Epicocillin 500 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Prospect Epicocillin 500 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Producator: E.I.P.I.CO MED S.R.L.

Clasa ATC: antibiotice, peniciline cu spectru extins, codul ATC: J01CA01.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7707/2015/01-02 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Epicocillin 500 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un flacon conţine ampicilină 500 mg sub formă de ampicilină sare de sodiu.

Excipient cu efect cunoscut: sodiu.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Pulbere de culoare albă până la aproape albă.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Ampicilina este indicată pentru tratamentul infecţiilor cauzate de microorganisme sensibile la

ampicilină (vezi pct. 4.4 şi 5.1). În funcţie de necesităţi, ampicilina trebuie administrată după ce s-a

efectuat iniţial o acoperire cu spectru larg cu cefalosporine de generaţia a treia.

• Infecţii ale tractului respirator superior: nazofaringiene, epiglotite, faringite bacteriene;

• Infecţii ale tractului respirator inferior: bronşite acute, bronşite cronice acutizate, pneumonii

bacteriene;

• Infecţii ale urechii: otită medie acută;

• Infecţii ale sinusurilor: sinuzită acută;

• Infecţii uro-genitale: cistite, pielonefrite, uretrite acute gonococice, anexite, salpingite,

endometrite, parametrite, avort septic, febră puerperală, prostatite;

• Infecţii gastrointestinale: gastroenterite bacteriene, dizenterie, infecţii biliare, ca alternativă în

febra tifoidă şi paratifoidă;

• Alte infecţii cu germeni sensibili: septicemii, endocardite bacteriene, meningite bacteriene,

leptospiroză, listerioză, peritonite.

Este indicat a se folosi tratament injectabil pentru infecţii uşor severe şi severe şi pentru pacienţii

cărora nu li se poate administra tratament oral. Tratamentul oral se poate iniţia imediat ce este posibil.

Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale privind utilizarea corespunzătoare a medicamentelor

antibacteriene.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Doza de ampicilină depinde de vârsta pacientului, de greutate şi de funcţia renală, de

severitatea şi localizarea infecţiei şi de microorganismele patogene presupuse sau identificate.

Injectare intravenoasă sau intramusculară

Adulţi şi adolescenţi

500 mg administrate la interval de 4 până la 6 ore (în caz de infecţie severă doza zilnică

poate fi crescută până la 6 g).

Injectare sau perfuzare intravenoasă

Copii cu vârsta cuprinsă între 1 lună şi 12 ani

25-50 mg/kg (maxim 1 g) administrate la interval de 6 ore (în caz de infecţie severă doza

poate fi dublată)

Nou-născuţi cu vârsta cuprinsă între 21-28 zile

30 mg/kg administrate la interval de 6 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată)

Nou-născuţi cu vârsta cuprinsă între 7- 21 zile

30 mg/kg administrate la interval de 8 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată)

Nou-născuţi cu vârsta sub 7 zile

30 mg/kg administrate la interval de 12 ore (în caz de infecţie severă doza poate fi dublată).

Doze speciale şi recomandări de utilizare

Insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală, ajustarea dozei de ampicilină se face în funcţie de clearance-ul

creatininei:

• 30-60 ml/min: 2-4 g ampicilină pe zi (doza maximă este de 4 g ampicilină pe zi, administrată în 2

prize);

• 10-30 ml/min: 1 g ampicilină iniţial, ulterior 500 mg ampicilină la intervale de 12 ore;
• 10 ml/min: 1 g ampicilină iniţial, ulterior 500 mg ampicilină la intervale de 24 ore

Ca r‹egulă generală, în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală severă, nu trebuie depăşită o doză de 1 g

ampicilină în decurs de 8 ore.

Pentru administrarea intramusculară, trebuie respectată limita recomandată a volumului

injectat.

Durata tratamentului

Durata tratamentului depinde de evoluţia afecţiunii. Ca regulă generală, ampicilina se administrează

în interval de 7 – 10 zile, dar timp de cel puţin alte 2- 3 zile după ce simptomele s-au ameliorat.

Pentru tratamentul infecţiilor cu streptococ beta-hemolitic, se recomandă extinderea tratamentului

din motive de siguranţă la cel puţin 10 zile pentru a preveni complicaţiile ulterioare (de exemplu:

febră reumatică, glomerulonefrită).

Pentru instrucţiuni privind pregătirea în vederea administrării, vezi pct. 6.6.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la ampicilină, alte peniciline sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

Antecedente de reacţii severe de hipersensibilitate imediată (de exemplu: anafilaxie) la un alt

antibiotic beta-lactamic (de exemplu: cefalosporine, carbapeneme sau monobactami).

