Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie

Prospect Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie

Producator: Sandoz Pharmaceuticals S.R.L.

Clasa ATC: decongestionante şi alte medicamente nazale de uz topic, corticosteroizi,

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 10128/2017/01-02-03-04-05 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie

2. COMPOZIŢIE CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare acționare a pompei eliberează o doză măsurată de furoat de mometazonă (sub formă de furoat

de mometazonă monohidrat) de 50 micrograme.

Excipienţi cu efect cunoscut: acest medicament conţine clorură de benzalconiu 0,02 mg pe doză.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Spray nazal, suspensie

Suspensie omogenă, de culoare albă.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie este indicat pentru utilizare

la adulţi, copii şi adolescenţi cu vârsta de 3 ani şi peste pentru tratamentul simptomelor rinitei

sezoniere sau perene.

Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie este indicat pentru

tratamentul polipozei nazale la adulţii cu vârste de 18 ani şi peste.

4.2 Doze şi mod de administrare

După prima administrare de Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal,

suspensie, fiecare pulverizare eliberează aproximativ 100 mg mometazonă furoat, conținând furoat de

mometazonă monohidrat echivalent cu mometazonă furoat 50 micrograme.

Doze

Rinită alergică perenă sau sezonieră

Adulți (incluzând pacienți vârstnici) și copii cu vârsta de 12 ani și peste:

Doza uzuală recomandată este de câte 2 pulverizări (50 micrograme/pulverizare) în fiecare nară, o dată

pe zi (doză zilnică totală de 200 micrograme). Odată ce simptomele sunt controlate terapeutic, o doză

redusă de câte 1 pulverizare în fiecare nară (doză zilnică totală de 100 micrograme) poate fi eficace

pentru tratamentul de întreţinere.

Dacă simptomele nu sunt controlate terapeutic în mod adecvat, doza poate fi crescută până la o doză

zilnică maximă de câte 4 pulverizări în fiecare nară (doză zilnică totală de 400 micrograme).

Reducerea dozei este recomandată în urma controlării terapeutice a simptomelor.

Copii cu vârsta cuprinsă între 3 și 11 ani:

Doza uzuală recomandată este de o pulverizare o dată pe zi (50 micrograme/pulverizare) în fiecare

nară (doza totală 100 micrograme).

Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal a demonstrat că spray-ul nazal de

mometazonă furoat are acţiune semnificativă clinic în decurs de 12 ore de la administrarea primei doze

la unii pacienţi cu rinită alergică sezonieră, cu toate acestea este posibil să nu se obţină rezultate

maxime în ceea ce priveşte tratamentul în primele 48 ore. Prin urmare pacientul trebuie să continue

administrarea uzuală pentru a obţine beneficii terapeutice complete.

Tratamentul cu Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie trebuie

inițiat la pacienții cu antecedente de simptome de rinită alegică sezonieră cu simptome moderate până

la severe cu câteva zile înainte de debutul sezonului cu polen.

Polipoza nazală

Pentru tratamentul polipozei, doza iniţială uzuală recomandată este de câte 2 pulverizări (50

micrograme/pulverizare) în fiecare nară, o dată pe zi (doză zilnică totală de 200 micrograme). Dacă

după 5 sau 6 săptămâni simptomele nu sunt controlate terapeutic în mod adecvat, doza poate fi

crescută la câte 2 pulverizări în fiecare nară, de câte 2 ori pe zi (doză zilnică totală de 400

micrograme). Doza trebuie stabilită la cea mai mică doză la care se obține controlul terapeutic al

simptomelor. Dacă nu este observată nicio ameliorare a simptomelor după 5 sau 6 săptămâni de

administrare de 2 ori pe zi, pacientul trebuie reevaluat și strategia de tratament trebuie revizuită.

Studiile privind eficacitatea şi siguranţa administrării spray-ului nazal de mometazonă furoat pentru

tratamentul polipozei nazale au durat 4 luni.

Copii şi adolescenţi

Rinită alergică sezonieră și rinită perenă

Siguranța și eficacitatea Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie la

copii cu vârsta sub 3 ani nu au fost stabilite.

Polipoză nazală

Siguranța și eficacitatea Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie la

copii cu vârsta sub 18 ani nu au fost stabilite.

