Prospect Endoxan 500 mg pulbere pentru soluţie perfuzabilă/injectabilă
Producator: BAXTER ONCOLOGY GmbH
Clasa ATC: antineoplazice, agenţi alchilanti, analogi ai derivaţilor de azot din muştar,
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 9092/2016/01 Anexa 2
9093/2016/01
9094/2016/01 Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Endoxan 200 mg pulbere pentru soluţie perfuzabilă/injectabilă
Endoxan 500 mg pulbere pentru soluţie perfuzabilă/injectabilă
Endoxan 1 g pulbere pentru soluţie perfuzabilă/injectabilă
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Endoxan 200 mg
Un flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă/injectabilă conţine ciclofosfamidă 200 mg sub formă de
ciclofosfamidă monohidrat.
Endoxan 500 mg
Un flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă/injectabilă conţine ciclofosfamidă 500 mg sub formă de
ciclofosfamidă monohidrat.
Endoxan 1 g
Un flacon cu pulbere pentru soluţie perfuzabilă/injectabilă conţine ciclofosfamidă 1000 mg sub formă de
ciclofosfamidă monohidrat .
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru soluţie perfuzabilă/injectabilă
Pulbere cristalină de culoare albă până la aproape albă.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Endoxan se utilizează în polichimioterapie sau ca monoterapie:
Leucemii:
Leucemii acute sau cronice limfoide şi mieloide
Limfoame maligne:
Boala Hodgkin, limfoame nonhodgkiniene, plasmocitom.
Tumori maligne solide cu sau fără metastaze:
Cancer ovarian, cancer testicular, cancer mamar, carcinom pulmonar cu celule mici, neuroblastom, sarcom
Ewing.
Boli autoimune progresive:
Artrită reumatoidă, artropatie psoriazică, lupus eritematos sistemic, sclerodermie, vasculite sistemice (de
exemplu, cu sindrom nefrotic), anumite tipuri de glomerulonefrite (de exemplu, cu sindrom nefrotic),
miastenia gravis, anemie hemolitică autoimună, boala aglutininelor la rece.
Tratament imunosupresor în transplante de organ.
4.2 Doze şi mod de administrare
Endoxan trebuie utilizat numai în cadrul unităţilor specializate în administrarea chimioterapiei citotoxice şi
numai sub supravegherea unui medic cu experienţă în administrarea chimioterapiei antineoplazice (vezi pct.
6.6).
Doze
Endoxan trebuie administrat numai de medici cu experienţă.
Dozele trebuie adaptate individual pentru fiecare pacient.
Dacă nu este prescris într-un alt mod, dozele recomandate sunt următoarele:
- pentru tratamentul continuu la adulţi şi copii: 3 – 6 mg ciclofosfamidă anhidră/kg pe zi (echivalent cu 120-
240 mg ciclofosfamidă anhidră/m2)
- pentru tratamentul intermitent: 10-15 mg ciclofosfamidă anhidră/kg, echivalent cu 400-600 mg
ciclofosfamidă anhidră/m2) la intervale de 2 până la 5 zile
- pentru tratamentul intermitent cu doze mari: de exemplu 20-40 mg ciclofosfamidă anhidră/kg (echivalent
cu 800 până la 1600 mg ciclofosfamidă anhidră/m2) sau cu doze mai mari (de exemplu pentru pregătire
anterior transplantului de măduvă osoasă) la intervale de 21-28 zile
Recomandări pentru reducerea dozelor la pacienţii cu mielosupresie:
Leucocite (/μl) Trombocite (/μl) Doze
> 4000 > 100000 100% din doza recomandată
4000-2500 100000-50000 50% din doza recomandată
< 2500 < 50000 Doza se ajustează până la normalizarea valorilor sau
până la luarea unei decizii specifice
Recomandări pentru ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă hepatică şi renală:
Insuficienţa hepatică sau renală severă necesită reducerea dozelor. Se recomandă o reducere cu 25% pentru o
bilirubinemie de 3,1-5 mg/100 ml şi de 50% pentru o rată a filtrării glomerulare sub 10 ml/minut.
Ciclofosfamida este dializabilă.
Durata tratamentului şi intervalele dintre cure vor depinde de indicaţii, schema de tratament aplicată, starea
generală a pacientului, valorile parametrilor de laborator şi hemogramei.
Mod de administrare
Prepararea soluţiei perfuzabile/injectabile
Pentru prepararea soluţiei perfuzabile/injectabile, se adaugă la substanţa uscată (pulberea pentru soluţie
perfuzabilă/injectabilă) cantitatea corespunzătoare de solvent (ser fiziologic):
Endoxan 200 mg 500 mg 1000 mg
Solvent 10 ml 25 ml 50 ml
Substanţa se dizolvă rapid dacă flaconul se agită energic după adăugarea solventului. Dacă substanţa nu se
dizolvă imediat şi complet, se recomandă să se aştepte câteva minute.
Soluţia se administrează pe cale intravenoasă, preferabil în perfuzie. Pentru perfuziile de scurtă durată,
soluţia preparată de Endoxan se adaugă în soluţie Ringer, ser fiziologic sau glucoză, până la un volum total
de 500 ml.
Durata perfuziei poate varia între 30 minute şi 2 ore, în funcţie de volum.
Dozele recomandate mai sus se aplică în principal, în tratamentul cu ciclofosfamidă ca monoterapie. În
asociere cu alte citostatice cu toxicitate similară, poate fi necesară reducerea dozelor sau prelungirea
intervalelor dintre cure.
Manipularea şi prepararea Endoxan trebuie să fie întotdeauna în concordanţă cu măsurile de siguranţă
utilizate pentru manipularea medicamentelor citotoxice (vezi pct.6.6).
Atenţie!
Dacă soluţia de ciclofosfamidă este administrată necorespunzător, prin injectare paravenoasă, nu există de
obicei riscul de leziuni tisulare, întrucât acestea sunt improbabile înainte ca ciclofosfamida să devină
bioactivă la nivel hepatic. Cu toate acestea, dacă se produce administrarea paravenoasă, perfuzia trebuie
oprită imediat şi substanţa se aspiră pe canulă, zona se irigă cu ser fiziologic şi extremitatea se imobilizează.
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la ciclofosfamidă (vezi pct.4.8).
Pacienţi cu deteriorare severă a funcţiei măduvei osoase (în special la pacienţii care au făcut pretratament cu
medicamente citotoxice mielosupresive sau radioterapie) (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8);
Pacienţi diagnosticaţi cu cistită şi obstrucţie a tractului urinar (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8);
Pacienţi cu infecţii active; infecţiile acute sunt contraindicate pentru folosirea ciclofosfamidei deoarece sunt
cunoscute efectele mielosupresive ale ciclofosfamidei, care cresc riscul de infecţii acute, putând deveni
ameninţătoare de viaţă şi chiar letale (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8);
Sarcina şi alăptarea, vezi pct. 4.6.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tulburări hematologice şi limfatice/Tulburări vasculare/Tulburări al sistemului imunitar
La toţi pacienţii trataţi cu Endoxan trebuie monitorizată frecvent hemograma completă.
