Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml soluţie injectabilă

Prospect Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml soluţie injectabilă

Producator: ZENTIVA S.A.

Clasa ATC: diuretice de ansă cu acţiune intensă, sulfonamide, codul ATC: C03CA01.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 3515/2011/01-02 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml soluţie injectabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare fiolă (2 ml) conţine furosemidă 20 mg.

Excipient cu efect cunoscut: sodiu 7,51 mg pe fiolă.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Soluţie injectabilă.

Soluţie limpede, incoloră, lipsită de particule vizibile.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml este indicată în:

• urgenţe cardiace – edem pulmonar acut;
• criza hipertensivă;
• insuficienţă cardiacă congestivă;
• edeme din ciroza hepatică sau afecţiuni renale (edeme severe şi rezistente la diuretice tiazidice,

eventual în asociere cu acestea; de asemenea, se poate asocia cu diuretice care economisesc

potasiu);

• insuficienţa renală acută cu oligurie;
• hipercalcemie.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Doza administrată adulților se bazează în general pe valorile prezentate în acest capitol.

La copii şi adolescenţi, doza trebuie redusă în raport cu greutatea corporală.

Trebuie utilizată cea mai mică doză care este suficientă pentru a obţine efectul dorit.

Pentru a obține o eficacitate optimă, o perfuzie continuă cu furosemidă este de preferat în locul

injecțiilor repetate în bolus.

În cazul în care administrarea de furosemidă perfuzabil nu este posibilă pentru tratamentul de

întreţinere, după una sau mai multe doze administrate în bolus, un regim de întreţinere cu doze mici

administrate la intervale scurte (aproximativ 4 ore) este de preferat în locul unui regim cu doze mai

mari administrate în bolus la intervale mai lungi.

Doza şi durata tratamentului depind de indicație şi sunt stabilite în mod individual de către medic,

pentru fiecare pacient în parte.

Adulţi

Doza iniţială este de 20 – 60 mg furosemidă, administrată prin injectare intramusculară sau prin

injectare intravenoasă, lent, cu o viteză de 4 mg/minut.

Dacă sunt necesare doze mai mari, pot fi administrate prin creşteri treptate cu câte 20 mg furosemidă

la interval de 2 ore. Doza maximă zilnică nu trebuie să depăşească 1500 mg.

Copii şi adolescenţi

Doza recomandată de furosemidă pentru administrare parenterală este de 1 mg/kg greutate corporală,

până la doza maximă de 20 mg pe zi.

Doza uzuală este de 0,5 – 1 mg furosemidă/kg şi zi administrată lent, în perfuzie intravenoasă repetând

doza, la nevoie, la interval de 3 ore, până la maxim 20 mg pe zi.

În cazuri severe sau în urgenţă, se injectează intravenos 20 – 40 mg furosemidă (timp de 2 minute).

Pacienţi cu insuficienţă cardiacă congestivă acută

În cazul edemelor asociate insuficienţei cardiace congestive acută, doza iniţială recomandată este de

20 mg – 40 mg, administrată intravenos în bolus. Doza poate fi ajustată în funcție de răspunsul la

tratament.

Pacienţi cu insuficienţă renală

În cazul edemelor asociate insuficienţei renale cronice, efectul unei doze nu poate fi anticipat cu

precizie. Concentraţia Na+ urinar ca urmare a administrării furosemidei depinde de o serie de factori:

severitatea insuficienţei renale, echilibrul sodic.

Doza trebuie ajustată cu atenţie astfel încât pierderea iniţială de lichid să fie graduală. Pentru adulţi,

aceasta înseamnă o doză ce conduce la o pierdere de 2 kg din greutatea corpului (aproximativ

280 mmoli Na+) pe zi.

În tratamentul intravenos, doza de furosemidă se poate determina începând tratamentul cu o perfuzie

intravenoasă continuă de 0,1 mg/minut. Viteza perfuziei este crescută treptat la fiecare jumătate de oră

în funcţie de răspunsul la tratament.

Se recomandă trecerea cât se poate de repede de la administrare intravenoasă la administrare orală.

Menţinerea diurezei în insuficienţa renală acută

Înainte de a începe tratamentul cu furosemidă, trebuie corectate hipovolemia, hipotensiunea arterială,

dezechilibrul electrolitic semnificativ şi dezechilibrul acido-bazic semnificativ. Se recomandă ca

trecerea de la administrarea intravenoasă la administrarea orală să se efectueze cât mai curând posibil

(la 3 ore după ultima injectare).

Doza iniţială este de 40 mg, administrată prin injectare intravenoasă. Dacă doza iniţială recomandată

nu este eficace, furosemida se poate administra sub formă de perfuzie intravenoasă continuă (cu o

viteză de 50 mg – 100 mg/oră).

Pacienţi cu ciroză hepatică

În cazul edemelor asociate cirozei hepatice, furosemida este utilizată ca tratament suplimentar celui cu

antagonişti ai aldosteronului, în cazul în care doar efectul acestora nu este suficient.

