Prospect Amiodaronă Arena 200 mg comprimate
Producator:
Clasa ATC: antiaritmice clasa III, codul ATC: C01BD01.
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 9977/2017/01-02 Anexa 2
Rezumatul caracteristicilor produsului
REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI
1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI
Amiodaronă Arena 200 mg comprimate
2. COMPOZIȚIA CALITATIVĂ ȘI CANTITATIVĂ
Un comprimat conţine clorhidrat de amiodaronă 200 mg.
Excipient cu efect cunoscut: lactoză monohidrat 75,50 mg
Pentru lista tuturor excipienților, vezi pct. 6.1.
3. FORMA FARMACEUTICĂ
Comprimat
Comprimate rotunde, plate, de culoare albă, cu diametrul de 10 mm, având marcată litera A pe una din
fețe și un șanț median pe cealaltă față.
4. DATE CLINICE
4.1 Indicații terapeutice
Profilaxia recidivelor:
- tahicardiilor ventriculare cu prognostic vital: tratamentul se instituie în mediu spitalicesc sub
monitorizare;
- tahicardiilor ventriculare documentate, simptomatice şi invalidante;
- tahicardiilor supraventriculare documentate care necesită tratament, în caz de rezistenţă sau
contraindicaţie a altor terapii.
Tratamentul tahicardiilor supraventriculare: rărirea ritmului sau conversia fibrilaţiei sau flutterului
atrial.
Tahiaritmii asociate cu sindromul Wolff-Parkinson-White.
Poate fi utilizat în prezenţa bolii coronariene şi/sau în prezenţa unei alterări a funcţiei ventriculului
stâng.
4.2 Doze și mod de administrare
Doza recomandată pentru tratamentul de atac este de 600 mg clorhidrat de amiodaronă (3 comprimate
Amiodaronă Arena 200 mg) pe zi, timp de 8-15 zile.
În anumite cazuri, tratamentul de atac poate fi început şi cu doze mai mari, 800-1000 mg clorhidrat de
amiodaronă (4-5 comprimate Amiodaronă Arena 200 mg) pe zi, sub supraveghere
electrocardiografică.
Doza recomandată pentru tratamentul de întreţinere este de 100-400 mg clorhidrat de amiodaronă
(1/2-2 comprimate Amiodaronă Arena 200 mg) pe zi, în funcţie de răspunsul pacientului; se tatonează
doza minimă eficace.
Rareori este necesară o doză de întreţinere mai mare.
Doza de întreţinere trebuie revizuită periodic, mai ales când aceasta depăşeşte 200 mg clorhidrat de
amiodaronă pe zi.
4.3 Contraindicații
Hipersensibilitate la iod, la clorhidrat de amiodaronă sau la oricare dintre excipienții enumerați la pct.
6.1.
Bradicardie sinusală cu bloc sinoatrial.
Disfuncţie de nod sinusal (ce determină bradicardie sinusală marcată).
Tulburări de conducere de grad înalt (în lipsa unui pacemaker).
Colaps cardiovascular, hipotensiune arterială marcată.
Disfuncţii tiroidiene (prezente sau în antecedente).
Tratament concomitent cu sotalol, sparfloxacină, dofetilidă, anumite medicamente care determină
torsade de vârfuri.
Sarcină (trimestrul II şi III) şi alăptare.
4.4 Atenționări și precauții speciale pentru utilizare
Înaintea începerii tratamentului trebuie efectuate electrocardiograma, dozarea TSH-ului (tireotrofinei)
şi kaliemiei.
Scăderea frecvenţei cardiace poate fi chiar mai accentuată la bolnavii vârstnici.
Sub tratament cu clorhidrat de amiodaronă, apar modificări ECG: prelungirea intervalului QT
reprezentat de prelungirea repolarizării şi eventual de apariţia undei U. Acestea sunt semne de
impregnare medicamentoasă terapeutică şi nu de toxicitate.
Apariţia sub tratament a unui bloc atrio-ventricular de gradul II sau III, a unui bloc sinoatrial sau a
unui bloc bifascicular necesită oprirea tratamentului; un bloc atrio-ventricular de gradul I necesită
supraveghere atentă.
