Prospect Haloperidol Rompharm 2 mg/ml picături orale, soluţie
Producator: S.C. Rompharm Company S.R.L.
Clasa ATC: Sistemul nervos. Psiholeptice. Neuroleptice (antipsihotice). Derivaţi de
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12618/2019/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Haloperidol Rompharm 2 mg/ml picături orale, soluţie
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare mililitru picături orale, soluţie conţine haloperidol 2 mg.
Un mililitru picături orale, soluţie conţine 22 picături.
pH-ul soluţiei: 2,5-3,5.
Excipienţi cu efect cunoscut: p-hidroxibenzoat de metil (E 218) 0,9 mg/ml şi p-hidroxibenzoat de n-
propil 0,1 mg/ml.
Pentru lista completă a excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Picături orale, soluţie.
Soluţie limpede, incoloră.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Adulţi:
- schizofrenie: tratamentul şi profilaxia recăderilor;
- psihoze, mai ales de tip paranoid;
- manii, hipomanii;
- tulburări mentale sau comportamentale, incluzând agresivitate, hiperactivitate, vagabondaj,
automutilare, la pacienţi retardaţi mental sau cu deteriorări cerebrale organice;
- adjuvant în terapia de scurtă durată a agitaţiei psihomotorii moderate până la severe,
hiperexcitabilitate, comportament violent sau impulsiv;
- singultus (sughiţ) şi vărsături netratabile prin alte metode;
- sindrom Tourette şi ticuri severe.
Copii peste 3 ani:
- tulburări comportamentale, în special însoţite de hiperactivitate şi agresivitate;
- sindrom Tourette;
- schizofrenie.
4.2 Doze şi mod de administrare
Dozele trebuie individualizate pentru fiecare pacient în parte. Se recomandă iniţializarea tratamentului
sub strictă supraveghere medicală. Pentru determinarea dozei iniţiale se vor lua în considerare
severitatea bolii, vârsta pacientului şi eventualul răspuns particular anterior la tratamentul cu alte
neuroleptice.
Pacienţii vârstnici sau cu stare generală alterată necesită, de obicei, reducerea dozei. Se recomandă
iniţierea tratamentului cu jumătate din doza uzuală şi creşterea treptată până la doza optimă.
Stabilirea dozei implică adesea o creştere a dozei în faza acută şi o reducere gradată în faza de
menţinere, pentru a determina doza minimă eficientă. Doze mari trebuie administrate doar pacienţilor
care răspund slab la doze scăzute.
Dacă nu se obţine o îmbunătăţire a rezultatelor, tratamentul nu va fi continuat mai mult de o lună.
Haloperidolul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de reacţii extrapiramidale).
Soluţia se poate administra ca atare, diluată într-un lichid sau cu alimente. Administrarea Haloperidol
Rompharm 2 mg/ml cu lapte sau alimente reduce reacţiile adverse gastrice (nu se vor folosi ceai sau
cafea).
Fiecare mililitru picături orale, soluţie conţine haloperidol 2 mg.
Un mililitru picături orale, soluţie conţine 22 picături.
Adulţi
Schizofrenie, psihoze, manii, hipomanii, tulburări mentale sau comportamentale, agitaţie
psihomotorie, excitaţie, comportament violent sau impulsiv, deteriorări cerebrale organice
Doza iniţială
simptome moderate: 1,5 – 3,0 mg (0,75 – 1,5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) de 2 sau 3 ori
pe zi;
simptome severe sau pacienţi rezistenţi: 3,0 – 5,0 mg (1,5 – 2,5 ml Haloperidol Rompharm 2
mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi.
Doza poate fi crescută până la 10 – 20 mg (5 – 10 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) de 3 ori/zi în
funcţie de răspunsul pacientului.
Aceleaşi doze iniţiale pot fi administrate adolescenţilor cu schizofrenie rezistenţi la tratament, care pot
necesita doze de până la 30 mg/zi (15 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml).
