Prospect Genotropin 16 UI/ml (5,3 mg/ml) pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă
Producator: Pfizer Europe MA EEIG
Clasa ATC: hormoni ai glandei pituitare şi ai hipotalamusului şi analogi, somatotropină şi
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7081/2014/01-02-03-04 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Genotropin 16 UI/ml (5,3 mg/ml) pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Somatotropină – hormon de creştere uman derivat din culturi de E. coli prin tehnologia ADN-
recombinant.
Un cartuş conţine 5,3 mg somatotropină.
După reconstituire, un cartuş conţine 5,3 mg somatotropină/ml.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă.
Cartuşul bicameral multidoză este constituit din două compartimente: în compartimentul anterior se
află o pulbere albă, iar în compartimentul posterior o soluţie limpede.
4. DATE CLINICE
4.1. Indicaţii terapeutice
Copii
Tulburări de creştere datorate secreţiei insuficiente de hormon de creştere şi tulburări de creştere
asociate cu sindromul Turner sau cu insuficienţa renală cronică.
Tulburări de creştere [scorul deviaţiei standard (SDS) pentru înălţimea actuală < - 2,5 şi scorul
deviaţiei standard pentru înălţimea parentală ajustată < -1] la copii cu înălţime mică şi cu greutate mică
la naştere faţă de vârsta gestaţională (SGA), cu greutate şi/sau lungime la naştere sub – 2 DS, care nu
au crescut în greutate [viteza creşterii (VC) SDS pentru ritmul de creştere < 0 în ultimul an de viaţă]
până la vârsta de 4 ani şi peste.
Sindromul Prader-Willi (SPW), pentru îmbunătăţirea creşterii şi a compoziţiei organismului.
Diagnosticul de SPW trebuie confirmat prin teste genetice adecvate.
Adulţi
Terapie de substituţie la adulţii cu deficit marcat al hormonului de creştere (STH).
Debut la vârsta adultă: Pacienţi cu deficit sever al hormonului de creştere sunt definiţi pacienţii cu
patologie hipotalamo-hipofizară cunoscută şi cel puţin un deficit cunoscut de hormon hipofizar,
exceptând prolactina. La aceşti pacienţi trebuie efectuat un singur test în dinamică pentru a diagnostica
sau a exclude deficitul de hormon de creştere.
Debut în copilărie: Pacienţi cu deficit al hormonului de creştere în copilărie, ca rezultat al unor cauze
congenitale, genetice, dobândite sau idiopatice. La pacienţii cu debut al deficitului de STH în
copilărie, capacitatea de secreţie a hormonului de creştere trebuie reevaluată după încheierea creşterii
longitudinale. La pacienţii cu o probabilitate ridicată de deficit de STH persistent, adică deficit de STH
de etiologie congenitală sau secundar unei boli sau leziuni pituitare/hipotalamice, o valoare a SDS < -2
a factorului de creştere 1 insulin-like (IGF-1), în absenţa tratamentului cu hormon de creştere timp de
cel puţin 4 săptămâni, trebuie considerată drept o dovadă suficientă a unui deficit semnificativ de
STH.
La toţi ceilalţi pacienţi va trebui să se efectueze o dozare a IGF-1 şi un test de stimulare a hormonului
de creştere.
4.2. Doze şi mod de administrare
Dozele şi schema de administrare trebuie să fie individualizate.
Injecţia trebuie administrată subcutanat, iar locul administrării trebuie schimbat pentru a preveni
lipoatrofia.
Tulburările de creştere datorate secreţiei insuficiente a hormonului de creştere la copii: În general, se
recomandă doza de 0,025-0,035 mg somatotropină/kg şi zi sau 0,7-1 mg somatotropină/m² suprafaţă
corporală şi zi. Au fost folosite chiar şi doze mai mari.
În cazurile în care deficitul de STH cu debut în copilărie persistă în adolescenţă, tratamentul trebuie
continuat în vederea obţinerii dezvoltării somatice complete (de exemplu, compoziţie a organismului,
masă osoasă). În scop de monitorizare, atingerea nivelului maxim normal al masei osoase, definit ca
scor T > -1 (adică valoarea standardizată la nivelul maxim mediu al masei osoase la adulţi, măsurat
prin absorbţiometrie duală a energiei cu raze X, ţinând cont de sex şi etnie) reprezintă unul dintre
obiectivele terapeutice în perioada de tranziţie. Pentru recomandări privind dozele, consultaţi secţiunea
referitoare la adulţi de mai jos.
Sindromul Prader-Willi, pentru îmbunătăţirea creşterii şi a compoziţiei organismului la copii: În
general, se recomandă doza de 0,035 mg somatotropină/kg şi zi sau 1 mg somatotropină/m² suprafaţă
corporală şi zi. Doza zilnică nu trebuie să depăşească 2,7 mg somatotropină. Tratamentul nu este
indicat la copiii cu un ritm de creştere mai mic de 1 cm pe an şi în perioada de osificare a cartilajelor
de creştere.
Tulburările de creştere din sindromul Turner: doza recomandată este de 0,045-0,050 mg
somatotropină/kg şi zi sau 1,4 mg somatotropină/m² suprafaţă corporală şi zi.
