Dexamethasone Sodium Phosphate 8 mg/2 ml soluţie injectabilă

Prospect Dexamethasone Sodium Phosphate 8 mg/2 ml soluţie injectabilă

Producator: E.I.P.I.C.O. MED S.R.L.

Clasa ATC: corticosteroizi de uz sistemic, glucocorticoizi, codul ATC: H02AB02.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 7220/2014/01-02 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Dexamethasone Sodium Phosphate 8 mg/2 ml soluţie injectabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un ml soluţie injectabilă conţine fosfat de dexametazonă 4 mg sub formă de fosfat disodic de dexametazonă

4,372 mg.

Excipienţi cu efect cunoscut: metabisulfit de sodiu 1,0 mg, parahidroxibenzoat de metil 1,5 mg şi

parahidroxibenzoat de propil 0,2 mg per ml, sodiu 3 mg/ml .

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Soluţie injectabilă.

Soluţie limpede şi incoloră până la slab gălbui.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Administrare sistemică (i.v. sau i.m.)

Tulburări endocrine:

• insuficienţa cortiocosuprarenală primară sau secundară (prima alegere este hidrocortizon sau

cortizon, dar analogii sintetici pot fi utilizaţi cu mineralocorticoizi);

• hiperplazie congenitală a glandei suprarenale.

Tulburări non-endocrine:

 alergie sau anafilaxie (edem angioneurotic şi anafilaxie);

 afecţiuni gastro-intestinale (boală Crohn, colită ulceroasă);

 infecţii (tuberculoză miliară şi şoc endotoxic, numai în asociere cu tratament chimioterapic

adecvat);

 tulburări neurologice (hipertensiune intracraniană secundară tumorilor cerebrale, convulsii la

copil);

 afecţiuni respiratorii (astm bronşic, bronhopneumonie de aspiraţie); boli dermatologice

(necroliză epidermică toxică);

 şoc (tratamentul adjuvant în doze mari, fiind indicat în tratamentul iniţial al şocului, deşi nu

influenţează rata globală de supravieţuire).

Administrare locală

Dexamethasone Sodium Phosphate se injectează intraarticular sau în ţesuturile moi, în următoarele afecţiuni:

 sindrom de canal carpian;

 tenosinovită;

 poliartrită reumatoidă şi reumatism degenerativ cu componentă inflamatorie;

 administrare intralezională în afecţiuni ale pielii, de exemplu acneea vulgaris chistică, lichen

simplex localizat şi cicatrici cheloide.

4.2 Doze şi mod de administrare

Notă: dozele sunt exprimate în mg de dexametazonă fosfat, astfel 4 mg dexametazonă fosfat sunt echivalente

cu aproximativ 3,33 mg dexametazonă.

Dozajul glucocorticoizilor se adaptează în funcţie de răspunsul pacientului şi de gradul de severitate al

afecţiunii. In anumite condiţii (modificarea stării clinice sau stres) este necesară suplimentarea dozei. Terapia

cu glucocorticoizi trebuie întreruptă, dacă nu se obţine răspuns favorabil în două zile de tratament.

Adulţi

Doza trebuie să fie individualizată în funcţie de răspunsul şi afecţiunea pacientului. Trebuie folosite cele mai

mici doze ce controlează afecţiunea.

Doza uzuală recomandată în administrare parenterală este 1/3-1/2 din doza administrată oral, la intervale de

12 ore.

Doza iniţială recomandată este de 0,5-20 mg dexametazonă fosfat (0,125-5ml soluţie) pe zi; acesta doză

trebuie menţinută sau ajustată până când se obţine un răspuns satisfăcător. Când se obţine un efect favorabil,

doza de întreţinere trebuie să fie micşorată treptat, pentru a obţine un răspuns clinic satisfăcător cu cea mai

mică doză.

În administrare cronică, nu trebuie să se depăşească 0,5 mg dexametazonă pe zi (echivalent la 0,6 mg

dexametazonă fosfat şi 0,15 ml soluţie injectabilă). întreruperea tratamentului după mai multe zile de

administrare trebuie să se facă prin scăderea treptată a dozei.