Tratament de întreţinere
După obţinerea unui nivel satisfăcător de control al simptomelor, doza se reduce treptat până la doza
minimă eficientă, de obicei până la 5 sau 10 mg/zi (2,5 ml sau 5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml).
Se va evita scăderea prea bruscă a dozei.
Notă: răspunsul la tratament în cazul schizofreniei poate apărea cu întârziere, iar după încetarea
tratamentului, recăderile pot apărea la intervale de ordinul săptămânilor sau lunilor.
Agitaţie şi nelinişte la pacienţi vârstnici
Iniţial
1,5 – 3,0 mg (0,75 – 1,5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi, crescând treptat
până la doza optimă.
Tratament de întreţinere
1,5 – 30 mg (0,75 – 15 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) pe zi.
Sindrom Tourette, ticuri severe, sughiţ
Iniţial
1,5 mg (0,75 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) de 3 ori pe zi.
Tratament de întreţinere
1,5 – 10 mg/zi (0,75 – 5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml).
Copii peste 3 ani
Schizofrenie, tulburări comportamentale
Tratament de întreţinere
0,025 – 0,05 mg/kg/zi, dar nu mai mult de 10 mg/zi (5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml). Se
administrează fracţionat în două prize.
Sindrom Tourette
Tratament de întreţinere
Maxim 10 mg/zi (5 ml Haloperidol Rompharm 2 mg/ml) la majoritatea pacienţilor.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la haloperidol sau la oricare dintre excipienţi.
Deprimarea sistemului nervos, provocată de alcool etilic sau de alte medicamente deprimante
centrale.
Comă.
Boala Parkinson.
Leziuni ale ganglionilor bazali.
Tulburări cardiace semnificative clinic, infarct miocardic acut recent, prelungirea intervalului QT,
antecedente de aritmii ventriculare sau torsada vârfurilor, bradicardie semnificativă sau bloc AV
grad 2/3, hipokaliemie necorectată, asociere cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT.
Haloperidolul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de reacţii
extrapiramidale).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Au fost raportate cazuri rare de moarte subită la pacienţi cărora li s-au administrat medicaţie
antipsihotică, inclusiv haloperidol.
La pacienţii vâstnici cu psihoze în relaţie cu demenţă cărora li s-au administrat medicamente
antipsihotice, au un risc crescut de deces.
Efecte la nivelul aparatului cardiovascular
Deoarece în timpul tratamentului cu haloperidol s-a observat prelungirea intervalului QT,
haloperidolul se va administra cu prudenţă şi numai în caz de strictă necesitate la pacienţii cu risc
cardiovascular (infarct miocardic recent, insuficienţă cardiacă decompensată, bradicardie <55 bătăi
/min, bloc AV grad 2/3, hipokaliemie necorectată, asociere de medicamente cunoscute pentru efectul
de prelungire a intervalului QT, antecedente de fibrilaţie ventriculară sau torsada vârfurilor).
Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă şi numai după evaluarea raportului risc-beneficiu când
există în antecedente următoarele afecţiuni sau factori de risc:
- factori de risc pentru aritmii ventriculare, pentru boală cardiacă, antecedente de moarte subită şi/sau
prelungire QT;
- cardiopatii grave, îndeosebi angină pectorală (risc de hipotensiune arterială tranzitorie şi durere
anginoasă);
- hemoragie subarahnoidiană;
- tulburări electrolitice necorectate;
- feocromocitom.
Riscul apariţiei prelungirii QT şi/sau aritmiilor ventriculare pot fi crescute în cazul administrării unor
doze mari.
Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cunoscuţi ca metabolizatori lenţi ai
CYP2D6 şi în timpul administrării inhibitorilor izoenzimelor citocromului P450. Administrarea
concomitentă cu antipsihotice presupune prudenţă.
Se recomandă efectuarea ECG înainte de iniţierea tratamentului la toţi pacienţii, în special la pacienţii
vârstnici şi la pacienţii cu antecedente personale sau familiale de boli cardiace. În timpul terapiei se
impune monitorizarea ECG (de exemplu, la escaladarea dozelor). În timpul tratamentului, doza
trebuie scăzută dacă QT este prelungit şi haloperidolul se impune să fie întrerupt dacă QTc depăşeşte
500 ms.