Tulburările de creştere din insuficienţa renală cronică: doza recomandată este de 0,045-0,05 mg
somatotropină/kg şi zi (1,4 mg somatotropină/m² suprafaţă corporală şi zi). Dacă ritmul de creştere
este prea mic, pot fi necesare doze mai mari. După 6 luni de tratament poate fi necesară ajustarea
dozei.
Tulburările de creştere la copii cu greutate la naştere mică faţă de vârsta gestaţională:de obicei, se
recomandă doza de 0,035 mg somatotropină/kg şi zi (1 mg somatotropină/m2 suprafaţă corporală şi
zi), până se atinge înălţimea finală (vezi pct. 5.1). Tratamentul trebuie întrerupt după primul an de
terapie dacă scorul deviaţiei standard pentru ritmul de creştere este sub + 1. Tratamentul trebuie
întrerupt dacă ritmul de creştere este < 2 cm pe an şi, dacă este necesară confirmarea, vârsta osoasă
este > 14 ani (fete) sau > 16 ani (băieţi), corespunzător închiderii nucleilor de creştere epifizari.
Dozele recomandate la copii
Indicaţie Doza zilnică în mg/kg Doza zilnică în mg/m² suprafaţă
corporală
Deficitul hormonului de creştere 0,025-0,035 0,7-1
la copii
Sindromul Prader-Willi la copii 0,035 1
Sindromul Turner 0,045-0,05 1,4
Insuficienţa renală cronică 0,045-0,05 1,4
Copii cu greutate la naştere mică 0,035 1
faţă de vârsta gestaţională
Deficit de hormon de creştere la adulţi
La pacienţii care continuă tratamentul cu hormon de creştere ulterior deficitului de STH manifestat în
copilărie, doza de reiniţiere recomandată este de 0,2-0,5 mg somatotropină pe zi. Doza trebuie crescută
sau redusă treptat, în funcţie de necesităţile individuale ale pacientului, determinate cu ajutorul
concentraţiei de IGF-1.
La pacienţii cu deficit de STH cu debut la vârsta adultă, tratamentul trebuie început cu o doză mică, de
0,15-0,3 mg somatotropină pe zi. Doza trebuie crescută treptat, în funcţie de necesităţile individuale ale
pacientului, determinate prin concentraţia de IGF-1.
În ambele cazuri, obiectivul tratamentului trebuie să fie obţinerea unei concentraţii a IGF-1 care să nu
depăşească de 2 ori scorul variaţiei standard faţă de valoarea medie, ajustată în funcţie de vârstă. La
pacienţii cu concentraţii ale IGF-1 normale la începutul tratamentului, trebuie administrat hormon de
creştere până la o valoare a IGF-1 situată la limita superioară a normalului, care să nu depăşească de 2
ori scorul variaţiei standard. De asemenea, doza poate fi stabilită şi în funcţie de răspunsul clinic şi
reacţiile adverse. Este admis faptul că există pacienţi cu deficit de STH la care nivelurile de IGF-1 nu se
normalizează, deşi aceştia prezintă un răspuns clinic bun şi care, prin urmare, nu necesită creşterea
dozei. Rareori, doza zilnică de întreţinere este mai mare de 1 mg somatotropină. Femeile pot necesita
doze mai mari decât bărbaţii, bărbaţii având o sensibilitate crescută la IGF-1 în timp. Acest lucru
înseamnă că există riscul ca femeile, în special cele care urmează tratament oral de substituţie cu
estrogeni, să fie tratate cu doze suboptime, în timp ce bărbații cu doze în exces. De aceea, doza optimă a
hormonului de creştere trebuie verificată la fiecare 6 luni. Deoarece producţia fiziologică de hormon de
creştere scade cu vârsta, dozele necesare pot fi scăzute. La pacienţii cu vârsta peste 60 de ani,
tratamentul trebuie să înceapă cu o doză de 0,1-0,2 mg pe zi, care trebuie crescută treptat, în funcţie de
necesităţile individuale ale pacientului. Se recomandă utilizarea dozei minime eficace. În cazul acestor
pacienţi, doza de întreţinere rareori depăşeşte valoarea de 0,5 mg pe zi.
4.3. Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
Somatotropina nu trebuie utilizată dacă există dovezi de activitate a unei tumori. Tumorile intracraniene
trebuie să fie inactive şi tratamentul antitumoral trebuie să se fi încheiat înainte de a începe tratamentul
cu hormon de creştere. Tratamentul trebuie întrerupt în cazul în care există dovezi de creştere a tumorii.
Genotropin nu trebuie utilizat pentru stimularea creşterii la copiii cu nucleii de creştere epifizari închişi.
Pacienţii cu afecţiuni acute severe, cu complicaţii survenite după intervenţii chirurgicale pe cord deschis,
intervenţii chirurgicale abdominale, politraumatisme, insuficienţă respiratorie acută sau stări similare, nu
trebuie trataţi cu Genotropin. (Pentru informaţii despre pacienţii aflaţi în tratament de substituţie, vezi
pct. 4.4.)
4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Diagnosticul şi tratamentul cu Genotropin trebuie iniţiat şi monitorizat de medici care au calificarea
necesară şi prezintă o experienţă adecvată în diagnosticarea şi tratamentul pacienţilor cu indicaţie
terapeutică de utilizare.
