Cefotaxim MIP 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă / perfuzabilă.

Prospect Cefotaxim MIP 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă / perfuzabilă.

Producator: MIP Pharma GmbH

Clasa ATC: cefalosporine de generaţia a III-a, codul ATC: J01DD01.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11253/2018/01-02-03 Anexa 2

11254/2018/01-02-03

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Cefotaxim MIP 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă / perfuzabilă.

Cefotaxim MIP 2 g pulbere pentru soluţie injectabilă / perfuzabilă.

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Cefotaxim MIP 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă / perfuzabilă:

Un flacon conţine cefotaxim 1 g sub formă de cefotaxim sodic.

Un flacon conţine sodiu 2,1 mmol (48 mg) per doza de 1000 mg.

Cefotaxim MIP 2 g pulbere pentru soluţie injectabilă / perfuzabilă:

Un flacon conţine cefotaxim 2 g sub formă de cefotaxim sodic.

Un flacon conţine sodiu 4,2 mmol (96 mg) per doza de 2000 mg.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Pulbere pentru soluţie injectabilă / perfuzabilă.

Pulbere de culoare albă până la galben deschis.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Cefotaxim este indicat în tratamentul următoarelor infecţii severe, dacă se cunoaște sau se presupune că

sunt cauzate de microorganisme sensibile la cefotaximă (vezi pct. 4.4 și 5.1):

• Pneumonie bacteriană
• Infecții complicate ale tractului urinar inclusiv pielonefrită
• Infecții severe cutanate și ale țesuturilor moi
• Infecții genitale, inclusiv gonoree
• Infecții intraabdominale (de exemplu peritonită)
• Meningită bacteriană
• Endocardită
• Borelioză

Tratamentul pacienților cu bacteriemie care apare în asociere cu sau se presupune că este asociată cu

infecţiile enumerate mai sus.

Profilaxie perioperatorie. Pentru proceduri chirurgicale cu potenţial crescut de contaminare, de exemplu

chirurgia colorectală, este recomandată asocierea cu un medicament cu activitate asupra

microorganismelor anaerobe.

Trebuie avute în vedere ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a

medicamentelor antibacteriene.

4.2 Doze şi mod de administrare

Cefotaxim poate fi administrat prin injectare intravenoasă în bolus sau în perfuzie sau prin injecție

intramusculară, după reconstituirea soluției.

Doza și modul de administrare trebuie determinate în funcţie de severitatea infecţiei, sensibilitatea

microorganismului care a cauzat infecţia şi starea pacientului. Terapia poate fi inițiată înainte de a

cunoaște rezultatele testelor microbiologice.

Adulţi şi adolescenţi cu vârsta peste 12 ani

Adulților și adolescenților li se vor administra zilnic de regulă 2-6 g cefotaxim. Doza zilnică trebuie

divizată în două prize separate la fiecare 12 ore.

• Infecții ușoare în prezența (sau ipoteza prezenței) unei bacterii sensibile: 1 g la fiecare 12 ore
• Infecții în prezența (sau ipoteza prezenței) mai multor bacterii sensibile sau moderat sensibile: 1-2 g

la fiecare 12 ore

• Infecții severe sau care nu pot fi localizate: 2-3 g în doză unică la fiecare 6-8 ore (doza zilnică maximă:

12 g)

În infecțiile severe este indicată asocierea cefotaximei cu alte antibiotice.

Nou-născuți la termen (de la 0-28 de zile) și copii cu vârsta până la 12 ani

În funcție de severitatea infecției: 50-100-150 mg/kg/zi la fiecare 12 ore/6 ore.

În infecţiile amenințătoare de viață doza zilnică poate fi crescută la 200 mg/kg/zi, cu atenție deosebită

asupra funcției renale, mai ales în perioada postnatală de la 0-7 zile, din cauza maturizării incomplete a

funcției renale.

Prematuri

Doza recomandată este de 50 mg/kg/zi, divizată în 2-4 prize separate (la fiecare 12 ore/6 ore). Această

doză maximă nu trebuie depășită din cauza maturizării incomplete a rinichilor.

Pacienți vârstnici

Nu este necesară ajustarea dozei dacă funcțiile renală și hepatică sunt normale.

Alte recomandări speciale

Gonoree

Pentru gonoree, o singură injecție de 0,5-1 g cefotaxim (intramuscular sau intravenos). Pentru infecții

complicate, trebuie luate în considerare ghidurile locale. Înainte de inițierea tratamentului trebuie exclus

sifilisul.

