ibufen mai mare decât cea recomandată la pct. 4.2 (Doze şi mod de

administrare) sau până când nu a trecut intervalul corect pentru administrarea unei doze noi.

Grupe speciale de pacienţi

Copii şi adolescenţi

Pentru utilizarea la copii, vezi şi pct. 4.3.

Vârstnici:

AINS trebuie administrate cu deosebită atenţie la pacienţii vârstnici care sunt mult mai predispuşi la

evenimente adverse şi prezintă risc crescut de hemoragii gastro-intestinale potenţial letale, ulceraţii sau

perforaţii (vezi pct. 4.4). Dacă tratamentul este considerat necesar, trebuie utilizată cea mai mică doză pentru

cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor.

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la

moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul

cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem.

Tratamentul trebuie reevaluat la intervale regulate şi întrerupt dacă nu se observă un beneficiu sau dacă apar

manifestări de intoleranţă.

Insuficienţă renală:

La pacienţii cu reducerea funcţiei renale uşoară până la moderată, doza trebuie menţinută la cea mai mică

valoare posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia renală trebuie

monitorizată. (Pentru pacienţi cu insuficienţă renală severă, vezi pct. 4.3).

Insuficienţă hepatică:

La pacienţii cu reducerea funcţiei hepatice uşoară până la moderată, doza va fi menţinută la cea mai mică

valoare posibilă pentru cea mai scurtă perioadă necesară controlării simptomelor şi funcţia hepatică trebuie

monitorizată. (Pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă, vezi pct. 4.3).

4.3 Contraindicaţii

• Hipersensibilitate la ibuprofen sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.;
• Antecedente de reacţii de hipersensibilitate (de exemplu, astm bronşic, rinită, urticarie sau edem

angioneurotic) la acid acetilsalicilic sau alte AINS;

• Antecedente de hemoragii sau perforaţii gastro-intestinale legate de terapia anterioară cu AINS;
• Ulcer gastro-duodenal activ/hemoragie activă sau antecedente de ulcer gastro-duodenal

recurent/hemoragie recurentă (două sau mai multe episoade distincte de ulceraţii sau hemoragii

dovedite);

• Insuficienţă hepatică sau renală severă;
• Insuficienţă cardiacă severă sau coronaropatii;
• Ultimul trimestru de sarcină (vezi pct. 4.6);
• Deshidratare semnificativă (determinată de vărsături, diaree sau consum insuficient de lichide);
• Hemoragie cerebrovasculară sau altă hemoragie activă;
• Tulburări ale hematopoiezei de origine neprecizată;
• Copii cu vârsta sub 6 ani din cauza formei farmaceutice neadecvate vârstei.

4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Reacţiile adverse pot fi reduse la minimum prin administrarea celei mai mici doze eficace pentru cea mai

scurtă perioadă necesară controlării simptomelor (vezi pct. 4.2 şi riscurile gastro- intestinale şi

cardiovasculare prezentate mai jos). Pacienţi trataţi cu AINS pe termen lung trebuie investigaţi medical

regulat în vederea monitorizării evenimentelor adverse.

Ibufen trebuie administrat numai după o evaluare strictă a raportului beneficiu/risc în următoarele situaţii:

• lupus eritematos sistemic (LES) sau alte afecţiuni autoimune;
• tulburare congenitală în metabolismul porfirinei (de exemplu, porfirie acută intermitentă);
• primul şi al doilea trimestru de sarcină;
• alăptare.

Se va acorda o atenţie deosebită în următoarele cazuri:

• afecţiuni gastro-intestinale, inclusiv afecţiune intestinală inflamatorie cronică (colită ulcerativă,

boala Crohn);

• insuficienţă cardiacă şi hipertensiune arterială;
• funcţie renală redusă;
• disfuncţie hepatică;
• tulburări de hematopoieză;
• deficit de coagulare a sângelui;
• alergie, febra fânului, congestie cronică a mucoasei nazale, vegetaţii adenoide, boală respiratorie

obstructivă cronică sau astm bronşic;

• imediat după intervenţii chirurgicale majore.

Utilizarea de Ibufen concomitent cu AINS, inclusiv cu inhibitori selectivi de 2-ciclooxigenază,trebuie

evitată.

