Cicaderma unguent

Prospect Cicaderma unguent

Producator: BOIRON

Clasa ATC: medicamente homeopatice cu indicaţii terapeutice, codul ATC: XRNIT.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 8459/2015/01 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Cicaderma unguent

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

100 g de unguent conţin: Calendula officinalis plantă proaspătă 20g, Hypericum perforatum plantă

proaspătă 10 g, Achillea millefolium plantă proaspătă 10 g, Ledum palustre TM 1,50 g, Anemone

pulsatilla TM 1,50 g.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Unguent

Unguent omogen, cu consistenţă de vaselină, de culoare galbenă până la galben-oranj, cu miros

aromat, caracteristic.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Medicament homeopatic utilizat în mod tradiţional în arsuri şi răni superficiale de mică întindere,

eritem solar, fisuri și crăpături ale pielii, înţepături de insecte.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

În funcţie de gravitatea leziunilor cutanate, unguentul se aplică de 1 – 2 ori pe zi, cu sau fără

pansament.

Mod de administrare

Administrare cutanată.

Unguentul se aplică în strat subţire la nivelul tegumentului afectat după curăţarea leziunilor care

urmează a fi tratate.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţele active sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Se va evita expunerea la soare a zonelor pe care s-a aplicat Cicaderma (risc de leziune prin

fotosensibilizare).

Caracterul ocluziv al excipientului poate favoriza o suprainfecţie; se recomandă ca înaintea aplicării

tratamentului cu Cicaderma, să se asigure asepsia leziunilor tratate.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Nu prezintă interacţiuni cu alte medicamente.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Datorită lipsei datelor suficiente privind administrarea medicamentului în timpul sarcinii sau alăptării,

se recomandă a se evita administrarea medicamentului la gravide sau la femei care alăptează.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Cicaderma nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Hypericum perforatum (sunătoarea) din compoziţia unguentului Cicaderma are efect sensibilizant

(efect datorat hipericinei); aplicarea sa cutanată poate determina apariţia de reacţii adverse cutanate

(datorate riscului de fotosensibilizare).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului

naţional de raportare ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Conform principiilor homeopatiei, se recomandă a nu se depăşi doza recomandată.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: medicamente homeopatice cu indicaţii terapeutice, codul ATC: XRNIT.

Medicament homeopatic. Acţionează conform principiilor homeopatiei.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Nu se aplică.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Nu se aplică.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Vaselină.

6.2 Incompatibilităţi

Nu se aplică.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Nu sunt necesare condiţii speciale de păstrare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un tub din aluminiu lăcuit în interior cu rășini epoxi-fenolice, sigilat cu membrană din

aluminiu și închis cu capac din PEÎD, biconic, dublu-filetat, prevăzut la un capăt, cu dispozitiv de

perforare a membranei care sigilează tubul; tubul conține 30 g unguent.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerinţe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

BOIRON

2 avenue de l’Ouest Lyonnais

69510 Messimy

Franţa

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

8459/2015/01

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Decembrie 2015

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Decembrie 2015

Cuprins RCP Cicaderma unguent

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Pentru acest medicament nu am identificat inca si alte medicamente care fac parte din aceeasi clasa terapeutica (clasa ATC)
Informații importante:

Informațiile prezentate pe acest site sunt cu titlu informativ și nu înlocuiesc recomandările, diagnosticul sau tratamentul oferit de medicul sau farmacistul dumneavoastră.

Prospectele medicamentelor sunt preluate din surse publice oficiale (precum ANMDM, EMA etc.) și pot exista modificări ulterioare care nu sunt reflectate imediat pe acest site.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație.

Pentru orice problemă de sănătate, adresați-vă unui profesionist din domeniul sănătății (medici și farmaciști).

PharMed.ro nu își asumă răspunderea pentru eventualele erori, omisiuni sau actualizări întârziate ale conținutului.