Prospect Arketis 10 mg comprimate
Producator: Medochemie Ltd.
Clasa ATC: antidepresive, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, codul ATC:
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 9666/2017/01-02-03-04-05-06-07 Anexa 2
9667/2017/01
9668/2017/01-02-03-04-05-06-07
9669/2017/01-02-03-04-05-06-07
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Arketis 10 mg comprimate
Arketis 20 mg comprimate
Arketis 30 mg comprimate
Arketis 40 mg comprimate
2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ
Arketis 10 mg
Fiecare comprimat conţine paroxetină 10 mg sub formă de clorhidrat de paroxetină 11,11 mg.
Arketis 20 mg
Fiecare comprimat conţine paroxetină 20 mg sub formă de clorhidrat de paroxetină 22,22 mg.
Arketis 30 mg
Fiecare comprimat conţine paroxetină 30 mg sub formă de clorhidrat de paroxetină 33,33 mg.
Arketis 40 mg
Fiecare comprimat conţine paroxetină 40 mg sub formă de clorhidrat de paroxetină 44,44 mg.
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Arketis 10 mg
Comprimate biconvexe, de culoare aproape albă, marcate cu „10” pe una din feţe.
Arketis 20 mg
Comprimate plate, de culoare aproape albă, marcate cu „20” pe una din feţe şi având un şanţ median pe
cealaltă faţă.
Arketis 30 mg
Comprimate plate, de culoare aproape albă, cu margini rotunjite, cu şanţ median.
Arketis 40 mg
Comprimate sub formă de capsule, de culoare aproape albă, cu şanţ median.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicaţii terapeutice
Episoade depresive majore.
Tulburări obsesiv-compulsive.
Atac de panică cu sau fără agorafobie.
Tulburări de anxietate socială/fobie socială.
Tulburări de anxietate generalizată.
Sindrom de stres post-traumatic.
4.2 Doze şi mod de administrare
Se recomandă administrarea paroxetinei o dată pe zi, dimineaţa, în timpul mesei.
Episod depresiv major
Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. În general, ameliorarea stării pacientului apare
după o săptămână de tratament, dar poate fi evidentă doar din cea de a doua săptămână de tratament.
Similar celorlalte medicamente antidepresive, doza trebuie evaluată şi ajustată, dacă este nevoie, după
3-4 săptămâni de la începerea tratamentului şi ulterior în funcţie de datele clinice. La unii pacienţi, cu
răspuns insuficient la doza de 20 de mg, doza poate fi crescută treptat, cu câte 10 mg, până la maxim
50 mg paroxetină pe zi, în funcţie de răspunsul pacientului.
Durata tratamentului la pacienţii cu depresie trebuie să fie suficient de lungă, cel puţin 6 luni, pentru a
asigura dispariţia simptomelor.
Tulburare obsesiv-compulsivă (TOC)
Doza zilnică recomandată este de 40 mg paroxetină. Se începe cu o doză de 20 mg pe zi, care poate fi
crescută treptat, cu câte 10 mg, până la doza recomandată. Dacă după câteva săptămâni de tratament
cu doza recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia de creşterea treptată a dozei
până la maxim 60 mg paroxetină pezi. Durata tratamentului la pacienţii cu TOC trebuie să fie suficient
de lungă pentru a asigura dispariţia simptomelor. Această perioadă poate fi de câteva luni sau chiar
mai lungă (vezi pct. 5.1).
Atac de panică
Doza zilnică recomandată este de 40 mg paroxetină. Se începe cu o doză de 10 mg pe zi, care este
crescută treptat, cu câte 10 mg, în funcţie de răspunsul pacientului, până la doza recomandată. Se
recomandă iniţierea tratamentului cu doze mici pentru a reduce la minim potenţiala agravare a
simptomatologiei, despre care se ştie că poate apare în fazele iniţiale ale tratamentului acestei
afecţiuni. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza recomandată răspunsul este insuficient,
unii pacienţi pot beneficia prin creşterea treptată a dozei până la o doză maximă de 60 mg pe zi.
Durata tratamentului la pacienţii cu atacuri de panică trebuie să fie suficient de lungă pentru a asigura
dispariţia simptomelor. Această perioadă poate fi de câteva luni sau chiar mai lungă (vezi pct. 5.1).
Tulburare de anxietate socială/fobia socială
Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza
recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia de creşterea treptată a dozei, cu câte
10 mg, până la o doză maximă de 50 mg pe zi. Utilizarea pe termen lung trebuie monitorizată în mod
regulat (vezi pct. 5.1).
Tulburare de anxietate generalizată
Doza zilnică recomandată este de 20 mg paroxetină. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza
recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia de creşterea treptată a dozei, cu câte
10 mg, până la o doză maximă de 50 mg pe zi. Utilizarea pe termen lung trebuie monitorizată în mod
regulat (vezi pct. 5.1).
Sindromul de stres post-traumatic
Doza zilnică recomandată este de 20 mg. Dacă după câteva săptămâni de tratament cu doza
recomandată răspunsul este insuficient, unii pacienţi pot beneficia de creşterea dozei treptat, cu câte 10
mg, până la o doză maximă de 50 mg pe zi. Utilizarea pe termen lung trebuie monitorizată în mod
regulat (vezi pct. 5.1).