Mod de administrare

Înaintea administrării primei doze agitați energic flaconul și pulverizați de 10 ori (până se obține un

spray uniform). Dacă pompa nu a fost utilizată pentru 14 zile sau mai mult, înainte de următoarea

utilizare, aceasta trebuie reactivată prin 2 pulverizări până se observă eliberarea unui spray uniform.

Agitați flaconul înainte de fiecare utilizare. Flaconul trebuie îndepărtat după consumarea numărului

stabilit de utilizări sau după 2 luni de la prima utilizare.

4.3 Contraindicaţii

  • Hipersensibilitate la substanţa activă, la furoat de mometazonă sau la oricare dintre excipienţii

enumeraţi la pct. 6.1.

  • Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie nu trebuie utilizat

în prezenţa unei infecţii localizate netratate care afectează mucoasa nazală, cum este herpes

simplex.

  • Datorită efectului inhibitor al corticosteroizilor asupra vindecării leziunilor pacienţii cărora li

s-au efectuat recent intervenţii chirurgicale sau au traumatisme nazale, nu trebuie să utilizeze

un corticosteroid nazal decât după vindecarea acestora.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Imunosupresie

Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie trebuie utilizat cu precauţie

sau nu trebuie utilizat deloc, la pacienţii cu infecţie tuberculoasă activă sau latentă a aparatului

respirator sau cu infecţie fungică, bacteriană sau virală sistemică netratată.

Pacienţii cărora li se administrează glucocorticoizi şi care sunt potenţial imunosupresaţi trebuie să fie

avertizaţi referitor la riscul de apariţie a anumitor infecţii (de exemplu: varicelă, rujeolă) şi la

importanţa prezentării la medic în cazul în care au fost expuşi la astfel de infecţii.

Efecte nazale locale

În cadrul unui studiu la pacienți cu rinită perenă nu s-a observat atrofie a mucoasei nazale după 12 luni

de tratament cu mometazonă furoat spray nazal; de asemenea mometazona furoat a avut tendința de a

transforma mucoasa nazală către un fenotip histologic normal. În plus pacienții care au utilizat Furoat

de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie pentru mai multe luni trebuie să

fie examinaţi periodic pentru diagnosticarea posibilelor modificări ale mucoasei nazale.

Dacă se dezvoltă la nivelul nasului sau faringelui o infecţie fungică localizată, poate fi necesară

întreruperea tratamentului cu Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal,

suspensie sau începerea unui tratament adecvat. Persistenţa iritaţiei nazo-faringiene poate fi o indicaţie

de întrerupere a administrării Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal,

suspensie.

Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie nu se recomandă în cazul

perforației septului nazal (vezi pct. 4.8).

În studiile clinice epistaxisul apare cu o incidență crescută comparativ cu placebo. Epistaxisul a fost în

general autolimitant și cu severitate moderată (vezi pct. 4.8).

Efectele sistemice ale tratamentului cu corticosteroizi

Pot să apară efecte sistemice ale glucocorticoizilor administraţi intranazal, mai ales în cazul

administrării îndelungate în doze mari. Aceste efecte sunt mult mai puţin probabil să apară comparativ

cu corticosteroizii administraţi oral şi diferă individual şi între anumite medicamente care conţin

corticosteroizi. Efectele sistemice potenţiale pot include sindrom Cushing, manifestări cushingoide,

supresie adrenală, retard de creştere la copii şi adolescenţi, cataractă, glaucom şi mult mai rar o serie

de manifestări psihologice sau comportamentale care includ hiperactivitate psihomotorie, tulburări de

somn, anxietate, depresie sau agresivitate (în special la copii).

După utilizarea corticoizilor cu administrare intranazală au fost raportate cazuri de creștere a presiunii

intraoculare (vezi pct. 4.8).