Înainte de fiecare administrare şi la intervale adecvate (la nevoie zilnic) este necesar să se verifice numărul
de: leucocite (WBC), trombocite (Pt) şi hemoglobina (Hb).
Controlul numărului de leucocite trebuie efectuat cu regularitate în cursul tratamentului: la intervale de 5-7
zile la începutul tratamentului şi la fiecare 2 zile dacă numărul de leucocite scade sub 3000/mm3(vezi pct.
4.2).
Endoxan nu trebuie administrat la pacienţii cu un număr de leucocite sub 2500/µl şi/sau cu număr de
trombocite sub 50 000/µl, dacă nu este absolut necesar.
În situaţii de febră neutropenică şi/sau leucopenie trebuie administrate profilactic antibiotice şi/sau
antimicotice.
La pacienţii cu insuficienţă renală sau care au efectuat anterior chimioterapie şi/sau radioterapie, este de
aşteptat să apară mielosupresie severă.
Se impune verificarea periodică a prezenţei eritrocitelor în sedimentul urinar.
Tulburări ale sistemului imunitar
Este necesară supravegherea atentă a pacienţilor cu imunitate scăzută (de exemplu, în caz de diabet zaharat,
tulburări cronice hepatice sau renale). Au fost raportate infecții severe și uneori fatale, sepsis și șoc septic, ca
urmare a imunosupresiei.
Similar oricărui citostatic, terapia cu Endoxan trebuie utilizată cu atenţie la pacienţii debilitaţi sau vârstnici şi
la cei trataţi anterior prin radioterapie.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Înainte de începerea tratamentului, trebuie exclusă sau corectată orice obstrucţie a tractului urinar, cistită,
infecţie, dezechilibru electrolitic. Hidratarea adecvată poate reduce marcant frecvenţa sau severitatea
toxicităţii de vezica urinară. Este important ca pacienţii să urineze la intervale regulate.
De asemenea, tratamentul cu UROMITEXAN (DCI: mesna) poate fi utilizat concomitent cu Endoxan pentru
a reduce efectele toxice asupra vezicii urinare. Dacă se utilizează mesna (Uromitexan) pentru reducerea
toxicităţii uroteliale trebuie evitată golirea frecventă a vezicii urinare.
Dacă în timpul tratamentului cu Endoxan apare o cistită cu hematurie microscopică sau macroscopică,
terapia cu Endoxan trebuie întreruptă până la normalizare.
Pacienţii care suferă deja de insuficienţă renală și cei cu infecții ale tractului urinar trebuie ţinuţi atent sub
observaţie (vezi de asemenea pct. 4.2).
Tulburări cardiace
Există dovezi că efectul cardiotoxic al Endoxan poate fi crescut la pacienţii trataţi anterior prin radioterapie
în zona cardiacă şi/sau în cazul utilizării concomitente cu antracicline sau pentostatin. În acest context,
pacienţilor cu antecedente de boală cardiacă li se recomandă precauţii speciale şi un control regulat al
electroliţilor.
Tulburări respiratorii
Toxicitatea pulmonară acută a fost raportată după administrarea unei singure doze de ciclofosfamidă.
Tulburări gastro-intestinale
Trebuie administrate profilactic antiemetice, pentru a reduce severitatea stărilor de greaţă şi a vărsăturilor.
Alcoolul poate accentua stările de greaţă şi vărsăturile induse de Endoxan; prin urmare, consumul de băuturi
alcoolice trebuie evitat în timpul tratamentului cu Endoxan.
Pentru a reduce apariţia stomatitelor trebuie acordată o atenţie deosebită igienei orale.
Tulburări hepatobiliare
Administrarea la pacienţi cu afecţiuni hepatice, necesită evaluarea stării de sănătate în mod individual înainte
ca tratamentul sa fie iniţiat. Se recomandă monitorizarea atentă a acestor pacienţi (vezi de asemenea pct. 4.2).
Abuzul de alcool favorizează dezvoltarea disfuncţiilor hepatice.
Tulburări ale aparatului genital şi sânului/ Afecţiuni congenitale familiale şi genetice
Endoxan are potenţial mutagenic şi efect genotoxic. Tratamentul cu Endoxan poate produce anomalii ale
genotipului, atât la bărbaţi, cât şi la femei. De aceea, în timpul tratamentului cu Endoxan şi timp de 6 luni de
la întreruperea acestuia, femeile nu trebuie să rămână gravide, iar bărbaţii nu trebuie să conceapă copii. În
această perioadă de timp, pacienţii (bărbaţi şi femei) activi sexual trebuie să utilizeze metode eficace de
contracepţie.
Tratamentul aplicat bărbaţilor poate creşte riscul infertilităţii ireversibile: aceştia trebuie informaţi în legătură
cu posibilitatea conservării spermei, înaintea începerii tratamentului.
Investigaţii diagnostice
La pacienţii cu diabet zaharat trebuie verificat periodic nivelul glicemiei pentru a ajusta din timp tratamentul
antidiabetic (vezi de asemenea pct. 4.5).
Afecțiuni ale pielii și anexelor pielii
Alopecie
Alopecia a fost raportată mai frecvent la utilizarea dozelor crescute. Alopecia poate progresa spre calviţie.
Este de aşteptat ca părul să crescă la loc după tratament sau chiar în timpul tratamentului, însă poate fi diferit
ca textură sau culoare.
Ciclofosfamida poate afecta procesul de vindecare a rănilor.
Administrare paravenoasă
Efectul citostatic al ciclofosfamidei apare după activarea acesteia, care are loc în principal în ficat. De aceea,
riscul apariţiei leziunilor ca urmare a administrării paravenoase accidentale este mic.
În cazul administrării paravenoase accidentale a ciclofosfamidei, perfuzia trebuie oprită imediat, soluţia
extravazată trebuie aspirată cu canula şi trebuie luate alte măsuri adecvate.
Tulburări metabolice
Utilizarea la pacienţii cu adrenalectomie
Pacienţii cu insuficienţă a glandelor suprarenale pot necesita o doză mai mare de substituţie a corticoizilor
atunci când sunt expuşi la toxicitate indusă de citostatice, inclusiv ciclofosfamidă.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Administrarea concomitentă sau ulterioară a altor substanţe sau tratamente ce pot creşte probabilitatea sau
severitatea reacţiilor adverse (prin interacţiuni farmacodinamice sau farmacocinetice) impune o evaluare
individuală atentă a beneficului aşteptat şi a riscurilor.
Pacienţii trataţi cu asemenea asocieri trebuie monitorizaţi îndeaproape în vederea semnelor de toxicitate,
pentru a permite intervenţia din timp. Pacienţii trataţi cu ciclofosfamidă şi agenţi care reduc nivelul său de
activare trebuie monitorizaţi pentru o potenţială diminuare a eficacităţii şi necesitatea ajustării dozelor.
