Prospect Amoksiklav 156,25 mg/5 ml pulbere pentru suspensie orală
Producator:
Clasa ATC: combinaţii de peniciline, inclusiv inhibitori de beta-lactamază; codul ATC:
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12756/2019/01 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Amoksiklav 156,25 mg/5 ml pulbere pentru suspensie orală
2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ
Fiecare 5 ml de suspensie orală conţin 125 mg amoxicilină, sub formă de amoxicilină trihidrat şi 31,25
mg acid clavulanic, sub formă de clavulanat de potasiu – în proporţie de 4 : 1.
Excipienți cu efect cunoscut:
5 ml de suspensie orală conțin 0,00156 mg alcool benzilic și 8,32 mg aspartam (E 951).
Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Pulbere pentru suspensie orală.
Pulbere de culoare albă până la crem.
Suspensia reconstituită – suspensie de culoare albă până la crem.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicații terapeutice
Amoksiklav este indicat pentru tratamentul următoarelor infecţii bacteriene, la copii şi adulţi (vezi
pct. 4.2, 4.4 şi 5.1):
• Sinuzită bacteriană acută (diagnosticată corespunzător)
• Otită medie acută
• Acutizări ale bronşitei cronice (diagnosticate corespunzător)
• Pneumonie dobândită în comunitate
• Cistită
• Pielonefrită
• Infecţii cutanate şi ale ţesuturilor moi, mai ales celulită, muşcături de animale, abcese dentare
severe cu celulită difuzantă.
• Infecţii osoase şi articulare, mai ales osteomielită.
Trebuie respectate ghidurile oficiale referitoare la utilizarea adecvată a medicamentelor
antibacteriene.
4.2 Doze și mod de administrare
Dozele sunt exprimate raportat la conţinutul de amoxicilină/acid clavulanic, cu excepţia cazului în
care dozele sunt declarate pe componente individuale.
Alegerea dozei pentru tratamentul unui anumit tip de infecţie trebuie să ia în considerare:
• Agentul patogen suspicionat şi sensibilitatea sa probabilă la medicamentele antibacteriene
(vezi pct. 4.4)
• Severitatea şi localizarea infecţiei
• Vârsta, greutatea şi funcţia renală a pacientului, aşa cum este arătat mai jos.
Utilizarea formulărilor alternative ale Amoksiklav (de exemplu, a acelora care eliberează doze mai
mari de amoxicilină şi/sau alte rapoarte amoxicilină/acid clavulanic) trebuie considerată ca fiind
necesară (vezi pct. 4.4 şi 5.1).
Pentru copii cu greutatea < 40 kg, această formulare de Amoksiklav eliberează o doză totală zilnică de
2400 mg amoxicilină/600 mg acid clavulanic, când este administrată conform recomandărilor de mai
jos. Când se consideră că este necesară o doză zilnică mai mare de amoxicilină, se recomandă alegerea
unei alte formulări de Amoksiklav, pentru a evita administrarea unei doze zilnice mari de acid
clavulanic, fără ca aceasta să fie necesară (vezi pct. 4.4 şi 5.1).
Durata tratamentului trebuie să fie determinată de răspunsul clinic al pacientului. Unele infecţii (de
exemplu, osteomielita) necesită perioade mai lungi de tratament. Tratamentul nu trebuie prelungit mai
mult de 14 zile fără examinare (vezi punctul 4.4 cu privire la tratamentul prelungit).
Adulţi şi copii cu greutatea ≥ 40 kg
Sunt recomandate alte forme farmaceutice cum ar fi comprimatele de concentraţii diferite.
Copii cu greutatea < 40 kg
20 mg/5 mg/kg şi zi până la 60 mg/15 mg/kg şi zi administrată în trei prize.
Nu sunt disponibile date clinice referitoare la dozele de Amoksiklav din formulările cu raport 4:1 mai
mari de 40 mg/10 mg/kg şi zi la copiii cu vârsta sub 2 ani.
Insuficienţă renală
Ajustarea dozelor se bazează pe concentraţia maximă recomandată de amoxicilină.
Nu este necesară ajustarea dozei la pacienţii cu clearance al creatininei (ClCr) mai mare de 30 ml/min.
Copii cu greutatea < 40 kg
ClCr: 10-30 ml/min 15 mg/3,75 mg/kg de două ori pe zi (maxim 500 mg/125 mg de două ori
pe zi).
ClCr < 10 ml /min 15 mg/3,75 mg/kg ca doză unică zilnică (maxim 500 mg/125 mg).
Hemodializă 15 mg/3,75 mg/kg şi zi, o dată pe zi.
Înainte de hemodializă trebuie administrat 15 mg/3,75 mg/kg. Pentru a
restabili concentraţiile de medicament din circulaţie, trebuie administrată
după hemodializă o altă doză de 15 mg/3,75 mg per kg.
Insuficienţă hepatică
A se administra cu prudenţă şi a se monitoriza funcţia hepatică la intervale regulate (vezi pct. 4.3 şi
4.4).