Se impune monitorizarea electroliţilor, în special la pacienţii cărora li se administrează diuretice.
O creştere de aproximativ 3 ori a riscului pentru evenimentele adverse cerebrovasculare au fost
observate în studiile clinice la pacienţii cu demenţă cărora li s-au administrat antipsihotice atipice.
Mecanismul nu este cunoscut. Haloperidolul se administrează cu prudenţă la pacienţii cu risc crescut
pentru accidente vasculare cerebrale.
Sindrom neuroroleptic malign (SNM)
Similar altor medicamente antipsihotice, haloperidolul a fost asociat cu apariţia sindromului
neuroleptic malign: un răspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate musculară
generalizată, instabilitate vegetativă, stare de conştienţă alterată, comă, valori serice crescute ale
creatin-fosfokinazei. Frecvent, hipertermia este un semn precoce al sindromului. Semnele de
instabilitate vegetativă, cum sunt: tahicardia, labilitatea tensiunii arteriale şi transpiraţiile pot precede
hipertermia, acţionând ca semne precoce. În aceste cazuri, tratamentul antipsihotic trebuie întrerupt
imediat şi instituit tratament de susţinere adecvat şi monitorizare atentă.
Diskinezia tardivă
Similar altor antipsihotice, diskinezia tardivă poate apărea la unii pacienţi care au primit tratament pe
termen lung sau după întreruperea tratamentului. Sindromul se caracterizează, în principal, prin
mişcări involuntare ritmice ale limbii, feţei, gurii sau maxilarului. Manifestările pot apărea permanent
la unii pacienţi. Sindromul poate fi mascat la reiniţierea tratamentului, când doza este crescută sau
când se trece la alt antipshihotic. Tratamentul trebuie înterupt cât mai curând posibil.
Simptome extrapiramidale
Similar altor neuroleptice pot apărea simptome extrapiramidale, de exemplu tremor, rigiditate,
hipersalivaţie, bradikinezie, acatizie, distonie acută.
Tulburările extrapiramidale pot fi combătute prin antiparkinsoniene anticolinergice. Administrarea
medicaţiei antiparkinsoniene trebuie continuată după întreruperea tratamentului cu haloperidol, dacă
excreţia antiparkinsonianului este mai rapidă decât cea a haloperidolului (pentru a evita simptomele
extrapiramidale).
Medicul trebuie să aibă în vedere posibilitatea creşterii tensiunii intraoculare atunci când
haloperidolul se administrează concomitent cu medicamente anticolinergice, inclusiv medicamente
antiparkinsoniene.
Convulsii
A fost raportată apariţia convulsiilor. Se impune prudenţă la pacienţii care suferă de epilepsie sau
situaţii care predispun la convulsii (de exemplu sindrom de abstinenţă alcoolică sau distrugeri
cerebrale) deoarece poate să scadă pragul convulsivant.
Afecţiuni hepato-biliare
Întrucât haloperidolul este metabolizat la nivelul ficatului se impune prudenţă la pacienţii cu afecţiuni
hepatice. Au fost raportate cazuri de anomalii ale funcţiei hepatice, în special colestatice.
Afecţiuni endocrine
Tiroxina poate facilita toxicitatea haloperidolului. Terapia antipsihotică la pacienţi cu hipertiroidie
trebuie utilizată cu prudenţă şi trebuie acompaniată cu tratament pentru a asigura statusul de
eutiroidie.
Efectele hormonale ale neurolepticelor includ prolactinemia, care poate determina galactoree,
ginecomastie şi oligo-sau amenoree. Au fost raportate foarte rare cazuri de hipoglicemie şi Sindrom al
secreţiei inadecvate de ADH.
Tromboembolism venos
Au fost raportate cazuri de tromboembolism venos la administrarea de antipsihotice.
Consideraţii suplimentare
Se impune prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală şi feocromocitom.
Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă şi numai după evaluarea raportului risc-beneficiu când
există în antecedente următoarele afecţiuni:
- glaucom (poate fi favorizat de efectele anticolinergice);
- afecţiuni respiratorii grave, cum sunt astmul bronşic, emfizemul pulmonar, pneumopatiile acute
(deprimare respiratorie);
- insuficienţă renală (scade excreţia haloperidolului);
- retenţie urinară (poate fi favorizată).
În schizofrenie, răspunsul la tratamentul antipsihotic poate fi întârziat. După întreruperea
tratamentului cu haloperidol, remisiunea se poate menţine timp de săptămâni sau luni. Pentru evitarea
reapariţiei precoce a simptomelor psihotice este preferabil ca întreruperea tratamentului să se facă
gradat.
În cazul în care coexistă fenomene psihotice şi depresie se recomandă asocierea haloperidolului cu
antidepresive.
După întreruperea bruscă a dozelor mari de medicamente antipsihotice s-au semnalat rareori
simptome acute de abstinenţă, care includ greaţă, vărsături şi insomnie. De aceea se recomandă
înteruperea treptată a tratamentului.
În cursul tratamentului cronic sau cu doze mari este necesară monitorizarea elementelor figurate
sanguine, a eventualelor manifestări precoce ale dischineziei tardive, a manifestărilor de supradozaj
sau subdozaj şi a funcţiei hepatice. Tratamentul trebuie întrerupt imediat în cazul în care apare o
deprimare semnificativă a hematopoiezei.
Este necesar control stomatologic repetat, în special la adulţi şi vârstnici, deoarece haloperidolul
inhibă secreţia salivară (prin efecte anticolinergice periferice), favorizează apariţia cariilor,
afecţiunilor odontale, candidozei şi disconfortului bucal.
Datorită posibilei fotosensibilizări se va evita expunerea la soare sau radiaţii ultraviolete.
Se recomandă evitarea consumului de alcool etilic.
Trebuie evitate eforturile fizice mari, datorită riscului cardiovascular.
Excipienţi
Haloperidol Rompharm 2 mg/ml conţine p-hidroxibenzoat de metil (E 218) şi p-hidroxibenzoat de n-
propil, care pot determina reacţii alergice, chiar întârziate.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Asocieri contraindicate:
- agonişti dopaminergici (de exemplu, amantadină, bromocriptină, entacaponă, piribendil, ropinirol,
pramipexol, apomorfină);
- sultopirida (risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor).
Asocieri nerecomandate
Nu se recomandă administrarea concomitentă de antiaritmice din clasa Ia (chinidină, hidrochinidină,
disopiramidă), antiaritmice din clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă), anumite
neuroleptice (tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, sulpiridă, amisulpiridă,
triapridă, pimozidă, droperidol) şi brepridil, cisapridă, difemanil, eritromicina i.v., mizolastină,
vincamină i.v., datorită riscului major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor.
De asemenea, halofantrina, pentamidina, sparfloxacina, moxifloxacina, au risc major de aritmii
ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Dacă aceste asocieri nu pot fi evitate se recomandă controlul
prealabil al intervalului QT şi monitorizare ECG continuă şi supraveghere clinică.
Diltiazem, verapamil, beta-blocantele, clonidina, guanfacina, digitalicele, anticolinesterazicele
(donepezil, rivastigmină, tacrină, galantamină, piridostigmină, neostigmină) prezintă risc de
bradicardie şi aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Dacă această asociere este absolut
necesară, se va face sub supraveghere clinică şi ECG continuă.
Medicamentele hipokaliemiante, cum sunt diureticele hipokaliemiante, laxativele iritante,
amfotericină B i.v., glucocorticoizii, tetracosactidul, au risc major de aritmii ventriculare, mai ales
torsada vârfurilor. Se recomandă corectarea hipokaliemiei înainte de administrarea medicamentelor şi
supravegherea clinică, electrolitică şi ECG continuă.
Asocieri care necesită prudenţă
Trebuie ţinut cont de intenţia de a utiliza diferite alte medicamente, inclusiv cele care se eliberează
fără prescripţie medicală (mai ales decongestive nazale şi antialergice).
