Grafalon 20 mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Prospect Grafalon 20 mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Producator: Neovii Biotech GmbH

Clasa ATC: imunosupresoare, imunosupresoare selective, codul ATC: L04AA04.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7711/2015/01-02 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Grafalon 20 mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare ml de concentrat conţine 20 mg imunoglobulină de iepure anti-limfocite T umane.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Concentrat pentru soluţie perfuzabilă.

Soluție limpede până la ușor opalescentă și incoloră până la galben deschis, inodor, fără particule vizibile.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Grafalon este indicat, în asociere cu alte medicamente imunosupresoare, pentru supresia

celulelor imunocompetente care constituie cauza rejecţiei acute sau a bolii grefă-contra-gazdă.

De obicei, este administrat pentru următoarele indicaţii:

Prevenirea rejecţiei acute de transplant la pacienţi supuşi unor transplanturi alogenice de organe solide.

Grafalon este indicat, în asociere cu alte medicamente imunosupresoare (de exemplu glucocorticosteroizi,

antagonişti ai purinei, inhibitori ai calcineurinei sau inhibitori ai mTOR), pentru intensificarea

imunosupresiei apărute în urma transplantului alogenic de organe solide.

Tratamentul rejecţiei acute rezistente la corticosteroizi, apărută în urma transplantului alogenic de organe

solide

Grafalon este indicat pentru tratamentul episoadelor acute de rejecţie rezistentă la corticosteroizi, după

transplantul alogenic de organe solide, dacă efectul terapeutic al metilprednisolonului s-a dovedit a fi

nesatisfăcător.

Prevenirea bolii grefă-contra-gazdă (BGCG) la adulţi, după transplantul de celule stem (TCS) alogene

Grafalon este indicat pentru prevenirea bolii grefă-contra-gazdă (BGCG) la adulţi cu afecţiuni

maligne hematologice, în urma transplantului de celule stem de la donatori neînrudiţi, compatibili, în

asociere cu profilaxia standard cu ciclosporină A/metotrexat.

4.2 Doze şi mod de administrare

Grafalon trebuie prescris numai de către medici cu experienţă în utilizarea tratamentelor imunosupresoare.

Grafalon trebuie administrat sub control medical calificat.

Doza recomandată

Doza de Grafalon depinde de indicaţie. Recomandările privind dozele depind de greutate.

Prevenirea rejecţiei acute de transplant la pacienţi supuşi unor transplanturi alogenice de organe solide

Intervalul de dozaj recomandat pentru Grafalon este de 2 – 5 mg/kg şi zi. Dozele cele mai frecvente aparţin

intervalului 3 – 4 mg/kg şi zi. Tratamentul trebuie început în ziua efectuării transplantului, pre-, intra- sau

imediat postoperator. În funcţie de starea pacientului, doza zilnică selectată şi regimul imunosupresor

concomitent, durata recomandată a tratamentului este cuprinsă în intervalul 5 – 14 zile.

Tratamentul rejecţiei acute rezistente la corticosteroizi, apărută în urma transplantului alogenic de organe

solide

Intervalul de dozaj recomandat pentru Grafalon este de 3 – 5 mg/kg şi zi. Dozajele cele mai frecvente sunt

cuprinse în intervalul 3 – 4 mg/kg şi zi. Durata tratamentului variază în funcţie de organul transplantat şi de

răspunsul clinic, de obicei fiind cuprinsă între 5 şi 14 zile.

Prevenirea bolii grefă-contra-gazdă (BGCG) la adulţi, după transplantul de celule stem (TCS) alogene

Ca parte a regimurilor de condiţionare mieloablative pentru transplantul de celule stem, doza de Grafalon

recomandată este de 20 mg/kg şi zi, administrată de obicei cu 3 zile înainte până la cu o zi înaintea TCS.

Copii şi adolescenţi

Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 4.8 și 5.1, dar nu se poate face nicio recomandare privind

dozele. Informațiile disponibile indică faptul că pacienții copii și adolescenți nu necesită scheme de dozare

diferite de cele pentru pacienții adulți.