Mod de administrare
Amoksiklav se administrează pe cale orală.
A se administra la începutul mesei pentru a reduce la minim potenţialul de intoleranţă gastro-
intestinală şi pentru a optimiza absorbţia amoxicilinei/acidului clavulanic.
Tratamentul poate fi început parenteral conform RCP-ului corespunzător formulării i.v. şi continuat cu
un preparat oral.
A se agita pentru afânarea (micșorarea densității unui material granular și mărirea implicită a
volumului acestei pulberi) a se adăuga apă conform recomandărilor, a se răsturna şi a se agita.
A se agita flaconul înainte de administrarea fiecărei doze (vezi pct. 6.6).
4.3 Contraindicații
Hipersensibilitate la substanţa activă, la oricare dintre peniciline sau la oricare dintre excipienţi.
Antecedente de reacţii severe de hipersensibilitate imediată (de exemplu, anafilaxie) la alte antibiotice
beta-lactamice (de exemplu, cefalosporine, carbapeneme sau monobactami).
Antecedente de icter/insuficienţă hepatică din cauza amoxicilinei/acidului clavulanic (vezi pct. 4.8).
4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare
Înainte de iniţierea tratamentului cu asocierea amoxicilină/acid clavulanic, trebuie efectuată o
anamneză atentă legată de reacţii de hipersensibilitate anterioare la peniciline, cefalosporine sau alte
antibiotice beta-lactamice (vezi pct. 4.3 și 4.8).
La pacienții tratați cu penicilină au fost raportate reacții de hipersensibilitate grave și ocazional letale
(incluzând reacții anafilactice și reacții adverse cutanate severe). De asemenea, reacțiile de
hipersensibilitate pot evolua în sindromul Kounis, o reacție alergică gravă care poate determina
apariţia infarctului miocardic (vezi pct. 4.8).
Este mai probabil ca aceste reacţii să apară la persoanele cu antecedente de hipersensibilitate la
penicilină şi la persoanele cu teren atopic. Dacă apare o reacţie alergică, tratamentul cu asocierea
amoxicilină/acid clavulanic trebuie întrerupt şi trebuie instituit un tratament alternativ corespunzător.
Sindromul de enterocolită indusă de medicamente (SEIM) a fost raportat în principal la copiii cărora li
s-a administrat amoxicilină/acid clavulanic (vezi pct. 4.8). SEIM este o reacție alergică care are ca
simptom principal vărsăturile prelungite (1-4 ore după administrare) în absența simptomelor alergice
cutanate sau respiratorii. Alte simptome pot include dureri abdominale, diaree, hipotensiune arterială
sau leucocitoză cu neutrofilie. Au existat cazuri grave, inclusiv progresia spre șoc.
În cazul în care se dovedeşte că o infecţie este provocată de un microorganism/microorganisme
sensibil/sensibile la amoxicilină, atunci trebuie luată în considerare trecerea de la amoxicilină/acid
clavulanic la amoxicilină, conform ghidurilor oficiale.
Utilizarea Amoksiklav nu este indicată când există un risc mare ca prezumtivii agenţi patogeni să aibă
o sensibilitate scăzută sau rezistenţă la antibiotice beta-lactamice, care nu este mediată de beta-
lactamaze sensibile la inhibarea de către acidul clavulanic. Această formulare nu trebuie utilizată
pentru tratamentul infecţiilor cu S. pneumonie rezistent la penicilină.
Pot să apară convulsii la pacienţii cu insuficienţă renală sau la cei cărora li se administrează doze mari
(vezi pct. 4.8).
Asocierea amoxicilină/acid clavulanic trebuie evitată dacă se suspectează mononucleoza infecţioasă,
deoarece apariţia unei erupţii morbiliforme a fost asociată cu această afecţiune după utilizarea de
amoxicilină.
Utilizarea concomitentă de alopurinol în timpul tratamentului cu amoxicilină poate determina
creşterea riscului de reacţii cutanate alergice.
Utilizarea prelungită poate să ducă ocazional la proliferarea microorganismelor care nu sunt sensibile.
Apariţia la începerea tratamentului a eritemului generalizat febril asociat cu pustule poate fi un
simptom al pustulozei exantematice generalizate acute (PEGA) (vezi pct. 4.8). Acestă reacţie adversă
necesită întreruperea tratamentului cu amoxicilină/acid clavulanic şi contraindică orice administrare
ulterioară de amoxicilină.
Asocierea amoxicilină/acid clavulanic trebuie utilizată cu precauţie la pacienţii cu insuficienţă
hepatică confirmată (vezi pct. 4.2 , 4.3 și 4.8).
Evenimentele hepatice au fost raportate mai ales la bărbaţi şi la pacienţii vârstnici şi se pot asocia cu
tratamentul prelungit. Aceste evenimente au fost raportate foarte rar la copii. În cazul tuturor
populaţiilor, semnele şi simptomele apar de obicei în timpul şi la scurt timp după tratament, dar în
anumite cazuri pot să nu se manifeste până la câteva săptămâni după întreruperea tratamentului.