Miozita este un eveniment advers foarte rar, care poate fi datorat conservantului meta-crezol. În caz de
mialgie sau durere exagerată la locul injecţiei, trebuie suspectată miozita, iar dacă diagnosticul se
confirmă, se va administra o formă farmaceutică Genotropin fără meta-crezol.
Nu trebuie depăşită doza zilnică maximă recomandată (vezi pct. 4.2).
Sensibilitatea la insulină
Somatotropina poate reduce sensibilitatea la insulină. La pacienţii cu diabet zaharat poate fi necesară
ajustarea dozei de insulină după instituirea tratamentului cu somatotropină. Pacienţii cu diabet,
intoleranţă la glucoză sau factori de risc suplimentari pentru diabet trebuie monitorizaţi strict în timpul
tratamentului cu somatotropină.
Funcţia tiroidiană
Hormonul de creştere măreşte conversia extratiroidiană a T4 în T3, ceea ce poate determina o reducere a
concentraţiei serice a T4 şi o creştere a concentraţiei serice a T3. În timp ce la majoritatea subiecţilor
sănătoşi concentraţiile hormonilor tiroidieni periferici s-au menţinut în limitele de referinţă, hipotiroidia
poate apărea, teoretic, la subiecţii cu hipotiroidie subclinică. În consecinţă, funcţia tiroidiană trebuie
monitorizată la toţi pacienţii. La pacienţii cu insuficienţă hipofizară, cărora li se administrează tratament
de substituţie standard, trebuie monitorizat îndeaproape efectul potenţial al tratamentului cu hormon de
creştere asupra funcţiei tiroidiene.
Hipoadrenalism
Introducerea tratamentului cu somatotropină poate duce la inhibarea 11ßHSD-1 și la reducerea
concentrațiilor serice de cortizol. La pacienții tratați cu somatotropină, hipoadrenalismul central
(secundar) nediagnosticat anterior poate fi demascat și poate fi necesară substituție cu glucocorticoizi. În
plus, pacienții care primesc terapie de substituție cu glucocorticoizi pentru hipoadrenalism diagnosticat
anterior pot necesita o creștere a dozei de întreținere sau de stres, după inițierea tratamentului cu
somatotropină (vezi pct. 4.5).
Administrarea concomitentă cu estrogen pe cale orală
Dacă o femeie aflată în tratament cu somatotropină începe tratamentul cu estrogeni pe cale orală, poate fi
necesară creșterea dozei de somatotropină pentru a menține concentrațiile serice ale IGF-1 în intervalul
normal adecvat vârstei. În schimb, dacă o femeie aflată în tratament cu somatotropină întrerupe
tratamentul cu estrogeni pe cale orală, este posibil să fie necesar ca doza de somatotropină să fie redusă
pentru a evita excesul de hormon de creștere și/sau reacțiile adverse (vezi pct. 4.5).
În cazul deficitului de hormon de creştere secundar tratamentului afecţiunilor maligne, se recomandă
urmărirea atentă a semnelor de recidivă a neoplaziei. La pacienţii care au supravieţuit unui cancer în
copilărie, s-a raportat un risc crescut de apariţie a unei neoplazii secundare la pacienţii trataţi cu
somatotropină după prima neoplazie. La pacienţii trataţi prin radioterapie cerebrală pentru prima
neoplazie, tumorile intracraniene, în special meningioamele, au reprezentat cele mai frecvente astfel de
neoplazii secundare.
La pacienţii cu disfuncţii endocrine, inclusiv deficitul hormonului de creştere, poate să apară mai
frecvent decât în populaţia generală deplasarea epifizelor la nivelul şoldului. Copiii care şchiopătează în
timpul tratamentului cu somatotropină trebuie examinaţi clinic.
Hipertensiunea intracraniană benignă
Dacă apar cefalee severă sau recurentă, tulburări de vedere, greaţă şi/sau vărsături, se recomandă
examinarea fundului de ochi pentru evidenţierea unui eventual edem papilar. Dacă acesta se confirmă,
trebuie considerat diagnosticul de hipertensiune intracraniană benignă şi, dacă este necesar, tratamentul
cu hormon de creştere trebuie întrerupt. În prezent, nu există suficiente date pentru o indicaţie certă în
privinţa continuării tratamentului cu hormon de creştere la pacienţii cu hipertensiune intracraniană
remisă. Dacă tratamentul cu hormon de creştere este reluat, se impune monitorizarea atentă a
simptomelor de hipertensiune intracraniană.
Leucemia
S-a raportat leucemie la un număr redus de pacienţi cu deficit de hormon de creştere, dintre care o parte
au fost trataţi cu somatotropină. Totuşi, nu există dovezi că incidenţa leucemiei este crescută la
persoanele cărora li se administrează hormon de creştere, în absenţa factorilor predispozanţi.
Anticorpii
Similar tuturor medicamentelor pe bază de somatotropină, un procent redus de pacienţi pot dezvolta
anticorpi la Genotropin. Genotropin a determinat formarea de anticorpi la aproximativ 1% dintre
pacienţi. Capacitatea de legare a acestor anticorpi este scăzută şi nu există efecte asupra ratei de creştere.
Prezenţa anticorpilor la somatotropină trebuie testată la orice pacient la care lipsa de răspuns la tratament
nu este explicată în alt mod.