Datorită conţinutului în iod, clorhidratul de amiodaronă poate da rezultate false la anumite teste ale
funcţiei tiroidiene (fixarea iodului radioactiv, PBI); cu toate acestea un bilanţ al funcţiei tiroidiene este
întotdeauna posibil. Clorhidratul de amiodaronă poate determina disfuncţii tiroidiene (vezi pct. 4.8) în
special la pacienţi cu antecedente personale sau familiale de boli tiroidiene. De aceea, se recomandă
monitorizare atentă clinică şi biologică înaintea începerii tratamentului, în timpul tratamentului şi
câteva luni după întreruperea tratamentului. Dacă se suspectează disfuncţie tiroidiană se recomandă
dozarea TSH.
Deoarece medicamentele antiaritmice pot fi ineficace sau chiar aritmogene la pacienţii cu disfuncţii
electrolitice, în particular cu hipokaliemie, orice deficit de potasiu sau magneziu trebuie corectat
înainte de a institui tratamentul cu clorhidrat de amiodaronă.
Se recomandă pacienţilor să evite expunerea la soare sau să folosească măsuri de protecţie în timpul
tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă.
După deconectarea de la monitorizarea cardio-pulmonară pot să apară puseuri de hipotensiune
arterială la pacienţii care au primit clorhidrat de amiodaronă.
Se recomandă supravegherea regulată a funcţiei hepatice (transaminaze) în timpul tratamentului;
creşterea concentraţiei plasmatice a enzimelor hepatice se observă frecvent la pacienţii trataţi cu
clorhidrat de amiodaronă şi în cele mai multe cazuri este asimptomatică. Dacă creşterea depăşeşte de
trei ori limitele normale, dozele trebuie reduse sau chiar trebuie întreruptă administrarea clorhidratului
de amiodaronă. Insuficienţa hepatică a fost rar letală la pacienţii trataţi cu clorhidrat de amiodaronă.
Anestezie: înaintea unei intervenţii chirurgicale medicul anestezist trebuie informat dacă pacientul se
află sub tratament cu clorhidrat de amiodaronă. Asocierea anestezicelor generale sau locale în timpul
tratamentului cronic cu clorhidrat de amiodaronă creşte riscul de apariţie a reacţiilor adverse
hemodinamice (bradicardie, hipotensiune arterială, scăderea debitului cardiac şi tulburări de
conducere).
Câteva cazuri de detresă respiratorie acută au fost observate imediat după o intervenţie chirurgicală la
pacienţi trataţi cu clorhidrat de amiodaronă. În consecinţă este necesară supraveghere atentă în caz de
ventilaţie artificială la aceşti pacienţi.
Creşterea concentraţiei plasmatice a flecainidei a fost observată în timpul administrării concomitente
cu clorhidrat de amiodaronă. Doza de flecainidă trebuie redusă corespunzător.
Deoarece conţine lactoză, pacienţii cu afecţiuni ereditare rare de intoleranţă la galactoză, deficit de
lactază (Lapp) sau sindrom de malabsorbţie la glucoză-galactoză, nu trebuie să utilizeze acest
medicament.
4.5 Interacțiuni cu alte medicamente și alte forme de interacțiune
Asocieri contraindicate:
- anumite medicamente care determină torsade de vârfuri (bepridil, difemanil, disopiramidă,
chinidină, forme i.v. de eritromicină, sultopridă, vincamină): risc major de tulburări de ritm
ventriculare, în special torsade de vârfuri;
- sotalol, dofetilidă: risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsade de vârfuri;
- sparfloxacină: risc de apariţie a torsadei de vârfuri prin prelungirea intervalului QT (efect aditiv
electrofiziologic).
Asocieri nerecomandate:
- anumite medicamente care pot determina torsade de vârfuri (astemizol, halofantrină,
pentamidină): risc major de tulburări de ritm ventriculare, în special torsade de vârfuri; este
necesară supraveghere clinică şi ECG;
- laxative iritante: risc de apariţie a torsadei de vârfuri (hipokaliemia este un factor favorizant, la
fel ca şi bradicardia şi un interval QT lung preexistent); se va utiliza un laxativ din altă clasă;
- diltiazem injectabil: risc de bradicardie şi de bloc atrio-ventricular; dacă această asociere este
indispensabilă, se va face sub supraveghere clinică şi ECG continuă;
- beta-blocante (altele decât esmololul): posibilitate de apariţie a unor modificări ale
automatismului şi conducerii prin suprimarea mecanismului simpatic compensator; este
necesară supraveghere clinică şi ECG.