Doza trebuie ajustată cu atenţie astfel încât pierderea iniţială de lichid să fie graduală pentru a evita

complicaţiile (intoleranţă ortostatică, dezechilibre electrolitice şi acido-bazice). Pentru adulţi, aceasta

înseamnă o doză ce conduce la o pierdere de 0,5 kg din greutatea corpului pe zi.

Dacă tratamentul intravenos este absolut necesar, doza iniţială este de 20 mg – 40 mg.

Pacienţi cu hipertensiune arterială

În cazul crizei hipertensive, doza iniţială recomandată este de 20 mg – 40 mg administrate prin

injectare în bolus. Aceasta poate fi ajustată în funcţie de răspunsul la tratament.

Pacienţii cu intoxicaţii

În cazul indicaţiei de suport pentru diureza forţată în intoxicaţii, furosemida se administrează

intravenos în adiţie la perfuziile cu soluţii de electroliţi. Doza administrată este dependentă de

răspunsul organismului la furosemidă. Pierderile de lichid şi electroliţi trebuie corectate înainte şi în

timpul tratamentului.

În cazul intoxicaţiei cu substanţe acide, eliminarea poate fi crescută prin alcalinizarea urinei.

În cazul intoxicaţiei cu substanţe alcaline, eliminarea poate fi crescută prin acidifierea urinei.

Doza iniţială recomandată este de 20 mg – 40 mg administrate prin injectare intravenoasă.

Mod de administrare

Furosemida se administrează intravenos numai atunci când administrarea orală nu este posibilă sau

este ineficace (de exemplu absorbție intestinală deficitară) sau în cazul în care este necesar un efect

rapid. Dacă se utilizează terapia intravenoasă, se recomandă ca transferul la terapia orală să se

efectueze cât mai curând posibil (la 3 ore după ultima injectare).

Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml trebuie administrat lent, intramuscular sau intravenos.

În tratamentul urgenţelor hipertensive, doza de furosemidă trebuie ajustată, astfel încât scăderea

tensiunii arteriale să nu depăşească 25% din valoarea iniţială în ora care urmează injectării.

Injectare intravenoasă / perfuzie:

Administrarea intravenoasă de furosemidă injectabil sau perfuzabil trebuie să fie lentă (o viteză de

4 mg/minut nu trebuie depășită). La pacienții cu insuficiență renală severă (creatininemie > 5 mg/dl),

se recomandă ca viteza de perfuzie de 2,5 mg pe minut să nu fie depășită.

Injectare intramusculară:

Administrarea intramusculară trebuie să se limiteze la cazurile excepționale în care administrarea pe

cale orală şi intravenoasă nu este posibilă.

Trebuie precizat că injectarea intramusculară nu este adecvată pentru tratamentul unor afecţiuni acute,

cum este edemul pulmonar.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Hipersensibilitate la sulfonamide (de exemplu sulfonamide antibacteriene sau sulfoniluree), deoarece

poate apărea hipersensibilitate încrucişată la furosemidă.

Obstrucţie a căilor urinare cu oligurie.

Insuficienţă renală acută cu anurie.

Hipovolemie sau deshidratare.

Insuficienţă hepatocelulară severă.

Encefalopatie hepatică.

Stări pre-comatoase sau comatoase asociate cu encefalopatie hepatică.

Hipokaliemie severă (<3 mEq/l) (vezi pct. 4.8).

Hiponatremie severă (<130 mEq/l).

Intoxicaţie cu glicozide tonicardiace.

Alăptare (vezi pct. 4.6).

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

La iniţierea tratamentului cu furosemidă, se recomandă corectarea hipotensiunii arteriale sau a

hipovolemiei preexistente.

Precauţii speciale și/sau reducerea dozei:

La pacienţii trataţi cu furosemidă poate apărea hipotensiunea arterială simptomatică ce determină

ameţeli, lipotimie sau pierderea cunoştinţei, mai ales la vârstnici, la pacienţii cărora li se administrează

alte medicamente care pot determina hipotensiune arterială şi la pacienţii cu alte afecţiuni medicale

care presupun risc de hipotensiune arterială.

Pacienţii vârstnici prezintă un risc mai mare de apariţie a colapsului sau a tromboemboliei şi, din

cauza vârstei, au funcţiile renale modificate, ceea ce impune ajustarea dozei.

La iniţierea tratamentului cu furosemidă şi apoi periodic, în special dacă se administrează doze mari,

este necesară monitorizarea echilibrului hidro-electrolitic (natremie, kaliemie), a valorilor serice ale

ureei şi creatininei. Trebuie asigurat fluxul urinar. Furosemida poate determina depleţie de sodiu şi de

potasiu cu hipokaliemie, uneori cu consecinţe foarte grave. În special, este necesară supraveghere

strictă la pacienţii cu risc crescut de apariţie a dezechilibrului electrolitic sau în cazul unei depleţii

hidrice semnificative (de exemplu din cauza vărsăturilor, diareei sau transpiraţiei abundente). Trebuie

corectate hipovolemia şi deshidratarea, precum şi orice dezechilibru electrolitic sau acido-bazic

semnificativ. Este posibil ca acestea să necesite întreruperea temporară a administrării furosemidei.

