DIPROPHOS suspensie injectabilă

Prospect DIPROPHOS suspensie injectabilă

Producator: ORGANON BIOSCIENCES S.R.L.

Clasa ATC: corticosteroizi de uz sistemic, glucocorticoizi, cod ATC: H02AB01.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 9844/2017/01-02 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

DIPROPHOS suspensie injectabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Fiecare ml suspensie injectabilă conţine betametazonă 5 mg sub formă de dipropionat de

betametazonă 6,43 mg şi betametazonă 2 mg sub formă de fosfat sodic de betametazonă 2,63 mg.

Excipienţi cu efect cunoscut: p-Hidroxibenzoat de metil (E 218) 1,30 mg/ml, p-Hidroxibenzoat de

propil (E 216) 0,20 mg/ml, alcool benzilic 9 mg/ml.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Suspensie injectabilă

Suspensie de culoare albă până la aproape albă.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Diprophos este indicat în tratamentul diverselor afecţiuni acute şi cronice care răspund la tratamentul

cu corticosteroizi. Tratamentul cu hormoni corticosteroizi este un adjuvant, nu un înlocuitor al

tratamentului convenţional.

Afecţiuni musculo-scheletice şi ale ţesuturilor moi: poliartrită reumatoidă, osteoartrită, bursită,

spondilită anchilozantă, epicondilită, radiculită, coccidinie, sciatică, lumbago, torticolis, chist

ganglionar, exostoză, fasceită.

Afecţiuni alergice: astm bronşic cronic (inclusiv tratament adjuvant pentru status astmaticus), febra

fânului, edem angioneurotic, bronşită alergică, rinită alergică sezonieră sau perenă, reacţii provocate

de medicamente, boala serului, înţepături de insecte.

Afecţiuni dermatologice: dermatită atopică (eczemă numulară), neurodermatită (lichen simplu

circumscris), dermatită de contact, dermatită solară severă, urticarie, lichen plan hipertrofic,

necrobioză lipoidică diabetică, alopecia areata, lupus eritematos discoid, psoriazis, cheloid, pemfigus,

dermatită herpetiformă, acnee chistică.

Colagenoze: lupus eritematos diseminat, sclerodermie, dermatomiozită, periarterită nodoasă.

Afecţiuni neoplazice: ca tratament paliativ al leucemiilor şi limfoamelor la adulţi; leucemie acută la

copii.

Alte afecţiuni: sindrom adrenogenital, colită ulcerativă, ileită regională, sprue, afecţiuni pediatrice

(bursită sub heloma durum, hallux rigidus, digiti quinti varus), afecţiuni care necesită injecţii

subconjunctivale, discrazii sanguine care răspund la tratamentul cu corticosteroizi, nefrită şi sindrom

nefrotic.

Diprophos suspensie poate fi administrat în tratamentul insuficienţei corticosuprarenaliene primare sau

secundare, dar, dacă este necesar, trebuie asigurat şi un aport de mineralocorticosteroizi.

Se recomandă ca Diprophos suspensie să se administreze: (1) intramuscular, în cazul afecţiunilor care

răspund la acţiunea corticosteroizilor sistemici; (2) direct, în ţesuturile moi afectate, în situaţiile care

impun aceasta; (3) intraarticular și periarticular, în cazul artritelor; (4) intralezional, în diversele

afecţiuni dermatologice şi (5) local, în anumite afecţiuni inflamatorii şi chistice ale piciorului.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Dozele sunt variabile şi trebuie individualizate în funcţie de afecţiune, de severitatea acesteia şi de

răspunsul pacientului.

Doza iniţială trebuie menţinută sau ajustată până în momentul în care se observă apariţia unui răspuns

satisfăcător. Dacă într-un interval de timp rezonabil nu se obţine un răspuns clinic satisfăcător,

tratamentul cu Diprophos suspensie se va întrerupe, fiind necesară instituirea unui alt tratament

adecvat.

Mod de administrare

Administrare sistemică

În terapia sistemică, tratamentul se începe cu 1 – 2 ml, în majoritatea afecţiunilor şi se repetă, dacă

este necesar. Administrarea se face prin injectare intramusculară (i.m.) profundă în regiunea fesieră.

Dozajul şi frecvenţa administrării depind de severitatea afecţiunii şi de răspunsul terapeutic. În

afecţiuni severe, cum este lupus eritematos sau status astmaticus, care au fost rezolvate prin proceduri

adecvate de resuscitare, poate fi necesară o doză iniţială de 2 ml.

O mare diversitate de afecţiuni dermatologice răspund în mod eficient la administrarea intramusculară

a 1 ml Diprophos suspensie, repetată în funcţie de răspunsul terapeutic.

În cazul tulburărilor de la nivelul tractului respirator, s-a semnalat ameliorarea simptomelor bolii la

câteva ore de la administrarea intramusculară a medicamentului Diprophos suspensie. Prin

administrarea unei doze de 1 – 2 ml se obţine controlul eficient al simptomelor în cazul unor afecţiuni,

cum sunt: astmul bronşic, febra fânului, bronşita alergică şi rinita alergică.