Asocieri care necesită precauţii de utilizare:
- anticoagulante orale (acenocumarol, warfarina): creşterea efectului anticoagulant şi risc
hemoragic; necesită control frecvent al INR şi adaptarea dozei de anticoagulant în timpul
tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă şi după oprirea lui;
- ciclosporină: creşterea concentraţiilor plasmatice de ciclosporină prin scăderea metabolizării
hepatice a acestora cu risc de nefrotoxicitate; sunt necesare scăderea dozei de ciclosporină,
controlul funcţiei renale şi determinarea concentraţiei plasmatice a ciclosporinei cu adaptarea
dozelor în timpul tratamentului cu clorhidrat de amiodaronă şi după oprirea lui;
- diltiazem (oral): risc de bradicardie şi de bloc atrio-ventricular în special la vârstnici; se
recomandă supraveghere clinică şi ECG;
- digitalice: scăderea automatismului (bradicardie excesivă) şi tulburări de conducere atrio-
ventriculare; pentru digoxină: poate creşte digoxinemia, prin diminuarea clearance-ului
digoxinei; sunt necesare supraveghere clinică şi ECG şi controlarea concentraţiei plasmatice a
digoxinei;
- esmolol: tulburări de contractilitate, automatism şi conducere (prin suprimarea mecanismului
simpatic compensator); se recomandă supraveghere clinică şi ECG;
- medicamente hipokaliemiante: diuretice, corticoizi (gluco-, mineralocorticoizi), tetracosactid,
amfotericină B administrată i.v.: risc de apariţie a torsadei de vârfuri (hipokaliemia este un
factor favorizant, la fel ca şi bradicardia şi un interval QT lung preexistent); este necesară
prevenirea hipokaliemiei şi, dacă este necesar, corectarea ei şi supravegherea intervalului QT; în
caz de apariţie a torsadei de vârfuri, nu se vor administra antiaritmice;
- fenitoină: creşterea concentraţiei plasmatice a fenitoinei, cu semne de supradozaj, mai ales
semne neurologice (prin scăderea metabolismului hepatic al fenitoinei); sunt necesare
supraveghere clinică şi scăderea dozei de fenitoină la apariţia semnelor de supradozaj.
4.6 Fertilitatea, sarcina și alăptarea
Studiile la animale nu au pus în evidenţă un efect teratogen. În absenţa efectului teratogen la animale,
un efect malformativ la specia umană nu este de aşteptat. Substanţele responsabile de malformaţii la
specia umană nu s-au dovedit teratogene la animale în studii bine conduse la două specii.
În clinică nu există până în prezent date suficiente pentru a evalua un posibil efect malformativ al
clorhidratului de amiodaronă dacă se administrează în primul trimestru de sarcină. Tiroida fetală
începe să fixeze iod începând din a 14-a săptămână de amenoree; nici un efect asupra tiroidei fetale nu
este de aşteptat în caz de administrare anterior de această dată. O supraîncărcare cu iod asociată cu
utilizarea acestui produs după această perioadă poate determina hipotiroidie fetală, biologic sau clinic
(guşă).
În consecinţă, nu se recomandă administrarea clorhidratului de amiodaronă în trimestrul I iar în
trimestrele II şi III ale sarcinii este contraindicată.
Clorhidratul de amiodaronă traversează bariera feto-placentară şi este excretat în lapte în cantităţi
mari. În consecinţă, alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu amiodaronă.
4.7 Efecte asupra capacității de a conduce vehicule și de a folosi utilaje
Medicamentul poate influenţa capacitatea de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje, datorită
tulburărilor vizuale.
4.8 Reacții adverse
Reacţiile adverse au fost clasificate în funcţie de frecvenţă, utilizând următoarea convenţie: foarte
frecvente (≥1/10), frecvente (≥1/100 şi <1>
(≥1/10000 şi < 1/1000), foarte rare (< 1/10000), cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată
din datele disponibile).
Tulburări hematologice şi limfatice
Foarte rare: anemie hemolitică, anemie aplastică, trombocitopenie.
Cu frecvenţă necunoscută: neutropenie, agranulocitoză
Tulburări ale sistemului imunitar
Cu frecvenţă necunoscută: edem angioneurotic (edem Quincke).
reacţie anafilactică/anafilactoidă, şoc anafilactic
Tulburări endocrine
Frecvente: hipotiroidie
hipertiroidie, uneori letală
Semne şi simptome ale disfuncţiei tiroidiene:
În absenţa oricărei manifestări de disfuncţie tiroidiană, modificările biochimice “disociate” (creşterea
T4, cu păstrarea unor valori normale sau uşor scăzute pentru T3) nu justifică întreruperea
tratamentului.
