Haloperidol Arena 2 mg/ml picături orale, soluţie

Prospect Haloperidol Arena 2 mg/ml picături orale, soluţie

Producator: 

Clasa ATC: Sistemul nervos. Psiholeptice. Neuroleptice (antipsihotice). Derivaţi de

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 13424/2020/01 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Haloperidol Arena 2 mg/ml picături orale, soluţie

2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ

Fiecare mililitru picături orale, soluţie conţine haloperidol 2 mg.

Un mililitru picături orale, soluţie conţine 15 picături.

pH-ul soluţiei este cuprins în intervalul 2,5-3,5.

Excipienţi cu efect cunoscut: p-hidroxibenzoat de metil (E 218) 0,7 mg/ml şi p-hidroxibenzoat de n-

propil (E 216) 0,3 mg/ml.

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Picături orale, soluţie.

Soluţie limpede, incoloră.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicații terapeutice

Adulţi:

• schizofrenie: tratamentul şi profilaxia recăderilor;
• psihoze, mai ales de tip paranoid;
• manii, hipomanii;
• tulburări mentale sau comportamentale, incluzând agresivitate, hiperactivitate, vagabondaj,

automutilare, la pacienţii cu retardat mental sau cu deteriorări cerebrale organice;

• adjuvant în terapia de scurtă durată a agitaţiei psihomotorii moderate până la severe,

hiperexcitabilitate, comportament violent sau impulsiv;

• singultus (sughiţ) şi vărsături netratabile prin alte metode;
• sindrom Tourette şi ticuri severe.

Copii cu vârsta peste 3 ani:

• tulburări comportamentale, în special însoţite de hiperactivitate şi agresivitate;
• sindrom Tourette;
• schizofrenie.

4.2 Doze și mod de administrare

Dozele trebuie individualizate pentru fiecare pacient în parte. Se recomandă iniţializarea tratamentului

sub strictă supraveghere medicală. Pentru determinarea dozei iniţiale se vor lua în considerare

severitatea bolii, vârsta pacientului şi eventualul răspuns particular anterior la tratamentul cu alte

neuroleptice.

Pacienţii vârstnici sau cu stare generală alterată necesită, de obicei, reducerea dozei. Se recomandă

iniţierea tratamentului cu jumătate din doza uzuală şi creşterea treptată până la doza optimă.

Stabilirea dozei implică adesea o creştere a dozei în faza acută şi o reducere gradată în faza de

menţinere, pentru a determina doza minimă eficientă. Doze mari trebuie administrate doar pacienţilor

care răspund slab la doze scăzute.

Dacă nu se obţine o îmbunătăţire a rezultatelor, tratamentul nu va fi continuat mai mult de o lună.

Haloperidolul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de reacţii extrapiramidale).

Soluţia se poate administra ca atare, diluată într-un lichid sau cu alimente. Administrarea Haloperidol

Arena 2 mg/ml cu lapte sau alimente reduce reacţiile adverse gastrice (nu se vor folosi ceai sau cafea).

Fiecare mililitru picături orale, soluţie conţine haloperidol 2 mg.

Un mililitru picături orale, soluţie conţine 15 picături.

Adulţi

Schizofrenie, psihoze, manii, hipomanii, tulburări mentale sau comportamentale, agitaţie

psihomotorie, excitaţie, comportament violent sau impulsiv, deteriorări cerebrale organice

Doza iniţială

 simptome moderate: 1,5 – 3,0 mg (0,75 – 1,5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi;

 simptome severe sau pacienţi rezistenţi: 3,0 – 5,0 mg (1,5 – 2,5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) de

2 sau 3 ori pe zi.

Doza poate fi crescută până la 10 – 20 mg (5 – 10 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) de 3 ori pe zi în

funcţie de răspunsul pacientului.

Aceleaşi doze iniţiale pot fi administrate adolescenţilor cu schizofrenie rezistenţi la tratament, care pot

necesita doze de până la 30 mg pe zi (15 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml).

Tratament de întreţinere

După obţinerea unui nivel satisfăcător de control al simptomelor, doza se reduce treptat până la doza

minimă eficientă, de obicei până la 5 sau 10 mg pe zi (2,5 ml sau 5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml). Se

va evita scăderea prea bruscă a dozei.

Notă: răspunsul la tratament în cazul shizofreniei poate apărea cu întârziere, iar după încetarea

tratamentului, recăderile pot apărea la intervale de ordinul săptămânilor sau lunilor.

