Prospect Concor AM 5 mg/5 mg comprimate
Producator: Merck Romania SRL
Clasa ATC: beta-blocante selective şi alte antihipertensive
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 8773/2016/01-02-03-04 Anexa 2
8774/2016/01-02-03-04
8775/2016/01-02-03-04
8776/2016/01-02-03-04
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Concor AM 5 mg/5 mg comprimate
Concor AM 5 mg/10 mg comprimate
Concor AM 10 mg/5 mg comprimate
Concor AM 10 mg/10 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Concor AM 5 mg/5 mg comprimate: fiecare comprimat conţine fumarat de bisoprolol 5 mg şi
amlodipină 5 mg (sub formă de besilat).
Concor AM 5 mg/10 mg comprimate: fiecare comprimat conţine fumarat de bisoprolol 5 mg şi
amlodipină 10 mg (sub formă de besilat).
Concor AM 10 mg/5 mg comprimate: fiecare comprimat conţine fumarat de bisoprolol 10 mg şi
amlodipină 5 mg (sub formă de besilat).
Concor AM 10 mg/10 mg comprimate: fiecare comprimat conţine fumarat de bisoprolol 10 mg şi
amlodipină 10 mg (sub formă de besilat).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Concor AM 5 mg/5 mg: comprimate albe sau aproape albe, fără miros, având forma alungită, uşor
convexe cu lungimea de 9,5 mm şi lățimea de 4,5 mm, cu o linie mediană pe una din feţe şi marcate cu
MS pe cealaltă faţă.
Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare
în doze egale.
Concor AM 5 mg/10 mg: comprimate albe sau aproape albe, fără miros, rotunde, aplatizate, cu margini
teşite, cu diametrul de 10 mm, cu o linie mediană pe una din feţe şi marcate cu MS pe cealaltă faţă.
Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare
în doze egale.
Concor AM 10 mg/5 mg: comprimate albe sau aproape albe, fără miros, având forma ovală, uşor
convexe, cu lungimea de 13 mm și lățimea de 7 mm, cu o linie mediană pe una din feţe şi marcate cu
MS pe cealaltă faţă.
Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare
în doze egale.
Concor AM 10 mg/10 mg: comprimate albe sau aproape albe, fără miros, rotunde uşor convexe, cu
diametrul de 10 mm, cu o linie mediană pe una din feţe şi marcate cu MS pe cealaltă faţă.
Linia mediană are numai rolul de a uşura ruperea comprimatului pentru a fi înghiţit uşor şi nu de divizare
în doze egale.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Concor AM este indicat pentru tratamentul hipertensiunii arteriale ca tratament de substituţie pentru
pacienţii la care s-au administrat separat medicamentele individuale în aceleaşi doze ca şi în
combinaţia în doză fixă.
4.2 Doze şi mod de administrare
Concor AM este indicat la pacienţii a căror tensiune arterială este adecvat controlată prin administrarea
separată a componentelor medicamentului în aceleaşi doze ca şi combinaţia
în doză fixă recomandată.
Doze
Doza zilnică recomandată este de un comprimat corespunzător fiecărei concentraţii. Tratamentul nu
trebuie întrerupt brusc deoarece acest lucru poate duce la agravarea stării clinice. Tratamentul nu
trebuie întrerupt brusc mai ales în cazurile în care pacienţii prezintă şi cardiopatie ischemică. Se
recomandă reducerea treptată a dozelor.
Pacienţi cu insuficienţă hepatică:
În cazul insuficienţei hepatice metabolizarea amlodipinei poate fi întârziată. La pacienţii cu
insuficienţă hepatică uşoară până la moderată nu a fost stabilită doza recomandată în ceea ce priveşte
amlodipina. Farmacocinetica amlodipinei nu a fost studiată în insuficienţă hepatică severă.
Medicamentul trebuie administrat cu precauţie specială la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct.
4.4).
În cazul insuficienţei hepatice severe doza zilnică maximă de bisoprolol nu trebuie să depăşească 10
mg.
Pacienţi cu insuficienţă renală:
Nu este necesară ajustarea dozelor în cazul unei insuficienţe renale uşoare până la moderată.
Modificările concentraţiilor plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul insuficienţei renale.
Amlodipina nu este dializabilă (vezi pct. 4.4).
În cazul insuficienţei renale severe (clearance-ul creatininei <20 ml/min) doza zilnică de bisoprolol nu
trebuie să depăşească 10 mg.
Vârstnici
La pacienţii vârstnici pot fi administrate dozele uzuale; cu toate acestea este recomandată precauţie la
creşterea dozelor (vezi pct. 5.2).
Copii şi adolescenţi
Siguranţa si eficacitatea Concor AM la copii şi la adolescenţi cu vârsta mai mică de 18 ani nu au fost
stabilite. Nu sunt disponibile date.
Mod de administrare
Concor AM trebuie administrat dimineaţa, cu sau fără alimente, fără a fi mestecat.
4.3 Contraindicaţii
Legate de amlodipină
- hipotensiune arterială severă,
- şoc (inclusiv şoc cardiogen),
- obstrucţie a tractului de ejecţie al ventriculului stâng (de exemplu, stenoză aortică cu grad mare),
- insuficienţă cardiacă hemodinamic instabilă după infarct miocardic acut.