Hemoragie, ulceraţie şi perforaţie gastro-intestinală

Hemoragia, ulceraţia sau perforaţia gastro-intestinală, care poate fi letală, a fost raportată pentru toate AINS

şi în orice moment al tratamentului, cu sau fără simptome de alarmare sau antecedente de evenimente gastro-

intestinale grave.

Riscul de hemoragie, ulceraţie sau perforaţie gastro-intestinală este mai mare odată cu creşterea dozelor de

AINS, la pacienţii cu antecedente de ulcer, în special dacă a fost complicat cu hemoragie sau perforaţie (vezi

pct. 4.3) şi la vârstnici. La aceşti pacienţi, tratamentul trebuie iniţiat cu cea mai mică doză disponibilă.

La aceşti pacienţi şi, de asemenea, la pacienţii care necesită administrarea concomitentă de doze mici de acid

acetilsalicilic sau alte medicamente care pot creşte riscul de afecţiuni gastro-intestinale, trebuie luată în

considerare terapia asociată cu protectoare gastrice (de exemplu, misoprostol sau inhibitori de pompă de

protoni).

Pacienţii cu antecedente de toxicitate gastro-intestinală, în special vârstnicii, trebuie să raporteze orice

simptome abdominale neobişnuite (în special hemoragia gastro-intestinală), mai ales în stadiile iniţiale ale

tratamentului.

Se recomandă precauţie la pacienţii cărora li se administrează tratament concomitent cu medicamente care

pot creşte riscul de ulceraţie sau hemoragie, cum sunt corticosteroizii orali, anticoagulantele de tipul

warfarinei sau heparinei, inhibitorii selectivi ai recaptării serotoninei sau medicamentele antiagregante

antiplachetare, cum este acidul acetilsalicilic (vezi pct. 4.5).

Când apare hemoragia sau ulceraţia gastro-intestinală la pacienţii aflaţi în tratament cu Ibufen,tratamentul

trebuie întrerupt.

AINS trebuie administrate cu precauţie la pacienţii cu antecedente de afecţiuni gastro-intestinale (colită

ulcerativă, boală Crohn), deoarece pot determina exacerbarea acestor afecţiuni (vezi pct. 4.8).

Vârstnici

Vârstnicii prezintă o frecvenţă crescută a reacţiilor adverse la AINS, în special a hemoragiei şi perforaţiei

gastro-intestinale, care pot fi letale (vezi pct. 4.2).

Efecte cardiovasculare şi cerebrovasculare

La pacienţii cu antecedente de hipertensiune arterială şi/sau insuficienţă cardiacă congestivă uşoară până la

moderată sunt necesare monitorizare şi recomandări adecvate, deoarece raportările au arătat că tratamentul

cu AINS se asociază cu retenţie lichidiană, hipertensiune arterială şi edem.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari

(2400 mg zilnic) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a

evenimentelor trombotice arteriale (de exemplu: infarct miocardic sau accident vascular cerebral). În general,

studiile epidemiologice nu sugerează că dozele mici de ibuprofen (de exemplu ≤ 1200 mg pe zi) sunt

asociate cu un risc crescut de infarct miocardic.

Pacienţii cu hipertensiune arterială necontrolată, insuficienţă cardiacă congestivă, boală cardiacă ischemică

diagnosticată, arteriopatie periferică şi/sau boală cerebrovasculară trebuie trataţi cu ibuprofen numai după o

evaluare atentă. O evaluare similară trebuie efectuată înainte de iniţierea tratamentului de lungă durată la

pacienţii care prezintă factori de risc în ceea ce priveşte apariţia unor evenimente cardiovasculare (de

exemplu, hipertensiune arterială, hiperlipidemie, diabet zaharat şi fumat).

Reacţii cutanate

Reacţii cutanate grave, unele dintre ele letale, incluzând dermatita exfoliativă, sindromul Stevens-

Johnson şi necroliza epidermică toxică, au fost raportate, foarte rar, în asociere cu utilizarea de AINS (vezi

pct. 4.8). Se pare că pacienţii prezintă un risc mai mare de apariţie a acestor reacţii, în faza iniţială a terapiei,

debutul reacţiei apărând în majoritatea cazurilor în decursul primei luni de tratament.

Tratamentul cu Ibufen trebuie întrerupt la prima apariţie a unei erupţii cutanate tranzitorii, a unor leziuni

mucoase sau a oricărui semn de hipersensibilitate.