Agitaţie şi nelinişte la pacienţii vârstnici

Iniţial

1,5 – 3,0 mg (0,75 – 1,5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) de 2 sau 3 ori pe zi, crescând treptat până la

doza optimă.

Tratament de întreţinere

1,5 – 30 mg (0,75 – 15 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) pe zi.

Sindrom Tourette, ticuri severe, sughiţ

Iniţial

1,5 mg (0,75 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) de 3 ori pe zi.

Tratament de întreţinere

1,5 – 10 mg pe zi (0,75 – 5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml).

Copii cu vârsta peste 3 ani

Schizofrenie, tulburări comportamentale

Tratament de întreţinere

0,025 – 0,05 mg/kg/zi, dar nu mai mult de 10 mg pe zi (5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml). Se

administrează fracţionat în două prize.

Sindrom Tourette

Tratament de întreţinere

Maxim 10 mg pe zi (5 ml Haloperidol Arena 2 mg/ml) la majoritatea pacienţilor.

4.3 Contraindicații

 Hipersensibilitate la haloperidol sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

 Deprimarea sistemului nervos, provocată de alcool etilic sau de alte medicamente deprimante

centrale.

 Comă.

 Boala Parkinson.

 Leziuni ale ganglionilor bazali.

 Tulburări cardiace semnificative clinic, infarct miocardic acut recent, prelungirea intervalului QT,

antecedente de aritmii ventriculare sau torsada vârfurilor, bradicardie semnificativă sau bloc AV

grad 2/3, hipokaliemie necorectată, asociere cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT.

 Haloperidolul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de reacţii

extrapiramidale).

4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare

Au fost raportate cazuri rare de moarte subită la pacienţi cărora li s-au administrat medicaţie

antipsihotică, inclusiv haloperidol.

La pacienţii vâstnici cu psihoze în relaţie cu demenţă cărora li s-au administrat medicamente

antipshihotice, au un risc crescut de deces.

Efecte la nivelul aparatului cardiovascular

Deoarece în timpul tratamentului cu haloperidol s-a observat prelungirea intervalului QT,

haloperidolul se va administra cu prudenţă şi numai în caz de strictă necesitate la pacienţii cu risc

cardiovascular (infarct miocardic recent, insuficienţă cardiacă decompensată, bradicardie <55 bătăi

/min, bloc AV grad 2/3, hipokaliemie necorectată, asociere de medicamente cunoscute pentru efectul

de prelungire a intervalului QT, antecedente de fibrilaţie ventriculară sau torsada vârfurilor).

Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă şi numai după evaluarea raportului risc-beneficiu când

există în antecedente următoarele afecţiuni sau factori de risc:

• factori de risc pentru aritmii ventriculare, pentru boală cardiacă, antecedente de moarte subită şi/sau

prelungire QT;

• cardiopatii grave, îndeosebi angină pectorală (risc de hipotensiune arterială tranzitorie şi durere

anginoasă);

• hemoragie subarahnoidiană;
• tulburări electrolitice necorectate;
• feocromocitom.

Riscul apariţiei prelungirii QT şi/sau aritmiilor ventriculare pot fi crescute în cazul administrării unor

doze mari.

Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cunoscuţi ca metabolizatori lenţi ai CYP2D6

şi în timpul administrării inhibitorilor izoenzimelor citocromului P450. Administrarea concomitentă cu

antipsihotice presupune prudenţă.

Se recomandă efectuarea ECG înainte de iniţierea tratamentului la toţi pacienţii, în special la pacienţii

vârstnici şi la pacienţii cu antecedente personale sau familiale de boli cardiace. În timpul terapiei se

impune monitorizarea ECG (de exemplu la escaladarea dozelor). În timpul tratamentului, doza trebuie

scăzută dacă QT este prelungit şi haloperidolul se impune să fie întrerupt dacă QTc depăşeşte 500 ms.

Se impune monitorizarea electroliţilor, în special la pacienţii cărora li se administrează diuretice.

O creştere de aproximativ 3 ori a riscului pentru evenimentele adverse cerebrovasculare au fost

observate în studiile clinice la pacienţii cu demenţă cărora li s-au administrat antipsihotice atipice.

Mecanismul nu este cunoscut. Haloperidolul se administrează cu prudenţă la pacienţii cu risc crescut

pentru accidente vasculare cerebrale.