Datorită incidenţei crescute de reacţii adverse cutanate, ampicilina nu trebuie administrată la pacienţii

cu mononucleoză infecţioasă (febră glandulară), infecţie cu virus citomegalic sau leucemie limfatică.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Se recomandă prudenţă în administrare pentru a determina orice alt tip de reacţii de hipersensibilitate

preexistentă la penicilină sau la alte beta-lactamine, deoarece pacienţii hipersensibili la acestea pot

prezenta hipersensibilitate şi la ampicilină (hipersensibilitate încrucişată).

Înainte de iniţierea tratamentului cu ampicilină, trebuie investigate reacţiile anterioare de

hipersensitivitate la penicilină, cefalosporine şi alţi alergeni.

În cazul apariţiei unei reacţii adverse, tratamentul cu medicamentul respectiv trebuie întrerupt şi iniţiat

tratament adecvat.

Reacţiile anafilactice severe impun tratament de urgenţă cu epinefrină, oxigen, corticoterapie,

controlul funcţiei respiratorii, inclusiv intubare.

Trebuie avută în vedere posibilitatea proliferării bacteriilor rezistente sau fungilor în timpul

tratamentului de lungă durată. În astfel de cazuri, tratamentul cu ampicilină trebuie întrerupt şi instituit

tratament adecvat. În timpul tratamentului cu ampicilină, un procent mare de pacienţi cu

mononucleoză infecţioasă (cuprins între 43% şi 100%), manifestă o reacţie de tip erupţie cutanată

tranzitorie. În general, erupţia cutanată tranzitorie apare la 7-10 zile după începerea administrării orale

a ampicilinei şi nu dispare decât după maxim o săptămână de la întreruperea tratamentului. În cele mai

multe cazuri, erupţie cutanată tranzitorie maculopapuloasă, pruriginosă şi generalizată. De aceea, la

pacienţii cu mononucleoză infecţioasă nu se recomandă administrarea ampicilinei. Nu se cunoaşte

dacă aceşti pacienţi sunt cu adevărat alergici la ampicilină.

În absenţa unor dovezi clare de infecţie bacteriană prescrierea ampicilinei este puţin probabil să

constituie un beneficiu pentru pacient; în acelaşi timp, creşte riscul proliferării bacteriilor rezistente la

medicament.

Acest medicament conţine sodiu. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează o dietă cu

restricţie de sodiu.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Alopurinol

Administrarea alopurinolului în asociere cu ampicilina creşte riscul de apariţie a erupţiei cutanate

tranzitorii la pacienţii care urmează tratament cu aceste două medicamente, comparativ cu cei cărora li

se administrează numai ampicilină. Nu se cunoaşte dacă apariţia erupţiei cutanate tranzitorii în timpul

tratamentului cu ampicilină se datorează alopurinolului sau hiperuricemiei.

Aminoglicozide

În cazul pacienţilor cu afectarea funcţiei renale, administrarea în asociere a aminoglicozidelor cu

peniciline poate avea ca rezultat o scădere a concentraţiilor plasmatice a aminoglicozidelor.

Netilmicina şi piperacilina pot fi singura asociere eficace. La pacienţii cu funcţia renală normală, nu s-

a raportat nicio interacţiune semnificativă a aminoglicozidelor cu penicilinele sau carbapenemele după

administrarea în asociere pe cale intravenoasă.

Contraceptive orale

Ampicilina poate să scadă eficacitatea contraceptivelor orale. Ca urmare, se recomandă măsuri

suplimentare de contracepţie non-hormonală.

Alte forme de interacţiune

Teste de laborator

În cazuri rare, în cursul tratamentului cu ampicilină, testul Coombs poate fi fals-pozitiv (vezi pct. 4.4).

Metodele non-enzimatice pentru determinarea glicozuriei pot determina rezultate fals-pozitive. Din

acest motiv, în cursul tratamentului cu ampicilină, glicozuria trebuie determinată prin metode

enzimatice.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Nu există date privind administrarea ampicilinei la gravide . Ampicilina traversează bariera

fetoplacentară. Studiile efectuate la animal nu au evidenţiat efecte teratogene (vezi secţiunea 5.3).

Ca măsură de precauţie, ampicilina nu trebuie administrată în timpul sarcinii decât după evaluarea

raportului risc-beneficiu, în special în timpul primului trimestru de sarcină.