Date generale
Simptomele de sevraj care apar la oprirea trtamentului cu paroxetină
Trebuie evitată oprirea bruscă a tratamentului (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8). Regimul de scădere a dozei
utilizat în studiile clinice constă în reducerea la intervale de câte o săptămână a dozei zilnice cu câte 10
mg. Dacă după scăderea dozei sau întreruperea tratamentului apar simptome inacceptabile, poate fi
avută în vedere reluarea tratamentului cu ultima doză prescrisă. Ulterior, medicul poate continua
reducerea dozei, dar într-un ritm mai lent.
Grupe speciale de pacienţi:
Vârstnici
La vârstnici au fost observate concentraţii plasmatice crescute de paroxetină, dar intervalul
concentraţiilor se suprapune cu cel observat la subiecţii tineri. Tratamentul se începe cu dozele
recomandate la adult. Creşterea dozei poate fi utilă la o parte din pacienţi, dar doza maximă zilnică nu
trebuie să depăşească 40 mg.
Copii şi adolescenţi (7-18 ani)
Paroxetina nu trebuie utilizată în tratamentul copiilor şi adolescenţilor, deoarece studiile clinice
controlate efectuate au evidenţiat asocierea tratamentului cu paroxetină cu un risc crescut de
comportament suicidar şi agresivitate. În plus, în aceste studii nu a fost demonstrată în mod adecvat
eficacitatea tratamentului (vezi pct. 4.4 şi pct. 4.8).
Copii cu vârsta sub 7 ani
Nu a fost studiată utilizarea paroxetinei la copii cu vârste sub 7 ani. Siguranţa si eficacitatea nu au fost
determinate pentru această grupă de vârstă, de aceea nu trebuie administrată la copii sub 7 ani.
Insuficienţă renală/hepatică
Pacienţii cu insuficienţă renală severă (clearance-ul creatininei mai mic de 30 ml/min) sau cei cu
disfuncţie hepatică severă prezintă nivele plasmatice crescute de paroxetină. De aceea, dozele
administrate trebuie să se încadreze în limita inferioară a intervalului de doze recomandate.
4.3 Contraindicaţii
- Hipersensibilitate la paroxetină sau la oricare dintre excipienţii enumerați la pct. 6.1
- Administrarea în asociere cu inhibitori de monoaminooxidază (IMAO). Tratamentul cu paroxetină
poate fi început:
- la două săptămâni după întreruperea unui IMAO ireversibil, sau
- la cel puţin 24 de ore după întreruperea unui IMAO reversibil (de exemplu moclobemid).
Trebuie să treacă cel puţin o săptămână între întreruperea tratamentului cu paroxetină şi iniţierea
tratamentului cu orice IMAO.
- Administrarea în asociere cu tioridazina, deoarece, similar altor medicamente care inhibă enzima
hepatică CYP450 2D6, paroxetina poate determina concentraţii plasmatice crescute de tioridazină
(vezi pct. 4.5). Administrarea de tioridazină singură poate duce la prelungirea intervalului QT, cu
asocierea de aritmii ventriculare grave ca de exemplu, torsada vârfurilor şi moartea subită.
- Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani.
4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare
Tratamentul cu paroxetină trebuie iniţiat cu atenţie, la două săptămâni după întreruperea tratamentului
cu un IMAO ireversibil sau la 24 de ore după întreruperea tratamentului cu un IMAO reversibil. Doza
de paroxetină trebuie crescută treptat până la obţinerea unui răspuns optim (vezi pct. 4.3 şi pct. 4.5).
Utilizarea la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani
Paroxetina nu trebuie utilizată pentru tratamentul copiilor şi adolescenţilor cu vârsta sub 18 ani. În
studii clinice, comportamentele suicidare (tentative de suicid şi idei suicidare) şi agresivitatea
(predominant agresiune, comportament de opoziţie şi mânie) au fost observate mai frecvent la copiii şi
adolescenţii trataţi cu antidepresive comparativ cu cei trataţi cu placebo. Dacă totuşi, din motive
clinice, se ia decizia de iniţiere a terapiei, pacientul trebuie monitorizat cu atenţie pentru apariţia
simptomelor suicidare. În plus, nu există date despre siguranţa pe termen lung la copii şi adolescenţi în
privinţa creşterii, maturizării şi dezvoltării cognitive şi comportamentale.
Suicid/ideaţie suicidară sau agravare a stării clinice
Depresia se asociază cu creşterea riscului de ideaţie suicidară, auto-vătămare şi suicid (evenimente
legate de suicid). Riscul se menţine până la apariţia unor semne consistente de remisiune. Dată fiind
posibilitatea ca situaţia să nu se amelioreze în primele săptămâni de tratament, pacienţii trebuie
monitorizaţi îndeaproape, până la apariţia ameliorării. Experienţa clinică generală demonstrează că
riscul de suicid se poate accentua în primele faze ale recuperării.
Există şi alte afecţiuni psihice pentru care se prescrie medicamentul Arketis şi care se pot şi ele asocia
cu risc crescut de apariţie a unor evenimente legate de suicid. În plus, astfel de afecţiuni pot co-exista
cu tulburări depresive majore şi din această cauză tratamentul pacienţilor cu alte afecţiuni psihice
trebuie să respecte aceleaşi precauţii ca şi în cazul tratamentului pacienţilor cu tulburare depresivă
majoră.
Este cunoscut faptul că pacienţii cu antecedente de evenimente legate de suicid sau cei cu manifestări
semnificative de ideaţie suicidară anterior iniţierii tratamentului prezintă un risc mai accentuat de
ideaţie suicidară sau tentativă de suicid, trebuind să fie monitorizaţi cu atenţie pe parcursul
tratamentului. Rezultatele unei meta-analize a anumitor studii clinice controlate cu placebo efectuate
cu medicamente antidepresive la pacienţii adulţi au arătat existenţa unui risc accentuat de
comportament suicidar în cazul medicamentelor antidepresive comparativ cu placebo la pacienţi cu
vârsta sub 25 de ani.