Legate de bisoprolol:
- insuficienţă cardiacă acută sau în timpul episoadelor de decompensare a insuficienţei cardiace ce
necesită tratament inotrop pozitiv administrat i.v.,
- şoc cardiogen,
- bloc atrio-ventricular (BAV) de gradul II sau III (fără pacemaker),
- sindromul sinusului bolnav,
- bloc sino-atrial,
- bradicardie simptomatică,
- hipotensiune arterială simptomatică,
- astm bronşic sever,
- forme severe ale arteriopatiei obliterante periferice sau forme severe ale sindromului Raynaud,
- feocromocitom netratat (vezi pct. 4.4),
- acidoză metabolică.
Legate de Concor AM:
- hipersensibilitate la amlodipină, derivaţi de dihidropiridină, bisoprolol şi/sau oricare dintre
excipienţii enumeraţi la punctul 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Legate de amlodipină:
Siguranţa şi eficacitatea amlodipinei în crizele hipertensive nu a fost stabilită.
Pacienţi cu insuficienţă cardiacă
Pacienţii cu insuficienţă cardiacă trebuie trataţi cu precauţie. Într-un studiu de lungă durată care a
inclus pacienţi suferind de insuficienţă cardiacă severă (grad NYHA III şi IV), incidenţa cazurilor de
edem pulmonar raportată a fost mai mare la grupul de pacienţi trataţi cu amlodipină decât la grupul
tratat cu placebo (vezi pct. 5.1). Blocantele canalelor de calciu, incluzând amlodipina, trebuie utilizate
cu precauție la pacienții cu insuficiență cardiacă congestivă, deoarece acestea pot crește riscul
evenimentelor cardiovasculare viitoare și mortalitatea.
Utilizarea la pacienţi cu insuficienţă hepatică
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al amlodipinei este prelungit şi valorile ASC sunt
mai mari la pacienţii cu insuficienţă hepatică; nu au fost stabilite recomandări cu privire la doze. Prin
urmare, amlodipina trebuie administrată cu precauţie la aceşti pacienţi. La pacienţii cu insuficienţă
hepatică severă poate fi necesară monitorizarea atentă.
Utilizarea la pacienţii vârstnici
La vârstnici creşterea dozei trebuie să se facă cu precauţie (vezi pct. 5.2).
Utilizarea în insuficienţă renală
Amlodipina poate fi administrată în doze normale la aceşti pacienţi. Schimbările concentraţiilor
plasmatice ale amlodipinei nu sunt corelate cu gradul de insuficienţă renală. Amlodipina nu este
dializabilă.
Legate de bisoprolol
Cu excepţia cazurilor în care este neapărat necesară, întreruperea tratamentului cu bisoprolol nu trebuie
făcută brusc, mai ales la pacienţii cu cardiopatie ischemică, deoarece aceasta poate determina agravarea
tranzitorie a afecţiunii (vezi pct. 4.2).
Bisoprololul trebuie utilizat cu atenţie deosebită la pacienţii cu hipertensiune arterială sau angină
pectorală şi insuficienţă cardiacă asociată.
Bisoprololul trebuie utilizat cu precauţie:
- la pacienţii cu diabet zaharat ce prezintă fluctuaţii mari ale valorilor glicemiei deoarece pot fi mascate
simptomele hipoglicemiei (de exemplu: tahicardie, palpitaţii sau diaforeză),
- la pacienţii cu regim alimentar strict,
- la pacienţii cărora li se efectuează tratament de desensibilizare. Ca şi în cazul celorlalte β-blocante,
bisoprololul poate potenţa atât sensibilitatea faţă de alergeni cât şi severitatea reacţiilor anafilactice.
Tratamentul cu adrenalină poate să nu aibă în toate cazurile efectul terapeutic aşteptat.
- la pacienţii cu BAV de gradul I,
- la pacienţii cu angină Prinzmetal; Au fost observate cazuri de vasospasm coronarian. Deși este înalt
beta 1- selectiv, atacurile de angina nu pot fi complet excluse atunci când bisoprololul este administrat
la pacienții cu angină Prinzmetal.
- la pacienţii cu arteriopatie obliterantă periferică (mai ales la începutul tratamentului, poate să apară
agravarea simptomelor),
- la pacienţii cu psoriazis sau cu antecedente de psoriazis β-blocantele (de exemplu: bisoprolol) pot fi
administrate doar după evaluarea atentă a raportului dintre beneficiile terapeutice şi riscurile posibile,
- Simptomele tireotoxicozei pot fi mascate în timpul tratamentului cu bisoprolol.
- Bisoprololul nu trebuie administrat la pacienţii cu feocromocitom înainte de realizarea blocadei
receptorilor alfa.
- La pacienţii aflaţi sub anestezie generală blocada receptorilor β reduce incidenţa aritmiilor şi ischemiei
miocardice în timpul inducţiei şi intubaţiei şi în perioada postoperatorie. Se recomandă în mod curent
ca blocada receptorilor β să fie menţinută şi perioperator. Medicul anestezist trebuie să ştie despre
existenţa blocadei receptorilor β datorită potenţialelor interacţiuni cu alte medicamente, ce pot determina
bradiaritmie, diminuarea tahicardiei reflexe şi diminuarea capacităţii de compensare reflexă a pierderii
de sânge.