Mod de administrare

Grafalon este un concentrat hipotonic de soluţie perfuzabilă cu pH de 3,7 ± 0,3 şi nu este

destinat injectării directe. Produsul trebuie diluat în soluţie de clorură de sodiu 9 mg/ml (0,9%)

înaintea administrării pe cale intravenoasă la pacient. Este recomandat un raport de diluție de 1:7 (pentru 1

ml de Grafalon se adaugă 6 ml de soluție de clorură de sodiu) pentru a asigura nivelul necesar de

osmolalitate. În caz de diluții mai mari și astfel valori pH mai ridicate ale soluției de perfuzie, se pot forma

particule. Nu este permisă utilizarea soluţiilor care conţin particule vizibile.

Timpul standard de perfuzie în transplantul de organe solide este de 4 ore, în timp ce în

transplantul de celule stem se recomandă o durată de perfuzie de 4 până la 12 ore. În cazul

administrării intraoperatorii, de obicei s-a utilizat un timp de perfuzie de 0,5 – 2 ore.

În timpul administrării, pacientul trebuie monitorizat strict în vederea identificării simptomelor de

hipersensibilitate sau anafilaxie. Prima doză de Grafalon trebuie administrată cu o viteză redusă de perfuzie

în primele 30 minute. Dacă nu apar simptome de intoleranţă, viteza perfuziei poate fi crescută. În cazul

reacţiilor anafilactice sau anafilactoide, medicul responsabil trebuie să fie pregătit pentru a acţiona cu

promptitudine în cazul unui asemenea eveniment, şi se impune aplicarea tratamentului medical

corespunzător.

În alternativă la perfuzia printr-un cateter venos central, se poate alege o venă periferică mare, cu flux

crescut. Pentru a ameliora toleranţa sistemică şi locală se recomandă administrarea metilprednisolonului

şi/sau a antihistaminicelor. Trebuie luate în considerare aplicarea măsurilor igienice standard la locul

injectării, reducerea vitezei de perfuzie şi/sau modificarea locului de acces venos.

Heparina sodică nu trebuie adăugată la soluţia perfuzabilă de Grafalon sau administrată pe aceeaşi cale.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţi (vezi pct. 6.1).

Grafalon este contraindicat la pacienţii cu infecţii bacteriene, virale sau micotice şi parazitare, care nu sunt

sub control terapeutic adecvat.

Grafalon este contraindicat la pacienţii cu transplant de organe solide care prezintă trombocitopenie severă,

sub 50000 trombocite/l, deoarece Grafalon poate accentua trombocitopenia şi prin urmare poate creşte

riscul de hemoragie.

Grafalon este contraindicat la pacienţi cu tumori maligne, cu excepţia cazurilor în care transplantul de celule

stem este efectuat ca parte a tratamentului.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Pacienţii cărora li se administrează Grafalon trebuie trataţi în unităţi prevăzute cu personal şi care dispun de

laborator adecvat şi resurse medicale de suport pentru a asigura tratamentul de urgenţă, dacă este necesar.

Tratamentul cu Grafalon trebuie administrat şi monitorizat sub control medical calificat.

Reacţii de hipersensibilitate

S-au raportat reacţii de hipersensibilitate în cazul administrării Grafalon.

Înaintea primei administrări a Grafalon, se recomandă să se determine dacă pacientul are în antecedente o

predispoziţie la alergii, în special la proteine de iepure.

În cazul repetării expunerii sub forma tratamentului repetat cu Grafalon sau cu produse care conţin

imunoglobuline de iepure de la alţi producători, există un risc crescut de apariţie a unei reacţii anafilactice

datorită sensibilizării posibile în timpul tratamentului precedent.

Trombocitopenie severă

Tratamentul cu Grafalon trebuie întrerupt sau oprit la pacienţii cu transplant de organe solide care prezintă

trombocitopenie severă (sub 50000 trombocite/l), deoarece Grafalon poate accentua trombocitopenia şi prin

urmare poate creşte riscul de hemoragie. Personalul clinicii trebuie să fie pregătit în vederea aplicării

măsurilor de urgenţă corespunzătoare.

Tulburări hepatice

Grafalon trebuie administrat cu atenţie specială la pacienţii cu hepatopatii. Coagulopatiile preexistente pot

constitui factori agravanţi. Se recomandă monitorizarea atentă a trombocitelor şi a parametrilor de coagulare.