Terapia medicamentoasă a pacienţilor, şi mai ales a celor aflaţi în situaţie de risc accentuat, trebuie să
fie însoţită de supraveghere atentă, cu precădere în etapele incipiente ale tratamentului şi după
modificarea dozelor. Pacienţilor (şi celor care îi îngrijesc) trebuie să li se atragă atenţia cu privire la
necesitatea monitorizării oricărei agravări a stării clinice, a apariţiei oricărui comportament sau ideaţii
cu tentă de suicid precum şi la obligaţia de solicitare a sfatului medicului imediat după apariţia unor
astfel de simptome.
Acatizia
Tratamentul cu paroxetină a fost asociat cu apariţia acatiziei, care se caracterizează printr-o stare
interioară de nelinişte şi agitaţie psihomotorie cum ar fi incapacitatea de a sta aşezat sau de a sta
liniştit, asociată de obicei cu o stare de stres subiectiv. Acatizia apare cel mai frecvent în cursul
primelor săptămâni de tratament. La pacienţii care dezvoltă aceste simptome creşterea dozei poate fi
dăunătoare.
Sindromul serotoninergic/Sindromul neuroleptic malign
În cazuri rare, în timpul tratamentului cu paroxetină, pot apare evenimente de tipul sindromului
serotoninergic sau asemănătoare sindromului neuroleptic malign, mai ales în cazul asocierii cu alte
medicamente serotoninergice şi / sau neuroleptice. Având în vedere că aceste afecţiuni pot pune în
pericol viaţa, tratamentul cu paroxetină trebuie oprit în cazul apariţiei unor astfel de evenimente
(caracterizate prin asociere de simptome cum ar fi hipertermia, rigiditatea, mioclonii, instabilitatea
sistemului autonom cu posibile fluctuaţii rapide ale semnelor vitale, modificări ale stării de conştienţă
inclusiv confuzie, iritabilitate, agitaţie extremă cu progresie spre delir şi comă) şi trebuie iniţiat
tratament de susţinere simptomatic. Paroxetina nu trebuie utilizată în asociere cu precursori ai
serotoninei (de tipul L-triptofanului, oxitriptanului) din cauza riscului de apariţie a sindromului
serotoninergic (vezi pct. 4.3 şi pct. 4.5).
Mania
Ca toate celelalte antidepresive, paroxetina trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu istoric de
manie. Administrarea paroxetinei trebuie întreruptă la orice pacient care intră într-o fază maniacală.
Insuficienţă renală/hepatică
Se recomandă prudenţă la pacienţii cu insuficienţă renală severă şi la cei cu insuficienţă hepatică (vezi
pct. 4.2).
Diabet zaharat
La pacienţii cu diabet zaharat, tratamentul cu un inhibitor selectiv al recaptării serotoninei (ISRS)
poate afecta controlul glicemiei. Poate fi necesară ajustarea dozelor de insulină şi/sau medicamente
antidiabetice orale.
Epilepsie
Ca şi alte antidepresive, paroxetina trebuie utilizată cu prudenţă la pacienţii cu epilepsie.
Convulsii
Incidenţa globală a convulsiilor la pacienţii trataţi cu paroxetină este mai mică de 0,1%. Medicamentul
trebuie oprit la pacienţii care fac crize convulsive.
Terapia electroconvulsivantă
Experienţa clinică în privinţa administrării de paroxetină concomitent cu terapia electroconvulsivantă
este limitată.
Glaucom
Similar altor ISRS, paroxetina determină uneori midriază şi trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii
cu glaucom cu unghi închis sau istoric de glaucom.
Afecţiuni cardiace
La pacienţii cu afecţiuni cardiace trebuie respectate precauţiile uzuale acestei categorii.
Hiponatremia
Apariţia hiponatremiei a fost raportată rar, mai ales la vârstnici. Se recomandă de asemenea precauţie
la pacienţii cu risc de hiponatremie, de exemplu prin medicaţie concomitentă sau ciroză hepatică.
Hiponatremia este de obicei reversibilă la oprirea tratamentului.
Hemoragii
Au fost raportate cazuri de manifestări hemoragice la nivel cutanat cum ar fi echimozele şi purpura, în
cursul tratamentului cu ISRS. Au fost de asemenea raportate şi alte manifestări hemoragice, de
exemplu hemoragii gastro-intestinale. Este posibil ca pacienţii vârstnici să aibă un risc crescut.
Se recomandă prudenţă la pacienţii la care se administrează concomitent ISRS şi anticoagulante orale,
medicamente care afectează funcţia plachetară sau alte medicamente care cresc riscul de sângerare (de
exemplu antipsihotice cum ar fi clozapina, fenotiazina, majoritatea ADT, acid acetil salicilic, AINS,
inhibitori COX-2) precum şi la pacienţii cu istoric de tulburări de coagulare sau care sunt predispuşi la
sângerări.
Simptome de sevraj care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină
La oprirea tratamentului apar în mod frecvent simptome de sevraj, mai ales dacă întreruperea a fost
bruscă (vezi pct. 4.8). În studiile clinice apariţia evenimentelor adverse la oprirea tratamentului a avut
loc la 30% dintre pacienţii trataţi cu paroxetină comparativ cu 20% dintre pacienţii trataţi cu placebo.