În tratamentul bursitelor acute sau cronice, se obţin rezultate foarte bune prin administrarea

intramusculară a unei doze de 1 – 2 ml Diprophos suspensie, repetată dacă este necesar.

Administrare locală

Utilizarea în asociere cu un anestezic local este rareori necesară. Dacă însă se doreşte administrarea în

asociere cu un anestezic local, Diprophos suspensie poate fi amestecat (în seringă) cu clorhidrat de

procaină sau lidocaină 1% sau 2%, utilizând formule care nu conţin parabeni. Pot fi folosite şi

anestezice locale similare. Trebuie evitate anestezicele care conţin metilparaben, propilparaben, fenol

etc. Se extrage mai intâi din fiolă în seringă doza necesară de Diprophos suspensie. Apoi, se extrage

anestezicul local, seringa agitându-se scurt şi energic.

În bursita acută subdeltoidiană, subacromială, olecraniană şi prepatelară, administrarea intrabursală a

1 – 2 ml Diprophos suspensie, poate conduce, în decurs de câteva ore, la ameliorarea durerilor şi la

restabilirea întregii game de mişcări. De îndată ce simptomele acute sunt controlate, bursita cronică

poate fi tratată prin administrarea unor doze mici de Diprophos suspensie. În cazul unor afecţiuni acute

cum sunt tenosinovita, tendinita şi peritendinita, o injecţie de Diprophos suspensie ar trebui să

amelioreze simptomele bolii. În formele cronice ale acestor afecţiuni, poate fi necesară repetarea

injecţiei, in funcţie de starea fiecărui pacient.

După administrarea intraarticulară a unei doze de 0,5 – 2 ml Diprophos suspensie, în decurs de două

până la patru ore, durerile şi rigiditatea asociate poliartritei reumatoide şi osteoartritei pot fi

ameliorate. Durata ameliorării, cu variaţii mari în ambele afecţiuni, este de patru sau mai multe

săptămâni în majoritatea cazurilor.

Administrarea intraarticulară a medicamentului Diprophos suspensie este bine tolerată în ţesuturile

articulare şi periarticulare. Dozele recomandate pentru administrare intraarticulară sunt, după cum

urmează: în articulaţiile mari (genunchi, şold, umăr), 1 – 2 ml, în articulaţii medii (cot, încheietura

mâinii, gleznă), 0,5 – 1 ml, iar în articulaţiile mici (picior, mână, torace), 0,25 – 0,5 ml.

Afecţiunile dermatologice pot răspunde la administrarea intralezională a medicamentului Diprophos

suspensie. Răspunsul unor leziuni care nu sunt tratate direct poate fi datorat unui efect sistemic slab al

medicamentului. În cazul tratamentului intralezional, se recomandă administrarea intradermică a unei

doze de 0,2 ml/cm2 de Diprophos suspensie, distribuită uniform, folosind o seringă de tuberculină şi

un ac de calibrul 26. Indiferent de numărul zonelor afectate, întreaga cantitate de Diprophos suspensie

administrată pe săptămână nu trebuie să depăşească 1 ml.

Diprophos suspensie poate fi folosit eficace în afecţiuni ale piciorului care răspund la tratamentul cu

corticosteroizi. Bursita localizată sub heloma durum poate fi controlată prin administrarea a două

injecţii succesive de 0,25 ml fiecare. În anumite afecţiuni, cum sunt hallux rigidus, digiti quinti varus

şi artrita gutoasă acută, ameliorarea se instalează rapid. În cazul majorităţii injecţiilor, este

recomandabilă utilizarea unei seringi de tuberculină şi a unui ac de calibrul 25.

Doze recomandate a fi administrate la intervale de aproximativ o săptămână: bursită localizată sub

heloma durum sau molle, 0,25 – 0,5 ml; bursită sub excrescenţa osoasă calcaneană, bursită localizată

deasupra hallux rigidus, 0,5 ml; bursită deasupra digiti quinti varus, 0,5 ml; chist sinovial, 0,25 – 0,5

ml; metatarsalgie (nevralgia Morton), 0,25 – 0,5 ml; tenosinovită, 0,5 ml; periostită la nivelul osului

cuboid, 0,5 ml; artrită gutoasă acută, 0,5 – 1 ml.

După obţinerea unui răspuns favorabil, doza de întreţinere adecvată se va determina prin scăderea

treptată a dozei iniţiale la intervale de timp adecvate, până în momentul în care se obţine cea mai mică

doză eficace.

Expunerea pacientului la situaţii de stres care nu au legătură cu boala existentă poate necesita o doză

mai mare de Diprophos suspensie. În cazul în care, după aplicarea unui tratament de lungă durată, se

pune problema întreruperii administrării medicamentului, doza trebuie micşorată treptat.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la betametazonă, la alţi corticosteroizi sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la

pct. 6.1.

Toate stările infecţioase sistemice, cu excepţia cazurilor selecţionate de infecţii.

Unele viroze în evoluţie (hepatită, herpes, varicelă, zoster).