Tulburări cardiovasculare

Grafalon trebuie administrat cu atenţie specială la pacienţii cu tulburări cardiovasculare cunoscute sau

suspectate. La pacienţii cu hipotensiune arterială sau decompensare cardiacă cu simptome ortostatice (de

exemplu pierderea conştienţei, stare de slăbiciune, vărsături, greaţă) trebuie luată în considerare încetinirea

sau întreruperea perfuziei.

Infecţii

În general, terapia imunosupresoare creşte riscul de infecţii. Pacienţii cărora li se administrează Grafalon

prezintă un risc crescut de apariţie a infecţiilor bacteriene, virale, micotice şi/sau parazitare. Sunt indicate

monitorizarea şi măsurile de tratament adecvate.

Vaccinare

În timpul tratamentului cu Grafalon, pacienţii trebuie atenţionaţi cu privire la faptul că vaccinările cu virusuri

inactivate pot fi mai puţin eficace. Vaccinările cu virusuri vii atenuate sunt contraindicate la pacienţii cu

imunosupresie.

Atenţionare cu privire la agenţii infecţioşi

Măsurile standard de prevenire a infecţiilor rezultate din utilizarea medicamentelor preparate din

componente umane includ selecţia donatorilor, screening-ul donărilor individuale în vederea identificării

markerilor specifici de infecţie şi includerea etapelor eficace de fabricare pentru inactivarea sau eliminarea

virusurilor. Cu toate acestea, când se administrează medicamente preparate din componente umane, nu se

poate exclude complet posibilitatea transmiterii agenţilor infecţioşi. Acest aspect este, de asemenea, valabil

în cazul virusurilor sau al altor agenţi patogeni necunoscuţi sau nou-apăruţi.

Măsurile întreprinse pentru Grafalon sunt considerate eficace pentru virusurile încapsulate, cum sunt virusul

imunodeficienţei umane (HIV), virusul hepatitei B (VHB) şi virusul hepatitei C (VHC), precum și în cazul

virusurilor neîncapsulate, pentru virusul hepatitei A şi parvovirusul B19.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile.

Medicamente imunosupresoare

Pe lângă Grafalon, se administrează concomitent, de rutină, alte medicamente imunosupresoare.

Nu s-au observat interacţiuni directe între Grafalon şi corticosteroizi, antagonişti ai purinei,

inhibitori ai calcineurinei sau inhibitori ai mTOR. Cu toate acestea, administrarea concomitentă a

acestor medicamente poate creşte riscul de infecţie, trombocitopenie şi anemie. Prin urmare, pacienţii

cărora li se administrează tratamente imunosupresoare asociate trebuie monitorizaţi atent şi se

recomandă adaptarea adecvată a regimului terapeutic.

Vaccinare

Vaccinările cu virusuri vii atenuate sunt contraindicate la pacienţii cu imunosupresie. Răspunsul anticorpic la

alte vaccinuri poate fi diminuat (vezi pct. 4.4).

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Nu sunt disponibile date cu privire la animale. Nu sunt disponibile date clinice privind administrarea la femei

gravide sau care alăptează.

Sarcina

Riscul potenţial pentru făt este necunoscut. Medicamentul trebuie prescris cu prudenţă la femeile gravide.

Alăptarea

Cu toate acestea, este posibil ca imunoglobulinele umane să străbată bariera placentară sau să fie excretate

prin laptele matern. Prin urmare, decizia de administrare la femeile gravide sau care alăptează trebuie făcută

de către medicul curant şi trebuie să se bazeze pe evaluarea raportului beneficiu/risc.

Fertilitatea

Nu sunt disponibile date referitoare la fertilitate.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Grafalon este un produs pe bază de imunoglobuline, cu proprietăţi imunosupresoare. Reacţiile adverse

binecunoscute, specifice clasei, includ simptome legate de eliberarea de citokine, reacţii de hipersensibilitate

cum sunt anafilaxia şi alte reacţii alergice, sensibilitate crescută la infecţii şi apariţia tumorilor maligne.