La om, ampicilina se excretă în lapte și poate determina reacții de hipersensibilizare la sugar; în acest

caz, trebuie avute în vedere întreruperea alăptării.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Ampicilina nu influenţează capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

În timpul tratamentului cu ampicilină s-au observat următoarele reacţii adverse care dispar spontan sau

după întreruperea tratamentului.

Reacţiile adverse sunt clasificate pe aparate, organe şi sisteme şi prezentate în funcţie de frecvenţă,

utilizând următoarea convenţie: foarte frecvente (≥ 1/10), frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10), mai puţin

frecvente (≥ 1/1000 şi ≤ 1/100), rare (≥ 1/10000 şi ≤ 1/1000), foarte rare (≤ 1/10000), cu frecvenţă

necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile). În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă,

reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Infecţii şi infestări

Mai puțin frecvente: utilizarea îndelungată şi dozele repetate pot determina suprainfecţii cu organisme

rezistente sau fungi. În cazul administrării orale şi mai puţin în cazul administrării injectabile, s-a

raportat apariţia colitei pseudomembranoase, legată de creşterea şi producerea unei toxine a

Clostridium difficile.

Tulburări hematologice şi limfatice

Mai puțin frecvente: anemie, trombocitopeniae, purpură trombocitopenică, eozinofilie, leucopenia şi

agranulocitoza

Aceste reacţii sunt de obicei reversibile la întreruperea tratamentului.

Tulburări ale sistemului imunitar

Erupţia cutanată tranzitorie şi urticaria au fost frecvent raportate.

Mai puțin frecvente:sindrom Lyell, sindrom Stevens Johnson, edem laringean, boala serului, vasculită

alergică.

Anafilaxia şi angioedemul sunt cele mai severe reacţii adverse şi au fost asociatew administrării

ampicilinei pe cale injectabilă.

Apariţia acestor reacţii adverse, impune întreruperea tratamentulului şi tratament de urgenţă cu

epinefrină, oxigen, corticoterapie.

Tulburări ale sistemului nervos

Mai puțin frecvente: cefalee, ameţeli, vertij.

Tulburări gastro-intestinale

Rare: stomatită, glosită, anorexie, greaţă, colorarea în negru a limbii, greaţă, vărsături, enterocolită,

colită pseudomembranoasă şi diaree. (Aceste reacţii sunt , în general, asociate cu formulările orale ale

medicamentului).

Tulburări hepato-biliare

Mai puțin frecvente: creştere tranzitorie a transaminazelor hepatice.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv

Foarte rare: artralgie.

Tulburări renale şi ale căilor urinare

Foarte rare: nefrită interstiţială (la doze foarte mari în administrarea intravenoasă).

Rare: cristalurie (la doze mari administrate intravenos).

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare

Frecvente: flebită în cazul administrării intravenoase. Aceasta poate fi evitată prin injectare lentă a

(între 2-4 minute).

Durere la locul injectării.

În injectării intravenoase rapide, pot să apară reacţii de intolerabilitate sub forma unei senzaţii de

căldură sau greaţă.

După administrarea intramusculară pot să apară durere şi induraţie la locul injectării.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului

naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

În caz de supradozaj cu aminopeniciline, în cazuri izolate pot apare: simptome urinare cum sunt

hematuria şi cristaluria, cistita hemoragică, nefrita interstiţială, oliguria, hiperkalemia şi/sau

insuficienţa renală. Aceste simptome sunt reversibile la întreruperea tratamentului.

Dacă concentraţia în lichidul cefalorahidian este mare, apar simptome neurologice (incluzând

convulsii).

În caz de supradozaj, este utilă monitorizarea cu atenţie a semnelor vitale şi este indicat tratament

simptomatic. Nu există antidot specific.

Ampicilina poate fi eliminată din circulaţie prin dializă.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antibiotice, peniciline cu spectru extins, codul ATC: J01CA01.

Ampicilina este un antibiotic beta-lactamic şi are un spectru de acţiune lărgit faţă de celelalte

peniciline, care cuprinde microorganisme Gram-pozitiv, microorganisme Gram-negativ, coci Gram-

negativi spirochete şi actinomicete. Dar datorită faptului că este o aminopenicilină cu un grup amino

ataşat structurii penicilinei, ampicilina are o capacitate mai mare de penetrare a membranei unor

microorganisme Gram-negativ.

Mecanism de acţiune

Mecanismul de acţiune al ampicilinei se bazează pe inhibarea sintezei peretelui celular bacterian (în

faza de creştere) prin blocarea proteinelor care leagă penicilinele (PBP), cum sunt transpeptidazele.