Pacienţii vârstnici
Experienţa la pacienţii cu vârsta peste 80 ani este limitată. Este posibil ca pacienţii vârstnici să fie mai
sensibili la acţiunea Genotropin şi, prin urmare, mai predispuşi la apariţia reacţiilor adverse.
Afecţiunile acute critice
Efectele Genotropin asupra recuperării au fost urmărite în două studii placebo controlate în care au fost
incluşi 522 de pacienţi în stare gravă, care prezentau complicaţii după intervenţii chirurgicale pe cord
deschis, chirurgie abdominală, politraumatisme sau insuficienţă respiratorie acută. Mortalitatea a fost
mai mare la pacienţii trataţi cu 5,3 sau 8 mg Genotropin pe zi, comparativ cu cei care au utilizat placebo
(42% faţă de 19%). Pe baza acestor date, pacienţii din această categorie nu trebuie trataţi cu Genotropin.
Deoarece nu există informaţii disponibile privind siguranţa terapiei de substituţie cu hormon de creştere
la pacienţii în stare critică acută, beneficiile continuării tratamentului în această situaţie trebuie evaluate
în raport cu riscul potenţial.
La toţi pacienţii care prezintă alte afecţiuni acute grave similare, beneficiile tratamentului cu Genotropin
trebuie evaluate în raport cu riscul potenţial.
Pancreatita
Deşi rară, pancreatita trebuie luată în considerare la pacienţii trataţi cu somatotropină, în special la copiii
care dezvoltă durere abdominală.
Sindromul Prader-Willi (SPW)
La pacienţii cu SPW, tratamentul trebuie asociat întotdeauna cu o dietă hipocalorică.
Au fost raportate cazuri letale asociate administrării hormonului de creştere la copii cu SPW, care
prezintă unul sau mai mulţi dintre următorii factori de risc: obezitate gravă (pacienţi cu un raport
greutate/înălţime de 200%), antecedente de insuficienţă respiratorie sau de apnee în somn sau cu infecţii
respiratorii neidentificate. Pacienţii cu unul sau mai mulţi astfel de factori de risc, pot prezenta un risc
mai crescut.
Înaintea iniţierii tratamentului cu somatotropină la pacienţii cu SPW, trebuie avute în vedere eventualele
semne de obstrucţie a căilor respiratorii superioare, apneea în somn sau infecţiile respiratorii.
Dacă în timpul evaluării obstrucţiilor căilor respiratorii superioare se constată prezenţa unei situaţii
patologice, copilul trebuie examinat de un medic specialist ORL, pentru tratamentul şi rezolvarea
tulburării respiratorii, înaintea iniţierii tratamentului cu hormon de creştere.
Apneea în somn trebuie decelată înaintea iniţierii tratamentului cu hormon de creştere prin metode
specifice, cum sunt polisomnografia sau oximetria nocturnă, cu monitorizare în cazul suspiciunii de
apnee în somn.
Dacă în timpul tratamentului cu hormon de creştere pacientul manifestă semne de obstrucţie a căilor
respiratorii superioare (inclusiv debutul sau accentuarea sforăitului), tratamentul trebuie întrerupt şi
efectuată o nouă examinare ORL.
Toţi pacienţii cu SPW la care se suspectează apneea în somn trebuie monitorizaţi.
Pacienţii trebuie monitorizaţi în ceea ce priveşte semnele de infecţie respiratorie, care trebuie
diagnosticate cât mai devreme posibil şi tratate intensiv.
De asemenea, controlul greutăţii corporale trebuie efectuat riguros la toţi pacienţii cu sindrom Prader-
Willi, înaintea şi în timpul tratamentului cu hormon de creştere.
Scolioza este frecventă la pacienţii cu sindrom Prader-Willi. Aceasta poate progresa la orice copil în
perioada creşterii rapide. Semnele de scolioză trebuie monitorizate în timpul tratamentului.
La adulţi şi pacienţi cu sindrom Prader-Willi, experienţa privind tratamentul de lungă durată este
limitată.
Greutate la naştere mică faţă de vârsta gestaţională
La copiii cu greutate la naştere mică faţă de vârsta gestaţională, înaintea începerii tratamentului trebuie
excluse alte cauze medicale sau tratamente care pot explica tulburările de creştere.
La copiii cu greutate la naştere mică faţă de vârsta gestaţională se recomandă determinarea insulinei şi a
glicemiei à jeun înaintea începerii tratamentului şi anual, în cursul tratamentului. La pacienţii cu risc
crescut pentru diabet zaharat (de exemplu, antecedente heredo-colaterale de diabet, obezitate, rezistenţă
severă la insulină, acanthosis nigricans), trebuie efectuat testul de toleranţă la glucoză orală. Dacă se
instalează diabetul zaharat, nu trebuie administraţi hormoni de creştere.
La copiii cu greutate la naştere mică faţă de vârsta gestaţională se recomandă determinarea concentraţiei
de IGF-1 înaintea începerii tratamentului şi de două ori pe an în cursul tratamentului. Dacă la
determinări repetate, concentraţiile de IGF-1 depăşesc + 2 SD faţă de concentraţia de referinţă
corespunzătoare vârstei şi statusului pubertar, dozele trebuie ajustate în funcţie de raportul IGF-
1/IGFBP-3.
