Clafen 10 mg/gram, cremă

Prospect Clafen 10 mg/gram, cremă

Producator: S.C. Antibiotice S.A.

Clasa ATC: preparate topice pentru dureri articulare şi musculare; antiinflamatoare

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 2013/2009/01-02 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Clafen 10 mg/gram, cremă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un gram cremă conţine diclofenac sodic 10 mg.

Excipienţi: alcool cetostearilic emulgator tip A 150 mg, p-hidroxibenzoat de metil (E 218) 1,12 mg, p-

hidroxibenzoat de propil (E 216) 0,28 mg, mentol 20 mg pe gram cremă

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Cremă

Masă omogenă, de culoare albă, cu miros caracteristic.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Tratamentul local simptomatic la adulţi al durerii şi inflamaţiei:

  • musculare sau osteoarticulare de origine reumatică;
  • în cazul edemelor postoperatorii şi posttraumatice (de exemplu entorse);
  • musculare sau osteoarticulare de natură traumatică (traumatisme uşoare ale tendoanelor, muşchilor,

ligamentelor etc.).

4.2 Doze şi mod de administrare

Clafen este destinat administrării cutanate.

Adulţi

Clafen se administrează de 3 – 4 ori pe zi la nivelul zonei afectate. Doza administrată la fiecare

aplicare variază în funcţie de suprafaţa zonei afectate fiind de aproximativ 2 – 4 g cremă

(corespunzător la aproximativ 5 – 10 cm cremă).

Pentru a realiza absorbţia cremei se efectuează un masaj uşor şi prelungit la nivelul zonei dureroase

şi/sau inflamate.

După fiecare aplicare, mâinile se spală atent.

Cu excepţia unor cazuri strict recomandate, în cazul traumatismelor de ţesuturi moi sau reumatismului

abarticular, crema nu trebuie utilizată mai mult de 14 zile, iar în cazul durerilor din artrite, pe o

perioadă mai mare de 28 zile.

Dacă după 5 zile de tratament nu se observă ameliorarea simptomelor sau acestea se agravează,

pacientul trebuie să se prezinte la medic care va reevalua tratamentul.

Copii şi adolescenţi

Clafen nu este recomandat pentru utilizare la copii şi adolescenţi, datorită lipsei datelor privind

siguranţa şi eficacitatea.

4.3 Contraindicaţii

  • hipersensibilitate la diclofenac, la alte antiinflamatoare nesteroidiene sau la oricare dintre excipienţi;
  • pacienţi cu antecedente de astm bronşic, urticarie sau rinită alergică la acid acetilsalicilic sau la alte

antiinflamatoare nesteroidiene;

  • leziuni cutanate, cum sunt: dermatoze umede, eczeme, leziuni infectate, arsuri, plăgi;
  • ultimele 4 luni de sarcină.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Posibilitatea apariţiei reacţiilor adverse sistemice în cazul administrării topice a diclofenacului este

mică în comparaţie cu frecvenţa apariţiei acestora la pacienţii trataţi cu formulări orale de diclofenac.

Cu toate acestea, în cazul în care crema cu diclofenac este aplicată pe suprafeţe cutanate relativ mari şi

o perioadă lungă de timp, nu se poate exclude posibilitatea apariţiei reacţiilor adverse sistemice.

Medicamentul nu trebuie aplicat la nivelul mucoaselor, mai ales la nivel ocular. Nu trebuie aplicat la

nivelul unor zone cu leziuni sau plăgi cutanate.

Apariţia unei erupţii cutanate după aplicarea diclofenacului necesită întreruperea imediată a

tratamentului.

În cazul utilizării timp îndelungat, se recomandă purtarea de mănuşi de către persoanele care aplică

crema.

Nu se recomandă aplicarea sub pansament ocluziv.

Alcoolul cetostearilic din compoziţia medicamentului poate provoca reacţii adverse cutanate locale (de

exemplu, dermatită de contact).

Deoarece conţine p-hidroxibenzoat de metil şi p-hidroxibenzoat de propil, Clafen 10 mg/g cremă poate

provoca reacţii alergice (chiar întârziate).

În cazul administrării accidentale la copii cu vârsta sub 2 ani a preparatelor topice care conţin mentol,

în zone apropiate de cea facială, se poate produce spasm glotic, bronşic sau crize de astm bronşic cu

posibila apariţie a insuficienţei respiratorii.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Datorită absorbţiei sistemice mici a diclofenacului sub formă de cremă, în cazul utilizării conform

recomandărilor, este puţin probabil să apară interacţiuni medicamentoase. Utilizarea concomitentă cu

alte AINS (antiinflamatoare nesteroidiene), inclusiv cu diclofenac, poate creşte riscul apariţiei

reacţiilor adverse.

4.6 Sarcina şi alăptarea

La om, nu s-a semnalat nici un efect teratogen la diclofenac, dar pentru a confirma absenţa riscului

utilizării diclofenacului în timpul sarcinii, sunt necesare studii epidemiologice suplimentare. În

consecinţă, medicamentul se administrează în primele 5 luni de sarcină numai dacă este absolut

necesar. Începând din luna a 6-a, administrarea sa este contraindicată, datorită riscului de toxicitate

cardio-pulmonară fetală, determinat de eventuala sa absorbţie sistemică marcată, în caz de

administrare în doze mari, aplicate frecvent şi timp îndelungat.

În cazul altor căi de administrare, antiinflamatoarele nesteroidiene se excretă în laptele matern. Prin

extrapolare şi ca măsură de precauţie, se recomandă evitarea utilizării Clafen, la femeile care

alăptează.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Clafen nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse sunt clasificate în funcţie de frecvenţă, folosind următoarea convenţie: foarte

frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1>

(≥1/10000 şi <1>

datele disponibile)

Infecţii şi infestări

Foarte rare: erupţii cutanate tranzitorii însoţite de pustule.

Tulburări ale sistemului imunitar

Foarte rare: reacţii de hipersensibilitate, edem angioneurotic, crize de astm bronşic în special la

pacienţii cu hipersensibilitate la acid acetilsalicilic sau la alte antiinflamatoare nesteroidiene (AINS).

Pot să apară şi reacţii de tip anafilactic.

Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat

Frecvente: erupţii cutanate tranzitorii, eczemă, eritem, dermatită (inclusiv dermatită de contact);

Rare: dermatită buloasă; manifestări alergice cutanate pruriginoase sau de tip eritem localizat;

Foarte rare: reacţii de fotosensibilitate.

Alte reacţii adverse sistemice frecvente la AINS (de exemplu: digestive şi renale) pot să apară în caz

de absorbţie cutanată crescută a substanţei active în următoarele situaţii: cantitate mare de cremă

aplicată, suprafaţă largă de aplicare, prezenţă a leziunilor cutanate, durată lungă a tratamentului şi

utilizare de pansamente ocluzive.

4.9 Supradozaj

În cazul administrării Clafen, este puţin probabil să apară supradozaj. Totuşi, în acest caz, suprafaţa pe

care s-a aplicat crema trebuie spălată cu o cantitate mare de apă. În cazul ingestiei accidentale a unei

cantităţi de cremă, cantitatea de diclofenac poate fi suficientă pentru a apărea manifestările unui

supradozaj (100 g cremă conţin 1000 mg diclofenac sodic); se aplică acelaşi tratament ca în cazul

formelor orale.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: preparate topice pentru dureri articulare şi musculare; antiinflamatoare

nesteroidiene de uz topic, codul ATC: M02AA15.

Diclofenacul, un derivat arilaminoacetic, administrat sistemic, este un antiinflamator cu potenţă mare.

Are, de asemenea, acţiune analgezică şi antipiretică. Acţionează prin inhibarea ciclooxigenazei,

diminuând astfel sinteza prostaglandinelor implicate în geneza inflamaţiei, durerii şi febrei.

Administrat topic, diclofenacul are acţiune antiinflamatorie şi analgezică locală.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie:

Aplicat local sub formă de cremă, diclofenacul se absoarbe la nivelul ţesutului cutanat.

Distribuţie:

La voluntarii sănătoşi, concentraţia plasmatică a diclofenacului după administrare topică unică este de

doar 6% din cea realizată după administrarea sistemică a unei doze egale, iar după administrări

repetate este de 13,9%.

Concentraţiile măsurate în lichidul sinovial, ca şi în ţesutul sinovial sunt de 40 de ori mai mari decât

concentraţia plasmatică.

Metabolizare:

Diclofenacul se metabolizează hepatic.

Eliminare:

Diclofenacul absorbit se elimină urinar ca atare şi sub formă de metaboliţi hidroxilaţi.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Nu sunt disponibile

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Alcool cetostearilic emulgator tip A

Parafină lichidă

Octildodecanol

p-hidroxibenzoat de metil (E 218)

p-hidroxibenzoat de propil (E 216)

Mentol

Glicerol

Etanol

Apă purificată

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

4 ani – după ambalarea pentru comercializare

16 săptămâni – după prima deschidere a tubului

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25C, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un tub din Al a 20 g cremă

Cutie cu un tub din Al a 40 g cremă

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

S.C. Antibiotice S.A.

Str.Valea Lupului nr.1, 707410, Iaşi, România

8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

2013/2009/01-02

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Reînnoirea autorizaţiei – Septembrie 2009

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Octombrie, 2024

Cuprins RCP Clafen 10 mg/gram, cremă

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Diclosal 50 mg/g gel

Diclofenac Terapia 10 mg/g gel

Diclosal 10 mg/g gel

Diclofenac Fiterman 10 mg/g gel

Clafen 10 mg/gram, gel

Voltaren 140 mg emplastru medicamentos

EGRETIRAL 10 mg/g, gel

EGRETIRAL 50 mg/g gel

Diclofenac Dr. Max 50 mg/g gel

Diclofenac Slavia 10 mg/g gel

VOLTAREN ACTIPRO 11,6 mg/g gel

Clafen Rapid 11,6 mg/g gel

Diclofenac Chirmis 10 mg/g gel

Diclofenac Tis 10 mg/g gel

Diclofenac Rompharm 10 mg/g cremă

Voltaren Forte 23,2 mg/g gel

DICLOFENAC MCC 10 mg/g cremă

ALLÉ 10 mg + 500 UI/g gel

DICLOFENAC MCC 10 mg/g gel

DIFLEX 50 mg/g gel

Informație medicală cu scop educațional

Informațiile prezentate pe acest site au scop informativ și educațional și sunt bazate pe documentația oficială publicată de autoritățile competente. Conținutul este structurat pentru a facilita înțelegerea informațiilor despre medicamente, fără a înlocui recomandarea unui medic sau farmacist.

Informațiile provin din surse publice oficiale (precum ANMDMR, EMA și documentația aferentă) și reflectă datele disponibile la momentul publicării. Pentru cele mai recente actualizări, este recomandată consultarea sursei oficiale sau a unui profesionist din domeniul sănătății.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație. Orice decizie privind diagnosticul, tratamentul sau utilizarea unui medicament trebuie luată împreună cu un medic sau farmacist autorizat.