Efectul hipoglicemiant al sulfonilureelor poate fi accentuat, precum şi efectul mielosupresor atunci când se
administrează concomitent alopurinol sau hidroclorotiazidă.
Tratamentul anterior sau concomitent cu fenobarbital, fenitoină, carbamazepină, benzodiazepine,
rifampicină, corticosteroizi sau cloralhidrat implică posibilitatea efectului inductor la nivelul enzimelor
microzomale hepatice.
Antibioticele fluorochinolonice (cum ar fi: ciprofloxacina) administrate înainte de tratamentul cu Endoxan
(mai ales în cazul pregătirii dinaintea transplantului de măduvă osoasă) pot reduce eficacitatea
ciclofosfamidei şi astfel recidivarea bolii de bază.
Deoarece ciclofosfamida are efecte imunosupresive, este de aşteptat ca pacientul să dovedească un răspuns
diminuat la orice vaccinare; administrarea de vaccinuri cu virusuri vii poate fi însoţită de infecţia indusă de
vaccin.
Dacă se utilizează concomitent miorelaxante depolarizante (de exemplu, succinilcolină halogenat), poate
apare apnee prelungită, datorită reducerii concentraţiei pseudocolinesterazei.
Administrarea concomitentă de cloramfenicol determină prelungirea timpului de înjumătăţire plasmatică al
ciclofosfamidei şi metabolizarea lentă a acesteia.
Tratamentul cu antracicline, pentostatin sau trastuzumab poate creşte potenţialul cardiotoxic al
ciclofosfamidei.
De asemenea, intensificarea efectului cardiotoxic poate apare şi după radioterapia regiunii cardiace.
Administrarea concomitentă de indometacin trebuie efectuată cu mare grijă deoarece a fost raportat un caz de
intoxicaţie acută cu apă.
Deoarece în grapefruit se găseşte un compus care poate inhiba activarea ciclofosfamidei şi, prin urmare,
eficacitatea sa, pacientul nu trebuie să consume grapefruit sau să bea suc de grapefruit în perioada
tratamentului cu Endoxan.
La animale cu tumori, s-a observat o activitate antitumorală redusă la administrarea concomitentă a
etanolului (alcoolului) şi a a dozelor scăzute de ciclofosfamidă.
Raportări izolate au sugerat un risc mai mare de toxicitate pulmonară (pneumonii, fibroze alvolare) în cazul
pacienţilor aflaţi sub tratament citotoxic cu ciclofosfamidă şi G-CSF (factorul de stimulare a coloniilor
formatoare de granulocite) sau GM-CSF(factorul de stimulare a coloniilor formatoare de granulocite şi
macrofage).
După administrarea ciclofosfamidei urmată de azathioprină, în cazul a trei pacienţi, s-a observat o posibilă
interacţiune cu azathioprina manifestată prin necroze hepatice. Antifungicele azolice (fluconazolul,
itraconazolul) sunt cunoscute ca fiind inhibitori ai enzimelor citocromului P450 implicate în metabolizarea
ciclofosfamidei.
Pacienţii care primesc doze mari de ciclofosfamidă în mai puţin de 24 de ore după tratamentul cu doze mari
de busulfan pot avea un clearance mai scăzut şi un timp de înjumătăţire mai lung al ciclofosfamidei. Acest
lucru poate duce la incidenţa crescută a bolii obstructive venoase şi a mucozitelor.
Concentraţia plasmatică a ciclosporinei a fost mai mică la pacienţii cărora li s-a administrat o combinaţie de
ciclofosfamidă şi ciclosporină decât la pacienţii care fost trataţi numai cu ciclosporină. Interacţiunea poate
conduce la creşterea incidenţei rejetului de grefă în cazul transplantului.
Administrarea dozelor mari de ciclofosfamidă şi citarabină în aceeaşi zi, într-un interval foarte scurt,
potenţează cardiotoxicitatea prin cumularea cardiotoxicităţii fiecărei substanţe active în parte.
Interacţiunile farmacocinetice dintre ondansetron şi ciclofosfamidă (în doze mari) au dus la scăderea ariei de
sub curba concentraţiei plasmatice în funcţie de timp (ASC) pentru ciclofosfamidă.
S-a raportat o inhibare intensă a bioactivării ciclofosfamidei de către thiotepa atunci când aceasta a fost
administrată în doze terapeutice mari cu o oră înainte de ciclofosfamidă. Schema de administrare şi
succesiunea acestor două medicamente poate fi de importanţă critică.
Alte substanţe care întârzie activarea ciclofosfamidei includ: aprepitant, bupropion, cloramfenicol, prasugrel,
sulfonamide.
Poate avea loc o creştere a concentraţiilor metaboliţilor citotoxici în cazul utilizării de cimetidină, disulfiram,
gliceraldehidă, inhibitori de proteaze (pot creşte concentraţia metaboliţilor citotoxici).
La pacienţii care utilizează ciclofosfamidă, doxorubicină şi etopozid (CDE), terapiile bazate pe inhibitori de
proteaze au fost asociate cu o incidenţă mai mare a infecţiilor şi neutropeniei, comparativ cu terapiile cu
inhibitori non-nucleozidici de revers-transcriptază.
Utilizarea concomitentă sau ulterioară a ciclofosfamidei cu alte medicamente similar citotoxice poate
determina efecte toxice combinate (accentuate).
Hematotoxicitatea accentuată şi/sau imunosupresia pot reprezenta un efect combinat al ciclofosfamidei cu:
inhibitori ai ECA (pot induce leucopenie), natalizumab, paclitaxel (hematotoxicitate crescută), diuretice
tiazidice, clozapină.
Cardiotoxicitatea accentuată poate reprezenta un efect combinat al ciclofosfamidei cu antracicline,
pentostatină, radioterapie la nivelul regiunii cardiace, trastazumab. Utilizarea concomitentă a ciclofosfamidei
cu amiodaronă poate induce toxicitate pulmonară accentuată.
Nefrotoxicitatea accentuată poate reprezenta un efect combinat al ciclofosfamidei cu amfotericină B.
Asocierea ciclofosfamidei cu azathioprină implică risc crescut de hepatotoxicitate (necroză hepatică), iar cu
inhibitori de proteaze o incidenţă crescută de mucozită.
Alte interacţii
La animalele purtătoare de tumori a fost observată o activitate antitumorală redusă în timpul consumului de
etanol (alcool) concomitent cu administrarea orală de ciclofosfamidă în doze mici.
La unii pacienţi, alcoolul poate exacerba vărsăturile şi starea de greaţă induse de ciclofosfamidă.
La un pacient tratat cu ciclofosfamidă şi metronidazol a fost raportată encefalopatie acută. Relaţia cauzală nu
este clară. În cadrul studiilor la animale, asocierea de ciclofosfamidă şi metronidazol a fost corelată cu o
toxicitate crescută a ciclofosfamidei.
Utilizarea tamoxifenului în asociere cu chimioterapii poate creşte riscul de complicaţii tromboembolice.