Efect renal

Ibuprofen poate determina retenţie de sodiu, potasiu şi lichid la pacienţii care nu au suferit anterior de

tulburări renale datorate efectului acestui medicament asupra perfuziei renale. La pacienţii predispuşi, acesta

poate determina edeme sau poate conduce chiar la insuficienţă cardiacă sau hipertensiune arterială.

Similar altor AINS, administrarea de lungă durată a ibuprofenului la animale a determinat necroză papilară

renală si alte modificări renale patologice. La om, au fost raportate cazuri de nefrită interstiţială acută cu

hematurie, proteinurie şi, episodic, sindrom nefrotic. De asemenea, s-au observat cazuri de toxicitate renală

la pacienţii la care prostaglandinele joacă un rol compensator în menţinerea perfuziei renale. La aceşti

pacienţi, administrarea de AINS poate determina o reducere dependentă de doză a formării prostaglandinelor

şi, secundar, a fluxului sanguin renal care poate precipita decompensarea renală manifestă. Pacienţii cu riscul

cel mai mare pentru această reacţie sunt cei cu disfuncţie renală, insuficienţă cardiacă, disfuncţie hepatică,

cei care iau diuretice şi inhibitori ai ECA şi vârstnicii. Întreruperea tratamentului cu AINS este, în general,

urmată de revenirea la starea anterioară tratamentului.

Alte precauţii

Foarte rar sunt observate reacţii de hipersensibilitate acută severe (de exemplu, şoc anafilactic). La primele

semne de reacţii de hipersensibilitate după utilizarea/administrarea Ibufen tratamentul trebuie întrerupt.

Personalul specializat trebuie să iniţieze măsurile medicale necesare, în funcţie de simptomele apărute.

Bronhospasmul, urticaria sau edemul angioneurotic se pot accentua la pacienţii cu sau care au avut în

antecedente astm bronşic, rinită cronică, sinuzită, polipi nazali, vegetaţii adenoide sau afecţiuni alergice.

Ibuprofen poate masca semnele sau simptomele unei infecţii (febră, durere şi edem).

În tratamentul de lungă durată, la utilizarea de doze mari de analgezice, poate să apară cefaleea care nu

trebuie tratată prin creşterea dozelor din acest medicament. În general, administrarea de rutină a

analgezicelor, în special a asocierilor de mai multe substanţe analgezice diferite, poate determina leziuni

renale permanente şi risc de insuficienţă renală (nefropatie determinată de analgezice).

Pe durata tratamentului cu ibuprofen, anumite cazuri cu simptome de meningită aseptică, cum sunt redoare

de ceafă, cefalee, greaţă, vărsături, febră sau dezorientare, au fost observate la pacienţii cu tulburări

autoimune existente (cum sunt lupusul eritematos sistemic, boala mixtă a ţesutului conjunctiv).

În cazul tratamentului de lungă durată cu ibuprofen, este necesară monitorizarea periodică a funcţiei hepatice

şi a celei renale, precum şi a hemogramei, în special la pacienţii cu risc mare.

Consumul de alcool etilic trebuie evitat întrucât acesta poate accentua reacţiile adverse ale AINS, în special

dacă acestea afectează tractul gastro-intestinal sau sistemul nervos central.

Deoarece ibuprofenul, ca şi alte antiinflamatoare nesteroidiene, poate determina prelungirea timpului de

sângerare, el trebuie utilizat cu prudenţă la pacienţii cu deficite intrinseci de coagulare şi la pacienţii aflaţi

sub terapie cu anticoagulante.

Pacienţii care prezintă tulburări de vedere la administrarea de ibuprofen trebuie să întrerupă tratamentul şi să

efectueze un examen oftalmologic.

Deoarece Ibufen conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de

lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Deoarece Ibufen conţine galben amurg FCF pe lac de aluminiu (E 110), poate provoca reacţii alergice.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Utilizarea concomitentă de ibuprofen cu următoarele substanţe trebuie evitată:

Acid acetilsalicilic, doză mică: date experimentale sugerează faptul că la administrare concomitentă,

ibuprofen poate inhiba efectul dozei mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Cu toate acestea,

datorită limitelor acestor date şi a incertitudinii privind extrapolarea datelor ex vivo la situaţia clinică, nu se

poate trage o concluzie solidă privind utilizarea regulată a ibuprofenului şi se consideră că este puţin probabil

ca utilizarea ocazională a ibuprofenului să aibă efecte relevante clinic (vezi pct. 5.1).

