CEFORT 250 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Prospect CEFORT 250 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Producator: ANTIBIOTICE S.A.

Clasa ATC: antibiotice de uz sistemic, cefalosporine de generaţia a treia, codul ATC:

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 6268/2014/01-02-03-04-05-06-07-08 Anexa 2

6269/2014/01-02-03-04-05-06-07-08

6270/2014/01-02-03-04-05-06-07-08-09-10-11-12

6271/2014/01-02-03-04-05-06-07-08

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

CEFORT 250 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

CEFORT 500 mg pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

CEFORT 1 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

CEFORT 2 g pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

CEFORT 250 mg

Fiecare flacon conţine ceftriaxonă 250 mg (sub formă de ceftriaxonă sare de sodiu). Conţine 0,9 mmol

(20,7 mg) sodiu.

CEFORT 500 mg

Fiecare flacon conţine ceftriaxonă 500 mg (sub formă de ceftriaxonă sare de sodiu). Conţine 1,8 mmol

(41,4 mg) sodiu.

CEFORT 1 g

Fiecare flacon conţine ceftriaxonă 1 g (sub formă de ceftriaxonă sare de sodiu). Conţine 3,60 mmol

(82,8 mg) sodiu.

CEFORT 2 g

Fiecare flacon conţine ceftriaxonă 2 g (sub formă de ceftriaxonă sare de sodiu). Conţine 7,2 mmol

(165,6 mg) sodiu.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct.6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Pulbere cristalină de culoare albă sau alb-gălbuie.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

CEFORT este indicat la adulţi şi copii, inclusiv la nou-născuţii la termen (de la naştere), pentru

tratamentul următoarelor infecţii:

Meningită bacteriană

Pneumonie comunitară dobândită

Pneumonie dobândită în spital

Otită medie acută

Infecţii intraabdominale

Infecţii complicate ale tractului urinar (inclusiv pielonefrită)

Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor

Infecţii complicate cutanate şi ale ţesuturilor moi

Gonoree

Sifilis

Endocardită bacteriană

CEFORT poate fi utilizat:

Pentru tratamentul exacerbărilor acute ale bolii pulmonare obstructive cronice la adulţi.

Pentru tratamentul boreliozei Lyme diseminate (stadii precoce (stadiul II) şi avansate ale bolii (stadiul

III)) la adulţi şi copii, inclusiv la nou-născuţi cu vârsta peste 15 zile.

Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale.

În controlul neutropeniei la pacienţii cu febră, care este suspectată a fi determinată de o infecţie

bacteriană.

Pentru tratamentul pacienţilor cu bacteremie asociată cu, sau care se suspectează a fi asociată cu

oricare dintre infecţiile enumerate mai sus.

CEFORT trebuie administrat în asociere cu alţi agenţi antibacterieni atunci când bacteriile în cauză nu

se află în spectrul său de acţiune (vezi pct. 4.4).

Trebuie luate în considerare ghidurile oficiale locale privind utilizarea agenţilor antibacterieni.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze

Doza depinde de severitatea, susceptibilitatea, locul şi tipul infecţiei şi de vârsta şi starea funcţiei

hepato-renale ale pacientului.

Dozele recomandate în tabelele de mai jos sunt dozele recomandate în general în aceste indicaţii. În

cazuri severe particulare, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul superior al

intervalului de doze recomandat.

Adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg)

Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării Indicaţii

tratamentului**

1-2 g o dată pe zi Pneumonie comunitară dobândită

Exacerbări acute ale bolii

pulmonare obstructive cronice

Infecţii intraabdominale

Infecţii complicate ale tractului

urinar (inclusiv pielonefrită)

2 g o dată pe zi Pneumonie dobândită în spital

Infecţii complicate cutanate şi ale

ţesuturilor moi

Infecţii ale oaselor şi articulaţiilor

2-4 g o dată pe zi Controlul neutropeniei la pacienţii

cu febră, care este suspectată a fi

determinată de o infecţie bacteriană

Endocardită bacteriană

Meningită bacteriană

* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul

superior al intervalului de doze recomandat.

** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se

administrează doze mai mari de 2 g pe zi.

Indicaţii pentru adulţi şi copii cu vârsta peste 12 ani (≥ 50 kg) pentru care sunt necesare scheme de

tratament specifice:

Otită medie acută

Se administrează intramuscular o doză unică de 1-2 g CEFORT. Date limitate sugerează faptul că în

cazurile în care pacientul este grav bolnav sau tratamentul anterior a eşuat, CEFORT poate fi eficace

dacă se administrează intramuscular o doză de 1-2 g pe zi, timp de 3 zile.

Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale

2 g ca doză unică administrată preoperator.

Gonoree

500 mg ca doză unică administrată intramuscular.

Sifilis

În general, dozele recomandate sunt de 500 mg-1 g administrate o dată pe zi şi pot creşte la 2 g pe zi în

cazul neurosifilisului, timp de 10-14 zile. Recomandările privind dozele administrate pentru

tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date limitate. Trebuie luate în

considerare ghidurile naţionale sau locale.

Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])

2 g o dată pe zi, timp de 14-21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi trebuie

luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Copii şi adolescenţi

Nou-născuţi, sugari şi copii cu vârsta de 15 zile până la 12 ani (< 50 kg)

La copiii cu greutatea corporală de 50 kg sau mai mult, trebuie administrată doza uzuală pentru adulţi.

Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării Indicaţii

tratamentului**

50-80 mg/kg o dată pe zi Infecţii intraabdominale

Infecţii complicate ale tractului

urinar (inclusiv pielonefrită)

Pneumonie comunitară

dobândită

Pneumonie dobândită în spital

50-100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi Infecţii complicate cutanate şi

ale ţesuturilor moi

Infecţii ale oaselor şi

articulaţiilor

Controlul neutropeniei la

pacienţii cu febră, care este

suspectată a fi determinată de o

infecţie bacteriană

80-100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi Meningită bacteriană

100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi Endocardită bacteriană

* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul

superior al intervalului de doze recomandat.

** Administrarea de două ori pe zi (la interval de 12 ore) poate fi luată în considerare atunci când se

administrează doze mai mari de 2 g pe zi.

Indicaţii pentru nou-născuţi, sugari şi copii cu vârsta între 15 zile şi 12 ani (< 50 kg) care necesită

scheme de tratament specifice:

Otită medie acută

Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg CEFORT.

Date limitate sugerează faptul că în cazurile în care copilul este grav bolnav sau tratamentul iniţial a

eşuat, CEFORT poate fi eficace dacă se administrează intramuscular o doză de 50 mg/kg pe zi, timp

de 3 zile.

Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale

50-80 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.

Sifilis

În general, dozele recomandate sunt de 75-100 mg/kg (maximum 4 g) o dată pe zi, timp de 10-14 zile.

Recomandările privind doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe

date foarte limitate. Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Boală Lyme diseminată (stadii precoce [stadiul II] şi avansate ale bolii [stadiul III])

50-80 mg/kg o dată pe zi, timp de 14-21 de zile. Recomandările privind durata tratamentului variază şi

trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Nou-născuţi cu vârsta între 0-14 zile

CEFORT este contraindicat la nou-născuţii prematuri, până la vârsta postmenstruală de 41 de

săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta cronologică).

Doza de ceftriaxonă* Frecvenţa administrării Indicaţii

tratamentului

20-50 mg/kg o dată pe zi Infecţii intraabdominale

Infecţii complicate cutanate şi

ale ţesuturilor moi

Infecţii complicate ale tractului

urinar (inclusiv pielonefrită)

Pneumonie comunitară

dobândită

Pneumonie dobândită în spital

Infecţii ale oaselor şi

articulaţiilor

Controlul neutropeniei la

pacienţii cu febră, care este

suspectată a fi determinată de o

infecţie bacteriană

50 mg/kg o dată pe zi Meningită bacteriană

Endocardită bacteriană

* În cazul bacteremiei documentate, trebuie luată în considerare administrarea dozelor aflate la capătul

superior al intervalului de doze recomandat.

Doza zilnică maximă de 50 mg/kg nu trebuie depăşită.

Indicaţii pentru nou-născuţii cu vârsta între 0-14 zile care necesită scheme de tratament specifice:

Otită medie acută

Pentru tratamentul iniţial al otitei medii se administrează intramuscular o doză unică de 50 mg/kg

CEFORT.

Profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale

20-50 mg/kg ca doză unică administrată preoperator.

Sifilis

În general, doza recomandată este de 50 mg/kg o dată pe zi, timp de 10-14 zile. Recomandările privind

doza pentru tratamentul sifilisului, inclusiv al neurosifilisului, se bazează pe date foarte limitate.

Trebuie luate în considerare ghidurile naţionale sau locale.

Durata tratamentului

Durata tratamentului variază în funcţie de evoluţia bolii. La fel ca în cazul tratamentului cu antibiotice,

administrarea ceftriaxonei trebuie continuată timp de 48-72 de ore după ce pacientul devine afebril sau

au fost obţinute dovezi ale eradicării bacteriene.

Pacienţi vârstnici

Dozele recomandate pentru adulţi nu necesită modificări la pacienţii vârstnici dacă funcţia renală şi

funcţia hepatică funcţionează satisfăcător.

Pacienţi cu insuficienţă hepatică

Datele disponibile nu indică necesitatea ajustării dozei în caz de insuficienţă hepatică uşoară până la

moderată, dacă funcţia renală nu este afectată.

Nu există date din studiile clinice pentru pacienţii cu insuficienţă hepatică severă (vezi pct. 5.2).

Pacienţi cu insuficienţă renală

La pacienţii cu insuficienţă renală nu este necesară reducerea dozei de ceftriaxonă dacă funcţia

hepatică nu este afectată. Numai în cazurile de insuficienţă renală preterminală (clearance-ul

creatininei < 10 ml/minut), doza de ceftriaxonă nu trebuie să depăşească 2 g pe zi.

La pacienţii care efectuează şedinţe de dializă nu este necesară suplimentarea dozei după efectuarea

dializei. Ceftriaxona nu este eliminată prin dializă peritoneală sau hemodializă. Este recomandată

monitorizarea clinică atentă în ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.

Pacienţi cu insuficienţă renală şi hepatică severe

La pacienţii cu disfuncţie renală şi hepatică severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în

ceea ce priveşte siguranţa şi eficacitatea.

Mod de administrare

CEFORT poate fi administrat în perfuzie intravenoasă în decurs de cel puţin 30 de minute (cale de

administrare preferată), sub formă de injecţie intravenoasă lentă în decurs de 5 minute sau sub formă

de injecţie intramusculară profundă. Admimistrarea intravenoasă intermitentă a injecţiilor trebuie

efectuată în decurs de 5 minute, de preferat în vene cu diametrul mai mare. La sugari şi la copiii cu

vârsta de până la 12 ani, dozele de 50 mg/kg sau mai mari trebuie administrate în perfuzie. La nou-

născuţi, dozele trebuie administrate intravenos în decurs de 60 de minute, pentru a reduce riscul

potenţial de apariţie a encefalopatiei bilirubinice (vezi pct. 4.3 şi 4.4). Injecţiile intramusculare trebuie

administrate în masa unui muşchi relativ mare al corpului şi nu mai mult de 1 g într-un singur loc de

administrare. Administrarea pe calea intramusculară trebuie luată în considerare atunci când

administrarea pe calea intravenoasă nu este posibilă sau este mai puţin adecvată pentru pacient. Pentru

doze mai mari de 2 g, trebuie utilizată calea de administrare intravenoasă.

Dacă se utilizează lidocaina ca solvent, soluţia rezultată nu trebuie niciodată administrată intravenos

(vezi pct. 4.3). Trebuie luate în considerare informaţiile din Rezumatul Caracteristicilor Produsului

pentru lidocaină.

Ceftriaxona este contraindicată la nou-născuţi (≤ 28 de zile) dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să

necesite) tratament intravenos cu soluţii care conţin calciu, inclusiv cu perfuzii continue care conţin

calciu, cum este nutriţia parenterală, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei

(vezi pct. 4.3).

Soluţiile perfuzabile care conţin calciu (de exemplu soluţia Ringer sau soluţia Hartmann) nu trebuie

utilizate pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua ulterior conţinutul flaconului reconstituit

pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat. Precipitatul de calciu-

ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecată cu soluţii care conţin

calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Prin urmare, ceftriaxona şi soluţiile care conţin

calciu nu trebuie amestecate sau administrate simultan (vezi pct. 4.3, 4.4 şi 6.2).

Pentru profilaxia preoperatorie a infecţiilor locale asociate intervenţiilor chirurgicale, ceftriaxona

trebuie administrată cu 30-90 de minute înainte de intervenţia chirurgicală.

Pentru instrucţiuni privind reconstituirea medicamentului înainte de administrare, vezi pct. 6.6.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct.

6.1.

Antecedente de hipersensibilitate severă (de exemplu, reacţie anafilactică) la oricare alt tip de

antibiotic beta-lactamic (peniciline, monobactami şi carbapeneme).

Ceftriaxona este contraindicată la:

Nou-născuţii prematuri până la vârsta postmenstruală de 41 de săptămâni (vârsta gestaţională + vârsta

cronologică)*

Nou-născuţii la termen (până la vârsta de 28 de zile):

cu hiperbilirubinemie, icter sau care au hipoalbuminemie sau acidoză, deoarece în aceste afecţiuni

este probabil ca legarea bilirubinei să fie afectată*

dacă aceştia necesită (sau se aşteaptă să necesite) tratament intravenos cu calciu sau cu perfuzii care

conţin calciu, din cauza riscului de precipitare a sării de calciu a ceftrixonei (vezi pct. 4.4, 4.8 şi 6.2).

*Studiile in vitro au indicat faptul că ceftriaxona poate deplasa bilirubina de pe albumina serică, ceea

ce determină un posibil risc de apariţie a encefalopatiei bilirubinice la aceşti pacienţi.

Atunci când ceftriaxona se administrează intramuscular iar lidocaina este utilizată ca solvent, trebuie

luate în considerare contraindicaţiile prevăzute la lidocaină (vezi pct. 4.4). Vezi informaţiile din

rezumatul caracteristicilor produsului pentru lidocaină, în special contraindicaţiile.

Soluţiile de ceftriaxonă care conţin lidocaină nu trebuie niciodată administrate intravenos.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Reacţii de hipersensibilitate

Ca şi în cazul altor medicamente antibacteriene beta-lactamice, au fost raportate reacţii de

hipersensibilitate grave şi ocazional letale (vezi pct. 4.8). În cazul reacţiilor severe de

hipersensibilitate, tratamentul cu ceftriaxonă trebuie întrerupt imediat şi trebuie aplicate măsurile de

urgenţă adecvate. Înainte de începerea tratamentului, trebuie să se stabilească dacă pacientul are

antecedente de reacţii severe de hipersensibilitate la ceftriaxonă, la alte cefalosporine sau la orice alt

tip de antibiotic beta-lactamic. Ceftriaxona trebuie administrată cu precauţie la pacienţii cu

antecedente de reacţii de hipersensibilitate non-severe la alte antibiotice beta-lactamice.

Au fost raportate reacţii adverse severe cutanate (sindrom Stevens Johnson sau sindrom

Lyell/necroliză epidermică toxică); cu toate acestea, frecvenţa acestor evenimente nu este cunoscută

(vezi pct. 4.8).

Interacţiuni cu produse care conţin calciu

La prematuri şi la nou-născuţii la termen cu vârsta mai mică de 1 lună au fost descrise cazuri de reacţii

letale cauzate de apariţia precipitatelor de calciu-ceftriaxonă în plămâni şi rinichi. Cel puţin unuia

dintre ei i s-au administrat ceftriaxonă şi calciu la momente diferite şi prin linii de administrare

intravenoase diferite. În datele ştiinţifice disponibile, nu sunt raportate cazuri confirmate de precipitări

intravasculare la pacienţi, alţii decât nou-născuţii trataţi cu ceftriaxonă şi soluţii care conţin calciu sau

orice alte produse care conţin calciu. Studiile in vitro au demonstrat că nou-născuţii prezintă un risc

crescut de formare a precipitatelor de calciu-ceftriaxonă, comparativ cu alte categorii de vârstă.

La pacienţii de orice vârstă, ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simultan cu nicio

soluţie intravenoasă care conţine calciu, chiar dacă se utilizează linii de perfuzare sau locuri de

perfuzare diferite. Cu toate acestea, la pacienţii cu vârsta mai mare de 28 de zile, ceftriaxona şi

soluţiile care conţin calciu pot fi administrate secvenţial una după alta dacă sunt utilizate linii de

perfuzare în locuri diferite sau dacă liniile de perfuzare sunt înlocuite sau bine spălate între perfuzii cu

soluţie de ser fiziologic, pentru a se evita precipitarea. La pacienţii care necesită perfuzie continuă cu

soluţii pentru nutriţie parenterală totală (NPT) care conţin calciu, profesioniştii din domeniul sănătăţii

pot lua în considerare utilizarea de tratamente antibacteriene alternative, care nu prezintă un risc

similar de precipitare. Dacă utilizarea de ceftriaxonă este considerată necesară la pacienţii care au

nevoie de nutriţie continuă, soluţiile NPT şi ceftriaxona pot fi administrate simultan, dar prin linii de

perfuzare diferite şi în locuri diferite. Alternativ, administrarea perfuziei de soluţie NPT ar putea fi

oprită în perioada de perfuzare a ceftriaxonei, ţinând cont de recomandarea de spălare a liniilor de

perfuzare între administrări (vezi pct. 4.3, 4.8, 5.2 şi 6.2).

Copii şi adolescenţi

Siguranţa şi eficacitatea CEFORT la nou-născuţi, sugari şi copii a fost stabilită pentru dozele descrise

la Doze şi Mod de administrare (vezi pct. 4.2). Studiile au arătat că ceftriaxona, similar altor

cefalosporine, poate deplasa bilirubina de pe albuminele plasmatice.

CEFORT este contraindicat la prematuri şi la nou-născuţii la termen care prezintă riscul de a dezvolta

encefalopatie bilirubinică (vezi pct. 4.3).

Anemia hemolitică mediată imun

O anemie hemolitică mediată imun a fost observată la pacienţii cărora li s-au administrat medicamente

antibacteriene din clasa cefalosporinelor, inclusiv CEFORT (vezi pct. 4.8). În timpul tratamentului cu

CEFORT au fost raportate cazuri severe de anemie hemolitică, inclusiv cazuri letale, atât la adulţi cât

şi la copii.

Dacă un pacient dezvoltă anemie în timpul tratamentului cu ceftriaxonă, trebuie luat în considerare

diagnosticul de anemie asociată administrării de cefalosporine, iar tratamentul cu ceftriaxonă trebuie

întrerupt până când factorul etiologic este elucidat.

Tratamentul pe termen lung

În cazul unui tratament prelungit, hemoleucograma completă trebuie să fie efectuată la intervale

regulate.

Colită/Dezvoltare excesivă a microorganismelor rezistente

Colita asociată medicamentelor antibacteriene şi colita pseudomembranoasă au fost raportate aproape

în cazul tuturor medicamentelor antibacteriene, inclusiv în cazul ceftriaxonei şi pot varia ca severitate,

de la uşoare până la cele care pun viaţa în pericol. Prin urmare, este important să fie luat în considerare

acest diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în timpul sau după administrarea de ceftriaxonă (vezi

pct. 4.8). Trebuie avute în vedere întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă şi administrarea

tratamentului specific pentru Clostridium difficile. Nu trebuie administrate medicamente care inhibă

peristaltismul.

Suprainfecţiile cu microorganisme rezistente pot apărea şi în cazul altor medicamente antibacteriene.

Insuficienţă renală şi hepatică severe

În cazul insuficienţei renale şi hepatice severe este recomandată monitorizarea clinică atentă în ceea ce

priveşte siguranţa şi eficacitatea (vezi pct. 4.2).

Interferenţa cu testarea serologică

Pot apărea interferenţe cu testele Coombs, deoarece CEFORT poate conduce la obţinerea de rezultate

fals-pozitive ale testului. De asemenea, administrarea de CEFORT poate conduce la obţinerea de

rezultate fals-pozitive ale testului pentru galactozemie (vezi pct. 4.8).

Metodele neenzimatice pentru determinarea glucozei în urină pot conduce la obţinerea de rezultate

fals-pozitive. Determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu CEFORT trebuie efectuată

prin metode enzimatice (vezi pct. 4.8).

Spectru antibacterian

Ceftriaxona prezintă un spectru limitat al activităţii antibacteriene şi poate să nu fie adecvată pentru

utilizarea ca antibiotic unic în tratamentul anumitor tipuri de infecţii, decât după confirmarea

patogenului (vezi pct. 4.2). În cazul infecţiilor polimicrobiene, unde patogenii suspectaţi includ

microorganisme rezistente la ceftriaxonă, trebuie luată în considerare administrarea unui antibiotic

suplimentar.

Utilizarea lidocainei

În cazul în care soluţia de lidocaină se utilizează ca solvent, soluţiile de ceftriaxonă trebuie

administrate numai sub formă de injecţie intramusculară. Trebuie luate în considerare

contraindicaţiile, atenţionările şi alte informaţii relevante, aşa cum sunt prezentate în rezumatul

caracteristicilor produsului pentru lidocaină înainte de administrare (vezi pct. 4.3).

Soluţia de lidocaină nu trebuie niciodată administrată intravenos.

Litiază biliară

Atunci când la ecografie se observă umbre, trebuie avut în vedere faptul că există posibilitatea ca

acestea să reprezinte precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei. La ecografia veziculei biliare, au fost

detectate umbre, considerate în mod eronat ca fiind calculi biliari, şi care au fost observate mai

frecvent la administrarea unor doze de ceftriaxonă de 1 g pe zi sau mai mari. Este necesară prudenţă

mai ales la copii şi adolescenţi. Aceste precipitate dispar complet după întreruperea tratamentului cu

ceftriaxonă. Aceste precipitate ale sării de calciu a ceftriaxonei au fost asociate rar cu simptome. În

cazurile simptomatice se recomandă tratament conservator non-invaziv, iar decizia de întrerupere a

tratamentului cu ceftriaxonă aparţine medicului, pe baza evaluării individuale a balanţei beneficiu-risc

(vezi pct. 4.8).

Stază biliară

La pacienţii trataţi cu CEFORT au fost raportate rar cazuri de pancreatită, posibilul factor etiologic

fiind obstrucţia biliară (vezi pct. 4.8). Majoritatea pacienţilor au prezentat factori de risc pentru stază şi

microlitiază biliară, de exemplu antecedente de intervenţii chirurgicale majore, boli severe şi nutriţie

parenterală totală. Nu poate fi exclus rolul declanşator sau de cofactor al CEFORT, în raport cu

formarea de precipitate biliare.

Litiază renală

Au fost raportate cazuri de litiază renală, care este reversibilă după întreruperea administrării

ceftriaxonei (vezi pct. 4.8). În cazuri simptomatice, trebuie efectuată o ecografie. Decizia de utilizare

la pacienţi cu antecedente de litiază renală sau cu hipercalciurie este luată de către medic, pe baza

evaluării balanţei beneficiu-risc pentru fiecare pacient.

Cefort conţine sodiu.

Cefort 250 mg conţine 0,9 mmol (20,7 mg) sodiu/flacon. Acest medicament conţine sodiu < 1 mmol

(23 mg) pe doză, adică practic „nu conţine sodiu”

Cefort 500 mg conţine 1,8 mmol (41,4 mg) sodiu/flacon. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii

ce urmează o dietă cu restricţie de sodiu.

Cefort 1 g conţine 3,60 mmol (82,8 mg) sodiu/flacon. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce

urmează o dietă cu restricţie de sodiu.

Cefort 2 g conţine 7,2 mmol (165,6 mg) sodiu/flacon. Acest lucru trebuie avut în vedere la pacienţii ce

urmează o dietă cu restricţie de sodiu.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Soluţiile perfuzabile care conţin calciu, cum sunt soluţia Ringer sau soluţia Hartmann, nu trebuie

utilizate pentru a reconstitui conţinutul flacoanelor de CEFORT sau pentru a dilua ulterior conţinutul

flaconului reconstituit pentru administrarea intravenoasă, deoarece se poate forma un precipitat.

Precipitatul de calciu-ceftriaxonă poate apărea, de asemenea, atunci când ceftriaxona este amestecată

cu soluţii care conţin calciu în aceeaşi linie de administrare intravenoasă. Ceftriaxona nu trebuie

administrată simultan cu soluţii pentru administrare intravenoasă care conţin calciu, inclusiv cu

perfuziile continue care conţin calciu, cum sunt perfuziile pentru nutriţie parenterală prin intermediul

unui tub în formă de Y. Cu toate acestea, ceftriaxona şi soluţiile care conţin calciu pot fi administrate

secvenţial una după alta la toate categoriile de pacienţi, cu excepţia nou-născuţilor, dacă liniile de

perfuzare sunt bine spălate între perfuzii cu un lichid compatibil. Studiile in vitro care au utilizat

plasmă de la adulţi şi plasmă din sângele cordonului ombilical al nou-născuţilor au demonstrat că nou-

născuţii prezintă un risc crescut de formare a precipitatelor de calciu-ceftriaxonă (vezi pct. 4.2, 4.3,

4.4, 4.8 şi 6.2).

Administrarea concomitentă cu anticoagulante orale poate creşte efectul de tip antivitamină K şi riscul

de sângerare. Se recomandă ca, atât în timpul cât şi după tratamentul cu ceftriaxonă, valoarea

Raportului Internaţional Normalizat (INR) să fie monitorizată frecvent, iar posologia medicamentului

cu efect de tip antivitamină K să fie ajustată corespunzător (vezi pct. 4.8).

Există dovezi contradictorii privind o potenţială creştere a toxicităţii renale a aminoglicozidelor atunci

când se administrează concomitent cu cefalosporinele. În aceste cazuri, practica medicală recomandă

monitorizarea atentă a concentraţiilor de aminoglicozidă (şi a funcţiei renale).

Într-un studiu in vitro, au fost observate efecte antagoniste la administrarea cloramfenicolului în

asociere cu ceftriaxona. Relevanţa clinică a acestui aspect nu este cunoscută.

Nu au fost raportate interacţiuni între ceftriaxonă şi medicamentele care conţin calciu cu administrare

orală sau interacţiuni între ceftriaxona administrată intramuscular şi medicamentele care conţin calciu

(administrate pe cale intravenoasă sau orală).

Rar, la pacienţii trataţi cu ceftriaxonă, se pot obţine rezultate fals-pozitive ale testului Coombs.

Ceftriaxona, ca şi alte antibiotice, poate conduce la rezultate fals-pozitive ale testului pentru

galactozemie.

De asemenea, metodele neenzimatice de determinare a glucozei în urină pot da rezultate fals-pozitive.

De aceea, determinarea glucozei din urină în timpul tratamentului cu ceftriaxonă trebuie efectuată prin

metode enzimatice.

Nu a fost observată afectarea funcţiei renale după administrarea concomitentă de doze mari de

ceftriaxonă şi medicamente diuretice (de exemplu furosemid).

Administrarea simultană de probenecid nu scade eliminarea ceftriaxonei.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Sarcina

Ceftriaxona traversează bariera placentară. Există date limitate privind administrarea ceftriaxonei la

femeile gravide. Studiile efectuate pe animale nu au evidenţiat, direct sau indirect, efecte dăunătoare

asupra dezvoltării embrionare/fetale, perinatale sau postnatale (vezi pct. 5.3). Ceftriaxona poate fi

administrată în timpul sarcinii şi în special în primul trimestru de sarcină numai dacă beneficiul

tratamentului depăşeşte riscul acestuia.

Alăptarea

Ceftriaxona se excretează în laptele uman în cantităţi mici, dar la doze terapeutice nu se anticipează

niciun efect asupra sugarilor alăptaţi. Cu toate acestea, nu poate fi exclus riscul de apariţie a diareei şi

a infecţiilor fungice la nivelul mucoaselor. Trebuie avută în vedere posibilitatea sensibilizării. Trebuie

luată o decizie privind întreruperea alăptării sau întreruperea/oprirea tratamentului cu ceftriaxonă,

ţinând cont de beneficiile alăptării pentru copil şi de beneficiile tratamentului pentru femeie.

Fertilitatea

Studiile asupra funcţiei de reproducere nu au evidenţiat niciun efect advers asupra fertilităţii la femei

sau bărbaţi.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

În timpul tratamentului cu ceftriaxonă pot apărea reacţii adverse (de exemplu, ameţeli) care pot afecta

abilitatea de a conduce şi de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie să fie atenţi atunci când

conduc sau folosesc utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate după administrarea ceftriaxonei sunt eozinofilie,

leucopenie, trombocitopenie, diaree, erupţie cutanată tranzitorie şi valori crescute ale enzimelor

hepatice.

Datele necesare pentru a determina frecvenţa RA pentru ceftriaxonă au fost extrase din studiile clinice.

Pentru clasificarea frecvenţei, a fost utilizată următoarea convenţie:

Foarte frecvente (≥ 1/10)

Frecvente (≥ 1/100 – < 1/10)

Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 – < 1/100)

Rare (≥ 1/10000 – < 1/1000)

Cu frecvenţă necunoscută (nu pot fi estimate din datele disponibile)

Clasificarea pe Frecvente Mai puţin Rare Cu frecvenţă

aparate, sisteme frecvente necunoscută

şi organe

Infecţii şi Infecţii fungice Colită pseudo- Suprainfecţiib

infestări ale aparatului membranoasăb

genital

Tulburări Eozinofilie Granulocitopenie Anemie

hematologice şi Leucopenie Anemie hemoliticăb

limfatice Trombocitopenie Coagulopatie Agranulocitoză

Tulburări ale Şoc anafilactic

sistemului Reacţie

imunitar anafilactică

Reacţie

anafilactoidă

Hipersensibilitateb

Tulburări ale Cefalee Convulsii

sistemului Ameţeli

nervos

Tulburări Vertij

acustice şi

vestibulare

Tulburări Bronhospasm

respiratorii,

toracice şi

mediastinale

Tulburări gastro- Diareeb Greaţă Pancreatităb

intestinale Scaune moi Vărsături Stomatită

Glosită

Tulburări Creştere a Precipitare la

hepatobiliare valorilor nivelul vezicii

enzimelor biliareb

hepatice Icter nuclear

Afecţiuni Erupţie cutanată Prurit Urticarie Sindrom Stevens-

cutanate şi ale tranzitorie Johnsonb

ţesutului Necroliză

subcutanat epidermică

toxicăb

Eritem polimorf

Pustuloză

generalizată acută

exantematoasă

Tulburări renale Hematurie Oligurie

şi ale căilor Glucozurie Precipitare la

urinare nivel renal

(reversibilă)

Tulburări Flebită Edem

generale şi la Durere la locul de Frisoane

nivelul locului injectare

de administrare Pirexie

Investigaţii Creştere a Test Coombs

diagnostice creatinemiei fals-pozitivb

Test de

galactozemie

fals-pozitivb

Metode

neenzimatice

pentru

determinarea

glucozei cu

rezultate fals-

pozitiveb

a Pe baza raportărilor din perioada ulterioară punerii pe piaţă. Deoarece aceste reacţii adverse sunt

raportate în mod voluntar de către o populaţie de dimensiuni incerte, frecvenţa acestora nu poate fi

estimată, fiind clasificate ca reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută.

Vezi pct. 4.4

Infecţii şi infestări

Raportările de diaree apărute după tratamentul cu ceftriaxonă pot fi asociate cu prezenţa Clostridium

difficile. Trebuie instituit tratamentul adecvat cu administrarea de lichide şi electroliţi (vezi pct. 4.4).

Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei

Au fost raportate rar reacţii adverse severe, în unele cazuri letale, la nou-născuţii prematuri şi la cei la

termen (cu vârsta < 28 de zile) care au fost trataţi cu ceftriaxonă şi calciu administrate intravenos.

Precipitatele sare de calciu-ceftriaxonă au fost observate la nivelul plămânilor şi rinichilor, după deces.

Riscul mare de precipitare la nou-născuţi este determinat de volumul de sânge scăzut şi de

timpul de înjumătăţire plasmatică mai lung al ceftriaxonei, în comparaţie cu cel al adulţilor (vezi pct.

4.3, 4.4 şi 5.2).

Au fost raportate cazuri de apariţie a precipitatelor la nivel renal, iniţial la copiii cu vârsta de peste 3

ani care au fost trataţi fie cu doze zilnice mari (de exemplu, ≥ 80 mg/kg şi zi) sau cu doze totale care

depăşesc 10 g şi care au prezentat alţi factori de risc (de exemplu, restricţii ale aportului de lichide sau

imobilizare la pat). Riscul de formare a precipitatelor este crescut la pacienţii imobilizaţi sau

deshidrataţi. Această reacţie poate fi simptomatică sau asimptomatică, poate conduce la insuficienţă

renală sau anurie şi este reversibilă după întreruperea tratamentului cu ceftriaxonă (vezi pct. 4.4).

Precipitarea sării de calciu a ceftriaxonei la nivelul vezicii biliare a fost observată iniţial la pacienţii

trataţi cu doze mai mari decât doza standard recomandată. La copii, studiile prospective au arătat o

incidenţă variabilă a precipitării după administrarea intravenoasă – peste 30% în unele studii. Incidenţa

pare să fie mai mică în cazul administrării lente a perfuziei (20-30 de minute). Această reacţie este de

obicei asimptomatică, precipitatele fiind însoţite rar de simptome clinice cum sunt durere, greaţă şi

vărsături. În aceste cazuri se recomandă tratamentul simptomatic. De obicei, precipitarea este

reversibilă la întreruperea administrării ceftriaxonei (vezi pct. 4.4).

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului

naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

În caz de supradozaj, pot apărea simptome de greaţă, vărsături şi diaree. Concentraţia ceftriaxonei nu

poate fi redusă prin hemodializă sau prin dializă peritoneală. Nu există un antidot specific. În caz de

supradozaj, tratamentul este simptomatic.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: antibiotice de uz sistemic, cefalosporine de generaţia a treia, codul ATC:

J01DD04

Mod de acţiune

Ceftriaxona inhibă sinteza peretelui celular bacterian prin legarea de proteinele de legare a penicilinei

(PLP). Aceasta conduce la întreruperea biosintezei peretelui celular (peptidoglican), ceea ce determină

în final liza şi moartea celulei bacteriene.

Rezistenţă

Rezistenţa bacteriană la ceftriaxonă este determinată de unul sau mai multe dintre mecanismele

următoare:

Rezistenţa bacteriană la ceftriaxonă este determinată de unul sau mai multe dintre mecanismele

următoare:

• hidroliza de către beta-lactamaze, inclusiv beta-lactamaze cu spectru extins (BLSE),

carbapenemaze şi enzime de tipul Amp C care pot fi induse sau inhibate constant la anumite specii

de bacterii aerobe Gram-negative.

• scăderea afinităţii ceftriaxonei pentru proteinele de legare a penicilinei.

• impermeabilitatea membranei externe a microorganismelor Gram-negative.

• prezenţa pompelor de eflux bacteriene.

Valori critice pentru testarea sensibilităţii

Valorile critice ale concentraţiei minime inhibitorii (CMI) stabilite de Comitetul European privind

Testarea Sensibilităţii Microbiene (EUCAST) sunt următoarele:

Patogeni Test de diluţie (CMI, mg/l)

Sensibil Rezistent

Enterobacteriaceae ≤ 1 > 2

Staphylococcus sp. a. a.

Streptococcus sp. b. b.

(Grup A, B, C şi G)

Streptococcus pneumoniae ≤ 0,5c > 2

Streptococci din grupul Viridans ≤ 0,5 > 0,5

Haemophilus influenzae ≤ 0,12c > 0,12

Moraxella catarrhalis ≤ 1 > 2

Neisseria gonorrhoeae ≤ 0,12 > 0,12

Neisseria meningitidis ≤ 0,12c > 0,12

Nu este corelat cu nicio specie ≤ 1d > 2

a. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea cefoxitinei.

b. Sensibilitate dedusă din sensibilitatea penicilinei.

c. Izolatele cu CMI pentru ceftriaxonă peste valoarea critică de sensibilitate sunt rare şi, dacă sunt

observate, acestea trebuie retestate. Dacă sunt confirmate, ele trebuie să fie trimise la un laborator de

referinţă.

d. Valorile critice se aplică în cazul unei doze zilnice de 1 g x 1 şi a unei doze mai mari, de cel puţin 2

g x 1, administrate intravenos.

Eficacitate clinică împotriva patogenilor specifici

Pentru anumite specii, prevalenţa rezistenţei dobândite poate să varieze din punct de vedere geografic

şi temporal, fiind de dorit obţinerea de informaţii de la nivel local privind rezistenţa, în special în cazul

tratamentului infecţiilor severe. În funcţie de necesităţi, trebuie solicitată opinia experţilor în cazurile

în care prevalenţa rezistenţei este de natură să pună sub semnul întrebării eficacitatea medicamentului,

cel puţin în unele tipuri de infecţii.

Specii frecvent sensibile

Microorganisme aerobe Gram-pozitive

Staphylococcus aureus (meticilino-sensibil)£

Staphylococci coagulazo-negativi (meticilino-sensibili)£

Streptococcus pyogenes (Grup A)

Streptococcus agalactiae (Grup B)

Streptococcus pneumoniae

Streptococci din grupul Viridans

Microorganisme aerobe Gram-negative

Borrelia burgdorferi

Haemophilus influenzae

Haemophilus parainfluenzae

Moraxella catarrhalis

Neisseria gonorrhoea

Neisseria meningitidis

Proteus mirabilis

Providencia spp

Treponema pallidum

Specii la care rezistența dobândită poate constitui o problemă

Microorganisme aerobe Gram-pozitive :

Staphylococcus epidermidis+

Staphylococcus haemolyticus+

Staphylococcus hominis+

Microorganisme aerobe Gram-negative:

Citrobacter freundii

Enterobacter aerogenes

Enterobacter cloacae

Escherichia coli%

Klebsiella pneumoniae%

Klebsiella oxytoca%

Morganella morganii

Proteus vulgaris

Serratia marcescens

Microorganisme anaerobe:

Bacteroides spp.

Fusobacterium spp.

Peptostreptococcus spp.

Clostridium perfringens

Microorganisme cu rezistenţă naturală

Microorganisme aerobe Gram-positive:

Enterococcus spp.

Listeria monocytogenes

Microorganisme aerobe Gram-negative:

Acinetobacter baumannii

Pseudomonas aeruginosa

Stenotrophomonas maltophilia

Microorganisme anaerobe:

Clostridium difficile

Altele:

Chlamydia spp.

Chlamydophila spp.

Mycoplasma spp.

Legionella spp.

Ureaplasma urealyticum

£ Toate speciile de stafilococi meticilino-rezistenţi sunt rezistente la ceftriaxonă.

+ Rate de rezistenţă >50% în cel puţin o regiune

% Tulpinile producătoare de beta lactamaze cu spectru extins (ESBL) sunt întotdeauna rezistente

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie

După administrarea intravenoasă în bolus a unor doze de 500 mg şi 1 g ceftriaxonă, media

concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă este de aproximativ 120 şi respectiv, 200 mg/l. După

administrarea prin perfuzie intravenoasă a unor doze de 500 mg, 1 g şi 2 g ceftriaxonă, concentraţiile

plasmatice de ceftriaxonă sunt de aproximativ 80, 150 şi respectiv, 250 mg/l. După administrarea

injectabilă intramusculară, valorile medii ale concentraţiilor plasmatice maxime de ceftriaxonă sunt

aproximativ jumătate din cele observate după administrarea intravenoasă a unei doze echivalente.

Concentraţia plasmatică maximă după administrarea unei singure doze de 1 g este de aproximativ 81

mg/l şi este atinsă la 2-3 ore după administrare.

După administrarea intramusculară, aria de sub curbă a concentraţiei plasmatice în funcţie de timp este

echivalentă cu cea corespunzătoare administrării intravenoase a unei doze echivalente.

Distribuţie

Volumul de distribuţie al ceftriaxonei este de 7-12 l. Concentraţiile care depăşesc concentraţiile

minime inhibitorii ale celor mai relevanţi patogeni sunt detectabile în ţesuturi incluzând plămâni,

inimă, tract biliar/ficat, amigdale, ureche medie şi mucoasă nazală şi în lichidul cefalorahidian, pleural,

prostatic şi sinovial. Este observată o creştere a valorii medii a concentraţiei plasmatice maxime (C )

max

cu 8-15% după administrarea repetată; în cele mai multe cazuri, starea de echilibru este atinsă în

decurs de 48-72 de ore, în funcţie de calea de administrare.

Penetrarea anumitor ţesuturi

Ceftriaxona penetrează meningele. Penetrarea atinge punctul maxim atunci când meningele este

inflamat. Valorile medii ale concentraţiilor maxime de ceftriaxonă în lichidul cefalorahidian (LCR) la

pacienţii cu meningită bacteriană au fost raportate ca fiind de până la 25% din concentraţiile

plasmatice, comparativ cu 2% din concentraţiile plasmatice la pacienţii la care meningele nu a fost

inflamat. Concentraţiile maxime de ceftriaxonă din LCR sunt atinse în aproximativ 4-6 ore după

administrarea intravenoasă a injecţiei. Ceftriaxona traversează bariera placentară şi se excretă în lapte

la concentraţii mici (vezi pct. 4.6).

Legarea de proteinele plasmatice

Ceftriaxona se leagă reversibil de albumină. La concentraţii plasmatice de sub 100 mg/l, procentul de

legare de proteinele plasmatice este de aproximativ 95%. Legarea este un proces saturabil, iar

procentul de legare scade o dată cu creşterea concentraţiei (până la 85% la o concentraţie de 300 mg/l).

Metabolizare

Ceftriaxona nu este metabolizată sistemic, dar este transformată într-un metabolit inactiv cu ajutorul

florei intestinale.

Eliminare

Clearance-ul plasmatic al ceftriaxonei totale (legate şi nelegate) este de 10-22 ml/minut. Clearance-ul

renal este de 5-12 ml/minut. 50-60% din doza de ceftriaxonă este excretată nemodificată prin urină, în

primă fază prin filtrare glomerulară, în timp ce 40-50% din doză este excretată nemodificată în bilă. La

adulţi, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare al ceftriaxonei totale este de aproximativ 8 ore.

Pacienţi cu insuficienţă renală sau hepatică

La pacienţii cu disfuncţii renale sau hepatice, farmacocinetica ceftriaxonei este influenţată doar în

proporţie mică, iar timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare este uşor crescut (sub dublul

valorii sale normale), chiar dacă aceştia au funcţia renală afectată sever.

Creşterea relativ modestă a timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare în cazul insuficienţei

renale se explică printr-o creştere compensatorie a clearance-ului non-renal, ceea ce rezultă dintr-o

scădere a legării de proteinele plasmatice şi o creştere corespunzătoare a clearance-ului non-renal al

ceftriaxonei totale.

La pacienţii cu insuficienţă hepatică, timpul de înjumătăţire plasmatică prin eliminare nu este crescut

datorită unei creşteri compensatorii a clearance-ului renal. Acest fapt este de asemenea datorat unei

creşteri a fracţiunii libere de ceftriaxonă din plasmă, ceea ce contribuie la creşterea paradoxală a

clearance-ului total al medicamentului, justificată prin creşterea în paralel a volumului de distribuţie.

Pacienţi vârstnici

La pacienţii vârstnici cu vârsta peste 75 de ani, timpul mediu de înjumătăţire plasmatică prin eliminare

este de regulă de două sau trei ori mai mare decât cel al adulţilor tineri.

Copii şi adolescenţi

La nou-născuţi, timpul de înjumătăţire plasmatică al ceftriaxonei este prelungit. De la vârsta de 14 zile,

concentraţiile de ceftriaxonă liberă pot creşte din cauza unor factori precum scăderea filtrării

glomerurale şi afectarea legării de proteinele plasmatice. În timpul copilăriei, timpul de înjumătăţire

plasmatică este mai scăzut decât la nou-născuţi sau adulţi.

Clearance-ul plasmatic şi volumul de distribuţie al ceftriaxonei totale sunt mai mari la nou-născuţi,

sugari şi copii decât la adulţi.

Linearitate/non-linearitate

Farmacocinetica ceftriaxonei este non-lineară, iar toţi parametrii farmacocinetici standard, cu excepţia

timpului de înjumătăţire plasmatică prin eliminare, sunt depedenţi de doză, crescând mai puţin decât

proporţional cu doza. Non-linearitatea este determinată de saturarea procesului de legare de proteinele

plasmatice şi de aceea, aceasta este observată pentru ceftriaxona totală din plasmă şi nu pentru

ceftriaxona liberă (nelegată).

Relaţia farmacocinetică/farmacodinamie

Ca şi în cazul altor antibiotice beta-lactamice, parametrul farmacocinetic-farmacodinamic care

demonstrează cel mai bine corelarea cu eficacitatea in vivo este procentul din intervalul de dozare în

care concentraţia medicamentului nelegat se menţine peste concentraţia minimă inhibitorie (CMI) de

ceftriaxonă pentru fiecare specie ţintă în parte (adică %T > CMI).

5.3 Date preclinice de siguranţă

Există dovezi din studiile efectuate la animale că doze mari de sare de calciu a ceftriaxonei au condus

la formarea de calculi şi precipitate la nivelul vezicii biliare a câinilor şi maimuţelor, acestea

dovedindu-se a fi reversibile. Studiile efectuate la animale nu au arătat nicio dovadă de toxicitate

asupra reproducerii şi de genotoxicitate. Nu au fost desfăşurate studii de carcinogenitate

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nu conţine excipienţi.

6.2 Incompatibilităţi

Pe baza rapoartelor din literatură, ceftriaxona nu este compatibilă cu amsacrina, vancomicina,

fluconazol și aminoglicozide.

Soluțiile care conțin Cefort nu trebuie amestecate cu sau adăugate la alte medicamente cu excepția

celor menționate la punctul 6.6. În special, solvenții care conțin calciu, (de exemplu, soluție Ringer,

soluție Hartmann) nu ar trebui să fie folosiţi pentru a reconstitui ceftriaxona sau pentru a dilua în

continuare un flacon reconstituit pentru administrare intravenoasă, deoarece se poate forma precipitat.

Ceftriaxona nu trebuie amestecată sau administrată simultan cu soluții care conțin calciu, inclusiv

soluţii pentru nutriția parenterală totală (vezi pct. 4.2, 4.3, 4.4 și 4.8).

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.

Soluţia reconstituită se va utiliza imediat după preparare.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

CEFORT 250 mg

Cutie cu 1 flacon din sticlă incoloră, capacitate 10 ml, închis cu dop din cauciuc sigilat cu capsă din

aluminiu prevăzută cu disc din polipropilenă, conţinând pulbere pentru soluţie injectabilă/perfuzabilă

Cutie cu 50 flacoane din sticlă incoloră, capacitate 10 ml, închise cu dop din cauciuc sigilat cu capsă