Acestea sunt de obicei reversibile. Evenimentele hepatice pot fi severe şi în cazuri extrem de rare, au
fost raportate decese. Acestea au survenit aproape întotdeauna la pacienţii cu afecţiuni subiacente
grave sau care au luat medicaţii concomitente cunoscute ca având potenţial de reacţii hepatice (vezi
pct. 4.8).
Colita asociată cu antibioticele a fost raportată aproape în cazul tuturor medicamentelor
antibacteriene, iar severitatea poate varia de la uşoară până la punerea vieţii în pericol (vezi pct. 4.8).
De aceea, este importantă luarea în considerare a acestui diagnostic la pacienţii care prezintă diaree în
timpul sau după administrarea oricărui antibiotic. Dacă apare colita asociată antibioticelor,
tratamentul cu asocierea amoxicilină/acid clavulanic trebuie imediat întrerupt, trebuie apelat la medic
şi început un tratament corespunzător. Medicamentele antiperistaltice sunt contraindicate în această
situaţie.
În timpul tratamentului de lungă durată este recomandată evaluarea periodică a funcţiilor organelor şi
sistemelor, inclusiv funcţia renală, hepatică şi hematopoietică.
La pacienţii trataţi cu asocierea amoxicilină/acid clavulanic a fost rareori raportată prelungirea
timpului de protrombină. Este necesară monitorizare corespunzătoare în cazul în care se prescriu
concomitent anticoagulante. Ajustarea dozei de anticoagulante orale poate fi necesară pentru
menţinerea gradului dorit de anticoagulare (vezi pct. 4.5 şi 4.8).
La pacienţii cu insuficienţă renală, doza trebuie ajustată în conformitate cu gradul de insuficienţă (vezi
pct. 4.2).
La pacienţii cu debit urinar scăzut, s-a observat foarte rar cristalurie (incluzând afecțiuni renale
acute), mai ales în cazul tratamentului parenteral. În timpul administrării de doze mari de amoxicilină,
este recomandabil să se păstreze un aport corespunzător de lichide şi un debit urinar adecvat pentru a
scădea posibilitatea cristaluriei cu amoxicilină. La pacienţii cu sonde urinare, trebuie verificată
regulat permeabilitatea sondei (vezi pct. 4.8 și 4.9).
Se recomandă ca în cazul testării prezenţei de glucoză în urină în timpul tratamentului cu
medicamente care conţin amoxicilină, să se utilizeze metode enzimatice cu glucozoxidază, din cauza
rezultatelor fals pozitive care pot să apară în cazul metodelor chimice.
Prezenţa acidului clavulanic din Amoksiklav poate determina o legare nespecifică a IgG şi albuminei
de membranele hematiilor, ducând la un test Coombs fals pozitiv.
Au fost raportate rezultate pozitive la utilizarea testului Bio-Rad Laboratories Platelia Aspergillus
EIA la pacienţi trataţi cu asocierea amoxicilină/acid clavulanic, care au fost ulterior descoperiţi a nu fi
infectaţi cu Aspergillus. Au fost raportate reacţii încrucişate între polizaharide non-Aspergillus şi
polifuranozide cu testul Bio-Rad Laboratories Platelia Aspergillus EIA. De aceea, rezultatele pozitive
ale testului la pacienţii trataţi cu asocierea amoxicilină/acid clavulanic trebuie interpretate cu
precauţie şi trebuie confirmate de alte metode de diagnostic.
Informaţii importante privind componentele acestui medicament
Acest medicament conţine sodiu mai puţin de 1 mmol (23 mg) per 5 ml suspensie, adică practic „nu
conţine sodiu”.
Acest medicament conţine potasiu mai puţin de 1 mmol (39 mg) per 5 ml suspensie, adică practic „nu
conţine potasiu”.
Acest medicament conține 0,00156 mg alcool benzilic per 5 ml suspensie. Alcoolul benzilic poate
determina reacții alergice.
Alcoolul benzilic este asociat cu un risc crescut de reacții adverse severe, incluzând dificultăți la
respirație (numite sindrom gasping) la copiii mici.
Nu administrați acest medicament la nou născut (cu vârsta pâna la 4 săptămâni) fără recomandarea
medicului dumneavoastră.
Nu administrați acest medicament la copiii mici (cu vârsta sub 3 ani) timp de mai mult de o
săptămâna, fără recomandarea medicului dumneavoastră.
Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă sunteți gravidă sau alăptați. Acest lucru
este necesar deoarece în corpul dumneavoastra se pot acumula cantități mari de alcool benzilic care
pot determina reacții adverse (acidoză metabolică).
Acest medicament conține 8,32 mg aspartam per 5 ml suspensie.