Este necesară o atenţie deosebită în cazul pacienţilor la care se face trecerea de la administrarea

îndelungată a unui glucocorticoid cu acţiune sistemică la utilizarea de Furoat de mometazonă Sandoz

50 micrograme/doză spray nazal, suspensie. Întreruperea administrării corticosteroizilor sistemici la

aceşti pacienţi poate determina insuficienţă suprarenaliană pentru câteva luni până la recuperarea

funcţiei axei HHA. Dacă acești pacienți prezintă semne și simptome ale insuficienței suprarenaliene

sau ale sindromului de întrerupere (de exemplu durere articulară și/sau musculară, oboseală și depresie

inițială) administrarea de corticoizi sistemici trebuie întreruptă chiar dacă simptomele nazale sunt

ameliorate și trebuie instituite alte moduri de tratament și măsuri adecvate. O astfel de trecere poate,

de asemenea, demasca afecţiuni alergice preexistente cum sunt conjunctivita şi eczema, supresate

anterior prin tratamentul cu corticosteroizi sistemici.

Tratamentul cu doze mai mari decât cele recomandate poate determina supresie medulosuprarenală

semnificativă clinic. În cazul evidenței administrării de doze mai mari decât cele recomandate trebuie

administrați pe cale sistemică corticosteroizi de acoperire pe parcursul perioadelor de stres sau a

tratamentului chirurgical.

Polipi nazali

Siguranţa şi eficacitatea administrării spray-ului nazal cu mometazonă furoat nu au fost studiate în

cazul tratamentului polipilor unilaterali, polipilor asociaţi fibrozei chistice sau polipilor care

obstrucționează complet cavităţile nazale.

• Polipii unilaterali cu aspect neobişnuit sau neregulat, mai ales dacă sunt ulceraţi sau

sângerează, trebuie investigaţi mai amănunţit.

Efectele asupra creșterii la copii şi adolescenţi

Se recomandă monitorizarea înălţimii copiilor cărora li se administrează tratament cu glucocorticoizi

intranazal, pe o perioadă îndelungată de timp. Dacă este încetinită creşterea, tratamentul trebuie

revizuit în scopul reducerii dozei de glucocorticoizi administraţi intranazal, dacă este posibil, la cea

mai mică doză la care este menţinut un control eficace al simptomelor. În plus trebuie avută în vedere

trimiterea pacientului la un medic pediatru.

Simptome non-nazale

Deși Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie va controla

simptomele în cazul majorității pacienților, utilizarea concomitentă a unui tratament adițional adecvat

poate determina ameliorarea celorlalte simptome, în special a celor oculare.

Tulburări vizuale

În urma utilizării sistemice și topice a corticosteroizilor pot fi raportate tulburările vizuale. Dacă un

pacient prezintă simptome precum vedere încețoșată sau alte tulburări vizuale, pacientul trebuie să se

adreseze unui medic oftalmolog pentru determinarea cauzelor posibile, care pot include cataractă,

glaucom sau boli rare precum corioretinita seroasă centrală (CRSC), care au fost raportate după

utilizarea de corticosteroizi cu administrare sistemică și topică.

Mometazonă furoat Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal conține clorură de benzalconiu. Acest

medicament conține 20 micrograme clorură de benzalconiu per doză, care poate duce la apariția

edemului la nivelul mucoasei nazale la utilizarea pe termen lung.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

În cazul administrării concomitente cu inhibitori CYP3A4, inclusiv medicamente care conțin

cobicistat, se așteaptă creșterea riscului de reacţii adverse sistemice. Asocierea trebuie evitată, cu

excepția cazului în care beneficiile depășesc riscul reacţiilor adverse sistemice ale corticoizilor, caz în

care pacienții trebuie monitorizați pentru aceste reacţii adverse.

S-a efectuat un studiu de interacțiune cu loratadină. Nu s-au observat interacțiuni.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Nu sunt disponibile sau sunt disponibile date limitate referitoare la utilizarea furoatului de

mometazonă pe parcursul sarcinii. Studiile la animale au arătat toxicitate asupra reproducerii (vezi pct.

5.3). Similar altor preparate nazale cu corticosteroizi, Furoat de mometazonă Sandoz 50

micrograme/doză spray nazal, suspensie nu trebuie utilizat pe parcursul sarcinii, doar dacă beneficiul

demonstrat la mamă depășește riscul prezentat la mamă, făt sau nou-născut. Copiii născuți din mame

care au utilizat corticosteroizi pe parcursul sarcinii trebuie monitorizați cu atenție pentru

hipoadrenalism.

Alăptarea

Nu se cunoaşte dacă mometazona furoat se elimină în lapte. Similar altor preparate nazale cu

corticosteroizi trebuie să se ia o decizie referitoare la întreruperea alăptării sau la întreruperea/oprirea

tratamentului cu Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray nazal, suspensie ţinând

cont de beneficiul alăptării pentru copil şi de cel al tratamentului pentru mamă.