Apariţia simptomelor de sevraj la oprirea tratamentului nu este echivalentă cu dependenţa
medicamentoasă. Riscul de apariţie al simptomelor de sevraj este dependent de mai mulţi factori,
inclusiv durata tratamentului, doza utilizată şi rata de reducere a dozei. Au fost raportate: ameţeli,
tulburări senzoriale (inclusiv parestezii şi senzaţie de curentare), tulburări de somn (inclusiv vise
intense), agitaţie sau anxietate, greaţă, tremor, confuzie, transpiraţii, cefalee, diaree, palpitaţii,
instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări vizuale. În general aceste simptome sunt uşoare –
moderate, totuşi, la unii pacienţi pot fi severe. Ele apar de obicei în primele zile după oprirea
tratamentului, dar a fost raportată, foarte rar, apariţia unor astfel de simptome la pacienţi care, din
neglijenţă, au omis o doză.
În general aceste simptome sunt auto – limitate şi se remit de obicei în 2 săptămâni, deşi la unii
pacienţi se pot prelungi (2-3 luni sau mai mult). Se recomandă deci ca paroxetina să fie oprită treptat
pe o perioadă de săptămâni sau luni, în funcţie de necesităţile pacientului (vezi „Simptome de sevraj
care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină”, pct. 4.2).
4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune
Medicamente serotoninergice
Similar altor ISRS, administrarea în asociere cu medicamente serotoninergice (inclusiv IMAO, L-
triptofan, triptani, tramadol, linezolid, ISRS, litiu şi preparate pe bază de sunătoare – Hypericum
perforatum) poate determina apariţia efectelor excesului de 5-HT (sindrom serotoninergic: vezi pct.
4.3 şi pct. 4.4). Se recomandă prudenţă şi este necesară o supraveghere clinică mai atentă în cazul
asocierii acestor medicamente cu paroxetina.
Inhibitori inductori enzimatici
Metabolismul şi farmacocinetica paroxetinei pot fi afectate de inducţia sau inhibarea enzimelor care
metabolizează medicamentul.
Când paroxetina este administrată concomitent cu un medicament inhibitor enzimatic, trebuie folosite
dozele minime de paroxetină recomandate. Nu se consideră necesară ajustarea dozei iniţiale când
paroxetina este administrată împreună cu medicamente inductoare enzimatic (de exemplu
carbamazepina, rifampicina, fenobarbitalul, fenitoina). Orice ajustare ulterioară a dozei trebuie
efectuată în funcţie de efectul clinic (toleranţa şi eficacitatea).
Prociclidina
Administrarea zilnică de paroxetină creşte în mod semnificativ nivelele plasmatice de prociclidină. În
cazul apariţiei efectelor anticolinergice, doza de prociclidină trebuie redusă.
Anticonvulsivante
Carbamazepina, fenitoina, valproatul de sodiu. Administrarea concomitentă nu pare să afecteze în nici
un fel profilul farmacocinetic / farmacodinamic la pacienţii cu epilepsie.
Acţiunea paroxetinei de inhibare a CYP2D6
Ca şi alte antidepresive, inclusiv alţi ISRS, paroxetina inhibă enzima CYP2D6 a citocromului P450.
Inhibarea CYP2D6 poate determina creşterea concentraţiilor plasmatice ale medicamentelor
administrate concomitent care sunt metabolizate de către această enzimă. Printre acestea se numără
unele antidepresive triciclice (de exemplu clomipramină, nortriptilină şi desipramină), neuroleptice
fenotiazinice (de exemplu perfenazina şi tioridazina, vezi pct. 4.3), risperidona, anumite antiaritmice
din clasa 1c (de exemplu, propafenona şi flecainida) şi metoprololul. În cazul insuficienţei cardiace nu
se recomandă asocierea de paroxetină şi metoprolol, din cauza indicelui terapeutic îngust al
metoprololului în această indicaţie.
Alcool etilic
Cu toate că paroxetina nu determină accentuarea afectării abilităţilor motorii şi mentale produse de
alcoolul etilic, ca şi în cazul altor medicamente psihotrope, pacienţii trebuie sfătuiţi să evite consumul
de alcool etilic în timpul tratamentului cu paroxetină.
Anticoagulante orale
Poate apare o interacţiune farmacodinamică între paroxetină şi anticoagulantele orale. Administrarea
concomitentă de paroxetină şi anticoagulante orale poate duce la creşterea activităţii anticoagulante şi
risc hemoragic. De aceea, paroxetina trebuie administrată cu prudenţă la pacienţii trataţi cu
anticoagulante orale (vezi pct. 4.4).
AINS, acid acetil salicilic şi alţi agenţi antiplachetari
Poate apare o interacţiune farmacodinamică între paroxetină şi AINS/acid acetil salicilic.
Administrarea concomitentă de paroxetină şi AINS/acid acetil salicilic poate duce la creşterea riscului
hemoragic (vezi pct. 4.4). Se recomandă prudenţă la pacienţii care primesc ISRS în asociere cu
anticoagulante orale, medicamente care afectează funcţia plachetară sau cresc riscul de sângerare (de
exemplu antipsihotice atipice cum ar fi clozapina, fenotiazinele, majoritatea ADT, acid acetil salicilic,
AINS, inhibitori de COX-2) precum şi la pacienţi cu istoric de tulburări de coagulare sau afecţiuni
care predispun la sângerare.