Natura şi frecvenţa reacţiilor adverse descrise la acest punct au fost analizate într-o analiză integrată privind

siguranţa, pe baza a 6 studii clinice în care au fost incluşi 242 pacienţi cu indicaţii privind prevenirea rejecţiei

la pacienţii cu transplant renal (136 pacienţi) şi pregătirea înaintea transplantului alogen de celule stem (106

pacienţi). 94% dintre pacienţii analizaţi au prezentat cel puţin o reacţie adversă. Modelul reacţiilor adverse

raportate reflectă în parte complicaţiile frecvente care apar în mod obişnuit după procedurile respective, după

transplant renal (infecţie la nivelul tractului urinar, insuficienţă renală) şi după transplantul alogen de celule

stem (pancitopenie, inflamaţie la nivelul mucoasei).

În tabelul de mai jos, reacţiile adverse raportate în cazul Grafalon sunt enumerate şi clasificate în funcţie de

frecvenţă şi de clasificarea pe aparate, sisteme şi organe. Grupele de frecvenţă sunt definite conform

convenţiei următoare:

foarte frecvente (1/10),

frecvente (1/100 şi <1>

mai puţin frecvente (1/1000 şi <1>

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Reacţii adverse în cazul Grafalon

Infecţii şi infestări

Foarte frecvente infecţie cu CMV (citomegalvirus)*, infecţii ale tractului urinar*

Frecvente sepsis bacterian**, pneumonie**, pielonefrită*, infecţie herpetică,

gripă, candidoză orală, bronşită, rinită, sinuzită, rinofaringită, infecţii

ale pielii

Mai puţin frecvente infecţie la locul introducerii cateterului, infecţie cu virusul Epstein-

Barr, infecţie gastro-intestinală, erizipel, infecţii ale plăgii

Tumori benigne, maligne şi nespecificate (incluzând chisturi şi polipi)

Frecvente tulburări limfoproliferative*

Tulburări hematologice şi limfatice

Foarte frecvente anemie

Frecvente pancitopenie**, trombocitopenie, leucopenie

Mai puţin frecvente policitemie

Tulburări ale sistemului imunitar

Frecvente şoc anafilactic**, reacţie anafilactică, hipersensibilitate

Tulburări metabolice şi de nutriţie

Frecvente hiperlipidemie

Mai puţin frecvente retenţie de lichide, hipercolesterolemie

Tulburări ale sistemului nervos

Foarte frecvente cefalee, tremor

Frecvente parestezie

Tulburări oculare

Frecvente fotofobie

Tulburări cardiace

Frecvente tahicardie

Tulburări vasculare

Foarte frecvente hiperemie facială

Frecvente hipotensiune arterială*, boală veno-ocluzivă, hipertensiune arterială

Mai puţin frecvente şoc**, limfocel

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale

Foarte frecvente dispnee

Frecvente tuse, epistaxis

Tulburări gastro-intestinale

Foarte frecvente vărsături, greaţă, diaree, dureri abdominale

Frecvente stomatită

Mai puţin frecvente hernie inghinală*, esofagită de reflux, dispepsie

Tulburări hepatobiliare

Frecvente hiperbilirubinemie

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Frecvente eritem, prurit, erupţii cutanate

Mai puţin frecvente erupţii provocate de medicament

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Frecvente mialgie, artralgie, durere lombară, rigiditate musculo-scheletică

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Frecvente necroză tubulară renală*, hematurie

Mai puţin frecvente insuficienţă renală**, necroză renală*

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Foarte frecvente pirexie**, frisoane

Frecvente astenie, durere toracică, hipertermie, inflamaţia mucoaselor, edem

periferic

Mai puţin frecvente edem

Investigaţii diagnostice

Frecvente creşterea concentraţiilor serice ale creatininei, prezenţa antigenului

virusului citomegalic, creşterea valorilor proteinei C-reactive

Mai puţin frecvente creşterea concentraţiilor serice ale enzimelor hepatice

* reacţie gravă

** reacţie gravă, în cazuri individuale cu evoluţie letală

Reacţii adverse de interes special

Simptome legate de eliberarea de citokine

Aceste reacţii apar datorită eliberării de citokine şi includ febră, frisoane, cefalee, greaţă, vărsături, tahicardie

şi modificări circulatorii. Aceste reacţii pot fi rezumate sub forma nosologică de sindrom de eliberare de

citokine. Aceste reacţii se observă frecvent în timpul sau după administrarea Grafalon.