Principalele interacţiuni sunt cu:
- amfetaminele: haloperidolul scade efectul stimulant al acestora, iar efectele sale antipsihotice pot fi
diminuate;
- anticolinergicele şi antihistaminicele: potenţează efectele anticolinergice ale haloperidolului, cresc
tensiunea intraoculară, pot determina tulburări gastro-intestinale (constipaţie mergând până la ileus
paralitic), scad absorbţia haloperidolului şi îi pot reduce eficacitatea (se impune adaptarea dozei);
- antiepilepticele: haloperidolul favorizează accesele epileptice;
- alcoolul etilic şi medicamentele deprimante centrale (sedative, hipnotice, tranchilizante, analgezice
opioide): efectele deprimante centrale sunt crescute, risc de deprimare respiratorie şi hipotensiune
arterială;
- metildopa: risc crescut de reacţii adverse nervos centrale;
- levodopa: haloperidolul îi anulează efectele antiparkinsoniene;
- antidepresivele triciclice: prelungirea şi intensificarea efectelor sedative şi anticolinergice;
Haloperidolul este un inhibitor al CYP2D6. Haloperidolul inhibă metabolizarea antidepresivelor
triciclice, de aceea creşte concentraţia plasmatică a acestor medicamente.
- carbamazepina, fenitoina, fenobarbitalul şi rifampicina (inductoare enzimatice), în administrare
cronică: scad semnificativ concentraţia plasmatică a haloperidolului, făcând necesară creşterea
dozelor;
- litiu: risc crescut de tulburări neurologice, se întrerupe imediat tratamentul;
În cazuri rare poate apărea sindromul asemănător encefalopatiei cu simptomele de tipul confuzie,
dezorientare, cefalee, tulburări de echilibru. Dacă apar astfel de simptome se impune întreruperea
imediată a tratamentului.
- anticoagulantele orale: haloperidolul le scade efectul;
- epinefrina şi alte simpatomimetice: haloperidolul antagonizează efectele alfa-adrenergice;
- blocantele terminaţiilor simpatice (de exemplu, guanetidina): medicamentul le scade efectul
hipotensor.
S-a raportat antagonizarea efectului fenindionei de către haloperidol.
Înaintea intervenţiilor chirurgicale sau stomatologice utilizarea haloperidolului trebuie anunţată
medicului, datorită unor riscuri crescute determinate de unele interacţiuni medicamentoase.
Haloperidolul este metabolizat prin glucuronoconjugare şi de către izoenzimele citocromului P450 (în
special CYP3A4 sau CYP2D6). Inhibarea acestor căi de metabolizare de alte medicamente sau
scăderea activităţii izoenzimei CYP2D6 poate determina creşterea concentraţiei plasmatice de
haloperidol şi implicit creşterea riscului pentru evenimentele adverse , incluzând prelungirea QT.
În studii de farmacocinetică au fost raportate creşteri mici şi moderate ale concentraţiei
haloperidolului în cazul în care haloperidolul a fost administrat concomitent cu medicamente
caracterizate ca substrat sau inhibitori ai izoenzimei CYP3A4 sau 2D6, cum ar fi itraconazol,
buspironă, venlafaxină, alprazolam, fluvoxamină, chinidină, fluoxetină, sertralină, clorpromazină şi
prometazină. O diminuare a activităţii izoenzimei CYP2D6 poate determina o creştere a concentraţiei
haloperidolului.
Creşterea QTc şi a simptomelor extrapiramidale au fost observate în cazul administrării
haloperidolului concomitent cu inhibitori metabolici, itraconazolul (400 mg pe zi) şi paroxetină (20
mg pe zi). Se impune scăderea dozei haloperidolului.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Au fost raportate cazuri izolate de malformaţii congenitale, de aceea haloperidolul trebuie utilizat în
timpul sarcinii numai dacă beneficiul terapeutic matern justifică riscul potenţial pentru făt.