În şoc (chirurgical, traumatic sau hemoragie) se recomandă administrarea a 2-6 mg dexametazonă/kg, într-o

singură injecţie intravenoasă. Se poate repeta la 2-6 ore, dacă este necesar. Dozele mari se administrează

numai până când starea pacientului se stabilizează, de obicei nu mai mult de 48-72 de ore.

În edem cerebral (asociat cu tumori cerebrale primare sau metastatice, pregătirea preoperatorie a pacienţilor

cu hipertensiune intracraniană secundară) se administrează iniţial 10 mg dexametazonă în injecţie

intravenoasă, urmate de 4 mg dexametazonă în injecţie intramusculară, la fiecare 6 ore, până la dispariţia

simptomatologiei. Răspunsul este de obicei obţinut în 12-24 de ore. Dozele pot fi menţinute 2-4 zile, după

care se scad gradat şi sunt întrerupte după 5-7 zile.

Doze mari sunt recomandate pentru iniţierea tratamentului intensiv, de scurtă durată, în edemul cerebral

acut, care pune viaţa în pericol. Dozele se scad în interval de 7-10 zile (vezi mai jos). Când este necesară

terapia de întreţinere, se va continua administrarea pe cale orală.

Doze recomandate în edemul cerebral acut

Adulţi

Doza iniţială: 50 mg.

Ziua 1: 8 mg la fiecare 2 h.

Ziua 2: 8 mg la fiecare 2 h.

Ziua 3: 8 mg la fiecare 2 h.

Ziua 4: 4 mg la fiecare 2 h.

Zilele 5-8: 4 mg la fiecare 4 h.

În continuare: scăderea dozei cu 4 mg pe zi

Copii (>35 kg)

Doza iniţială: 25 mg.

Ziua 1: 4 mg la fiecare 2 h.

Ziua 2: 4 mg la fiecare 2 h.

Ziua 3: 4 mg la fiecare 2 h.

Ziua 4: 4 mg la fiecare 4 h.

Zilele 5-8: 4 mg la fiecare 6 h.

în continuare: scăderea dozei cu 2 mg pe zi.

Copii (<35 kg):

Doza iniţială: 20 mg.

Ziua 1: 4 mg la fiecare 3 h.

Ziua 2: 4 mg la fiecare 3 h.

Ziua 3: 4 mg la fiecare 3 h.

Ziua 4: 4 mg la fiecare 6 h.

Zilele 5-8: 2 mg la fiecare 6 h.

în continuare: scăderea dozei cu 1 mg pe zi.

Doze recomandate în injectarea intraarticulară, intralezională sau în ţesuturile moi, dacă sunt afectate una sau

maxim două articulaţii

Articulaţie mare: 2-4 mg (0,5-1 ml) dexametazonă fosfat. Articulaţie

mică: 0,8-1 mg (0,2-0,25 ml) dexametazonă fosfat. Burse: 2-3 mg (0,5-

0,75 ml) dexametazonă fosfat.

Teci sinoviale: 0,4-1 mg (0,1-0,25 ml) dexametazonă fosfat. Ţesuturilor

moi: 2-6 mg (0,5-1,5 ml) dexametazonă fosfat.

Se administrează o injecţie la intervale de la 3-5 zile până la 2-3 săptămâni, în funcţie de răspunsul

pacientului.

Copii

Utilizarea ar trebui limitată la o doză unică(0.2-0.4 mg/ kg/zi), repetată la intervale de 2 zile (terapie

alternantă), cu scopul de a reduce la minim supresia axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal şi retardul

creşterii.

Vârstnici

Tratamentul, în special cel de întreţinere, necesită o atentă supraveghere medicală, având în vedere riscul

reacţiilor adverse: osteoporoză, diabet zaharat, hipokaliemie, hipertensiune arterială, susceptibilitate crescută

la infecţii şi atrofie cutanată. Este necesară o urmărire foarte atentă. Odată obţinut controlul bolii, doza

trebuie redusă până la cea mai mică valoare la care este menţinută eficienţa.