Fertilitatea

Nu sunt date clinice referitoare la efectul furoatului de mometazonă asupra fertilităţii. Studiile

efectuate la animale au arătat toxicitate asupra reproducerii, fără efecte asupra fertilității (vezi pct.

5.3).

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Furoat de mometazonă Sandoz nu are efecte cunoscute asupra capacității de a conduce vehicule și de a

folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Rezumatul profilului de siguranţă

Epistaxis a fost în general auto-limitant și cu severitate moderată și a apărut cu incidență crescută

comparativ cu placebo (5%) dar a fost în limite comparabile sau cu incidență mai mică în cazul

comparației cu studiile cu corticoizi nazali de control (până la 15%) raportat în cadrul studiilor clinice

pentru rinită alergică. Incidența tuturor celorlalte reacții adverse a fost comparabilă cu placebo. La

pacienții tratați pentru polipoză nazală incidența generală a reacțiilor adverse a fost similară cu cea

observată la pacienții cu rinită alergică.

Pot apare efecte sistemice ale corticoizilor cu administrare nazală, în special în cazul administrării în

doze mari pentru perioade lungi de timp.

Lista tabelară a reacţiilor adverse

Reacțiile adverse în relație cu tratamentul (≥ 1%) raportate în studiile clinice la pacienții cu rinită

alergică sau polipoză nazală și după comercializare, fără relație cu indicația sunt prezentate în

tabelul 1.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcție de clasificarea MedRA pe aparate, organe şi sisteme. În

cadrul fiecărei clase reacțiile adverse sunt prezentate în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele sunt definite

după cum urmează: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin frecvente

(≥ 1/1000 şi ≤ 1/100). Frecvența reacțiilor adverse raportate după comercializare sunt considerate ca

fiind cu “frecvență necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile)”.

Tabel 1: Reacțiile adverse dependente de tratament raportate pe aparate, organe și sisteme și

frecvență

Foarte frecvente Frecvente Cu frecvență

necunoscută

Infecții și infestări Faringită

Infecții ale tractului

respirator superior†

Tulburări ale Hipersensibilitate

sistemului imunitar incluzând reacții

anafilactice,

angioedem,

bronhospasm și

dispnee

Tulburări ale Cefalee

sistemului nervos

Tulburări oculare Glaucom

Creșterea presiunii

intraoculare

Cataractă

Vedere încețoșată

(vezi, de asemenea,

pct. 4.4)

Corioretinopatie

seroasă centrală

Tulburări respiratorii, Epistaxis* Epistaxis Perforație a septului

toracice şi Arsuri nazale nazal

mediastinale Iritație nazală

Ulcerație nazală

Tulburări Iritație a gâtului* Tulburări ale gustului

gastrointestinale și ale mirosului

* înregistrate în cazul administrării de două ori pe zi pentru polipi nazali

† înregistrate la frecvențe mai reduse în cazul administrării de două ori pe zi pentru polipi nazali

Copii şi adolescenţi

În cazul copiilor incidența reacțiilor adverse înregistrate în studiile clinice, de exemplu epistaxis (6%),

cefalee (3%), iritație nazală (2%) și strănut (2%) a fost comparabil cu placebo.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478- RO

e-mail: adr@anm.ro

Website: www.anm.ro

4.9 Supradozaj

Simptome

Inhalarea sau administrarea orală a dozelor crescute de corticosteroizi poate determina supresie a

axului hipotalamo-hipofizo-pituitar.

Tratament

Deoarece biodisponibilitatea sistemică a Furoat de mometazonă Sandoz 50 micrograme/doză spray

nazal, suspensie este de < 1%, este puţin probabil să se producă un supradozaj care să necesite alt

tratament decât observarea pacientului, urmată de începerea administrării dozelor adecvate prescrise.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: decongestionante şi alte medicamente nazale de uz topic, corticosteroizi,

codul ATC: R01A D09

Mecanism de acţiune

Furoatul de mometazonă este un glucocorticoid cu acţiune topică, cu proprietăţi antiinflamatoare

locale la doze care nu sunt sistematic active.