Aceasta are ca rezultat o acţiune bactericidă.

Relaţia farmacocinetică/farmacodinamică (FC/FD)

Eficacitatea depinde mai ales de perioada de timp în care concentraţia substanţei active din ampicilină

rămâne la valori superioare concentraţiei minime inhibitorii (CMI) de medicament ce inhibă creşterea

microorganismelor.

Mecanisme de instalare a rezistenţei

Rezistenţa la ampicilină poate fi generată de următoarele mecanisme:

• Inactivare prin intermediul beta-lactamazelor: ampicilina are o stabilitate scăzută faţă de beta-

lactamaze şi de aceea nu este activă asupra beta-lactamazelor bacteriene. Aproape toate tulpinile unor

specii bacteriene formează beta-lactamaze. De aceea, aceste specii sunt rezistente în mod natural la

ampicilină (de exemplu: Enterobacter cloacae, Klebsiella pneumoniae).

• Afinitatea redusă pentru ampicilină a proteinelor care leagă penicilinele: rezistenţa dobândită a

pneumococilor şi altor streptococi este cauzată de modificarea proteinelor care leagă penicilinele, ca

urmare a unei mutaţii. Cu toate acestea, stafilococii rezistenţi la meticilină (oxacilină) sunt rezistenţi

din cauza formării unei PBP suplimentare, cu afinitate redusă pentru ampicilină.

• Penetrarea insuficientă a ampicilinei prin membrana externă a bacteriilor gram-negative poate avea

ca rezultat inhibarea inadecvată a PBP-urilor.

• Ampicilina poate fi expulzată activ din celulă prin intermediul pompelor de eflux.

Există rezistenţă încrucişată parţială sau totală între ampicilină şi amoxicilină şi, într-o oarecare

măsură, între aceasta şi alte peniciline şi cefalosporine.

Valori critice

Valorile critice ale CMI pentru ampicilină sunt cele stabilite de Comitetul European privind Testarea

Sensibilităţii Antimicrobiene (EUCAST).

Microorganism Sensibil ≤ Rezistent ≥

Enterobacteriaceae ≤ 8 mg/l ≥ 8 mg/l

Enterococcus spp1. ≤ 4 mg/l ≥ 8 mg/l

Haemophilus influenzae ≤ 1 mg/l ≥ 1 mg/l

Staphlococcus spp2 ≤ 0,12 mg/l ≥ 0,12 mg/l

Streptococcus A, B, C G2 ≤ 0,25 mg/l ≥ 0,25 mg/l

Streptococcus pneumoniae ≤ 0,5 mg/l ≥ 2 mg/l

Alţi streptococi1 ≤ 0,5 mg/l ≥ 2 mg/l

Neisseria meningitidis ≤ 0,12 mg/l ≥ 1 mg/l

Anaerobi gram-negativi ≤ 0,5 mg/l ≥ 2 mg/l

Anaerobi gram-pozitivi ≤ 4 mg/l ≥ 8 mg/l

Valori-limită care nu sunt legate de specie ≤ 2 mg/l ≥ 8 mg/l

Listeria monocytogenes ≤ 1 mg/l ≥ 1 mg/l

În cazul endocarditei, consultaţi ghidurile naţionale sau internaţionale pentru valorile critice.

Valorile critice sunt bazate pe valorile critice de sensibilitate la benzilpenicilină.

Sensibilitate

Prevalenţa rezistenţei dobândite poate varia pe criterii geografice şi temporale pentru anumite specii,

informaţiile privind rezistenţa la antibiotice pe plan local fiind deosebit de utile în special în cazul

tratării infecţiilor severe. Dacă prevalenţa rezistenţei este de aşa natură încât utilitatea antibioticului

este discutabilă în cel puţin unele tipuri de infecţii, trebuie solicitată opinia experţilor, după caz.

Specii sensibile în mod obişnuit

Microorganisme aerobe Gram-pozitiv

Enterococcus faecalis

Staphylococcus aureus (sensibil la metcilină) Streptococcus agalactiae

Streptococcus pneumoniae (incl. tulpini cu rezistenţă intermediară la penicilină

Streptococcus pyogenes

Streptococii din grupa „Viridans”^

Microorganisme anaerobe Bacteroides fragilis° Fusobacterium nucleatum°

Alte microorganisme

Gardnerella vaginalis°

Speciile în cazul cărora rezistenţa dobândită ar putea reprezenta o problemă

Microorganisme aerobe Gram-pozitiv

+ +

Enterococcus faecium Staphylococcus aureus Staphylococcus epidermidis Staphylococcus

+ +

haemolyticus Staphylococcus hominis ∋

Microorganisme aerobe Gram-negative

Escherichia coli

Haemophilus influenzae

Klebsiella oxytoca

∞

Moraxella catarrhalis

Neisseria gonorrhoeae

Proteus mirabilis

Proteus vulgaris

Microorganisme anaerobe

Prevotella spp.