Interacţiuni care afectează farmacocinetica şi/sau activitatea altor medicamente
Metabolizarea ciclofosfamidei de către izoenzima CYP2B6 poate inhiba metabolizarea bupropionului.
La pacienţii care utilizează warfarină împreună cu ciclofosfamidă a fost raportată atât potenţarea, cât şi
diminuarea efectului warfarinei.
S-a observat că terapiile citotoxice diminuează absorbţia intestinală a digoxinei şi a comprimatelor de β-
acetildigoxină.
Este de aşteptat ca efectele imunosupresoare ale ciclofosfamidei să diminueze răspunsul la vaccinări.
Utilizarea vaccinurilor vii poate duce la infecţii induse de vaccinuri.
S-a observat că terapiile citotoxice diminuează absorbţia intestinală a verapamilului administrat pe cale orală.
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcină
Ciclofosfamida este contraindicată în sarcină (vezi pct. 4.3).
Ciclofosfamida trece bariera placentară. Tratamentul cu ciclofosfamidă are efect genotoxic şi poate produce
leziuni fetale atunci când este administrat femeilor gravide. Este recomandat ca, atât femeile cât şi bărbaţii,
să aştepte cel puţin 6 -12 luni de la întreruperea tratamentului cu ciclofosfamidă până la conceperea unui
copil.
La copiii a căror mame au fost tratate cu ciclofosfamidă în timpul primului trimestru de sarcină, s-au
observat malformaţii. Cu toate acestea, au fost raportate cazuri de copii fără malformaţii, ale căror mame au
fost expuse la ciclofosfamidă în primul trimestru.
Expunerea in utero la ciclofosfamidă poate cauza avort, întârziere în dezvoltarea fetală şi efecte fetotoxice
manifestate la nou-născut, inclusiv leucopenie, anemie, pancitopenie, hipoplazie medulară severă şi
gastroenterită.
Datele provenite din studiile la animale sugerează că riscul crescut de pierdere a sarcinii şi malformaţiile pot
persista după întreruperea tratamentului cu ciclofosfamidă, atâta timp cât persistă ovocitele expuse la
ciclofosfamidă în timpul maturării.
Dacă ciclofosfamida este utilizată în timpul sarcinii, sau dacă pacienta rămâne gravidă în timpul
tratamentului cu acest medicament, pacienta trebuie informată în legătură cu pericolul asupra fătului.
Alăptare
Ciclofosfamida se excretă în laptele uman. La copiii alăptaţi de femei tratate cu ciclofosfamidă au fost
raportate neutropenie, trombocitopenie, concentraţii scăzute ale hemoglobinei şi diaree. Femeile nu trebuie
să alăpteze în timpul tratamentului cu ciclofosfamidă.
Fertilitate
Ciclofosfamida interferează cu ovogeneza şi spermatogeneza. Poate cauza sterilitate la ambele sexe.
Instalarea sterilităţii pare a fi dependentă de doza de ciclofosfamidă, de durata tratamentului şi de statusul
funcţiei gonadelor la momentul tratamentului.
Paciente de sex feminin
Amenoreea temporară sau permanentă, asociată cu o scădere a secreţiei de estrogen şi o creştere a secreţiei
de gonadotropine, apare la o proporţie semnificativă din femeile tratate cu ciclofosfamidă.
În mod special în cazul femeilor mai în vârstă, amenoreea poate fi permanentă.
Oligomenoreea a fost de asemenea raportată ca find asociată utilizării ciclofosfamidei.
În general, fetele tratate cu ciclofosfamidă în timpul prepubertăţii dezvoltă caractere sexuale secundare în
mod normal şi au menstre regulate. Fetele tratate cu ciclofosfamidă, care şi-au menţinut funcţia ovariană
după încetarea tratamentului, au un risc crescut de menopauză prematură (încetarea menstrelor înaintea
vârstei de 40 de ani).
Pacienţi de sex masculin
Bărbaţii trataţi cu ciclofosfamidă pot prezenta oligospermie sau azoospermie, asociate în mod normal cu
hipersecreţie de gonadotropine şi secreţie normală de testosteron. La aceşti pacienţi, potenţa sexuală şi
libidoul nu sunt afectate în general.
Băieţii trataţi cu ciclofosfamidă în timpul prepubertăţii pot dezvolta caractere sexuale secundare în mod
normal, însă pot avea oligospermie sau azoospermie.
Poate apărea un anumit grad de atrofie testiculară.
Azoospermia indusă de ciclofosfamidă este reversibilă la unii pacienţi, deşi această reversie poate avea loc la
mai mulţi ani de la încetarea terapiei.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Pacienţii aflaţi sub tratament cu ciclofosfamidă pot manifesta reacţii adverse (inclusiv ameţeli, vedere în
ceaţă, tulburări vizuale) care pot afecta capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Decizia de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje trebuie luată după caz.
4.8 Reacţii adverse
Frecvenţa reacţiilor adverse se bazează pe următoarea clasificare: Foarte frecvente (≥1/10), Frecvente
(≥1/100-<1/10), Mai puţin frecvente (≥1/1000-<1/100), Rare (≥1/10000-<1/1000), Foarte rare (<1/10000),
Cu frecvenţă necunoscută (reacţii adverse raportate în cadrul experienţei de după punerea pe piaţă).