Stări psihotice necontrolate medicamentos.

Tulburări de coagulare, tratamente anticoagulante în curs.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Diprophos nu este destinat administrării prin injectare intravenoasă.

În cazul injectării epidurale de corticosteroizi au fost raportate evenimente neurologice grave, unele

conducând la deces. Evenimentele specifice raportate includ, dar nu sunt limitate la, infarct al măduvei

spinării, paraplegie, tetraplegie, orbire corticală și accident vascular cerebral. Aceste evenimente

neurologice grave au fost raportate cu și fără utilizarea fluoroscopiei. Nu au fost stabilite siguranța și

eficacitatea administrării epidurale de corticosteroizi, iar corticosteroizii nu sunt aprobați pentru

această utilizare.

Cazuri rare de reacţii anafilactoide/anafilactice cu posibilitate de apariție a șocului s-au observat la

pacienţii cărora li s-a administrat tratament parenteral cu corticosteroizi. Trebuie luate măsuri de

precauţie adecvate la pacienții care prezintă antecedente de reacții alergice la corticosteroizi.

La utilizarea medicamentului Diprophos suspensie este obligatorie aplicarea cu stricteţe a unei tehnici

aseptice.

În cazul pacienţilor care prezintă purpură trombocitopenică idiopatică, administrarea intramusculară a

produsului Diprophos se va face cu precauţie.

Pentru a evita atrofierea locală a ţesutului, administrarea corticosteroizilor se va face prin injecţii

intramusculare profunde în mase musculare mari.

Administrarea unui corticosteroid prin injecţii în ţesuturile moi, intralezional şi intraarticular poate

produce atât efecte sistemice, cât şi locale.

Pentru a exclude posibilitatea prezenţei unui proces septic, este necesară examinarea oricărui lichid

articular prezent. Se va evita injectarea locală într-o articulaţie anterior infectată. O creştere

semnificativă a durerii şi tumefacţiei locale, restricţia suplimentară a mobilităţii articulare, febra şi

starea de rău sunt sugestive pentru artrita septică. În cazul în care diagnosticul de sepsis este confirmat,

trebuie instituit tratament antimicrobian adecvat.

Corticosteroizii nu se vor injecta în articulaţiile cu instabilitate, în zonele infectate sau în spaţiile

intravertebrale. Injecţiile făcute în mod repetat în articulaţiile care prezintă osteoartrită pot accentua

leziunile de la nivelul articulaţiilor. Trebuie evitată injectarea corticosteroizilor direct în ţesutul

tendinos, întrucât aceasta poate conduce la apariţia rupturii de tendon.

În urma tratamentului cu corticosteroizi administrați intraarticular, trebuie luate măsuri de precauție de

către pacient pentru a evita suprasolicitarea articulaţiei la care a fost obţinut un beneficiu simptomatic.

În cazul tratamentului de lungă durată cu corticosteroizi, trecerea de la administrarea parenterală la

administrarea pe cale orală a medicamentului trebuie avută în vedere după evaluarea atentă a

beneficiilor şi a riscurilor potenţiale.

Pot fi necesare ajustări ale dozei în funcţie de remisiunea sau exacerbarea procesului patologic,

răspunsul individual al pacientului la tratament şi expunerea pacientului la stres emoţional sau fizic,

cum este infecţia gravă, intervenţia chirurgicală sau traumatismul. Monitorizarea poate fi necesară pe o

perioadă de până la un an de la încetarea tratamentului cu corticosteroizi, pe termen lung sau în doze

mari.

Corticosteroizii pot masca unele semne ale infecţiei şi noi infecţii pot apărea în timpul utilizării.

Atunci când se utilizează corticosteroizi, este posibil să apară scăderea rezistenţei şi incapacitatea de a

localiza infecţia.

Utilizarea îndelungată a corticosteroizilor poate produce cataracte subcapsulare posterioare (în special

la copii), glaucom, cu lezarea posibilă a nervului optic, precum şi agravarea infecţiilor oculare

secundare produse de fungi sau virusuri. Periodic, se vor efectua examene oftalmologice, în special în

cazul pacienţilor cărora li s-a administrat un tratament de lungă durată (peste şase săptămâni).

Dozele medii şi mari de corticosteroizi pot provoca creşterea tensiunii arteriale, retenţie hidrosalină,

precum şi eliminarea excesivă a potasiului. Posibilitatea ca aceste efecte să apară este mai mică în

cazul utilizării derivaţilor sintetici, exceptând situaţia în care aceştia se administrează în doze mari. În

astfel de cazuri, pot fi necesare instituirea unui regim restrictiv privind consumul de sare şi

suplimentarea potasiului. Toţi corticosteroizii intensifică eliminarea calciului.

În timpul tratamentului cu corticosteroizi, pacienţilor nu li se va administra vaccin antivariolic.

Datorită posibilelor riscuri de apariţie a unor complicaţii neurologice şi a absenţei răspunsului

anticorpilor, pacienţii care primesc tratament cu corticosteroizi, în special în doze mari, nu vor fi

supuşi altor proceduri de imunizare.