De obicei, simptomele sunt uşor de tratat. Se pot administra medicamente profilactice pentru ameliorarea

acestor simptome.

Reacţii de hipersensibilitate

Înainte şi după administrarea medicamentului se observă frecvent reacţii cum sunt hiperemie facială, erupţii

cutanate, eritem, edem, dispnee cu sau fără bronhospasm şi tuse. De obicei, aceste reacţii răspund bine la

tratament. Administrarea medicaţiei profilactice corespunzătoare poate ameliora aceste simptome. Apariţia

anafilaxiei/şocului anafilactic impune oprirea imediată a perfuziei. Boala serului, observată când Grafalon

este administrat pentru tratament de lungă durată şi la un dozaj mai mic, este rareori severă şi de obicei

răspunde bine la tratamentul simptomatic.

Modificări hematologice

După administrarea Grafalon se observă frecvent modificări tranzitorii ale numărului trombocitelor şi

leucocitelor, în alte circumstanţe documentate ca trombocitopenie şi leucopenie.

Anemia se observă foarte frecvent după administrarea Grafalon.

Infecţii

Pacienţii cărora li se administrează tratamente imunosupresoare au o sensibilitate crescută la infecţii. În

primul an după transplantul de organe solide, majoritatea pacienţilor cărora li s-a administrat Grafalon au

dezvoltat infecţii de origine bacteriană, virală sau micotică. Infecţia de tract urinar este o infecţie bacteriană

foarte frecventă; infecţiile virale foarte frecvente sunt provocate de virusul citomegalic (CMV). Infecţiile

raportate frecvent includ sepsis bacterian, pneumonie bacteriană, pielonefrită, infecţii virale herpetice şi

candidoză orală. Infecţiile cu virus Epstein-Barr (VEB), pneumonia cu CMV şi gastroenterita cu CMV sunt

infecţii virale mai puţin frecvente. Candidoza sistemică este o infecţie fungică mai puţin frecventă.

Majoritatea infecţiilor răspund de obicei la tratament. Au existat raportări izolate privind infecţii cu risc vital

sau chiar letale. Monitorizarea adecvată şi tratamentul profilactic pot reduce frecvenţa infecţiilor.

Tumori maligne

Incidenţa tumorilor maligne apărute după tratamentul cu Grafalon este în general scăzută conform studiilor şi

publicaţiilor şi este comparabilă cu incidenţa observată în cazul altor asocieri de medicamente

imunosupresoare. Boala limfoproliferativă post-transplant a fost raportată exclusiv la pacienţii cărora li s-a

efectuat transplant alogen de celule stem (1,7%).

Alte reacţii importante din punct de vedere medical

S-au raportat cazuri rare (mai puţin de 1 la 1000 pacienţi) de hemoliză în legătură cu administrarea Grafalon,

iar în cazuri izolate s-a raportat deces.

Copii și adolescenți

Datele disponibile în prezent sunt limitate. Informațiile disponibile indică faptul că profilul de siguranță al

Grafalon la pacienții copii și adolescenți nu este fundamental diferit de cel observat la adulți.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul

sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de

raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitive-lor Medicale din România http://www.anm.ro/.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: [email protected].

4.9 Supradozaj

În caz de supradozaj se recomandă utilizarea imediată a antibioticelor cu spectru larg, antimicoticelor şi

tratamentului antiviral. Tratamentul cu Grafalon trebuie întrerupt şi orice alt tratament imunosupresor

concomitent trebuie adaptat în funcţie de hemogramă (în particular, leucocite şi limfocite). Se impune

monitorizarea strictă a numărului trombocitelor şi iniţierea unui tratament substitutiv dacă este necesar.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: imunosupresoare, imunosupresoare selective, codul ATC: L04AA04.

Grafalon este o globulină de iepure anti-limfocite T umane cu activitatate imunosupresoare. Grafalon este

izolat din serul de iepure imunizat cu limfoblaşti T umani, aparţinând liniei celulare umane Jurkat.

Grafalon este descris ca fiind o soluţie de anticorpi policlonali anti-limfocite T, acţionează direct pe celulele

T, rezultatul fiind o depleţie a acestora.

Studiu privind transplantul de celule stem

Rezultatele unui studiu de urmărire privind transplantul de celule stem, cu durata de doi ani, cu grefe

de la donatori neînrudiţi, compatibili, au arătat că frecvenţa bolii grefă-contra-gazdă acute (BGCGa),

cronice (BGCGc) şi a mortalităţii datorate BGCG a fost scăzută la pacienţii cărora li s-a administrat

Grafalon, pe lângă profilaxia standard pentru BGCG.

Metode

S-a efectuat un studiu prospectiv, deschis, multicentric, în 10 ţări şi 31 de centre din Europa.

202 pacienţi adulţi cu afecţiuni maligne hematologice au fost repartizaţi randomizat, central, în grupe

de tratament cărora li s-au administrat ciclosporină şi metotrexat, cu sau fără adăugarea suplimentară

de Grafalon. Grafalon în doză de 20 mg/kg a fost administrat cu 3 zile, cu 2 zile şi cu o

zi înaintea TCS. La 201 pacienţi cărora li s-a efectuat transplant cu sânge periferic (n=164; 82%) sau

cu grefe de măduvă osoasă (n=37; 18%) de la donatori neînrudiţi, după condiţionare mieloablativă, s-a

efectuat un set complet de analize, aceştia fiind analizaţi în funcţie de tratamentul repartizat în mod

randomizat (Grafalon n=103, control n=98). Criteriul final principal de evaluare a fost

insuccesul tratamentului precoce: BGCGa severă de grad III-IV sau deces în decurs de 100 de zile de

la efectuarea transplantului.

Rezultate

Adăugarea Grafalon la profilaxia standard pentru BGCG a determinat o scădere a frecvenţei

tuturor formelor de BGCG: BGCGa (grupe de severitate I-IV, II-IV şi III-IV) şi BGCGc (grupe de

severitate, limitată şi extensivă). Nu au existat diferenţe între grupele de tratament cu privire la

recidive, mortalitatea în absenţa recidivelor şi supravieţuirea globală.

Criteriul final principal de evaluare: Frecvenţa insuccesului tratamentului precoce a fost de 21,4%, în

comparaţie cu 34,7% în grupul de control (raportul probabilităţilor ajustat 0,56, IÎ [0,28–1,11];

p=0,0983).

Frecvenţa cumulativă a BGCGa de gradul III–IV a fost de 11,7% în grupul cu Grafalon faţă de

25,5% în grupul de control (riscul relativ ajustat [RR] 0,48, IÎ [0,24-0,96]; p=0,0392). Frecvenţa

cumulativă a BGCGa de gradul II–IV a fost de 33,0% în grupul cu Grafalon faţă de 52,0% în

grupul de control (RR ajustat 0,55, IÎ [0,35-0,85]; p=0,0077).

Frecvenţa cumulativă pe durata de 2 ani a BGCG cronice a fost de 12,2% faţă de 45,0% (RR ajustat

0,196, IÎ [0,10-0,39]; p<0,0001).

Figura 1 Riscul relativ în cazul administrării Grafalon în comparaţie cu grupul de control

pentru parametrii de eficacitate primară şi secundară ajustaţi în funcţie de sursa de

celule stem şi de statusul bolii (valoare de referinţă şi 95%IÎ)

Copii și adolescenți

S-au publicat multiple rapoarte cu privire la utilizarea Grafalon la copii. Aceste rapoarte reflectă experiența

clinică vastă privind utilizarea acestui produs la pacienții copii și adolescenți și sugerează că profilurile de

siguranță și eficacitate la pacienții copii și adolescenți nu sunt fundamental diferite de cele observate la

adulți.

Cu toate acestea, nu există un consens clar cu privire la schema de dozare la copii și adolescenți. La fel ca la

adulți, dozele pentru copii și adolescenți depind de indicație, de schema de administrare, de asocierea cu alte

medicamente imunosupresoare. Acest lucru trebuie luat în considerare de către medici înainte de a decide

schema adecvată de dozare la copii și adolescenți.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Grafalon, administrat intravenos, are o biodisponibilitate de 100%.

Grafalon, ca şi celelalte proteine, este supus metabolismului proteic, fără produşi de metabolism

nefiziologici. Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al Grafalon este de aproximativ 14 zile (în

cazul administrării de 4 mg/kg timp de 7 zile).

5.3 Date preclinice de siguranţă

Testele de toxicitate acută au fost efectuate pe iepure şi pe maimuţa Rhesus.

La iepure, chiar după administrarea intravenoasă a câte 900 mg/kg, nu s-au demonstrat modificări patologice

în testele clinice sau hematologice.

La maimuţa Rhesus, după o administrare a câte 100 mg/kg, numai în primele trei zile s-a constatat o uşoară

inhibiţie motorie, o modificare în hemograma granulocitelor neutrofile şi o scădere temporară a

reticulocitelor şi trombocitelor.

Testele de toxicitate sub-acută (cronică) au fost efectuate pe maimuţa Rhesus. Administrarea intravenoasă a

300 şi 500 mg/kg /zi a condus la moartea animalelor în ziua a 7-a (300 mg) şi în ziua a 5-a (500 mg).

Simptomatologia toxică a indicat un şoc anafilactic cu colaps circulator, ca principală cauză a morţii.

Comparativ cu lotul martor, în lotul la care s-a administrat Grafalon, s-a constatat o scădere a numărului

limfocitelor. Din punct de vedere histologic şi hematologic nu au apărut modificări. La nici unul dintre

animalele supuse experimentului, nu s-a constatat activarea organelor limfatice.

În studiile efectuate pe pisici (cărora li s-a administrat Grafalon) nu s-au constatat modificări la nivelul

sistemului nervos central. În cazul pisicilor anesteziate, care au primit Grafalon, nu au apărut efecte

secundare cardio-vasculare.

În plus, Grafalon nu are efect mutagen, lucru demonstrat în trei teste in-vitro diferite, cu şi fără activare

metabolică.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Dihidrogenfosfat de sodiu dihidrat

Acid fosforic (85%) (pentru ajustarea pH-ului)

Apă pentru preparate injectabile

6.2 Incompatibilităţi

Grafalon concentrat pentru soluţie perfuzabilă nu trebuie amestecat cu glucoză, sânge, derivate de sânge,

soluţii care conţin lipide şi heparină sodică.

6.3 Perioada de valabilitate

Medicamentul în ambalajul intact: 3 ani

Stabilitatea chimică și fizică de utilizare a soluției diluate a fost demonstrată pentru 24 de ore la temperatura

ambiantă. Totuși, din punct de vedere microbiologic, produsul diluat trebuie utilizat imediat. În cazul în care

acesta nu este utilizat imediat, utilizatorul este răspunzător pentru durata și condițiile de păstrare până în

momentul utilizării.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la frigider (2°C – 8°C). A se ţine flaconul în cutie pentru a fi protejat de lumină.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului după diluare, vezi pct. 6.3.

Pentru instrucţiuni privind prepararea şi administrarea medicamentului, vezi pct. 4.2.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un flacon din sticlă incoloră a 5 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă.

Cutie cu 10 flacoane din sticlă incoloră a 5 ml concentrat pentru soluție perfuzabilă.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Neovii Biotech GmbH

Am Haag 6+7

82166 Gräfelfing

Germania

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

7711/2015/01-02

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: Septembrie 1998

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Mai 2015

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Octombrie 2021

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.

Cuprins RCP Grafalon 20 mg/ml concentrat pentru soluţie perfuzabilă

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Pentru acest medicament nu am identificat inca si alte medicamente care fac parte din aceeasi clasa terapeutica (clasa ATC)
Informație medicală cu scop educațional

Informațiile prezentate pe acest site au scop informativ și educațional și sunt bazate pe documentația oficială publicată de autoritățile competente. Conținutul este structurat pentru a facilita înțelegerea informațiilor despre medicamente, fără a înlocui recomandarea unui medic sau farmacist.

Informațiile provin din surse publice oficiale (precum ANMDMR, EMA și documentația aferentă) și reflectă datele disponibile la momentul publicării. Pentru cele mai recente actualizări, este recomandată consultarea sursei oficiale sau a unui profesionist din domeniul sănătății.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație. Orice decizie privind diagnosticul, tratamentul sau utilizarea unui medicament trebuie luată împreună cu un medic sau farmacist autorizat.