Prospect Haloperidol Arena 1 mg comprimate
Producator: ARENA GROUP S.A.
Clasa ATC: Sistemul nervos. Psiholeptice. Neuroleptice (antipsihotice). Derivaţi de
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 5996/2013/01 Anexa 2
5997/2013/01 Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Haloperidol Arena 1 mg comprimate
Haloperidol Arena 2 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Haloperidol Arena 1 mg
Fiecare comprimat conţine haloperidol 1 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 75 mg.
Haloperidol Arena 2 mg
Fiecare comprimat conţine haloperidol 2 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 150 mg.
Pentru lista completă a excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Haloperidol Arena 1 mg
Comprimate, rotunde, de culoare alba, cu diametrul de 6 mm, marcate pe una dintre feţe cu cifra 1.
Haloperidol Arena 2 mg
Comprimate, rotunde, de culoare alba, cu diametrul de 8 mm, marcate pe una dintre feţe cu cifra 2.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Adulţi:
- schizofrenie: tratamentul şi profilaxia recăderilor;
- psihoze, mai ales de tip paranoid;
- manii, hipomanii;
- tulburări mentale sau comportamentale, incluzând agresivitate, hiperactivitate, vagabondaj,
automutilare, la pacienţi retardaţi mental sau cu deteriorări cerebrale organice;
- adjuvant în terapia de scurtă durată a agitaţiei psihomotorii moderate până la severe,
hiperexcitabilitate, comportament violent sau impulsiv;
- singultus (sughiț) şi vărsături netratabile prin alte metode;
- sindrom Tourette şi ticuri severe.
Copii peste 3 ani:
- tulburări comportamentale, în special însoţite de hiperactivitate şi agresivitate;
- sindrom Tourette;
- schizofrenie.
4.2 Doze şi mod de administrare
Dozele trebuie stabilite pentru fiecare pacient în parte. Se recomandă iniţierea tratamentului sub
strictă supraveghere medicală. Pentru determinarea dozei iniţiale trebuie avute în vedere severitatea
bolii, vârsta pacientului şi eventualul răspuns particular anterior la tratamentul cu alte neuroleptice.
Pacienţii vârstnici sau cu stare generală alterată necesită, de obicei, reducerea dozei. Se recomandă
iniţierea tratamentului cu jumătate din doza uzuală şi creşterea treptată până la doza optimă.
Stabilirea dozei implică adesea o creştere a dozei în faza acută şi o scădere treptată în faza de
menţinere, pentru a determina doza minimă eficace. Doze mari trebuie administrate doar pacienţilor
cu răspuns terapeutic slab la doze mici.
Dacă nu se obţine o îmbunătăţire a rezultatelor, tratamentul nu va fi continuat mai mult de o lună.
Haloperidolul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de reacţii extrapiramidale).
Adulţi
Schizofrenie, psihoze, manii, hipomanii, tulburări mentale sau comportamentale, agitaţie
psihomotorie, excitaţie, comportament violent sau impulsiv, deteriorări cerebrale organice
Doza iniţială
− simptome moderate: 1,5 – 3,0 mg haloperidol, administrate de 2 sau 3 ori pe zi;
− simptome severe: 3,0 – 5,0 mg haloperidol, administrate de 2 sau 3 ori pe zi.
Doza poate fi crescută până la 10 – 20 mg haloperidol, de 3 ori pe zi în funcţie de răspunsul
pacientului la tratament.
Aceleaşi doze iniţiale pot fi administrate adolescenţilor cu schizofrenie rezistenţi la tratament, care pot
necesita doze de până la 30 mg haloperidol pe zi.
Tratament de întreţinere
După obţinerea unui nivel satisfăcător de control al simptomelor, doza se reduce treptat până la doza
minimă eficace, de obicei până la 5 sau 10 mg haloperidol pe zi. Se va evita scăderea prea bruscă a
dozei.
Notă: răspunsul la tratament în cazul shizofreniei poate apărea cu întârziere, iar după încetarea
tratamentului, recăderile pot să apară în săptămâni sau luni.
Agitaţie şi nelinişte la pacienţi vârstnici
Iniţial
1,5 – 3,0 mg haloperidol de 2 sau 3 ori pe zi, crescând treptat până la doza optimă.
Tratament de întreţinere
1,5 – 30 mg haloperidol pe zi.