Experienţa privind iniţierea tratamentului în apropiere de debutul pubertăţii la copii cu greutate la
naştere mică faţă de vârsta gestaţională este limitată. De aceea, nu se recomandă începerea tratamentului
în apropierea debutului pubertăţii. Experienţa la pacienţii cu sindrom Silver-Russel este limitată.
Unele beneficii obţinute cu ajutorul hormonilor de creştere în recuperarea înălţimii copiilor cu greutate
la naştere mică faţă de vârsta gestaţională pot fi pierdute dacă tratamentul este oprit înaintea atingerii
înălţimii finale.
Insuficienţa renală cronică
În insuficienţa renală cronică, funcţia renală trebuie să fie sub 50% din valoarea normală înaintea iniţierii
tratamentului. Pentru verificarea tulburărilor de creştere trebuie urmărită creşterea timp de un an înaintea
iniţierii terapiei. În această perioadă, trebuie iniţiat tratament conservator pentru insuficienţa renală
cronică (inclusiv controlul acidozei, hiperparatiroidismului şi stării de nutriţie), care va fi menţinut şi în
timpul tratamentului cu Genotropin. Tratamentul cu Genotropin trebuie întrerupt în condiţiile efectuării
transplantului renal.
Până în prezent, nu sunt disponibile date referitoare la înălţimea finală a pacienţilor cu insuficienţă
renală cronică, trataţi cu Genotropin.
Excipienți
Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per doză, adică practic „nu conține
sodiu”.
4.5. Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Tratamentul concomitent cu glucocorticoizi inhibă efectele de stimulare a creşterii ale somatotropinei.
Pacienții cu deficiență de hormon adrenocorticotrop (ACTH) ar trebui să primească terapie de substituție
cu glucocorticoizi, ajustată cu atenție pentru a evita orice efect inhibitor asupra creșterii. Prin urmare, la
pacienţii trataţi cu glucocorticoizi, creşterea trebuie monitorizată atent, pentru a evalua impactul
potenţial al tratamentului cu glucocorticoizi asupra acesteia.
Hormonul de creștere micșorează conversia cortizonului în cortizol și poate demasca hipoadrenalismul
central anterior nedescoperit sau poate face ineficientă doza redusă de înlocuire a glucocorticoizilor (vezi
pct. 4.4).
Datele obţinute dintr-un studiu privind interacţiunile, efectuat la adulţii cu deficit al hormonului de
creştere, sugerează că administrarea de somatotropină poate creşte clearance-ul substanţelor
metabolizate de izoenzimele citocromului P450. Aceasta se aplică în special în cazul substanţelor
metabolizate de citocromul P450 3A4 (de exemplu, steroizii sexuali, glucocorticoizii,
anticonvulsivantele şi ciclosporina) şi are drept urmare scăderea concentraţiilor plasmatice ale acestor
substanţe. Semnificaţia clinică a acestui fenomen este necunoscută.
De asemenea, vezi şi pct. 4.4 pentru informaţii referitoare la diabetul zaharat şi disfuncţia tiroidiană.
La femeile care urmează un tratament oral de substituție cu estrogeni, poate fi necesară o doză mai mare
de hormon de creștere pentru a atinge ținta tratamentului (vezi pct. 4.4).
4.6. Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Studiile la animale sunt insuficiente pentru evidenţierea efectelor asupra sarcinii, dezvoltării
embriofetale, parturiţiei sau dezvoltării postnatale (vezi pct. 5.3). Nu sunt disponibile studii clinice
privind sarcinile expuse. Prin urmare, medicamentele care conţin somatotropină nu sunt recomandate în
timpul sarcinii şi în cazul femeilor aflate la vârsta fertilă care nu utilizează metode contraceptive.
Alăptarea
Nu s-au efectuat studii clinice cu medicamente care conţin somatotropină la femeile care alăptează. Nu
se cunoaşte dacă somatotropina se excretă în laptele uman, dar absorbţia proteinei intacte din tractul
gastro-intestinal al copilului este extrem de puţin probabilă. Prin urmare, trebuie procedat cu precauţie în
administrarea medicamentelor care conţin somatotropină la femeile care alăptează.
4.7. Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Genotropin nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
4.8. Reacţii adverse
Pacienţii cu deficit de hormon de creştere prezintă şi deficit de volum extracelular, care se corectează
rapid după iniţierea tratamentului cu somatotropină. La pacienţii adulţi sunt frecvente reacţiile adverse
legate de retenţia hidrică cum sunt edemele periferice, edem facial, rigiditate a extremităţilor, artralgii,
mialgii şi parestezii. În general, aceste reacţii adverse sunt uşoare până la moderate, cresc în timpul
primelor luni de tratament şi se remit spontan sau după reducerea dozei.
Incidenţa acestor reacţii adverse este direct proporţională cu doza administrată şi vârsta pacienţilor şi,
posibil, invers proporţională cu vârsta pacienţilor la instalarea deficitului de hormon de creştere. La
copii, aceste reacţii adverse sunt mai puţin frecvente.
Genotropin a determinat creşterea formării de anticorpi la aproximativ 1% dintre pacienţi. Capacitatea
de legare a acestor anticorpi a fost mică şi apariţia lor nu a fost asociată cu modificări clinice (vezi pct.