Mod de administrare

Dexametazonă poate fi administrat intravenos, intramuscular, subcutanat sau injectare directă intralezională.

Mai poate fi administrată prin infiltraţii intrarectale.

În cazul administrării intravenoase trebuie respectate condiţiile de administrare cu privire la compatibilităţile

de asociere.

Injectarea intravenoasă rapidă a unor doze masive de glucocorticoizi poate conduce la colaps cardiac. Prin

urmare injectarea se va face lent, pe durata mai multor minute.

Injectarea intraarticulară trebuie efectuată în condiţii de asepsie şi antisepsie.

4.3 Contraindicaţii

 Hipersensibilitate la dexametazonă sau la oricare dintre excipienţi enumeraţi la pct. 6.1.

 Infecţii sistemice, dacă nu se administrează terapie antiinfecţioasă adecvată.

 Infecţii fungice sistemice.

 Infecţii virale în evoluţie (hepatite, herpes, varicelă, zona zoster).

 Artritele septice (gonococice, tuberculoase) reprezintă o contraindicaţie pentru administrarea

intra-articulară.

 Psihoze necontrolate prin tratament.

 Ulcer gastro-duodenal şi diateză hemoragică.

Totuşi, dacă administrarea de glucocorticoizi este absolut necesară, aceste contraindicaţii nu vor fi

considerate absolute.

Vaccinarea în timpul corticoterapiei este contraindicată.

Administrarea locală este contraindicată în cazul existenţei unei infecţii la locul de injectare, de exemplu

atrită septică în cazul tuberculozei sau gonoreei.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Pentru a reduce la minimum reacţiile adverse, se vor utiliza dozele cele mai mici, pentru perioade cât mai

scurte, precum şi prin administrarea unei doze zilnice unice, dimineaţa sau a unei doze unice o dată la două

zile. Este necesară reevaluarea frecventă a răspunsului clinic.

În timpul tratamentului prelungit se produce atrofia corticosuprarenalei, care poate persista ani de zile după

întreruperea tratamentului. De aceea, scăderea dozei se va face gradat (în săptămâni sau luni, în funcţie de

durata tratamentului şi de doza administrată), pentru a preveni insuficienţa acută corticosuprarenală.

În timpul tratamentului prelungit, orice infecţie intercurentă, intervenţie chirurgicală sau traumatism, necesită

creşterea temporară a dozei de dexametazonă.

Se recomandă ca pacienţii să poarte asupra lor o brăţară sau un bilet de atenţionare în care să fie înscrise:

medicamentul administrat, doza şi durata tratamentului.

În timpul tratamentului cu glucocorticoizi răspunsul imun este diminuat, astfel încât este posibil să crească

susceptibilitatea la infecţii. Manifestarea clinică a infecţiilor poate fi atipică, astfel încât, boli

severe cum ar fi tuberculoza sau septicemia pot evolua fără semne evidente, fiind diagnosticate doar în stadii

avansate. De aceea, se recomandă asocierea tratamentului antibiotic adecvat, atunci când este necesar.

Varicela poate fi letală la pacienţii cu imunosupresie. De aceea, bolnavii trataţi cu glucocorticoizi, care nu au

avut varicela, trebuie sfătuiţi să evite contactul cu persoanele bolnave de varicela sau herpes. În caz de

expunere, pacienţii aflaţi în tratament sau cei care au urmat tratament cu glucocorticoizi în ultimele trei luni

necesită imunizare pasivă în primele zece zile de la expunere. În cazul confirmării diagnosticului de varicela,

este necesară îngrijire urgentă de specialitate. Dacă apare varicela în timpul tratamentului, glucocorticoizii nu

se întrerup din cauza riscului de insuficienţă suprarenaliană acută. Pacienţilor trataţi cu glucocorticoizi nu

trebuie să li se administreze vaccinuri cu tulpini vii atenuate deoarece răspunsul imunitar este redus.