Sindrom Tourette, ticuri severe, sughiţ
Iniţial
1,5 mg haloperidol, de 3 ori pe zi.
Tratament de întreţinere
1,5 – 10 mg haloperidol pe zi.
Copii cu vârsta peste 3 ani
Schizofrenie, tulburări comportamentale
Tratament de întreţinere
0,025 – 0,05 mg/kg și zi, dar nu mai mult de 10 mg haloperidol pe zi. Se administrează fracţionat, în
două prize.
Sindrom Tourette
Tratament de întreţinere
Maxim 10 mg haloperidol pe zi, la majoritatea pacienţilor.
4.3 Contraindicaţii
− Hipersensibilitate la haloperidol sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1.
− Deprimarea sistemului nervos, provocată de alcool etilic sau de alte medicamente deprimante
centrale.
− Comă.
− Boala Parkinson.
− Leziuni ale ganglionilor bazali.
− Tulburări cardiace semnificative clinic, infarct miocardic acut recent, prelungirea intervalului QT,
antecedente de aritmii ventriculare sau torsada vârfurilor, bradicardie semnificativă sau bloc AV
grad 2/3, hipokaliemie necorectată, asociere cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT.
− Haloperidolul nu este recomandat copiilor cu vârsta sub 3 ani (risc crescut de reacţii
extrapiramidale).
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Au fost raportate cazuri rare de moarte subită la pacienţi cărora li s-au administrat medicaţie
antipsihotică, inclusiv haloperidol.
La pacienţii vârstnici cu psihoze în relaţie cu demenţă cărora li s-au administrat medicamente
antipshihotice, au un risc crescut de deces.
Efecte la nivelul aparatului cardiovascular
Deoarece în timpul tratamentului cu haloperidol s-a observat prelungirea intervalului QT,
haloperidolul se va administra cu prudenţă şi numai în caz de strictă necesitate la pacienţii cu risc
cardiovascular (infarct miocardic recent, insuficienţă cardiacă decompensată, bradicardie <55 bătăi
/min, bloc AV grad 2/3, hipokaliemie necorectată, asociere de medicamente cunoscute pentru efectul
de prelungire a intervalului QT, antecedente de fibrilaţie ventriculară sau torsada vârfurilor).
Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă şi numai după evaluarea raportului risc-beneficiu când
există în antecedente următoarele afecţiuni sau factori de risc:
- factori de risc pentru aritmii ventriculare, pentru boală cardiacă, antecedente de moarte subită şi/sau
prelungire QT;
- cardiopatii grave, îndeosebi angină pectorală (risc de hipotensiune arterială tranzitorie şi durere
anginoasă);
- hemoragie subarahnoidiană;
- tulburări electrolitice necorectate;
- feocromocitom.
Riscul apariţiei prelungirii QT şi/sau aritmiilor ventriculare pot fi crescute în cazul administrării unor
doze mari.
Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă la pacienţii cunoscuţi ca metabolizatori lenţi ai
CYP2D6 şi în timpul administrării inhibitorilor izoenzimelor citocromului P450. Administrarea
concomitentă cu antipsihotice presupune prudenţă.
Se recomandă efectuarea ECG înainte de iniţierea tratamentului la toţi pacienţii, în special la pacienţii
vârstnici şi la pacienţii cu antecedente personale sau familiale de boli cardiace. În timpul terapiei se
impune monitorizarea ECG (de exemplu la escaladarea dozelor). În timpul tratamentului, doza trebuie
scăzută dacă QT este prelungit şi haloperidolul se impune să fie întrerupt dacă QTc depăşeşte 500 ms.
Se impune monitorizarea electroliţilor, în special la pacienţii cărora li se administrează diuretice.
O creştere de aproximativ 3 ori a riscului pentru evenimentele adverse cerebrovasculare au fost
observate în studiile clinice la pacienţii cu demenţă cărora li s-au administrat antipsihotice atipice.
Mecanismul nu este cunoscut. Haloperidolul se administrează cu prudenţă la pacienţii cu risc crescut
pentru accidente vasculare cerebrale.