Sindrom neuroroleptic malign (SNM)

Similar altor medicamente antipsihotice, haloperidolul a fost asociat cu apariţia sindromului

neuroleptic malign: un răspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate musculară

generalizată, instabilitate vegetativă, stare de conştienţă alterată, comă, valori serice crescute ale

creatin-fosfokinazei. Frecvent, hipertermia este un semn precoce al sindromului. Semnele de

instabilitate vegetativă, cum sunt: tahicardie, labilitate a tensiunii arteriale şi transpiraţiile pot precede

hipertermia, acţionând ca semne precoce. În aceste cazuri, tratamentul antipsihotic trebuie întrerupt

imediat şi instituit tratament de susţinere adecvat şi monitorizare atentă.

Diskinezia tardivă

Similar altor antipsihotice, diskinezia tardivă poate apărea la unii pacienţi care au primit tratament pe

termen lung sau după întreruperea tratamentului. Sindromul se caracterizează, în principal, prin

mişcări involuntare ritmice ale limbii, feţei, gurii sau maxilarului. Manifestările pot apărea permanent

la unii pacienţi. Sindromul poate fi mascat la reiniţierea tratamentului, când doza este crescută sau

când se trece la alt antipshihotic. Tratamentul trebuie înterupt cât mai curând posibil.

Simptome extrapiramidale

Similar altor neuroleptice pot apărea simptome extrapiramidale, de exemplu tremor, rigiditate,

hipersalivaţie, bradikinezie, acatizie, distonie acută.

Tulburările extrapiramidale pot fi combătute prin antiparkinsoniene anticolinergice. Administrarea

medicaţiei antiparkinsoniene trebuie continuată după întreruperea tratamentului cu haloperidol, dacă

excreţia antiparkinsonianului este mai rapidă decât cea a haloperidolului (pentru a evita simptomele

extrapiramidale).

Medicul trebuie să aibă în vedere posibilitatea creşterii tensiunii intraoculare atunci când haloperidolul

se administrează în asociere cu medicamente anticolinergice, inclusiv medicamente antiparkinsoniene.

Convulsii

Au fost raportate apariţia convulsiilor. Se impune prudenţă la pacienţii care suferă de epilepsie sau

situaţii care predispun la convulsii (de exemplu sindrom de abstinenţă alcoolică sau distrugeri

cerebrale) deoarece poate să scadă pragul convulsivant.

Afecţiuni hepato-biliare

Întrucât haloperidolul este metabolizat la nivelul ficatului se impune prudenţă la pacienţii cu afecţiuni

hepatice. Au fost raportate cazuri de anomalii ale funcţiei hepatice, în special colestatice.

Afecţiuni endocrine

Tiroxina poate facilita toxicitatea haloperidolului. Terapia antipsihotică la pacienţi cu hipertiroidie

trebuie utilizată cu prudenţă şi trebuie acompaniată cu tratament pentru a asigura statusul de

eutiroidie.

Efectele hormonale ale neurolepticelor includ prolactinemia, care poate determina galactoree,

ginecomastie şi oligo-sau amenoree. Au fost raportate foarte rare cazuri de hipoglicemie şi Sindrom al

secreţiei inadecvate de ADH.

Tromboembolism venos

Au fost raportate cazuri de tromboembolism venos la administrarea de antipsihotice.

Consideraţii suplimentare

Se impune prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală şi feocromocitom.

Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă şi numai după evaluarea raportului risc-beneficiu când

există în antecedente următoarele afecţiuni:

• glaucom (poate fi favorizat de efectele anticolinergice);
• afecţiuni respiratorii grave, cum sunt astmul bronşic, emfizemul pulmonar, pneumopatiile acute

(deprimare respiratorie);

• insuficienţă renală (scade excreţia haloperidolului);
• retenţie urinară (poate fi favorizată).

În schizofrenie, răspunsul la tratamentul antipsihotic poate fi întârziat. După întreruperea tratamentului

cu haloperidol, remisiunea se poate menţine timp de săptămâni sau luni. Pentru evitarea reapariţiei

precoce a simptomelor psihotice este preferabil ca întreruperea tratamentului să se facă treptat.

În cazul în care coexistă fenomene psihotice şi depresie se recomandă asocierea haloperidolului cu

antidepresive.

După întreruperea bruscă a dozelor mari de medicamente antipsihotice s-au semnalat rareori simptome

acute de abstinenţă, care includ greaţă, vărsături şi insomnie. De aceea se recomandă înteruperea

treptată a tratamentului.

În cursul tratamentului cronic sau cu doze mari este necesară monitorizarea elementelor figurate

sanguine, a eventualelor manifestări precoce ale dischineziei tardive, a manifestărilor de supradozaj

sau subdozaj şi a funcţiei hepatice. Tratamentul trebuie întrerupt imediat în cazul în care apare o

deprimare semnificativă a hematopoiezei.