În următoarele situaţii este necesară o analiză atentă a raportului risc/beneficiu înainte de administrare; dacă

se hotărăşte folosirea dexametazonei, pacienţii vor fi atent monitorizaţi în timpul tratamentului:

 osteoporoză, în special la femeile post-menopauză;

 existenţa sau antecedente de tulburări afective severe, mai ales psihoză indusă de

glucocorticoizi;

 glaucom sau antecedente familiale de glaucom

 insuficienţa renală;

 ulcer gastric în antecedente;

 parazitoze, mai ales amoebiază;

 Hipertensiune arterială sau insuficiență cardiacă congestivă

 diabet zaharat sau antecedente familiale de diabet

 insuficienţa hepatică;

 epilepsie;

 migrenă;

 miastenia gravis;

 întârzierea dezvoltării fizice la copii, deoarece administrarea prelungită de glucocorticoizi

poate favoriza închiderea prematură a epifizelor; este necesară monitorizarea atentă a creşterii

şi dezvoltării generale a copiilor aflaţi în tratament prelungit cu glucocorticoizi;

 sindrom Cushing.

Se recomandă precauţie în administrarea de Dexamethasone Sodium Phosphate la pacienţii cu hipotiroidie

sau ciroză hepatică deoarece aceste categorii de pacienţi au un răspuns terapeutic exagerat la corticosteroizi.

La vârstnici, în tratamentul de întreţinere se vor alege dozele astfel încât să se evite apariţia reacţiilor

adverse: osteoporoză, diabet zaharat, hipokaliemie, hipertensiune arterială, susceptibilitate crescută la infecţii

şi atrofie cutanată. Este necesară o supraveghere medicală atentă.

În tratamentul injectabil local, de exemplu în tendinite sau tenosinovite, trebuie să se injecteze în spaţiul

dintre tendon şi teaca sinovială, deoarece s-au raportat cazuri de rupturi de tendoane.

La pacienţii cu tulburări de coagulare sau care primesc tratament anticoagulant, se recomandă evitarea

injectării intramusculare sau locale.

În special la pacienţii cu alergii în istoric, pot să apară reacţii anafilactoide grave în timpul administrării de

glucocorticoizi. Acestea includ: edem glotic, bronhospasm şi urticarie. Dacă aceste reacţii apar este

recomandat să se administreze imediat o injecţie intravenoasă de 0,1-0,5 ml de soluţie de adrenalină 1:1000

(0,1 mg-0,5 mg adrenalină în funcţie de greutatea corporală), aminofilină intravenos şi respiraţie artificială

dacă este necesar.

Pacienţii sau însoţitorii acestora trebuie avertizaţi cu privire la reacţiile adverse potenţiale severe care pot să

apară pe durata tratamentului sistemic cu corticosteroizi. Simptomatologia apare de obicei la câteva zile sau

săptămâni de la debutul tratamentului. Riscul este mai mare în cazul dozelor mai mari şi în cazul

administrării sistemice versus cea locală (vezi şi pct. 4.5). Valorile dozelor folosite nu permite totuşi o

predicţie a apariţiei reacţiilor adverse, a intensităţii şi duratei acestora. Majoritatea reacţiilor adverse dispar

după reducerea dozelor sau oprirea tratamentului dar unele dintre acestea pot necesita intervenţii terapeutice

specifice. Pacienţii sau însoţitorii acestuia trebuie încurajaţi să anunţe imediat medicul în cazul apariţiei unor

modificări psihiatrice, mai ales dacă este vorba despre depresie sau gânduri suicidare. De asemenea,

pacientul sau aparţinătorii acestuia trebuie informaţi cu privire la potenţialele modificări psihiatrice care pot

apărea la întreruperea tratamentului, deoarece aceste reacţii ale sindromului de întrerupere sunt rareori

raportate.

O atenţie specială trebuie acordată cazurilor de pacienţi la care se recomandă tratament cu dexametazonă şi

care au în antecedentele personale sau familiale afecţiuni severe psihiatrice de afectivitate – depresie,

sindrom bipolar sau psihoze la administrarea anterioară de corticosteroizi.

Efectele nedorite pot fi minimalizate prin utilizarea celor mai mici doze eficiente pe durate foarte scurte de

timp, de preferinţă prin administrarea unei singure doze zilnic dimineaţa sau chiar o doză unică la două zile.

Este necesară monitorizarea pacientului pentru evaluarea dozei minime eficiente.

Sindromul de sevraj la dexametazonă

Atrofia zonei corticale a glandei adrenale poate apare după terapii prelungite cu corticosteroizi şi poate

persista chiar ani de la întreruperea acesteia. Prin urmare, întreruperea tratamentului cu dexametazonă trebuie

făcută gradat, pentru a evita insuficienţa acută a corticosuprarenalei. Această întrerupere poate fi efectuată pe

durata a mai multe săptămâni şi chiar luni, în funcţie de doza utilizată şi durata tratamentului.

În cazul pacienţilor care au primit corticoterapie sistemică în doze mai mari decât cele fiziologice, pentru o

perioadă mai lungă de 3 săptămâni, oprirea medicaţiei trebuie făcută lent. Reducerea progresivă a dozei se va

face în funcţie de riscul de recidivă a bolii de bază la întreruperea tratamentului. Pe durata reducerii dozelor

este necesară evaluarea clinică a evoluţiei bolii care a necesitat tratament cu corticosteroizi.

Oprirea bruscă a terapiei sistemice cu corticosteroizi care a durat mai puţin de 3 săptămâni poate fi luată în

considerare doar în cazul în care riscul de recidivă a bolii este redus. Oprirea bruscă în cazul administrării

unor doze zilnice de maxim 6 mg administrate mai puţin de 3 săptămâni este puţin probabil să genereze

insuficienţa axului hipotalamo-hipofizo-cortico-suprarenalian.

În cazul următoarelor categorii de pacienţi este necesară oprirea gradată a tratamentului cu corticosteroizi,

chiar dacă acesta a durat mai puţin de 3 săptămâni:

• pacienţi care au luat anterior corticoterapie sistemică cu durata mai mare de 3 săptămâni;
• pacienţi care au oprit un tratament de lungă durată (luni sau ani) cu corticosteroizi şi care reiau în

primul an chiar şi o cură scurtă de corticoterapie;

• pacienţi care au un risc crescut de insuficienţă corticosuprarenaliană de alte cauze decât corticoterapia

sistemică;

• pacienţi care primesc doze zilnice de dexametazonă mai mari de 6 mg;
• pacienţi care au luat primit tratamentul cu corticoterapie majoritar seara;

Excipienţii p-hidroxibenzoat de metil şi p-hidroxibenzoat de propil pot provoca reacţii alergice (chiar

întârziate) şi, în mod excepţional, bronhospasm.

Excipientul metabisulfit de sodiu poate provoca rar reacţii de hipersensibilitate grave şi bronhospasm. Acest

medicament face parte din categoria medicamentelor care pot pozitiva testele de control antidoping la

sportivii de performanţă.

Acest medicament conţine sodiu, <1 mmol (23 mg) pe doză, adicǎ practic „nu conţine sodiu”.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Următoarele medicamente cresc metabolizarea glucocorticoizilor, astfel încât efectul terapeutic al acestora

este scăzut: aminoglutetimidă, carbamazepină, efedrina, fenobarbital, fenilbutazonă, fenitoină, primidonă,

rifampicină.

Glucocorticoizii scad efectul terapeutic al medicaţiei antihipertensive, diureticelor, glicozidelor

cardiace şi medicamentelor hipoglicemiante (inclusiv insulina).

Glucocorticoizii potenţează efectul hipokalemiant al acetazolamidei, carbenoxolonei, diureticelor de

ansă şi diureticelor tiazidice.

Administrarea concomitentă de glucocorticoizi cu anticoagulante cumarinice poate intensifica efectul

anticoagulant, existând riscul sângerărilor spontane. Este necesară monitorizarea INR sau a timpului de

protrombină.

Administrarea concomitentă cu heparina creşte riscul de accidente hemoragice la glucocorticoizi.

Glucocorticoizii cresc clearance-ul renal al salicilaţilor, astfel întreruperea administrării de glucocorticoizi

putând determina intoxicaţie cu salicilaţi.

Pacienţii trataţi concomitent cu antiinflamatorii nesteroidiene, necesită o atentă supraveghere clinică,

deoarece creşte riscul apariţiei ulcerului gastro-duodenal, precum şi severitatea acestuia. Administrarea

concomitentă cu praziquantel determină diminuarea concentraţiei plasmatice a praziquantel, cu risc de eşec

al tratamentului, datorită creşterii metabolizării hepatice a praziquantel de către dexametazonă.

Efectul anticolinesterazelor este antagonizat de corticosteroizi în miastenia gravis.

Tratamentul cu corticosteroizi inhibă răspunsul imun. Administrarea concomitentă de vaccinuri care conţin

toxoizi sau virusuri atenuate duce la un răspuns postvaccinal nesatisfăcător. Adiţional, corticosteroizii pot

provoca proliferarea microorganismelor conţinute în vaccinurile diluate ducând la exacerbarea reacţiilor

adverse neurologice ale vaccinurilor.

În timpul tratamentului cu corticosteroizi este contraindicată vaccinarea contra varicelei. Vaccinarea se

amână până când tratamentul cu corticosteroizi este în faza cu doze descrescătoare. Dacă vaccinarea este

absolut necesară se recomandă efectuarea unui titru de anticorpi pentru a evalua răspunsul imun obţinut.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

In studiile la animale s-au evidenţiat întârzieri în creşterea intrauterină a fătului şi o uşoară creştere a riscului

de palatoschizis; de asemenea, la nou-născuţi pot să apară semne de insuficienţă suprarenală. La femeile

gravide, cu sarcină normală, dacă tratamentul este absolut necesar, acesta se va administra în schema

obişnuită, după evaluarea raportului beneficiu terapeutic matern/risc potenţial la făt. Este necesară

supravegherea atentă pentru a evita retenţia hidro-electrolitică.

Femeile la care este necesar tratamentul cu glucocorticoizi în doze mari nu trebuie să alăpteze, deoarece

hormonii excretaţi în laptele matern pot afecta funcţia corticosuprarenalei sugarului; de asemenea, pot

întârzia sau opri creşterea.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu au fost raportate modificări ale capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Frecvenţa reacţiilor adverse, inclusiv supresia axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal, este corelată cu

doza, eficacitatea medicamentului, frecvenţa administrării şi durata tratamentului (vezi pct. 4.4).

Pentru administrarea injectabilă s-au raportat reacţii adverse locale, iar prin injectări repetate intra-articulare

poate să apară deteriorarea cartilajului articular (similar cu artropatia Charcot). Riscul reacţiilor adverse

sistemice există şi în condiţiile injectării locale.

Reacţiile adverse sunt clasificate după cum urmează:

Foarte frecvente (>1/10),

Frecvente (>1/100 şi <1/10),

Mai puţin frecvente (>1/1000 şi <1/100),

Rare (>1/10000, <1/1000),

Foarte rare (<1/10000)

Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

În cadrul fiecărei grupe de frecvenţă, reacţiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a gravităţii.

Tulburări endocrine:

 inhibarea axului hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenal (hipocorticism endogen);

 încetinirea creşterii la sugari/copii/adolescenţi, prin închidere prematură a epifizelor;

 ciclu menstrual neregulat şi amenoree;

 facies cushingoid, hirsutism;

 bufeuri vasomotorii;

Tulburări metabolice şi de nutriţie:

 creşterea apetitului alimentar, creştere în greutate, scăderea toleranţei la glucide care p

determina necesitatea creşterii dozelor de medicamente hipoglicemiante;

 negativarea balanţei proteice şi a calciului.

Tulburări ale sistemului imunitar:

 susceptibilitate crescută la infecţii, reactivarea unei infecţii tuberculoase latente, infecţii cu

germeni oportunişti;

 modificare a răspunsului la vaccinuri şi la testele cutanate (vezi pct. 4.4);

 reacţii de hipersensibilitate;

 reacţii anafilactice.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv:

 osteoporoză;

 fracturi ale oaselor lungi şi vertebrelor;

 osteonecroză aseptică;

 atrofie musculară;

 închidere prematură a epifizelor osoase;

 slăbiciune musculară;

 tasări vertebrale;

 ruptură de tendon şi miopatie.

Investigaţii diagnostice:

 retenţie hidro-salină, cu posibilitatea apariţiei hipertensiunii arteriale;

 hiperglicemie;

 hipocalcemie;

 posibilă supresie a testărilor cutanate-răspunsuri fals pozitive sau fals negative;

 hipokaliemie;

 alcaloză hipokaliemică.

Tulburări hematologice şi limfatice:

 leucocitoză.

Tulburări ale sistemului nervos:

 convulsii;

 cefalee, vertij;

 singultus;

 agravarea epilepsiei;

 la copil, după administrarea medicamentului, poate creşte presiunea intracraniană, cu edem papilar.

Tulburări psihice:

Frecvente:

 agravarea afecţiunilor psihice (schizofrenie),

 tulburări psihice: euforie, manifestări psihotice;

 accese maniacale;

 stare confuzională;

 insomnie, fenomene de excitaţie;

 stări depresive la întreruperea tratamentului.

Tulburări oculare:

 creşterea presiunii intraoculare: glaucom, edem papilar;

 cataractă subcapsulară posterioară;

 subţierea corneei şi sclerelor;

 exacerbarea infecţiilor oftalmice de etiologie fungică sau virală.

Tulburări gastro-intestinale:

 dispepsie, distensie abdominală şi vărsături;

 ulcer peptic (cu risc de perforaţie şi hemoragie);

 pancreatită acută;

 candidoze oro-faringiene şi intestinale.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:

 întârzierea cicatrizării leziunilor;

 atrofie cutanată;

 vergeturi şi telangiectazii;

 peteşii şi echimoze;

 eritem;

 hipersudoraţie;

 acnee, purpură;

 dermatite alergice, urticarie;

 hipertricoză.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:

 infecţii la locul injecţiei: artrite etc; atrofii localizate în muşchi, ţesut subcutanat şi piele; ruptură de

tendón în cazul injectării directe în tendón; calcifican locale.

Tulburări cardiace

 aritmie;

 insuficienţă cardiacă congestiva;

 miocardiopatie.

Tulburări vasculare

 hipertensiune arterială;

 tromboembolism.

Insuficienţă corticosuprarenaliană acută (produsă de întreruperea bruscă a tratamentului): După un

tratament prelungit, reducerea bruscă a dozei de glucocorticoizi poate determina insuficienţă

corticosuprarenaliană acută, hipotensiune arterială, în cazurile severe putând să apară chiar decesul.

Sindromul de abstinenţă include: artralgii, conjuctivită, febră, mialgie, noduli cutanaţi dureroşi şi pruriginoşi,

rinită şi pierdere în greutate.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din domeniul

sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului naţional de

raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a

Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Simptomatologie

Semnele tipice ale supradozajului sunt de aşteptat să corespundă profilului reacţiilor adverse

Tratament

Se recomandă tratament simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: corticosteroizi de uz sistemic, glucocorticoizi, codul ATC: H02AB02.

Dexametazona (9 alfa-fluoro-16 alfa-metil-prednisolon) este un glucocorticoid de sinteză cu potentă mare.

Efectul antiinflamator al unei doze de 0,75 mg este echivalent cu cel al unei doze de 5 mg prednison. Face

parte din categoria glucocorticoizilor cu efect antiinflamator marcat, lipsiţi de efect de retenţie hidro-salină.

De asemenea, are efect imunodepresiv, predominant asupra imunităţii mediate celular. Glucocorticoizii

inhibă eliberarea de către limfocitele T activate a interleukinei 2, interleukinei 1 şi a factorului de necroză

tumorală. Principala celulă ţintă este macrofagul. Sunt diminuate atât răspunsul primar, imediat, cât şi cel

secundar, tardiv al acestor celule. In afara macrofagelor, glucocorticoizii acţionează şi asupra altor celule

care intervin în inflamaţie (bazofile, limfocite, celule endoteliale, fibroblaşti) cărora le inhibă funcţiile.

Glucocorticoizii, mai ales în doză mare, au proprietăţi limfolitice. Ei scad numărul monocitete,

eozinofilelor şi bazofilelor din sânge, datorită redistribuirii tisulare.

Glucocorticoizii acţionează primar la nivelul unor receptori intracelulari specifici, de tip II. Complexul

glucocorticoid-receptor trece în nucleu şi se fixează de ADN, la nivelul unui situs specific, denumit element

care răspunde la glucocorticoid-GRE. Complexul hormon- receptor acționează ca factor de transcripție .

Instalarea lentă a efectelor glucocorticoizilor se explică prin timpul necesar intervenţiei la nivelul

mecanismelor care iniţiază sinteza proteinelor. Intervenţia în metabolismul proteic explică şi efectul durabil,

care nu corespunde timpului de înjumătăţire plasmática prin eliminare.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

După administrare, dexametazona sodiu-fosfat se hidrolizează rapid în dexametazonă. După administrarea

intravenoasă a 20 mg dexametazonă maximul concentraţiei este atins în primele 5 minute.

Distribuţie

Dexametazona se distribuie rapid în toate ţesuturile, traversează bariera feto-placentară şi este excretată în

cantităţi mici în laptele matern. Dexametazona este legată de proteinele plasmatice în proporţie de 77%, în

principal de albumină. Este preluată în cantităţi mari de ficat, rinichi şi glandele suprarenale.

Metabolizare

Dexametazona se metabolizează în special la nivelul ficatului.

Eliminare

Se excretă în urină sub formă neconjugată.

Timpul de înjumătăţire plasmatica prin eliminare este de 3 ore. Timpul biologic de înjumătăţire al

dexametazonei este de 36-54 ore, prin urmare este indicată a fi utilizată atunci când acţiunea

corticosteroizilor trebuie menţinută pe durate mai lungi. Această acţiune prelungită deprimă continuu funcţia

hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenaliană, ceea ce face ca administrarea prelungită să nu fie recomandată,

datorită riscului mare de insuficienţă corticosuprarenaliană iatrogenă.

Grupuri speciale de pacienţi

Pacienţi cu insuficienţă hepatică şi/sau renală

Tulburarea funcţiei renale nu influenţează semnificativ eliminarea dexametazonei; tulburarea funcţiei

hepatice duce la acumulare, prin diminuarea metabolizării.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Vezi pct. 4.6.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Creatinină

Citrat de sodiu

Metabisulfit de sodiu

Hidroxid de sodiu

Parahidroxibenzoat de metil

Parahidroxibenzoat de propil

Apă pentru preparate injectabile

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu 5 fiole din sticlă brună a câte 2 ml soluţie injectabilă.

Cutie cu 100 fiole din sticlă brună a câte 2 ml soluţie injectabilă.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

Se vor utiliza doar soluţiile clare. Soluţia poate fi diluată cu soluţie injectabilă de clorură de sodiu sau soluţie

injectabilă de glucoza. Soluţia diluată trebuie utilizată în interval de 24 ore de la preparare.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

E.I.P.I.C.O. MED S.R.L.

B-dul Unirii nr. 6, Bl. 8C sc.1, ap 9

Sector 4, Bucureşti, România

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

7220/2014/01-02

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Decembrie 2014

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Decembrie 2014