Organisme cu rezistenţă naturală

Microorganisme aerobe Gram-pozitiv

Staphylococcus aureus (rezistent la meticilină)

Microorganisme aerobe Gram-negative

Acinetobacter baumannii Citrobacter freundii

Enterobacter cloacae

Klebsiella pneumoniae Morganella morganii Pseudomonas aeruginosa Serratia marcescens

Stenotrophomonas maltophilia

Microorganisme anaerobe

Bacteroides spp.

Alte microorganisme Chlamydia spp. Chlamydophila spp. Legionella pneumophila Mycoplasma spp.

Ureaplasma urealyticum

° Când a fost publicat tabelul, nu au existat date disponibile actualizate. În literatura iniţială, în

lucrările standard şi în recomandările terapeutice se presupune existenţa sensibilităţii.

+

Rata de rezistenţă este de peste 50% în cel puţin o regiune.

^Denumire colectivă pentru un grup eterogen din specia Streptococcus. Rata de rezistenţă poate varia

în funcţie de specia de Streptococcus în cauză.

∞

Nu sunt disponibile date recente; în studii (mai vechi de 5 ani) proporţia de

tulpini rezistente este de ≥ 10%.

Rata de rezistenţă este < 10% la pacienţii trataţi ambulatoriu.

∋

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

După administrarea intramusculară, concentraţia plasmatică maximă este de aproximativ 7-14

micrograme/ml şi este atinsă după 1 oră.

După administrarea intravenoasă timp de 20 de minute a unei doze unice de 2 g de ampicilină la un

adult sănătos, concentraţia plasmatică este în medie de 47.6, 23.3, 10.8 şi respectiv 3.7 mcg/ml la 30

de minute, 1 oră, 2 ore şi 4 ore după perfuzare.

Medicamentul difuzează rapid în ţesuturile şi fluidele oganismului, inclusiv în exsudatele inflamatorii.

Concentraţiile atinse la nivelul lichidului cefalorahidian sunt terapeutic active doar dacă inflamaţia

meningeală este prezentă.

Distribuţie

Ampicilina este larg distribuită şi se ating concentraţii terapeutice în lichidul pleural, lichidul de ascită

şi intraarticular. Traversează bariera fetoplacentară şi se excretă în cantităţi mici în laptele matern. În

lichidul cefalo-rahidian trece o cantitate mică în condiţiile unui meninge inflamat. Aproximativ 20%

este legată de proteinele plasmatice, iar timpul de înjumătăţire plasmatică este de aproximativ 1-1.5

ore, care la nou-născuţi, vârstnici şi la pacienţii cu afectare renală este prelungit; în afecţiunile renale

severe timpul de înjumătăţire poate atinge 7-20 de ore.

Legarea de proteinele plasmatice este în proporţie mică (aproximativ 15%). La pacienţii cu funcţie

hepatică normală, ampicilina atinge concentraţii biliare mari. Excreţia este predominant renală. Timpul

de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 1-2 ore. O mare parte din doza administrată

(aproximativ 70%) se regăseşte în urină sub formă activă.

Ampicilina este eliminată prin hemodializă, dar nu şi prin dializa peritoneală.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Toxicitate acută

După administrare orală la şoarece, DL a fost de 15,2 g ampicilină/kg şi de 6 g ampicilină/kg după

administrare intravenoasă. Valoarea DL după administrare orală şi intraperitoneală la şobolan au fost

de 10 g ampicilină/kg şi, respectiv 2 g ampicilină/kg.

Toxicitate cronică

După administrarea la şobolan a unor doze de 100 mg ampicilină/kg şi zi sau 500 mg ampicilină/kg şi

zi timp de 12 săptămâni, respectiv 5 zile, iar la câine de 250 mg ampicilină/kg timp de 4 săptămâni, cu

excepţia unor pierderiprin materii fecale la câine în primele zile, nu a fost demonstrată apariţia

niciunei anomalii privind creşterea în greutate, aportul alimentar, parametrii sanguini şi urinari, şi nici

afectarea diferitelor organe si sisteme.

Tratamentul îndelungat cu ampicilină la iepure determină creşterea volumului nuclear şi a tubilor

renali, creştere dependentă de doză, fără a exista semne de afectare celulară.

Teratogenitate

După administrarea intraperitoneală a 2,8 – 3 g ampicilină/kg timp de 10 – 15 zile la femele de şobolan

gestante, puii au avut o rată a mortalităţii uşor crescută; au fost observate cazuri izolate de anomalii

structurale şi/sau funcţionale la nivelul extremităţilor.

Toleranţa locală a ţesuturilor

După injectarea subcutanată sau intramusculară a unei doze de 0,1 ml soluţie ampicilină 10% la

şobolan, nu au fost descrise leziuni tisulare.

La cobai, după 24 ore de la administrarea intramusculară a 0,1 ml soluţie ampicilină 5% sau după

administrarea intradermică a 0,05 ml soluţie ampicilină 1%, au fost evidenţiate în studiile histologice,

fenomene inflamatorii uşoare (eritem, edem). La iepure, administrarea intradermică (ureche) sau

subconjunctivală a soluţiilor de ampicilină 5% sau 10% a determinat eritem si edem. Administrarea

intramusculară a 500 mg ampicilină la câine timp de 5 zile nu a determinat durere locală.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nu conţine excipienţi.

6.2 Incompatibilităţi

Soluţia injectabilă de ampicilină nu se amestecă cu preparate de sânge, hidrolizate proteice, emulsii

lipidice destinate introducerii intravenoase; nu se amestecă cu antibiotice aminoglicozidice în aceeaşi

seringă, deoarece se inactivează reciproc.

6.3 Perioada de valabilitate

După ambalare pentru comercializare: 3 ani

Pentru soluţia reconstituită/diluată: A se utiliza imediat

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

A nu se păstra la frigider sau congela.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, închis cu dop din cauciuc brombutilic şi sigilat cu capsă din

aluminiu prevăzută cu disc de culoare verde deschis.

Cutie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, închis cu dop din cauciuc brombutilic şi sigilat cu capsă din

aluminiu prevăzută cu disc de culoare verde deschis.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Prepararea soluţiei în vederea administrării intramusculare

Se adaugă 2 ml apă distilată pentru preparate injectabile în flacoanele de 500 mg şi se agită bine..

Prepararea soluţiei în vederea administrării intravenoase

Soluţia se obţine dizolvând conţinutul unui flacon în 5 ml apă pentru preparate injectabile şi se

injectează lent i.v. timp de 3-5 minute.

Administrarea rapidă poate determina apariţia convulsiilor.

Pentru perfuzare intravenoasă

Soluţia preparată anterior se adaugă într-o pungă de perfuzie cu soluţie izotonă de clorură de sodiu şi

se perfuzează timp de 15-20 minute.

În ambele cazuri este necesară agitarea energică a flaconului, până ce pulberea este complet dizolvată.

Soluția reconstituită se poate utiliza în decurs de 2 ore după preparare, cu toate acestea, se recomandă

să se utilizeze imediat.

Studiile de stabilitate pentru ampicilină pentru diferite concentrații și solvenți au arătat că

medicamentul pierde cam 10% din activitate la temperatura camerei după cum urmează:

Temperatura camerei (25° C)

Solvent Concentrație Perioada de stabilitate

clorură de sodiu 0,9% (9 mg/ml) Până la 30 mg/ml 8 ore

soluţia de glucoză 5% (50 mg/ml) 10- 20 mg/ml 1 oră

clorură de sodiu 0,45 % şi glucoză 5% Până la 2 mg/ml 2 ore

Soluție Ringer lactat Până la 30 mg/ml 8 ore

Informații importante

Numai soluțiile listate mai sus trebuie utilizate pentru perfuzare.

Concentrațiile trebuie să se încadreze în intervalul specificat.

Concentrația, viteza și volumul de perfuzare trebuie ajustate astfel încât doza totală de ampicilină să

fie administrată înainte ca stabilitatea medicamentului în soluția de reconstituire să se piardă.

Durata perfuzării trebuie sa fie de cel puțin 30 minute.

Numai soluțiile reconstituite clare trebuie administrate.

Orice produs neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

E.I.P.I.CO MED S.R.L.

B-dul Unirii nr. 6, Bl. 8C sc. 1, ap. 9, Sector 4, Bucureşti,

România

8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

7707/2015/01-02

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Mai 2014

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Mai 2014