Este necesar control stomatologic repetat, în special la adulţi şi vârstnici, deoarece haloperidolul

inhibă secreţia salivară (prin efecte anticolinergice periferice), favorizează apariţia cariilor, afecţiunilor

odontale, candidozei şi disconfortului bucal.

Datorită posibilei fotosensibilizări se va evita expunerea la soare sau radiaţii ultraviolete.

Se recomandă evitarea consumului de alcool etilic.

Trebuie evitate eforturile fizice mari, datorită riscului cardiovascular.

Excipienţi

Haloperidol Arena conţine p-Hidroxibenzoat de metil (E 218) şi p-hidroxibenzoat de n-propil (E 216),

care pot determina reacţii alergice, chiar întârziate.

4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune

Asocieri contraindicate:

• agonişti dopaminergici (de exemplu, amantadină, bromocriptină, entacaponă, piribendil, ropinirol,

pramipexol, apomorfină);

• sultopirida (risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor).

Asocieri nerecomandate

Nu se recomandă administrarea concomitentă de antiaritmice din clasa Ia (chinidină, hidrochinidină,

disopiramidă), antiaritmice din clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă), anumite

neuroleptice (tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, sulpiridă, amisulpiridă,

triapridă, pimozidă, droperidol) şi brepridil, cisapridă, difemanil, eritromicina i.v., mizolastină,

vincamină i.v., datorită riscului major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor.

De asemenea, halofantrina, pentamidina, sparfloxacina, moxifloxacina, au risc major de aritmii

ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Dacă aceste asocieri nu pot fi evitate se recomandă controlul

prealabil al intervalului QT şi monitorizare ECG continuă şi supraveghere clinică.

Diltiazem, verapamil, beta-blocantele, clonidina, guanfacina, digitalicele, anticolinesterazicele

(donepezil, rivastigmină, tacrină, galantamină, piridostigmină, neostigmină) prezintă risc de

bradicardie şi aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Dacă această asociere este absolut

necesară, se va face sub supraveghere clinică şi ECG continuă.

Medicamentele hipokaliemiante, cum sunt diureticele hipokaliemiante, laxativele iritante, amfotericină

B i.v., glucocorticoizii, tetracosactidul, au risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada

vârfurilor. Se recomandă corectarea hipokaliemiei înainte de administrarea medicamentelor şi

supravegherea clinică, electrolitică şi ECG continuă.

Asocieri care necesită prudenţă

Trebuie ţinut cont de intenţia de a utiliza diferite alte medicamente, inclusiv cele care se eliberează

fără prescripţie medicală (mai ales decongestive nazale şi antialergice).

Principalele interacţiuni sunt cu:

• amfetaminele: haloperidolul scade efectul stimulant al acestora, iar efectele sale antipsihotice pot fi

diminuate;

• anticolinergicele şi antihistaminicele: potenţează efectele anticolinergice ale haloperidolului, cresc

tensiunea intraoculară, pot determina tulburări gastro-intestinale (constipaţie mergând până la ileus

paralitic), scad absorbţia haloperidolului şi îi pot reduce eficacitatea (se impune adaptarea dozei);

• antiepilepticele: haloperidolul favorizează accesele epileptice;
• alcoolul etilic şi medicamentele deprimante centrale (sedative, hipnotice, tranchilizante, analgezice

opioide): efectele deprimante centrale sunt crescute, risc de deprimare respiratorie şi hipotensiune

arterială;

• metildopa: risc crescut de reacţii adverse nervos centrale;
• levodopa: haloperidolul îi anulează efectele antiparkinsoniene;
• antidepresivele triciclice: prelungirea şi intensificarea efectelor sedative şi anticolinergice;

Haloperidolul este un inhibitor al CYP2D6. Haloperidolul inhibă metabolizarea antidepresivelor

triciclice, de aceea creşte concentraţia plasmatică a acestor medicamente.

• carbamazepina, fenitoina, fenobarbitalul şi rifampicina (inductoare enzimatice), în administrare

cronică: scad semnificativ concentraţia plasmatică a haloperidolului, făcând necesară creşterea

dozelor;

• litiu: risc crescut de tulburări neurologice, se întrerupe imediat tratamentul;

În cazuri rare poate apărea sindromul asemănător encefalopatiei cu simptomele de tipul confuzie,

dezorientare, cefalee, tulburări de echilibru. Dacă apar astfel de simptome se impune întreruperea

imediată a tratamentului.