Alte AINS: datorită efectelor sinergice, utilizarea concomitentă a mai multor AINS poate creşte riscul

apariţiei ulcerelor gastro-intestinale şi hemoragiei. Prin urmare, administrarea concomitentă de ibuprofen cu

alte AINS trebuie evitată (vezi pct. 4.4).

Anticoagulante: AINS pot creşte efectele anticoagulantelor, cum este warfarina sau heparina (vezi pct. 4.4).

În cazul unui tratament concomitent, se recomandă monitorizarea statusului coagulării.

Metotrexat: AINS inhibă secreţia tubulară renală a metotrexatului şi anumite interacţiuni metabolice pot

apărea, având ca rezultat scăderea clearance-ului metotrexatului. Administrarea de Ibufen în decurs de 24 ore

înainte sau după administrarea de metotrexat poate conduce la o concentraţie mărită de metotrexat şi la

creşterea efectelor toxice ale acestuia. Prin urmare, administrarea concomitentă de AINS cu doze mari de

metotrexat trebuie evitată. De asemenea, riscul potenţial de interacţiune la un tratament cu doze mici de

metotrexat trebuie evaluat, în special la pacienţii cu funcţie renală afectată.

În tratamentul asociat, trebuie monitorizată funcţia renală.

Ibuprofen (ca alte AINS) trebuie luat numai cu prudenţă în asociere cu următoarele substanţe:

Moclobemidă: creşte efectul ibuprofenului.

Fenitoină, litiu: administrarea concomitentă de ibuprofen cu fenitoină sau litiu poate creşte concentraţia

plasmatică a acestor medicamente. Este necesară verificarea concentraţiilor plasmatice ale litiului şi se

recomandă controlul concentraţiilor plasmatice ale fenitoinei.

Glicozide cardiace (de exemplu, digoxina): AINS pot exacerba insuficienţa cardiacă, reduce rata de filtrare

glomerulară şi creşte concentraţiile plasmatice ale glicozidelor cardiace. Se recomandă monitorizarea

concentraţiilor plasmatice ale digoxinei.

Diuretice şi antihipertensive: diureticele şi inhibitorii ECA pot creşte nefrotoxicitatea AINS. AINS pot

reduce efectul diureticelor şi al antihipertensivelor, inclusiv al inhibitorilor ECA şi al beta blocantelor.

La pacienţii cu funcţie renală redusă (de exemplu, pacienţi deshidrataţi sau pacienţi vârstnici cu

funcţie renală redusă), administrarea concomitentă a unui inhibitor al ECA şi a unui antagonist de

angiotensină II cu un inhibitor de ciclooxigenază poate conduce la deteriorarea suplimentară a funcţiei

rinichilor până la insuficienţă renală acută. În mod normal, aceasta este reversibilă. Prin urmare, o astfel de

asociere trebuie utilizată numai cu prudenţă, în special la pacienţii vârstnici. Pacienţii vor fi instruiţi să

consume o cantitate suficientă de lichide şi în perioada imediat următoare iniţierii terapiei asociate, trebuie

luată în considerare monitorizarea periodică a parametrilor funcţiei renale.

Administrarea concomitentă de ibuprofen şi diuretice care economisesc potasiu sau inhibitori ai ECA poate

determina hiperkaliemie. Este necesară monitorizarea atentă a kaliemiei.

Captopril: studii experimentale au indicat faptul că ibuprofenul contracarează efectul captoprilului de

creştere a excreţiei de sodiu.

Inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS): risc crescut de apariţie a hemoragiei gastrointestinale

(vezi pct. 4.4).

Ciclosporină: riscul de lezare a rinichiului de către ciclosporină creşte la administrarea concomitentă a

anumitor AINS. Acest efect nu poate fi exclus nici pentru asocierea ciclosporinei cu ibuprofen.

Colestiramină: tratamentul concomitent cu colestiramină şi ibuprofen conduce la absorbţia prelungită şi

redusă a ibuprofenului (25%). Medicamentele trebuie administrate la interval de cel puţin o oră unul de

celălalt.

Tacrolimus: risc crescut de nefrotoxicitate.

Zidovudină: există dovezi ale unui risc crescut de apariţie a hemartrozelor şi hematoamelor la pacienţii cu

hemofilie HIV pozitivi care urmează tratament concomitent cu zidovudină şi ibuprofen. Pe durata

administrării concomitente de zidovudină şi AINS, poate creşte riscul de hemotoxicitate. Se recomandă

efectuarea hemogramei după 1-2 săptămâni de la iniţierea utilizării concomitente.

Ritonavir: poate creşte concentraţiile plasmatice ale AINS.

Mifepristonă: dacă AINS sunt utilizate în decurs de 8-12 zile după mifepristonă, administrarea lor poate

reduce efectul mifepristonei.

Probenecid sau sulfinpirazonă: poate întârzia eliminarea ibuprofenului. Activitatea uricozurică a acestor

substanţe este redusă.

Antibiotice chinolone: pacienţii care iau AINS şi chinolone pot prezenta risc crescut de a dezvolta convulsii.

Sulfoniluree: AINS pot creşte efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor. În cazul unui tratament concomitent,

se recomandă monitorizarea glicemiei.

Corticosteroizi: risc crescut de apariţie a ulceraţiei sau hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Antiagregante plachetare (de exemplu, clopidogrel şi ticlopidină): creştere a riscului de apariţie a

hemoragiei gastro-intestinale (vezi pct. 4.4).

Alcool etilic, bifosfonaţi şi pentoxifilină: potenţează reacţiile adverse gastro-intestinale şi riscul de apariţie a

hemoragiei şi ulceraţiei.

Baclofen: creştere a toxicităţii baclofenului.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcină

Inhibarea sintezei de prostaglandine poate avea o influenţă negativă asupra sarcinii şi/sau a dezvoltării

embrionare/fetale. Datele din studii epidemiologice sugerează o creştere a riscului de avort spontan, de

malformaţii cardiace şi de gastroschizis după utilizarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină la

începutul sarcinii. Riscul absolut de malformaţii cardiovasculare a crescut de la mai puţin de 1% la

aproximativ 1,5%. Se presupune că riscul creşte în raport cu doza şi cu durata tratamentului. La animale,

administrarea unui inhibitor al sintezei de prostaglandină a avut drept rezultat creşterea numărului de sarcini

pierdute pre- şi postimplant şi a letalităţii embrio-fetale. În plus, la animalele cărora li s-a administrat un

inhibitor al sintezei de prostaglandină în timpul organogenezei a fost raportată creşterea incidenţei diverselor

malformaţii, inclusiv cardiovasculare. Pe durata primului şi al celui de al doilea trimestru de sarcină, Ibufen

nu trebuie administrat decât dacă este absolut necesar.

Dacă Ibufen este utilizat de o femeie care încearcă să rămână gravidă sau în timpul primului şi al celui de al

doilea trimestru de sarcină, doza trebuie să fie cât mai mică şi durata tratamentului să fie cât mai scurtă

posibil.

În al treilea trimestru de sarcină, toţi inhibitorii sintezei de prostaglandină pot expune

•fătul la:

• toxicitate cardiopulmonară (cu închiderea prematură a canalului arterial şi hipertensiune pulmonară);
• disfuncţie renală, care poate evolua până la insuficienţă renală cu oligohidramnios;

•mama şi nou-născutul, la sfârşitul sarcinii, la:

• o posibilă prelungire a timpului de sângerare, un efect antiagregant care poate să apară chiar şi

la doze foarte mici.

• inhibarea contracţiilor uterine, cu întârzierea sau prelungirea travaliului.

În consecinţă, Ibufen este contraindicat în timpul ultimului trimestru de sarcină.

Alăptare

Ibuprofen este excretat în laptele matern. Dacă se recomandă un tratament de lungă durată, trebuie luată în

considerare întreruperea definitivă a alăptării la sân.

Fertilitate

Utilizarea ibuprofenului poate afecta fertilitatea şi nu este recomandat femeilor care încearcă să rămână

gravide. La femeile care au dificultăţi în a rămâne gravide sau care sunt investigate pentru infertilitate,

trebuie luată în considerare întreruperea tratamentului cu ibuprofen.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

În general, ibuprofenul nu are reacţii adverse asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

Cu toate acestea, întrucât la doze mari, în cazuri individuale, se pot manifesta reacţii adverse, cum sunt

ameţeală, oboseală, somnolenţă, vertij (raportate ca frecvente) şi tulburări de vedere (raportate ca mai puţin

frecvente), capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje ar putea fi afectată. Acest efect este

potenţat în cazul consumului concomitent de alcool etilic.

4.8 Reacţii adverse

Cele mai frecvente evenimente adverse observate sunt de natură gastro-intestinală. Pot apărea ulcere gastro-

duodenale, perforaţie sau hemoragie gastro-intestinală, uneori letală, în special la vârstnici (vezi pct. 4.4).

Greaţă, vărsături, diaree, flatulenţă, constipaţie, dispepsie, durere abdominală, melenă, hematemeză,

stomatită ulcerativă, exacerbarea colitei şi boala Crohn (vezi pct. 4.4) au fost raportate după administrare.

Gastrita a fost observată mai puţin frecvent.

Majoritatea reacţiilor adverse sunt dependente de doză. În special, riscul de apariţie a hemoragiilor gastro-

intestinale depinde de doză şi de durata tratamentului. Pentru alţi factori de risc cunoscuţi, vezi pct. 4.4.

Studiile clinice şi datele epidemiologice sugerează că utilizarea ibuprofenului, în special în doze mari (2400

mg pe zi) şi în tratament de lungă durată, se poate asocia cu un risc uşor crescut de apariţie a evenimentelor

trombotice arteriale (de exemplu, infarct miocardic sau accident vascular cerebral) (vezi pct. 4.4).

Edem, hipertensiune arterială şi insuficienţă cardiacă au fost raportate în asociere cu tratamentul cu AINS.

Reacţiile adverse sunt mai puţin frecvente când doza zilnică maximă este de 1200 mg.

Evaluarea reacţiilor adverse se bazează pe următoarele frecvenţe de apariţie:

Foarte frecvente (≥1/10)

Frecvente (≥1/100 şi <1/10)

Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)

Rare (≥1/10000 şi <1/1000)

Foarte rare (<1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Infecţii şi infestări

Foarte rare: A fost descrisă exacerbarea inflamaţiilor provocate de infecţii (de exemplu, dezvoltare a

fasceitei necrozante), care coincide cu utilizarea medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene. Este posibil

ca aceasta să fie asociată cu mecanismul de acţiune al medicamentelor antiinflamatoare nesteroidiene.

Prin urmare, dacă în timpul utilizării ibuprofen apar semne ale unei infecţii sau infecţia se agravează, se

recomandă ca pacientul să se adreseze imediat medicului. Consultul medical este necesar pentru a se

investiga dacă există indicaţie de terapie antiinfecţioasă/antibiotică.

În cursul tratamentului cu ibuprofen au fost observate simptome ale meningitei aseptice, cu redoare a cefei,

cefalee, greaţă, vărsături, febră sau tulburări de conştienţă. Pacienţii cu boli autoimune (LES, boala mixtă a

ţesutului conjunctiv) par a fi predispuşi.

Tulburări hematologice şi limfatice

Foarte rare: tulburări de hematopoieză (anemie, leucopenie, trombocitopenie, pancitopenie, agranulocitoză).

Primele simptome sau semne pot include: febră, angină, ulceraţii la nivelul mucoasei bucale, simptome

asemănătoare gripei, fatigabilitate severă, hemoragie nazală şi cutanată.

Tulburări ale sistemului imunitar

Mai puţin frecvente: reacţii de hipersensibilitate, cum sunt urticarie, prurit, purpură şi exantem, precum şi

crize de astm bronşic (uneori cu hipotensiune arterială).

Rare: lupus eritematos.

Foarte rare: reacţii de hipersensibilitate severă. Simptomele pot include: edem facial, edem al limbii, edem

laringian cu constricţie a căilor aeriene, dispnee, tahicardie, scădere a tensiunii arteriale până la şoc cu

potenţial letal.

Tulburări psihice

Rare: depresie, confuzie, halucinaţii.

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: cefalee, somnolenţă, vertij, fatigabilitate, agitaţie, ameţeli, insomnie, iritabilitate

Foarte rare: meningită aseptică.

Tulburări oculare

Mai puţin frecvente: tulburări vizuale.

Rare: ambliopie toxică.

Tulburări acustice şi vestibulare

Foarte rare: tinitus.

Tulburări cardiace

Foarte rare: palpitaţii, insuficienţă cardiacă, infarct miocardic, edem pulmonar acut.

