Faringosept Combo Miere şi Lămâie 0,6 mg/1,2 mg pastile

Prospect Faringosept Combo Miere şi Lămâie 0,6 mg/1,2 mg pastile

Producator: 

Clasa ATC: preparate faringiene, antiseptice, codul ATC: R02AA03.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 13729/2021/01-11 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Faringosept Combo Miere şi Lămâie 0,6 mg/1,2 mg pastile

2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ

Fiecare pastilă conține:

Amilmetacrezol 0,60 mg

Alcool

2,4-diclorbenzilic 1,20 mg

Excipienți cu efect cunoscut:

Izomalt 1830,0 mg (E-953)

Maltitol 457,60 mg (E-965)

Galben amurg 0,01 mg (E-110)

Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Pastile.

Faringosept Combo Miere şi Lămâie 0,6 mg/1,2 mg pastile sunt pastile cu aromă de miere și lămâie,

de culoare galbenă, biconvexe, rotunde, cu diametrul de 19 mm.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicații terapeutice

Ameliorarea simptomelor de durere ȋn gât la adulți, adolescenți și copii cu vârsta peste 6 ani.

4.2 Doze și mod de administrare

Doze

Adulți:

1 pastilă la interval de 2 sau 3 ore, după cum este necesar, până la maximum 8 pastile în 24 ore.

Copii și adolescenți

Copii cu vârsta peste 6 ani: maximum 4 pastile în 24 ore, cu un interval de cel puțin 2 ore între

administrarea pastilelor.

Faringosept Combo Miere şi Lămâie nu trebuie utilizat la copiii cu vârsta sub 6 ani.

Vârstnici:

Ajustarea dozei nu este necesară.

Pacienți cu insuficiență renală și/sau hepatică:

Nu sunt disponibile date privind utilizarea Faringosept Combo Miere şi Lămâie la pacienții cu

insuficiență hepatică sau renală.

Nu se recomandă utilizarea prelungită a acestui medicament, pe o perioadă de peste 3 zile.

Mod de administrare

Numai pentru administrare bucofaringiană.

A se dizolva lent pastila în gură. A nu se înghiți, mesteca sau mușca pastila.

4.3 Contraindicații

Hipersensibilitate la substanțele active sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct. 6.1.

4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare

Copii și adolescenți

Din cauza riscului de sufocare, medicamentul nu trebuie administrat la copiii cu vârsta sub 6 ani.

Nu se recomandă utilizarea prelungită a acestui medicament. În cazul lipsei ameliorării sau al

reapariției frecvente a simptomelor, trebuie solicitat consult medical.

Dacă simptomele persistă mai mult de 3 zile, se agravează sau dacă apar alte simptome, cum sunt

febră mare, cefalee, greață sau vărsături și erupție cutanată tranzitorie, starea clinică trebuie evaluată

pentru depistarea infecțiilor bacteriene (angină, amigdalită).

A nu se depăși doza recomandată.

Atenționare cu privire la excipienți:

Acest medicament conține maltitol și izomalt. Pacienții cu intoleranță ereditară la fructoză nu trebuie

să utilizeze acest medicament.

Poate produce un efect laxativ ușor, din cauza conținutului de izomalt 1,830 g per pastilă.

Colorantul galben amurg poate cauza reacții alergice.

Valoare calorică: maltitol/izomalt 2,3 kcal/g.

4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune

Nu se cunosc interacțiuni semnificative clinic.

4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea

Sarcina

Siguranța utilizării Faringosept Combo Miere şi Lămâie în timpul sarcinii nu a fost stabilită.

Nu există date privind utilizarea de amilmetacrezol și de alcool diclorbenzilic sub formă de substanțe

farmacologic active în timpul sarcinii. În absența experienței documentate, utilizarea Faringosept

Combo Miere şi Lămâie nu este recomandată în timpul sarcinii.

Alăptarea

Siguranța Faringosept Combo Miere şi Lămâie în timpul alăptării nu a fost stabilită.

Nu există date privind excreția de amilmetacrezol și de alcool diclorbenzilic în laptele uman.

În absența experienței documentate, utilizarea Faringosept Combo Miere şi Lămâie nu este

recomandată în timpul alăptării.

Fertilitatea

Nu există date privind efectul utilizării de amilmetacrezol și de alcool diclorbenzilic asupra fertilității.

4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje

Faringosept Combo Miere și Lămâie 0,6 mg/1,2 mg pastile nu are nicio influență sau are influență

neglijabilă asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacții adverse

Rare (≥ 1/10000 până la ≤ 1/1000): reacții de hipersensibilitate, inclusiv erupție cutanată tranzitorie,

senzație de arsură, prurit și tumefiere la nivelul gurii sau gâtului.

Au fost raportate urticarie, angioedem, dispnee, glosodinie și tulburări gastrointestinale, cum sunt

dispepsie și greață; frecvența acestor reacții adverse este necunoscută (nu poate fi estimată din datele

disponibile).

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniștii din

domeniul sănătății sunt rugați să raporteze orice reacție adversă suspectată prin intermediul sistemului

național de raportare.

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucureşti 011478-RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: [email protected].

4.9 Supradozaj

Disconfortul gastrointestinal poate să apară în cazul unui supradozaj.

Având în vedere natura și forma de prezentare a Faringosept Combo Miere şi Lămâie, supradozajul

accidental sau voit este foarte puțin probabil.

Supradozajul nu ar trebui să reprezinte o problemă, cu excepția disconfortului gastrointestinal.

Tratamentul trebuie să fie simptomatic.

5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăți farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: preparate faringiene, antiseptice, codul ATC: R02AA03.

Amilmetacrezolul și alcoolul 2,4-diclorbenzilic au proprietăți antiseptice.

5.2 Proprietăți farmacocinetice

Nu sunt disponibile date.

5.3 Date preclinice de siguranță

Datele non-clinice privind amilmetacrezolul și alcoolul diclorbenzilic nu au evidențiat niciun risc

special pentru om. Aceste date provin din studii convenționale privind toxicitatea după doze unice și

doze repetate, genotoxicitatea și toxicitatea asupra funcției de reproducere. Nu au fost efectuate studii

farmacologice privind evaluarea siguranței și carcinogenitatea.

6. PROPRIETĂȚI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienților

Pastile cu aromă de miere și lămâie

Ulei esențial de mentă

Galben de chinolină (E104)

Zaharină sodică (E954)

Acid tartaric (E334)

Galben amurg (E110)

Esență de lămâie

Aromă de miere

Izomalt (E953)

Maltitol (E965)

6.2 Incompatibilități

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

36 luni

6.4 Precauții speciale pentru păstrare

Nu sunt necesare condiții speciale de păstrare.

6.5 Natura și conținutul ambalajului

Blister din PVC-PVDC/Aluminiu.

Fiecare cutie conține 6, 8, 10, 12, 16, 20, 24, 30, 36, 40, 48 pastile.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor și alte instrucțiuni de manipulare

Fără cerințe speciale.

Orice medicament neutilizat și material care intră în contact cu acesta trebuie eliminate în conformitate

cu reglementările locale.

7. DEȚINĂTORUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ

Terapia SA

Str. Fabricii nr. 124, Cluj-Napoca

România

8. NUMĂRUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ

13729/2021/01-11

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAȚIEI

Data primei autorizări: Aprilie 2020

Data ultimei reȋnnoiri a autorizaţiei: Februarie 2021

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Februarie 2021

Cuprins RCP Faringosept Combo Miere şi Lămâie 0,6 mg/1,2 mg pastile

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Strepsils Plus pastile

Strepsils Lemon fără zahăr pastile

Inovox fără zahăr 0,6 mg/1,2 mg pastile

Voxsill miere și lămâie 0,6 mg/1,2 mg pastile

Voxsill căpșuni fără zahăr 0,6 mg/1,2 mg pastile

Voxsill lămâie fără zahăr 0,6 mg/1,2 mg pastile

Septazulen Plus miere și lămâie 2 mg/0,6 mg/1,2 mg pastile

Septazulen Plus miere și lămâie 2 mg/0,6 mg/1,2 mg pastile

Septofar Miere și Lămâie 0,6 mg/1,2 mg pastile

Septofar Mentă 0,6 mg/1,2 mg pastile

Faringosept Combo Mentă 0,6 mg/1,2 mg pastile

STREPSILS CU AROMĂ DE PRUNE pastile

Strepsils Miere şi Lămâie, pastile

Strepsils Mentol pastile

Strepsils căpşuni fără zahăr pastile

Strepsils Orange Vitamina C pastile

Informație medicală cu scop educațional

Informațiile prezentate pe acest site au scop informativ și educațional și sunt bazate pe documentația oficială publicată de autoritățile competente. Conținutul este structurat pentru a facilita înțelegerea informațiilor despre medicamente, fără a înlocui recomandarea unui medic sau farmacist.

Informațiile provin din surse publice oficiale (precum ANMDMR, EMA și documentația aferentă) și reflectă datele disponibile la momentul publicării. Pentru cele mai recente actualizări, este recomandată consultarea sursei oficiale sau a unui profesionist din domeniul sănătății.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație. Orice decizie privind diagnosticul, tratamentul sau utilizarea unui medicament trebuie luată împreună cu un medic sau farmacist autorizat.