Sindrom neuroleptic malign (SNM)
Similar altor medicamente antipsihotice, haloperidolul a fost asociat cu apariţia sindromului
neuroleptic malign: un răspuns idiosincrazic rar, caracterizat prin hipertermie, rigiditate musculară
generalizată, instabilitate vegetativă, stare de conştienţă alterată, comă, valori serice crescute ale
creatin-fosfokinazei. Frecvent, hipertermia este un semn precoce al sindromului. Semnele de
instabilitate vegetativă, cum sunt: tahicardia, labilitatea tensiunii arteriale şi transpiraţiile pot precede
hipertermia, acţionând ca semne precoce. În aceste cazuri, tratamentul antipsihotic trebuie întrerupt
imediat şi instituit tratament de susţinere adecvat şi monitorizare atentă.
Diskinezia tardivă
Similar altor antipsihotice, diskinezia tardivă poate apărea la unii pacienţi care au primit tratament pe
termen lung sau după întreruperea tratamentului. Sindromul se caracterizează, în principal, prin
mişcări involuntare ritmice ale limbii, feţei, gurii sau maxilarului. Manifestările pot apărea permanent
la unii pacienţi. Sindromul poate fi mascat la reiniţierea tratamentului, când doza este crescută sau
când se trece la alt antipsihotic. Tratamentul trebuie înterupt cât mai curând posibil.
Simptome extrapiramidale
Similar altor neuroleptice pot apărea simptome extrapiramidale, de exemplu tremor, rigiditate,
hipersalivaţie, bradikinezie, acatizie, distonie acută.
Tulburările extrapiramidale pot fi combătute prin antiparkinsoniene anticolinergice. Administrarea
medicaţiei antiparkinsoniene trebuie continuată după întreruperea tratamentului cu haloperidol, dacă
excreţia antiparkinsonianului este mai rapidă decât cea a haloperidolului (pentru a evita simptomele
extrapiramidale).
Medicul trebuie să aibă în vedere posibilitatea creşterii tensiunii intraoculare atunci când
haloperidolul se administrează concomitent cu medicamente anticolinergice, inclusiv medicamente
antiparkinsoniene.
Convulsii
Au fost raportate apariţia convulsiilor. Se impune prudenţă la pacienţii care suferă de epilepsie sau
situaţii care predispun la convulsii (de exemplu sindrom de abstinenţă la alcool sau afecţiuni
cerebrale) deoarece poate să scadă pragul convulsivant.
Afecţiuni hepato-biliare
Întrucât haloperidolul este metabolizat la nivelul ficatului se impune prudenţă la pacienţii cu afecţiuni
hepatice. Au fost raportate cazuri de anomalii ale funcţiei hepatice, în special colestatice.
Afecţiuni endocrine
Tiroxina poate facilita toxicitatea haloperidolului. Terapia antipsihotică la pacienţi cu hipertiroidie
trebuie utilizată cu prudenţă şi trebuie acompaniată cu tratament pentru a asigura statusul de
eutiroidie.
Efectele hormonale ale neurolepticelor includ prolactinemia, care poate determina galactoree,
ginecomastie şi oligo-sau amenoree. Au fost raportate foarte rare cazuri de hipoglicemie şi Sindrom al
secreţiei inadecvate de ADH.
Tromboembolism venos
Au fost raportate cazuri de tromboembolism venos la administrarea de antipsihotice.
Consideraţii suplimentare
Se impune prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală şi feocromocitom.
Haloperidolul trebuie administrat cu prudenţă şi numai după evaluarea raportului risc-beneficiu când
există în antecedente următoarele afecţiuni:
- glaucom (poate fi favorizat de efectele anticolinergice);
- afecţiuni respiratorii grave, cum sunt astmul bronşic, emfizemul pulmonar, pneumopatiile acute
(deprimare respiratorie);
- insuficienţă renală (scade excreţia haloperidolului);
- retenţie urinară (poate fi favorizată).
În schizofrenie, răspunsul la tratamentul antipsihotic poate fi întârziat. După întreruperea
tratamentului cu haloperidol, remisiunea se poate menţine timp de săptămâni sau luni. Pentru evitarea
reapariţiei precoce a simptomelor psihotice este preferabil ca întreruperea tratamentului să se facă
gradat.
În cazul în care coexistă fenomene psihotice şi depresie se recomandă asocierea haloperidolului cu
antidepresive.
După întreruperea bruscă a dozelor mari de medicamente antipsihotice s-au semnalat rareori
simptome acute de abstinenţă, care includ greaţă, vărsături şi insomnie. De aceea se recomandă
înteruperea treptată a tratamentului.