Alăptare
Haloperidolul este excretat în laptele matern şi poate determina manifestări extrapiramidale la sugari.
Dacă administrarea este considerată absolut necesară, alăptarea trebuie întreruptă.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
În special la doze mari şi la începutul tratamentului, poate să apară un anumit grad de sedare sau
afectare a stării de vigilenţă, care poate fi intensificat de consumul de alcool etilic. În acest caz,
pacienţii trebuie sfătuiţi să nu conducă vehicule sau să folosească utilaje în timpul tratamentului cu
haloperidol.
4.8 Reacţii adverse
La doze mici (1 până la 2 mg pe zi), reacţiile adverse ale haloperidolului sunt rare, uşoare şi
tranzitorii.
La pacienţii cărora li se administrează doze mari, anumite reacţii adverse sunt observate mai frecvent.
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1>
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1>
Rare (≥1/10000 şi <1>
Foarte rare (<1>
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: scăderi uşoare şi în general, tranzitorii ale numărului celulelor sanguine.
Rare: agranulocitoză, trombocitopenie şi leucopenie tranzitorie, în general, în cazul administrării
concomitente a haloperidolului cu alte medicamente.
Tulburări endocrine
Rare: hiperprolactinemie care poate determina: galactoree, ginecomastie şi oligo- sau amenoree.
Foarte rare: sindromul secreţiei inadecvate a hormonului antidiuretic (SIADH).
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Foarte rare: hipoglicemie
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: depresie, agitaţie, somnolenţă, insomnie şi agravarea aparentă a simptomelor
psihotice.
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente:
- Simptome extrapiramidale
- Dischinezie tardivă
- Sindrom neuroleptic malign (SNM)
Mai puţin frecvente: sedare, cefalee, confuzie, vertij, crize de tip grand mal.
Tulburări oculare
Mai puţin frecvente: vedere înceţoşată, glaucom cu unghi îngust la pacienţii vârstnici.
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: tahicardie
Rare: prelungirea intervalului QT, torsada vârfurilor, aritmii ventriculare, incluzând fibrilaţie
ventriculară şi tahicardie ventriculară, stop cardiac.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială, în special la vârstnici, hipertensiune arterială.
Tulburări gastro-intestinale
Rare: greaţă şi vărsături, anorexie, dispepsie şi constipaţie, modificări ale greutăţii corporale.
Tulburări hepatobiliare
Cu frecvenţă necunoscută: anomalii ale funcţiei hepatice sau hepatite, cel mai frecvent colestatică,
icter.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Rare: erupţii cutanate tranzitorii, urticarie, anafilaxie, fotosensibilitate, dermatită exfoliativă şi eritem
polimorf.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Rare: rigiditate musculară.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: retenţie urinară.
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Mai puţin frecvente: priapism, tulburări de erecţie, afectarea funcţiei sexuale, inclusiv a ejaculării.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Rare: edem periferic, diaforeză sau hipersalivaţie, tulburări ale termoreglării.
Raportarea reacțiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: [email protected].
4.9 Supradozaj
Simptome
Manifestările reprezintă o exprimare a efectelor farmacologice cunoscute şi a reacţiilor adverse. Cele
mai importante sunt: tulburări extrapiramidale severe, hipotensiune arterială, sedare. Simptomele
extrapiramidale se manifestă prin rigiditate musculară, tremor localizat sau generalizat. De asemenea,
poate să apară hipertensiune arterială.
În cazuri extreme, pacientul intră în comă cu deprimare respiratorie şi hipotensiune arterială, care
poate fi suficient de severă pentru a determina o stare asemănătoare şocului.
Trebuie avut în vedere riscul apariţiei aritmiilor ventriculare, posibil asociate cu prelungirea
intervalului QT.
Convulsiile pot, de asemenea, să apară.
Tratament
Deoarece nu există antidot specific, se recomandă tratament de susţinere a funcţiilor vitale. La
pacienţii comatoşi, degajarea căilor respiratorii trebuie asigurată prin intubaţie orofaringeană sau
endotraheală. Deprimarea respiratorie poate necesita respiraţie artificială.
