HIDONAC 5 g/25 ml, soluţie perfuzabilă

Prospect HIDONAC 5 g/25 ml, soluţie perfuzabilă

Producator: ZAMBON S.p.A.

Clasa ATC: preparate antidot, codul ATC: V03AB 23.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7728/2015/01 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

HIDONAC 5 g/25 ml, soluţie perfuzabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

1 ml soluţie perfuzabilă conţine: acetilcisteină 200 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Soluţie perfuzabilă.

Soluţie incoloră, practic lipsită de particule în suspensie, cu un slab miros sulfuros.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Intoxicaţii voluntare sau accidentale cu paracetamol, ciuperci care conţin anatoxină sau hidrocarburi

halogenate.

4.2 Doze şi mod de administrare

Tratamentul cu antidot trebuie iniţiat cât mai curând posibil cu doza de încărcare de 150 mg/kg şi apoi

continuat cu doza de întreţinere de 50 mg/kg timp de cel puţin 72 ore (în cazul intoxicaţiei cu paracetamol)

sau până la revenirea la normal a valorii indicelui de necroză hepatică sau a funcţiei hepatice (în cazul

intoxicaţiei cu anatoxină sau hidrocarburi halogenate).

Perfuzia trebuie administrată lent pentru a reduce riscul reacţiilor anafilactoide (vezi pct. 4.8). Pentru aceasta

medicamentul trebuie diluat mai întâi cu soluţie de glucoză 5% sau ser fiziologic.

Doza de încărcare:

Tratamentul trebuie iniţiat cu o doză de încărcare de 150 mg/kg, care trebuie administrată în perfuzie cu

durata de 60 minute, după diluare cu cel puţin 200 ml soluţie glucoză 5% sau ser fiziologic (adulţi) sau 50 ml

(copii).

Doze de întreţinere:

În cazul intoxicaţiei cu paracetamol, tratamentul trebuie continuat timp de 72 ore prin administrarea în

perfuzie lentă a câte 50 mg/kg la intervale de 4 ore după diluarea medicamentului.

În cazul intoxicaţiilor cu anatoxină sau hidrocarburi halogenate, perioada de administrare a perfuziilor se

prelungeşte până la normalizarea funcţiei hepatice.

Doza de încărcare: 150 mg/kg

Durata perfuziei: 60 minute

Volumul minim al soluţiei de diluare: Adulţi: 200 ml/Copii: 50 ml

Greutate (kg) 20 40 60 80 100

Acetilcisteină (kg) 3000 6000 9000 12000 15000

HIDONAC (ml) 15 30 45 60 75

Doză de întreţinere: 50 mg/kg la intervale de 4 ore timp de 72 ore

Greutate (kg) 20 40 60 80 100

Acetilcisteină (kg) 1000 2000 3000 4000 5000

HIDONAC (ml) 5 10 15 20 25

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la acetilcisteină sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Pacienţii cu astm bronşic trebuie monitorizaţi cu atenţie în timpul tratamentului; dacă apare bronhospasmul,

tratamentul trebuie întrerupt imediat şi este necesar tratament simptomatic.

Administrarea intravenoasă trebuie efectuată într-un spital, sub supraveghere medicală strictă.

Reacţiile adverse asociate administrării intravenoase a acetilcisteinei sunt mult mai frecvente dacă aceasta

este administrată rapid sau în cantitate excesivă. Deci, se recomandă respectarea recomandărilor de la pct.

4.2.

Acetilcisteina, utilizată în dozele în care este administrată ca antidot, poate determina scăderea timpului de

protrombină, chiar dacă nu este cert că un astfel de efect se datorează interferenţei de tip analitic sau unei

acţiuni biologice a acetilcisteinei. În orice caz, este necesară evaluarea atentă a evoluţiei factorilor de

coagulare la pacienţii cărora li se administrează tratamentul, mai ales atunci când acestora urmează să li se

efectueze transplant hepatic.

Acetilcisteina poate să influenţeze testul de evidenţiere a salicilaţilor (metodă colorimetrică) şi testul de

evidenţiere a corpilor cetonici plasmatici sau urinari (testul cu nitroprusiat).

Mirosul sulfuric nu indică alterarea medicamentului, ci este caracteristic acestei substanţe active.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Este permisă administrarea concomitentă a cărbunelui activat.

Au fost raportate interacţiuni între acetilcisteină şi unele antibiotice, care, cu toate acestea, nu sunt

semnificative în ceea ce priveşte tratamentul cu antidot.

Acetilcisteina poate potenţa efectele hemodinamice ale nitroglicerinei şi ale derivaţilor acesteia.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Studiile de teratogenitate efectuate cu acetilcisteină la animalele de laborator şi experienţa clinică limitată,

acumulată până în prezent, nu au evidenţiat apariţia unui efect teratogen.

Riscul afectării hepatice materne sau fetale, datorat intoxicaţiei, este, probabil, mult mai mare decât riscul

potenţial al tratamentului în sine, deci sarcina nu trebuie să fie considerată o contraindicaţie pentru utilizarea

acestui medicament.

Alăptarea trebuie întreruptă în orice caz în care se produce o intoxicaţie.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

HIDONAC 5 g/25 ml, soluţie perfuzabilă nu are nici o influenţă sau are influenţă neglijabilă asupra

capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Administrarea intravenoasă a acetilcisteinei poate fi urmată de apariţia unor reacţii asemănătoare celor de

hipersensibilitate cum ar fi urticarie, angioedem, bronhospasm, greaţă, vărsături, hipotensiune arterială,

tahicardie, vertij, febră.

Acestea sunt probabil reacţii pseudoalergice, despre al căror mecanism de apariţie se sugerează că s-ar baza

pe eliberarea de histamină şi pentru care este necesar tratament simptomatic.

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul

sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de

raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Simptomele supradozajului sunt descrise la pct. 4.8.

Tratamentul constă în întreruperea administrării medicamentului şi administrarea tratamentului simptomatic.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: preparate antidot, codul ATC: V03AB 23.

N-acetil-L-cisteina (NAC), substanţa activă din HIDONAC 5 g/25 ml, soluţie perfuzabilă exercită o acţiune

muco-fluidifiantă intensă la nivelul mucusului şi secreţiilor mucopurulente, prin depolimerizarea

complexelor mucoproteice şi a acizilor nucleici ce conferă vâscozitate componentei apoase şi purulente a

sputei şi a altor secreţii.

În plus, acetilcisteina, exercită o acţiune antioxidantă directă, având în componenţă o grupare tiol nucleofilă

(-SH) capabilă de interacţiunea directă cu grupurile electrofile ale radicalilor oxidanţi.

De un interes deosebit este o constatare recentă conform căreia acetilcisteina protejează α1-antitripsina,

enzima inhibitoare a elastazei, împotriva inactivării sale de către acidul hipocloros (HOCI), un compus

puternic oxidant sintetizat de mieloperoxidazele fagocitelor activate. În plus, structura moleculară îi permite

acetilcisteinei să traverseze cu uşurinţă membrana celulară. În interiorul celulelor, acetilcisteina este

dezacetilată şi astfel devine disponibilă L-cisteina, un aminoacid indispensabil sintezei glutationului (GSH).

GSH este o tripeptidă foarte reactivă, larg distribuită în diferite ţesuturi ale organismului, care este esenţială

pentru menţinerea capacităţii funcţionale precum şi a integrităţii structurale celulare. De fapt, acesta

reprezintă cel mai important mecanism intracelular de apărare împotriva radicalilor oxidanţi, atât endogeni

cât şi exogeni, cât şi împotriva câtorva substanţe citotoxice.

NAC joacă un rol foarte important în menţinerea nivelurilor adecvate de GSH, contribuind prin aceasta la

protecţia celulară împotriva diferitelor substanţe cu potenţial agresiv care, în urma depleţiei progresive a

rezervelor de GSH, pot să îşi manifeste în întregime activitatea lor citotoxică, cum ar fi intoxicaţia cu

paracetamol.

Datorită acestui mecanism de acţiune, NAC este indicată, de asemenea, ca antidot specific în tratamentul

intoxicaţiei cu paracetamol şi în tratamentul cistitei hemoragice în cazul administrării de ciclofosfamidă,

deoarece furnizează grupările –SH necesare blocării acroleinei, metabolitul ciclofosfamidei care determină

uropatia din timpul tratamentului menţionat anterior. Datorită proprietăţilor sale antioxidante şi deoarece este

un precursor al sintezei de glutation, acetilcisteina exercită, de asemenea, acţiune de protejare a căilor

respiratorii, prin contracararea leziunilor substanţelor oxidante.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Echilibrul maselor de acetilcisteină a fost evaluat la şobolani şi câini, după administrarea i.v., i.m. şi p.o. a

medicamentului marcat cu 35S. Conform acestor rezultate se poate concluziona că absorbţia acetilcisteinei

după administrare orală, este aproape completă, mai ales în cazul administrării soluţiei.

La om, absorbţia intestinală a acetilcisteinei este rapidă; aceasta poate fi determinată în plasmă la 15 minute

după administrarea orală, valoarea concentraţiei plasmatice fiind maximă după 60 minute. Acetilcisteina este

dezacetilată parţial la nivelul mucoasei intestinale şi suferă metabolizare intensă la primul pasaj hepatic.

Biodisponibilitatea absolută a acetilcisteinei variază între 8-12 %.

Distribuţie

După administrarea acetilcisteinei, există creşteri ale concentraţiilor plasmatice ale cisteinei, glutationului şi

grupărilor tiol. La 5 ore după administrarea sa, 50% din doza administrată pe cale orală se regăseşte sub

formă legată covalent cu proteine, acest procent scăzând la aproximativ 20% după 12 ore. S-a raportat că

volumul total de distribuţie al acetilcisteinei este cuprins între 330-470 ml/kg.

Datele referitoare la distribuţia pulmonară, provin din studii efectuate la pacienţi cu boală respiratorie cărora

li s-a administrat pe cale orală o doză unică de acetilcisteină marcată radioactiv. Concentraţiile plasmatice au

atins valoarea maximă după 2-3 ore şi s-au menţinut la valori mari timp de 24 ore. Aproximativ 22% din

radioactivitatea administrată a fost regăsită în urina pe 24 ore. Concentraţiile din ţesutul pulmonar

determinate la 5 ore după administrare au fost similare celor plasmatice în proporţie de 0,9-1,0. Forma liberă

a medicamentului administrat şi metaboliţii acestuia au fost regăsiţi în proporţie de 22% în plasmă şi de 48%

în plămâni. Radioactivitatea a fost descoperită, de asemenea, în secreţiile bronşice chiar în cantitate mai

scăzută decât cea din ţesutul pulmonar.

Metabolizare

Acetilcisteina reacţionează rapid cu alte componente plasmatice care prezintă grupări tiol cum ar fi cisteina,

glutationul sau chiar cu ea însăşi rezultând acetilcisteină-cisteină, acetilcisteină-glutation şi diacetilcistină.

Într-un studiu în care s-a determinat o biodisponibilitate orală a acetilcisteinei de 9,1%, biodisponibilitatea

formei libere a acetilcisteinei a fost de doar 4,0%. După absorbţia din tractul gastro-intestinal, medicamentul

este dezacetilat în ficat. Compusul rezultat, cisteina, este considerat ca fiind metabolitul activ al acesteia.

După aceea, metabolizarea acetilcisteinei urmează aceeaşi cale deja determinată pentru cisteină.

Eliminare

După administrarea orală la şobolani, aproximativ 3% din radioactivitate a fost regăsită în materiile fecale de

pe o perioadă de 96 ore. Cu toate acestea, aproximativ 3-5% a fost de asemenea, regăsită după administrare

i.m. şi i.v.. Astfel, cantitatea regăsită în materiile fecale nu reprezintă fracţiunea neabsorbită ci este rezultatul

excreţiei biliare. În mod similar, la câine, cantitatea regăsită în fecale a fost de 10% în decurs de 96 ore. La

om, lipsesc valorile comparabile ale cantităţii regăsite în materiile fecale, deşi s-au efectuat investigaţii

ADME cu 35S la pacienţii cu tulburări respiratorii. În aceste investigaţii, cantitatea regăsită după administrare

în urina pe 24 ore a fost de aproximativ 22%. Acesta este comparabilă cu rezultatele similare obţinute în

studiile efectuate la animale: cantitatea regăsită după administrarea orală în urina pe 96 ore a fost de 17% la

şobolani şi de 26% la câini. Valoarea clearance-ului renal a fost estimată la aproximativ 0,2 l/kg şi oră. Doar

20-30% din valoarea clearance-ului total este reprezentată de cel renal.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Acetilcisteina se caracterizează printr-o toxicitate redusă. Administrată pe cale orală, DL50 este mai ridicată

de 10 g pe kg atât la şoareci cât şi la şobolani, în timp ce administrată intravenos, nivelul este de 2,8 g pe kg

la şobolani şi 4,6 g pe kg la şoareci. La tratamentele pe termen lung, doza de 1 g pe kg administrată zilnic a

fost tolerată de şobolani timp de 12 săptămâni.

La câini, administrarea orală zilnică a 300 mg pe kg timp de un an nu a cauzat nici o reacţie toxică.

Administrarea dozelor mari pe cobai şi iepuri în perioada de organogeneză a sarcinii nu a avut ca efect

naşterea unor subiecţi cu malformaţii.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Hidroxid de sodiu, edetat disodic, apă pentru preparate injectabile

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Nu sunt necesare condiţii speciale de păstrare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 1 flacon din sticlă incoloră a 25 ml soluţie perfuzabilă

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Fără cerinţe speciale la eliminare.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

ZAMBON S.p.A.

Via Lillo del Duca, 10-20091 Bresso (Milano), Italia

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

7728/2015/01

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Mai 2015

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Mai 2015

Cuprins RCP HIDONAC 5 g/25 ml, soluţie perfuzabilă

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Pentru acest medicament nu am identificat inca si alte medicamente care fac parte din aceeasi clasa terapeutica (clasa ATC)
Informație medicală cu scop educațional

Informațiile prezentate pe acest site au scop informativ și educațional și sunt bazate pe documentația oficială publicată de autoritățile competente. Conținutul este structurat pentru a facilita înțelegerea informațiilor despre medicamente, fără a înlocui recomandarea unui medic sau farmacist.

Informațiile provin din surse publice oficiale (precum ANMDMR, EMA și documentația aferentă) și reflectă datele disponibile la momentul publicării. Pentru cele mai recente actualizări, este recomandată consultarea sursei oficiale sau a unui profesionist din domeniul sănătății.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație. Orice decizie privind diagnosticul, tratamentul sau utilizarea unui medicament trebuie luată împreună cu un medic sau farmacist autorizat.