În cursul tratamentului cronic sau cu doze mari este necesară monitorizarea elementelor figurate
sanguine, a eventualelor manifestări precoce ale dischineziei tardive, a manifestărilor de supradozaj
sau subdozaj şi a funcţiei hepatice. Tratamentul trebuie întrerupt imediat în cazul în care apare o
deprimare semnificativă a hematopoiezei.
Este necesar control stomatologic repetat, în special la adulţi şi vârstnici, deoarece haloperidolul
inhibă secreţia salivară (prin efecte anticolinergice periferice), favorizează apariţia cariilor,
afecţiunilor odontale, candidozei şi disconfortului bucal.
Datorită posibilei fotosensibilizări se va evita expunerea la soare sau radiaţii ultraviolete.
Se recomandă evitarea consumului de alcool etilic.
Trebuie evitate eforturile fizice mari, datorită riscului cardiovascular.
Excipienţi
Haloperidol Arena conţine lactoză. Pacienţii cu afecţiuni ereditare de intoleranţă la galactoză,
deficienţă de lactază Lapp, sau malabsorbţie de glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Asocieri contraindicate:
- agonişti dopaminergici (de exemplu, amantadină, bromocriptină, entacaponă, piribendil, ropinirol,
pramipexol, apomorfină);
- sultoprida (risc major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor).
Asocieri nerecomandate
Nu se recomandă administrarea concomitentă de antiaritmice din clasa Ia (chinidină, hidrochinidină,
disopiramidă), antiaritmice din clasa III (amiodaronă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă), anumite
neuroleptice (tioridazină, clorpromazină, levomepromazină, trifluoperazină, sulpiridă, amisulpiridă,
tiapridă, pimozidă, droperidol) şi bepridil, cisapridă, difemanil, eritromicina i.v., mizolastină,
vincamină i.v., datorită riscului major de aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor.
De asemenea, halofantrina, pentamidina, sparfloxacina, moxifloxacina, au risc major de aritmii
ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Dacă aceste asocieri nu pot fi evitate se recomandă controlul
prealabil al intervalului QT şi monitorizare ECG continuă şi supraveghere clinică.
Diltiazem, verapamil, beta-blocantele, clonidina, guanfacina, digitalicele, anticolinesterazicele
(donepezil, rivastigmină, tacrină, galantamină, piridostigmină, neostigmină) prezintă risc de
bradicardie şi aritmii ventriculare, mai ales torsada vârfurilor. Dacă această asociere este absolut
necesară, se va face sub supraveghere clinică şi ECG continuă.
Medicamentele hipokaliemiante, cum sunt diureticele hipokaliemiante, laxativele iritante,
amfotericină B i.v., glucocorticoizii, tetracosactidul, au risc major de aritmii ventriculare, mai ales
torsada vârfurilor. Se recomandă corectarea hipokaliemiei înainte de administrarea medicamentelor şi
supravegherea clinică, electrolitică şi ECG continuă.
Asocieri care necesită prudenţă
Trebuie ţinut cont de intenţia de a utiliza diferite alte medicamente, inclusiv cele care se eliberează
fără prescripţie medicală (mai ales decongestive nazale şi antialergice).
Principalele interacţiuni sunt cu:
- amfetaminele: haloperidolul scade efectul stimulant al acestora, iar efectele sale antipsihotice pot fi
diminuate;
- anticolinergicele şi antihistaminicele: potenţează efectele anticolinergice ale haloperidolului, cresc
tensiunea intraoculară, pot determina tulburări gastro-intestinale (constipaţie mergând până la ileus
paralitic), scad absorbţia haloperidolului şi îi pot reduce eficacitatea (se impune adaptarea dozei);
- antiepilepticele: haloperidolul favorizează accesele epileptice;
- alcoolul etilic şi medicamentele deprimante centrale (sedative, hipnotice, tranchilizante, analgezice
opioide): efectele deprimante centrale sunt crescute, risc de deprimare respiratorie şi hipotensiune
arterială;
- metildopa: risc crescut de reacţii adverse nervos centrale;
- levodopa: haloperidolul îi anulează efectele antiparkinsoniene;
- antidepresivele triciclice: prelungirea şi intensificarea efectelor sedative şi anticolinergice;
Haloperidolul este un inhibitor al CYP2D6. Haloperidolul inhibă metabolizarea antidepresivelor
triciclice, de aceea creşte concentraţia plasmatică a acestor medicamente.