Este probabil ca, în cea mai mare parte, mecanismul responsabil pentru efectele antialergice şi

antiinflamatoare ale furoatului de mometazonă să rezide în capacitatea acestuia de a inhiba eliberarea

mediatorilor reacţiilor alergice.

Furoatul de mometazonă inhibă semnificativ eliberarea leucotrienelor din leucocite pentru pacienții cu

alergie. În culturile celulare furoatul de mometazonă a demonstrat potență mare în inhibarea sintezei și

eliberarea IL-1, IL-5, Il-6 și TNFα; este de asemenea un inhibitor potent al producerii de leukotriene.

Suplimentar este un inhibitor extrem de potent al citokinelor Th2, IL-4 ;I IL-5 din celulele umane T-

CD4+.

Efecte farmacodinamice

În studiile în care a fost utilizată stimulare antigenică nazală, sprayul nazal cu mometazonă furoat a

arătat activitate antiinflamatorie atât în faza precoce cât şi în cea tardivă a răspunsului alergic. Aceasta

a fost demonstrată prin scăderi (faţă de placebo) ale activităţii histaminei şi eozinofilelor şi reducerea

(faţă de valoarea de la început) a numărului eozinofilelor, neutrofilelor şi a exprimării proteinelor de

adeziune ale celulelor epiteliale.

La 28% din pacienţii cu rinită alegică sezonieră, sprayul nazal cu mometazonă furoat a arătat un debut

semnificativ clinic al acţiunii sale în decurs de 12 ore după administrarea primei doze. Valoarea medie

(50%) a timpului de debut al ameliorării a fost de 35,9 ore.

Copii şi adolescenţi

Într-un studiu clinic controlat placebo, care a inclus pacienţi pediatrici (n=49/grup), cărora le-a fost

administrat spray nazal cu mometazonă furoat în doze de 100 micrograme pe zi, timp de 1 an, nu a

fost observată reducerea vitezei de creştere.

Sunt disponibile puţine date referitoare la siguranţa şi eficacitatea administrării mometazonă furoat

spray nazal la pacienţii pediatrici cu vârste cuprinse între 3 şi 5 ani, de aceea nu poate fi stabilit un

interval de doze adecvate. Într-un studiu care a implicat 48 copii cu vârste cuprinse între 3 și 5 ani

tratați cu mometazonă furoat intranazal 50, 100 sau 200 micrograme/zi timp de 14 zile, nu s-au

observat diferențe semnificative față de placebo în cazul concentrației medii a cortizolului plasmatic

ca răspuns la testul de simulare cu tetracosactrin.

Agenția Europeană a Medicamentului a enunțat obligativitatea de a depune rezultatele studiilor

efectuate cu mometazonă furoat spray nazal la toate categoriile de copii și adolescenți în cazul rinitei

alergice sezoniere și perene (vezi pct. 4.2 informații cu privire la utilizarea la copii și adolescenți).

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbție

Furoatul de mometazonă, administrat prin pulverizarea intranazală a suspensiei apoase, are o

biodisponibilitate sistemică de < 1% decelabil în plasmă, utilizând un test sensibil care poate detecta o

concentraţie mică de 0,25 pg/ml.

Distribuție

Nu este aplicabilă deoarece mometazona este foarte puțin absorbită pe cale nazală.

Metabolizare

Cantitatea redusă care poate fi înghițită și absorbită este metabolizată extensiv la nivelul primului

pasaj hepatic.

Eliminare

Mometazona furoat absorbită este metabolizată extensiv și metaboliții sunt excretați în urină și bilă.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Nu au fost demonstrate efecte toxice specifice expunerii la furoatul de mometazonă. Toate efectele

observate sunt caracteristice acestei clase de medicamente şi sunt determinate de amplificarea

efectelor farmacologice ale glucocorticoizilor.

Studiile preclinice au demonstrat că furoatul de mometazonă este lipsit de activitate androgenică,

antiandrogenică, estrogenică sau antiestrogenică dar, ca alţi glucocorticoizi, îşi exercită o oarecare

activitate antiuterotrofică şi întârzie deschiderea vaginului, efecte demonstrate la modele

experimentale de animale, în cazul administrării pe cale orală a unor doze mari de 56 mg/kg şi zi şi

280 mg/kg şi zi.