- hipotiroidia se manifestă în forma clasică prin: creştere în greutate, intoleranţă la frig, activitate
redusă, bradicardie pronunţată, apatie, somnolenţă; diagnosticul este susţinut de creşterea evidentă
a TSH. Întreruperea tratamentului determină revenirea progresivă la eutiroidie, într-un interval de
1 până la 3 luni; această întrerupere nu este obligatorie: dacă indicaţia o justifică, tratamentul cu
amiodaronă poate fi continuat, în asociere cu terapie hormonală de substituţie cu L-tiroxină. Doza
de L-tiroxină se ajustează în funcţie de TSH.
- hipertiroidia este mai greu de diagnosticat: simptomatologia fiind minimă şi uneori atipică
(scădere ponderală, instalarea aritmiei, angină pectorală, insuficienţă cardiacă congestivă); forme
psihiatrice la vârstnici şi chiar tireotoxicoză. Diagnosticul este susţinut de o scădere evidentă a
concentraţiilor de TSHus. În acest caz, întreruperea tratamentului cu amiodaronă este obligatorie;
de obicei, întreruperea tratamentului este suficientă pentru a declanşa vindecarea clinică, în 3 – 4
săptămâni. Cazurile severe, care pot avea evoluţie letală, necesită administrarea urgentă a
tratamentului adecvat. Dacă tireotoxicoza este severă, determinată de hipertiroidie sau prin
afectarea miocardului, eficacitatea inconstantă a antitiroidienelor de sinteză face necesară
corticoterapia susţinută (1 mg/kg) şi suficient de prelungită (3 luni). Cazuri de hipertiroidie au fost
raportate pe parcursul câtorva luni de la întreruperea tratamentului cu amiodaronă.
Foarte rare: sindrom de secreţie inadecvată de hormon antidiuretic (SIADH)
(sindrom Schwartz-Bartter).
Tulburări metabolice şi de nutriţie
Cu frecvenţă necunoscută: scădere a poftei de mâncare
Tulburări psihice
Cu frecvenţă necunoscută: stare confuzională, delir (inclusiv confuzie), halucinaţii
Tulburări ale sistemului nervos
Frecvente: tremor sau alte simptome extrapiramidale, tulburări de somn, inclusiv
coşmaruri
Mai puţin frecvente: miopatii şi/sau neuropatii periferice senzitive, motorii sau mixte, pot
să apară la numai câteva luni de tratament, dar uneori survin după mai
mulţi ani de tratament. În general, sunt reversibile la întreruperea
tratamentului (vezi pct. 4.4). Totuşi, recuperarea poate fi incompletă,
foarte lentă şi poate să nu se manifeste decât după câteva luni de la
întreruperea tratamentului.
Foarte rare: ataxie cerebeloasă, hipertensiune intracraniană benignă (pseudotumor
cerebri), cefalee: apariţia cefaleei izolate impune căutarea unei alte
patologii asociate.
Cu frecvenţă necunoscută: parkinsonism, parosmie
Tulburări oculare
Foarte frecvente: microdepozitele corneene, prezente aproape în mod constant la adult,
rămân, de obicei, localizate la aria sub-pupilară. Acestea pot fi
asociate cu perceperea de halouri colorate în lumină orbitoare sau cu
senzaţia de vedere înceţoşată. Microdepozitele corneene sunt
constituite din depozite de complexe lipidice şi sunt reversibile la
întreruperea tratamentului.
Foarte rare: neuropatie/nevrită optică, cu vedere neclară şi scăderea acuităţii
vizuale şi edem papilar la nivelul fundului de ochi (vezi pct. 4.4).
Evoluţia poate fi către scăderea acuităţii vizuale, mai mult sau mai
puţin severă, până la cecitate.
Tulburări cardiace
Frecvente: bradicardie, în general moderată şi dependentă de doză
Mai puţin frecvente: instalarea sau agravarea aritmiei, urmată uneori de stop cardiac (vezi
pct. 4.4 şi 4.5) tulburări de conducere (bloc sinoatrial, bloc atrio-
ventricular de diferite grade) (vezi pct. 4.4)
Foarte rare: bradicardie marcată sau stop sinusal, la pacienţii cu disfuncţie de nod
sinusal şi/sau la vârstnici
Cu frecvenţă necunoscută: torsada vârfurilor (vezi pct. 4.4 şi 4.5).