Dacă se consideră necesară întreruperea tratamentului cu β-blocant înaintea intervenţiei chirurgicale,
aceasta trebuie făcută treptat şi terminată cu 48 ore înaintea anesteziei.
- Cu toate că β –blocantele selective (beta 1) pot avea un efect mai mic asupra funcţiei pulmonare
decât β –blocantele neselective, la fel ca toate β-blocantele, acestea ar trebui evitate la pacienţii cu
afecţiuni obstructive ale căilor respiratorii, cu excepţia cazului în care există motive clinice întemeiate
pentru utilizarea lor. În cazul în care astfel de motive există, Concor AM poate fi folosit, cu precauţie.
În cazul existenţei astmului bronşic sau a bronhopneumopatiei obstructive cronice, ce pot determina
simptome, se recomandă asocierea tratamentului bronhodilatator. Ocazional, la pacienţii cu astm
bronşic poate să apară creşterea rezistenţei căilor aeriene, de aceea poate fi necesară creşterea dozei de
β2 stimulante.
În legătură cu excipienții:
Acest medicament conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic „nu
conţine sodiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Legate de amlodipină
Efecte ale altor medicamente asupra amlodipinei
- Inhibitori ai CYP3A4: administrarea concomitentă cu amlodipină a unui inhibitor CYP3A4 puternic
sau moderat (de exemplu inhibitori de protează ca indinavir, saquinavir sau ritonavir, antifungice
azolice cum sunt fluconazol şi itraconazol, macrolide cum sunt eritromicina şi claritromicina,
verapamil sau diltiazem), poate determina creşterea semnificativă a expunerii la amlodipină, rezultând
un risc crescut de hipotensiune arterială. Semnificația clinică a acestor variații de farmacocinetică
poate fi mai pronunțată la pacienții vârstnici. Astfel, pot fi necesare monitorizarea clinică și ajustarea
dozei.
- Inductori ai CYP3A4: Concentrația plasmatică a amlodipinei poate varia în eventualitatea
administrării concomitente a inductorilor cunoscuți ai CYP3A4. Drept urmare, este necesară
monitorizarea tensiunii arteriale și avută în vedere reglarea dozei, atât în timpul, cât și după
administrarea concomitentă de medicamente, în special în cazul inductorilor puternici ai CYP3A4 (de
exemplu, rifampicina, hypericum perforatum).
Nu este recomandată administrarea amlodipinei cu grepfrut sau suc de grepfrut deoarece
biodisponibilitatea poate fi crescută la unii pacienţi, ceea ce determină amplificarea efectelor de
scădere a tensiunii arteriale.
Dantrolen (perfuzie)
La animale, după administrarea de verapamil şi administrarea intravenoasă de dantrolen, s-au observat
cazuri de fibrilaţie ventriculară letală şi colaps cardiovascular în asociere cu hiperkaliemie. Din cauza
riscului de hiperkaliemie, la pacienţi susceptibili de hipertermie malignă şi la cei trataţi pentru
hipertermie malignă, este recomandată evitarea administrării concomitente de blocante ale canalelor
de calciu, cum este amlodipina.
Efecte ale amlodipinei asupra altor medicamente
Efectul de scădere a tensiunii arteriale al amlodipinei potenţează efectul de scădere a tensiunii arteriale
al altor medicamente cu proprietăţi antihipertensive.
Tacrolimus
În cazul administrării concomitente cu amlodipină, există un risc de creştere a concentrațiilor sanguine
de tacrolimus, dar mecanismul farmacocinetic al acestei interacțiuni nu este pe deplin înțeles. Pentru a
evita toxicitatea tacrolimusului, administrarea de amlodipină la un pacient tratat cu tacrolimus necesită
monitorizarea nivelurilor sanguine de tacrolimus și ajustarea dozei de tacrolimus atunci când este
cazul.
Ciclosporină
Nu au fost efectuate studii privind interacțiunile medicamentoase dintre ciclosporină și amlodipină pe
voluntari sănătoși sau alte populații, cu excepția pacienților cu transplant renal, unde au fost observate
creșteri variabile ale concentrației (medie 0% – 40%) de ciclosporină. La pacienții cu transplant renal
tratați cu amlodipină, trebuie luată în considerare monitorizarea nivelurilor de ciclosporină și, dacă
este necesar, doza de ciclosporină ar trebui să fie redusă.
Simvastatină
Administrarea concomitentă a unor doze multiple de amlodipină 10 mg cu simvastatină 80 mg a
determinat o creştere cu 77% a expunerii la simvastatină, comparativ cu administrarea simvastatinei în
monoterapie. La pacienţii în tratament concomitent cu amlodipină, trebuie limitatặ doza de
simvastatină la 20 mg pe zi.
În studiile clinice referitoare la interacţiuni, amlodipina nu a afectat farmacocinetica atorvastatinei, a
digoxinei, sau a warfarinei.
Legate de bisoprolol
Asocieri nerecomandate:
- Antagonişti ai calciului din grupa verapamilului şi, în mai mică măsură, din grupa diltiazemului: Efect
inhibitor asupra contractilităţii, conducerii atrio-ventriculare şi tensiunii arteriale. Administrarea
intravenoasă de verapamil la pacienţii aflaţi sub tratament cu β-blocante poate determina hipotensiune
arterială marcată şi bloc atrio-ventricular.
- Medicamente antihipertensive cu acţiune centrală cum sunt clonidina, metildopa, moxonidina,
rilmenidina: Utilizarea concomitentă a medicamentelor antihipertensive cu acţiune centrală poate
determina scăderea frecvenţei cardiace şi a debitului cardiac şi vasodilataţie. Întreruperea bruscă a
administrării acestora poate determina creşterea riscului de apariţie a “hipertensiunii arteriale de
rebound”.
Asocieri ce trebuie utilizate cu precauţie:
-Antagonişti ai calciului din grupa dihidropiridinelor cum este nifedipina: Utilizarea concomitentă
poate creşte riscul de apariţie a hipotensiunii arteriale şi nu poate fi exclusă creşterea riscului deteriorării
suplimentare a funcţiei pompei ventriculare la pacienţii cu insuficienţă cardiacă.
- Medicamente antiaritmice din clasa I (de exemplu: disopiramidă, chinidină, lidocaină, fenitoină,
flecainidă, propafenonă): Pot fi potenţate efectul asupra timpului de conducere atrio-ventriculară şi
efectul inotrop negativ.
- Medicamente antiaritmice din clasa III (de exemplu: amiodaronă): Poate fi potenţat efectul asupra
timpului de conducere atrio-ventriculară.
- Medicamente parasimpatomimetice: Utilizarea concomitentă poate creşte timpul de conducere atrio-
ventriculară şi riscul de apariţie a bradicardiei.
- Medicamente β-blocante cu administrare locală (de exemplu: picături oftalmice pentru tratamentul
glaucomului): Pot potenţa efectele sistemice ale bisoprololului.
-Insulină şi antidiabetice orale: Potenţarea efectului de scădere a glicemiei. Blocada receptorilor β
adrenergici poate masca simptomele hipoglicemiei.
- Medicamente anestezice: Diminuarea tahicardiei reflexe şi creşterea riscului de apariţie a hipotensiunii
arteriale (pentru informaţii suplimentare vezi pct. 4.4).
- Glicozide digitalice: reducerea frecvenţei cardiace, creşterea timpului de conducere atrio-ventriculară.
- Medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS): AINS pot diminua efectul hipotensor al
bisoprololului.
- Medicamente β-simpatomimetice (de exemplu: isoprenalină, dobutamină): Asocierea cu bisoprolol
poate diminua efectele ambelor medicamente.
- Simpatomimetice ce activează atât receptorii α cât şi β-adrenergici (de exemplu: norepinefrină,
epinefrină): Asocierea cu bisoprolol poate evidenţia efectele vasoconstrictoare ale acestor medicamente,
mediate de către receptorii α-adrenergici, ce determină creşterea tensiunii arteriale. Astfel de interacţiuni
sunt considerate a fi mult mai probabile în cazul utilizării β-blocantelor neselective.
- Alte medicamente antihipertensive sau medicamente cu potenţial hipotensor (de exemplu:
antidepresive triciclice, barbiturice, fenotiazine): Utilizarea concomitentă poate creşte riscul apariţiei
hipotensiunii arteriale.
Asocieri ce trebuie avute în vedere:
- Mefloquină: creşterea riscului de apariţie a bradicardiei.
- Inhibitori ai monoaminooxidazei (cu excepţia IMAO-B): Potenţarea efectului hipotensor al β-
blocantului dar şi creşterea riscului de producere a crizei hipertensive.
4.6 Fertlitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Bisoprololul are efecte farmacologice care pot determina efecte dăunătoare asupra sarcinii şi/sau
fătului/nou-născutului. În general, blocantele receptorilor β-adrenergici reduc perfuzia placentară, care
a fost asociată cu întârziere a creşterii, moarte intrauterină, avort spontan sau travaliu precoce. Reacţiile
adverse (de exemplu: bradicardie, hipoglicemie) pot să apară şi la făt sau la nou-născut. Dacă este
necesar tratamentul cu blocante ale receptorilor β-adrenergici, este de preferat utilizarea blocantelor
selective ale receptorilor β1-adrenergici.
Siguranţa administrării amlodipinei la femeile însărcinate nu a fost stabilită.
În studiile pe animale au fost observate la doze mari efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi
pct. 5.3).
Administrarea Concor AM nu este recomandată în perioada de sarcină, decât dacă este neapărat
necesară. Dacă tratamentul cu Concor AM este considerat necesar, se recomandă monitorizarea fluxului
sanguin utero-placentar şi a creşterii fetale. În cazul în care apar efecte dăunătoare asupra sarcinii sau
fătului trebuie avută în vedere utilizarea unui alt tip de tratament. Nou-născutul trebuie monitorizat cu
atenţie. Simptomele hipoglicemiei şi bradicardia sunt de aşteptat să devină manifeste în decursul
primelor 3 zile de viaţă extrauterină.
Alăptarea
La om nu există date referitoare la excreţia bisoprololului în lapte. Amlodipina este excretată în laptele
uman. Proporția dozei materne primite de sugar a fost estimată într-un interval intercuartilic de
3 – 7%, cu o valoare maximă de 15%. Nu se cunoaște efectul amlodipinei asupra sugarului. Prin
urmare, alăptarea nu este recomandată în timpul administrării Concor AM.
Fertilitatea
Nu există date privind fertilitatea la om pentru medicamentul sub formă de combinaţie în doză fixă.
Modificări biochimice reversibile la nivelul spermatozoizilor au fost raportate la unii pacienţi trataţi cu
blocante ale canalelor de calciu. Datele clinice sunt insuficiente în ceea ce priveşte efectul potenţial al
amlodipinei asupra fertilităţii. Într-un studiu efectuat la şobolan au fost observate efecte adverse asupra
fertilității masculine (vezi pct. 5.3).
Bisoprolol nu a avut nici o influenţă asupra fertilităţii sau asupra performanţei generale de reproducere
în studiile pe animale.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Amlodipina are o influenţă uşoară sau moderată asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi
utilaje. Dacă pacienţii care iau amlodipină suferă de ameţeli, cefalee, fatigabilitate sau greaţă,
capacitatea de a reacţiona le poate fi afectată. Într-un studiu efectuat la pacienţii cu boală coronariană,
bisoprololul nu a afectat capacitatea de a conduce vehicule. Cu toate acestea, din cauza variaţiilor
individuale ale reacţiilor la administrarea medicamentului, un efect asupra capacităţii de a conduce
vehicule sau de a folosi utilaje nu poate fi exclus.
Aceasta trebuie avută în vedere mai ales la începutul tratamentului sau atunci când este schimbat
medicamentul administrat precum şi în cazul consumului de alcool etilic.
4.8 Reacţii adverse
Reacţiile adverse observate în cursul utilizării separate a celor două componente sunt prezentate
utilizând următoarea convenţie privind frecvenţa:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1>
Mai puţin frecvente ( ≥1/1000 şi <1>
Rare (≥1/10000 şi <1>
Foarte rare (<1>
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Legate de amlodipină
Cele mai frecvente reacţii adeverse raportate în timpul tratamentului sunt: somnolenţă, ameţeli,
cefalee, palpitaţii, înroșirea feței, durere abdominală, greaţă, umflarea gleznelor, edem şi oboseală.
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare: leucopenie, trombocitopenie
Tulburări ale sistemului imunitar
Foarte rare: reacţii alergice
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Foarte rare: hiperglicemie
Tulburări psihice
Mai puţin frecvente: depresie, schimbări ale dispoziţiei (inclusiv anxietate), insomnie
Rare: confuzie
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: somnolenţă, ameţeli, cefalee (mai ales la iniţierea tratamentului)
Mai puţin frecvente: tremor, disgeuzie sincopă, hipoestezie, parestezie
Foarte rare: hipertonie, neuropatie periferică
Tulburări oculare
Frecvente: tulburări vizuale (inclusiv diplopie)
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin frecvente: tinitus
Tulburări cardiace
Frecvente: palpitaţii
Mai puţin frecvente: aritmie (inclusiv bradicardie, tahicardie ventriculară şi fibrilaţie
atrială)
Foarte rare: infarct miocardic, aritmie
Tulburări vasculare
Frecvente: înroșirea feței
Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială
Foarte rare: vasculită
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente: dispnee
Mai puţin frecvente: tuse, rinită
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: dureri abdominale, greaţă, dispepsie, alterări intestinale (inclusiv
diaree şi constipaţie)
Mai puţin frecvente: vărsături, xerostomie
Foarte rare: pancreatită, gastrită, hiperplazie gingivală
Tulburări hepatobiliare
Foarte rare: hepatită*, icter*, enzime hepatice crescute*
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin frecvente: alopecie, purpură, depigmentare a pielii, hiperhidroză, prurit, iritaţie
trecătoare a pielii, exantem, urticarie
Foarte rare: angioedem, eritem multiform, dermatită exfoliativă, sindrom Stevens-
Johnson, edem Quincke, fotosensibilitate
Cu frecvenţă necunoscută: Necroliză epidermică toxică
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Frecvente: umflarea gleznelor, crampe musculare
Mai puţin frecvente: artralgie, mialgie, dorsalgii
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvente: tulburări de micţiune, nicturie, frecvenţă urinară crescută
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Mai puţin frecvente: disfuncție erectilă, ginecomastie
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Foarte frecvente: edeme
Frecvente: fatigabilitate, astenie
Mai puţin frecvente: dureri toracice, durere, stare generală proastă
Investigaţii diagnostice
Mai puţin frecvente: creştere în greutate, scădere în greutate
*În cele mai multe cazuri cu colestază
Au fost raportate cazuri excepţionale de sindrom piramidal.
Legate de bisoprolol
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Rare: creşterea valorilor serice de trigliceride
Tulburări psihice:
Mai puţin frecvente: depresie, tulburare de somn
Rare: coşmar, halucinaţie
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: ameţeli**, cefalee**
Rare: sincopă
Tulburări oculare
Rare: scăderea secreţiei lacrimale (trebuie avut în vedere dacă pacientul
poartă lentile de contact)
Foarte rare: conjunctivită
Tulburări acustice şi vestibulare
Rare: deficienţe de auz
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvente: tulburări de conducere AV, deteriorare a insuficienţei cardiace pre-
existente, bradicardie
Tulburări vasculare
Frecvente: senzaţie de rece sau amorţeală la nivelul extremităţilor
Mai puţin frecvente: hipotensiune arterială
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin frecvente: bronhospasm la pacienţii cu astm bronşic sau cu afecţiuni obstructive
ale căilor pulmonare în antecedente
Rare: rinite alergice
Tulburări gastro-intestinale
Frecvente: tulburări gastro-intestinale cum sunt greaţă, vărsături, diaree,
constipaţie
Tulburări hepatobiliare
Rare: hepatită
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Rare: reacţii de hipersensibilitate cum sunt prurit, eritem facial tranzitor,
erupţie cutanată tranzitorie.
Foarte rare alopecie, beta-blocantele pot provoca sau agrava psoriazisul sau pot
provoca reacţii cutanate asemănătoare psoriazisului.
Tulburări musculo-scheletice şi ale ţesutului conjunctiv
Mai puţin frecvente: slăbiciune musculară şi crampe musculare
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Rare: disfuncție erectilă
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvente: oboseală**
Mai puţin frecvente: astenie**
Investigaţii diagnostice
Rare: creşterea valorilor enzimelor hepatice (ALAT, ASAT)
**Aceste simptome apar mai ales la începutul tratamentului. Sunt în general uşoare şi adesea dispar
după 1-2 săptămâni.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
e-mail: [email protected].
Website: www.anm.ro
4.9 Supradozaj
Legat de amlodipină:
Experienţa supradozajului intenţionat la om este limitată.
Simptome
Datele disponibile sugerează că supradozajul masiv poate determina vasodilataţie periferică excesivă
şi posibilă tahicardie reflexă. A fost raportată hipotensiune arterială sistemică prelungită puternică
până la şoc cu sfârşit letal.
Edemul pulmonar non-cardiogen a fost raportat rar ca o consecință a supradozajului cu amlodipină,
care se poate manifesta cu un debut întârziat (24-48 ore după ingestie) și necesită suport ventilator.
Măsurile de resuscitare precoce (inclusiv supraîncărcarea cu lichide) pentru a meține perfuzia și
debitul cardiac pot fi factori precipitanți.
Tratament
Hipotensiunea arterială semnificativă clinic din cauza supradozajului cu amlodipină necesită măsuri de
susţinere cardiovasculară, inclusiv monitorizarea frecventă a funcţiei cardiace şi respiratorii,
menţinerea membrelor inferioare în poziţie ridicată, monitorizarea volumului circulator şi a debitului
urinar.
Un vasoconstrictor poate fi util în restabilirea tonusului vascular şi a tensiunii arteriale, cu condiţia să
nu existe nici o contraindicaţie pentru utilizarea acestuia. Gluconatul de calciu intravenos poate fi
benefic în reversibilitatea efectelor blocării canalelor de calciu. Lavajul gastric poate fi util în unele
cazuri. La voluntarii sănătoşi utilizarea cărbunelui activat până la 2 ore după administrarea
amlodipinei 10 mg a arătat că reduce viteza de absorbţie a amlodipinei.
Deoarece amlodipina se leagă în proporţie mare de proteinele plasmatice, este puţin probabil ca dializa
să fie eficientă.
Legat de bisoprolol:
Simptome
Cele mai frecvente semne ale supradozajului cu β-blocante sunt bradicardia, hipotensiunea arterială,
bronhospasmul, insuficienţa cardiacă acută şi hipoglicemia. Până în prezent au fost raportate câteva
cazuri de supradozaj cu bisoprolol la pacienţi cu hipertensiune arterială şi/sau boală ischemică
cardiacă: au fost semnalate bradicardia şi/sau hipotensiunea arterială. Toţi pacienţii au fost recuperaţi.
Există o largă variabilitate interindividuală a sensibilităţii la administrarea unei doze unice mari de
bisoprolol şi este probabil ca pacienţii cu insuficienţă cardiacă să fie foarte sensibili la acesta.
Tratament
În general, dacă se produce supradozajul, se recomandă întreruperea tratamentului cu bisoprolol şi
efectuarea tratamentului de susţinere şi simptomatic. Datele limitate sugerează că bisoprololul este greu
dializabil.
Pe baza acţiunilor farmacologice aşteptate şi recomandărilor făcute pentru alte β-blocante, următoarele
măsuri de ordin general pot fi considerate corecte din punct de vedere clinic.
Bradicardie: Se recomandă administrarea intravenoasă de atropină. Dacă răspunsul terapeutic este
inadecvat, poate fi administrată, cu precauţie, isoprenalină sau alt medicament cu proprietăţi cronotrop
pozitive. În unele cazuri poate fi necesară inserarea transvenoasă a unui pacemaker.
Hipotensiune arterială: Trebuie administrate intravenos fluide şi medicamente vasopresoare. Poate fi
utilă administrarea intravenoasă de glucagon.
Bloc AV (de gradul II sau III): Pacienţii trebuie monitorizaţi cu atenţie şi trebuie să li se administreze
isoprenalină în perfuzie sau trebuie să li se insereze transvenos un pacemaker.
Agravarea acută a insuficienţei cardiace: Se recomandă administrarea intravenoasă de diuretice,
medicamente inotrop pozitive, medicamente vasodilatatoare.
Bronhospasm: Administrarea de medicamente bronhodilatatoare precum: isoprenalina, medicamentele
β2-simpatomimetice şi/sau aminofilina.
Hipoglicemie: Administrarea intravenoasă de glucoză.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: beta-blocante selective şi alte antihipertensive
Codul ATC: C07 FB07
Mecanismul de acţiune al amlodipinei
Amlodipina este un inhibitor al influxului de ioni de calciu din grupul dihidropiridinei (blocant al
canalelor lente de calciu sau antagonist al ionilor de calciu) şi inhibă influxul transmembranar de ioni
de calciu la nivelul musculaturii netede cardiace şi vasculare.
Mecanismul acţiunii antihipertensive al amlodipinei se datorează unui efect relaxant direct asupra
musculaturii vasculare netede.
Mecanismul exact prin care amlodipina ameliorează angina nu a fost complet determinat, dar amlodipina
reduce riscul ischemic prin următoarele două acţiuni:
1. Amlodipina dilată arteriolele periferice şi, prin urmare, reduce rezistenţa periferică totală (post
sarcină) crescând performanţa inimii. Deoarece ritmul cardiac rămâne constant, această îmbunătățire a
activităţii cardiace reduce consumul de energie al miocardului şi necesarul de oxigen.
2. De asemenea, mecanismul de acţiune al amlodipinei implică probabil şi dilatarea arterelor şi
arteriolelor coronare, atât în zonele normale cât şi în cele ischemice. Această dilatare creşte aportul de
oxigen în muşchiul cardiac la pacienţii cu spasm al arterelor coronare (angină Prinzmetal sau angină).
Efecte farmacodinamice
La pacienţii cu hipertensiune arterială, o singură doză pe zi determină reduceri semnificative clinic ale
tensiunii arteriale, atât în clinostatism, cât şi în ortostatism timp de 24 ore. Datorită instalării lente a
acţiunii, administrarea amlodipinei nu determină hipotensiune arterială bruscă.
La pacienţii cu angină, administrarea unei singure doze de amlodipină zilnic măreşte timpul de efort
total, întârzie apariţia crizelor de angină şi a subdenivelării la 1 mm a segmentului ST, şi scade, atât
frecvenţa crizelor de angină, cât şi numărul de comprimate de nitroglicerină.
Administrarea amlodipinei nu a fost asociată cu efecte adverse de tip metabolic, sau modificări ale
concentraţiilor plasmatice ale lipidelor şi poate fi utilizată la pacienţii cu astm bronşic, diabet zaharat
şi gută..
Mecanismul de acţiune al bisoprololului
Bisoprololul este un blocant selectiv al receptorilor β1-adrenergici, lipsit de activitate
simpatomimetică intrinsecă (ASI) şi fără activitate importantă de stabilizare membranară. Are
afinitate foarte scăzută pentru receptorii β2-adrenergici din muşchiul neted de la nivelul bronhiilor şi al
vaselor precum şi pentru receptorii β2-adrenergici implicaţi în reglarea metabolismului. Prin urmare,
nu este de aşteptat ca bisoprololul să influenţeze rezistenţa căilor respiratorii şi efectele metabolice β2
mediate. β1 selectivitatea se extinde şi în cazul dozelor ce depăşesc intervalul dozelor terapeutice.
Bisoprololul nu are efect inotrop negativ pronunţat.
Bisoprololul îşi manifestă efectul terapeutic maxim după 3-4 ore de la administrare.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de 10-12 ore asigură eficacitatea terapeutică pentru
intervalul de 24 ore în cazul administrării unice zilnice.
Efectul antihipertensiv maxim al bisoprololului este atins, în general, după 2 săptămâni.
În cazul administrării acute la pacienţii cu boală coronariană fără insuficienţă cronică, bisoprololul
reduce frecvenţa cardiacă şi volumul bătaie, reducând astfel debitul cardiac şi consumul de oxigen. În
cazul administrării cronice scade rezistenţa periferică crescută iniţial.
Printre altele, inhibarea activităţii reninei plasmatice este luată în discuţie ca mecanism responsabil
pentru efectul antihipertensiv al β-blocantelor.
Efectul farmacodinamic al medicamentului sub formă de combinaţie în doză fixă
Această combinaţie în doză fixă permite creşterea eficacităţii antihipertensive şi a efectului anti-anginos
printr-un mecanism de acţiune complementar al celor două componente: efect vasoselectiv al blocării
canalelor de calciu dat de amlodipină (scade rezistenţa periferică) şi bisoprololul care este beta-blocant
selectiv (scade sarcina cardiacă).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Amlodipina:
Absorbţie, distribuţie, legare de proteinele plasmatice:
După administrarea orală a dozelor terapeutice, amlodipina este bine absorbită cu un maxim al
concentraţiei plasmatice cuprins între 6-12 ore după administrare. Biodisponibilitatea absolută a
substanţei active netransformate este estimată la 64-80%.
Volumul de distribuţie este de aproximativ 21 l/kg. Studiile in vitro au arătat că aproximativ 97,5% din
amlodipina circulantă este legată de proteinele plasmatice.
Biodisponibilitatea amlodipinei nu este influenţată de consumul de alimente.
Biotransformare/eliminare
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este aproximativ 35-50 ore şi este în concordanţă cu
administrarea unei doze unice zilnice. Amlodipina este intens metabolizată pe cale hepatică la
metaboliţi inactivi, prin urină fiind excretaţi 10% din compusul iniţial şi 60% sub formă de metaboliţi.
Insuficienţă hepatică
Datele privind administrarea amlodipinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică sunt foarte limitate.
Pacienţii cu insuficienţă hepatică au un clearance al amlodipinei scăzut, ceea ce determină un timp de
înjumătăţire plasmatică prin eliminare mai lung şi o creştere a ASC de aproximativ 40-60%.
Pacienţi vârstnici
Timpul până la atingerea concentraţiilor plasmatice maxime este similar la vârstnici şi la pacienţii mai
tineri. Clearance-ul amlodipinei tinde să scadă determinând creşteri ale „ariei de sub curba
concentraţiei plasmatice în funcţie de timp” (ASC) şi a timpului de înjumătăţire plasmatică prin
eliminare la pacienţii vârstnici. La pacienţii vârstnici cu insuficienţă cardiacă congestivă este de
aşteptat o creştere a ASC şi a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare.
Bisoprolol:
Absorbţie:
După administrare orală, bisoprololul este absorbit aproape complet (> 90%) din tractul gastro-
intestinal. Din cauza metabolizării sale reduse la primul pasaj hepatic (aproximativ 10%), are o
biodisponibilitate absolută de aproximativ 90% după administrare orală.
Distribuţie
Volumul aparent de distribuţie este de 3,5 l/kg. Procentul de legare de proteinele plasmatice este de
aproximativ 30%.
Metabolizare şi eliminare
Bisoprololul este eliminat din organism pe 2 căi cu eficacitate egală: 50% este transformat la nivel
hepatic în metaboliţi inactivi, care sunt eliminaţi pe cale renală. Restul de 50% este excretată sub formă
nemodificată pe cale renală. De aceea, nu este, de regulă, necesară ajustarea dozei de bisoprolol la
pacienţii cu tulburări uşoare sau moderate ale funcţiei hepatice sau renale. Clearance-ul total al
medicamentului este de aproximativ 15 l/oră.
Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este de 10-12 ore.
Bisoprololul are o cinetică lineară, independentă de vârstă.
Medicamentul sub formă de combinaţie în doză fixă
Un studiu de interacțiune farmacocinetică a demonstrat că nu există nici o interacțiune între cei doi
compuşi.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Legate de amlodipină:
Toxicitate asupra funcţiei de reproducere
Studiile cu privire la toxicitatea asupra funcţiei de reproducere efectuate la şobolani şi şoareci au arătat
întârzierea momentului naşterii, prelungirea duratei travaliului şi scăderea ratei de supravieţuire a
puilor, în cazul administrării unor doze de aproximativ 50 de ori mai mari decât doza maximă
recomandată la om, exprimată în mg/kg.
Influenţă asupra fertilităţii
La şobolanii cărora li s-a administrat amlodipină (64 de zile în cazul masculilor şi 14 zile în cazul
femelelor, înainte de împerechere) în doze de până la 10 mg/kg/ zi (de 8 ori* doza maximă
recomandată la om, exprimată în mg/m2) nu a fost observată afectarea fertilităţii. Într-un alt studiu
efectuat la şobolani, în cadrul căruia masculii de şobolan au fost trataţi cu besilat de amlodipină timp
de 30 zile, la o doză comparabilă cu doza administrată la om, exprimată în mg/kg, s-au înregistrat
concentraţii plasmatice scăzute ale hormonului foliculostimulant şi ale testosteronului şi, de asemenea,
scăderi ale densităţii spermei şi ale numărului de spermatozoizi maturi şi celule Sertoli.
Carcinogenitate, Mutagenitate:
Studiile la şobolani şi şoareci trataţi cu amlodipină pe o perioadă de 2 ani la concentraţii calculate la
nivelul dozei zilnice de 0,5, 1,25 şi 2,5 mg/kg/zi nu au pus în evidenţă carcinogenitate. Cea mai mare
doză (pentru şoareci, doză similară cu doza maximă clinic recomandată de 10 mg, şi la şobolani o
doză de două ori mai mare*, exprimată în mg/m2), a fost apropriată de doza maximă tolerată pentru
şoareci, dar nu şi pentru şobolani..
Studiile de mutagenitate nu au pus în evidenţă efecte ale medicamentului atât la nivelul genelor cât şi
al cromozomilor.
*Raportat la pacienţi cu greutate de 50 kg.
Legate de bisoprolol:
Datele preclinice nu indică vreun risc special pentru om, pe baza studiilor obişnuite de toxicitate a
dozei unice sau a dozelor repetate, genotoxicitate, carcinogenitate, toxicitate asupra funcţiei de
reproducere. Testele privind toxicitatea asupra funcţiei de reproducere au arătat că bisoprololul nu a
influenţat fertilitatea sau abilitatea de reproducere.
Ca şi alte β-blocante, bisoprololul a determinat toxicitate maternă (diminuarea aportului alimentar şi a
creşterii în greutate) şi embrio/fetală (creşterea incidenţei resorbţiilor, greutate scăzută a puilor la
naştere, întârzierea dezvoltării fizice), dar nu a avut efect teratogen.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină
Amidon glicolat de sodiu tip A
Stearat de magneziu
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
5 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
Acest medicament nu necesită condiții de temperatură speciale de păstrare. A se păstra în ambalajul
original pentru a fi protejat de lumină.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Cutie de carton cu blistere din OPA-Al-PVC/Al conţinând 28, 30, 56 sau 90 comprimate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Merck Romania SRL
Str. Gara Herăstrău, nr. 4D, Clădirea C, etaj 6, 020334, București, România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
8773/2016/01-04
8774/2016/01-04
8775/2016/01-04
8776/2016/01-04
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data reînnoirii – Martie 2016
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2023