Tulburări vasculare

Foarte rare: hipertensiune arterială, edeme.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Mai puţin frecvente: rinită, bronhospasm.

Tulburări gastro-intestinale

Foarte frecvente: tulburări gastro-intestinale, cum sunt pirozis, dispepsie, durere abdominală şi greaţă,

vărsături, flatulenţă, diaree, constipaţie.

Frecvente: ulcere gastro-intestinale, uneori complicate cu hemoragie şi perforaţie (vezi pct. 4.4), pierdere

ocultă de sânge care poate duce la anemie, melenă, hematemeză, stomatită ulcerativă, colită, exacerbare a

afecţiunii intestinale inflamatorii, complicaţii ale diverticulitei colonice (perforaţie, fistulă).

Mai puţin frecvente: gastrită.

Foarte rare: esofagită, pancreatită, strictură intestinală.

Tulburări hepatobiliare

Foarte rare: disfuncţie hepatică, leziuni hepatice, în special la utilizarea de lungă durată, insuficienţă

hepatică, hepatită acută, icter.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puţin frecvente: fotosensibilitate.

Foarte rare: forme severe de reacţii cutanate (eritem polimorf, dermatită exfoliativă, reacţii buloase,

incluzând sindromul Stevens-Johnson şi necroliza epidermică toxică, alopecie, fasceită necrozantă.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Mai puţin frecvente: dezvoltare de edeme, în special la pacienţii cu hipertensiune arterială sau insuficienţă

renală, sindrom nefrotic, nefrită interstiţială care poate fi asociată cu insuficienţă renală.

Foarte rare: necroză papilară renală la utilizarea de lungă durată (vezi pct. 4.4).

Investigaţii diagnostice

Rare: creştere a uremiei, a valorilor serice ale transaminazelor şi a fosfatazei alcaline, scădere a valorilor

hemoglobinei şi ale hematocritului, inhibare a agregării plachetare, timp de sângerare prelungit, scădere a

calcemiei, creştere a uricemiei.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul

sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de

raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Simptome

Majoritatea pacienţilor care au ingerat o cantitate importantă de AINS vor manifesta cel mult greaţă,

vărsături, durere epigastrică sau mai rar, diaree. De asemenea, pot să apară tinitus, cefalee, ameţeală, vertij şi

hemoragie gastro-intestinală. În cazuri de intoxicaţie gravă, toxicitatea se manifestă la nivelul sistemului

nervos central prin somnolenţă şi episodic, prin excitaţie şi dezorientare sau comă.

Uneori, pacienţii pot manifesta convulsii. De asemenea, copiii pot dezvolta convulsii mioclonice. În

intoxicaţia gravă poate apărea acidoză metabolică şi timpul de protombină/INR poate fi prelungit, posibil

datorită activităţii factorilor de coagulare. Pot apărea: insuficienţă renală acută, leziuni hepatice, hipotensiune

arterială, depresie respiratorie şi cianoză. La pacienţii cu astm bronşic, există posibilitatea exacerbării

astmului bronşic.

Tratament

Tratamentul trebuie să fie simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale şi include menţinerea căilor

respiratorii libere şi monitorizarea semnelor cardiace şi vitale până la stabilizarea acestora. Lavajul gastric

sau administrarea orală de cărbune activat sunt indicate dacă pacientul se prezintă în decurs de o oră de la

ingestia a mai mult de 400 mg per kg corp. Dacă Ibufen a fost deja absorbit, trebuie administrate substanţe

alcaline pentru a se favoriza excreţia de acid ibuprofenic în urină. Dacă convulsiile sunt frecvente sau

prelungite, trebuie administrat intravenos diazepam sau lorazepam.

Pentru astm bronşic, trebuie administrate bronhodilatoare. Nu există antidot specific.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antiinflamatoare şi antireumatice nesteroidiene, derivaţi de acid propionic.

Cod ATC: M01AE01.

Ibuprofen este un AINS cu acţiune antiinflamatoare, analgezică şi antipiretică. Modelele convenţionale de

durere şi inflamaţie din experimentele la animale arată că ibuprofenul inhibă eficace sinteza de

prostaglandine. La om, ibuprofenul reduce durerea, posibil determinată de inflamaţie sau conexă acesteia,

edemul şi febra. Ibuprofenul exercită un efect inhibitor asupra sintezei de prostaglandine prin inhibarea

activităţii ciclooxigenazei. În plus, ibuprofenul are efect inhibitor asupra agregării plachetare indusă de ADP

(adenozin difosfat) sau colagen.