• anticoagulantele orale: haloperidolul le scade efectul;
• epinefrina şi alte simpatomimetice: haloperidolul antagonizează efectele alfa-adrenergice;
• blocantele terminaţiilor simpatice (de exemplu, guanetidina): medicamentul le scade efectul

hipotensor.

S-a raportat antagonizarea efectului fenindionei de către haloperidol.

Înaintea intervenţiilor chirurgicale sau stomatologice utilizarea haloperidolului trebuie anunţată

medicului, datorită unor riscuri crescute determinate de unele interacţiuni medicamentoase.

Haloperidolul este metabolizat prin glucuronoconjugare şi de către izoenzimele citocromului P450 (în

special CYP3A4 sau CYP2D6). Inhibarea acestor căi de metabolizare de alte medicamente sau

scăderea activităţii izoenzimei CYP2D6 poate determina creşterea concentraţiei plasmatice de

haloperidol şi implicit creşterea riscului pentru evenimentele adverse , incluzând prelungirea QT.

În studii de farmacocinetică au fost raportate creşteri mici şi moderate ale concentraţiei haloperidolului

în cazul în care haloperidolul a fost administrat concomitent cu medicamente caracterizate ca substrat

sau inhibitori ai izoenzimei CYP 3A4 sau 2D6, cum ar fi itraconazol, buspironă, venlafaxină,

alprazolam, fluvoxamină, chinidină, fluoxetină, sertralină, clorpromazină şi prometazină. O diminuare

a activităţii izoenzimei CYP2D6 poate determina o creştere a concentraţiei haloperidolului.

Creşterea QTc şi a simptomelor extrapiramidale au fost observate în cazul administrării

haloperidolului concomitent cu inhibitori metabolici, itraconazolul (400 mg pe zi) şi paroxetină (20

mg pe zi). Se impune scăderea dozei haloperidolului.

4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea

Sarcina

Siguranța administrării haloperidolului în sarcină nu a fost stabilită. Există unele dovezi de efecte

nocive în unele studii efectuate la animale, dar nu în toate studiile. Au fost raportate cazuri izolate de

malformaţii congenitale, ca urmare a expunerii fătului la haloperidol, iar legatura cauzala directă cu

haloperidolul nu poate fi exclusă. Simptome extrapiramidale reversibile au fost observate la nou-

născuţii expuşi la haloperidol în uter în ultimul trimestru de sarcină

Haloperidolul trebuie utilizat în timpul sarcinii numai dacă beneficiul terapeutic matern justifică riscul

potenţial pentru făt, iar doza trebuie să fie cât mai mică și durata tratamentului cât mai mică posibil.

Alăptare

Haloperidolul este excretat în laptele matern şi poate determina manifestări extrapiramidale la sugari.

Dacă administrarea este considerată absolut necesară, alăptarea trebuie întreruptă.

4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje

În special la doze mari şi la începutul tratamentului, poate să apară un anumit grad de sedare sau

afectare a stării de vigilenţă, care poate fi intensificat de consumul de alcool etilic. În acest caz,

pacienţii trebuie sfătuiţi să nu conducă vehicule sau să folosească utilaje în timpul tratamentului cu

haloperidol.

4.8 Reacții adverse

La doze mici (1 până la 2 mg pe zi), reacţiile adverse ale haloperidolului sunt rare, uşoare şi tranzitorii.

La pacienţii cărora li se administrează doze mari, anumite reacţii adverse sunt observate mai frecvent.

Reacţiile adverse au fost raportate în funcţie de aparate, sisteme şi organe şi în funcţie de frecvenţă.

Folosind următoarea convenţie:

Foarte frecvente (≥ 1/10)

Frecvente (≥ 1/100 şi <1>

Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi <1>

Rare (≥ 1/10000 şi <1>

Foarte rare (< /10000)

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a

gravităţii.

Tulburări hematologice şi limfatice

Mai puţin frecvente: leucopenie.

Cu frecvenţă necunoscută: agranulocitoză, neutropenie, pancitopenie, trombocitopenie.

Tulburări ale sistemului imunitar

Mai puţin frecvente: reacţii de hipersensibilitate.

Cu frecvenţă necunoscută: reacții anafilactice.

Tulburări endocrine

Rare: hiperprolactinemie.

Cu frecvenţă necunoscută: sindromul secreţiei inadecvate a hormonului antidiuretic (SIADH).

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Cu frecvenţă necunoscută: hipoglicemie.