Aspartamul este o sursă de fenilalanină. Poate fi dăunător la persoanele cu fenilcetonurie, o afecțiune
genetică rară, în care concentrația de fenilalanină este crescută, din cauză că organismul nu o poate
elimina în mod corespunzător.
Nu există date non-clinice sau clinice privind administrarea aspartamului la sugari cu vârsta sub 12
săptămâni.
Acest medicament conţine zahăr.
Pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la fructoză, sindrom de malabsorbţie la glucoză-
galactoză sau deficit de sucrază-izomaltază nu trebuie să utilizeze acest medicament.
4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
Anticoagulante orale
Anticoagulantele orale şi antibioticele penicilinice au fost utilizate pe scară largă în practică, fără a se
raporta interacţiuni. Cu toate acestea, în literatură există cazuri de creştere a INR-ului (International
Normalised Ratio) la pacienţii aflaţi în tratament cu acenocumarol sau warfarină şi la care s-a prescris
o cură de amoxicilină. Dacă este necesară administrarea concomitentă, timpul de protrombină sau
INR-ul trebuie monitorizate cu atenţie în cazul adăugării sau întreruperii amoxicilinei. În plus, pot fi
necesare ajustări ale dozei de anticoagulante orale (vezi pct. 4.4 şi 4.8).
Metotrexat
Penicilinele pot reduce excreţia metotrexatului, determinând o creştere potenţială a toxicităţii
acestuia.
Probenecid
Utilizarea concomitentă de probenicid nu este recomandată. Probenecidul scade secreţia tubulară
renală a amoxicilinei. Utilizarea concomitentă de probenecid poate duce la concentraţii sanguine
crescute şi prelungite de amoxicilină, nu însă şi de acid clavulanic.
Micofenolat de mofetil
La pacienții care primesc micofenolat de mofetil s-a raportat reducerea concentrației metabolitului
activ acid micofenolic (AM) cu aproximativ 50% în urma administrării orale de amoxicilină și acid
clavulanic. Schimbarea concentrației poate să nu exprime cu exactitate modificările expunerii totale la
AM. Prin urmare, în mod normal, în absența unei dovezi clinice de disfuncție a grefei nu este necesară
modificarea dozei de micofenolat de mofetil. Cu toate acestea, se recomandă monitorizarea cu atenție
în timpul asocierii și la scurt timp după tratamentul cu antibiotic.
4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea
Sarcina
Studiile la animale nu au evidenţiat efecte dăunătoare directe sau indirecte asupra sarcinii, dezvoltării
embrionare/fetale, naşterii sau dezvoltării post-natale (vezi pct. 5.3). Datele limitate cu privire la
utilizarea asocierii amoxicilină/acid clavulanic pe perioada sarcinii la om nu au indicat un risc crescut
de malformaţii congenitale. Într-un singur studiu la femei cu ruptură prematură de membrane fetale
înainte de termen s-a raportat că tratamentul profilactic cu asocierea amoxicilină/acid clavulanic se
poate asocia cu un risc crescut de enterocolită necrozantă la nou-născuţi. Utilizarea trebuie evitată în
timpul sarcinii, cu excepţia cazurilor în care este considerată esenţială de către medic.
Alăptarea
Ambele substanţe sunt excretate în lapte (nu se cunoaşte nimic cu privire la efectul acidului clavulanic
asupra sugarului alăptat natural). În consecinţă, este posibilă apariţia, la sugarii alăptaţi natural, a
diareei şi infecţiilor fungice la nivelul mucoaselor, astfel încât alăptarea ar putea fi întreruptă.
Asocierea amoxicilină/acid clavulanic trebuie administrată în timpul perioadei de alăptare numai după
evaluarea raportului risc-beneficiu de către medicul curant.
4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Nu s-au efectuat studii privind efectele asupra capacităţii de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje.
Cu toate acestea, pot apărea reacţii adverse (de exemplu reacţii alergice, ameţeli, convulsii), care pot
influenţa capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje (vezi pct. 4.8).
4.8 Reacții adverse
Cele mai frecvent raportate reacţii adverse la medicament (RAM) sunt diareea, greaţa şi vărsăturile.
RAM provenite din studiile clinice şi supravegherea după punerea pe piaţă,prezentate conform
clasificării MedDRA, pe aparate, sisteme şi organe sunt enumerate mai jos.
A fost utilizată următoarea terminologie pentru a clasifica apariţia reacţiilor adverse.