Cu toate acestea, procedurile de imunizare pot fi efectuate la pacienţi care primesc corticosteroizi ca

tratament de substituţie, de exemplu în boala Addison.

Pacienţii care primesc doze imunosupresoare de corticosteroizi trebuie avertizați să evite expunerea la

varicelă sau rujeolă, şi dacă expunerea a avut loc, să solicite asistență medicală. Acest lucru are o

importanţă deosebită la copii și adolescenți.

Tratamentul cu corticosteroizi în tuberculoza activă trebuie limitat doar la cazurile de tuberculoză

fulminantă sau diseminată, în care corticosteroizii sunt utilizați în asociere cu o schemă terapeutică

antituberculoasă adecvată.

În cazul în care corticosteroizii sunt indicaţi la pacienţii cu tuberculoză latentă sau reactivitate la

tuberculină, este necesară o monitorizare atentă, deoarece este posibil să apară reactivarea bolii. În

timpul tratamentului prelungit cu corticosteroizi, pacienţii trebuie să primească chimioprofilaxie. În

cazul în care rifampicina se utilizează în cadrul unui program chimioprofilactic, trebuie luat în

considerare efectul acesteia de intensificare a clearance-ului metabolic hepatic al corticosteroizilor;

poate fi necesară ajustarea dozei de corticosteroid.

Pentru a controla afecţiunea pentru care se instituie tratamentul, trebuie să se folosească doza minimă

posibilă de corticosteroid; dacă este posibilă reducerea dozei, aceasta trebuie să se facă treptat.

Insuficienţa corticosuprarenaliană secundară indusă de medicament poate fi provocată de întreruperea

prea rapidă a administrării corticosteroidului şi poate fi diminuată prin reducerea treptată a dozei.

Această insuficienţă relativă poate persista timp de luni de zile după întreruperea tratamentului; de

aceea, dacă în această perioadă apare stres, corticoterapia trebuie reinstituită. Dacă pacientul primeşte

deja corticosteroizi, poate fi necesară creşterea dozei.

Deoarece secreţia de mineralocorticoizi poate fi afectată, trebuie administrate concomitent sare şi/sau

un mineralocorticoid.

Efectul corticosteroizilor este potenţat la pacienţii care au hipotiroidie sau la cei cu ciroză.

Datorită posibilităţii apariţiei perforaţiei corneene, la pacienţii cu herpes simplex ocular se recomandă

utilizarea atentă a corticosteroizilor.

Tratamentul cu corticosteroizi poate determina tulburări psihice. Instabilitatea emoţională sau

tendinţele psihotice preexistente pot fi agravate de corticosteroizi.

Corticosteroizii se vor utiliza cu prudenţă în: colită ulceroasă nespecifică, dacă există o iminenţă de

perforaţie, abces sau altă infecţie piogenă iminentă; diverticulită; anastomoze intestinale recente; ulcer

gastro-duodenal activ sau latent; insuficienţă renală; hipertensiune arterială; osteoporoză şi miastenia

gravis.

Deoarece complicaţiile tratamentului cu glucocorticoizi sunt dependente de doza, amploarea şi durata

tratamentului, o decizie trebuie luată pentru fiecare pacient în urma evaluării raportului risc/beneficiu.

Tulburările de vedere pot apărea în cazul utilizării sistemice și topice (inclusiv intranazal, inhalator și

intraocular) de corticosteroizi. Dacă pacientul se prezintă cu simptome cum sunt vedere încețoșată sau

alte tulburări de vedere, trebuie luată în considerare trimiterea sa la un oftalmolog pentru evaluarea

cauzelor posibile ale tulburărilor de vedere care pot include cataractă, glaucom sau boli rare, precum

corioretinopatia centrală seroasă (CRCS), care au fost raportate după utilizarea sistemică și topică de

corticosteroizi.

Copii şi adolescenţi

Deoarece administrarea corticosteroizilor poate să perturbe ratele de creştere şi să inhibe producerea

endogenă de corticosteroizi la nou-născuţi şi la copii, creşterea şi dezvoltarea acestor pacienţi care

primesc tratament prelungit trebuie urmărite cu atenţie.

Sportivi

Sportivii trebuie avertizaţi că acest medicament conţine o substanţă activă care poate determina

pozitivarea testelor antidoping.

Corticosteroizii pot altera motilitatea și numărul de spermatozoizi la unii pacienți.

Excipienți

Diprophos conţine p-Hidroxibenzoat de metil (E 218) şi p-Hidroxibenzoat de propil (E 216) care pot

provoca reacţii alergice (chiar întârziate) și, în mod excepţional, bronhospasm.

Diprophos conţine alcool benzilic care nu trebuie administrat la prematuri sau nou-născuţi. Poate

provoca reacţii toxice şi anafilactoide la sugari şi copii cu vârsta sub 3 ani.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Interacţiuni medicamentoase

Utilizarea în asociere cu fenobarbital, fenitoină, rifampicină sau efedrină poate intensifica

metabolismul corticosteroizilor, diminuând efectele terapeutice ale acestora.

Pacienţii cărora li se administrează simultan un corticosteroid şi un estrogen trebuie urmăriţi pentru a

se observa posibila exacerbare a efectelor corticosteroidului.

Utilizarea corticosteroizilor în asociere cu substanţelor diuretice care provoacă depleţia potasiului

poate accentua hipokaliemia. Utilizarea concomitentă a corticosteroizilor şi a glicozidelor cardiace

poate crește posibilitatea apariţiei aritmiilor sau a toxicităţii digitalice asociate hipokaliemiei.

Corticosteroizii pot intensifica depleția potasiului determinată de amfotericina B. La toţi pacienţii care

utilizează oricare dintre aceste combinații medicamentoase, trebuie monitorizate cu atenție valorile

electroliților serici, în special valorile de potasiu.

Utilizarea corticosteroizilor în asociere cu anticoagulante de tip cumarinic poate să amplifice sau să

diminueze efectele anticoagulante, fiind posibilă necesitatea ajustării dozei.

Efectele combinate ale antiinflamatoarelor nesteroidiene sau ale alcoolului cu glucocorticoizii pot

conduce la creşterea frecvenţei apariţiei şi a severităţii ulceraţiei gastrointestinale.

Corticosteroizii pot diminua concentraţiile sanguine de salicilat. Acidul acetilsalicilic trebuie utilizat

cu atenţie în combinaţie cu corticosteroizii în hipoprotrombinemie.

În cazul administrării de corticosteroizi la pacienţii diabetici, pot fi necesare ajustări ale dozelor de

medicamente antidiabetice.

Tratamentul în asociere cu glucocorticoizi poate inhiba răspunsul la somatotropină. Trebuie evitate

dozele de betametazonă care depăşesc 300 – 400 μg (0,3 – 0,45 mg) pe metru pătrat de suprafaţă

corporală, per zi, în timpul administrării somatotropinei.

Este de așteptat ca tratamentul în asociere cu inhibitori ai CYP3A, inclusiv cu medicamente care

conțin cobicistat, să mărească riscul de reacţii adverse sistemice. Administrarea în asociere trebuie

evitată, cu excepția cazurilor în care beneficiul obținut depășește riscul crescut de reacţii adverse

sistemice induse de corticosteroizi, în acest caz fiind obligatorie monitorizarea pacienților pentru

depistarea reacţiilor adverse sistemice induse de corticosteroizi.

Interacţiuni cu testele de laborator

Corticosteroizii pot afecta testul cu nitro-blue tetrazoliu pentru depistarea infecţiilor bacteriene şi pot

produce rezultate fals negative.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Deoarece nu s-au efectuat studii clinice controlate privind efectul corticosteroizilor asupra funcției de

reproducere la om, utilizarea prin injectare a Diprophos în timpul sarcinii sau la femeile de vârstă

fertilă necesită ca posibilele beneficii ale medicamentului să fie evaluate comparativ cu riscul potențial

pentru mamă și făt. Copiii născuţi de mame cărora li s-au administrat doze mari de corticosteroizi în

timpul sarcinii trebuie urmăriţi cu atenţie pentru a se observa posibilele semne de hipoadrenalism.

Alăptarea

La om, corticosteroizii traversează bariera feto-placentară şi se excretă în laptele matern. Datorită

posibilităţii apariţiei unor reacţii adverse nedorite provocate de injectarea Diprophos la sugari, trebuie

să se decidă dacă este necesar să se întrerupă fie alăptarea, fie tratamentul, având în vedere importanţa

medicamentului pentru mamă.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule și de a folosi utilaje

Diprophos suspensie nu are nicio influenţă asupra capacitatăţii de a conduce vehicule sau de a folosi

utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse la Diprophos suspensie, care au fost similare celor semnalate în cazul altor

corticosteroizi, sunt dependente atât de doză, cât şi de durata tratamentului. De obicei, aceste reacţii

pot fi eliminate sau diminuate prin reducerea dozei; în general, aceasta este preferabilă sistării

tratamentului cu Diprophos suspensie.

Tulburări hidroelectrolitice: retenţie de sodiu, pierderi de potasiu, alcaloză hipokaliemică; retenţie

hidrică; insuficienţă cardiacă congestivă la pacienţii sensibili; hipertensiune arterială.

Musculo-scheletice: scăderea forţei musculare, miopatie cortizonică, hipotrofie musculară; agravarea

simptomatologiei în miastenia gravis; osteoporoză; fracturi vertebrale prin compresie; necroză

aseptică a capului femural şi a celui humeral; fractură patologică a oaselor lungi; ruptură de tendon;

instabilitate articulară (provocată de injecţii intraarticulare repetate).

Gastro-intestinale: sughiț; ulcer gastro-duodenal, cu posibilitatea apariţiei ulterioare a perforaţiei şi a

hemoragiei; pancreatită; distensie abdominală; esofagită ulceroasă.

Dermatologice: întârzieri în vindecarea rănilor; atrofie cutanată; subţierea pielii care devine astfel

fragilă; peteşii şi echimoze; eritem facial; transpiraţii abundente; reacţii diminuate la testările cutanate;

reacţii cum sunt dermatită alergică, urticarie, edem angioneurotic.

Neurologice: convulsii, hipertensiune intracraniană cu edem papilar (pseudotumor cerebri), de obicei

după tratament; vertij; cefalee, agravarea epilepsiei.

Endocrine: tulburări menstruale; status cushingoid; inhibarea dezvoltării fetale intrauterine sau a

creşterii la copii; supresie secundară corticosuprarenaliană şi hipofizară, în special în situaţii de stres,

cum sunt: traumatismele, intervenţiile chirurgicale sau bolile; toleranţă scăzută la glucide, manifestări

de diabet zaharat latent, creşterea necesarului de insulină sau de antidiabetice orale, la diabetici.

Oftalmice: cataractă subcapsulară posterioară; presiune intraoculară crescută, glaucom; exoftalmie,

exacerbarea infecţiilor oftalmice virale sau fungice; vedere încețoșată (vezi, de asemenea, pct. 4.4).

Metabolice: balanţă a azotului negativă datorată catabolismului proteic, lipomatoză, inclusiv

lipomatoză mediastinală şi lipomatoză epidurală care poate produce complicaţii neurologice; creştere

în greutate.

Psihiatrice: euforie, labilitate emoţională; depresie severă cu manifestări psihotice; modificări de

personalitate; hiperiritabilitate; insomnie, agravarea schizofreniei.

Cardiace: ruptură miocardică în urma unui infarct de miocard recent.

Alte reacţii adverse: reacţii anafilactoide sau de hipersensibilitate, reacţii hipotensive sau de tip şoc.

Reacţii adverse suplimentare legate de tratamentul cu corticosteroizi administrați parenteral includ

cazuri rare de orbire asociate tratamentului intralezional la nivelul feţei şi capului, hiperpigmentare sau

hipopigmentare, atrofie subcutanată şi cutanată, abces steril, reacție locală postinjectare (în urma

utilizării intraarticulare) şi artropatie de tip Charcot.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului

naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Simptomatologie

Supradozajul acut al glucocorticoizilor, inclusiv al betametazonei, nu reprezintă, în mod normal, un

pericol pentru viaţa pacientului. Exceptând situaţiile în care se administrează doze extrem de mari, este

puţin probabil ca supradozele de glucocorticoizi administrate timp de câteva zile să producă efecte

dăunătoare, în absenţa unor contraindicaţii specifice, cum sunt cele privind pacienţii cu diabet zaharat,

glaucom sau ulcer gastro-duodenal activ sau pacienţii trataţi cu digitalice, anticoagulante de tip

cumarinic sau diuretice care provoacă depleţia potasiului.

Tratament

Complicaţiile produse de efectele metabolice ale corticosteroizilor, de efectele nocive ale afecţiunii de

bază sau ale celei concomitente sau complicaţiile care rezultă din interacţiunile medicamentoase

trebuie tratate corespunzător.

Trebuie să se menţină un aport adecvat de lichide şi să se monitorizeze electroliţii din ser şi urină,

acordându-se o atenţie specială balanţei sodiului şi potasiului. Dacă este necesar, trebuie tratat

dezechilibrul electrolitic.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: corticosteroizi de uz sistemic, glucocorticoizi, cod ATC: H02AB01.

Diprophos este o combinaţie de esteri de betametazonă solubili şi foarte puţin solubili, cu efecte

antiinflamatorii, antireumatice şi antialergice puternice, folosită în tratamentul tulburărilor care

răspund la corticosteroizi. Acţiunea terapeutică promptă este realizată de fosfat sodic de betametazonă,

un ester solubil care se absoarbe rapid după injecţie. Acţiunea susţinută este realizată de dipropionatul

de betametazonă care este doar puţin solubil şi facilitează o absorbţie lentă, controlând astfel

simptomele o perioadă mai îndelungată de timp. Cristalele mici de dipropionat de betametazonă

permit utilizarea unor ace subţiri (cu un calibru de până la 26) pentru administrare intradermică şi

intralezională.

Glucocorticoizii, cum este betametazona, produc efecte metabolice importante şi variate şi modifică

răspunsul imun al organismului la diverşi stimuli.

Betametazona are acţiune glucocorticoidă puternică şi o acţiune mineralocorticoidă slabă.

Acţiune antiinflamatorie

Au fost evaluate comparativ efectele antiinflamatorii ale unei singure injecţii intramusculare (i.m.),

conţinând fie 10 mg dipropionat de betametazonă, 10 mg fosfat sodic de betametazonă/acetat de

betametazonă suspensie* (echivalent cu 6 mg betametazonă), fie 40 mg de 6-metilprednisolonă, la

câini cu artrită indusă experimental prin injecţie intrasinovială cu sodiu urat cristalizat. Simptomele de

mers şchiopătat au fost diminuate, iar apariţia lor a fost întârziată timp de 24 zile, în cazul injectării de

dipropionat de betametazonă, în comparaţie cu 8 zile, în cazul injectării de fosfat sodic de

betametazonă/acetat de betametazonă şi 10 zile, după injectarea de metilprednisolonă.

Deoarece prezenţa microcristalelor de dipropionat de betametazonă a fost corelată cu durata acţiunii

antiinflamatorii, s-a întreprins un studiu la şobolani. La şobolanii necropsiaţi a fost semnalată prezenţa

microcristalelor în fibrele musculare timp de 13 zile după o administrare intramusculară unică a 0,5 ml

(5 mg) de dipropionat de betametazonă.

Teste privind supresia eozinofilelor

Administrarea intramusculară, la câini, a unei doze unice de 10 mg dipropionat de betametazonă, a

diminuat numărul de eozinofile cu peste 50%, timp de 30 zile. O singură injecţie intramusculară de

fosfat sodic de betametazonă/acetat de betametazonă suspensie* (echivalent cu 6 mg betametazonă)

sau 40 mg de 6 – metilprednisolonă a produs la câini o scădere a eozinofilelor timp de numai 20 zile,

respectiv de 10 zile.

Potenţial timolitic

Acţiunea timolitică a dipropionatului de betametazonă a fost comparată cu cea a acetatului de

prednisolon, a betametazonei şi a esterilor de betametazonă selectaţi, administraţi oral, la şoareci, o

dată pe zi, timp de două zile. La 24 ore după administrarea celei de a doua doze, s-a observat că

dipropionatul de betametazonă a fost de două ori mai puternic decât betametazona şi de aproximativ

10 ori mai puternic decât acetatul de prednisolon, pe baza greutăţii timice ca index al activităţii.

Şobolani corticosuprarenalectomizaţi

Timpul de supravieţuire a fost evaluat la şobolanii corticosuprarenalectomizaţi cărora li s-a administrat

o singură injecţie subcutanată de 0,25 mg dipropionat de betametazonă, betametazonă alcool sau

acetat de betametazonă. Cei trei corticosteroizi au avut acţiuni protectoare similare.

Acţiune glucogenă

Acţiunea glucogenă a unei singure injecţii intramusculare de dipropionat de betametazonă a fost

comparată cu cea a betametazonei şi a altor corticosteroizi testaţi la viţei. Nivelele iniţiale ale

glicemiei s-au măsurat cu până la 48 ore înaintea administrării dozei şi cel puţin o dată pe zi

postinjecţie. Acţiunea glucogenă a dipropionatului de betametazonă s-a dovedit a fi uşor mai scăzută

decât cea a betametazonei, dar mai crescută decât a betametazonei 17-butirat. Nu au existat diferenţe

semnificative între betametazonă, dexametazonă şi dexametazonă 21-nicotinat.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Analogii corticosuprarenalieni sintetici, inclusiv dipropionatul de betametazonă şi fosfatul sodic de

betametazonă, sunt absorbiţi de la locul de injectare şi produc efecte terapeutice locale şi sistemice,

precum şi alte efecte farmacologice.

Metabolizare

La fel ca şi ceilalţi glucocorticoizi, betametazona este metabolizată în ficat. Din punct de vedere

chimic, betametazona diferă suficient de mult de corticosteroizii naturali pentru a-i afecta

metabolismul.

Eliminare

Timpul de înjumătăţire al betametazonei administrate oral sau parenteral este de ≥300 minute, în

comparaţie cu cel al hidrocortizonului, care este de aproximativ 90 minute.

Timpul de înjumătăţire al betametazonei administrată sistemic este de ≥300 minute, iar timpul de

înjumătăţire biologic este de 36-54 ore.

Combinaţia de dipropionat de betametazonă/fosfat sodic de betametazonă

Unui număr de şase subiecţi adulţi li s-a administrat intramuscular betametazonă marcată cu tritiu,

după cum urmează: doi au primit 5 mg dipropionat de betametazonă marcată, doi au primit 1,66 mg

fosfat sodic de betametazonă marcată, iar doi au primit o combinaţie de 5 mg dipropionat de

betametazonă suspensie marcată plus 2 mg fosfat sodic de betametazonă soluţie nemarcată (Diprophos

suspensie).

În cadrul acestui studiu, fosfatul sodic de betametazonă administrat intramuscular a fost rapid absorbit

şi hidrolizat imediat, atingând concentraţia plasmatică maximă după 60 minute. Fosfatul sodic de

betametazonă a fost excretat aproape complet în prima zi de la administrare; după două zile s-a

eliminat foarte puţină substanţă marcată radioactiv. Aproximativ 80% din radioactivitate s-a regăsit în

urină. Pe de altă parte, dipropionatul de betametazonă a fost absorbit foarte lent, s-a metabolizat treptat

şi a fost excretată parţial după mai mult de 10 zile. Totuşi, mare parte din radioactivitate s-a eliminat

după 7-8 zile. În mod similar, în cazul administrării combinaţiei (Diprophos suspensie), aproximativ

40% din radioactivitate a fost excretată în 10 zile, cea mai mare parte fiind eliminată în cea de-a şaptea

zi.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Dipropionat de betametazonă

Studiile privind manifestările toxice la administrarea unor doze unice intramusculare de dipropionat de

betametazonă s-au efectuat la şoarece, şobolan, iepure şi câine; studiile privind manifestările toxice

care apar după administrarea pe cale orală a unei doze unice s-au efectuat la şoarece, şobolan, cobai şi

câine.Valorile DL ,cu interval de confidenţă de 95%, au fost după cum urmează:

Specia Intramuscular Oral

Şoarece 60,7 – 94,1 mg/kg > 2000 mg/kg

Şobolan > 100 mg/kg > 6240 mg/kg

Iepure 2,5 – 5,0 mg/kg –

Cobai – > 2000 mg/kg

Câine > 29,8 mg/kg > 780 mg/kg

Un studiu, cu durata de un an, privind toxicitatea dipropionatului de betametazonă administrat

intramuscular la şobolan, fie o dată pe săptămână (0,5 mg/kg sau 3,5 mg/kg), fie o dată la 2 săptămâni

(1,5 mg/kg sau 3 mg/kg), a demonstrat că dipropionatul de betametazonă este bine tolerat. La locul de

injectare a apărut o uşoară iritaţie tisulară; s-au observat efecte corticosteroidice sistemice uşoare şi

dependente de doză. Nu s-au semnalat manifestări toxice sau indicii ale unei acţiuni carcinogene.

S-a întreprins un studiu cu durata de un an privind toxicitatea în administrare intramusculară a

dipropionatului de betametazonă la câine, în două scheme terapeutice: o dată pe săptămână, 0,05

mg/kg sau 0,10 mg/kg sau o dată la două săptămâni, 0,05 mg/kg, 0,10 mg/kg sau 0,25 mg/kg. S-au

semnalat doar efecte fiziologice dependente de doză, cum sunt: eozinopenie, poliurie şi atrofie

corticosuprarenaliană. Nu au fost înregistrate efecte toxice.

La şobolan s-au administrat intramuscular doze zilnice de 1 mg/kg sau 2 mg/kg dipropionat de

betametazonă, începând din ziua a 6-a până în ziua a 15-a de la împerechere. Nu s-au observat efecte

toxice nici la femele, nici la descendenţi.

Fosfat sodic de betametazonă

S-au efectuat studii privind administrarea parenterală a unei doze unice de fosfat sodic de

betametazonă la şoarece, şobolan şi câine şi oral, la şoarece. Nu s-au observat diferenţe semnificative

între specii.

La şobolan şi şoarece, valorile DL au fost similare (aproximativ 900 mg/kg) în cazul administrării

intraperitoneale, subcutanate, intravenoase sau intramusculare a fosfatului de betametazonă. După

administrarea pe cale orală la şoarece, valoarea DL a fost de 1460 mg/kg. La rozătoare,

simptomatologia a inclus hipoactivitate, ptoză, polidipsie, poliurie şi scăderea forţei musculare.

Betametazona a avut efecte teratogene la şobolan şi iepure după injectarea sub formă de fosfat sodic

de betametazonă în doze de două ori mai mari decât doza administrată la om. Malformaţia

predominantă care s-a semnalat a fost palatoschizis. Capacitatea corticosteroizilor de a provoca această

malformaţie la multe specii de animale a fost stabilită cu certitudine. Administrat în doze de patru

până la de opt ori mai mari decât doza administrată la om, fosfatul sodic de betametazonă are efecte

embriocide la şobolan şi la iepure.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Hidrogenofosfat disodic dihidrat

Clorură de sodiu

Edetat disodic

Polisorbat 80

Alcool benzilic

p-Hidroxibenzoat de metil (E 218)

p-Hidroxibenzoat de propil (E 216)

Carmeloză sodică

Macrogol (E 3350)

Acid clorhidric pentru ajustarea pH-ului

Apă pentru preparate injectabile

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

2 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 5 fiole din sticlă tip I a câte 1 ml suspensie injectabilă

Cutie cu 1 fiolă din sticlă tip I cu 1 ml suspensie injectabilă

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

A se agita energic înainte de utilizare.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

ORGANON BIOSCIENCES S.R.L.

Strada Av. Popișteanu, Nr. 54A, Expo Business Park, Clădirea 2

Birou 306 și Birou 307, Etaj 3, Sectorul 1, București, România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

9844/2017/01-02

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Martie 2017

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Octombrie, 2021

Mergi direct la...
Informații importante:

Informațiile prezentate pe acest site sunt cu titlu informativ și nu înlocuiesc recomandările, diagnosticul sau tratamentul oferit de medicul sau farmacistul dumneavoastră.

Prospectele medicamentelor sunt preluate din surse publice oficiale (precum ANMDM, EMA etc.) și pot exista modificări ulterioare care nu sunt reflectate imediat pe acest site.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație.

Pentru orice problemă de sănătate, adresați-vă unui profesionist din domeniul sănătății (medici și farmaciști).

PharMed.ro nu își asumă răspunderea pentru eventualele erori, omisiuni sau actualizări întârziate ale conținutului.