Tulburări psihice

Foarte frecvente: agitaţie, insomnie.

Frecvente: depresie, tulburări psihice.

Mai puţin frecvente: confuzie, scăderea libidoului, pierderea libidoului, nelinişte.

Tulburări ale sistemului nervos

Foarte frecvente: tulburări extrapiramidale, hiperkinezie, cefalee.

Frecvente: diskinezie tardivă, crize oculogire, distonie, dischinezie, acatizie, bradikinezie, hipokinezie,

hipertonie, somnolenţă, față rigidă, tremor, ameţeli.

Mai puţin frecvente: convulsii, parkinsonism, akinezie, sedare, rigiditate Cogwheel, contracții

musculare involuntare.

Rare: disfuncţii motorii, sindrom neuroleptic malign, nistagmus.

Tulburări oculare

Frecvente: tulburări vizuale.

Mai puţin frecvente: vedere înceţoşată.

Tulburări cardiace

Mai puţin frecvente: tahicardie.

Cu frecvenţă necunoscută: torsada vârfurilor, aritmii ventriculare, incluzând fibrilaţie ventriculară şi

tahicardie ventriculară, extrasistole.

Tulburări vasculare

Frecvente: hipotensiune ortostatică și hipotensiune arterială

Tulburări respiratorii, toracice și mediastinale

Mai puţin frecvente: dispnee.

Rare: brohospasm.

Cu frecvenţă necunoscută: edem laringian și laringospasm.

Tulburări gastro-intestinale

Frecvente: greaţă şi vărsături, constipaţie, xerostomie, hipersecreție salivară.

Tulburări hepatobiliare

Frecvente: anomalii ale funcţiei hepatice.

Mai puţin frecvente: hepatite, icter.

Cu frecvenţă necunoscută: insuficiență hepatică acută, colestază.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Frecvente: erupție cutanată tranzitorie.

Mai puţin frecvente: fotosensibilitate, urticarie, prurit, hiperhidroză.

Cu frecvenţă necunoscută: dermatită exfoliativă şi eritem polimorf.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Mai puţin frecvente: torticolis, rigiditate musculară, spasme musculare, rigiditate musculo-scheletice

Rare: trismus, spasme musculare.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Frecvente: retenţie urinară.

Tulburări ale aparatului genital şi sânului

Frecvente: tulburări de erecţie

Mai puţin frecvente: amenoree, dismenoree, galactoree, dureri și disconfort ale sânilor.

Rare: menoragie, tulburări ale ciclului menstrual, afectarea funcţiei sexuale.

Cu frecvenţă necunoscută: priapism, ginecomastie.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Mai puţin frecvente: tulburări de mers, hipertermie, edem.

Cu frecvenţă necunoscută: moarte subită, edem facial, hipotermie.

Investigații diagnostice

Frecvente: creșteri și scăderi în greutate.

Rare: prelungirea intervalului QT.

Alte reacții adverse

Au fost raportate reacții adverse cardiace, cum sunt prelungirea intervalului QT, torsada vârfurilor,

aritmii ventriculare, inclusiv fibrilaţie ventriculară şi tahicardie ventriculară), şi stop cardiac. Aceste

reacţii pot să apară mai frecvent la doze mari, şi la pacienţii predispuşi.

La pacienţii trataţi cu haloperidol au fost raportate necroză epidermică toxică şi sindrom Stevens-

Johnson. Incidenţa reală a acestor rapoarte nu este cunoscută.

La adminstrarea medicamentelor antipsihotice au fost raportate cazuri de tromboembolism venos,

incluzând embolie pulmonară şi tromboză venoasă profundă, dar cu frecvenţă necunoscută.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: [email protected].

4.9 Supradozaj

Simptome

Manifestările reprezintă o exprimare a efectelor farmacologice cunoscute şi a reacţiilor adverse. Cele

mai importante sunt: tulburări extrapiramidale severe, hipotensiune arterială, sedare. Simptomele

extrapiramidale se manifestă prin rigiditate musculară, tremor localizat sau generalizat. De asemenea,

poate să apară hipertensiune arterială.

În cazuri extreme, pacientul intră în comă cu deprimare respiratorie şi hipotensiune arterială, care

poate fi suficient de severă pentru a determina o stare asemănătoare şocului.

Trebuie avut în vedere riscul apariţiei aritmiilor ventriculare, posibil asociate cu prelungirea

intervalului QT.

Convulsiile pot, de asemenea, să apară.