4.6 Sarcina şi alăptarea
Sarcina
Un studiu al efectelor asupra sarcinii după expunerea maternă la antidepresive în primul trimestru a
sugerat o posibilă creştere uşoară a riscului de malformaţii congenitale, cum ar fi defectul de sept
ventricular, la copiii mamelor tratate cu paroxetină în perioada de graviditate. Totuşi, alte studii nu au
remarcat asocieri cu malformaţii congenitale.
Paroxetina trebuie utilizată în sarcină doar dacă acest lucru este absolut necesar. Femeile care
intenţionează să rămână gravide sau cele care au rămas însărcinate în timpul tratamentului trebuie
sfătuite să se adreseze medicului. Trebuie evitată întreruperea bruscă a tratamentului în timpul sarcinii
(vezi „Simptome de sevraj care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină” şi pct. 4.2).
Nou-născuţii trebuie supravegheaţi dacă la mamă s-a continuat administrarea de paroxetină în
ultimele luni de sarcină, în special în trimestrul trei.
Următoarele simptome pot apare la nou-născuţi după administrarea de paroxetină la mamă în ultimele
luni de sarcină: tulburări respiratorii, cianoză, apnee, convulsii, instabilitate termică, dificultăţi de
alimentare, vărsături, hipoglicemie, hipertonie, hipotonie, reflexe exagerate, tremor, nervozitate,
iritabilitate, letargie, plâns continuu, somnolenţă şi tulburări de somn. Aceste simptome pot fi
determinate fie de efectele serotoninergice, fie de simptomele de sevraj. În majoritatea cazurilor
complicaţiile debutează imediat sau la puţin timp (<24 de ore) după naştere.
Studiile la animale au evidenţiat toxicitate asupra funcţiei de reproducere, dar nu au indicat efecte
nocive directe asupra sarcinii, dezvoltării embrionare / fetale, naşterii sau dezvoltării postnatale (vezi
pct. 5.3).
Alăptarea
Cantităţi mici de paroxetină sunt excretate în laptele matern. În studiile publicate, concentraţiile
plasmatice la copiii alăptaţi au fost nedetectabile (<2 ng/ml) sau foarte mici (<4 ng/ml). Nici un semn
al efectelor medicamentului nu a fost observat la aceşti copii. Cu toate acestea, paroxetina nu trebuie
utilizată în cursul alăptării decât dacă beneficiile estimate pentru mamă depăşesc potenţialele riscuri
pentru copil.
4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Experienţa clinică a demonstrat că terapia cu paroxetină nu se asociază cu afectarea funcţiilor
cognitive sau psihomotorii. Totuşi, ca în cazul tuturor medicamentelor psihoactive, pacienţii trebuie să
fie precauţi în privinţa capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.
4.8 Reacţii adverse
Intensitatea şi frecvenţa unora dintre reacţiile adverse enumerate mai jos se pot reduce în cursul
tratamentului continuu şi nu necesită întreruperea tratamentului. Reacţiile adverse ale medicamentului
sunt enumerate mai jos clasificate pe sisteme, aparate şi organe şi în funcţie de frecvenţă. Frecvenţele
sunt definite astfel: foarte frecvent (> 1/10), frecvent (> 1/100, <1> 1/1.000,
<1> 1/10.000, <1>
Tulburări hematologice şi limfatice
Mai puţin frecvent: sângerări anormale, mai ales la nivelul pielii şi mucoaselor (în principal
echimoze).
Foarte rar: trombocitopenie.
Tulburări ale sistemului imunitar
Foarte rar: reacţii alergice (inclusiv urticarie şi angioedem).
Tulburări endocrine
Foarte rar: sindrom de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH).
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Frecvent: apetit alimentar scăzut.
Rar: hiponatremie. Hiponatremia a fost observată predominant la pacienţii vârstnici şi este uneori
datorată sindromului de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH).
Tulburări psihice
Frecvent: somnolenţă, insomnie.
Mai puţin frecvent: confuzie, halucinaţii.
Rar: reacţii maniacale, agitaţie, anxietate, depersonalizare, atacuri de panică, acatizie (vezi pct. 4.4).
Frecvenţă necunoscută: ideaţie suicidară şi comportamente de tip suicidar*, agresivitate**.
*În timpul sau la scurt timp după încetarea tratamentului cu paroxetină, s-au raportat cazuri de
ideaţie suicidară şi comportamente de tip suicidar (vezi pct. 4.4).
** în cadrul experienţei ulterioare punerii pe piaţă au fost observate cazuri de agresivitate.
Aceste simptome pot fi determinate şi de boala subiacentă.
În timpul sau la scurt timp după încetarea tratamentului cu paroxetină, s-au raportat cazuri de ideaţie
suicidară şi comportamente de tip suicidar (vezi pct. 4.4).
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvent: ameţeli, tremor.
Mai puţin frecvent: tulburări extrapiramidale.
Rar: convulsii.
Foarte rar: sindrom serotoninergic (simptomele pot include agitaţie, confuzie, diaforeză, halucinaţii,
reflexe exagerate, mioclonii, frisoane, tahicardie şi tremor). Au fost raportate cazuri de tulburare
extrapiramidală inclusiv distonie oro-facială la pacienţi cu tulburări motorii sau care primeau
medicaţie neuroleptică.
Tulburări oculare
Frecvent: vedere înceţoşată.
Foarte rar: glaucom acut.
Tulburări cardiace
Mai puţin frecvent: tahicardie sinusală.
Rar: bradicardie.
Tulburări vasculare
Mai puţin frecvent: creşteri sau scăderi tranzitorii ale tensiunii arteriale.