Clasificarea Foarte Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare
pe aparate, frecvente ≥1/ 100 şi frecvente ≥1/ 10 000 şi > 1/ 10 000, cu
sisteme ≥1/ 10 <1/ 10 ≥1/ 1000 şi <1/ 1000 frecvenţă
organe <1/ 100 necunoscută
Infecţii şi Infecţii Pneumonie Şoc septic
infestări Septicemie
Tumori Tumori Sindrom de liză
benigne, secundare tumorală
maligne si Cancer de
nespecificate vezică urinară
(incluzând Sindrom
chisturi şi mielodisplastic
polipi) Cancer de tract
urinar
Leucemie acută
Tulburări Mielosupresie Febră Trombocitopen Sindrom
hematologice Leucopenie neutropenică ie hemolitic –
şi limfatice Neutropenie Anemie uremic
Coagulare
diseminată
intravasculară
Limfopenie
Tulburări Imunosupresie Reacţii de tip Şoc anafilactic
ale anafilactoid
sistemului Reacţii de
imunitar hipersensibilita
te
Tulburări Disfuncţii Tulburare Sindrom de
endocrine ovulatorii ovulatorie secreţie
Nivele scăzute ireversibilă inadecvată de
de hormoni hormon
sexuali antidiuretic
feminini (SIADH)
Tulburări Anorexie Deshidratare Retenţie de apă
metabolice şi Hiponatremie
de nutriţie Modificări ale
glicemiei
(creşteri sau
scăderi)
Tulburări Confuzie
psihice
Tulburări Senzaţie de Convulsii
ale ameţeală Parestezie
sistemului Afectarea
nervos gustului
Encefalopatie
hepatică
Neurotoxicitate
Tulburări Înceţoşarea Afectarea
oculare vederii vederii
Conjunctivite şi
edem al ochiului
asociat cu
hipersensibilitat
e
Hiperlacrimaţie
Tulburări Cardiomiopatie Aritmie Fibrilaţie atrială
cardiace Insuficienţă Aritmie Fibrilaţie
cardiacă ventriculară ventriculară
Tahicardie Aritmie Angină
supraventricula pectorală
ră Infarct
miocardic
Stop cardiac
Miocardite
Pericardite
Efuziune
pericardică
Şoc cardiogenic
Tulburări Înroşirea pielii Hemoragii Tromboembolis
vasculare m
Modificări ale
tensiunii
arteriale
Embolism
pulmonar
Tromboză
venoasă
Vasculită
Ischemie
periferică
Tulburări Bronhospasm
respiratorii, Dispnee
toracice şi Tuse
mediastinale Pneumonie
interstiţială
Pneumonii
Fibroze
pulmonare
interstiţiale
cronice
Edem pulmonar
toxic
Efuziune
pleurală
Insuficienţă
respiratorie
Sindrom de
detresă
respiratorie
acută (SDRA)
Afecţiuni
pulmonare
nespecifice
Hipoxie
Hipertensiune
pulmonară
Boală veno-
ocluzivă
pulmonară
Tuse
Congestie
nazală
Rinoree
Durere
orofaringiană
Tulburări Greaţă Diaree Ascită
gastro- Vărsături Stomatite Ulceraţii
intestinale Constipaţie Colite
Durere hemoragice
abdominală Pancreatite
acute
Hemoragie
gastrointestinală
Colită
Enterită
Tiflită
Inflamaţia
glandelor
parotide
Tulburări Afecţiuni ale Boala veno-
hepatobiliar funcţiei ocluzivă a
e ficatului ficatului
Hepatite Hepatomegalie
Icter
Activarea
virusului
hepatitic
Colestază
Ascită
Afecţiuni Alopecie Calviţie Erupţie Sindromul
cutanate şi cutanată Stevens –
ale ţesutului Dermatite Johnson
subcutanat Inflamaţii Necroliză
cutanate epidermică
toxică
Reacţii cutanate
severe
Decolorarea
palmelor,
unghiilor,
tălpilor
Prurit inflamator
Eritem în zona
iradiată
Eritrodizestezie
palmo-plantară
Dermatită post-
iradiere
Eritem
Urticarie
vezicule
edem facial
Hiperhidroză
Tulburări Rabdomioliză
musculo- Spasme
scheletice şi musculare
ale ţesutului Sclerodermie
conjunctiv Mialgie
Artralgie
Tulburări Cistite Cistite Hemoragie
renale şi ale Hematurie hemoragice suburetrală
căilor microscopică Hematurie Edem al
urinare macroscopică peretelui vezical
Inflamaţie
intersţitială,
fibroză şi
scleroză
vezicală
Insuficienţă
renală
Afecţiune renală
Creşterea
creatininemiei
Necroză
tubulară
Nefropatie
toxică
Uretrită
hemoragică
Cistită
ulcerativă
Contractură
vezicală
Diabet insipid
nefrogen
Celule epiteliale
vezicale atipice
Concentraţii
serice crescute
ale azot uric
Condiţii în Travaliu
legătură cu prematur
sarcina,
perioada
puerperală şi
perinatală
Tulburări Afecţiuni ale Azoospermie Infertilitate
ale spermatogenez persistentă Insuficienţă
aparatului ei Oligospermie ovariană
genital şi Disfuncţii persistentă Oligomenoree
sânului ovulatorii Atrofie
Amenoree testiculară
Nivele scăzute Nivele crescute
ale hormonilor ale
sexuali gonadotropinelo
feminini r
Afecţiuni Moarte
congenitale, intrauterină
familiale şi Malformaţii
genetice fetale
Întârziere în
dezvoltarea
fetală
Toxicitate fetală
(inclusiv
mielosupresie/g
astroenterită)
Tulburări Febră Sindrom Dureri toracice Cefalee
generale şi la pseudogripal Artralgii
nivelul Astenie Reacţii locale şi
locului de Oboseală la nivelul
administrare Slăbiciune locului de
Disconfort administrare, de
general exemplu, flebite
Mucozite Insuficienţă
multiplă de
organ
Edem
Sindrom
pseudogripal
Deteriorare
fizică generală
Investigaţii Modificări ale Creşteri ale Creştere
diagnostice EKG valorilor ponderală
Valori scăzute enzimelor Scăderi ale
ale fracţiei de hepatice: tensiunii
ejecţie a ASAT arteriale
ventriculului ALAT Creşteri ale
stâng GGT valorilor
Valori crescute Fosfataza creatininei
ale LDH alcalină
Valori crescute Creşteri ale
ale proteinei C- valorilor
reactive bilirubinei
Leziuni, Dermatite
intoxicaţii şi recurente de
complicaţii iradiere
legate de
procedurile
de utilizare
Infecţii şi infestări/Tulburări generale/Investigaţii diagnostice
Frecvent, leziunile severe de la nivelul măduvei osoase pot conduce la febră neutropenică şi infecţii
secundare, cum ar fi pneumonie cu tendinţă spre septicemie (infecţii care pun în pericol viaţa), rareori cu
rezultat letal. Reacţiile infecţioase sunt indicate de valori crescute ale proteinei C reactive, febră, etc. Se
poate produce reactivarea infecţiilor latente. Reactivarea a fost raportată în cazul infecţiilor cu diferite
bacterii, virusuri, protozoare şi paraziţi.
Tumori benigne, maligne şi nespecificate (incluzând chisturi şi polipi)
La fel ca orice tratament citotoxic, terapia cu Endoxan are rareori drept consecinţă riscul apariţiei de
tumori secundare şi a precursorilor acestora, ca sechele tardive. Riscul de a dezvolta cancer de tract urinar şi
modificări mielodisplazice cu potenţial evolutiv către leucemie este crescut. Alte neoplazii raportate la
utilizarea ciclofosfamidei sunt limfomul, neoplasmul tiroidian şi sarcoamele. În unele cazuri, tumorile
secundare au apărut la mai mulţi ani după tratamentul cu ciclofosfamidă.
Studiile la animale au arătat că riscul cancerului vezical poate fi redus semnificativ prin administrarea
corespunzătoare de UROMITEXAN (DCI: mesna).
S-a raportat foarte rar sindromul lizei tumorale provenite din răspunsul rapid al tumorilor mari sensibile la
chimioterapie.
Neoplaziile au fost de asemenea raportate după expunerea in utero la ciclofosfamidă.
Tulburări hematologice şi limfatice/Tulburări vasculare/Tulburări ale sistemului imunitar
În funcţie de doza administrată, poate să apară foarte frecvent mielosupresie de diverse grade,
însoţită de leucopenie, neutropenie, trombocitopenie asociată cu un risc foarte crescut de evenimente
hemoragice şi anemie.