Foarte frecvente (≥ 1/10)
Frecvente (≥ 1/100 şi < 1/10)
Mai puţin frecvente (≥ 1/1000 şi < 1/100)
Rare (≥ 1/10000 şi < 1/1000)
Foarte rare (< 1/10000)
Cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile)
Infecții și infestări
Candidoză muco-cutanată Frecvente
Dezvoltarea unor organisme non-susceptibile Cu frecvență necunoscută
Tulburări hematologice și limfatice
Leucopenie reversibilă (inclusiv neutropenie) Rare
Trombocitopenie Rare
Agranulocitoză reversibilă Cu frecvență necunoscută
Anemie hemolitică Cu frecvență necunoscută
Prelungirea timpului de sângerare și de protrombină1 Cu frecvență necunoscută
Tulburări ale sistemului imunitar10
Edem angioneurotic Cu frecvență necunoscută
Anafilaxie Cu frecvență necunoscută
Pseudoboala serului Cu frecvență necunoscută
Vasculită de hipersensibilizare Cu frecvență necunoscută
Tulburări ale sistemului nervos
Amețeli Mai puțin frecvente
Cefalee Mai puțin frecvente
Hiperactivitate reversibilă Cu frecvență necunoscută
Convulsii2 Cu frecvență necunoscută
Meningită aseptică Cu frecvență necunoscută
Tulburări gastro-intestinale
Diaree Foarte frecvente
Greață3 Frecvente
Vărsături Frecvente
Indigestie Mai puțin frecvente
Colită antibiotic asociată4 Cu frecvență necunoscută
Limbă cu aspect de ”păr negru” Cu frecvență necunoscută
Sindromul de enterocolită indusă de medicamente Cu frecvență necunoscută
Pancreatită acută Cu frecvență necunoscută
Tulburări hepatobiliare
Creșterea ASAT și/sau ALAT5 Mai puțin frecvente
Hepatită6 Cu frecvență necunoscută
Icter colestatic6 Cu frecvență necunoscută
Afecțiuni cutanate și ale țesutului subcutanat 7
Rash cutanat Mai puțin frecvente
Prurit Mai puțin frecvente
Urticarie Mai puțin frecvente
Eritem multiform Rare
Sindrom Stevens-Johnson Cu frecvență necunoscută
Necroliză epidermică toxică Cu frecvență necunoscută
Dermatită buloasă exfoliativă Cu frecvență necunoscută
Pustuloză exantematoasă acută generalizată (AGEP)9 Cu frecvență necunoscută
Reacție la medicament cu eozinofilie și simptome Cu frecvență necunoscută
sistemice (sindrom DRESS)
Boala cu IgA liniară Cu frecvență necunoscută
Tulburări renale și ale căilor urinare
Nefrită interstițială Cu frecvență necunoscută
Cristalurie8(incluzând afecțiuni renale acute) Cu frecvență necunoscută
Tulburări cardiace
Sindromul Kounis Cu frecvență necunoscută
1 Vezi pct. 4.4
2 Vezi pct. 4.4.
3 Greața este frecvent asociată cu doze orale mari. Dacă simptomatologia digestivă este
importantă medicamentul poate fi luat luat la începutul mesei.
4 Inclusiv colită pseudomembranoasă sau hemoragică (vezi pct. 4.4).
5 O creștere moderată a nivelului ALAT și SAT a fost observată și la pacienții tratați cu antibiotic
beta-lactamice, dar semnificația acestei observații nu este cunoscută.
6 Astfel de fenomene au fost observate și la alte peniciline și cefalosporine (vezi pct. 4.4).
7 Dacă apar semne de dermatită de hipersensibilizare tratamentul trebuie oprit (vezi pct. 4.4).
8 Vezi pct. 4.9.
9 Vezi pct. 4.4
10 Vezi pct. 4.3 și 4.4
Raportarea reacțiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
e-mail: [email protected]
Website: www.anm.ro.
4.9 Supradozaj
Simptome şi semne de supradozaj
Simptomele gastro-intestinale şi dezechilibrele hidro-electrolitice pot fi manifeste. A fost observată
cristaluria cu amoxicilină, în unele cazuri ducând la insuficienţă renală (vezi pct. 4.4).
Pot să apară convulsii la pacienţii cu insuficienţă renală sau la cei cărora li se administrează doze
mari.
S-a raportat faptul că amoxicilina precipită pe sondele urinare, mai ales după administrarea de doze
mari pe cale intravenoasă. Trebuie verificată regulat permeabilitatea sondei (vezi pct. 4.4).
Tratamentul intoxicaţiei
Simptomele gastro-intestinale pot fi tratate simptomatic, având în vedere echilibrul hidro-electrolitic.
Amoxicilina/acidul clavulanic poate fi îndepărtată din circulaţie prin hemodializă.
5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăți farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: combinaţii de peniciline, inclusiv inhibitori de beta-lactamază; codul ATC:
J01CR02
Mod de acţiune
Amoxicilina este o penicilină de semisinteză (antibiotic beta-lactamic) care inhibă una sau mai multe
enzime (deseori denumite proteine de legare a penicilinei, PLP) din procesul de biosinteză a
peptidoglicanului bacterian, care este o componentă structurală integrantă a peretelui celular
bacterian. Inhibarea sintezei peptidoglicanului duce la slăbirea structurii peretelui celular, care este, de
obicei, urmată de liză celulară şi moarte.