4.4).
Lista sub formă de tabel a reacţiilor adverse
Tabelul 1 prezintă reacţiile adverse clasificate pe aparate, sisteme şi organe şi pe frecvenţă, pentru copii
şi adulţi, utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥1/10); frecvente (≥1/100 şi <1>
frecvente (≥1/1000 şi <1>
necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).
Tabelul 1: Lista sub formă de tabel a reacţiilor adverse
Aparate, sisteme Foarte Frecvente Mai puţin Rare Foarte Cu frecvență
şi organe frecvente (≥1/100 şi frecvente (≥1/1000 rare necunoscută
(≥1/10) <1>
<1>
datele
disponibile)
Tumori benigne, (Copii)
maligne şi Leucemie†
nespecificate
(inclusiv chisturi
şi polipi)
Tulburări (Adulţi şi copii)
metabolice şi de Diabet zaharat de
nutriţie tip II
Tulburări ale (Adulţi) (Copii) (Adulţi)
sistemului nervos Parestezie* Hipertensiune Hipertensiune
(Adulţi) intracraniană intracraniană
Sindrom de benignă benignă
tunel (Copii)
carpian Parestezie*
Afecţiuni cutanate (Copii) (Adulţi)
şi ale ţesutului Erupţie Erupţie cutanată
subcutanat cutanată tranzitorie**,
tranzitorie**, Prurit**,
Prurit**, Urticarie**
Urticarie**
Tulburări (Adulţi) (Adulţi) (Copii) (Copii)
musculo- Artralgie* Mialgie* Mialgie* Rigiditate
scheletice şi ale (Adulţi) musculo-
ţesutului Rigiditate scheletică*
conjunctiv musculo-
scheletică*
(Copii)
Artralgie*
Tulburări ale (Adulţi şi
aparatului genital copii)
şi sânului Ginecomastie
Tulburări generale (Adulţi) (Copii) (Copii) (Adulţi şi copii)
şi la nivelul Edem Reacţie la Edem Edem facial*
locului de periferic* locul de periferic* (Adulţi)
administrare injectare$ Reacţie la locul
de injectare$
Investigaţii (Adulţi şi copii)
diagnostice Scăderea
cortizolemiei‡
* În general, aceste reacţii adverse sunt uşoare până la moderate, apar în primele luni de tratament şi se atenuează
spontan sau la reducerea dozei. Incidenţa acestor reacţii adverse este corelată cu doza administrată şi cu vârsta
pacienţilor şi este posibil să prezinte o corelaţie inversă cu vârsta pacienţilor la debutul deficitului hormonului de
creştere.
** Reacţii adverse la medicament (RA) identificate după punerea pe piaţă.
$ Au fost raportate reacţii tranzitorii la locul de injectare la copii.
‡ Semnificaţia clinică nu este cunoscută.
† Raportate la copiii cu deficit al hormonului de creştere trataţi cu somatotropină, dar incidenţa pare a fi similară cu
cea înregistrată la copiii fără deficit al hormonului de creştere.
Concentraţii plasmatice de cortizol reduse
S-au raportat cazuri în care somatotropina a scăzut concentraţiile plasmatice de cortizol, posibil prin
efectul asupra proteinelor transportoare sau prin creşterea clearance-ului hepatic. Importanţa clinică a
acestor fenomene poate fi limitată. Cu toate acestea, înaintea iniţierii terapiei cu Genotropin, tratamentul
de substituţie cortizonică trebuie optimizat.
Sindromul Prader-Willi
În cadrul experienţei post-comercializare, au fost raportate rare cazuri de moarte subită la pacienţii cu
sindrom Prader-Willi trataţi cu somatotropină, deşi nu a fost demonstrată o relaţie cauzală.
Leucemie
Au fost raportate cazuri de leucemie la copiii cu deficit de STH, unii dintre aceştia fiind trataţi cu
somatotropină şi incluşi în experienţa ulterioară punerii pe piaţă. Cu toate acestea, nu există dovezi ale
unui risc crescut de leucemie în absenţa factorilor predispozanţi, cum sunt radioterapia cerebrală sau
craniană.
Deplasarea epifizei capului femural şi boala Legg-Calve-Perthes
Deplasarea epifizei capului femural şi boala Legg-Calve-Perthes au fost raportate la copiii trataţi cu
STH. Alunecarea epifizei capului femural se produce mai frecvent în cazul în care există tulburări
endocrine, iar boala Legg-Calve-Perthes este mai frecventă în cazul pacienţilor cu statură mică. Cu toate
acestea, nu se ştie dacă aceste două patologii sunt mai frecvente sau nu în timpul tratamentului cu
somatotropină. Diagnosticarea acestora trebuie luată în considerare la copiii care dezvoltă un disconfort
sau o durere la nivelul şoldului sau a genunchiului.
Alte reacţii adverse la medicament
Alte reacţii adverse la medicament pot fi luate în considerare ca efecte ale clasei somatotropinei, cum
sunt posibilitatea de hiperglicemie pe fondul scăderii sensibilităţii la insulină, de reducere a concentraţiei
de tiroxină liberă şi de hipertensiune intracraniană benignă.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478 – RO
e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro
4.9. Supradozaj
Simptome
Supradozajul acut poate determina iniţial hipoglicemie şi ulterior hiperglicemie.
Supradozajul de lungă durată poate determina semne şi simptome corespunzătoare cu efectele cunoscute
ale excesului de hormon de creştere.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1. Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: hormoni ai glandei pituitare şi ai hipotalamusului şi analogi, somatotropină şi
analogi ai acesteia; codul ATC: H01AC01
Somatotropina este un hormon cu efecte importante asupra metabolismului lipidic, glucidic şi proteic. La
copiii cu secreţie endogenă inadecvată de hormon de creştere, somatotropina stimulează creşterea lineară
şi intensifică rata de creştere. La adulţi, ca şi la copii, somatotropina menţine o compoziţie echilibrată a
organismului prin creşterea retenţiei azotate, stimularea dezvoltării musculaturii scheletice şi mobilizarea
grăsimilor organismului. Ţesutul adipos visceral este deosebit de receptiv la acţiunea somatotropinei. În
plus faţă de creşterea lipolizei, somatotropina scade captarea trigliceridelor în depozitele adipoase.
Concentraţiile plasmatice de IGF-1 şi de IGFBP-3 (proteina 3 de legare a factorului de creştere insuline-
like) sunt crescute de către somatotropină. În plus, au fost demonstrate acţiunile următoare:
- Metabolismul lipidic: Somatotropina induce receptorii hepatici de LDL colesterol şi influenţează
profilul plasmatic al lipidelor şi lipoproteinelor. În general, administrarea somatotropinei la
pacienţii cu deficit de hormon de creştere are ca rezultat scăderea LDL şi a apolipoproteinei B
plasmatice. De asemenea, se poate observa şi scăderea colesterolului plasmatic total.
- Metabolismul glucidic: Somatotropina creşte cantitatea de insulină, dar, de regulă, glicemia à
jeun este neschimbată. Copiii cu hipopituitarism pot prezenta hipoglicemie à jeun. Această
situaţie este redresată de somatotropină.
- Echilibrul hidro-electrolitic: Deficitul hormonului de creştere se asociază cu scăderea volumelor
plasmatic şi extracelular. Acestea cresc rapid după tratamentul cu somatotropină. Somatotropina
induce retenţie de sodiu, potasiu şi fosfor.
- Metabolismul osos: Somatotropina stimulează turnover-ul osos. Administrarea de lungă durată a
somatotropinei la pacienţii cu deficit de hormon de creştere şi cu osteopenie determină creşterea
conţinutului şi densităţii minerale osoase în centrii de susţinere a greutăţii.
- Capacitatea fizică: Forţa musculară şi capacitatea de efort fizic sunt îmbunătăţite după
tratamentul de lungă durată cu somatotropină. De asemenea, somatotropina creşte debitul
cardiac, însă mecanismul prin care exercită această acţiune nu a fost încă elucidat. Scăderea
rezistenţei vasculare periferice poate contribui la acest efect.
În studiile clinice efectuate la copii cu greutate la naştere mică faţă de vârsta gestaţională au fost utilizate
doze de 0,033 şi 0,067 mg somatotropină/kg şi zi, până la atingerea înălţimii finale. La 56 pacienţi care
au fost trataţi continuu şi au atins (aproape) înălţimea finală, modificarea medie a scorului deviaţiei
standard pentru înălţime faţă de valoarea de la începutul tratamentului a fost de + 1,9 (în cazul dozei de
0,033 mg somatotropină/kg şi zi) şi + 2,19 (în cazul dozei de 0,067 mg somatotropină/kg şi zi). Datele
din literatură privind copiii cu greutate la naştere mică faţă de vârsta gestaţională netrataţi, fără
recuperare spontană timpurie, sugerează o creştere tardivă a scorului deviaţiei standard de + 0,5.
5.2. Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Biodisponibilitatea somatotropinei administrată subcutanat este de aproximativ 80%, atât la subiecţii
sănătoşi, cât şi la pacienţii cu insuficienţă a hormonului de creştere. O doză de somatotropină de
0,035 mg/kg administrată subcutanat determină o concentraţie plasmatică maximă C cuprinsă între
max
13 şi 35 ng/ml şi un t de 3-6 ore.
max
Eliminare
Timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al somatotropinei după administrarea
intravenoasă la adulţii cu insuficienţă a hormonului de creştere este de aproximativ 0,4 ore. Totuşi, după
administrarea subcutanată, timpul de înjumătăţire este de 2-3 ore. Această diferenţă se datorează,
probabil, absorbţiei lente de la locul injecţiei după administrarea subcutanată.
Categorii populaţionale
După administrarea subcutanată, biodisponibilitatea absolută a somatotropinei pare a fi similară la
bărbaţi şi la femei.
Informaţiile despre farmacocinetica somatotropinei la vârstnici şi copii, la pacienţii de diferite rase şi la
cei cu insuficienţă renală, hepatică sau cardiacă sunt fie absente, fie incomplete.
5.3 Date preclinice de siguranţă
În studiile efectuate privind toxicitatea generală, toleranţa locală şi toxicitatea asupra funcţiei de
reproducere, nu s-au observat efecte cu semnificaţie clinică.
Studiile in vitro şi in vivo de genotoxicitate privind mutaţiile genetice şi inducerea de aberaţii
cromozomiale au fost negative.