Similar altor glucocorticoizi, furoatul de mometazonă a prezentat in vitro potenţial clastogen la

concentraţii mari. Totuşi, nu sunt de aşteptat să apară efecte mutagene în cazul utilizării dozelor

terapeutice.

În studii referitoare la efectele asupra funcţiei de reproducere, în cazul administrării subcutanate a

15 micrograme furoat de mometazonă/kg, au apărut prelungirea perioadei de gestaţie şi travaliu

prelungit şi dificil cu scăderea ratei de supravieţuire a puilor, a greutăţii şi a creşterii în greutate.

Fertilitatea nu a fost afectată.

Similar altor glucocorticoizi, furoatul de mometazonă este teratogen la rozătoare şi iepuri. Efectele

observate au fost hernia ombilicală la şobolani, palatoschizis la şoareci şi agenezie a veziculei biliare,

hernie ombilicală şi flectarea labelor anterioare la iepuri. Au existat, de asemenea, scădere a creşterii

în greutate a femelelor, efecte asupra creşterii fetale (greutate fetală mai mică şi/sau întârziere a

osificării) la şobolani, iepuri şi şoareci, şi scădere a ratei de supravieţuire a puilor la şoareci.

Potenţialul carcinogen al furoatului de mometazonă inhalat (aerosol cu mediu de propulsare CFC şi

surfactant) în concentraţii de 0,25-2 micrograme/l a fost investigat în cadrul unor studii desfăşurate pe

durata a 24 luni la şoareci şi şobolani. Au fost observate efectele specifice administrării de

glucocorticoizi, inclusiv câteva tipuri de leziuni non-neoplazice. Nu a fost determinată o relaţie doză-

răspuns semnificativă statistic pentru niciun tip de tumoră.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Celuloză microcristalină (E 460)

Carmeloză sodică (E 468)

Glicerol (E 442)

Acid citric monohidrat (E 330)

Citrat de sodiu dihidrat (E 331)

Polisorbat 80 (E 433)

Clorură de benzalconiu

Apă pentru preparate injectabile

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

2 ani

Perioada de valabilitate după prima deschidere a flaconului:

Flacoane: 2 luni

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se congela.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Spray-ul nazal, suspensie este ambalat într-un flacon de culoare albă din polietilenă de înaltă densitate

(PEÎD) prevăzut cu pompă din PE/PP și introdus într-o cutie din carton.

Mărimi de ambalaj:

1×10 g (60 de doze)

1×17 g (120 de doze)

1×18 g (140 de doze)

2×18 g (140 de doze)

3×18 g (140 de doze)

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Sandoz Pharmaceuticals S.R.L.

Calea Floreasca, nr. 169A

Clădirea A, etaj 1, sector 1, 014459,

București, România

8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI PUNERE PE PIAŢĂ

10128/2017/01-05

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: Decembrie 2012

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: August 2017

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Mai 2023

Mergi direct la...

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

VIBROCIL 2,5 mg/ 0,25 mg/ml spray nazal soluţie

Afrin 0,5 mg/ml spray nazal, soluţie

Afrin 0,5 mg/ml spray nazal, soluţie

Afrin 0,5 mg/ml spray nazal, soluţie

RINOXIN 0,5 mg/ml, picături nazale soluţie

RINOXIN 0,25 mg/ml, picături nazale soluţie

RINONEF T 5 mg/ml + 5 mg/ml picături nazale, soluție

VIBROCIL ACTILONG 1 mg/ml spray nazal, soluţie

VIBROCIL 2,5 mg/ 0,25 mg/ml picături nazale soluţie

Informații importante:

Informațiile prezentate pe acest site sunt cu titlu informativ și nu înlocuiesc recomandările, diagnosticul sau tratamentul oferit de medicul sau farmacistul dumneavoastră.

Prospectele medicamentelor sunt preluate din surse publice oficiale (precum ANMDM, EMA etc.) și pot exista modificări ulterioare care nu sunt reflectate imediat pe acest site.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație.

Pentru orice problemă de sănătate, adresați-vă unui profesionist din domeniul sănătății (medici și farmaciști).

PharMed.ro nu își asumă răspunderea pentru eventualele erori, omisiuni sau actualizări întârziate ale conținutului.