- carbamazepina, fenitoina, fenobarbitalul şi rifampicina (inductoare enzimatice), în administrare
cronică: scad semnificativ concentraţia plasmatică a haloperidolului, făcând necesară creşterea
dozelor;
- litiu: risc crescut de tulburări neurologice, se întrerupe imediat tratamentul;
În cazuri rare poate apărea sindromul asemănător encefalopatiei cu simptomele de tipul confuzie,
dezorientare, cefalee, tulburări de echilibru. Dacă apar astfel de simptome se impune întreruperea
imediată a tratamentului.
- anticoagulantele orale: haloperidolul le scade efectul;
- epinefrina şi alte simpatomimetice: haloperidolul antagonizează efectele alfa-adrenergice;
- blocantele terminaţiilor simpatice (de exemplu, guanetidina): medicamentul le scade efectul
hipotensor.
S-a raportat antagonizarea efectului fenindionei de către haloperidol.
Înaintea intervenţiilor chirurgicale sau stomatologice utilizarea haloperidolului trebuie anunţată
medicului, datorită unor riscuri crescute determinate de unele interacţiuni medicamentoase.
Haloperidolul este metabolizat prin glucuronoconjugare şi de către izoenzimele citocromului P450 (în
special CYP3A4 sau CYP2D6). Inhibarea acestor căi de metabolizare de alte medicamente sau
scăderea activităţii izoenzimei CYP2D6 poate determina creşterea concentraţiei plasmatice de
haloperidol şi implicit creşterea riscului pentru evenimentele adverse , incluzând prelungirea QT.
În studii de farmacocinetică au fost raportate creşteri mici şi moderate ale concentraţiei
haloperidolului în cazul în care haloperidolul a fost administrat concomitent cu medicamente
caracterizate ca substrat sau inhibitori ai izoenzimei CYP 3A4 sau 2D6, cum ar fi itraconazol,
buspironă, venlafaxină, alprazolam, fluvoxamină, chinidină, fluoxetină, sertralină, clorpromazină şi
prometazină. O diminuare a activităţii izoenzimei CYP2D6 poate determina o creştere a concentraţiei
haloperidolului.
Creşterea QTc şi a simptomelor extrapiramidale au fost observate în cazul administrării
haloperidolului concomitent cu inhibitori metabolici, itraconazolul (400 mg pe zi) şi paroxetină (20
mg pe zi). Se impune scăderea dozei haloperidolului.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Siguranța haloperidolului în sarcină nu a fost stabilită. Există unele dovezi de efecte nocive în unele
studii efectuate la animale, dar nu în toate studiile. Au fost raportate cazuri izolate de malformaţii
congenitale, ca urmare a expunerii fătului la haloperidol, iar legatura cauzala directă cu haloperidolul
nu poate fi exclusă. Simptome extrapiramidale reversibile au fost observate la nou-născuţii expuşi la
haloperidol în uter în ultimul trimestru de sarcină
Haloperidolul trebuie utilizat în timpul sarcinii numai dacă beneficiul terapeutic matern justifică riscul
potenţial pentru făt, iar doza trebuie să fie cât mai mică și durata tratamentului cât mai mică posibil.
Alăptare
Haloperidolul este excretat în laptele matern şi poate determina manifestări extrapiramidale la sugari.
Dacă administrarea este considerată absolut necesară, alăptarea trebuie întreruptă.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje
În special la doze mari şi la începutul tratamentului, poate să apară un anumit grad de sedare sau
afectare a stării de vigilenţă, care poate fi intensificat de consumul de alcool etilic. În acest caz,
pacienţii trebuie sfătuiţi să nu conducă vehicule sau să folosească utilaje în timpul tratamentului cu
haloperidol.
4.8 Reacţii adverse
La doze mici (1 până la 2 mg pe zi), reacţiile adverse ale haloperidolului sunt rare, uşoare şi
tranzitorii.
La pacienţii cărora li se administrează doze mari, anumite reacţii adverse sunt observate mai frecvent.
Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1>
(≥1/10000 şi <1>
datele disponibile).
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvente: leucopenie.
Cu frecvenţă necunoscută: agranulocitoză, neutropenie, pancitopenie, trombocitopenie.
Tulburări ale sistemului imunitar
Mai puţin frecvente: hipersensibilitate.
Cu frecvenţă necunoscută: reacții anafilactice.
Tulburări endocrine
Rare: hiperprolactinemie.
Cu frecvenţă necunoscută: sindromul secreţiei inadecvate a hormonului antidiuretic (SIADH).
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Cu frecvenţă necunoscută: hipoglicemie
Tulburări psihice
Foarte frecvente: agitaţie, insomnie.
Frecvente: depresie, tulburări psihotice.
Mai puţin frecvente: stare de confuzie, scăderea libidoului, pierderea libidoului, nelinişte.
Tulburări ale sistemului nervos
Foarte frecvente: tulburări extrapiramidale, hiperkinezie, cefalee.
Frecvente: diskinezie tardivă, crize oculogire, distonie, dischinezie, acatizie, bradikinezie,
hipokinezie, hipertonie, somnolenţă, față rigidă, tremor, ameţeli.
Mai puţin frecvente: convulsii, parkinsonism, akinezie, sedare, rigiditate, contracții musculare
involuntare.
Rare: disfuncţii motorii, sindrom neuroleptic malign, nistagmus.
Tulburări oculare
Frecvente: tulburări vizuale.
Mai puţin frecvente: vedere înceţoşată.
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: tahicardie.
Cu frecvenţă necunoscută: torsada vârfurilor, aritmii ventriculare, incluzând fibrilaţie ventriculară şi
tahicardie ventriculară, extrasistole.
Tulburări vasculare
Frecvente: hipotensiune arterială ortostatică și hipotensiune arterială.
Tulburări respiratorii, toracice și mediastinale
Mai puţin frecvente: dispnee.
Rare: brohospasm.
Cu frecvenţă necunoscută: edem laringian și laringospasm.
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: greaţă şi vărsături, constipaţie, xerostomie, hipersecreție salivară.
Tulburări hepatobiliare
Frecvente: anomalii ale funcţiei hepatice.
Mai puţin frecvente: hepatită, icter.
Cu frecvenţă necunoscută: insuficiență hepatică acută, colestază.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvente: erupțire cutanată tranzitorie.
Mai puţin frecvente: fotosensibilitate, urticarie, prurit, hiperhidroză.
Cu frecvenţă necunoscută: dermatită exfoliativă şi eritem polimorf.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: torticolis, rigiditate musculară, spasme musculare, rigiditate musculo-scheletică
Rare: trismus, spasme musculare.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Frecvente: retenţie urinară.
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Frecvente: tulburări de erecţie.
Mai puţin frecvente: amenoree, dismenoree, galactoree, dureri și disconfort la nivelul sânilor.
Rare: menoragie, tulburări ale ciclului menstrual, afectarea funcţiei sexuale.
Cu frecvenţă necunoscută: priapism, ginecomastie.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin frecvente: tulburări de mers, hipertermie, edem.
Cu frecvenţă necunoscută: moarte subită, edem facial, hipotermie.
Investigații diagnostice
Frecvente: creșteri și scăderi în greutate.
Rare: prelungirea intervalului QT.
Alte reacții adverse
Au fost raportate reacții adverse cardiace, cum sunt prelungirea intervalului QT, torsada vârfurilor,
aritmii ventriculare, inclusiv fibrilaţie ventriculară şi tahicardie ventriculară), şi stop cardiac. Aceste
reacţii pot să apară mai frecvent la doze mari şi la pacienţii predispuşi.
Necroză epidermică toxică şi sindrom Stevens-Johnson au fost raportate la pacienţii trataţi cu
haloperidol. Incidenţa reală a acestor rapoarte nu este cunoscută.
Cazuri de tromboembolism venos, incluzând embolie pulmonară şi tromboză venoasă profundă, au
fost raportate la administrarea medicamentelor antipsihotice, dar cu frecvenţă necunoscută.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome
Manifestările reprezintă o exprimare a efectelor farmacologice cunoscute şi a reacţiilor adverse. Cele
mai importante sunt: tulburări extrapiramidale severe, hipotensiune arterială, sedare. Simptomele
extrapiramidale se manifestă prin rigiditate musculară, tremor localizat sau generalizat. De asemenea,
poate să apară hipertensiune arterială.
În cazuri extreme, pacientul intră în comă cu deprimare respiratorie şi hipotensiune arterială, care
poate fi suficient de severă pentru a determina o stare asemănătoare şocului.
Trebuie avut în vedere riscul apariţiei aritmiilor ventriculare, posibil asociate cu prelungirea
intervalului QT.
Convulsiile pot, de asemenea, să apară.
Tratament
Deoarece nu există antidot specific, se recomandă tratament de susţinere a funcţiilor vitale. La
pacienţii comatoşi, degajarea căilor respiratorii trebuie asigurată prin intubaţie orofaringeană sau
endotraheală. Deprimarea respiratorie poate necesita respiraţie artificială.
Trebuie monitorizate electrocardiograma şi semnele vitale, iar monitorizarea trebuie continuată până
când electrocardiograma se normalizează. Aritmiile severe trebuie tratate adecvat. Hipotensiunea
arterială şi colapsul circulator pot fi contracarate prin perfuzie intravenoasă de fluide, plasmă sau
albumină şi medicamente vasoconstrictoare, cum sunt: dopamina sau noradrenalina. Adrenalina nu
trebuie utilizată, deoarece, în prezenţa haloperidolului, poate determina hipotensiune arterială severă.
În caz de reacţii extrapiramidale severe se administrează parenteral antiparkinsoniene (de exemplu,
mesilat de benzatropină 1-2 mg intramuscular sau intravenos).
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Sistemul nervos. Psiholeptice. Neuroleptice (antipsihotice). Derivaţi de
butirofenonă, codul ATC: N05AD01.
Haloperidolul este un antipsihotic activ cu potenţă mare. Efectul sedativ este moderat, tulburările
motorii sunt relativ frecvente şi intense. Efectele vegetativolitice sunt minore. Este un antiemetic
activ.
Acţiunile farmacodinamice sunt atribuite în principal blocării receptorilor dopaminergici de la nivelul
sistemului limbic, nigrostriatului şi hipotalamusului.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Haloperidolul este rapid absorbit din tractul gastro-intestinal. Datorită metabolizării la nivelul
primului pasaj hepatic, biodisponibilitatea este mai mică după administrare orală, comparativ cu
administrarea injectabilă intramusculară, încadrându-se într-un interval destul de larg, 44-74% (în
medie 60%). Concentraţiile plasmatice atinse de haloperidol sunt supuse unei largi variaţii
interindividuale, dar nu există o relaţie evidentă între concentraţia plasmatică atinsă şi eficacitatea
terapeutică. Variaţia se poate datora atât diferenţelor de absorbţie gastro-intestinală, cât şi extinderii
metabolizării.
Distribuţie
Se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 92%. Concentraţia plasmatică maximă este atinsă în
2-6 ore după administrarea orală. Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 12-38 ore după
administrare orală. Se distribuie în întregul organism, mai intens în ţesutul adipos (datorită
lipofilităţii) şi hepatic şi mai puţin în creier, rinichi, plămâni, splină şi inimă. Trece în laptele matern.
Metabolizare
Este metabolizat la nivel hepatic, cu implicarea CYP3A4 şi CYP2D6 căile de metabolizare incluzând
N-dealchilare oxidativă a nucleului piperidinic cu formare de acizi florofenilcarbonici şi metaboliţi
piperidinici, inactivi şi reducere a grupării cetonice, cu formarea de hidroxi-haloperidol, alcool
denumit haloperidol redus. Activitatea metabolitului redus al haloperidolului pare a fi semnificativ
scăzută faţă de substanţa-mamă, dar există unele dovezi privind reoxidarea acestuia la haloperidol.
Unele studii indică posibilitatea ca pacienţii care nu răspund la tratamentul cu haloperidol să prezinte
o concentraţie plasmatică mai înaltă de haloperidol redus.
Metaboliţii piridinici formaţi prin oxidarea haloperidolului şi eliminaţi pe cale urinară sunt suspectaţi
de acţiune neurotoxică similară MPTP (1-methyl-4-phenyl-1,2,3,6-tetrahydropyridine, un
contaminant al analogului de petidină MPPP (1-methyl-4-phenyl-4-propionoxypiperidine), utilizat ca
drog, care determină parkinsonism ireversibil).
Excreție
Este excretat pe cale urinară, biliară şi fecală; există dovezi ale recirculării enterohepatice. Deşi
excreţia începe destul de rapid, numai 20-60% din doza administrată este excretată (in special sub
formă de metaboliţi), timp de o săptămână, valori detectabile rămânând prezente timp de câteva
săptămâni. Aproximativ 1% din doza administrată este excretată pe cale urinară, sub formă
nemetabolizată. Aproximativ 15% din doza administrată oral se elimină prin materii fecale după
excreţia biliară.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele preclinice nu au evidenţiat riscuri deosebite pe baza studiilor convenţionale de siguranţă
farmacologică, toxicitatea dozelor repetate, genotoxicitate şi potenţial carcinogenic.
Datele din tabelul de mai jos indică un interval larg de siguranţă, între valorile DL determinate în
studiile de toxicitate acută la animale şi dozele recomandate la om: De exemplu: în cazul administrării
orale, DL cele mai mici (la câine: 90 mg/kg) şi cele mai mari (la şobolan: 850 mg/kg) sunt de 300,
respectiv de 2833 de ori mai mari decât doza maximă zilnică orală recomandată unui adult cu greutate
corporală medie (0,3 mg/kg).
Valori DL (mg/kg) în studii de toxicitate acută, în funcţie de căile de administrare
Specia Intravenoasă Subcutanată Orală
Şoarece 13 54 144
Şobolan 22 63 850
Hamster nu sunt date nu sunt date 405
Iepure 8 nu sunt date nu sunt date
Câine 18 >80 90
Carcinogenitatea, genotoxicitatea şi toxicitatea asupra funcţiei de reproducere
În studiile efectuate la şobolan după administrarea de haloperidol în doze de 5 mg/kg și zi (doze de 5
ori mai mari decât doza maximă recomandată la om, raportat la suprafaţa corporală), timp de 2 ani,
nu s-au evidenţiat efecte carcinogene.
La femelele de șoarece s-a constat o creştere semnificativă a incidenţei neoplaziei mamare şi a
incidenţei totale a tumorilor după administrarea orală de haloperidol în doze de 1,25 şi 5 mg/kg și zi
(mai puţin de şi aproximativ dublul dozei maxime recomandate pentru uz uman, raportat la suprafaţa
corporală), precum şi o creştere a neoplaziei glandelor pituitare la doze de 5 mg/kg și zi. Efectele
carcinogenice nu s-au evidenţiat la şoarecii de sex masculin.
La femelele de şoarece, secundar administrării subcutanate de haloperidol în perioada preovulatorie s-
au evidenţiat întârzieri ale implantării, clivaj şi formare de blastocel.
La şobolanii masculi, administrarea orală a haloperidolului înainte de împerechiere a determinat
reducerea fertilităţii, creşterea pierderilor pre-implantare şi a indus modificări histopatologice ale
organelor de reproducere.
După administrarea intraperitoneală a haloperidolului la femelele de şobolan de la începutul sarcinii
până la înţărcare, s-a constatat reducerea frecvenţei ejaculării la descendenţi.
La femele de şobolan, hamster şi şoarece gestante, administrarea haloperidolului în timpul
organogenezei a determinat reacții adverse la descendenţi, incluzând embrioletalitate, defecte ale
tubului neural, palatoschisis, masă cerebrală scăzută, masă corporală scăzută şi modificări
comportamentale. Importanţa clinică a acestor constatări pentru expunerea la dozele terapeutice nu
este clarificată. Se recomandă utilizarea haloperidolului în timpul sarcinii numai dacă beneficiile
anticipate depăşesc riscurile. Tratamentul trebuie administrat în doza cea mai mică și cu durata cea
mai scurtă posibilă.
6. PROPRIETĂȚTI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Lactoză monohidrat
Amidon de porumb
Talc
Stearat de magneziu
6.2. Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3. Perioada de valabilitate
3 ani
6.4. Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie cu 3 blistere PVC/Al a câte 10 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
ARENA GROUP S.A.
Str. Ştefan Mihăileanu nr.31, sector 2, cod 024022
Bucureşti, România
8. NUMERELE AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
5996/2013/01
5997/2013/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Reînnoirea autorizației – Noiembrie 2013
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Noiembrie 2013