Amoxicilina poate fi degradată de beta-lactamaze produse de bacterii rezistente şi de aceea, spectrul
activităţii amoxicilinei în monoterapie nu include organisme care pot produce aceste enzime.
Acidul clavulanic este un beta-lactam înrudit structural cu penicilinele. Inactivează unele enzime,
beta- lactamaze, prevenind astfel inactivarea amoxicilinei. Acidul clavulanic singur nu exercită un
efect antibacterian util clinic.
Legătura farmacocinetică/farmacodinamie
Cel mai important factor determinant pentru eficienţa amoxicilinei este durata de timp în care
concentraţia plasmatică este menţinută peste concentraţia minimă inhibitorie [T>CMI].
Mecanisme de rezistenţă
Există două mecanisme principale de rezistenţă la amoxicilină/acid clavulanic:
• inactivarea amoxicilinei de către enzimele beta-lactamaze ale bacteriilor care nu sunt inhibate
de către acidul clavulanic, inclusiv cele de clasă B, C sau D.
• alterarea PLP, care reduce afinitatea antibioticului faţă de ţintă.
Impermeabilitatea peretelui bacterian sau mecanismul pompei de eflux pot determina sau contribui la
rezistenţa bacteriană, mai ales în cazul bacteriilor gram-negative.
Valori critice
Valorile critice ale CMI pentru amoxicilină/acid clavulanic sunt cele ale Comitetului European
privind Testarea Sensibilităţii Microbiene-The European Committee on Antimicrobial Susceptibility
Testing- (EUCAST)
Microorganism Valori critice de sensibilitate (µg/ml)
Sensibil Intermediar2 Rezistent
Haemophilus influenzae1 ≤1 – >1
Morexella catarrhalis1 ≤1 – >1
Staphylococcus aureus2 ≤2 – >2
Stafilococi coagulazo- negativi2 ≤0,25 >0,25
Enteroccocus1 ≤4 8 >8
Streptococcus A, B, C, G5 ≤0,25 – >0,25
Streptococcus pneumoniae3 ≤0,5 1-2 >2
Enterobacteriaceae1,4 – – >8
Anaerobi gram-negativi1 ≤4 8 >8
Anaerobi gram-pozitivi1 ≤4 8 >8
Valori critice independente de≤ 2 4-8 >8
specie
Valorile raportate sunt pentru concentraţiile de amoxicilină. Pentru testarea sensibilităţii, concentraţia
de acid clavulanic este stabilită la 2 mg/l.
Valorile raportate sunt pentru oxacilină.
Valorile critice din tabel se bazează pe valorile critice de sensibilitate la ampicilină.
Valoarea critică de rezistenţă R>8 mg/l garantează că toate tulpinile cu mecanisme de rezistenţă
sunt raportate ca rezistente.
Valorile critice din tabel se bazează pe valorile critice de sensibilitate la benzilpenicilină.
Prevalenţa rezistenţei poate varia pentru speciile selectate în funcţie de zona geografică şi de timp, iar
informaţiile locale referitoare la rezistenţă sunt de dorit, mai ales în cazul tratării infecţiilor severe. La
nevoie, trebuie solicitată opinia experţilor când prevalenţa locală a rezistenţei este atât de mare încât
utilitatea antibioticului este discutabilă cel puţin în cazul anumitor tipuri de infecţii.
Specii obişnuit sensibile
Microorganisme gram-pozitive aerobe
Enterococcus faecalis
Gardnerella vaginalis
Staphylococcus aureus (sensibil la meticilină)*
Stafilococi coagulazo-negativi (sensibil la meticilină)
Streptococcus agalactiae
Streptococcus pneumoniae1
Streptococcus pyogenes*şi alţi streptococi beta-hemolitici
Grupul Streptococcus viridans
Microorganisme gram-negative aerobe
Capnocytophaga spp.
Eikenella corrodens
Haemophilus influenzae2
Moraxella catarrhalis
Pasteurella multocida
Microorganisme anaerobe
Bacteroides fragilis
Fusobacterium nucleatum
Prevotella spp.
Specii pentru care rezistenţa dobândită poate fi o problemă
Microorganisme gram-pozitive aerobe
Enterococcus faecium **
Microorganisme gram-negative aerobe
Escherichia coli Klebsiella oxytoca
Klebsiella pneumoniae
Proteus mirabilis
Proteus vulgaris
Microorganisme cu rezistenţă naturală
Microorganisme gram-negative aerobe
Acinetobacter sp.
Citrobacter freundii
Enterobacter sp.
Legionella pneumophila
Morganella morganii
Providencia spp.
Pseudomonas sp.
Serratia sp.
Stenotrophomonas maltophilia
Alte microorganisme
Chlamydophila pneumoniae
Chlamzdophila psittaci
Coxiella burnetti
M*Syecnospiblailsimtaate p innetuermmoendiaiaer ă naturală în absenţa dobândirii mecanismelor de rezistenţă.