Creşteri sau scăderi tranzitorii ale tensiunii arteriale au fost raportate după tratamentul cu paroxetină,
de obicei la pacienţii cu hipertensiune arterială sau anxietate preexistente.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvent: căscat.
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvent: greaţă.
Frecvent: constipaţie, diaree,xerostomie.
Foarte rar: hemoragii gastro-intestinale.
Tulburări hepato – biliare
Rar: creşteri ale enzimelor hepatice.
Foarte rar: evenimente hepatice (ca hepatita, asociată uneori cu icter şi / sau insuficienţă hepatică). Au
fost raportate creşteri ale enzimelor hepatice. De asemenea, raportările după punerea pe piaţă ale unor
cazuri de evenimente hepatice (ca hepatita, asociată uneori cu icter şi / sau insuficienţă hepatică) au
fost foarte rare. Trebuie luată în considerare oprirea tratamentului cu paroxetină în cazul persistenţei
valorilor crescute ale enzimelor hepatice.
Tulburări cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Frecvent: transpiraţii.
Mai puţin frecvent: erupţii cutanate, prurit
Foarte rar: reacţii de fotosensibilitate.
Tulburări renale şi ale căilor urinare
Mai puţin frecvent: retenţie urinară.
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Foarte frecvent: disfuncţie sexuală.
Rar: hiperprolactinemie/galactoree.
Foarte rar: priapism.
Tulburări musculo – scheletice şi ale ţesutului conjuctiv
Rar: artralgii, mialgii.
Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Frecvent: astenie, creştere ponderală.
Foarte rar: edeme periferice.
Simptomele de sevraj care apar la oprirea tratamentului cu paroxetină
Frecvent: ameţeli, tulburări senzoriale, tulburări de somn, anxietate, cefalee.
Mai puţin frecvent: agitaţie, greaţă, tremor, confuzie, transpiraţii, labilitate emoţională, tulburări de
vedere, palpitaţii, diaree, iritabilitate.
Oprirea tratamentului cu paroxetină (mai ales dacă se face brusc) duce adesea la apariţia de simptome
de sevraj.
Au fost raportate ameţeli, tulburări senzoriale (inclusiv parestezii şi senzaţie de curentare), tulburări de
somn (inclusiv vise intense), agitaţie sau anxietate, greaţă, tremor, confuzie, transpiraţii, cefalee,
diaree, palpitaţii, instabilitate emoţională, iritabilitate şi tulburări vizuale.
În general, aceste simptome sunt uşoare – moderate şi auto – limitate, deşi la unii pacienţi pot fi severe
şi / sau prelungite. Se recomandă deci oprirea gradată prin scăderea treptată a dozei când tratamentul
cu paroxetină nu mai este necesar (vezi pct. 4.2 şi pct. 4.4).
Reacţii adverse din studii clinice pediatrice
În studiile clinice efectuate pe termen scurt (până la 10-12 săptămâni) la copii şi adolescenţi,
următoarele reacţii adverse au fost observate la pacienţii trataţi cu paroxetină cu frecvenţă de cel puţin
2% şi au apărut de cel puţin două ori mai frecvent în lotul cu paroxetină comparativ cu lotul placebo:
creşterea comportamentelor suicidare (incluzând tentative de suicid şi ideaţie suicidară),
comportamente auto-agresive şi agresivitate crescută. Tentativele de suicid şi ideaţia suicidară au fost
observate în special în studiile clinice la adolescenţi cu tulburare depresivă majoră. Agresivitatea
crescută a apărut mai ales la copiii cu tulburare obsesiv – compulsivă, şi în special la copii cu vârste
sub 12 ani. Alte reacţii care au apărut mai frecvent în lotul cu paroxetină comparativ cu placebo au
fost: scăderea apetitului alimentar, tremor, transpiraţii, hiperkinezie, agitaţie, labilitate emoţională
(inclusiv plâns şi fluctuaţii ale stării emoţionale).
În studiile care au folosit un regim cu reducere treptată a dozelor, simptomele raportate în timpul fazei
de reducere a dozei sau la oprirea tratamentului cu paroxetină, cu frecvenţă de cel puţin 2% şi care au
apărut de cel puţin două ori mai frecvent în lotul cu paroxetină comparativ cu lotul placebo au fost:
labilitate emoţională (inclusiv plâns şi fluctuaţii ale stării emoţionale, auto-agresiune, ideaţie suicidară
şi tentative de suicid), nervozitate, ameţeli, greaţă şi dureri abdominale (vezi pct. 4.4).
Raportarea reacţiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului
naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Semne şi simptome
Informaţiile în privinţa supradozajului paroxetinei disponibile în prezent evidenţiază o marjă largă de
siguranţă. Experienţa privind supradozajul cu paroxetină a indicat că, pe lângă simptomele menţionate
la pct. 4.8 au fost raportate: vărsături, midriază, febră, modificări ale tensiunii arteriale, cefalee,
contracţii musculare involuntare, agitaţie, anxietate şi tahicardie. În general, pacienţii şi-au revenit fără
sechele chiar şi după administrarea de doze de până la 2.000 mg. Au fost raportate ocazional
evenimente cum ar fi coma sau modificări EKG; foarte rar acestea s-au soldat cu deces, dar în general
în situaţia în care paroxetina a fost administrată concomitent cu alte medicamente psihotrope, cu sau
fără alcool etilic.