Valoarea minimă a leucocitelor şi trombocitelor este atinsă de obicei în săptămânile 1 şi 2 de tratament.
Măduva osoasă se reface relativ repede şi analizele hematologice revin în parametrii normali de regulă în
aproximativ 20 de zile.
Anemia se dezvoltă, de obicei, numai după mai multe cicluri de tratament. O mielosupresie mai severă este
de aşteptat la pacienţii pretrataţi cu chimioterapie şi/sau radioterapie şi la cei cu afectare renală.
Acţiunea imunosupresivă, utilă pentru indicaţiile terapeutice specifice (vezi pct. 4.1) poate duce la
complicaţii asociate cu stări de imunodepresie, ca de exemplu apariţia infecţiilor (inclusiv reactivarea sau
agravarea unor infecţii preexistente).
Există o incidenţa mică a unor complicaţii cum ar fi: tromboembolie şi ischemie periferică, coagulare
intravasculară diseminată (CID), sau sindrom uremic hemolitic (SUH) care pot fi de asemenea induse de
boala de bază, dar pot să apară cu o frecvenţă crescută în cursul chimioterapiei cu Endoxan.
Tulburări gastro-intestinale
Reacţiile adverse gastro-intestinale, cum sunt greaţa şi vărsăturile, sunt reacţii adverse foarte
frecvente dependente de doză. Formele moderate sau severe apar la aproximativ 50% din pacienţi. Diareea,
constipaţia, inflamaţiile mucoaselor (mucozite), variind de la stomatită la ulceraţii, apar rareori. Au existat
raportări foarte rare privind cazuri de hemoragie gastro-intestinală şi colită hemoragică.
În cazuri rare, poate să apară deshidratarea cauzată de vărsături şi diaree.
Foarte rar pot apărea pancreatite severe.
S-au raportat, în cazuri rare, dureri abdominale asociate cu afecţiuni gastro-intestinale.
Tulburări ale sistemului nervos
Rareori, sunt descrise atacuri de ameţeală. S-au raportat efecte adverse neurotoxice cum ar fi:
parestezie, neuropatie periferică, polineuropatie, dar şi dureri neuropatice sau afectarea gustului, convulsii.
Tulburări oculare
S-a raportat rar vedere înceţoşată tranzitor şi, foarte rar, afectarea vederii.
Tulburări renale şi ale căilor urinare/ Investigaţii diagnostice
Vezica urinară:
După excreţia în urină, metaboliţii ciclofosfamidei determină modificări la nivelul tractului urinar şi, în mod
special, la nivelul vezicii urinare. Cistita hemoragică, hematuria microscopică şi macroscopică sunt cele mai
frecvente complicaţii dependente de doză ale tratamentului cu Endoxan, impunând întreruperea
tratamentului. Cistita apare foarte frecvent şi în general este iniţial abacteriană, putând urma colonizarea
bacteriană secundară. Au fost raportate cazuri foarte rare de cistită hemoragică cu sfârşit letal. De asemenea,
au fost observate foarte rar edemul peretelui vezical, hemoragii suburetrale, inflamaţie interstiţială cu fibroză
la nivelul peretelui vezical şi potenţial de apariţie a sclerozei. Pot apărea de asemenea ulceraţii/necroză a
vezicii urinare, fibroză/contractură şi neoplazii secundare. Poate fi necesară cistectomia.
Rinichi:
Afecţiunile renale sunt reacţii adverse foarte rare.
Insuficienţa renală acută sau cronică, nefropatia toxică, disfuncţii renale tubulare pot să apară în special la
pacienţii cu un istoric al funcţiei renale reduse. În cazuri foarte rare, aceasta poate progresa spre insuficienţă
renală. Toate aceste efecte adverse presupun o scădere a valorilor creatininei sau a azotului ureic sanguin
(BUN), îndeosebi după administrarea dozelor mari de Endoxan.
Tulburări hepatobiliare/Investigaţii diagnostice
Tulburările funcţiei hepatice si hepatita au fost rareori raportate, fiind reflectate de o creştere a valorilor
testelor funcţiei hepatice şi a enzimelor hepatice (ALAT, ASAT, GGT, fosfataza alcalină şi bilirubina).
În contextul bilirubinei crescute cu colestază, cazurile de icter au fost raportate foarte rar.
S-a raportat mai puţin frecvent creşterea neobişnuită a valorilor lactat dehidrogenazei plasmatice (LDH)
datorită afectării funcţiei hepatice cauzată de chimioterapice, inclusiv de Endoxan. Totuşi, acestea pot rezulta
şi din degradarea celulelor în tumorile maligne. Prin urmare, nu poate fi clar atribuită tratamentului cu
Endoxan.
Boala veno-ocluzivă (BVO) este observată la aproximativ 15 până la 50% dintre pacienţii trataţi cu doze
mari de Endoxan în asociere cu busulfan sau iradiere corporală totală în timpul transplantului alogen de
măduvă osoasă. Pe de altă parte, boala veno-ocluzivă este numai, rareori observată la pacienţii cu anemie
aplastică trataţi cu doze mari de Endoxan în monoterapie. Sindromul apare tipic la 1-3 săptămâni post-
transplant şi este caracterizat prin creştere ponderală bruscă, hepatomegalie, ascită, hiperbilirubinemie şi
hipertensiune portală. De asemenea, se poate dezvolta foarte rar encefalopatia hepatică.
Factorii de risc cunoscuţi, care predispun un pacient la dezvoltarea bolii veno-ocluzive, sunt tulburările
preexistente ale funcţiei hepatice, iradiere anterioară a abdomenului, tratamentul cu medicamente
hepatotoxice concomitent cu doze mari de chimioterapice, în special când busulfanul este un element al
terapiei de condiţionare.
În situaţii rare, s-a raportat activarea virusului hepatitic preexistent.
Tulburări cardiace
Cardiotoxicitatea indusă de Endoxan se manifestă printr-o varietate de efecte cardiace de la
modificări minore la nivelul tensiunii arteriale, modificări de EKG şi aritmii până la cardiomiopatii
secundare cu scăderea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng (FEVS) şi insuficienţă cardiacă, rareori cu
rezultat fatal.
Simptomele clinice ale cardiotoxicităţii Endoxanului se manifestă prin: dureri toracice şi crize de angină
pectorală. S-au raportat, în cazuri rare, aritmii ventriculare şi supraventriculare. În timpul terapiei cu
Endoxan, pot să apară fibrilaţii atriale sau ventriculare şi stop cardiac.
Rareori au fost raportate: miocardite, pericardite şi infarct miocardic.
Efectul cardiotoxic este intensificat după administrarea unor doze mari de Endoxan (120-240 mg/kg corp)
şi/sau de combinaţia cu alte medicamente cardiotoxice, cum ar fi antraciclinele sau pentostatinul.
Mai mult, există dovezi că efectul cardiotoxic poate fi crescut la pacienţii pretrataţi prin radioterapie în
regiunea cardiacă sau la pacienţii vârstnici.
Tulburări ale sistemului imunitar/ Tulburări vasculare (Reacţii de hipersensibilitate)
Mai puţin frecvent pot apărea reacţii de hipersensibilitate, însoţite rareori de erupţie cutanată; de
asemenea pot să apară febră (foarte frevent), senzaţie de răceală (frecvent), tahicardie (mai puţin frecvent),
brohospasm, dispnee, edem, bufeuri de căldură şi scăderi ale tensiunii arteriale (foarte rar).
Simptome similare conjunctivitei şi edeme ale ochiului asociate cu reacţii de hipersensibilitate pot să apară
foarte rar.
În cazuri foarte rare, reacţiile anafilactoide pot duce la şoc anafilactic.
Au fost raportate posibile reacţii de sensibilitate încrucişată la alţi agenţi alchilanţi.
Date privind efectele imunosupresive ale Endoxanului se găsesc în secţiunea legată de tulburări
hematologice şi limfatice.
Tulburări endocrine/Tulburări metabolice şi de nutriţie
Foarte rar s-a observat SIADH (sindromul de secreţie inadecvată a hormonului
antidiuretic/sindromul Schwartz-Bartter) cu hiponatremie, retenţie hidrică şi simptomele asociate (stare de
confuzie, crampe).
Mai puţin frecvent, s-au observat tulburări ovulatorii (vezi de asemenea tulburări ale aparatului
genital).
Au fost raportate: mai puţin frecvent anorexie, rareori deshidratare, foarte rar retenţie hidrică şi hiponatremie.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Tratamentul cu Endoxan poate induce în cazuri rare slăbiciune musculară şi poate fi, de asemenea,
un factor favorizant în dezvoltarea rabdomiolizei.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Un efect foarte frecvent este alopecia putându-se ajunge chiar la calviţie. În general, fenomenul este
reversibil după întreruperea tratamentului cu Endoxan.
De asemenea, au fost raportate foarte rar cazuri de decolorare cutanată (depigmentare) a palmelor, unghiilor
şi tălpilor.
Rareori, pot sa apară dermatite sub formă de inflamaţii ale tegumentelor şi mucoaselor.
Au fost raportate cazuri foarte rare de reacţii tegumentare severe, de exemplu: sindromul Stevens-Johnson,
necroliză epidermoidă toxică şi sindromul de eritrodisestezie palmo-plantară.
După radioterapie urmată de tratament cu Endoxan s-au raportat foarte rar: reacţii inflamatorii pruriginoase,
eritem în zona iradiată (dermatite recurente de iradiere).
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
De obicei, simptomele afecţiunilor respiratorii sunt manifestate prin: hipoxie, bronhospasm, dispnee
sau tuse. Foarte rar, pot să apară pneumonia sau pneumonie interstiţială cu evoluţie spre fibroză pulmonară
interstiţială cronică.
Un debut tardiv al fibrozelor pulmonare poate fi ireversibil şi poate avea un rezultat fatal. Foarte rar, poate să
apară boala pulmonară veno-ocluzivă, uneori ca o complicaţie a fibrozelor pulmonare.
Au fost raportate cazuri foarte rare de edem pulmonar toxic, hipertensiune pulmonară, embolism pulmonar,
efuziune pleurală.
Există raportări foarte rare de sindrom de detresă respiratorie şi insuficienţă respiratorie cu rezultat letal în
terapia cu Endoxan.
Deşi incidenţa toxicităţii pulmonare asociată ciclofosfamidei este mică, prognosticul pentru pacienţii afectaţi
este slab. Debutul întârziat al pneumonitei (după mai mult de 6 luni de la iniţierea tratamentului cu
ciclofosfamidă) pare a fi asociat cu o mortalitate deosebit de mare. Pneumonita poate apărea chiar la mai
mulţi ani după tratamentul cu ciclofosfamidă.
Tulburări ale aparatului genital/Tulburări endocrine
Datorită mecanismului său de acţiune ca agent alchilant, ciclofosfamida produce mai puţin frecvent
afectarea spermatogenezei (rareori ireversibilă), ducând rareori la azoospermie sau oligospermie persistentă.
Au fost observate mai puţin frecvent tulburările de ovulaţie, care sunt rareori ireversibile. Au fost raportate
mai puţin frecvent amenoree şi nivele scăzute ale hormonilor sexuali feminini.
Datele experimentale obţinute la animale demonstrează că expunerea ovocitelor la ciclofosfamidă în timpul
dezvoltării foliculare poate determina o rată scăzută a implantărilor şi a sarcinilor viabile şi un risc crescut de
malformaţii. Acest efect trebuie avut în vedere în cazul intenţiei de fertilizare sau în cazul sarcinii apărute
după terapia cu ciclofosfamidă. Durata exactă a dezvoltării foliculare la om nu este cunoscută, însă poate fi
mai mare de 12 luni. Femeile şi bărbaţii activi din punct de vedere sexual trebuie să utilizeze metode
contraceptive eficace în acest interval.
Tulburări generale
În timpul tratamentului cu Endoxan, apare foarte frecvent febră în contextul neutropeniei şi asociată
cu infecţii sau în contextul reacţiilor de hipersensibilitate. Foarte rar, s-a observat febră din cauze
necunoscute.
Stări astenice de oboseală, slăbiciune, senzaţie de disconfort general etc. sunt complicaţii frecvente care apar
la pacienţii bolnavi de cancer. Asemenea tratamentului cu alte citotostatice, Endoxan poate intensifica aceste
simptome.
În cazuri foarte rare, s-au raportat afecţiuni dureroase, de exemplu: cefalee, artralgie.
Rareori, efectele adverse implică mai mult decât un sistem de organe (de exemplu: sindromul de deprimare
respiratorie acută, insuficienţă cardiacă şi şoc septic) care poate duce la insuficienţa multiplă de organe cu
rezultat letal.
În situaţii foarte rare, poate surveni decesul datorită reacţiilor adverse (vezi Clasificarea pe aparate, sisteme,
organe).
Totuși, progresia bolii maligne de bază poate ea însăşi să fie cauza decesului sau poate contribui la deces.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul
sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de
raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a
Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Deoarece nu există niciun antidot specific pentru ciclofosfamidă, se recomandă prudenţă maximă la fiecare
utilizare. Ciclofosfamida este dializabilă. De aceea, hemodializa rapidă este indicată în tratamentul oricărei
intoxicaţii sau supradozaj accidental sau cu intenţie de suicid. A fost calculat un clearance de dializă de 78
ml/min, pe baza concentraţiei ciclofosfamidei nemetabolizate din dializat (clearance-ul renal normal este de
aproximativ 5-11 ml/min).
Un al doilea grup de studiu a raportat o valoare de 194 ml/min. După 6 ore de dializă, 72% din doza de
ciclofosfamidă administrată a fost regăsită în dializat. În caz de supradozaj, dintre diferitele reacţii adverse
este de aşteptat mielosupresia, în special cu leucopenie. Severitatea şi durata mielosupresiei depind de
mărimea supradozei. Sunt necesare controale frecvente ale hemoleucogramei şi monitorizarea pacientului.