Meningită bacteriană

Adulți: doză zilnică de 9-12 g cefotaxim divizată în prize egale la fiecare 6-8 ore (3 g de 3-4 ori pe zi).

Copii: 150-200 mg/kg/zi, divizat în doze egale la fiecare 6-8 ore

Nou-născuți: 0-7 zile: 50 mg/kg la fiecare 12 ore, 7-28 zile: 50 mg/kg la fiecare 8 ore.

Profilaxie perioperatorie

1-2 g ca priză unică administrată cât mai aproape posibil de începutul intervenției chirurgicale. Pentru

intervențiile chirugicale ce depășesc 90 de minute, trebuie administrată o doză suplimentară profilactică

de antibiotic.

Infecții intraabdominale

Infecțiile intraabdominale trebuie tratate cu cefotaxim în asociere cu alte antibiotice cu acțiune împotriva

bacteriilor anaerobe.

Dozele în prezența insuficienţei renale

La pacienţii cu clearance-ul creatininei sub 5 ml/min, doza inițială corespunde dozei uzuale, însă doza

de întreținere trebuie redusă la jumătate din doza uzuală, fără a modifica frecvenţa de administrare. Pot

fi efectuate teste sanguine pentru stabilirea dozei necesare.

Dozele în prezența dializei sau dializă peritoneală

La pacienții care efectuează ședințe de hemodializă sau dializă peritoneală, o injecție intravenoasă de

0,5-2 g, administrată la sfârșitul fiecărei ședințe de dializă și repetată la fiecare 24 de ore, este suficientă

pentru tratamentul eficace a majorității infecțiilor.

Durata tratamentului

Durata tratamentului depinde de starea clinică a pacientului și variază cu evoluția bacteriologică.

Administrarea cefotaximei trebuie continuată până când simptomele se remit sau există dovezi ale

eradicării bacteriene. În infecțiile cauzate de Streptococcus pyogenes, tratamentul trebuie urmat pentru

cel puțin 10 zile (în timpul celor 10 zile terapia parenterală poate fi schimbată la o terapie orală adecvată).

Mod de administrare

Perfuzie intravenoasă

Pentru evitarea oricărui risc de infecție, reconstituirea soluției trebuie efectuată în condiții aseptice. Nu

amânați administrarea perfuziei după reconstituirea soluției.

Perfuzie intravenoasă de scurtă durată: după reconstituire, soluția trebuie administrată pe o durată de

20 de minute.

Perfuzie intravenoasă de lungă durată: după reconstituire, soluția trebuie administrată pe o durată de

50-60 de minute.

Injecție intravenoasă

Pentru injecții intravenoase intermitente, soluția trebuie administrată prin injecție pe parcursul a 3-5

minute. În timpul monitorizării după punerea pe piață a fost raportată aritmia potențial amenințătoare de

viață la un număr redus de pacienți cărora le-a fost administrat cefotaxim intravenos rapid printr-un

cateter venos central.

Injecție intramusculară

Administrarea intramusculară este restrânsă la câteva situații clinice excepționale (de exemplu gonoree).

Nu este indicată în infecțiile severe și trebuie supusă unei evaluări risc/beneficiu. Este recomandat să nu

se injecteze mai mult de 4 ml unilateral. Dacă doza zilnică depășește 2 g cefotaxim sau dacă cefotaxim

este administrat prin injecție mai des de 2 ori pe zi, este recomandată calea de administrare intravenoasă.

În infecțiile severe injecția intramusculară nu este recomandată.

Soluția trebuie administrată prin injectare intramusculară profundă. Soluțiile cu lidocaină nu trebuie

injectate intravenos. Cefotaxim reconstituit cu lidocaină nu trebuie administrat copiilor în primul an de

viață. Trebuie luate în considerare informațiile medicamentului cu lidocaină.

Pentru instrucțiuni privind reconstituirea și diluarea medicamentului înainte de administrare, vezi pct.

6.6. Cefotaxim și aminoglicozidele nu trebuie amestecate în aceeași seringă sau lichid de perfuzie.

4.3 Contraindicaţii

• Hipersensibilitate la substanța activă, la alte cefalosporine sau la orice alți excipienți enumerați la pct.

6.1.