Date experimentale sugerează că ibuprofen, la administrare concomitentă cu acid acetilsalicilic, poate inhiba

efectul unei doze mici de acid acetilsalicilic asupra agregării plachetare. Într-un studiu, în care s-a

administrat o doză unică de 400 mg ibuprofen cu 8 ore înainte sau 30 de minute după o doză de acid

acetilsalicilic cu eliberare imediată (81 mg), apare o scădere a efectului acidului acetilsalicilic asupra

formării de tromboxan sau asupra agregării plachetare. Cu toate acestea, datorită limitelor acestor date şi a

incertitudinii legată de extrapolarea datelor ex vivo la situaţia clinică, nu se poate trage o concluzie solidă

privind utilizarea regulată de ibuprofen şi se consideră că este puţin probabil ca utilizarea ocazională de

ibuprofen să aibă efecte relevante clinic.

Ibuprofenul inhibă sinteza de prostaglandine din uter, reducând astfel presiunea intrauterină de repaus şi

activă, contracţiile uterine periodice şi cantitatea de prostaglandine eliberate în circulaţie. Se presupune că

aceste modificări explică atenuarea durerilor menstruale. Ibuprofen inhibă sinteza renală de prostaglandine

care poate conduce la insuficienţă renală, retenţie de lichide şi insuficienţă cardiacă la pacienţii cu risc (vezi

pct. 4.3).

Prostaglandinele au legătură cu ovulaţia şi, prin urmare, utilizarea medicamentelor inhibitoare ale sintezei de

prostaglandine pot afecta fertilitatea la femei (vezi pct. 4.4, 4.6 şi 5.3).

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie:

Ibuprofen se absoarbe rapid din tractul gastro-intestinal, valoarea concentraţiilor plasmatice maxime fiind

atinsă la 1-2 ore de la administrare.

Distribuţie

Ibuprofen este rapid distribuit în întregul organism. Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 99. În

lichidul sinovial ibuprofenul se regăseşte în concentraţii stabile între 2-8 ore de la administrarea orală. Ibuprofenul

este detectat în plasmă la mai mult de 8 ore după administrare.

Metabolism

Ibuprofen este metabolizat la nivel hepatic (hidroxilare, carboxilare). Metabolizându-se rapid, nu se

acumulează în organism şi nu determină procese de inducţie enzimatică.

Eliminare

Timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 2 ore. Eliminarea se face în principal pe cale renală:

sub formă de metaboliţi inactivi, aproximativ 90 din doza administrată, iar restul sub formă neschimbată.

Ibuprofen se excretă în laptele matern.

5.3 Date preclinice de siguranţă

În studiile la animale, toxicitatea subcronică şi cronică a ibuprofen, a demonstrat, în principal leziuni şi

ulcere la nivelul tractului gastro-intestinal.

Testele in vitro şi in vivo nu au demonstrat efecte semnificative clinic privind mutagenitatea pentru

ibuprofen. Mai mult, nu s-au observat efecte carcinogene la şoarece şi şobolani.

Ibuprofen inhibă ovulaţia la iepuri şi afectează nidarea la diferite specii de animale (iepure, şobolan şi

şoarece). Studii experimentale au demonstrat că ibuprofen traversează placenta, în cazul administrării unor

doze materne toxice, şi s-a observat o incidenţă crescută a malformaţiilor (de exemplu, defecte ale septului

ventricular).

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu:

Celuloză microcristalină

Lactoză monohidrat

Amidon de porumb

Dioxid de siliciu coloidal anhidru

Stearat de magneziu

Film:

Alcool polivinilic parţial hidrolizat

Macrogol 3000

Dioxid de titan (E171)

Talc

Eritrozină pe lac de aluminiu (E 127)

Galben amurg FCF pe lac de aluminiu (E 110)

Indigo Carmin pe lac de aluminiu (E 132)

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

4 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 1 blister din PVC/Al a 10 comprimate filmate

Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate

Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate filmate

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Antibiotice SA

Str. Valea Lupului nr.1, 707410 Iaşi, România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

8318/2015/01-02-03

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Autorizare, Martie 2004

Reînnoire – Noiembrie 2015

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Noiembrie 2015

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/.