Trebuie monitorizate electrocardiograma şi semnele vitale, iar monitorizarea trebuie continuată până
când electrocardiograma se normalizează. Aritmiile severe trebuie tratate adecvat. Hipotensiunea
arterială şi colapsul circulator pot fi contracarate prin perfuzie intravenoasă de fluide, plasmă sau
albumină şi medicamente vasoconstrictoare, cum sunt: dopamina sau noradrenalina. Adrenalina nu
trebuie utilizată, deoarece, în prezenţa haloperidolului, poate determina hipotensiune arterială severă .
În caz de reacţii extrapiramidale severe se administrează parenteral antiparkinsoniene (de exemplu,
mesilat de benzatropină 1-2 mg intramuscular sau intravenos).
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Sistemul nervos. Psiholeptice. Neuroleptice (antipsihotice). Derivaţi de
butirofenonă, codul ATC: N05AD01
Haloperidolul este un antipsihotic activ cu potenţă mare. Efectul sedativ este moderat, tulburările
motorii sunt relativ frecvente şi intense. Efectele vegetativolitice sunt minore. Este un antiemetic
activ.
Acţiunile farmacodinamice sunt atribuite în principal blocării receptorilor dopaminergici de la nivelul
sistemului limbic, nigrostriatului şi hipotalamusului.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Haloperidolul este rapid absorbit din tractul gastro-intestinal. Datorită metabolizării la nivelul
primului pasaj hepatic, biodisponibilitatea este mai mică după administrare orală, comparativ cu
administrarea injectabilă intramusculară, încadrându-se într-un interval destul de larg, 44-74% (în
medie 60%). Concentraţiile plasmatice atinse de haloperidol sunt supuse unei largi variaţii
interindividuale, dar nu există o relaţie evidentă între concentraţia plasmatică atinsă şi eficacitatea
terapeutică. Variaţia se poate datora atât diferenţelor de absorbţie gastro-intestinală, cât şi extinderii
metabolizării. Se leagă de proteine în proporţie de 92%. Concentraţia plasmatică maximă este atinsă
în 2-6 ore după administrarea orală. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 12-38 ore după
administrare orală. Se distribuie în întregul organism, mai intens în ţesutul adipos (datorită
lipofilităţii) şi hepatic şi mai puţin în creier, rinichi, plămâni, splină şi inimă. Trece în laptele matern.
Este metabolizat la nivel hepatic, cu implicarea CYP3A4 şi CYP2D6, căile de metabolizare incluzând
N-dealchilare oxidativă a nucleului piperidinic cu formare de acizi florofenilcarbonici şi metaboliţi
piperidinici, inactivi şi reducere a grupării cetonice, cu formarea de hidroxi-haloperidol, alcool
denumit haloperidol redus. Activitatea metabolitului redus al haloperidolului pare a fi semnificativ
scăzută faţă de substanţa-mamă, dar există unele dovezi privind reoxidarea acestuia la haloperidol.
Unele studii indică posibilitatea ca pacienţii care nu răspund la tratamentul cu haloperidol să prezinte
o concentraţie plasmatică mai înaltă de haloperidol redus.
Metaboliţii piridinici formaţi prin oxidarea haloperidolului şi eliminaţi pe cale urinară sunt suspectaţi
de acţiune neurotoxică similară MPTP (1-methyl-4-phenyl-1,2,3,6-tetrahydropyridine, un
contaminant al analogului de petidină MPPP (1-methyl-4-phenyl-4-propionoxypiperidine), utilizat ca
drog, care determină parkinsonism ireversibil).
Este excretat pe cale urinară, biliară şi fecală; există dovezi ale recirculării enterohepatice. Deşi
excreţia începe destul de rapid, numai 20-60% din doza administrată este excretată (în special ca
metaboliţi) în timp de o săptămână, nivele detectabile rămânând prezente timp de câteva săptămâni.