• Reacţie de hipersensibilitate imediată şi/sau severă la peniciline sau alte tipuri de antibiotice beta-

lactamice manifestată în antecedente.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Similar altor antibiotice, utilizarea cefotaximei, mai ales de lungă durată, poate duce la colonizare cu

micro-organisme rezistente. Este necesară evaluarea repetată a stării pacientului. În cazul apariției

suprainfecției, trebuie luate măsuri adecvate.

• Reacții anafilactice

La pacienții cărora li s-a administrat cefotaxim au fost raportate reacții de hipersensibilitate severe,

inclusiv cazuri letale (vezi pct. 4.3 și 4.8).

În cazul în care apare o reacție de hipersensibilitate, tratamentul trebuie întrerupt.

Deoarece există o rezistență încrucişată între peniciline și cefalosporine, utilizarea cefalosporinelor

trebuie efectuată cu prudență la pacienţii alergici la peniciline (pentru contraindicații vezi pct. 4.3)

• Reacții buloase grave

Au fost raportate cazuri de reacții buloase grave cum este sindromul Stevens-Johnson sau necroliza

epidermică toxică (vezi pct. 4.8). În cazul în care apar reacții ale pielii și/sau mucoaselor, pacienții

trebuie îndemnați să se adreseze imediat medicului înaintea continuării tratamentului.

• Afecțiuni asociate Clostridium difficile (de exemplu colita pseudomembranoasă)

Diareea, mai ales severă şi/sau persistentă, în timpul tratamentului sau în primele săptămâni după

tratament, poate fi un simptom al afecțiunii asociate Clostridium difficile. Această afecțiune poate varia

în severitate de la forme ușoare până la amenințătoare de viață, iar forma cea mai severă este colita

pseudomembranoasă.

Diagnosticul acestei afecțiuni rare dar posibil letale poate fi confirmat prin endoscopie și/sau

histologie.

Este importantă considerarea acestui diagnostic la pacienții care prezintă diaree în timpul sau după

administrarea cefotaximei.

În cazul în care este suspectat diagnosticul de colită pseudomembranoasă, cefotaxim trebuie întrerupt

imediat și trebuie inițiat fără întârziere tratamentul specific adecvat.

Afecțiunea asociată Clostridium difficile poate fi favorizată de staza materiilor fecale.

Nu trebuie administrate medicamente care inhibă peristaltismul.

• Reacții hematologice

În timpul tratamentului cu cefotaxim, mai ales dacă este administrat o perioadă mai lungă, pot apărea

leucopenie, neutropenie, și, mai rar, agranulocitoză. Dacă tratamentul este mai lung de 7-10 zile, se

recomandă monitorizarea leucogramei, iar în caz de neutropenie tratamentul trebuie întrerupt.

Au fost raportate unele cazuri de eozinofilie și trombocitopenie, reversibile rapid după întreruperea

tratamentului. De asemenea au fost raportate cazuri de anemie hemolitică (vezi pct. 4.8).

• Pacienți cu insuficiență renală

Doza trebuie modificată conform clearance-ului calculat al creatininei (vezi pct. 4.2).

Se impune prudență în cazul în care cefotaxim este administrat împreună cu aminoglicozide,

probenecid sau alte medicamente nefrotoxice (vezi pct. 4.5). La acești pacienți, la pacienții vârstnici

și cei cu insuficiență renală preexistentă trebuie monitorizată funcția renală.

• Neurotoxicitate

Doze mari de antibiotice beta-lactamice, inclusiv cefotaxim, pot duce la encefalopatii (de exemplu

tulburări ale stării de conștiență, mișcări anormale și convulsii) (vezi pct. 4.8), mai ales la pacienții cu

insuficiență renală.

În cazul în care apar astfel de reacții, pacienții trebuie îndemnați să se adreseze imediat medicului

înaintea continuării tratamentului.

• Utilizarea cefotaximei în tratamentul endocarditei trebuie restricționată la pacienții cu alergie dovedită

la penicilină (nu de tip 1). Din cauza spectrului său antibacterian limitat, cefotaxim trebuie utilizat în

asociere cu alți medicamente antibacteriene adecvate.

• Precauții pentru administrare

În timpul monitorizării după punerea pe piață a fost raportată aritmia potențial amenințătoare de viață

la un număr redus de pacienți cărora le-a fost administrat rapid cefotaxim intravenos printr-un cateter

venos central. Trebuie respectată durata recomandată pentru injecție și perfuzie (vezi pct. 4.2).

• Efecte asupra testelor de laborator

Similar altor cefalosporine, a fost raportat testul Coomb pozitiv la pacienți tratați cu cefotaxim. Acest

fenomen poate interfera cu reacția încrucișată de compatibilitate sangvină.

Pot apărea rezultate fals-pozitive ale testelor de determinare a glucozuriei cu substanţe reducătoare

nespecifice. Acest fenomen nu a fost raportat cu metode specifice cu glucozoxidază.

Acest medicament conţine sodiu 2,1 mmol (48 mg) per doza de 1000 mg și respectiv 4,2 mmol (96 mg)

per doza de 2000 mg echivalent cu 2,4% și 4,8% din doza maximă zilnică recomandată de OMS de 2

g sodiu pentru un adult. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce urmează un regim alimentar

cu restricţie de sodiu.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

• Uricozurice: Probenecid interfereaza cu transferul renal tubular al cefotaxim, sporind astfel

expunerea la cefotaxim de aproximativ doua ori si reducand clearance-ul renal la aproximativ

jumatate, la doze terapeutice. Datorita indicelui terapeutic mare al cefotaximului, nu este necesara

nici o ajustare a dozei in cazul pacientilor cu functie renala normala. Ajustarea dozei poate fi

necesara in cazul pacientilor cu insuficienta renala (vezi sectiunea 4.4 si 4.2).

• Aminoglicozide, diuretice: Similar altor cefalosporine, cefotaxim poate potența efectul nefrotoxic al

unor medicamente nefrotoxice, cum sunt aminoglicozidele sau diureticele cu acţiune intensă

(furosemidul). Trebuie monitorizată funcția renală (vezi pct. 4.4).

• Antibiotice bacteriostatice: Cefotaxim MIP nu trebuie asociat cu antibiotice bacteriostatice

(tetracicline, eritromicină și clormafenicol) deoarece este posibil un efect antagonist.

• Alte forme de interacțiune: Similar altor cefalosporine, a fost raportat testul Coombs pozitiv la

pacienți tratați cu cefotaximă. Acest fenomen poate interfera cu reacția încrucișată de compatibilitate

sangvină. Pot apărea reacții fals-pozitive ale glucozei cu substanţe reducătoare nespecifice (de

exemplu Fehling). Acest fenomen nu a fost raportat cu metode specifice enzimatice (de exemplu cu

glucozoxidază).

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina:

Siguranța cefotaximei în timpul sarcinii nu a fost stabilită.

Studiile la animale nu au evidenţiat efecte toxice directe sau indirecte asupra funcţiei de reproducere.

Cu toate acestea, nu există studii adecvate și bine controlate la femei gravide.

Cefotaxim traversează bariera placentară. Ca urmare, utilizarea cefotaximei în timpul sarcinii este

indicată numai dacă beneficiul terapeutic anticipat depăşeşte potenţialele riscuri.

Alăptarea:

Cefotaxim ajunge în laptele matern.

Nu pot fi excluse efecte asupra florei fiziologice intestinale a sugarului alăptat ducând la diaree,

colonizare cu fungi și sensibilizare. Prin urmare, ținând cont de beneficiile alăptării pentru copil şi de

beneficiul terapiei pentru femeie, trebuie decis asupra întreruperii fie a alăptării sau a terapiei.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu există dovezi că cefotaxim afectează abilitatea de a conduce sau de a folosi utilaje. Doze mari de

cefotaxim, mai ales la pacienți cu insuficiență renală, pot cauza encefalopatii (de exemplu tulburări ale

stării de conștiență, mișcări anormale și convulsii) (vezi pct. 4.8). Pacienții trebuie atenționați să nu

conducă sau să nu folosească utilaje dacă apare vreunul din aceste simptome.

4.8 Reacţii adverse

Frecvență Foarte frecvente Frecvente Cu frecvență necunoscută

(1/10) (1/1000 – <1>

din datele disponibile)*

Infecții și Suprainfecție (vezi pct. 4.4)

infestări

Tulburări Leucopenie, eozinofilie, Neutropenie, agranulocitoză

hematologice şi trombocitopenie (vezi pct. 4.4), anemie

limfatice hemolitică

Tulburări ale Reacții Jarisch- Reacții anafilactice,

sistemului Herxheimer angioedem, bronhospasm,

imunitar șoc anafilactic

Tulburări ale Convulsii (vezi pct. 4.4) Cefalee, ameţeli,

sistemului nervos encefalopatii (tulburări ale

stării de conştienţă, mişcări

anormale (vezi pct. 4.4)

Frecvență Foarte frecvente Frecvente Cu frecvență necunoscută

(1/10) (1/1000 – <1>

din datele disponibile)*

Tulburări Aritmie după perfuzie

cardiace intravenoasă prea rapidă

printr-un cateter venos

central

Tulburări Diaree Greaţă, vărsături, dureri

gastrointestinale abdominale, colită

pseudomembranoasă (vezi

pct. 4.4)

Tulburări Creşteri ale valorilor Hepatită* (câteodată cu icter)

hepatobiliare unor enzime hepatice

(TGP, TGO, LDH, GGT

și/sau, fosfataza alcalină)

și/sau bilirubina

Afecțiuni Erupție cutanată Eritem polimorf, sindromul

cutanate și ale tranzitorie, prurit, Stevens-Johnson, necroliză

țesutului urticarie epidermică toxică (vezi pct.

subcutanat 4.4)

Tulburări renale Deteriorare a funcţiei Nefrită interstițială

şi ale căilor renale / creşterea

urinare creatininemiei

(mai ales în cazul

tratamentului

concomitent cu

aminoglicozide)

Tulburări În cazul injectării Febră, inflamație la locul În cazul injectării IM

generale şi la IM.: durere la locul injectării, inclusiv (deoarece solventul conține

nivelul locului de injectării flebită/ tromboflebită lidocaină): reacții sistemice la

administrare lidocaină

* experiență după punerea pe piață

Reacții Jarisch-Herxheimer

În tratamentul boreliozei poate apărea reacția Jarisch-Herxheimer în primele zile de tratament.

Apariția unuia sau mai multor din următoarele simptome a fost raportată după câteva săptămâni de

tratament a boreliozei: erupții cutanate tranzitorii, prurit, febră, leucopenie, creșterea enzimelor hepatice,

dificultăți în respirație, disconfort articular.

Tulburări hepatobiliare:

Au fost observate creşteri ale valorilor unor enzime hepatice (TGP, TGO, LDH, GGT și/sau fosfataza

alcalină) și/sau ale bilirubinei. Aceste variații pot, în cazuri rare, să depășească dublul limitei superioare

normale și să evidențieze leziuni ale ficatului, de obicei colestatice și cel mai frecvent asimptomatice.

Raportarea reacțiilor adverse suspectate

Raportarea reacțiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

Bucuresti 011478- RO

e-mail: [email protected]

Website: www.anm.ro

4.9 Supradozaj

Simptomele supradozajului pot corespunde în mare parte cu profilul reacțiilor adverse.

În cazul administrării de doze mari de antibiotice beta-lactamice, inclusiv cefotaximă, există riscul

apariţiei unei encefalopatii reversibile.

În caz de supradozaj, cefotaxim trebuie întrerupt și trebuie inițiat un tratament de susținere, care include

măsuri de accelerare a eliminării cefotaximei, precum și tratament simptomatic al reacțiilor adverse (de

exemplu convulsii).

Nu există un antidot specific. Concentraţiile plasmatice ale cefotaximei pot fi reduse prin hemodializă

sau dializă peritoneală.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: cefalosporine de generaţia a III-a, codul ATC: J01DD01.

Mecanism de acţiune

Acțiunea bactericidă a cefotaximei rezultă din inhibarea sintezei peretelui celular bacterian (în faza de

creștere) cauzată de inhibarea proteinelor ce leagă penicilinele (PLP), cum sunt transpeptidazele.

Mecanismul rezistenţei

Rezistenţa la cefotaxim poate fi cauzată de unul dintre următoarele mecanisme:

• Inactivarea de către beta-lactamaze. Cefotaxima poate fi hidrolizată de anumite beta-lactamaze, mai

ales de cele cu spectru extins (ESBL), care pot fi întâlnite la unele tulpini de Escherichia coli sau

Klebsiella pneumoniae sau de beta-lactamaze inductibile codificate cromozomal sau exprimate

constitutiv de tip AmpC, care pot fi întâlnite la Enterobacter cloacae. Prin urmare, infecțiile cauzate

de patogeni ce produc beta-lactaze inductibile codificate cromozomal de tip AmpC nu trebuie tratate

cu cefotaximă, nici în cazul unei sensibilități dovedite in vitro, din cauza riscului selectării mutantelor

cu expresie constitutivă dezinhibată de beta-lactaze de tip AmpC.

• Afinitate redusă a PLP la cefotaxim. Rezistența dobândită a pneumococilor și altor streptococi e

cauzată de modificări ale PLP existente ca urmare a unei mutații. Spre deosebire de acest fapt, formarea

unor noi PLP cu afinitate redusă la cefotaxim este responsabilă pentru rezistența stafilococului

meticilino /(oxacilino)-rezistent.

• Penetrarea insuficientă a cefotaximei prin membrana celulară externă a bacteriilor Gram-negativ, astfel

încât inhibarea PLP-urilor este redusă.

• Prezența unor mecanisme de transport (pompe de eflux) capabile să transporte activ cefotaxim în afara

celulei. O rezistență încrucișată completă poate apărea cu ceftriaxona și parțial cu alte peniciline și

cefalosporine.

Concentrații critice

Următoarele concentrații minime inhibitorii (CMI) au fost definite pentru germeni sensibili și rezistenți:

Valorile critice clinice ale CMI recomandate de EUCAST (01.01.2019))

Patogen Sensibil Rezistent

Enterobacteriaceae ≤ 1 mg/l > 2 mg/l

Staphzlococcus spp. EI Nota 1 Nota 1

Streptococcus (grup A, B, C, G) Nota 2 Nota 2

Streptococcus pneumoniae ≤ 0.5 mg/l > 2 mg/l

Streptococci din grupul Viridans ≤ 0.5 mg/l > 0.5 mg/l

Haemophilus influenzae ≤ 0.125 mg/l > 0.125 mg/l

Moraxella catarrhalis ≤ 1 mg/l > 2 mg/l

Neisseria gonorrhoeae ≤ 0.125 mg/l > 0.125 mg/l

Neisseria meningitidis 3 ≤ 0.125 mg/l > 0.125 mg/l

Pasteurella multocida ≤ 0.03 mg/l > 0.03 mg/l

Kingella kingae ≤ 0.125 mg/l > 0.125 mg/l

Valori critice de farmacocinetică/farmacodinamie ≤ 1 mg/l > 2 mg/l

PK/PD (care nu depind de specie)

EI EI = expunere înaltă / doză mare numai pentru S. aureus (doză mare de cel puțin 3 x 2 g

intravenos)

1 Sensibilitatea stafilococilor la cefalosporine este dedusă din sensibilitatea la cefoxitină (cu

excepţia cefiximei, ceftazidimei, ceftazidimei-avibactam, ceftibutenului și ceftolozan-tazobactam, care

nu au valori critice și nu trebuie utilizate în infecţiile stafilococice).

2 Sensibilitatea streptococilor de grup A, B, C și G la cefalosporine este dedusă pe baza

sensibilității acestora la benzilpeniciline..

3 Izolatele non-sensibile sunt rare sau nu sunt încă raportate. Rezultatul testului de identificare și

de susceptibilitate antimicrobiană pe orice astfel de izolat trebuie confirmat și izolatul trebuie trimis la

un laborator de referință.

Sensibilitate

Prevalenţa rezistenţei poate varia geografic şi în timp pentru anumite specii, astfel încât sunt de dorit

informaţii locale despre aceasta, în special atunci când trebuie tratate infecţii severe. Dacă eficacitatea

cefotaximei este discutabilă din cauza prevalenței rezistenței locale, trebuie consultat un specialist

pentru alegerea terapiei. În special în caz de infecții severe sau eșec terapeutic, sunt de dorit un diagnostic

microbiologic și o verificare a agentului patogen și a sensibilității acestuia.

Specii predominant sensibile

Aerobi Gram-positivi

Staphylococcus aureus (sensibil la meticilină)

Streptococcus agalactiae

Streptococcus pneumoniae (inclusiv tulpini rezistente la penicilină)

Streptococcus pyogenes

Aerobi Gram-negativi

Borrelia burgdorferi

Haemophilus influenzae

Moraxella catarrhalis

Neisseria gonorrhoeae

Neisseria meningitidis

Proteus mirabilis%

Specii la care rezistență dobândită poate ridica probleme

Aerobi Gram-pozitivi

Staphylococcus aureus

Staphylococcus epidermidis+

Staphylococcus haemolyticus+

Staphylococcus hominis+

Aerobi Gram-negativi

Citrobacter freundii

Enterobacter aerogenes

Enterobacter cloacae

Escherichia coli%

Klebsiella oxytoca%

Klebsiella pneumoniae#%

Morganella morganii

Proteus vulgaris

Serratia marcescens

Anaerobi

Bacteroides fragilis

Specii cu rezistență naturală

Aerobi Gram-positivi

Enterococcus spp.

Listeria monocytogenes

Staphylococcus aureus (meticilino-rezistent)

Aerobi Gram-negativi

Acinetobacter baumannii

Pseudomonas aeruginosa

Stenotrophomonas maltophilia

Anaerobi

Clostridium difficile

Altele

Chlamydia spp.

Chlamydophila spp.

Legionella pneumophila

Mycoplasma spp.

Treponema pallidum

+ În cel puțin o regiune rata rezistenței este > 50%.

# În unitățile de terapie intensivă rata rezistenței este 10%

% Tulpinile producătoare de beta-lactamaze cu spectru extins sunt întotdeauna rezistente

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

Cefotaxim MIP este pentru administrare parenterală. Concentraţia plasmatică medie este de aproximativ

81-102 mg/l la 5 minute după administrarea intravenoasă a unei doze de 1 g cefotaxim, respectiv 167-

214 mg/l după o doză de 2 g. Injecția intramusculară duce la concentrații plasmatice medii de 20 mg/l

după 30 minute pentru doza de 1 g.

Distribuţie

Cefotaxim are o bună penetrare în diferite compartimente. Pentru majoritatea patogenilor pot fi atinse

rapid concentrații terapeutice peste cele minime inhibitorii. Concentrațiile în LCR sunt mici când

meningele este sănătos, însă cefotaxim pătrunde bariera hemato-encefalică în concentrații peste CMI-ul

patogenilor sensibili dacă meningele este inflamat (3-30 μg/ml).

Concentrații inhibitorii ale cefotaximei pentru majoritatea bacteriilor Gram-negativ (0,2-5,4 μg/ml) sunt

atinse după doze de 1 sau 2 g în spută, secreţiile bronhice și lichidul pleural.

Concentrații similare probabil efective împotriva majorității organismelor sensibile sunt atinse după

doze terapeutice în organele de reproducere feminine, revărsate din otita medie, țesutul prostatic, lichidul

interstiţial, lichidul peritoneal și peretele vezicii biliare. Concentrații ridicate de O-dezacetil-cefotaximă

sunt atinse în bilă. Cefotaxim traversează bariera placentară şi se concentrează în lichidul fetal și

ţesuturile fetale (în concentraţii de pînă la 6 mg/kg). Cefotaxim se excretă în cantitate mică în laptele

matern.

Legarea de proteinele plasmatice se realizează în proporţie de 25-40%.

Volumul aparent de distribuţie al cefotaximei este de 21-37 l după perfuzia intravenoasă a 1 g

administrată în timp de 30 de minute.

Metabolizare

La om, cefotaxim este metabolizat parțial. Aproximativ 15-25% din o doză parenterală este metabolizată

în O-dezacetil-cefotaximă, care are de asemenea proprietăți antibiotice.

Eliminare

Calea principală de excreție a cefotaximei și O-dezacetil-cefotaximei este cea renală. Doar o mică parte

(2%) este excretată în bilă. În urina colectată în timp de 6 ore 40-60% din doza de cefotaxim administrat

se regăsește sub formă nemodificată şi 20% sub formă de O-dezacetil-cefotaximă.

După administrarea de cefotaxim marcat radioactiv, mai mult de 80% din cantitatea de cefotaxim este

regăsit în urină: 50-60% sub formă nemodificată, iar restul conține metaboliţi. Clearance-ul total al

cefotaximei este 240-390 ml/min și cel renal 130-150 ml/min.

Timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al cefotaximei este 50-80 de minute, iar al dezacetil-

cefotaximei de 90 de minute. La vârstnici, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al

cefotaximei este 120-150 minute. La pacienți cu insuficiență renală severă (clearance al creatininei 3-

10 ml/min), timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare poate fi prelungit la 2,5-3,6 ore.

Nu există acumulare după administrarea intravenoasă a 1000 mg sau intramusculară a 500 mg timp de

10-14 zile.

La nou-născuţi farmacocinetica este influențată de perioada de sarcină și vârsta cronologică, timpul de

înjumătăţire plasmatică prin eliminare fiind prelungit la prematuri și la nou-născuții cu greutate redusă

față de cei cu greutate normală de aceeași vârstă.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Datele non-clinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza studiilor convenţionale

farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate, genotoxicitatea, și toxicitatea

asupra funcţiei de reproducere.

Cefotaxim traversează placenta. După administrarea intravenoasă a 1 g cefotaxim în timpul nașterii au

fost atinse valori de 14 μg/ml în serul cordonului ombilical în primele 90 de minute după administrare,

scăzând la 2,5 μg/ml spre sfârșitul celei de a doua ore după administrare.

În lichidul amniotic concentrația maximă de 6,9 μg/ml a fost măsurată după 3-4 ore. Această valoare

depășește CMI pentru majoritatea bacteriilor Gram-negativ.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nu conţine excipienţi.

6.2 Incompatibilităţi

Cefotaxim nu trebuie amestecat în aceeaşi seringă sau în aceeaşi soluție de perfuzie cu alte antibiotice.

Acest lucru este valabil mai ales pentru aminoglicozide. Dacă trebuie administrată atât cefotaxim cât și

aminoglicozidele, acestea trebuie administrate separat în locuri diferite. Cefotaxim nu trebuie dizolvat

în soluții cu pH mai mare de 7,5, de exemplu bicarbonat de sodiu.

Cefotaxim nu trebuie amestecat cu alte medicamente decât cele menţionate la pct. 6.6.

6.3 Perioada de valabilitate

2 ani.

Valabilitatea soluției reconstituite

Pentru soluția reconstituită, stabilitatea fizică și chimică a fost demonstrată timp de 3 ore la 25°C și 6 de

ore la 2°-8°C. Din punct de vedere microbiologic, cu excepţia cazului în care metoda de deschidere/

reconstituire/diluţie exclude riscurile contaminării microbiene, soluţia reconstituită trebuie administrată

imediat după preparare. Dacă soluţia nu se administrează imediat, perioada și condițiile de păstrare

înainte de utilizare revin în responsabilitatea utilizatorului.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A nu se păstra la temperaturi peste 25°C. A se păstra flaconul în ambalajul original pentru a fi protejat

de lumină.

Pentru condiţiile de păstrare ale medicamentului după reconstituire, vezi pct. 6.3.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Flacon din sticlă incoloră, transparentă, tip I, cu capacitate de 15 ml, cu dop din cauciuc bromobutilic

cu capsă flip – off din aluminiu.

Mărimi de ambalaj: cutii cu 1, 5 sau 10 flacoane.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Compatibilitate cu alte lichide cu administrare intravenoasă

Următorii solvenți sunt adecvați pentru prepararea soluției: apă pentru preparate injectabile, soluție de

glucoză 5%, soluție salină fiziologică (0,9%) și soluție de lidocaină 1%.

Similar tuturor medicamentelor parenterale, soluţiile reconstituite trebuie inspectate vizual de particule

înaintea administrării. Trebuie utilizate numai soluţiile limpezi, incolore sau de culoare galben deschis,

și practic fără particule.

Perfuzie intravenoasă

1 g cefotaxim se dizolvă în 40-50 ml solvent compatibil.

2 g cefotaxim se dizolvă în 100 ml solvent compatibil.

Injecție intravenoasă

Pentru injecția intravenoasă, 1 g cefotaxim trebuie dizolvat în 4 ml apă pentru preparate injectabile, 2 g

cefotaxim trebuie dizolvate în 10 ml apă pentru preparate injectabile.

Injecție intramusculară

Pentru injecția intramusculară, 1 g cefotaxim se dizolvă în 4 ml apă pentru preparate injectabile. Pentru

a preveni o injectare dureroasă, poate fi utilizată alternativ o soluție de 1% hidroclorid de lidocaină

(numai la adulți). Soluțiile cu lidocaină nu trebuie administrate intravenos. Trebuie luată în considerare

informațiile medicamentului cu lidocaină.

Numai pentru o singură administrare. Orice soluție rămasă neutilizată trebuie aruncată. Orice

medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările locale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

MIP Pharma GmbH

Kirkeler Str. 41

66440 Blieskastel

Germania

Telefon 0049 (0) 6894 9609 0

Fax 0049 (0) 6894 9609 355

8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

Cefotaxim MIP 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă / perfuzabilă.

11253/2018/01

11253/2018/02

11253/2018/03

Cefotaxim MIP 2 g pulbere pentru soluţie injectabilă / perfuzabilă.

11254/2018/01

11254/2018/02

11254/2018/03

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: Noiembrie 2013

Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Decembrie 2018

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Octombrie 2022