Tratament
Nu se cunoaşte nici un antidot specific. Tratamentul trebuie să cuprindă măsurile generale utilizate în
tratamentul supradozajului cu orice antidepresiv. Dacă este cazul, conţinutul gastric trebuie evacuat fie
prin inducerea vărsăturii, fie prin lavaj, fie prin ambele metode. După evacuare, poate fi administrată o
doză de 20-30 mg cărbune activat la fiecare 4-6 ore în primele 24 de ore după ingestie. Sunt indicate
măsuri de susţinere, cu monitorizarea frecventă a semnelor vitale şi supraveghere atentă.
5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăţi farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antidepresive, inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei, codul ATC:
N06AB05.
Mecanism de acţiune
Paroxetina este un inhibitor puternic şi selectiv al recaptării de 5-hidroxitriptamină (5-HT, serotonină)
şi efectul său antidepresiv şi eficienţa sa în tratamentul TOC, tulburării de anxietate socială/fobiei
sociale, tulburării de anxietate generalizată, sindromului de stres post-traumatic şi atacului de panică
se consideră că sunt legate de inhibarea specifică a recaptării de serotonină la nivelul neuronilor
cerebrali. Paroxetina nu este înrudită chimic cu antidepresivele triciclice, tetraciclice sau alte
antidepresive disponibile. Paroxetina are afinitate scăzută pentru receptorii colinergici muscarinici şi
studiile la animale au evidenţiat doar un efect slab anticolinergic. În conformitate cu această acţiune
selectivă, studiile in vitro au indicat că, spre deosebire de antidepresivele triciclice, paroxetina are
afinitate scăzută pentru receptorii adrenergici alfa 1, alfa 2 şi beta, dopaminergici (D2), pseudo 5-HT1,
5-HT2 şi histaminergici (H1). Această lipsă de interacţiune in vitro cu receptorii post – sinaptici este
confirmată de către studiile in vivo care demonstrează lipsa efectelor deprimante la nivelul SNC şi a
acţiunii hipotensoare.
Efecte farmacodinamice
Paroxetina nu afectează funcţiile psihomotorii şi nu potenţează efectele inhibitoare ale etanolului. Ca
şi alţi inhibitori selectivi ai recaptării de 5-HT, paroxetina determină simptome ale stimulării excesive
a receptorilor de 5-HT când este administrată la animale care au primit anterior inhibitori de
monoaminoxidază (IMAO) sau triptofan. Studii ale comportamentelor şi ale EEG indică faptul că
paroxetina este un activator slab la doze în general mai mari decât cele necesare pentru inhibarea
recaptării 5-HT. Proprietăţile activatoare nu sunt asemănătoare cu cele de tip amfetaminic. Studiile la
animale indică faptul că paroxetina este bine tolerată la nivel cardio-vascular. Paroxetina nu produce
modificări clinice semnificative ale tensiunii arteriale, frecvenţei cardiace şi EKG după administrarea
la voluntari sănătoşi. Studiile indică faptul că, spre deosebire de antidepresivele care inhibă recaptarea
noradrenalinei, paroxetina are o tendinţă mult mai redusă de a inhiba efectele antihipertensive ale
guanetidinei.
În cadrul tratamentului tulburărilor depresive, paroxetina a demonstrat o eficacitate comparabilă cu
cea a antidepresivelor standard. Există de asemenea unele dovezi că paroxetina poate avea valoare
terapeutică la pacienţii care nu au răspuns la terapia standard. Administrarea dozei de paroxetină
dimineaţa nu are nici un efect negativ asupra calităţii sau duratei somnului. Mai mult, este posibil ca
pacienţii să prezinte o îmbunătăţire a somnului pe măsură ce răspund la tratamentul cu paroxetină.
Relaţia doză-răspuns
În cadrul studiilor cu doze fixe, curba doză – răspuns este plată, neoferind nici o sugestie în privinţa
avantajului de eficacitate al utilizării unor doze mai mari decât cele recomandate. Totuşi, există unele
date clinice care sugerează că o creştere a dozei poate fi benefică la anumiţi pacienţi.
Eficacitatea pe termen lung
Eficacitatea utilizării pe termen lung a paroxetinei în depresie a fost demonstrată în cadrul unui studiu
de întreţinere de 52 de săptămâni privind prevenirea recăderilor: 12% dintre pacienţii care au primit
paroxetină (20-40 mg zilnic) au avut recăderi, comparativ cu 28% dintre pacienţii care au primit
placebo.
Eficacitatea utilizării pe termen lung a paroxetinei în tratamentul tulburării obsesiv – compulsive a fost
examinată în cadrul a trei studii de întreţinere de 24 de săptămâni privind prevenirea recăderilor. Într-
unul dintre cele trei studii s-a obţinut o diferenţă semnificativă statistic între procentul de pacienţi cu
recădere din lotul cu paroxetină (38%) comparativ cu cel placebo (59%).
Eficacitatea pe termen lung a paroxetinei în tratamentul atacului de panică a fost demonstrată în cadrul
unui studiu de întreţinere de 24 de săptămâni privind prevenirea recăderilor: 5% dintre pacienţii care
au primit paroxetină (10-40 mg zilnic) au avut recăderi, comparativ cu 30% dintre pacienţii care au
primit placebo. Aceste date au fost confirmate de un alt studiu de întreţinere de 36 de săptămâni.
Eficacitatea utilizării pe termen lung a paroxetinei în tratamentul tulburării de anxietate socială,
tulburării de anxietate generalizată şi a sindromului de stres post-traumatic nu a fost demonstrată
concludent.