Într-un studiu in vitro efectuat pe limfocite prelevate de la pacienţii supuşi unui tratament de lungă
durată cu somatotropină şi după administrarea de bleomicină ca substanţă radiomimetică, s-a observat o
creştere a fragilităţii cromozomiale. Semnificaţia clinică a acestui rezultat nu este clară.
Într-un alt studiu, nu s-a evidenţiat creşterea anomaliilor cromozomiale în limfocitele pacienţilor care au
fost trataţi timp îndelungat cu somatotropină.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1. Lista excipienţilor
Pulbere (compartiment anterior):
Glicină (E 640)
Manitol (E 421)
Dihidrogenofosfat disodic anhidru (E 339)
Hidrogenofosfat disodic anhidru (E 339)
Solvent (compartiment posterior):
Meta-crezol
Manitol (E 421)
Apă pentru preparate injectabile
6.2. Incompatibilităţi
În absenţa studiilor de compatibilitate, acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente.
6.3. Perioada de valabilitate
3 ani
28 de zile după reconstituire
Soluţia reconstituită este stabilă din punct de vedere fizico-chimic timp de 4 săptămâni la 2-8ºC.
Din punct de vedere microbiologic, odată reconstituit, medicamentul poate fi păstrat timp de 4 săptămâni
la 2-8ºC. Alte durate şi condiţii de păstrare sunt responsabilitatea utilizatorului.
6.4. Precauţii speciale pentru păstrare
Înainte de reconstituire
A se păstra la frigider (2°C-8°C). A nu se congela.
A se păstra cartuşul bicameral multidoză/stiloul injector (pen) preumplut GoQuick în ambalajul original
pentru a fi protejat de lumină.
După reconstituire
A se păstra la frigider (2°C-8°C). A nu se congela.
A se păstra cartuşul bicameral multidoză/stiloul injector (pen) preumplut GoQuick în ambalajul original
pentru a fi protejat de lumină.
Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului după reconstituire, vezi pct. 6.3.
6.5. Natura şi conţinutul ambalajului
Pulbere şi 1,15 ml solvent într-un cartuş de sticlă bicameral (sticlă de tip I), separate de o sondă
cauciucată (bromobutil). Cartuşul este sigilat la un capăt cu un disc de cauciuc (bromobutil) şi o folie de
aluminiu, şi la celălalt capăt de un dop de cauciuc (bromobutil).
Genotropin 16 UI/ml (5,3 mg/ml) pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă este disponibil sub formă
de cartuş bicameral multidoză destinat utilizării într-un dispozitiv injectabil reutilizabil – stilou injector
(pen) Genotropin Pen 5.3 sau de cartuş bicameral multidoză sigilat într-un stilou injector preumplut
(pen) GoQuick de unică folosință.
Cartuşul bicameral multidoză este constituit din două compartimente: în compartimentul anterior se află
o pulbere albă, iar în compartimentul posterior o soluţie limpede.
Cutie cu un cartuş bicameral multidoză care conţine pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă
Cutie cu 5 cartuşe bicamerale multidoză care conţin pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă
Cutie cu un stilou injector preumplut GoQuick cu un cartuş bicameral multidoză care conţine pulbere şi
solvent pentru soluţie injectabilă
Cutie cu 5 stilouri injectoare preumplute GoQuick cu câte un cartuş bicameral multidoză care conţin
pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6. Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare
Soluţia injectabilă se prepară prin mişcări de înfiletare ale stiloului injector (pen) Genotropin Pen 5.3 sau
secţiunilor stiloului injector (pen) preumplut GoQuick, astfel încât solventul să se amestece cu pulberea
în cartuşul bicompartimentat. Se dizolvă uşor pulberea cu o mişcare blândă de învârtire. Nu se agită cu
putere, deoarece aceasta poate denatura ingredientul activ. Soluţia reconstituită este aproape incoloră sau
uşor opalescentă. Soluţia injectabilă reconstituită trebuie examinată înainte de utilizare; se vor utiliza
numai soluţiile limpezi, fără particule.
Instrucţiuni detaliate cu privire la pregătirea şi administrarea produsului Genotropin 16 UI/ml
(5,3 mg/ml) pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă, cartuş bicameral multidoză, sunt disponibile în
Prospect la pct. 3 “Injectarea Genotropin”, precum şi în Instrucţiunile de utilizare disponibile împreună
cu stiloul injector (pen) Genotropin Pen 5.3.
Instrucţiuni detaliate cu privire la pregătirea şi administrarea produsului Genotropin 16 UI/ml
(5,3 mg/ml) pulbere şi solvent pentru soluţie injectabilă, stilou injector preumplut GoQuick, sunt
disponibile în Prospect la pct. 3 “Injectarea Genotropin”.
Atunci când utilizaţi Genotropin, acul de injecţie trebuie ataşat înainte de reconstituire. Utilizaţi un ac
nou pentru fiecare injecţie.
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale. Stilourile injectoare (pen) preumplute GoQuick goale nu trebuie niciodată reumplute şi trebuie
eliminate adecvat.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Pfizer Europe MA EEIG
Boulevard de la Plaine 17
1050 Bruxelles
Belgia
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
7081/2014/01-02-03-04
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Octombrie 2014
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iulie 2023