La pacienţii cu obstrucţia parţială a tractului urinar (de exemplu pacienţi cu tulburări de micţiune,

hiperplazie de prostată sau stricturi uretrale), creşterea producţiei de urină poate provoca sau agrava

simptomatologia; aceşti pacienţi trebuie monitorizaţi cu atenţie, mai ales la începutul tratamentului.

 Natremie

Aceasta trebuie măsurată înaintea începerii tratamentului, apoi la intervale de timp regulate. Orice

tratament diuretic poate determina hiponatremie, uneori cu consecinţe foarte grave. Scăderea

concentraţiei plasmatice de sodiu poate fi iniţial asimptomatică şi, ca urmare, este esenţială

monitorizarea la intervale de timp regulate şi chiar mai frecventă în cazul pacienţilor vârstnici şi cu

ciroză hepatică (vezi pct. 4.8 şi 4.9).

Trebuie evitat tratamentul cu doze mari sau asociat unei diete cu restricţie de sodiu, deoarece există

riscul deshidratării cu hiperazotemie şi hipovolemie.

Apariţia semnelor de deshidratare şi a hipotensiunii arteriale impune întreruperea tratamentului sau

scăderea dozei.

La pacienţii cu ciroză hepatică, se recomandă prudenţă la administrarea de furosemidă, cu

monitorizarea strictă a natremiei, kaliemiei şi a funcţiei renale, pentru a evita apariţia encefalopatiei

hepatice.

Apariţia manifestărilor acesteia impune întreruperea imediată a tratamentului.

 Kaliemie

Depleţia de potasiu cu hipokaliemie este unul din riscurile majore ale tratamentului cu diuretice

tiazidice şi înrudite cu acestea.

Supravegherea kaliemiei se impune la anumite grupe populaţionale cu risc crescut de instalare a

hipokaliemiei (< 3,4 mmol/l): pacienţii vârstnici, subnutriţi şi/sau trataţi cu mai multe medicamente

(digitalice, diuretice tiazidice, chinidină, glucocorticoizi sau laxative), pacienţii cu ciroză hepatică cu

edeme şi ascită, pacienţii coronarieni şi cei cu insuficienţă cardiacă. La aceşti pacienti ca şi la cei cu

malnutriţie, anorexie, diaree cronică sau hipokaliemie, se recomandă un aport suplimentar de potasiu

sub formă de clorură sau asocierea furosemidei cu un diuretic care economiseşte potasiu (amilorid,

spironolactonă, triamteren).

Se recomandă supraveghere strictă în cazul administrării furosemidei la pacienţii cu sindrom

hepatorenal, de exemplu cu insuficienţă renală asociată cu boală hepatică severă.

Pacienţii cu interval QT prelungit prezintă, de asemenea, risc de apariţie a aritmiilor, indiferent dacă

originea acestuia este congenitală sau iatrogenă. Hipokaliemia, precum şi bradicardia, sunt factori

predispozanţi pentru debutul unor aritmii severe, în special ventriculare, de tipul torsadei vârfurilor,

potenţial letală.

În toate cazurile de mai sus este necesară o monitorizare mai frecventă a kaliemiei. Primul control al

concentraţiei plasmatice de potasiu trebuie efectuat în prima săptămână după începerea tratamentului.

În caz de hipokaliemie, se recomandă corectarea acesteia.

La pacienții în cazul cărora scăderea pronunţată a tensiunii arteriale îi supune unui risc deosebit, de

exemplu pacienții cu stenoză semnificativă a arterelor coronare sau carotidiene, se recomandă

administrarea cu prudenţă a furosemidei.

La pacienţii cu hipoproteinemie, de exemplu cea asociată sindromului nefrotic (efectul furosemidei

poate fi redus şi ototoxicitatea sa potențată), este necesară ajustarea cu precauţie a dozelor.

La pacienţii cu diabet zaharat manifest sau la cei cu diabet zaharat latent, trataţi cu furosemidă, trebuie

monitorizate periodic glicemia şi glucozuria.

La pacienţii cu gută, furosemida se administrează cu prudenţă, deoarece creşte concentraţia plasmatică

a acidului uric; furosemida favorizează declanşarea atacurilor de gută.

Utilizarea concomitentă cu risperidonă

În studiile placebo-controlate efectuate cu risperidonă la pacienţii vârstnici cu demenţă, a fost

observată o incidență mai mare a mortalităţii în cazul pacienților tratați concomitent cu furosemidă şi

risperidonă (7,3%; vârsta medie de 89 de ani, interval 79 – 97 ani), comparativ cu pacienţii trataţi doar

cu risperidonă (3,1%; vârsta medie de 84 de ani, interval 70 – 96 ani) sau doar cu furosemidă (4,1%;

vârsta medie de 80 de ani, interval 67 – 90 ani).