**.Toţi stafilococii meticilino-rezistenţi sunt rezistenţi la amoxicilină/acid clavulanic.
Streptococcus pneumoniae care este în totalitate sensibil la penicilină, poate fi tratat cu
formularea amoxicilină/acid clavulanic. Organismele care prezintă orice grad de reducere a
sensibilităţii faţă de penicilină nu trebuie tratate cu această formulare (vezi pct. 4.2 şi 4.4).
În unele ţări ale UE, au fost raportate cu o frecvenţă mai mare de 10% tulpini cu sensibilitate
scăzută.
5.2 Proprietăți farmacocinetice
Absorbţie
Amoxicilina şi acidul clavulanic disociază complet în soluţie apoasă la pH fiziologic. Ambele
componente sunt absorbite rapid şi în proporţie mare pe cale orală. Absorbţia amoxicilinei/acidului
clavulanic este optimizată când administrarea se face la începutul unei mese. După administrare pe
cale orală, amoxicilina şi acidul clavulanic prezintă o biodisponibilitate de aproximativ 70%.
Profilurile plasmatice ale ambelor componente sunt similare, iar timpul de atingere a concentraţiei
p lasmatice maxime (Tmax) în ambele cazuri este de aproximativ o oră.
Rezultatele de farmacocinetică dintr-un studiu, în care asocierea amoxicilină/acid clavulanic
(comprimate 500 mg/125 mg de trei ori pe zi) s-a administrat în condiţii de repus alimentar la un lot
de voluntari sănătoşi sunt prezentate mai jos.
Valorile medii (± DS) ale parametrilor farmacocinetici
Substanţă(e) activă(e) Doză Cmax * ASC(0-24h) T1/2
administrată(e) (mg) (µg/ml) T(omrea)x ((µg.h/ml) (ore)
Amoxicilină
AMX/ AC 500 7,19 1,5 (1,0-2,5) 53,5 1,15
500 mg/125 mg + 2,26 8,87 + 0,20
Acid clavulanic
AMX/ AC 125 2,40 1,5 (1,0-2,0) 15,72 0,98
500 mg/125 mg + 0,83 + 3,86 + 0,12
AMX – amoxicilină, AC – acid clavulanic
* Valoarea mediană (intervalul)
Concentraţiile serice de amoxicilină şi de acid clavulanic obţinute cu asocierea amoxicilină/acid
clavulanic sunt similare cu cele obţinute în cazul administrării pe cale orală doar a dozelor de
amoxicilină sau doar a dozelor de acid clavulanic.
Distribuţie
Aproximativ 25% din cantitatea totală de acid clavulanic din plasmă şi 18% din cantitatea totală de
amoxicilină din plasmă se leagă de proteine. Volumul aparent de distribuţie este aproximativ 0,3-
0,4 l/kg pentru amoxicilină şi aproximativ 0,2 l/kg pentru acidul clavulanic.
După administrare pe cale intravenoasă, atât amoxicilina, cât şi acidul clavulanic au fost detectate în
colecist, ţesut abdominal, ţesut cutanat, ţesut adipos, ţesuturi musculare, lichid sinovial şi peritoneal,
bilă şi puroi. Amoxicilina nu este distribuită adecvat în lichidul cefalorahidian.
Din studiile la animale, nu există dovezi că ar exista o retenţie tisulară semnificativă de substanţe
derivate din medicament, în cazul ambelor componente. Amoxicilina, ca majoritatea penicilinelor,
poate fi detectată în lapte. De asemenea pot fi detectate în lapte urme de acid clavulanic (vezi pct.
4.6).
S-a demonstrat că atât amoxicilina cât şi acidul clavulanic străbat bariera placentară (vezi pct. 4.6).
Metabolizare
Amoxicilina este parţial excretată în urină sub formă de acid peniciloic inactiv în cantităţi echivalente
cu până la 10–25% din doza iniţială. Acidul clavulanic este metabolizat în proporţie mare la om şi este
eliminat pe cale urinară şi în fecale şi sub formă de dioxid de carbon, în aerul expirat.
Eliminare
Calea majoră de eliminare pentru amoxicilină este cea renală, în timp ce acidul clavulanic este
eliminat atât pe cale renală cât şi prin mecanisme non-renale.
Asocierea amoxicilină/acid clavulanic are un timp mediu de înjumătăţire prin eliminare de
aproximativ o oră şi un clearance mediu total de aproximativ 25 l/oră la subiecţii sănătoşi.
Aproximativ 60-70% din amoxicilină şi aproximativ 40-65% din acidul clavulanic este excretat
nemodificat în urină în timpul primelor 6 ore după administrarea unui singur comprimat de
Amoxiklav 250 mg/125 mg sau 500 mg/125 mg. Diverse studii au evidenţiat că excreţia urinară a fost
de 50-85% pentru amoxicilină şi 27-60% pentru acidul clavulanic pe o perioadă de 24 de ore. În cazul
acidului clavulanic, cea mai mare cantitate de medicament a fost excretată în primele 2 ore după
administrare.