Circa 1% din doza administrată se excretă nemetabolizată, pe cale urinară. Circa 15% din doza
administrată oral se elimină pe cale fecală după excreţia biliară.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele preclinice nu au evidenţiat riscuri deosebite pe baza studiilor convenţionale de siguranţă
farmacologică, toxicitatea dozelor repetate, genotoxicitate şi potenţial carcinogenic.
5.3.1. Date toxicologice
Datele din tabelul de mai jos indică un interval larg de siguranţă, între valorile DL determinate în
studiile de toxicitate acută la animale şi dozele recomandate la om: De exemplu: în cazul administrării
orale, DL cele mai mici (la câine: 90 mg/kg) şi cele mai mari (la şobolan: 850 mg/kg) sunt de 300,
respectiv de 2833 de ori mai mari decât doza maximă zilnică orală recomandată unui adult cu greutate
corporală medie (0,3 mg/kg).
Valori DL (mg/kg) în studii de toxicitate acută, în funcţie de căile de administrare
Specia Intravenoasă Subcutanată Orală
Şoarece 13 54 144
Şobolan 22 63 850
Hamster nu sunt date nu sunt date 405
Iepure 8 nu sunt date nu sunt date
Câine 18 >80 90
5.3.2. Carcinogenitatea, genotoxicitatea şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere
Nu s-au evidenţiat efecte carcinogene în studiile efectuate pe şobolani Wistar după administrarea de
haloperidol în doze de 5 mg/kg/zi (doze de 5 ori mai mari decât doza maximă recomandată pentru uz
uman, raportat la suprafaţa corporală), timp de 2 ani.
La şoareci femelă s-a constat o creştere semnificativă a incidenţei neoplaziei mamare şi a incidenţei
totale a tumorilor după administrarea orală de haloperidol în doze de 1,25 şi 5 mg/kg/zi (mai puţin de
şi aproximativ dublul dozei maxime recomandate pentru uz uman, raportat la suprafaţa corporală),
precum şi o creştere a neoplaziei glandelor pituitare la doze de 5 mg/kg/zi. Efectele carcinogenice nu
s-au evidenţiat la şoarecii masculi.
La femelele de şobolan, administrarea de haloperidol induce dereglarea ciclului de rut. La femelele de
şoarece, secundar administrării subcutanate de haloperidol în perioada preovulatorie s-au evidenţiat
întârzieri ale implantării, clivaj şi formare de blastocel.
La şobolanii masculi, administrarea de haloperidol pe cale orală înainte de împerechiere a determinat
reducerea fertilităţii, creşterea pierderilor pre-implantare şi a indus modificări histopatologice ale
organelor reproductive.
După administrarea intraperitoneală de haloperidol la femele de şobolan de la începutul sarcinii până
la înţărcare, s-a constatat reducerea frecvenţei ejaculării la descendenţi.
La femele de şobolan, hamster şi şoarece însărcinate, administrarea de haloperidol în timpul perioadei
de organogeneză a produs o gamă largă de efecte adverse la descendenţi, incluzând embrioletalitate,
defecte ale tubilor neuronali, „gură-de-lup” (fisură palatală), masă cerebrală scăzută, masă corporală
scăzută şi efecte comportamentale. Importanţa clinică a acestor constatări pentru expunerea la dozele
terapeutice nu este clarificată. Se recomandă utilizarea haloperidol în timpul sarcinii numai dacă
beneficiile anticipate depăşesc riscurile. Tratamentul va fi administrat în dozele cele mai mici posibile
şi pe o perioadă minimă.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Acid lactic
p-hidroxibenzoat de metil (E 218)
p-hidroxibenzoat de n-propil
Apă purificată
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
A nu se utiliza mai mult de 20 de zile de la prima deschidere a flaconului.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu un flacon din PEJD a 10 ml picături orale, soluţie, prevăzut cu picurător.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
S.C. Rompharm Company S.R.L.
Strada Eroilor nr. 1A, Otopeni, 075100, judeţul Ilfov, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
12618/2019/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI
Data primei autorizări: Martie 2011
Data ultimei reînnoiri a autorizației – Octombrie 2019
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Octombrie 2019
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro .