Prospect Borenar 2,5 mg/ml soluţie orală
Producator: MENARINI INTERNATIONAL OPERATIONS LUXEMBOURG S.A.
Clasa ATC: Antihistaminice pentru utilizare sistemică, alte antihistaminice pentru
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 14745/2022/01-02 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Borenar 2,5 mg/ml soluţie orală
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Fiecare ml soluţie orală conţine bilastină 2,5 mg.
Excipienţi cu efect cunoscut: p-hidroxibenzoat de metil (E 218) (1,0 mg/ml), p-hidroxibenzoat de
propil (E 216) (0,2 mg/ml), etanol (0,11 mg/ml)
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Soluţie orală
Soluție apoasă, limpede, incoloră, ușor vâscoasă, cu pH 3,0-4,0, fără precipitat.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Tratamentul simptomatic al rino-conjunctivitei alergice (sezoniere şi perene) şi al urticariei.
Borenar este indicat la copii cu vârstă cuprinsă între 6 şi 11 ani şi cu o greutate corporală de cel puţin
20 kg.
4.2 Doze şi mod de administrare
Doze
Copii şi adolescenţi
- Copii cu vârstă cuprinsă între 6 şi 11 ani şi greutate de cel puţin 20 kg
10 mg bilastină (4 ml soluţie orală) o dată pe zi pentru ameliorarea simptomelor rino-
conjunctivitei alergice (rinită alergică sezonieră şi rinită alergică perenă) şi urticariei.
Soluţia orală trebuie administrată cu o oră înainte sau cu două ore după ingestia de alimente sau de
sucuri de fructe (vezi pct. 4.5).
- Copii cu vârstă sub 6 ani şi greutate sub 20 kg
Datele disponibile în prezent sunt descrise la pct. 4.4, 4.8, 5.1 şi 5.2, dar nu se pot face recomandări
privind dozele. Prin urmare, bilastina nu trebuie utilizată la această grupă de vârstă.
La adulţi şi adolescenţi (cu vârstă de 12 ani şi peste) este adecvată administrarea bilastinei 20 mg
comprimate.
Durata tratamentului:
În cazul rino-conjunctivitei alergice tratamentul trebuie limitat la perioada de expunere la alergeni. În
cazul rinitei alergice sezoniere tratamentul poate fi întrerupt după dispariţia simptomelor şi reluat după
reapariţia lor. În cazul rinitei alergice perene tratamentul poate continua pe întreaga perioadă de
expunere la alergen. În cazul urticariei, durata tratamentului depinde de tipul şi durata acesteia,
precum şi de evoluţia simptomelor.
Grupe speciale de pacienți
Insuficienţă renală
Siguranţa şi eficacitatea bilastinei la copii cu insuficienţă renală nu au fost stabilite. Studiile efectuate
la adulți în grupuri de risc speciale (pacienți cu insuficiență renală) indică faptul că nu este necesară
ajustarea dozei de bilastină la adulți (vezi pct. 5.2).
Insuficienţă hepatică
Siguranţa şi eficacitatea bilastinei la copii cu insuficienţă hepatică nu au fost stabilite. Nu există
experiență clinică la pacienții adulți, copii şi adolescenţi cu insuficiență hepatică. Cu toate acestea,
deoarece bilastina nu este metabolizată și este eliminată nemodificată în urină și fecale, nu se așteaptă
ca insuficiența hepatică să determine creşterea expunerii sistemice peste limita de siguranță la pacienții
adulți. De aceea, nu este necesară ajustarea dozei la pacienți adulți cu insuficiență hepatică (vezi
pct. 5.2).
Mod de administrare
Administrare orală.
Flaconul cu soluție orală are un capac prevăzut cu sistem de siguranţă pentru copii și trebuie deschis
astfel: capacul din plastic cu filet se apasă în jos și, în același timp, se rotește în sens invers acelor de
ceasornic.
Soluția orală este însoțită de o măsură dozatoare cu o gradaţie de 4 ml (= bilastină 10 mg per doză).
4.3 Contraindicaţii
Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii enumeraţi la pct. 6.1.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Copii şi adolescenţi
Eficacitatea şi siguranţa bilastinei la copii cu vârsta sub 2 ani nu au fost stabilite şi există experiență
clinică redusă la copii cu vârstă cuprinsă între 2 și 5 ani, prin urmare bilastina nu trebuie utilizată la
aceste grupe de vârstă.
La pacienţii cu insuficienţă renală moderată sau severă, administrarea concomitentă de bilastină cu
inhibitori ai glicoproteinei P, cum sunt ketoconazol, eritromicină, ciclosporină, ritonavir sau diltiazem,
poate creşte concentraţia plasmatică de bilastină şi astfel să crească riscul de reacţii adverse ale
bilastinei. De aceea, administrarea concomitentă de bilastină cu inhibitori ai glicoproteinei P trebuie
evitată la pacienţii cu insuficienţă renală moderată sau severă.
Borenar conține p-hidroxibenzoat de metil (E 218) și p-hidroxibenzoat de propil (E 216), care pot
provoca reacții alergice (posibil întârziate).
Acest medicament conţine alcool (etanol) 0,44 mg per fiecare doză (4 ml) echivalent cu 11 mg/100 ml
(0,011% m/v). Cantitatea per doză de 4 ml din acest medicament este echivalentă cu mai puţin de
0,02 ml bere sau 0,005 ml vin.
Cantitatea mică de alcool din acest medicament nu va determina vreun efect semnificativ.
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per 4 ml, adică practic “nu conţine
sodiu”.
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Au fost efectuate studii privind interacţiunile numai la adulţi şi sunt rezumate mai jos.
Interacţiunea cu alimente: Alimentele reduc semnificativ biodisponibilitatea orală a bilastinei 20 mg
comprimate cu 30% şi pe cea a bilastinei 2,5 mg/ml soluţie orală cu 20%.
Interacţiunea cu suc de grepfrut: Administrarea concomitentă de bilastină 20 mg şi suc de grepfrut a
scăzut biodisponibilitatea bilastinei cu 30%. Acest efect se poate aplica, de asemenea, şi în cazul altor
sucuri de fructe. Gradul scăderii biodisponibilităţii poate înregistra variaţii în funcţie de producător şi
de fructe. Mecanismul acestei interacţiuni constă în inhibarea OATP1A2, un transportor pentru care
bilastina este substrat (vezi pct. 5.2). Medicamentele care constituie substraturi sau sunt inhibitori
OATP1A2, cum sunt ritonavir sau rifampicina pot, de asemenea, avea un potenţial de scădere a
concentraţiei plasmatice de bilastină.
Interacţiunea cu ketoconazol şi eritromicină: Administrarea concomitentă de bilastină 20 mg o dată pe
zi şi ketoconazol 400 mg o dată pe zi sau eritromicină 500 mg de 3 ori pe zi au determinat creşterea
ASC pentru bilastină de 2 ori şi C de 2-3 ori. Aceste modificări pot fi explicate prin interacţiunea cu
max
transportorii prin mecanism de eflux la nivel intestinal, deoarece bilastina este substrat pentru
glicoproteina P şi nu este metabolizată (vezi pct. 5.2). Aceste modificări nu par să afecteze profilul de
siguranţă al bilastinei şi ketoconazolului, respectiv, eritromicinei. Alte medicamente care sunt
substraturi sau inhibitori ai glicoproteinei P, cum este ciclosporina, au potenţialul de a creşte
concentraţia plasmatică a bilastinei.
Interacţiunea cu diltiazem: Administrarea concomitentă de bilastină 20 mg o dată pe zi şi diltiazem
60 mg o dată pe zi a determinat creşterea C a bilastinei cu 50%. Acest efect poate fi explicat prin
max
interacţiunea cu transportorii prin mecanism de eflux la nivel intestinal (vezi pct. 5.2) şi nu pare să
afecteze profilul de siguranţă al bilastinei.
Interacţiunea cu alcoolul: Performanţa psihomotorie după administrarea concomitentă de alcool şi
bilastină 20 mg o dată pe zi a fost similară cu cea observată după ingestia de alcool şi placebo.
Interacţiunea cu lorazepam: Administrarea concomitentă de bilastină 20 mg o dată pe zi şi lorazepam
3 mg o dată pe zi timp de 8 zile nu a potenţat efectele lorazepam de deprimare a SNC.
Copii şi adolescenţi
Nu s-au efectuat studii privind interacţiunile cu bilastină soluţie orală la copii. Deoarece nu există
experiență clinică privind interacțiunea bilastinei cu alte medicamente, alimente sau sucuri de fructe la
copii, rezultatele obținute în studiile privind interacţiunile efectuate la adulţi ar trebui luate în
considerare în momentul administrării bilastinei la copii. Nu există date clinice la copii pentru a indica
dacă modificările ASC sau C datorate interacțiunilor afectează profilul de siguranță al bilastinei.
max
4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea
Sarcina
Datele privind utilizarea de bilastină la femeile gravide sunt limitate sau absente.
Studiile pe animale nu evidenţiază efecte nocive directe sau indirecte în ceea ce priveşte toxicitatea
asupra funcţiei de reproducere, naşterii sau dezvoltării post-natale (vezi pct. 5.3). Ca măsură
preventivă, este de preferat evitarea utilizării Borenar în timpul sarcinii.
Alăptarea
Excreţia de bilastină în lapte nu a fost studiată la om. Datele farmacocinetice disponibile din studiile
efectuate la animale au evidențiat excreția bilastinei în lapte (vezi pct. 5.3). Decizia de a
continua/întrerupe alăptarea sau de a întrerupe/opri tratamentul cu Borenar trebuie luată ţinând cont de
beneficiul alăptării pentru copil şi de beneficiul tratamentului cu bilastină pentru mamă.
Fertilitatea
Datele clinice sunt limitate sau absente. Un studiu la şobolani nu a evidenţiat niciun efect negativ
asupra fertilităţii (vezi pct. 5.3).
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Un studiu efectuat la adulţi pentru evaluarea efectelor bilastinei asupra capacităţii de a conduce
vehicule a demonstrat că tratamentul cu bilastină 20 mg nu a afectat capacitatea de a conduce. Cu toate
acestea, deoarece răspunsul individual la medicament poate varia, pacienţii trebuie sfătuiţi să nu
conducă vehicule sau să folosească utilaje până când nu și-au stabilit propriul răspuns la bilastină.
4.8 Reacţii adverse
Rezumatul profilului de siguranţă la copii şi adolescenţi
În timpul cercetării clinice, frecvenţa, natura şi severitatea reacţiilor adverse la adolescenţi (cu vârstă
cuprinsă între 12 şi 17 ani) au fost la fel cu cele observate la adulţi. Informaţiile colectate referitoare la
adolescenţi, în timpul perioadei de după punerea pe piaţă au confirmat rezultatele studiilor clinice.
Procentul copiilor (cu vârstă cuprinsă între 2-11 ani) care au raportat evenimente adverse (EA) după
tratamentul cu bilastină 10 mg pentru rino-conjunctivită alergică sau urticarie idiopatică cronică într-
un studiu clinic controlat cu durata de 12 săptămâni a fost comparabil cu procentul din grupul celor
care au primit placebo (68,5% față de 67,5% ).
Evenimentele adverse asociate cu administrarea de bilastină 10 mg (formă farmaceutică de comprimat
orodispersabil) raportate cel mai frecvent la 291 copii (cu vârstă cuprinsă între 2-11 ani) în timpul
studiilor clinice (#260 copii expuşi în studiul clinic de siguranţă, 31 copii expuşi în studiul
farmacocinetic) au fost cefalee, conjunctivită alergică, rinită şi durere abdominală. Aceste evenimente
adverse asociate cu administrarea de placebo au apărut la 249 pacienţi cu o frecvenţă comparabilă.
Tabel cu rezumatul reacţiilor adverse la copii şi adolescenţi
Evenimentele adverse cel mai puţin frecvente ca urmare a utilizării de bilastină şi raportate la peste
0,1% dintre copiii (cu vârstă cuprinsă între 2-11 ani) care au primit bilastină în timpul cercetării clinice
sunt prezentate în tabelul de mai jos.
Frecvenţele se clasifică după cum urmează:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Reacţiile adverse rare, foarte rare şi cele cu frecvenţă necunoscută nu au fost incluse în tabel.
Clasificare pe aparate, sisteme şi organe Bilastină 10 mg Placebo
Frecvenţă Reacţia adversă (n=291)# (n=249)
Infecţii şi infestări
Frecvente Rinită 3 (1,0%) 3 (1,2%)
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente Cefalee 6 (2,1%) 3 (1,2%)
Mai puţin Ameţeli 1 (0,3%) 0 (0,0%)
frecvente Pierderea stării de conștiență 1 (0,3%) 0 (0,0%)
Tulburări oculare
Frecvente Conjunctivită alergică 4 (1,4%) 5 (2,0%)
Mai puţin Iritaţie oculară 1 (0,3%) 0 (0,0%)
frecvente
Tulburări gastro-intestinale
Durere abdominală/ Durere în etajul 3 (1,0%) 3 (1,2%)
Frecvente
abdominal superior
Diaree 2 (0,7%) 0 (0,0%)
Mai puţin
Greaţă 1 (0,3%) 0 (0,0%)
frecvente
Edem al buzelor 1 (0,3%) 0 (0,0%)
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin Eczemă 1 (0,3%) 0 (0,0%)
frecvente Urticarie 2 (0,7%) 2 (0,8%)
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin Fatigabilitate 2 (0,7%) 0 (0,0%)
frecvente
#260 copii expuşi în studiul clinic de siguranţă, 31 copii expuşi în studiul farmacocinetic
Descrierea reacţiilor adverse selectate la copii şi adolescenţi
Cefalee, durere abdominală, conjunctivită și rinită alergică au fost observate atât la copii tratați cu
bilastină 10 mg, cât şi la cei trataţi cu placebo. Frecvența raportată a fost de 2,1% față de 1,2% pentru
cefalee; 1,0% față de 1,2% pentru durerea abdominală; 1,4% față de 2,0% pentru conjunctivita
alergică și 1,0% față de 1,2% pentru rinită.
Rezumatul profilului de siguranţă la pacienţii adulţi şi adolescenţi
Incidenţa evenimentelor adverse prezentate de pacienţii care au rino-conjunctivită alergică sau
urticarie idiopatică cronică trataţi cu bilastină 20 mg din studiile clinice a fost comparabilă cu cea de la
pacienţii care au primit placebo (12,7% faţă de 12,8%).
Studiile clinice de fază II şi III efectuate în timpul cercetării clinice au inclus 2525 pacienţi adulţi şi
adolescenţi trataţi cu diferite doze de bilastină, dintre care 1697 au fost trataţi cu bilastină 20 mg. În
aceste studii 1362 pacienţi au primit placebo. Reacțiile adverse cel mai frecvent raportate de către
pacienţii care au primit bilastină 20 mg pentru indicaţiile rino-conjunctivită alergică sau urticarie
idiopatică cronică au fost cefalee, somnolenţă, ameţeli şi oboseală. Aceste evenimente adverse au
survenit cu o frecvenţă comparabilă la pacienţii care au primit placebo.
Tabel cu rezumatul reacţiilor adverse la pacienţii adulţi şi adolescenţi
Reacțiile adverse cel mai puţin frecvente apărute ca urmare a utilizării de bilastină şi raportate la peste
0,1% dintre pacienţii care au primit bilastină 20 mg în timpul cercetării clinice (N=1697) sunt
prezentate în tabelul de mai jos.
Frecvenţele se clasifică după cum urmează:
Foarte frecvente (≥1/10)
Frecvente (≥1/100 şi <1/10)
Mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1/100)
Rare (≥1/10000 şi <1/1000)
Foarte rare (<1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu pot fi estimate din datele disponibile)
Reacţiile adverse rare, foarte rare şi cele cu frecvenţă necunoscută nu au fost incluse în tabel.
Bilastină Bilastină toate
Clasificare pe aparate, sisteme şi organe Placebo
20 mg dozele
Frecvenţă Reacţia adversă N=1362
N=1697 N=2525
Infecţii şi infestări
Mai puţin 0 (0,0%)
Herpes oral 2 (0,12%) 2 (0,08%)
frecvente
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Bilastină Bilastină toate
Clasificare pe aparate, sisteme şi organe Placebo
20 mg dozele
Frecvenţă Reacţia adversă N=1362
N=1697 N=2525
Mai puţin 7 (0,51%)
Creşterea apetitului 10 (0,59%) 11 (0,44%)
frecvente
Tulburări psihice
Mai puţin Anxietate 6 (0,35%) 8 (0,32%) 0 (0,0%)
frecvente
Insomnie 2 (0,12%) 4 (0,16%) 0 (0,0%)
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente Somnolenţă 52 (3,06%) 82 (3,25%) 39 (2,86%)
Cefalee 68 (4,01%) 90 (3,56%) 46 (3,38%)
Mai puţin
Ameţeli 14 (0,83%) 23 (0,91%) 8 (0,59%)
frecvente
Tulburări acustice şi vestibulare
Mai puţin Tinitus 2 (0,12%) 2 (0,08%) 0 (0,0%)
frecvente
Vertij 3 (0,18%) 3 (0,12%) 0 (0,0%)
Tulburări cardiace
Mai puţin Bloc de ramură dreaptă 4 (0,24%) 5 (0,20%) 3 (0,22%)
frecvente
Aritmie sinusală 5 (0,30%) 5 (0,20%) 1 (0,07%)
Sindrom QT prelungit pe 5 (0,37%)
9 (0,53%) 10 (0,40%)
electrocardiogramă
Alte modificări ECG 7 (0,41%) 11 (0,44%) 2 (0,15%)
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Mai puţin Dispnee 2 (0,12%) 2 (0,08%) 0 (0,0%)
frecvente
Disconfort nazal 2 (0,12%) 2 (0,08%) 0 (0,0%)
Uscăciune nazală 3 (0,18%) 6 (0,24%) 4 (0,29%)
Tulburări gastro-intestinale
Mai puţin Durere în etajul abdominal
11 (0,65%) 14 (0,55%) 6 (0,44%)
frecvente superior
Durere abdominală 5 (0,30%) 5 (0,20%) 4 (0,29%)
Greaţă 7 (0,41%) 10 (0,40%) 14 (1,03%)
Disconfort gastric 3 (0,18%) 4 (0,16%) 0 (0,0%)
Diaree 4 (0,24%) 6 (0,24%) 3 (0,22%)
Xerostomie 2 (0,12%) 6 (0,24%) 5 (0,37%)
Dispepsie 2 (0,12%) 4 (0,16%) 4 (0,29%)
Gastrită 4 (0,24%) 4 (0,16%) 0 (0,0%)
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Mai puţin
Prurit 2 (0,12%) 4 (0,16%) 2 (0,15%)
frecvente
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Mai puţin Fatigabilitate 14 (0,83%) 19 (0,75%) 18 (1,32%)
frecvente
Sete 3 (0,18%) 4 (0,16%) 1 (0,07%)
Ameliorarea afecţiunilor 1 (0,07%)
2 (0,12%) 2 (0,08%)
preexistente
Bilastină Bilastină toate
Clasificare pe aparate, sisteme şi organe Placebo
20 mg dozele
Frecvenţă Reacţia adversă N=1362
N=1697 N=2525
Febră 2 (0,12%) 3 (0,12%) 1 (0,07%)
Astenie 3 (0,18%) 4 (0,16%) 5 (0,37%)
Investigaţii diagnostic
Mai puţin Creştere a valorii gama
7 (0,41%) 8 (0,32%) 2 (0,15%)
frecvente glutamil transferazei
Creştere a valorii alanin
5 (0,30%) 5 (0,20%) 3 (0,22%)
aminotransferazei
Creştere a valorii aspartat
3 (0,18%) 3 (0,12%) 3 (0,22%)
aminotransferazei
Creştere a valorii creatininei
2 (0,12%) 2 (0,08%) 0 (0,0%)
sanguine
Creştere a valorii
2 (0,12%) 2 (0,08%) 3 (0,22%)
trigliceridelor sanguine
Creştere ponderală 8 (0,47%) 12 (0,48%) 2 (0,15%)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile): Au fost observate
palpitații, tahicardie, reacţii de hipersensibilitate (cum sunt anafilaxie, angioedem, dispnee, erupţie
cutanată tranzitorie, edem localizat/inflamaţie locală şi eritem) şi vărsături în timpul perioadei de după
punerea pe piață.
Descrierea reacţiilor adverse selectate la pacienţii adulţi şi adolescenţi
Somnolenţă, cefalee, ameţeli şi fatigabilitate au fost observate atât la pacienţii trataţi cu bilastină
20 mg, cât şi la cei trataţi cu placebo. Frecvenţa lor raportată la bilastină faţă de placebo a fost 3,06%
faţă de 2,86% pentru somnolenţă; 4,01% faţă de 3,38% pentru cefalee; 0,83% faţă de 0,59% pentru
ameţeli şi 0,83% faţă de 1,32% pentru fatigabilitate.
Informaţiile culese în timpul perioadei de supraveghere după punerea pe piaţă au confirmat profilul de
siguranţă observat în timpul cercetării clinice.
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucureşti 011478- RO
e-mail: adr@anm.ro
Website: www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Nu există date privind supradozajul la copii.
Informaţiile privind supradozajul acut al bilastinei se regăsesc în experienţa din studiile clinice
efectuate în timpul cercetării la adulţi şi în supravegherea după punerea pe piaţă. În studiile clinice
după administrarea de bilastină în doze de 10-11 ori mai mari decât doza terapeutică (220 mg doză
unică; sau 200 mg/zi timp de 7 zile) la 26 voluntari adulţi sănătoşi, frecvenţa evenimentelor adverse
neaşteptate ca urmare a tratamentului a fost de două ori mai mare decât în cazul placebo. Reacţiile
adverse cel mai frecvent raportate au fost ameţeli, cefalee şi greaţă. Nu au fost raportate evenimente
adverse grave şi nici prelungirea semnificativă a intervalului QTc. Informaţiile culese în perioada de
supraveghere după punerea pe piaţă sunt în concordanţă cu rezultatele studiilor clinice.
Evaluarea critică a efectului dozelor multiple de bilastină (100 mg x 4 zile) asupra repolarizării
ventriculare printr-un “studiu încrucişat amănunţit al QT/QTc” incluzând 30 voluntari adulţi sănătoşi
nu a evidenţiat o prelungire semnificativă a QTc.
În cazul supradozajului, se recomandă tratament simptomatic şi de susţinere.
Nu există un antidot specific cunoscut la bilastină.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: Antihistaminice pentru utilizare sistemică, alte antihistaminice pentru
utilizare sistemică, codul ATC R06AX29.
Mecanism de acţiune
Bilastina este un antagonist histaminergic non-sedativ, cu durată lungă de acţiune, cu afinitate
antagonistă selectivă pentru receptorii H periferici şi fără afinitate pentru receptorii muscarinici.
Bilastina a inhibat papula indusă de histamină şi reacţiile cutanate eritematoase timp de 24 ore după
dozele unice.
Eficacitate clinică
Eficacitatea bilastinei a fost studiată la adulți și adolescenți. Conform ghidurilor de specialitate,
eficacitatea dovedită la adulți și adolescenți poate fi extrapolată la copii, fiind demonstrat că expunerea
sistemică la bilastină 10 mg a copiilor cu vârste cuprinse între 6 și 11 ani şi greutatea de cel puţin
20 kg, este echivalentă cu expunerea la bilastină 20 mg a adulţilor (vezi pct. 5.2). Extrapolarea datelor
de la adulți și adolescenți este considerată adecvată pentru acest produs deoarece fiziopatologia rino-
conjunctivitei alergice și urticariei este aceeași pentru toate grupele de vârstă.
În studiile clinice efectuate la pacienţii adulţi şi adolescenţi cu rino-conjunctivită alergică (sezonieră şi
perenă), bilastina 20 mg, administrată o dată pe zi timp de 14-28 zile, a fost eficace în ameliorarea
simptomelor precum strănutul, rinoreea, pruritul nazal, congestia nazală, pruritul ocular, lăcrimarea şi
eritemul oculară. Bilastina a controlat eficient simptomele timp de 24 ore.
În două studii clinice efectuate la pacienţii cu urticarie idiopatică cronică, bilastină 20 mg, administrată
o dată pe zi timp de 28 zile a fost eficace în ameliorarea intensităţii pruritului şi a numărului şi
dimensiunii papulelor, precum şi a disconfortului pacienţilor provocat de urticarie. Pacienţilor li s-au
îmbunătăţit somnul şi calitatea vieţii.
Nu s-a observat o prelungire semnificativă a intervalului QTc sau alte efecte cardiovasculare în
studiile clinice efectuate cu bilastină, chiar la doze de 200 mg pe zi (de 10 ori mai mari decât doza
clinică) timp de 7 zile la 9 subiecţi, sau chiar în cazul administrării concomitente cu inhibitori ai
glicoproteinei P, cum sunt ketoconazolul (24 subiecţi) şi eritromicina (24 subiecţi). În plus, s-a
efectuat un studiu amănunţit al QT cu 30 voluntari.
În studiile clinice controlate, la doza recomandată de 20 mg o dată pe zi, profilul de siguranţă al SNC
la administrarea bilastinei a fost similar cu placebo iar incidenţa somnolenţei nu a diferit statistic de
placebo. Bilastina la doze de până la 40 mg pe zi nu a afectat performanţa psihomotorie în studiile
clinice şi nu a afectat capacitatea de a conduce vehicule într-un test de conducere standard.
La pacienţii vârstnici (cu vârstă ≥ 65 ani) incluşi în studiile de fază II şi III medicamentul nu a
prezentat nicio diferenţă în ceea ce priveşte eficacitatea şi siguranţa comparativ cu pacienţii mai tineri.
Siguranţă clinică
Într-un studiu clinic controlat, desfășurat pe o perioadă de 12 săptămâni, care a inclus copii cu vârstă
cuprinsă între de 2-11 ani (509 copii în total, 260 tratați cu bilastină 10 mg: 58 cu vârstă de 2 până la
<6 ani, 105 cu vârstă de 6 până la <9 ani și 97 cu vârstă de 9 până la <12 ani și 249 pacienți tratați cu
placebo: 58 cu vârstă de 2 până la <6 ani, 95 cu vârstă de 6 până la <9 ani și 96 cu vârstă de 9 până la
<12 ani), la doza recomandată pentru copii de 10 mg o dată pe zi, profilul de siguranţă al bilastinei (n
=260) a fost similar cu placebo (n=249), reacțiile adverse au apărut la 5,8% și 8,0% dintre pacienții
cărora li s-a administrat bilastină 10 mg și, respectiv, placebo. Atât bilastină 10 mg cât şi placebo au
prezentat o ușoară scădere a scorurilor de somnolență și sedare la chestionarul pentru evaluarea
somnului la copii în timpul acestui studiu, fără diferențe semnificative statistic între grupurile de
tratament. La acești copii cu vârstă cuprinsă între 2 și 11 ani, nu s-au observat diferențe semnificative
asupra intervalului QTc după administrarea de bilastină 10 mg zilnic, comparativ cu placebo. Calitatea
vieţii observată în chestionarele de evaluare specifice copiilor cu rino-conjunctivită alergică sau
urticarie cronică a arătat o creștere generală a scorurilor la peste 12 săptămâni, fără nicio diferență
semnificativă statistic între brațele cu bilastină și placebo. Populația totală de 509 copii a cuprins:
479 subiecți cu rino-conjunctivită alergică și 30 subiecți diagnosticați cu urticarie cronică. 260 copii au
primit bilastină, 252 (96,9%) pentru rino-conjunctivită alergică și 8 (3,1%) pentru urticarie cronică. În
mod analog, 249 copii au primit placebo, 227 (91,2%) pentru rino-conjunctivită alergică şi 22 (8,8%)
pentru urticarie cronică.
Copii şi adolescenţi
Agenţia Europeană a Medicamentelor a suspendat obligaţia de depunere a rezultatelor studiilor
efectuate cu bilastină la toate subgrupele de copii cu vârstă sub 2 ani (vezi pct. 4.2 pentru informaţii
privind utilizarea la copii şi adolescenţi).
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţie
Bilastina se absoarbe rapid după administrare orală cu o durată de timp până la atingerea concentraţiei
plasmatice maxime de aproximativ 1,3 ore. Nu s-a observat acumulare. Valoarea medie a
biodisponibilităţii bilastinei administrată pe cale orală este de 61%.
Distribuţie
Studiile in vitro şi in vivo au evidenţiat faptul că bilastina este un substrat al glicoproteinei P (vezi pct.
4.5 “Interacţiune cu ketoconazol sau eritromicină” şi “Interacţiune cu diltiazem”) şi OATP (vezi pct.
4.5 “Interacţiune cu suc de grepfrut“). La doze terapeutice bilastina se leagă de proteinele plasmatice
în proporţie de 84-90%.
Metabolizare
Bilastina nu a indus și nu a inhibat activitatea izoenzimelor CYP450 în studiile efectuate in vitro.
Eliminare
Într-un studiu de bilanţ de masă efectuat la voluntari adulţi sănătoşi, după administrarea unei doze
unice de 20 mg cu bilastină marcată 14C, aproape 95% din doza administrată a fost regăsită în urină
(28,3%) şi fecale (66,5%) sub formă de bilastină nemodificată, confirmând faptul că, la om, bilastina
nu este metabolizată semnificativ. Timpul mediu de înjumătăţire prin eliminare calculat la voluntarii
sănătoşi a fost de 14,5 ore.
Liniaritate
Bilastina prezintă o farmacocinetică liniară în intervalul de doze studiat (variind între 5 – 220 mg), cu
o variabilitate interindividuală scăzută.
Insuficienţă renală
Efectele bilastinei la pacienții cu insuficiență renală au fost studiate la adulți.
Într-un studiu cu subiecţi cu insuficienţă renală ASC medie (±DS) a crescut de la 737,4 (±260,8) ng
0-
x h/ml la subiecţii fără insuficienţă renală (RFG: > 80 ml/minut/1,73 m2) la: 967,4 (±140,2) ng x h/ml
la subiecţii cu insuficienţă renală uşoară (RFG: 50-80 ml/minut/1,73 m2), 1384,2 (±263,23) ng x h/ml
la subiecţii cu insuficienţă renală moderată (RFG: 30 – <50 ml/minut/1,73 m2), şi 1708,5 (±699,0) ng x
h/ml la subiecţii cu insuficienţă renală severă (RFG: < 30 ml/minut/1,73 m2). Timpul de înjumătăţire
mediu (±DS) al bilastinei a fost 9,3 ore (±2,8) la subiecţii fără insuficienţă renală, 15,1 ore (±7,7) la
subiecţii cu insuficienţă renală uşoară, 10,5 h (±2,3) la subiecţii cu insuficienţă renală moderată şi 18,4
h (±11,4) la subiecţii cu insuficienţă renală severă. Excreţia urinară de bilastină a fost practic completă
după 48-72 ore la toţi subiecţii. Aceste modificări farmacocinetice nu se aşteaptă să aibă o influenţă
clinică semnificativă asupra siguranţei bilastinei, deoarece concentraţiile plasmatice de bilastină la
pacienţii cu insuficienţă renală sunt situate încă în intervalul de siguranţă pentru bilastină.
Insuficienţă hepatică
Nu există date de farmacocinetică la subiecţii cu insuficienţă hepatică. Bilastina nu este metabolizată
la om. Deoarece rezultatele studiului efectuat la pacienţi cu insuficienţă renală indică faptul că
eliminarea renală reprezintă o contribuţie majoră la eliminare, este de așteptat ca excreţia biliară să fie
doar minor implicată în eliminarea bilastinei. Modificările funcţiei hepatice nu este de așteptat să aibă
o influenţă semnificativă clinic asupra farmacocineticii bilastinei.
Copii şi adolescenţi
Datele farmacocinetice la copii au fost obținute într-un studiu farmacocinetic de fază II, incluzând 31
copii cu vârstă cuprinsă între 4 și 11 ani, cu rino-conjunctivită alergică sau urticarie cronică, cărora li
s-a administrat o dată pe zi bilastină 10 mg comprimat orodispersabil. Această formă farmaceutică s-a
dovedit a fi bioechivalentă cu soluția orală de bilastină 2,5 mg/ml. Datele privind analiza
farmacocinetică a concentrației plasmatice au arătat că doza pediatrică de bilastină 10 mg o dată pe zi
are drept rezultat o expunere sistemică echivalentă cu cea observată după o doză de 20 mg la adulți și
adolescenți, valoarea medie a ASC fiind 1014 ng x h/ml pentru copii cu vârstă cuprinsă între 6 şi 11
ani. Aceste rezultate au fost în mare măsură sub pragul de siguranță pe baza datelor din doza de 80 mg
o dată pe zi, la adulți, în conformitate cu profilul de siguranță al medicamentului. Aceste rezultate au
confirmat alegerea administrării orale a bilastinei 10 mg o dată pe zi ca doză terapeutică adecvată
pentru copii cu vârstă cuprinsă între 6 şi 11 ani şi greutate corporală de cel puţin 20kg.
5.3 Date preclinice de siguranţă
Datele non-clinice referitoare la bilastină nu au evidenţiat niciun risc special pentru om pe baza
studiilor convenţionale farmacologice privind evaluarea siguranţei, toxicitatea după doze repetate,
genotoxicitatea şi carcinogenicitatea.
În studiile toxicităţii asupra funcţiei de reproducere, efectele bilastinei asupra fătului (avort pre şi post
implantare la şobolani şi osificare incompletă a oaselor craniene, a sternebrelor şi membrelor la iepuri)
au fost observate numai în cazul dozelor toxice materne. Nivelurile de expunere la care nu sunt
observate evenimente adverse (NOAEL) sunt suficient de mari (> 30 ori) faţă de expunerea umană la
doza terapeutică recomandată.
În cadrul unui studiu privind lactația, bilastina a fost identificată în laptele femelelor de șobolan care
alăptează şi cărora li s-a administrat o doză orală unică (20 mg/kg). Concentrațiile de bilastină în lapte
au reprezentat aproximativ jumătate din concentrațiileplasmatice materne. Semnificația acestor
rezultate pentru oameni nu este cunoscută.
Într-un studiu asupra fertilităţii la şobolani, bilastina administrată pe cale orală până la 1000 mg/kg / zi
nu a indus niciun efect asupra organelor reproductive feminine şi masculine. Nu au fost afectați indicii
de împerechere, fertilitate şi sarcină.
După cum s-a observat într-un studiu de distribuţie la şobolani cu determinarea concentraţiei de
medicament prin autoradiografie, bilastina nu se acumulează în SNC.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Betadex (E 459)
Hidroxietilceluloză
p-Hidroxibenzoat de metil (E 218)
p-Hidroxibenzoat de propil (E 216)
Sucraloză (E 955)
Aromă de zmeură (componente principale: etanol, triacetină, apă, butirat de etil, acetat de linalil)
Acid clorhidric, concentrat (37%) sau diluat (10%) (pentru ajustarea pH-ului)
Hidroxid de sodiu (pentru ajustarea pH-ului)
Apă purificată
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
Perioada de valabilitate după prima deschidere a flaconului: 6 luni
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30°C.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Borenar 2,5 mg/ml soluţie orală este ambalat într-un flacon de sticlă brună (sticlă de tip III), închis cu
capac din aluminiu cu filet, prevăzut cu un sistem special de închidere şi sigiliu din PEJD sau închis cu
capac din polipropilenă, prevăzut cu sistem de siguranţă pentru copii şi sigiliu din PEJD. Cutia include
o măsură dozatoare a 15 sau 25 ml din polipropilenă, gradată la 4 ml. Fiecare flacon conţine 120 ml
soluţie orală.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Orice medicament neutilizat sau material rezidual trebuie eliminat în conformitate cu reglementările
locale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
MENARINI INTERNATIONAL OPERATIONS LUXEMBOURG S.A.
1, Avenue De La Gare
L-1611 Luxembourg
Luxemburg
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
14745/2022/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data primei autorizări: 22 noiembrie 2017
Date ultimei reînnoiri a autorizaţiei: 31 Octombrie 2022
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Martie 2023