Utilizarea concomitentă de probenecid întârzie excreţia de amoxicilină, dar nu şi pe cea a acidului
clavulanic (vezi pct. 4.5).
Vârstă
Timpul de înjumătăţire prin eliminare al amoxicilinei este similar pentru copii cu vârsta între 3 luni şi
2 ani, copii mai mari şi adulţi. Pentru copii foarte mici (inclusiv nou-născuţii prematuri) în prima
săptămână de viaţă, intervalul de administrare nu trebuie să depăşească două administrări zilnice, din
cauza imaturităţii căii renale de eliminare. Deoarece pacienţii vârstnici este mai probabil să prezinte
funcţie renală scăzută, este necesară prudenţă în ceea ce priveşte alegerea dozei şi poate fi utilă
monitorizarea funcţiei renale.
Sex
După administrarea pe cale orală a asocierii amoxicilină/acid clavulanic la subiecţii sănătoşi de sex
masculin şi feminin, sexul nu a prezentat o influenţă semnificativă nici asupra farmacocineticii
amoxicilinei, nici a acidului clavulanic.
Insuficienţă renală
Clearance-ul total seric al asocierii amoxicilină/acid clavulanic scade proporţional cu scăderea funcţiei
renale. Scăderea clearance-ului medicamentului este mai pronunţată în cazul amoxicilinei decât în
cazul acidului clavulanic, deoarece se excretă un procent mai mare de amoxicilină pe cale renală. De
aceea, dozele din insuficienţa renală trebuie să prevină acumularea de amoxicilină, menţinând în
acelaşi timp concentraţii adecvate de acid clavulanic (vezi pct. 4.2).
Insuficienţă hepatică
La pacienţii cu insuficienţă hepatică trebuie stabilite cu precauţie dozele, iar funcţia hepatică trebuie
monitorizată la intervale regulate.
5.3 Date preclinice de siguranță
Datele nonclinice nu au evidenţiat niciun risc special pentru om, pe baza studiilor convenţionale
farmacologice privind evaluarea siguranţei, genotoxicitea şi toxicitatea asupra funcţiei de
reproducere.
Studiile de toxicitate după doze repetate efectuate la câini cu asocierea amoxicilină/acid clavulanic au
evidenţiat iritaţie gastrică şi vărsături şi modificări de culoare ale limbii.
Nu s-au efectuat studii de carcinogenitate cu Amoksiklav sau cu componentele sale.
6. PROPRIETĂȚI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienților
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Gumă Xanthan
Aromă de căpșuni (matodextrină din porumb, trietil citrat, substanțe aromatizante, propilenglicol,
preparate aromatizante) (conține și alcool benzilicsi zahăr)
Crospovidonă tip A
Aspartam (E951)
Carmeloză sodică
Dioxid de siliciu
6.2 Incompatibilități
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
2 ani
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe ambalaj.
6.4 Precauții speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 30ºC, în ambalajul original.
Suspensia reconstituită se păstrează la frigider (2-8ºC) şi se utilizează în cel mult 7 zile.
A se agita flaconul înainte de fiecare utilizare.
A se păstra flaconul bine închis, pentru a fi protejat de umiditate.
6.5 Natura și conținutul ambalajului
Cutie cu un flacon din sticlă brună, tip III, conținând 7,88 g pulbere pentru 100 ml suspensie orală,
închis cu capac cu filet din PP/PE, prevăzut cu membrană de sigilare și inel de siguranță şi cu o
seringă dozatoare dozatoare cu marcaje pentru măsurarea volumelor de 1,25 ml; 2,5 ml; și 5 ml.
6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor și alte instrucțiuni de manipulare
Fără cerinţe speciale
A se verifica dacă sigiliul capacului este intact înainte de utilizare. A se agita flaconul pentru afânarea
pulberii. A se adăuga apă 98 ml apă fiartă și răcită, a se se răsturna flaconul şi a se agita energic. Ca
alternativă, a se umple flaconul cu apă până sub marcajul de pe eticheta flaconului, a se răsturna şi a
se agita energic, apoi a se umple cu apă exact până la marcaj, a se răsturna şi a se agita energic din
nou.
A se agita energic flaconul înainte de administrarea fiecărei doze.
Culoarea suspensiei reconstituite este albă până la crem.
Acest medicament nu trebuie utilizat dacă sunt vizibile aglomerări de pulbere în flacon, înainte de
reconstituire.
După reconstituire, medicamentul nu trebuie utilizat dacă culoarea suspensiei este diferită de cea
descrisă anterior.
7. DEȚINĂTORUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ
Lek Pharmaceuticals d.d.
Verovskova 57, 1526 Ljubljana, Slovenia
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ
12756/2019/01
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAȚIEI
Reînnoirea autorizaţiei – Noiembrie 2019
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Decembrie 2023
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.