Utilizarea concomitentă a risperidonei cu alte diuretice (în principal diuretice tiazidice folosite în doze

mici) nu a condus la rezultate similare.

Nu a fost identificat un mecanism fiziopatologic care să explice această constatare şi nu au fost

observate anumite caracteristici care să apară constant pentru cauza decesului. Cu toate acestea, este

necesară prudență la asocierea acestor medicamente şi, înainte de a lua decizia de a o utiliza, trebuie

evaluate riscurile şi beneficiile acestei asocieri sau ale tratamentului concomitent cu alte diuretice

potente. La pacienţii trataţi cu alte diuretice concomitent cu risperidonă, a existat o creştere a

mortalităţii. Indiferent de tratament, deshidratarea a reprezentat un factor de risc global pentru

mortalitate şi, prin urmare, trebuie evitată la pacienţii vârstnici cu demenţă (vezi pct. 4.3).

Este posibilă agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.

Sportivi: furosemida poate determina pozitivarea testelor antidoping.

Copii

La sugari prematuri este posibilă dezvoltarea nefrocalcinozei / nefrolitiazei. Funcţia renală trebuie

monitorizată şi se efectuează ultrasonografie renală.

Excipienţi: Acest medicament conţine sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează

o dietă cu restricţie de sodiu.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Diuretice care economisesc potasiu (amilorid, triamteren, spironolactonă): asociere utilă pentru

anumiţi pacienţi, nu exclude hipokaliemia (în special la pacienţii cu insuficienţă renală sau diabet

zaharat) sau hiperkaliemia. Kaliemia şi ECG trebuie monitorizate şi, dacă este necesar, tratamentul

trebuie reevaluat.

Diuretice tiazidice: în edemele refractare realizează un efect sinergic care permite evitarea dozelor

mari de furosemidă, cu risc toxic.

Asocierea cu diureticele tiazidice (cum este hidroclorotiazida) conduce la creşterea riscului de

hipopotasemie.

Antiinflamatoare nesteroidiene inclusiv acid acetilsalicilic: pot scădea efectul diuretic şi

antihipertensiv al furosemidei şi pot determina insuficienţă renală acută la pacienţii deshidrataţi sau cu

hipovolemie, ca urmare a scăderii filtrării glomerulare prin inhibarea secreţiei de prostaglandine la

nivel juxtaglomerular. Se recomandă hidratarea pacientului. Toxicitatea salicilaţilor este crescută de

către furosemidă; se monitorizează funcţia renală de la începutul tratamentului.

Glucocorticoizi: pot reduce efectul antihipertensiv al furosemidei din cauza retenţiei de apă/sodiu

(trebuie administrate, eventual, doze mai mari de furosemidă).

Corticosteroizii, carbenoxolonele, preparate pe bază de plante din Glycyrrhiza glabra administrate în

doze mari: pot crește riscul de a dezvolta hipokaliemie.

Dacă furosemida se administrează concomitent cu medicamente antihipertensive, diuretice sau alte

medicamente cu potenţial de scădere a tensiunii arteriale, trebuie anticipată o scădere mai pronunţată a

tensiunii arteriale.

Substanţe de contrast iodate:

Pacienţii care aveau risc crescut de nefropatie determinată de substanţei de contrast radiologic, trataţi

cu furosemidă, au prezentat o incidenţă mai mare a deteriorării funcţiei renale după administrarea

substanţei de contrast, comparativ cu pacienţii cărora li s-a administrat numai hidratare intravenoasă

înainte de administrarea substanţei de contrast radiologic.

La pacienţii deshidrataţi creşte riscul de insuficienţă renală acută, în special când sunt administrate

doze mari de substanţă de contrast iodată.

Înaintea administrării substanţei de contrast iodate se recomandă rehidratarea pacientului.

Anumite tulburări electrolitice (de exemplu hipokaliemie, hipomagneziemie) pot creşte toxicitatea

anumitor medicamente (de exemplu a medicamentelor digitalice şi a medicamentelor care determină

sindrom de interval QT prelungit).

• Antiaritmicele de tip chinidină, sotalol, bretiliu, amiodaronă: hipokaliemia favorizează instalarea

aritmiilor ventriculare, în special a torsadei vârfurilor (hipokaliemia este un factor de risc). În

cazul apariţiei aritmiei trebuie prevenită şi corectată hipokaliemia, monitorizată

electrocardiograma şi întrerupt medicamentul antiaritmic.

• Glicozide tonicardiace: hipokaliemia favorizează efectele toxice ale glicozidelor tonicardiace

(monitorizarea şi corectarea kaliemiei).

Eritromicină, astemizol, bepridil, vincamină: hipokaliemia favorizează apariţia tulburărilor de ritm

ventricular (supravegherea şi corectarea kaliemiei).