Tulburări vasculare
Foarte rare: vasculită. Tulburări generale şi la nivelul locului de administrare
Cu frecvenţă necunoscută: granulom, inclusiv granulom al măduvei osoase.
Tulburări respiratorii, toracice şi mediastinale
Frecvente: toxicitate pulmonară: pneumonită interstiţială sau alveolară difuză şi
bronşiolită obliterantă cu pneumonie pe cale de organizare (BOOP),
uneori cu evoluţie letală. La pacienţii care dezvoltă dispnee de efort
sau tuse uscată, izolată sau asociată cu afectarea stării generale
(oboseală, scădere ponderală, febră mică), este obligatoriu să se
efectueze o radiografie toracică şi, la nevoie, să se întrerupă
tratamentul. Aceste pneumopatii pot evolua către fibroză pulmonară.
Întreruperea precoce a tratamentului cu amiodaronă, asociată sau nu
cu corticoterapie, determină regresia tulburărilor. Semnele clinice
dispar de obicei în 3 sau 4 săptămâni; ameliorarea radiologică şi
funcţională este mai lentă (câteva luni). Au fost raportate câteva
cazuri de pleurită asociate, de regulă, cu pneumopatii interstiţiale
(vezi pct. 4.4).
Foarte rare: bronhospasm la pacienţii cu insuficienţă respiratorie severă, în special
la pacienţii astmatici, sindrom de detresă respiratorie acută la adult,
uneori letală, în general imediat după intervenţii chirurgicale
(interacţiune posibilă cu concentraţii crescute de oxigen) (vezi pct. 4.4
şi 4.5).
Cu frecvenţă necunoscută: hemoragie pulmonară.
Tulburări gastro-intestinale
Foarte frecvente: tulburări gastro-intestinale benigne (greaţă, vărsături, disgeuzie), care
apar, de obicei, la dozele de atac şi dispar cu scăderea dozei.
Frecvente: constipaţie
Mai puţin frecvente: xerostomie
Cu frecvenţă necunoscută: pancreatită (acută)
Tulburări hepatobiliare
Foarte frecvente: creşteri izolate ale concentraţiilor plasmatice ale transaminazelor, de
obicei moderate (de 1,5 – 3 ori valorile normale) la începutul
tratamentului, care revin la normal după reducerea dozei sau chiar
spontan.
Frecvente: afecţiuni hepatice acute, cu valori crescute ale concentraţiilor
plasmatice ale transaminazelor şi/sau icter, inclusiv insuficienţă
hepatică, uneori cu evoluţie letală.
Foarte rare: afectare hepatică cronică cu creşterea concentraţiilor plasmatice ale
transaminazelor şi/sau icter, inclusiv insuficienţă hepatică, uneori
letală. Aspectul histologic este de hepatită pseudoalcoolică sau de
ciroză. Tabloul clinic şi biologic discret (hepatomegalie inconstantă,
creşterea concentraţiei plasmatice a transaminazelor de 1,5 – 5 ori
valorile normale) justifică monitorizarea periodică a funcţiei hepatice.
Diagnosticul de afecţiune hepatică cronică trebuie luat în considerare
în cazul creşterii concentraţiei plasmatice a transaminazelor, chiar şi
moderate, care apare după mai mult de 6 luni de tratament. În general,
manifestările clinice şi biologice se remit la întreruperea
tratamentului.
Afecţiuni cutanate şi ale ţesutului subcutanat
Foarte frecvente: fotosensibilitate. Pacienţii trebuie sfătuiţi să evite expunerea la soare
(şi la radiaţii UV) în timpul tratamentului.
Frecvente: pigmentări cutanate albăstrui sau gri-ardezie, în cazul tratamentului
de lungă durată cu doze zilnice mari; după întreruperea tratamentului,
aceste pigmentări dispar lent (10-24 luni), eczemă.
Foarte rare: cazuri de eritem pe parcursul radioterapiei, erupţii cutanate, în general
nespecifice, dermatită exfoliativă, alopecie.
Cu frecvenţă necunoscută: urticarie, reacţii cutanate severe, uneori letale, cum sunt necroliza
epidermică toxică (NET), sindromul Stevens-Johnson (SSJ),
dermatita buloasă şi reacţia la medicament cu eozinofilie şi simptome
sistemice (DRESS).