5.2 Proprietăţi farmacocinetice
Absorbţia
Paroxetina se absoarbe bine după administrarea pe cale orală şi suferă fenomenul de prim pasaj
hepatic. Datorită efectului de prim pasaj hepatic, cantitatea de paroxetină care ajunge în circulaţia
sistemică este mai mică decât cea absorbită din tractul gastro-intestinal. Efectul de saturare parţială a
primului pasaj hepatic şi de reducere a clearance-ului plasmatic apar pe măsură ce creşte concentraţia
din organism prin doză unică mare sau prin doze multiple. Aceasta duce la creşteri disproporţionate
ale concentraţiei plasmatice de paroxetină şi ca urmare, parametrii farmacocinetici nu sunt constanţi,
rezultând o cinetică neliniară. Totuşi, neliniaritatea este în general redusă şi este restrânsă la acei
subiecţi la care se obţin concentraţii plasmatice mici la doze mici. Concentraţia plasmatică la faza de
echilibru este atinsă între ziua 7 şi ziua 14 de la iniţierea tratamentului cu formele de condiţionare cu
eliberare imediată sau întârziată, iar farmacocinetica pare să nu se modifice în cursul terapiei de lungă
durată.
Distribuţia
Paroxetina se distribuie în proporţie mare în ţesuturi şi calculele farmacocinetice indică faptul că doar
aproximativ 1% din paroxetina din organism se regăseşte la nivel plasmatic.
Aproximativ 95% din paroxetina plasmatică se leagă de proteine la concentraţiile terapeutice. Nu a
fost stabilită nici o corelaţie între concentraţiile plasmatice de paroxetină şi efectele clinice (reacţii
adverse şi eficacitate).
Doar cantităţi mici de paroxetină trec în laptele matern uman şi la fetus la animalele de laborator.
Metabolizare
Principalii metaboliţi ai paroxetinei sunt produşii polari şi conjugaţi ai oxidării şi metilării, care sunt
rapid eliminaţi. Având în vedere relativa lipsă a activităţii lor farmacologice, este improbabil ca ei să
contribuie la efectele terapeutice ale paroxetinei. Metabolizarea nu interferă cu acţiunea selectivă a
paroxetinei de recaptare a 5-HT neuronale.
Excreţie
Excreţia urinară a paroxetinei nemetabolizate este în general mai mică de 2% din doză, iar cea a
metaboliţilor este de aproximativ 64% din doză. Aproximativ 36% din doză este eliminată prin
materiile fecale, probabil pe cale biliară, din care paroxetina nemodificată reprezintă mai puţin de 1%
din doză. Astfel, paroxetina este eliminată aproape exclusiv prin metabolizare. Excreţia metaboliţilor
este bifazică, reprezentând iniţial rezultatul primului pasaj hepatic şi ulterior fiind controlată prin
eliminarea sistemică a paroxetinei. Timpul de înjumătăţire plasmatică este variabil, dar în general este
de aproximativ 1 zi.
Grupuri speciale de pacienţi
Pacienţi vârstnici şi pacienţi cu insuficienţă renală/hepatică
La subiecţii vârstnici şi la pacienţii cu insuficienţă renală severă sau insuficienţă hepatică pot apare
concentraţii crescute de paroxetină, dar intervalul concentraţiilor se suprapune cu cel observat la
voluntarii adulţi sănătoşi
5.3 Date preclinice de siguranţă
Au fost efectuate studii de toxicologie la maimuţe rhesus şi şobolani albinoşi; la ambele tipuri de
animale, căile de metabolizare sunt similare celor descrise la om. Aşa cum era de aşteptat pentru
aminele lipofile, inclusiv antidepresive triciclice, la şobolan a fost descoperită fosfolipidoză.
Fosfolipidoza nu a fost evidenţiată într-un studiu cu durată de un an la primate, la doze de 6 ori mai
mari decât cele recomandate în practica clinică.
Carcinogenitate: în studii cu durată de doi ani efectuate la şoarece şi şobolan, paroxetina nu a
prezentat niciun efect tumorigen.
Genotoxicitate: nu a fost evidenţiată genotoxicitate pe o baterie de teste in vitro şi in vivo.
Toxicitate asupra funcţiei de reproducere: studii la şobolan au evidenţiat faptul că paroxetina
afectează fertilitatea feminină şi masculină. La şobolan, au fost observate creşterea mortalităţii la pui şi
întârzierea osificării. Aceste efecte au fost probabil legate de toxicitatea pentru mamă şi nu au fost
considerate ca fiind efecte directe asupra fătului/nou-născutului.
6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienţilor
Celuloză microcristalină
Hidrogenofosfat de calciu dihidrat
Croscarmeloză sodică
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Stearat de magneziu.
6.2 Incompatibilităţi
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauţii speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25˚C, în ambalajul original.
6.5 Natura şi conţinutul ambalajului
Arketis 10 mg, Arketis 30 mg şi Arketis 40 mg
Cutie cu un blister din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 5 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 6 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 9 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Cutie cu 12 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
Arketis 20 mg
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate.
6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerinţe speciale.
7. DEŢINĂTORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Medochemie Ltd.
Constantinopoleos Street 1-10
Limassol
Cipru
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ
Arketis 10 mg
9666/2017/01-02-03-04-05-06-07
Arketis 20 mg
9667/2017/01
Arketis 30 mg
9668/2017/01-02-03-04-05-06-07
Arketis 40 mg
9669/2017/01-02-03-04-05-06-07
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizaţiei: Februarie 2017.
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Februarie 2017.