Laxative de contact, amfotericină B: agravarea hipokaliemiei (supravegherea şi corectarea kaliemiei).

La pacienţii trataţi cu diuretice, pot apărea hipotensiune arterială severă şi deteriorarea funcţiei renale,

inclusiv cazuri de insuficienţă renală, în special atunci când se administrează pentru prima dată sau

pentru prima dată în doză crescută un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (IECA) sau un

antagonist al receptorilor pentru angiotensină II. Trebuie avută în vedere întreruperea temporară a

administrării furosemidei sau, cel puţin, scăderea dozei de furosemidă cu trei zile înainte de începerea

tratamentului cu sau înainte de creşterea dozei de IECA sau antagonist al receptorilor pentru

angiotensină II.

Inhibitori ai enzimei de conversie a angiotensinei (inhibitori ai ECA):

Risc de hipotensiune arterială apărută brusc şi/sau insuficienţă renală acută când tratamentul cu un

inhibitor al ECA este iniţiat în prezenţa unei depleţii de sodiu preexistente (în special la pacienţii cu

stenoză de arteră renală).

În cazul pacienţilor cu hipertensiune arterială, când tratamentul cu diuretice administrat anterior ar fi

putut determina depleţie de sodiu, este necesară:

• fie întreruperea administrării diureticului cu 3 zile înaintea iniţierii tratamentului cu un inhibitor

al ECA şi dacă este necesar reluarea tratamentului cu un diuretic hipokaliemiant;

• fie administrarea iniţială de doze mici de inhibitor al ECA şi apoi, creşterea treptată a dozei.

În cazul pacienţilor cu insuficienţă cardiacă congestivă, se începe tratamentul cu doze foarte mici de

inhibitor al ECA, eventual după o reducere a dozei diureticului hipokaliemiant asociat.

În toate cazurile, se recomandă monitorizarea funcţiei renale (creatinină plasmatică) în cursul primelor

săptămâni de tratament cu un inhibitor al ECA.

Fenitoină: scade efectul furosemidei până la 50% (eventual, trebuie administrate doze mai mari de

furosemidă).

Curarizante, miorelaxante şi teofilina: furosemida potenţează efectul acestora.

Antibiotice aminoglicozide: Furosemida poate creşte ototoxicitatea şi nefrotoxicitatea acestora.

Deoarece pot apărea leziuni ireversibile, aceste medicamente trebuie utilizate împreună cu furosemida

numai dacă este strict necesar din punct de vedere medical.

Cloral hidrat: administrarea intravenoasă de furosemidă, în termen de 24 de ore de la utilizarea de

cloral hidrat, poate duce la înroșirea feței, transpirație, agitație, greață, creșterea tensiunii arteriale și

tahicardie. Nu este recomandată utilizarea concomitentă de furosemidă şi cloral hidrat.

Risperidonă: este necesară prudență la asocierea cu furosemidă sau alt diuretic puternic și trebuie

avută în vedere evaluarea raportului beneficiu-risc înainte de a lua decizia utlizării. A se vedea pct. 4.4

pentru atenţionarea privind creşterea mortalităţii la pacienţii vârstnici cu demenţă, trataţi concomitent

cu risperidonă.

Levotiroxina: dozele mari de furosemidă pot inhiba legarea hormonilor tiroidieni de proteinele

transportoare şi pot conduce astfel la o creştere iniţială tranzitorie a hormonilor tiroidieni liberi, urmată

de o scădere globală a valorilor totale ale hormonilor tiroidieni. Trebuie monitorizate valorile

hormonilor tiroidieni.

Probenecid, metotrexat și alte medicamente înrudite care, similar furosemidei, se elimină în proporţie

crescută prin secreție tubulară renală pot reduce efectul acesteia. În mod invers, furosemida poate

scădea eliminarea renală a acestor medicamente. În cazul tratamentului cu doze mari (în special atât de

furosemidă, cât şi din celelalte medicamente), poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice şi

creşterea riscului de apariţie a reacţiilor adverse provocate de furosemidă sau de medicamentul

administrat concomitent.

Efectul medicamentelor antidiabetice şi al simpatomimeticelor care determină creşterea tensiunii

arteriale (de exemplu epinefrina, norepinefrina) poate fi redus de furosemidă.

Efectul dăunător al medicamentelor cu efect nefrotoxic asupra rinichiului poate fi crescut de

furosemidă.

Administrarea concomitentă de ciclosporină A şi furosemidă este asociată cu risc crescut de artrită

gutoasă secundară hiperuricemiei induse de furosemidă şi excreţiei renale insuficiente de uraţi indusă

de ciclosporină.

Cefaloridină: creşte riscul nefrotoxic.

Pacienţii trataţi concomitent cu furosemidă şi anumite cefalosporine administrate în doze mari pot

dezvolta insuficienţă renală.