Tulburări ale aparatului genital şi sânului
Foarte rare: epididimită, impotenţă.
Cu frecvenţă necunoscută: scăderea libidoului
Investigaţii diagnostice
Foarte rare: creşterea creatininemiei.
Raportarea reacțiilor adverse suspectate
Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru
permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din
domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail: [email protected].
4.9 Supradozaj
Studiile la animale au arătat că DL a clorhidratului de amiodaronă este mai mare de 3000 mg/kg.
Au fost semnalate câteva cazuri de supradozaj al clorhidratului de amiodaronă când au fost
administrate doze de 3-8 g. Nu au fost semnalate decese şi nici sechele permanente. Pot să apară
bradicardie, tulburări de ritm ventriculare, în special torsade de vârfuri, afectare hepatică.
Tratament
Alături de măsurile generale de susţinere cardio-circulatorie, trebuie monitorizată tensiunea arterială a
pacienţilor, iar dacă apare bradicardie se utilizează un -simpatomimetic sau un stimulator cardiac.
Hipotensiunea arterială, cu perfuzia inadecvată a ţesuturilor, trebuie tratată cu un agent cu efect
inotrop pozitiv şi/sau un agent vasopresor.
Nici clorhidratul de amiodaronă, nici metabolitul său nu sunt dializabili.
5. PROPRIETĂȚI FARMACOLOGICE
5.1 Proprietăți farmacodinamice
Grupa farmacoterapeutică: antiaritmice clasa III, codul ATC: C01BD01.
Efectul antiaritmic al clorhidratului de amiodaronă este rezultatul a cel puţin două mecanisme:
- prelungirea duratei potenţialului de acţiune şi a perioadei refractare, îndeosebi la nivelul
sistemului His-Purkinje şi al miocardului ventricular;
- inhibiţie necompetitivă - şi -adrenergică.
Acţiunile electrofiziologice dovedite experimental constau în prelungirea repolarizării şi încetinirea
depolarizării sistolice. Consecutiv, creşte durata potenţialului de acţiune şi a perioadei refractare la
nivelul atriilor, nodului atrioventricular şi ventriculilor, iar conducerea este încetinită la nivelul
miocardului şi sistemului His-Purkinje. Mecanismul prelungirii repolarizării nu este precizat; este
posibil să intervină inhibarea efluxului de potasiu prin blocarea canalelor specifice. Încetinirea
depolarizării se datoreşte împiedicării influxului de sodiu prin blocarea canalelor membranare rapide.
Fenomenul este marcat în timpul repolarizării (când canalele sunt în stare inactivă). Aceasta explică
intensitatea mai mare a efectului atunci când miocardul este depolarizat, descărcările sunt mai
frecvente şi repolarizarea este prelungită în caz de ischemie sau în prezenţa tahicardiei. Clorhidratul de
amiodaronă scade automatismul nodului sinusal, creşte timpul de conducere şi măreşte perioada
refractară la nivelul nodului atrioventricular. Aceste acţiuni sunt atribuite, în parte, antagonismului
efectului beta-adrenergic (care nu interesează direct receptorii beta).
În condiţii clinice, la om, clorhidratul de amiodaronă deprimă nodul sinusal şi nodul atrioventricular,
prelungeşte potenţialul de acţiune şi intervalul QT, încetineşte conducerea în miocard şi fibrele
Purkinje.
Clorhidratul de amiodaronă:
- diminuă efectele de tip simpatomimetic obţinute cu substanţe agoniste ale receptorilor - şi -
adrenergici;
- are efect coronarodilatator, mărind aportul de oxigen în miocard;
- micşorează frecvenţa cardiacă prin diminuarea automatismului sinusal şi reduce rezistenţa
periferică determinând astfel diminuarea consumului de oxigen de către miocard;
- nu are efect inotrop negativ, creşte volumul sistolic;
- previne aritmiile cardiace, încetineşte conducerea atrială şi măreşte perioada refractară atrio-
ventriculară;
- traseul ECG prezintă modificări caracteristice: aplatizarea şi prelungirea undei T, uneori aspect
bifid al acestei unde.
5.2 Proprietăți farmacocinetice
Particularităţi farmacocinetice:
- clorhidratul de amiodaronă administrat oral se absoarbe lent şi parţial;
- legarea de proteinele plasmatice se face în proporţie de 96%.
- clorhidratul de amiodaronă are un volum aparent de distribuţie mare, dar variabil, media
situându-se în jurul valorii de 60 1/kg datorită acumulării excesive în diverse ţesuturi, în special ţesutul
adipos şi organele bine irigate (ficat, plămân, splină); în inimă realizează concentraţii de 30 de ori mai
mari decât în sânge;
- timpul de înjumătăţire plasmatică T este de 13-103 zile, obişnuit 25-52 zile (cifrele mai mari
1/2
sunt valabile pentru bolnavi);
- un metabolit major al clorhidratului de amiodaronă a fost identificat la om: desetilamiodarona,
care se acumulează în majoritatea ţesuturilor; acţiunea farmacologică a acestui metabolit nu este încă
stabilită;
- principala cale de eliminare este cea biliară, putându-se produce recircularea enterohepatică; o
cantitate mică de iod rezultată din moleculă, se elimină renal (6 mg de iod în 24 ore); cinetica
clorhidratului de amiodaronă la pacienţii cu insuficienţă hepatică nu a fost încă stabilită.
- clorhidratul de amiodaronă are un clearance plasmatic foarte mic cu excreţie renală neglijabilă,
fapt ce face ca în cazul pacienţilor cu insuficienţă renală să nu fie necesară modificarea dozei.
La pacienţii cu funcţia renală afectată concentraţia plasmatică a clorhidratului de amiodaronă nu este
crescută. Nici clorhidratul de amiodaronă, nici metabolitul său nu sunt dializabili.
- După întreruperea tratamentului cronic cu clorhidrat de amiodaronă, eliminarea acesteia se face
în două faze. In prima fază reducerea concentraţiei plasmatice la jumătate se face în 2,5-10 zile. O a
doua fază de reducere a concentraţiei plasmatice la jumătate durează între 26-107 zile, cu o medie de
aproximativ 53 zile şi la majoritatea pacienţilor în intervalul 40-55 zile.
- În absenţa tratamentului de încărcare, concentraţia plasmatică de echilibru (folosindu-se o doză
orală constantă), se atinge după 130-535 zile, cu o medie de 265 zile. Pentru metabolit, media timpului
de înjumătăţire plasmatică este de 61 zile. Aceste date reflectă o eliminare iniţială a substanţei din
ţesuturi bine irigate (T 2,5-10 zile, urmată de o fază terminală de eliminare foarte lentă din ţesuturile
1/2
slab irigate cum este ţesutul adipos. Variaţiile individuale considerabile ale celor două faze de
eliminare, ca şi incertitudinea asupra compartimentului responsabil de efectul substanţei, necesită
atenţie la răspunsul individual îndată ce controlul aritmiei este obţinut cu dozele de încărcare.
- Clorhidratul de amiodaronă şi metabolitul său traversează bariera feto-placentară şi au fost
detectaţi în laptele matern.
5.3 Date preclinice de siguranță
Carcinogeneză, mutageneză, influenţa asupra fertilităţii
Amiodarona reduce fertilitatea la şobolani (femele şi masculi) la o doză de 90 mg/kg şi zi.
De asemenea, la şobolani, statistic s-a demonstrat că se produce o mărire a incidenţei tumorilor
foliculare (adenom folicular/carcinom).
6. PROPRIETĂȚI FARMACEUTICE
6.1 Lista excipienților
Lactoză monohidrat
Amidon de porumb
Dioxid de siliciu coloidal anhidru
Povidonă K 30
Talc
Stearat de magneziu.
6.2 Incompatibilități
Nu este cazul.
6.3 Perioada de valabilitate
3 ani
6.4 Precauții speciale pentru păstrare
A se păstra la temperaturi sub 25C, în ambalajul original.
6.5 Natura și conținutul ambalajului
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
Cutie cu 6 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate
6.6 Precauții speciale pentru eliminarea reziduurilor
Fără cerințe speciale.
7. DEȚINĂTORUL AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ
Arena Group S.A.
Str. Ştefan Mihăileanu Nr. 31, cod 024022, Sector 2
Bucureşti
România
8. NUMĂRUL(ELE) AUTORIZAȚIEI DE PUNERE PE PIAȚĂ
9977/2017/01-02
9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAȚIEI
Data ultimei reînnoiri a autorizației:Mai 2017
10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI
Aprilie 2021.
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe website-ul Agenţiei Naţionale a
Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro.