Avelox 400 mg comprimate filmate

Prospect Avelox 400 mg comprimate filmate

Producator: BAYER AG

Clasa ATC: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, cod ATC: J01MA14.

.AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 14285/2022/01-25 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Avelox 400 mg comprimate filmate

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un comprimat filmat conţine moxifloxacină 400 mg (sub formă de clorhidrat de moxifloxacină).

Excipient cu efect cunoscut: fiecare comprimat filmat conţine lactoză monohidrat 68 mg (= 66,56 mg

lactoză) (vezi pct. 4.4).

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Comprimat filmat

Comprimate filmate de culoare roşu închis, oblong, cu fețe convexe, marcate cu “M400” pe o faţă şi cu

“BAYER” pe cealaltă faţă, cu dimensiunea de 17 x 7 mm.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Avelox 400 mg comprimate filmate este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene la

pacienţi cu vârsta de 18 ani sau peste, cauzate de către bacterii sensibile la moxifloxacină (vezi pct.

4.4, 4.8 şi 5.1).

În următoarele indicații, moxifloxacina trebuie utilizată numai atunci când se consideră inadecvată

utilizarea altor medicamente antibacteriene care sunt recomandate frecvent pentru tratamentul

infecțiilor respective:

• Sinuzită bacteriană acută
• Exacerbare acută a bolii pulmonare obstructive cronice, inclusiv a bronșitei cronice

În următoarele indicații, moxifloxacina trebuie utilizată numai atunci când se consideră inadecvată

utilizarea altor medicamente antibacteriene care sunt recomandate pentru tratamentul inițial al acestor

infecții sau atunci când acestea nu au avut rezultat:

• Pneumonie dobândită în colectivitate, cu excepția cazurilor severe
• Afecţiuni inflamatorii pelvine uşoare până la moderate (adică, infecţii ale tractului genital

superior feminin, incluzând salpingite şi endometrite) fără un abces tubo-ovarian sau pelvin asociat.

Avelox de 400 mg comprimatele filmate nu este recomandat pentru utilizarea în monoterapie cu o

boală inflamatorie pelvină ușoară până la moderată, dar trebuie administrat în combinație cu un alt

agent antibacterian adecvat (de exemplu, cefalosporină) datorită creșterii rezistenței la moxifloxacină a

Neisseria gonorrhoeae, doar dacă moxifloxacină rezistentă la Neisseria gonorrhoeae poate fi exclusă

(vezi pct. 4.4 și 5.1).

Avelox 400 mg comprimate filmate poate fi de asemenea utilizat pentru a completa un curs de terapie

la pacienții care au arătat ameliorări ale stării de sănătate în timpul tratamentului inițial cu

moxifloxacină intravenoasă pentru următoarele indicații:

• Pneumonie dobândită în colectivitate
• Infecţii complicate ale pielii şi ale structurii acesteia

Avelox de 400 mg comprimatele filmate nu trebuie utilizat pentru a iniția terapia pentru niciun tip de

infecție a pielii și a structurii pielii sau în pneumonia severă obținută în comunitate.

Trebuie luate în considerare ghidurile terapeutice în vigoare cu privire la utilizarea adecvată a

medicamentelor antibacteriene.

4.2 Doze şi mod de administrare

Doze (adulţi)

Doza recomandată este un comprimat filmat de 400 mg o dată pe zi.

Insuficienţă renală/ hepatică

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară până la severă sau la

pacienţii trataţi prin dializă cronică, adică hemodializă şi dializă peritoneală ambulatorie continuă (vezi

pct. 5.2 pentru mai multe informații).

Nu există suficiente date la pacienţii cu insuficienţă hepatică (vezi pct. 4.3).

Alte grupuri speciale de pacienți

Nu este necesară ajustarea dozelor la pacienţii vârstnici și la pacienții cu greutate corporală mică.

Copii şi adolescenţi

Moxifloxacina este contraindicată la copii şi adolescenţi (< 18 ani). Nu s-au determinat eficacitatea şi

siguranţa moxifloxacinei la copii şi adolescenţi (vezi pct. 4.3).

Mod de administrare

Comprimatul filmat trebuie înghiţit întreg cu lichid suficient şi poate fi luat independent de orarul

meselor.

Durata tratamentului

Avelox 400 mg comprimate filmate trebuie utilizat pentru următoarele durate de tratament:

• Exacerbare acută a bolii pulmonare obstructive cronice, inclusiv a bronșitei cronice 5 – 10 zile
• Pneumonie dobândită în colectivitate 10 zile
• Sinuzită bacteriană acută 7 zile
• Boală inflamatorie pelvină ușoară până la moderată 14 zile

Avelox 400 mg comprimate filmate a fost studiat în studii clinice pentru un tratament de până la 14

zile.

Terapie secvenţială (administrare intravenoasă urmată de cea orală)

În studiile clinice cu terapie secvenţială majoritatea pacienţilor au trecut de la terapie intravenoasă la

terapie orală întru-un interval de 4 zile (pneumonie dobândită în colectivitate) sau 6 zile (infecţii

complicate ale pielii şi ale structurii acesteia). Durata totală recomandată a tratamentului intravenos şi

oral este de 7-14 zile pentru pneumonie dobândită în colectivitate şi de 7-21 zile pentru infecţii

complicate ale pielii şi ale structurii acesteia.

Doza recomandată (400 mg o dată pe zi) şi durata tratamentului pentru indicaţia respectivă nu trebuie

depăşite.

4.3 Contraindicaţii

• Hipersensibilitate la moxifloxacină, alte chinolone sau la oricare dintre excipienţii enumerați la

pct. 6.1.

• Sarcină şi alăptare (vezi pct. 4.6)
• Pacienţi cu vârsta sub 18 ani
• Pacienţi cu istoric de boală/afectări ale tendoanelor asociate cu tratamentul cu chinolone.

Atât în studiile preclinice cât şi la om, au fost observate modificări ale electrocardiogramei, ca urmare

a expunerii la moxifloxacină, sub forma prelungirii intervalului QT. Prin urmare, din motive de

siguranţă în utilizare, moxifloxacina este contraindicată pacienţilor cu:

• Prelungirea intervalului QT congenitală sau dobândită, diagnosticată
• Tulburări electrolitice, în special hipokaliemie necorectată
• Bradicardie relevantă clinic
• Insuficienţă cardiacă relevantă clinic, cu reducerea fracţiei de ejecţie a ventriculului stâng
• Antecedente de aritmii simptomatice.

Moxifloxacina nu trebuie administrată concomitent cu alte medicamente care prelungesc intervalul QT

(vezi, de asemenea, pct. 4.5).

Datorită datelor clinice limitate, moxifloxacina este, de asemenea, contraindicată la pacienţii cu

insuficienţă hepatică (Child Pugh C) şi la pacienţii cu valori serice ale transaminazelor crescute > 5 ori

limita superioară a valorilor normale.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Utilizarea moxifloxacinei trebuie evitată la pacienții care au prezentat în trecut reacții adverse grave la

utilizarea medicamentelor care conțin chinolone sau fluorochinolone (vezi pct. 4.8). Tratamentul

acestor pacienți cu moxifloxacină trebuie inițiat numai în absența unor opțiuni alternative de tratament

și după evaluarea atentă a raportului beneficiu/risc (vezi și pct. 4.3).

Beneficiul tratamentului cu moxifloxacină, mai ales în infecţiile cu grad scăzut de severitate, trebuie

echilibrat cu informaţiile conţinute la punctul privind atenţionările şi precauţiile.

Prelungirea intervalului QTc şi prelungirea QTc potenţial legată de condiţiile clinice

S-a demonstrat că moxifloxacina prelungeşte intervalul QTc pe electrocardiograma unora dintre

pacienţi. La analiza ECG-urilor obţinute în programul de studii clinice, prelungirea QTc la

administrarea de moxifloxacină a fost de 6 ms ± 26 ms, 1,4% faţă de valoarea iniţială. Deoarece

intervalul QTc iniţial tinde să fie mai prelungit la femei comparativ cu bărbaţii, femeile pot fi mai

sensibile la medicamentele care prelungesc intervalul QTc. De asemenea, pacienţii vârstnici pot fi mai

sensibili la efectele medicamentelor asupra intervalului QT.

Medicaţia care poate reduce kaliemia trebuie folosită cu precauţie la pacienţii trataţi cu moxifloxacină

(vezi pct. 4.3 și 4.5).

Moxifloxacina trebuie folosită cu precauţie la pacienţii cu afecţiuni proaritmogene curente (în

special femei şi pacienţi vârstnici), de exemplu: ischemia miocardică acută sau prelungirea intervalului

QT, deoarece poate duce la un risc crescut de aritmii ventriculare (inclusiv torsada vârfurilor) şi stop

cardiac (vezi pct. 4.3). Mărimea prelungirii intervalului QT poate creşte cu concentraţia

medicamentului. De aceea doza recomandată nu trebuie depăşită.

Dacă apar semne de aritmie cardiacă în timpul tratamentului de moxifloxacină, tratamentul trebuie

întrerupt şi trebuie efectuat un ECG.

Hipersensibilitate/reacţii alergice

Hipersensibilitatea şi reacţiile alegice au fost raportate la fluorochinolone, inclusiv moxifloxacină,

după prima administrare. Reacţiile anafilactice pot progresa spre un şoc care poate pune viaţa în

pericol, chiar şi după prima administrare. În cazurile de manifestări clinice de reacții severe de

hipersensibilitate, administrarea de moxifloxacină trebuie întreruptă şi iniţiat tratamentul adecvat (de

exemplu, tratamentul şocului).

Tulburări hepatice severe

Au fost raportate cazuri de hepatită fulminantă cu potenţial de evoluţie la insuficienţă hepatică

(inclusiv cazuri letale), în asociere cu moxifloxacină (vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să se

adreseze medicului înainte de continuarea tratamentului dacă apar semne şi simptome de hepatită

fulminantă, cum sunt astenie cu evoluţie rapidă asociată cu icter, urină închisă la culoare, tendinţă de

sângerare sau encefalopatie hepatică.

Trebuie efectuate teste/investigaţii ale funcţiei hepatice în cazurile în care apar semne de disfuncţie

hepatică.

Reacții adverse cutanate severe

Reacții adverse cutanate severe (SCAR), inclusiv necroliza epidermică toxică (NET: cunoscută și sub

numele de sindromul Lyell), sindromul Stevens Johnson (SJS), pustuloza exantematică generalizată

acută (PEGA) și reacţie la medicament asociată cu eozinofilie și simptome sistemice (sindrom

DRESS), care ar putea pune viața în pericol sau ar putea fi letale, au fost raportate la moxifloxacină

(vezi pct. 4.8). În momentul prescripției, pacienții trebuie informați despre semnele și simptomele

reacțiilor cutanate severe și trebuie monitorizați îndeaproape. Dacă apar semne și simptome care

sugerează aceste reacții, administrarea de moxifloxacină trebuie întreruptă imediat și trebuie luat în

considerare un tratament alternativ. Dacă pacientul a dezvoltat o reacție gravă, cum ar fi SJS, NET,

PEGA sau sindrom DRESS în cursul utilizării de moxifloxacină, tratamentul cu moxifloxacină nu

trebuie reinițiat la acest pacient în niciun moment.

Pacienţi cu predispoziţie la convulsii

Chinolonele sunt cunoscute ca declanşatoare de convulsii. Trebuie administrate cu precauţie la

pacienţii cu tulburări ale SNC sau în prezenţa altori factori de risc care pot predispune la convulsii sau

care scad pragul de declanşare a acestora. În caz de convulsii, tratamentul cu moxifloxacină trebuie

întrerupt şi trebuie instituite măsurile corespunzătoare.

Reacții adverse grave la medicament, prelungite, invalidante și posibil ireversibile

La pacienții cărora li s-au administrat chinolone și fluorochinolone, indiferent de vârsta acestora și de

factorii de risc preexistenți, au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament,

prelungite (care persistă timp de luni sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează diferite

sisteme din organism, uneori fiind implicate mai multe sisteme (musculo-scheletic, nervos, psihic și

senzitiv). Administrarea de moxifloxacina trebuie oprită imediat, la primele semne sau simptome ale

unei reacții adverse grave, iar pacienții trebuie sfătuiți să se adreseze medicului curant pentru

recomandări.

Neuropatie periferică

La pacienții tratați cu chinolone și fluorochinolone au fost raportate cazuri de polineuropatie senzorială

sau senzorial-motorie care determină parestezie, hipoestezie, disestezie sau slăbiciune. Pacienții tratați

cu moxifloxacină trebuie sfătuiți să informeze medicul, înainte de a continua tratamentul, în cazul în

care apar simptome de neuropatie, cum sunt durere, senzație de arsură, furnicături, amorțeală sau

slăbiciune, în scopul de a preveni apariția unei afecțiuni potențial ireversibile (vezi pct. 4.8)

Reacţii psihice

Pot interveni reacţii psihice, chiar şi după prima administrare de fluorochinolone, inclusiv

moxifloxacină. În cazuri foarte rare, depresiile sau reacţiile psihotice au progresat la gânduri de suicid

şi comportament de autoagresiune, cum sunt încercările de suicid (vezi pct. 4.8). În eventualitatea în

care un pacient dezvoltă astfel de reacţii, moxifloxacina trebuie întreruptă şi trebuie instituite măsuri

corespunzătoare. Se recomandă precauţie dacă moxifloxacina trebuie utilizată la pacienţi psihotici sau

pacienţi cu afecţiuni psihiatrice în antecedente.

Diaree asociată cu antibioticele, inclusiv colită

Au fost raportate cazuri de diaree şi colită asociate cu antibitoticele, inclusiv colită

pseudomembranoasă şi diaree cu Clostridium difficile, la utilizarea antibioticelor cu

spectru larg, inclusiv moxifloxacină; manifestările pot varia de la diaree uşoară la colită

letală. Prin urmare, este important să se ia în considerare acest diagnostic la pacienţii care prezintă

diaree în timpul sau după utilizarea moxifloxacinei. Dacă diareea sau colita asociate antibitoticelor,

este suspectată sau confirmată, trebuie întrerupt tratamentul curent cu medicamente antibacteriene,

inclusiv moxifloxacină şi trebuie iniţiate imediat măsuri terapeutice adecvate. În plus, trebuie luate

măsuri adecvate de control al infecţiei, pentru a reduce riscul de transmitere. Medicamentele anti-

peristaltice sunt contraindicate la pacienţii care dezvoltă diaree severă.

Pacienţi cu miastenie gravis

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu miastenie gravis deoarece simptomele pot fi

agravate.

Inflamaţii de tendon, rupturi de tendon

Tendinita și ruptura de tendon (mai ales la nivelul tendonului lui Ahile, fără a se limita la acesta),

uneori bilaterală, poate surveni în primele 48 ore de la inițierea tratamentului cu chinolone și

fluorochinolone, apariția acestora fiind raportată chiar și timp de până la câteva luni de la oprirea

tratamentului (vezi pct 4.3 și 4.8). Riscul de tendinită și ruptură de tendon este crescut la pacienții

vârstnici, la pacienții cu insuficiență renală, la pacienții cu transplant de organ solid și la cei tratați

concomitent cu corticosteroizi. Prin urmare, utilizarea concomitentă de corticosteroizi trebuie evitată.

La primul semn de tendinită (de exemplu, umflare însoțită de durere, inflamație), tratamentul cu

moxifloxacină trebuie oprit și trebuie avut în vedere un tratament alternativ. Membrul (membrele)

afectat(e) trebuie tratat(e) în mod corespunzător (de exemplu, prin imobilizare). Nu trebuie utilizați

corticosteroizi dacă apar semne de tendinopatie.

Anevrism aortic și disecție de aortă, regurgitare la nivelul valvei cardiace/ incompetență a valvei

cardiace

Studiile epidemiologice raportează o creștere a riscului de anevrism și disecție de aortă, mai ales la

pacienții vârstnici, și de regurgitare la nivelul valvei aortice și mitrale după administrarea de

fluorochinolone. S-au raportat cazuri de disecție și anevrisme de aortă, uneori complicate de ruptură

(inclusiv cazuri letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/ incompetență a

uneia dintre valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.8).

Prin urmare, fluorochinolonele trebuie utilizate doar după o evaluare atentă a raportului beneficiu-risc

și după luarea în considerare a altor opțiuni terapeutice la pacienții cu antecedente heredocolaterale

cunoscute de boală anevrismală ori de boală congenitală de valvă cardiacă sau la pacienții

diagnosticați cu anevrism aortic și/sau disecție de aortă ori boală valvulară cardiacă sau în prezența

altor factori de risc sau afecțiuni predispozante la

• atât a unui anevrism sau disecție de aortă, cât și a regurgitării la nivelul unei valve cardiace/

incompetenței unei valve cardiace (de exemplu, tulburări ale țesutului conjunctiv, precum sindrom

Marfan, sindrom Ehlers-Danlos, sindrom Turner, boala Behcet, hipertensiune arterială, poliartrită

reumatoidă) sau în plus,

• anevrism și disecție de aortă (de exemplu, tulburări vasculare, precum arterită Takayasu sau

arterită cu celule gigante, ateroscleroză diagnosticată sau sindrom Sjögren) sau în plus,

• regurgitare la nivelul unei valve cardiace/ incompetenței unei valve cardiace (de exemplu,

endocardită infecțioasă).

De asemenea, riscul de disecție și anevrism de aortă, precum și de ruptură, poate fi crescut la pacienții

tratați concomitent cu corticosteroizi cu administrare sistemică

În caz de dureri abdominale, toracice sau dorsalgii apărute brusc, pacienții trebuie sfătuiți să se

adreseze imediat unui medic dintr-un serviciu de urgență.

Pacienții trebuie instruiți să solicite imediat asistență medicală în caz de dispnee acută, palpitații

cardiace nou apărute sau apariție a unui edem la nivelul abdomenului sau al extremităților inferioare.

Pacienţi cu insuficienţă renală

Pacienţii vârstnici cu tulburări renale trebuie să folosească cu precauţie moxifloxacină dacă nu pot

susţine un aport lichidian adecvat, deoarece deshidratarea poate mări riscul de insuficienţă renală.

Tulburări de vedere

Dacă este afectată vederea sau apar alte efecte asupra ochilor, trebuie solicitat imediat consult

oftalmologic (vezi pct. 4.7 şi 4.8).

Disglicemia

Ca în cazul tuturor fluorochinolonelor, au fost raporate la utilizarea moxifloxacinei tulburări ale

glucozei din sânge, incluzând atât hipoglicemie şi hiperglicemie (vezi pct. 4.8). La pacienţii trataţi cu

moxifloxacină, disglicemia a apărut predominant la pacienţii diabetici vârstnici care primesc tratament

concomitent cu un agent oral hipoglicemiant (de exemplu, sulfoniluree) sau insulină. Au fost raportate

cazuri de comă hipoglicemică. La pacienţii cu diabet zaharat se recomandă monitorizarea atentă a

glicemiei

Prevenirea reacţiilor de fotosensibilitate

Se cunosc reacţii de fotosensibilitate provocate de chinolone. Totuşi, studiile au arătat că

moxifloxacina are un risc mai mic de a induce fotosensibilitate. Cu toate acestea, pacienţii trebuie

sfătuiţi să evite expunerea prelungită la radiaţii ultraviolete sau lumină solară puternică pe durata

tratamentului cu moxifloxacină (vezi pct. 4.8).

Pacienţi cu deficit de glucozo-6-fosfatdehidrogenază

Pacienţii cu antecedente familiale sau personale de deficit de glucozo-6-fosfat dehidrogenază sunt

predispuşi la reacţii hemolitice la tratamentul cu chinolone. În consecinţă, moxifloxacina trebuie

folosită cu precauţie la aceşti pacienţi.

Pacienţi cu afecţiuni inflamatorii pelvine

La pacienţii cu afecţiuni inflamatorii pelvine complicate (de exemplu, asociate cu abcese tubo-

ovariane sau pelviene) la care tratamentul intravenos este considerat necesar, tratamentul cu Avelox

400 mg comprimate filmate nu este recomandat.

Boala inflamatorie pelvină poate fi cauzată de Neisseria gonorrhoeae rezistentă la fluoroquinolone.

Prin urmare, în astfel de cazuri, moxifloxacina trebuie administrată empiric concomitent cu un alt

antibiotic adecvat (de exemplu, cefalosporină), cu excepția cazului în care Neisseria gonorrhoeae

rezistentă la moxifloxacină poate fi exclusă. Dacă ameliorarea clinică nu se obţine după 3 zile de

tratament, terapia trebuie reevaluată.

Pacienţi cu ICCTS speciale

Eficacitatea clinică a moxifloxacinei administrate intravenos în tratamentul infecţiilor din arsuri

severe, fasciite şi infecţii ale piciorului diabetic cu osteomielită nu a fost stabilită.

Interferenţe cu testele biologice

Tratamentul cu moxifloxacină poate să determine rezultate fals negative în cazul culturilor de

Mycobacterium spp. prin suprimarea creşterii micobacteriilor, cauzând rezultate fals-negative ale

probelor recoltate de la pacienţii care iau moxifloxacină.

Pacienţi cu infecţii cu SARM

Moxifloxacina nu este recomandată pentru tratamentul infecţiilor cu Staphylococcus aureus rezistent

la meticilină (SARM). În cazul infecţiilor suspectate sau confirmate datorită SARM trebuie iniţiat

tratamentul cu un agent antibacterian corespunzător (vezi pct. 5.1).

Copii şi adolescenţi

Datorită reacţiilor adverse asupra cartilajelor animalelor tinere (vezi pct. 5.3), administrarea la copii şi

adolescenţi < 18 ani este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Informații despre excipienţi

Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de total de lactază sau sindrom

de malabsorbţie la glucoză-galactoză nu trebuie să utilizeze acest medicament.

Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per comprimat filmat, adică practic „nu

conţine sodiu”.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Interacțiuni cu alte medicamente

Nu poate fi exclus un efect suplimentar asupra prelungirii intervalului QT a moxifloxacinei și a altor

medicamente care pot prelungi intervalul QTc. Aceasta ar putea duce la un risc crescut de aritmii

ventriculare, inclusiv torsada vârfurilor. Prin urmare, administrarea concomitentă de moxifloxacină cu

oricare dintre următoarele medicamente este contraindicată (vezi și pct. 4.3):

• anti-aritmice clasa IA (de exemplu, chinidină, hidrochinidină, disopiramidă)
• anti-aritmice clasa III (de exemplu, amiodarona, sotalol, dofetilida, ibutilida)
• antipsihotice (de exemplu, fenotiazine, pimozidă, sertindol, haloperidol, sultopridă)
• agenți antidepresivi triciclici
• anumiți agenți antimicrobieni (saquinavir, sparfloxacin, eritromicină IV, pentamidină, antimalarice în

special halofantrină)

• anumite antihistaminice (terfenadină, astemizol, mizolastină)
• alte medicamente (cisapride, vincamine IV, bepridil, difemanil).

Moxifloxacina trebuie utilizată cu precauție la pacienții care iau medicamente care pot reduce

nivelurile de potasiu (de exemplu, Loop și diuretice de tip tiazidă, laxative și clisme [doze mari],

corticosteroizi, amfotericină B) sau medicamente care sunt asociate cu bradicardie clinic

semnificativă.

Trebuie lăsat un interval de aproximativ 6 ore între administrarea agenților care conțin cationi

bivalenți sau trivalenți (de exemplu, antiacide care conțin magneziu sau aluminiu, tablete de

didanozină, sucralfat și agenți care conțin fier sau zinc) și administrarea de moxifloxacină.

Administrarea concomitentă de cărbune activ cu o doză de 400 mg moxifloxacină determină

prevenirea pronunţată a absorbţiei medicamentului şi la reducerea biodisponibilităţii sistemice a

acestuia cu până la 80%. De aceea nu se recomandă administrarea concomitentă a acelor două

medicamente (cu excepția cazurilor de supradozaj, vezi de asemenea pct. 4.9).

După administrarea de doze repetate de moxifloxacină la voluntari sănătoşi C a digoxinei a crescut

max

cu aproximativ 30% la starea de echilibru, fără a afecta nivelul ASC sau minimele. Nu este necesară

precauție pentru utilizarea cu digoxină.

În studiile efectuate la voluntari diabetici, administrarea concomitentă de moxifloxacină orală cu

glibenclamidă a dus la o scădere cu aproximativ 21% a concentrațiilor plasmatice maxime ale

glibenclamidei. Combinația de glibenclamidă și moxifloxacină ar putea duce teoretic la o

hiperglicemie ușoară și tranzitorie. Cu toate acestea, modificările farmacocinetice observate pentru

glibenclamidă nu au avut ca rezultat modificări ale parametrilor farmacodinamici (glucoză din sânge,

insulină). Prin urmare, nu a fost observată nicio interacțiune relevantă clinic între moxifloxacină și

glibenclamidă.

Modificări ale INR (International Normalised Ratio)

A fost raportat un mare număr de cazuri demonstrând o creştere a activităţii anticoagulantelor orale la

pacienţii cărora li s-au administrat antibiotice, în special fluorochinolone, macrolide, tetracicline,

cotrimoxazol şi anumite cefalosporine. Factorii de risc par a fi afecţiunile infecţioase şi inflamatorii,

vârsta şi starea generală a pacientului. În aceste condiții, este dificil de evaluat dacă infecţia sau

tratamentul cu antibiotice determină modificări ale INR (International Normalised Ratio). O măsură de

precauţie este monitorizarea mai frecventă a INR. Dacă este necesar, dozarea anticoagulantului oral

trebuie să fie ajustată corespunzător.

Studiile clinice nu au arătat interacțiuni în urma administrării concomitente de moxifloxacină cu:

ranitidină, probenecid, contraceptive orale, suplimente de calciu, morfină administrată parenteral,

teofilină, ciclosporină sau itraconazol.

Studiile in vitro cu enzime umane citocrom P450 au susținut aceste constatări. Având în vedere aceste

rezultate, este puțin probabilă o interacțiune metabolică prin enzimele citocromului P450.

Interacţiunea cu alimentele

Moxifloxacina nu are interacţiuni semnificative clinic cu alimentele, incluzând produsele lactate.

4.6 Sarcina alăptarea şi fertilitatea

Sarcina

Siguranţa moxifloxacinei în timpul sarcinii la om nu a fost evaluată. Studiile la animale au evidenţiat

efecte toxice asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3). Riscul potenţial pentru om este necunoscut.

Din cauza riscului experimental de leziuni produse de fluorochinolone la cartilajele articulaţiilor de

susţinere la animalele imature şi leziuni comune reversibile descrise la copiii care au primit

fluorochinolone, administrarea moxifloxacinei în timpul sarcinii este contraindicată (vezi pct. 4.3).

Alăptare

Nu există date disponibile referitoare la lactație sau la femeile care alăptează. Datele preclinice arată

că moxifloxacina se excretă în laptele matern în cantități mici. În lipsa unor date și din cauza riscului

experimental de afectare a cartilajelor articulaţiilor de susţinere la animalele imature de către

fluorochinolone, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu moxifloxacină (vezi pct. 4.3).