Dacă apare neutropenia, trebuie administrată profilaxia antiinfecţioasă, şi infecţiile trebuie tratate
corespunzător cu antibiotice. Dacă se dezvoltă trombocitopenia, trebuie asigurată terapia de substituţie, în
funcţie de necesităţi. Este esenţială profilaxia cistitei cu mesna, pentru evitarea oricăror efecte urotoxice.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antineoplazice, agenţi alchilanti, analogi ai derivaţilor de azot din muştar,
codul ATC: L01AA01
Ciclofosfamida este un citostatic din grupul oxazafoforinelor şi este înrudită chimic cu derivaţii de azot din
muştar. Ciclofosfamida este inactivă in vitro şi este activată de enzimele microzomale hepatice la 4-
hidroxiciclofosfamidă, care se află în echilibru cu tautomerul său, aldofosfamida. Acţiunea citotoxică a
ciclofosfamidei se bazează pe interacţiunea dintre metaboliţii săi alchilanţi şi ADN. Alchilarea duce la
rupturi şi formarea de legături între lanţurile de ADN şi creează legături încrucişate între proteinele lanţului
ADN. În ciclul celular, faza G2 este întârziată. Acţiunea citotoxică nu este specifică pentru faza ciclului
celular, ci pentru întreg ciclul.
Nu poate fi exclusă rezistenţa încrucişată, în special cu citostatice înrudite structural, cum este ifosfamida,
precum şi cu alţi agenţi alchilanţi.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Ciclofosfamida se absoarbe aproape complet din tractul gastro-intestinal. La om, după administrarea
intravenoasă a unei doze unice de ciclofosfamidă marcată cu 14-C, concentraţiile plasmatice ale
ciclofosfamidei şi metaboliţilor săi ating concentraţia serică maximă în 4-6 ore de la administrare şi scad
profund în următoarele 24 de ore, deşi pot persista concentraţii plasmatice decelabile până la 72 ore.
Compusul parental se leagă în proporţie mică la proteinele plasmatice, însă metaboliţii activi sunt legaţi la
proteine în proporţie semnificativă. Medicamentul are o distribuţie largă şi trece bariera hemato-encefalică şi
bariera placentară, fiind detectabil în lichidul de ascită.
Ciclofosfamida este inactivă in vitro, fiind activată in vivo.
Timpul mediu de înjumătăţire prin eliminare al ciclofosfamidei este de 7 ore la adulţi şi 4 ore la copii.
Ciclofosfamida şi metaboliţii săi se excretă în principal pe cale renală.
Concentraţiile plasmatice după administrarea unor doze pe cale orală sau i.v. sunt similare.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Toxicitate acută
În comparaţie cu alte citostatice, toxicitatea acută a ciclofosfamidei este relativ mică. Acest lucru a fost
dovedit în experimente la şoarece, cobai, iepure şi câine. După o injecţie i.v. unică, LD50 la şobolan a fost de
aproximativ 160 mg/kg, la şoarece şi cobai de 400 mg/kg, la iepure de 130 mg/kg şi la câine de 40 mg/kg.
Toxicitate cronică
Administrarea cronică de doze toxice a determinat leziuni hepatice manifestate ca degenerescenţă grasă
urmată de necroză. Mucoasa intestinală nu a fost afectată. Pragul de hepatotoxicitate la iepure a fost de 100
mg/kg şi la câine de 10 mg/kg.
În experimentele la animale, ciclofosfamida şi metaboliţii săi au prezentat efecte mutagene, carcinogene şi
teratogene.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Nu conține excipienți.
6.2 Incompatibilităţi
Soluţiile care conţin alcool benzilic pot reduce stabilitatea ciclofosfamidei.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
Soluţia injectabilă/perfuzabilă:
Stabilitatea fizică şi chimică a soluţiei perfuzabile a fost demonstrată pentru o perioadă de 24 de ore la
temperaturi de 2°C până la 8°C.
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25˚C, în ambalajul original.
Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului reconstituit, vezi pct. 6.3.
În timpul transportului sau păstrării produsului, variaţiile de temperatură pot produce lichefierea conţinutului.
Flacoanele care conţin pulberea lichefiată se pot diferenţia uşor de cele cu conţinutul intact: pulberea
lichefiată apare sub forma unui lichid vâscos, incolor sau gălbui. Nu trebuie utilizate flacoanele cu un
conţinut lichefiat.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Endoxan 200 mg
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, tip III sau I, cu capacitatea de 20 ml, închis cu un dop din cauciuc
bromobutilic și sigilat cu capsă flip-off din aluminiu, prevăzută cu disc din polipropilenă, lăcuită, de culoare
albastră; flaconul conține pulbere pentru soluţie perfuzabilă/injectabilă.
Endoxan 500 mg
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, tip III sau I, cu capacitatea de 50 ml, închis cu un dop din cauciuc
bromobutilic și sigilat cu capsă flip-off din aluminiu, prevăzută cu disc din polipropilenă, lăcuită, de culoare
roșie; flaconul conține pulbere pentru soluţie perfuzabilă/injectabilă.
Endoxan 1 g
Cutie cu un flacon din sticlă incoloră, tip III sau I, cu capacitatea de 75 ml, închis cu un dop din cauciuc
bromobutilic și sigilat cu capsă flip-off din aluminiu, prevăzută cu disc din polipropilenă, lăcuită, de culoare
gri; flaconul conține pulbere pentru soluţie perfuzabilă/injectabilă.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Endoxan este un medicament citotoxic şi, la fel ca în cazul altor compuşi cu potenţial toxic, manipularea
Endoxan trebuie să se facă cu precauţie.
Prepararea soluţiilor injectabile a medicamentelor citotoxice şi administrarea Endoxan trebuie făcută de către
personal calificat de specialitate într-un spaţiu special amenajat care să cunoască medicamentele utilizate şi
să le utilizeze în condiţii de siguranţă a mediului şi, în particular, a persoanelor care manipulează
medicamentele.
Se recomandă utilizarea de mănuşi, ochelari şi îmbrăcăminte de protecţie. În cazul în care soluţia de
Endoxan intră în contact cu pielea sau ochii, spălaţi imediat zona afectată cu apă din abundenţă şi săpun. În
cazul împrăştierii soluţiei se iau masuri de izolare a zonei afectate, limitând împrăştierea soluţiei prin
acoperirea cu material absorbant.
Toate obiectele folosite pentru constituire, administrare sau curăţare, inclusiv mănuşile, materialele
absorbante trebuie colectate în saci din polietilenă pentru a fi incinerate la temperatură mare (1100°C, timp
de cel puţin 1 secundă).
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
BAXTER ONCOLOGY GmbH
Kantstraβe 2, 33790 Halle,
Germania
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
9092/2016/01
9093/2016/01
9094/2016/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Iunie 2016
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Iunie 2016
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro .