Advantan 1 mg/g unguent

Prospect Advantan 1 mg/g unguent

Producator: 

Clasa ATC: corticosteroizi cu potenţă mare (grup III), codul ATC: D07AC14.

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 11639/2019/01-02-03-04-05 Anexa 2

Rezumatul caracteristicilor produsului

REZUMATUL CARACTERISTICILOR PRODUSULUI

1. DENUMIREA COMERCIALĂ A MEDICAMENTULUI

Advantan 1 mg/g unguent

2. COMPOZIŢIA CALITATIVĂ ŞI CANTITATIVĂ

Un gram unguent conţine metilprednisolon aceponat 1 mg.

Pentru lista tuturor excipienţilor, vezi pct. 6.1.

3. FORMA FARMACEUTICĂ

Unguent

Unguent omogen, opac, de culoare albă, cu tentă gălbuie.

4. DATE CLINICE

4.1 Indicaţii terapeutice

Eczemă endogenă (dermatită atopică, neurodermatită), eczemă de contact, eczemă degenerativă,

dishidrotică, numulară, vulgară, neclasificată, eczemă la copii.

4.2 Doze şi mod de administrare

Advantan se aplică în strat subţire, o dată pe zi, pe zona de piele afectată.

În general, durata utilizării nu trebuie să depăşească 12 săptămâni în cazul adulţilor.

Copii şi adolescenţi

Nu este necesară ajustarea dozelor când Advantan este administrat la copii şi adolescenţi. În general,

la copii, durata de utilizare nu trebuie să depăşească 4 săptămâni.

4.3 Contraindicaţii

Hipersensibilitate la substanţa activă sau la oricare dintre excipienţii medicamentului enumerate la pct.

6.1.

Leziuni tuberculoase sau sifilitice.

Afecţiuni virale (de exemplu varicelă, herpes zoster).

Acnee rozacee.

Dermatită periorală.

Ulceraţii.

Acnee vulgară.

Afecţiuni cutanate atrofice.

Reacţii cutanate post-vaccinare la nivelul zonelor care trebuie tratate.

Afecţiuni bacteriene şi micotice, conform 4.4.

4.4 Atenţionări şi precauţii speciale pentru utilizare

Glucocorticoizii trebuie folosiţi la nivel cât mai scăzut, o doză cât mai mică posibil, în special la copii,

şi numai pentru o perioadă de timp cât este absolut necesar pentru a atinge şi a menţine efectul

terapeutic dorit.

În plus, pentru tratamentul pielii în cazul infecţiilor bacteriene şi /sau fungice este necesar tratament

suplimentar

Infecţiile cutanate pot fi potenţate de consumul de glucocorticoizi cu aplicare locală.

Trebuie luate precauţii atunci când se utilizează Advantan pentru a evita contactul cu ochii, rănile

adânci deschise şi mucoasele.

Advantan nu trebuie aplicat în zonele intertriginoase.

După aplicarea, la voluntarii adulţi sănătoşi, a Advantan unguent pe 60% din suprafaţa pielii, în

condiţii ocluzive pentru 22 de ore s-a observat suprimarea nivelurilor de cortizol plasmatic şi o

influenţă asupra ritmului circadian. Prin urmare, Advantan nu trebuie utilizat în condiţii ocluzive

Când se tratează suprafeţe mari de piele, în special în timpul sarcinii sau alăptării, durata tratamentului

trebuie să fie cât mai scurtă posibil deoarece posibilitatea de absorbţie sau un efect sistemic nu poate fi

complet exclus.

La fel ca în cazul tuturor glucocorticoizilor, utilizarea incorectă poate marca simptomatologia clinică.

În analogie cu administrarea sistemică a corticosteroizilor, utilizarea de corticosteroizi cu administrare

locală poate să ducă la apariţia glaucomului (de exemplu după o doză mare sau după aplicaţii pe zone

întinse pe o perioadă lungă de timp, în cazul folosirii pansamentelor ocluzive sau după aplicaţii la

nivelul pielii din jurul ochilor).

Doi dintre excipienţii din compozuiţia cremei (alcoolul cetilstearilic şi butilhidroxitoluenul) pot

provoca reacţii adverse cutanate locale (de exemplu, dermatită de contact). Butilhidroxitoluenul poate

cauza, de asemenea, iritaţia ochilor şi a mucoaselor. Advantan nu trebuie utilizat în zona ochilor şi a

rănilor deschise.

Tulburări de vedere

În cazul utilizării sistemice și topice de corticosteroizi pot fi raportate tulburări de vedere. Dacă

pacientul se prezintă cu simptome cum sunt vedere încețoșată sau alte tulburări de vedere, trebuie luată

în considerare trimiterea sa la un oftalmolog, pentru evaluarea cauzelor posibile care pot include

cataractă, glaucom sau boli rare, precum corioretinopatia centrală seroasă (CRSC), care au fost

raportate după utilizarea sistemică și topică de corticosteroizi.

Copii şi adolescenţi

Advantan nu trebuie utilizat în condiţii ocluzive. Trebuie avut în vedere că scutecele sunt ocluzive.

Trebuie avută în vedere o evaluare atentă a raportului risc/beneficiu în cazul copiilor cu vârsta între 4

luni şi 3 ani.

4.5 Interacţiuni cu alte medicamente şi alte forme de interacţiune

Nici una cunoscută, până în prezent.

4.6 Fertilitatea, sarcina şi alăptarea

Fertilitatea

Nu există informaţii valabile despre influenţa aceponatului de metilprednisolon asupra fertilităţii.

Sarcina

Nu există date suficiente privind utilizarea Advantan la femeile însărcinate. Studiile experimentale la

animale cu aceponat de metilprednisolon au demonstrat embriotoxicitate şi/sau efecte teratogene la

doze care depăşesc dozele terapeutice (vezi pct.5.3 Date de siguranţă preclinice).

Mai multe studii epidemiologice sugerează faptul că ar putea exista, un risc crescut de apariţie a

fisurilor labio-palatine la nou–născuţii femeilor care au primit tratament cu glucocorticoizi pe cale

sistemică în primul trimestru de sarcină.

În general, utilizarea preparatelor topice care conţin corticoizi ar trebui să fie evitată în timpul primului

trimestru de sarcină. În special, tratarea suprafeţelor mari, utilizarea prelungită sau pansamente

ocluzive trebuie evitate în timpul sarcinii.

Indicaţia clinică pentru tratamentul cu Advantan trebuie să fie atent revizuită şi analizate beneficiile în

comparaţie cu riscurile potenţiale la femeile gravide.

Alăptarea

La şobolani, s-a arătat că aceponatul de metilprednisolon, practic, nu se transferă la nou-născuţii, prin

intermediul laptelui matern. Dar nu se ştie dacă aceponatul de metilprednisolon este secretat în laptele

uman la administrarea sistemică a cortocosteroizilor care s-au regăsit în laptele uman. Nu se cunoaşte

dacă administrarea topică de Advantan ar putea duce la o absorbţie sistemică suficientă de aceponat de

metilprednisolon şi de a produce cantităţi detectabile în laptele matern. Prin urmare, se recomandă

prudenţă atunci când Advantan este administrat la femeile care alăptează.

Femeile care alăptează nu trebuie tratate la sâni. Tratamentul suprafeţelor mari, utilizarea prelungită

sau pansamentele ocluzive trebuie evitate în timpul alăptării.

4.7 Efecte asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje

Advantan nu are nicio influenţă asupra capacităţii de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje.

4.8 Reacţii adverse

În cursul studiilor clinice, cele mai frecvente reacţii adverse observate au inclus senzaţie de arsură, şi

prurit la locul de aplicare al Advantan cremă şi unguent. Pentru Advantan unguent, cel mai frecvent au

fost observate foliculită şi senzatie de arsură la locul de aplicare.

Frecvenţa reacţiilor adverse observate în studiile clinice sunt date în tabelul de mai jos şi sunt definite

în funcţie de frecvenţa apariţiei conform MedDRA:

Foarte frecvente (>1 / 10);

Frecvente (>1 / 100, <1 / 10);

Mai puţin frecvente (>1 / 1000, <1 / 100),

Rare (> 1 / 10, 000 < 1 / 1, 000);

Foarte rare (<1 / 10, 000),

cu frecvenţă necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile).

Sistemul de organe Frecvente Mai puţin frecvente Rare Cu frecvenţă

şi clasa (1/100 , <1/10) (1/1,000, <1/100) (1/10,000, necunoscută

<1/1,000)

Tulburări oculare Vedere

înceţoşată (vezi

pct. 4.4)

Tulburări generale Prurit şi senzatie Vezicule, uscăciune, Foliculită,

şi legate de locul de de arsură la locul vezicule, iritaţie, hipertricoză la

administrare de aplicare eczemă, papule, locul de aplicare

edem la locul de

aplicare

Tulburări ale pielii acnee Atrofierea tenului, Telangiectazie,

şi ţesutului echimoze, impetigo, striaţii ale pielii,

subcutanat ten gras dermatită

periorală,

decolorarea

pielii, reacţii

alergice ale

pielii,

*Reacţii adverse posibile care nu au fost observate în studiile clinice

Efectele sistemice datorită absorbţiei pot să apară atunci când preparatele topice care conţin corticoizi

sunt aplicate pe piele.

Raportarea reacţiilor adverse suspectate

Raportarea reacţiilor adverse suspectate după autorizarea medicamentului este importantă. Acest lucru

permite monitorizarea continuă a raportului beneficiu/risc al medicamentului. Profesioniştii din

domeniul sănătăţii sunt rugaţi să raporteze orice reacţie adversă suspectată prin intermediul sistemului

naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a

Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro.

4.9 Supradozaj

Rezultatele studiilor de toxicitate acută arată că nu se preconizează nici un risc de intoxicaţie acută în

urma unei aplicări unice a unei doze foarte mari (aplicare pe o zonă întinsă, în condiţii favorabile

pentru absorbţie) sau în urma ingestiei accidentale.

5. PROPRIETĂŢI FARMACOLOGICE

5.1 Proprietăţi farmacodinamice

Grupa farmacoterapeutică: corticosteroizi cu potenţă mare (grup III), codul ATC: D07AC14.

În urma aplicării locale, Advantan inhibă reacţiile cutanate inflamatorii şi alergice, precum şi reacţiile

asociate cu proliferare excesivă, ducând la remiterea simptomelor evidente (eritem, edem, infiltraţie,

lichenificare) şi a acuzelor subiective (prurit, senzaţie de arsură, durere).

Se ştie că aceponatul de metilprednisolon se leagă de receptorul glucocorticoid intracelular, acest lucru

fiind valabil îndeosebi pentru metabolitul său principal, 6α-metilprednisolon–17–propionat, care se

formează prin clivare la nivelul pielii.

Complexul receptor corticosteroid se leagă de anumite regiuni ale ADN, declanşând astfel o serie de

efecte biologice.

Legarea complexului receptor-glucocorticoid duce la inducerea sintezei de macrocortină.

Macrocortina inhibă eliberarea de acid arahidonic şi, astfel, inhibă producerea de mediatori ai

inflamaţiei cum ar fi prostaglandinele şi leucotrienele.

Acţiunea imunosupresoare a glucocorticoizilor poate fi explicată prin inhibarea sintezei de citokine şi

printr-un efect antimitotic, care până în prezent nu este pe deplin elucidat.

Inhibarea sintezei de prostaglandine cu efect vasodilatator sau potenţarea efectului vasoconstrictor al

epinefrinei duce în cele din urmă la efectul vasoconstrictor al glucocorticoizilor.

5.2 Proprietăţi farmacocinetice

Aceponatul de metilprednisolon (AMP) devine disponibil la nivelul pielii din toate formele de

condiţionare (emulsie, cremă, unguent). Concentraţia în stratul cornos şi în straturile vii ale pielii

descreşte dinspre exterior spre interior.

Aceponatul de metilprednisolon este hidrolizat în epiderm şi în derm, cu formarea principalului său

metabolit 6α–metilprednisolon–17-propionat, care se leagă mai intens de receptorul corticoid (o

dovadă de „bioactivare” la nivelul pielii).

Gradul de absorbţie percutanată depinde de starea pielii, de forma farmaceutică folosită şi de condiţiile

de aplicare (deschisă/ocluzivă).

Absorbţia percutanată a aceponatului de metilprednisolon din cremă şi unguent a fost investigată la

voluntarii sănătoşi. Absorbţia percutanată după aplicaţia deschisă a Advantan cremă (2 x 20 g pe zi)

timp de 5 zile a fost estimată la 0,34% corespunzând la o sarcină de corticoid de aproximativ 2

micrograme/kg/zi. Cifrele respective după aplicaţie deschisă de unguent Advantan (2 x 20 g pe zi)

timp de 8 zile a fost 0,65% (absorbţie) sau micrograme / kg / zi (de sarcină). În condiţii ocluzive

aplicarea de zi cu zi de 2 x 20 g cremă Advantan timp de 8 zile a dus la o absorbţie percutanată medie

de cca. 3% corespunzătoare la o sarcină de corticoid sistemic de cca 20 micrograme/kg/zi.

în cazul aplicării deschise a fost doar cu puţin (2,5 %) mai mare decât absorbţia percutanată la

voluntarii cu piele sănătoasă (0,5–1,5 %). Absorbţia percutanată a aceponat de metilprednisolon din

cremă, unguent şi emulsie a fost investigată la voluntari sănătoşi. Absorbţia percutanată de

metilprednisolon aceponat prin pielea pre-afectată prin îndepărtarea stratului cornos a dus la absorbţia

distinct mai mare (13-27% din doză). La pacienţii adulţi cu psoriazis şi la pacientii atopici, absorbţia

percutanată a cremei de aceponat de metilprednisolon a fost de aproximativ 2,5%. În trei copii atopici

(9-10 ani), absorbţia percutanată de metilprednisolon aceponat a unguentului a fost de aproximativ

0,5-2% şi astfel nu mai mare, comparativ cu adulţii.

După ce ajunge în circulaţia sistemică, produsul de hidroliză primar aceponat de metilprednisolon, 6α-

metil-prednisolon-17-propionat este rapid conjugat cu acidul glucuronic şi ca urmare, inactivat.

Metaboliţii de aceponatului de metilprednisolon (metabolit principal: 6α-metil prednisolon-17-

propionat-21-glucuronid) sunt eliminaţi în principal prin rinichi, cu un timp de înjumătăţire de

aproximativ 16 ore. După administrarea iv, eliminarea în urină şi fecale a fost completă în termen de 7

zile. Nu a avut loc acumularea substanţei sau metaboliţilor săi în organism.

5.3 Date preclinice de siguranţă

În studiile referitoare la toleranţa sistemică după administrarea repetată subcutanată şi dermică, s-a

evidenţiat faptul că administrarea metilprednisolonului are profilul de acţiune al unui glucocorticoid

tipic. În urma acestor rezultate se poate trage concluzia că, în urma utilizării terapeutice a Advantan,

nu este de aşteptat să apară alte efecte adverse în afara celor tipice pentru glucocorticoizi, chiar în

condiţii extreme cum ar fi aplicarea pe suprafeţe întinse şi/sau cu pansamente ocluzive.

Studiile cu Advantan referitoare la embrio-toxicitate au dus la obţinerea unor rezultate tipice pentru

glucocorticoizi, adică au fost induse efecte embrio-letale şi/sau teratogene folosind sistemul de testare

corespunzător. Ţinând cont de aceste rezultate, trebuie acordată o atenţie specială la prescrierea

Advantan în timpul sarcinii. Rezultatele studiilor epidemiologice sunt rezumate la secţiunea „4.6

Sarcina şi alăptarea”.

Nici studiile in vitro pentru identificarea mutaţiilor genetice la bacterii şi la celule de mamifere, nici

studiile in vitro şi in vivo pentru identificarea mutaţiilor genetice şi cromozomiale nu au indicat că

AMP ar avea potenţial genotoxic.

Nu au fost efectuate studii specifice referitoare la carcinogeneză. Cunoştinţele actuale despre structura,

mecanismul efectului farmacologic şi rezultatele din studiile referitoare la toleranţa sistemică în cazul

administrării îndelungate nu indică nici o creştere a riscului de apariţie a tumorilor. Deoarece în

condiţiile respectării recomandărilor de utilizare, aplicarea dermică a medicamentului Advantan nu

duce la expunerea sistemică necesară unui efect imunosupresor, este de aşteptat ca acesta să nu aibă

nici o influenţă asupra apariţiei tumorilor.

În studiile despre toleranţa locală a aceponatul de metilprednisolon şi a formulelor de condiţionare a

Advantan la nivelul pielii şi mucoaselor, nu s-au înregistrat alte rezultate în afara efectelor secundare

locale cunoscute pentru glucocorticoizi.

Nu a fost evidenţiat un potenţial efect de sensibilizare la nivelul pielii la purceluşii de guineea.

6. PROPRIETĂŢI FARMACEUTICE

6.1 Lista excipienţilor:

Ceară albă de albine

Parafină lichidă

Dehymuls E: citrat de dicocoil pentaeritritil distearil, sesquioleat de sorbitan, ceară albă de albine,

stearați de aluminiu.

Vaselină albă

Apă purificată.

6.2 Incompatibilităţi

Nu există.

6.3 Perioada de valabilitate

3 ani – după ambalarea pentru comercializare

3 luni – după prima deschidere a tubului

6.4 Precauţii speciale pentru păstrare

După ambalarea pentru comercializare: A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original.

6.5 Natura şi conţinutul ambalajului

Cutie cu un tub din aluminiu, acoperit la interior cu lac de protecție pe bază de rășini epoxidice, sigilat

cu membrană din aluminiu și închis cu capac cu filet din polietilenă de înaltă densitate, de culoare

albă; tubul conține 15 g unguent.

Cutie cu un tub din aluminiu, acoperit la interior cu lac de protecție pe bază de rășini epoxidice, sigilat

cu membrană din aluminiu și închis cu capac cu filet din polietilenă de înaltă densitate, de culoare

albă; tubul conține 20 g unguent.

Cutie cu un tub din aluminiu, acoperit la interior cu lac de protecție pe bază de rășini epoxidice, sigilat

cu membrană din aluminiu și închis cu capac cu filet din polietilenă de înaltă densitate, de culoare

albă; tubul conține 25 g unguent.

Cutie cu un tub din aluminiu, acoperit la interior cu lac de protecție pe bază de rășini epoxidice, sigilat

cu membrană din aluminiu și închis cu capac cu filet din polietilenă de înaltă densitate, de culoare

albă; tubul conține 30 g unguent.

Cutie cu un tub din aluminiu, acoperit la interior cu lac de protecție pe bază de rășini epoxidice, sigilat

cu membrană din aluminiu și închis cu capac cu filet din polietilenă de înaltă densitate, de culoare

albă; tubul conține 50 g unguent.

6.6 Precauţii speciale pentru eliminarea reziduurilor şi alte instrucţiuni de manipulare

Nu sunt necesare.

7. DEŢINATORUL AUTORIZAŢIEI DE PUNERE PE PIAŢĂ

LEO PHARMA A/S

Industriparken 55, DK-2750 Ballerup, Danemarca

8. NUMARUL DIN REGISTRUL PRODUSELOR MEDICAMENTOASE

11639/2019/01- ambalaj cu a 15 g cremă

11639/2019/02 – ambalaj cu a 20 g cremă

11639/2019/03 – ambalaj cu a 25 g cremă

11639/2019/04 – ambalaj cu a 30 g cremă

11639/2019/05 – ambalaj cu a 50 g cremă

9. DATA PRIMEI AUTORIZĂRI SAU A REÎNNOIRII AUTORIZAŢIEI

Data ultimei reînnoiri a autorizației: Aprilie 2019

10. DATA REVIZUIRII TEXTULUI

Februarie, 2020

Mergi direct la...

Alte medicamente din aceeasi clasa ATC

Advantan Milk 1 mg/g emulsie cutanată

Advantan 1 mg/g cremă

Informații importante:

Informațiile prezentate pe acest site sunt cu titlu informativ și nu înlocuiesc recomandările, diagnosticul sau tratamentul oferit de medicul sau farmacistul dumneavoastră.

Prospectele medicamentelor sunt preluate din surse publice oficiale (precum ANMDM, EMA etc.) și pot exista modificări ulterioare care nu sunt reflectate imediat pe acest site.

Nu utilizați aceste informații pentru autodiagnostic sau automedicație.

Pentru orice problemă de sănătate, adresați-vă unui profesionist din domeniul sănătății (medici și farmaciști).

PharMed.ro nu își asumă răspunderea pentru eventualele erori, omisiuni sau actualizări întârziate ale conținutului.