Tratament

Deoarece nu există antidot specific, se recomandă tratament de susţinere a funcţiilor vitale. La

pacienţii comatoşi, degajarea căilor respiratorii trebuie asigurată prin intubaţie orofaringeană sau

endotraheală. Deprimarea respiratorie poate necesita respiraţie artificială.

Trebuie monitorizate electrocardiograma şi semnele vitale, iar monitorizarea trebuie continuată până

când electrocardiograma se normalizează. Aritmiile severe trebuie tratate adecvat. Hipotensiunea

arterială şi colapsul circulator pot fi contracarate prin perfuzie intravenoasă de fluide, plasmă sau

albumină şi medicamente vasoconstrictoare, cum sunt: dopamina sau noradrenalina. Adrenalina nu

trebuie utilizată, deoarece, în prezenţa haloperidolului, poate determina hipotensiune arterială severă .

În caz de reacţii extrapiramidale severe se administrează parenteral antiparkinsoniene (de exemplu,

mesilat de benzatropină 1-2 mg intramuscular sau intravenos).

5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Sistemul nervos. Psiholeptice. Neuroleptice (antipsihotice). Derivaţi de

butirofenonă, codul ATC: N05AD01.

Haloperidolul este un antipsihotic activ cu potenţă mare. Efectul sedativ este moderat, tulburările

motorii sunt relativ frecvente şi intense. Efectele vegetativolitice sunt minore. Este un antiemetic activ.

Acţiunile farmacodinamice sunt atribuite în principal blocării receptorilor dopaminergici de la nivelul

sistemului limbic, nigrostriatului şi hipotalamusului.

5.2 Proprietăți farmacocinetice

Absorbţie

Haloperidolul este rapid absorbit din tractul gastro-intestinal. Datorită metabolizării la nivelul primului

pasaj hepatic, biodisponibilitatea este mai mică după administrare orală, comparativ cu administrarea

injectabilă intramusculară, încadrându-se într-un interval destul de larg, 44-74% (în medie 60%).

Concentraţiile plasmatice atinse de haloperidol sunt supuse unei largi variaţii interindividuale, dar nu

există o relaţie evidentă între concentraţia plasmatică atinsă şi eficacitatea terapeutică. Variaţia se

poate datora atât diferenţelor de absorbţie gastro-intestinală, cât şi extinderii metabolizării.

Distribuţie

Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de aproximativ 92%. Concentraţia plasmatică maximă

este atinsă în aproximativ 2-6 ore după administrarea orală. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de

12-38 ore după administrare orală. Se distribuie în întregul organism, mai intens în ţesutul adipos

(datorită lipofilităţii) şi hepatic şi mai puţin în creier, rinichi, plămâni, splină şi inimă. Trece în laptele

matern.

Metabolizare

Este metabolizat la nivel hepatic, cu implicarea CYP3A4 şi CYP2D6, căile de metabolizare incluzând

N-dealchilare oxidativă a nucelului piperidinic cu formare de acizi fluorofenilcarbonici şi metaboliţi

piperidinici, inactivi şi reducere a grupării cetonice, cu formarea de hidroxi-haloperidol, alcool

denumit haloperidol redus. Activitatea metabolitului redus al haloperidolului pare a fi semnificativ

scăzută faţă de substanţa-mamă, dar există unele dovezi privind reoxidarea acestuia la haloperidol.

Unele studii indică posibilitatea ca pacienţii care nu răspund la tratamentul cu haloperidol să prezinte o

concentraţie plasmatică mai înaltă de haloperidol redus.

Metaboliţii piridinici formaţi prin oxidarea haloperidolului şi eliminaţi pe cale urinară sunt suspectaţi

de acţiune neurotoxică similară MPTP (1-methyl-4-phenyl-1,2,3,6-tetrahydropyridine, un contaminant

al analogului de petidină MPPP (1-methyl-4-phenyl-4-propionoxypiperidine), utilizat ca drog, care

determină parkinsonism ireversibil).

Eliminare

Este excretat pe cale urinară, biliară şi fecală; există dovezi ale recirculării enterohepatice. Deşi

excreţia începe destul de rapid, numai 20-60% din doza administrată este excretată (in special ca

metaboliţi) în timp de o săptămână, nivele detectabile rămânând prezente timp de câteva săptămâni.

Circa 1% din doza administrată se excretă nemetabolizată, pe cale urinară. Aproximativ 15% din doza

administrată oral se elimină pe cale fecală după excreţia biliară.

5.3 Date preclinice de siguranță

Datele preclinice nu au evidenţiat riscuri deosebite pe baza studiilor convenţionale de siguranţă

farmacologică, toxicitatea dozelor repetate, genotoxicitate şi potenţial carcinogenic.

Date toxicologice

Datele din tabelul de mai jos indică un interval larg de siguranţă, între valorile DL50 determinate în

studiile de toxicitate acută la animale şi dozele recomandate la om: De exemplu: în cazul administrării

orale, DL50 cele mai mici (la câine: 90 mg/kg) şi cele mai mari (la şobolan: 850 mg/kg) sunt de 300,

respectiv de 2833 de ori mai mari decât doza maximă zilnică orală recomandată unui adult cu greutate

corporală medie (0,3 mg/kg)

Valori DL (mg/kg) în studii de toxicitate acută, în funcţie de căile de administrare

Specia Intravenoasă Subcutanată Orală

Şoarece 13 54 144

Şobolan 22 63 850

Hamster nu sunt date nu sunt date 405

Iepure 8 nu sunt date nu sunt date

Câine 18 >80 90

Carcinogenitate, genotoxicitate şi toxicitate asupra funcţiei de reproducere

Nu s-au evidenţiat efecte carcinogene în studiile efectuate pe şobolani Wistar după administrarea de

haloperidol în doze de 5 mg/kg şi zi (doze de 5 ori mai mari decât doza maximă recomandată pentru

uz uman, raportat la suprafaţa corporală), timp de 2 ani.

La femelele de şoarece s-a constat o creştere semnificativă a incidenţei neoplaziei mamare şi a

incidenţei totale a tumorilor după administrarea orală de haloperidol în doze de 1,25 şi 5 mg/kg şi zi

(mai puţin de şi aproximativ dublul dozei maxime recomandate pentru uz uman, raportat la suprafaţa

corporală), precum şi o creştere a neoplaziei glandelor pituitare la doze de 5 mg/kg şi zi. Efectele

carcinogenice nu s-au evidenţiat la şoarecii masculi.

La femelele de şobolan, administrarea de haloperidol induce dereglarea ciclului de rut. La femelele de

şoarece, secundar administrării subcutanate de haloperidol în perioada preovulatorie s-au evidenţiat

întârzieri ale implantării, clivaj şi formare de blastocel.

La şobolanii masculi, administrarea de haloperidol pe cale orală înainte de împerechere a determinat

reducerea fertilităţii, creşterea pierderilor pre-implantare şi a indus modificări histopatologice ale

organelor reproductive.

După administrarea intraperitoneală de haloperidol la femele de şobolan de la începutul sarcinii până

la înţărcare, s-a constatat reducerea frecvenţei ejaculării la descendenţi.

La femele de şobolan, hamster şi şoarece însărcinate, administrarea de haloperidol în timpul perioadei

de organogeneză a produs o gamă largă de efecte adverse la descendenţi, incluzând embrioletalitate,

defecte ale tubilor neuronali, „gură-de-lup” (fisură palatală), masă cerebrală scăzută, masă corporală

scăzută şi efecte comportamentale. Importanţa clinică a acestor constatări pentru expunerea la dozele

terapeutice nu este clarificată. Se recomandă utilizarea haloperidol în timpul sarcinii numai dacă

beneficiile anticipate depăşesc riscurile. Tratamentul va fi administrat în dozele cele mai mici posibile

si pe o perioada minimă.

6. PROPRIETĂȚI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienților

Acid (S) -lactic

p-hidroxibenzoat de metil (E 218)

p-hidroxibenzoat de n-propil (E 216)

Apă purificată

6.2 Incompatibilități

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

După ambalarea pentru comercializare – 3 ani

După prima deschidere a flaconului – 1 lună

6.4 Precauții speciale pentru păstrare

După ambalarea pentru comercializare – A se păstra în ambalajul original pentru a fi ferit de lumină.

După prima deschidere a flaconului – A se păstra la temperaturi sub 250C, în ambalajul original pentru

a fi ferit de lumină.

6.5 Natura și conținutul ambalajului

Cutie cu un flacon din sticlă brună, tip III, prevăzut cu picurător transparent din PEJD și capac cu filet

și sigiliu din PEID de culoare albă, conținând 10 ml picături orale, soluţie.

6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerințe speciale.

7. DEȚINĂTORUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ

ARENA GROUP SA

Str. Ştefan Mihăileanu, n. 31, sector 2, 024022, Bucureşti

România

Tel: 021 3216297

fax: 021 3222421

E-mail: [email protected]

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ

13424/2020/01

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAȚIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizației: August 2020

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

August 2020

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.