Cisplatină: creşte riscul ototoxic. În plus, nefrotoxicitatea cisplatinei poate fi sporită când furosemida

este utilizată pentru obţinerea diurezei forţate în timpul tratamentului cu cisplatină, în cazul în care

furosemida nu este administrată în doze mici (de exemplu 40 mg la pacienţii cu funcţie renală

normală) şi cu echilibru hidric pozitiv.

Neuroleptice: accentuarea efectului antihipertensiv cu hipotensiune arterială ortostatică.

Litiu: Furosemida scade excreţia sărurilor de litiu şi poate provoca creşterea concentraţiei plasmatice

şi a toxicităţii litiului, inclusiv creşterea riscului de efecte cardiotoxice şi neurotoxice ale litiului. Prin

urmare, la pacienţii trataţi cu această asociere, trebuie monitorizată cu atenţie litemia şi ajustată doza.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Furosemida traversează bariera feto-placentară. Studiile non-clinice nu au demonstrat efect teratogen.

Nu sunt date suficiente pentru a evalua eventualele efecte malformative sau fetotoxice ale furosemidei

în timpul sarcinii. Furosemida nu trebuie administrată în timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care

este absolut necesar (în cazul edemelor patologice din timpul sarcinii) şi numai dacă beneficiul

terapeutic matern justifică riscul potenţial pentru făt. Tratamentul în timpul sarcinii impune

monitorizarea dezvoltării fetale.

Alăptarea

Furosemida se excretă în laptele uman. S-a observat că diureticele de ansă scad secreţia lactată. De

aceea, furosemida este contraindicată în timpul alăptării.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Furosemid ZENTIVA are influenţă moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi

utilaje. Anumite reacţii adverse (de exemplu scăderea pronunţată, nedorită, a tensiunii arteriale) pot

afecta capacitatea pacientului de a se concentra sau reacţiona şi, prin urmare, prezintă un risc în

situaţiile în care aceste capacităţi au importanţă deosebită (de exemplu conducerea vehiculelor şi

folosirea utilajelor).

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte

frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1>

(≥1/10000 şi <1>

datele disponibile).

Tulburări metabolice şi de nutriţie (vezi pct. 4.4)

Foarte frecvente: tulburări electrolitice (inclusiv simptomatice), deshidratare și hipovolemie, în

special la pacienții vârstnici, creșterea valorilor creatininemiei, creşterea concentraţiei plasmatice a

trigliceridelor.

Frecvente: hiponatremie, hipocloremie, hipokaliemie, creșterea concentraţiei plasmatice a

colesterolului, creşterea valorilor acidului uric în sânge și atacuri de gută.

Mai puţin frecvente: modificarea toleranţei la glucoză. Diabetul zaharat latent poate deveni manifest

(vezi pct. 4.4).

Cu frecvenţă necunoscută: hipocalcemie, hipomagneziemie, creşterea uremiei, alcaloză metabolică,

sindrom Pseudo-Bartter în contextul utilizării abuzive şi/sau al utilizării de lungă durată a furosemidei.

Tulburări vasculare

Foarte frecvente: hipotensiune arterială, inclusiv hipotensiune arterială ortostatică (vezi pct. 4.4).

Rare: vasculite.

Cu frecvenţă necunoscută: tromboză.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Frecvente: creșterea volumului de urină;

Rare: nefrită tubulointerstiţială.

Cu frecvenţă necunoscută:

• valori crescute ale sodiului şi clorului în urină, retenţie urinară (la pacienţii cu obstrucţie

parţială a căilor urinare (vezi pct. 4.3 şi 4.4);

• nefrocalcinoză / nefrolitiază la copiii prematuri;
• insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).

Tulburări gastro-intestinale

Mai puţin frecvente: greaţă;

Rare: vărsături, diaree;

Foarte rare: pancreatită acută.

Tulburări hepatobiliare

Foarte rare: colestază, creșterea valorilor transaminazelor.

Tulburări acustice şi vestibulare

Mai puțin frecvente: tulburări de auz, de obicei tranzitorii, în special la pacienţii cu insuficienţă

renală, hipoproteinemie (de exemplu cu sindrom nefrotic) şi/sau atunci când administrarea

intravenoasă de furosemidă s-a efectuat prea rapid.

Surditate (uneori ireversibilă).

Rare: tinitus.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Mai puțin frecvente: prurit, urticarie, erupții cutanate, dermatite buloase, eritem polimorf, pemfigoid,

dermatită exfoliativă, purpură, reacții de fotosensibilitate;

Cu frecvenţă necunoscută: sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică, pustuloză

exantematică acută generalizată (PEAG), erupție cutanată la medicament cu eozinofilie și simptome

sistemice (DRESS), reacţii lichenoide.

Tulburări ale sistemului imunitar

Rare: reacții anafilactice severe sau anafilactoide (de exemplu cu şoc).

Cu frecvenţă necunoscută: agravarea sau activarea lupusului eritematos sistemic.

Tulburări ale sistemului nervos

Frecvente: encefalopatie hepatică la pacienții cu insuficiență hepatocelulară (vezi pct. 4.3).

Rare: parestezii.

Cu frecvenţă necunoscută: ameţeli, lipotimie sau pierderea cunoştinţei cefalee.

Tulburări hematologice şi limfatice

Frecvente: hemoconcentrație;

Mai puțin frecvente: trombocitopenie;

Rare: leucopenie, eozinofilie;

Foarte rare: agranulocitoză, anemie aplastică sau anemie hemolitică.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Cu frecvenţă necunoscută: au fost raportate cazuri de rabdomioliză, adesea în contextul unei

hipokaliemii severe (vezi pct. 4.3).

Tulburări congenitale, familiale și genetice

Cu frecvenţă necunoscută: risc crescut de persistenţă a canalului arterial la sugari, atunci când

furosemida este administrată la nou-născuţi în primele săptămâni de viaţă.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:

Rare: febră;

Cu frecvenţă necunoscută: durere (după injectare intramusculară).

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă.

Acest lucru permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului.

Profesioniştii din domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată

la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: [email protected].

4.9 Supradozaj

Simptomatologie

În caz de supradozaj acut şi cronic, tabloul clinic depinde, în principal, de gradul şi consecinţele

depleţiei de electroliţi şi lichide, de exemplu hipovolemie, deshidratare, hemoconcentraţie, aritmii

cardiace (inclusiv bloc atrio-ventricular şi fibrilaţie ventriculară). Simptomele acestor tulburări includ

hipotensiune arterială severă (cu evoluţie până la şoc), insuficienţă renală acută, tromboză, delir,

paralizie flască, apatie şi confuzie.

Abordare terapeutică

Nu se cunoaşte un antidot specific pentru furosemidă. Dacă ingestia tocmai a avut loc, pot fi luate

măsuri pentru a limita absorbţia suplimentară a substanţei active, cum este lavajul gastric, sau măsuri

destinate scăderii absorbţiei (de exemplu administrarea de cărbune activat).

Pacientul se internează de urgenţă şi se instituie imediat un tratament care să corecteze dezechilibrele

electrolitice şi hidrice. Împreună cu prevenţia şi tratamentul complicaţiilor grave care pot apărea ca

urmare a acestor dezechilibre şi a altor efecte asupra organismului, tratamentul corectiv poate necesita

măsuri terapeutice intensive şi de monitorizare medicală intensivă, generale şi specifice.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: diuretice de ansă cu acţiune intensă, sulfonamide, codul ATC: C03CA01.

Furosemida este un derivat sulfonamidbenzoic din grupul diureticelor de ansă cu acţiune saliuretică

intensă. La doze terapeutice, odată ajunsă în lumenul tubular, acţionează în principal la nivelul

epiteliului porţiunii ascendente a ansei Henle, unde inhibă reabsorbţia sării fără apă. Consecutiv, la

nivelul tubului contort distal sunt stimulate schimburile sodiu-potasiu şi sodiu-hidrogen, crescând

excreţia ionilor de potasiu şi de hidrogen. Furosemida acţionează şi la nivelul tubului contort proximal

inhibând reabsorbţia izoosmotică.

Diureza indusă de furosemidă este intensă, cu un volum mare de urină izotonă sau uşor hipotonă, cu

reacţie acidă, bogată în ioni de sodiu, potasiu, clor, magneziu, calciu, hidrogen şi amoniu.

Acţiunea saliuretică creşte direct proporţional cu doza administrată şi persistă chiar în cazul

insuficienţei renale.

Creşte fluxul sanguin renal în favoarea corticalei renale.

Datorită efectului saliuretic, determină scăderea tensiunii arteriale.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

După administrarea intravenoasă, efectul diuretic se manifestă din primele 5 minute.

Furosemida se leagă de proteinele plasmatice în proporţie de 99%.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de aproximativ o oră, dar creşte la pacienţii cu

insuficienţă hepatică, renală şi cardiacă. La nou-născut este prelungit, probabil datorită clearance-ului

renal şi hepatic scăzut.

Distribuţia se face în lichidul extracelular.

Excreţia se face rapid, în principal pe cale renală, dar şi biliar/fecal. În caz de insuficienţă renală,

creşte excreţia pe cale biliară, fără acumularea medicamentului.

Furosemida este slab dializabilă.

La om, se excretă în lapte.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Toxicitate acută

Studiile efectuate cu furosemidă administrată oral sau intravenos la diferită specii de rozătoare şi la

câine au evidenţiat toxicitate acută scăzută. La şoarece şi şobolan, DL după administrarea orală a

furosemidei este cuprinsă între 1050 şi 4600 mg/kg corp, iar la cobai de 243 mg/kg corp. La câine,

DL după administrarea orală a furosemidei este de aproximativ 2000 mg/kg corp, iar după

administrarea intravenoasă DL este mai mare de 400 mg/kg corp.

Toxicitate cronică

La şobolan şi câine, după administrarea timp de 6 luni şi 12 luni, au fost observate modificări la nivel

renal (inclusiv fibroză focală, calcificări) în grupurile cu dozele cele mai mari (de 10 până la de 20 ori

mai mari decât doza terapeutică la om).

Carcinogenitate

Furosemida în doză de aproximativ 200 mg/kg corp pe zi a fost administrată la şoareci şi şobolani

femele, pe parcursul a 2 ani, împreună cu alimentaţia. S-a observat o creştere a incidenţei

adenocarcinomului mamar la şoarece, dar nu şi la şobolan. Această doză este considerabil mai mare

decât doza terapeutică administrată la om. În plus, aceste tumori au fost identice din punct de vedere

morfologic cu tumorile apărute spontan, observate la 2% până la 8% din animalele din grupul de

control.

Cu toate acestea, pare a fi puţin probabil ca această incidenţă a tumorilor să fie relevantă pentru

tratamentul la om. Nu există dovezi ale creşterii incidenţei adenocarcinomului mamar la om, după

utilizarea furosemidei. Pe baza studiilor epidemiologice, nu este posibilă clasificarea carcinogenităţii

furosemidei la om.

Într-un studiu de carcinogenitate, furosemida a fost administrată la şobolan în doză zilnică de

15 mg/kg sau 30 mg/kg corp. Şobolanii masculi din grupul la care s-a administrat doza de 15 mg/kg au

prezentat o creştere marginală a tumorilor nespecifice, care nu s-a observat în grupul la care s-a

administrat doza de 30 mg/kg. Aceste rezultate sunt considerate a fi incidentale.

Testul de carcinogeneză la nivelul vezicii urinare, indusă cu nitrozamină, efectuat la şobolan, nu a

evidenţiat date care să sugereze că furosemida este un factor promotor.

Mutagenitate

La testele efectuate in vitro, la bacterii şi pe celule de mamifer, au fost obţinute atât rezultate pozitive,

cât şi negative. Cu toate acestea, inducţia mutaţiilor genice şi cromozomiale a fost observată numai în

cazurile în care furosemida a atins concentraţii citotoxice.

Teratogeneză

La diferite specii de mamifer, inclusiv şoarece, şobolan, pisică, iepure şi câine, nu au fost evidenţiate

efecte embriotoxice sau teratogene după tratamentul cu furosemidă. Întârzierea dezvoltării renale –

scăderea numărului de glomeruli diferenţiaţi – a fost descrisă la puii şobolanilor trataţi cu 75 mg

furosemidă pe kg corp, în timpul perioadei cuprinse între ziua a 7-a şi a 11-a de sarcină şi al perioadei

cuprinse între ziua a 14-a şi a 18-a de sarcină.

Furosemida traversează bariera feto-placentară şi se obţine în sângele din cordonul ombilical 100%

din concentraţia plasmatică maternă. Până în prezent, nu au fost raportate malformaţii la om, care să

fie corelate cu expunerea la furosemidă. Cu toate acestea, nu există suficientă experienţă pentru a

permite o evaluare concludentă a posibilelor efecte dăunătoare asupra embrionului/fătului. Producţia

de urină a fătului poate fi stimulată in utero.

La prematuri, a fost observată apariţia urolitiazei şi nefrocalcinozei ca urmare a tratamentului cu

furosemidă.

Nu au fost efectuate studii pentru a evalua efectele furosemidei la sugari, în cazul ingestiei cu laptele

matern.

Ototoxicitate

Furosemida poate influenţa procesele de conducere ale stria vascularis, de la nivelul urechii interne,

ceea ce poate duce la tulburări auditive, în general, reversibile.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Hidroxid de sodiu

Clorură de sodiu

Apă pentru preparate injectabile.

6.2 Incompatibilităţi

Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml soluţie injectabilă nu trebuie amestecat cu soluţii acide cu

capacitate mare de tamponare (de exemplu vitamina C, vitamina B , adrenalină, noradrenalină),

metiltetraciclină şi sărurile bazelor organice (de exemplu anestezice locale, alcaloizi, narcotice,

antihistaminice).

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 5 fiole din sticla brună, cu inel de rupere sau cu punct de rupere, a câte 2 ml soluţie

injectabilă.

Cutie cu 10 fiole din sticla brună, cu inel de rupere sau cu punct de rupere, a câte 2 ml soluţie

injectabilă.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

locale.

Furosemid ZENTIVA 20 mg/2 ml soluţie injectabilă poate fi amestecat cu soluţii alcaline, neutre sau

slab acide, cu capacitate minimă de tamponare (soluţie salină izotonă, soluţie Ringer, strofantină,

soluţie de glucoză).

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

ZENTIVA S.A.

B-dul Theodor Pallady nr. 50

Sector 3, Bucureşti, România

Tel.: + 40 21 317 31 36

Fax: + 40 21 317 31 34

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

3515/2011/01-02

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei – Iunie 2011

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Decembrie 2021

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei

Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.