Fertilitatea

Studii la animale nu au demonstrat toxicitate asupra funcţiei de reproducere (vezi pct. 5.3).

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Nu au fost efectuate studii privind efectele moxifloxacinei asupra capacităţii de a conduce şi de a

folosi utilaje. Totuşi, fluorochinolonele incluzând moxifloxacina, pot să determine o scădere a

capacităţii pacientului de a conduce vehicule sau de a manevra utilaje, datorită reacţiilor adverse de la

nivelul SNC (de exemplu, ameţeli, pierderea tranzitorie a vederii, vezi pct. 4.8) sau pierderea acută şi

de scurtă durată a conştienţei (sincopă, vezi pct. 4.8). Pacienţii trebuie sfătuiţi să observe cum

reacţionează la administrarea moxifloxacinei înainte de a conduce vehicule sau a manevra utilaje.

4.8 Reacţii adverse

Reacţiile adverse bazate pe studii clinice și provenite din rapoartele de după punerea pe piață cu

moxifloxacină 400 mg (tratament oral şi secvenţial), şi clasificate în funcţie de frecvenţa apariţiei sunt

descrise mai jos:

În afară de greață și diaree, toate reacțiile adverse au fost observate cu o frevenţă mai mică de 3%.

În cadrul fiecărei grupe de frecvențe, reacțiile adverse sunt prezentate în ordinea descrescătoare a

gravității. Frecvenţele sunt definite după cum urmează:

• frecvente (≥1/100 şi <1>
• mai puţin frecvente (≥1/1000 şi <1>
• rare (≥1/10000 şi <1>
• foarte rare (<1>
• cu frecvență necunoscută (nu poate fi estimată din datele disponibile)

Clasificarea pe Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvență

organe, aparate frecvente necunoscută

şi sisteme

Infecţii şi Suprainfecţii

infestări determinate de

bacterii

rezistente sau

fungi

de exemplu,

candidoză

orală și

vaginală

Tulburări Anemie Valori

hematologice şi Leucopenie crescute ale

limfatice Neutropenie protrombinei

Trombocitopenie /INR scăzut

Trombocitemie Agranulocitoz

Eozinofilie ă

Timp de Pancitopenie

protrombină

prelungit/INR

crescut

Clasificarea pe Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvență

organe, aparate frecvente necunoscută

şi sisteme

Tulburări ale Reacţie alergică Reacţie

sistemului (vezi pct. 4.4) anafilactică

imunitar incluzând foarte

rar șoc care poate

pune viața în

pericol

(vezi pct. 4.4)

Edem alergic

/angioedem

(incluzând edem

laringeal cu

potenţial letal vezi

pct. 4.4)

Tulburări Sindromul

endocrine secreției

inadecvate de

hormon

antidiuretic

(SIADH)

Tulburări Hiperlipidemie Hiperglicemie Hipoglicemie

metabolice şi de Hiperuricemie Comă

nutriţie hipoglicemică

Tulburări Reacţii anxioase Labilitate Depersonaliza

psihice* Hiperactivitate emoţională re

psihomotorie/ Depresie (în cazuri Reacţii

agitaţie foarte rare, poate psihotice (în

să ajungă la cazuri foarte

comportament de rare, poate să

autoagresiune, ajungă la

precum idei comportament

suicidale sau de

încercări de suicid, autoagresiune,

vezi pct 4.4) precum idei

Halucinaţii suicidale sau

Delir încercări de

suicid, vezi

pct 4.4)

Clasificarea pe Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvență

organe, aparate frecvente necunoscută

şi sisteme

Tulburări ale Cefalee Parestezii şi Hipoestezie Hiperestezie

sistemului Ameţeli disestezii Tulburări ale

nervos* Tulburări ale mirosului

gustului (în (incluzând

cazuri foarte rare, anosmie)

incluzând Coşmaruri

ageuzie) Tulburări de

Confuzie şi coordonare

dezorientare (incluzând

Tulburări ale tulburări de mers,

somnului (în în special

special insomnie) determinate de

Tremor ameţeli sau vertij)

Vertij Convulsii inclusiv

Somnolenţă de tip grand mal

(vezi pct. 4.4.)

Tulburări ale

atenţiei

Tulburări de

vorbire

Amnezie

Neuropatie şi

polineuropatie

periferică

Tulburări Tulburări de Fotofobie Pierdere

oculare* vedere incluzând tranzitorie a

diplopie şi vedere vederii (în

înceţoşată (în special în

special în timpul timpul

reacţiilor adverse reacţiilor

de la nivelul adverse de la

SNC, vezi pct. nivelul SNC,

4.4) vezi pct 4.4 și

4.7)

Uveită și

defecte de

transiluminare

bilaterală

acută a irisului

(vezi pct. 4.4)

Tulburări Tinitus

acustice şi Afectarea auzului

vestibulare* inclusiv surditate

(de obicei

reversibilă)

Tulburări Prelungirea Prelungirea Tahiaritmii Aritmii

cardiace** intervalului intervalului QT ventriculare nespecifice

QT la (vezi pct 4.4) Sincopă (de Torsada

pacienţii cu Palpitaţii exemplu pierderea vârfurilor

hipokaliemie Tahicardie acută şi de scurtă (vezi pct. 4.4)

(vezi pct. 4.3 Fibrilaţie atrială durată a Stop cardiac

și 4.4) Angina pectorală conştienţei) (vezi pct. 4.4)

Clasificarea pe Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvență

organe, aparate frecvente necunoscută

şi sisteme

Tulburări Vasodilatație Hipertensiune Vasculită

vasculare** arterială

Hipotensiune

arterială

Tulburări Dispnee

respiratorii, (incluzând

toracice şi dispneea din

mediastinale astmul bronşic)

Tulburări Greaţă Anorexie Disfagie

gastro- Vărsături Constipaţie Stomatită

intestinale Dureri gastro- Dispepsie Colita asociată

intestinale şi Flatulenţă administrării

abdominale Gastrită antibioticelor

Diaree Valori serice (inclusiv colită

crescute ale pseudomembranoa

amilazelor să, în cazuri foarte

rare asociată cu

complicaţii care

pot pune viaţa în

pericol, vezi pct.

4.4)

Tulburări Valori serice Insuficienţă Icter Hepatită

hepatobiliare crescute ale hepatică Hepatită (în fulminantă

transaminazel (incluzând special, putând evolua

or creşterea LDH) colestatică) spre

Bilirubinemie insuficienţă

crescută hepatică cu

Valori serice risc vital

crescute ale (inclusiv

gama-glutamil- cazuri letale,

transferazei vezi pct. 4.4)

Valori serice

crescute ale

fosfatazei

alcaline

Afecţiuni Prurit Reacţii Pustuloză

cutanate şi ale Erupție cutanată buloase de tip exantematică

ţesutului tranzitorie sindrom generalizată acută

subcutanat Urticarie Stevens- (PEGA), reacţie

Piele uscată Johnson sau la medicament

necroliza asociată cu

epidermică eozinofilie și

toxică (care simptome

poate pune sistemice

viața în (sindrom

pericol pct. DRESS) (vezi

4.4) pct. 4.4),

Erupţie indusă de

medicament,

Reacţii de

fotosensibilitate

(vezi pct. 4.4)

Clasificarea pe Frecvente Mai puţin Rare Foarte rare Cu frecvență

organe, aparate frecvente necunoscută

şi sisteme

Tulburări ale Artralgie Tendinite (vezi Ruptură de Rabdomioliză

ţesutului Mialgie pct. 4.4.) tendon (vezi

musculo- Crampe musculare pct. 4.4)

scheletic, Spasme musculare Artrită

conjunctiv şi Slăbiciune Rigiditate

osos* musculară musculară

Exacerbarea

simptomelor

de

miastenie

gravis (vezi

pct. 4.4)

Tulburări renale Deshidratare Afectare renală

şi ale căilor (inclusiv creșteri

urinare ale BUN (Blood

Urea Nitrogen) și

ale creatininei)

Insuficienţă renală

(vezi pct. 4.4)

Tulburări Stare generală de Edem

generale şi la rău (predominant

nivelul locului astenie sau

de oboseală)

administrare* Dureri

nespecifice

(inclusiv dureri

de spate, în piept,

pelvine și ale

extremităților)

Transpiraţie

*Au fost raportate cazuri foarte rare de reacții adverse grave la medicament, prelungite (până la luni

sau ani), invalidante și posibil ireversibile, care afectează câteva, uneori mai multe aparate, sisteme și

organe și simțuri, (inclusiv reacții precum tendinită, ruptură de tendon, artralgie, durere la nivelul

extremităților, tulburări ale mersului, neuropatii asociate cu parestezie, depresie, oboseală, afectare a

memoriei, tulburări ale somnului și afectare a auzului, vederii, gustului și mirosului), în asociere cu

utilizarea chinolonelor și fluorochinolonelor, în unele cazuri indiferent de factorii de risc preexistenți

(vezi pct. 4.4).

**S-au raportat cazuri de disecție și anevrism de aortă, uneori complicate de ruptură (inclusiv cazuri

letale), precum și cazuri de regurgitare la nivelul unei valve cardiace/incompetență a uneia dintre

valvele cardiace la pacienții cărora li s-au administrat fluorochinolone (vezi pct. 4.4)

De asemenea, cazuri foarte rare ale următoarelor reacţii adverse au fost raportate în urma tratamentului

cu alte fluorochinolone, care ar putea să apară, de asemenea, în timpul tratamentului cu moxifloxacină:

creșterea presiunii intracraniene (inclusiv pseudotumor cerebri), hipernatraemie, hipercalcemie,

anemie hemolitică.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă la

Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România

Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1

București 011478-RO

e-mail: [email protected]

Website: www.anm.ro

4.9 Supradozaj

Nu se recomandă contramăsuri specifice după supradozajul accidental. În caz de supradozaj, se

recomandă tratament de susţinere, inclusiv măsurători EKG, din cauza posibilității de prelungire a

intervalului QT. Administrarea concomitentă de cărbune cu o doză de 400 mg de moxifloxacină orală

va reduce disponibilitatea sistemică a medicamentului cu mai mult de 80%. Administrarea cărbunelui

activat la scurt timp după iniţierea absorbţiei poate fi utilă pentru prevenirea creşterii excesive a

expunerii sistemice la moxifloxacină în cazurile de supradozaj.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: chinolone antibacteriene, fluorochinolone, cod ATC: J01MA14.

Mecanism de acţiune

Moxifloxacina are activitate in vitro asupra unui spectru larg de agenţi patogeni gram-pozitiv şi gram-

negativ.

Acţiunea bactericidă a moxifloxacinei rezultă din inhibarea ambelor topoizomeraze tip II (ADN girază

şi topoizomeraza IV), necesare pentru replicarea, transcripţia şi repararea ADN-ului bacterian. Se pare

că jumătatea C8-metoxi contribuie la creşterea activităţii şi la reducerea selecţionării de bacterii gram-

pozitiv mutante rezistente, în comparaţie cu jumătatea C8-H. Prezenţa substituentului bicicloaminic

voluminos în poziţia C-7 previne efluxul activ asociat cu genele norA sau pmrA întâlnite la anumite

bacterii gram-pozitiv.

Investigaţiile farmacodinamice au demonstrat că moxifloxacina are efect bactericid dependent de

concentraţie. Concentraţiile bactericide minime (CBM) sunt de ordinul de mărime al concentraţiilor

minime inhibitorii (CMI).

Efectul asupra florei intestinale umane

Următoarele modificări ale florei intestinale au fost observate la voluntari, în urma administrării orale

de moxifloxacină: Escherichia coli, Bacillus spp., Enterococcus spp. şi Klebsiella spp. au fost reduse,

precum şi anaerobii Bacteroides vulgatus, Bifidobacterium spp., Eubacterium spp. şi

Peptostreptococcus spp.. S-a constatat o creştere a Bacteroides fragilis. Aceste modificări au revenit la

normal în două săptămâni.

Mecanism de rezistenţă

Mecanismele de dezvoltare a rezistenţei bacteriene care inactivează penicilinele, cefalosporinele,

aminoglicozidele, macrolidele şi tetraciclinele nu afectează activitatea antibacteriană a moxifloxacinei.

Alte mecanisme de rezistenţă, cum sunt scăderea permeabilităţii membranare (întâlnită la

Pseudomonas aeruginosa) şi mecanismele de eflux, pot, de asemenea, afecta şi sensibilitatea la

moxifloxacină.

Rezistenţa in vitro la moxifloxacină este dobândită în mai multe etape prin mutaţii la nivelul

situsurilor ţintă, la ambele topoizomeraze de tip II, ADN giraza şi topoizomeraza IV. Moxifloxacina

este un substrat puţin favorabil pentru mecanismele active de eflux ale germenilor gram-pozitiv.

A fost observată rezistenţa încrucişată cu alte fluorochinolone. Totuşi, dat fiind că moxifloxacina

inhibă atât topoizomeraza II cât şi IV cu activitate similară la unele bacterii gram-pozitiv, aceste

bacterii pot fi rezistente la alte chinolone, dar sensibile la moxifloxacină.

Valori critice

CMI clinice EUCAST și puncte de întrerupere a difuziei discului pentru moxifloxacină (01.01.2012):

Organism Susceptibil Rezistent

Staphylococcus spp. ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l

 24 mm < 21 mm

S. pneumoniae ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l

 22 mm < 22 mm

Streptococcus Grupele A, B, C, G ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l

 18 mm < 15 mm

H. influenzae ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l

 25 mm < 25 mm

M. catarrhalis ≤ 0,5 mg/l > 0,5 mg/l

 23 mm < 23 mm

Enterobacteriaceae ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l

 20 mm < 17 mm

Valori critice care nu sunt legate de specii* ≤ 0,5 mg/l > 1 mg/l

* valorile critice care nu sunt legate de specii au fost determinate în principal pe baza datelor

farmacocinetice/farmacodinamice și sunt independente de distribuțiile CMI ale speciilor

specifice. Acestea sunt utilizate numai pentru specii cărora nu li s-a acordat un punct de

întrerupere specific speciei și nu sunt utilizate cu specii unde criteriile interpretative rămân a fi

stabilite.

Susceptibilitate microbiologică

Prevalența rezistenței dobândite poate varia geografic și cu timpul pentru specii selectate, iar

informațiile locale de rezistență sunt de dorit, în special atunci când se tratează infecții severe. După

cum este necesar, trebuie solicitate sfaturi în cazul în care prevalența locală a rezistenței este în așa fel,

încât utilitatea agentului în cel puțin unele tipuri de infecții să fie discutabilă.

Specii frecvent sensibile

Microorganisme aerobe Gram-pozitiv

Gardnerella vaginalis

Staphylococcus aureus* (susceptibil la meticilină)

Streptococcus agalactiae (Grupa B)

Streptococcus milleri group* (S. anginosus, S. constellatus and S. intermedius)

Streptococcus pneumoniae*

Streptococcus pyogenes* (Grupa A)

Streptococcus viridans group (S. viridans, S. mutans, S. mitis, S. sanguinis, S. salivarius,

S. thermophilus)

Microorganisme aerobe Gram-negativ

Acinetobacter baumanii

Haemophilus influenzae*

Haemophilus parainfluenzae*

Legionella pneumophila

Moraxella (Branhamella) catarrhalis*

Microorganisme anaerobe

Fusobacterium spp.

Prevotella spp.

“Alte” microorganisme

Chlamydophila (Chlamydia) pneumoniae*

Chlamydia trachomatis*

Coxiella burnetii

Mycoplasma genitalium

Mycoplasma hominis

Mycoplasma pneumoniae*

Speciile pentru care rezistența dobândită poate fi o problemă

Microorganisme aerobe Gram-pozitiv

Enterococcus faecalis*

Enterococcus faecium*

Staphylococcus aureus (rezistent la meticilină)+

Microorganisme aerobe Gram-negativ

Enterobacter cloacae*

Escherichia coli*#

Klebsiella pneumoniae*#

Klebsiella oxytoca

Neisseria gonorrhoeae*+

Proteus mirabilis*

Microorganisme anaerobe

Bacteroides fragilis*

Peptostreptococcus spp.*

Organisme rezistente în mod inerent

Microorganisme aerobe Gram-negativ

Pseudomonas aeruginosa

* Activitatea a fost demonstrată satisfăcător la tulpinile sensibile din studiile clinice din indicațiile

clinice aprobate.

# Tulpinile producătoare de ESBL sunt frecvent rezistente la fluorochinolone

+Rata de rezistență mai mare > 50% în una sau mai multe țări

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Absorbţie şi biodisponibilitate

În urma administrării orale, moxifloxacina este absorbită rapid şi aproape complet. Biodisponibilitatea

absolută ajunge la aproximativ 91%.

Parametrii farmacocinetici evoluează liniar în intervalul 50 – 800 mg în doză unică şi până la 600 mg

o dată pe zi, timp de 10 zile. După o doză orală de 400 mg se atinge concentraţia maximă de 3,1 mg/l

în decurs de 0,5 – 4 ore după administrare. Concentraţiile plasmatice maxime şi minime la starea de

echilibru (doză de 400 mg o dată pe zi) au fost de 3,2 mg/l, respectiv de 0,6 mg/l. La starea de

echilibru, expunerea în intervalul de dozare este cu aproximativ 30% mai mare decât după prima doză.

Distribuţie

Moxifloxacina se distribuie rapid în spaţiile extravasculare; după o doză de 400 mg s-a determinat o

ASC de 35 mg h/l. Volumul aparent de distribuţie la starea de echilibru (Vss) este de aproximativ

2 l/kg. Experimentele in vitro şi ex vivo au evidenţiat o legare de proteinele plasmatice de aproximativ

40 – 42% independent de concentraţia medicamentului. Moxifloxacina se leagă în principal de

albumina serică.

Următoarele concentraţii plasmatice maxime (medie geometrică) au fost observate ca urmare a

administrării unei doze orale unice de 400 mg moxifloxacină.

Ţesut Concentraţie Loc: Raport plasmatic

Plasma 3,1 mg/l –

Saliva 3,6 mg/l 0,75 – 1,3

Lichidul vezicular 1,61 mg/l 1,71

Mucoasa bronşică 5,4 mg/kg 1,7 – 2,1

Macrofage alveolare 56,7 mg/kg 18,6 – 70,0

Lichid alveolar 20,7 mg/l 5 – 7

Sinusul maxilar 7,5 mg/kg 2,0

Sinusul etmoid 8,2 mg/kg 2,1

Polipi nazali 9,1 mg/kg 2,6

Lichid interstiţial 1,02 mg/l 0,8 – 1,42,3

Tractul genital feminin* 10,24 mg/kg 1,724

* administrare intravenoasa a unei singure doze de 400 mg

1 10 ore după administrare

2 concentraţie pentru fracţiunea nelegată

3 între 3 şi 36 de ore după doză

4 la terminarea perfuzării

Metabolizare

Moxifloxacina suferă biotransformare de fază II şi se excretă pe cale renală şi biliară/prin materiile

fecale sub formă netransformată, precum şi sub forma unui compus sulfoconjugat (M1) şi

glucuronoconjugat (M2). M1 şi M2 sunt singurii metaboliţi semnificativi la om şi amândoi sunt

microbiologic inactivi.

În studiile clinice de fază I şi în cele in vitro nu s-au observat interacţiuni farmacocinetice metabolice

cu alte medicamente care suferă biotransformarea de fază I prin intermediul enzimelor citocromului

P450. Nu există dovezi de metabolizare oxidativă.

Eliminare

Moxifloxacina este eliminată din plasmă cu un timp mediu de înjumătăţire de aproximativ 12 ore.

Media clearance-ului total aparent, după o doză de 400 mg variază între 179 şi 246 ml/minut.

Clearance-ul renal este de aproximativ 24 – 53 ml/minut, ceea ce sugerează reabsorbţie tubulară

parţială a medicamentului din rinichi.

După o doză de 400 mg, regăsirea în urină (aproximativ 19% substanţă netransformată, aproximativ

2,5% M1 şi aproximativ 14% M2) şi materiile fecale (aproximativ 25% substanţă netransformată,

aproximativ 36% M1 şi zero pentru M2) totalizează aproximativ 96%.

Administrarea concomitentă de moxifloxacină şi ranitidină sau probenecid nu a modificat clearance-ul

renal al medicamentului netransformat.

Vârstnici și pacienți cu greutate corporală mică

Au fost observate concentraţii plasmatice mai mari la voluntarii sănătoşi cu greutate corporală mică

(cum sunt femeile) şi la voluntarii vârstnici.

Insuficienţă renală

Proprietăţile farmacocinetice ale moxifloxacinei nu diferă semnificativ la pacienţii cu insuficienţă

renală (inclusiv clearance al creatininei > 20 ml/minut/1,73 m2). Odată cu scăderea funcţiei renale,

concentraţiile metabolitului M2 (glucuronoconjugat) cresc până la de 2,5 ori (cu un clearance al

creatininei < 30 ml/minut/1,73 m2).

Insuficienţă hepatică

Pe baza studiilor farmacocinetice efectuate până în prezent la pacienţii cu insuficienţă hepatică (Child

Pugh A, B), nu se poate determina dacă există diferenţe faţă de voluntarii sănătoşi. Insuficienţa

hepatică a fost asociată cu expunere mai mare la M1 în plasmă, în timp ce expunerea la medicamentul

netransformat a fost comparabilă cu cea de la voluntarii sănătoşi. Nu există suficientă experienţă

clinică privind utilizarea moxifloxacinei la pacienţii cu insuficienţă hepatică.

5.3 Date preclinice de siguranţă

Reacţii la nivelul sistemului hematopoetic (o uşoară scădere a numărului eritrocitelor şi trombocitelor)

au fost observate la şobolan şi maimuţă. Similar altor chinolone, s-a constatat hepatotoxicitate (valori

crescute ale enzimelor hepatice şi degenerare vacuolară) la şobolan, maimuţă şi câine. La maimuţă a

apărut toxicitate la nivelul sistemului nervos central (convulsii). Aceste efecte au fost observate numai

după tratament cu doze mari de moxifloxacină sau după tratament îndelungat.

Moxifloxacina, similar altor chinolone, a fost genotoxică în testele in vitro utilizând bacterii sau celule

de la mamifere. Deoarece aceste efecte pot fi explicate prin interacţiunea cu giraza la bacterii şi – în

concentraţii mai mari – printr-o interacţiune cu topoizomeraza II la celule de mamifere, se poate asuma

o concentraţie de prag pentru genotoxicitate. Prin testele in vivo, nu s-a evidenţiat genotoxicitate chiar

dacă s-au utilizat doze foarte mari de moxifloxacină. În acest mod, se poate demonstra că există o

suficientă marjă de siguranţă în cazul dozei terapeutice la om. Moxifloxacina a fost necarcinogenică,

într-un studiu iniţiere-promovare la şobolan.

Multe chinolone sunt fotoreactive şi pot induce reacţii fototoxice, fotomutagenice şi fotocarcinogenice.

Spre deosebire de acestea, moxifloxacina nu are proprietăţi fototoxice şi fotogenotoxice când a fost

testată prin intermediul unui program comprehensiv de studii in vitro şi in vivo. În aceleaşi condiţii,

alte chinolone induc reacţii de tipul celor menţionate mai sus.

La concentraţii mari, moxifloxacina este un inhibitor al componentei rapide a curentului rectificator

întârziat al potasiului la nivelul cordului şi din acest motiv poate determina prelungiri ale intervalului

QT. Studiile toxicologice la câine, cu doze orale  90 mg/kg determină la concentraţii plasmatice

 16 mg/l, prelungiri ale intervalului QT, dar nu şi aritmii. Numai după administrarea intravenoasă a

unei doze mai mari de 50 de ori doza la om (> 300 mg/kg), conducând la concentraţii plasmatice de

 200 mg/l (mai mult de 40 de ori peste valoarea terapeutică după administrare intravenoasă), s-au

constatat aritmii ventriculare reversibile, non-letale.

Chinolonele pot determina leziuni la nivelul cartilajelor articulaţiilor majore diartrodiale la animalele

imature. Cea mai scăzută doză orală de moxifloxacină ce a determinat toxicitate articulară la animale

tinere (câine) a fost de patru ori mai mare valoarea maximă a dozei terapeutice recomandate de

400 mg (pentru 50 kg greutate corporală) luând în calcul o bază mg/kg, concentraţiile plasmatice fiind

de două-trei ori mai mari decât acelea ale dozei terapeutice maxime.

Testele de toxicitate la şobolan şi maimuţă (cu doze repetate până la şase luni) nu au evidenţiat risc

oculotoxic. La câine, dozele orale mari ( 60 mg/kg) au condus la concentraţii plasmatice  20 mg/l şi

au determinat modificări ale electroretinogramei şi în cazuri izolate, atrofia retinei.

Studiile de toxicitate asupra funcţiei de reproducere la şobolan, iepure şi maimuţă arată că

moxifloxacina traversează placenta. Studii la şobolan (per os şi intravenos) şi maimuţă (per os) nu au

evidenţiat teratogenicitate sau afectare a fertilităţii după administrarea moxifloxacinei. O incidenţă

uşor crescută a malformaţiilor vertebrelor şi coastelor a fost observată la fetuşii de iepure, dar numai la

o doză de 20 mg/kg i.v. care a fost asociată cu toxicitate maternă severă. A fost constatată o creştere a

incidenţei avorturilor la maimuţă şi iepure la concentraţiile plasmatice terapeutice la om. La şobolan,

s-au observat scăderi în greutate ale fetuşilor, o creştere a pierderilor prenatale, o durată uşor crescută

a sarcinii şi o creştere a activităţii spontane a puilor de sex masculin şi feminin la doze de 63 de ori

mai mari decât doza maximă recomandată exprimată în mg/kg la concentraţii plasmatice în intervalul

dozelor terapeutice la om.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor

Nucleu:

Celuloză microcristalină

Croscarmeloză sodică

Lactoză monohidrat

Stearat de magneziu

Film:

Hipromeloză

Macrogol 4000

Oxid feric (E172)

Dioxid de titan (E171)

6.2 Incompatibilităţi

Nu este cazul.

6.3 Perioada de valabilitate

5 ani.

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

Blistere din PP/Al și PVC-PVdC/Al

A se păstra la temperaturi sub 25ºC.

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

Blistere din Al/Al

A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat de umiditate.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutii de carton conținând blistere din PP/Al transparente sau alb opace sau blistere din PVC-PVdC/Al

transparente.

Comprimatele filmate sunt disponibile în ambalaje de 5, 7 și 10 comprimate filmate şi în ambalaje

pentru uz spitalicesc de 25 (5 x 5), 50 (5 x 10), 70 (7 x 10), sau ambalaje multiple pentru uz spitalicesc

conținând 80 (5 ambalaje x 16), respectiv 100 (10 ambalaje x 10) comprimate filmate.

Cutii de carton conținând blistere din Al/Al sunt disponibile pentru ambalajele cu un comprimat

filmat.

Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor

Fără cerințe speciale.

7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

BAYER AG

Kaiser-Wilhelm-Allee 1

51373 Leverkusen

Germania

8. NUMĂRUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

14285/2022/01-25

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data primei autorizări: Februarie 2022

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Octombrie 2024

Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.