DEXAMETAZONĂ Rompharm 4 mg/ml soluţie injectabilă

Prospect DEXAMETAZONĂ Rompharm 4 mg/ml soluţie injectabilă

Producator: S.C. Rompharm Company S.R.L.

Clasa ATC: Glucocorticoizi de uz sistemic, codul ATC : H02AB02.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12042/2019/01-02-03-04-05-06-07-08 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

DEXAMETAZONĂ Rompharm 4 mg/ml soluţie injectabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un mililitru soluţie injectabilă conţine fosfat de dexametazonă 4 mg (sub formă de dexametazonă

fosfat de sodiu 4,37 mg echivalent la 3,3 mg dexametazonă bază).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Soluţie injectabilă.

Soluţie limpede, incoloră sau slab brună.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Dexametazonă soluţie injectabilă este indicată în toate situaţiile acute în care terapia orală cu

glucocorticoizi nu este posibilă: şoc hemoragic, traumatic, chirurgical, de origine septică; edem

cerebral asociat cu neoplasm cerebral; boli inflamatorii ale articulaţiilor şi ţesuturilor moi precum

artrită reumatoidă.

Indicaţii pentru administrarea de scurtă durată: stări alergice acute severe precum edem angioneurotic

sau exacerbări acute ale unor boli cronice alergice precum astm bronşic sau boala serului.

Dozele mari de dexametazonă sunt destinate tratamentului complementar din şoc, în care sunt

necesare doze mari de corticosteroizi. Lipsesc dovezile care să ateste că utilizarea corticosteroizilor în

cazurile de şoc septic afectează mortalitatea pe termen lung. Utilizarea trebuie să fie asociată cu

administrarea sistemică concomitentă a unui tratament cu antibiotice corespunzător şi măsurile de

susţinere de care pacientul are nevoie.

DEXAMETAZONĂ Rompharm este indicat în tratamentul bolii cu coronavirus 2019 (COVID-19) la

pacienții adulți și adolescenți (cu vârsta de 12 ani și peste, cu greutatea corporală de cel puțin 40 kg)

care necesită oxigenoterapie suplimentară.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Notă: Toate dozele sunt exprimate ca mg fosfat de dexametazonă.

Trebuie utilizată cea mai mică doză eficace pe o perioadă de timp cât mai scurtă. Această doză trebuie

reevaluată frecvent pentru stabilirea dozei adecvate necesară menținerii sub control a activității bolii.

Dexametazonă fosfat soluţie injectabilă se poate administra intramuscular, ca injecţie intravenoasă sau

perfuzie intravenoasă, intraarticular sau sub formă de infiltraţii în ţesuturile moi.

Administrare intravenoasă şi intramusculară: doza administrată i.v. (intravenos) sau i.m.

(intramuscular) de dexametazonă este variabilă şi depinde de afecţiune şi de răspunsul pacientului la

tratament. Doza uzuală se încadrează, de obicei, între 0,4 şi 24 mg (0,1 până la 6 ml) pe zi. Durata

terapiei depinde de răspunsul clinic al pacientului şi imediat ce apare o ameliorare, doza trebuie

ajustată la cea mai mică doză posibilă pentru a menţine răspunsul clinic dorit. Întreruperea

tratamentului trebuie să se facă treptat.

Şoc: o singură administrare i.v. de 2 – 6 mg/kg corp (0,5 până la 1,5 ml/kg corp), care se poate repeta

la 2 până la 6 ore dacă şocul persistă. Terapia cu doze mari se continuă numai până când starea

pacientului se stabilizează şi în mod obişnuit nu mai mult de 48 – 72 de ore. Administrarea i.v. poate fi

urmată de administrarea în perfuzie i.v. a 3 mg/kg corp (0,75 ml/kg corp) timp de 24 ore.

DEXAMETAZONĂ Rompharm 4 mg/ml soluţie injectabilă poate fi diluată cu clorură de sodiu 0,9%

soluţie perfuzabilă, glucoză 5% soluţie perfuzabilă sau soluţie Ringer (vezi pct. 6.4.).

Edem cerebral asociat cu neoplasm: doza iniţială este 10 mg (2,5 ml) i.v. urmată de 4 mg (1 ml) i.m. la

fiecare 6 ore până când simptomele de edem scad (de obicei după 12 până la 24 de ore). După 2 până

la 4 zile doza trebuie redusă treptat şi oprită după o perioadă de 5 până la 7 zile. La pacienţii cu

neoplasm recurent sau inoperabil, continuarea terapiei poate fi eficientă la doze de 2,0 mg (0,5 ml)

i.m. sau i.v. de 2 – 3 ori pe zi.

Edem cerebral, forme severe care pun viaţa în pericol:

Schema de administrare a dozelor mari (toate dozele sunt exprimate ca mg dexametazonă fosfat)

Adulţi Copii > 35 kg Copii < 35 kg

Doza iniţială 50 mg (12,5 ml) i.v. 25 mg (6,25 ml) i.v. 20 mg (5,0 ml) i.v.

Prima zi 8 mg (2,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v.

la fiecare 2 ore la fiecare 2 ore la fiecare 3 ore

A 2-a zi 8 mg (2,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v.

la fiecare 2 ore la fiecare 2 ore la fiecare 3 ore

A 3-a zi 8 mg (2,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v.

la fiecare 2 ore la fiecare 2 ore la fiecare 3 ore

A 4-a zi 4 mg (1.0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v.

la fiecare 2 ore la fiecare 4 ore la fiecare 6 ore

Între a 5-a şi a 8-a zi 4 mg (1,0 ml) i.v. 4 mg (1,0 ml) i.v. 2 mg (0,5 ml) i.v.

la fiecare 4 ore la fiecare 6 ore la fiecare 6 ore

După a 8-a zi Se micşorează doza cu Se micşorează doza cu Se micşorează doza cu

4 mg pe zi (1,0 ml) 2 mg pe zi (0,5 ml) 1 mg pe zi (0,25 ml)

Notă: calea de administrare intravenoasă sau intramusculară pentru dexametazonă trebuie folosită

numai când există situaţii de boli acute sau care pun în pericol viaţa pacientului. Terapia orală trebuie

începută cât mai curând posibil.

Administrare intraarticulară şi infiltraţii în ţesuturile moi

Doza variază în funcţie de gradul inflamaţiei, de mărimea şi locaţia zonei afectate. Administrările se

pot face o dată la 3 – 5 zile (de exemplu pentru burse) până la o dată la 2 – 3 săptămâni (pentru

articulaţii).

Locul administrării Doza

1. Articulaţii mari 2,0 mgpână la 4,0 mg (0,5 mlpână la 1,0 ml)

2. Articulaţii mici 0,8 mg până la 1,0 mg (0,2 ml până la 0,25 ml)

3. Burse 2,0 mg până la 3,0 mg (0,5 ml până la 0,75 ml)

4. Teaca tendoanelor 0,4 mg până la 1,0 mg (0,1 ml până la 0,25 ml)

5. Infiltraţii ale ţesuturilor moi 2,0 mg până la 6,0 mg (0,5 ml până la 1,5 ml)

6. Ganglioni 1,0 mg până la 2 mg (0,25 ml până la 0,5 ml)

Copii

Dozele necesare sunt variabile şi este posibil să fie necesară ajustarea lor în funcţie de răspunsul

individual. În mod uzual se administrează 0,20 mg/kg corp până la 0,40 mg/kg corp (0,05 ml/kg până

la 0,1 ml/kg) pe zi.

Corticosteroizii pot determina încetinirea creşterii la nou-născuţi, copii sau adolescenţi, care poate fi

ireversibilă. Tratamentul trebuie limitat la doze minime pentru perioade cât mai scurte de timp. Cu

scopul de a minimaliza supresia axei hipotalamo-pituitaro-adrenală şi încetinirea creşterii, tratamentul

trebuie limitat, unde este posibil, la terapie alternantă (doza zilnică dublă se administrează la fiecare 2

zile).

Creşterea şi dezvoltarea nou-născuţilor şi a copiilor la care se administrează un tratament de lungă

durată cu corticosteroizi trebuie atent monitorizate.

Vârstnici

Tratamentul la pacienţii vârstnici, în special cel pe termen lung, trebuie planificat având în vedere

consecinţele grave ale administrării corticosteroizilor care apar la vârste înaintate, cum ar fi

osteoporoza, hipertensiunea, hipokalemia, diabetul, predispoziţie la infecţii, subţierea şi fragilitatea

pielii. Este necesară supraveghere clinică atentă pentru a evita reacţiile ce ar putea pune în pericol

viaţa pacienţilor.

Pentru tratamentul infecției cu coronavirus 2019

Pacienți adulți: 6 mg intravenos, o dată pe zi, timp de până la 10 zile.

Copii și adolescenți

Doza recomandată la adolescenți cu vârsta de 12 ani și peste este de 6 mg/doză intravenos, o dată pe

zi, timp de până la 10 zile.

Durata tratamentului trebuie ghidată de răspunsul clinic și de cerințele individuale ale pacientului.

Pacienți vârstnici, cu insuficiență renală, cu insuficiență hepatică

Nu este necesară ajustarea dozei.

4.3 Contraindicaţii

• Hipersensibilitate la dexametazonă sau la oricare dintre excipienţi.
• Infecţii sistemice (cu excepţia situaţiei în care este utilizată terapia anti-infecţioasă specifică).

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Pacienţii şi/sau însoţitorii lor trebuie atenţionaţi de posibilitatea apariţiei reacţiilor adverse psihiatrice

severe care pot apărea la administrarea sistemică a corticosteroizilor (vezi pct. 4.8.). Simptomele tipice

apar în decurs de câteva zile sau săptămâni de la începerea tratamentului. Riscurile pot creşte la doze

mari administrate sistemic (vezi pct. 4.5), cu toate că mărimea dozei nu poate indica debutul, tipul,

severitatea sau durata reacţiei adverse. Majoritatea reacţiilor dispar după reducerea dozelor sau la

întreruperea tratamentului. Cu toate acestea, unii pacienţi necesită un tratament specific. Pacienţii sau

însoţitorii lor trebuie încurajaţi să ceară sfatul medicului dacă apar simptome psihice îngrijorătoare, în

special dacă sunt suspectate stări de depresie sau ideaţie suicidară. Pacienţii sau însoţitorii trebuie, de

asemenea, avertizaţi de tulburările psihiatrice care pot apărea fie în timpul sau imediat după scăderea

dozelor sau întreruperea administrării sistemice a corticosteroizilor, cu toate că astfel de reacţii au fost

rareori raportate.

Este necesară o atenţie deosebită atunci când se utilizează corticosteroizi sistemic la pacienţi cu

antecedente personale sau familiale (la rudele de gradul 1) de tulburări afective severe. Acestea includ

afecţiuni depresive sau maniaco-depresive şi psihoze anterioare la corticosteroizi.

Trebuie utilizată cea mai mică doză eficace de corticosteroid pentru a controla afecţiunea pe o

perioadă minimă de timp. Este necesară reexaminarea frecventă a pacientului pentru stabilirea dozei

eficace. Când este posibilă reducerea dozei, aceasta se va face treptat.

Întreruperea bruscă a administrării corticoizilor după un tratament prelungit poate cauza insuficienţă

corticosuprarenală acută, hipotensiune arterială şi moarte.

Pot să apară de asemenea ”simptome de sevraj”, incluzând: febră, mialgie, artralgie, rinită,

conjunctivită, noduli cutanaţi dureroşi şi pruriginoşi, pierdere în greutate.

Supresia adrenală: insuficienţa corticosuprarenală se dezvoltă în timpul unui tratament prelungit cu

corticosteroizi şi poate persista mai mulţi ani după întreruperea tratamentului. Întreruperea

corticosteroizilor după un tratament prelungit trebuie să fie treptată pentru a evita insuficienţa

corticosuprarenală acută, fiind scăzute dozele până la oprire pe parcursul mai multor săptămâni sau

luni, în funcţie de doza şi durata tratamentului. Orice boală, traumatism sau procedură chirurgicală ce

intervine în timpul terapiei de lungă durată necesită creşterea temporară a dozei; dacă corticosteroizii

au fost întrerupţi după un tratament de lungă durată, este posibil să fie necesară reinstituirea temporară

a tratamentului.

Există date limitate care să susţină utilizarea de lungă durată a corticosteroizilor în şocul septic. Deşi

pot fi folositori în prima perioadă a tratamentului, ei nu pot influenţa supravieţuirea.

Reacţii anafilactice severe au apărut după administrarea parenterală a corticosteroizilor, în special la

pacienţii cu antecedente de alergii. Trebuie luate măsuri de precauţie adecvate înaintea începerii

tratamentului.

Trebuie luată în considerare rata de absorbţie mai lentă după injectarea intramusculară.

Corticosteroizii administraţi intraarticular sunt asociaţi cu un risc crescut de răspuns inflamator datorat

inducerii în articulaţie a unei infecţii bacteriene, prin injecţie. Este necesară o atenţie deosebită în

cazul injecţiilor intraarticulare cu corticosteroizi; acestea trebuie făcute în condiţii aseptice. Pentru

administrarea prin injectări repetate intraarticulare a fost raportată deteriorarea cartilajului articular

(similar cu artropatia Charcot).

Înaintea injectării intraarticulare, lichidul din articulaţie trebuie examinat pentru a exclude un proces

septic. O accentuare marcată a durerii, însoţită de edem local, urmată de o redoare articulară, febră şi

stare generală alterată sunt sugestive pentru artrita septică. Dacă aceste complicaţii apar şi sepsisul se

confirmă, trebuie inițiată terapia antimicrobiană corespunzătoare.

Pacienţii trebuie avertizaţi de importanţa neutilizării excesive a articulaţilor unde s-a obţinut un

beneficiu simptomatic dar în care persistă procesul inflamator.

Suprimarea răspunsului inflamator şi a funcţiei imune creşte susceptibilitatea la infecţii şi severitatea

acestora. Manifestarea clinică a infecţiilor poate fi atipică, astfel încât, boli severe cum ar fi septicemia

sau tuberculoza pot evolua fără semne evidente, fiind diagnosticate doar în stadii avansate.

Varicela prezintă un interes deosebit deoarece această afecţiune minoră poate fi fatală la pacienţii

imunosupresaţi. Pacienţii (sau părinţii copiilor) fără un trecut definit de varicelă ar trebui sfătuiţi să

evite contactul direct cu persoane bolnave de varicelă sau herpes zoster, iar dacă au fost expuşi, ar

trebui să fie investigaţi urgent de personal medical adecvat. Este necesară imunizarea pasivă cu

Imunoglobulina Varicela Zoster (VZIG), a pacienţilor expuşi non-imuni ce primesc dexametazonă pe

cale sistemică sau care au primit anterior dexametazonă timp de 3 luni; aceasta poate fi administrată în

decurs de 10 zile din momentul expunerii la varicelă. Dacă diagnosticul de varicelă se confirmă, boala

necesită supraveghere de specialitate şi tratament de urgenţă. Tratamentul cu dexametazonă nu trebuie

oprit şi s-ar putea să fie necesar ca doza să fie crescută.

Vaccinurile vii atenuate nu trebuie administrate la persoane cu răspuns imun diminuat. Răspunsul

anticorpilor la alte vaccinuri poate fi diminuat.

Corticosteroizii pot afecta testul cu nitro-blue tetrazoliu pentru depistarea infecţiilor bacteriene şi pot

determina rezultate fals negative.

Măsuri de precauţie speciale trebuie luate în cazul tratamentului pacienţilor cu următoarele afecţiuni,

fiind necesară monitorizare atentă a acestora:

• insuficienţă hepatică, insuficienţă renală cronică, insuficienţă cardiacă congestivă,

hipertensiune arterială, epilepsie, migrenă;

• osteoporoză, deoarece corticosteroizii cresc excreţia de calciu. Femeile în perioada post-

menopauză prezintă un risc aparte;

• tuberculoză latentă, deoarece corticosteroizii pot determina o reactivare a bolii;
• hipotiroidism sau ciroză, deoarece aceşti pacienţi pot dezvolta un răspuns exagerat la

corticosteroizi;

• amoebiază latentă, deoarece corticosteroizii pot determina o reactivare. Înaintea tratamentului,

amoebiaza ar trebui exclusă la orice pacient cu diaree inexplicabilă sau care a petrecut recent o

perioadă de timp la tropice;

• herpes simplex ocular, deoarece corticosteroizii pot determina perforaţii corneene.

Corticosteroizii se administrează, de asemenea, cu precauţie la pacienţii cu diabet zaharat (sau cu

antecedente heredo-colaterale de diabet zaharat), tulburări afective (în special la cei cu antecedente de

psihoză indusă de corticosteroizi), glaucom (sau cu antecedente heredo-colaterale de glaucom), ulcer

peptic sau pacienţi cu istoric de miopatie indusă de corticosteroizi.

Sindromul lizei tumorale

În experiența de după punerea pe piață, a fost raportat sindromul lizei tumorale (SLT) la pacienții cu

neoplazii hematologice după utilizarea dexametazonei în monoterapie sau în asociere cu alte substanțe

chemoterapeutice. Pacienții cu risc crescut de apariție a SLT, cum sunt pacienții cu o rată proliferativă

crescută, încărcare tumorală ridicată și hipersensibilitate la substanțe citotoxice, trebuie monitorizați

cu atenție și trebuie luate măsurile adecvate de precauție.

Pentru tratamentul infecției cu coronavirus 2019

Corticosteroizii sistemici nu trebuie opriți la pacienții care sunt deja tratați din alte motive cu

corticosteroizi sistemici (administrare orală) (de exemplu, pacienți cu boală pulmonară obstructivă

cronică), dar care nu necesită oxigen suplimentar.

Copii și adolescenți

Dexametazona a fost utilizată în afara indicaţiilor autorizate pentru a trata şi preveni bolile cronice de

plămâni la nou-născuţii prematuri. Studiile clinice au arătat că există beneficii pe termen scurt prin

reducerea utilizării de dispozitive pentru respiraţie artificială, dar nu există beneficii pe termen lung

pentru reducerea incidenţei bolilor cronice de plămâni sau a mortalităţii. Dovezile disponibile

sugerează evenimente adverse asupra dezvoltării neurologice, de lungă durată, în cazul administrării

precoce a tratamentului (< 96 ore) la nou născuții prematuri cu boală pulmonară cronică, la o doză

inițială de 0,25 mg/kg de două ori pe zi. Studii recente au sugerat că există o legătură între

administrarea dexametazonei la nou-născuţii prematuri şi apariţia paraliziei cerebrale. Având în vedere

această îngrijorare privind siguranţa, trebuie efectuată o evaluare a raportului risc/beneficiu pentru

fiecare pacient în parte.

Pentru o doză maximă unică de medicament (420 mg fosfat de dexametazonă pentru o persoană de 70

kg) conținutul de sodiu este de până la 14,5 mmol (334 mg). Trebuie avut în vedere acest lucru în

tratarea pacienţilor cu dietă hiposodată.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Medicamentele inductoare ale enzimelor hepatice precum barbituricele, efedrina, rifampicina,

rifabutina, carbamazepina, fenitoina, primidona şi aminoglutetimida pot intensifica metabolismul

corticosteroizilor, diminuând efectele terapeutice ale acestora, fiind necesară ajustarea dozelor.

Eficacitatea anticoagulantelor cumarinice poate fi intensificată de tratamentul concomitent cu

corticosteroizi şi de aceea timpul de protrombină sau INR-ul trebuie monitorizat frecvent, pentru a

evita sângerările spontane.

Corticosteroizii pot afecta toleranţa la glucoză şi de aceea poate fi necesară modificarea dozelor pentru

medicamentele hipoglicemiante (inclusiv insulină).

Incidenţa ulceraţiilor gastro-intestinale creşte la pacienţii care primesc concomitent medicamente

antiinflamatoare nesteroidiene şi corticosteroizi.

Clearance-ul renal al salicilaţilor este crescut de către corticosteroizi şi, de aceea, întreruperea

steroizilor poate determina intoxicaţie cu salicilaţi.

Efectele diureticelor sunt antagonizate de corticosteroizi. Efectul de scădere a potasiului seric al

acetazolamidei, diureticelor de ansă, diureticelor tiazide şi carbenoxolonei este amplificat de

administrarea concomitentă cu corticosteroizi.

Pacienţii care primesc concomitent corticosteroizi şi diureticele care elimină potasiu şi/sau glicozide

cardiotonice trebuie monitorizaţi pentru a nu dezvolta hipokaliemie. Aceasta este de o importanţă

deosebită la pacienţii care primesc glicozide cardiotonice, deoarece hipokaliemia creşte toxicitatea

glicozidelor cardiotonice.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Capacitatea corticosteroizilor de a trece bariera placentară poate prezenta variabilitate interindividuală,

însă dexametazona trece cu uşurinţă bariera placentară.

Administrarea corticosteroizilor la animalele gestante poate cauza anomalii ale dezvoltării fetale,

incluzând palatoschizis, întârzierea creşterii intrauterine şi afectarea creşterii şi dezvoltării creierului.

Nu există nicio dovadă că administrarea corticosteroizilor duce la creşterea incidenţei anomaliilor

congenitale, precum palatoschizisul sau cheiloschizisul la om (vezi pct. 5.3).

În orice caz, când se administrează în timpul sarcinii pentru o perioadă mai lungă de timp sau în mod

repetat, corticosteroizii pot creşte riscul de întârziere a creşterii intrauterine.

Hipoadrenalismul poate, teoretic, să apară la nou-născuţi în urma expunerii prenatale la corticosteroizi,

dar se rezolvă de obicei spontan imediat după naştere şi rareori este important clinic. Ca toate

medicamentele, corticosteroizii trebuie prescrişi numai când beneficiul pentru mamă şi făt depăşeşte

riscul. Cu toate acestea, când corticosteroizii sunt esenţiali, pacientele cu sarcină normală pot fi tratate

cu dexametazonă.

Există date asupra efectelor nocive asupra sarcinii la animale. Nou-născuţii proveniţi de la mame ce au

primit în timpul sarcinii doze substanţiale de corticosteroizi trebuie atent monitorizaţi privind semne

de insuficienţă adrenală.

Pacientele cu preeclampsie sau retenţie de fluide trebuie atent monitorizate.

Alăptarea

Corticosteroizii pot trece în laptele matern, deşi nu există date disponibile pentru dexametazonă. Nou-

născuţii şi mamele cărora li se administrează doze mari de corticosteroizi pe cale sistemică pentru o

perioadă lungă de timp pot avea diverse grade de supresie adrenală. Întârzierea creşterii sau alte efecte

adverse pot să apară.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu s-au efectuat studii asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Incidenţa reacţiilor adverse previzibile, incluzând supresia hipotalamo-pituitaro-adrenală, este corelată

cu potenţa relativă a medicamentului, dozajul, sincronizarea administrării şi durata tratamentului.

Doze crescute de dexametazonă sunt destinate pentru terapia pe termen scurt şi de aceea reacţiile

adverse sunt mai puţin frecvente. Cu toate acestea, pot apărea ulcerul peptic şi bronhospasmul.

O gamă largă de reacţii adverse psihiatrice incluzând tulburări afective (precum iritabilitate, euforie,

depresie, stări emoţionale şi ideaţie suicidară). Au fost raportate reacţii psihotice (incluzând mania,

delir, halucinaţii şi agravarea schizofreniei), tulburări de comportament, iritabilitate, anxietate,

tulburări de somn şi tulburări cognitive incluzând confuzia şi amnezia. Reacţiile care pot apărea sunt

comune pentru adulţi şi copii. La adulţi, frecvenţa reacţiilor adverse severe a fost estimată la 5 – 6 %.

Efecte psihologice au fost raportate la întreruperea tratamentului cu corticosteroizi; frecvenţa este

necunoscută.

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie:

• foarte frecvente ( ≥ 1/10 );
• frecvente ( ≥ 1/100 şi < 1/10);
• mai puţin frecvente ( ≥ 1/1000 şi < 1/100);
• rare ( ≥ 1/10000 şi < 1/1000);
• foarte rare ( < 1/10000);
• cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Cu excepţia hipersensibilităţii, următoarele reacţii adverse au fost asociate cu tratamentul pe termen

lung cu corticosteroizi administraţi sistemic:

Tulburări ale sistemului imunitar:

Frecvente: predispoziţie crescută şi agravarea infecţiilor cu suprimarea simptomelor şi semnelor

clinice, infecţii oportuniste, reactivarea tuberculozei latente.

Tulburări endocrine:

Frecvente: Supresia axei hipotalamo-pituitare-adrenale; sindrom Cushing, hirsutism şi creşterea în

greutate; stoparea creşterii la nou-născuţi, copii şi adolescenţi; insuficienţă corticosuprarenală

secundară în special în timpul unui stres, precum intervenţie chirurgicală sau traumă; ciclu menstrual

neregulat şi amenoree; toleranţă scăzută la glucoză cu creşterea dozelor pentru terapia antidiabetică;

hiperglicemie; balanţă negativă proteină/azot şi calciu; creşterea apetitului alimentar.

Tulburări metabolice şi de nutriţie:

Frecvente: dezechiliru hidroelectrolitic (retenţie de sodiu şi apă cu edem şi hipertensiune); depleţie de

azot; alcaloză hipokaliemică; excreţie crescută de calciu şi potasiu ; hiperglicemie.

Tulburări psihice:

Frecvente: manifestări psihotice, dependenţă psihică, euforie, depresie, insomnie, agravarea epilepsiei

şi schizofreniei.

Tulburări ale sistemului nervos:

Rare: dureri de cap, convulsii, vertij; la copii, creşterea presiunii intracraniene cu edem papilar de

obicei după încetarea tratamentului.

Tulburări oculare:

Mai puţin frecvente: cataractă subcapsulară posterioară, presiune intraoculară crescută, glaucom sau

ocazional distrugerea nervului optic; exoftalmie, edem papilar, subţierea scleroticii şi a corneei,

agravarea infecţiilor oftalmice virale şi fungice.

Rare: incidenţe rare de orbire asociate cu terapia intralezională în jurul feţei şi capului, dezvoltare

anormală a retinei la nou-născuţii prematuri.

Cu frecvenţă necunoscută: corioretinopatie

Tulburări cardiace:

Frecvente: insuficienţă cardiacă congestivă, palpitaţii, bradicardie, tahicardie.

Tulburări vasculare:

Rare: hipertensiune, tromboembolism.

Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale:

Frecvente: dispnee, disfonie, embolism pulmonar, tuse.

Tulburări gastro-intestinale:

Mai puţin frecvente: dispepsie, ulcer peptic cu perforaţie şi hemoragie, ulceraţii esofagiene,

pancreatită acută şi candidoze.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat:

Rare: încetinirea vindecării rănilor, subţierea pielii, telangiectazii şi vergeturi, peteşii şi echimoze,

eritem, hipersudoraţie, posibila supresie a testelor pentru piele, senzaţie de arsuri sau furnicături,

dermatite alergice, candidoze, acnee, piele uscată, cruste, prurit, urticarie, vezicule, hiperpigmentare,

hipopigmentare a pielii.

Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv:

Mai puţin frecvente: atrofie musculară, miopatie proximală, osteoporoză, slăbiciune musculară.

Rare: închiderea prematură a epifizelor osoase, osteonecroză aseptică, ruptură de tendon, compresie

vertebrală şi fracturi ale oaselor lungi.

Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare:

Frecvente: senzaţia de slăbiciune, oboseală, febră.

Alte reacţii adverse: hipersensibilitatea incluzând anafilaxie a fost raportată; atrofie cutanată şi

subcutanată; abces steril; tumefacţie articulară (după injectare intraarticulară); artropatia Charcot;

leucocitoză.

Întreruperea tratamentului

La pacienţii care au primit sistemic doze mai mari decât doza fiziologică (aproximativ 1 mg

dexametazonă) pentru o perioadă mai mare de 3 săptămâni, întreruperea tratamentului nu trebuie să se

facă brusc. Modul în care trebuie efectuată reducerea dozei depinde de gravitatea bolii şi de riscul de

recidivă la reducerea dozelor. Evaluarea clinică a bolii poate fi necesară pe perioada scăderii dozelor.

Dacă afecţiunea este puţin probabil să recidiveze după întreruperea tratamentului sistemic cu

corticosteroizi dar există incertitudinea privind supresia axei hipotalamo-hipofizar-corticosuprarenală,

doza de corticosteroid sistemic poate fi scăzută rapid la doza fiziologică. Din momentul în care doza

zilnică a ajuns la 1 mg de dexametazonă, micşorarea dozei trebuie să se facă mai lent pentru a permite

funcției axei hipotalamo-hipofizar-corticosuprarenală să se restabilească.

Întreruperea bruscă a tratamentului sistemic cu corticosteroizi care a durat mai puţin de 3 săptămâni

este posibilă, dacă se consideră că afecţiunea este puţin probabil să recidiveze. Întreruperea bruscă a

dozelor de până la 6 mg de dexametazonă timp de 3 săptămâni este puţin probabil să conducă la

supresia axei hipotalamo-pituitaro-adrenală, relevantă clinic.

La următoarele grupe de pacienţi, întreruperea administrării sistemice de dexametazonă trebuie să se

facă treptat, chiar dacă durata tratamentului a fost de 3 săptămâni sau mai puţin:

 pacienţii la care tratamentul sistemic cu corticosteroizi a fost repetat, în special dacă acesta a durat

mai mult de 3 săptămâni;

 când a fost prescris un tratament pe termen scurt în decurs de un an de la încetarea unei terapii pe

termen lung (luni, ani);

 pacienţii care pot avea motive de insuficienţă adrenocorticală, altele decât terapia exogenă cu

corticosteroizi;

 pacienţii care primesc doze sistemice mai mari de 6 mg dexametazonă zilnic;

 pacienţii care iau în mod repetat dozele seara.

Simptomele şi semnele întreruperii tratamentului: scăderea prea rapidă a dozelor de corticosteroizi

după un tratament de lungă durată poate cauza insuficienţă adrenocorticală acută, hipotensiune

arterială, moarte (a se vedea pct. 4.4. Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare).

Sindromul de abstinenţă poate include: febră, mialgie, artralgii, rinite, conjunctivite, noduli cutanaţi

dureroşi şi pruriginoşi şi pierdere în greutate.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la:

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

Tel: + 4 0757 117 259

Fax: +4 0213 163 497

e-mail: adr@anm.ro.

4.9 Supradozaj

Reacţiile de hipersensibilitate sau anafilactice sunt tratate cu adrenalină şi ventilaţie cu presiune

pozitivă. Se recomandă tratamentul simptomatic şi de susţinere a funcţiilor vitale.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: Glucocorticoizi de uz sistemic, codul ATC : H02AB02.

Dexametazona (9 alfa-fluoro-16 alfa-metil-prednisolon) este un glucocorticoid de sinteză cu potenţă

mare. Dexametazona este un antiinflamator puternic de tip corticosteroid care îşi manifestă activitatea

farmacologică pe întreg parcursul procesului inflamator, atât în fazele iniţiale cât şi în cele tardive,

inhibând reacţiile exudative, infiltrative şi proliferative. Efectul antiinflamator al unei doze de 0,75 mg

este echivalent cu cel al unei doze de 5 mg prednison. Face parte din categoria glucocorticoizilor cu

efect antiinflamator marcat, lipsiţi de efect de retenţie hidro-salină. De asemenea, are efect

imunodepresiv, predominant asupra imunităţii mediate celular.

Glucocorticoizii inhibă eliberarea de către limfocitele T activate a interleukinei 2, interleukinei 1 şi a

factorului de necroză tumorală. Principala celulă ţintă este macrofagul. Sunt diminuate atât răspunsul

primar, imediat, cât şi cel secundar, tardiv al acestor celule.

Glucocorticoizii acţionează primar la nivelul unor receptori intracelulari specifici, de tip II. Complexul

glucocorticoid-receptor trece în nucleu şi se fixează de ADN, la nivelul unui situs specific, denumit

element care răspunde la glucocorticoid-GRE. Complexul hormon-receptor acţionează ca factor de

transcripţie.

În afara macrofagelor, glucocorticoizii acţionează şi asupra altor celule care intervin în inflamaţie

(bazofile, limfocite, celule endoteliale, fibroblaşti) cărora le inhibă funcţiile. Glucocorticoizii, mai ales

în doză mare, au proprietăţi limfolitice. Ei scad numărul monocitelor, eozinofilelor şi bazofilelor din

sânge, datorită redistribuirii tisulare.

Instalarea lentă a efectelor glucocorticoizilor se explică prin timpul necesar intervenţiei la nivelul

mecanismelor care iniţiază sinteza proteinelor. Intervenţia în metabolismul proteic explică şi efectul

durabil, care nu corespunde timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare.

Pentru tratamentul infecției cu coronavirus 2019

Studiul RECOVERY (Evaluarea Randomizată a Terapiei COVid-19)1 este un studiu inițiat de

investigator, randomizat individual, controlat, deschis, tip platformă adaptivă, pentru a evalua efectele

tratamentelor potențiale la pacienții spitalizați cu COVID-19.

Studiul s-a desfășurat în cadrul a 176 centre de spital din Marea Britanie.

Au fost 6425 de pacienți randomizați pentru a primi fie dexametazonă (2104 pacienți), fie doar

tratament standard (4321 pacienți). 89% dintre pacienți au avut o infecție SARS-CoV-2 confirmată de

laborator.

La randomizare, 16% dintre pacienți au primit ventilație mecanică invazivă sau oxigenare prin

membrană extracorporală, 60% au primit doar oxigen (cu sau fără ventilație neinvazivă) și 24% nu au

primit nicio intervenție.

Vârsta medie a pacienților a fost de 66,1 +/- 15,7 ani. 36% dintre pacienți erau de sex feminin. 24%

dintre pacienți aveau antecedente de diabet zaharat, 27% boli de inimă și 21% boli pulmonare cronice.

Obiectiv primar

Mortalitatea la 28 de zile a fost semnificativ mai mică în grupul cu dexametazonă decât în grupul cu

tratament standard, cu decese raportate la 482 din 2104 pacienți (22,9%) și respectiv la 1110 din 4321

pacienți (25,7%) (raport de evaluare 0,83; 95% interval de încredere [IÎ], 0,75-0,93; P <0,001).

În grupul cu dexametazonă, incidența deceselor a fost mai mică decât cea din grupul cu tratament

standard, la pacienții care au primit ventilație mecanică invazivă (29,3% față de 41,4%; raport de

evaluare 0,64; IÎ 95%, 0,51 până la 0,81) și la cei care au primit suplimentare de oxigen fără ventilație

mecanică invazivă (23,3% față de 26,2%; raport de evaluare 0,82; IÎ 95%, 0,72 până la 0,94).

Nu a existat un efect clar al dexametazonei la pacienții care nu au primit niciun suport respirator la

randomizare (17,8% față de 14,0%; raport de evaluare 1,19; IÎ 95%, 0,91 până la 1,55).

Obiectiv secundar

Pacienții din grupul cu dexametazonă au avut o durată mai mică de spitalizare decât cei din grupul cu

tratament standard (în medie, 12 zile versus 13 zile) și o probabilitate mai mare de externare în viață a

pacientului în termen de 28 de zile (raport de evaluare 1,10; IÎ 95%, 1,03 până la 1,17).

În conformitate cu obiectivul primar, cel mai mare efect în ceea ce privește externarea în termen de 28

de zile a fost observat la pacienții care au primit ventilație mecanică invazivă la randomizare (raport de

evaluare 1,48; IÎ 95% 1,16 până la 1,90), urmat doar de oxigen (raport de evaluare 1,15; IÎ 95 %, 1,06

1 www.recoverytrial.net

până la 1,24) fără un efect benefic la pacienții care nu au primit oxigen (raport de evaluare 0,96; IÎ

95% 0,85 până la 1,08).

Rezultat Dexametazona Tratament standard Raportul evaluării sau

(N = 2104) (N = 4321) riscul relativ (IÎ 85%)*

Număr/număr total de pacienți (%)

Obiectiv primar

Mortalitatea la 28 de zile 482/2104 (22,9) 1110/4321 (25,7) 0,83 (0,75-0,93)

Obiectiv secundar

Externarea din spital în 28 1413/2104 2745/4321(63,5) 1,10 (1,03 – 1,17)

de zile (67,2)

Ventilație mecanică sau 456/1780 (25,6) 994/3638 (27,3) 0,92 (0,84 – 1,01)

deces**

Ventilație 102/1780 (5,7) 285/3638 (7,8) 0,77 (0,62 – 0,95)

mecanică invazivă

Deces 387/1780 (21,7) 827/3638 (22,7) 0,93 (0,84 – 1,03)

*raportul evaluarii a fost ajustat pe vârste în ceea ce privește evoluția cu mortalitate și externarea din spital la 28

de zile. Riscul relativ a fost ajustat pe vârste în ceea ce privește rezultatul primirii ventilației mecanice invazive

sau deces și subcomponentele sale.

**Au fost excluși din această categorie pacienții care au primit ventilație mecanică invazivă la randomizare.

Siguranță

Au existat patru evenimente adverse grave legate de tratamentul de studiu: două evenimente adverse

grave cu hiperglicemie, un eveniment advers grav de psihoză indusă de steroizi și un eveniment advers

grav cu sângerăre gastro-intestinală superioară. Toate evenimentele s-au vindecat.

Analize de subgrup

Efectele alocării de dexametazonă asupra mortalității la 28 de zile, în funcție de vârstă și suport

respirator primit la randomizare2

2 (source: Horby P. et al., 2020; https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2020.06.22.20137273v1 ; doi:

https://doi.org/10.1101/2020.06.22.20137273)

Efectele alocării de dexametazonă asupra mortalității la 28 de zile, în funcție de suportul

respirator primit la randomizare și istoric de orice boală cronică3

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţia

După administrarea injectabilă, dexametazona fosfat de sodiu se hidrolizează rapid în dexametazonă.

După administrarea intravenoasă efectul se instalează mai rapid decât după administrarea

intramusculară. Picurile sanguine ale dexametazonei administrate intravenos sunt atinse după 5 min de

la administrare, iar după administrare intramusculară concentraţiile sanguine maxime sunt atinse după

60 minute. Din acest motiv pentru situaţii de urgenţă se alege injectarea intravenoasă, iar pentru

tratamentul de întreţinere se preferă injectarea intramusculară.

Distribuţia

Dexametazona se leagă de proteinele plasmatice, în special de albumină, aproximativ 77%. Legarea de

proteinele plasmatice este proporţională cu doza. În hipoalbuminemie, creşte proporţia dexametazonei

nelegată de proteinele plasmatice.

Volumul de distribuţie este de 0,6 – 0,8 l/kg.

Dexametazona traversează bariera hemato-encefalică şi placentară şi de asemenea trece în laptele

matern.

Metabolizare

Dexametazona se metabolizează la nivelul ficatului, excreţia realizându-se în principal prin urină, în

cea mai mare parte sub formă neconjugată.

Eliminare

3 (source: Horby P. et al., 2020; https://www.medrxiv.org/content/10.1101/2020.06.22.20137273v1 ; doi:

https://doi.org/10.1101/2020.06.22.20137273)

Timpul de înjumătăţire plasmatică este de 3,5 – 4,5 ore. Efectul dexametazonei fiind de lungă durată

(36-54 de ore), deprimă continuu funcţia hipotalamo-hipofizo-corticosuprarenală, ceea ce face ca

administrarea îndelungată să nu fie recomandată, datorită riscului mare de insuficienţă

corticosuprarenaliană iatrogenă. Deoarece efectul dexametazonei durează mai mult decât concentraţia

plasmatică, timpul de înjumătăţire plasmatic este mai puţin relevant, fiind mai util timpul de

înjumătăţire al efectului biologic (36-54 de ore).

Farmacocinetica administrării i.m. şi i.v. la anumite categorii de pacienţi:

Pacienţi cu tulburări renale: nu influenţează semnificativ eliminarea dexametazonei.

Pacienţi cu tulburări hepatice grave (hepatită, ciroză hepatică), hipotiroidism: acumularea

dexametazonei prin diminuarea metabolizării.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Toxicitate asupra funcției de reproducere

În studiile la animale, s-a observat palatoschizis la șobolani, șoareci, hamsteri, iepuri, câini și primate;

nu s-a observat la cai și la oi. În unele cazuri, acesta a fost însoțit de defecte la nivelul sistemului

nervos central și al inimii. La primate, după expunere, au fost observate efecte asupra creierului. Mai

mult, creșterea intrauterină poate fi întârziată. Toate aceste efecte au fost observate la doze mari.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Creatinină

Citrat trisodic

Edetat disodic

Hidroxid de sodiu sub formă de soluţie 1M

Apă pentru preparate injectabile

6.2 Incompatibilităţi

Fosfatul sodic de dexametazonă este incompatibil cu: daunorubicină, doxorubicină, vancomicină,

difenhidramină (cu lorazepam şi metoclopramid) şi bitartrat de metaraminol şi nu trebuie amestecat cu

soluţii ce conţin aceste substanţe. De asemenea, este incompatibil cu doxapram clorhidrat şi

glicopirolat amestecate în aceeaşi seringă cât şi cu ciprofloxacină, idarubicină şi midazolam utilizând o

linie de perfuzie în „Y” (amestec 1:1).

Acest medicament nu trebuie amestecat cu alte medicamente, cu excepţia celor menţionate la pct. 6.6.

6.3 Perioada de valabilitate

Fiole nedeschise: 3 ani.

După diluare:

Stabilitatea chimică şi fizică în uz a fost demonstrată după diluţie până la 24 ore dacă se păstrează sub

25°C şi protejat de lumină.

Din punct de vedere microbiologic, soluţia diluată trebuie utilizată imediat. Dacă nu este utilizată

imediat, perioada de depozitare şi condiţiile înainte de utilizare reprezintă responsabilitatea

utilizatorului.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25oC, în ambalajul original, pentru a fi protejat de lumină.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului după diluare, vezi pct. 6.3.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un suport cu 10 fiole din sticlă brună conţinând câte 1 ml soluţie injectabilă

Cutie cu două suporturi a câte 5 fiole din sticlă brună conţinând câte 1 ml soluţie injectabilă

Cutie cu 25 fiole din sticlă brună conţinând câte 1 ml soluţie injectabilă

Cutie cu 100 fiole din sticlă brună conţinând câte 1 ml soluţie injectabilă

Cutie cu un suport cu 10 fiole din sticlă brună conţinând câte 2 ml soluţie injectabilă

Cutie cu două suporturi a câte 5 fiole din sticlă brună conţinând câte 2 ml soluţie injectabilă

Cutie cu 25 fiole din sticlă brună conţinând câte 2 ml soluţie injectabilă

Cutie cu 100 fiole din sticlă brună conţinând câte 2 ml soluţie injectabilă

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor și alte instrucțiuni de manipulare

Dexametazona Rompharm, soluţie injectabilă poate fi diluată cu următoarele medicamente: soluţie

perfuzabilă de clorură de sodiu 0,9%, soluţie perfuzabilă de glucoză 5% sau soluţie injectabilă Ringer.

Soluţia trebuie diluată în condiţii de asepsie şi protejată de lumină (vezi, de asemenea, pct. 6.3).

Soluţia diluată este o soluţie limpede.

Dexametazona Rompharm, soluţie injectabilă este pentru o singură utilizare şi orice soluţie neutilizată

trebuie îndepărtată. Înainte de administrare, soluţia trebuie verificată vizual pentru a se asigura că este

limpede, incoloră sau slab brună. Nu trebuie utilizată soluţia în cazul observării de particule.

Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările

locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

S.C. Rompharm Company S.R.L.

Str. Eroilor nr. 1A, Otopeni, jud. Ilfov, România, 075100

8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

12042/2019/01-08

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Autorizare – Mai 2012

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Iunie 2019

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Decembrie 2021

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.